MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORȚELOR ARMATE

CATEDRA ARTĂ MILITARĂ

REFERAT
Tema: ,,Înotul – sportul pentru trup și suflet”

A elaborat:
std. Ghennadii CAȚUBA
A verificat:
col (r) Emil GUȚU

Chișinău
2023

1
 Cuprins

Introducere..............................................................................................................3
Istoric......................................................................................................................
Categorii de înot.....................................................................................................
Învățarea înotului..................................................................................................
Beneficiile înotului.................................................................................................
Concluzie..............................................................................................................16
Bibliografie.............................................................................................................17

2
 Istoric

Răspândirea înotului în lume este influențată de preocupările oamenilor, condițiile

geografice și de condițiile climaterice. Înotători foarte buni erau în triburile africane care trăiau
pe malurile lacurilor, iar polinezienii sunt cei de la care provine tehnica înotului craul și
arta surfing-ului. La unele popoare, cum ar fi indienii americani precolumbieni, înotul era
cunoscut și practicat în mod curent, acesta fiind prezent chiar și în cadrul unor ceremoniale
religioase.

Înotul este documentat încă din perioada preistorică. Primele atestări ale înotului sunt
desenele de pe zidurile cetății Vadi Sari din deșertul libian cu o vechime de 9000 de ani, ce
prezintă oameni înotând.

Referințe scrise datează din jurul anului 2000 î.Hr. În Grecia antică, înotul se practica și
era folosit în educația fizică a tinerei generații, precum și în scop utilitar. Grecii
se scufundau pentru pescuitul coralilor, bureților, stridiilor etc., pentru verificarea și
repararea chilelor vaselor, iar unele descoperiri arheologice atestă că la romani înotul s-a
practicat în scop militar dar și igienic, în terme unde erau construite bazine în care apa avea
temperatură diferită.

Alte documente dovedesc faptul că în Japonia anului 36 î.Hr. se organizau mari competiții
de înot, iar la curtea imperială din Beijing se făceau demonstrații de înot.

Unele informații transmise de-a lungul vremii atestă că în Anglia, în anul 730 d.Hr. au fost
organizate întreceri de înot la Beawulf Epos.

În anul 745 d.Hr. printr-un edict a fost interzis îmbăiatul public, și chiar interzicerea
contactului cu apa, îmbăiatul, igiena corporală erau considerate imorale, “pierdere de timp”.
Această concepție a durat câteva sute de ani și doar odată cu dezvoltarea ideii cavalerismului se
recunoaște importanța cunoașterii înotului pentru a putea depășii obstacole naturale, (înotul
regăsindu-se printre cele șapte virtuți cavalerești - lupta, călăria, înotul, mânuirea armelor,
aruncarea, viața de curte și turnirul). Apariția armurilor grele în echipamentul cavalerilor a
determinat abandonarea învățării înotului.

În secolele XV-XVIII, odată cu dezvoltarea ideilor renascentiste se înregistrează un progres

semnificativ privind practicarea înotului în scop igienic, aplicativ și de agrement.

În 1538, lingvistul german Nikolaus Wynmann a scris prima carte despre înot: Înotătorul
sau un dialog despre arta înotului (Der Schwimmer oder ein Zwiegespräch über die
Schwimmkunst). Sunt apreciate calitățile igienice ale înotului și se scot în evidență influențele

3
benefice ale acestuia asupra funcțiilor organismului. Se recomandă practicarea înotului în stiluri
diferite, a brasului, spatelui, înotul sub apă, săriturile și cunoașterea acțiunilor de salvare, însoțite
de indicații metodice. Recomandă de asemenea executarea unor exerciții pe uscat utilizând unele
obiecte ajutătoare: suspendarea de capătul unor cordoane sau bășici umflate cu aer. Lucrarea este
interzisă de biserică în anul 1545.

În Franța în anul 1760 se inaugurează primul ștrand public, alimentat cu apă din Sena și
dotat cu dușuri cu apă potabilă. În 1774, la Frankfurt se construiește un bazin de înot, după care
apar și altele în Europa.

Înotul competițional în Europa a debutat în jurul anului 1800, utilizându-se în principal

procedeul bras. În 1873, John Arthur Trudgen a introdus procedeul „trudgen” în competițiile de
înot din vest, copiind procedeul craul practicat de indigenii americani. Datorită aversiunii
britanice pentru stropit, Trudgen a înlocuit mișcarea de picioare alternativă caracteristică
procedeului craul cu o mișcare de forfecare.

Înotul a devenit disciplină olimpică în cadrul primelor Jocuri olimpice moderne

din Atena în 1896. În 1902, Richard Cavill a introdus procedeul craul în occident

Categorii de înot

Înot recreativ

Înotul recreativ sau de agrement se practică în diferite zone de agrement amenajate sau naturale
în care prezența unui bazin de înot, ape curgătoare, lac sau mare, oferă această posibilitate de
practicare. Scopul practicării înotului de agrement este cel recreativ, pentru satisfacțiile ce le
oferă oamenilor contactul cu apa, cât și satisfacția deplasării în acest mediu mai puțin obișnuit.
Practicarea înotului de agrement se asociază cu plaja și cu diferite activități sportive
(volei, fotbal etc).

Înot aplicativ

Înotul aplicativ sau utilitar este utilizat în activitățile de muncă legate de mediul acvatic și în
cele de salvamar, de salvare de la înec. În activitatea marinarilor, scafandrilor, pescarilor, a
constructorilor de poduri și baraje, constructorilor de nave, înotul este vital pentru salvarea vieții

4
în caz de accidente. În cadrul înotului aplicativ se organizează de asemenea diferite întreceri, în
mod special cele de salvare de la înec.

Se presupune că procedeul bras ar fi cel mai vechi procedeu de înot practicat în scop utilitar.
Există dovezi încă de la vechii egipteni că și alte stiluri de înot erau practicate în scop utilitar.
Romanii apreciau înotul pentru valoarea aplicativă și militară, iar camparea militară intr-o tabără,
presupunea amenajarea unui loc în vederea învățării înotului pentru soldați. Ei trebuiau să
dobândească cunoștințe despre înot deoarece li se cerea să parcurgă o anumită distanță complet
echipați de luptă prin apă adâncă. În Grecia, caracterul utilitar al înotului venea prin ocupațiile
oamenilor de a pescui corali și bureți.

Înot terapeutic

Este utilizat în scopul recuperării neuro-motorii, în tratamentul unor afecțiuni nervoase,

cardio-vasculare, respiratorii, etc., folosirea lui fiind făcută la recomandarea medicilor. De
asemenea, se mai poate utiliza înotul și formele de hidroterapie ca mijloace esențiale în relaxarea
și refacerea potențialului psiho-fizic în urma eforturilor prestate de sportivii de performanță.
Înotul cu caracter terapeutic se practică în bazine special construite cu apă încălzită, dar se poate
practica și în aer liber sau în ape deschise

Învățarea înotului

Învățarea înotului se împarte în 3 etape.

Inițiere înot

Fie că este vorba despre un copil sau despre un adult, acomodarea și învățarea elementelor de
bază în mediul acvatic este foarte delicată. Deși am putea spune că suntem o specie care adoră
apa, există la multe persoane acea teamă de apă. Este important instructorul care cunoaște
metodele de adaptare la noul mediu și echipamentul folosit. Este un proces lent care necesită
mult curaj, efort și răbdare. Centrele de inițiere acceptă în mod normal, copii de la vârsta de 3-4
ani, deoarece cu aceștia se poate lucra mai ușor, iar pentru cei mai mici de 3 ani, este nevoie și de
prezența unui tutore.

Inițierea în înot durează aproximativ 4-5 săptămâni, dar depinde și de atitudinea, mobilitatea și
condiția la efort al începătorului. După inițiere, care înseamnă în mare parte, acomodarea cu
mediul acvatic și învățarea elementelor de bază în acest mediu, urmează procesul de învățare al
înotului , perfecționarea. Dacă, după perioada de inițiere, te poți deplasa în apă, atunci ai urmat
cu succes această etapă.

5
 Perfecționare înot este etapa mai îndelungată, care pregătește persoana să se deplaseze în
apă după un anumit stil.

Craul este stilul cel mai rapid , folosit cel mai adesea.

Bras este o metodă mai simplă, dar mai lentă decât craul.

Perfecționarea presupune învățarea unui stil sau a mai multor stiluri de înot pe o perioadă
nedeterminată, deoarece necesită mult timp, răbdare și depinde de fiecare în parte.

Performanță

Este etapa unde cei care s-au perfecționat în tainele înotului, doresc să practice acest sport la
nivel profesionional.

Beneficiile înotului

Înotul este sportul cel mai eficient din punct de vedere al raportului dintre efortul depus și
caloriile arse. Înotul ajută mult pentru sănătatea persoanelor cu probleme de circulație sau de
coloană vertebrală. Și femeilor însărcinate le este recomandat înotul, deoarece acest sport ajută la
îndreptarea mușchilor abdominali și a umerilor, zone foarte solicitate ale trupului unei gravide.
Mișcarea în apă poate reduce și durerile incheieturilor, presiunea ridicată a sângelui și
disconfortul asociat cu sarcina. Alte beneficii ale practicării înotului sunt:

 crește rezistența cardio-pulmonară;

 stimulează circulația sanguină;
 contribuie la menținerea unei tensiuni arteriale stabile;
 reduce riscul bolilor cardiovasculare;
 dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de două treimi din întreaga masă
musculară);
 întărește ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
 îmbunătățește postura corporală;
 dezvoltă flexibilitatea;
 generează stări de bine, pozitive;
 ajută la îmbunătățirea stărilor de anxietate și ameliorează simptomele de depresie;
 relaxează mușchii după stresul unei zile obositoare;
 stimulează creșterea și dezvoltarea fizică și psihică;
 îmbunătățește dezvoltarea psihomotorie.

Ajută la creștere și dezvoltare, este un mod de a menține condiția fizică.

6
 Concluzie

Înotul este cu adevărat un sport remarcabil, care aduce multiple beneficii pentru trup și suflet.
Prin practicarea înotului, ne putem bucura de un corp mai puternic și tonifiat, de o stare de spirit
mai bună și de o conexiune profundă cu noi înșine. Înotul nu este doar benefic pentru sănătatea
fizică, ci și pentru sănătatea mentală. Înotul poate ajuta la reducerea stresului și anxietății,
îmbunătățirea stării de spirit și creșterea nivelului de energie. În plus, înotul poate oferi o
senzație de libertate și liniște, permițându-ți să te conectezi cu tine însuți și să te eliberezi de
grijile cotidiene. Indiferent dacă înoți pentru performanță sau doar pentru plăcerea de a te simți
învăluit în apa, înotul este cu siguranță unul dintre cele mai complete și relaxante sporturi.

7
 Bibliografia

 Fiedler, P.; Fetescu S.: Înot. Editura Universității “Al.I. Cuza”, Iași, 1996.
 Jivan I.: Îndrumar metodic de înot. I.E.F.S., București, 1990.
 Mircea Olaru: Înot. Editura Sport-Turism, București, 1982.