Înotul

Înotul este o mișcare de deplasare a oamenilor sau a animalelor prin apă, de obicei fără
niciun fel de asistență artificială. Tipurile sau stilurile de înot sunt craul, bras, fluture sau spate,
dar și anumite derivate ale acestora, de exemplu bras lung, spate dublu etc.
Scurt istoric: Înotul este documentat încă din perioada preistorică. Primele atestări ale
înotului sunt desenele de pe zidurile cetății Vadi Sari din deșertul libian cu o vechime de 9000 de
ani, ce prezintă oameni înotând. Răspândirea înotului în lume este influențată de preocupările
oamenilor, condițiile geografice și de condițiile climaterice. Înotători foarte buni erau în triburile
africane care trăiau pe malurile lacurilor, iar polinezienii sunt cei de la care provine tehnica
înotului craul și arta surfing-ului. În Grecia antică, înotul se practica și era folosit în educația
fizică a tinerei generații, precum și în scop utilitar. Grecii se scufundau pentru pescuitul coralilor,
bureților, stridiilor etc., pentru verificarea și repararea chilelor vaselor, iar unele descoperiri
arheologice atestă că la romani înotul s-a practicat în scop militar dar și igienic, în terme unde
erau construite bazine în care apa avea temperatură diferită.
Înotul este sportul cel mai eficient din punct de vedere al raportului dintre efortul depus și
caloriile arse. Înotul ajută mult pentru sănătatea persoanelor cu probleme de circulație sau de
coloană vertebrală. Și femeilor însărcinate le este recomandat înotul, deoarece acest sport ajută la
îndreptarea mușchilor abdominali și a umerilor, zone foarte solicitate ale trupului unei gravide.
Mișcarea în apă poate reduce și durerile încheieturilor, presiunea ridicată a sângelui și
disconfortul asociat cu sarcina. Alte beneficii ale practicării înotului sunt:
 crește rezistența cardio-pulmonară;
 stimulează circulația sanguină;
 contribuie la menținerea unei tensiuni arteriale stabile;
 reduce riscul bolilor cardiovasculare;
 dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de două treimi din întreaga masă
musculară);
 întărește ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
 îmbunătățește postura corporală;
 dezvoltă flexibilitatea;
 generează stări de bine, pozitive;
 ajută la îmbunătățirea stărilor de anxietate și ameliorează simptomele de depresie;
 relaxează mușchii după stresul unei zile obositoare;
 stimulează creșterea și dezvoltarea fizică și psihică;
 îmbunătățește dezvoltarea psihomotorie.
Există mai multe categorii de înot: înot creativ, aplicativ și terapeutic. Înotul recreativ sau
de agrement se practică în diferite zone de agrement amenajate sau naturale în care prezența unui
bazin de înot, ape curgătoare, lac sau mare, oferă această posibilitate de practicare. Scopul
practicării înotului de agrement este cel recreativ, pentru satisfacțiile ce le oferă oamenilor
contactul cu apa, cât și satisfacția deplasării în acest mediu mai puțin obișnuit.
 Înotul aplicativ sau utilitar este utilizat în activitățile de muncă legate de mediul acvatic și
în cele de salvamar, de salvare de la înec. În cadrul înotului aplicativ se organizează de asemenea
diferite întreceri, în mod special cele de salvare de la înec.Se presupune că procedeul bras ar fi cel
mai vechi procedeu de înot practicat în scop utilitar. Există dovezi încă de la vechii egipteni că și
alte stiluri de înot erau practicate în scop utilitar.
Înotul terapeutic este utilizat în scopul recuperării neuro-motorii, în tratamentul unor
afecțiuni nervoase, cardio-vasculare, respiratorii, etc., folosirea lui fiind făcută la recomandarea
medicilor. De asemenea, se mai poate utiliza înotul și formele de hidroterapie ca mijloace
esențiale în relaxarea și refacerea potențialului psiho-fizic în urma eforturilor prestate de sportivii
de performanță. Înotul cu caracter terapeutic se practică în bazine special construite cu apă
încălzită, dar se poate practica și în aer liber sau în ape deschise.
Pentru a învăța înotul se menționează trei etape:
Etapa de inițiere. Fie că este vorba despre un copil sau despre un adult, acomodarea și
învățarea elementelor de bază în mediul acvatic este foarte delicată. Deși am putea spune că
suntem o specie care adoră apa, există la multe persoane acea teamă de apă. Este important
instructorul care cunoaște metodele de adaptare la noul mediu și echipamentul folosit. Este un
proces lent care necesită mult curaj, efort și răbdare. Centrele de inițiere acceptă în mod normal,
copii de la vârsta de 3-4 ani, deoarece cu aceștia se poate lucra mai ușor, iar pentru cei mai mici
de 3 ani, este nevoie și de prezența unui tutore. Inițierea în înot durează aproximativ 4-5
săptămâni, dar depinde și de atitudinea, mobilitatea și condiția la efort al începătorului. După
inițiere, care înseamnă în mare parte, acomodarea cu mediul acvatic și învățarea elementelor de
bază în acest mediu, urmează procesul de învățare al înotului , perfecționarea. Dacă, după
perioada de inițiere, te poți deplasa în apă, atunci ai urmat cu succes această etapă.
Perfecționare înot este etapa mai îndelungată, care pregătește persoana să se deplaseze în
apă după un anumit stil. Craul este stilul cel mai rapid , folosit cel mai adesea. Bras este o metodă
mai simplă, dar mai lentă decât craul. Perfecționarea presupune învățarea unui stil sau a mai
multor stiluri de înot pe o perioadă nedeterminată, deoarece necesită mult timp, răbdare și
depinde de fiecare în parte.
Performanța este etapa unde cei care s-au perfecționat în tainele înotului, doresc să
practice acest sport la nivel profesionist.
Stiluri de înot
I. Bras sau broscuță. La procedeul bras corpul se găsește întins la orizontală, cu șoldurile
ceva mai jos decât umerii, capul ușor ridicat și cu privirea orientată înainte.
Mișcarea picioarelor – din poziția întins pe apa, picioarele se îndoaie progresiv, gambele
sunt aduse spre șezută, în timp ce genunchii și călcâiele se depărtează ușor, vârfurile fiind
orientate în afară. Din această poziție, se efectuează împingerea. După efectuarea împingerii,
picioarele ajung în poziția întins. În toate fazele mișcării, picioarele rămân în întregime sub
nivelul apei.
 Mișcarea brațelor – se începe din poziția întins. Brațele sunt întinse, degetele lipite și
palmele orientate în jos. Odată cu începerea mișcării de tracțiune, ele se răsucesc ușor în afară,
astfel încât ajung în poziție verticală, cu palma în formă de lopată, pentru a prinde cât mai bine
apa. Brațele vor fi duse simetric cca 20cm sub nivelul apei, în afară și puțin înspre înapoi,
tracțiunea accentuându-se treptat. Forța maximă în timpul unui ciclu de mișcări se atinge înainte
ca brațele să ajungă în același plan cu umerii. Din această fază, palmele, printr-o ultimă
împingere, sunt orientate spre înăuntru; concomitent, coatele se îndoaie și brațele sunt duse sub
piept. Urmează întinderea brațelor înainte. La întinderea brațelor, umerii se duc puțin în jos,
micșorându-se astfel rezistența opusă de apă la înaintare.
Coordonarea cu respirația – la un ciclu de mișcări (brațe și picioare) se efectuează și o
respirație. Odată cu ducerea brațelor spre interior, se produce o relaxare a musculaturii
trunchiului și ridicarea lui. În această fază capul se ridică ușor la nivelul apei, permițând
efectuarea inspirației.
II. Stilul crawl sau stilul liber. Se caracterizează prin mișcarea alternativă a brațelor și
picioarelor, pe burtă, care imprimă corpului un impuls continuu de înaintare.
Mișcarea picioarelor – Picioarele execută o mișcare alternativă în sus și în jos, impulsul
pornind de la nivelul musculaturii șoldurilor, de unde se transmite asupra întregului picior, până
la vârf.
Mișcarea brațelor – servește în mai mare măsură pentru înaintare, deoarece ducerea lor
sub trunchi și împingerea se pot efectua cu mai multă forță. Mâna se ține cu degetele lipite;
urmează o ușoară presare în jos, îndoirea brațului din cot și aducerea lui spre linia de mijloc a
trunchiului; astfel, tracțiunea se accelerează treptat, până la terminarea mișcării sub apă, printr-o
împingere puternică, brațul este scos din apă la nivelul șoldului; el continuă relaxat drumul pe
deasupra apei și este introdus din nou în apă înaintea umărului. Apoi ciclul se reia identic.
Coordonarea mișcărilor cu repirația – la trei tracțiuni de brațe, se efectuează o respirație,
scoțându-se capul din apa în lateral, pentru efectuarea respirației.
III. Înotul pe spate. Se caracterizează prin mișcarea alternativă a brațelor și picioarelor,
care imprimă corpului un impuls continuu de înaintare.
Mișcarea picioarelor. Picioarele execută o mișcare alternativă în sus și în jos, impulsul
pornind de la nivelul musculaturii șoldurilor, de unde se transmite asupra întregului picior, până
la vârf.
Mișcarea brațelor – fiecare braț efectuează o mișcare ritmică, alternativă, care constă din
tracțiunea și împingerea apei, ceea ce asigură impulsul de înaintare, și ducerea brațului deasupra
apei, acțiune pregătitoare pentru faza următoare de împingere și tracțiune. În timp ce un braț
lucrează sub apă, celălalt se duce relaxat pe deasupra, fiind introdus în apă înaintea umărului,
paralel cu axa longitudinală a corpului.
IV. Stilul fluture. Mișcarea picioarelor – Mișcarea se efectuează astfel iîcat amintește de
acțiunea cozii delfinului, drept pentru care procedeul se mai numește și delfin. Bătaia se
efectuează cu picioarele apropiate, în jos și în sus. Mișcarea începe de la trunchi, fiind transmisă
progresiv la șolduri și picioare. Poziția labelor este asemănătoare cu cea de la procedeul craul. În
timpul efectuării mișcarii descendente, genunchii sunt ușor îndoiți, iar în timpul fazei ascendente,
aceștia se întind. Pentru accentuarea mișcării în jos, tălpile se vor îndrepta ușor spre înăuntru.
Mișcarea se execută fără pauze, imprimându-se astfel un impuls continuu de înaintare, lucru ce
favorizează o viteză mare de deplasare.
Mișcarea brațelor – Brațele vor fi duse sub corp, în faza în care se efectuează sub apă
(faza de tracțiune și împingere); drumul aerian se executa simultan și simetric spre înainte,
intrarea brațelor în apă făcându-se în fața umerilor. Mișcarea brațelor sub apă se accentuează în
finalul fazei de împingere, după care urmează eliberarea lor printr-o împingere puternică , urmată
de aducerea lor înainte, pe deasupra apei. În această fază, brațele vor fi întinse, pentru ca în
timpul tracțiunii sub apă să se îndoaie, iar la sfârșitul fazei de impingere, să revină la poziția
întins.
Coordonarea cu respirația – la un ciclu de mișcări de brațe se efectuează doua mișcări de
picioare. La doua cicluri de mișcari de brațe se execută o inspirație. În faza de împingere se
obține o forța dinamică puternică, care ajută ridicarea capului, astfel încât gura ajunge la nivelul
apei, permițând efectuarea inspirației.