Stilul Crawl

Poziţia corpului
Flotabilitatea este un factor determinant în poziţia fiecărui înotător. O poziţie bună se caracterizează printr-o
rezistenţă scăzută a apei atunci cand înotam. Acest lucru se realizeaza printr-o poziţie orizontală, întins, întregul corp
formând o linie dreaptă pe apă.
Poziţia capului poate ajuta la ridicarea pe apă a partilor inferioare ale corpului, prin coborarea privirii spre în jos
(fundul piscinei).

Mişcarea braţelor
Miscarea de braţe poate fi impartita in mai multe faze sau pozitii.

1: Palma cu degetele apropiate sunt primele care intra in apa pe aceeasi linie cu pozitia corpului. Cotul este usor
indoit si se incearca pe cat posibil mentinerea lui intr-o pozitie inalta, deasupra incheieturii mainii si a palmei. Palma
trebuie sa fie orientata inspre in jos si inspre exterior, cu degetele lipite.
2: Se realizeaza prima parte a tractiunii acvatice, asa-zisa apucare a apei. Cotul este indoit si ancorat in apa, palma
este orientata direct in jos.
3: Palma este orientata in jos in aceeasi linie cu incheietura (articulatia pumnului). Cotul este deschis si corpul rotit
spre partea opusa bratului pentru a oferi forta tractiunii si echilibru pe apa.

4: Palma impinge apa spre inapoi, incheietura mainii flexeaza pentru a realiza impingerea apei.
5: Revenirea bratului prin aer. Aceasta se realizeaza prin mai multe moduri: cu cotul intins, cu cotul indoit; pe
diferite traiectorii. Ea trebuie sa se faca cu efort minim, pregatind urmatoarea tractiune a bratului. Acum se face
respiratia, fara a perturba aliniamentul corpului in apa.
Mişcarea picioarelor (bătaia picioarelor)
Bataia de picioare se realizeaza preponderent de sus in jos prin indoirea lor din genunchi. Miscarea implica si
articulatia soldului. In timpul tractiunii bratelor si a respiratiei, bataie se face lateral pentru a pastra aliniamentul
corpului. Picioarele (laba piciorului) trebuie sa fie extinse, astfel fiind ineficienta.Miscarea de picioare crawl este
una naturala, asemenea sutului in minge, fiind prima care se invata.

Respiraţia
Respiratia se realizeaza de obicei la 2 brate, pe partea cu lateralitatea mai dezvoltata. Este bine sa se incerce o
respiratie la un numar de brate impar, astfel inotatorul se va obisnui sa respire pe ambele parti fara a deranja excesiv
aliniamentul corpului in apa. Gura iese din apa printr-o rotatie a capului inspre lateral. Expiratia aerului se face in
apa, pe nas.

Fluture
Este o lovitură („kick”) instinctivă, picioarele se mişcă în sus şi în jos în direcţii opuse. Oferă întotdeauna
propulsie înainte, astfel încât nu simţim nevoia de a o practica eficient şi, de obicei, îndoim prea mult picioarele din
genunchi.
Picioarele trebuiesc ţinute destul de drepte pentru ca lovitura să fie realizată din şolduri. Pentru aceasta, trebuie ca
şoldurile şi picioarele să fie în linie cu trunchiul. Genunchii se îndoaie puţin la ridicarea labei, astfel încât deplasarea
labei prin apă să nu ne frâneze, apoi sunt îndreptaţi şi urmează coborârea, care oferă propulsia dorită. Unghiul labei
faţă de corp (controlat din gleznă) determină cât din propulsie ne va împinge înainte şi cât ne va împinge în sus.
Este bine să folosim muşchii din partea din faţă a coapselor pentru a face cel mai mare efort. Este un lucru foarte
util, deoarece aceşti muşchi sunt folosiţi şi la mers, astfel încât, de obicei, sunt mai bine antrenaţi decât ceilalţi
muşchi.
Dacă aveţi labe cu un design mai nou, ca de exemplu cele despicate („split fins”), sau foarte flexibile, trebuie să
ţineţi genunchii mai îndoiţi, iar mişcarea picioarelor să aibe o amplitudine mai mică.
Stilul oferă o mare viteză pentru propulsie înainte, dar scufundările de obicei nu sunt făcute în viteză, aşa încât
riscăm să ne risipim energia (şi aerul).
Ca aspecte negative, acest stil oferă propulsie şi în sus, ceea ce ne influenţează flotabilitatea şi, dacă suntem în
apropierea fundului apei, va stârni mâlul, aluviunile sau nisipul de pe acesta, tulburând viaţa marină şi vizibilitatea
celorlalţi scafandri, din urma noastră. Acest stil trebuie neapărat evitat atunci când suntem într-o epavă sau alt loc
închis, deoarece va compromite rapid vizibilitatea.

Spate
In stilul spate se porneşte din decubit dorsal. Corpul şi capul se menţin în apă. deasupra apei fiind doar
nasul şi gura pentru a permite respiraţia corectă în timpul executării mişcărilor. Se inspiră şi se expiră normal,
ritmul fiind sincronizat cu cel al mişcărilor mâinilor. Spre deosebire de stilul craul, în acest procedeu nu intervine
nicio modificare a poziţiei capului.

Mişcările mâinilor şi ale picioarelor sunt similare primei tehnici descrise, membrele superioare executând mişcări
semicirculare, alternative, asemeni unei morişti, iar cele inferioare ajutând la deplasarea corpului spre înainte prin
mişcări ciclice sus-jos. de biciuire a apei. Braţele execută o o serie de mişcări tipice în faza activă, de la intrarea
în apă în poziţie întinsă, la prinderea şi împingerea apei şi realizarea mişcării de tracţiune a corpului.

Sunt implicate în aceste mişcări atât cotul, care se îndoaie pentru a permite executarea mişcării circulare, cât şi
umărul. în faza pasivă, braţul revine la poziţia iniţială, braţul fiind în extensie. Palmele sunt menţinute în căuş în
faza activă, iar sub apă mişcarea descrisă are forma literei „S”, la fel ca în stilul craul. Picioarele se mişcă la fel
ca în stilul craul. fiind în extensie cu genunchii doar uşor îndoiţi pentru a permite alunecarea apei.

Bras
Numit şi stilul ,;broască,: datorită poziţiei corpului şi mişcărilor membrelor superioare şi inferioare,
stilul bras este adesea primul învăţat, fiind mai puţin solicitant decât stilul craul. Poziţia iniţială a corpului este în
decubit ventral, cu braţele întinse spre înainte şi palmele apropiate, orientate spre exterior, iar picioarele cu
genunchii uşor flectaţi sunt orientate spre lateral. Spre deosebire de stilul precedent, acesta necesită o mai mare
forţă a musculaturii picioarelor, întrucât propulsarea corpului spre înainte se face prin împingerea apei cu
picioarele şi tracţiuni ale mâinilor.

Considerat mai ineficient din cauza perioadei lungi de planare, în care poziţia corpului este relativ statică, stilul
bras este caracterizat şi el prin mişcări specifice ale membrelor superioare şi inferioare: braţele se deplasează de
această dată simultan, nu alternativ, şi descriu mişcări semicirculare, apa fiind împinsă prin depărtarea palmelor
de corp. apropierea rapidă a coatelor şi readucerea mâinilor pe lângă corp; picioarele împing apa prin flexarea
genunchilor şi aducerea călcâielor spre fese.

Pentru înaintarea rapidă şi corectă, mişcările mâinilor trebuie sincronizate cu cele ale picioarelor, corpul
menţinându-se cât mai aproape de orizontală, capul în apă iar braţele lipite de urechi, în faza iniţială. în faza
propulsivă, şoldurile trebuie să rămână aproape de suprafaţa apei, iar ca regulă generală, atunci când picioarele
sunt în fază propulsivă, mâinile trebuie să fie drepte şi să alunece uşor în apă. La fel. când mâinile sunt în faza
propulsivă, picioarele trebuie să fie întinse spre înapoi, permiţând alunecarea uşoară a părţii inferioare a
corpului.

Per ansamblu, un ciclu de bras are 4 bătăi de braţe şi 6 bătăi de picioare. în faza de propulsie, picioarele sunt
aduse către piept şi mişcate spre înapoi şi exterior, iar în faza pregătitoare sau de relaxare sunt menţinute întinse.
Braţele execută de asemenea o fază de pregătire activă, în care sunt întinse pentru relaxare, şi o mişcare de
propulsie ce costă din deplasarea acestora spre exterior, în jos şi spre interior.

Cât priveşte respiraţia, inspirul are loc în timpul etapei active a mâinilor, capul fiind ţinut deasupra apei. şi
durează până la propulsia realizată de picioare, când are loc expirul.

Înot aplicativ
Înotul aplicativ sau utilitar este utilizat în activitățile de muncă legate de mediul acvatic și în cele
de salvamar, de salvare de la înec.
În activitatea marinarilor, scafandrilor, pescarilor, a constructorilor de poduri și baraje, constructorilor de nave,
înotul este vital pentru salvarea vieții în caz de accidente.
În cadrul înotului aplicativ se organizează de asemenea diferite întreceri, în mod special cele de salvare de la înec.
Se presupune că procedeul bras ar fi cel mai vechi procedeu de înot practicat în scop utilitar. Există dovezi încă de la
vechii egipteni că și alte stiluri de înot erau practicate în scop utilitar.
Romanii apreciau înotul pentru valoarea aplicativă și militară, iar camparea militară intr-o tabără, presupunea
amenajarea unui loc în vederea învățării înotului pentru soldați. Ei trebuiau să dobândească cunoștințe despre înot
deoarece li se cerea să parcurgă o anumită distanță complet echipați de luptă prin apă adâncă. În Grecia, caracterul
utilitar al înotului venea prin ocupațiile oamenilor de a pescui corali și bureți.

Salvarea de la inec

Respirație artificială „gură la gură”

Operațiunile de executare a metodei de respirație artificială „gură la gură“ sunt următoarele:

 se așază victima pe spate, eliberându-i-se căile oro-faringiene;

 se dă capul victimei cât se poate de mult pe spate pentru a elibera calea aerului către plămâni. Această manevră
va trebui însoțită de ridicarea cefei cu o mână și împingerea frunții către înainte cu palma celeilalte mâini până
când gâtul este întins, permițând un acces corespunzător al aerului.
 pentru a restabili respirația, se pune palma pe fruntea victimei astfel încât degetul mare și cel arătător să
penseze nasul. Aceasta împiedică aerul suflat pe gură să iasă pe nas. Presând cu palma pe frunte, se menține
capul pe spate;
 se deschide maxilarul inferior, nările fiind strânse cu două degete. Se inspiră adânc, deschizând larg gura și apoi
așezând-o ușor peste gura victimei. Se suflă aer de circa 12 ... 15 ori pe minut.
 se urmărește ridicarea toracelui victimei, îndepărtând gura de victimă, menținându-i gâtul întins și maxilarul
deschis. Aceasta este faza expirației care este cauzată de relaxarea naturală a mușchilor pectorali care inițial au
fost întinși;
 dacă expansiunea toracelui nu are loc sau aceasta este necorespunzătoare sau greu de obținut, va trebui
schimbată poziția maxilarului și a gâtului victimei. Se curăță gura de eventualele corpuri străine. După aceea se
va relua efortul de a realiza expansiunea cavității toracice. Dacă are loc o eliminare de alimente sau de lichide
pe gură, capul victimei va trebui înclinat într-o parte pentru a se permite drenajul și pentru a preveni
pătrunderea de materii străine pe căile de acces ale aerului;
 dacă, după ce a fost deschis maxilarul și s-a curățat cavitatea bucală, calea de acces a aerului rămâne totuși
blocată, victima va trebui întoarsă pe o parte și lovită o dată sau de mai multe ori puternic cu podul palmei pe
spate, între umeri. În timpul acestor operații va trebui avut grijă să se mențină libere căile de acces ale aerului.
Apoi se reia respirația artificială prin metoda „gură la gură“.
Atunci când condițiile nu permit efectuarea respirației artificiale „gură la gură“, va trebui aplicată respirația
„gură la nas“. În acest caz, maxilarul victimei va fi împins înainte plasându-se degetele sub bărbie și astfel săltând
maxilarul. Degetul mare și degetul arătător pot fi folosite pentru a curăța gura. Gura salvatorului acoperă nasul și
nările victimei, ritmul respirației fiind același ca la respirația „gură la gură“.

Metoda Silvester
În cazul în care, din diferite motive, metoda respirației artificiale „gură la gură“ nu poate fi aplicată, se
poate utiliza metoda Silvester.
Metoda Silvester va fi realizată în poziție înclinată, cu capul în jos cu următoarele operații:

 sub umerii accidentatului se va pune un pachet de haine rulate, pentru a-i așeza capul în extensie.
 se imobilizează brațele victimei prin prinderea lor de coate, procedeu care va permite salvatorului solitar de a
câștiga timp când trece la masajul cardiac.
 se vor executa mișcări ale brațelor victimei dinspre piept către lateral și în sus până ajung de o parte și de alta a
corpului, în vederea destinderii toracelui și aspirării de aer în plămâni, urmate de mișcări de readucere a brațelor
la piept cu apăsarea pe torace în vederea expulzării aerului din plămâni, în ritm de 16 ... 18 respirații artificiale
pe minut.
La aplicarea metodei Silvester se va proceda în felul următor:

 se va evacua înecatul și se va așeza pe un teren în pantă, utilizând pentru transport orice mijloc. Dacă
transportul se va face de către mai mulți salvatori, corpul victimei se va transporta cu fața în sus și cu capul în
extensie pe spate, nivelul capului și al trunchiului fiind mai jos decât nivelul bazinului;
 transportul victimei se va efectua pe o distanță scurtă, rapid și fără a neglija respirația „gură la gură“.

Metoda Heimlich
Metoda Heimlich recomandă când accidentatul nu poate fi transportat și terenul nu permite efectuarea
procedeelor specifice manevrei Silvester.
Salvatorul se plasează în spatele înecatului, îi va cuprinde talia cu mâinile, cu un pumn plasat la nivelul zonei
epigastrice, cealată mână susținând pumnul. Cu pumnul se apasă de 5 ... 8 ori, în mod brusc, cu o mișcare din față
către spate și de jos în sus.
Atunci când înecul se produce departe de mal sau de vreo ambarcațiune, salvatorul va trebui să deflecteze capul
accidentatului și să aplice acestuia lovituri scurte cu latul palmei (ca la karate) pe coloana vertebrală. Această
metodă este eficientă dacă se aplică în primele secunde după un „înec“ de scurtă durată, la un accidentat ridicat
inconștient.
În anumite cazuri, se va începe respirația „gură la gură“ încă din apă.
Dacă înecatul este un scafandru echipat, i se va trage capul pe spate, salvatorul se va plasa în spatele victimei și îi va
aplica direct respirația „gură la gură“ sau va folosi pentru reanimare tubul de respirat, pensându-se nasul cu degetele.