Exercitiile fizice practicate n antichitate de populatiile din Egipt, India, China si Japonia

Antichitatea a fost dominata de cultura greaca, care mai ales n domeniul educatiei fizice a atins un grad de dezvoltare uimitor. Aportul cultural al altor popoare de pe scena istoriei este de asemenea important. "Miracolul grec" nu a aparut din senin, ci a fost un moment culminant al unei evolutii care se refera mai ales la dezvoltarea popoarelor din bazinul oriental al Mediteranei, leaganul civilizatiei europene si la cteva popoare din Orient. 3.1. EGIPTUL ocupa un loc de frunte n istoria celor mai vechi popoare, n aceasta zona a lumii antice dezvoltandu-se o cultura originala si impunatoare. Prin unificarea celor doua state egiptene independente, din anii 3300-3200 .Hr., Egiptul devine un stat unitar si puternic, care pana n anul 525 .Hr. s-a impus printr-o organizare politica si administrativa bine stabilita si mai ales printr-un nalt nivel de dezvoltare al civilizatiei. Marturie sunt monumentele legendare, piramidele, templele, urmele vastei retele de irigatii din jurul vaii Nilului, mumiile perfect conservate din sarcofage, uimitoarele cunostinte de astronomie, matematica si medicina pe care le detineau vechii egipteni, lucrarile de arta ale caror urme sunt presarate cu generozitate pe ntreg cuprinsul tarii. Perioadele cele mai importante din istoria Egiptului Antic, care confirma preocuparile pentru educatie fizica sunt cele din timpul Regatului vechi (3000-2000 .Hr.), Regatului mijlociu (2000-1550 .Hr.) si Regatului nou (1550-1000 .Hr.). Din timpul primei perioade, cele mai frumoase monumente de arta, reprezentate mai ales prin statui, printre care cea a Regelui Mycermas si a "numitului Hosi" sunt dovezi ale fortei musculare si a frumusetii corpului omenesc. Basoreliefurile de Ptah-Hotep, confirma existenta unei intense preocupari a egiptenilor pentru educatie fizica. n timpul perioadei de mijloc se observa o atenuare a reliefului muscular. Din aceasta perioada dateaza picturile murale descoperite la Beni-Hasan, unde un perete ntreg este acoperit cu o fresca reprezentand fazele unei lupte, cu 120 de figuri, deosebit de sugestiv realizate. Luptatorii sunt desenati n culori diferite, pentru a se observa mai bine detaliile miscarilor. Arta rafinata cu care este realizata aceasta opera, grija pentru detalii demonstreaza locul important pe care exercitiile de lupta l ocupau n viata egipetenilor. n perioada urmatoare, cea a Regatului nou, dominata de personalitatea regelui Ramses, atentia acordata activitatilor de educatie fizica este atestata de numeroase reprezentari artistice, care desi sunt mult mai stilizate decat cele din perioadele anterioare contin suficiente detalii a caror analiza sa conduca la concluzia ca exercitiile fizice se bucurau de mare apreciere n randurile populatiei. Exercitiile fizice se practicau n scolile din Egipt, desi idealul educational al timpului era pregatirea copiilor pentru meseria de "scrib", prin care se putea aspira la o cariera de functionar considerata cea mai sigura si prestigioasa. Gimnastica analitica care cuprindea exercitii pentru membre si coloana vertebrala era completata cu diferite jocuri de miscare, jonglerii cu obiecte, sarituri cu coarda, lupta cu bastoane. Pretuirea de care se bucura educatia fizica este confirmata de faptul ca exercitiile fizice erau incluse n educatia principilor. Viitorul rege Sesostris, crescut mpreuna cu alti copii de seama lui era obligat sa alerge pna la 180 de stadii (35 km) pentru a avea dreptul sa primeasca de mancare. Vanatoarea se practica diferentiat pe categorii sociale: faraonul si suita sa vanau animalele mari care se gaseau din belsug n delta Nilului, n timp ce oamenii de rand se

multumeau sa vaneze capre, antilope, gazele. Pescuitul era si el la mare pret, iar n pauzele dintre partidele de pescuit pe apele Nilului se organizau adevarate ntreceri de "jute nautice". Chiar daca egiptenii n-au fost un popor razboinic ei au avut totusi o armata bine organizata, exercitiile militare demonstrand maiestria n manuirea armelor specifice: arcul, securea, ghioaga, lancea si scutul. Calaria era destul de putin practicata, calul fiind folosit n schimb pentru trasul carelor de razboi, ceea ce solicita ndemanare si forta. Poporul egiptean a fost un mare iubitor al muzicii si dansului, numeroasele instrumente gasite n mormintele lor, picturile si basoreliefurile care surprind scene de dans dovedind acest lucru. Caracterul dansurilor era diferit, de la dansurile sacre executate ca elemente ale cultului lor religios pana la dansurile vesele populare sau executate de profesionisti. 3.2. INDIA era locuita nca din mileniul al IV-lea .Hr. de o populatie formata din triburi de oameni cu piele de culoare nchisa care mai ales n regiunile nordice ale peninsulei au dezvoltat o originala civilizatie. Cea mai veche dovada a culturii indiene sunt "Vedele", poemele scrise n limba sanscrita datand din mileniul al IV-lea .Hr., cartea sfanta care a stat la baza religiei, filozofiei, moralei si chiar a institutiilor sociale specifice hindusilor. Pe lnga instructiunile care se refera la viata de toate zilele, n "Vedele" se pot ntalni si referiri la activitatea fizica, care ntregea educatia necesara atingerii idealurilor religioase si sociale. La mijlocul mileniului al II-lea .Hr. n urma invaziei triburilor plecate din podisul Pamir care au supus populatiile locale, n India are loc un proces de stratificare sociala. Se produce o mpartire a societatii indiene n grupuri sociale, numite "caste". Cuceritorii au format casta sacerdotala a "brahmanilor", casta militarilor "kshatriya" si casta comerciantilor "vaisya", n timp ce bastinasii au format casta "sudra" lipsita de drepturi. n "legile lui Manu" care guvernau viata acestora se fac referiri la baile n lacuri si rauri, nu numai pentru asigurarea igienei corporale cat mai ales ca mijloc de spalare a "pacatelor". Brahmanii mai practicau si o serie de exercitii de respiratie, accentul fiind pus pe posibilitatea de retinere a respiratiei un timp cat mai ndelungat. Executate cu scop religios, acestea au devenit pe parcurs un sistem specific de exercitii respiratorii, numit "pranayama", n care si au originea exercitiile "Yoga" care se cristalizeaza n timp ca un sistem filozofic si religios specific civilizatiei hinduse. Biografia printului Gautama ( sec. al V-lea .Hr.) - ntemeietorul "budismului", contine elemente care atesta importanta acordata educatiei fizice si sportive n formarea tinerilor care faceau parte din casta militara (kshathria). Cand a dorit sa se casatoreasca, printul a trebuit sa faca dovada cunostintelor sale religioase si matematice, dar si a unor foarte bune calitati fizice. El si-a demonstrat aceste calitati ntr-o competitie la care au luat parte 500 de tineri care s-au ntrecut n manuirea arcului, lupta, saritura, alergare, not, conducerea elefantului, a carului, dans si mimica. (Kiritescu, 1943) 3.3.CHINA n perioada secolelor al XVIII-lea si al XII-lea .Hr., a fost ntemeiat primul stat chinez purtand numele de san-In, n apropierea fluviului Hwangho, locuitorii sai ocupandu-se n principal cu agricultura si mai tarziu cu mestesugurile: olarit, tesut, prelucrarea lemnului. Dupa instaurarea societatii sclavagiste, conducatorul suprem atat din punct de vedere politic cat si religios era "mparatul, fiul cerului". Statul s-a dezmembrat n urma atacurilor triburilor nomade din nord si abia n secolul al III-lea .Hr. apare un nou stat puternic, cel al dinastiei in. Din aceasta perioada dateaza construirea "marelui zid" chinezesc.

Educatia la vechii chinezi se bucura de o foarte mare pretuire, mai ales n randul claselor nobiliare ale societatii. Copiii se bucurau de o educatie integrala care viza toate laturile personalitatii: mintea, sufletul, caracterul si trupul. Primele notiuni si cunostinte ei le primeau nca din familie, apoi urmau scolile cu grade de dificultate diferite. n scoli se nvata cititul, matematica, muzica, dansul, religia. Educatia fizica era inclusa n program la varsta de 15 ani cand tinerii nvatau sa traga cu arcul si sa conduca carul. Tragerea cu arcul nu era numai un exercitiu de pregatire pentru lupta, ci si semnul unei adevarate virtuti, fiind punctul de atractie principal al ceremonialurilor publice, prezidate adeseori chiar de mparat. Conducerea carului era o arta, dovada unei bune educatii, care mpreuna cu exercitiul de tragere erau considerate ca dovezi ale unei gandiri corecte si ale unor virtuti morale. Dansul era iubit de chinezi si avea un caracter religios, alcatuind unul din elementele dramelor rituale prin care se celebra cultul strabunilor si a faptele lor eroice. Mai existau si dansuri funebre, dansuri magice toate avand ca specific acest caracter moral. n afara exercitiilor clasice deja descrise chinezii mai practicau luptele cu pumnii, scrima cu sabia si aruncarea cu piatra, Aceste exercitii cu pronuntat caracter razboinic au ajuns la apogeu mai ales n perioadele de "militarism" ale Chinei Antice, cum ar fi cea din timpul dinastiei Ciu (1122-1155 .Hr.) Primul sistem chinez de educatie fizica dateaza din anul 2698 .Hr., are un caracter medical si se datoreaza medicului Kong-Fu. Acesta a pornit de la ideea ca orice boala si are originea n blocarea sau nefunctionarea unor organe, iar pentru a le debloca este suficient sa se execute miscari nsotite de gimanstica respiratorie. Sistemul lui Kong-Fu a fost introdus n ritualul religios, considerandu-se ca prin practicarea acestor exercitii se pot obtine nu numai beneficii fizice ci si de ordin spiritual. Multe secole mai tarziu, pe baza acestor stravechi exrcitii de gimnastica respiratorie, generalul Yo-Fei (1102-1142 D.Hr.) a creat un nou sistem de educatie fizica chineza, cu caracter national format din exercitii de tinuta si de lupta, practicat pana n zilele noastre. Acesta sta la baza numeroaselor "wushu", artele martiale chineze atat de apreciate astazi. 3.4. JAPONIA, prin poporul sau recunoscut ca un mare pastrator al traditiilor, a mentinut pana astazi formele vechilor exercitii fizice adaptate la necesitatile perioadei moderne. Acestea au format baza educatiei spiritului cavaleresc traditional, cel al "samurailor". Sumo sau lupta corp la corp a fost la nceput un privilegiu al nobililor purtatori de spada, al samurailor, constituind un spectacol pentru curtea imperiala. Treptat el a fost preluat de popor, devenind n cele din urma un sport al profesionistilor. Pana astazi acest sport si-a pastrat caracterul traditionalist, luptatorii de "sumo" folosind aceleasi 48 de procedee, iar n competitii pana de curand nu au avut drept de participare decat luptatorii de origine japoneza. Kendo este scrima cu bastoane lungi de bambus, tinute cu amandoua mainile. Luptatorii sunt protejati cu masti, pieptare, mansete si manusi de protectie, fiind permise doar loviturile peste cap, brate si laturile corpului. La fel ca si "sumo", kendo a fost la nceput apanajul samurailor, dar a fost preluat si de populatie, iar n zilele noastre este o disciplina sportiva apreciata. Jiu-jitsu era lupta de aparare fara arme, prin care se urmarea zdrobirea adversarului si anularea capacitatii lui de lupta, prin folosirea diverselor procedee dintre care unele erau foarte periculoase, chiar mortale. Utilizata la nceput doar de samurai, a

fost preluata de luptatorii "ninja", raspandindu-se n toate paturile populatiei. Prin adaptarea unora dintre mijloacele specifice jiu-jitsului s-a creat n secolulul al XIX-lea sportul national al japonezilor "judo". Kyudo era un exercitiu traditional, considerat obligatoriu pentru toti tinerii japonezi, constand n manuirea unui arc lung de 2,20 (yumi) cu o curbura asimetrica. Acest arc utilizat din cele mai vechi timpuri era considerat n Japonia un obiect sacru fiind folosit mai ales n cadrul ceremoniilor religioase. Reconsiderat n timpurile moderne kyudo a devenit de la nceputul secolului al XX-lea unul din sporturile traditionale japoneze.

Universitatea Lucian Blaga Sibiu Facultatea de Stiinte Specializarea Educatie fizica si Sport

Referat
La Olimpism pe tema: Exercitii fizice practicate in antichitate de populatiile din Egipt,India,China si Japonia

Efectuat: Siniucova Ecaterina Anul II, S.P.M Profesor: Todor Raul

Sibiu 2012