UNIVERISATEA VALAHIA DIN TARGOVISTE

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT
ANUL UNIVERSITAR: 2019 – 2020

EXERCIȚII FIZICE CLASIFICATE

DUPĂ TIPUL DE PREGATIRE
< PROIECT COLOCVIU>

PROFESOR INDRUMATOR STUDENT

Lect. Dr. ANCUȚA PÎRVAN MIHALCIOIU ANDREI
MG I

TARGOVISTE - 2020

1
 CUPRINS
INTRODUCERE.........................................................................................................................................3
1. CAPITOLUL I.................................................................................................................................4
1.1. Pregătirea fizică.....................................................................................................................4
1.2. Pregătirea tehnică..................................................................................................................6
1.3. Pregătirea tactică...................................................................................................................7
2. CONCLUZII.......................................................................................................................................8
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................................9

2
INTRODUCERE
Exercițiul fizic reprezintă o componentă a educaţiei generate, integrate, alături de educaţia
fizică, intelectuală, educaţia morală, educaţia estetică şi educaţia tehnico-profesională. Între toate
aceste componente există interdependenţă, relaţii reciproce, ele formând un sistem. Exercițiile
fizice pot influenţa extraordinar de mult sfera intelectuală a personalităţii umane, dar şi celelalte
sfere (mai ales morală şi estetică). Sensul principal al relaţiei în cadrul componentelor
menţionate este de la exercițiile fizice către celelalte şi nu revers.
Exerciţiul fizic, pentru a fi deosebit de alte acte motrice umane, se efectuează conştient şi
sistematic, după reguli metodologice riguros ştiinţifice, numai pentru a fi îndeplinite obiectivele
specifice activităţilor motrice din domeniu. Altfel nu îl putem diferenţia de gama variată de acte
motrice umane cotidiene sau profesionale.
În educaţie fizică şi sport şi nu numai, forma de bază şi principalul mijloc de predare a
exerciţiului fizic, în cadru organizat, de lucru cu grupele sau clasele de studenţi/elevi rămâne
lecţia. Aceasta respectă caracteristicile structurale organizatorice şi sistematizează metodele şi
procedeele metodice, formele de organizare, mijloacele de predare-învăţare, de comunicare, în
scopul atingerii obiectivelor urmărite componentele sale fiind într-o strânsă legătură, funcţionând
pe baza unor principii şi legi.
Conţinutul lecţiei de educaţie fizică şi sport ″este determinat de temele acesteia şi
descopurile didactice, ce constau în exerciţiile şi eforturile stabilite pentru realizarea temelor şi
obiectivelor instructiv–educative proprii lecţiei, din metodele, procedeele şi măsurile didactice
prevăzute pentru fiecare moment din desfăşurarea activităţii”. Conţinutul lecţiei de educaţie
fizică şi sport este direcţionat spre dezvoltarea şi perfecţionarea capacităţii fizice cu ajutorul
exerciţiilor fizice.
Pe baza mijloacelor specifice ramurilor de sport gimnastică, atletism şi jocuri sportive, este
fundamentat sistemul de educaţie fizică şi sport în toate unităţile de învăţământ din ţară,
contribuind la atingerea obiectivelor generale şi specifice ale domeniului. Dispunând de o
multitudine de exerciţii fizice, cu un pronunţat caracter natural, dar şi accesibile tuturor
studenţilor, educaţia fizică poate fi practicată pe tot parcursul anului școlar, atât în sală, cât mai
ales în aer liber, chiar cu o dotare materială minimă.

3
 1. CAPITOLUL I
În educaţia fizică, termenul, noţiunea de exerciţiu are o accepţiune proprie. Exerciţiul fizic
este considerat ca fiind mijlocul specific şi de bază al educaţiei fizice, prin care aceasta din urmă
îşi realizează obiectivele. Exerciţiul fizic reprezintă o acţiune preponderent corporală, efectuată
sistematic şi conştient în scopul perfecţionării capadtăţii motrice şi dezvoltării fizice a
oamenilor". În această idee putem sublinia că exerciţiul fizic este o acţiune motrică, concepută,
programată şi executată în scopul realizării obiectivelor specifice educaţiei fizice sportive
(dezvoltarea armonioasă, dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, însuşirea deprinderilor motrice
şi formarea priceperilor şi obişnuinţelor de mişcare). Exerciţiile fizice se caracterizează prin:
conţinut şi formă. Conţinutul exerciţiului fizic este reprezentat de totalitatea actelor şi acţiunilor
(elementelor) mişcărilor care îl alcătuiesc, concretizate în modalităţi diferite de mişcare.
Conţinutul exerciţiului fizic este apreciat după:
- efortul fizic depus în executarea mişcărilor, concretizat prin parametrii de intensitate,
volum şi complexitate;
- efortul psihic solicitat, concretizat în participarea proceselor psihice atenţie, voinţă,
rapiditatea gândirii, memoria etc.) la execuţia mişcărilor corpului şi a segmentelor acestuia;
- finalităţile practicării exerciţiilor fizice concretizate în efectele fiziologice şi biochimice
apărute în organismul uman.
Forma constă în succesiunea actelor şi acţiunilor mişcărilor ce compun un exerciţiu fizic.
Ea reprezintă modalitatea diferită şi particulară de realizare a succesiunii mişcărilor componente
şi a legăturilor dintre acestea de-a lingul efectuării fiecărui exerciţiu.
Criteriile de clasificare a exerciților fizice sunt rezultatul concepției întemeietorilor
sistemelor de educație fizică și sport, iar altele aparțin perioadelor actuale de tranziție din
domeniul luat în calcul. Conform acestor criterii exercițiile fizice pot fi clasificate după tipul de
pregătire prin: exerciții fizice pentru pregătirea fizică, tehnică, tactică, sau artistică.

1.1. Pregătirea fizică

Aceastã componentã a determinã sporirea capacitãții generale de efort a organismului,
menitã sã susținã bagajul tehnico-tactic în limitele regulamentului de concurs, asigurând în

4
același timp fondul energetic al performanței, stimulând creșterea indicilor funcționali și
morfologici ai sportivului.
Pregãtirea fizicã se realizeazã printr-un ansamblu de mãsuri care asigurã o capacitate
funcționalã ridicatã, prin nivelul înalt de dezvoltare a calitãþilor motrice de bazã și specifice, prin
valori optime ale indicilor morfo-funcționali, prin stãpânirea bunã a procedeelor tehnico-tactice
utilizate și printr-o stare perfectã de sãnãtate.
Elementul esențial îl constituie modul în care utilizarea lor influențeazã sursa energeticã a
pregãtirii sportivului, cât mai apropiatã de cea specificã întrecerii sportive.
Atât la grupele de începãtori, cât și la sportivii de performanțã, pregãtirea fizicã se
constituie în baza de plecare și creeazã fundamentul necesar abordãrii celorlalte componente ale
antrenamentului sportiv.
Pregãtirea fizicã are ponderi diferite de la o ramurã de sport la alta și este sistematizatã în
douã tipuri principale:
(a) pregătire fizică generală;
(b) pregătire fizică specifică;
Pregãtirea fizicã generalã asigurã dezvoltarea calitãților motrice de bazã și a capacitãților
funcționale ale organismului, în general îmbogãțind fondul general de deprinderi motrice ale
sportivului.
Este caracteristicã în pregãtirea începãtorilor și avansaților, dar este prezentã și în
pregãtirea sportivilor de performanțã, prin abordare metodologicã specificã sportului respectiv.
în cadrul unui macrociclu de antrenament, pregãtirea fizicã generalã are pondere deosebit de
mare în perioadele pregãtitoare și chiar în cele precompetiționale.
Pregãtirea fizicã specificã are un conținut orientat cu precãdere spre dezvoltarea
capacitãților de efort specifice unei ramuri de sport, precum și a calitãților motrice combinate
prioritar determinând randamentul specific.
Existã ramuri de sport în care performanța sportivã este direct condiționatã de nivelul de
dezvoltare a unei calitãți motrice sau al unui complex de calitãți motrice. Pregãtirea fizicã
specificã se realizeazã cu mijloace strict specializate, care dezvoltã combinațiile de calitãți
prioritar determinate de particularitțile ramurii de sport. În cadrul macrociclurilor de antrenament
pregãtirea fizicã specificã are un rol important începând din a doua treime a perioadei
pregãtitoare și pe tot parcursul perioadei precompetiționale.

5
 Metodele de verificare a exercițiilor destinate pregãtirii fizice sunt multiple și mult
maivariate decât cele utilizate în domeniul pregãtirii tehnice și tactice.
Unele dintre aceste metode de antrenament derivã din activitatea practicã, iar altele din
cercetarea de laborator: antrenamentul cu intervale; antrenamentul cu repetãri; metoda
izometricã;circuit-training-ul; power-training-ul; metoda maraton etc.

1.2. Pregătirea tehnică

Tehnica unei ramuri sau probe sportive presupune totalitatea acțiunilor motrice executate
ideal din punct de vedere al eficienței acestora.
Pregătirea tehnică este datã de totalitatea acțiunilor cu caracter metodologic și
organizatoric întreprinse în cadrul antrenamentului sportiv în scopul însușirii tehnicii specifice
unei ramuri sau probe sportive.
Tehnica presupune deci, efectuarea raționalã și economicã a unui tip de mișcãri specifice
ramurilor de sport ținând cont în același timp de situațiile de concurs specifice ramurilor
sportive.
Tehnica se referã la un sistem specializat de structuri motrice structurate în conformitate cu
regulamentele fiecãrui sport în vederea obținerii unui randament superior în activitatea
competiționalã.
Mulți specialiști considerã aceste mijloace ale pregãtirii tehnice ca fiind esențiale pentru
procesul de antrenament deoarece ele au o structurã biomotricã strictã și puternic particularizatã.
în același timp, însã, pregãtirea tehnicã nu este la fel de importantã în toate ramurile de sport. În
sporturile care presupun execuții complexe, precise și cu grad mare de expresivitate (arte
marțiale, patinaj artistic, gimnasticã) pregãtirea tehnicã trebuie sã fie foarte exigentã. În alte
ramuri sportive tehnica trebuie sã favorizeze doar obținerea unui randament maxim în
competiție.
Diversitatea mare a mijloacelor de acționare utilizate în învãțarea tehnicii unei ramuri sau
probe sportive impune adoptarea unor cerințe metodice comune, menite sã ducã la creșterea
eficienței procesului de învãțare. Printre aceste cerințe metodice menționãm:
(a) stabilirea exactã, precisã a conținutului pregãtirii tehnice pentru fiecare eșalon de
pregãtire - conform modelului tehnic respectiv;

6
 (b) sã se ținã seama de înclinațiile și preferințele personale în execuția anumitor procedee
tehnice;
(c) îmbinarea (la nivelul tuturor eșaloanelor de pregãtire) însușirii tehnicii cu cerințele
complexe ale competiției sportive;
(d) individualizarea instruirii constituie principiul de bazã în învãțarea tehnicii;
(e) eliminarea "artificiilor" tehnice, care de cele mai multe ori diminueazã randamentul
tehnic;
(f) stabilirea de cãtre antrenori/profesori a setului de mijloace de acționare pentru fiecare
procedeu tehnic în parte;
(g) repetarea procedeelor tehnice și tehnico-tactice în condiții de competiție;
(h) evaluarea periodicã a pregãtirii tehnice cu ajutorul unor probe și norme de control
specifice.

1.3. Pregătirea tactică

Tactica reprezintă activitatea prin care un sportiv (echipă) desfăşoară toate posibilităţile
sale fizice, tehnice şi psihice, pentru a dobândi rezultatele cele mai bune în condiţiile şi în faţa
unor adversari diferiţi.
În sinteză, apreciem că tactica este un sistem coerent de reguli şi acţiuni, selecţionate şi
pregătite anticipat, pentru rezolvarea situaţiilor problematice ridicate de adversari şi de ambianţă,
în scopul realizării obiectivelor prevăzute pentru o competitie. Ea însumează idei şi modalităţi
proprii de acţionare în vederea susţinerii unor prestaţii superioare şi de mare eficienţă pentru
obţinerea succesului în competiţii, prin impunerea prestaţiei proprii.
Prin urmare, în sfera tacticii se întrepătrund armonios atât sinteze teoretice, concretizate în
idei ce reflectă interpretarea evoluţiei sportivilor, cât şi acţiuni practice reflectate în structuri de
exerciţii.
Pregătirea tactică este ansamblul de măsuri, mijloace şi metode folosite în procesul de
antrenament în scopul însuşirii tacticii specifice fiecărei ramuri de sport.
Importanţa tacticii şi implicit a pregătirii tactice este dată de specificul ramurii de sport şi
de rolul său în obţinerea victoriei sau performanţei stabilite.
Acest rol poate merge de la nesemnificativ (probele de sprint din atletism, ciclism contra-
cronometru, probe din nataţie etc) la deosebit de important (box, jocuri sportive, lupte etc.).

7
 Pregătirea tactică este una din componentele cele mai dinamice ale antrenamentului
sportiv. Ea este determinată de pregătirea fizică, tehnică, psihologică şi teoretică dar la rândul ei
le influenţează pe acestea Pentru evidenţierea importanţei tacticii în diverse ramuri sportive, este
necesară clasificarea acestora. Dintre multiplele clasificări realizate de specialişti, două ne-au
reţinut atenţia în mod deosebit.
Exercițiile fizice, prin nivelul de pregãtire al unui sportiv depinde de o serie de factori,
dintre care evidențiem: nivelul inițial de la care se pornește;
- experiența motricã anterioarã;
- calitatea sistemului nervos central (procesele nervoase fundamentale);
- calitatea analizatorilor; personalitatea individului.

2. CONCLUZII
Exercițiul fizic derivã din experiența practicã a sportivilor și antrenorilor preocupați în
permanențã de folosirea celor mai eficiente modalitãți de execuție a unui element, precum și din
utilizarea unor materiale de concurs tot mai performante.
Deci, din punct de vedere teoretic, exercițiul fizic poate fi realizat printr-un numãr mai
mare de procedee. În general, exercițiile fizice au un grad ridicat de constanțã (stabilitate),
noțiune cu un profund caracter dinamic, evolutiv.
Chiar în condițiile în care un sportiv își pune amprenta personalã asupra modului de
execuție, acest fapt nu modificã mecanismul de bazã al tehnicii exercițiilui respectiv.
Stilul este caracteristic sportivilor de înaltã performanțã și are ca rezultat creșterea
eficienței în execuție.
Stilul poate avea influențe asupra îmbogãțirii tehnicii în condițiile în care particularizãrile
în execuția originalã a unor procedee tehnice sunt generalizate în rândul sportivilor. Ca urmare a
acestui fenomen apar noi procedee tehnico-tactice.
Fundamentarea ştiinţifică a practicării exerciţiilor fizice s-a realizat, de asemenea, de-a
lungul timpului, cu "accelerări", "stagnări", "regrese". Această fundamentare a valorificat unele
idei, norme, reguli etc. aparţinând antichităţii, renaşteri, etc. Perfecţionarea acestei fundamentări
ştiinţifice a practicării exerciţiilor fizice cu accent pe următoarele direcţii: adâncirea
cunoştinţelor specifice disciplinelor existente, denumirea sistemului de discipline ştiinţifice,

8
apariţia unor noi discipline şi, mai ales, clasificarea şi acceptarea statutului unora dintre
propuneri, rolul cercetărilor multi-pluri-interdisciplinare.

BIBLIOGRAFIE

1. Bompa T. – ”Teoria și metodologia antrenamentului sportiv” – ExPonto – București

2002
2. Cîrstea Dana Ioana – ”Didactica educției fizice” – Curs – Universitatea Oradea
3. Dragnea A., Stănescu M. - "Educaţie fizică şi sport- teorie şi didactică” - Editura
FEST- Bucureşti
4. Gheorghe Cârstea – ”Teoria și metodica educației fizice și sportului” – Editura AN-
DA – București 2000
5. Marian Plopșoreanu - ”Dezvoltarea fizică armonioasă” – Ediția a III-a, Editura
Păzitorului – Făgăraș 2009