Moneda unică europeană.

Convergenţe,
distorsiuni şi perspective
Retrospectiva integrării europene
Euro – evoluţii şi tendinţe
Impactul Euro asupra pieţelor europene
Creşterea importanţei EURO ca monedă
internaţională de rezervă
Rolul Euro în echilibrarea Sistemului Monetar
Internațional
Retrospectiva integrării europene
 Integrarea monetară este un eveniment istoric fără
precedent care rezultă din avansările succesive de
acorduri, între altele, planul Werner şi Sistemul
Monetar European.
 În octombrie 1970, primul ministru al Luxemburgului,
Pierre Werner propune primul plan concret pentru
Uniunea Monetară şi Economică (UME). În esenţă,
propunea o metodă de creare treptată a unei monede
unice europene (la început, în cont – ECU, ulterior
euro, apoi ca numerar euro efectiv) printr-un sistem de
relaţii tot mai apropiate între monedele naţionale, care
să înlocuiască SMIB cu un Sistem Monetar
European (SME).
Planului Werner avea ca efect principal crearea unei
monede unice („naturală“), o monedă comună („de
cont“ analoagă DST) și o convergență a politicilor
băncile centrale ale statelor memebre, pentru a
stabili şi conduce o politică monetară comună,
respectiv, unică și organizarea unui sistem de bănci
centrale inspirat din modelul american.
SME avea ca scop nemijlocit fixarea irevocabilă a unui
curs de schimb între monedele naţionale şi crearea
unei monede compozite comune, care să fluctueze
numai în raport cu monede naţionale extraeuropene.
 Şarpele şi tunelul
 La 15 august 1971, sistemul monetar internaţional
(SMI) astfel cum este cunoscut la Bretton Woods, în
1944, este afectat la jumătate, de decizia preşedintelui
Richard Nixon care a decretat suspendarea
convertibilităţii dolarului în aur.
 În acest context nebulos, Europa dorește să relanseze
dinamica sa monetară prin protejarea de riscurile
internaţionale. Astfel, se scrie o nouă pagină de istorie
a integrării monetare europene prin șarpele monetar
creat pentru protejarea de riscurile internaţionale și
relansarea monetară în Europa.
 Cursurile monedelor exprimate în dolar puteau varia
într-o amplitudine de ±2,25% care determină nivelul
convenit de a apela la tunel. În cadrul acestuia, evolua
un şarpe legat de devizele europene, în care variaţiile
cursurilor lor între ele nu puteau depăşi 2,25% pe
total. Pentru a fi credibil, acest sistem necesita
intervenţiile băncilor centrale fondate pe sprijiniri
financiare, pe termen scurt. După aceea a luat naştere,
în octombrie 1972, Fondul european de cooperare
monetară (FECOM).
 La sfârşitul iernii următoare, şarpele a ieşit din tunel
după o nouă devalorizare a dolarului. Pe fondul
acumulării primului şoc petrolier, încercările de a
acumula politici economice convergente au eșuat.
 Europa a reacţionat împotriva transformărilor din
economia mondială, sfârşind prin a restaura o
stabilitate propice creşterii şi a comerţului, oarecum
stringentă de recentul război din Irak,o etapă nouă a
pieţei unificate, edificarea sistemului monetar
european (SME).
SME
 SME restabileşte stabilitatea monedelor europene
între ele, garantând libera lor convertibilitate şi afişare
a unei mari solidarităţi financiare între aderenţi. O
nouă monedă, ECU – European Currency Unit – a
primit statutul de unitate de cont, mijloc de
reglementare şi de monedă de rezervă.
 ECU este definit de un palier de monede, la origine
erau 12 monede europene, afectate de coeficienţii de
ponderare legate de producţie, comerţ şi contribuţia
mecanismelor de susţinere financiară.
Realizările pozitive ale SME:
 stabilizarea ratelor de schimb, faţă de monedele terţe
 a perfecţionat convergenţele politicilor economice
 a indus o dezinflaţie generală, sursă de creştere socială
 a pus ţările participante la o disciplină monetară
 alinierea ratelor lor la ratele de dobânzi germane fixate la
un nivel ridicat pentru a atrage capitaluri indispensabile
redresării forţei Germaniei de est, a favorizat creşterea lor
în acelaşi timp cu echilibrul lor extern.
 SME a suferit un eşec la 2 august 1993 când ministri de
finanţe şi guvernatorii băncilor centrale au lărgit marjele de
variaţie a cursurilor pivot bilaterale la ±15%.
UME- Planul Dellors

 Pe fondul desăvârşirii unei mari pieţe şi consolidării

spaţiului financiar european, planul Delors prevedea
realizarea Uniunii Economice şi Monetare (UEM).
 Uniunea monetară, abordează prestaţia parităţilor şi,
în consecinţă, surprimă marjele de fluctuaţie. De
asemenea, garantează convertibilitatea totală,
liberalizarea fluxurilor de capital şi integrarea
bancară şi financiară.
 Moneda unică vine să perfecteze desăvârşirea marii
pieţe europene.
 Raportul Delors din 1988 a trasat drumul către o
Uniune Monetară în Europa, eşalonat pe trei
etape(stadii).
 • prima etapă îşi propunea ca obiectiv „sporirea
performanţelor economice şi monetare în
cadrul instituţional existent” prin întărirea
cooperării între băncile centrale (maxim până în
1992). În ceea ce priveşte domeniul monetar,
obiectivul consta în realizarea unificării pieţelor
financiare şi accentuarea coordonării politicilor
monetare;
 • a doua etapă viza realizarea coordonării politicilor
economice şi înfiinţarea unor noi instituţii
europene, dintre care, Sistemul European al
Băncilor Centrale (SEBC);
 • pentru cea de a treia etapă, s-a prevăzut trecerea
la parităţi fixe, transferarea competenţelor
băncilor centrale către SEBC şi înfiinţarea
monedei unice.
 Tratatul de la Maastricht

 Pentru îndeplinirea obiectivelor s-a prevăzut realizarea

Uniunii Economice şi Monetare în 3 etape:
 1) prima etapă 1990 - 1993, a presupus adoptarea de măsuri
pentru liberalizarea mişcării capitalurilor şi punerea
bazelor unei politici de convergenţă în materie de
stabilitate a preţurilor şi gestiune sănătoasă a
finanţelor publice;
 2) etapa a II-a: 1994 - 1998, a fost caracterizată prin
înfiinţarea unor instituţii premergătoare Băncii Centrale
Europene. Astfel, a fost creat Institutul Monetar
European (IME), cu sediul la Frankfurt, cu un Comitet
Monetar, care a supravegheat situaţia monetară şi
financiară a ţărilor membre;
 3) a 3-a etapă a început de la 1 ianuarie 1999. Institutul
Monetar European a fost desfiinţat şi transformat în
Banca Centrală Europeană. S-a înfiinţat şi Sistemul
European al Băncilor Centrale.
 Statele membre au fost somate să nu mai acopere
deficitele în sens larg şi băncile împiedicate de a
acorda credite „descoperite“ sectorului public. Înainte
de 31 decembrie 1998, independenţa băncilor centrale
a devenit efectivă şi un nou mod de control al
unificării piețlor financiare cuprinzând cinci criterii,
denumite criteriile de la Maastricht, au fost adoptate.
Reamintim aceste criterii de convergentă, care
operează şi astăzi:

 rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte
procentuale media ratei inflaţiei a celor mai bune 3 ţări membre
ale U.E. cu cele mai stabile preţuri;
 deficitul bugetar să nu depăşească 3 % din PIB-ul fiecărei ţări;
 datoria publică a ţării respective să nu depăşească 60 % din PIB-
ul acesteia;
 rata dobânzii nu trebuie să fie mai mare de 2 puncte procentuale
faţă de media dobanzilor pe termen lung a primelor trei state
performante în acest domeniu;
 rata de schimb nu trebuie să depăşească marjele normale
de fluctuaţie prevăzute în cadrul SME , în timpul celor doi
ani precedenţi eligibilităţii pentru trecerea la monedă unică.
Euro – evoluţii şi tendinţe
 În ianuarie 1996, şefii de state şi de guverne, au
decis ca trecerea la moneda unică să se realizeze în
jurul a trei perioade cheie, care marchează tot atâtea
etape:
 Prima etapă (2 mai 1998- 1 ianuarie 1999)a debutat
cu reuniunea Consiliului European la Bruxelles, când
au fost selectate doar 11 ţări dintre cele 15 UE care
erau pregătite pentru euro, cele care au îndeplinit
criteriile de convergentă, pentru anul 1997:
Germania, Austria, Belgia, Spania, Finlanda, Franţa,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda şi Portugalia.
Euro – evoluţii şi tendinţe
 Anglia şi Danemarca au refuzat aderarea la noua monedă
europeană, în timp ce Suedia nu respecta ultimul criteriu,
al apartenenţei la SME. Grecia nu îndeplinea criteriile de
convergenţă, dar şi-a anunţat intenţia de a se alătura la euro
în 2001, lucru ce s- a și întamplat; Grecia şi-a îmbunătăţit
onorabil condiţiile, astfel că de la 1 ianuarie 2001 EURO –
unsprezece s-a transformat în EURO – douăsprezece.
 Ocazional, statele membre pot negocia o clauză de derogare de la oricare
din normele sau tratatele Uniunii Europene, convenind să nu participe la
evoluțiile din anumite domenii de politică. În ceea ce privește moneda
unică, acest lucru este valabil pentru Danemarca. Această țară și-a păstrat
moneda după ce a devenit membră a UE.

Euro – evoluţii şi tendinţe
 La 1 iunie 1998 Institutul Monetar European a fost
înlocuit de BCE, la nivelul administraţiilor, băncilor şi
instituţiilor financiare naţionale având loc pregătiri
pentru emisiunea şi circulaţia noii monede.
 Banca Centrală Europeană urma să-şi înceapă
activitatea prin emiterea de monede şi bilete de bancă
în moneda unică.
Euro – evoluţii şi tendinţe
 În etapa a doua (1 ianuarie 1999- 31 decembrie 2001)
euro este introdus în paralel cu monedele naţionale;
iniţial a existat numai ca monedă de cont, cursurile de
schimb ale monedelor naţionale ale ţărilor membre ale
UEM şi euro fiind fixate irevocabil; plăţile cash
continuau să se realizeze în monede naţionale.
Euro – evoluţii şi tendinţe
 A treia etapă cu începere de la 1.01.2002, timp de şase
luni, a presupus apariţia bancnotelor şi a monedelor în
Euro şi dispariţia vechilor monede naţionale conform
unui calendar prestabilit.
Euro – evoluţii şi tendinţe

 Avantaje:
 elimină costurile aferente tranzacţiilor efectuate în monede
diferite.
 elimină riscul de schimb valutar;
 creşte transparenţa preţurilor, crescând concurenţa în
oferta de bunuri şi servicii;
 realizează standardizarea contabilităţii;
 realizează economii privind moneda de rezervă naţională
deoarece statele nu îşi vor mai constitui rezerve monetare
pentru operaţiunile de comerţ cu alte state din zona Euro.
 Dezavantaje:
 pierderea autonomiei băncilor centrale naţionale în
implementarea politicilor monetare;
 riscul creşterii şomajului în statele cu situaţie
economică mai fragilă.
 Pentru a avea siguranţa că aceste ţări îndeplinesc
condiţiile Tratatului UE şi după acceptare, a fost
întocmit „Pactul de stabilitate şi creştere" la reuniunea
de la Dublin din 1996, prin care ţărilor care
înregistrează „deficite excesive" li se aplică o amendă
(excepţie fac ţările care se află în recesiune şi au o
scădere a PIB-ului cu peste 2%).
Euro – evoluţii şi tendinţe
 Tratatul asupra UE stipulează că la fiecare 2 ani sau la
solicitarea unui stat membru, Consiliul Europei poate să
determine ce membri ai UE îndeplinesc condiţiile necesare
pentru aderare la Uniunea Monetară.
 Succesul EURO este subminat însă de două riscuri majore:
şocurile economice şi instabilitatea politică; cel mai
ameninţător şoc este cel „asimetric“ deoarece afectează
ţările distinct, cauzând scăderi sau creşteri drastice ale
cererii pentru bunurile primare şi servicii într-o ţară
anume (de exemplu, dacă cererea mondială pentru vinuri
şi turism scade drastic, Franţa este afectată mult mai
puternic decât Filanda, Belgia sau Olanda).
 Statele membre trebuie să ia în considerare posibilele
efecte de contagiune (respectiv deciziile adoptate într-
o ţară ar putea afecta şi celelalte ţări).
 Politicile economice ale statelor membre trebuie
orientate către stabilitate pentru asigura
compatibilitatea cu obiectivul fundamental al politicii
monetare unice.
 BCE este răspunzătoare pentru politicile sale deoarece
dispune de independență instituțională garantată prin
dispoziţiile articolului 108 din Tratat.
 Dacă EURO este o monedă slabă, atunci consumatorii
plătesc preţuri scăzute pentru produsele din Zona
EURO. Producătorii din afara Europei sunt forţaţi să
vândă la preţuri extrem de joase datorită invaziei de
importuri europene ieftine.
 Dacă EURO este prea slab, poate declanşa inflaţie în
Zona EURO, iar firmele care au împrumuturi externe
plătesc sume costisitoare.
 În schimb, dacă EURO este puternic, au de pierdut
industriile axate pe export, care influenţează creşterea
economică, ceea ce înseamnă că ţările din afara Zonei
EURO vor fi nevoite să plătească un preţ mai mare
pentru produsele europene.
 Există o serie de factori care influenţează cererea de investiţii şi
prognoză din ZonaEuro:
 a. stabilitatea politică economică şi fiscală generală;
 b. situaţia comerţului exterior (dacă o ţară importă mai
mult decât exportă, va avea deficit în contul său curent);
 c. estimări privind inflaţia (scad şansele de reinvestire
într-o monedă care nu-şi va păstra valoarea, astfel va creşte
inflaţia); inflaţia din zona EURO este la nivelul de 1,4%;
 d. estimări privind rata dobânzilor (dacă ratele reale
dobânzii sunt ridicate, atunci investitorii vor fi atraşi să obţină
venituri mari, însă investitorii sunt foarte atenţi deoarece o
rată a dobânzii ridicată poate însemna şi o instabilitate
economică). Însă, ratele ridicate de dobânzi din zona EURO
vor determina un EURO puternic chiar dacă sunt provocate de
deficitele bugetare din UE.
 e. statutul de monedă de rezervă.
 Euro a devenit o monedă internaţională de rezervă
foarte importantă. Capacitatea EURO de a înlocui
dolarul american ca principală monedă de rezervă a
lumii depinde de anumiţi factori: în primul rând de rata
ei de creştere; în al doilea rând, depinde de mărimea
pieţelor naţionale de capital şi în ultimul rând,
oscilaţiile pe termen lung privind bunăstarea
economică şi fiscală în comparaţie cu cea a SUA, care
vor avea un impact direct asupra portofoliului EURO.
Impactul Euro asupra pieţelor
europene
Efectele introducerii monedei unice în Eurozonă pot fi
grupate în:
• efecte asupra performanţei economice generale în
interiorul Eurozonei de natură macro şi
microeconomice;
• efecte asupra pieţelor financiare;
• efecte economice asupra relaţiilor Eurozonei în afara şi
în interiorul UE (cu ţările din E-3).
Efectele macroeconomice
 Efectele macroeconomice pozitive estimate pentru
introducerea euro constau în:
 creşterea performanţei generale a fiecărei economii
naţionale;
 creşte credibilitatea politicilor autorităţilor publice, în
particular a guvernelor care se solidarizează pentru a-şi
acoperi deficitul local de credibilitate şi/sau stabilitate;
 stabilizarea preţurilor, inclusiv a preţului creditului (a
ratei dobânzii) care normalizează şi omogenizează climatul
de investiţii pentru agenţii economici;
 stimularea creşterii economice ;
 scăderea şomajului structural din UE.
Efecte microeconomice
 scăderea costurilor de tranzacţionare;
 lărgirea şi adâncirea pieţelor;
 transparenţa formării preţurilor;
 creşterea concurenţei.
Scăderea costurilor de tranzacţionare şi creşterea
transparenţei preţurilor se manifestă cel mai evident la
agenţii economici în comerţul lor exterior (incluzând pe
cel intra-EU) care duce la creşterea concurenţei, presiuni
pentru scăderea preţului la unele produse, precum şi
restructurarea producţiei.
 Cele mai multe state care sunt astăzi membre ale U.
Monetare moştenesc pieţe financiare superficiale, cu
doar câţiva lideri de magnitudine comparabilă cu a
celor de peste Atlantic şi cu doar câteva instrumente
financiare pe care aceştia le acceptă în tranzacţii.
Pieţele financiare din EU sunt caracterizate încă prin
volume de tranzacţionare mici, costuri de tranzacţionare
mari şi lipsă de stimulente pentru a inova instrumente şi
tehnici financiare conforme cu tendinţa pieţelor dezvoltate
din străinătate.
 Pieţele valutare au avut primele de câştigat, astfel încât
segmentele lor, funcţionează fluent atât pentru
investitori, cât şi pentru utilizatori. De la 1 ianuarie
1999, în Eurozonă, s-au eliminat volatilitatea
cursului de schimb şi riscul valutar aferent
tranzacţiilor între ţările membre, iar rezultatul
direct al introducerii euro a fost eliminarea costului de
tranzacţionare la schimbul valutar.
 Pieţele financiare au beneficiat şi ele de efectele
pozitive ale eliminării monedelor naţionale distincte
în Eurozonă, cel puţin în ceea ce priveşte:
 crearea premiselor reducerii remunerării riscului
asociat ratelor reale ale dobânzii; în consecinţă
investiţiile productive devin mai atractive;
stimularea dezvoltării şi integrării pieţelor de
capital; moneda unică va reduce în continuare ratele
dobânzilor pe termen lung prin eliminarea
remunerării lipsei de lichiditate;
 lărgirea şi „adâncirea“ pieţei de capital în
Eurozonă, care va îmbunătăţi intermedierea între cei
ce economisesc şi cei ce investesc.
 Integrarea pieţelor financiare

Principalele tendinţe în integrarea pieţelor

financiare sunt: (a) creşterea activităţii de
creditare transfrontalieră; (b) creşterea,
diversificarea şi adâncirea pieţelor de capital şi
(c) lărgirea bazei de garantare a creditelor.
a)creşterea activităţii de
creditare transfrontalieră;
 Creşterea activităţii de creditare transfrontalieră se
datorează, în primul rând, dispariţiei riscului valutar în
urma căruia s-au redus atât riscurile, cât şi costurile, atât
pentru debitori, cât şi pentru creditori. Băncile şi alte
instituţii de credit care oferă monedă sub forma
contractelor bancare individuale de împrumut îşi vor putea
mobiliza fondurile de împrumutare din alte ţări ale
Eurozonei, atrăgând economisirile de la o bază de clienţi
mai largă sau măcar nerestricţionată de protecţionism ce se
compune din gospodăriile populaţiei sau pieţele de
creditare obligatară - ambele surse fiind libere de
riscurile valutare.
b) creşterea, diversificarea şi
adâncirea pieţelor de capital
Creşterea, diversificarea şi adâncirea pieţelor de
capital sunt procese datorate, de asemenea, apariţiei
monedei unice care vor face pieţele obligaţiunilor din
ţările UE mult mai atractive, în primul rând, pentru
investitorii străini. Numărul emitenţilor şi al
investitorilor va creşte, întrucât costul obţinerii
fondurilor de pe pieţele financiare nonbancare va
scădea.
Lichiditatea totală denominată în euro pe astfel de
pieţe va creşte şi se va repartiza pe criteriile performanţei
concurenţiale.
c) lărgirea bazei de garantare a
creditelor.
 Lărgirea bazei de garantare a creditelor. Ca
urmare a diversificării pieţei obligatare creşte numărul
obiectelor de investire pentru alcătuirea de portofolii
de garantare cât mai diversificate, cu un risc cât
mai puţin costisitor de distribuit. Calitatea activelor
financiare eligibile pentru a garanta refinanţarea de la
SEBC îşi găseşte expresia în gradul lor de lichiditate pe
piaţa de capital, iar faptul că banca centrală le acceptă,
le face atractive pe piaţă şi contribuie la dezvoltarea
pieţei înseşi.
 Competiţia între piaţa monetară şi cea de capital
pentru a oferi publicului fonduri cât mai ieftine la
dobândă şi cost de tranzacţionare cât mai scăzute, a
întărit, în ultimii ani, preferinţa publicului de pe
pieţele hiperinfomate de a-şi reorienta
economisirea de la depozitele bancare către
investiţiile în valori mobiliare.
 În viitor, o astfel de tendinţă face inevitabilă
intervenţia statului pentru a armoniza diferenţele din
legislaţiile locale ale pieţei de capital în interesul
protejării economiilor populaţiei.
Efectele euro asupra comerţului exterior în afara
UE
 Moneda unică trebuie să protejeze exportatorii,
importatorii şi investitorii din statele membre ale U.
Monetare de riscurile tranzacţiilor denominate în alte
monede, faţă de euro, care sunt valute (în primul rând
$ şi ¥). Mai ales pentru economiile deschise ale ţărilor
„mici“, riscul valutar se ameliorează prin folosirea la
decontare a euro.
 Folosirea cursului valutar al euro faţă de alte monede
în relaţiile de comerţ exterior devine o alternativă la
menţinerea unei rezerve valutare mari în fiecare stat
membru al U. Monetare.

Creşterea importanţei EURO ca
monedă internaţională de rezervă
 Pe măsura afirmării monedei unice – EURO ca un
instrument monetar consolidat şi stabil, în cadrul
sistemului multipolar asimetric, în care dolarul se
menţine încă preponderent, se previzionează un
potenţial crescut al EURO ca monedă internaţională
de rezervă pe seama:
 dimensiunii si a deschiderii către exterior a zonei Euro.
Această caracteristică are în vedere dimensiunea
produsului intern brut , rata exportului în PIB,
dimensiuni care o plasează peste nivelul ratei de
deschidere din SUA şi Japonia;
 potenţialului EURO ca monedă de facturare
 Este de aşteptat ca, pe măsură ce EURO se afirmă şi se
menţine ca o monedă stabilă şi de amplă utilizare într-o
zonă cât mai largă, operatorii de pe piaţa internaţională
să apeleze într-un ritm accelerat la utilizarea EURO ca
monedă de expresie a contractelor şi plăţilor.
 proporţiilor posibile ale pieţei financiar-bancare ale EURO
 Apariţia unei pieţe interbancare omogene si extinderea titlurilor
obligatare în zona EURO schimbă o serie de situaţii anterioare şi
prilejuieşte investitorilor un comportament diferit în condiţiile
noi, astfel create, respectiv vor avea loc realocări de resurse
financiare care să permită creşteri de plasamente sau
transferul pe alte pieţe internaţionale considerate mai
convenbile. Aceste realocări de portofoliu pot depinde de mai
mulţi factori, cum ar fi:
 (i) tipurile de active care să le facă preferabile prin gradul de
convenienţă şi accesibilitate, în condiţii de dobânzi egale;
 (ii) corelaţia existentă şi diferenţele posibile între nivelul
ratei dobânzii pe piaţa EURO şi alte pieţe internaţionale;
 (iii) condiţii de stabilitate a pieţei care poate acţiona, prin
produsele de omogenitate menţionate, ca un pol de atracţie
suplimentar pentru această nouă piaţă a EURO.
 Se consideră, astfel că, pe ansamblu, există premize substanţiale
de creştere a preferinţelor investitorilor rezidenţi şi din afara zonei
de a se orienta cu un interes sporit spre zona EURO.
 Stabilitatea şi credibilitatea EURO
 Această caracteristică a zonei EURO, în lumina
statutelor sale constitutive, îndeosebi a prevederilor
Tratatului de la Maastricht, se bazează pe norme
clare şi bine fundamentate.
 Iată de pildă, Banca Centrală Europeană este singura
bancă centrală din lume a cărei independenţă îi este
asigurată printr-un tratat internaţional, potrivit căruia
poate acţiona pe deplin independent în conducerea
politicii sale monetare. Interdicţia finanţării monetare a
deficitelor bugetare înlătură orice risc de monetizare a
datoriei publice prin banca centrală.
Rolul EURO în echilibrarea Sistemului
Monetar Internaţional
 Statutul monedei unice – EURO, de monedă a uneia
din cele mai mari puteri comerciale mondiale, îi
creează o sferă extinsă de utilizare nu numai în
cadrul ţărilor europene, dar cu tot mai multe alte
ţări de pe glob, care exportă, şi orientează aceste
exporturi către Europa.
 Se creează premizele creşterii numărului ţărilor aflate
în orbita economică a Europei, ceea ce contribuie la
creşterea încrederii în EURO, faţă de trecut când fiecare
din monedele europene erau relativ slabe faţă de dolar
şi supuse unor fluctuaţii mari.
 În acest fel, cresc premizele pentru ca ponderea ţărilor
cu rezerve valutare constituite în EURO să fie mai
mare decât în prezent, ceea ce se va tinde către un
echilibru în cadrul Sistemului Monetar Internaţional.
 În prezent, funcţionarea Sistemului Monetar
Internaţional este afectată de faptul că aproape
jumătate din comerţul exterior american se efectuează
cu ţări ale căror monede sunt legate de dolar, ceea ce
sprijină moneda americană în a avea un curs favorizant
în raport cu puterea reală de cumpărare pe piaţa
mondială a dolarului american.
 Extinderea utilizării EURO în relaţiile comerciale
internaţionale, care se află pe o pantă ascendentă, va
normaliza caracterul competiţional în domeniul
valutar internaţional. Se vor afirma tot mai mult
ţările europene în economia mondială,
corespunzător potenţialului economic şi financiar al
acestora și se vor creea condiţii de echitate pentru
toţi participanţii la piaţa valutară mondială.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
 Basno Cezar, Dardac Nicolae, –„Integrarea monetar bancară
europeană”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001, pag. 24-
79.
 Dardac N., Barbu T. – „Monedă, bănci şi politici monetare”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag.136-157.
 Drăgoi V. E., Rădoi A.M., – „ Monedă”, Editura Cartea Studenţească,
Bucureşti, 2010, pag.162-179.
 Turliuc V., Cocriş V., Boariu A., Stoica O., Dornescu V., Chirleşan D., –
“Monedă şi credit”, Editura Univ. “Al. Ioan Cuza”, Iaşi, 2007, pag.127-153.
 Olteanu A., Rădoi (Olteanu) M.A.,– Politici şi strategii naţionale şi
comunitare în domeniul financiar-bancar, Editura Dareco Bucureşti,
2005, pag. 147-168
 https://europa.eu/european-union/about-eu/eu-in-brief_ro