Politica monetară a Uniunii Europene.

EURO

1. Introducere
Libera circulație a capitalului a constituit suportul uniunii monetare, fiind strâns legată
și de liberalizarea serviciilor bancare și de asigurări. Comunitatea a fost preocupată încă de la
Tratatul de la Roma (1957) de liberalizarea fluxurilor de capital, deși, în fapt, subiectul este
delicat, ținând cont că fiecare stat își dorește piața financiară reglementată în principal de
politicile macroeconomice financiare și fiscale proprii, autonome .Protecția piețelor naționale
de capital a fost destul de evidentă până la Actul Unic European (1986). Ulterior acestui
moment,stabilirea unei piețe interne a capitalului în UE a devenit mult mai facilă prin
contribuțiala menținerea stabilității cursurilor de schimb a Sistemului Monetar
European,instituit deja în 1979. Tratatul de la Maastricht (1992) a definitivat crearea acestei
piețe, nu numai prin stabilirea coordonatelor uniunii economice și monetare și a criteriilor de
convergență, dar și prin prevederile legate de o mai mare implicare atât a autorităților
naționale și, de asemenea, prin crearea și implicarea unor instituții europene în realizarea
obiectivelor acestei piețe.
Libertatea de circulație a capitalului a fost profund influențată de introducerea euro.
Eliminarea costurilor de conversie, a riscurilor valutare, crearea mecanismelor de plată facilă
și rapidă între parteneri economici din țări diferite, creșterea concurenței pe piața bancară (cu
efect imediat în creșterea concurenței), extinderea piețelor financiare pe care acționează
băncile comerciale din diferite țări europene, toate acestea corelate cu dezvoltarea sectoarelor
economiei europene sunt doar câteva din elementele care susțin necesitatea liberalizării
fluxurilor de capital.

2. EURO – o monedă unică pentru 19 țări

În anii „50-60 Comunitatea nu a definit cu exactitate o politică monetară, dat fiind

faptul că monedele statelor-membre se raportau la Sistemul Bretton Woods. Odată cu apriția
dificultăților de funcționare ale acestui sistem, corelate cu unele evenimente mondiale cu
impact economic (vezi șocurile petroliere din anii „70), s-a pus cu seriozitate problema
reglementării monetare la nivel european (Raportul Werner – care a propus realizarea uniunii
economice și monetare în etape, până în 1980).
 Înfăptuirea uniunii economice și monetare europene s-a bazat crearea Sistemului
Monetar European (SME), care a acoperit patru arii principale1:
- introducerea monedei ECU
- Mecanismul Ratelor de Schimb
- Fondul European pentru Cooperare Monetară
- Facilitatea financiară pe termen scurt

Sistemul Monetar European (SME) și European Currency Unit (ECU)

Sistemul Monetar European (SME) a fost creat în 1978 în cadrul Consiliului European de la
Bruxelles pentru a evita variaţiile mari ale ratelor de schimb, reprezentând un mecanism de
stabilizare a raporturilor de schimb dintre statele comunitare.
ECU a reprezentat un coş valutar calculat zilnic ca medie ponderată a monedelor statelor
membre.
La 11 ianuarie 1987, atunci când Sistemul Monetar European a fost revizuit, compoziţia ECU
a fost următoarea:

Monede Ponderi (%din total)

Marca germană 34,9
Francul francez 19,0
Lira sterlină 11,9
Lira italiană 9,4
Florinul olandez 11,0
Francul belgo-luxemburghez 9,1
Coroana daneză 2,8
Drahma grecească 1,1
Lira irlandeză 0,8
TOTAL 100,0

Criteriile stabilirii ponderilor din acest coş au fost calitatea poziţiei statului faţă de celelalte
state (monedă relativ puternică sau slabă) şi importanţa economică a statului membru în cadrul
Comunităţii (partea în PIB şi în comerţul CE).
Funcţiile acestei unităţi au fost următoarele:
1. unitate de cont – fiind utilizat pentru calculul veniturilor şi cheltuielilor
bugetului comunitar, al preţurilor produselor agricole, al salariilor
funcţionarilor CE
2. instrument de reglementare - fiind utilizat în cazul intervenţiilor băncilor
centrale pentru menţinerea cursurilor bilaterale de schimb
3. activ de rezervă

1
(Hen, A.,
Roney, C., Leonard,
EC/EU Fact Book –Editura
J., Europa, Humanitas,
A Complete Question1992
&Answer Guide, Kogan Page Limited, 1998, pag 121
Dumitrescu, S., Bal, A., Economie mondială, Editura Economică, Bucureşti, 1999)
 În 1985 Jacques Delors a preluat președenția Comisie Europene, declarând că, printre
obiectivele sale, se numără și acela de realizare a uniunii monetare europene. Raportul Delors,
elaborat în 1989 a propus realizarea acestui obiectiv în trei faze1:
1. asigurarea liberei circulații a capitalului, creșterea gradului de cooperare între
băncile centrale ale statelor-membre și coordonarea politicilor economice ale
acestora (1 iulie 1990)
2. înființarea Institutului Monetar European, coordonarea politicilor monetare în
corelație cu monitorizarea politicilor fiscale ale statelor-membre în vederea
respectării unor criterii obligatorii pentru admiterea în zona euro (1 ianuarie
1994)
3. înființarea Băncii Centrale Europene (prin transformarea Institutului Monetar
European), crearea Sistemului European al Băncilor Centrale și fixarea unor
rate de schimb irevocabile între monedele participante și euro.
Introducerea efectivă a monedei unice euro a avut ca bază Tratatul de la Maastricht
(1992), care stabilit un set de criterii, numite criterii de convergență:
- stabilitatea preţurilor - rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte
procentuale media ratelor inflaţiei din trei state membre cu cea mai mică inflaţie
- stabilitatea cursului de schimb – moneda naţională să respecte limite normale de
fluctuaţie prevăzut prin mecanismul cursurilor de schimb pentru o perioadă de cel puţin 2 ani.
- convergenţa ratelor dobânzii – rata dobânzii să nu depăşească cu mai mult de 2 puncte
procentuale media ratelor dobânzii din trei state membre cu cea mai mică inflaţie. În general,
rata dobânzii pe termen lung să nu depăşească 6,4%
- deficitul bugetar - să nu fie mai mare de 3% din PIB
- datoria publică - să fie mai mică de 60% din PIB.
Uniunea Europeană s-a asigurat că, după îndeplinirea acestor criterii și adoptarea euro,
stabilitatea piețelor monetare nu va fi afectată de excese de natură fiscală și monetară pe care
statele-membre le-ar putea face. Astfel, în 1997 a fost adoptat Pactul de Stabilitate și Creștere,
ca soluție de natură fiscală complementară măsurilor de natură monetară presupuse de
apartenența la zona euro. În plus, odată cu nevoia de reacție la criza din 2008, Uniunea
Europeană a creat o “plasă de siguranță” pentru țările UE aflate în dificultate financiară,
respectiv, Mecanismul European de Stabilitate (MES), “cea mai mare instituție financiară

1
Jinga, I., Popescu, A., Integrarea europeană – dicționar de termeni comunitari, Editura Lumina Lex, 2000, pag
199
multilaterală din lume, cu o capacitate efectivă de creditare de până la 500 de miliarde de
euro”1.

1
https://europa.eu/european-union/topics/economic-monetary-affairs_ro, (accesat la 27.07.2017)