Uniunea economică şi monetară

 Uniunea economică şi monetară reprezintă o etapă

superioară a integrării multinaţionale, care presupune:
 o politică monetară comună
 o strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor
membre
 o monedă unică
 liberalizarea fluxurilor de capital
 un sistem instituţional care să coordoneze şi administreze
politica monetară
Definire (II)
 Toate statele membre participă la UEM, însă în mod diferit:
 o monedă unică şi o politică monetară comună- pentru cele din
zona euro
 o strânsă coordonare a politicilor economice şi fiscale- pentru
toate statele
 rămân la nivel de stat membru:
 Politica fiscală (impozite, cheltuieli)
 Politicile structurale (legate de forţa de muncă, pensii şi
piaţa de capital)
Obiectivele UEM

 1. implementarea politicii monetare pentru

zona euro, având drept obiectiv central
stabilitatea preţurilor;
 2. coordonarea politicilor economice ale
statelor membre;
 3. asigurarea funcţionării fără derapaje a Pieţei
unice
Instrumentele pentru administrarea
Uniunii Economice si Monetare
 1. Politica monetară- administrată de către Banca Centrală
Europeană şi de către băncile centrale naţionale din zona euro
 2. Pactul de creştere şi stabilitate-instrumentul principal de
coordonare a politicilor economice şi fiscale, administrate în
plan naţional de către guverne şi coordonat de Consiliul UE
 3. Cadrul general al politicii economice – adoptat de către
Consiliu la propunerea Comisiei, prin care se stabilesc
standarde generale legate de stabilitate macroeconomică,
reforme structurale, susţinere financiară, etc.
Zona monetară optima- este Uniunea Europeană o zonă
monetară optimă?
 Teoria zonei monetare optime a fost utilizată pentru a defini criteriile pe
care statele membre trebuie să le îndeplinească în momentul adoptării unei
monede unice, astfel încât efectele adverse să fie minime

 Statutul de zonă monetară la nivel comunitar optimă presupune:

 un grad ridicat de deschidere a economiilor pentru comerţul
intracomunitar
 un grad ridicat de mobilitate transfrontalieră a capitalului şi forţei de
muncă,
 o flexibilitate înaltă a preţurilor şi salariilor,
 transferuri fiscale în condiţiile în care veniturile din impozite sunt
redistribuite spre zone aflate în recesiune.
 UE nu reprezinta o zona monetara optima, deoarece nu îndeplinește decât
parțial aceste criterii.
Argumentele în favoarea unei uniuni economice şi
monetare în spaţiul Uniunii Europene au fost:

 completarea pieţei unice (o piaţă unică are nevoie de o monedă unică);

 creşterea vitezei de transfer a fluxurilor monetare şi eliminarea costurilor
de conversie;
 reducerea riscurilor legate de schimburi comerciale şi investiţii prin
eliminarea fluctuaţiilor ratei de schimb;
 transparenţa preţurilor;
 disciplina monetară, în sensul că guvernele nu vor mai putea utiliza
valutele ca instrumente de politică economică;
 scăderea inflaţiei, datorită disciplinei impuse economiilor care formază
zona Euro;
 fuziunea pieţelor financiare, care poate conduce la economii la scară;
 creşterea eficienţei şi obţinerea unor ritmuri de creştere economică înalte;
 întărirea poziţiei Uniunii Europene în cadrul sistemului monetar
internaţional;
 facilitează atingerea ţelului creării uniunii politice;
Argumente împotriva formării unei uniuni monetare în
spaţiul Uniunii Europene au fost:

 pierderea controlului şi a puterii de decizie cu privire la

problemele monetare
 pierderea de flexibilitate, în sensul că guvernele naţionale nu
vor putea să ia decizii de politică monetară care să permită
protejarea economiilor lor de şocurile externe, în detrimentul
altor ţări.
 diferenţe relativ mari în ciclurile de afaceri şi standarde de
viaţă între statele membre
 pericolul de a diviza Uniunea Europeană în state din interiorul
şi din afara Uniunii monetare
 costurile materiale pe care le incumbă înlocuirea monedelor
naţionale cu moneda unică, crearea instituţională şi
modificările de natură legislativă cerute de acest demers.
Principalele momente ale formarii UEM (I)

 Crearea unui aranjament monetar numit Uniunea

Europeană de Plăţi (1950) format nu doar din state europene
ci, prin intermediul lirei sterline şi a zonei francului, şi din
ţările africane aflate în spaţiul colonial.
 Crearea Comunităţii Economice Europene care a condus
la liberalizarea fluxurilor de bunuri şi servicii şi a Pieţei
Comune pentru liberalizarea mişcării factorilor de producţie.
 Summitul de la Haga (1969) în care s-a pus problema
creării unei uniuni economice şi monetare;
 Planul Werner (1970), care a propus crearea Uniunii
Monetare Europene prin fixarea irevocabilă a parităţilor
dintre monedele statelor membre şi liberalizarea totală a
fluxurilor de capital;
Principalele momente ale formarii UEM(II)

 Crearea Sistemului Monetar European (1979)

 Sistemul Monetar European, adoptat de către membrii
Comunităţii Europene, care au devenit membri de facto ai
acestuia a avut ca şi componente:
 o unitate de cont europeană (ECU) utilizată în decontările
financiare;
 un fond de cooperare monetară, instituit în 1973;
 mecanismul ratei de schimb I;
 Institutul Monetar European.
Alte momente ale integrarii monetare europene(III)

 Crearea Comitetului pentru Studiul Uniunii Economice şi

Monetare (1988), sub conducerea preşedintelui Comisiei
Europene din acea perioada. Jaques Delors, care a propus, prin
raportul care îi poartă numele, o nouă bază pentru unificarea
monetară în Europa. Raportul Delors a definit strategia care a
condus la realizarea, în mai multe etape, a uniunii monetare.
 Tratatul de la Maastricht (1992) privind constituirea Uniunii
Europene, care în plan monetar, a consfinţit constituirea unei
Bănci Centrale la nivelul Uniunii şi a stabilit criteriile pe care
statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a deveni
membru al spaţiului monetar european.
 Crearea Sistemului European al Băncilor Centrale, a cărui
funcţionare se bazează pe mai multe principii generale dintre care
amintim independenţa instituţională şi financiară, transparenţa,
subsidiaritatea şi responsabilitatea în atingerea obiectivelor
propuse prin Tratatul de la Maastricht.
 Introducerea monedei Euro, începând cu ianuarie 1999.
Etapele formarii UEM- Prima etapă (1 iulie
1990 - 31 decembrie 1993)
 Elementele centrale au fost stabilite înainte de Maastricht şi a
reprezentat etapa consolidării pieţei
 Obiectivul central al acestei etape l-a constituit creşterea
convergenţei politicilor economice şi a cooperării între băncile
centrale în scopul încorporării practicilor monetare ale statelor
membre în cadrul Sistemului Monetar European.
 În cadrul ei s-au realizat o serie de progrese legate de abolirea
restricţiilor legate de mişcările de capital, consolidarea
mecanismului ratei de schimb şi o întărire a cooperării între
băncile centrale ale statelor membre. În cadrul acestei etape, în
procesul de consolidare a pieţei Consiliul a stabilit un cadru de
convergenţă al performanţelor economice din statele membre
şi de monitorizare a progresului realizat, pe baza unor
rapoarte periodice.
Etapele formarii UEM- Cea de-a doua etapă
(1 ianuarie 1994-31 decembrie 1998)
 În timpul acestei etape, pornind de la prevederile Tratatului
Uniunii Europene, statele membre au fost constrânse la a
evita deficitele bugetare excesive, şi de a iniţia paşi spre
independenţa băncii centrale.
 În procesul de creştere a independenţei băncilor centrale,
Tratatul le interzice acestora acordarea de facilităţi de
creditare guvernamentale sau de achiziţii de instrumente
privind datoria publică direct de la acestea.
Etapele formării UEM- Etapa a treia
 a început la 1 ianuarie 1999 cu stabilirea ratelor de
schimb irevocabile între monedele statelor
participante şi în raport cu euro. Ecu a fost înlocuit de
către euro, şi acesta a devenit moneda oficială a
statelor membre care participă în totalitate la politica
monetară comună.
 Din acel moment, pentru statele care au adoptat
moneda unica politicile monetare şi politica cursului
de schimb sunt conduse in euro iar emisiunile de
titluri de stat sunt făcute în mod obligatoriu în euro,
Statele membre participante au o singură monedă
(euro) şi o singură politică monetară.
Mecanismul de adoptare a monedei euro
Etape
1. Pregătirea pentru aderarea la zona euro, care presupune exprimarea dorintei statului
membru respectiv pentru a face parte din acest spatiu;
2. Procedura stabilită de către instituțiile europene în vederea includerii unui nou stat în
zona euro (conform art.121-123 ale Tratatului stabilind Comunitatea Europeană) poate
fi rezumată astfel:
a) Banca Centrală Europeană alături de Comisia Europeană întocmesc un raport de
convergență prin care evaluează gradul de îndeplinire al criteriilor de convergență
nominală de către un anumit stat candidat. Acest raport de convergență poate fi
întocmit fie la cererea statului candidat, fie periodic la un interval de timp de doi
ani.
b) Comisia Europeană va înainta Consiliului Uniunii Europene o propunere de
abrogare a derogării pentru statul respectiv și în speță admiterea acestuia la zona
euro.
c) Consiliul Uniunii Europene analizează propunerea Comisiei împreună cu
Parlamentul European.
d) Consiliul European investighează propunerea celei din urmă.
e) Consiliul Uniunii Europene hotărăște asupra abrogării derogării prin vot cu
majoritate calificată.
f) Consiliul Uniunii Europene, pe baza propunerii venite din partea Comisiei
Europene și după consultarea cu Banca Centrală Europeană va decide prin
unanimitate asupra includerii unui stat candidat la zona euro.
g) Consiliul Uniunii Europene va propune diferite amendamente în ceea ce privește
regulamentul privind moneda euro.

3. Îndeplinirea criteriilor de convergență reală și a celor de convergență nominală

Tratatul de la Maastricht și criteriile de
convergență nominală
 Tratatul de la Maastricht detaliază criteriile de natură
formală ce trebuie îndeplinite de către o economie în
scopul de a fi eligibilă pentru statutul de membru al
Uniunii Economice și Monetare.
 Obiectivul principal urmărit prin intermediul acestui
tratat este : ”Promovarea progresului economic și
social, care este unul echilibrat și sustenabil, prin
existența unei zone lipsite de granițe interne, prin
intermediul coeziunii economice și sociale precum și
prin stabilirea unei Uniuni Economice și Monetare
având ca și stadiu final adoptarea unei monede unice”.
Tratatul de la Maastricht și criteriile de
convergență nominală - Principii
Tratatul de la Maastricht și criteriile de
convergență nominală
 Tratatul de la Maastricht urmărește obținerea unor
rezultate cuantificabile din punct de vedere financiar al
gradului de performanță al economiilor aspirante la
statutul de membru al UEM.
 Elementele care au fost considerate a fi indicatorii de
bază ce relevă performanța unei economii vizează
inflația, datoria publică, rata dobânzii, deficitul bugetar
precum și nivelul ratei de schimb.
 Problema alegerii acestor indicatori în detrimentul
altora
Criteriile de la Maastricht
 CRITERII DE CONVERGENTA NOMINALA
 o rată scăzută a inflaţiei, care să nu depăşească cu mai mult de 1,5
% cele mai bune performanţe ale statelor membre participante în
anul dinaintea examinării;
 dobânzi scăzute pentru creditele pe termen lung, care să nu
depăşească cu mai mult de 2% dobânzile din cele mai performante
state membre participante în anul dinaintea examinării;
 un deficit bugetar care să nu depăşească 3% din PIB
 o datorie publică cumulată care să nu depăşească 60% din PIB;
 stabilitatea cursului de schimb, în sensul menţinerii cursului naţional
în limitele marjelor normale de fluctuaţie ale MRS2 pentru cel puţin
doi ani înaintea intrării în zona euro (art. 121 din TEC) .
Criteriul privind stabilitatea prețurilor

 Rata inflației să nu depășească cu mai mult de

1,5% nivelul celor mai performante trei economii
membre privind stabiliatea prețurilor pe o
perioadă de un an anterioară accederii la UEM.
 Definirea convergenței în ceea ce privește nivelul
prețurilor include trei elemente de bază:
 definirea în primă fază a ceea ce înseamnă o performanță
sustenabilă în sfera prețurilor;
 stabilirea unui indice al prețurilor de consum având în vedere o
bază comparabilă prin intermediul căruia să poată fi cuantificată
convergența;
 agregarea exactă a indicelui de preț a celor mai performante trei
economii.
Criteriul de convergență nominală
privind rata dobânzilor pe termen lung
 Rata medie a dobânzilor pe termen să nu depășească cu
mai mult de 2% nivelul celor mai performante trei
economii membre privind stabiliatea prețurilor pe o
perioadă de un an anterioară accederii la UEM.
 De ce rata dobânzilor pe termen lung reprezintă un
indicator de bază pentru evaluarea unei țări în vederea
accederii la UEM?
 Care este legătura între rata dobânzilor pe termen lung
și o politica monetară eficientă?
 Care sunt îmbunătățirile aduse de acest criteriu
evaluării generale a unei economii pentru ca aceasta
să devină un membru al UEM?
Criteriul de convergență nominală privind
disciplina bugetară
 Tratatul de la Maastricht prevede ca nivelul
datoriei publice să nu depășească 60% din PIB, în
timp ce deficitul bugetar 3% din PIB.
 Importanța acestor indicatori pentru realizarea
convergenței economice rezidă din:
 Aceștia pot avea un efect extrem de nociv asupra procesului de
creștere economică în cazul în care nevoia de finanțare a
datoriei presupune creșterea ratelor dobânzilor.
 Rate crescute ale deficitelor și datoriilor pot conduce la presiuni
mari asupra băncilor centrale ale țărilor care în încercarea de
finanțare a acestora pot determina sporirea inflației prin crearea
de monedă.
Criteriul de convergență nominală privind
cursul de schimb
 Stabilitatea cursului de schimb, în sensul
menţinerii cursului naţional în limitele marjelor
normale de fluctuaţie ale MRS2 pentru cel puţin
doi ani înaintea intrării în zona euro (+/-15%).
 Dacă a existat o problemă de natură economică,
mai cuprinzătoare decât multe altele, care a
adăugat un impuls suplimentar procesului de
integrare monetară a fost aceea a creării unui
regim stabil al ratelor de schimb.
Avantajele care decurg din funcţionarea mecanismului
ratei de schimb sunt:

 creşterea stabilităţii mediului financiar prin utilizarea unui sistem de cursuri

semi fixe care permit reducerea riscurilor investiţionale şi de afaceri;
 acţiuni colective care le permit statelor membre să se bazeze nu doar pe
eforturile proprii de menţinere a valorii monedelor lor
 impunerea disciplinei financiare în lupta împotriva inflaţiei prin stabilirea unei
marje permise de depreciere a unei monede.
 o mai bună alocare a resurselor, ca efect al eliminării incertitudinilor legate de
fixarea cursului de schimb şi, prin aceasta, a utilizării mecanismului preţurilor
ca instrument de alocare a resurselor;
 stimularea sectoarelor manufacturiere prin stabilitatea cursului de schimb; în
absenţa acestei stabilităţi, resursele se orientau spre sectoarele economice care
nu aveau legătura cu exportul.
 stimularea firmelor mici şi mijlocii mai puţin expuse riscului legat de cursul de
schimb;
 creşterea schimburilor comerciale la nivel intra-unional
Dezavantajele care decurg din funcţionarea mecanismului
ratei de schimb
 faptul că s-a pornit de la presupunerea că valoarea monedelor
ar fi putut fi menţinută prin intervenţie guvernamentală, ceea
ce înseamnă capacitatea limitată a guvernelor de a acoperi
piaţa:
 a încurajat speculanţii care au găsit un cumpărător garantat
pentru monedele slabe din sistem în persoana băncilor
centrale ale statelor membre;
 a condus la pierderea, de către guvernele statelor membre, a
suveranităţii monetare asupra economiilor naţionale cu toate
implicaţiile care derivă din acest aspect.
Criteriile de convergenţă reală
privesc:

 gradul de deschidere a economiei, calculat ca pondere a

schimburilor comerciale externe în PIB,
 ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale
Uniunii Europene în totalul comerţului exterior,
 structura economiei pe cele trei ramuri principale
(industrie, agricultură şi servicii),
 PIB-ul pe cap de locuitor, calculat fie în funcţie de
paritatea puterii de cumpărare, fie la cursul nominal
Zona Euro
 “Euroland”

 zonă monetară, zona celor 19 state din UE care au adoptat euro ca monedă
unică;
 Creată in 1999 de 11 state membre: Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa,
Italia, Germania, Irlanda, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda; Ulterior au
aderat:
 2001: Grecia;
 2007:Slovenia;
 2008: Cipru şi Malta;
 2009: Slovacia
 2011:Estonia
 2014:Letonia
 2015: Lituania
Moneda Euro a devenit
 Monedă in care se emit obligaţiuni de
stat şi corporative
 A doua monedă utilizată pe pieţele
FOREX
 Monedă de facturare pentru 50% din
comerţul exterior al zonei Euro
 O monedă de rezervă atractivă pentru
alte economii
 Guvernanţa UEM
 Statele membre:
 Conduc propria politică fiscală- în limitele bugetare acceptate pentru
deficit şi datorie publică cumulată (3% respectiv 60%) din PIB
 Elaborează propriile politici structurale (privind ocuparea, asigurările
sociale,piaţa de capital )
 Îşi coordonează obligatoriu politicile economice

 Consiliul European :
 Stabileşte principalele orientări politice

 Consiliul Uniunii Europene ( prin Ecofin):

 Coordonează politicile economice
 Decide asupra propunerilor de politici elaborate de Comisie
 Decide daca un stat membru poate adopta moneda Euro
Guvernanţa UEM (II)
 Eurogroup:
 Grupare informală a ministrilor de finanţe din zona Euro
 Discută şi coordonează activităţile legate de zona Euro
 Preşedintele este ales pe 2 ani

 Comisia Europeană:
 Monitorizează şi evaluează politicile economice naţionale
(multilateral surveillance)
 Propune politici Consiliului

 Banca Centrală Europeană:

 Stabileşte politica monetară pentru zona Euro
 Obiectivul important:stabilitatea preţurilor
 Guvernanţă (III)

Statele
Statele membre
membre Comisia
Comisia Europeană
Europeană Banca
Banca Centrală
Centrală Europeană
Europeană

Coordonarea
Coordonarea Monitorizează
Monitorizează şişi Elaborează
Elaborează politica
politica monetară
monetară
politicilor
politicilor economice
economice evaluează
evaluează propunerile
propunerile dede
şişi aa politicii
politicii fiscale
fiscale politici
politici Eurosistem
Eurosistem

ECOFIN
ECOFIN

Consiliul
Consiliul ECOFIN
ECOFIN Parlamentul
Parlamentul European
European
Recomandări
Recomandări de de
politică
Consultări
Consultări
politică economică
economică
Decizii
Decizii asupra
asupra Audieri
Audieri
propunerilor
propunerilor dede
politică
politică economică ale
economică ale
Comisiei
Comisiei
Eurogroup
Eurogroup
 Guvernanţă (IV): BCE, SEBC,
Eurosystem
Sistemul
Sistemul European
European alal
Bancilor
Bancilor Centrale
Centrale
(( SEBC)
SEBC)

Consiliul
Consiliul
General
General
Băncile
Băncile Centrale
Centrale ale
ale
Statelor
Statelor Membre
Membre
Consiliul
Consiliul Banca
Banca Centrală
Centrală
Guvernatorilor
Guvernatorilor Europeană
Europeană Băncile
Băncile Centrale
Centrale ale
ale
Statelor
Statelor Membre
Membre din
din
Comisia zona
zona Euro
Euro
Comisia
Executivă
Executivă

Eurosystem
Eurosystem
 Structura instituţională a Uniunii
Economice şi Monetare
 este dată în principal de către Banca Centrală Europeană şi băncile centrale
ale statelor membre care, împreună formează Sistemul European al
Băncilor Centrale.
 Din acest sistem mai fac parte şi băncile centrale ale statelor membre care
nu fac parte din zona Euro, şi care nu participă la luarea deciziilor cu
privire la politica monetară unică pentru zona Euro.

Obiectivul declarat al SEBC îl constituie:

 menţinerea stabilităţii preţurilor
 definirea şi implementarea politicii monetare unice,
 crearea şi deţinerea de rezerve valutare ale statelor participante
 asigurarea stabilităţii sistemului financiar.
 Organismele de conducere ale BCE

 Consiliul Guvernatorilor- 6 membri ai Comitetului

Director al BCE si guvernatorii Bancilor Central
Nationale din zona euro.
 Comitetul Director- presedintele BCE,
vicepresedintele BCE, alti 4 membri .
 Consiliul General- presedintele si vicepresedintele
BCE impreuna cu guvernatorii bancilor central
nationale ale celor 28 de state membre.
 Atribuţiile BCE
 “Mentinerea stabilitatii preturilor”
 definirea şi aplicarea politicii monetare pentru zona euro;
 desfăşurarea operaţiunilor valutare;
 deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor din zona euro
 promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.
 Bancnote: BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote în zona
euro.
 Statistică: în colaborare cu BCN, BCE colectează informaţii statistice, fie de la
autorităţile naţionale, fie direct de la agenţii economici, necesare în vederea
îndeplinirii atribuţiilor.
 Supravegherea şi stabilitatea sistemului financiar: Eurosistemul contribuie la buna
desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile responsabile cu controlul
prudenţial al instituţiilor de credit şi cu stabilitatea sistemului financiar.
 Cooperare la nivel internaţional şi european: BCE menţine relaţii de cooperare cu
instituţiile, organele şi forurile competente în cadrul UE şi pe plan internaţional cu
privire la misiunile încredinţate Eurosistemului.