Adoptarea monedei Euro în UE

şi în Romȃnia

Vădănescu Costin Cristian

Grupa 1144, CSIE ID, anul I
Academia de Studii Economice, Bucureşti
Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………3

Criteriile de convergenţă în Zona Euro…………………………………………. 4

State care au adoptat deja moneda euro………………………………………… 6

Romȃnia în contextul aderării la Zona Euro…………………………………… 10

Concluzii …………………………………………………………………………...13

Bibliografie………………………………………………………………………… 15

2
 Introducere

Euro, a doua cea mai importantă si sigura monedă după dolarul American, este în
prezent, moneda oficială în 19 din cele 28 de ţări din Uniunea Europeană, acestea fiind membre a
Zonei Euro. Deşi a fost introdusă pe 1 ianuarie 1999 ca fiind unica monedă oficială a Uniunii
Europene, aceasta nu a existat decȃt sub forma unei monede virtuale pȃnă pe 1 ianuarie 2002,
cȃnd au fost introduse noile bancnote şi monede în pimele ţări care au aderat la Zona Euro. Toate
bancnotele euro au fost create după o machetă comună, în timp ce monedele au o faţă comună pe
care este reprezentată valoarea şi una specifică, pe care este ilustrată o imagine reprezentativă a
fiecărei ţări emitente. Inspirat de litera greceasă epsilon (ε), simbolul monedei euro provine de la
iniţiala numelui continetului European, iar cele doua linii orizontale simbolizează stabilitatea şi
siguranţa.
Incă din 1992, prin Tratatul de la Maastricht se impun condiţiile de convergenţă care
trebuie îndeplinite de către statele membre ale Uniunii Europene pentru a adopta moneda unica,
cu scopul de a încuraja comerţul, concurenţa şi transparenţa preţurilor, contribuind astfel la
menţinerea stabilităţii preţurilor. Conform Tratatului de la Maastricht, ţările care aderă la
Uniunea Europeana trebuie să adopte moneda unică euro. Nu există un termen limită prestabilit,
însa membrii UE trebuie să îndeplinească toate criteriile de convergenţă în mod sustenabil.
Comisia Europeană si Banca Centrală Europeană decid dacă criteriile de convergenţă sunt
îndeplinite. Aceasta din urmă este condusă de un preşedinte şi de un consiliu al reprezentanţilor
băncilor naţionale şi stabileşte politica monetară a Zonei Euro.
Excepţia de la regula aderării o reprezinta Danemarca şi Regatul Unit, care au negociat o
clauză de “neparticipare” ce le permite sa rămȃnă în afara Zonei Euro. Statele membre UE, dar
care încă nu au adoptat moneda euro sunt: Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, Romȃnia
şi Suedia.
Ţările UE abundă în diversitate din punct de vedere cultural, climatic, al populaţiei, şi al
economiei. Fiecare stat are diferite nevoi şi provocări de abordat. Adoptarea unei monede unice
presupune participarea cu drepturi depline la Uniunea Economică şi Monetară, însă ceea este
benefic economiei unui stat, poate să nu fie alegerea ideală pentru economia altuia. Din
adoptarea monedei unice euro decurg o serie de beneficii, însă în contextul european actual,
există şi unele riscuri. Această abordare monetară vine într-un context economic complicat,
influenţat de urmările crizei economice şi financiare din 2008, Brexit, criza zonei euro, o creştere
economică lentă, anexarea Crimeei de către Rusia şi războiul din Ucraina, răspȃndirea atacurilor
informatice. De aceea, această lucrare îşi propune să adreseze subiectul adoptării monedei euro,
prezentȃnd atȃt aspectele de care statele membre pot beneficia, cȃt şi riscurile.
Ţările mai puţin dezvoltate au avantajul de a fi susţinute de principalele puteri
economice ale UE, precum Franţa şi Germania. Ȋn plus, acestea beneficiază de o rată de dobȃndă
mai scazută, datorită faptului că moneda euro este mai puţin riscantă pentru investitori. De-a
lungul anilor, aceste rate de dobȃndă mai scazute au atras tot mai mulţi investitori străini,
accelerȃnd dezvoltarea economiei ţărilor mai mici.

3
 Criteriile de convergenţă în Zona Euro

Criteriile de convergenţă pentru aderarea la Zona Euro, stabilite prin Tratatul de la

Maastricht, există pentru a se asigura că statele membre sunt pregătite să adopte moneda unica şi
că acest lucru nu va cauza riscuri economice nici pentru respectivul membru şi nici pentru Zona
Euro. Ȋn articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene există 4
criterii economice de convergenţă: stabilitatea preţurilor, finanţe publice solide şi sustenabile,
stabilitatea cursului de schimb şi ratele dobȃnzilor pe termen lung.
„Nu am de gând să cer statelor membre să se grăbească să adere la euro. Ele trebuie să
îndeplinească criteriile înainte de a adera și acest lucru nu se va schimba. Ar trebui să avem la
dispoziție, însă, un instrument de sprijin pentru aderarea la euro pentru cei care doresc să se
alăture.” Jean-Claude Juncker, 14 septembrie 2017
Stabilitatea preţurilor – Rata inflaţiei nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5
puncte procentuale rata medie a inflaţiei din cele trei state membre UE care au înregistrat cele
mai bune rezultate în domeniul stabilităţii preţurilor.
Depăşirea sistematică a acestui prag indică faptul că statele respective pot suferi şocuri
asimetrice, iar politica monetară nu va constitui un instrument adecvat pentru înlăturarea acestor
şocuri.
Finanţe publice solide şi sutenabile – Deficitul bugetar nu poate fi mai mare decȃt 3%
din PIB. Datoria publică nu poate fi mai mare decȃt 60% din PIB.
De menţionat ar fi faptul că dintre membrii „vechi” ai Zonei Euro (ZE11), din 1995 până
astăzi, nu există un stat care să nu fi depăşit măcar o singură dată pragul deficitului bugetar
impus prin Tratat. Din 1995 şi pȃnă în prezent, Portugalia a depăşit pragul deficitului bugetar de
3% de 19 ori, Franţa de 16 ori şi Spania de 13 ori. Se poate observa că mecanismele de
descurajare a deficitelor publice şi, implicit, a deficitelor de cont curent nu au adus rezultatele
scontate.
În ceea ce priveste datoria publică, în prezent, majoritatea statelor din Zona Euro nu
îndeplinesc acest criteriu, mai mult decât atât, Belgia şi Italia au fost admise în cadrul ZE cu o
datorie mult peste pragul fixat de 60% din PIB, limită de care nu au reuşit să se apropie. Evoluţia
datoriilor publice se poate clasifica două etape, având ca punct de separare criza din 2008. Pȃnă
în 2008, cu excepţia Belgiei şi Italiei, acest criteriu este îndeplinit în jumătate din statele
membre, iar în celelalte state este depăşit cu aproape 10 puncte procentuale.
Stabilitatea cursului de schimb – Candidatul trebuie să participe la mecanismul cursului
de schimb (MCS II) timp de cel puţin doi ani fără devieri semnificative de la cursul central MCS
II şi fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în
aceeaşi perioadă.

4
 Pentru a putea adera la Zona Euro, statele candidate trebuie să adopte o strategie de
conformare şi un plan naţional de substituire a monedei. Ȋn acest sens candidatul poate opta
pentru unul dintre cele trei scenarii:
1. Scenariul Madrid (acordă o perioadă de tranziţie între ziua în care statul devine
membru al ZE şi ziua în care moneda euro intră fizic în circulaţie)
2. Scenariul Big – Bang (adoptarea euro coincide cu prima zi de circulaţie a monedei
euro)
3. Scenariul Big – Bang cu o perioadă de tranziţie (este asemănător cu al doilea
scenariu, însă există o perioadă de tranziţie pentru ca documentele legale, precum contractele,
să fie denominate în euro).
Comisia Europeana recomandă al doilea scenariu, al treilea fiind preferabil doar în
cazurile în care în ultimele etape ale pregătirii adoptării euro, candidatul întâmpină dificultăţi
tehnice (de exemplu, armonizarea sistemelor de plăţi şi IT).
Ratele dobȃnzilor pe termen lung - Candidații pentru aderarea la Zona Euro trebuie să
se asigure că legislația și normele lor naționale prevăd independența băncilor lor centrale
naționale și că statutele acestora respectă dispozițiile tratatelor și sunt compatibile cu statutul
Băncii Centrale Europene (BCE) și cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).
Confom www.consilium.europa.eu

5
 State care au adoptat deja moneda euro

Fiecare stat membru are propriile provocări economice. Ȋn continuare vom trece printr-o
scurtă analiză din punct de vedere economic, al ţărilor care au adoptat deja moneda unica euro.
Zona Euro include 19 ţări: Belgia, Spania, Luxemburg, Germania, Olanda, Franţa, Irlanda, Italia,
Austria, Portugalia, Finlanda, Grecia, Slovenia, Cipru, Malta, Slovacia, Estonia, Letonia,
Lituania. Pȃnă în prezent, niciun stat care a adoptat moneda euro, nu a revenit la moneda utilizată
anterior, şi nici nu există previziuni ca acest lucru se va intampla în viitorul apropiat. State non
UE, precum Andorra, Vatican, Monaco şi San Marino au semnat acorduri cu UE pentru a folosi
euro ca monedă oficială şi pentru a avea drepturi emitente. Kosovo şi Muntenegru au adoptat
euro în mod unilateral, însă nu fac parte oficial din Zona Euro şi nu sunt reprezentate în Banca
Centrală Europeană.
Lansarea monedei euro a marcat punctul culminant al unui proces de durată, care
începuse cu mult timp înainte. Ca urmare a tulburărilor monetare mondiale din anii ´70 și ´80,
anumite țări europene au devenit vulnerabile și s-a simțit necesitatea unor soluții la nivel
european. În plus, o dată cu crearea unei piețe unice, utilizarea unei monede unice în Europa ar fi
facilitat desfășurarea activităților economice și comerciale. După decenii de discuții cu privire la
modul în care se putea realiza uniunea economică și monetară, în 1988 a fost înființată Comisia
Delors. Aceasta a examinat măsurile specifice, progresive care urmau să ducă la crearea unei
astfel de monede unice. Moneda unică a fost adusă la viață prin acordul pe care l-au semnat
liderii politici în 1992 la Maastricht, pe baza raportului Comisiei Delors și a negocierilor care au
urmat. Astfel, semnarea Tratatului de la Maastricht a reprezentat un moment simbolic în trecerea
la moneda euro. În 1994, Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, și-a demarat
activitățile pregătitoare care urmau să permită Băncii Centrale Europene (BCE) să își asume
responsabilitatea desfășurării politicii monetare în zona euro. În consecință, la 1 iunie 1998, BCE
a devenit operațională.
Ȋn 1998, o dată cu lansarea monedei euro şi în urma îndeplinirii criteriilor de convergenţă,
11 state membre au aderat la moneda unica euro. La acea dată, Grecia şi Suedia nu îndeplineau
criteriile de convergenţă, primind derogare sub forma unei clauze de amȃnare, cu condiţia
continuării demersurilor privind îmbunătăţirea condiţiilor economice şi monetare interne şi
adoptarea monedei unice la cerere, în momentul optim. Grecia a întreprins toate eforturile în
acest sens şi a solicitat aderarea în anul 2000, devenind, un an mai tarziu, al 12-lea membru al
ZE. Suedia nu a cerut nici pȃnă în prezent integrarea in ZE, prevaluȃndu-se de lipsa voinţei
populare reflectate prin eşecul repetat al referendumurilor naţionale în privinţa adoptării monedei
unice. Pe de altă parte, Marea Britanie şi Danemarca au beneficiat, încă din 1993, de o clauză de
“neparticipare”, un statut special şi privilegiat consfinţit printr-un protocol anexat la Tratatul
asupra Uniunii Europene. Ȋn 2001, Grecia se alătură Zonei Euro, urmată de Slovenia în 2007,
Cipru şi Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011 şi Letonia şi Lituania în 2014,
respectiv 2015.

6
 Timp de trei ani, moneda unică a circulat în paralel cu monedele naţionale, tranzacţiile
publice, dar şi cele private fiind exprimate dual atȃt în moneda proprie cȃt şi în euro. Conform
strategiei de introducere a euro, toate tranzacţiile încheiate înainte de 1 ianuarie 1999, dar
scadente după această dată, au putut fi soldate în valuta originara, definite prin termeni
contractuali. După 31 decembrie 2001 însă, toate tranzacţiile au fost decontate în euro, iar
valutele moştenite au mai avut putere circulatorie cel mai tȃrziu pȃnă la sfȃrşitul lunii februarie
2002.
Ȋn 2001, Eurosistemul a lansat o vastă “Campanie de informare Euro 2002” în statele
membre, vizȃnd bancnotele şi monedele euro şi elementele de siguranţă ale acestora. Cetăţenii
sunt invitaţi să îşi verifice bancnotele prin metoda “atinge – priveşte – înclină”. Deşi provocarea
a fost una de proporţii, substituirea monedelor a fost un real success, printr-o pregătire timpurie
şi meticuloasă efectuată de către toate părţile implicate, atȃt de băncile comerciale, cȃt şi de
producătorii de echipamente de procesare a numerarului şi agenţii care operează cu numerar,
care au utilizat noua monedă încă de la inceput. Această amplă operaţiune a presupus implicarea
sectorului bancar, a societăţilor de transport de valori, a comercianţiilor cu amănuntul, a
sectorului echipamentelor pe bază de numerar şi desigur a plublicului larg.
Germania, ţară cu rol decisiv în fondarea Zonei Euro, se pare că a avut cel mai mult de
cȃştigat de pe urma adoptării acestei monede unice. Conform unui studio realizat de Centrul
pentru Politici Europene din Freiburg, Germania a caştigat aproape 1900 miliarde de euro în
perioada 1999 – 2017. Astfel, conform cercetatorilor Alessandro Gasparotii si Matthias Kullas,
noua monedă a adus 23000 euro în plus pe cap de locuitor în aceşti 20 de ani. Olanda este de
asemenea, una dintre ţările care a beneficiat de adoptarea euro, clasȃndu-se astfel pe locul al
doilea în studiul Centrului pentru Politici Europene. Noua monedă aduce în plus 21000 euro pe
cap de locuitor.
Ȋn ceea ce priveşte ZE 11, ar fi de menţionat că acestea au adoptat moneda euro fiind într-
o situaţie favorabilă, cu competitivitate şi productivitate ridicate, ţări compatibile structural şi cu
economii robuste. Pentru aceste state, adoptarea monedei euro a fost un avantaj, în condiţiile în
care moneda locală a rămas subevaluată, iar cursul de schimb a contribuit la creşterea
competitivităţii, a exporturilor şi la creşterea economică a ţărilor din ZE 11. Pe de altă parte,
ţările sudice, mai puţin rezistente la şocuri şi cu o structură economică diferită de cele ale ţărilor
precum Germania, Belgia, Austria, Olanda, au fost dezavantajate de moneda euro, aceasta fiind
supraevaluată. Ȋn consecinţă, se observă o capacitate scazută a unor ţări precum Italia, Spania sau
Portugalia de a-şi relansa exporturile.
Grecia a fost primul stat care a aderat la ZE după cele 11 iniţiale, în ianuarie 2001, şi a
optat pentru un scenariu ce include o perioadă de tranziţie între ziua în care statul devine membru
al ZE şi ziua în care moneda euro intră fizic în circulaţie. Astfel, intrarea în Zona Euro a avut loc
la începutul anului 2001, dar euro a rămas o monedă fiduciară până la începutul anului 2002, iar
pentru încă două luni, pe piaţă au coexistat două monede, Euro şi Drahmele. Grecia, conform
aceluiaşi studiu condus de cercetătorii Alessandro Gasparotii şi Matthias Kullas, a avut şi ea de
cȃştigat în primii ani de la introducerea euro, însă o dată cu criza din 2011 situaţia s-a depreciat.
Per total, balanţa este una pozitivă, însă valoarea adăugată este de doar 190 euro pe cap de

7
locuitor. Ȋn ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor, a existat un process accelerat de creştere
pȃnă în momentul declanşării crizei, acesta inversȃndu-se după 2009. Indeciziile Bruxelles-ului
în privinţa modulului de intervenţie, perioada lungă de timp până la acordarea unui ajutor, şi
ulterior, măsurile de austeritate, au condus la o scădere dramatică, care se manifestă până în ziua
de azi. Retragerea Greciei din Zona Euro a fost un posibil scenariu în perioada 2010 – 2012,
cauzat de criza datoriei publice a acestei ţări şi de posibilitatea intrării în faliment. Ȋn urma
negocierilor însă, liderii din Zona Euro au ajuns la un acord şi au decis în mod unanim să ofere
Greciei un nou împrumut.
Slovenia, a aderat la ZE în cel de-al doilea val, în 2007, urmată de Cipru si Malta, în
2008. Ȋn ceea ce priveşte stabilitatea cursului de schimb, scenariul adoptat de aceste state a fost
cel de Big- Bang, beneficiind de o scurtă perioadă în care atât moneda naţională, cât şi euro sunt
acceptate ca mijloace de plată. Slovenia a trecut printr-o criză bancară în 2013, ceea ce a dus la
creşterea explozivă a deficitului bugetar şi a datoriei publice peste pragul stabilit de criteriile de
la Maastricht.
Slovacia a împlinit anul acesta 10 ani de la adoptarea euro. Pentru această ţară, euro a
adus un avantaj competitiv important. Datorită pregătirii ţării pentru trecerea la euro prin
adoptarea reformelor şi întărirea disciplinei fiscale, Slovacia şi-a depăşit competitorii regionali în
privinţa creşterii economice şi s-a aliniat rapid la cerinţele Zonei Euro, în special în perioada
2005 – 2008. Coroana slovaca s-a întărit cu peste 20% faţă de euro în perioada MCS II, de la un
curs de 38,5 coroane/euro, la 30,1 coroane/euro. Evoluţia a ajutat la reducerea inflaţiei în
Slovacia şi a impulsionat valoarea gospodăriilor şi a puterii de cumpărare peste graniţe a
slovacilor. Deprecierea monedei locale a avut însă şi efecte negative pentru exportatorii slovaci
care s-au adaptat cu greu acestui fenomen. Deşi cursul oficial stabilit în piaţă era de 31
SKK/EUR, rata de conversie folosită a fost de 30,126 SKK/EUR. “Acest lucru nu s-a mai
întȃmplat niciodatȃ atunci cȃnd o ţară a trecut la euro; a fost o decizie politică care, la
respectivul moment, a creat în piaţă “cȃştigători şi pierzători” – valoarea rezervelor de valută
ale băncii centrale a Slovaciei suferind în special o lovitură importantă” (Wall-Street.ro, “Ce
înseamnă trecerea la euro pentru Slovacia”). Slovacia a avut deficite excesive în primii patru
ani de la aderare, ceea ce a dus la creşterea rapidă a datoriei publice până la 55% din PIB în 2013
după care a reuşit o stabilizare. În 2016, faţă de momentul aderării, Slovenia a înregistrat un
regres din perspectiva creşterii PIB-ului pe locuitor, pe fondul unei inflaţii mai scăzute în ZE. Ȋn
concluzie, reformele din perioada preaderării Slovaviei la Zona Euro au dus la o disciplina
fiscală îmbunăţită pe termen lung. O dată cu acest angajament, ţara a beneficiat de o inflaţie
redusă, dobȃnzi mai mici, o creştere în investiţii.
Ţările baltice se remarcă prin depăşirea perioadei minime de doi în cadrul MCS.
Lituania şi Estonia au intrat in 2004 in MCS, urmate de Letonia în 2005. Estonia a fost prima
care a adoptat moneda euro în 2011, iar apoi Letonia în 2014 şi Lituania în 2015. Toate cele 3
economii sunt relativ mici, iar câteva investiţii majore le-au adus câştiguri substanţiale de
productivitate. Criza economică şi imobiliară au afectat puternic Letonia şi Lituania care au
trecut printr-o recesiune severă în 2009, când PIB-ul a scăzut cu 14,4% în Letonia şi cu 14,8% în
Lituania. Sectorul construcţiilor a fost cel mai afectat, mai ales în Letonia şi Lituania.

8
Consecinţele au fost înrăutăţirea indicatorilor deficitului bugetar şi a datoriei publice. Letonia a
fost cel mai puternic afectată de criză dintre statele baltice şi a solicitat ajutorul organismelor
internaţionale. Astfel, în februarie 2009, Fondul Monetar Internaţional împreună cu Comisia
Europeană i-au acordat Letoniei un împrumut în valoare de 7,5 miliarde euro. Probleme foarte
mari au existat şi în sectorul bancar, din cauza creditelor neperformante, iar guvernul Letoniei a
fost nevoit să naţionalizeze banca Parex pentru a evita un faliment al acesteia.
Sprijinul public în favoarea monedei euro a fost în mod constant ridicat în UE, în special
în țările care o utilizează deja. Moneda unică a adus beneficii vizibile și foarte practice atât
gospodăriilor, cât și întreprinderilor și guvernelor europene: prețuri stabile, costuri ale
tranzacțiilor mai mici, piețe mai transparente și mai competitive și intensificarea comerțului.
Avȃnd însă în vedere experienţa ultimilor ani, nu putem să nu ne intrebăm dacă
respectarea criteriilor de convergenţă este suficientă. De altfel, accentul tinde să se mute mai
degrabă asupra elementelor ce condiţionează succesul economic în interiorul Zonei Euro.
Abordarea aderării la Zona Euro pare să fie din ce în ce mai prudentă şi mai cuprinzătoare,
atitudinea reprezentanţilor ţărilor non euro fiind una de expectativă. Procesul de integrare
monetară este unul complex, care presupune înţelegerea lecţiilor ce se desprind din criza Zonei
Euro. Fără compatibilitate structurală şi instituţională, fără echilibre economice corespunzătoare
şi de durată, care să aibă corespondent în venitul pe cap de locuitor, poziţia în Zona Euro poate fi
una precară. Avem în acest sens exemple concrete ale economiilor unor ţări care nu au fost bine
pregătite la aderare (Spania, Portugalia, Grecia, etc.) De altfel, rapoartele de convergenţă
elaborate o dată la doi ani de către Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană, pun accent
din ce în ce mai mult pe convergenţa sustenabilă.

9
 Romȃnia în contextul aderării la Zona Euro

Alături de alte şase ţări, Romȃnia face parte din statele europene care au obligaţia de a
adopta moneda unică euro, ceea ce presupune participarea cu drepturi depline la Uniunea
Economică şi Monetară, de îndată ce toate criteriile de convergenţă nominală, juridică şi reală
sunt îndeplinite. Astfel, în perioada pregătitoarea aderării la Zona Euro, economia naţională
trebuie să parcurgă etapele necesare, marcate de ample reforme structurale. Ȋn momentul
elaborării Raportului de Convergenţă al Băncii Centrale Europene din 2018, Romȃnia îndeplinea
doar parţial criteriile de convergenţă nominală şi juridică. Ȋn ceea ce priveşte ritmul mediu de
creştere economică Romȃnia se poziţionează destul de bine faţă de media ţărilor din ZE. Din
perspectiva PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, însă, ne aflăm încă într-o poziţie de
ţară periferică în comparaţie cu ţările europene dezvoltate. Cu toate acestea, Statul Roman îşi
menţine angajamentul de a adera la Zona Euro, noua ţintă stabilită fiind 2024.
La nivel naţional, Comitetul interministerial este responsabil de coordonarea pregătirilor
pentru adoptarea monedei unice. Ȋnfiinţat în mai 2011 şi condus de primul ministru, din acest
comitet fac parte ministrul finanţelor publice, guvernatorul BNR, conducători ai altor autoritati şi
instituţii publice şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi sindicale. Prin Ordonanţa de Urgenţă
a Guvernului nr. 24/2018 a fost infiinţată Comisia Natională de fundamentare a Planului naţional
de adoptare a monedei euro, al cărei scop este identificarea acţiunilor şi promovarea reformelor
necesare modernizării economiei romȃneşti pentru trecerea la moneda euro. Din Raportul de
fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, elaborate de această comisie,
reiese că prin eforturi perseverente şi solidaritatea forţelor sociale, există premise ca Romȃnia să
poată îndeplini criteriile de convergenţă în 2024.
Acest raport prezintă atȃt beneficiile cȃt şi costurile aderării Romȃniei la Zona Euro.
Principalele beneficii sunt reducerea riscului valutar, reducerea costului de tranzacţii în comerţul
internaţional şi reducerea ratei dobȃnzii. Pe termen lung, prin adoptarea unor politici interne de
calitate, acest proces poate duce la o intensificare a comerţului internaţional, creşterea
investiţiilor străine, reducerea costului cu datoria publică (datorită accesului la finanţare) şi
consolidarea competitivităţii exporturilor. Pe lȃngă acestea, Banca Naţională a Romȃniei va
participa la procesul decizional al Băncii Centrale Europene. De asemenea, ministrul de finanţe
al Romȃniei va participa la activitatea Eurogrupului.
Trecerea la moneda euro ar elimina costurile de tranzacţie legate de conversia leu/euro şi
viceversa. Dat fiind faptul că majoritatea comerţului exterior al Romȃniei se realizează cu ţări
UE, cea mai mare parte a acestora fiind şi ţări ZE, majoritatea tranzacţiilor de export şi import se
efectuează în euro. Prin urmare, beneficiile ce decurg din eliminarea costurilor de tranzacţionare
ar putea fi permanente, iar riscul valutar în tranzacţionarea cu ZE va fi eliminat. Principalele
piedici la intrarea pe pieţele din Europa de Vest este fluctuatiile cursului de schimb, mai ales
pentru companiile mici şi mijlocii. Aceste fluctuaţii generează incertitudine în ceea ce priveşte
fluxul de venituri, astfel companiile sunt nevoite să provizioneze bugete pentru cheltuielile
suplimentare ce decurg din diferenţele de curs valutar. Pe lȃngă simplificarea şi intensificarea

10
comerţului în cadrul UE, şi partenerii non UE vor fi mai receptivi în a desfaşura afaceri, avȃnd la
bază o monedă stabilă, precum euro.
S-a observat că politica monetară comună a Bancii Centrale Europene echilibrează ratele
dobȃnzilor pe termen scurt in ţările din zona euro, astfel un alt avantaj pentru Romȃnia ar fi
scăderea ratei dobȃnzii pe piaţă, avantaj ce s-ar putea transmite şi pe termen lung.
Unul dintre costurile asumate ale adoptării euro este pierderea independenţei monetare, şi
anume folosirea pȃrghiilor precum cursul de schimb şi rata dobȃnzii. Un stat din afara Zonei
Euro ar putea prin deprecierea monedei naţionale şi creşterea dobȃnzii să îşi ajusteze
dezechilibrele. De asemenea, apartenenţa la Zona Euro nu mai implică în mod automat reducerea
costurilor de finanţare, pieţele reîncepȃnd să evalueze riscul în funcţie de circumstanţele
specifice fiecărei ţări.

Bazată pe precedentele din alte state care au trecut la euro, există temerea că prețurile ar
putea crește prin efectul de rotunjire prin adaos. Acest fenomen poate fi prevenit prin afișarea
prețurilor în sistem dual, adică și în lei, și în euro, prin campanii de informare sau prin
monitorizarea lor de către asociații de consumatori sau de instituții ale statului, prin incurajarea
întreprinderilor de a încheia acorduri cu guvernul în privinţa unei conversii echitabile a preţurilor
şi prin monitorizarea preţurilor de către organizaţiile pentru protecţia consumatorilor. De
asemenea, este posibil, ca după adoptarea euro, unele prețuri să scadă, datorită dispariţiei unor
costuri legate de cursul de schimb.

Raportul arată că pentru aderarea la Zona Euro este nevoie, ca dincolo de criteriile de
convergență nominală, să fie îndeplinite o serie de criterii de convergență reală, precum
consolidarea finanțelor publice și decizii care să încurajeze investitorii. Se subliniază de
asemnea, şi faptul că avem nevoie de reforme structurale profunde, de o creştere economică

11
bazată pe câştiguri de productivitate –ceea ce înseamnă mai multe investiţii publice şi private,
inovaţie tehnologică. Sunt necesare bunuri publice esențiale (infrastructura de bază, educaţie,
sănătate) finanţate cu un nivel adecvat de venituri fiscale. Beneficiile adoptarii monedei unice
euro nu se transmit automat, ele depind într-o mare măsură de stabilitatea macroeconomică
internă şi în special de soliditatea finanţelor publice şi de capacitatea economiei de a înregistra în
mod sistemtic câştiguri de productivitate, de a fi competitivă.

Intrarea în mecanismul cursurilor de schimb II, anticamera euro, este un pas la fel de
important precum adoptarea monedei europene. Romȃnia trebuie să demonstreze că poate
rămȃne stabilă, fără a utiliza cursul de schimb leu/ euro ca instrument major de corecţie.
Totodată, momentul intrării în MCS II şi stabilirea nivelului de paritate leu/ euro trebuie alese
atent, deoarece o dată începută această etapă premergatoare, este cert că termenul de doi ani este
cel minim, însă acesta poate fi prelungit dacă economia dovedeşte că nu este capabilă să se
ajusteze în lipsa utilizării cursului de schimb.

Pentru a putea beneficia de aspectele favorabile adoptării euro, pregătirile premergătoare

au importanţă crucială şi se estimează că acestea se vor întinde pe cȃţiva ani înainte de aderare la
Zona Euro. Aceste etape premergătoare vor implica, cu siguranţă şi costuri, atȃt pe termen scurt,
cȃt şi pe termen lung. Substituirea leului va fi un process complex, ce va implica adaptarea
sistemelor IT, tipărirea şi distribuirea noilor bancnote, dar şi campanii de informare. Ȋn principiu,
costurile vor fi împărţite între Guvern, sectorul financiar şi întreprinderile nefinanciare.
Estimările arată că în cele 12 state care au adoptat moneda unică în 2002, aceste costuri au ajuns
la aproximativ 0,5 – 0,6 % din PIB. Ȋn concluzie, pentru adoptarea euro, Romȃnia are nevoie de
politici publice echilibrate şi de finanţe publice sustenabile.

12
 Concluzii

Ȋnfiinţarea zonei euro a dus la eliminarea riscului valutar, ce devenise o obsesie pentru
statele fondatoare ale UE care doreau o dezvoltare a integrării economice. Ȋnsă criza financiară
din 2008 a scos la lumină hibe majore ce nu pot fi explicate numai prin constrȃngeri bugetare/
financiare, etc. Intervine astfel şi alocarea resurselor într-o uniune monetară în cadrul căreia
condiţiile economice şi nivelurile de dezvoltare sunt diferite.

Importanţa continuităţii proiectului European a fost reiterată, după fiecare criza, chiar şi
după şocul Brexit. Ȋn acest context reformarea Uniunii Economice si Monetare se bazează pe
necesitatea de a recȃştiga încrederea populaţiei în acest proiect european. Cele mai importante
consecinţe ale crizei financiare asupra Zonei Euro au fost şubrezirea contractului şi a coeziunii
sociale. Politicile de austeritate şi reformele structurale alese să soluţioneze problemele statelor
din periferia sudică, dar mai ales ale Greciei, au prelungit chinul social.

Astfel, principalele priorităţi pe termen lung ale oficialilor europeni sunt conservarea
echilibrelor macro-economice, dobȃndite cu greu după criză şi asumarea lecţiilor crizei. O altă
prioritate este partajarea riscurilor într-o Uniune Europeană caracterizată de diversitate şi de o
capacitate diferită a economiilor statelor membre de a rezista la şocuri. Zona Euro este una foarte
eterogenă, iar dispariţia unor instrumente de corecţie precum politica monetară autonomă, poate
genera efecte negative în economiile mai puţin robuste.

Dacă înainte de criză, exista speranţa că în cadrul unei politici monetare unice şi
circulaţiei unei monede unice, statele care pornesc de la diferite niveluri de dezvoltare economică
pot diminua aceste diferenţe şi prin urmare şocurile suferite să nu fie asimetrice, o dată cu
izbucnirea crizei, acest raţionament s-a dovedit a nu fi viabil. Ȋn plus, absenţa instrumentelor
specifice unei politici fiscale comune a deteriorat şi eficacitatea politicii monetare a Băncii
Centrale Europene, aceasta neputȃnd permite o alocare adecvată a resurselor, care să contribuie
la o convergenţă durabilă. Astfel, s-a înregistrat un flux de capital mai mare către regiunile mai
puţin dezvoltate, întreţinȃnd iluzia bunăstării pe termen scurt şi ascunzȃnd totodată un mare
potenţial speculativ.

Aderarea la Zona Euro este atȃt o decizie economică, cȃt şi una politică. Intrarea în Zona
Euro aduce atȃt beneficii, precum eliminarea riscului valutar, reducerea costurilor de tranzacţie
în comerţul internaţional, scăderea ratelor dobânzilor de pe piaţă şi o eventuală creştere a
credibilităţii şi a stabilităţii politicilor macroeconomice ale unui guvern. Ȋnsă, aşa cum arată
precedentele din Zona Euro, o credibilitate sporită nu poate fi una garantată, deoarece instituţiile
europene nu se pot substitui celor naţionale în multe privinţe.

Pe termen lung, datorită accesului mai facil la finanţare, credibilităţii unei monede forte şi
consolidarea poziţiei competitive a exporturilor, dar şi cu condiţia ca politicile interne să fie
corecte, ţările membre pot beneficia de pe urma aderării la Zona Euro. Aceste beneficii pot duce
la intensificarea comerţului, atȃt în cadrul UE cȃt şi în afara acesteia, la creşterea investiţiilor
străine şi la reducerea costului cu datoria publică. Aşa cum reiese din această lucrare, există însă
şi anumite costuri, principalele fiind reprezentate de pierderea autonomiei utilizării

13
instrumentelor specifice politici monetare cum ar fi cursul de schimb şi rata dobânzii şi, nu în
cele din urmă, a funcţiei băncii centrale naţionale de „împrumutator de ultimă instanţă”.

Ȋn ceea ce priveşte economia romȃnească, aceasta ar trebui să treacă printr-o perioadă

pregătitoare de ajustări majore, pentru a putea adera mai intȃi la MCS II şi mai apoi la Zona
Euro. Criteriile esenţiale sunt stabilitatea macro-economică, convergenţa reală şi sustenabilă,
consolidarea fiscală, competitivitatea şi potenţialul de creştere al economiei, dar şi rezistenţa ei la
şocuri adverse. Totodată, sunt necesare imbunătăţiri majore în planul convergenței juridice și a
celei instituționale.

14
Bibliografie

1. A. Benassy-Quere, M. Brunnermeier, H.Enderlein, E.Fahri, M. Fratzscher, C. Fuest,

P.O.Gourinchas, Ph.Martin, J.Pisani Ferry, H.Rey, I.Schnabel, N. Veron, B. Weder di
Mauro, J. Zettelmeyer : “Reconciling risk sharing with market discipline: a
constructive approach to euro area reform”, CEPR, Policy Insight No.91, January
2018
2. Altar M. (coord), 2009, ,,Finanţe publice: introducerea unui cadru fiscal bugetar pe
termen mediu", studiu SPOS 2009, Institutul European din România, disponibil la
http://www.ier.ro/documente/spos_2009/Studiul_1_RO_site.pdf
3. Baldwin R. and Giavazzi F., (Eds), 2016, ,,The Eurozone Crisis A Consensus View
of the Causes and a Few Possible Remedies’’ A VoxEU.org eBook, p,31-37
4. Banca CentralăEuropeană, 2004, The new EU member states convergence and
stability
5. Banca Națională a României, 2015, ,,Raport asupra Stabilității Financiare’’,
disponibil la http://www.bnro.ro/Publicatii-periodice-204.aspx
6. Bank of Slovenia, 2004, The ERM II Issues – An Interpretation of the Slovenian
Approach
7. Becker T., D. Daianu, Z. Darvas, V. Gligorov, M. Landesmann, P. Petrovic, J.
PisaniFerry, D. Rosati, A. Sapir and B. Weder Di Mauro, 2010, ,,Whither growth in
Central and Eastern Europe? Policy lessons for an integrated Europe’’, Bruegel
Blueprint Series, Volume XI
8. Dăianu, D, Kallai, E, Mihailovici, G, Socol, A; România și aderarea la zona euro:
întrebarea este ÎN CE CONDIȚII!; Institutul Economic Român, 2016
9. Dăianu, D., 2015b, ,,Marele impas in Europa. Ce poate face România?’’, Editura
Polirom
10. Friedman, M., 1997, ,,Why Europe can’t afford the euro’’, The Times, 19 November,
disponibil la http://www.greekcrisis.net/2012/08/the-euro-monetary-unity-to-
political.html
11. . Iancu, Aurel, 2010. "Transition, Integration And Convergence - The Case Of
Romania -," Working Papers of National Institute of Economic Research 101222,
National Institute of Economic Research
12. Isărescu, M., 2014, ,,România, adoptarea euro şi Uniunea Bancară’’, Conferinţa
ştiinţifică anuală ERMAS, Universitatea Babes Bolyai,Cluj, disponibil la
http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=6885 225
13. . http://gov.ro/ro/obiective/strategii-politici-programe/pachetul-de-masuri-
pentrudezvoltarea-clasei-de-mijloc-la-sate&page=1
14. Guvernul Romȃniei, Raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a
monedei euro, Dec 2018, www.cnp.ro › user › repository › Comisia_nationala_euro ›
Raportul_de_fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.pdf

15