Sunteți pe pagina 1din 2

Aderarea la zona euro

Pentru a putea adera la zona euro (pentru a adopta moneda euro) , statele membre ale
UE trebuie să îndeplinească așa-numitele „criterii de convergență”. Acestea sunt condiții
economice și juridice convenite prin Tratatul de la Maastricht în 1992, fiind cunoscute și
drept „criteriile de la Maastricht”. Tratatul nu specifică un calendar anume pentru aderarea la
zona euro, ci lasă la latitudinea statelor membre să-și dezvolte strategiile care să conducă la
îndeplinirea criteriilor de convergență.

Decizia finală privind aderarea unei țări a UE la zona euro este luată de Consiliul UE,
pe baza unei propuneri din partea Comisiei și după consultarea Parlamentului European.
Toate statele membre ale UE s-au angajat să introducă moneda euro, cu excepția Danemarcei
și a Regatului Unit, care au în tratatele UE așa-numitele „clauze de neparticipare”, care le
scutesc de adoptarea monedei euro. Totuși, aceste 2 țări pot solicita să adere la zona euro
dacă decid astfel.

Consiliul UE decide dacă o țară este pregătită să adere la zona euro. Consiliul adoptă o
astfel de decizie după ce: -a primit o propunere din partea Comisiei, -a primit o recomandare
din partea statelor membre ale zonei euro, -a consultat Parlamentul European, -în cadrul
Consiliului European a avut loc o dezbatere  

În plus, Consiliul stabilește irevocabil cursul la care euro substituie moneda statului
membru. Consiliul ia această decizie pe baza unei propuneri din partea Comisiei și după
consultarea Băncii Centrale Europene. Decizia este luată de statele membre ale zonei euro și
de țara care dorește să adere la zona euro, prin vot în unanimitate în Consiliu.

Țările din zona euro: -examinează rapoartele de convergență care evaluează progresele


realizate de țările care nu fac parte din zona euro; -emit o recomandare adresată Consiliului
UE cu privire la gradul de pregătire a unei anumite țări pentru adoptarea monedei euro.
Recomandarea trebuie să fie adoptată cu majoritate calificată a statelor membre a căror
monedă este euro.

In prezent, euro este moneda a 19 state membre, fiind utilizat de aproximativ 337,5


milioane de cetățeni ai UE. La 1 ianuarie 1999, euro a fost introdus ca monedă în care se ține
evidența contabilă în 11 state membre. Bancnotele și monedele euro au început să circule la 1
ianuarie 2002
Criteriile de convergență asigură faptul că un stat membru este pregătit să adopte
moneda euro și că aderarea sa la zona euro nu va cauza riscuri economice pentru statul
membru respectiv sau pentru zona euro în ansamblu. Criteriile sunt stabilite la articolul 140
alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Există 4 criterii economice
de convergență:

1) Stabilitatea prețurilor :Rata inflației nu poate fi mai mare de 1,5 puncte


procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune
rezultate.  
2) Finanțe publice solide și sustenabile   Deficitul bugetar nu poate fi mai mare
decât 3 % din PIB. Datoria publică nu poate fi mai mare decât 60 % din PIB.
3) Stabilitatea cursului de schimb   Candidatul trebuie să participe la mecanismul
cursului de schimb (ERM II) timp de cel puțin 2 ani fără devieri semnificative de
la cursul central ERM II și fără o devalorizare a cursului central bilateral al
propriei monede în raport cu euro în aceeași perioadă.
4) Ratele dobânzilor pe termen lung   Rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui
să fie mai mare de 2 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care
înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor.

 Candidații pentru aderarea la zona euro trebuie totodată să se asigure că legislația și


normele lor naționale prevăd independența băncilor lor centrale naționale și că statutele
acestora respectă dispozițiile tratatelor și sunt compatibile cu statutul Băncii Centrale
Europene (BCE) și cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).

Cel mai recent membru al zonei euro:

Lituania a aderat la zona euro la 1 ianuarie 2015 și a devenit al 19-lea stat membru din
zona euro. Lituania a ales așa-numitul scenariu „big bang” pentru adoptarea monedei euro,
ceea ce înseamnă că monedele și bancnotele euro au fost introduse în ziua aderării la zona
euro. În iulie 2014, Consiliul a adoptat regulamente de stabilire a unui curs de schimb
irevocabil dintre litasul lituanian și moneda euro, respectiv de adaptare a dispozițiilor tehnice
conexe.  Cursul de schimb irevocabil a fost stabilit la 3,45280 litași lituanieni pentru un euro.
Perioada de dublă circulație - intervalul în care atât moneda euro, cât și litasul pot fi folosite
pentru plata bunurilor și serviciilor - este de 15 zile calendaristice. Banca Lituaniei va
schimba sume nelimitate de litași în euro pe o perioadă nelimitată și gratuit.

S-ar putea să vă placă și