Moneda euro- socul viitorului
Euro este moneda oficială a 19 dintre 28
statele membre ale UE. Introducerea
monedelor și bancnotelor euro, în 2002, a
fost pregătită timp de peste 40 de ani.
Banca Centrală Europeană și Comisia
Europeană sunt responsabile cu menținerea
valorii și stabilității monedei euro și cu
definirea criteriilor de aderare la zona
euro.
Dovadă tangibilă a integrării europene,
moneda unică are un istoric specific în
ceea ce privește aspectul, introducerea și
politicile care o vizează. Cu toate că
trecerea la euro a avut loc cu aproape 20
de ani în urmă, în unele țări este încă
posibil să schimbați bancnote și monede
naționale vechi în euro.
Necesitatea introducerii unei monede
unice
Uniunea economică și monetară (UEM) a
reprezentat o ambiție recurentă pentru
Uniunea Europeană încă de la sfârșitul
anilor 1960. UEM presupune coordonarea
politicilor economice și bugetare, aplicarea
unei politici monetare comune și utilizarea
unei monede unice, euro. O monedă unică
oferă multe avantaje: întreprinderile pot
face mai ușor comerț transfrontalier,
economia evoluează mai bine, iar
consumatorii au mai multe oportunități și
posibilități de alegere.
Au existat însă obstacole politice și
economice – de la angajamentul politic
uneori slab și divergențele de opinii asupra
priorităților economice până la turbulențele
de pe piețele internaționale. Toate aceste
obstacole au trebuit să fie depășite pentru a
înainta către uniunea economică și
monetară.
Calea spre moneda euro
Stabilitatea valutară internațională din
perioada imediat postbelică nu a durat
mult. Tulburările de pe piețele valutare
mondiale amenințau sistemul de prețuri
comune asociat politicii agricole comune,
unul din pilonii principali ai Comunității
Economice Europene de la acel moment.
Încercările ulterioare de a atinge rate de
schimb stabile au fost afectate de crizele
petroliere și de alte șocuri, până când, în
1979, a fost lansat Sistemul Monetar
European (SME).
Sistemul Monetar European s-a bazat pe
menținerea cursurilor de schimb ale
monedelor participante într-un interval
restrâns. Această abordare complet nouă a
reprezentat o coordonare fără precedent a
politicilor monetare ale țărilor UE și a
funcționat cu succes timp de peste un
deceniu. Apoi, sub președinția lui Jacques
Delors, guvernatorii băncilor centrale din
țările UE au elaborat „Raportul Delors”
privind modul în care ar putea fi realizată
UEM.
De la Maastricht la euro și la zona euro:
1991-2002
Raportul Delors propunea o perioadă de
pregătire în trei etape pentru uniunea
economică și monetară și pentru zona
euro, care acoperea perioada 1990-1999.
Liderii europeni au acceptat recomandările
formulate în Raportul Delors.
Noul tratat privind Uniunea Europeană,
care conține dispozițiile necesare pentru
punerea în aplicare a uniunii monetare, a
fost convenit la Consiliul European de la
Maastricht, din Țările de Jos, în decembrie
1991.
După un deceniu de pregătiri, moneda euro
a fost lansată la 1 ianuarie 1999: în primii
trei ani, a fost o monedă „invizibilă”,
utilizată doar pentru contabilitate și plăți
electronice. La 1 ianuarie 2002, au fost
lansate monedele și bancnotele euro.
Astfel, în 12 țări ale UE, a avut loc cea mai
mare schimbare de monede din istorie.
Emiterea de monede și bancnote
Începând cu anul 2002, bancnotele euro au
fost produse în comun de băncile centrale
naționale (BCN) din zona euro. Fiecare
BCN este responsabilă pentru o parte din
producția anuală totală din una sau mai
multe cupiuri.Responsabilitatea baterii
monedelor euro le revine guvernelor
naționale din țările din zona euro.
Măsuri împotriva falsificării
Securitatea a fost un aspect primordial la
conceperea monedelor și bancnotelor euro.
De la intrarea în vigoare a monedei unice,
nivelurile de falsificare din zona euro au
fost relativ scăzute. Cu toate acestea,
deoarece bancnotele și monedele din
fiecare țară – cu modele distinctive – sunt
mijloace legale de plată în întreaga zonă
euro, sunt necesare norme comune și
acțiuni de coordonare pentru a garanta că
măsurile de combatere a falsificării sunt la
fel de eficiente în toate țările. Politica UE
împotriva falsificării are patru piloni:
prevenire, reprimare, formare și cooperare.
Moneda euro este dovada cea mai tangibilă
a integrării europene: aproape 341 de
milioane de oameni o folosesc în fiecare
zi, ceea ce o face să fie a doua cea mai
utilizată monedă din lume. Avantajele sale
sunt evidente pentru orice persoană care
călătorește în străinătate sau face
cumpărături on-line pe site-uri din alte țări
ale Uniunii.
Țările care folosesc moneda euro
În prezent, euro (€) este moneda oficială a
19 din cele 28 de state membre ale UE.
Țările din zona euro
Deși toate țările din UE fac parte din
uniunea economică și monetară (UEM), 19
dintre ele și-au înlocuit monedele naționale
cu moneda unică, euro. Aceste țări
formează zona euro.
Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda,
Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Țările de Jos, Portugalia, Slovacia,
Slovenia, Spania.
Țările din afara zonei euro
Acestea sunt țări în care moneda euro nu a
fost încă adoptată, dar care se vor alătura
zonei euro atunci când vor îndeplini
condițiile necesare. Este vorba în special
despre statele membre care au aderat la
Uniune în 2004, 2007 și 2013, adică după
lansarea euro, în 2002.
Bulgaria, Croația, Republica Cehă,
Ungaria, Polonia, România, Suedia.
Aderarea la zona euro
Pentru a adopta moneda euro, statele
membre ale UE trebuie să îndeplinească
așa-numitele criterii de convergență.
Aceste condiții economice și juridice
obligatorii au fost convenite în Tratatul de
la Maastricht în 1992 și sunt cunoscute și
sub denumirea de „criteriile de la
Maastricht”. Toate statele membre ale UE,
cu excepția Danemarcei și a Regatului
Unit, trebuie să adopte moneda euro și să
adere la zona euro, odată ce sunt pregătite
să îndeplinească aceste criterii.
Tratatul nu specifică un calendar anume
pentru aderarea la zona euro, ci lasă la
latitudinea statelor membre să-și dezvolte
strategiile care să conducă la îndeplinirea
criteriilor de convergență.
Comisia Europeană și Banca Centrală
Europeană decid împreună dacă o țară
candidată la aderarea la zona euro
îndeplinește sau nu condițiile necesare.
După evaluarea progreselor înregistrate în
raport cu criteriile de convergență cele
două instituții își publică concluziile în
propriile rapoarte.Acestea trebuie apoi
ratificate de Consiliul ECOFIN, după
consultări cu Parlamentul și cu șefii de
stat. Dacă avizele sunt favorabile, procesul
de adoptare a monedei euro poate demara.
Aspectul monedelor și bancnotelor euro
La prima emitere, în ianuarie 2002, au fost
concepute 7 bancnote și 8 monede.
Bancnotele au aceleași modele în toate
țările din zona euro. Monedele au un motiv
comun pe una dintre fețe și unul specific
fiecărei țări pe cealaltă.
De-a lungul anilor, s-au introdus treptat
bancnote din seria „Europa”. Realizate sub
responsabilitatea Băncii Centrale Europene
(BCE) și a băncilor centrale naționale
(BCN), aceste bancnote prezintă elemente
de siguranță consolidate și un nou model,
ilustrând personajul mitologic Europa.
Simbol
Denumirea „euro” a fost aleasă în 1995 la
o reuniune a Consiliului European
desfășurată la Madrid
Simbolul euro (€) a fost inspirat de litera
greacă epsilon (Є) și de prima literă a
cuvântului „Europa”. Cele două linii
paralele simbolizează stabilitatea.
Codul ISO pentru moneda euro este EUR.
Acesta se utilizează atunci când se face
referire la sume în euro fără a utiliza
simbolul.
Drepturile de autor pentru simbol
Uniunea Europeană, reprezentată de
Comisia Europeană, deține drepturile de
autor pentru simbolul euro. În unele cazuri,
Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală
(mărci, desene și modele industriale) a
convenit totuși să înregistreze anumite
logouri care conțin simbolul euro. Condiția
este ca acestea să fie suficient de creative
și diferite față de simbolul oficial al
monedei euro.
Reguli
Denumirea trebuie să fie aceeași în toate
limbile oficiale ale UE – „euro” (cu
variațiunile aferente alfabetelor diferite).
Acest lucru este valabil și pentru textele
juridice ale UE. Euro este „ευρώ” în
alfabetul grecesc și „евро” în alfabetul
chirilic.
Formele de plural sunt acceptate atâta timp
cât nu schimbă rădăcina „eur”.
Alte forme sunt acceptate în texte juridice
care nu țin de UE, cum ar fi în legislația
națională
https://europa.eu/european-union/about-
eu/euro_ro
https://europa.eu/european-union/about-
eu/euro/design-euro_ro
Damian Teodora
a-XI-a G