Istoricul și scopul monedei euro

Necesitatea introducerii unei monede unice

Uniunea economică și monetară (UEM) a reprezentat o ambiție recurentă pentru
Uniunea Europeană încă de la sfârșitul anilor 1960. UEM presupune coordonarea politicilor
economice și bugetare, aplicarea unei politici monetare comune și utilizarea unei monede unice,
euro. O monedă unică oferă multe avantaje: întreprinderile pot face mai ușor comerț
transfrontalier, economia evoluează mai bine, iar consumatorii au mai multe oportunități și
posibilități de alegere.

Au existat însă obstacole politice și economice – de la angajamentul politic uneori slab

și divergențele de opinii asupra priorităților economice până la turbulențele de pe piețele
internaționale. Toate aceste obstacole au trebuit să fie depășite pentru a înainta către uniunea
economică și monetară.

Când a apărut moneda euro. Ce valoarea avea la început

Numele euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda însăși a intrat pe
piețele internaționale la 1 ianuarie 1999, înlocuind așa-numita unitate monetară europeană
(ECU), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost introdusă în circulație înlocuind în cele din urmă
monedele naționale din Zona euro.
Un euro este subdivizat în 100 de cenți, numiți și centime în țările vorbitoare de limbi
romanice, sau leptó (λεπτό) în Grecia.

La sfârșitul anului 2010, proporția euro în cazul rezervelor valutare globale era de
26,3% cu o valoare de aproximativ 5.120 miliarde de dolari, fiind a doua monedă de rezervă a
lumii după dolar.

Introducerea monedei euro în anul 2002 a reprezentat un eveniment semnificativ pentru

istoria Europei și o realizare tehnică majoră. La data de 1 ianuarie a aceluiași an, bancnotele și
monedele euro au fost introduse în 12 țări, pentru un total de 308 milioane de cetățeni. Aceasta a
reprezentat cea mai amplă operațiune de substituire de monedă întreprinsă vreodată, care a
implicat sectorul bancar, societățile de transport de valori, comercianții cu amănuntul, firmele
care administrează bancomatele și distribuitoarele automate și, desigur, publicul larg.

Pregătirile au fost intense. Euro a fost distribuit băncilor și comercianților cu amănuntul

încă din luna septembrie 2001 pentru a evita blocajele ce pot apărea în timpul procesului de
aprovizionare. În consecință, în primele zile ale anului 2002, euro a fost disponibil într-un volum
mare în toate sectoarele. Până la data de 3 ianuarie, de la 96% dintre aparatele de distribuire de
numerar din zona euro se puteau retrage bancnote euro. La o săptămână după introducerea noii
monede, peste jumătate din toate operațiunile cu numerar se efectuau în euro.

După o perioadă cu circulație simultană care, în unele țări, a durat până la două luni și în
timpul căreia plățile puteau fi efectuate în euro sau în moneda națională, euro a devenit unica
monedă oficială în zona euro la 1 martie 2002. Până la acea dată, peste 6 miliarde de bancnote
naționale și aproximativ 30 de miliarde de monede naționale au fost retrase din circulație.
 În prima să zi de schimb la bursă de valori de la Frankfurt, în 4 ianuarie 1999, euro a
fost la un nivel de 1,1789 dolari americani. Din acea zi euro a crescut în valoare, scăzând sub
paritatea euro-dolar doar un an mai târziu și continuând să scadă până în 26 octombrie 2000,
când nouă monedă a atins cel mai jos punct al sau cu un nivel de 0,8225 dolari. De-a lungul
anului rată medie de schimb a fost de 0,95 dolari.

Moneda euro nu și-a revenit până la introducerea monedei euro în cash în 2002, când a
crescut de la 0,90 dolari la 1,02 dolari spre sfârșitul anului 2002. Un an mai târziu a atins nivelul
de 1,24 dolari. În noiembrie 2004 a depășit pragul de 1,30 dolari și pe 30 decembrie 2004 a atins
cel mai înalt record de 1, 3668 dolari. În cursul anului 2005 euro a scăzut din nou la 1, 1813 între
2 ianuarie și 1,2958 dolari pe 5 iunie. La sfârșitul anului moneda a atins cel mai înalt prag după
ce a depășit pragul de 1,30 și se pare că acesta este nivelul la care a rămas.

În anul 2007 și prima jumătate a anului 2008 euro a crescut foarte mult în raport cu
dolarul american, ajungând la un maxim apropiat de 1,58 dolari pentru un euro. După începerea
crizei financiare mondiale din 2008, euro a început să scadă iar, ajungând la o valoare apropiată
de 1,25 dolari pentru un euro.

Cursurile de schimb au fost fixate în 1999 și astfel de la 1 ianuarie euro a devenit în

mod oficial moneda comună celor 11 țări (12 din 2001 cu Grecia) desemnate să între în a treia
faza.

Prima viziune de a crea o monedă unică a fost concepută odată cu declanșarea unei
dintre cele mai mari crize din istoria umanității, Marea Depresiune din 1929-1933. Criza
provocată în interiorul SUA s-a extins pe tot globul pământesc dintre care și pe continentul
European. Una dintre cele mai grave probleme revăzute în acea perioadă au fost costurile
exagerate aplicate prin schimbul valutar dintre țările europene și legătura strânsă de indexare
între monedele europene, lira sterlină și dolarul american. Atunci s-a pus prima întrebare în
scopul de a crea o monedă unică, însă pe termen lung conceptul nu a fost dezvoltat.
În timpul celui de-al doilea război mondial a avut loc conferința de la Bretton Woods
unde 40 de țări au semnat revenirea monedelor la etalonul de aur. Sistemul prevedea stabilirea
cursului valutar al dolarului SUA bazat pe prețul aurului. În acel an s-a hotărât etalonarea la aur
doar a dolarului SUA, iar celelalte monede erau indexate cu dolarul SUA. Conferința de la
Bretton Woods a avut un impact global asupra economiei mondiale și a schimbat jocul
economic, inclusiv pe continentul european.
Odată cu prăbușirea sistemului de la Bretton Woods din 1971 și decizia guvernului
american de a liberaliza cursul de schimb valutar a fost creat un val de instabilitate pe piețele de
schimb care au repus în discuție raportul de paritate între monedele europene. În anul 1972 cele 6
state membre al UE au creat “șarpele în tunel” ceea ce reprezintă un mecanism de fluctuare
controlată a monedelor în interiorul unor marje reduse de fluctuare față de dolarul american.
Destabilizat de crizele petroliere, de dolarul slab şi de divergenţele între politicile economice,
şarpele îşi pierde în mai puţin de 2 ani majoritatea membrilor, reducându-se în final la o zonă a
mărcii care reuneşte Germania, Beneluxul şi Danemarca.
Soluționarea creării unei zone de stabilitate monetară revine în martie 1979 prin
instruirea sistemului monetar european (SME) bazat pe conceptul cursurilor de schimb fixe, dar
ajustabile. Monedele tuturor statelor membre, cu excepţia Marii Britanii, participă la mecanismul
de schimb. Principiul consta în cursurile de schimb valutar ce se bazau pe cursurile-pivot
stabilite în funcție de ECU („European Currency Unit”), iar fluctuările monedelor nu trebuiau să
depășească marja de 2.25% față de cele două cursuri înscrise în grila bilaterală. Excepția acestui
mecanism era lira italiană căreia i se permitea o marjă de 6%. Odată cu adoptarea programului
pieţei unice în 1985, potențialul acestui sistem nu putea fi exploatat pe deplin datorită costurilor
relativ ridicate ale tranzacțiilor de schimb valutar și de incertitudini privind fluctuarea cursurilor
de schimb.
În anul 1988 a fost prezentat raportul ce se referea la necesitatea unei coordonări a
politicilor economice mai eficiente și introducerea unor norme care să reglementeze deficitele
bugetare naţionale şi a înfiinţării unei instituţii noi, în totalitate independente, căreia să îi fie
încredinţată politica monetară a Uniunii - BCE. În 1989 Consiliul European convoacă o
conferinţă interguvernamentală pentru a identifica modificările care trebuie aduse tratatului în
vederea realizării Uniunii Economice și Monetare. În final, tratatul prevedea instruirea Uniunii
Pentru introducerea acesteia ca monedă oficială țările erau obligate să parcurgă
schimbări economice importante, trebuiau să atingă o rata a inflației mică, dobânzi bancare mici
și statul trebuie să aibă capacitățile economice necesare pentru a ține moneda sub control, odată
cu aderarea la aceasta. Două țări membre, Regatul Unit și Danemarca, care aveau posibilitatea să
introducă moneda au optat pentru clauza de neparticipare prevăzute în Tratatul de la Maastricht.
Doar 11 țări din statele membre ale UE au introdus moneda unică europeană drept
monedă oficială pe 1 ianuarie 1999, Grecia 2 ani mai târziu după care Slovenia în 2007, Malta și
Cipru în 2008, Slovacia în 2009 și Estonia în 2011. Grecia a fost țara care a aderat cu mici
“probleme” în anul 2001 care s-au dezvoltat până în ziua de azi și care au generat o criză dificilă.
Moneda unică europeană a fost adoptată de către 17 state membre ale Uniunii Europene care
împreună formează zona euro. Introducerea monedei a fortificat relațiile dintre țările membre și
la moment circa 330 milioane de cetățeni europeni o utilizează zi de zi. Următoarele țări care
planifică sa adopte euro sunt Letonia pe 1 ianuarie 2014 și Lituania pe 1 ianuarie 2015. Bulgaria,
Cehia și România la moment nu au o dată țintă pentru adoptarea monedei unice europene.
Euro este utilizat și în afara Uniunii Europene, iar în ziua de azi numărul țărilor care au
valuta oficială euro a ajuns pragul de 23 de țări. Trei state – Monaco, San Marino și Vaticanul au
semnat acorduri cu UE pentru a utiliza moneda și pentru a emite propriul numerar. Andorra a
fost a 4-a țară la număr care a creat un acord de a utiliza și emite propriile monede în aprilie
2012 și respectiv pe 1 iulie 2013. Kosovo și Muntenegru au adoptat oficial moneda euro însă
acestea nu au semnat nici un acord comun cu UE, de aceea aceste 2 state nu au dreptul de a emite
bancnote și monede euro.
Moneda unica europeană este coordonată de către Banca Centrală Europeană. Sarcina
principală a BCE este de a menține inflația sub control la o medie de 2% anual. Vă recomandăm
sa vizualizați următorul video care explică într-un mod simplificat rolul Băncii Centrale Europe
în Zona Euro.
https://bancamea.md/news/foto-video-moneda-unica-europeana-trecut-prezent-si-viitor-
de-ce-a-aparut-care-sunt-rezultatele-ce-va-urma

http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Uniunea_economica_si_monetara.pdf
 Semnul EURO
Semnul euro (€) este semnul valutar utilizat pentru moneda euro,
moneda oficială a Uniunii Europene (UE) și a unor țări din afara UE
(Kosovo și Muntenegru). Ideea de proiectare a fost prezentată public de
către Comisia Europeană la 12 decembrie 1996. Se compune dintr-o
literă stilizată E (sau epsilon), tăiată de două linii în loc de una.
Caracterul este codificat în Unicode la. În limba engleză, semnul
precede valoarea (de ex. €10, nu 10 €, )

Simbolul euro a fost inspirat de litera grecească epsilon, ca o reflectare a

faptului că Grecia este leagănul civilizației europene. „E“ este, desigur,
și prima literă din cuvântul „Europa“. Cele două linii orizontale paralele
puternic marcate intenționează să simbolizeze stabilitatea valutei.
Abrevierea oficială a euro, EUR, a fost înregistrată la Organizația
Internațională pentru Standardizare (ISO).

Semnul de valută euro a fost conceput pentru a avea o structură similară

cu semnul vechi pentru unitatea monetară Europeană. Au fost inițial 32
de propuneri; acestea au fost reduse la zece. Aceste zece au fost supuse
unui studiu public. După ce studiul a redus aceste zece propuneri la
două, Comisia Europeană a ales proiectul final. Celelalte modele care au
fost luate în considerare nu sunt disponibile publicului pentru
vizualizare, și nici nu există informații referitoare la proiectanți
disponibile pentru întrebări publice. Comisia Europeană consideră că
procesul de proiectare a fost intern și păstrează secrete aceste
înregistrări. Câștigător a fost un proiect creat de o echipă de patru experți
a căror identitate nu a fost dezvăluită. Se presupune că proiectantul
belgian, Alain Billiet, a fost câștigătorul și, astfel, proiectantul semnului
euro.

Povestea oficială a istoriei siglei semnului euro este contestată de Arthur

Eisenmenger, fostul designer-șef al Comunității Economice Europene,
care susține că a avut aceeași idee înainte ca aceasta să fie preluată de
Comisia Europeană. Comisia Europeană a specificat o siglă euro cu
proporții și culori precise (culoare Pantone galben pentru literă, culoare
Pantone Reflex Blue pentru fundal), pentru utilizarea în materialele de
relații publice legate de introducerea monedei euro. În timp ce Comisia
intenționa ca sigla să fie o formă de glifă prescrisă, proiectanții de
fonturi au arătat clar că intenționau să-și modeleze propriile variante.

Curiozități despre euro, moneda

unică europeană
 Lansat la 1 ianuarie 1999, euro este folosit pentru tranzacții în
fiecare zi de peste 340 de milioane de oameni din Europa. În primii
trei ani de existență, euro a fost o monedă invizibilă, utilizată doar
în scopuri contabile, de exemplu la plățile electronice.

 Conform estimărilor Băncii Centrale Europene, în mai 2019, în

zona euro existau circa 22.5 miliarde de bancnote în circulație, cu
o valoare totală de aproximativ 1.2 mii de miliarde de euro.

 Durata medie de viață a unei bancnote euro este de aproximativ

trei ani, după care este înlocuită din cauza uzurii. Totuși, ciclul de
utilizare individual variază în funcție de valoarea fiecărei bancnote,
de la mai puțin de un an pentru bancnota de 5 euro (cea mai
folosită), la peste 30 de ani pentru bancnota de 500 de euro. De
altfel, acestea din urmă sunt retrase din circulație în acest moment.

 Sunt disponibile monede de 1 cent, 2, 5, 10, 20 și 50 de cenți, 1 și

2 euro. Reversul monedelor euro este același în toată zona euro:
conține denumirea monedei și o hartă a Europei. Totuși, aversul
este diferit; conține simboluri specifice fiecărei țări emitente. Cu
toate acestea, monedele pot fi utilizate în oricare dintre țările care
recunosc euro.

 Există șapte bancnote euro: de 5, 10, 20, 50, 100, 200 și 500 de
euro. Fiecare are culoare și mărime distincte. Pe toate sunt
reprezentate teme din arhitectura europeană din diferite epoci
artistice, de la arhitectura antică (bancnote de valori mici) până la
arta modernă (bancnote de valori mai mari).
  Pe aversul fiecărei bancnote sunt desenate ferestre sau porți, în
timp ce pe revers apar diferite tipuri de poduri. Spre deosebire de
multe alte monede, pe bancnotele euro nu sunt afișate imagini cu
personalități istorice. În schimb, pe fiecare bancnotă apare o hartă a
Europei, steagul Uniunii Europene și imagini arhitecturale
recunoscute. Fiecare bancnotă cuprinsă între 5 și 200 de euro
prezintă unul dintre următoarele stiluri: clasic, romanic, gotic,
renascentist, baroc și rococo și arhitectura din „fier și sticlă” din
secolul XIX.
 De la prima ediție, bancnotele de 0 euro au devenit din ce în ce mai
populare. O nouă serie – foarte căutată – de bancnote de 0 euro a
fost tipărită în 2018 de orașul Trier. Această bancnotă îl înfățișează
pe Karl Marx și a fost creată pentru a marca bicentenarul nașterii
sale.De asemenea, în 2019 a fost tipărită o serie de 0 euro care
sărbătorește cea de-a 50-a aniversare a aselenizării Apollo 11.

4. Avantajele și dezantajele monedei euro

Având în vedere influența enormă a monedei euro asupra economiei globale, este
util să privim îndeaproape avantajele și dezavantajele acesteia. Moneda euro, care
este controlată de Banca Centrală Europeană (BCE), a fost lansată cu mare
entuziasm și anticipare. Cu toate acestea, defectele considerabile ale monedei euro
au devenit mai evidente atunci când a fost testată de o serie de provocări la
începutul secolului XXI.
+Promovarea comerțului
Principalele beneficii ale monedei euro sunt legate de creșterea comerțului.
Călătoria a fost ușurată prin eliminarea nevoii de a face schimb de bani. Mai
important, riscurile valutare au fost eliminate din comerțul european. Cu euro,
întreprinderile europene pot bloca cu ușurință cele mai bune prețuri de la furnizori
din alte țări din zona euro. Acest lucru face prețurile transparente și crește
concurența între firmele din țările care utilizează euro. Forța de muncă și mărfurile
pot circula mai ușor peste granițe, acolo unde sunt necesare, făcând întregul
sindicat să funcționeze mai eficient.
+Scăderea inflației și a ratei dobânzilor
De asemenea, managementul solid al monedei euro a determinat scăderea inflației
și a ratei dobânzilor. Această stabilitate și dimensiunea zonei euro nu numai că
atrag mai multe investiții străine, dar fac și economia să fie mai rezistentă la
șocurile externe.
+Încurajarea investițiilor
Euro sprijină, de asemenea, investițiile transfrontaliere în zona euro. Investitorii
din țările care utilizează valută străină se confruntă cu un risc valutar semnificativ,
care poate duce la o alocare ineficientă a capitalului. Deși acțiunile prezintă și
riscuri ale cursului de schimb, impactul asupra obligațiunilor este mult mai mare
din cauza volatilității mai scăzute a acestora. Prețurile majorității instrumentelor de
datorie sunt atât de stabile încât ratele de schimb influențează randamentele mult
mai mult decât ratele dobânzii sau calitatea creditului. Drept urmare, obligațiunile
în valută au un profil risc-randament slab pentru majoritatea investitorilor.
Înainte de euro, companiile de succes din țările cu monede slabe mai trebuiau să
plătească dobânzi mari. Pe de altă parte, firmele mai puțin eficiente din țările cu
monede stabile s-au bucurat de rate ale dobânzilor relativ scăzute. Riscul principal
în creditarea transfrontalieră a fost riscul valutar, în locul riscului de nerambursare.
Cu euro, investitorii din țări cu dobândă scăzută, cum ar fi Germania și Țările de
Jos, au putut să împrumute firme din alte țări din zona euro fără risc valutar.
+Sprijin reciproc
În teorie, euro ar trebui să ajute țările care o adoptă să se sprijine reciproc în timpul
unei crize. Monedele țărilor cu economii mai mari tind să fie mai stabile, deoarece
pot răspândi riscul mai eficient. De exemplu, chiar și o mică țară prosperă din
Caraibe poate fi devastată de un uragan. Pe de altă parte, statul american Florida se
poate îndrepta către restul Statelor Unite pentru a ajuta la reconstrucție după un
uragan. Drept urmare, dolarul american este una dintre cele mai stabile valute din
lume.
Criza globală a testat sprijinul reciproc în zona euro în 2020. Inițial, nu a existat
suficientă acțiune colectivă. Și mai rău, multe națiuni și-au închis granițele între
ele. Cu toate acestea, Banca Centrală Europeană a cumpărat în mod constant
destule datorii în țările afectate, în special în Italia, pentru a menține ratele
dobânzilor relativ scăzute. Mai important, Franța și Germania au susținut un fond
de redresare în valoare de peste 500 de miliarde de euro.
-Politică monetară rigidă
De departe, cel mai mare dezavantaj al monedei euro este o politică monetară
unică care adesea nu se potrivește condițiilor economice locale. Este obișnuit ca
anumite părți ale UE să fie prospere, cu o creștere ridicată și un șomaj scăzut. În
schimb, alții suferă de recesiuni economice prelungite și șomaj ridicat.
Soluțiile keynesiene clasice pentru aceste probleme sunt complet diferite. Țara cu
creștere ridicată ar trebui să aibă rate ale dobânzilor ridicate pentru a preveni
inflația, supraîncălzirea și un eventual crash economic. Țara cu creștere scăzută ar
trebui să scadă ratele dobânzilor pentru a stimula împrumuturile. În teorie, țările cu
șomaj ridicat nu trebuie să își facă griji cu privire la inflație din cauza
disponibilității șomerilor de a produce mai multe bunuri. Din păcate, ratele
dobânzilor nu pot fi crescute simultan în țara cu creștere mare și coborâte în țara cu
creștere scăzută atunci când au o monedă unică precum euro.
De fapt, euro a făcut ca tocmai opusul politicii economice standard să fie
implementat în timpul crizei datoriilor suverane europene. Pe măsură ce creșterea a
încetinit și șomajul a crescut în țări precum Italia și Grecia, investitorii s-au temut
pentru solvabilitatea lor, ducând la creșterea ratelor dobânzilor. În mod obișnuit, nu
ar exista temeri de solvabilitate pentru guvernele aflate într-un regim de bani fiat,
deoarece guvernul național ar putea ordona băncii centrale să imprime mai mulți
bani.
Cu toate acestea, independența Băncii Centrale Europene a însemnat că tipărirea
banilor nu era o opțiune pentru guvernele din zona euro. Ratele mai mari ale
dobânzilor au crescut șomajul și chiar au provocat deflație și creștere economică
negativă în unele țări. Ar fi corect să spunem că euro a contribuit la o depresiune
economică în Grecia.
-Posibilă părtinire în favoarea Germaniei
Prima etapă a monedei euro a fost mecanismul european al cursului de schimb
(ERM), în baza căruia viitorii membri potențiali ai zonei euro și-au fixat cursurile
de schimb la marca germană. Germania are cea mai mare economie din zona euro
și a avut un istoric de politică monetară solidă de la cel de-al Doilea Război
Mondial. Cu toate acestea, fixarea ratelor de schimb la marca germană ar fi putut
crea o părtinire în favoarea Germaniei.
În anii 1990, Germania a urmat o politică monetară mai relaxată pentru a face față
poverilor reunificării. Drept urmare, economia puternică a Marii Britanii din acea
epocă a cunoscut o inflație excesivă. Regatul Unit a fost forțat pentru prima dată să
majoreze ratele dobânzilor și, în cele din urmă, a fost scos din ERM în Miercurea
Neagră din 1992.
Economia germană era relativ prosperă până în 2012, iar politica monetară
europeană a fost mult prea strictă pentru economiile mai slabe. Portugalia, Italia,
Irlanda, Grecia și Spania s-au confruntat cu datorii mari, rate mari ale dobânzilor și
șomaj ridicat. De data aceasta, politica monetară a fost mai degrabă prea strictă
decât prea laxă. Singura constantă a fost că euro a continuat să lucreze în favoarea
Germaniei.
Bancnote euro
Există două serii de bancnote. Prima serie cuprinde șapte cupiuri distincte: 5 EUR,
10 EUR, 20 EUR, 50 EUR, 100 EUR, 200 EUR și 500 EUR. A doua serie – seria
„Europa” – este formată din șase cupiuri și a devenit completă odată cu emiterea
bancnotelor de 100 EUR și 200 EUR la data de 28 mai 2019. Bancnota de 500
EUR nu a fost inclusă în seria „Europa” și, începând cu data de 27 aprilie 2019, nu
mai este emisă. Bancnotele din prima serie, care au fost emise pentru prima dată în
anul 2002, sunt înlocuite treptat cu cele din seria „Europa”. Toate bancnotele euro
reprezintă mijloace legale de plată în întreaga zonă euro.Există două serii de
bancnote. Prima serie cuprinde șapte cupiuri distincte: 5 EUR, 10 EUR, 20 EUR,
50 EUR, 100 EUR, 200 EUR și 500 EUR. A doua serie – seria „Europa” – este
formată din șase cupiuri și a devenit completă odată cu emiterea bancnotelor de
100 EUR și 200 EUR la data de 28 mai 2019. Bancnota de 500 EUR nu a fost
inclusă în seria „Europa” și, începând cu data de 27 aprilie 2019, nu mai este
emisă. Bancnotele din prima serie, care au fost emise pentru prima dată în anul
2002, sunt înlocuite treptat cu cele din seria „Europa”. Toate bancnotele euro
reprezintă mijloace legale de plată în întreaga zonă euro.
Prima serie de bancnote a intrat în folosință la 1 ianuarie 2002 , în cele 12 țări de
atunci care au adoptat moneda unică. Din 2007 până în 2015, alte 7 țări au adoptat
euro . [4]

Comune tuturor bancnotelor din prima serie sunt steagul Uniunii Europene ,
inițialele Băncii Centrale Europene în 5 versiuni (BCE, BCE, EZB, ΕΚΤ, EKP), o
hartă geografică a Europei pe spate, numele „ euro "în alfabetul latin și grecesc și a
mie" 2002 "(indiferent de anul tipăririi), precum și semnătura președintelui Băncii
Centrale Europene .
Din 2013 , Banca Centrală Europeană a decis să înlocuiască bancnotele din prima
serie cu bancnote noi pentru a le îmbunătăți caracteristicile de securitate. De fapt,
banii pe hârtie, pe lângă prezentarea unei restilizări grafice, sunt, de asemenea,
echipați cu mai multe detalii împotriva falsificării. Noua temă a fost dezvoltată de
Reinhold Gerstetter [5] , un artist de schiță independent cu sediul la Berlin.

Cea mai importantă noutate grafică este prezența, în hologramă și în filigranul

noilor bancnote, a portretului prințesei Europa , o figură din mitologia greacă , de
unde și numele seriei Europa . Acest portret a fost obținut de la un crater grecesc
păstrat la Muzeul Luvru [6] . Tema arhitecturală și culoarea bancnotelor rămân
aceleași ca în prima serie.
Schițele noii bancnote de 5 euro au fost prezentate la 10 ianuarie 2013 , la o
ceremonie organizată la Muzeul Arheologic din Frankfurt pe Main , de către
președintele BCE Mario Draghi [7] . A intrat în circulație la 2 mai același an [8] .
Bancnota cu aceeași denumire a primei serii va continua să circule paralel cu cea
nouă; va fi retras treptat și va avea curs legal până la o dată care urmează să fie
stabilită.

Noul design al bancnotei de 10 euro a fost prezentat la 13 ianuarie 2014 de Yves

Mersch , în timp ce noile bancnote au intrat în circulație la 23 septembrie a
aceluiași an [9] .

Noua bancnotă de 20 de euro a fost prezentată la 24 februarie 2015 [10] în noul

sediu al BCE din Frankfurt pe Main de Mario Draghi și a intrat în circulație la 25
noiembrie același an. Noua bancnotă de 50 de euro a fost prezentată la 5 iulie 2016
și intrarea sa în circulație a avut loc la 4 aprilie 2017 conform programării [11] , în
timp ce la 17 septembrie 2018 au fost prezentate valorile de 100 și 200 de euro.
Circulație la 28 mai 2019 [12 ] [13] [14] . Noua bancnotă de 500 de euro nu va fi
produsă în urma deciziei BCE, adoptată la 4 mai 2016, de a renunța la menținerea
acesteia [15] ; biletarea pentru această denumire a fost oprită la 27 ianuarie 2019
[16] .

Cele mai mici trei denumiri ale noii serii de bancnote poartă inițialele Băncii
Centrale Europene în 9 versiuni (BCE, BCE, ЕЦБ, EZB, EKP, EKT, EKB, BĊE,
EBC) corespunzătoare a 23 de limbi, față de 5 din prima serie. Noua bancnotă de
50 de euro este prima care are inițialele BCE în 10 versiuni, cu adăugarea
inițialelor în croată (ESB), reprezentând astfel toate cele 24 de limbi oficiale ale
Uniunii. Cuvântul euro este prezent și în alfabetul chirilic datorită sosirii Bulgariei
în Uniune. Prezența pe spatele hărții geografice a Europei rămâne fermă, inclusiv
Malta și Cipru - care nu au apărut în prima serie când au intrat în Uniune la câțiva
ani de la crearea sa. În cele din urmă, semnătura președintelui Băncii Centrale
Europene a fost mutată sub steagul european, iar cea de-a mia "2002", comună
tuturor bancnotelor din prima serie, este înlocuită cu cea de-a mia din anul în care
bancnota unică a fost prima emis („2013” pentru bancnota de 5 euro, „2014”
pentru bancnota de 10 euro, „2015” pentru bancnota de 20 de euro, „2017” pentru
bancnota de 50 de euro și „2019” pentru bancnotele de 100 și 200 de euro).
La data de 27 ianuarie 2019, 17 dintre cele 19 bănci centrale naționale din zona
euro au încetat să emită bancnote de 500 EUR. Pentru a asigura o tranziție fără
sincope și din motive de logistică, Deutsche Bundesbank și Oesterreichische
Nationalbank au stopat emiterea bancnotelor la data de 27 aprilie 2019.
Bancnotele de 500 EUR nu mai sunt emise
Bancnotele de 500 EUR existente reprezintă în continuare mijloace legale de plată,
putând fi încă utilizate pentru efectuarea plăților și ca mijloc de tezaurizare (mai
exact, acestea pot fi cheltuite și economisite). În mod similar, băncile, casele de
schimb valutar și alte părți comerciale pot repune în circulație bancnotele de 500
EUR existente.
4. Rolul international al monedei EURO

Pe linga faptul ca serveste drept moneda a zonei euro, moneda unica europeana are o prezenta
internationala puternica. 

Monedele sunt mijloacele prin care bogatia este stocata, protejata si schimbata intre tari, organizatii si
indivizi. 

O moneda mondiala, cum este euro, indeplineste aceasta functie la scara mondiala. 

De la introducerea sa in 1999, moneda euro s-a afirmat in mod ferm ca o moneda internationala
majora, a doua dupa dolarul american.

In interiorul zonei euro, moneda unica, euro, reprezinta mijlocul prin care guvernele, intreprinderile si
persoanele fizice efectueaza si incaseaza plati pentru bunuri si servicii. 

Ea este folosita, de asemenea, pentru a stoca si crea bogatie pentru viitor sub forma economiilor si a
investitiilor.

Dimensiunile, stabilitatea si puterea economiei zonei euro, a doua ca marime pe plan mondial dupa
Statele Unite, contribuie la cresterea atractivitatii monedei unice si in afara frontierelor zonei euro.

Sectoarele publice si private din tarile terte primesc si folosesc moneda euro in scopuri diverse,
inclusiv ca moneda de schimb si de rezerva. Din acest motiv, in prezent, euro este a doua moneda
internationala ca importanta dupa dolarul american.

Utilizarea extinsa a monedei euro in sistemul monetar si financiar international demonstreaza

importanta acesteia pe scena mondiala.

Astfel, moneda euro este din ce in ce mai utilizata in cazul emisiunii de titluri de datorie publica si
titluri de datorie pentru intreprinderi. 

La sfarsitul anului 2006, euro reprezenta aproximativ o treime din volumul total de datorii de pe piata
internationala, iar dolarul american 44%.

Bancile mondiale acorda imprumuturi semnificative in euro in toata lumea.

Asadar euro ocupa locul al doilea printre cele mai comercializate monede pe pietele de schimb valutar,
fiind utilizata in aproximativ 40% din tranzactiile zilnice.

Euro este folosit din ce in ce mai mult pentru facturare si plata in comertul international, nu numai
intre zona euro si tari terte ci chiar, la o scara mai mica, intre tari terte.

Alaturi de dolarul american, euro este utilizat foarte mult ca o importanta moneda de rezerva pentru
urgentele monetare. 

Mai multe tari isi gestioneaza monedele nationale prin corelarea acestora cu moneda euro luata ca
moneda de referinta.
Statutul monedei euro ca moneda mondiala, la care se adauga marimea si puterea economica a zonei
euro, determina din ce in ce mai mult organizatiile economice internationale, precum FMI si G8, sa
considere economia zonei euro o entitate de sine statatoare. Acest lucru asigura Uniunii Europene o
pozitie mai puternica la nivel mondial.

Pentru a beneficia de pe urma acestei pozitii puternice si pentru a contribui efectiv la stabilitatea
financiara internationala, zona euro se exprima din ce in ce mai des ca o singura voce in cadrul unor
importante forumuri economice. 

Acesta este rezultatul stransei coordonari dintre statele membre ale zonei euro, precum si al
colaborarii dintre Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana in timpul reuniunilor internationale
pe teme economice.

O serie de tari si regiuni din afara Uniunii Europene sunt inca si mai strans legate de moneda euro. 

Datorita stabilitatii sistemului monetar pe care se sprijina, euro a devenit o moneda „ancora” extrem
de atractiva pentru aceste tari, in special pentru cele care au incheiat acorduri institutionale speciale
cu UE, cum sunt acordurile comerciale preferentiale. 

Prin raportarea monedelor nationale la euro, aceste state aduc o mai mare siguranta si stabilitate
economiilor nationale.

Moneda euro este folosita pe scara larga si in tarile si regiunile aflate in vecinatatea zonei euro, ca de
exemplu in sud-estul Europei, in timp ce alte state – Monaco, San Marino si Vatican – folosesc moneda
euro ca moneda oficiala in baza unor acorduri monetare specifice incheiate cu UE, putand emite
propriile monede euro in anumite limite cantitative.
 Concluzii

Introducerea EURO in primul rand, creaza o larga zona de stabilitate valutara in cadrul Uniunii
Economice si Monetare, pentru tari cunoscute a fi trecut prin perioade de fluctuatie dezordonata a
ratei de schimb sau de aliniere monetara gresita in anii din urma. 

Astfel, moneda unica contribuie la crearea unor relatii monetare internationale mai stabile. 

Stabilitatea financiara internationala este sprijinita si de politicile bugetare interne mai stricte pe care
statele din zona EURO trebuie sa le aiba. 

EURO este una din cele mai importante valute de tranzactie pe plan mondial, alaturi de dolar si yen.

Trebuie stiut, in cazul tarii noastre, faptul ca adoptarea monedei unice europene are mai multe
avantaje decat dezavantaje. Totusi, demararea acestui proces trebuie stabilita atunci cand decalajul
dintre economia reala romaneasca si cea din zona euro se va diminua. 

Asta pentru ca, in cazul unei adoptari premature, costurile pentru economia romaneasca ar fi uriase.
In plus, nici o eventuala amanare a deciziei de a trece la euro nu este prea buna.

Utilizarea monedei EURO reprezinta o garantie a coordonarii actiunilor si eforturilor in vederea

incadrarii in deficitului bugetar si a asigurarii unei gestiuni eficiente in domeniul finantelor publice. 

In calitate de moneda de schimb si de rezerva EURO intra in competitie cu monedele tarilor dezvoltate
si modifica schimburile economice si internationale.

Spatiul european permite intreprinderilor si bancilor sa obtina avantaje din tranzactiile internationale
ce se deconteaza in EURO si sa reduca impactul monedelor tarilor dezvoltate. 

Moneda unica va permite membrilor Uniunii Europene sa-si exprime schimburile comerciale si sa
limiteze dependenta de dolarul american.

Asadar, moneda unica sustine afirmarea si intarirea pozitie Uniunii Europene si Monetare Europene de
politica economica din cadrul economie mondiale.

In prezent avantajele oferite de introducerea Monedei Unice au fost epuizate, astfel incat continuarea
procesului de integrare financiara depinde in mare masura de eforturile de amortizare la nivel
legislativ.