Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMNISTRAREA AFACERILOR


SPECIALIZAREA FINANȚE ȘI BĂNCI

REFERAT
TEMA: MONEDA EURO

Coordonator: Student:
Conf. Dr. IOAN Viorica BULARU Galina

2017, Galați
Cuprins:
Capitolul 1: Introducere......................................................................................................pag. 2
Capitolul 2: Istoria monedei euro........................................................................................pag. 3
2.1 Uniunea Economică și Monetară.......................................................................pag. 5
Capitolul 3: Criza economică și financiară.........................................................................pag. 8
3.1. O reacție coordonată în fața crizei din 2008.....................................................pag. 8
Capitolul 4: Avantajele monedei euro...............................................................................pag. 10
Capitolul 5: Adoptarea monedei euro în România............................................................pag. 12
5.1 Argumente pro și contra aderării la zona euro................................................pag. 13
Capitolul 6: Perspective. Politici axate pe stabilitate și creșteri pe termen lung……...…pag. 14
Capitolul 6: Concluzii și propuneri...................................................................................pag. 16
Bibliografie........................................................................................................................pag. 17

1
1. Introducere
Moneda este instrument unic al tranzacțiilor, este etalon al valorii și rezervă a valorii 1.
Sunt mai multe tipuri de monedă, astfel încât, diferite țări folosesc diferite tipuri de monedă.
Printre acestea se numără și moneda euro.
Euro este moneda oficială a 19 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.
Aceste state, cunoscute colectiv ca „Zona euro”, sunt Austria, Belgia, Cipru, Estonia,
Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg,
Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Euro mai este folosit cu acordul
comunității în Andorra, Monaco, San Marino și Vatican, iar două alte state -
Kosovo și Muntenegru - utilizează moneda europeană fără să aibă acordul UE. Estimările
arată că moneda euro este folosită zilnic de aproximativ 334 de milioane de europeni.
Numele euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda însăși a intrat pe
piețele internaționale la 1 ianuarie 1999, devenind moneda oficială a 11 state europene:
Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda şi
Finlanda, dar euro nu exista decât sub forma unei monede virtuale. În acel moment, monedele
naţionale ale ţărilor participante au încetat să existe legal, totuşi ele au continuat să fie folosite
în ţările respective, până la introducerea noilor bancnote şi monede euro, pe 1 ianuarie 2002.
Vechile monede şi-au mai păstrat valoarea legală până la data limită de 28 februarie 2002.
Producerea bancnotelor a început în luna iulie a anului 1999, producesul facându-se în
15 imprimerii, aflate pe toate teritoriile celor 12 state membre din perioada respectivă: Belgia,
Germania, Spania, Grecia, Franţa, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Austria, Finlanda si
Portugalia.
Folosind 250.000 de tone de metal, imprimeriile au tipărit 14,89 miliarde de bancnote
și au bătut 52 de miliarde de monede.2
Un euro este subdivizat în 100 de cenți, numiți și centime în țările vorbitoare de limbi
romanice, sau leptó în Grecia.
În anul 1996, Uniunea Europeana a decis ca, spre deosebire de cele șapte bancnote
euro, identice pentru toate țările, monedele de 1, 2, 5, 10, 20 si 50 de eurocenți și de 1 și 2
euro să dispună de „fețe naționale„, prin urmare câteva exemple: în Atena găsim tânăra
Europă răpită de Zeus pe moneda de 2 euro, în Italia pe moneda găsim cele mai mari talente
( „Proportiile ideale ale corpului uman” de Leonardo da Vinci sau „Nasterea lui Venus” de
Botticelli), în Austria s-a reținut în metal monumente ale Vienei, în Spania catedrala Santiago
de Compostela și chipul lui Miguel de Cervantes, Portugalia a ales să pună în lumină secolul
al XII-lea (cel al independenței), etc.

1 Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constatin, Monedă Credit Bănci, Editura Didactică și Pedagogică
București, pagina 8
2 http://www.topoptiunibinare.com/blog/cum-a-luat-nastere-moneda-euro-istoria-banilor/ , 14.10.17, 20:14

2
2. Istoria monedei euro
Uniunea Europeana Economică și Monetară (EMU) reprezintă o înțelegere între
Statele Membre UE în vederea împărtășirii unei monede unice, EURO, și a unei politici
economice unice cu un set de condiții și responsabilități fiscale. În prezent, sunt 27 State
Membre cu nivele de integrare variate în EMU. Treisprezece State Membre au adoptat
moneda euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Olanda, Portugalia, Slovenia și Spania. Alte trei State Membre, Marea Britanie, Danemarca și
Suedia, nu au nici un plan imediat în privința adoptării monedei euro. Alte unsprezece State
Membre, Cipru, Malta, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria,
România și Bulgaria, sunt în stagii diferite ale adoptarii monedei euro și cel mai probabil vor
adera la zona euro în urmatorii zece ani.
Planurile pentru o monedă unică europeană au început să prindă contur înca din 1969
odată cu Raportul Barre, elaborat de cele șase State Membre de atunci ale Comunității
Economice Europene (EEC). Acesta a fost urmat mai târziu în acel an de o întalnire a șefilor
de stat și de guvern la Haga pentru a planifica crearea unei uniuni economice și monetare.
Procesul a fost întarziat de colapsul Sistemului de la Bretton Woods 1971 după decizia
unilaterală a Presedintelui Nixon de a face dolarul necovertibil în aur și după criza petrolului
din 1972. Între timp, EEC a crescut incluzând nouă state, multe dintre ele fiind dispuse să
renunțe la propriile monede naționale.
În prezent, țările europene participante pot fi integrate în trei faze economice, care
corespund fazelor istorice ale dezvoltării EMU.
Faza I
În 1979 Sistemul european monetar (EMS) a fost stabilit pentru a crea o legatură între
monedele europene și pentru a preveni fluctuații mari țntre valorile lor. Acesta a creat
Mecanismul European a Ratei de Schimb (ERM) în acord cu care ratele de schimb a monedei
fiecarui Stat Membru trebuiau să fie restricționate la fluctuații foarte mici (+/-2.25%) pe
oricare latură a valorii de referință. Această valoare de referință a fost stabilită într-un agregat
al tuturor monedelor participante care s-a numit Unitatea de Monedă Europeană (ECU) și care
a fost apreciată în acord cu mărimea economiilor Statelor Membre.
În anii 1980 piața fiecărui Stat Membru a devenit mult mai apropiată de cea a
vecinilor, dând formă la ceea ce a mai târziu a devenit Piața Unică Europeană. Comerțul
internațional în Piața Unică Europeană ar fi putut fi pus în pericol de riscul ratei de schimb -
în ciuda stabilității relative introduse de ERM - și de costurile crescute ale tranzacțiilor pe care
le-a adus aceasta. Crearea monedei unice pentru Piața Unică a însemnat o soluție logică, și
astfel ideea unei monede unice a fost adusă din nou în atenția forului.
Comisia Europeană condusă de Jacques Delors a adoptat Actul Unic European în
februarie 1986, care a avut drept scop înlăturarea barierelor instituționale și economice între
statele membre ale UE și stabilirea scopului pieței comune europene. În 1989, au fost schițate
planuri pentru a realiza EMU în 3 stadii. Prima faza a început oficial în 1990, când controalele
asupra ratei de schimb au fost înlăturate, dând astfel libera mișcare capitalurilor în întreaga
EEC. În 1992, cele trei faze prevăzute de Comisia Delors au fost făcute oficiale prin
introducerea în Tratatul de la Maastricht, incluzând criteriile de convergență economică pentru
adoptarea monedei comune. În fapt, aceasta a transformat EEC în Uniunea Europeană.
Criteriile pentru calitatea de membru a Uniunii Europene și adoptarea monedei euro sunt
stabilite de trei documente. Primul este Tratatul de la Maastricht din 1992, care a intrat în
vigoare pe 1 noiembrie 1993. Mai târziu în același an, al doilea criteriu a fost creat de
Consililul European la Copenhaga, și anume prin crearea "criteriilor Copenhaga", care au

3
clarificat scopurile generale ale Tratatului de la Maastricht. Al treilea este contractul cadru
negociat cu fiecare țară candidată mai inainte de a adera la UE. Criteriile au fost de asemenea
clarificate și de legislația UE și prin decizii ale sistemului judiciar european, de-a lungul
anilor.
Prima fază a dezvoltării EMU poate fi corelată cu cea a unei țări candidate care înainte
de aderarea la UE trebuie să întrunească criteriile Copenhaga.
Faza II
La summit-ul din Madrid din decembrie 1995, Germania a argumentat cu succes
schimbarea numelui ECU în "EURO". Așa numitul "scenariu Madrid" a stabilit de asemenea
o perioadă tranzitorie între introducerea Euro în contabilitate și mai târziu ca și monedă
lichidă.
În a doua fază a EMU, Institutul Monetar European (EMI) a fost stabilit ca un
predecesor al Băncii Centrale Europene (BCE). În iunie 1997, Consiliul European din
Amsterdam a fost de acord cu Pactul de Stabilitate și Creștere Economică și a stabilit ERM II,
care ar succeda Sistemului Monetar European și ERM dupa lansarea monedei euro. Anul
următor Consiliul European de la Bruxelles a selectat unsprezece țări care să adopte moneda
euro în 1999 și astfel Banca Centrală Europeană a luat ființă, având ca rol stabilirea politicii
monetare a Uniunii Europene și supravegherea activităților Sistemului European al Băncilor
Centrale - bănci naționale care ar avea rolul de a implementa deciziile Băncii Centrale
Europene, de a emite monedă și de a asista țările Euro inițiale în realizarea criteriului de
convergență.
A doua fază a dezvoltării EMU poate fi corelată cu un Stat Membru care tocmai a
aderat intrând în ERM-II, unde trebuie să rămână pentru cel puțin doi ani înainte de a adopta
euro.
Faza III
Pe 1 ianuarie 1999 euro a fost adoptat în forma non-fizică, cu ratele de schimb ale
monedelor pentru cele 11 din cele 15 State Membre fixate la ultima zi din anul 1998.
Mecanismul European al Ratei de Schimb (ERM) a fost urmat de ERM- II, care a funcționat
în același mod cu originalul ERM dar în contextul unei monede euro deja existente. Banca
Centrală Europeană a început implementarea unei politici monetare, unice cu asistența
Băncilor Centrale ale fiecarui Stat Membru, și perioada de tranziție de trei ani stabilită la
Madrid a început, ținând până în 1 ianuarie 2002. La jumătatea anului 2000 Comisia a anunțat
că Grecia putea în mod formal să adere la cea de-a treia fază a monedei unice pe 1 ianuarie
2001.
Euro a fost o monedă virtuală pentru cele 12 țări ale așa-numitei Zone Euro - Belgia,
Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Spania și Portugalia.
A fost folosit în contabilitate, și companiile au putut să conducă tranzacții euro-denominate
sigure cunoscând că ratele de schimb între Statele Membre erau fixe. Valorile euro au apărut
în conturile bancare alături de monedele naționale pentru a obișnui populația cu noua monedă.
Fiecare stat care a adoptat noua monedă la 1 ianuarie 2002, a trebuit să întrunească
"Criteriile de Convergență" stabilite în Tratatul de la Maastricht.
Criteriile de convergență
Criteriile de la Maastricht sunt reguli (criterii de convergență) pe care trebuie să le
îndeplinească o țară pentru a putea adopta moneda euro. Scopul acestora este de a proteja

4
stabilitatea monedei. Țările respective trebuie de asemenea să implementeze legi specifice
referitoare la funcționarea băncilor naționale și la alte aspecte monetare.3
Criteriile de convergență sunt:
1. Rata inflației de consum armonizată să nu depășească mai mut de 1,5 puncte
procentuale peste media celor mai mici rate ale inflației în primele trei țări cu cele mai bune
rezultate.
2. Deficitul public exprimat ca % din PIB să nu depășească mai mult de 3%.
3. Datoria publică exprimat ca % din PIB să nu depășească mai mult de 60%.
4. Rata dobânzilor pe termen lung să nu depășească mai mult de 2 puncte
procentuale peste rata celor trei țări cu cele mai bune rezultate din punct de vedere al
stabilității prețurilor.
5. Deviația față de o rată centrală să participe la Mecanismul European pentru
ratele de schimb valutar timp de doi ani.

În pregătirea pentru introducerea monedei euro la 1 ianuarie 2002, peste 14 miliarde


de bancnote valorând aproape 633 miliarde au fost imprimate, și 52 miliarde de monede au
fost bătute utilizându-se 250.000 de tone de metal. În cursa din 1 ianuarie 1999, pesimiștii au
câștigat, promovând teamă și confuzie. În știrile apărute în media s-a vehiculat ideea ca o
astfel de schimbare masivă de monedă nu va reuși. Dar astfel de temeri s-au dovedit a fi
nefondate. Automatele bancare au furnizat noua monedă în primul minut de după miezul
nopții și cetățenii au cheltuit euro în câteva zile.
A treia fază a dezvoltării EMU poate fi corelată cu un Stat Membru, care după ce a
aderat la ERM-II și a menținut criteriile de convergență pentru cel puțin doi ani, a aderat și la
zona euro.4
2.1 Uniunea Economică și Monetară
Uniunea economică și monetară, sau UEM, se referă la procesul de integrare a
economiilor europene. UEM contribuie, împreună cu piața unică, la stabilitatea economică, la
creșterea economică echilibrată, la un nivel ridicat al ocupării forței de muncă și la
sustenabilitatea finanțelor publice.
UEM cuprinde doi piloni: moneda unică – euro, cu o politică monetară și a cursului
de schimb comună – și Banca Centrală Europeană (BCE) și coordonarea politicilor
economice ale statelor membre.
Politica monetară pentru moneda unică este gestionată în mod independent de BCE.
Obiectivul său pricipal este menținerea stabilității prețurilor în zona euro în ansamblul său.
Statele membre continuă să fie responsabile de propriile politici economice și fiscale,
precum impozitarea și bugetele naționale (cheltuieli și împrumuturi).
Statele membre își coordonează însă politicile generale la nivelul UE, pentru a crea un
climat economic caracterizat de bugetele naționale echilibrate, piețe financiare reglementate,
prețuri stabile, un nivel sporit al creșterii economice, precum și o ocupare crescută a forței de
muncă.

3 https://ro.wikipedia.org/wiki/Euro, 19.10.17 , 19:00


4 www.curs-euro.ro/istoric-euro, 19.10.17, 18:25

5
Componentele Uniunii Economice și Monetare
Consiliul European, care stabilește principalele orientări în materie de politici,
reflectate în activitatea Consiliului, a Parlamentului European, a Comisiei Europene și a
statelor membre.
Consiliul European este compus din președintele Consiliului European, președintele
Comisiei Europe și liderii UE (șefi de stat sau de guvern). Consiliul European se reunește de
cel puțin patru ori pe an.
Reuniunea la nivel înalt a zonei euro (Summitul Euro), care stabilește orientările
strategice pentru politicile economice, în vederea creșterii competivității și a convergenței în
zona euro. Alături de reuniunile Consiliului European, Summitul Euro a reprezentat cel mai
înalt forum politic în care s-a convenit asupra unor acțiuni concertate pentru combaterea crizei
datoriilor suverane.
În cadrul Summitului Euro se întâlnesc liderii din zona euro, președintele Summitului
Euro și președintele Comisiei Europene. Participă, de asemenea, președintele BCE.
Președintele Parlamentului European și președintele Eurogrupului pot fi invitați să participe la
aceste reuniuni. În pricipiu, Summitul Euro are loc de două ori pe an.
Consiliul, care, reunit în formațiunea Adaceri Economice și Financiare (Consiliul
Ecofin), adoptă acte legislative ale Uniunii, coordonează politicile economice la nivelul UE și
decide cu privire la aderarea fiecărui stat membru la zona euro. În aceastp formațiune,
Consiliul este compus din miniștrii finanțelor și/sau ai economiei din statele membre ale UE.
La reuniunile Consiliului Ecofin participă, de asemenea, Comisia Europeană și BCE. În
general, acesta se reunește o dată pe lună.
Eurogrupul, care coordonează politicile economice în zona euro pentru a promova
stabilitatea financiară și creșterea economică. În cadrul atribuțiilor sale, Eurogrupul pregătește
reuniunile Summitului Euro și întreprinde acțiunile necesare în urma acestora. Eurogrupul
reprezintă un grup informal alcătuit din miniștrii finanțelor și/sau ai economiei din statele
mebre din zona euro. La reuniunile Eurogrupului participă, de asemenea, Comisia Europeană
și BCE. De regulă, Eurogrupul se reunește o dată pe lună, cu o zi înainte de reuniunile
Consiliului Ecofin.
Statele membre adoptă acte legislative ale Uniunii în cadrul Consiliului, își întocmesc
bugetele naționale respectând limitele în materie de deficit și datorii și își elaborează propriile
politici structurale în legatură cu piețele forței de muncă, pensiile și piețele de capital.
Comisia Europeană, care propune noi acte legislative ale Uniunii și monitorizează
dacă statele membre își realizează obiectivele și respectă normele existente, inclusiv normele
în materie de guvernanță economică. De asemenea, Comisia evaluează situația economică și
formulează recomandări adresate Consiliului cu privire la deciziile de luat.
Banca Centrală Europeană (BCE), care este banca centrală a zonei euro. BCE
elaborează politica monetară, avănd ca obiectiv principal stabiliatea prețurilor, inclusiv prin
stabilirea ratelor dobânzilor de referință.
Eurosistemul, care este compus din Banca Centrală Europeană și băncile centrale
naționale ale statelor membre din zona euro și care pune în aplicare politica monetară.
Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), care reunește Banca Centrală
Europeană și băncile centrale naționale ale tuturor statelor membre ale UE, inclusiv ale

6
statelor care nu au adoptat moneda euro. Toate băncile centrale ale statelor membre ale UE
sunt acționarii BCE.
Parlamentul European, care participă la procesul legislativ al UE, în anumite
domenii privind coordonare politicilor economice, în calitate de colegiutor, rol pe care îl
împarte cu Consiliul. Consiliul, Comisia și președintele Eurogrupului informează periodic
Parlamentul European cu privire la modul în care aceastp legislație este pusă în aplicare.

3. Criza ecconomică și financiară

7
În 2009, în momentul în care a început să afecteze Europa, criza economică și
financiară a scos în evidență punctele slabe ale economiilor sale. De asemenea, a devenit clar
gradul crescut de interdependență al economiilor europene, în special al celor din zona euro:
dificultățile financiare din anumite state s-au propagat către alte state și au înrăutățit situația
economică.
Criza a afectat finanțele publice, sectorul bancar, creșterea economică, locurile de
muncă și competitivitatea. Dezvoltarea economică a stagnat, economia a intrat în recesiune,
întreprinderile au început să își închidă porțile, iar lucrătorii au început să își piardă locurile
de muncă. Veniturile fiscale au scăzut, finanțarea pentru indemnizațiile de șomaj a crescut,
iar statele au fost nevoite să împrumute mai mulți bani pentru a face față deficitelor în
creștere. În anumite țări, nivelul datoriei publice a crescut rapid, ducând la mărirea ratelor
dobânzilor la împrumuturi până la un nivel intolerabil și aducând unele state foarte aproape
de o situație de faliment.
În anii care au precedat criza, în toată Europa băncile și-au asumat riscuri excesive.
De exemplu, în unele țări, băncile au acordat cu prea mare ușurință credite pentru construcția
de locuințe, pe fondul unei creșteri continue a prețurilor. Atunci când „bula imobiliară” s-a
spart, prețurile au început să scadă, ducând la pierderi imense. Băncile au început să
manifeste reticență în a acorda credite start-upurilor sau întreprinderilor care aveau nevoie de
capital pentru a-și dezvolta activitățile – așa-numita „criză a creditelor”.
Autoritățile au trebuit să intervină și să recapitalizeze băncile cu fonduri publice. În
plus, a devenit clar că mai multe state membre nu urmaseră politici bugetare solide în
perioada în care economia se afla într-o situație bună și nu construiseră rezervele necesare
pentru a face față crizei. Ca urmare a deteriorării rapide a finanțelor publice, a perspectivelor
de creștere redusă și/sau a turbulențelor din sectorul financiar, piețele financiare au început să
perceapă rate ale dobânzilor mai mari pentru împrumuturile acordate guvernelor. Problemele
cu care s-au confruntat guvernele pentru a se finan- ța pe ele însele au afectat la rândul lor în
mod negativ sectorul bancar și economia.
3.1 O reacție coordonată în fața crizei din 2008
Încă din octombrie 2008, când a început criza economică și financiară, guvernele
statelor membre, Banca Centrală Europeană (BCE) și Comisia au depus eforturi comune
vizând:

 să reinstaureze stabilitatea financiară și să creeze condițiile necesare


relansării creșterii economice și creării de locuri de muncă - prin coordonarea acțiunilor de
supraveghere și de intervenție și prin susținerea băncilor

 să protejeze economiile - prin majorarea nivelului de garantare a conturilor


bancare la minimum 100 000 EUR per client și per bancă

 să mențină un flux de credite accesibile întreprinderilor și familiilor

 să creeze un sistem mai bun de guvernanță economică și financiară la nivelul


UE.
Pentru a evita perturbarea gravă a sistemului bancar, o serie de guverne din UE au
venit în ajutorul băncilor proprii, oferindu-le un sprijin urgent de o amploare fără precedent.
Între 2008 și 2011, 1,6 mii de miliarde de euro, echivalentul a 13% din PIB-ul anual al UE, au
fost injectate în sistem sub formă de garanții sau de capital direct.

8
Pentru a menține stabilitatea financiară a UE și pentru a detensiona situația existentă
pe piețele datoriilor suverane, UE a creat o plasă de siguranță pentru membrii zonei euro aflați
în dificultate: Mecanismul european de stabilitate (MES). Acesta înlocuiește instrumentele
temporare care existau înainte, fiind cea mai mare instituție financiară multilaterală din lume,
cu o capacitate efectivă de creditare de până la 500 de miliarde de euro.
Între 2011 și 2013, UE a introdus, de asemenea, reglementări noi și consolidate
(inclusiv un tratat internațional) menite să favorizeze controlul mai strict al datoriilor și
deficitelor naționale, pentru a se asigura că autoritățile guvernamentale nu cheltuiesc mai
mult decât își pot permite.
Aceste reglementări se bazează pe principalul instrument european de menținere a
stabilității economice și a disciplinei bugetare, respectiv Pactul de stabilitate și creștere, pe
care îl susțin:

 acordând o mai mare importanță nivelurilor ridicate ale datoriei


guvernamentale

 ajustând procedura aplicabilă deficitelor excesive, pentru ca aceasta să poată fi


folosită nu numai în cazul deficitelor înregistrate într-un anumit an, ci și în cazul schimbărilor
subiacente și profunde la nivelul datoriei guvernamentale

 organizând un ciclu anual de coordonare a politicilor economice, sub


conducerea Comisiei. În fiecare an, aceasta efectuează o analiză detaliată a planurilor de
reforme economice ale guvernelor UE și face recomandări pentru următoarele 12-18 luni.

 impunând o respectare mai strictă a reglementărilor în materie de politică


bugetară, care prevăd inclusiv aplicarea de sancțiuni semnificative pentru țările din zona euro
care încalcă aceste reglementări

 introducând noi măsuri pentru monitorizarea dezechilibrelor


economice riscante - precum bulele imobiliare și scăderea competitivității - și contracararea
acestora înainte de a se transforma în amenințări la adresa stabilității economice a unei țări, a
zonei euro sau a întregii Uniuni.5

5 https://europa.eu/european-union/topics/economic-monetary-affairs_ro, 04.12.2017, 19:37

9
4. Avantajele monedei euro
Moneda euro prezintă multe avantaje pentru cetăţeni și întreprinderi, impulsionează
relaţiile comerciale și creșterea economică și îi permite Europei să se impună la nivel
mondial. În anii ‘70 și ‘80, multe ţări din UE s-au confruntat cu rate ale inflaţiei foarte mari,
uneori de peste 20 %. Pe măsură ce aceste ţări au început să se pregătească pentru trecerea la
moneda euro, inflaţia a scăzut, iar după introducerea monedei unice, s-a menţinut la circa 2 %
în zona euro. Stabilitatea preţurilor protejează mai bine puterea de cumpărare a cetăţenilor și
valoarea economiilor acestora. Pentru cetăţeni, moneda euro a însemnat eliminarea costurilor
legate de schimbul valutar la frontiere. Cumpărăturile se pot face mai ușor, preţurile sunt mai
simplu de comparat, inclusiv în cazul cumpărăturilor on-line și totul este mai transparent.
Concurenţa este stimulată, iar preţurile sunt menţinute la un nivel scăzut pentru consumator.
Pe lângă rolul pozitiv pe care îl are în viaţa cetăţenilor, există și alte motive strategice
care justifică existenţa unei monede unice comune. Mai întâi, promovează convergenţa
economică, ceea ce înseamnă că economiile ţărilor din zona euro devin, în timp, mai
integrate. Acest lucru generează mai multă bogăţie și capital pentru investiţii, stimulează
libera circulaţie a mărfurilor și serviciilor, iar cetăţenilor europeni le facilitează accesul la
locuri de muncă și la mai multe posibilităţi de petrecere a timpului liber.
Și pentru întreprinderi beneficiile sunt semnificative: stabilitatea ratelor dobânzilor
încurajează companiile să investească mai mult pentru a crea bogăţie și locuri de muncă;
deoarece nu mai există cheltuieli de schimb valutar, valoarea capitalului folosit pentru
investiţii productive este mai mare. Stabilitatea le dă companiilor și încrederea să își facă
planuri pe termen lung și să investească în ceea ce le poate face să fie mai competitive, lucru
foarte important dacă avem în vedere globalizarea pieţelor.
Moneda euro prezintă avantaje pentru Europa în ansamblul ei. Sprijină comerţul la
nivel mondial și oferă o monedă stabilă, susţinută de un bloc economic important, rezistent la
șocurile globale, respectiv zona euro. O monedă atât de puternică și de stabilă este în măsură
să îi asigure Europei o poziţie solidă în cadrul economiei mondiale. Alături de dolarul
american, euro este moneda utilizată cu predilecţie în tranzacţiile care se operează la nivel
mondial, iar zona euro atrage investiţii străine directe din celelalte regiuni ale globului.6
Moneda unică europeană promovează comerțul și creșterea economică. Consumatorii
pot compara mai ușor prețurile din țările care fac parte din zona euro, ceea ce conduce la o
competiție corectă între firme. Prin eliminarea riscurilor și a nesiguranței la ratele de schimb,
euro reduce costurile asociate desfășurării de activități economice în altă țară.
De asemenea, managementul solid al monedei euro a determinat scăderea inflației și a
ratei dobânzilor. Această stabilitate și dimensiunea zonei euro nu numai că atrag mai multe
investiții străine, dar fac și economia să fie mai rezistentă la șocurile externe.7
Un alt avantaj oferit de moneda euro este facilitatea circulației capitalurilor și a
investițiilor de la o țară la alta, care va permite o alocare mai judicioasă resurselor necesare
dezvoltării.
La nivel național moneda euro poate aduce următoarele avantaje:
1. Costuri de tranzacție reduse

6 https://publications.europa.eu/ro/publication-detail/-/publication/b953e21b-a68b-42ec-b6d8-023dcccecceb,
04.12.2017, 19:50
7 https://ro.wikipedia.org/wiki/Euro, 23.10.17, 14:20

10
2. Prevenirea devalorizărilor competitive
3. Preîntâmpinarea unor atacuri speculative
4. Creșterea graduui de ocupare a forței de muncă.

11
5. Adoptarea monedei euro în România
Adoptarea euro constituie un pas crucial pentru economia unui stat membru, deoarece
puterea de decizie în domeniul monetar este transferată Băncii Centrale Europene care
acţionează în mod independent prin intermediul unei politici monetare unice pentru întreaga
zonă euro.
Aderarea României la Uniunea Europeană presupune adoptarea monedei unice într-un
orizont de timp ce depinde de gradul de integrare economică cu zona euro. Conform
prevederilor celei de-a noua ediţii a Programului de Convergenţă (2015-2018), anul 2019 este
menţinut de către autorităţi ca obiectiv pentru adoptarea monedei unice, angajamentul asumat
reprezentând un reper important pentru promovarea reformelor, atât a celor bugetare, cât şi a
celor structurale, necesare pentru sporirea competitivităţii economiei. În acest sens, aderarea
României la Pactul Euro Plus asigură adoptarea de măsuri menite să conducă la creşterea
competitivităţii şi evitarea dezechilibrelor macroeconomice.
Din punct de vedere administrativ, similar acţiunilor celorlalte noi state membre,
autorităţile din România au instituit organisme de coordonare a procesului de adoptare a
monedei unice.
Începând din luna mai 2011, coordonarea la nivel naţional a pregătirilor pentru
adoptarea euro se realizează de către Comitetul interministerial pentru trecerea la euro, condus
de primul-ministru, şi din care mai fac parte guvernatorul BNR, ministrul Finanţelor Publice,
miniştri şi conducători ai altor instituţii guvernamentale, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale
şi sindicale.
Începând din februarie 2010, în cadrul BNR funcţionează Comitetul de pregătire a
trecerii la euro, care reprezintă un cadru formalizat de dezbatere a problematicilor legate de
convergenţa nominală şi reală, respectiv de suport al deciziilor băncii centrale în procesul de
aderare la Uniunea Economică şi Monetară. Din luna octombrie 2010, acest comitet are ca
invitaţi permanenţi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice.
Până în prezent, în cadrul Comitetului de pregătire a trecerii la euro au fost analizate o
serie de documente referitoare la: (i) experienţa altor ţări în pregătirea trecerii la euro; (ii)
stadiul pregătirii României pentru adoptarea euro (studii privind cursul de schimb de
echilibru, indicatori de aliniere structurală a României la zona euro); (iii) mecanisme şi
concepte noi dezvoltate la nivelul Uniunii Europene după criza financiară (note
privind Semestrul European, demararea funcţionării Comitetului European pentru Risc
Sistemic, Pactul Euro Plus); (iv) contribuţii ale BNR la documentele programatice ale
guvernului român (Programul de Convergenţă, Programul Naţional de Reformă).
Stabilirea coordonatelor procesului de adoptare a euro necesită o evaluare bine
fundamentată, iar asumarea publică a procesului de adoptare a monedei euro trebuie să
beneficieze de consens naţional, neinfluenţată de diferenţe doctrinare sau de ciclul electoral,
astfel încât să se materializeze într-o coordonare a politicilor economice şi strategice.8

8 http://www.bnro.ro/Trecerea-la-euro-1251.aspx, 23.10.17, 14:55

12
Criteriile de convergență nominală
România îndeplinește toate criteriile de convergență nominală.

Figure 1 Sursa: Eurostat, BNR


(1) Reprezintă media anuală în ultimele 12 luni, respectiv Sept 2016-Aug 2017. Valoarea de referință a fost
calculată luând în considerație Cipru, Irlanda și România
(2) 2016, metodologia ESA 2010.
(3) Modificarea procentuală maximă a cursului de schimb al leului față de euro în perioada Noiembrie 2015-
Octombrie 2017. Calculele se bazează pe date zilnice, cu referinșă fașă de media lunii Octombrie 2015.

5.1 Argumente pro și contra aderării la zona euro


Pro Contra
 Creșterea exporturilor.  Pierderea politicii de curs de schimb,
deoarece
a. Politica de curs de schimb poate
restabili rapid competitivitatea
b. Un instrument util în timpul
crizei economice
c. Devaluarea internă rămâne
principalul instrument de ajustare
d. Efecte sociale negative.
 Reducerea dobânzilor.  Politica monetară unică
 Reducerea costului capitalului și creșterea  Acumularea de dezechilibre
investițiilor străine directe.
 Creșterea rezistenței la șocuri externe.  Limitarea rolului băncilor centrale
 Incertitudini privind modul de
funcționare a zonei euro.

13
6. Perspective. Politici axate pe stabilitate și creșteri pe termen lung.
Gravele dezechilibre economice cronice acumulate de-a lungul timpului se numără, de
asemenea, printre cauzele declanșatoare ale crizei economice. Acestea nu numai că au stat la
originea unor probleme serioase pentru statele membre respective, dar au avut și uriașe
repercusiuni asupra stabilităţii economice a zonei euro și a UE, în ansamblul ei. Această
situaţie a pus în lumină gradul de interdependenţă al economiilor din zona euro și din UE.
Pactul de stabilitate și de creștere consolidat și procedura privind dezechilibrele
macroeconomice, ambele gestionate în cadrul semestrului european, sunt menite să anticipeze
problemele și să asigure luarea măsurilor corective necesare, reprezentând dovada
intensificării și extinderii guvernanţei economice în Europa.
• INTENSIFICARE: deoarece PSC consolidat, împreună cu Tratatul privind
stabilitatea, coordonarea și guvernanţa, impun reguli mult mai stricte pentru detectarea și
prevenirea acumulării, de către ţările UE, a unor deficite și a unor datorii publice excesive.
• EXTINDERE: deoarece procedura privind dezechilibrele macroeconomice extinde
supravegherea economiilor statelor membre la o serie de indicatori care permit avertizarea
factorilor de decizie politică de îndată ce apar pericole care ar putea necesita o reacţie rapidă.
Coordonarea politicilor economice ale UE a fost, de asemenea, accentuată și extinsă.
Ţările Uniunii sunt invitate, acum, să exercite mai multă presiune unele asupra altora pentru
ca problemele care survin într-o ţară să fie tratate ca o problemă comună. Cel mai bun mod de
a crea locuri de muncă durabile și de a asigura prosperitatea tuturor statelor membre este să
colaborăm pentru a rezolva împreună problemele economice actuale ale Europei.
Acest nou cadru de guvernanţă economică este aplicat în contextul strategiei Europa
2020, elaborată de UE în scopul relansării creșterii în cursul acestui deceniu. Politicile
economice sunt indispensabile pentru a putea obţine o creștere inteligentă, durabilă și
incluzivă, de care să poată beneficia toţi cetăţenii europeni. Prin urmare, guvernanţa
economică va avea ca sarcină definirea condiţiilor necesare unei creșteri stabile care:
• va stimula competitivitatea întreprinderilor UE și le va ajuta să facă faţă concurenţei
la nivel mondial, să se dezvolte și să creeze noi locuri de muncă;
• va stimula ocuparea forţei de muncă sprijinind măsurile destinate creării de locuri de
muncă;
• va garanta sustenabilitatea finanţelor publice pentru a proteja sistemele de pensii și
de protecţie socială;
• va consolida stabilitatea financiară pentru a proteja economiile, locurile de muncă și
prosperitatea împotriva șocurilor exterioare.
De asemenea, este foarte probabil ca integrarea zonei euro să se intensifice în
următorii ani. Pentru aceasta, este nevoie de:
• o uniune bugetară care să garanteze finanţe publice sănătoase în Europa și
mecanisme de solidaritate pentru situaţiile de criză;
• o uniune bancară care să asigure o supraveghere mai strictă a pieţelor financiare;

14
• o uniune economică mai strânsă și investiţii cu ţintă precisă, pentru stimularea
creșterii și a competitivităţii.
Pentru a lua un număr mai mare de decizii la nivel european în domeniul financiar,
bugetar și economic, trebuie să dispunem de mecanisme consolidate care să legitimeze
deciziile luate în comun și să garanteze responsabilitatea democratică și participarea politică.
Altfel spus, avem nevoie de o uniune politică veritabilă.

15
7. Concluzii și propuneri
Crearea unei monede unice pentru statele membre ale Uniunii Europene este o
realizare importantă, aducând odată cu crearea sa, mai multe beneficii și avantaje pentru
statele care aderă la euro.
Moneda euro este acea care ajută la desfășurarea operațiunilor comerciale dintre state,
la stabilizarea economiilor statelor și, mai ales, duce la eliminarea fluctuației ratelor de
schimb și a comisioanelor de schimb valutar.
La nivel global, moneda euro conferă mai multă influență Uniunii Europene, fiind a
doua monedă ca importanță internațională, după dolarul american.
Propunerea mea vizavi de zona și moneda euro este luarea unor măsuri pentru ca
procesul de aderare la Zona Euro să devină mai strict și urmărirea mai detaliată și cu o atenție
mai mare a țărilor care doresc adoptarea monedei unice europene. Astfel, evitându-se anumite
crize sau a unui colaps prin care pot trece țările recent aderante, dar care ar afecta întreaga
Zonă Euro.

16
Bibliografie
Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constatin, Monedă Credit Bănci, Editura
Didactică și Pedagogică București
https://ro.wikipedia.org/wiki/Euro
http://www.topoptiunibinare.com/blog/cum-a-luat-nastere-moneda-euro-istoria-banilor/
http://www.curs-euro.ro/istoric-euro
http://www.bnro.ro/Trecerea-la-euro-1251.aspx
https://europa.eu/european-union/about-eu/money/euro_ro
https://publications.europa.eu/ro/publication-detail/-/publication/b953e21b-a68b-42ec-
b6d8-023dcccecceb
https://europa.eu/european-union/topics/economic-monetary-affairs_ro

17