Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Referat
Conducător ştiinţific:
Girlea Mihail, asist. universitar
Chișinău 2023
1
CUPRINS
INTRODUCERE ................................................................................................................3
CONCLUZII……………………………………………………………………………....15
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….............16
2
INTRODUCERE
3
CAPITOLUL 1: SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL
• Etape premergatoare:
1. Prima încercare pe linia cooperarii sistemelor monetare nationale a fost conventia prin care
s-a creat Uniunea Latina, semnata la 23 decembrie 1865 de Franta, Belgia, Italia si Elvetia.
Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur si argint), care
reprezenta elementul comun al tarilor semnatare ale conventiei. Cu acest prilej se
recunoaste o unitate monetara comuna: francul, care era împartit în 100 centime. Un numar
de tari au emis monede similare celor din Uniune, fara a adera însa la ea. Aceste tari au
adoptat numai o parte din prevederile conventiei, pastrând raportul valoric de 1/15,5 dintre
aur si argint. Printre tarile mentionate se numara: Austro-Ungaria, România,
Serbia,Bulgaria, Spania, Venezuela, Columbia, Peru. Uniunea Monetara Latina a
contribuit la consolidarea pentru o perioada scurta de timp a pozitiilor bimetalismului. Din
4
septembrie 1873 sa limitat baterea monedelor din argint si, practic, s-a trecut la etalonul
monometalist aur.
2. O alta încercare de aliniere a sistemelor monetare nationale a reprezentat-o Conferinta de
la Genova, care a avut loc între 10 aprilie – 19 mai 1922, si la care au participat 33 de state.
Principala recomandare care se desprinde din aceasta conferinta este de a se limita
utilizarea aurului, prin pastrarea disponibilitatilor de valute în conturile de la bancile din
strainatate. În acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur – devize în cadrul sistemelor
monetare nationale si folosirea unui sistem de cliring international. În cadrul acestei
conventii, adoptarea unui etalon sau a altuia era considerata o problema de politica interna,
astfel ca nici o tara a carei moneda era folosita ca valuta de rezerva nu era angajata în
relatiile cu alte tari, decât în masura în care aceasta îi servea propriilor interese.
3. O forma mai concreta de colaborare monetara o reprezinta Blocul aurului. Acesta a fost
creat prin conventia din luna iulie 1933, la Conferinta monetarasi economica de la Londra,
unde Franta, Belgia, Olanda, Italia, Elvetia si Polonia, care aveau la baza sistemelor lor
monetare etalonul aur, s-au angajat sa mentina paritatile existente. Din aceasta pozitie a
avut de câstigat Franta care, cu toate dificultatile pe care le întâmpina a reusit sa mentina
paritatea monedei sale, moneda care era supraevaluata. Din cauza intensificarii
speculatiilor monetare, Italia iese din blocul aurului în 1935, iar Polonia în 1936.
4. Un important pas în directia cooperarii monetare a fost facut prin Acordul monetar tripartit,
încheiat între SUA, Anglia si Franta. Prin acest acord, de la 25 septembrie 1936, guvernele
Statelor Unite si Angliei apreciau reajustarea francului francez, promitând
evitareagreutăţilor în calea ajustării, împiedicarea unor deprecieri competitive. La apelul
celor douăguverne, în noiembrie 1936, au aderat la acord Belgia, Olanda şi Elveţia.
Obiective:
✓ Însușirea conceptului de sistem monetar internațional, cunoașterea etapelor în evoluția sa
și a particularităților sistemului monetar internațional actual
✓ Înțelegerea unor concept specific(paritate monetară, curs valutar, cotarea monedelor,
arbitraj monetar, Drepturi Speciale de Tragere, monede-coș etc.)
✓ Cunoașterea modului de formare a cursului valutar în decursul timpului, precum și a
factorilor de influență asupra acestuia.
Cuvinte cheie:
Sistem monetar international, paritate, curs valutar, Drepturi Speciale de Tragere.
5
1.2.Instituțiile Sistemului Monetar Internațional
Principala funcţie a Fondului Monetar Internaţional este aceea de a supraveghea Sistemul Monetar
Internaţional. Din această funcţie principală derivă alte câteva funcţii:
-supravegherea politicii monetare şi a ratei de schimb din ţările membre,
-elaborarea de recomandări privind politica financiară pentru membri şi acordarea de credite
pentru ţările cu dificultăţi în balanţa de plăţi.
Rolul cel mai important pe care îl deţine Fondul este acela de manager al unui sistem
monetar internaţional ordonat, previzibil şi stabil, cu graniţe deschise şi care să ofere cadrul
necesar unei creşteri echilibrate în comerţul mondial şi în economiile ţărilor membre.
În acest sens Fondul Monetar Internaţional funcţionează ca un organism permanent de consultanţă,
în care membrii cooperează şi participă activ în sfera monetară internaţională.
6
Concomitent cu înfiinţarea în 1944, la Bretton Woods, a Fondului Monetar Internaţional s-
a decis şi crearea unei bănci internaţionale care să se axeze pe finanţarea şi reconstrucţia
economiilor europene, slăbite în timpul celui de-al doilea război mondial: Banca Internaţională
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Această bancă este cunoscută în general sub numele de
Banca Mondială şi acest termen generic include şi instituţiile înrudite, înfiinţate ulterior şi având
funcţii specifice: Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.), Asociaţia Internaţională pentru
Dezvoltare (A.I.D.) şi Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (A.M.G.I.). Scopul
principal al tuturor acestor instituţii este acelaşi: promovarea progresului economic şi social in
ţările în curs de dezvoltare, prin creşterea productivităţii economice. Instituţiile menţionate acorda
credite şi împrumuturi şi oferă consultanţă tehnică şi economică în sectorul public şi privat din
ţările în curs de dezvoltare. România a aderat la Banca Mondială la 15 decembrie 1972, iar până
acum a obţinut împrumuturi pentru realizarea unor investiţii importante în agricultură, industrie,
energie, transporturi.
• T S.U.A., care in 1989 creditau Banca cu 162773 parti, respectiv 17% din fondurile
subscrise, si 16,33% din totalul voturilor;
• T Japonia, cu un pachet de 94020 parti (9,89%) si 9,43% din voturi;
• T Germania, Marea Britanie, Franta, Canada si Italia cu cate 7,29%, 6,99%, 4,76%,
2,78%, respectiv 2,55% din voturi.
Romania a aderat la Banca Mondiala in 1973, cu o subscriptie de 162,1 mil.$ (1621 parti),
aceasta reprezentand in 1982: 0,41% din totalul fondurilor bancii respectiv 0,43% din voturi.
Dupa marimea fondurilor subscrise, tara noastra se plaseaza in primele 50 de state membre ale
B.I.R.D. Potrivit statutului Bancii, varsamintele initiale de capital se fac in cota de 1% in aur sau
dolari, sumele putand fi utilizate liber de Banca pentru oricare dintre operatiile sale, si 9% in
moneda statului subscriptor. Cota de 9% se poate utiliza numai cu acordul tarii membre a carei
moneda este in joc. Diferenta de 90% din partile subscrise nevarsate serveste la protectia
obligatiilor. Imprumuturile pe care le acorda B.I.R.D. pot fi solicitate de guvernul tarii membre,
de un organism politic sau societate publica, fie de un organism privat sau societate privata, cu
conditia ca aceste imprumuturi sa fie garantate de stat. Creditele acordate presupun o perioada de
gratie de 5 ani si sunt rambursabile in termene de pana la 20 ani. Finantarea activelor Bancii se
face in proportie de peste 85% din imprumuturi, emisiuni de obligatiuni si investitii private, si
numai 13% din capitalul propriu si rezerve. Asociatia Internationala pentru Dezvoltare a fost
infiintata in 1960, cu scopul de a ajuta financiar tarile foarte sarace. Creditele pe termen lung, in
conditii favorabile, acordate de A.I.D. apar sub forma de ajutor bilateral sau ajutoare acordate de
unele banci regionale de dezvoltare.
Accesul la fondurile A.I.D. este permis formal, numai tarilor cu PNB/loc. mai mic de 940 $, dar
plafonul operational este de 580 $. Efectiv, creditele s-au acordat, in proportie de 90%, tarilor cu
nivelul acestui indicator sub 400 $.
7
Initial, creditele A.I.D. erau acordate pe o perioada de pana la 50 de ani. Din 1987, termenul a
fost redus la 40 de ani pentru tarile mai putin avansate, si la 35 de ani pentru celelalte tari
beneficiare. Perioada de gratie la creditele A.I.D. este de 10 ani. Corporatia Financiara
Internationala a fost infiintata in 1956, avand ca scop: "stimularea expansiunii economice,
incurajand dezvoltarea intreprinderilor private cu caracter productiv din regiunile mai putin
dezvoltate, completand astfel operatiunile B.I.R.D." Scopul existentei C.F.I. consta in
dezvoltarea economica prin stimularea sectorului privat.
8
• Stabilitatea cursului de schimb
Adoptarea acestui principiu ca element de bază al sistemului monetar internaţional a fixat opţiunea
pentru practicarea cursurilor fixe şi a etalonului aur-devize. În acest scop, fiecare ţară trebuia să
stabilească pentru moneda sa, cu acordul F.M.I., valoarea paritară exprimată în aur sauîn dolari
S.U.A. Faţă de paritatea oficială, cursurile de piaţă ale monedelor naţionale puteau varia în jurul
unei marje de ± 1%, ţările emitente având obligaţia să supravegheze strict această evoluţie.Pentru
menţinerea stabilităţii cursurilor de schimb pe piaţă, ţările membre urmau să intervină prin
vânzarea sau cumpărarea de monedă pentru asigurarea respectării limitelor defluctuare.
Dacă nu se produceau efectele aşteptate în urma acestor intervenţii, se recurgea la modificarea
valorii paritare, dar numai pentru corectarea unui dezechilibru fundamental îneconomia unei ţări.
Ca rezultat al aplicării acestui principiu, dolarul ca principal activ de rezervă în condiţiile
etalonului aur-devize, în loc să fie un factor de stabilitate a devenit, în urma alimentării excesivea
lumii cu $, o sursă de instabilitate. SUA ajunge în imposibilitatea de a converti la cererea
autorităţilor monetare străine, dolarii în aur.După înţelegerea din 1971, F.M.I., a acceptat ca ţările
membre să poată declara, în, loc devaloarea paritară, un curs central, iar limitele de intervenţie să
fie de ±2,25%.
• Convertibilitatea monetară
În accepţiunea Acordului, convertibilitatea reprezintă “înlăturarea tuturor restricţiilorla plăţile
privind tranzacţiile curente”. Moneda unei ţări membre devine convertibilă atunci când ţara
respectivă înlătură restricţiile la plăţile curente, adică pune la dispoziţie moneda sa saua altei ţări
membre pentru efectuarea plăţilor pentru tranzacţii internaţionale curente şi permitetransferul
sumelor obţinute din astfel de tranzacţii.De asemenea, ţara care declară moneda sa convertibilă, se
obligă să cumpere sumele înmoneda sa deţinute de o altă ţară membră, atunci când aceasta o cere
şi arată că ele au fostobţinute recent, ca rezultat al unor tranzacţii curente, sau că este necesară
convertirea acestorapentru efectuarea unor plăţi la tranzacţiile curente. Funcţionarea
convertibilităţii a vizat două aspecte distincte:
• primul se referă la convertibilitatea dolarului, în calitatea sa de etalon,monedă de rezervă şi de
plată în cadrul sistemului;
• al doilea avea în vedere convertibilitatea monedelor naţionale ale celorlalte ţări, membre ale
F.M.I.
Dolarul american a fost singura monedă convertibilă în aur, autorităţile monetare
americane angajând să convertească în orice moment, la cererea băncilor centrale, deţinerilelor de
dolari, la preţul oficial de 35$ uncia.
• Lichiditatea
Principiul lichidităţii a fost presupus ca element intrinsec al funcţionării SistemuluiMonetar
Internaţional. Crearea Fondului Monetar Internaţional, ca instituţie financiară avea şi scopul
asigurării unui “rezervor” din care; “la nevoie, ţările să poată obţine un sprijin temporar,pentru a
face faţă deficitului balanţei de plăţi curente”.
Lichiditatea globală- constituită din aur monetar şi valute, la care s-au adăugat
poziţiaţărilor F.M.I. şi D.S.T.-urile, avea în perioada de după război un nivel procentual optim
9
alrezervelor faţă de import, de aproximativ 40%.În primii ani de război, 52% din rezervele
monetare erau deţinute de S.U.A., incluzând75% din totalul aurului monetar. Restul lumii doar
25% din aurul monetar, valorând circa 8miliarde USD, şi în plus 14 miliarde în valute, din care
aproximativ 11 miliarde ₤ blocate laBanca Angliei, folosibile numai în zona lire
10
CAPITOLUL 2: EVOLUȚIA SISTEMULUI MONETAR INTERNAȚIONAL
2.1. Evoluţii ale funcţionării sistemului
11
2.2. Prăbușirea sistemului de la Bretton Woods
Funcţionarea sistemului a fost perturbată de modificările de curs ale principalelor monede
europene, majorarea preţului aurului pe piaţă, îndepărtarea de cursul oficial şi speculaţiile
contradolarului. Tensiunile s-au manifestat până la 15 august, când prin decizia preşedintelui
Nixon se suspendă convertibilitatea dolarului în aur. Această decizie deşi marchează finalul
sistemului“Gold Exchange Standard’’ nu a semnificat abandonarea cursurilor fixe de schimb.
Momentul august 1971 a reprezentat un moment esenţial în demonetizarea aurului.Prin
definiţie,demonetizarea aurului constă în eliminarea metalului preţios din funcţiilede echivalent
general, de bani, şi utilizarea acestuia doar ca o marfă obişnuită: astfel aurul esteînlăturat din
funcţiile de mijloc de tezaurizare şi ultim mijloc de lichidare a angajamentelor deplată în relaţiile
internaţionale.Demonetizarea aurului pe plan internaţional a fost oficializată în cadrul şedinţei
comitetului interimar al F.M.I., care a avut loc în ianuarie 1976, în Jamaica. Cu acest prilej li
serecomandă ţărilor membre ale FMI să nu-şi mai definească monedele printr-un conţinut în aur
şinici prin raport faţă de o altă valută, ci prin raportarea la o monedă coş compozită.Recomandările
de la Jamaica au fost ratificate în 1978, sub forma unui amendament adusStatului FMI (primul
amendament a fost adoptat în 1969, când s-au instituit drepturile specialede tragere, DST).Ultimul
moment în procesul de demonetizare al aurului îl constituie vânzarea în 1978, decătre FMI a unei
jumătăţi din cantitatea de aur, evaluată la ace moment la 50 milioane uncii(4170 tone).
Sistemul monetar internațional – între criză şi reformă 129 Bordo, Eichengreen, Klingebiel
şi Martinez-Peria (2001) au demonstrat că frecvența crizelor începând din 1973 s-a dublat față de
perioada funcționării sistemului de la Bretton Woods sau a etalonului monetar aur şi rivalizează
cu criza din 1929-1933. Cu alte cuvinte, crizele au devenit mai frecvente, dar nu mai severe.
Eichengreen şi Bordo (2002) au identificat 38 de crize financiare în perioada 1945-1971 (21 în țări
dezvoltate şi 17 în țări emergente) şi 139 în perioada 1973- 1997 (44 în țări dezvoltate şi 95 în țări
emergente). Sistemul monetar internațional devenit unul global are caracteristici şi probleme noi,
derapajele lui concretizate la început în crize funcționale transformându-se în crize de sistem. Dacă
anii ’70 au fost marcați de chemarea pentru o „nouă ordine monetară internațională”, anii ’90 –
după cupă crizele din Asia de Sud-Est, Rusia şi Brazilia – au adus în discuție necesitatea unei „noi
arhitecturi monetare internaționale”. Crizele anilor ’90 din țările emergente au fost gestionate de
către FMI şi Banca Mondială, cu scopul principal de a evita contagiunea la nivel global şi, în
special, extinderea către țările dezvoltate. Chiar dacă nu au condus la o reformare a sistemului
monetar internațional, ele au evidențiat o serie de lecții importante: precauție în privința
liberalizării mișcărilor de capital în țările în dezvoltare; creşterea transparenței care să contribuie
la o îmbunătățire a supravegherii. După criza din Asia de Sud-Est dezbaterea a căpătat o altă
dimensiune. Fraza „reformarea arhitecturii financiare internaționale” a fost mulți ani pe agenda
întâlnirilor organismelor internaționale, totul rămânând însă la nivel de promisiune de reformă.
Criza globală din 2008 a scos la lumină cele mai serioase dezechilibre macroeconomice la
nivel global, care au ridicat probleme în funcționarea sistemului monetar internațional şi reprezintă
provocări pentru reforma acestuia. Deficiențele majore ale sistemului monetar internațional actual
– fluxurile volatile de capital; dezechilibrele mari şi persistente de balanță de plăți; ratele de schimb
volatile şi nealinierea acestora; cererea excesivă pentru activele de rezervă la nivelul țărilor
emergente; mecanismele globale de ajustare inadecvate – au devenit vulnerabilități ale acestuia,
provocând volatilitate continuă pe piețele financiare. Criza care a lovit în inima sistemului a
evidențiat slăbiciunile sistemului monetar internațional actual care ar trebui soluționate prin
reforme, iar temerile vechi au reapărut. Aceste deficiențe sunt susceptibile de a se fi amplificat
prin transformarea rapidă a economiei mondiale şi creşterea economiilor emergente, fără ca
sistemul monetar internațional să reuşească să se adapteze din mers
Interesul pentru reforma sistemului monetar internațional s-a intensificat având în vedere
creșterea frecvenței și dimensiunii crizelor financiare, ele devenind din ce în ce mai severe, mai
13
costisitoare şi mai puțin previzibile. Factorii de decizie, analiştii financiari şi mediul academic ar
trebui să îşi concentreze eforturile pentru modelarea unui sistem monetar internațional compatibil
cu configurația actuală de putere a economiei mondiale, care prin caracteristicile, principiile,
operațiunile şi instituțiile sale să facă față unor şocuri puternice pe termen lung şi să minimizeze
riscul apariției unei alte crize globale.
14
CONCLUZII:
Scopul înființării unui Sistem Monetar Internațional (SMI) este să faciliteze tranzacțiile
financiare și comerțul internațional, să promoveze stabilitatea economică și să ofere un
cadru pentru cooperarea între statele naționale în domeniul financiar și monetar.
15
BIBLIOGRAFIE:
Manuale:
1. Gîrlea Mihail.Monedă și Credit.
2. Dardac Nicolae, Vîscu Teodora. Monedă şi credit. Bucureşti: Ed. ASE, 2002, vol. I.
3. Iulian Vacarel Relatii financiare internationale, Ed. Academiei Bucuresti, 1995
Sursele de internet:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_monetar_interna%C8%9Bional
2. https://www.academia.edu/38399324/A_A_Popovici_Evolu%C5%A3ia_sistemului_
monetar_interna%C5%A3ional_p%C3%A2n%C4%83_la_destr%C4%83marea_siste
mului_Bretton_Woods_20_II_2018_
16