Tema 13.

PIAŢA
VALUTARĂ ŞI BALANŢA
DE PLĂŢI

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ
 să explice ce este valuta şi cum se apreciază convertibilitatea acesteia;
 să caracterizeze piaţa valutară prin prisma specificităţii cererii şi ofertei
de valută;
 să prezinte cursul de schimb valutar şi a tipurilor sale;
 să găsească corelaţia dintre modificarea cursului de schimb şi factorii
determinanţi;
 să definească balanţa de plăţi externă şi structura acesteia;
 să aprecieze corelaţia dintre conturile balanţei de plăţi.

STRUCTURA TEMEI
13.1.Cursul de schimb valutar şi convertibilitatea.
13.2.Pieţele schimburilor valutare.
13.3.Balanţa de plăţi şi principalele sale poziţii.
13.4.Datoria externă şi formele acesteia.

NOŢIUNI-CHEIE:
valută, convertibilitate, piaţă valutară, cerere şi ofertă de valută, curs
valutar, curs valutar nominal şi real, balanţă de plăţi, balanţă comercială,
contul curent, contul de capital şi financiar, datorie externă.

REPERE DE CONŢINUT
13.1.Cursul de schimb valutar şi convertibilitatea
Cursul valutar - preţul unei monede naţionale sau internaţionale exprimat
într-o altă monedă naţională cu care se compară valoric în anumite condiţii;
reflectă cantitatea de monedă străină ce se primeşte în schimbul unei cantităţi de
monedă naţională.
Pe parcursul ultimului secol s-au perindat consecutiv trei tipuri de cursuri de
schimb :
o cursul de schimb fix bazat pe etalonul aur-monedă - Marea Britanie (înc.
sec. XlX- lea);
 o cursul de schimb fix bazat pe etalonul aur-devize - a. 1944 la Conferinţa
Mondială de la Bretton Woods - o dublă convertibilitate:
a) a dolarului în aur,
b) a valutelor naţionale în dolari (SUA).
o cursul de schimb flotant - 1976, la Conferinţa Mondială de la Kingstone
(Jamaica) a cărui mărime se stabileşte în raport cu cererea şi oferta de pe
piaţa valutară.
Cursul valutar poate fi:
- oficial – stabilit de către stat
- de piaţă sau comercial – stabilit liber în urma confruntării dintre cererea şi
oferta de valută.
Factorii care influenţează cursul valutar sunt:
1. factori interni:
- producţia de bunuri /servicii;
- factori monetari care privesc masa bănească, creditul, dobânda;
- factori de natură social-politică, mentalitatea, comportamentul
oamenilor.
2. factori internaţionali:
- raportul dintre cererea şi oferta de bani pe piaţa externă;
- starea balanţei de plăţi externe a fiecărei ţări;
- factori de natură economică, financiară, socială, politică, psihologică,
caracteristici economiei mondiale.
Convertibilitatea este proprietatea unei monede naţionale de a se schimba, în
diferite proporţii, cu monedele altor ţări. Valutele naţionale pot fi:
- liber-convertibile (dolarul american, euro, lira sterlină, yenul japonez);
- parţial convertibile – majoritatea monedelor ţărilor lumii.
- neconvertibile – monedele unor ţări nerecunoscute ca state independente
(rubla transnistreană).

13.2.Pieţele schimburilor valutare

Piaţa valutara reprezintă sistemul de relaţii financiar-valutare prin
intermediul căruia se desfăşoară vânzarea şi cumpărarea de valută efectivă sau în
cont, precum şi vânzarea-cumpărarea de devize (trate şi bilete la ordin) exprimate
în monedă străină.
Această piaţă valutară este supusă unor reglementări naţionale (din partea
Băncii Centrale), dar apar şi situaţii în care pieţele valutare au caracter
internaţional, deservind interesele unor zone.
 Pe piaţa valutară se vând şi se cumpără valutele altor ţări, în special valutele
liber convertibile. Pe această piaţă se confruntă cererea de valută cu oferta de
valută.
Cererea de valută străină este generată de următorii factori:
- de operaţiunile de import, adică de agenţii economici specializaţi în
importuri;
- de persoanele care pleacă în scopuri turistice sau afaceri peste hotare;
- de necesitatea extinderii activităţii economice şi procurarea în acest caz a
utilajelor, a materiei prime de peste hotare;
- de măsurile de apărare împotriva unei dinamici nefavorabile a cursului de
schimb al valutei naţionale.
- de operaţiuni speculative;
- de ieşiri de capital în scopuri de investire peste hotare.
Oferta de valută este alimentată de:
- banii obţinuţi din urma exportului de bunuri materiale şi servicii;
- transferul de bani al persoanelor care activează peste hotare;
- investiţiile străine care intră în ţară;
- împrumuturi şi credite, contractate cu organizaţiile economice
internaţionale sau cu agenţii economici publici şi privaţi de peste hotare;
- depozite bancare şi bani ale agenţilor economici în valută liber-
convertibilă.

13.3.Balanţa de plăţi şi principalele sale poziţii

Balanţa de plăţi este un document statistic şi contabil, care înregistrează toate
tranzacţiile economice (comerciale, monetare şi financiare) ce au loc între agenţii
economici rezidenţi şi străinătatea în decursul unei perioade de timp, de regulă, un
an. Balanţa de plăţi este elaborată de Banca Centrală, în baza datelor prezentate de
sistemul bancar şi de serviciul vamal.
Ca şi orice balanţă, balanţa de plăţi este compusă din 2 părţi:
a) intrările de valută (devize) în ţară (credit);
b) ieşirile de valută spre exterior (debit).
Intrările de valută au loc din următoarele tranzacţii:
- banii obţinuţi din urma exportului de bunuri materiale şi servicii;
- transferul de bani al persoanelor care activează peste hotare;
- investiţiile străine care intră în ţară;
- împrumuturi şi credite, contractate cu organizaţiile economice
internaţionale sau cu agenţii economici publici şi privaţi de peste hotare;
- cumpărarea de acţiuni sau de obligaţiuni de către agenţii economici străini
pe piaţa financiară naţională.
 Ieşirile de valută din ţară se efectuează din următoarele tranzacţii:
- plata importurilor;
- investiţii ale agenţilor economici rezidenţi în străinătate;
- transferul de profituri ale firmelor străine în ţările de origine;
- depuneri băneşti ale agenţilor economici şi persoanelor fizice în băncile
străine;
- rambursarea împrumuturilor şi creditelor contractate cu băncile şi
guvernele ţărilor străine sau cu organizaţiile financiare internaţionale.
Balanţa comercială este compusă din 3 conturi: contul curent, de capital şi
financiar.
1) Contul curent – înregistrează intrările şi ieşirile de bani din ţară rezultate
din exporturile şi importurile de bunuri şi servicii, precum şi din veniturile
provenite din remunerarea factorilor de producţie, din balanţa transferurilor
curente. Astfel, contul curent include următoarele operaţiuni:
- exportul şi importul de bunuri materiale;
- exportul şi importul de servicii;
- transferurile provenite din remunerarea muncii;
- transferurile curente de asistenţă publică sau privată, materială sau
financiară.
2) Contul de capital şi financiar înregistrează toate ieşirile şi intrările de
capital şi alte fluxuri financiare dintr-o ţară în alta. Acest cont reuneşte următoarele
tipuri de operaţiuni:
- investiţiile directe ce intră în ţară ale firmelor străine şi cele ale rezidenţilor
făcute în străinătate;
- intrările şi ieşirile de investiţii de portofoliu;
- creditele şi împrumuturile internaţionale pe termen mediu şi lung;
- achiziţionarea şi vînzarea de active nemateriale.
Un cont aparte, iar în unele ţări o parte componentă a contului de capital o
constituie rezervele.
Toate ţările lumii au un asemenea cont, care se compune din rezerve de aur şi
de valute convertibile. Aceste rezerve sînt utilizate în cazuri excepţionale, în
principal pentru acoperirea deficitului balanţei de plăţi şi pentru susţinerea
monedei naţionale pe piaţa valutară internaţională, atunci cînd cursul acesteia
începe a scădea brusc şi cu ritmuri înalte. Rezervele valutare ale unei ţări cresc
atunci cînd se înregistrează un sold pozitiv al balanţei de plăţi.

13.4.Datoria externă şi formele acesteia

 Datoria externă se defineşte prin totalitatea obligaţiilor băneşti pe care
rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le au faţă de străinătate la un
moment dat.
Formele de manifestare ale datoriei externe sunt:
1) datoria publica externa contractata direct de către stat;
2) datoria publica externa contractata de anumiţi subiecţi de drept public
sau privat, cu garanţia expresă a statului;
3) datoria externă privată, negarantată de către stat.
Din cele prezentate, rezultă că noţiunea de datorie externă este mult mai
larga decât aceea de datorie publica externă şi are mai multe sensuri, astfel:
1) datorie externă brută în sens larg;
2) datorie externă brută în sens restrâns;
3) datorie externă în interpretarea Băncii Mondiale;
4) datorie externă netă.
1. Datoria externă brută în sens larg cuprinde sumele de bani şi alte valori
pe care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le datorează străinătăţii la un
moment dat.
În aceasta interpretare exhaustiva, datoria externă include:
sumele datorate străinătăţii de către stat, de unităţile administrativ-
teritoriale şi de alte entităţi publice;
obligaţiile băneşti ale unităţilor economice, angajate din străinătate cu sau
fără garanţia statului;
datoriile faţă de creditorii străini ale persoanelor fizice rezidente din ţara
analizată.
Aceste datorii sunt expresia unei diversităţi de împrumuturi contractate în
străinătate, a achiziţiilor de bunuri, executărilor de lucrări şi prestărilor de servicii
pe credit, a investiţiilor directe de capital, precum şi a îndeplinirii altor obligaţii
care deriva din contractele încheiate sau din diverse reglementări.
Creditorii străini pot fi: organisme internaţionale, guverne, băncile naţionale
ale unor ţări şi alte instituţii publice, băncile private, firmele şi alţi creditori
instituţionali, precum şi unele persoane fizice.
Deoarece "inventarierea" tuturor obligaţiilor băneşti ale rezidenţilor unei ţări
faţă de străinătate este foarte dificilă, nu toate aceste obligaţii au scadenţe precise şi
sunt exprimate valoric. Prin urmare, datoria externă brută în sens larg nu are
aplicabilitate practică.
2. Datoria externă brută în sens restrâns cuprinde obligaţiile băneşti faţă de
străinătate ale persoanelor fizice şi juridice, dintr-o ţară, cu următoarele excepţii:
 împrumuturile pe termen scurt (sub un an), deoarece acestea reprezintă
operaţii financiare curente, indispensabile derulării activităţilor de comerţ
exterior;
investiţiile străine directe, deoarece nu au stabilite termene de rambursare
sau de lichidare;
ajutoarele financiare (nerambursabile), primite în cadrul unor programe de
asistenţă publica bi- şi multilaterala;
împrumuturile externe cu o perioadă de graţie de 10-15 ani sau mai mare;
împrumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau
altor reprezentanţe ale acestora în condiţii mai avantajoase decât cele
practicate pe piaţa mondială;
creditele contractate de persoane fizice sau juridice, fără a avea garanţia
autorităţilor competente.
3. Datoria externa în interpretarea Băncii Mondiale şi a instituţiilor din
sistemul său cuprinde atât sumele datorate, de stat, unor creditori publici şi privaţi
(obligaţii exprimate în valută, bunuri sau servicii) cu o perioadă de rambursare de
peste un an, cât şi sumele datorate străinătăţii de persoane private şi garantate de
autorităţile publice din ţara analizată.
Potrivit acestei interpretări, datoria externă nu cuprinde:
datoriile persoanelor private către străinătate, care nu sunt garantate de
autorităţile publice;
datoriile statului rezultate din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional;
datoriile care pot fi achitate faţă de străinătate, la opţiunea debitorilor, în
moneda ţării lor;
sumele datorate, de persoanele fizice şi juridice din ţara analizată, unor
creditori străini, pentru care nu s-au stabilit termene concrete de achitare.
4. Datoria externă netă este egală cu diferenţa dintre activele publice şi
private ale rezidenţilor unei ţări în străinătate şi activele deţinute de rezidenţii
străini în ţara analizată.
Această accepţiune a datoriei externe se utilizează în cazul ţărilor care apar
atât în calitate de debitoare, cât şi de creditoare faţă de străinătate, prin
angajamentele faţă de străinătate şi, respectiv, prin activele constituite în
străinătate.
Mărimea datoriei externe se calculează atât în expresie absolută, cât şi
relativă.
Mărimea absolută a datoriei externe reflectă suma totală datorată, de stat şi
de rezidenţii unei ţări, creditorilor externi, la un moment dat. Această mărime se
exprimă fie într-o valută străină (forte), fie în monedă naţională, prin transformarea
valutelor în care a fost angajată datoria în moneda ţării debitoare, prin utilizarea
cursului de schimb valutar comunicat de Banca Centrală.
Semnificaţia acestui indicator este scăzută, deoarece nu are nici o legătură cu
potenţialul financiar-valutar al ţării debitoare şi cu eşalonarea, în timp, a
rambursării datoriei pe care o caracterizează.
Expresiile relative ale datoriei externe au o semnificaţie informaţională
relevantă, întrucât datoria externă se raportează la alţi indicatori. În acest sens, se
calculează:
 mărimea medie a datoriei externe pe un locuitor (se determină prin
raportarea datoriei externe totale, exprimate într-o valută forte, la numărul
populaţiei; se utilizează în comparaţii pe plan naţional şi internaţional);
 ponderea datoriei externe în produsul intern brut;
 ponderea datoriei externe în exportul de bunuri şi servicii (arată în cât timp
s-ar putea rambursa datoria unei ţări faţă de străinătate, pe seama valutei
încasate din vânzările de bunuri şi prestările de servicii peste graniţă; acest
indicator are numai o valoare teoretică, întrucât nici un stat nu foloseşte
întreaga valută pentru restituirea datoriei externe).
Capacitatea de îndatorare externă exprimă posibilităţile unei ţări de a angaja
credite din străinătate pentru care plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente,
precum şi rambursarea la scadenţă nu creează dificultăţi economico-financiare greu
de depăşit.

SUBIECTE PENTRU DISCUŢII ŞI REFERATE

1. Dezechilibrul balanţei de plăţi externe şi efectele ei asupra economiei
naţionale.
2. Stabilitatea monedei naţionale şi impactul ei asupra fluxurilor externe.
3. Relaţia dintre balanţa comercială şi balanţa de plăţi externe

ACTIVITATE INDIVIDUALĂ:
Studiu comparativ al datoriei externe şi celei interne.

VERIFICĂ CUNOŞTINŢELE:
1. Piaţa schimburilor valutare.
a) Definiţi piaţa valutară.
b) Identificaţi factorii determinanţi ai cererii şi ofertei de valută.
c) Apreciaţi diferite tipuri de valută din punct de vedere al convertibilităţii
acestora.
2. Cursul de schimb valutar şi factorii de influenţă.
a) Definiţi cursul valutar sau cursul de schimb.
 b) Caracterizaţi tipurile cursului de schimb.
c) Apreciaţi factorii care influenţează modificarea cursului de schimb.
3. Balanţa de plăţi şi principalele sale poziţii.
a) Definiţi balanţa de plăţi.
b) Descrieţi structura balanţei de plăţi.
c) Apreciaţi componentele de bază ale balanţei de plăţi a Republicii
Moldova.