Tema 7.

ROLUL STATULUI ÎN
ECONOMIE

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ
 să expună evoluţia teoriilor cu privire la rolul statului;
 să aprecieze cauzele intervenţiei statului în activitatea economică;
 să definească instrumentele de reglementare a economiei de către stat;
 să clasifice obiectivele politicilor macroeconomice;
 să identifice politicile macroeconomice promovate de stat,
 să aprecieze rolul politicilor macroeconomice în economia ţării.

STRUCTURA TEMEI
7.1. Teorii cu privire la rolul statului în economie.
7.2. Cauzele intervenţiei statului în activitatea economică.
7.3. Obiectivele şi instrumentele politicilor macroeconomice.

NOŢIUNI-CHEIE:
stat, politică macroeconomică, politica bugetară, politica fiscală, politica
monetară, politica creditară, politica vamală, reglementare administrativă.

REPERE DE CONŢINUT
7.1. Teorii cu privire la rolul statului în economie
În condiţiile economiei contemporane problema rolului şi locului statului în
economie devine una dintre cele mai importante. Spre sfârşitul Evului Mediu, se
considera că statul este un factor de creştere a avuţiei naţiunii, deşi în opinia
mercantiliştilor, statul se limita doar cu reglementarea comerţului exterior şi a
masei monetare.
Conceptul privind rolul economic al statului:
Libertarian – intervenţia statului are loc prin colectarea impozitelor, lupta
cu întreprinderile monopoliste şi concurenţii străini.
Monetarist - întreţinerea armatei şi poliţiei, protejarea pieţei interne,
stabilizarea circulaţiei banilor şi protecţia mediului.
 Keynesian – promovarea unei politici de creditare mai active cu scopul
utilizării mai bune a forţei de muncă, adică soluţionarea problemei ocupării ei.
Neoliberal – statul nu se amestecă în activitatea economică a
producătorilor de mărfuri, iar economia de piaţă trebuie să se autoregleze.
La sec. XVIII, s-au constituit 2 curente economice diametral opuse în
aprecierea rolului statului în economie: liberalismul şi totalitarismul economic.
Liberalismul economic – limitarea rolului statului la apărarea instituţiilor
necesare înfloririi liberei concurenţe. După Adam Smith există o mână invizibilă
care-l determină pe producător să promoveze interesele societăţii, iar schimbul
dintre producători se desfăşoară în urma mecanismului cerere-ofertă. Primii
promotori ai liberalismului erau fiziocraţii francezi care şi-au expus crezul prin cea
mai bună politică a “laissez–fair”- ului – ea a dus la un progres material rapid,
libertate individuală, dar şi crize economice periodice, epuizarea unor resurse
naturale, creşterea şomajului şi inflaţiei. Neoclasicii considerau că statul trebuie să
fie un protector al concurenţei şi să efectueze controlul asupra monopolului
natural.
Totalitarismul economic - intervenţia masivă a statului în economie.
Principalii promotori ai totalitarismului erau marxiştii. Ei considerau că statul
intervine complet în economie. Fabricile, uzinele, pământurile aparţineau statului,
iar economia era dirijată de un director de întreprinderi ales de organele de stat.
Însă în unele situaţii, totalitarismul era incapabil să rezolve aşa probleme ca
şomajul, crizele, inflaţia.
În rezultat s-a elaborat o nouă doctrină – keynesismul de către J. M. Keynes.
Aceasta presupune intervenţia statului în unele domenii ale economiei: stimularea
investiţiilor private şi promovarea programelor guvernamentale prin investiţii
proprii. Keynesismul devine treptat o trăsătură a politicilor economice
contemporane.

7.2. Cauzele intervenţiei statului în activitatea economică

Motivul intervenţiei statului în economie constă în aceea că piaţa este
incapabilă să soluţioneze majoritatea problemelor economice: crize economice,
şomajul, inflaţia şi că domină o concurenţă imperfectă a monopolului.
Ineficienţa dezvoltării iniţiativei private într-o serie de domenii de interes
general (statul elaborează diferite programe în direcţia unor nevoi: agricole,
energetice).
Asigurarea echilibrului şi a stabilităţii economiei.
Creşterea complexităţii vieţii economice în aşa perioade ca: războaie, crize.
Satisfacerea nevoilor colective ale societăţii prin asumarea de către stat a
unor responsabilităţi: asistenţă medicală şi socială, educaţie, asigurare socială.
 Ameliorarea condiţiilor de existenţă şi dezvoltare a naţiunii: producerea
unor bunuri de calitate.
Finanţarea de stat a cheltuielilor pentru apărarea naţională.
Cele mai importante forme de implicare a statului în economie:
Elaborarea cadrului legislativ sau “regulilor de joc” pentru agenţii
economici. Prin lege statul stabileşte care activitate e legală şi care e interzisă.
Apărarea concurenţei – apără concurenţa prin elaborarea legii şi asigurarea
respectării ei.
Redistribuirea veniturilor – redistribuie o parte a PIB pentru diferite
activităţi:
a) subvenţionarea învăţământului, asistenţei medicale şi transportului public;
b) subvenţionarea preţurilor la produse;
c) asigurarea plăţii pensiilor şi a îndemnizaţiilor pentru şomaj;
d) stabilirea nivelului minim al salariului, duratei zilei de muncă.
Crearea şi conducerea unui sector public important (poşta, confecţionarea
armelor, parţial transportul).
I. Samson a stabilit 4 tipuri ale statului contemporan:
1) Stat regulator (instituţii şi intervenţie puternică): ţările din UE, Norvegia,
Elveţia, Canada, Israel, Slovenia, Estonia, Ungaria, Botswana.
2) Stat arbitru (instituţii puternice şi intervenţie slabă): SUA, China, Australia,
Thailanda ş.a.
3) State emergente (instituţii şi intervenţie slabă): Rusia, România, Argentina,
India, Mexic.
4) State paternaliste capturate (instituţii slabe şi intervenţie puternică):
Bolivia, Turcia, Ucraina, Nicaragua, Polonia, Croaţia.

7.3. Obiectivele şi instrumentele politicilor macroeconomice.

Politica economică – ansamblul de măsuri, norme, reguli stabilite de stat,
care dirijează viaţa economică pentru asigurarea creşterii social-economice a
comunităţii date.
Principalele politici economice:
1. politica fiscală - colectarea organizată a unei părţi din veniturile agenţilor
economici (prin impozite şi taxe);
2. politica bugetară - modificarea proporţiilor şi structurii veniturilor şi
cheltuielilor statului;
3. politica monetară - controlul masei monetare în circulaţie şi a puterii de
cumpărare a banilor, reglementarea activităţii sistemului monetar – creditar;
4. politica de preţuri - stabilirea preţurilor la unele bunuri şi servicii;
 5. politica de venituri - atenuarea diferenţierii veniturilor prin redistribuirea
venitului naţional;
6. politica de mediu - optimizarea situaţiei privind mediul ambiant;
7. politica socială - asigurarea cu bunuri publice şi a protecţiei sociale.
Instrumentele reglementării economiei de către stat
Bugetul de stat este principalul instrument de redistribuire a veniturilor în
societate. Cu ajutorul impozitelor şi al taxelor, statul influenţează dinamica cererii,
a economiilor şi a investiţiilor, fluctuaţiile ciclice şi proporţiile în dezvoltarea
diferitelor ramuri ale economiei naţionale.
Instrumentele monetare şi de credit folosite de stat:
a) variaţia ofertei de bani prin mărirea sau reducerea ratei dobânzii;
b) modificarea ponderii rezervelor obligatorii a băncilor comerciale;
c) operaţiunile pe piaţa deschisă, care constau în punerea în vânzare a
obligaţiunilor emise de către stat, apoi cumpărarea lor.
Instrumentele administrative sînt cele mai numeroase şi mai variate:
• interzicerea sau admiterea anumitor tipuri de activităţi economice;
• eliberarea autorizaţiilor sau licenţelor pentru desfăşurarea unor activităţi;
• elaborarea anumitor standarde şi norme ce vizează diferite produse,
construcţii sau activităţi şi controlarea respectării acestora de către agenţii
economici.
După perioada de timp şi obiectivele urmărite, se deosebesc politici
economice:
Conjuncturale – au ca scop modificarea variabilelor economice într-un
scurt timp (câteva luni-1/2 ani), se mai numesc “politici de reglementare
anticiclice”- preîntâmpinarea crizelor, şomajului şi a hiperinflaţiei. Politicile
conjuncturale au ca obiective:
I. Asigurarea creşterii economice;
II. Asigurarea ocupării depline a forţei de muncă;
III. Echilibrul balanţei de plăţi;
IV. Stabilitatea preţurilor.
Structurale – au ca scop modernizarea economiilor naţionale, schimbarea
caracteristicilor fundamentale a lor (pe termen mediu şi lung). Prin politica
structurală, statul susţine dezvoltarea infrastructurii, învăţământului, ocrotirii
sănătăţii, agriculturii, turismului.
Principalele forme ale politicilor structurale:
 Programarea economică – asigură coerenţa intervenţiei statului în
economie.
 Politica industrială – ansamblu de acţiuni întreprinse de autorităţile
publice pentru asigurarea unui nivel înalt de dezvoltare.
 Ansamblul politicilor economice anunţate de Guvernul R.M. în perioada
ultimilor ani sunt: menţinerea stabilităţii social-economice; extinderea sectorului
privat; restructurarea întreprinderilor; înăsprirea disciplinei fiscale; asigurarea
protecţiei sociale etc.

SUBIECTE PENTRU DISCUŢII ŞI REFERATE

1. Politica bugetară şi rolul ei în relansarea economică. Studiu de caz pe
exemplul Republicii Moldova.
2. Politica fiscală – factor de stimulare a activităţii şi stabilităţii economice.
Studiu de caz pe exemplul Republicii Moldova.

ACTIVITATE INDIVIDUALĂ:
Studiu privind politica comercială a Republicii Moldova.
Studiu privind politica de atragere a investiţiilor străine în Republica
Moldova.

VERIFICĂ CUNOŞTINŢELE:
1. Teorii cu privire la rolul statului în economie.
a) Numiţi teoriile privind rolul statului.
b) Expuneţi evoluţia teoriilor cu privire la rolul statului în economie.
c) Apreciaţi cauzele intervenţiei statului în activitatea economică
2. Formele şi efectele intervenţiei statului în activitatea economică.
a) Identificaţi formele de implicare ale statului în economie.
b) Caracterizaţi formele de implicare ale statului în activitatea economică.
c) Apreciaţi efectele intervenţiei statului în activitatea economică.
3. Obiectivele şi instrumentele politicilor macroeconomice.
a) Definiţi conceptul de politică economică.
b) Caracterizaţi principalele instrumente de reglementare a economiei de
către stat.
c) Apreciaţi principalele forme de politică economică a statului în ţările cu
economie de piaţă.