Curs 1

1. Definirea Termenilor

Economia – ansamblul activitatilor umane desfasurate in sfera productiei, distributiei si

consumului bunurilor material si serviciilor.
Economia nationala – entitate rezultata din dezvoltarea schimbului reciproc de activitati
intre membrii unei comunitati umane, pe ansamblul teritoriului unui stat national.

Economia nationala cuprinde urmatoarele sectoare:

- Sectorul primar (agriultura, silvicultura, industria extractive)
- Sectorul secundar (ramurile industriei prelucratoare, constructiile)
- Sectorul tertiar (serviciile)
- Sectorul cercetarii stiintifice.

Macroeconomia acea parte a teoriei economice care studiaza activitatea economica asa cum
apare la scara economiei nationale a unei tari, ca un intreg unde se realizeaza agregarea cererii si
ofertei individuale in cererea si oferta globala, a fluxurilor dintre agentii economici in circuite
sintetice de ansamblu, care exprima veniturile si cheltuielile, consumului intermediar si consumul
final, economiile si investitiile, exportul net.
Macroeconomia se ocupa cu studiul structurii, functionalitatii si comportamentului in
ansamblu al sistemului economiei nationale in stransa conexiune cu sistemul economiei mondiale si
cu mediul inconjurator in scopul determinarii volumului total de bunuri si servicii necesar existentei
societatii.

2. Orientarile macroeconomice

Orientarile macroeconomice sunt grupate in trei mari categorii:

- Orientarea liberal – sustine ca piata aloca cel mai bine resursele pentru satisfacerea
nevoilor;
- Orientarea interventionista – sustine ca interventia guvernului poate imbunatati
semnificativ functionarea pietei nationale, care este rigida si netransparenta;
- Orientarea neoclasica – reprezinta o conciliere intre interventionism si liberalism si
considera ca interventia statului este necesara pentru asigurarea unei cresteri economice
echilibrate.

Orientarea liberala

Adeptii diferitelor variante de neoliberalism, monetarism, sau ai teoriei economiei ofertei

atribuie dezechilibrele manifestate in economiile tarilor dezvoltate interventiei statului in domeniul
veniturilor, preturilor, creditului, economisirii s.a.
In conceptia lui Milton Fridman, orice forma de interventie in economie este considerate ca
o interventie in circulatia monetara, crizele economice nereprezentand altceva decat dereglari ale
acesteia.
 Rolul dominant in procesul economic revine banilor, iar stabilitatea monetara ar fi
premiza esentiala a stabilitatii economice. Conform aprecierilor sale, statul inregistreaza o
tendinta de diminuare.

Orientarea interventionista

James Tobin (detonator al Premiului Nobel pentru economie, ca si M. Friedman) se

pronunta pentru o apreciere nuantata a ponderii cheltuielilor statului in produsul national brut, in
functie de nevoile si prioritatile tarii, de conditiile existente etc.
James Tobin propune distinctia intre rolul macroeconomic sic el microeconomic al statului,
se pronunta pentru un rol active al statului prin intermediul bancii central de stat si, in cazuri
justificate, prin intermediul politicii fiscale. Acesta opteaza pentru o interventie in sfera
microeconomica numai atunci cand pietele nu sunt capabile sa-si indeplineasca functiile sau
cand monopolurile elimina concurenta.

Curs 2
1. Elementele politicii macroeconomice

Politica economica reflecta actiunea constienta a statului democratic in directia stabilirii

obiectivelor macroeconomice de atins pentru o anumita perioada intr-o tara, precum si a mijloacelor
directe si indirect necesare transpunerii in practicaa acestora, din perspective esecurilor pietelor
libere, controlului riscurilor externalitatilor negative – saracie si poluare.
Politica macroeconomica priveste modul in care administratia publica, statul, poate
influenta economia, procesele si fenomenele economice.
Politica macroeconomica vizeaza stabilirea de obiective generale de catre govern si
folosirea instrumentelor de control pentru atingerea acestor obiective.
Obiectivele politicilor macroeconomice vizeaza maximizarea bunastarii care se poate
realize prin intermediul a patru obiective particulare:
- Atingerea unui nivel inalt si stabil de utilizare a fortei de munca;
- Mentinerea unui nivel stabil al indicelui general al preturilorl;
- Evolutia crescatoare a venitului/outputului real (cresterea economica);
- Atingerea echilibrului balantei de plati externe (CHI, 98).

In realizarea obiectivelor politicii macroeconomice se utilizeaza doua mari tipuri de

instrumente:
- Politica fiscal (cheltuielile guvernamentale si sistemul de taxe si impozite);
- Politica monetara (variatia ofertei de bani si operatiunile pe piata deschisa).
Alegerea obiectivelor de politica monetara trebuie sa aiba in vedere resursele disponibile,
atingerea unor obiective poate conduce la nerealizarea celorlalte tinte (este necesara stabilirea unui
obiectiv principal la nivel macroeconomic).

Tendinta interventiei statului in economie este determinata de urmatorii factori:

 - Asigurarea echilibrului si stabilitatii economiei;
- Insuficienta initiative private in unele domenii de activitate de interes general (cercetarea
stiintifica, elaborarea unor programe agricole, energetice);
- Satisfacerea nevoilor collective ale societatii prin asumarea de catre stat a unor
responsabilitati aditionale in ceea ce priveste sistemul de asigurari sociale, programele de
asistenta sociala, programele de asistenta medicala si sociala, programele educationale;
- Finantarea de catre stat a cheltuielilor pentru apararea nationala;
- Tendinta de extindere si amplificare a externalitatilor. O externalitate constituie un efect
colateral al productiei si costumului, cu consecinte positive sau negative (poluarea);
- Necesitatea ca statul sa incurajeze producerea unor bunuri economice de calitate in
conformitate cu aspiratiile consumatorului sis a descurajeze consumul de produse
daunatoare;
- Preocuparea statului de a asigura o ordine de drept corespunzatoare etapei respective de
evolutie economica. Pe masura evolutiei vietii economice se resimte necesitatea adaptarii
permanente la cerintele noi, ceea ce determina aparitia formelor juridice corespunzatoare.
Rolul ordinii de drept consta tocmai in asigurarea unui cadru normal de desfasurare a
activitatii economice;
- Modificarile intervenite in conjuctura economiei mondiale. Printr-o politica adecvata, statul
poate stimuli participarea agentilor economici la fluxurile economice internationale,
transformand acest factor intr-un elemtent potentator al dezvoltarii nationale.

Exista in principal trei modalitati de interventie a statului in economie prin:

- Politici structurale – se refera la stabilirea obiectivelor si strategiilor pe termen lung,
planificarea macroeconomica si problema reglementarii/dereglementarii;
- Politici de ajustare – politica monetara, politica fiscala, politica de preturi, politica de
venituri;
- Politici de mediu – priveste mediul natural, mediul economic extern, mediul monetar.

Curs 3
1. Clasificarea formelor de turism

Organizatia Mondiala a Turismului (OMT) in cadrul Conferintei Internationale asupra

Statisticii Voiajelor si Turismului, Ottawa, 1991, a conturat o definitie unitara a turismului adoptata
ulterior in cadrul Sesiunii a XXVII-a a Comisiei de Statistica a Natiunilor Unite. Astfel turismul
este definit ca activitatile desfasurate de personae, pe durata calatoriilor si sejururilor, in
locuri situate in afara resedintei obisnuite, pentru o perioada consecutive care nu depaseste 12
luni, cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.
Turismul se manifesta ca un fenomen economic-social complex, rezultat din integrarea
mai multor subdiviziuni (ramuri distincte) ale economiei:
- Domenii angajate direct si in principal in servirea turistilor
O activitate de hotelarie si restauratie;
 O activitate de trasporturi;
O activitatea agentiilor de voiaj si a touroperatorilor.
- Domenii angajate indirect telecomunicatii, cultura si arta, sport, sanatate.

Principalele forme de turism sunt:

- Turism intern (domestic tourism) rezidentii unei tari care calatoresc numai in interiorul
acesteia;
- Turism receptor (inbound tourism) non-rezidentii care calatoresc in tara data;
- Turism emitator (outbound tourism) rezidentii care calatoresc in alte tari.

Cele trei forme de turism pot fi associate astfel:

- Turism interior (turismul intern + turismul receptor)
- Turism national (turismul intern + turismul receptor)
- Turism international (turismul receptor + turismul emitator).

Criterii de diferentiere vizitatori (in sensul de turisti) de alte categorii de calatori:

- Voiajul trebuie sa fie efectuat intr-un loc in afara resedintei obisnuite (tara sau locul in care o
persoana traieste mai mult de un an) ceea ce exclude mai mult sau mai putin regulate intre
domiciliu si locul de munca sau de studii;
- Sejurul nu poate depasii 12 lui consecutive, peste acest prag vizitatorul avand, din punct de
vedere statistic, statutul de rezident;
- Motivul principal al calatoriei trebuie sa fie altul decat exercitarea unei activitati remunerate,
la locul vizat ceea ce exclude migratia legata de locul de munca.

Vizitatorii sunt grupati dupa rezidenta:

- Vizitatori internationali (turisti cel putin o noapte + excursionisti);
- Vizitatori interni (turisti cel putin o noapte + excursionisti).

Motivele calatoriei, determina structurarea pe grupe si subgrupe. Principalele mobiluri

ale calatoriilor turistice sunt:
- Loisir, recreere si vacant (odihna): vizitarea oraselor, participarea la diverse manifestari
cultural si sportive, efectuarea cumparaturilor, plaja (cura heliomarina), practicarea
diferitelor sporturi (ca amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihna, voiaje de nunta, etc.
- Vizite la rude si prieteni: vizitarea parintilor, concedii in camin (familie), participarea la
funeralii, participarea la programe de ingrijire a invalizilor, etc.
- Afaceri si motive profesionale: instalarea de echipamente, inspectii, vanzari si cumparari in
contul unei firme, participarea la reuniuni, conferinte si congrese, targuri si expozitii, studii,
cursuri de limbi straine sau de pregatire profesionala, participarea la activitati, sportive
profesionale, misiuni guvernamentale, etc.
- Tratament medical: cure si tratamente de orice tip,
- Religie/pelerinaje: participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje
- Alte motive: echipajele aeronavelor si vaselor destinate transportului public (personalul
insotitor de bord), transit, alte activitati.
 2. Caracteristicile serviciilor turistice

Trasaturi cu caracter general ale serviciilor turistice manifestate prin:

- Caracterul nematerial (imaterial) al prestatiei – exista numai in forma potential si
concretizata numai in contact cu cererea;
- Nestocabilitatea – serviciile turistice nu pot fi stocate si pastrate in vederea unui consum
ulterior, ele fiind perisabile (cu consecinte negative asupra gradului de utilizare a
capacitatilor de cazare, alimentative, tratament si a resurselor umane.
- Coincidenta in timp si spatiu a productiei si a consumului lor – prezenta in acelasi loc a
prestatorului si beneficiarului, simultaneitatea executiei si consumului serviciilor, orice
neconcordanta de timp sau de loc se soldeaza cu pierderi de oferta si/sau servicii neacoperite.
- Indispensabile de persoana prestatorului – ele incetand sa existe in momentul incheierii
acestora (comercializarea serviciilor presupune contactul nemijloc intre producatorul-
prestator si consummator).
- Intangibile – serviciile turistice nu pot fi cunoscute sau evaluate inainte de cumparare, sunt
necesare eforturi de cunoastere a cererii si de stimulare a ei, publicitatii in sistemul touristic
revenindu-i un rol important.
- Se individualizeaza la nivelul grupului sau persoanei – servicii adaptate specificului
fiecarui client. O asemenea individualizare este mai evident in situatia turistilor pe cont
propriu, in cazul formelor organizate ale turismului, particularizarea se realizeaza la nivelul
grupului. Caracteristica de individualitate a serviciilor turistice nu exclude posibilitatea
determinarii unor component standard in raport cu care sa se stabileasca tipurile de baza ale
prestatiei.
- Ponderea mare a cheltuielilor cu munca vie – se impune prezenta lucratorului in turism
prin specificul activitatilor cat si al psihologiei consumatorului-turist.

Trasaturi specific ale serviciilor turistice manifestate prin:

- Personalizarea serviciilor – serviciile turistice trebuie personalizate atat la nivelul grupului,
cat si ale individului datorita comportamentului diferit al turistilor fata de fiecare component
a prestatiei.
- Inalt dinamism – serviciile turistice urmaresc indeaproape evolutia cererii turistice, pe de o
parte si schimbarile comportamentale ale consumatorilor, pe de alta parte. Acestea cunosct
ritmuri de crestere superioare evolutiei de ansamblu a fenomenului turistic.
- Complexitate – este rezultatul diferitelor combinatii intre elemente decurgand din conditiile
natural si antropice (geografie, clima, istorie, cultura si civilizatie), specific fiecarei zone sau
tari si serviciile furnizate de organizatii (transport, cazare, alimentative, agreement).

Produsul touristic este considerat rezultatul asocierilor, interdependentelor

dintreatractivitatea unei zone (resurse) si facilitatile (serviciile) oferite cumparatorului, resursele vor
lua forma diferitelor produse numai prin intermediul prestarilor de servicii specific (gazduire,
alimentative, transport, agreement).
In crearea (producerea) si mai ales in individualizarea produselor turistice, accentual
cade pe servicii.
 Curs 4
1. Definirea industriei turismului

Industria turismului a fost definite, de Scott si Meis in cadrul unei lucrari despre utilizarea
contului satelit al turismului in Canada, ca o industrie care furnizeaza produse si servicii
turistilor si care fara turism, ar inceta sa functioneze, sau ar continua sa functioneze la un
nivel redus al activitatii (exemple in acest sens sunt serviciile de transport aerian de pasageri si
serviciile din domeniul ospitalitatii).
O definitie acceptata la nivel international este cea utilizata de Eurostat (Biroul de Statistica
al Uniunii Europene) care precizeaza ca industria turismului cuprinde activitatile persoanelor
care calatoresc sis tau in locatii din exteriorul mediului lor usual nu mai mult de un an in
scopuri de agrement, de afaceri sau in alte scopuri.
Industria turismului este alcatuita din organizatii si activitati economice care sunt
divergente ca tip, locatie si caracteristici. Industria turismului poate fi impartita in doua tipuri
importante de organizatii primare si secundare.

Organizatiile primare cuprind:

- Companiile de transport;
- Hotelurile si restaurantele;
- Agentiile de turism si touroperatoare;
- Producatorii si vanzatorii de suveniruri.

Organizatiile din aceasta categorie participa in mod direct in cadrul industriei turismului
(functionarea si eficienta economica a acestor organizatii depinde de turism).
Atarctii ca muzee si facilitate de divertisment pot fi incadrate in categoria organzatiilor
primare sau secundare (depinde de proportia turistilor din totalul clientilor acestora).

Organizatiile secundare cuprind:

- Companiile de transport local;
- Unitati de divertisment (depinzand de utilizare, locatie si veniturile generate);
- Banci, companii de asigurari;
- Firme de tehnologia informatiei;
- Companii de constructii.

Acestea deservesc in special rezidentii. Functionarea si eficienta economica a acestor

organizatii depinde partial de veniturile generate prin turism.

Alte structure care apartin de industria turismului:

- Serviciile publice;
- Asociatiile comerciale;
- Organizatiile oficiale si semioficiale;
- Magazinele “duty – free”;
- Birourile de informare;
- Oficiile nationale de turism;
- Organizatii internationale.
 Aceste organizatii nu obtin venituri din turism, dar coordoneaza si reglementeaza
activitatile turistice.
Serviciile oferite turistilor la locul de petrecere a vacantei reprezinta component cea mai
importanta a activitatii turistice. Ele au ca obiect satisfacerea nevoilor turistilor:
- Cotidiene de repaos si de hrana;
- Specific de distractie si de recreere.

Aceste prestatii sunt constituite din servicii de cazare (gazduire), de alimentative si de

agreement, lor li se adauga alteservicii de ordin general sau particularizate pe forme de turism,
menite sa completeze cadrul favorabil desfasurarii voiajelor. Aceste servicii se regasesc in ceea ce se
numeste industria ospitalitatii.

Relatia industria ospitalitatii – industria turismului

 Curs 5
1. Sistemului contului satelit al turismului

Sistemul contului satelit al turismului (CST) a fost initiat de urmatoarele organizatii:

- Organizatia Mondiala a Turismului
- Consiliul Mondial al Calatoriilor si Turismului
- Oficiul Statistic al Uniunii Europene

Sistemul contului satelit al turismului (CST) care decurge din sistemul de contabilitate
nationala a Organizatiei Natiunilor Unite permite crearea unei modalitati unitare de masurare a
efectelor turismului in economie.
Sistemul contului satelit al turismului (CST) analizeaza cheltuielile directe ale
vizitatorilor internationali si interni si efectele indirect ale acestor cheltuieli.
Contul satelit al turismului (CST) este o metoda statistica prin care se urmareste masurarea
impactului economic al turismului, putandu-se compara in mod direct marimea sectorului
touristic cu celelalte sectoare ale economiei si afla masura in care acesta le influenteaza. CST a
fost creat si pentru a asigura o unitate metodologica in definirea, colectarea, analiza si interpretarea
datelor din turism, la nivelul unei tari.

Contul satelit al turismului realizeaza legatura dintre:

- Informatiile nemonetare despre turism (motivatia clatoriei, numar sosiri, durata sejurului);
- Informatiile financiare despre turism (consumul vizitatorilor, valoarea productiei turistice)
constand intr-un set de fluxuri economice (monetare) urmarite de la unitatile de consum
touristic pana la cele de productie care se ocupa cu producerea sau improtarea bunurilor si
serviciilor cumparate de turist.

Recomandarile Organizatiei Mondiale a Turismului pentru lansarea sistemul contului satelit

al turismului au fost adoptate in cadrul Conferintei Mondiale pentru Masurarea Impactului
Economic al Turismului organizata la Nisa in 1999.

Organizatia Mondiala a Turismului apreciaza ca implementarea sistemului contului satelit al

turismului va determina:
- Cresterea si imbunatatirea informatiilor cu privire la legaturile turismului cu celelalte
activitati economice;
- Furnizarea unui instrument in plus pentru proiectarea unor politici mai eficiente;
- Constientizarea efectului unor factori care nu sunt direct implicate in turism asupra acestei
industrii;
- Armonizarea si integrarea componentelor sistemului statistic al turismului.

Informatiile cuprinse in contul satelit al turismului vizeaza:

- Componentele acroeconomice, pentru a descrie marimea si importanta economica a
turismului in concordant cu componentele similar ale economiei ca intreg si pentru alte
activitati de productie se zone fucntionale de interes;
- date detaliate despre consumul touristic si cum acesta este asigurat de oferta indigena si de
importuri;
- conturi de productie detaliate asupra industriei turismului care include date despre ocuparea
locurilor de munca, multiplicarea investitiilor.
 Structura contului satelit al turismului conform Organizatiei Mondiala a Turismului

2. Indicatori statistici ai activitatii turistice

Sursele de informatii necesare calculului indicatorilor activitatii turistice sunt:

- Registrele si rapoartele statistice ale intrarilor si iesirilor turistice la frontiere;
- Rapoartele permanente ale capacitatilor de cazare;
- Registrele ofertei turistice pe categorii de agenti, elaborate de autoritatile nationale de turism;
- Rezultatele anchetelor effectuate in randul turistilor straini si locali la locul destinatiei
turistice;
- Rezultatele anchetelor privind cheltuielile turistice ale fiecarei categorii de consumatori;
- Recensamantul populatiei;
- Balanta de Plati Externe.
Indicatori de evaluare a capacitatii de cazare
- Capacitatea de cazare existent (instalata) reprezinta numarul de locuri de folosinta
turistica inscrise in cel mai recent act de receptive omologare sau clasificare a unitatii
turistice existente exclusive paturile suplimentare ce se pot instala in caz de necessitate
- Capacitatea de cazare in functiune (disponibila) reprezinta numarul de locuri de cazare de
care pot beneficia turistii, tinand cont de numarul de zile cat este deschisa unitatea turistica
respective
Circulatia turistica

- numarul total de turisti

- numarul total de zile turisti numarul de zile

Indicatori capacitatii de cazare, exprimati in marime absoluta, sunt:

- numarul de camera;
- numarul de locuri;
- capacitatea de cazare in functiune (mii/locuri/zile);
- capacitatea existenta, permanenta si sezoniera, pe structure de unitati de cazare, categorii de
confort, formade proprietate, precum si in dinamica.
Indicele de utilizare a capacitatii in functiune exprima raportul intre capacitatea de cazare
disponibila (locuri oferite) si utilizarea efectiva a acestei de catre turisti intr-o perioada determinata.

Indicatorii statistic ice caracterizeaza si comensureaza fluxurile turistice sunt:

- numarul total de turisti:
o sosiri/plecari de turisti pentru turismul international, indicator ce se obtine pe baza
inregistrarilor la frontiera;
o personae cazate, indicator utilizat pentru turismul intern si international, rezultat din
documentele unitatilor de cazare turistica;
o participant la actiuni turistice, indicator specific turismului national, rezultat din centralizarea
datelor agentiilor de turism.
- Numarul total de zile turist (produs intre numarul de turisti si durata activitatii turistice,
exprimata in zile, perioada maxima luata in calcul fiind de un an).
- Numarul mediu zilnic de turisti exprima circulatia turistica medie intr-o anumita perioada
(se calculeaza ca medie aritmetica a numarului de turisti ponderat cu numarul de zile).
- Durata medie a sejurului (se calculeaza ca media aritmetica a numarului de zile ponderata
cu numarul de turisti) si evidentiaza atitudinea consumatorilor determinata de veniturile si
structura acestora, politica tarifara practicata, structura timpului si raportul dintre timpul de
munca si timpul liber.

Principalii indicatori de evaluare a activitatii financiare a operatorilor de turism sunt:

- Indicele participarii turismului la incasarile valutare, calculate ca un raport intre veniturile
valutare din turism si veniturile valutare totale;
- Indicele contributiei turismului la cheltuielile valutare, determinat ca raport intre cheltuieli –
plati in valuta pentru turism efectuat de rezidenti in strainatate si cheltuielile valutare;
- Valoarea adaugata bruta in turism fata de total VAB reprezinta raportul dintre valoarea
adaugata in turism si total VAB la nivelul economiei nationale;
- Incasari fiscal, ce arata nivelul incasarilor obtinute din impozitele directe si indirect asupra
activitatii turistice;
- Indicele general al tarifelor de cazare.
 Curs 6
1. Impactul pozitiv al turismului asupra economiei

Preocuparile privind masurarea impactului turismului asupra economiei, asupra

comunitatilor locale si asupra mediului inconjurator, suntrelativ recente si reprezinta unul din
elementele importante ale politicii macroeconomice in turism.
Efectele economice pozitive ale turismului asupra economiei nationale a unui stat
stimuleaza guvernele, comunitatile locale si organizatiile private sa investeasca in caea zona.
Pentru ca turismul sa aiba o influenta majora in economia mondiala, trebuie ca factorii de
decizie, prin politicile aplicate sa maximizeze beneficiile economice sis a minimizeze neajunsurile
asupra mediului socio – cultural.

Beneficiile economice ale dezvoltarii turismului:

- Realizarea unor importante investitii (guvernamentale si private) in infrastructura de
transport, capacitate de cazare si alimentatie, facilitate de agrement;
- Stimularea dezvoltarii unor elemente care completeaza industria turistica (unitati comerciale,
infrastructura zonala de utilitati, sisteme de telecomunicatii si transport public).

Investitiile sunt percepute initial ca niste costuri de comunitatea locala, evolutia ulterioara
determinand profitabilitatea lor pe termen lung.

Analizand balanta turismului cu balanta de plati rezulta urmatoarele posibilitati:

- Balanta turismului deficitara si balanta d eplati deficitara (deficitul turismului agraveaza
balanta de plati) – state slab dezvoltate economic;
- Balanta turismului excedentara si balanta de plati deficitara (turismului este stimulat pentru a
contribui la reducerea deficitului balantei de plati) – state in curs de dezvoltare economica;
- Balanta turismului excedentara si balanta de plati excedentara (turismului contribuie la
cresterea surplusului balantei de plati) state dezvoltate economic dar si receptoare de turisti
internationali;
- Balanta turismului deficitara si balanta de plati excedentara state dezvoltate economic si
emitatoare de turisti internationali.

Un element important in fluxul turistilor este paritatea monedei locale fata de cea din
tara de origine a turistilor internationali.

Conceperea politicilor macroeconomice trebuie sa aiba in vedere factorii care determina

contributia turismului la crearea PIB:
- Resursele existente (resursele natural, infrastructura, resursele umane si financiare sunt
conditii esentiale pentru succesul dezvoltarii turismului);
- Nivelul dezvoltarii tehnologice (veniturile din turism vor fi mai ridicate in acele state in care
gradul de aplicare al tehnologiilor inalte este mai ridicat);
- Stabilitatea sociala si politica (problemele de acest tip vor avea un efect nefavorabil asupra
numarului de vizitatori);
- Atitudinile si obiceiurile (parerea comunitatii locale despre turisti si inclinatia individuala de
a calatorii influenteaza direct dezvoltarea turismului);
- Investitiile guvernamentale sau private (de capital, de promovare, pentru pregatirea fortei de
munca, afecteaza structura si rata de crestere a turismului).
 2. Efectele negative ale turismului

Dezavantajele care afecteaza personalul angajat in turism:

- Nivelul de calificare este considerat relative modest, iar numarul cadrelor cu pregatire
superioara este redus;
- Nivelul salariilor este inferior mediei pe economie (OMT apreciaza ca este cu aproximativ
cu 20% mai redus decat in celelalte sectoare economice);
- Nesiguranta locurilor de munca determinata de caracterul sezonier al activitatii turistice;
- Caracterul inegal al perioadelor de activitate (week – end fata de restul saptamanii, seara fata
de dimineata);
- Insecuritatea globala si recesiunea economica care afecteaza turismul;
- Folosirea minorilor in cadrul activitatilor turistice;
- Distragerea unor personae de la ocupatiile traditionale.

Scurgerile reprezinta acele sume de bani provenite din icnasarile turistice care isi pierd
capacitatea de a produce un effect multiplicator in economiile destinatiilor turistice deoarece
diminueaza valoarea efectelor indirect si induse.

Scurgerile se pot realize in urmatoarele moduri:

- Plata importurilor necesare pentru a realize infrastructura turistica;
- Repatrierea profitorilor in cazul in care serviciile turistice sunt asigurate de companii straine
(lanturi hoteliere, companii de transport);
- Importuri de bunuri de consum (in special alimente si bauturi pentru turisti);
- Plata salariilor lucratorilor straini, angajati ai companiilor transnationale.

Strategii de minimizare a scurgerilor:

- Substituirea importurilor cu bunuri indigene;
- Stimularea investitiilor pentru dezvoltarea ofertei turistice (prin reduceri si scutiri de taxe,
subventii, stimulente imobiliare, garantii impotriva nationalizarii sau expropierii;
- Modificarea atitudinii companiilor transnationale in avantajul comunitatilor locale (utilizarea
fortei de munca locala, inglobarea in consumul touristic a produselor locale, elaborarea de
coduri de etica in afaceri).

Efectele inflationiste ale cererii turistice internationale se datoreaza tendintei deplasarii

fluxurilor turistice international spre tari cu moneda mai slaba decat cea proprie (determinand o
crestere a preturilor pe plan local in perioadele de varf de sezon).
Dependenta economica de turism, manifestata prin obtinerea majoritatii veniturilor la
nivel local din turismul de masa poate determina vulnerabilitatile ale economiei nationale, in cazul
unei recesiuni economice sau unor catastrophe naturale.

In conceperea strategiei de dezvoltarea a unui stat exista trei puncte diferite de vedere
referitor la locul turismului in cadrul acesteia:
- Dezvoltarea integrata – oferta turistica beneficiaza de sprijinul celorlalte ramuri economice
cu care este interconectata (valorificarea propriilor resurse printr-un efort economic
considerabil);
- Dezvoltarea unilateral – considera turismul un motor al dezvoltarii (celelalte sectoare
economice sevor dezvolta pentru a furniza bunurile si serviciile necesare turismului);
- Dezvoltarea coordonata – o solutie de compromise (eforturile fiind concentrate spre ariile
care furnizeaza o baza existent sau promitatoare din punct de vedere al potentialului touristic
sau al fluxurilor atrase).

3. Evolutia turismului international

Date referitoare la turismul international

Date referitoare la turismul international

 Date referitoare la turismul international
Organizatia Mondiala a Turismului

Curs 7
1. Definirea globalizarii

Globalizarea a fost definita astfel:

- Intensitatea cantitativa si calitativa a tranzactiilor ce depasesc limitarea impusa de granite,
concomitant cu expansiunea spatial a acestora (Menzel U.);
- Cea mai mare schimbare economica si sociala de la Revolutia Industriala incoace (Messner
D./Nuscheler F.);
- Intensificarea relatiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distant unele de
celelalte ajung sa se interconecteze astfel incat evenimentele dintr-un loc sunt marcate de
procese care au loc intr-un loc de la multi kilometric departare si viceversa (Giddens A.);
- O interdependent sporita si integrarea diferitelor economii din lume (Desai M.).

Globalizarea economiei mondiale – un proces dinamic al cresterii legaturilor si

dependentei dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor in tot mai variate
sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele
devin globale mai mult decat nationale, cerand la randul lor o solutionare si armonizare mai globala
mai mult decat nationala.
 Din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definite drept intarirea,
reinventarea si armonizarea legaturilor dintre economiile nationale pe o piata mare, globala, a
bunurilor si serviciilor, dar mai ales a circulatiei capitalurilor de orice fel.

Factorii economic – comerciali care au determinat globalizarea economiei mondiale si care au

intensificat acest process sunt:
- Libera circulatie a marfurilor;
- Liberalizarea serviciilor;
- Liberalizarea pietelor de capital;
- Libertatea de deplasare a investitorilor straini;
- Armonizarea legislative la nivelul international.

Globalizarea implica diminuarea taxelor vamale (renuntarea la politica vamala si la

restrictiile de circulatie a marfurilor, serviciilor, si capitalurilor, pe masura dezvoltarii schimburilor
economice international, gradual).

2. Forme de manifestare ale globalizarii

Organizatia Mondiala a Comertului a fost infiintata in 1995, ca rezultat al Rundei de

negocieri comerciale multilateral Uruguay (1986 – 1994). Este o organizatie internationala care
stabileste reguli globale de comert intre statele member. Nucleul sistemului OMC, cunoscut si ca
sistemul de comert multilateral, o reprezinta acordurile OMC care stabilesc regulile de baza ale
comertului international ca si angajamentele de deschidere de piete asumate de membrii sai.

Uniunea Europeana are doua component economice importante:

- Piata unica – eliminarea, in mod treptat, a restrictiilor privitoare la comert si libera
concurenta;
- Uniunea economica si monetara – o intelegere intre natiunile europene participante in
vederea utilizarii unei monede unice, euro, si realizarii unei politici economice unice cu un
set de conditii de responsabilitate fiscala.

N.A.F.T.A. – Acordul Nord American de Comert Liber (North American Free Trade
Agreement) a fost semnat la 17 decembrie 1992 intre SUA, Canada si Mexic.

Obiectivele acordului N.A.F.T.A. sunt:

- Eliminarea barierelor comerciale si facilitarea transportului de bunuri si servicii la nivel de
granite teritoriale;
- Promovarea conditiilor pentru concurenta loiala in interiorul zonei de liber schimb;
- Cresterea substantial a oportunitatilor investitionale;
- Protejarea corespunzatoare a drepturilor de proprietate intelectuala in teritoriale fiecarei parti
semnatare;
- Stabilirea procedurilor adecvate pentru aplicarea tratatului si solutionarea conflicetelor;
- Simularea cooperarii triliterale, regionale si multilaterale pentru extinderea si marirea
beneficiilor acestui Acord.

Asociatia natiunilor din Asia de Sud – Est (A.S.E.A.N.). A fost infiintata in anul 1967,
prin tratatul semnat de Filipine, Indonezia, Malaezia, Singapore, Thailanda.
A.S.E.A.N. este o organizatie economica international cu caracter regional avand sediul la Bangkok
si ca obiective principale:
- Accelerarea dezvoltarii economice a tarilor member;
- Consolidarea stabilitatii economice, sociale si culturale a zonei;
- Incurajarea cooperarii pentru dezvoltarea agriculturii, industriei, comertului si traporturilor.

In prezent membrii A.S.E.A.N. sunt: Brunei, Cambogia, Indonezia, Laos, Mlaezia, Myanmar
(Birmania), Filipine, Singapore, Thailanda, Vietnam.

3. Impactul globalizarii asupra industriei turismului

Turismul este unul din domeniile cele mai afectate de globalizare – implica o
intensificare si o extindere geografica a legaturilor dintre regiuni (cu consecinte in
internationalizarea turismului, aparitia fluxurilor globale de turisti si accentuarea concurentei).

Adaptarea teoriei globalizarii la domeniul turismului a dus la identificarea a trei curente de

gandire:
- Globalismul, care considera ca masivele schimbari economice, sociale si polititce au erodat
puterea statelor nationale, inaugurand ere unei lumi fara frontier, in turism, confera mai
multa libertate prin inlaturarea constrangerilor (poate sa aiba si impact negativ, capabil sa
declanseze crize ecologice sau de alt tip);
- Traditionalismul argumenteaza ca tendintele recente determina doar o intensificare si o
internationalizare pe termen lung a proceselor economice in care statele si pietele nationale
continua sa ramana pilonul principal, in contextual turismului, aceasta inseamna cuprinderea
celor mai indepartate regiuni ale globului in circuitul touristic si un nivel ridicat al numarului
de turisti, dar principalul regulator ramane statul care mentine frontierele sub control,
investeste in infrastructura si promoveaza activitatea turistica;
- Transformalismul – considera ca globalizarea creeaza un nou climat politic, social si
economic care transforma in mod fundamental natura statului, formele de interventie si
operatiunile acestuia.
Globalizarea in industria turismului se caracterizeaza prin patru trasaturi:
- Extinderea relatiilor sociale – stabilirea unei retele culturale, economice si politice
atotcuprinzatoare, practice intreaga suprafata a pamantului s-a transformat intr-o destinatie
turistica;
- Regionalizarea – amplificarea interconexiunilor dintre (ariile vecine, in special cele de
dimensiuni mici, exemplul Uniunea Europeana, unde turismul este facilitat si de nivelul
ridicat al veniturilor, de stabilitatea politica si sociala si de bogatia in resurse natural si
antropice);
- Intensificarea – densitatea sporita a interactiunilor pe plan mondial determina ca impactul
evenimentelor sa fie mai puternic simtit;
- Intrepatrunderea – culture si societati diferite aflate la mari distante sunt puse fata in fata la
nivel local, creandu-se o mai mare diversitate turismul implica de asemenea transferul peste
frontiera a unor structure de consum, valori si stiluri de viata.

Consecintele globalizarii asupra industriei turismului:

- Extinderea turismului international;
- Dezvoltarea turismului de afaceri.
Turismul international, manifesta doua tendinte:
- Polarizare (concentrarea fluxurilor turistice spre anumite destinatii);
- Macro – regionalizarea (se localizeaza in special in Europa dar mai cuprinde si fluxurile
SUA – Caraibe sau Japonia – Asia de Sud – Est.

Dezvoltarea turismului de afaceri merge in parallel cu globalizarea economicadatorita:

- Dezvoltarii comertului care solicitacalatorii peste hotare;
- Cresterea investitiilor care impugn deplasari in scopuri de management financiar;
- Deplasarii managerilor companiilor transnationale;
- Aplicarii pe scara larga a sistemului subcontractarilor.

Curs 8
1. Definirea dezvoltarii durabile in industria turismului

Exista trei principii majore ale dezvoltarii durabile:

1. Durabilitatea ecologica – care asigura o dezvoltare durabila cu mentinerea tuturor
proceselor ecologice esentiale, mai ales a diversitatii resurselor biologice.
2. Durabilitatea sociala si cultural – care genereaza o dezvoltare favorabila membrilor
societatii, compatibila cu valorile cultural si de civilizatie existente precum si cu pastrarea
identitatii comunitatilor.
3. Durabilitatea economica – care asigura o dezvoltare economica eficienta, resursele fiind
gestionate astfel incat sa existe si in viitor.

Turismul are o combinative importanta in realizarea procesului de dezvoltare rapida datorita:

- Dinamismului, cresterii si a contributiei importante a acestei industrii la economia multor tari
si destinatii locale,
- Relatiei special intre (clienti) vizitatori, industrie, mediu si comunitatea locala.

Relatia turisti mediu determina trei aspect importante si unice ale relatiei intre turism si
dezvoltarea durabila:
- Interactiunea, data de natura activitatii turistice bazata pe oferirea unei experiente in locuri
noi;
- Constientizarea, data de capacitatea turismului de a determina atat in randul vizitatorilor cat
si a gazdelor rezolvarea problemelor de mediu;
- Dependenta, datorita solicitarii de catre turisti de a intra in contact cu un mediu intact si
curat, cu zone natural attractive, cu traditiile cultural si istorice precum si cu comunitati
locale gazda.

Dezvoltarea durabila in idnustria turismului este dificil de definit pentru ca trebuie sa

tina cont de nevoile turismului actual si de preocuparile pentru viitor.
Exista cinci elemente principale ale dezvoltarii durabile in industria turismului:
- Pastrarea resurselor existente pentru generatiile viitoare;
- Mentinerea productivitatii resurselor de baza;
- Mentinerea biodiversitatii si evitarea schimbarilor ireversibile asupra mediului;
- Asigurarea echitatii in cadrul aceleiasi si intre generatii;
- Mentinerea si protectia mostenirii cultural si istorice a zonei, regiunii sau a natiunii.

2. Impactul industriei turismului asupra dezvoltarii durabile

Industria turismului are un impact pozitiv asupra dezvoltarii durabile:

- Furnizeaza oportunitati importante pentru dezvoltarea organizatiilor, crearea de locuri de
munca, stimularea investitiilor si asistenta comunitatii locale;
- Asigura valorificarea economica a resurselor natural si culturale, asigurand conservarea
acestora si sprijinirea comunitatilor locale (datorita veniturilor de la turisti);
- Constituie un liant pentru pacea si intelegerea inter – culturala.

Industria turismului poate avea si un impact negativ asupra dezvoltarii durabile:

- Realizeaza o presiune directa asupra ecosistemelor fragile, provocand degradarea mediului
fizic;
- Exercita o presiune considerabila asupra comunitatilor gazda, putand determina mutarea
asezarilor traditionale;
- Utilizeaza resurse rare, in special teren si apa;
- Este un contribuitor important la poluarea globala;
- Este o sursa de venituri nestabila, fiind sensibila la schimbarile actuale sau previzionate ale
mediului si ale climatului social al destinatiei.

Supra – dezvoltarea industriei turismului in anumite zone sau saturatia cu turisti determina
urmatoarele efecte negative:
- Eroziunea mediului natural datorata supra – dezvoltarii si folosirii intense;
- Poluarea oceanelor, lacurilor si raurilor prin sporturi nautice, aruncarea resturilor menajere
sau prin realizarea altor activitati legate de turism;
- Poluarea vizuala, sonora si a aerului datorita supra – dezvoltarii (hotelurile care blocheaza
privelistea, cresterea nivelului zgomotului datorita traficului touristic, cantitatea de smog si
de emisii etc.);
- Criza serviciilor utilitare datorata suprasolicitarii sau capacitatii limitate in timpul
perioadelor de varf (consum mare de energie electrica si apa);
- Congestiile de trafic pe aeroporturi, pe strazi si din zonele turistice in timpul sezonului de
maxima afluenta turistica (sau datorate lipsei facilitatilor adecvate);
- Divergentele si resentimentele dintre comunitatea gazda si turisti;
- Problemele sociale ce include delictele generale, consumul de droguri si prostitutia;
- Suprapopularea si pagubele aduse spatiilor de cult, monumentelor si structurilor istorice.
 3. Politici macroeconomice pentru dezvoltarea durabila a industriei turismului

Dezvoltarea durabila in industria turismului (potrivit OMT) trebuie sa tina cont de

urmatoarele aspecte:
- Sa se foloseasca in mod optim resursele de mediu care constituie un element cheie in
dezvoltarea industriei turismului, mentinandu-se procesele ecologice esentiale si ajutand
la conservarea mostenirii natural si a biodiversitatii;
- Sa se respecte autenticitatea socio – culturala a comunitatilor autohtone, conservarea si
intarirea mostenirii cultural si a valorilor traditionale, contribuind astfel la intelegerea
intercultural si la toleranta;
- Sa se realizeze o dezvoltare economic ape termen lung, asigurandu-se beneficii tuturor
partilor implicate care sa fie impartite in mod corect, incluzand locuri de munca
remunerate corespunzator si servicii sociale pentru comunitatea locala care sa contribuie la
diminuarea saraciei.

Politicile guvernelor in materie de dezvoltare si promovare a turismului trebuie sa fie axate pe

urmatoarele elemente:
- Crearea unui cadru politic global vizand dezvoltarea durabila a turismului;
- Un plan director, delimitand zonele prioritare ce urmeaza a fi puse in valoare, cu
determinarea tipului produselor turistice adaptabile la conditiile fiecarei zone si cu luarea in
considerare a capacitatilor optime ale structurilor de primire turistica;
- O reglementare concise si rationala relative la amenajarea turistica asupra teritoriului, care
trebuie riguros aplicata;
- O politica de investitii si de incitatii pentru atragerea investitorilor care sa tina cont de
exigentele durabilitatii;
- Elaborarea normelor si reglementarilor specific sectorului touristic si controlarea lor pentru a
mentine nivelurile dorite ale calitatii mediului si ale calitatilor prestatiilor turistice.

Organizatiile private din turism pot contribui la dezvoltarea durabila a acestei industrii prin:
- Evaluarea cu precautie a repercusiunilor posibile asupra mediului ale planurilor de investitii;
- Conceperea de strategii vizand reducerea la minimum a riscurilor si efectelor negative ale
planurilor de investitii asupra mediului natural si asupra comunitatilor locale;
- Elaborarea si aplicarea de programe vizand reducerea la minimum a consumului de resurse si
a productiei de deseuri, maximizand clitatea produselor turistice;
- Subordonarea activitatilor effectuate intereselor generale de gestionare a mediului;
- Respectarea normelor si reglementarile legale, nationale.
 Curs 9
1. Definirea spatiului rural

Definirea spatiului rural este dificila, deoarece limitele sale nu sunt clare: pentru unii este un
spatiu periferic al activitatii agricole sau o zona a naturii unde se afla sate si commune, altii il
identifica cu conceptul de camp, cu tot ceea ce nu reprezinta aglomerarea urbana.

Se poate afirma ca spatial rural este o zona putin populata, caracterizata prin faptul ca
(Greciet, 1994):
- Are o economie bazata pe folosirea resurselor natural sip e productia de bunuri caracteristice
locului respectiv;
- Se afla departe de centrele urbane si in principal este un loc izolat;
- Nu este industrializata si isi conserva aproape intact identitatea si cultura.

Demografic, spatiul rural poate fi definit in opozitie cu spatiul urban.

Organizatia Natiunilor Unite propune o clasificare a localitatilor in functie de numarul

populatiei, in doua categorii:
Localitati cu populatie aglomerata, sau a oraselor, care cuprinde:
- Cel putin 12500000 locuitori – superconurbatiile;
- Cel putin 2000000 locuitori – orase plurimilionare;
- Cel putin 500000 locuitori – orasele foarte mari;
- Cel putin 20000 locuitori – populatia aglomerata.

Orasele mici: localitati cu mai putin de 20000 locuitori, dar considerate “urbane” in
definitiile nationale;
Localitati rurale: asezarile pe care definitiile nu le-au considerat drept urbane.
In Romania, o localitate poate fi considerate oras daca are peste 5000 de locuitori si
indeplineste concomitant anumite standard privind dezvoltarea economica, dotarile edilitare si o
anumita infrastructura.

Prin legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national, se
face o ierarhizare a localitatilor pe ranguri:
a) Rangul 0 – Capitala Romaniei, municipiu de importanta europeana;
b) Rangul I – municipii de importanta nationala cu influenta potentiala la nivel european;
c) Rangul II – municipii de importanta interjudeteana, judeteana sau cu rol de echilibru in
reteaua de localitati;
d) Randul III – orase;
e) Rangul IV – sate resedinta de comuna;
f) Rangul V – sate componente ale comunelor si sate apartinand municipiilor si oraselor.

Criterii nationale folosite in clasificarea asezarilor rurale:

Austria – comunitati cu mai putin de 5000 locuitori;
Danemarca – comunitati cu mai putin de 200 locuitori;
Franta – comunitati cu mai putin de 2000 locuitori locuind in case invecinate sau la distant de nu
mai mult de 200 metri unele de altele;
Irlanda – comunitati cu mai putin de 500 locuitori;
Olanda – comunitati cu mai putin de 2000 locuitori dar cu mai mult de 20% din populatia active
angajata in agricultura;
Norvegia – comunitati cu mai putin de 200 locuitori;
Suedia – comunitati cu mai putin de 200 locuitori;
Scotia – comunitati cu mai putin de 1000 locuitori;
Spania – comunitati cu mai putin de 2000 locuitori.

2. Elementele activitatii de turism rural

Turismul rural include o gama larga de modalitati de cazare, evenimente, festivitati,

sporturi, alte distractii si activitati de petrecere placuta a timpului liber, toate desfasurate intr-un
mediu tipic rural.
Organizatia Mondiala a Turismului defineste turismul rural ca o forma a turismului ce
include orice activitate turistica organizata si condusa in spatiul rural de catre populatia locala,
valorificand resursele turistice locale (naturale, cultural – istorice, umane) precum si dotarile si
structurile turistice, inclusive pensiunile si fermele agroturistice.

Turismul rural este determinat de urmatoarele aspecte:

- Existenta localitatilor rurale;
- Pastrarea fucntionalitatii rurale;
- Conservarea unei infrastructure rurale;
- Conservarea modului de viata traditional;
- Pastrarea identitatii cultural specific.

Conceptul de turism rural a evoluat treptat, ingloband toate activitatile turistice care se
desfasoara in mediul rural. Treptat pe masura diversificarii serviciilor turistice practicate la nivelul
localitatilor rurale s-au conturat cateva subforme: turismul rural propriu-zis, agroturismul,
turismul verde.
Agroturismul este un segment al turismului rural, cu particularitatea ca se practica in
ferme (catune, gospodarii, conace), de preferinta active, oferindu-i-se turistului posibilitatea
de a participa la diverse activitati agrozootehnice.
In functie de regiuni, acest termen se identifica cu turismul rural, desi din punct de vedere
tehnic, este doar o modalitate de participare activa.
Agroturismul, ca oferta turistica diferentiata, se manifesta cu precadere in Europa incepand
cu anii 1960.
In definitiile legale, tehnice si stiintifice ale agroturismului, activitatea Agricola sic ea
turistica sunt mereu relationate, fiind vorba de o activitate care completeaza veniturile
agricultorilor.

Componentele de baza ale ofertei:

- Cazarea in exploatari agrare;
- Alimentative bazata pe bucataria traditional locala si preparata din alimente autohtone;
- Ocazional, activitati alternative de relaxare in imprejurimile exploatarii;
- Participarea sau, cel putin, posibilitatea de observare a vietii si a activitatii traditionale a
exploatarii agricole.