Lucru individiual

Tema :
Politica bugetară a R.Moldova

A realizat:Bujor Doina
Grupa:EG-211
A verificat:
Aureliu Mărgineanu
CAPITOLUL I. ANALIZA POLITICII BUGETARE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA

1.1. Conceptul și sfera de cuprindere a politicii bugetare

1.2. Politica bugetară în domeniul veniturilor publice

1.3. Politica bugetară în domeniul cheltuielilor publice

CAPITOLUL II. PERSPECTIVELE POLITICII BUGETARE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

2.1. Caracteristica procesului bugetar şi trăsăturile sale

specifice

2.2. Metode şi tehnici de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor

bugetare

2.3.CADRUL MACRO-FISCAL PENTRU ANII 2021-2023

2.4. Determinarea şi evaluarea echilibrului financiar al sistemului

bugetar din Republica Moldova

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei de cercetare. Evoluţia economiei

naţionale, din ultimii ani, poate fi considerată favorabilă pentru valorificarea
întregului potenţial economico-financiar şi dezvoltarea durabilă a ţării. O
contribuţie importantă, la crearea acestor premise, revine sistemului financiar
public, care, prin intermediul politicii bugetare şi al mecanismului de
redistribuire a resurselor financiare publice, are implicaţii directe asupra
creşterii economice, asigurând realizarea obiectivelor de stimulare a
activităţilor economice, de protecţie socială, creşterea nivelului de trai şi
reducerea sărăciei.
Scurt istoric al evoluției politicii. Schimbările din ultimii ani s-au
reflectat în perfecţionarea continuă a esenţei şi rolului sistemului bugetar. La
ajustarea sistemului la condiţiile economice şi sociale, aflate în permanentă
schimbare, a contribuit formarea unui nou cadru legislativ şi normativ, care
reglementează structura şi funcţionarea sistemului bugetarfiscal.
Gradul de studiere al temei. Analiza lucrărilor ştiinţifice, elaborate de
autorii străini şi cei autohtoni, şi studierea situaţiei din sistemul bugetar al
Republicii Moldova au demonstrat că procesele de echilibrare financiară sunt
periclitate de o serie de aspecte negative.
Obiectul de studiu. Reprezintă studierea și cercetarea politicii bugetare în
Republica Moldova.
Scopul lucrării. Sistematizarea echilibrelor financiare la nivelul tuturor
verigilor bugetare din cadrul sistemului bugetar.
Ținând cont de scopul propus sunt formulate următoarele obiective:
• asigurarea echilibrului financiar public;
• diferenţierea elementelor componente ale dezechilibrului structural şi
vertical;
• modelarea fluxurilor financiare în cadrul sistemului bugetar;
• formularea direcţiilor de acţiune în vederea asigurării echilibrului
financiar public.
CAPITOLUL I. ANALIZA POLITICII BUGETARE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA
1.1. Conceptul şi sfera de cuprindere a politicii
bugetarfiscale
Politica bugetar-fiscală, fiind о parte componentă a politicii economice a ţării, reprezintă о
pîrghie efectivă în reformarea economiei. Această politică influenţează toate sferele vieţii:
economică, politică, socială. Prin intermediul ei, se formează resursele financiare ale
statului, se realizează politica socială, se stimulează activitatea investitională etc.
Mecanismul bugetar-fiscal asigură о influenţă dublă asupra proceselor economice: în
primul rînd, majorînd cheltuielile bugetare în domeniile prioritare şi, în al doilea rînd,
creînd condiţii de acumulare a veniturilor prin intermediul sisiemului fiscal. Folosind
instrumentele politicii bugetar-fiscale, statul realizează reformele pe care e axată strategia
de dezvoltare social-economică a ţării.
Un sistem fiscal perfect reprezintă una din cele mai complicate sarcini ale politicii
economice a statului, nu doar pentru ţările în tranziţie, dar şi pentru cele dezvoltate. Pe de о
parte, politica fiscală trebuie să asigure resurse financiare pentru existenţa statului, pe de
altă parte, impozitele trebuie să creeze agenţilor economiei condiţii favorabile pentru
activitate.
Orice stat se confruntă permanent cu numeroase şi puternice fenomene negative precum
inflaţia şi recesiunea. Preocupările pentru găsirea soluţiilor prin care să se menţină sub
control excesele ciclului economic sunt de cea mai mare importanţă pentru orice stat.
Soluţii importante pe această linie au fost oferite de Keynes şi adepţii săi, acestea constînd
în folosirea politicilor fiscale şi monetare. Inflaţia, recesiunea, dezvoltarea economică pot fi
influenţate printr-o politică fiscală şi monetară adecvată. Legea bugetului public, în care
este concentrată întreaga politică fiscală a unui stat, este considerată, pe bună dreptate, ca
cea mai importantă lege dintr-o ţară, după Constituţia sa.
Spre exemplu, în cazul în care statul constată că se impune luarea unor măsuri pentru a
preveni declinul economiei şi a crea noi locuri de muncă, trece la realizarea unor proiecte
de lucrări publice, precum construcţia de unităţi de învăţământ, de spitale, electrificarea
satelor, extinderea reţelei de termoficare, canalizare, alimentarea cu gaze, apă, lucrări în
domeniul transporturilor, protecţia mediului etc. Prin efectuarea unor asemenea lucrări se
creează un număr mare de locuri de muncă (сееа се conduce la reducerea şomajului) şi о
creştere rapidă şi vertiginoasă a activităţii economice (prin sporirea volumului de activitate
a unui număr foarte mare de agenţi economiei cu capital privat şi/sau de stat antrenaţi în
realizarea obiectivelor respective).
Modificarea impozitelor poate fi utilizată fie pentru a stimula, fie pentru a restrînge
activitatea economică.
 1.2. Politica bugetară în domeniul veniturilor publice
Instrumentele de politică fiscală ре care statul le utilizează cu scopul de a influenţa
activitatea economică privată sunt: impozitele, cheltuielile bugetare, care includ şi
transferurile şi subvenţiile de la buget şi reglementările fiscale.
Politica fiscală în domeniul veniturilor constă în modalitatea în care guvernul
concepe şi acţionează pentru obţinerea veniturilor bugetare precum impozite, taxe,
contribuţii etc.
Impozitele reprezintă transferuri obligatorii, prin forţa legii, de bani de la persoanele
fizice şi juridice la bugetul statului. Din venitul total al unei persoane, scăzând impozitul,
rezultă venitul disponibil.
Venitul disponibil reprezintă suma de bani rămasă efectiv la dispoziţia persoanelor
fizice şi juridice care poate fi folosită de fiecare după bunul plac.
Datorită impozitului plătit о persoană rămâne cu un venit disponibil mai mic. faţă de
venitul total şi, ca urmare, va cumpăra mai puţine bunuri sau servicii. În acelaşi timp, banii
preluaţi de la cetăţeni, agenţii economici şi instituţii, pe calea impozitelor, ajung la bugetul
statului, la capitolul „venituri". Din aceste venituri se efectuează cheltuieli de interes public
precum asigurarea ordinii publice, apărarea ţării, învăţâmănt, sănătate, construcţia de căi de
comunicaţie, reducerea poluării.
Plata impozitelor generează reducerea veniturilor populaţiei şi respective scade
cererea de bunuri şi servicii.
Reducerea veniturilor populaţiei şi scăderea cererii de bunuri şi servicii constituie
principalii factori (pîrghii) ale politicii fiscale de a influenţa economia globală în ansamblul
său.
Fiecare din aceşti factori nu se poate folosi independent şi chiar dacă s-ar urmări
acest lucru nu se poate ca efectele produse de folosirea unui factor să nu influenţeze şi
celălalt factor. Consecinţele creşterii impozitelor sunt numeroase şi dintre cele mai diferite.
Reducerea cererii de bunuri şi servicii conduce la micşorarea nivelului real al
produsului intern brut (P.I.В.).
Sporirea impozitelor şi a celorlalte obligaţii de plată bugetare, conduce la creşterea
preţurilor produselor şi serviciilor pentru populaţie şi a factorilor de producţie pentru
agenţii economici. Aceasta va determina schimbarea comportamentului şi a atitudinii unor
persoane fizice de a munci, economisi, investi.
Dispoziţia statului de mărire a impozitelor generează numeroase şi serioase
complicaţii prin fenomenul reacţiilor anticipate: multe persoane fizice şi juridice îşi
modifică obiectivele faţă de mediul economic, social şi politic.
 1.3. Politica bugetară în domeniul cheltuielilor publice
În ţările dezvoltate statul se implică în toate sferele vieţii economice şi sociale.
De modul în care un stat reuşeşte să administreze economia depinde însăşi prosperitatea
ţării respective, locul ei între celelalte naţiuni ale lumii.
Instrumentele de politică fiscală pe care statul le utilizează cu scopul de a influenţa
activitatea economică privată sunt:
- impozitele;
- cheltuielile bugetare, care includ şi transferurile şi subventiile de la buget;
- reglementările fiscale care includ şi măsurile de control.
Politica fiscală în domeniul cheltuielilor bugetare constă în achiziţii guvernamentale de
bunuri şi servicii, transferuri şi subvenţii.
Transferurile şi subventiile de la buget se acordă pentru asigurările sociale, pentru
ajutorarea persoanelor sărace, avînd ca scop asigurarea veniturilor minime necesare
mijloacelor de existenţă pentru о parte din populaţie.
Trebuie de avut în vedere că, din punct de vedere al efectelor ce au loc pe plan economic,
între cheltuielile efectuate din bugetul de stat şi cheltuielile ale agenţilor economici şi/sau
ale persoanelor fizice nu există nici о deosebire.
Cheltuielile publice vizează bunuri şi servicii, care nu se pot vinde şi nu se pot cumpăra ре
piaţă. Exemplu sunt apărarea ţării, ordinea publică, aerul şi ара curate (prin efectuarea unor
cheltuieli, suportate de stat, pentru prevenirea poluării).
De modul în care sunt cheltuiţi banii publici depinde în foarte mare măsură situaţia
economică şi socială dintr-o ţară. Nici о cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără
stabilirea sursei de finanţare.
Politica fiscală în domeniul cheltuielilor publice reprezintă modalitatea în care sunt cheltuiţi
banii publici, din bugetul de stat.
Cheltuielile guvemamentale se efectuează prin achiziţiile guvernamentale şi transferurile
de la buget, care includ şi subvenţiile.
Achiziţiile guvernamentale cuprind cheltuielile realizate pentru cumpărarea de bunuri şi
servicii publice precum: construcţia de şcoli, spitale, şosele, plata profesorilor, medicilor,
poliţiştilor etc.
Transferurile de la buget sunt sume de bani acordate de stat persoanelor fizice sărace pentru
care acestea nu sunt obligate să presteze, în schimb, nici un serviciu.
Exemple de transfemri de la buget sunt sumele acordate sub forma ajutorului de şomaj, cele
pentru încălzirea locuinţelor ре timp de iarnă, pensii pentru veteranii de război, pentru
incapacitate de muncă, pentru vechime în muncă etc.
Întrucît transferurile şi subvenţiile de la buget nu sunt facute pentru realizarea şi/sau
cumpărarea unor bunuri sau servicii, ele nu sunt incluse în P.I.B.
Plata dobînzii pentru datoria bugetară nu reprezintă о cheltuială pentru achiziţionarea de
bunuri şi servicii publice curente, fapt pentru care este deasemenea exclusă din P.I.B.
 Dezvoltarea economică şi socială a unei ţări depinde forte mult şi de modul în care sunt
efectuate cheltuielile guvemamentale, de politica fiscală a guvernului în acest domeniu,
concretizată în reducerea şomajului, a inflaliei, sporirea volumului producţiei etc.
Cu cît mai mult cheltuielile bugetare se concretizează în bunuri şi servicii, cu atît mai mult
efectele pozitive, pe plan economic şi social vor fi mai mari şi se vor concretiza în sporirea
volumului producţiei, a numărului persoanelor salariate, reducerea şomajului, scăderea
inflaţiei.
Cheltuielile şi veniturile guvernamentale produc cel puţin două efecte majore:
- influenţează repartizarea produsului intern brut şi, respectiv, a produsului national
brutîntre consumul privat, consumul public şi investiţii;
- influenţează producţia şi preţul produselor realizate în diferite domenii de -
activitate.
Prin politica bugetară se influenţează activitatea la nivelul întregii economii naţionale: volumul
şi structura producţiei, şomajul, preţurile, inflaţia etc. Spre exemplu, anumite efecte se
obţin în cazul în care se cheltuiesc importante fonduri bugetare, care se concretizează în
bunuri şi servicii pentru populaţie, şi cu totul altele sunt efectele dacă aceleaşi fonduri se
alocă spre consumul curent, pentru anumite categorii de persoane.
Volumul, structura şi eficienţa cheltuielilor bugetare sunt decisive pentru întreaga viaţă
economică şi socială a unei ţări.
Chiar şi în ţările cele mai dezvoltate economic unele industrii nu se pot dezvolta de către
sectorul privat, cel puţin în stadiile incipiente sau de criză. Exemplul cel mai semnifîcativ
este cel cu domeniile în care ştiinţa şi tehnologia joacă un rol determinant pentru
accelerarea dezvoltării întregii vieţi economice şi sociale. Construirea de centrale
atomoelectrice este un atribut exclusiv al statului ca şi explorarea spaţiului cosmic. De
asemenea, investiţii de mare anvergură, care fie nu pot fi efectuate de sectorul privat, fie nu
aduc profit (precum diguri şi alte lucrări de protecţie a localităţilor), fie profitul s-ar obţine
după mai mulţi ani (hidrocentrale, termocentrale, autostrăzi de mari dimensiuni, industria
aeronautică, carboniferă, petrolieră etc.) sunt effectuate sau subvenţionate de stat.
În acelaşi timp, permanent şi în orice ţară, se pune problema dacă fondurile bugetare sunt
cheltuite în mod eficient. Frecvente sunt exemplele în care însemnate fonduri bugetare fie
au fost cheltuite ineficient, fie fraudulos. „Viaţa uşoară" şi birocraţia din unele instituţii
fundamental ale statului, ca şi fenomenele de fraudă, risipă şi abuzuri, bine surprinse şi
evidenţiate de massmedia, au generat în rîndul majorităţii cetăţenilor sentimente de
neîncredere şi chiar de dispreţ faţă de puterea legislativă, executivă şi judecătorească.
Problema impozitelor este о problemă pe cît de complexă, pe atît de greu de rezolvat în
practică.
 CAPITOLUL II. PERSPECTIVELE POLITICII BUGETARE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA
2.1. Caracteristica procesului bugetar şi trăsăturile sale specifice
Procesul bugetar reprezintă, în practică, ansamblul măsurilor întreprinse, în
conformitate cu cadrul legislativ existent, de către instituţiile competence ale statului, în
scopul înfăptuirii politicii fiscale şi bugetare a partidului de guvernămînt.
Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiare şi alocarea lor în
scopul furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice. Obiectivele principale ale
bugetului sunt reflectate în tipul bugetului, precum şi în importanţa acordată unor aspecte
cum sunt: controlul cheltuielilor publice, îmbunătăţirea managementului public,
perfecţionarea politicilor fiscal-bugetare, situaţia planificării bugetare, eficienţa costurilor
serviciilor publice ş.a.
Separat de particularităţile care se pot manifesta în modul concret de desfăşurare,
procesul bugetar are unele trăsături specifice şi anume caracterul decizional, ciclic, politic,
democratic şi cu impact public.
Caracterul decizional decurge din însuşi conţinutul procesului bugetar, de alocare a
resurselor financiare limitate comparativ cu nevoile de servicii publice ale societăţii.
Continuitatea ciclică este strâns legată de principiul anualităţii bugetare, care
prevede reluarea anuală a fazelor care compun procesul bugetar, conform prevederilor
cuprinse în legile anuale specifice.
Caracterul politic derivă din faptul că opţiunea pentru un anumit tip de politică
fiscalbugetară reflectă, în general, orientarea şi interesele forţelor politice din care este
alcătuit Parlamentul.
Caracterul democratic al procesului bugetar este dat de faptul că, pe parcursul
etapelor sale componente, se manifesta atăt atributele statului de drept cît şi posibilitatea
diverselor grupuri de cetăţeni, deţinători ai majorităţii politice decizionale, de a-şi impune
interesele economico-sociale. Formal şi legal, puterea legislativă are rolul de a aproba
stabilirea de impozite şi efectuarea de cheltuieli publice. Uneori această responsabilitate
este delegată puterii executive.
Impactul public al procesului bugetar are implicaţii în plan economico-social, atăt la nivel micro
cît şi macroeconomic.
Proiectul bugetului este elaborat de puterea executivă care, în majoritatea ţărilor este
Guvernul. În cadrul Guvernului responsabilitatea revine concret ministrului fmanţelor.
Ministerul Finanţelor are atribuţii de coordonare, finalizare şi prezentare a acestuia
Guvernului. Într-o primă fază, pe baza programului de guvernare aprobat de Parlament,
Ministerul Finanţelor împreună cu Banca Naţională, celelalte ministere şi instituţiile de
prognoză, stabileşte premisele de la care se porneşte la elaborarea proiectului de buget.
Aceste instituţii au în vedere principalii parametri macroeconomici şi principalele evoluţii
din economie, pentru asigurarea echilibrului economicofinanciar, în mod durabil. Totodată,
parametrii analizaţi permit determinarea limitei maxime a nivelului cheltuielilor publice în
funcţie de posibilităţile de finanţare interne şi externe şi de încadrarea deficitului bugetar
între anumite marje.
Instituţia publică împuternicită prin Constitute să aprobe proiectul legii bugetului de
stat este ParlamentuI, ca formă legislativă cu largă reprezentare a populaţiei.
Modul de desfăşurare a etapei referitoare la aprobarea proiectului de buget depinde
de organizarea Parlamentului: unicameral sau bicameral; în cel de al doilea caz, există
situaţii în care drepturile celor două camere sunt diferenţiate în ceea ce priveşte formularea
de amendamente la proiectul bugetului.
Proiectul de buget înaintat Parlamentului urmează mai multe faze:
- prezentarea proiectului de buget în plenul Parlamentului de către primul ministru
sau decătre ministrul finanţelor;
- analiza proiectului de buget în comisiile parlamentare de specialitate:
bugetfinanţe,educaţie, ocrotirea sănătăţii, cultură, protecţia mediului, apărare naţională,
agricultură, industrie etc.;
- în continuare are loc analiza şi aprobarea proiectului în Comisia de buget-finanţe
alegislativului, prilej cu care este luată decizia de aprobare sau respingere a
amendamentelor formulate de comisiile anterioare;
- dezbaterea şi aprobarea proiectului de buget în Parlament. În cazul semnalării
unor divergenţe între cele două Camere ale acestuia, se prevede constituirea unei Comisii
de mediere compusă din deputaţi şi senatori;
- ratificarea de către Preşedintele ţării a proiectului de buget aprobat de Parlament.
Dinacest moment, bugetul devine lege şi trebuie aplicat în această formă.
 2.2. Metode şi tehnici de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare
Pentru ca bugetul să reflecte cît mai fidel necesităţile de resurse financiare care să
asigure înfăptuirea programului guvernamental propus, precum şi posibilităţile de acoperire
a acestora, este necesară cuantificarea cît mai corectă a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
În vederea dimensionării indicatorilor de venituri şi cheltuieli cuprinşi în buget, se
utilizează numeroase metode grupate în două mari categorii: metode clasice şi metode
moderne.
Dintre metodele clasice de stabilire a mărimii veniturilor şi cheltuielilor bugetului
de stat, menţionăm: metoda automată, metoda majorării şi metoda evaluării directe.
Metoda automată constă în intocmirea proiectului de buget. luând ca bază de pornire
execuţia bugetară a penultimului an bugetar. Trebuie avut în vedere faptul că elaborarea
proiectului bugetului de stat pentru un anumit an se declanşează cu circa opt luni înainte de
începerea acestuia, respectiv începând din luna mai.
Metoda are avantajul simplităţii, dar dezavantajul că datele oferite drept bază de
pornire sunt foarte puţine, nesemnificative, cu atît mai mult în perioadele de mari
transformări economice.
Metoda majorării presupune stabilirea unui ritm mediu de variaţie a indicatorilor
bugetari pe о perioadă anterioară de 5-10 ani. Pentru aceasta. se iau în calcul indicatorii
rezultaţi în exerciţiile bugetare ale perioadei anterioare anului pentru care se proiectează
noul buget.
Valoarea ritmului mediu astfel rezultată, se aplică asupra indicatorilor aferenţi anului
bugetar în curs, determinînd nivelul veniturilor şi al cheltuielilor pentru anul următor.
Această metodă este aproximativă, deoarece se bazează pe extrapolarea tendinţelor
manifestate în evoluţia indicatorilor din anii precedenţi, neavînd în vedere influenţele unor
factori diverşi care pot acţiona în realitatea economică viitoare, mai mult sau mai puţin
intens.
Metoda evaluării directe are în vedere calcule pentru fiecare sursă de venit sau
categorie de cheltuieli, bazate pe execuţia ultimului an fiscal încheiat, indicatori preliminaţi
ai bugetului pe anul în curs, precum şi pe previziunile în domeniul economico-social ale
perioadei pentru care se proiectează bugetul.
În general, metodele clasice sunt depăşite, folosirea lor, prezentînd serioase neajunsuri,
precum:
- volumul insuficient de informaţii utilizat la construirea bugetului;

- imposibilitatea previzionării şi cuantificării efectelor unor factori ce pot interveni pe

parcurs în economia reală şi finanţele ţării;
- nu vizează urmărirea eficienţei acţiunilor ce se finanţează din resursele publice;

- nu reuşesc să cuantifice şi să coreleze cheltuielile aferente noilor instituţii publice

şiobiective economice publice, sporul de venituri prin introducerea unor noi impozite sau
mărirea celor existente şi reducerea de venituri determinate de eliminarea unor impozite
sau de diminuarea unora dintre cele existente.
Metodele moderne de cuantificare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare vizează
raţionalizarea cheltuielilor bugetare şi au la bază, în principal, analiza „cost-avantaje" sau
„costeficacitate". Această analiză presupune existenţa mai multor proiecte alternative
pentru realizarea aceluiaşi obiectiv şi reprezintă un mod practic de alegere a acelei variante
care maximizează rezultatele obtenibile la un anumit nivel al costurilor, sau care obţine
aceleaşi efecte, cu costuri minime.
Renunţarea la utilizarea metodelor clasice de evaluare. a condus în practica financiară
la alegerea unei variante a metodelor moderne: metoda de planificare, programare,
bugetizare; metoda denumită “baza bugetară zero"; managementul prin obiective; bugetul
bazat pe programe: metoda rationalizării opţiunilor bugetare.
Metoda de planificare, programare şi bugetizare, reprezintă о metodă de utilizare
optimă a cheltuielilor bugetare, în contextul aplicării deciziilor într-un mod cît mai eficient.
Cheltuielile publice sunt evidenţiate în funcţie de domeniul unde se efectuează (ministerul
care le administrează), precum şi în funcţie de modul cum se efectuează. În cadrul metodei
de programare, planificare, bugetizare, cheltuielile publice sunt clasificate prin programe
care sunt în strînsă legătură cu obiectivele politicilor stabilite de guvern.
Metoda denumită baza bugetară zero constă în examinarea critică a fiecărui tip de
cheltuială bugetară şi aprecierea utilităţii şi eficienţei sale. Pentru aceasta este necesară
existenţa unei multitudini de programe alternative, urmînd a se opta pentru unul dintre ele,
în funcţie de efectele posibil de obţinut la un anumit nivel al cheltuielilor bugetare.
 2.3.CADRUL MACRO-FISCAL PENTRU ANII
2021-2023

Modificările cheltuielilor bugetare vizează în mare parte asigurarea finanțării sistemului

de sănătate, achiziționarea echipamentelor de protecție, dar și asigurarea finanțării
prestațiilor sociale instituite ca urmare a încetării totale sau parțiale a activității
populației pe perioada stării de urgență. Cheltuielile bugetului public național sunt în
creștere cu 0,7 mld lei sau cu 0,9 % și vor constitui 77,3 mld lei, comparativ cu 76,6 mld
lei aprobate inițial.

Modificările principalilor indicatori bugetari pe anul 2020 se prezintă în tabelul 2.3

Proiecțiile bugetare pe anii 2021-2023 se

bazează pe ipoteza recuperării treptate a veniturilor bugetare pe un trend ascendent. Pe
termen mediu se estimează că veniturile bugetare vor crește în valori nominale de la 66
743,6 mil. lei în anul 2021 la 79 695,3 mil. lei în anul 2023 sau cu 19,4 la sută.
Majorarea veniturilor va fi susținută de creșterea PIB, intensificarea comerțului exterior,
precum și de măsurile luate pentru consolidarea administrării fiscale.

Granturi externe
Se estimează că granturile externe se vor diminua de la 933,4 mil.lei în anul 2020 până
la 534,9 mil.lei în anul 2023. Pe termen mediu finanțarea suplimentară sub formă de
granturi pentru suport bugetar este incertă și depinde de instrumentele de finanțare
promovate de Uniunea Europeană. Previziunile CBTM pentru anii 2021- 2023
presupun, prin urmare, că finanțarea din contul granturilor se va efectua primordial
pentru implementarea proiectelor finanțate din surse externe și va constitui de la 0,4%
din PIB în anul 2021 până la 0,2% în PIB în anul 2023.
Impozitul pe venit

1) menținerea cotei unice a impozitului pe venit pentru persoane fizice, întreprinzători

individuali şi medicii de familie titulari ai practicii, care exercită activitate
profesională independentă – în mărime de 12% din venitul anual impozabil și a
cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii stabilite ca urmare a
reformei fiscale; 2) majorarea treptată a scutirii personale – de la 24 000 de lei până
la 30 000 de lei; 3) majorarea scutirii pentru persoanele întreținute cu 50% – de la 3
000 de lei până la 4 500 lei; 4) anularea scutirilor acordate pentru soț/soție în mărime
de 11 280 de lei, cu păstrarea scutirii suplimentare majore de 18 000 de lei; 5)
uniformizarea cotelor de impozitare a veniturilor; 6) impozitarea veniturilor
financiare (impozitarea dobânzilor persoanelor fizice prin aplicarea reținerii finale a
impozitului în mărime de 3%); 7) eliminarea impozitării dividendelor distribuite
persoanelor juridice.
 2.4. Influenţa factorului legislativ asupra mărimii resurselor financiare
publice în Republica Moldova
Pornind de la structura sistemului bugetar al Republicii Moldova, este evident rolul
şi importanţa bugetului consolidat al ţării, care include bugetul de stat şi bugetele locale şi
care, împreună, asigură partea covârşitoare a resurselor financiare (în medie, 74% din
veniturile totale ale bugetului public naţional). În cadrul urmăririi evoluţiei veniturilor
acestui buget, în vederea identificării tuturor factorilor de influenţă asupra mărimii,
structurii şi a implicaţiilor lor, este necesară, în primul rând, analiza bazei legislative şi a
măsurilor întreprinse de către puterea executivă. Astfel, influenţa factorului legislativ
asupra mărimii resurselor financiare publice poate fi divizată în câteva etape determinante.
Prima etapă este caracterizată de crearea cadrului legislativ pentru acumularea
resurselor financiare necesare activităţii statului, asigurării realizării politicii sociale,
stimulării activităţii de investire şi curente a agenţilor economici, şi începe, în anul 1991,
prin instituirea unor noi impozite şi taxe, dintre care mai importante sunt introducerea TVA
şi accizelor la anumite produse. În 1992, reforma continuă cu liberalizarea preţurilor şi a
tarifelor, concomitent cu elaborarea principiilor de bază ale sistemului impozitării prin
adoptarea Legii “Cu privire la bazele sistemului fiscal” şi definirea Conceptului cu privire
la reforma fiscală, în care au fost determinate principiile de bază ale impozitării, lista
impozitelor stabilite pe teritoriul Republicii Moldova, drepturile şi responsabilitatea
contribuabililor şi ale organelor fiscale, înlesnirile şi facilităţile fiscale.
În anul 1993, fundamentarea bazei legislative continuă prin Decretul Preşedintelui fiind
introduse următoarele impozite: impozitul asupra bunurilor imobiliare, pe venitul băncilor şi din
activitatea de asigurare, tarifele vamale, accizele la unele mărfuri. Prin politica bugetar-fiscală,
din perioada 1991-1993, s-a urmărit mobilizarea resurselor în volumul prognozat, restructurarea
compartimentelor bugetare, excluderea subvenţiilor pentru anumite produse şi limitarea sumelor
alocaţiilor pentru bugetele locale
Etapa a doua urmăreşte perfecţionarea sistemului fiscal, astfel încât, în 1994, au fost adoptate 15
legi privind sistemul fiscal şi 6 decrete ale Preşedintelui privind impozitele şi taxele,
orientate nu numai asupra intensificării funcţiilor fiscale, ci şi asupra susţinerii şi stimulării
producerii. Astfel, în scopul protecţiei întreprinderilor mici, a fost adoptată Legea cu privire
la susţinerea şi protecţia micului business, în conformitate cu care agenţii micului business,
care se ocupă de producţia şi prestarea serviciilor, sunt scutiţi de plata impozitului pe
beneficiu, de la începutul activităţii, pe un anumit termen. În vederea stimulării activităţii
de producţie, au fost scutite de TVA şi impozitul pe bunurile imobiliare întreprinderile de
panificaţie; de impozitul pe bunurile imobiliare,
funciar şi rutier – întreprinderile complexului energetic; în scopul reducerii stocurilor de
producţie finită, au fost micşorate cu 50% cotele accizelor. În plus, s-a recurs la anularea
datoriilor întreprinderilor agricole, iar la 31 agenţi economici ale Ministerului Industriei şi
Ministerului Agriculturii li s-au acordat vacanţe fiscale.
Printre principalele obiective-ţintă ale politicii bugetar-fiscale, au fost stabilite
reducerea deficitului bugetar şi perfecţionarea sistemului de impunere. Însă, absenţa unei
corelaţii strategice între politicile economice adoptate, gestiunea ineficientă a resurselor
bugetare, modificările repetate în legislaţia fiscală şi dezechilibrele structurale au contribuit
la destabilizarea stării economiei naţionale.
A treia etapă este cea mai importantă, deoarece, acţiunile legislative sunt orientate
spre consolidarea finanţelor publice, încurajarea activităţii economice şi a sferei sociale şi
au drept obiective atingerea unui nivel de venituri suficient pentru asigurarea funcţionării
normale a statului, crearea condiţiilor de activitate echitabile pentru toţi agenţii economici,
încasarea stabilă a veniturilor la buget, îmbunătăţirea climatului de business, simplificarea
sistemului de impozitare şi gestionare a veniturilor.
Evoluţia imediat următoare a veniturilor bugetare a fost afectată de criza financiară
regională din 1998, care a condiţionat un nou declin al sectorului real. Deşi se înregistrează
scăderea ponderii veniturilor bugetare în PIB, implementarea consecutivă şi fermă a
politicii bugetar-fiscale, precum şi efectuarea cheltuielilor publice în anumite limite, au
condus chiar la diminuarea deficitului bugetar şi atenuarea factorilor de influenţă negativă.
Obiectivele politicii bugetar-fiscale, în perioada 1998-2000, au fost orientate spre
stimularea activităţii agenţilor economici, accelerarea reformelor structurale, susţinerea
micului business şi asigurarea condiţiilor favorabile în domeniul investiţiilor.
În scopul realizării acestor obiective, precum şi pentru îmbunătăţirea administrării
fiscale, au fost întreprinse următoarele măsuri:
• trecerea la un regim de taxare cu TVA unic cu toate ţările-parteneri comerciali,
care simplifică administrarea acestui impozit;
• menţinerea unui regim comercial liberalizat, cu aplicarea unor cote reduse la
tariful vamal;

• reducerea cotelor fiscale pentru persoanele fizice şi juridice;

• stimularea producătorilor, care plasează veniturile obţinute de la desfăşurarea

activităţii în dezvoltarea producţiei, reutilarea şi renovarea tehnică, pentru crearea
locurilor de muncă noi;
• anularea datoriilor istorice faţă de buget;
Fiscal Principal de Stat;
• limitarea încasărilor de venituri la buget prin intermediul compensărilor reciproce.

În dependenţă de baza legislativă, de funcţiile asumate de guvern şi tendinţa socială a

politicii promovate, de-a lungul ultimului deceniu, în structura resurselor financiare
publice, s-au înregistrat numeroase modificări. Privite din punct de vedere al conţinutului
economic şi în funcţie de natura lor, se poate constata că ponderea covârşitoare în formarea
bugetului consolidat deţin veniturile fiscale. Pe parcursul celor 14 ani, veniturile fiscale au
reprezentat, în medie, 76,6%, veniturile nefiscale -14,8% şi alte venituri – 8,5%.
În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale, în ţara noastră, se pronunţă tendinţa
de scădere a ponderii impozitelor directe şi de creştere a celor indirecte.
Tendinţa actuală de formare a veniturilor bugetare, pe seama impozitelor indirecte,
nu poate fi pozitivă pentru ţara noastră, întrucât afectează direct populaţia cea mai
vulnerabilă. Fenomenul creşterii ponderii impozitelor indirecte ar trebui să reprezinte un
semnal de alarmă pentru analiştii politicii fiscale, deoarece demonstrează incapacitatea
economiei de a susţine actualul sistem de impozitare directă, motiv pentru care statul
apelează tot mai mult la impozitele indirecte, impactul cărora este dificil de identificat de
către populaţie.
Astfel, sistemul fiscal al Republicii Moldova nu este neutru în raport cu
contribuabilii care se află în situaţii economice egale. Opţiunea guvernului în favoarea
acestor impozite se justifică prin faptul că contribuabilii consideră achitarea lor drept plată
pentru produse, că este mai dificilă evaziunea fiscală, creşte indicele colectării concomitent
cu micşorarea cheltuielilor legate de administrarea acestor impozite, de lipsa efectelor
stimulative. Problemele din sfera finanţelor publice se acutizează din ce în ce mai mult: un
anumit număr de întreprinderi suportă o povară tot mai mare şi, în acelaşi timp, sistemul
bugetar nu poate să asigure un volum minim necesar de resurse financiare. Povara fiscală
suportată de către plătitorii disciplinaţi corespunde standardelor ţărilor dezvoltate, însă
sistemul fiscal al ţării noastre presupune şi un nivel înalt al intervenţiei fiscale.
Întreprinderile obţin micşorarea nivelului efectiv al impunerii prin acumularea obligaţiilor
faţă de buget. Ca urmare, o mare parte dintre agenţii economici plăteşte impozite mici sau
deloc, fie datorită scutirilor importante, fie ţinerii contabilităţii duble, fie a altor forme de
evaziune.
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Pentru rezolvarea problemelor social - economice în ţările cu economie de tranziţie

sunt aplicate cu succes mecanismele de intervenţie a statului cît şi instrumentele
mecanismului de piaţă. Neajunsurile şi caracterul restrîns ale pieţii fac necesară şi justificată
intervenţia statului în economie.
Experienţa aplicării finanţelor statului în reglarea macroeconomică de către alte state
reprezintă pentru Republica Moldova un interes incontestabil deoarece finanţele statului
joacă un rol important în petrecerea reformelor economice în ţară.
La momentul de faţă una din sarcinile principale este atingerea stabilităţii economice
şi fianciare. Direcţia principală a politicii financiare trebuie să fie reper al stabilizării
sistemului financiar şi creării condiţiilor pentru investiţii.
Actuala politică bugetară, promovată de Guvernul R.M poartă un caracter pasiv, fără
a contribui esenţial redresării stării de criză. Necesitatea modificării ei este indiscutabilă.
Problema principală a politicii fiscal-bugetare a Republicii Moldova în domeniul
veniturilor este identificarea echilibrului între necesitatea majorării veniturilor ca sursă
principală a cheltuielilor, direcţionate spre reducerea sărăciei, precum şi necesitatea susţinerii
mediului de afaceri, care este factorul principal de creştere economică,
Se impune concluzia că direcţia de transformare a politicii bugetare actuale într-o
politică activă este anume promovarea unor contribuţii considerabile ale statului la relansarea
activitaţii economice.
Pentru susţinerea acestui scop s-a studiat experienţa altor state în vederea aplicării
intervenţiei guvernamentale pentru redresarea activităţii economice. Cercetările efectuate au
contribuit la dererminarea factorilor ce influenţează deficitul bugetar şi marimea lui. Între
deficitul bugetului şi factorii, ce-1 afectează au fost stabilite anumite corelaţii de
interdependenţă. Căile de dezvoltare al cercetării au adus la elaborarea unui model al politicii
bugetare active alternative celei actuale
 Bibliografie
Legea Republicii Moldova privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.
847 din

Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1997. - Nr. 19-20. – 27 martie.

Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 1463-XV din 15.11.2002

Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. - Nr. 166-168. - 10
decembrie.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea

Strategiei de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova până în
anul 2005, nr.1415 din 19.12.2001 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. –2002. - Nr. 55-8. - 10 ianuarie.