Sunteți pe pagina 1din 42

PROIECT DE SPECIALITATE

POLITICA FISCALĂ A REPUBLICII


MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ
CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................. 3

Capitolul I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ......................................... 6

POLITICA FISCALĂ......................................................................................... 6

1.1. Conceptul de politică fiscală .................................................................. 6

1.2. Instrumentele politicii fiscale................................................................. 9

1.3. Rolul politicii fiscale în îndeplinira funcțiilor statului ...................... 14

Capitolul II. POLITICA FISCALĂ A REPUBLICII MOLDOVA:


PREZENT ȘI PERSPECTIVE ........................................................................ 18

2.1. Obiectivele generale ale politicii fiscale în Republica Moldova ....... 18

2.2. Evoluția politicii fiscale a Republicii Moldova

în condițiile crizei mondiale .......................................................................... 24

2.3. Măsuri de optimizare a politicii fiscale în Republica Moldova ........ 33

CONCLUZII ...................................................................................................... 39

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................... 41

2
INTRODUCERE
Importanţa proiectului. Politica fiscală reprezintă o componentă a
politicilor economice adoptate de stat, prin care acesta influiențează eficiența în
ansamblu a economiei.
Prin procesele fiscale are loc regularea mărimii inclinației de a economisi,
investi sau munci, astfel are loc acționarea asupra ocupării forței de muncă,
asupra creșterii producției, asupra nivelului investițiilor, toate acestea
caracterizînd nivelul creșterii economice și modul de intervenție a statului, prin
politica fiscală, în procesul de stimulare a economiei.
Procesul de dezvoltare economică poate fi direct influenţat prin
intermediul măsurilor de politică fiscală întreprinse de autorităţile
guvernamentale Politica fiscală promovată de autoritățile guvernamentale ale
oricărui stat contemporan este orientată, de regulă, spre atingerea unor obiective
microeconomice şi macroeoconomice ce derivă din rolurile pe care statul trebuie
să le îndeplinească în economie.
În aceste condiţii, autoritățile guvernamentale, prin producţia şi oferta de
bunuri publice pe care le finanţează, fie pe seama impozitelor sau taxelor, fie pe
seama împrumuturilor publice, influenţează atît funcţiile de utilitate ale
indivizilor, cît şi funcţiile de producţie ale agenţilor economici din sectorul
privat. La nivel macroeconomic, deciziile de politică fiscală ale autorităților
guvernamentale, legate fie de cheltuielile publice, fie de fiscalitate, pot fi
orientate şi spre stimularea procesului de dezvoltare a economiei naționale. Însă,
efectele unor asemenea măsuri sunt diverse şi diferă de la un caz particular la
altul, ceea ce face să nu existe o soluţie universal valabilă pentru autorităţile
guvernamentale ce doresc să stimuleze dezvoltarea economică.
Prin urmare, reuşita utilizării de către autorităţile guvernamentale a
instrumentelor de politică fiscală pentru antrenarea şi amplificarea dezvoltării
economice depinde decisiv de capacitatea acestora de a aprecia conjunctura

3
economică actuală, de a alege instrumentul potrivit de intervenţie şi de a anticipa
corect efectele produse în economie de utilizarea acestuia.
Scopul cercetării constă în analiza politicii fiscale actuale a Republicii
Moldova și studierea impactului acesteia asupra dezvoltării economice, în
special, prin evaluarea principalelor rezultate ale economiei naționale.
Obiectivele lucrării sunt următoarele:
 definirea politicii fiscale ca componentă a politicii financiare și ca ansamblu
distinct de metode, tehnici și instrumente, prin studiul diferitor concepte privind
politica fiscală;
 determinarea instrumentelor de acțiune a politicii fiscale, a tehnicilor de
utilizare a acestora în procesul de executare a politicii fiscale de către organele
competente;
 analiza evoluției politicii fiscale a Republicii Moldova în condițiile
economice actuale, precum și evaluarea indicatorilor rezultativi ai acesteia;
 determinarea obiectivelor generale pe termen mediu a politicii fiscale
naționale și a măsurilor de realizare eficientă a acestora;
 estimarea impactului măsurilor aplicate de politica fiscală națională asupra
economiei naționale;
 elaborarea măsurilor de optimizare a politicii fiscale naționale prin analiza
deficiențelor în elaborarea și executarea acesteia.
Studiul este structurat în două capitole. În Capitolul I. - ”Abordări
teoretice privind politica fiscală” – este studiat conceptul de politică fiscală în
viziunea diferitor autori, precum și evoluția noțiunii de politică fiscală ca parte
componentă a politicii financiare. Capitolul dat se încheie cu o scurtă descriere a
instrumentelor fiscale și a rolului politicii fiscale în realizarea funcțiilor statului.
Analiza detaliată a politicilor guvernamentale naţionale şi depistarea cauzelor
performanţei atît de reduse în domeniul investiţiilor străine sunt prezentate în
Capitolul II. - ” Politica fiscală a Republicii Moldova: prezent și
perspective”- este axat pe identificarea obiectivelor generale ale politicii fiscale
4
naționale și analiza rezultatelor acesteia în contextul crizei mondiale, atît ca
indicatori distincți, cît și ca pondere în PIB. Acest capitol se încheie cu
prezentarea principalelor măsuri necesare de a fi aplicate în scopul maximizării
eficienței politicii fiscale la nivel național.
Studiul se încheie cu o serie de concluzii cu privire la modul și nivelul de
influență a politicii fiscale asupra economiei naționale, precum și concluzii
referitoare la modalitățile de eficientizare a corelației dintre politica fiscală și
procesul de dezvoltare a economiei.

5
Capitolul I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND
POLITICA FISCALĂ
1.1. Conceptul de politică fiscală

Apariţia şi consacrarea noţiunii de fiscalitate, pînă la accepţiunea sa


actuală, se înscrie organic în evoluţia societăţii omeneşti, fiind legată indisolubil
de crearea şi funcţionarea statului, de la formele incipiente pînă la instituţiile şi
organismele de tip statal moderne, cu funcţii şi sarcini multiple şi complexe.
Sub aspectul originii sale în plan lingvistic, se poate admite că fiscalitatea
îşi are rădăcinile în cuvîntul fiscus din limba latină, cu circulaţie în imperiul
roman timpuriu, care avea înţelesul de paner (coș) folosit pentru colectarea
veniturilor ce formau cămara Principelui şi acopereau cheltuielile sale,
coexistînd o vreme cu tezaurul aflat la dispoziţia Senatului. Subordonarea
Senatului de către Împărat a condus însă şi la contopirea celor două entităţi prin
înglobarea resurselor tezaurului (public) cu cele ale fiscului şi, implicit, a
destinaţiilor date acestor resurse financiare publice, denumite generic resurse
fiscale, pentru finanţarea cheltuielilor publice.
În contextul conturării sale ca fenomen socio-economic, tipic organizării
de tip statal a societăţii omeneşti, noţiunea de fiscalitate a vizat derularea
proceselor de prelevare obligatorie de resurse băneşti la dispoziţia statului, în
corelaţie cu cele de alocare/utilizare a acestor resurse pentru satisfacerea
nevoilor considerate a avea caracter public, implicînd raporturi economice în
formă bănească între stat şi supușii săi. Este însă de admis că, în concordanţă cu
înțelesul atribuit iniţial fiscului, accepţiunea dată cel mai adesea conceptului de
fiscalitate s-a grefat, mai ales, pe semnificația proceselor de prelevare a unor
părţi din veniturile sau averile persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului.
Politica fiscală este o componentă esențială a politicii financiare care
reprezintă un ansamblu de măsuri iniţiate şi implementate de guvern în scopul
realizării şi menţinerii echilibrului macroeconomic în economia reală.
Considerată distinct, politica financiară exprimă opţiunile privind metodele,
6
mijloacele (instrumentele) şi instituţiile cu caracter financiar, antrenate în
procurarea, alocarea şi utilizarea resurselor băneşti, inclusiv modalităţile de
folosire a instrumentelor şi tehnicilor financiare pentru influenţarea activităţilor
economico-sociale în sensul dorit. Sfera sa de activitate o constituie activitatea
financiară, în particular, dar, prin conţinut, ea repercuteaza asupra întregii
activităţi a entităţilor de la care emană.1
Politica fiscală poate fi promovată numai de către stat sau autorităţi
publice şi care cuprinde atît deciziile (reglementările) privind stabilirea şi
perceperea impozitelor şi taxelor, concretizînd opţiunile în materie de impozite
şi taxe, cît şi pe cele referitoare la cheltuielile publice ce se finanţează .
Politica fiscală este de asemenea definită şi ca politica financiară în
domeniul veniturilor statului, care cuprinde: sursele de formare a fondurilor
bugetare şi extrabugetare ale statului, metodele de prelevare, obiectivele care
trebuie să se realizeze cu ajutorul acestor instrumente.
Conceptul de politică fiscală este prezentat adesea cu nuanţe diferite,
accentuîndu-se, de regulă, asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite
promovat de un stat.
De fapt, politica fiscală nu poate fi concepută decît ca un mixaj între
modalităţile de procurare a resurselor la dispoziţia statului şi cele privind
destinaţiile ce se dau acestor resurse, în îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor ce-i
revin.
Conceptul de politică fiscală are la bază eficienţa fiscală şi un randament
ridicat care va asigura venituri cât mai mari la bugetul de stat. Această politică
are în vedere stimularea activităţii economice, a investiţiilor, asigurarea
protecţiei sociale şi, deasemenea, susţinerea unui principiu moral/juridic care
cere respectarea drepturilor fiecăruia în contribuţia individuală la constituirea
veniturilor. Cu alte cuvinte politica fiscală are în vedere fixarea volumului şi a
1
Chirleşan D. Metodele acțiunii bancare și gestiunea finanţelor publice, volum 2. Editura Universităţii
”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2008, p.149-154

7
locurilor de unde provin resursele de alimentare a fondurilor financiare din
sectorul public, procedee de prelevare care vor fi utilizate, a obiectivelor şi
modalităţilor de creare a acesteia prin intermediul instrumentelor sale specifice.
Teoria economică şi practica politică au impus, în timp, două mari
abordări fiscale, strîns legate de concepţiile privitoare la rolul statului în
economie. Acele teorii economice şi doctrine politice care se axează pe
stimularea liberei iniţiative, cu menţinerea unui rol redus al statului în economie
sunt, în mod clar, adeptele unei fiscalităţi reduse, considerînd că orice formă
suplimentară de impunere înseamnă, de fapt, reducerea capacităţii private de
decizie pentru investiţie şi consum, decizie considerată a fi, din start, mult mai
eficientă decît cea a statului „nivelator”. Aceste teorii a fost dezvoltate, în
perioada postbelică, de adepţii neoclasicismului economic, curent reprezentat, în
special, de profesorul Milton Friedman, şi a devenit parte a doctrinei politice, în
special, pentru partidele conservatoare din lumea anglo- saxonă.
În viziunea modernă, se consideră că politica fiscală presupune folosirea
conştientă a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat pentru a influenţa viaţa
economică şi socială. În mod deosebit, conţinutul său face imperativă utilizarea
ansamblului de instrumente şi procedee cu caracter fiscal pentru a stabili nivelul
şi structura prelevărilor obligatorii; operaţiile, activităţile şi veniturile
impozabile; regimul exonerărilor şi reducerilor de impozite sau cel al
subvenţionărilor, conturînd modul de a realiza redistribuirea produsului creat
între sfere de activitate, ramuri economice, entităţi administrativ-teritoriale,
persoane fizice şi juridice.
În acelasi timp, politica fiscală are şi scopuri specifice, între care, în
opinia lui Paul Samuelson, sunt de avut în vedere şi acelea de a contribui la
atenuarea oscilaţiilor caracteristice ciclurilor economice sau de a favoriza
menţinerea unei economii progresive, care să asigure un grad ridicat de ocupare
a forţei de muncă.

8
Politica fiscală îşi poate pune amprenta, influenţînd asupra derulării
proceselor economico-financiare şi implicit asupra evoluţiei întregii societăţi.
Dar, la rîndul său, ea este condiţionată de mediul economic, printr-o serie de
factori, dintre care se remarcă: starea economiei, raporturile dintre sectorul
public şi cel privat, nivelul veniturilor cetăţenilor etc.
În sinteză, politica fiscală se reprezintă prin totalitatea metodelor,
mijloacelor, formelor, instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat pentru
procurarea resurselor financiare fiscale şi utilizarea lor în finanţarea de acţiuni
publice, inclusiv pentru influenţarea vieţii economice şi sociale. Ea abordează,
în mod firesc, atît problematica impozitelor (prelevărilor fiscale), cît şi pe cea a
cheltuielilor publice, care adesea joacă rolul determinant în cadrul politicii
financiare a statului.

1.2. Instrumentele politicii fiscale

Politica fiscală, în esență înseamnă utilizarea cheltuielilor


guvernamentale și a instrumentelor fiscale pentru a influența cererea agregată. În
același timp, politica fiscală reprezintă activitatea de influențare a proceselor
social-economice prin utilizarea pîrghiilor financiare (impozite, taxe, cheltuieli
guvernamentale) pentru a stimula oferta agregată în vederea realizării
principalelor obictive macroeconomice.
Principalul instrument de relizare a politicii fiscale, cheltuielile
guvernamentale, se referă la cheltuielile pe care guvernul le face, în general în
două scopuri:
a) pentru satisfacerea unor necesităţi curente ale statului (de exemplu,
aprovizionarea cu diverse bunuri necesare funcţionării investiţiilor statului,
efectuarea unor investiţii de dezvoltare a activităţilor publice);
b) pentru refacerea echilibrelor macroeconomice destabilizate.
În ambele situaţii, cheltuielile guvernamentale pot fi de două feluri: 1)
cumpărări guvernamentale de bunuri şi servicii; 2) plăți transferabile.

9
Prima categorie, cumpărările de bunuri şi servicii, include achiziţiile de
produse destinate refacerii şoselelor naţionale, plăţi de salarii către sectorul
bugetar, achiziţia de produse intermediare şi finale necesare sectorului de
apărare etc.
A doua categorie de cheltuieli guvernamentale o reprezintă transferurile
de venit pentru care guvernul nu primeşte nimic în schimb, transferuri denumite
plăţi transferabile. Astfel, familiile cu venituri mici primesc ajutoare sociale,
elevii şi studenţii primesc burse de stat, veteranii de război primesc pensii etc.
Toate aceste plăţi transferabile, prin care se redistribuie venitul naţional,
nu au contribuţie directă asupra sectorului privat dar îl pot influenţa indirect
datorită efectului lor asupra cheltuielilor de consum.
Pe lîngă aceste două instrumente, politica fiscală mai utilizează şi
impozitele şi taxele datorită influenţei acestora în formarea venitului disponibil
şi, de aici, în determinarea cheltuielilor de consum şi a cererii agregate.
În literatura de specialitate există numeroase definiţii date impozitului.
Astfel, Alvin Hansen consideră că impozitele sunt preţuri stabilite prin
constrîngere pentru servicii guvernamentale. Economistul german F. K. Mann
precizeză că cetăţeanul capătă dreptul de a pretinde pentru suma totală a
impozitelor plătite un bun cumulativ din partea societăţii care este format dintr-o
complexitate extrem de variată de servicii publice. Dar cetăţeanul care plăteşte
impozite nu beneficiază în mod efectiv de toate serviciile pe care le prestează
statul, ci este liber să beneficieze de cele care îi convin, în funcţie de obiceiurile
sale.
Principala sursă de venituri publice o constituie veniturile fiscale,
impozitele și taxele Prin impozit se înţelege o formă (principală) de prelevare a
unei părţi din venitul sau averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziţia
statului, pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Impozitele directe se aşează şi se percep direct de la subiecţii plătitori,
avînd în vedere existenţa veniturilor şi a averilor. Acest tip de impozit se

10
grupează în două categorii şi anume: impozite reale care se stabilesc în raport cu
obiectele materiale (de exemplu: clădiri, fabrici etc.) și impozitele personale care
se stabilesc în raport cu situaţia materială a contribuabilului. Se urmăreşte astfel
repartizarea echilibrată a sarcinilor fiscale asupra subiecţilor plătitori.
Atunci cînd discutăm despre impozitele directe se are în vedere impozitul
pe venitul persoanelor fizice, impozitul pe venitul persoanelor juridice şi
impozitul pe avere. Impozitul pe venitul persoanelor fizice se aplică atît
persoanelor care au domiciliul sau reşedinţă într-un anumit stat cît şi asupra
celor nerezidente care realizează venituri a căror sursă de provenienţă se află pe
teritoriul statului respectiv.
Impozitul se stabileşte în fiecare an în urma unei declaraţii de impunere a
contribuabilului sau a informaţiilor pe care le deţin organele fiscale. Încasarea
veniturilor din salarii, pensii, rente etc., se realizează prin stopaj la sursă.
Impozitul pe veniturile persoanelor juridice se stabileşte la aceeaşi perioadă că şi
impozitul veniturilor persoanelor fizice, se calculează cu ajutorul unor cote
proporţionale. În cazul impozitului pe avere acesta este în strânsă legătură cu
dreptul de proprietate al diferiţilor indivizi asupra unor bunuri mobile şi imobile.
Impozitul acesta se găseşte în practică fiscală sub forma impozitului asupra
averii prpriu-zise (impozitul pe proprietăţi imobiliare, impozite asupra activului
net etc.), impozitul pe sporul de avere (impozitul pe plusul de valoare imobliara
etc.) şi impozitul pe circulaţia de avere ( impozite pe donaţii, impozitele pe
circulaţia capitalurilor etc.).
Impozitele indirecte sunt suportate de consumatori ai bunurilor şi
serviciilor economiei indiferent de veniturile, profesia, averea sau situaţia
profesională. Astfel de impozite afectează puterea de cumpărare a
consumatorului deoarece sunt stabilite în cote procentuale asupra valorii
mărfurilor vîndute sau serviciilor prestate. În perioadele de avînt economic
impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat, iar în perioadele de criză şi
depresiune, randamentul este în scădere, astfel că se observă că impozitele

11
indirecte oscilează. Aceste impozite sunt reprezentante de taxele de consumaţie,
taxele vamale,monopolurile fiscale cît şi alte taxe. În ceea ce priveşte taxele de
consumaţie pe produs denumite şi accize, sunt introduse în preţul de vânzare al
mărfurilor fabricate în interiorul ţării care îl percepe.
Funcţionarea categoriei economice de impozit are loc în cadrul finanţelor
publice, iar prelevarea efectivă a sumelor băneşti menţionate are următoarele
caracteristici:
 este obligatorie. Plata impozitului se stabileşte ca sarcină obligatorie de către
puterea legislativă, nerespectarea acestei obligaţii conducînd la măsuri represive
din partea statului şi la executarea silită a neexecutantului;
 este definitivă şi nerambursabilă. Plata impozitului nu se face cu titlu
temporar, ea este definitivă şi, în plus, plata impozitului nu presupune
rambursarea sa într-un moment ulterior;
 nu implică nici o contraprestaţie. Plata impozitului nu presupune din partea
statului efectuarea vreunui serviciu sau livrarea vreunui bun ori efectuarea
vreunei lucrări către plătitor, ea este fără contraprestaţie (este adevărat, ne
referim aici la o contraprestaţie directă, manifestă, căci, în principiu, cheltuielile
publice reprezintă contraprestaţii sui-generis pe care statul le efectuează în
contul întregii populaţii, fie că este fie că nu este plătitoare de impozite).
Ca instrument al politicii fiscale impozitul îndeplineşte mai multe funcții.
Cea mai importantă funcţie a impozitelor se manifestă în plan financiar, întrucît
ele au constituit şi constituie mijlocul principal de preocupare a resurselor
financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. În statele dezvoltate,
impozitele, taxele şi contribuţiile asigură opt sau nouă zecimi din totalul
resurselor financiare ale statului, iar în ţările în curs de dezvoltare această
pondere este mai mică, fiind cuprinsă între cinci şi nouă zecimi. De aceea,
funcţia cea mai importantă a impozitelor este aceea de asigura mobilizarea
veniturilor necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor publice.

12
Pe lîngă rolul financiar, impozitul îndeplinește și rolul economic și social
legat de utilizarea acestuia ca instrument de intervenţie a statului în economie,
avînd calitatea de pîrghie fiscală. Astfel, de la rolul primordial de a asigura
venituri statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, s-a ajuns la utilizarea
impozitului pentru obţinerea de efecte pe plan economic şi social.
Funcția de pîrghie financiară a impozitelor se manifestă în următoarele
direcţii:
 de stimulare a investiţiilor, asigurărilor, exportului;
 de a inhiba consumul de produse dăunătoare sănătăţii, poluarea mediului,
formarea de averi excesive etc.;
 de protejare a anumitor ramuri, sectoare sau produse autohtone, prin
intermediul taxelor vamale.
Pe lîngă impozite, taxele sunt o altă categorie de venituri bugetare care se
definesc ca plăţi datorate de persoanele care beneficiază de anumite servicii sau
activităţi ale unor organe de stat. Taxele se diferenţiază de impozite prin
următoarele trăsături caracteristice:
- taxa reprezintă o plată neechivalentă a cheltuielii pentru serviciul prestat;
- taxa reprezintă o contribuţie stabilită în sarcina contribuabilului pentru a
acoperi doar o parte din serviciul prestat;
- taxa este anticipativă;
- taxa este unică pentru acelaşi act sau tip de serviciu;
- sancţiunea neplăţii taxei este nulitatea actului;
- răspunderea pentru neplatata taxei revine prestatorului nu contribuabilului.
Un alt instrument al politicii fiscale, prelevările obligatorii, reprezintă
venituri la bugetul public, cu caracter obligatoriu (fără a constitui, însă, nici
impozite, nici taxe), colectate de la întreprinderile cu capital integral de stat (în
ţara noastră: regiile autonome). Cuantumul lor este stabilit prin lege, asigurîndu-
se atît autofinanţarea întreprinderilor plătitoare cît şi alimentarea bugetului
public cu fondurile necesare susţinerii sarcinilor sociale ale guvernului. Ele se
13
constituie pe baza profitului net al firmelor respective. Din punct de vedere
economic, prelevările obligatorii au un caracter disfuncţional, deoarece nu
stimulează firmele în cauză în direcţia creşterii eficienţei economice şi, implicit,
a sporirii masei şi ratei profitului activităţii.
În scopul integrării cu succes în acţiunile economice generale ale statului,
politica fiscală urmăreşte atingerea diferitor scopuri (de natură economică,
socială, fiscală, publică, militară etc.), suprapunîndu-se intens cu alte politici,
precum cele sectoriale, bugetare, monetare, sociale şi cu strategiile de
dezvolatare sectorială sau naţională. Totuși, scopul primordial al politicii fiscale
ramîne a fi colectarea veniturilor bugetare, necesare pentru realizarea sarcinilor
ce revin statului. Acest obiectiv impune utilizarea cît mai eficientă a
instrumentelor fiscale, care implică: stabilirea corectă a necesarului de resurse
financiare fiscale și a metodelor optime de colectare a acestora (pentru a suporta
cheltuieli minime), repartiția sarcinilor fiscale în mod echitabil, controlul și
asigurarea respectării acestor sarcini etc.
Prin intermediul instrumentelor sale, politica fiscală poate promova unele
acţiuni de protejare şi încurajare a anumitor ramuri din economie precum:
determinarea agenţilor economici să investească în anumite domenii, realizarea
unui nivel înalt de competitivitate şi calitate a produselor, încurajarea exportului
şi a micilor producători, eliminarea unor activităţi nocive mediului înconjurător
etc. Prin urmare, efectele maxime ale politicii fiscale pot fi obținute nemijlocit
prin stabilirea obiectivelor concrete și utilizarea eficientă a instrumentelor
acesteia.

1.3. Rolul politicii fiscale în îndeplinira funcțiilor statului

În prezent, în condițiile economiei de piaţă, statul joacă un rol


semnificativ în nivelarea deferențelor financiare dintre diferite categorii de
personea, precum și dintre diferite ramuri ale economiei. Statul acționează

14
indirect asupra pieței, prin aplicarea unor pîrghii economico-financiare din
diferite domenii.
Deoarece funcţionarea pieţei se poate dovedi adesea nemiloasă, putînd
duce la apariţia unor inegalităţi uriaşe, statul poate să intervină pentru a corecta
disfuncţiunile de distribuţie ale pieţei. În plus, deoarece periodic economiile se
confruntă cu o serie de fenomene negative cum sunt: şomajul, lipsa creşterii
economice etc., statul poate interveni pentru a ţine sub control excesele ciclului
economic şi a realiza stabilizarea economiei.
Pentru realizarea acestor roluri, pe care le poate juca în economie, statul
are la dispoziţie trei mari categorii de instrumente: impozitele, cheltuielile
publice şi transferurile de la buget precum şi reglementările.
În ceea ce priveşte politica bugetară, care reuneşte politica fiscală şi
politica cheltuielilor publice, se identifică trei funcţii care se suprapun cu cele
trei roluri ale statului: funcţia de alocare, funcţia de distribuţie şi funcţia de
stabilizare. Politica fiscală promovată de autorităţile guvernamentale ale oricărui
stat contemporan este orientată, de regulă, spre atingerea unor obiective
microeconomice şi macroeoconomice ce derivă din rolurile pe care statul trebuie
să le îndeplineascã în economie:
 un rol alocativ,
 un rol distributiv;
 un rol stabilizator.
Rolul alocativ al politicii fiscale. Funcţia de alocare se referă la
implicarea statului în mecanismul pieţei în vederea determinării tipului şi
calităţii unui serviciu public şi la posibilităţile de creştere a veniturilor pentru
acoperirea cheltuielilor necesare prestării acestuia. O alocare eficientă a
resurselor în economie constă în utilizarea totalităţii resurselor disponibile astfel
încît satisfacţia indivizilor societăţii să fie maximă.
Importanţa funcţiei de alocare în perioada de tranziţie din Republica
Moldova este mult amplificată comparativ cu economiile dezvoltate, şi este
15
datorată nefuncţionării pieţei concurenţiale. Spre exemplu, statului îi revine rolul
evident de a oferi servicii publice cum sunt educaţia şi sănătatea publică,
serviciile sociale şi infrastructura de bază (drumuri, telecomunicaţii etc.) pentru
un mare număr de subiecţi economici complet dependenţi de buget, comparativ
cu situaţia altor ţări în care finanţarea de la buget este parţială pentru învăţământ,
ocrotirea sănătăţii sau cultură.
Din punct de vedere al politicii fiscale, stabilirea raportului dintre sectorul
public şi sectorul privat trebuie să găsească acel nivel al activităţii statului pentru
care beneficiul social rezultat din cheltuielile publice efectuate egalează costul
social impus comunităţii sub formă de taxe şi impozite, aceasta fiind condiţia
pentru obţinerea unei eficienţe maxime a activităţii sectorului public.
Principala problemă care apare în găsirea egalităţii este aceea a stabilirii
beneficiului social obţinut ca urmare a cheltuielilor publice efectuate.
Rolul distributiv al politicii fiscale. Distribuţia veniturilor se referă la
implicarea statului pe piaţă prin procesul de ajustare a veniturilor şi avuţiei
acumulate din tranzacţii economice. Rolul distributiv are în vedere influenţarea
distribuţiei venitului şi a averii în societate prin intermediul fiscalităţii, al
serviciilor publice de asigurări sociale şi al distribuţiei serviciilor din sectorul
public, astfel încît să fie atins obiectivul de menţinere a unei echităţi sociale.
Deşi analiza economică nu oferă indicatori în ceea ce priveşte corectitudinea
acestei repartiţii, principiile de echitate socială şi justa reglementare a avuţiei
stau la baza politicilor fiscale şi a cheltuielilor publice. Distribuţia veniturilor se
asigură în practică în special prin sistemul impozitelor progresive care constă în
perceperea unor impozite mai ridicate asupra veniturilor mai mari. În acest fel,
sectorul public încasează fonduri ce pot fi folosite pentru acordarea unor
facilităţi celor cu venituri mici.
Rolul politicii fiscale în realizarea funcţiei de stabilizare. Stabilizarea
reprezintă o funcţie a sectorului public care vizează crearea cadrului legal ce
asigură şi protejează tranzacţiile economice publice şi private. Obiective precum

16
creşterea ocupării forţei de muncă, stabilitatea preţurilor, creşterea economică se
află în centrul politicilor macroeconomice. Ocuparea forţei de muncă este un
proces care poate fi privit în strînsă legătură cu fenomenul şomajului şi politicile
de diminuare a acestuia.
Implicarea statului în economie prin exercitarea funcţiilor de alocare,
distribuţie şi stabilizare trebuie să vizeze corelarea permanentă a deciziilor şi
acţiunilor publice. Aceasta, deoarece uneori pot să apară contradicţii între
obiectivele publice. Impozitarea progresivă poate conduce la scăderea incitaţiei
la muncă şi chiar ineficienţă, funcţia de distribuţie fiind astfel, în relaţie
conflictuală cu cea de alocare.
În concluzie, analizînd modalitățile de aplicare și efectele politicii fiscale
în realizarea funcțiilor statului, putem cert susține că acestea necesită, mai întîi
de toate, o adaptare reală la cerințele pieței, urmată de o previziune a efectelor
acesteia, pentru ca în final, instrumenetele politicii fiscale, să devină optime
pentru a fi aălicate în economie.

17
Capitolul II. POLITICA FISCALĂ A REPUBLICII MOLDOVA:
PREZENT ȘI PERSPECTIVE
2.1. Obiectivele generale ale politicii fiscale în Republica Moldova

Ca obiectiv intermediar al politicii fiscale putem vorbi de modernizarea


aparatului productiv ca fiind strîns legat de creşterea competitivităţii economiei
autohtone pe piaţa internaţională şi de dezvoltare a comerţului exterior. Pentru
atingerea acestui obiectiv politica fiscală poate să întreprindă o serie de măsuri
precum: o reducere a cotelor de impozitare pentru agenţii economici în
conformitate cu profitul care se reinvesteste sau prin acordarea de deduceri
fiscale din valoarea investiţiilor realizate, prin stimularea economisirii etc.
Atunci cînd poltica fiscală stimulează procesul de dezvoltare în anumite
sectoare economice sau în anumite activităţi prin reducerea cotelor de
impozitare sau acordarea de facilităţi de ordin fiscal, se are în vedere realizarea
obiectivului de restructurare şi creştere economică. Acest obiectiv este atins de
politică fiscală atunci cînd aceasta vizează şi descurajarea în a consuma anumite
produse dăunătoare sănătăţii, încurajarea subiecţilor impozabili la participarea
unor acţiuni filantropice cît şi reducerea unei inegalităţi intre venituri şi averi.
Autorităţile publice au folosit şi folosesc în continuare politică fiscală în
scopul atingerii unor ţinte nefiscale, de natură economică precum modificarea
proceselor economice, rectificarea ciclului economic, eliminarea dezechilibrelor
economice. În continuare, avînd în vedere direcţiile spre care se îndreaptă
politica fiscală putem enumera ca obiective principale următoarele:
 stabilizarea economică;
 modernizarea aparatului productiv;
 reglarea conjucturală şi relansarea economiei;
 restructurarea şi creşterea economică.
Aceste obiective pot fi realizate prin:

18
- optimizarea structurii cotelor impozitelor în vederea reducerii poverii fiscale
şi prin extinderea în continuare a bazei fiscale;
- raţionalizarea sistemului de facilităţi fiscale în vederea menţinerii celor care
sînt direcţionate spre susţinerea creşterii economice şi reducerea sărăciei;
- îmbunătăţirea şi eficientizarea administrării fiscale.
Obiectivele generale ale politicii fiscale pentru anii 2013-2015 sunt
orientate spre:
 mentinerea stabilităţii şi previzibilităţii veniturilor publice, în special a
încasărilor fiscale, în scopul onorării depline a obligaţiunilor bugetare;
 asigurarea egalității fiscale, a stabilităţii şi transparenţei legislaţiei fiscale ;
 stimularea activităţii economice, în special prin încurajarea dezvoltării
micului business, atragerea investiţiilor atît străine, cît şi a celor autohtone în
economia naţională, crearea noilor locuri de muncă etc.;
 optimizarea presiunii fiscale;
 armonizarea principiilor puse la baza legislaţiei fiscale naţionale cu cea
comunitară.
Obiectivele politicii fiscale pe termenul mediu 2013-2015 în ţara noastră
au drept scop asigurarea stabilităţii macroeconomice, prevenirea majorării
presiunii fiscale, menţinerea unui mediu fiscal favorabil pentru dezvoltarea
sectorului real, sistematizarea şi simplificarea legislaţiei fiscale, precum şi
îmbunătăţirea administrării fiscale. În acest sens, Ministerul Finanţelor a
prezentat obiectivele pentru fiecare tip de impozit aparte.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice. Pe termen mediu se prevede
menţinerea sistemului progresiv de impozitare a veniturilor cetăţenilor,
concomitent cu majorarea tranşelor de venit impozabil precum şi a scutirii
anuale personale, scutirii personale majore şi scutirii pentru persoanele
întreţinute la rata inflaţiei prognozată pentru 2013 - 2015, conform tabelului 1.
Măsura dată are drept scop susţinerea persoanelor fizice cu venituri mici şi

19
transpunerea treptată a presiunii fiscale asupra populaţiei cu venituri medii şi
mai sus de medii.
Tabelul 2.1.1
Evoluţia cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice în 2010 - 2015
2010 2011 2012 2013 2014 2015
efectiv propuneri pe termen mediu
Mărimea grilelor de vi<25200: vi<25200: vi<25200: vi<26700: vi<28200: vi<29700:
venit impozabile (vi) 7% 7% 7% 7% 7% 7%
şi cotele impozitului vi>25200: vi>25200: vi>25200: vi>26700: vi>28200: vi>29700:
pe venitul persoanei 18% 18% 18% 18% 18% 18%
fizice, lei anual / %
8100 lei 8100 lei 8640 lei 9120 lei 9600 lei 10080 lei
Scutirea anuală (675 lei) (675 lei) (720 lei) (760 lei) (800 lei) (840 lei)
personală, lei + 900 lei 0 lei + 540 lei + 480 lei + 480 lei + 480 lei
12000 lei 12000 lei 12840 lei 13560 lei 14280 lei 15000 lei
Scutirea anuală (1000 lei) (1000 lei) (1070 lei) (1130 lei) (1190 lei) (1250 lei)
personală majoră, lei 0 lei 0 lei + 840 lei + 720 lei + 720 lei + 720 lei
1800 lei 1800 lei 1920 lei 2040 lei 2160 lei 2280 lei
Scutirea anuală (150 lei) (150 lei) (160 lei) (170 lei) (180 lei) (190 lei)
pentru persoanele + 120 lei 0 lei + 120 lei + 120 lei + 120 lei + 120 lei
întreţinute, lei
Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al
Republicii Moldova, www.mf.gov.md

Impozitul pe venitul persoanelor juridice. În anul 2013 se prevede:


a) efectuarea unui studiu privind sistemele de impozitare a fondurilor nestatale
de pensii naţionale şi internaţionale;
b) examinarea oportunităţii introducerii impozitului pe reprezentanţă în mărime
fixă;
c) examinarea oportunității introducerii impozitului unic consolidat în sectorul
agricol.2
Pentru anul 2014 se prevede introducerea conceptului privind preţurile de
transfer. Scopul măsurii date este de a crea condiţii egale de impunere a
agenţilor economici autohtoni şi companiilor multinaţionale.
Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală. În anii 2013 - 2015 se prevede

2
Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova,
www.mf.gov.md, p.1
20
menţinerea cotelor generale ale contribuţiilor de asigurări sociale (29%) şi
primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (7%).
Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi
primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se prezintă în tabelul
2.1.2.
Tabelul 2.1.2
Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi
primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în 2010 – 2015
2010 2011 2012 2013 2014 2015
efectiv propuneri pe termen mediu
Cotele contribuţiilor de asigurări 29 % 29 % 29 % 29 % 29 % 29 %
sociale de stat obligatorii, total
pentru angajator 23 % 23 % 23 % 23 % 23 % 23 %
pentru salariat 6% 6% 6% 6% 6% 6%
Prima de asigurare obligatorie de 7% 7% 7% 7% 7% 7%
asistenţă medicală, total
pentru angajator 3,5 % 3,5 % 3,5 % 3,5 % 3,5 % 3,5 %
pentru salariat 3,5 % 3,5 % 3,5 % 3,5 % 3,5 % 3,5 %
Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al
Republicii Moldova, www.mf.gov.md

În anul 2013 se prevede implementarea Titlului X al Codului fiscal


„Contribuţii sociale”, care va reglementa contribuţiile de asigurări sociale de stat
obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Măsura dată
va permite sistematizarea legislaţiei fiscale prin codificarea acestor plăţi.
Taxa pe valoarea adăugată. În anul 2013 se prevede:
a) anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al
agentului economic;
b) introducerea cotei standard TVA de 20% pentru producţia agricolă primară
în schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea (subvenţionarea) directă
din partea statului.
Accize. În anii 2013-2015 se prevede ajustarea la rata inflaţiei prognozată
pentru anii respectivi a cotelor accizelor stabilite în sume fixe. În vederea
ajustării graduale a cotelor accizelor la produsele din tutun la nivelul ţărilor din
regiune, cît şi la practica europeană, în anii 2013 - 2015 se prevede:
21
a) modificarea mărimii cotei accizului la articole din tutun, care se prezintă în
tabelul 2.1.3.
Tabelul 2.1.3
Evoluţia cotelor accizelor pentru articolele din
tutun-ţigarete cu filtru în 2012 – 2015
Cota accizului
Poziția tarifară Unitatea de 2012 2013 2014 2015
măsură efectiv prevederi
240220 Țigarete Valoarea în
cu filtru lei/1000 bucăți 20 lei + 24% 30 lei + 30% 40 lei + 36% 50 lei + 40%
Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al
Republicii Moldova, www.mf.gov.md

b) modificarea mărimii cotei accizului la alcoolul etilic nedenaturat cu o


concentraţie alcoolică de pînă la/mai mult de 80% volum (poziţiile tarifare 2207,
2208), alte băuturi alcoolice (poziţiile tarifare 2205, 220600), care se prezintă în
tabelul 2.1.4.
Tabelul 2.1.4
Evoluţia cotelor accizelor la alcoolul etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de
pînă la/mai mult de 80% volum pentru 2012 – 2015
Unitatea Cota accizului
de
Poziția tarifară măsură
2012 2013 2014 2015
efectiv prevederi
1 2 3 4 5 6
2205 Vermuturi și alte vinuri din
struguri proaspeți, aromatizate cu
plante sau cu substanțe aromatizante
2206 Alte băuturi fermentate (de
exemplu, obţinute din suc de pere Litru
proaspete, cidru, hidromel); acool 15 lei +15% [20 lei 25 lei + 25% 25 lei +25%]
amestecuri de băuturi fermentate, absolut/ +20%
amestecuri de băuturi fermentate şi valoarea
băuturi nealcoolice, nedenumite şi în lei
necuprinse în altă parte
2207 Alcool etilic nedenaturat cu o
concentraţie alcoolică de 80%vol
sau mai mult; alcool etilic şi alte
alcooluri denaturate, de orice
concentraţie
2208 Alcool etilic nedenaturat cu o
concentraţie alcoolică de pînă la 30 lei +30% [40 lei+40% 50 lei +50% 50 lei +50%]
80%vol., distilate, rachiuri,
lichioruri şi alte băuturi alcoolice
Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al
Republicii Moldova, www.mf.gov.md
22
Cînd ne raportăm la obiectivele politicii fiscale privind impozitul pe
bunurile imobiliare, pentru anii 2013 – 2014 se prevede continuarea
implementării următoarelor etape ale noului sistem de impozitare a diferitelor
categorii de bunuri imobiliare, în funcţie de valoarea de piaţă a acestora (vezi
tabelul 2.1.5).
Tabelul 2.1.5
Etapele de implementare a noului sistem de impozitare a
bunurilor imobiliare
Etapele de Categoria de bunuri imobile evaluate la valoarea de Anul
implement piaţă implementării
are
 Bunurile imobiliare cu destinaţie locativă – apartamente
III şi case de locuit individuale din localităţile rurale; 2014
 Bunurile imobiliare cu destinaţie agricolă – grădini din
extravilan
IV  Bunurile imobiliare care nu au fost evaluate de către 2015
organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate, în
baza valorii de piaţă
Sursa: Anexa nr. 4 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al
Republicii Moldova, www.mf.gov.md

Cît priveşte obiectivele politicii fiscale privind taxele locale, pentru anul
2013 este prevăzută efectuarea studiului privind revizuirea în întregime a
sistemului naţional de taxe locale, în vederea consolidării sistemului fiscal şi
simplificarea administrării fiscale şi evidenţei contabile.
Şi nu în ultimul rînd cînd ne referim la obiectivele politicii fiscale privind
alte impozite, în anul 2014 se prevede implementarea Titlului XII al Codului
fiscal "Alte impozite şi taxe", în vederea sistematizării legislaţiei fiscale, care va
reglementa impozitul privat şi patenta de întreprinzător.3
Obiectivul principal, urmărit de politica fiscală în Republica Moldova, în
perioada de perfecționare a sistemului fiscal îl constituie, identificarea
echilibrului între necesitatea majorării veniturilor, ca mijloc esențial de acoperire
a cheltuielilor, orientate spre dezvoltarea economică și desigur pentru

3
Anexa nr. 5 la procesul – verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova,
www.mf.gov.md, p.7-11
23
satisfacerea nevoilor sociale, precum și necesitatea sprijinirii mediului de
afaceri, care de fapt constituie stimulul principal de crestere economică.
În acest sens putem afirma ca în Republica Moldova este importantă
creșterea veniturilor cu ritmuri mai înalte decît rata inflației, simultan cu
ajustarea presiunii fiscale la nivelul, care ar favoriza dezvoltarea mediului de
afaceri și investiții.

2.2. Evoluția politicii fiscale a Republicii Moldova


în condițiile crizei mondiale

Profunzimea crizei în Republica Moldova s-a manifestat prin stagnarea


mai multor sectoare ale economiei naţionale, reducerea cererii agregate de
consum din contul remitenţelor, reducerea comerţului exterior, a importului şi a
altor indicatori macroeconomici.
În acest sens, acțiunile Guvernului pe anul 2012-2013 sunt direcționate
spre continuarea reformelor structurale și măsurilor de ajustare bugetar-fiscală
inițiate în anii 2010-2011, care corespund obiectivului de reducere a deficitului
bugetului public național ca pondere în Produsul intern brut (PIB) de la 1,9 % în
anul 2011, pînă la 0,8 % în anul 2012. Totodată cheltuielile curente ca pondere
în PIB, urmează să fie diminuate, în timp ce cheltuielile capitale vor continua să
crească în corespundere cu capacitățile consolidate de implementare a
proiectelor investiționale. Cheltuielile de personal în sectorul bugetar să fie
plafonate la nivel de 9,5 % în PIB.4
De asemenea, Guvernul își asumă realizarea unei reforme ample a politicii
și administrării fiscale care să contribuie la promovarea investițiilor și
înlăturarea distorsiunilor economice, asigurînd în același timp acumularea
veniturilor suplimentare la buget. Reforma inițiază trecerea de la un sistem de
facilități și scutiri fiscale către un regim fiscal competitiv, simplu, transparent și
echitabil.

4
Raport privind rezultatele executării bugetului public naţional în ianuarie – octombrie 2012, www.mf.gov.md

24
Aceste asumări sunt menite să reducă dependența bugetului de asistența
externă excepțională, fapt ce va asigura o durabilitate sporită finanțelor publice
și va promova realizarea unui spectru mai larg de obiective de dezvoltare.
În aceste condiţii, doar în rezultatul rectificării bugetului pe anul 2009 şi
obţinerii suportului financiar din exterior, a fost posibilă deblocarea finanţării
programelor de cheltuieli, au fost achitate integral salariile angajaţilor în sectorul
bugetar.
Conform datelor cu privire la rezultatele executarării Bugetului Public
Naţional în 10 luni ale anului 2012, au fost acumulate venituri în sumă totală de
26971,3 mil. lei, sau la un nivel de 97,5 la sută faţă de sarcinile stabilite pe
perioada de gestiune. În acelaşi timp încasările au înregistrat o creştere cu
3173,8 mil. lei faţă de perioada similară a anului 2011. Din suma totală a
veniturilor bugetului public naţional, veniturile fiscale au constituit 23097,2
mil.lei, iar încasările nefiscale – 1177,8 mil. lei. Sarcinile stabilite pe perioada
dată au fost îndeplinite la nivel de 99,7 la sută şi 102,4 la sută, respectiv.
Comparativ cu perioada similară a anului 2011, veniturile fiscale s-au majorat cu
2728,3 mil. lei, iar încasările nefiscale cu 159,1 mil. lei. Veniturile din
mijloacele speciale ale instituţiilor publice au fost acumulate în sumă de 1119,1
mil.lei, sau la nivel de 91,5 la sută faţă de prevederile perioadei de gestiune.
Veniturile fondurilor speciale au constituit 309,1 mil.lei, sau 113,5 la sută faţă
de sarcinile stabilite pe perioada de gestiune. Pentru susţinerea bugetului şi
pentru finanţarea proiectelor finanțate din surse externe din partea donatorilor
externi şi investitorilor autohtoni au fost debursate granturi în sumă de 1268,1
mil. lei.
Din totalul veniturilor bugetului public naţional în 2011, aproximativ 53%
din venituri au fost administrate de Serviciul Fiscal de Stat, iar 39,4% - de
Serviciul Vamal.
Partea de cheltuieli a bugetului public naţional s-a executat în sumă de
27856,5 mil. lei, ceea ce constituie 89,7 la sută faţă de prevederile perioadei

25
gestionare. Comparativ cu perioada similară a anului 2011, cheltuielile bugetului
public naţional sînt în creştere cu 2519,1 mil.lei sau cu 9,9 la sută.
Cheltuielile publice au fost direcţionate pentru:
 realizarea programelor cu caracter social-cultural – 70,7 la sută;
 domeniul economiei naţionale –12,4 la sută;
 apărarea naţională, justiţie, jurisdicţia constituţională, menţinerea ordinii
publice
şi securitatea naţională – 6,6 la sută;
 servicii de stat cu destinaţie generală – 4,4 la sută;
 alte domenii – 5,9 la sută.
Executarea bugetului public naţional în primele 10 luni ale anului 2012
s-a soldat cu un deficit în sumă de 885,2 mil.lei.
Veniturile la bugetul de stat au constituit în această perioadă 16114,9 mil.
lei sau la nivel de 95,5 la sută, ceea ce este mai puţin cu 757,9 mil. lei sau cu 4,5
la sută faţă de prevederile perioadei de gestiune. În comparaţie cu perioada
similară a anului 2011, veniturile acumulate sînt mai mari cu 1598,0 mil. lei sau
cu 11,0 la sută.
Soldurile în conturile bugetului de stat, la situaţia din 31 octombrie 2012,
s-au micşorat cu 88,3 mil.lei, comparativ cu situaţia din 1 ianuarie 2012 şi au
constituit 1705,2 mil. lei, iar soldul datoriei de stat a constituit 20481,9 mil.lei,
majorându-se cu 1255,4 mil.lei comparativ cu începutul anului.
Proiecţia veniturilor bugetului public național și bugetului de stat pe anul
2012 s-a realizat pe baza indicatorilor macroeconomici estimați, prevederilor
actuale și modificărilor propuse la legislația fiscală și vamală, cu aplicare de la 1
ianuarie 2012.5
Evoluţia veniturilor bugetului public naţional pe anii 2009-2012 se
prezintă în figura 2.2.1

5
Raport privind rezultatele executării bugetului public naţional în ianuarie – octombrie 2012, www.mf.gov.md

26
40000 45.0%
38.90% 38.30% 37.80% 38.60%
35000 40.0%
35.0%
30000 35329.5
31016.1 30.0%
25000

% în PIB
25.0%
mil. lei

20000 27540.2
23517.7 20.0%
15000
15.0%
10000 10.0%
5000 5.0%
0 0.0%
2009 executat 2010 executat 2011 aprobat 2012 proiect

Venituri globale Ponderea veniturilor globaleîn PIB

Figura 2.2.1. Evoluția veniturilor bugetului public național pe anii 2009- 2012
Sursa: Nota informativa la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2012
Cele mai importante elemente ale evoluţiei veniturilor în 2012 faţă de cele
aprobate pentru anul 2011 sunt:
 creşterea veniturilor fiscale cu circa 15,5% şi o descreștere a veniturilor
nefiscale cu 1,2%;
 granturile în continuare vor deţine o pondere importantă din veniturile totale,
circa 6,8%;
 creşterea semnificativă, cu 208%, a veniturilor din impozitului pe venitul din
activitatea de întreprinzător, care va constitui 5% din veniturile totale, fiind
considerabil mai aproape de veniturile din impozitul pe venit ale persoanelor
fizice, ce va deţine o pondere de 5,8%.
În condiţiile crizei economice mondiale unele state recurg la majorarea plăţilor
fiscale pentru a acumula suma necesară de venituri publice. Această decizie pare
a fi cea mai simplă pentru autorităţi, dar, în final, generează o serie de riscuri,
cum ar fi:
 majorarea nivelului presiunii fiscale atît pentru agenţii economici, cît şi
pentru populaţie (din contul impozitelor indirecte);

27
 diminuarea cererii agregate şi a puterii de cumpărare a populaţiei, ceea ce, în
consecinţă, afectează producătorii autohtoni;
 stagnarea activităţilor economice şi, ca rezultat, micşorarea bazei impozabile
pentru majoritatea plăţilor fiscale;
 dezvoltarea fenomenului evaziunii fiscale şi transferarea treptată a activităţii
agenților economici în „economia tenebră”.
Aceste riscuri persistă pentru economia Republicii Moldova, în condiţiile
cînd ponderea veniturilor fiscale în totalul veniturilor publice şi PIB are o
tendinţă de creştere.
Tendinţa de diminuare a veniturilor publice în PIB se înregistrează în
majoritatea ţărilor, ceea ce este logic în condiţiile crizei mondiale. Astfel, în R.
Moldova ponderea Bugetului General în PIB a constituit: 38,9% - în anul 2009,
38,3% - în anul 2010 şi 37,8% -în anul 2011.
Republica Moldova nu are alternative mai eficiente şi sigure a veniturilor
fiscale, în acoperirea cheltuielilor publice. În acest context, tendinţa de majorare
a veniturilor fiscale (în special din contul impozitelor fiscale indirecte) se va
menţine (vezi figura 2.2.2).
În cuantumul veniturilor bugetului public naţional, partea majoră continuă
să o deţină veniturile fiscale, astfel în anul 2012 acestea vor constitui circa 85%,
faţă de 84% în anul 2011 aprobat. Din totalul acestora, 45,6% le revin
veniturilor directe şi 54,4%- veniturilor indirecte. Ca pondere în PIB veniturile
directe vor deține în anul 2012 – 14,9 %, cu 1,3 % mai mult decît ponderea
acestor venituri pentru anul 2011 aprobat. În structura veniturilor directe,
prognozate pentru anul 2012, 69,8% revin contribuţiilor de asigurări sociale de
stat și primelor de asigurări obligatorii de asistență medicală, care, preponderent,
vor fi determinate de majorarea fondului de remunerare a muncii. Raportate la
PIB, aceste venituri vor constitui 10,4 % și continuă să rămînă la nivelul anului
2011 aprobat.

28
100%
5.5 7.3 7 5.7
90% 7.9 5.7 5.2 4.7
5.4 5.4
5.1 6.8
80%
70%
60% 42.7 46.4 45.1
44.7
50%
40%
30%
20% 38.8 35.5 36.1 39.1
10%
0%
2009 executat 2010 executat 2011 aprobat 2012 proiect

Impozite directe Impozite indirecte Venituri nefiscale Fonduri și mijloace speciale Granturi

Figura 2.2.2 Structura veniturilor bugetului public național pe grupuri de impozite pe


anii 2009- 2012
Sursa: Nota informativa la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2012, www.mf.gov.md

Este o structură a bugetului departe de a fi echilibrată. Chiar teoria


economică spune pentru ca o economie să fie viabilă şi funcţională veniturile la
buget ar trebui să fie acumulate în proporţie de cca 60% din impozite directe
(impozit pe venit, impozitul pe profit corporativ plus contribuţiile sociale,
impozite pe avere, pe imobile etc.), iar ponderea impozitelor indirecte ar trebui
să fie de pînă la 40%. La noi situaţia este exact inversă. Explicaţia este foarte
simplă: structura economiei moldoveneşti nu permite o altă proporţie a
acumulărilor la buget, deoarece sectorul productiv din ţară nu ţine pasul cu
cererea internă. În consecinţă se importă masiv (asta o demonstrează şi decalajul
mare dintre exporturi şi importuri, deficit comercial etc.), respectiv impozitele
indirecte prevalează în structura acumulărilor la buget. Cert este că pînă la urmă
avem o economie preponderent consumistă, decît productivă.
Ponderea impozitelor pe venit în totalul veniturilor directe vor constitui
27,9 la sută, și se prognozează în comparaţie cu anul 2011 aprobat cu o creştere
de 59,8 la sută, astfel însumînd 3816,7 mil.lei. Majorarea dată va fi generată
preponderent de introducerea, începînd cu anul 2012, a impozitului pe venitul
29
persoanelor juridice,cu cota în mărime de 12 la sută. Ca pondere în PIB aceste
venituri vor atinge 4,2 % comparativ cu 2,9 % în anul 2011 aprobat.
Impozitele pe proprietate rămîn a fi nesemnificative ca pondere atît în
veniturile directe cît şi în PIB, 2,3 şi 0,3 %, respectiv. Totodată, continuarea
implementarea noului sistem de impozitare a bunurilor imobiliare va genera o
creştere a acestor venituri în anul 2012 comparativ cu 2011 aprobat cu 4,5 la
sută.
Creşterea ponderii impozitelor indirecte duce, în final, la majorarea
nivelului presiunii fiscale asupra populaţiei, ceea ce creează un şir de probleme
de ordin social. Majorarea accizelor la benzină şi motorină, majorarea cotei
TVA la zahăr vor duce, nemijlocit, la majorarea preţurilor la majoritatea
mărfurilor şi serviciilor.
Un alt component al politicii bugetar-fiscale, strîns legat de politica fiscala
(veniturilor), este politica cheltuielilor.

40000 46
45.3 36058.8
35000 32611.9 45
29326.4 44
30000 27354.3
43

% în PIB
25000 42
mil. lei

40.8
20000 41
39.7 39.4
15000 40
39
10000
38
5000 37
0 36
2009 executat 2010 executat 2011 aprobat 2012 proiect

Cheltuielile BPN Ponderea în PIB (%)

Figura 2.2.3 Evoluția cheltuielilor bugetului public național în anii 2009-2012


Sursa: Nota informativa la proiectul legii Bugetului de stat pentru anul 2012

Cheltuielile bugetului public naţional pe anul 2012 se estimează la circa


36,0 miliarde lei, cu o depășire de 6,7 miliarde lei faţă de rezultatele anului 2010
şi cu 3,4 miliarde lei mai mult decît pe anul 2011 (vezi mai sus figura 2.2.3).
30
Aceasta evoluţie reflectă politica de comprimare a sectorului public pe piaţa
serviciilor, oferind un spaţiu mai larg sectorului privat.
În perioada 2009-2012, raportul cheltuielilor publice în PIB s-a redus de
la 45,3% în anul 2009 pînă la 39,4% în proiect pe anul 2012 (vezi figura 2.2.4).
În structura cheltuielilor bugetului public naţional pe componente, în anul
2012 nu se atestă modificări esenţiale, partea majoră constituind programele
finanţate de la bugetul de stat – 38,8 la sută din totalul cheltuielilor publice.
16.0 46.0

45.0
14.0
44.0
12.0
43.0
10.0
42.0

8.0 41.0

40.0
6.0
39.0
4.0
38.0
2.0
37.0

0.0 36.0
2009 executat 2010 executat 2011 aprobat 2012 proiect

Serviciul datoriei de stat Cheltuieli de personal


Mărfuri și servicii Transferuri în scopuri de producție
Transferuri către populație Cheltuieli capitale
Cheltuieli total

Figura 2.2.4 Evoluția cheltuielilor publice ca pondere în PIB, %


Sursa: Nota informativa la proiectul legii Bugetului de stat pentru anul 2012,
www.mf.gov.md

Ritmurile de creştere a cheltuielilor componentelor bugetului public


naţional în anul 2012, comparativ cu anul 2011 atestă o tendinţă relativ identică,
respectiv: bugetul de stat – cu 9,0%, bugetul asigurărilor sociale de stat – cu
4,9%, fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală – cu 7,3%.6

6
Nota informativa la proiectul legii Bugetului de stat pentru anul 2012, www.mf.gov.md
31
Reieşind din obiectivele de asigurare a stabilităţii macro-fiscale prin
creșterea veniturilor și optimizarea cheltuielilor curente, pentru anul 2012,
nivelul deficitului bugetului public naţional în PIB se estimează la nivel de 0,8%
(729,0 mil.lei) față de 1,9% (1595,8 mil.lei) aprobat pe anul 2011 sau în
descreștere cu 1,1 p.p.
Din volumul deficitului estimat pentru anul 2012, bugetului de stat îi
revine – 689,0 mil.lei, bugetelor unităţilor administrativ teritoriale – 40,0 mil.lei,
cheltuielile bugetului asigurărilor sociale și fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală fiind echilibrate cu venituri.

2500
1967.9 2060.1
2000

1500
1580.7 1115.3
1000
860.9
334.5 393.6
500 241.3
380.4
456.4
0
194.5 -93.1
-119
-500 -818.7
-369.5 -419.2
-1000
2009 executat 2010 executat 2011 aprobat 2012 proiect

Finanțarea externă netă


Finanțarea internă netă
Mijloace din vînzarea și privatizarea patrimoniului public
Modificarea soldurilor la conturi

Figura 2.2.5 Evoluția surselor de finanțare ale BPN pe anii 2009-2012


Sursa: Nota informativa la proiectul legii Bugetului de stat pentru anul 2012

Finanţarea deficitului bugetului public național se va efectua din surse


interne şi externe, inclusiv prin emisiuni și răscumpărări de valori mobiliare de
stat pe piața internă, atragerea din împrumuturi deja contractate în vederea
finanţării proiectelor din surse externe, atragerea de noi împrumuturi pentru

32
susținerea bugetului și mijloace din vînzarea și privatizarea proprietății publice
(vezi mai sus figura 2.2.5).
Rezultatele arata că în Republica Moldova procesul de administrare
fiscală este organizat eficient, dacă ţinem cont doar de indicatorii luaţi în calcul.
În realitate, la aprecierea calităţii politicii fiscale, trebuie de reflectat gradul de
afectare a contribuabililor de către obligaţiile fiscale și capacitatea guvernării de
a găsi alte surse (nefiscale) de completare veniturilor publice.

2.3. Măsuri de optimizare a politicii fiscale în Republica Moldova

O dată cu creşterea economică şi îmbunătăţirea administrării fiscale,


impozitul pe venitul persoanelor juridice şi fizice se preconizează să devină o
sursă din ce în ce mai importantă de venituri bugetare. Acest impozit are şi un
rol semnificativ de pîrghie economică pentru stimularea investiţiilor şi
distribuirea echitabilă a veniturilor între diferite pături ale societăţii. Aplicarea
lui prudentă poate conduce la sporirea volumului de impozite colectate prin
scoaterea în evidenţă a contribuabililor din economia tenebră.
O obiecţie importantă care este adusă politicii de redistribuire este aceea
că impactul negativ al prelevărilor fiscale asupra bunăstării indivizilor nu este în
întregime compensat prin impactul pozitiv al prestaţiilor publice furnizate de
stat, ceea ce face ca economia să nu mai fie într-o stare de optim.
Arthur Okun compara sistemul de redistribuire şi transfer cu o „găleată
găurită” deoarece nu există nici o modalitate de a redistribui venitul fără ca o
parte din banii ce trebuie transferaţi de la cei bogaţi la cei săraci să dispară pur şi
simplu.
Cauzele care conduc la această situaţie sunt:
 cheltuielile administrative. Guvernul trebuie să angajeze funcţionari care să
colecteze impozitele şi asistenţi sociali care să distribuie aceste impozite altor
persoane. Aceasta va face ca o parte din veniturile colectate să fie consumate
sub formă de cheltuieli administrative;

33
 incitarea la reducerea efortului. Un nivel ridicat al cotelor marginale de
impunere aplicate în cazul impozitului pe venit şi al impozitelor pe avere şi
succesiuni, pot duce la reducerea motivaţiei celor bogaţi de a munci suplimentar
şi la creşterea înclinaţiei pentru timp liber, reducîndu-se astfel cantitatea de
muncă depusă în economie. În plus un nivel ridicat al fiscalităţii va face ca
persoanele bogate să cheltuiască mulţi bani cu avocaţii specializaţi în probleme
fiscale şi să investească în afaceri mai puţin riscante şi să economisească mai
puţin. De asemenea, dacă societatea asigură un venit minim persoanelor sărace,
săracii ar putea fi tentaţi şi ei să muncească mai puţin. Toate acestea vor
contribui la reducerea mărimii totale a venitului naţional real;
 frauda. Cu cît creşte nivelul fiscalităţii, cu atît contribuabilii se străduiesc să
găsească soluţii pentru a-l eluda, ceea ce va duce la creşterea evaziunii fiscale.
Totodată se poate discuta şi despre fraudele săracilor, multe familii încercînd să
ascundă anumite lucruri, astfel încît să poată beneficia de alocaţii bugetare. În
urma acestor fenomene veniturile obţinute din impozite se vor reduce, iar
mărimea ajutoarelor sociale acordate va creşte;
 efecte perverse. Creşterea impozitelor şi a contribuţiilor la asigurări sociale
va majora costul marginal al forţei de muncă, ceea ce va duce la reducerea
numărului de locuri de muncă. Aceasta va face să crească numărul şomerilor
care trebuie să beneficieze de protecţie socială. În aceste condiţii are loc o
reducere a numărului de contribuabili şi o creştere a nivelului asistenţei sociale
ce trebuie acordată;
 efectele prag. Datorită alocaţiilor primite în urma redistribuirii, veniturile
celor mai săraci membri ai societăţii vor creşte, ajungînd să le depăşească pe
cele ale persoanelor aflate iniţial imediat deasupra lor, care nu au beneficiat de
alocaţii. Ca urmare, aceştia vor deveni cele mai sărace persoane din societate şi
vor solicita şi ele să beneficieze de asistenţă socială. În acest fel, numărul
persoanelor ce vor trebui să primească asistenţă socială riscă să crească în mod
exponenţial şi să ducă la faliment sistemul de asistenţă socială.
34
O altă problemă legată de eficienţa politicii de redistribuire care trebuie
menţionată este şi faptul că numeroşi autori recomandă renunţarea, pe cît
posibil, la practica tradiţională ce constă în a conferi cheltuielilor publice un
dublu rol: cel de vector de prestaţii publice şi cel de instrument al politicii de
redistribuire. Aceasta deoarece o regulă bine stabilită a politicii economice
stipulează că, în funcţie de numărul de obiective vizate ar trebui să se utilizeze
cel puţin tot atîtea instrumente.
Atingerea obiectivelor vizate de politica de redistribuire în mod eficient ar
trebui realizată prin intermediul fiscalităţii şi al transferurilor în numerar.
Folosirea politicii fiscale în realizarea procesului de redistribuire ridică o serie
de probleme legate de alegarea unui sistem fiscal optim, sistem care rebuie să ia
în considerare următoarele cerinţe:
- necesitatea corectitudinii (echităţii) indiferent cum ar fi ea definită;
- necesitatea de a minimiza efectele demobilizante ale impozitelor;
- necesitatea de a minimiza costurile administrative pe care le presupune
fiscalitatea.
Problema principală care apare este aceea că, cel puţin într-o anumită
măsură, cerinţa numărul unu intră în contradicţie cu cerinţa numărul doi. Dorinţa
de a face un impozit să devină „mai corect” (sau mai echitabil) poate presupune
apariţia unui accentuat efect demobilizator, iar reducerea efectului descurajant al
unui impozit poate necesita reducerea caracterului de „corectitudine”. Această
dilemă reprezintă de fapt reflectarea în plan fiscal a contradicţiei dintre echitate
şi eficienţă care există în cadrul oricărei economii.
Exemplul care relevă cel mai bine în practică această dilemă este
impozitul pe venit, care este principalul instrument utilizat în redistribuirea
veniturilor. Pentru a fi considerat echitabil, acest impozit trebuie să aibă o
progresivitate foarte mare, lucru care va afecta însă motivaţia stimulatoare a
muncii, mai ales atunci cînd cota marginală a impozitului ajunge la valori foarte
ridicate.

35
Pentru a se evita distorsionarea motivaţiei oamenilor de a munci, ar fi
necesară găsirea unui impozit pentru care să nu existe nici o modalitate prin care
să se poată schimba comportamentul economic astfel încît să apară posibilitatea
de a se evita plata impozitului.
În scopul susţinerii persoanelor cu venituri mici şi plasării treptate a
poverii asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii, a fost modificată
grila de impozitare a persoanelor fizice, totodata are loc majorarea treptată a
scutirilor anuale personale. Scutirile şi deducerile la impozitul pe venit al
persoanelor fizice vor avea tendinţa de creştere spre mărimea minimului de
existenţă. Totodată, ţinînd cont de starea materială a populaţiei, este preconizată
şi majorarea scutirilor acordate pentru persoanele întreţinute (copii, părinţi, alţi
membri ai familiilor, etc.).
Concomitent este planificată micşorarea în continuare a cotelor la
impozitul pe venitul persoanelor fizice . Aceste măsuri fiscale vor conduce la
diminuarea presiunii financiare asupra veniturilor populaţiei şi, în acelaşi timp,
vor stimula activitatea de antreprenoriat.
În scopul îmbunătăţirii şi eficientizării administrării fiscale, trebuiesc
întreprinse următoarele acţiuni:
 perfecţionarea mecanismului de colectare a impozitelor. Aceasta se va
realiza prin consolidarea serviciilor de colectare a impozitelor şi a taxelor locale
şi prin concentrarea eforturilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat asupra
colectării mai eficiente a celorlalte venituri ale statului. De asemenea, se
preconizează elaborarea şi implementarea sistemelor automatizate de evidenţă a
produselor petroliere şi a alcoolului.
 eficientizarea metodelor de control şi coordonarea activităţilor de control. În
acest scop va continua să fie implementată metoda de selectare computerizată a
contribuabililor pentru efectuarea controalelor în baza riscurilor. Concomitent,
va fi intensificată metoda de control în baza analizei informaţiilor din dările de
seamă atît fiscale, cît şi financiare, precum şi a altor surse, fără a ieşi din birou,

36
avînd posibilitatea de a determina gradul de precizie a diminuării impozitelor de
către agenţii economici.
 computerizarea procedurilor fiscale. Pentru realizarea acestei acţiuni este
necesară: elaborarea şi implementarea sistemului informaţional şi a
mecanismelor de notificare a contribuabililor, prezentarea dărilor de seamă în
format electronic Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi deservirea de sine
stătător a contribuabililor prin intermediul siteului www.fisc.md; elaborarea
concepţiei, a mecanismului şi componenţei sistemului informaţional de furnizare
a organelor publice de stat şi locale a informaţiilor fiscale; perfecţionarea
mecanismului de interacţiune cu sistemele informaţionale ale altor departamente
de stat.
 popularizarea legislaţiei fiscale şi educarea contribuabililor în spiritul
achitării voluntare a obligaţiilor fiscale, prin lansarea unui ciclu de emisiuni şi a
unor spoturi publicitare cu privire la importanţa achitării obligaţiunilor fiscale.
Realizarea măsurilor în aceste direcţii va contribui la eficientizarea
administrării fiscale, la reducerea subiectivismului în procesul managementului
fiscal, la majorarea operativităţii în aplicarea pîrghiilor de administrare fiscală.
Pentru promovarea unei politici fiscale eficiente, Guvernul se va conduce
de următoarele principii: uniformizarea sistemului fiscal prin simplificarea
procedurilor fiscale, extinderea bazei impozabile prin anularea înlesnirilor
fiscale nejustificate, asigurarea transparenţei şi caracterului stabil al politicii
fiscale, neadmiterea modificărilor legislaţiei fiscale şi bugetare pe parcursul
anului financiar în defavoarea contribuabililor.
În aceste scopuri, Guvernul va întreprinde următoarele măsuri:
- realizarea integrală a Concepţiei reformei fiscale;
- adoptarea şi implementarea Codului fiscal, perfecţionarea lui permanentă;
- finalizarea procesului de introducere a standardelor naţionale de evidenţă
contabilă;

37
- combaterea fraudelor financiare şi a evaziunii fiscale, concomitent cu
ridicarea prestigiului şi stimularea colaboratorilor din organele de control
financiar şi fiscal;
- eliminarea totală a achitărilor reciproce şi plăţilor în natură în relaţiile cu
sistemul bugetar şi Fondul Social;
- reorganizarea procesului de inspectare şi control al agenţilor economici de
către autorităţile fiscale în scopul excluderii dublării şi paralelismului
(periodicitatea - un control la doi ani în termen de maximum o lună);
- sistarea activităţii agenţilor economici prestatori de servicii şi comercianţi,
care nu dispun de aparate de casă cu memorie fiscală;
- corelarea cuantumului bazei impozabile cu evoluţia ratei inflaţiei;
- adaptarea cheltuielilor bugetare la veniturile reale.
Toate aceste măsuri trebuie să permită relizarea obiectivelor politicii
fiscale și să contribuie la stimularea activității întreprinderilor, la susținerea
acelor întreprinderi ce creează locuri de muncă, implementează tehnologii noi,
exportă mărfuri și servicii, astfel creînd condiții favorabile pentru creșterea și
dezvoltarea economică a statului.

38
CONCLUZII

Studiul efectuat asupra evoluției politicii fiscale naționale și a implicațiilor


acesteia în economie a permis formularea următoarelor concluzii privind rolul
politicii fiscale în stimularea economică a Republicii Moldova:
1. Reieșind din datele oferite de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova,
cu privire la evoluția veniturilor bugetului public național pe anii 2009 – 2012,
ponderea veniturilor globale în PIB are tendință de creștere. Această creștere se
bazează pe majorarea plăților fiscale, fapt ce poate genera o serie de riscuri, cum
ar fi: majorarea nivelului presiunii fiscale atît pentru agenţii economici, cît şi
pentru populaţie (din contul impozitelor indirecte); diminuarea cererii agregate
şi a puterii de cumpărare a populaţiei, ceea ce, în consecinţă, afectează
producătorii autohtoni; stagnarea activităţilor economice şi, ca rezultat,
micşorarea bazei impozabile pentru majoritatea plăţilor fiscale; dezvoltarea
fenomenului evaziunii fiscale şi transferarea treptată a activităţii agenților
economici în „economia tenebră”etc.
2. Obiectivele politicii fiscale naționale denotă tipul acesteia, care pentru anul
2012 se dovedește a fi una mai restrictivă decît în anii precedenți. Această
concluzie are la bază următoarele date: reintroducerea impozitului pe venitul
agenților economici în mărime de 12%, cu anularea tuturor facilităților fiscale;
introducerea cotei standart TVA de 20% la zahăr în schimbul cotei reduse a
TVA de 8%; introducerea cotei standart TVA de 20% pentru producția agricolă
primară în schimbul cotei reduse a TVA de 8%.
3. Analiza politicii fiscale a Republicii Moldova a permis depistarea problemei
principale a acesteia, care constă în identificarea echilibrului între necesitatea
majorării veniturilor ca sursă principală a cheltuielilor, direcţionate spre
reducerea sărăciei, precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri, care este
factorul principal de creştere economică.
4. Experiența națională și internațională demonstrează că politica fiscală are un
rol primordial în cadrul politicilor macroeconomice, deoarece cu ajutorul ei se
39
poate influența și realiza creșterea economică reală și durabilă, ceea ce
influențează pozitiv economia țării, condițiile de trai ale populației și creează o
imagină bună pe plan geoeconomic, în relație cu celelalte țări. Trebuie să se
acorde o atenție deosebită elaborării politicii fiscale, care trebuie să reflecte
obiectivele de bază ale statului și să conțină măsuri corespunzătoare conjuncturii
economice respective.
5. Politica fiscală deține un rol deosebit în stimularea economiei prin influența
semnificativă asupra procesului de atragere a investițiilor, în special în țările în
curs de dezvoltare, din care face parte și Republica Moldova, care acordă
investitorilor străini numeroase facilități fiscale, cum sunt: scutiri de impozit
pentru primii ani şi reduceri proporţionale în anii următori; reduceri la
impozitele pe consum dacă bunurile rezultate sunt vîndute pe piaţa internă;
regim avantajos de amortizare etc. Astfel, ratele înalte de impozitare pentru
investiții de capital descurajează investițiile în activitatea de producere și rezultă
în lipsa stimulentelor de investiții, iar ratele joase permit sporirea intrărilor de
capital și ca rezultat a acestora, are loc impulsionarea procesului de dezvoltare
economică.

40
BIBLIOGRAFIE
I. Acte legislative și normative

1.1. Codul Fiscal al Republicii Moldova Nr. 1163 din 24.04.1997. Monitorul
Oficial Ediție specială din 25.03.2005
1.2. Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 282 din 27.11.2011. Monitorul
oficial nr.19-20/46 din 25.01.2012
1.3. Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 52 din 31.03.2011. Monitorul
oficial nr.63-64/151 din 20.04.2011
1.4. Legea Republicii Moldova privind sistemul bugetar și procesul bugetar, nr.
847-XIII din 24.05.1996. Monitorul oficial nr. 19-20/197 din 27.03.1997
1.5. Legea Republicii Moldova privind finanțele publice locale, nr. 397-XV din
16.10.2003. Monitorul oficial nr. 248-253/998 din 19.12.2003
1.6. Notă informativă la proiectul bugetului de stat pe anul 2012, nr. 52 din
31.03.2011. Monitorul oficial nr.63-64/151 din 20.04.2011

II. Manuale, monografii şi lucrări didactice

2.1. Allen R., Tommaşi D. Administrarea cheltuielilor publice - manual de


referinţă pentru ţările în tranziţie. Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2002
2.2. Bistriceanu G. Bugetul de stat. Editura Universitară, București, 2007
2.3. Brezeanu P. Finanţe publice şi fiscalitatea între teorie şi practică. Editura
România de Mâine, Bucureşti, 1998
2.4. Brezeanu P. Fiscalitate: concepte, teorii, politici şi abordări practice.
Editura Wolters Kluwer, România, 2010
2.5. Câmpeanu E. Politici moderne privind echilibrul financiar public. Editura
Universitară, București, 2005
2.6. Cobzari L., Manole T. Metodologia planificării bugetare: elaborare de
buget. Editura USM, Chişinău, 2004
2.7. Dracea M. Echilibrul financiar în perioada de tranziţie. Editura Amicul
41
casei, Craiova, 1997
2.8. Miena M. Şt. Fiscalitate în Europa la începutul mileniului 3. Editura
Rosseti, Bucureşti, 2006
2.9. Obreja L. Impactul politicii fiscale asupra creşterii economice. Editura
ASE, Bucureşti, 2007
2.10.Văcărel I. Finanţe Publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2004

III. Site-ografia

3.1. Anexa nr. 4 la procesul- verbal nr.2 din 20.04.2012 al Ministerul Finanțelor
al Republicii Moldova
3.2. www.ase.ro/bibliotecadigitala
3.3. www.circa.europa.eu
3.4. www.mf.gov.md
3.5. www.fisc.md

42