Timpul trebuie privit ca si resursa ce conditioneaza toate activitatile

umane. Astfel, dimensiunea temporala nu este doar o parte

constructiva indisociabila a Universului in care traim.

In raport cu nevoile care trebuie satifacute si cu activitatile pe care le realizam,

timpul apare in ipostaza de resursa care conditioneaza, dimensioneaza si
limiteaza aria nevoilor ce pot fi satisfacute la un moment dat, dar si cantitatea
si calitatea rezultatelor pe care le putem produce.

Caracterul limitat al timpului este constrangerea cea mai severa care ne obliga
sa operam cu ierarhii de prioritate, pentru a ne incadra in limitele date ale
timpului.

Modul de analiza si mai ales de administrare a resurselor de timp este decisiv in

rationalizarea proiectarii oricarei activitati.

Astfel, timpul apare atat ca nevoie (nevoia de timp de munca, de odihna, de

timp liber, de invatare) cat si ca sursa, ca si disponibilul de timp necesar
oricarei activitati.

Cu toate acestea, acest concept este abordat destul de putin in studiile

economice de specialitate.

O explicatie ar fi ca timpul este o notiune atat de familiara, naturala a existentei

noastre, incat ipostaza lui ca si resursa este de cele mai multe ori ca de la sine
inteleasa.

In practica, lipsa unei analize specifice si explicite a caracteristicilor timpului ca

si resursa este cauza frecventa a necorelarilor, uneori chiar a irationalitatii
programelor in general.

Intotdeauna, in orice domeniu de activitate, se ignora realitatea elementara, ca

de fapt timpul de munca este limitat si aceasta este constrangerea cea mai
severa, astfel incat cel care va planifica activitatile va fi nevoit sa opereze cu
ierarhii de nevoi si cu ordine de prioritate.

Calitatea analizei si administrarii resurselor de timp se vor afla cu certitudine la

originea fenomenului de succes/insucces, de eficienta/ineficienta a procesului
oricarei activitati.

Timpul real, privit ca si interval de durata a ceva, ca si timp de existenta a unor

indivizi, grupuri sociale, partide si societati prezinta o serie de caracteristici pe
care cei mai multi dintre noi le ignoram din start.

Timpul este:

- prin excelenta o resursa limitata, de fapt aceasta limitare este absoluta si

independenta de procesele care il utilizeaza.

- resursa cu o dinamica unidirectionala, el consumandu-se ireversibil si intr-un

singur sens, nu poate fi conservat, depozitat si/sau recuperat.

- resursa cu o polivalenta maxima, ca si nevoie si ca resursa.

- resursa care se autoconsuma, indiferent de modul de asimilare ca resursa a

activitatilor umane.

El este folosit fie rational si eficient, fie este irosit de cele mai multe ori in mod
definitiv. Consumul de timp nu poate fi optional, ci este obligatoriu, singura cale
de actiune se refera la cum este folosit si nu la daca va fi folosit.

- resursa cu potential variabil, valoare sa de intrebuintare nefiind aceeasi in

diferitele etape ce alcatuiesc durata reala a unei activitati sau programul
cronologic al vietii indivizilor, grupurilor si societatii.

- cea mai costisitoare resursa - "Time is money", proprietate pe care o putem

considera un corolar economico-financiar al tuturor caracteristicilor timpului
prezentate mai sus.

Astfel, timpul in toate ipostazele sale reale, ca si timp cosmic, ca timp biologic
si ca timp social nu se deruleaza monoton, uniform si invariabil si nici nu are
aceleasi posibilitati de a fi folosit.

Timpul are deci o valoare variabila, cu perioade favorabile si nefavorabile, cu

momente productive sau neproductive, din care nu pot lipsi momentele unice si
perioadele rare sau irepetabile.

Aceasta variabilitate a potentialului productiv al timpului nu este de fapt o

proprietate a timpului in sine, ci este "o proprietate a duratei umanizate",
masurate cu existenta biologica, psihologica si sociala a omului, astfel incat
timpul real are implicatii practice directe.

Ratarea unor etape decisive din evolutia individului si/sau a societatii este de
obicei definitiva si irecuperabila.
Referitor la costuri, timpul costa pentru ca este o resursa cu limitare absoluta si
un bun economic cu raritate maxima.

Timpul costa si pentru faptul ca pretul lui se formeaza in conditiile de monopol,

neexistand nicio alta oferta alternativa, nevoia de timp fiind ireductibila si
practic nelimitata, el consumandu-se continuu indiferent de scop.

Practic, totul putem masura in unitati de timp, productivitatea, pretul, eficienta,

venitul, consumul, gradul de civilizatie, diferentele de dezvoltare intre indivizi
si/sau societati.

Deci, timpul in toate ipostazele sale trebuie reconsiderat in analizele, evaluarile

si proiectiile privind planificarea, organizarea si evaluarea oricarui proces.

In aceste conditii, criza de timp este factorul principal care impune regandirea
conceptiei privind proiectarea si evaluarea programelor oricarei activitati.

Astfel criteriul eficientei trebuie clar reformulat: o activitate este cu atat mai
eficienta cu cat produce rezultate cantitative si calitative sporite cu un consum
de timp cat mai redus.