Managementul timpului

Copiii se comportă de parcă ar avea la dispoziţie tot timpul de pe lume! Ei nu se grăbesc să

citească o carte sau să privească frunzele ce cad toamna, să pună o jucărie la locul ei. Copiilor le este
mai uşor decât adulţilor, ei nu sunt copleşiţi de responsabilităţi, de urgenţe; ei pot amâna orice
activitate care nu le este pe plac sau nu prezintă interes în acel moment. Poate prin aceasta se explică
fericirea copilăriei, care-ţi deschide viitorul în faţă şi îţi propune să-l modelezi cum îți dorești. Copiii
îşi permit să nu măsoare timpul, adultul însă ţine cont de faptul că ziua are 24 de ore, săptămîna – 7
zile... Cu toate acestea, sînt persoane care au deprins să-şi repartizeze şi să-şi organizeze timpul,
preţuindu-l, deseori, mai mult ca banul.
Timpul este un capital prețios: este un bun rar, limitat care nu poate fi cumpărat, nu poate fi
stocat sau pus deoparte. Este imposibil să mărim timpul, trecerea ei este imperturbabilă și
irevocabilă. Timpul înseamnă viață.
Conceptul de management al timpului a evoluat, în decursul secolelor, în funcţie de diverse
modele organizate social. Astfel, regasim în sursele de specialitate că omenirea s-a bucurat
întotdeauna de o programare a timpului. Acum treizeci de ani, au existat surse de specialitate care
tratau acest subiect. Astăzi, în literatura de specialitate, se abordează adesea termenul de
management, mai degrabă decât de gestionare a timpului. Într-adevăr, conform lui Le Saget M.,
termenul control implică existenţa unei arte de timp, a unei cunoştinţe dezvoltate cu răbdare,
îmbogăţite de lecţiile experienţei şi care constituie treptat un nou mod de lucru.
Reflecţia asupra managementului timpului din punct de vedere istoric şi filosofic are la bază
obiective şi tehnici specifice de lucru pentru a organiza viaţa astfel încât timpul să fie utilizat optim.
Managementul timpului reprezintă un set de principii, practici uzuale, abilităţi dobândite,
sisteme şi instrumente utile, ce acţionează împreună pentru a vă ajuta să vă valorificaţi mai bine
timpul, cu scopul de a vă îmbunătăţi calitatea activităţii pe care o desfăşuraţi, pe de o parte, dar şi a
vieţii personale, pe de altă parte.
Administrarea timpului se reflectă prin eficienţă personală, motiv pentru care managementul
timpului este esenţial pentru performanţă într-o activitate de învăţare independentă. Stăpânirea
acestor aptitudini ajută studenţii să-şi atingă obiectivele, să stabilească priorităţile, să creeze o
imagine de ansamblu a sarcinilor sale, să comunice mai bine, să delege, să-şi dezvolte creativitatea,
să se adapteze mai bine schimbărilor, să fructifice la maximum timpul de care dispune şi să
îmbunătăţească calitatea învăţării.
În ultimii ani tot mai mult se sesizează necesitatea introducerii unui bloc formativ în privința
managementului timpului, în special în domeniul academic. Această necesitate este fundamentată de
următoarele cauze:
‒ creșterea cererii și responsabilităților studenților ce solicită o optimizare a autoreglării în propriile
activități. Studenții, pe lângă frecventarea orelor prestabilite, sunt îndemnați să se implice în
1
activități de voluntariat, conferințe științifice, diverse seminare formative, fără de care devine
dificilă o integrare eficientă în câmpul muncii la finisarea studiilor;
‒ creșterea solicitării laturii creative, individuale a studentului, ceea ce favorizează eficientizarea
activității sale și se datorează, în mare parte, capacității sale de a îmbina aptitudinile dobândite din
diverse domenii în care este implicat;
‒ în activitatea studentului devin o normă, și nu o excepție, schimbările continue care solicită
adaptare, adică devine deosebit de important să fie flexibil, organizându-și timpul astfel încât să
apară posibilitatea de a se interveni cu schimbări.
Analizând situația actuală a managementului timpului, putem constata următoarele:
‒ cele mai populare tehnici de management al timpului se bazează pe o planificare riguroasă, ceea ce
nu se potrivește actualului flux de viață care este în permanență schimbare, aceasta solicită
elaborarea unei tehnologii aparte ce va satisface necesitatea de flexibilitate și adaptare la schimbările
ce pot surveni spontan;
‒ în managementul timpului actual, practic, nu se pun în discuție problemele legate de punerea în
aplicare a tehnologiei corporative de management al timpului în calitate de instrument de îndeplinire
a sarcinilor la locul de muncă sau în alte colective;
‒ astăzi, managementul timpului este privit ca tehnologie ce permite utilizarea mai rațională a
timpului, cu toate că în școala clasică de management al timpului acesta prevede, ca strategie pentru
eficientizarea propriei activități, și delegarea.
Adevărata problemă nu este cum să obţinem mai mult timp, ci cum să îl folosim şi să reuşim
să nu îl irosim pe cel de care dispunem. Nu puteţi face tot ceea ce este de făcut. Trebuie să faceţi
alegeri. Ar trebui de asemenea să menţionăm că faptul de a dispune într-o mai mare sau mai mică
măsură de cele patru elemente indicate mai sus, cu excepţia timpului, poate influenţa de asemenea
managementul timpului dumneavoastră. Este rezonabil de presupus că mai multe resurse
tehnologice, financiare şi de personal pot ajuta pe cineva să devină un manager sau un executant mai
eficient.
În această ordine de idei, menționăm că managementul este un proces direcţionat spre
îndeplinirea obiectivelor organizaţiei prin antrenarea resurselor umane şi utilizarea resurselor fizice
în contextul mediului, un ansamblu de activităţi care asigură punerea în practică a programului unei
organizaţii/instituţii şi realizarea obiectivelor acesteia. În această perspectivă, școala este o
organizație/instituție, structura fundamentală a sistemului de învățământ în care se derulează
procesul de instruire și formare a personalității umane. Identitatea şcoli, ca şi cea a unui individ,
este cu atât mai solidă şi durabilă cu cât explorează trecutul pentru a se sprijini pe tradiţie, pentru a
crea viitorul ideal, cu condiția că vechile obiceiuri, tradiții nu vin în contradicție cu valorile
democratice, europene, general-umane. Astfel, construirea organizaţiei şcolare pe criteriul
raţionalităţii manageriale implică promovarea unui management real, orientat spre dezvoltare, care
cu insistenţă înlătură conservatismul şi occidentalismul, evită oportunismul şi politizarea. Şcoala
este un loc geometric unde se întretaie mai multe intenţionalităţi temporale. Şcoala este un spaţiu de
2
realizare a unei sincronii standard ce îi permite să asimileze maximum de elevi și să-i înscrie pe toţi
într-un program comun. Ea nu are nici obligaţia, nici grija de a-şi adapta misiunea la singularitatea
celor care se adăpostesc în ea. În fapt, şcoala constituie un local alterării ritmurilor, al uniformizării
acestora, al unificării acţiunilor în numele eficienţei şi randamentului.
Conceperea şcolii ca organizaţie/instituţie, care poate şi trebuie să se dezvolte strict în
contextul exigenţelor timpului, schimbărilor din mediul intern şi extern, este extrem de importantă
pentru înţelegerea şi susţinerea dialecticii învăţământului. Şcoala este structura fundamentală a
sistemului de învăţământ şi, din perspectivă sistemică, poziţia ei trebuie concepută în sistem,
principala ei funcţie fiind sarcina de a transforma „intrările” (elevii, profesorii, cunoaşterea şi
valorile culturale, resursele financiare etc.) în „ieşirile” dezirabile (rezultatele educaţiei şcolare:
oameni educaţi, cu autoritatea socială indusă în această educaţie, noi informaţii şi cunoştinţe, noi
valori şi reprezentări şi alte elemente culturale), fiind apreciate sistemic. În această perspectivă, o
premisă importantă pentru evidenţierea problemelor şi determinarea soluţiilor posibile de rezolvare
este analiza de resurse-nevoi.
Nevoile elevilor şi cadrelor didactice constituie mobilul activității de educaţie şi formare
concepute ca exigențe umane, individuale sau collective. Acestea trebuie satisfăcute în timp și spațiu
pentru a asigura desfășurarea normală a vieții și activității instituțiilor educaționale, transformându-
se în interese pedagogice-manageriale, care pot fi: personale, de grup, generale, private, publice,
curente, de perspectivă, regionale, naționale etc.
Nevoile identificate pot fi extrem de diverse, o enumerare exhaustivă fiind imposibilă, dar în
funcţie de natura lor, de modul de manifestare, de modul în care pot fi influenţate şi de efectele
motivaţionale pe care le generează, nevoile fiecărui salariat se pot delimita în trei categorii: nevoi
cognitive, nevoi afective și nevoi economice.
J. Carrol ne propune o formulă care poate exprima gradul de învăţare atins de individ la un
anumit subiect:
Nivelul de învăţare = f ( Timpul efectiv folosit /Timpul necesar )
Nivelul de învăţare atinge cota maximă atunci când raportul dintre timpul efectiv folosit şi
timpul necesar este egal cu 1. În realitate, este destul de dificil să se obţină acest rezultat, pentru că,
de obicei, studiului i se acordă mai puţin timp decât este necesar.
În baza investigaţiilor efectuate în învăţămîntul superior, se recomandă un model orientativ
al structurii bugetului de timp pe 24 de ore, după cum urmează:
• 6 ore de activităţi didactice obligatorii, conform orarului;
• 4-5 ore pentru lucrul individual (pregătirea pentru activităţi, a temelor de casă);
• 3-4 ore de odihnă activă (plimbări, activităţi cultural-artistice, sportive etc.);
• 2-3 ore pentru masă, menaj, deplasare etc.;
• 7-8 ore de somn.
3
 În concluzie putem afirma că Investigațiile realizate cu referință la utilizara timpului de către
manageri, profesori, elevi demonstrează o situație neadecvată cerințelor managementului timpului,
depășirea prevederilor timpului de lucru, timpului instituționalizat și, ca urmare, provocarea
situațiilor de stres, supraîncărcare și extenuare fizică cu efecte scăzute la realizarea obiectivelor
preconizate, dar și asupra stării de sănătate. În această ordine de idei, singurul lucru pe care îl putem
face pentru a transforma timpul în aliat este de a învăţa să-l gestionăm corect, de a învăţa să
purcedem la optimizarea proiectării și planificării activității didactice/manageriale, să ne concentrăm
asupra stabilirii obiectivelor, priorităților educaționale, să încercăm să profităm de oportunităţi
atunci când ele apar.
Bibliografie:
1. Anghelache Valerica, „Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii”, Iași,
Institutul European, 2012
2. Cojocaru Vasile Gh., „Timpul ca dimensiune a vieții și a înfăptuirilor”, Chișinău, Tipografia
Balacron, 2018
3. Cojocaru V., „Competenţă–Performanţă–Calitate, concept şi aplicaţii în educaţie”, Chișinău,
Tipografia UPS „Ion Creangă”, 2016
4. Cucoș C., „Timp şi temporalitate în educaţie. Elemente pentru un management al timpului şcolar”,
Iaşi, Polirom, 2002
5. https://alecsela.wordpress.com/2008/02/27/confesiunisfantul-augustin
6. www.zupi.md/15 idei de management al timpului/
7. Reaboi-Petrachi V. Conceptualizarea managementului timpului în învăţarea autoreglată a
studenţilor. În: Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice cu participare internaţională
„Managementul educaţional: realizări şi perspective de dezvoltare”, Ediţia a II-a, 27 aprilie 2018