SUPORT DE CURS

E C O N O M I E
CLASA A-XI-A
FRECVENTA REDUSA

Pag. 1

CUPRINS
Capitolul I INTRODUCERE
1. Ce este economia ?

Capitolul II CONSUMATORUL SI COMPORTAMENTUL SAU RATIONAL

1. 2. 3. 4. 5. Nevoile si resursele. Activitatea economica Bunurile si serviciile obiect al consumului Costul de oportunitate in decizia de consum. Utilitatea economica Maximizarea satisfactiei consumatorului: programul de achizitii

Capitolul III INTREPRINZATORUL SI COMPORTAMENTUL SAU RATIONAL

1. 2. 3. 4. 5. Producatorul/ Intreprinzatorul Proprietatea si libera initiativa Factorii de productie Productivitatea, costul de productie, profitul si eficienta economica. Tipuri de intreprinderi in economia romaneasca.

Capitolul IV PIATA CENTRU AL SPATIULUI ECONOMIC

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Definire si caracteristici Cererea legea cererii Oferta - manifestare pe piata a intreprinzatorilor legea ofertei Relatia cerere oferta pret in economia de piata Mecanismul concurential Piata monetara Piata capitalurilor (financiara) Piata muncii

Capitolul V MACROECONOMIA
1. 2. 3. Corelatii macroeconomice Indicatori macroeconomici Echilibre si dezechilibre macroeconomice. Pag. 2

CAPITOLUL II CONSUMATORUL SI COMPORTAMENTUL SAU RATIONAL NEVOILE SI ACTIVITATEA UMANA

Pentru a putea trai, oamenii trebuie sa consume (utilizeze) o serie de bunuri, ca alimente, imbracaminte, etc. Si au de asemenea, nevoie de unele servicii, cum sunt: transportul, asistenta medicala, servicii educationale, etc. Prin nevoi sau trebuinte intelegem necesitatile pe care oamenii trebuie sa si le satisfaca pentru a putea exista. Nevoile sunt legate de dorintele, aspiratiile si idealurile umane. Tendintele oamenilor pentru asi acoperi (satisface) nevoile constituie mobilul (stimulentul, motorul ) intregii lor activitati. La baza procesului de transformare a naturii in folosul lor, producandu-si astfel cele necesare traiului, stau, deci, nevoile sale. Multitudinea de trebuinte ale oamenilor alcatuiesc un sistem al nevoilor. Acestea pot fi grupate in: nevoi materiale individuale (biologice naturale); nevoi sociale, legate de convietuirea in societate; nevoi elementare ( de baza, primare sau fundamentale); nevoi superioare (elevate). In decursul timpului nevoile nu raman aceleasi (constante), ci ele se diversifica si sporesc odata cu dezvoltarea societatii. De aceea, sistemul nevoilor este dinamic si nelimitat. Astfel, de la nevoile primare s-a ajuns la nevoi superioare ( sociale, spirituale, culturale). Multiplicarea si diversificarea continua a nevoilor are o conditionare obiectiva, data de nivelul de dezvoltare a societatii si o conditionare subiectiva, determinata de dezvoltarea individului. Activitatea economica sau de productie prin care omul transforma natura creandu-si astfel bunurile si serviciile necesare traiului este generata de necesitatea satisfacerii (acoperirii) nevoilor sale. Forma fundamentala a activitatii umane este munca, care il defineste pe om; omul fiind singura fiinta rationala care isi reprezinta, in constiinta sa, scopul actiunilor sale. Raporturile dintre oameni in procesul activitatii lor sunt raporturi de interese ce devin mobiluri ale activitatii lor. Activitatea umana (munca) are un caracter functional , fiind indreptata spre satisfacerea unor nevoi si un caracter de finalitate, deoarece prin ea se urmareste realizarea unor scopuri, reiesite din necesitatea satisfacerii navoilor individuale si sociale.

Pag. 3

RESURSELE SI RATIONALITATEA UTILIZARII LOR

NATURA furnizeaza omului elementele necesare vietii, dar nu pe toate si de-a gata. De aceea, este necesar un proces de transformare (de productie), prin care omul transforma si adapteaza elementele din natura nevoilor sale. RESURSELE reprezinta ansamblul elementelor pe care omul le foloseste in activitatea sa pentru a-si satisface trebuintele si pe baza carora isi asigura consumul. Resursele se impart in : a) resurse primare,formate din: potentialul uman si cel natural; b) resurse derivate, formate pe baza celor primare ( masini, utilaje, experienta stiintifica, tehnica, etc.). Dupa durata folosirii lor in timp, resursele naturale se impart in: a) resurse naturale neregenerabile sau epuizabile (minereuri, zacamintele de combustibil fosili); b) resurse naturale regenerabile (pamantul, apa, aerul). Dupa posibilitatea recuperarii (refolosirii) lor in productie sau consum, resursele naturale se impart in: a) Resurse recuperabile ( fierul vechi, hartia, sticla, etc.) b) Resurse partial recuperabile ( cele biologice) c) Resurse nerecuperabile (energia, combustibili) Resursele spre deosebire de nevoi sunt limitate la o anumita cantitate data. Dezvoltarea stiintei si tehnicii ajuta la o mai buna utilizare a resurselor, dar, limitarea resurselor este o problema principala a omenirii, caci, cresterea nevoilor nu este insotita de o crestere similara a resurselor. De aceea, resursele trebuie utilizate cat mai rational si eficient. Folosirea resurselor limitate trebuie facuta in asa fel incat sa putem satisface cat mai deplin nevoile. Obiectivul activitatii economice il constituie o functie de maximizare a efectelor utile prin minimizarea consumului de resurse. Rationalitatea activitatii economice consta in capacitatea omului de a actiona in concordanta cu cunostintele dobandite, anticipand rezultatele faptelor sale. Rationalitatea cere ca omul sa obtina mai multe bunuri cu acelasi efort sau chiar cu un efort mai mic. A avea eficienta intr-o activitate economica inseamna a satisface trebuinte mai mari cu aceleasi resurse sau chiar cu resurse mai putine. Utilizarea eficienta a resurselor si stabilirea raportului dintre resurse si nevoi presupune o serie de idei si cunostinte care treptat au devenit o stiinta, numita stiinta economica. Deci, de problemele stabilirii acestor raporturi si utilizarea rationala a resurselor se ocupa stiinta economica, care are ca rezultat administrarea eficienta a resurselor limitate. Aceasta stiinta studiaza modul de alocare (repartizare) a resurselor limitate in vederea satisfacerii cat mai depline a nevoilor nelimitate. Totodata, stiinta economica ne invata cum sa ne comportam ca agenti economici pentrua actiona rational si eficient, stiinta economica are, deci, un caracter practic si educativ, ajutandune sa cunoastem cel mai important domeniu al vietii sociale domeniul economic.

Pag. 4

BUNURILE SI SERVICIILE - OBIECT AL CONSUMULUI

FINALITATEA (scopul) economiei il reprezinta satisfacerea trebuintelor cu ajutorul bunurilor. Tot ceea ce serveste la satisfacerea unor trebuinte poarta denumirea de bunuri. Dupa provenienta lor, bunurile se impart in: a. Bunuri libere; b. Bunuri economice. BUNURILE LIBERE sunt acele bunuri la care oricine are acces in mod liber (fara plata). Libertatea de a le consuma depinde de loc si de timp ( aerul de munte). BUNURILE ECONOMICE , fie materiale, servicii sau informatii provin dintr-o activitate economica, caracteristica lor este raritatea si limitarea lor.

COSTUL DE OPORTUNITATE IN DECIZIA DE CONSUM

COMPORTAMENTUL RATIONAL al consumatorului este acela care asigura un maximum de satisfactie in consum cu un minimum de cheltuieli, aceasta se ghideaza dupa criteriul eficientei economice. Multitudinea trebuintelor existente in orice moment si caracterul limitat al resurselor ( venitul limitat), il determina pe consumator sa aleaga, sa decida ce considera ca este prioritar. Costul de oportunitate al deciziei de consum este definit prin valoarea renuntarii consumatorului. Daca nu cheltuieste o suma de bani pentru a achizitiona bunuri de consum, individul poate amana actul consumului. In acest sens el compara efectul prezent al consumului cu un efect scontat intr-un moment viitor. Banii necheltuiti sunt economisiti. * Cu totii economisim pentru a ne putea cumpara ceva intr-un moment viitor: o casa noua, o masina, frigider, un calculator,etc.* Atunci cand va lua decizia de a cheltui o anumita suma de bani pentru consum, individul va alege intre diferite bunuri tinand cont de costul de oportunitate.

UTILITATEA ECONOMICA
Bunurile economice sunt destinate consumului. Orice consumator urmareste ca in schimbul sumei platite pentru un bun sa obtina o satisfactie maxima. Pe cumparator il intereseaza deci, utilitatea bunului cumparat. De regula, este util ceea ce este de folos. Utilitatea, in sens general, reprezinta capacitatea unui bun de a satisface o nevoie. Baza utilitatii o constituie proprietatile (insusirile) fiecarui bun economic. Din perspectiva economica, intereseaza cat de mare este efectul unui consum, adica reactiile consumatorilor. Masura acestei reactii in consum se numeste utilitate economica. Utilitatea economica reda legatura existenta intre caracteristicile proprii ale bunurilor si nevoile si preferintele consumatorului. UTILITATEA ECONOMICA consta in satisfactia resimtita de un individ ca urmare a consumarii unei cantitati, doze date dintr-un bun ( combinatie de bunuri). Dar reactiile indivizilor pot fi diferite chiar pentru acelasi bun. Aceasta inseamna ca utilitatea economica are o determinare subiectiva. Pag. 5

Caracterul subiectiv al utilitatii economice o face sa fie diferita de la individ la individ si chiar la acelasi individ in perioade diferite ale existentei sale. Factorii care impun diferenta de utilitate a aceluiasi bun in raport cu indivizi diferiti pot fi: volumul, structura si intensitatea nevoilor, situatia economica, preferintele, nivelul de cultura, obiceiurile si traditiile de consum. UTILITATEA MARGINALA ( Umg) reda satisfactia pe care o resimte o persoana prin consumarea unei unitati suplimentare dintr-un bun. Utilitatea marginala se determina ca raport intre sporul de utilitate obtinut prin cresterea cu o unitate a consumului: Umg = ^Ut/^X=Ut1-Ut0/X1-X0 unde: Ut1 si Ut0 nivelurile utilitatii totale in momentele t1 si t0; X1 si X0 - cantitatile consumate din bunul X in momentele t1 si t0; ^Ut modificarea utilitatii totale; ^X modificarea cantitatii. Utilitatea totala (Ut) reda nivelul satisfactiei totale resimtite de pe urma intregii actiuni de consum. Se calculeaza nivelul cumulat ca suma a utilitatilor marginale. Ut = Eumg Evolutia utilitatii marginale este redata de Legea lui GOSSEN sau legea utilitatii marginale descrescande. Aceasta se refera la faptul ca, pe masura ce creste cantitatea consumata dintr-un bun, sporul de utilitate este din ce in ce mai mic, devenind nul (zero) in punctul de satietate. Odata cu cresterea cantitatii consumate: * utilitatea totala creste, dar cu o ratie descrescatoare, pana la un punct de maxim ( saturare), dupa care incepe sa scada; * utilitatea marginala descreste, dar este pozitiva, pana in punctul in care este egala cu zero (acest punct coincide cu acela in care utilitatea totala este maxima), dupa care utilitatea marginala devine negativa (este zona in care utilitatea totala incepe sa scada).

MAXIMIZAREA SATISFACTIEI CONSUMATORULUI: PROGRAMUL DE ACHIZITII

Scopul oricarui consumator este o cat mai buna satisfacere a nevoilor sale. Atingerea acestui obiectiv se poate realiza numai cu conditia manifestarii unui comportament rational. Parametri firesti intre care se manifesta comportamentul consumatorului sunt: un venit intotdeauna limitat si trebuinte nelimitate,de unde nevoia de a alege intre mai multe bunuri cu utilitati diferite. Alegerea consumatorului rational se conduce dupa criteriul eficientei economice: maximum de satisfacere a trebuintelor cu un minimum de efort sau cheltuieli. Este ceea ce determina elaborarea unui program de achizitii. De cele mai multe ori, oamenii consuma combinatii de bunuri. Pag. 6

Bugetul trebuie astfel alocat incat ultima unitate monetara cheltuita pentru achizitionarea unui bun sa duca la obtinerea aceleasi satisfactii suplimentare prin achizitionarea altui bun . Aceasta este continutul legii utilitatii marginale pe unitatea monetara, formulate de P. Samuelson. Este regula de maximizare a utilitatii. Umgx/Px = Umgy/Py; Umgx/Umgy = Px/Py unde: Umgx si Umgy reprezinta utilitatile marginale generate de consumarea bunurilor X si Y iar Px si Py sunt preturile bunurilor.

CAPITOLUL III INTREPRINZATORUL SI COMPORTAMENTUL SAU RATIONAL

PRODUCATORUL/ INTREPRINZATORUL
INTREPRINZATORUL este persoana care initiaza o afacere , investind bani, timp, energie, putere de munca si creativitate, cu scopul de a obtine un profit cat mai mare. Un intreprinzator se caracterizeaza in primul rand prin spiritul sau intreprinzator. Acesta consta in capacitatea de a genera schimbari cu caracter inovator, de a vedea, de a gandi si a face altfel si alt ceva decat majoritatea oamenilor, de a avea un alt mod de a pune o problema si de a o solutiona. Rolul producatorului/intreprinzatorului consta in: - creearea de bunuri noi care sunt cautate pe piata; luarea de decizii cu privire la nevoile umane ce urmeaza a fi satisfacute si ce resurse disponibile pot fi mobilizate in acest scop; stabilirea proportiilor intre factorii materiali si umani, modul de organizare a activitatii si tehnologiile necesare; asumarea riscurilor calculate, astfel incat sa castige; a avea un spirit independent, animat de dorinta de autonomie in actiune; optimismul, flexibilitatea si dinamismul activitatilor intreprinse. Principalul obiectiv al intreprinzatorului este acela de a obtine profit. Pentru aceasta trebuie sa produca. Intreprinzatorul/producatorul este purtatorul ofertei pe piata. Este subiectul activ care reprezinta toate deciziile necesare obtinerii produselor si serviciilor oferite pe piata, incepand cu momentul initierii lor si pana in momentul desfacerii acestora pe piata. Productia este activitatea umana care se manifesta prin crearea de bunuri si servicii capabile sa satisfaca nevoi/dorinte.

Pag. 7

PROPRIETATEA SI LIBERA INITIATIVA

PROPRIETATEA reprezinta relatia dintre oameni (indivizi, grupuri, societate),cu privire la insusirea bunurilor existente sau produse de societate. Raportul de proprietate atrage dupa sine drepturi sau atribute care revin detinatorilor proprietatii. Acestea se refera la : posesia(dreptul de posesiune) insusirea de catre persoana/institutie a bunurilor; dispozitia (dreptul de dispozitie) decizia referitoare la obiectul proprietatii; folosinta (dreptul de utilizare) - utilizarea bunului aflat in posesie; uzufructul ( de a folosi roadele) insusirea beneficiilor care apar in legatura cu acel bun. PROPRIETATEA se prezinta sub forma unitatii a doua elemente: a. Obiectul proprietatii il constituie bunurile; b. Subiectul proprietatii il formeaza intreprinzatorii/producatorii, agentii economici(persoane fizice si persoane juridice). Exercitarea proprietatii este dreptul exclusiv al proprietarului, drept pe care il poate executa sub unul, mai multe, sau sub toate atributele. Atributele proprietatii pot fi cedate (instrainate) total sau partial (temporar): instrainarea sub toate aspectele se realizeaza prin: vanzare/cumparare (cu contraechivalent); donatie, mostenire ( fara contraechivalent); instrainarea partiala se realizeaza prin: inchiriere, concesionare, locatie de gestiune, arendare(cand sunt transferate drepturile de folosinta si o parte din uzufruct); relatii manageriale (trensferarea atributului de administrare); relatii de angajare salariala ( transferarea exclusiva a atributului de utilizare temporara). Forme de proprietate Formele de proprietate existente intr-o economie de piata sunt: 1.Proprietatea particulara forma preponderenta in economia de piata. Aceasta poate fi: a) individuala: proprietarul foloseste, administreaza si isi insuseste roadele; b) asociativa: un grup de persoane fizice sau juridice se asociaza pentru a administra impreuna o afacere sau pentru a desfasura anumite activitati. Astfel de forme de proprietate sunt cele mai frecvente in economia de piata. 2. Proprietatea publica proprietari sunt unitati ale administratiei publice: intreprinderi de stat, administratii publice locale si centrale (scoli publice, spitale publice, Metrorex, etc.). 3. Proprietatea mixta imbina proprietatea particulara cu aceea publica, atat in plan national, cat si international (societati comerciale precum DACIA-Renault, ROMTELECOM, etc.). Intr-o economie de piata proprietatea particulara (mai ales asupra factorilor de productie) are un rol dominant, proprietatea publica avand un rol complementar. Aceasta deoarece initiativa particulara se dovedeste mai eficienta in alocarea si utilizarea resurselor. Coexistenta in aceeasi tara a mai multor forme de proprietate constituie un pluralism al formelor de proprietate. Acest pluralism de proprietate genereaza o concurenta sau competitie intre ele, ducand astfel la reducerea cheltuielilor, ridicarea calitatii, la promovarea progresului tehnic si marirea productiei, fiind avantajat consumatorul. Coexistenta formelor de proprietate, ca trasatura a economiei de piata, este expresia fireasca a liberei initiative si a preferintei oricarei forme de proprietate care corespunde intereselor membrilor societatii. Pag. 8

LIBERA INITIATIVA
Libera initiativa constituie conditia de baza a existentei economiei de piata. In conformitate cu aceasta, agentii economici sunt liberi sa desfasoare orice activitate economica in limitele impuse de lege. Dreprul de proprietate si manifestarea sa in sectorul proprietatii private reprezinta baza liberei initiative. Libera initiativa se concretizeaza in dreptul agentilor economici: de a dispune asa cum doresc de proprietatea lor; de a-si administra dupa propria dorinta afacerea. Libera initiativa este manifestarea libertatii economice a proprietarului de a-si mentine, dezvolta sau restrange activitatea, de a decide in conformitate cu interesele proprii, tinand cont de normele legale si , mai ales, de necesitatea utilizarii rationale a resurselor. Intreprinzatorul este liber sa-si foloseasca dupa cum doreste resursele, dar cerintele rationalitatii economice, concurenta de pe piata vor corecta, adeseori dur, deciziile sale. Libera initiativa inseamna atat libertate, cat si responsabilitate. Manifestarea liberei initiative inseamna asumarea responsabilitatii unor decizii cu privire la: natura activitatii; locul de desfasurare; dimensiunea activitatii; locul de desfacere a produselor si serviciilor; persoanele implicate, etc.

FACTORII DE PRODUCTIE
Resursele economice atrase si utilizate in activitatea economica se transforma in factori de productie. Factorii de productie reprezinta totalitatea elementelor care participa la producerea de bunuri si servicii. Factorii de productie reprezinta resursele atrase si consumate in producerea bunurilor economice. Exista o mare diversitate de factori de productie, cum sunt: munca, instrumentele de productie, energia, obiectele supuse prelucrarii, unele elemente ale naturii, informatia, organizarea si conducerea activitatii economice, etc. Fiecare factor de productie are o determinare cantitativa si una calitativa. In functie de aceste determinari avem doua tipuri de dezvoltare economica: extensiva si intensiva. In dezvoltarea extensiva, cresterea productiei se datoreaza, in principal, sporirii cantitatilor factorilor de productie utilizati, iar in dezvoltarea intensiva, cresterea productiei se datoreste, in mod preponderent, aportului calitatii si eficientei utilizarii factorilor de productie. In prezent agentii economici se preocupa intens de economisirea si imbunatatirea calitatii factorilor de productie din cauza cresterii tot mai mult a nevoii de bunuri si servicii; sporirii exigentei pentru calitatea bunurilor si serviciilor; tendintei de scumpirea unor factori de productie; dificultatii de acces la unii factori; necesitatii prevenirii degradarii mediului natural. In mod traditional, stiinta economica grupeaza factorii de productie astfel: factori de productie primari (originari) : munca si natura; factor de productie derivat: capitalul neofactorii: progresul tehnic, informatia, etc.

Pag. 9

MUNCA, PRINCIPALUL FACTOR DE PRODUCTIE

Prin munca se intelege activitatea constienta, specific umana, indreptata spre un anumit scop. Munca este factorul activ si determinant,al productiei, deoarece orice progres al societatii este legat de munca. In procesul muncii, omul isi foloseste aptitudinile, capacitatile si experienta, consumand energie fizica si intelectuala. Asfel ca orice munca reprezinta un efort fizic si intelectual. Daca la inceputurile civilizatiei umane a predominat munca fizica, in epoca moderna predomina efortul de gandire (intelectual) de creativitate. Istoria omenirii este un lung proces de afirmare a efortului intelectual, bazat pe experienta si asimilarea cunoasterii, prin intermediul invatamantului si formarii profesionale a omului. Informatia ca suma a cunostintelor umane devine astazi un element de cea mai mare importanta pentru potentarea celorlalti factori de productie. O data cu perfectionarea factorilor de productie, a folosirii cunostintelor si informatiei, creste rodnicia muncii, adica rezultatele ei. Din aceasta cauza se manifesta o tendinta de reducere a duratei muncii, pentru ca oamenii pot sa-si procure cele necesare vietii intr-un timp de munca mai scurt, ramanand mai mult timp liber destinat unor activitati culturale si spirituale (sport, recreere, educatie, excursii, etc.). Principalele caracteristici ale muncii sunt: este un proces constient, ca orice activitate umana; are caracter activ si determinant, pentru ca actioneaza si transforma ceilalti factori de productie; este diversificata, ca urmare a extinderii procesului de diviziune a muncii. Diviziunea sociala a muncii este procesul istoric de separare, diferentiere, desprindere si specializare a muncii pe genuri distincte de activitati care, in timp, s-au transformat in ocupatii, meserii, ramuri economice. Diviziunea muncii: a fost si este un factor de progres; are caracter dinamic, prin aparitia/disparitia unor ocupatii, profesiuni. Pentru cresterea calitatii muncii se actioneaza in urmatoarele directii: cresterea nivelului general de educatie; cresterea nivelului de pregatire profesionala; asigurarea unei stari bune de sanatate a populatiei; crearea unei motivatii eficiente a lucratorilor; cresterea nivelului calitativ al celorlalti factori de productie.

NATURA
Prin natura ca factor de productie intelegem ansamblul elementelor naturale la care omul face apel pentru a produce. Natura asigura conditii materiale oricarei productii, precum si energia primara. O importanta deosebita in cadrul naturii o are pamantul, care include si apa. Multitudinea de activitati si procese de munca sunt legate de pamant. In agricultura, silvicultura si pescuit, Pag. 10

pamantul este principalul mijloc de productie. El este singura sursa pentru producerea alimentelor si a materiilor prime agricole. Pamantul reprezinta totalitatea resurselor brute, neprelucrate, din natura (solul, apa, mineralele,padurile, fenomenele naturale atrase in productie) care pot fi utilizate si transformate in activitatea economica in conformitate cu interesele de consum. Caracteristicile principale ale pamantului sunt: - are existenta materiala; - are caracter limitat; - prezenta sa este legata de activitati specifice sectorului primar al productiei(agricultura, minerit, silvicultura, piscicultura, etc.). Aceste caracteristici impun utilizarea rationala a pamantului (resursele naturale) si sporirea eficientei economice. Folosirea rationala a pamantului cuprinde si dimensiunea ecologica, foarte importanta din perspectiva atingerii unor limite de exploatare a resurselor si de poluare care pun in pericol echilibrul si stabilitatea unor fenomene naturale.

CAPITALUL
Capitalul, ca factor de productie, reprezinta asamblul bunurilor produse prin munca si folosite in activitatea economica pentru producerea altor bunuri si/sau servicii destinate vanzarii. Capitalul ca factor de productie derivat, este rezultatul interactiunii dintre munca si natura. Este format din bunuri de productie care se mai numesc si capital tehnic. Dupa modul in care participa la activitatea economica, dupa cum se consuma si se inlocuiesc, elementele capitalului tehnic se impart in : a) Capital fix reprezinta acea parte a capitalului formata din bunuri care participa la mai multe cicluri de productie, se consuma treptat si se inlocuiesc dupa mai multi ani de utilizare (o perioada de timp indelungat), cum sunt: cladiri, utilaje, masini unelte, calculatoare, etc.; b) Capitalul circulant este acea componenta a capitalului care participa la un singur ciclu de productie si se consuma integral sau se transforma dintr-o data si se inlocuieste la fiecare nou ciclu de productie, ca, de pilda, materiile prime, combustibilii, energia, etc.

TIPURI DE INTREPRINDERI IN ECONOMIA ROMANEASCA

Firma sau intreprinderea este unitatea economica producatoare care se caracterizeaza prin: un gen specific de activitate; capacitatea de a produce bunuri sau servicii; capacitatea de a conduce si gestiona rational activitatea economica. Obiectivul final al activitatii producatorului si al firmei este obtinerea profitului. Activitatea firmei se deruleaza in doua directii, a caror legatura constituie fluxurile firmei: Pag. 11

intrari: cumpararea de factori de productie necesari in producerea de bunuri economice si veniturile provenite din vanzarea bunurilor economice; - iesiri: vanzarea bunurilor economice produse si cheltuielile cu achizitionarea factorilor de productie. Cele mai raspandite tipuri de firme in Romania sunt: a) societatile comerciale: pot avea diverse obiecte de activitate; detin un patrimoniu propriu; pot fi in proprietate privata, dar si publica sau mixta; proprietarii lor pot fi autohtoni sau straini. b) regiile autonome: sunt in proprietatea publica; sunt orientate spre activitati de importanta strategica pentru economia nationala. Deoarece in economia de piata firmele sunt titulare ale patrimoniului lor, ele se caracterizeaza prin: autonomie; independenta; libertate de decizie.

PRODUCTIVITATEA SI EFICIENTA ECONOMICA

Productivitatea reprezinta expresia sintetica a eficientei utilizarii factorilor de productie in producerea de bunuri economice, prin care se intelege rodnicia sau randamentul factorilor de productie utilizati. Marimea acestei rodnicii (randament) a factorilor de productie se apreciaza (masoara) cu ajutorul nivelului productivitatii (W), calculat ca raport intre productia obtinuta (Q) si factorii folositi (Fi) dupa formula: W = Q/Fi, unde: W = nivelul productivitatii; Q = efectul rezultat, adica bunurile economice obtinute, exprimate in unitati fizice sau valorice (monetare) ; Fi = efortul depus, adica factorii de productie utilizati, evaluati fizic sau valoric (monetar). Nivelul productivitatii se determina pe firma, ramura si economie nationala. Importanta cresterii productivitatii pentru o firma consta in: a) reducerea costului total mediu; b) cresterea competitivitatii firmei si capacitatii de a face fata concurentei; c) obtinerea de venituri mai mari pentru posesorii factorilor de productie. Pentru economia nationala, cresterea productivitatii are ca rezultat: Pag. 12

producerea unei bogatii mai mari cu acelasi volum de factori de productie; satisfacerea mai buna a trebuintelor; atenuarea tensiunii dintre nevoi si resurse; bunastarea unui popor este direct proportionala cu nivelul productivitatii; prin cresterea productivitatii se poate reduce timpul de munca (saptamana de lucru), ramanand mai mult timp liber pentru instruire, recreere, activitati culturale, etc. f) Cand nivelul productivitatii se reduce apar fenomene negative: inflatie,reducerea consumului,etc. Nivelul si evolutia productivitatii depind de: 1. Calitatea factorilor de productie; 2. Abilitatea intreprinzatorului; 3. Calitatea organizarii si conducerii activitatii; 4. Motivatia economica a posesorilor factorilor de productie; 5. Conditiile naturale. Numim productivitate a unui factor de productie X, volumul de productie realizat cu ajutorul acestuia in raport cu cantitatea consumata din acel factor. Stiinta economice analizeaza productivitatea sub mai multe forme. Acestea sunt: 1. Productivitatea medie = productia obtinuta pe unitatea de factor de productie folosita. Wm=Q/X 2. Productivitate marginala = sporul de productie generat de cresterea cu o unitate a consumului dintr-un factor de productie. Wmg=DQ/DX=Q1-Q0/X1-X0 Wmg= productivitatea marginala; DQ= variatia absoluta a productiei ; DX= variatia absoluta a factorului de productie X.

a) b) c) d) e)

Pag. 13