LILIANA CRĂCIUN

ECONOMIE:
sinteze, studii de caz, aplicaţii practice

B ucureşti, 2009
Editura Ars Academica
Str. Gramont, nr. 29, sector 4, Bucureşti
T elefon: 0314 251 945, fax: 0314 251 652
e-mail: office@arsacademica.ro
www.arsacademica.ro
© Copyright Editura Ars Academica
Editura acreditata CNCSIS

CIP

2
 CUPRINS

PREFAŢĂ ...................................................................................................................... 5

CAPITO LUL I. FUNDAMENTE TEORETICE ....................................................... 7

1. Nevoile şi resursele. Activitatea economică ................................................. 7
2. Economia: forme de organizare; unităţile ..................................................... 9
3. Economia de piaţă. Proprietatea şi formele sale ......................................... 12
4. Teoria consumatorului. Utilitatea economică ............................................. 15
5. Teoria producătorului .................................................................................. 17
6. Piaţa – preţ – preţ de echilibru .................................................................... 27
7. Concurenţa. Concurenţa perfectă – concurenţa imperfectă ........................ 30
8. Externalităţi. Bunuri publice ....................................................................... 33
9. Profitul ........................................................................................................ 38
10. Indicatori macroeconomici. Venit – consum – investiţii ............................ 41
11. Eficienţa şi echilibrul economic .................................................................. 44
12. Piaţa monetară ............................................................................................. 45
13. Piaţa capitalurilor ........................................................................................ 52
14. Piaţa forţei de muncă. Salariul .................................................................... 54
15. Şomajul ........................................................................................................ 57
16. Inflaţia ......................................................................................................... 59
17. Fluctuaţiile activităţii economice ................................................................ 64
18. Statul şi economia ....................................................................................... 65
19. Piaţa mondială ............................................................................................. 67
20. Piaţa schimburilor valutare .......................................................................... 70
21. Probleme globale ale economiei mondiale .................................................. 72

CAPITO LUL II. TEORIA JOCURILOR ................................................................ 74

1. Scurt istoric al teoriei jocurilor ..................................................................... 74
2. Conceptul de joc ........................................................................................... 76
3. Dilema prizonierului. Jocul localizării ........................................................ 79
4. Echilibrul Nash ............................................................................................ 82
5. Jocuri Keynessiene ....................................................................................... 84
6. Jocuri Evoluţioniste ...................................................................................... 86
7. Jocuri Dinamice ............................................................................................ 87
8. Provocările jocurilor în teoria şi practica microeconomică .......................... 88
9. Cuvinte cheie ................................................................................................ 92

CAPITO LUL III. APLICAŢII PRACTICE ............................................................ 93

Setul I ................................................................................................................ 93
Setul II ............................................................................................................. 126
Setul III ............................................................................................................ 140
Comentarii ....................................................................................................... 143
Teste ................................................................................................................ 147
Teste de autoevaluare ...................................................................................... 179

3
4
 PREFAŢĂ

Principalul scop al acestei cărţi este de a stabili conceptele fundamentale şi

limbajul teoriei economice la un nivel potrivit pentru a înţelege afacerile curente şi
pentru a citi din literatura economică .
Economia tratează probleme fundamentale, adesea şi pe cele între viaţă sau moarte. De
aceea economia este importantă. Provocarea se află în misterele ei: nu ştim când următoarea
recesiune sau expansiune are loc; nu ştim dacă o viitoare scutire a taxei va ajuta la creşterea
economică; nu ştim ce noi tehnologii pot să fie utilizate si care să fie omise. Şi, din păcate, nu
ştim cum să învingem sărăcia, foamea, infracţiunea şi alte ilegalităţi din realitatea economică.
Dar economia reprezintă ramura ştiinţei sociale care se ocupă cu aceste probleme şi este cea
care este pregătită să ne ajute să rezolvăm aceste probleme.

Economia conţine informaţii privind întelegerea activităţilor guvernamentale,

dezvoltarea afacerilor şi comportamentul consumatorului atât în ţară cât şi în străinătate.
Conţine de asemenea detalii importante pentru a putea lua decizii în domeniul profesional şi
financiar din propria viaţă. Pentru o afacere, economia are acelaşi rol ca peştele pentru ocean.
Afacerea se desfăşoară şi se extinde în mediul înconjurător: cu cât ştii mai mult despre
aceasta, cu atât veţi fi mai bine pregătit pentru funcţia de manager, analist, economist.

Economia are 2 ramuri principale: macroeconomia si microeconomia.

M acroeconomia este aceea la care oamenii se gândesc atunci când aud cuvântul
“economie”. M acroeconomie – “macro” înseamnă pe scară largă – pune accentul pe studiul
întregului sistem economic. “M acro” ( cum adesea este numită de către economişti ) se axează
şi pe vaste sectoare ale activităţtii economice, cum ar fi venitul şi producţia în economie. În
cele din urmă macroeconomia studiază relaţia care se stabileşte între diferitele sectoare ale
economiei.

M icroeconomia, cum indică şi numele, studiaza situaţii şi mici evenimente teoretice şi

practice din economie. M icroeconomia se axează pe entităţi economice individuale, cum ar fi
o singură afacere sau gospodărirea casei, sau pe activităţi sau fenomene economice specifice
(de ex: angajări sau preţuri, dinamica pieţei şi salariul).

În consecinţă economia a făcut dintotdeauna obiectul preocupărilor omeneşti, pentru că

oamenii se confruntă, la fel ca şi celelalte vieţuitoare, cu problema supravieţuirii. Omul a fost
însă mai norocos, pentru că a fost înzestrat cu aptitudini în primul rând intelectuale, nu numai
fizice, caracteristice altor vieţuitoare. Tocmai pentru că are capacitatea de a gândi, omul are
nenumărate dorinţe, pentru îndeplinirea cărora resursele pe care i le oferă natura şi societatea
vor fi întotdeauna insuficiente. Economia studiază tocmai comportamentul oamenilor în
activitatea de producere, distribuţie şi consum a bunurilor şi serviciilor într-o lume a
resurselor rare.

La ce îi foloseşte cuiva să ştie economie? Cum a apărut această ştiinţă? Cu ce se ocupă

ea? Ce metode de investigare utilizează? Iată câteva întrebări la care economia poate să
răspundă.

5
6
 CAPI TOLUL I
FUNDAMENTE TEORETICE

1. NEVOILE Ş I RES URS ELE. ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Ce ştim despre...

1. Ca fiinţă bio-psiho-socio-culturală, omul îşi construieşte propria viaţă şi îşi făureşte

personalitatea în cadrul activităţii umane. Aceasta cuprinde mai multe forme: politică,
economică, artistică, morală, sportivă etc. Cea mai importantă este activitatea economică. Ea
determină existenţa dar şi dezvoltarea societăţii. Prin activitatea economică omul transformă
natura, intervine activ în mediul natural dar, totodată, creează un mediu nou, socio-uman, în
afara căruia el nu mai poate exista. Deci, omul are atât o deterrminare biologico-naturală (ca
specie) dar şi una socio-umană, ca membru al societăţii. Transformând natura prin acest gen
de activitate el acţionează de fapt asupra resurselor din care obţine bunurile necesare
existenţei lui. Totodată el creează mijloacele necesare realizării acestui scop, adică uneltele.
Cu ajutorul maşini1or şi uneltelor din ce în ce mai sofisticate omul a reuşit să transfere asupra
maşinii mai întâi efortul fizic, prin mecanizare, apoi prin automatizare şi mai târziu, efortul
intelectual prin cibernetizare şi informatizare.
Dar acest lucru nu înseamnă că omul cu nevoile lui de consum, reprezintă o existenţă
derivată şi că producţia este prioritară, că ea există în sine. Producţia este subordonată
consumului; omul a început să producă din nevoia de a-şi acoperi nevoile, deci de a consuma.
El a fost mai întâi consumator şi apoi producător. Fără producţie, acoperirea nevoilor de
consum ale omului ar fi astăzi de neînţeles, pus în faţa cerinţei de a-şi procura singur cele
necesare traiului, şi asta cu un efort cât mai mic, omul a trebuit să aleagă, să opteze pentru o
folosire a resurselor care să-i dea un grad tot mai mare de satisfacţie şi în acelaşi timp să
folosească aceeaşi resursă pentru satisfacerea unor nevoi diverse. Asta înseamnă folosirea
alternativă a resurselor. Exemplu: omul foloseşte aceeaşi resursă, petrolul, şi pentru iluminat
(acolo unde oamenii nu au curent electric), dar şi ca materie primă, în industria chimică
modernă pentru fire şi fibre sintetice, mase plastice, ori drept combustibil pentru maşini
folosit sub formă de benzină. Alegerea şi folosirea alternativă a resurselor rare se face prin
activitatea economică.
Activitatea economică reflectă comportamentele şi deciziilor oamenilor cu privire
la atragerea şi utilizarea resurselor economice rare în vederea satisfacerii nevoilor. Cu
alte cuvinte activitatea economică reprezintă ceea ce fac unităţile economice pentru a susţine
oferta de bunuri şi utilităţi economice în vederea satisfacerii nevoilor.

2. Nevoile reprezintă ansamblul preferinţelor, aşteptărilor, dorinţelor oamenilor

fără satisfacerea cărora aceştia nu ar putea exista ca oameni. Ele sunt resimţite ca
lipsuri şi se satisfac prin consumul de bunuri şi servicii.
Omul are o multitudine de nevoi, care se constituie într-un sistem dinamic şi nelimitat.
Astfel, el are: nevoi individuale – biologico-materiale, dar şi nevoi sociale, are nevoi
elementare dar şi nevoi superioare, elevate. Nevoile sunt condiţionate obiectiv (de gradul

7
de dezvoltare a societăţii; de ceea ce aceasta îi pune la dispoziţie individului). Caracterul
obiectiv al nevoilor rezidă din faptul că ele sunt resimţite de oameni ca venind din afara lor,
din circumstanţe exterioare lor, din condiţiile de existenţă. Exemplu: nevoile englezului sunt
mai mari decât ale somalezului deoarece Anglia este mai dezvoltată decât Somalia. Nevoile
au şi o determinare subiectivă deoarece ele decurg din dorinţele, aspiraţiile fiecărui individ.
Deşi trăim toţi în epoca tranzistoarelor, a televiziunii, a calculatoarelor etc, nu toţi resimţim
acut nevoia de a le poseda sau folosi. Pe măsură ce societatea evoluează sistemul nevoilor
devine mai complex.

NU CONFUNDA!
Nevoile (trebuinţe sau cerinţe) cu Cererea. Aceasta din urmă reprezint ă
exprimarea pe piaţă a trebuinţelor. O multitudine de trebuinţe s e satisfac în afara pieţei
prin producerea bunurilor ş i serviciilor de către consumatorul însuş i (autoconsum) deci nu
prin cerere.

3. În activitatea economică un rol esenţial îl au resursele economice. Resursele

reprezintă ansamblul elementelor folosite la producerea bunurilor economice în vederea
satisfacerii nevoilor.

NU CONFUNDA!
Bunurile cu Resursele. Un bun economic reprezintă un produs al unei activităţi
economice, un rezultat, în vreme ce resursele reprezintă suportul acelei activităţi. Ele
reprezintă “intrări” în procesul de producţie.
Resursele pot fi clasificate astfel:
I. resurse primare care cuprind:
a) resursele umane (limitate la populaţia activă a societăţii);
b) resursele naturale (care cuprind: aerul, pământul cu reţeaua hidrografică, bogăţiile
solului şi subsolului ca zăcăminte de minereuri, cărbuni, ţiţei, gaz metan precum şi terenuri
cultivate, păduri, etc)
II. resurse derivate – reprezintă resursele produse şi acumulate în timp şi folosite
ulterior în activitatea economică. Ele se formează pe baza resurselor primare şi constituie acea
parte a capitalului în sens larg incluzând: maşini, unelte dar şi resurse informaţionale, baze de
date, bănci de date gestionate cu calculatorul, brevete, colecţii documentare etc. precum şi
informaţiile deţinute de subiecţii umani.
Acoperirea nevoilor nelimitate cu resurse limitate pune acut problema raţionalităţii în
gestionarea acestora. Asta înseamnă că societatea trebuie să optimizeze raportul eforturi
(cheltuieli) – efecte (rezultate) ceea ce înseamnă eficienţă. Eficienţa reprezintă obiectivul
activităţii economice.

NU CONFUNDA!
Obiectul activităţii economice (care este raportul resurse-nevoi) cu Obiectivul
activităţii economice (care reprezintă maximizarea efectelor utile prin minimizarea
consumului de resurse – adică eficienţă). Experienţa transformării naturii în procesul
activităţii economice a pus în faţa omului nevoia unor evaluări corecte, a stabilirii unor
interdependenţe între fenomenele economice, precum şi nevoia previzionării evoluţiei lor în
timp sub incidenţa unor factori sau a altora. Omul a simţit, deci, nevoia cuantificării
eforturilor lui, a raportării cheltuielilor la rezultate, a avut nevoie să hotărască, "cât", "cum" şi
"ce" să facă adică, să ia decizii. De aceea el a avut nevoie de idei, teorii corecte, veridice
asupra vieţii economice. Aşa a apărut ştiinţa economică.

8
 4. Ş tiinţa economică reprezintă ansamblul noţiunilor şi ideilor, teoriilor şi
doctrinelor care studiază comportamentul uman în activitatea de alocare a resurselor
limitate în scopul satisfacerii nevoilor nelimitate.

NU CONFUNDA!
Ş tiinţa economică definită mai sus cu Economia care reprezintă ansamblul
activităţilor economice private în interdependenţa lor şi care se desfăşoară într-un cadru
naţional statal.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Activităţile: politică, culturală, sportive etc, sunt activităţi economice?

Activităţile enunţate se deosebesc de activitatea economică. Ele au un specific al lor,
altul decât cel economic, dar orice activitate neeconomică are un aspect economic atunci
când realizarea acelei activităţi antrenează direct sau indirect mijloace materiale.
Exemplu: pregătirea sportivilor, care face obiectul activităţii sportive, implică costuri cu
echipamentul, cu sălile şi terenurile de antrenamente etc.

2. Putem considera că politica economică este acelaşi lucru cu economia politică?

Nu, deoarece economia politică este ştiinţa. Termenul a fost introdus de Antoine de
M onchrestien, în 1615, în lucrarea "Tratat de economie politică dedicat regelui şi reginei".
Economia politică este o ştiinţă, deci, un ansamblu de idei, teorii, doctrine privind activitatea
economică. Politica economică este o acţiune conştientă a puterii publice prin care se
stabilesc obiectivele economice şi sociale ale statului pe o anumită perioadă de timp.

3. Mai este valabilă sintagma "resursele sunt limitate"?

Da. Este adevărat că societatea a creat resurse noi. Cu ajutorul ştiinţei şi tehnicii s-au
realizat: mase plastice, fire şi fibre sintetice, îngrăşăminte chimice, maşini sofisticate, linii
automatizate de producţie, dar acestea sunt insuficiente în raport cu nevoile care cresc şi se
diversifică în continuu o dată cu dezvoltarea societăţii.

4. Este corectă aserţiunea "animalele muncesc"?

Nu, deoarece munca este o activitate conştientă, specific umană, prin care
societatea transformă natura, creându-şi mijloacele necesare pentru aceasta şi anticipând
rezultatele. Animalele preiau efortul fizic al omului, dar sub îndrumarea acestuia.

2. ECONOMIA: FORME D E ORGANIZARE

Unităţile economice şi actele economice

Ce ştim despre...

1. Bunurile economice sunt acele bunuri pe care le putem obţine doar cu un

anumit efort. Efortul poate îmbrăca forma unei sume de bani, a timpului cheltuit sau a
altor bunuri economice. De exemplu, când ne pregătim ceva de mâncare, ceea ce obţinem
este un bun economic, deoarece am cheltuit timp şi ingrediente. P entru că procurarea lor
ocazionează un efort, spunem despre bunurile economice că sunt rare. Spre deosebire de

9
ele, bunurile libere sunt aparent nelimitate, în sensul că oricine poate avea acces la ele în
mod gratuit.
Mărfurile sunt bunuri economice destinate vânzării - cumpărării. Relaţia dintre
bunurile economice şi mărfuri este o relaţie de la întreg la parte.

2. Economia naturală este economia centrată pe autoconsum; acoperirea nevoilor în

această economie se face cu bunuri economice obţinute din activitatea proprie. De exemplu,
există şi astăzi sate în România unde ţăranii îşi acoperă nevoia de hrană cu produse din
propria gospodărie.

3. Economia de schimb este centrată pe vânzare - cumpărare, adică pe schimb.

Activităţile care generează bunuri destinate schimbului poartă numele de acti vităţi lucrative.

4. Condiţiile apariţiei economiei de schimb sunt: diviziunea muncii şi autonomia

producătorilor. Diviziunea muncii are drept consecinţe: specializarea unit ăţilor
economice, creşterea interdependenţelor dintre acestea datorită schimbului reciproc de
produse şi creşterea eficienţei economice de ansamblu. Diviziunea muncii se poate realiz a
pe meserii, activităţi ş i în profil teritorial. Avantajele diviziunii muncii sunt: creşterea
eficienţei muncii şi faptul că permit e utilizarea maş inilor. Dezavantajele sunt: creşterea
riscului de şomaj, incapacitatea lucrătorului de a realiza un produs complet şi monotonia
muncii. Auton omia exprimă libera initiat ivă a producătorilor şi dreptul lor de a-şi ceda
produsele numai în schimbul unor bunuri echivalente.

5. Economiile contemporane sunt preponderent economii de schimb. Cea mai

importantă diferenţă dintre ele derivă din gradul neuniform de satisfacere a trebuinţelor.

6. Orice economie naţională cuprinde în principal trei elemente: unităţile economice,

bunurile economice şi actele economice. Unităţile economice sunt grupate în funcţie de
activitatea lor de bază în: societăţi nefinanciare, instituţii financiare şi de asigurare,
administraţii publice şi private, menaje şi restul lumii (exteriorul). Exemple din fiecare gen de
unitate economică sunt, în ordine: fabrica de pâine, B.C.R., Omnias ig, Primăria, Crucea Roşie
Internaţională, o familie oarecare, firma M oody's cu care guvernul român are un contract
oarecare. Actele economice se mai numesc şi operaţiuni economice şi cuprind: operaţiuni
asupra bunurilor (de producţie, de consum şi de schimb extern), operaţiuni de repartiţie şi
operaţiuni financiare. Exemple ar fi, în ordinea enumerată: fabricarea unui calculator,
cumpărarea sa şi exportul/ importul său; plata salariilor într-o instituţie şi contractarea unui
credit.

7. Fluxurile economice reale (de bunuri şi servicii) şi monetare (de venituri şi

cheltuieli) exprimă totalitatea relaţiilor dintre unităţile economice. Totalitatea fluxurilor
economice formează circuitul economic.

8. Economiile moderne sunt acele economii în care gradul de satisfacere a

trebuinţelor este cel mai ridicat (ţările dezvoltate), adică economiile care au un nivel al
P.I.B./locuitor, net superior celorlalte ţări. De exemplu: S.U.A., Japonia, Ţările U.E. s.a.

9. Cele mai importante trăsături ale economiilor moderne, de piaţă sunt :

proprietatea privată dominant ă, eficienţă ridicată, intervenţia în general indirectă a statului
în economie.

10
 10. Economiile moderne nu sunt un model perfect, ci se confruntă şi ele cu o serie de
probleme cum ar fi: poluarea, şomajul, asistenţă medicală pentru săraci, sărăcia ş.a.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Prin ce se deosebeşte economia de schimb de economia naturală?

Principalele diferenţe dintre cele două forme de economie sunt:
- în economia de schimb bunurile economice circulă în principal sub formă de mărfuri,
pe când în economia naturală ele sunt destinate autoconsumului;
- activităţile economice sunt în majoritatea lor activităţi lucrative;
- în economia de schimb fiecare unitate economică se specializează în ceea ce consi-
deră că este cel mai avantajos pentru ea să producă, pe când în economia naturală
fiecare unitate economică produce de toate;
- în economia de schimb fiecare unitate economică produce mai mult decât are nevoie
pentru a avea ce să ofere la schimb, pe când în cea naturală unităţile economice
produc atât cât au nevoie;
- eficienţa economică este mai ridicată în economia de schimb, datorită speciali-
zării.

2. În ce constă diversitatea economiei?

Economiile contemporane diferă între ele în primul rând prin gradul de satisfacere a
trebuinţelor. De exemplu, China este o ţară foarte mare, cu un număr impresionant de
locuitori. Însă producţia de bunuri şi servicii a acestei ţări pe cap de locuitor este mult
inferioară Olandei sau S.U.A. De aceea, nu se poate afirma despre China că este o ţară
dezvoltată.
Alături de această deosebire fundamentală se pot adăuga: un anumit raport între
economia naturală şi economia de schimb, un anumit nivel al producţiei naţionale, forme
particulare de implicare a statului în economie, un anumit raport între formele de proprietate
ş.a.

3. De ce o carte pe care o primesc cadou nu este bun liber pentru mine?

Pentru că la ea nu are oricine acces în mod gratuit. Persoana care ţi-a făcut-o cadou a
cheltuit ceva pentru cartea respectivă. Bunurile libere sunt un dar al naturii care nu
ocazionează cheltuieli nimănui.

4. Ce deosebire există între repartizarea şi redistribuirea veniturilor?

Ambele operaţiuni sunt operaţiuni de repartiţie. Repartizarea veniturilor se referă însă
la distribuirea veniturilor către posesorii factorilor de producţie care au contribuit la realizarea
lor, în funcţie de cât a contribuit fiecare. Astfel, salariatul primeşte salariul, patronul primeşte
profitul, banca primeşte dobanda ş.a.m.d. Redistribuirea veniturilor se realizează de către stat,
fără ca cei care beneficiază de veniturile redistribuite să furnizeze ceva în schimb statului. De
exemplu, plata de către stat a indemnizaţiei de şomaj şomerilor.

5. Ce înseamnă că bunurile economice sunt bunuri rare?

Înseamnă că ele se obţin cu un efort şi sunt întotdeauna insuficiente în raport cu
nevoile. În nici un caz nu înseamnă că nu se găsesc pe piaţă. De exemplu, pâinea există din
belşug pe piaţă, dar este un bun rar pentru că trebuie să plătim un preţ pentru a avea acces la
ea. Raritatea este o trăsătură comună a tuturor tipurilor de economie.

11
 6. De ce diviziunea muncii are ca limite dimensiunea pieţei, natura muncii şi
libertatea comerţului?
Dimensiunea pieţei exprimă capacitatea sa de absorbţie. Altfel spus, cât se poate vinde
pe acea piaţă ţinând seama de numărul existent şi potenţial de consumatori. Dacă doriţi să
produceţi bijuterii pentru pisici în România, iar piaţa este deja prea plină, nu vă veţi putea
specializa în această activitate.
Natura muncii exprimă faptul că nu orice tip de muncă este divizibil. De exemplu,
un savant specializat în fizică, trebuie s ă ştie şi matematică, chimie s.a. M unca sa este
doar parţial divizibilă (documentarea poate să i-o realizeze de exemplu, în parte,
altcineva).
Libertatea comerţului este o limită a diviziunii muncii, deoarece dacă este mai eficient
să imporţi o marfă, nu are sens să te specializezi în producerea sa.

3. ECONOMIA DE PlAŢĂ
Proprietatea şi formele sale

Ce ştim despre...

1. Economia de piaţă este acelaşi mod de organizare şi funcţionare a economiei în

care unităţile economice răspund la întrebările fundamentale: ce, cât, cum şi pentru cine să
producă, în funcţie de informaţiile furnizate de piaţă.

2. Cele mai importante trăsături ale economiilor de piaţă contemporane sunt:

- proprietate privată dominantă;
- activitatea economică are în centrul său piaţa;
- este o economie concurenţială;
- scopul firmelor este maximizarea profitului, iar al consumatorilor maximizarea utilităţii, a
satisfacţiei;
- preţurile sunt libere;
- cadrul instituţional necesar funcţionării economiei este asigurat de către stat, iar regimul
politic este democraţia.

3. Proprietatea reprezintă o relaţie între oameni, un contract social, cu privire la

bunurile şi serviciile existente în societate sau obţinute din activitatea economică. Relaţia de
proprietate presupune două elemente: obiectul proprietăţii, reprezentat de bunuri, şi subiectul
proprietăţii, reprezentat de unităţile economice. Dreptul de proprietate cuprinde patru atribute,
şi anume: dreptul de dispoziţie, dreptul de posesiune, dreptul de utilizare şi dreptul de
uzufruct.

4. Formele proprietăţii sunt: proprietate privată, proprietate pu blică şi proprietate

mixtă. Proprietatea privată poate fi individuală ş i as ociativă. Un exemplu de proprietat e
individuală este firma "A nca" proprietatea lui Vasile Ion; dacă Vas ile utilizeaz ă doar
munca s a şi a familiei în această firmă, vorbim de proprietate individuală mică, iar dacă
utilizează şi salariaţi, în funcţie de numărul acestora şi de alte variabile prevăzute de lege,
vorbim de proprietate individuală mijlocie ş i mare. Un exemplu de proprietat e asociativă
este banca B.R.D. Propritatea mixtă se formează prin asocierea proprietăţii publice cu cea
privată.

12
 5. Orice ţară se caracterizează prin existenţa tuturor formelor de proprietate, astfel spus
prin pluralismul formelor de proprietate. Cum o economie liberă se caracterizează prin
concurenţă, acest proces elimină activităţile nerentabile, la baza cărora se află o anumită formă de
proprietate. De aceea, spunem că formele de proprietate se află în concurenţă, iar ponderea
fiecăreia în totalul proprietăţii dintr-o ţară depinde în primul rând de eficienţa economică pe care o
are.

6. Libera iniţiativă exprimă dreptul unităţilor economice de a-şi exercita liber

atributele proprietăţii. Legile juridice, adoptate democratic de forul legislativ al unei ţări,
stabilesc limitele şi coordonatele liberei iniţiative.

7. M anifestarea liberei iniţiative este favorizată de o proprietate privată dominantă. Ea

este inhibată de structurile monopoliste şi mai ales de monopolul public atotcuprinzător.

8. Libera iniţiativă conduce la concurenţă între unităţile economice, proces prin care
agenţii economici ineficienţi sunt eliminaţi de pe piaţă. În consecinţă eficienţa economiei în
ansamblul său creşte, iar activitatea economică se restructurează după criteriul eficienţei.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Cine poate fi subiect al proprietăţii şi în ce constă rolul acestuia?

Subiect al proprietăţii poate fi orice unitate economică, începând cu individul şi
terminând cu societăţile comerciale şi administraţiile. Cea mai importantă atribuţie a
subiecţilor proprietăţii este adoptarea deciziilor cu privire la acţiunile lor şi bunurile care
formează obiectul proprietăţii. Astfel, proprietarul este cel care îşi alege partenerii de afaceri,
care decide dezvoltarea sau respingerea activităţii, vânzarea bunurilor care-i aparţin sau
împrumutarea lor etc. De subiectul proprietăţii depinde în mod hotărâtor succesul unei afaceri
sau falimentul.

2. Cum se explică necesitatea şi posibilitatea pluralismului formelor de

proprietate în economia de piaţă?
Eficienţa oricărei activităţi economice derivă din competiţie, la fel cum eficienţa
fiecăruia dintre noi este strâns legată de confruntarea cu cei asemenea nouă. Concurenţa este
cea care validează deciziile unora şi determină falimentul altora, astfel încât pe ansamblul
economiei să se ajungă la o alocare optimă a resurselor. În absenţa concurenţei, oricine şi-ar
realiza cu uşurinţă interesele şi nu ar mai fi interesat de promovarea unor măsuri de creştere a
eficienţei (cum ar fi căutarea şi aplicarea de noi tehnologii, creşterea calităţii produselor ş.a.).
Probabil că fără concurenţă nu am mai fi avut astăzi nici calculatoare şi nici măcar energie
electrică. Concurenţa se dezvoltă doar în condiţiile unui pluralism al formelor de proprietate,
pluralism în cadrul căruia fiecare îşi urmăreşte propriile interese. Necesitatea pluralismului
derivă tocmai din faptul că face posibilă concurenţa. M onopolul, altfel spus proprietarul unic,
elimină concurenţa.
Cât priveşte posibilitatea pluralismului formelor de proprietate, ea depinde de garantarea
libertăţii indivizilor. Cel mai mare grad de libertate a oamenilor de a opta pentru o anumită formă
a proprietăţii este asigurat de societăţile democratice. Tocmai de aceea, pluralismul într-o
economie de piaţă este posibil. Spre deosebire de economiile de piaţă, economiile centralizate se
caracterizează printr-un monopol atotcuprinzător al statului în economie care sufocă libera
iniţiativă a indivizilor.

13
 3. Ce înţelegem prin "mână invizibilă"?
Expresia de "mână invizibilă" a fost "inventată" de către Adam Smith, reprezentant al
şcolii economice clasice, ca un răspuns lapidar la întrebarea: Cum este posibil ca o societate în
care fiecare îşi urmăreşte doar interesele personale, adesea divergenţe, să nu se destrame? Smith
concluzionează că acest lucru este posibil datorită concurenţei, a legilor pieţei. Gândirea sa este
foarte simplă: să presupunem că pe piaţa cafelei, vânzătorii urmăresc să obţină un profit cât mai
mare, iar cumpărătorii vor să plătească un preţ cât mai mic. Dacă unul dintre vânzători cere un
preţ exagerat, iar ceilalţi nu fac la fel ca el, acel vânzător îşi pierde clientela şi riscă să dispară de
pe piaţă. De ce atunci vânzătorii nu se înţeleg între ei? Pentru că întotdeauna se va găsi unul
suficient de egoist, care în dorinţa de a "fura" cumpărătorii, va încălca înţelegerea. Chiar dacă
nimeni nu trişează pe piaţa cafelei, iar vânzătorii reuşesc să impună un preţ ridicat pentru cafea,
alţi comercianţi vor întrevedea în producţia de cafea o investiţie foarte rentabilă, îşi vor reorienta
capitalul spre acest produs şi vor determina reducerea preţului. Această reorientare liberă a
capitalului către cele mai rentabile afaceri este foarte importantă. Astfel, dacă societatea doreşte
mai multă cafea şi mai puţin ceai, ceaiul se va vinde mai prost pe piaţă decât cafeaua. În
consecinţă, întreprinzătorii se vor orienta spre cafea, unde obtin un profit mai mare. Se ajunge
astfel exact la ceea ce îşi doreşte societatea: mai multă cafea şi mai puţin ceai. În plus, pentru că
pe piaţa cafelei există acum mai multe firme, profiturile lor vor scădea, concomitent cu creşterea
profiturilor pe piaţa ceaiului. Se ajunge astfel la o egalizare a câştigurilor pe toate pieţele, în
funcţie de eficienţa în alocarea resurselor. În consecinţă, putem afirma că economia se
"autoreglează" prin mecanismul preţurilor şi al concurenţei.

4. Ce deosebire există între dreptul de posesiune şi dreptul de dispoziţie?

Posesiunea exprimă dreptul de a poseda bunuri, iar dispoziţia dreptul de a decide
"soarta" bunurilor care fac obiectul proprietăţii. Astfel, dacă sunteţi proprietarul unui diamant
de valoare, exercitaţi dreptul de posesiune atunci când îl aveţi asupra dumneavoastră (de
exemplu, dacă diamantul este montat într-o broşă, aveţi posesiunea când purtaţi acea broşă).
Dacă depuneţi diamantul într-un seif la o mare bancă, cedaţi acelei bănci posesiunea, dar
rămâneţi proprietarul diamantului.
Dispoziţia exprimă dreptul dumneavoastră de a lua decizii în toate ipostazele
referitoare la obiectul proprietăţii. În exemplul cu diamantul, exercitaţi dispoziţia atunci când
aprobaţi expunerea diamantului într-un muzeu sau când hotărâţi cărei bănci să-i încredinţaţi
diamantul spre păstrare. Dispoziţia aparţine doar proprietarului. Cedarea dreptului de
dispoziţie altei persoane atrage după sine pierderea proprietăţii. Cedarea dispoziţiei se poate
face prin vânzare, donaţie ş.a.
M ai simplu: dacă spuneţi unui prieten: "păstrează-mi masina la tine în curte până mă
întorc din vacanţă" îi cedaţi posesiunea, dar rămâneţi proprietar. Dacă însă îi spuneţi: "ia
maşina mea şi fă ce vrei cu ea, pentru că mie nu-mi mai place" îi cedaţi dispoziţia şi pierdeţi
proprietatea (desigur că va trebui ca afirmaţia să îmbrace forma unui contract scris).

5. În economiile centralizate există proprietate privată?

DA. Şi în economiile centralizate oamenii deţin în propritate case sau autoturisme.
M ai mult, există în aceste economii aici proprietari, cum ar fi ţăranii care îşi vând produsele în
pieţe. Dar proprietatea privată deţine o pondere neglijabilă în totalul proprietăţii.

6. Sunt economiile centralizate predominant economii de schimb?

DA. În economiile centralizate la fel ca în economiile concurenţiale, bunurile economice
circulă predominant sub formă de mărfuri. De exemplu, în China, ţara cu economie centralizată,
oamenii îşi acoperă nevoile cu bunuri economice achiziţionate prin vânzare-cumpărare.

14
 4. TEORIA CONS UMATORULUI
Utilitatea economică

Ce ştim despre...

1. Noţiunea de utilitate cunoaşte în economie două accepţiuni: utilitate în sens general,

sau intrinsecă şi utilitate economică. Utilitatea intrinsecă exprimă capacitatea unui bun de a
satisface o nevoie datorită proprietăţilor sale. De exemplu, toţi suntem de acord cu afirmaţia
că o umbrelă ne apără de ploaie. Utilitatea intrinsecă a umbrelei, dată de caracteristicile sale
(este realizată dintr-un material impermeabil, are o anumită formă ş.a.) este capacitatea de a
ne apără de ploaie. Ea este aceeaşi pentru toată lumea: Anca, Andreea, M arius etc. şi nu
depinde de ceea ce credem noi despre acea umbrelă. De aceea spunem că utilitatea intrinsecă
are caracter obiectiv: nu depinde de aprecierile subiective ale indivizilor.
Utilitatea economică, spre deosebire de cea intrinsecă, are caracter predominant
subiectiv. M otivul? Ea exprimă capacitatea unui bun economic de a satisface nevoia unui
consumator dat, cu gusturi şi preferinţe specifice. De exemplu, dacă umbrela despre care am
vorbit are culoarea roşie, iar dumneavoastră nu vă place această culoare, nu o veţi cumpăra,
ceea ce înseamnă că pentru dumneavoastră ea nu are utilitate economică, ci are doar utilitate
intrinsecă. Utilitatea economică este diferită de la un consumator la altul. M ai mult, ea diferă
pentru fiecare unitate suplimentar consumată dintr-un bun. Dacă în exemplul cu umbrela,
aveaţi acasă circa cinci umbrele, chiar dacă cea roşie vă plăcea, nu aţi fi cumpărat-o pentru că
nu aveaţi nevoie de ea. Aceasta înseamnă că cea de-a şasea umbrelă avea pentru
dumneavoastră utilitate zero.

NU CONFUNDA!
Utilitatea intrinsecă cu Utilitatea economică; utilitatea intrinsecă este obiectivă,
dată de proprietăţile bunului, pe când cea economică este preponderent subiectivă, dată de
aprecierea consumatorului.

2. Utilitatea totală (UT) exprimă satisfacţia totală resimţită de un consumator dat prin
consumul unei anumite cantităţi dintr-un bun economic. Utilitatea marginală (UM) este
satisfacţia suplimentară resimţită din consumul ultimei unităţi dintr-un bun. Putem scrie că: UM =
ΔUT / ΔX, în care X este bunul economic consumat. Pe măsură ce se consumă neîntrerupt dintr-
un bun, utilitatea marginală scade, iar utilitatea totală creşte cu o raţie descrescătoare reprezentată
de utilitatea marginală. Ca să inteIegeti de ce, să luăm următorul exemplu: veniţi de la şcoală la
prânz şi vă este îngrozitor de foame, dar nu aveţi la dispoziţie decât friptura la grătar. M âncaţi
prima bucată de friptură, fără de care simţeaţi că veţi leşina de foame şi pe care o apreciaţi ca
vitală, dar încă nu v-aţi săturat, o mâncaţi şi pe a doua, dar parcă aţi mai mânca; la a treia bucata
vă săturaţi, ceea ce înseamnă că aţi atins punctul de saţietate. Desigur că vă simţiţi mai bine după
trei fripturi; sătul, decât după prima care abia vă domolise foamea, ceea ce înseamnă că utilitatea
totală a crescut cu fiecare friptură consumată. Dar ea a crescut din ce în ce mai încet pentru că
nevoia nu mai era la fel de intensă, adică fiecare bucată a avut o utilitate marginală din ce în ce
mai mică. Relaţia dintre cantitatea consumată dintr-un bun şi utilitatea sa marginală poartă numele
de legea utilităţii marginale descrescătoare.

3. Un consumator raţional este acela care consumă cea mai bună combinaţie de bunuri
pe care şi-o poate permite. Prin cea mai bună combinaţie de bunuri înţelegem satisfacţie
maximă pe care o obţine consumatorul, deci trebuie să respectăm condiţia: UMx/ Px = UMy/ Py,

15
în care UM x şi UMy reprezintă utilităţile marginale, iar Px şi Py sunt preţurile celor două
bunuri. Relaţia exprimă dorinţa consumatorului de a maximiza satisfacţia pentru fiecare
unitate monetară cheltuită.
A-şi permite pentru un consumator înseamnă a se încadra în venitul pe care îl are, ceea
ce înseamnă că vom scrie: V = xPx + yPy, în care x şi y sunt cantităţile consumate din
bunurile X şi Y, iar V este venitul consumatorului.
Pentru o mai bună înţelegere a alegerii consumatorului raţional să luăm şi un exemplu.
Să presupunem că Ileana are un venit săptămânal de 150.000 lei, pe care doreşte să-l
cheltuiască pe cafea şi prăjituri. Preţul unei cafele este de 5.000 lei, iar cel al unei prăjituri de
25.000 lei. Utilitatea totală şi utilitatea marginală se prezintă astfel:

Număr UT UM Număr UT UM
cafele cafea cafea prăjituri prăjituri prăjituri
1 60 60 ,1 400 400
2 115 55 2 750 350
3 165 50 3 1050 300
4 210 45 4 1300 250
5 250 40 5 1500 200
6 285 35 6 1650 150
7 315 30 - - -

Am calculat utilitatea marginală ca un raport între sporul utilităţii totale şi sporul

cantităţii cons umate. De exemplu, pentru cea de-a doua unitate de cafea utilitatea
marginală este: UM = (115 - 60)/(2 - 1) = 55.
Pentru a determina cantităţile consumate de Ileana din cele două bunuri, vom pune
condiţiile de maximizare a utilităţii şi de încadrare în venitul disponibil de 150.000 lei:

UM x/Px = UMy/ Py
V= xP x+ yPy,
ceea ce înseamnă că:
UM cafea/5.000 = UM prăjituri/25.000 şi
150.000 = 5.000x + 25.000y, în care x şi y reprezintă cantitatea consumată de cafea,
respectiv de prăjituri. Transformând cele două ecuaţii obţinem:
UM cafea/UM prăjituri=1/5 şi 30 = x + 5y. Verificând în tabel, observăm că utilitatea
margi-nală a cafelei este de cinci ori mai mică decât cea a prăjiturilor pentru cinci cafele şi
cinci prăjituri.
Dacă x = y = 5, în ecuaţia venitului vom avea: 30 = 5 + 25, ceea ce înseamnă că Ileana
va consuma săptămânal cinci cafele şi cinci prăjituri.
O rezolvare intuitivă a acestei probleme se poate realiza determinând raportul dintre
UM şi preţ pentru cele două bunuri sub forma următorului tabel:

U nităţi
1 2 3 4 5 6 7
co ns umate
UMx/Px 12 11 10 9 8 7 6
UMy/Py 16 14 12 10 8 6 -

Prima cafea aduce o s atisfacţie de 12 la o unitate monetară cheltuită, pe când prima

prăjitură aduce 16, ceea ce înseamnă că va fi preferată prăjitura. De as emenea a doua şi a

16
treia prăjitură aduc satisfacţia de 14, respectiv 12 la un leu cheltuit, mai mult decât prima
cafea (12). A patra prăjitură aduce îns ă o satisfacţie de 10, mai mică decât s atisfacţia
succesivă a primelor trei cafele. Ileana s-ar putea opri la 3 cafele şi 4 prăjituri, caz în care
ar cheltui 15.000 + 100.000 = 115.000 lei. Dar cum ea doreşte să cheltuiască 150.000 lei
va cons uma cinci unităţi din fiecare bun, cantităţi la care raportul utilităţilor marginale s e
egalizează cu raportul preţurilor.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Poate fi utilitatea marginală negativă?

Da, atunci când bunul consumat ne provoacă o insatisfacţie. De exemplu, vă doare
capul şi luaţi o aspirină, dar durerea nu va trece complet. Din acest motiv mai luaţi o aspirină
şi aveţi surpriză neplăcută că începe să vă doară stomacul. Aceasta înseamnă că cea de-a doua
aspirină a avut utilitate marginală negativă. Desigur, atunci când utilitatea marginală este
negativă, utilitatea totală scade. Există şi bunuri cu utilitate totală negativă: de exemplu,
poluarea.

2. Cum diferă utilitatea în funcţie de împrejurări?

Să revenim la exemplul cu umbrela. Spuneam că dacă aveţi acasă cinci umbrele nu o
mai cumpăraţi pe a şasea, deoarece nu aveţi nevoie de ea. În schimb, dacă trebuie să ajungeţi
urgent la o întâlnire, dar plouă torenţial şi v-aţi uitat umbrela acasă, veţi cumpăra cea de-a
şasea umbrelă şi, mai mult decât atât, aceasta va avea o utilitate foarte mare.

3. Bunurile economice al căror consum este interzis, cum ar fi drogurile, au

utilitate economică?
Desigur. Consumatorii de droguri cumpăra aceste bunuri pentru că apreciază
satisfacţia pe care o resimt de pe urma consumului lor.

4. Consumatorul este subordonat principiului raţionalităţii economice?

DA. La fel ca orice agent economic, consumatorul încearcă să maximizeze raportul
dintre venituri şi cheltuieli, indiferent de forma pe care o îmbracă acestea. Astfel, dacă primiţi
cadou de ziua dumneavoastră de la părinţi un milion de lei, veţi încerca să consumaţi cât mai
mult cu putinţă cu aceşti bani, ceea ce înseamnă că gândiţi raţional.

5. TEORIA PRODUCĂTORULUI
5.1 FACTORII D E PRODUCŢIE

Ce ştim despre...

1. Factorii de producţie:
- reprezintă ansamblul elementelor care participă la producerea de bunuri şi servicii;
- se află în interdependenţă cu resursele;
- în cadrul economiei se află în proprietatea agenţilor economici care îi utilizează;
- orice factor de producţie are:
• determinări cantitative;
• determinări calitative;

17
 2. Munca:
- reprezintă o activitate conştientă, specific umană, îndreptată spre un anumit scop prin care omul
îşi defineşte interesul, îşi construieşte mijloace adecvate pentru atingerea scopului propus;
- este factor activ şi determinant;
- presupune: efort fizic, intelectual şi experienţă;

3. Informaţia:
- reprezintă suma cunoştinţelor veridice, însuşite şi folosite, este un element fundamental pentru:
- desfăşurarea muncii;
- influenţarea celorlalţi factori de producţie.

4. Natura:
- cadrul în care omul trăieşte, se transformă şi există.

5. Capitalul:
- ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru obţinerea altor bunuri şi servicii
destinate vânzării;
a. Capitalul fix:
- este format din: clădiri, maşini, utilaje, instalaţii, tehnica electronică de calcul, licenţe după invenţii;
- participă la mai multe cicluri de producţie;
- este înlocuit după mai mulţi ani de folosire.

NU CONFUNDA!
Capitalul fix cu terenul; terenul face parte din factorul de producţie natura (pământ).
- se consumă treptat, uzându-se:
- uzura – expresia consumării treptate a capitalului fix;
- uzura fizică – deprecierea treptată a caracteristicilor lui funcţionale datorată:
- folosirii:
- acţiunii agenţilor naturali;
- uzura morală – se datorează progresului tehnic şi condiţiilor pieţei ce asigură maşini, utilaje
noi: mai ieftine şi/sau cu performanţe tehnico economice superioare.
b. Capitalul circulant:
- este format din materii prime, materiale, seminţe, combustibil, energie, apa;
- participă la un singur ciclu de producţie;
- se consumă sau se transformă radical într-un ciclu de producţie fiind necesară înlocuirea lor
într-un nou ciclu de producţie.

6. Progresul factorilor de producţie:

- reprezintă un şir de realizări ce poate fi pus în evidenţă prin surprinderea tendinţelor
fundamentale de schimbare manifestate pe termen lung; are două forme majore:
• un aspect cantitativ;
• un aspect calitativ, impus de caracterul limitat al resurselor şi, implicit, al factorilor
de producţie.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce sunt factorii de producţie?

- precizaţi categoriile de factori de producţie;
- definiţi munca;

18
- explicaţi relaţia dintre factorii de producţie şi resurse;
- argumentaţi sensul în care munca se constituie ca factor activ şi determinant al activităţii
economice;
- definiţi natura;
- precizaţi conţinutul informaţiei;
- clasificarea capitalului (vezi «Ce ştim despre ...»).

2. De ce creşterea cantităţii consumate reprezintă un progres al factorilor de

producţie?
Pentru că pe măsură ce creşte cantitatea consumată din factorii de producţie sunt acoperite noi
nevoi. De cele mai multe ori creşterea consumului de factori de producţie este însoţită de creşterea mai
rapidă a numărului nevoilor acoperite, ceea ce înseamnă că eficienţa economică creşte.

5.2. PROGRES UL TEHNIC

Ce ştim despre...

1. Progresul tehnic:
- reprezintă totalitatea realizărilor prin care o întreprindere devine mai eficientă;
- capacitatea progresului tehnic de a potenţa posibilitatea economiei constă în:
a. creşterea volumului producţiei cu acelaşi consum de factori;
b. reducerea consumului factorilor de producţie pe unitatea de produs;
- promovarea progresului tehnic este reglată economic;
- progresul tehnic este obţinut printr-un proces de inovare.

2. Inovarea:
- este denumită şi cercetare ştiinţifică deoarece prin natura ei implică ştiinţa;

3. Inovaţia:
- este ideea, proiectul sau realizarea care prin aplicare determină creşterea eficienţei;

NU CONFUNDA!
Inovarea cu Inovaţia; inovarea este activitatea care generează inovaţiile.
Inovaţia este idea, proiectul, noutatea care poate fi aplicată în tehnică şi tehnologia
de producţie sau în gestiunea unei unităţi economice în condiţii de eficienţă.
Tendinţele care marchează pe termen lung cercetarea ştiinţifică sunt:
a. de accelerare;
b. de creştere a cheltuielilor;
Influenţele majore ale scumpirii cercetării sunt:
a. eliminarea celor care nu pot să facă faţă creşterii cheltuielilor;
b. iniţierea unor cooperări între agenţii economici, firme cu scopul de a face faţă creşterii
cheltuielilor.
Efectele acestor influenţe sunt:
a. concentrarea cercetării la firmele mari şi în ţările dezvoltate;
b. implicarea statului ca susţinător financiar important al cercetării.
Inovaţia transformă progresul tehnic generat de activitatea de cercetare ştiinţifică în
progres economic.

19
 4. Progresul tehnic şi societatea
- introducerea progresului tehnic impune eforturi de adaptare legate de:
a. perfecţionarea şi înlocuirea unor echipamente;
b. reorganizarea muncii şi producţiei;
c. recalificarea unei părţi a populaţiei ocupate urmare a reorientării profesionale;
- progresul tehnic inspiră teamă, nesiguranţa, îngrijorare pentru cei care nu reuşesc adaptarea la
schimbări şi opoziţie, rezistenţa la unele efecte negative ale progresului tehnic de exemplu,
poluarea.

Întrebări frecvente pe această temă

1. O realizare ştiinţifică neaplicată este progres tehnic?

Nu. Nu orice realizare este progres tehnic, ci doar acele realizări care prin aplicare
conduc la creşterea eficienţei economice.

2. De ce progresul tehnic generează teama de moarte?

Pentru că uneori progresul tehnic se concretizează în realizări care, fie afectează
mediul natural, prin poluare, fie constituie un pericol pentru omenire. De exemplu, primele
industrii care au avut la bază descoperirea maşinii cu abur a lui J. Watt, au fost extrem de
poluante. Producerea energiei nucleare este un pericol constant pentru regiunile în care sunt
plasate centralele nucleare (vezi accidentul de la Cernobâl).

3. Cum creează progresul tehnic locuri de muncă ?

Prin faptul că în activitatea de cercetare ştiinţifică sunt implicaţi din ce în ce mai
mulţi oameni. În plus, aplicarea noilor inovaţii presupune muncă, este adevărat mai bine
calificată.
Este adevărat, însă, ca pe termen scurt progresul tehnic conduce la creşterea şomajului
(şomaj tehnologic), motiv pentru care statul se implică în economie pentru a asigura protecţia
celor afectaţi negativ de acest proces.

5.3. COS TURILE DE PRODUCŢIE

Ce ştim despre...

1. Producţia de bunuri şi servicii destinate pieţei poate fi obţinută prin combinări

diverse ale factorilor de producţie; de exemplu, putem să producem o tonă de grâu
utilizând un hectar de teren şi şas e muncitori, sau utilizând o jumătate de hectar de teren,
şase muncitori şi 10 kg de îngrăşăminte. Alegerea unei combinaţii date a factorilor din
paleta existentă depinde de:
- natura activităţii; evident factorii de producţie se combină altfel în agricultură, faţă de
construcţii sau învăţământ.
- nevoile de bunuri şi servicii; dacă nevoile sunt în creştere pe piaţă, producătorul va încerca
să obţină cât mai mult din resursele pe care le are, pe când dacă nevoile stagnează sau scad, el
va urmări să consume cât mai puţin pentru ceea ce piaţa îi permite să vândă;
- condiţiile tehnice de producţie (nivelul tehnologiilor folosite);
- abilitatea întreprinzătorului, capacitatea sa de a se adapta la condiţiile pieţei.

20
 2. S ubstituirea factorilor de producţie exprimă înlocuirea unei anumite cantităţi dintr-
un factor de producţie cu o cantitate dată din altul, astfel încât eficienţa să rămână aceeaşi sau
chiar să crească. Ea se studiază cu ajutorul a doi indicatori: rata marginală de substituţie şi
productivitatea marginală.
Rata marginală de substituţie exprimă cantitatea dintr-un factor de producţie
(ΔX) necesară pentru a substitui re ducerea cu o unitate a altui factor (Δ Y), astfel
încât producţia să nu se modifice: RmS = ΔX/(-Δ Y). De exemplu, dacă produceam 100
de pâini cu trei muncitori şi două maş ini, iar o maş ină nu mai funcţionează la un moment
dat, RmS arată de câţi muncitori avem nevoie pentru a o înlocui, astfel încât s ă obţinem
aceeaşi producţie. Dacă vom angaja în plus doi muncitori, Rms va fi: RmS =
+2muncitori/[-(-1)] maşina = 2.
Producti vitatea marginală exprimă modificarea producţiei (ΔQ) antrenată de
modificarea cu o unitate a factorului de producţie (ΔX) considerat a se afla la originea
sa: WmgX= ΔQ/ΔX. Dacă vom scrie şi productivitatea marginală a factorului de producţie Y
ca fiind: WmgY = ΔQ/ ΔY, rezultă cu uşurinţă că rata marginală de substituţie este:
RmS = ΔX/(-ΔY) = WmgY/WmgX, deci raportul dintre productivitatea marginală a
factorului substituit şi productivitatea marginală a factorului ce îl substituie.

3. Costul producţiei include toate cheltuielile cu factorii de producţie realizate de firma

pentru obţinerea unei anumite producţii destinată pieţei. Cum fiecare factor de producţie se
consumă diferit, consumul se va include diferit şi în costuri. Astfel, consumul de capital fix se
include în costuri sub forma amortizării, care reprezintă partea din cheltuielile cu
achiziţionarea capitalului fix inclusă în costul producţiei. Consumul de capital circulant se
include integral în costuri; consumul de capital circulant pe unitate de produs se numeşte
consum specific sau tehnologic. Consumul factorului muncă şi consumul factorului natură se
includ în costuri prin ceea ce plăteşte întreprinzătorul pentru a le utiliza. De obicei,
cheltuielile cu munca apar sub forma salariilor, iar cele cu pământul sub forma chiriei sau
arendei. Singurele consumuri de factori de producţie ce pot fi exprimate în unităţi fizice sunt
cele de capital circulant (bucăţi, kilograme ş.a.) şi de muncă (ore-munca, zile-munca ş.a.).

4. În funcţie de dependenţa de producţie, costurile de producţie se împart, pe termen scurt,

în: costuri fixe (CF), independenţe de producţie, şi costuri variabile (CV), dependenţe de
producţie. În funcţie de natura cheltuielilor, costurile se împart în costuri materiale (Cmat) şi
costuri salariale (Cs). Toate aceste categorii pot fi determinate şi pe unitate de produs, sub forma
costurilor medii: cost fix mediu (CFM = CF/Q), cost variabil mediu (CVM = CV/Q), cost salarial
mediu (CsM = Cs/Q) şi cost material mediu (CmatM = Cmat/Q). Putem scrie aşadar:
• CT=CF+CV;
• CTM = CFM + CVM;
• CT = Cmat + Cs;
• CTM = CmatM + CsM.
Costurile materiale la rândul lor includ cheltuielile cu capitalul circulant, amortizarea
şi, după caz, alte cheltuieli materiale (chirii, dobânzi ş.a.)
Costul marginal (Cmg) exprimă modificarea costurilor totale (ΔCT) antrenată de
modificarea cu o unitate a producţiei (ΔQ): Cmg= ΔCT/ ΔQ.
Profitul (Pr) este diferenţa dintre veniturile (VT) şi cheltuielile firmel: Pr = VT - CT,
în care veniturile se pot calcula:
VT = PxQ, în care P este preţul. Rezultă că profitul mediu va fi:
PrM = P - CTM. De aceea, limita maximă până la care poate coborî preţul fără ca
firma să înregistreze pierderi este costul mediu.

21
 Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce relaţie există între costurile medii şi costul marginal?

Relaţia dintre aceste variabile este pusă în evidenţă de următorul grafic:

Costuri
Cost total mediu

Cost marginal

Cost variabil mediu

Din grafic puteţi observa că:

- atunci când Cmg<CTM , pentru orice creştere a producţiei CTM scade;
- atunci când Cmg>CTM , pentru orice creştere a producţiei CTM creşte;
- atunci când Cmg=CTM , CTM este minim şi constant;
- relaţia dintre Cmg şi CTM se poate aplica şi relaţiei costului marginal cu CVM .
Intuitiv, este normal ca atunci când fiecare unitate vândută ocazionează firmei
cheltuieli din ce în ce mai mici, CTM să scadă, deoarece adună sume din ce în ce mai
mici, iar atunci când fiecare unitate antrenează cheltuieli din ce în ce mai mari, CTM să
crească.

2. Este posibilă reducerea costurilor variabile atunci când producţia creşte?

În mod normal nu, deoarece costurile variabile depind de producţie. Ele cresc când
producţia creşte şi scad o dată cu producţia. Ceea ce diferă este nu sensul modificării, ci
amploarea acesteia. Altfel spus, costurile variabile se pot modifica mai lent, mai repede sau în
acelaşi ritm cu producţia. Drept consecinţă, costurile variabile medii sunt cele care pot evolua
în sens invers cu modificarea producţiei.

3. Costul fix şi capitalul fix reprezintă acelaşi lucru?

NU. Atenţie. Nu confundati costul cu capitalul. Costul exprimă cheltuielile cu toţi
factorii de producţie, iar capitalul este unul dintre factorii de producţie utilizaţi. În costurile
fixe includem şi costurile salariale fixe, iar din capitalul fix includem doar partea consumată,
sub forma amortizării. În costul variabil includem tot capitalul circulant dar şi costurile
salariale variabile.

4. Ce diferenţă este între capitalul utilizat (folosit) şi capitalul consumat?

O mare diferenţă. Astfel, capitalul utilizat este format din partea neamortizată (Kfn)
din capitalul fix plus capitalul circulant (Kc):

Ku =Kfn +Kc

Dacă firma s e află în primul an de funcţionare, capitalul fix este nou şi putem
scrie: Ku = Kf + Kc, în care Kf este capitalul fix.
Capitalul consumat (Kcons) este format din amortizare (A) şi capital circulant, adică:
Kcons = A + Kc.

22
 5. De ce creşterea mai rapidă a productivităţii muncii faţă de salarii determină
reducerea costului total mediu?
Productivitatea muncii exprimă veniturile medii pe care un salariat le aduce firmei. De
exemplu, dacă productivitatea muncii este de 100 000 de lei pe salariat şi ora de muncă,
salariatul aduce firmei 100 000 la fiecare oră lucrată. Dacă firma plăteşte acestui angajat 60
000 de lei/oră cheltuielile cu salariile vor fi de 60 000/100 000=0,6 lei la fiecare leu câştigat
din vânzarea producţiei. Să presupunem acum că productivitatea muncii creşte cu 20%, ceea
ce înseamnă că salariatul produce acum 120 000de lei într-o oră. Datorită acestei creşteri,
firma îi măreşte salariul la 69 000 de lei/oră, deci cu 15%. Costurile salariale ale firmei vor fi
de 69 000/120 000=0,575 lei pentru fiecare leu câştigat din vânzarea producţiei, deci cu 0,025
lei mai mult pentru fiecare leu câştigat. Iată cum creşterea mai rapidă a productivităţii muncii
faţă de salarii (de 1,2 ori faţă de 1,15 ori) a determinat reducerea costurilor medii.

6. Consumul specific este un indicator al eficienţei economice?

Da, deoasece se exprimă sub forma unui raport între cheltuieli (capitalul circulant) şi
rezultate (producţia obţinută): csp = Kc/Q. Cu cât acest raport este mai mic, cu atât eficienţa
economică a unei firme este mai mare.

5.4. PRODUCTIVITATEA

Ce ştim despre...

1. Scopul producătorului este obţinerea profitului. Nici o firmă nu dispune de resurse

nelimitate, fapt care îl determină pe producător să urmărească atent consumul de factori de
producţie utilizaţi. El va mări volumul factorilor de producţie numai dacă va creşte producţia
raportată la efort.
Producti vitatea reprezintă expresia sintetică a eficienţei utilizării factorilor de
producţie, randamentul lor.

NU CONFUNDA!
Producţia cu Productivitatea
Producţia (Q) reprezintă ansamblul rezultatelor obţinute din activitatea economică
desfăşurată; bunuri economice apte să satisfacă o nevoie.
Productivitatea exprimă eficienţa utilizării factorilor de producţie prin consumarea
cărora a fost obţinută producţia. Ea reprezintă un raport cantitativ între volumul producţiei şi
unul sau mai mulţi factori de producţie folosiţi:

în care: W = productivitate; Q = producţie; Fi = factorii de producţie folosiţi.

2. Formele productivităţii:

a) productivitate parţială care se calculează pentru fiecare segment de factor: muncă,

natură şi capital; exprimă productivitatea unui factor aflat la originea producţiei ceilalţi
rămânând neschimbaţi:

23
în care: W reprezintă productivitatea muncii şi se obţine raportând producţia (Q) la numărul
de lucrători (L).

reprezintă productivitatea capitalului şi se obţine raportând producţia (Q) la capital (K).

reprezintă productivitatea pământului şi se obţine raportând producţia la suprafaţă de pământ

utilizată (m2, ha, ar).
b) producti vitatea globală exprimă eficienţa agregată a factorilor de producţie
utilizaţi în obţinerea bunului sau serviciului respectiv. Se calculează:

şi reprezintă productivitatea medie globală; se determină ca raport între rezultatul total obţinut
şi factorii de producţie utilizaţi.
Dinamica productivităţii se exprimă prin indicele productivităţii (Iw) calculat ca raport
procentual dintre productivitatea din perioada curentă (W1) şi productivitatea din perioada de
bază (Wo) respectiv:

Fiecare formă de productivitate, respectiv parţială sau globală, se determină ca

productivitate medie şi productivitate marginală. Productivitatea medie se calculează cu
ajutorul formulelor enunţate mai sus.
Productivitatea marginală exprimă eficienţa obţinută prin modificarea cu o unitate a
unuia, mai multor sau a tuturor factorilor de producţie utilizaţi. Asta înseamnă că modificarea
cu o unitate a unui factor conduce la o modificare proporţională a efectelor.

3. Formule folosite pentru productivitatea marginală:

reprezintă productivitatea marginală a muncii şi exprimă eficienţa ultimei unităţi de muncă

implicată. Se determină ca raport între variaţia absolută a rezultatelor obţinute (ΔQ) şi variaţia
cantităţii de muncă utilizată (ΔL).

reprezintă productivitatea marginală a capitalului, exprimă eficienţa ultimei unităţi de capital

tehnic şi se determină ca raport între variaţia absolută a rezultatelor (ΔQ) şi variaţia absolută a
capitalului folosit (ΔK).

24
 În ceea ce priveşte productivitatea capitalului trebuie spus că acesta este un indicator
al eficienţei investiţiilor şi deci, a capacităţii acestora de a produce profit.

reprezintă productivitatea ultimei unităţi de teren atrase în activitatea economică şi se

determină ca raport între variaţia absolută a producţiei (ΔQ ) şi variaţia absolută a suprafeţei
de teren (ΔP).

exprimă eficienţa ultimei unităţi din toţi factorii de producţie utilizaţi şi exprimă variaţia
absolută a rezultatelor (ΔQ ) raportată la variaţia absolută agregată a tuturor factorilor de
producţie (ΔL + ΔK + ΔP).
Productivitatea marginală are o importanţă deosebită de care producătorul ţine seama
în calculele de eficienţa pe care le face. Exemplu: el nu va angaja în plus un lucrător decât
dacă producţia realizată de acesta acoperă cheltuielile; costul marginal de factor (costul
ultimului lucrător angajat, a ultimei maşini atrase în activitate etc.) să fie acoperit de venitul
marginal al factorului.
Nivelul convenabil este, deci, atunci când:

VMP=CMF

în care VM P = venit marginal al produsului, iar CM F = costul marginal al factorului utilizat.

4. Creşterea productivităţii muncii la nivelul firmei asigură:

* creşterea eficienţei;
* reducerea costului total mediu (CTM );
* creşterea competitivităţii firmei;
* creşterea capacităţii de a face faţă concurenţei;
* creează posibilitatea ca posesorii factorilor de producţie să obţină venituri mai mari în
condiţiile în care bunurile produse sunt vândute la aceleaşi preţuri sau chiar mai mici decât ale
concurenţilor.
Creşterea productivităţii la nivelul economiei asigură următoarele:
* se produce mai multă bogăţie cu acelaşi consum de factori;
* se atenuează tensiunea nevoi-resurse, nevoile fiind satisfăcute printr-o producţie mai mare;
* creşte competitivitatea produselor naţionale la export;
* creşte bunăstarea populaţiei;
* se reduce timpul de muncă, crescând timpul liber al populaţiei, timp folosit pentru instruire,
dezvoltare culturală, recalificare, împlinirea personalităţii.

5. O importanţă deosebită o are dinamica şi nivelul producti vităţii muncii. M ai întâi

trebuie ştiut că ea este influenţată de următorii factori:
a. calitatea factorilor de producţie utilizaţi;
b. calitatea organizării şi conducerii activităţii economice;
c. cointeresarea economică a posesorilor factorilor de producţie;
d. condiţiile naturale;
e. factori psihosociali.

25
 Apoi, trebuie ştiut că atunci când productivitatea muncii creşte, acest lucru determină
scăderea costurilor de producţie pe de o parte, prin faptul că o parte din che1tuieli nu cresc
proporţional cu producţia sau rămân fixe, iar pe de altă parte, pentru că se reduc cheltuielile
materiale pe unitate de produs (scade amortizarea etc.).
Dar, pentru că productivitatea muncii să fie însoţită de reducerea costurilor este
necesară respectarea următoarelor condiţii: productivitatea muncii să crească mai repede
decât creşte salariul, altfel vor creşte costurile şi efectele de antrenare pe care le produce
această creştere: creşterea preţurilor şi alimentarea fenomenului inflaţionist.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Coeficientul capitalului este acelaşi lucru cu consumul?

Nu. Coeficientul de capital reprezintă un raport între capitalul utilizat şi rezultatele
obţinute conform formulei:

El permite cunoaşterea faptului că pentru 1 Leu de mărfuri a trebuit să se folosească

x Lei de capital (maşini, clădiri, materii prime etc.). Consumul mai cuprinde pe lângă
consumul de capital şi consumul altor factori: munca, pământ.

2. Ce ne arată coeficientul marginal al capitalului (K')?

K' este raportul dintre creşterea stocului de capital într-o anumită perioadă de timp
(ΔK) şi creşterea rezultatelor producţiei în acelaşi interval de timp (ΔQ).

El ne arată necesarul de capital suplimentar pentru obţinerea unei unităţi

suplimentare de producţie.

3. Ce relaţie există între productivitate şi coeficientul mediu al capitalului?

După cum rezultă şi din formule productivitatea este inversul coeficientului mediu al
capitalului:

4. Există vreo legătură între productivitatea muncii şi venitul naţional?

Da. La nivelul economiei naţionale cel mai expresiv indicator, al productivităţii
muncii se determină ca raport între venitul naţional şi numărul celor ocupaţi conform
raportului:

în care: WN reprezintă productivitat ea muncii la nivel naţional, VN reprezintă venitul

naţional, iar L numărul de lucrători. Acest indicator exprimă produsul naţional sau venitul
naţional ce revine în medie pe un lucrător ocupat şi se foloseşte în statisticile
internaţionale pentru caracterizarea nivelului de dezvoltare economico-socială.

26
 5. Există vreo legătură între productivitate şi inflaţie? Da. Dacă evaluăm
productivitatea muncii în valoare atunci avem raportul:

Aceasta presupune că preţurile produselor să reprezinte în mod real valoarea lor.

Dacă preţul mărfurilor s e dublează (datorită inflaţiei) productivitatea în volum rămâne
constantă (Q = K), dar productivitatea în valoare se va multiplica cu 2 fără ca producţia s ă
se fi schimbat în mod real.
Dacă productivitatea scade din diferite motive ca: scumpirea factorilor, sporirea
exigenţei pentru calitatea bunurilor şi serviciilor etc., la o masă monetară existentă pe piaţă
scăderea producţiei faţă de masa monetară determină fenomenul inflaţionist întrucât pe unitate
de producţie revin mai multe unităţi monetare, puterea de cumpărare a monedei scăzând.

6. PIAŢA - PREŢ - PREŢ D E ECHILIBRU

Ce ştim despre...

1. Piaţa: o sumă de acţiuni pe care cumpărătorii şi vânzătorii le realizează prin

schimbul de bunuri şi servicii, indiferent de locul unde se desfăşoară acesta.
Formele pieţei sunt: târguri, hale publice, reţele de magazine şi supermagazine,
expoziţii cu vânzare, case de comenzi.

2. Cererea reprezintă cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorii doresc şi pot
să o cumpere în funcţie de preţul acelui bun pe o perioadă de timp determinată.

NU CONFUNDA!
Cererea cu Cantitatea cerută; cererea este o relaţie între cantitatea cerută dintr-un
bun şi preţul acelui bun; grafic ea se prezintă sub următoarea formă:

P
A

Q’ Q

Cantitatea ceruta est e Q' pe acest grafic

Legea cererii exprimă relaţia inversă între preţ şi cantitatea cerută: când preţul creşte,
cantitatea cerută scade şi invers.
Cererea se modifică în timp; factorii economici cei mai importanţi care modifica
cererea sunt:
a. preţul;
b. venitul agenţilor economici.

27
 Elasticitatea cererii reprezintă modificarea cererii în funcţie de factorii ce o
determină. Coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de preţ (Ec/p) se determină conform
relaţiei:

Ec/p = (-ΔQ/Q0) / (ΔP/P0)

- dacă Ec/p> 1 cererea de bunuri este elastică;

- dacă Ec/p= 1 cererea de bunuri este cu elasticitate unitară;
- dacă Ec/p < 1 cererea de bunuri este inelastică;
- dacă Ec/p = 0 cererea este perfect inelastică;
- dacă Ec/p = +∞ cererea este perfect elastică.
Coeficientul de elasticitate în funcţie de venit (Ec/v):

Ec/v = (ΔQ/Q0) / (ΔV/V0)

Bunurile economice se grupează în funcţie de relaţia dintre cerere şi venit astfel:

a. bunuri normale: cele pentru care venitul şi cererea evoluează în aceeaşi direcţie
(Ec/v > 0); de exemplu: autoturismele, îmbrăcămintea, distracţiile ş.a.;
b. bunuri inferioare: cele pentru care cererea şi venitul evoluează în sensuri diferite
(Ec/v < 0); de exemplu: pâinea, fasolea, cartofii ş.a.

3. Oferta reprezintă cantit atea dintr-un anumit bun economic pe care producătorii
dores c şi pot să o vândă în funcţie de preţ pe parcursul unei perioade de timp determinate.

NU CONFUNDA!
Ofertă cu Cantitatea oferită; oferta este o relaţie între diferite cantităţi
corespunzătoare diferitelor niveluri ale preţului. Grafic, ea se reprezintă astfel:

Q’ Q
Cantitatea oferită care corespunde punctului A este Q'.

Legea ofertei susţine că între cantitatea oferită şi preţ există o relaţie pozitivă: când
preţul creşte, creşte şi cantitatea oferită şi invers.
Elasticitatea ofertei reprezintă modificarea mărimii ofertei unui bun economic ca
urmare a acţiunii factorilor care o influenţează.
Coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de schimbarea preţului (Eo/p) se
determină astfel:

Eo/p =(ΔQ/Q0) / (ΔP/P0)

În funcţie de valorile acestui coeficient vom avea:

- dacă Eo/p > 1 oferta de bunuri este elastică;
- dacă Eo/p = 1 oferta de bunuri este cu elasticitate unitară;

28
- dacă Eo/p < 1 oferta de bunuri este inelastica;
- dacă Eo/p = 0 oferta este perfect inelastica;
- dacă Eo/p = + ∞ oferta este perfect elastică.

4. Preţul şi echilibrul pieţei

Preţul reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic
de la cumpărătorul acestuia. Preţul de echilibru este acel preţ la care cantitatea ce se poate
vinde dintr-un bun economic este cea mai mare, când cererea şi oferta acestuia se egalizează
la nivelul celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări pe piaţă.
Preţul de echilibru:
- este determinat de piaţă;
- este o variabilă independentă de deciziile unilaterale ale firmelor şi consumatorilor, pe o
piaţă perfect concurenţială;
- depinde de costurile de producţie şi de venitul consumatorilor astfel:
* când costurile cresc, oferta scade şi preţul creşte;
* când veniturile cresc, cererea creşte şi preţul creşte;
- depinde de intervenţia statului care poate fi:
* directă, prin fixarea unui număr redus de preţuri;
* indirectă, prin stimularea cererii şi ofertei.
M odificarea cererii şi ofertei în funcţie de preţ se realizează pe aceeaşi curbă a cererii,
respectiv ofertei. M odificarea cererii şi ofertei în funcţie de a1ţi factori decât preţul (cost,
venit ş.a.) conduce la deplasarea curbelor cererii, respectiv ofertei. Pentru simplificare, vom
considera că, atât cererea, cât şi oferta se prezintă sub forma unor drepte. Creşterea, respectiv
descreşterea cererii şi ofertei se prezintă astfel:

P O1 O0 O2 P C2
C0
P’ C1

Q1 Q0 Q2 Q Q1 Q0 Q2 Q

În graficul anterior, creşterile cererii, respectiv ofertei sunt reprezentate de dreptele C2,
respectiv O2. Reducerile sunt reprezentate prin dreptele C1, respectiv O1. De exemplu, dacă
scad costurile de producţie, la acelaşi preţ, producătorii vor oferi mai mult, astfel că oferta
creşte la O2, iar cantitatea cerută creşte de la Q0 la Q2. Alt exemplu: dacă veniturile
consumatorilor cresc, la acelaşi preţ ei vor dori să consume mai mult, deci cererea creşte la
C2, iar cantitatea cerută creste de la Q0 la Q2.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce înseamnă că "regulatorul pieţei este concurenţa"?

Prin această sintagmă înţelegem că funcţionarea pieţei şi alocarea de către piaţă a
resurselor au loc prin intermediul concurenţei. Concurenţa este cea care impune creşterea
eficienţei în alocarea resurselor şi determină eliminarea firmelor nerentabile de pe piaţă. De

29
altfel, regulile funcţionării pieţei sunt totodată regulile concurenţei, iar tipurile şi formele de
piaţă sunt determinate, aşa cum veţi vedea în capitolul următor, de formele concurenţei.

2. De ce coeficientul de elasticitate al cererii la preţ are semnul minus în faţă ?

Pentru că între cantitatea cerută şi preţ există o relaţie negativă, inversă. Când preţul scade,
cantitatea cerută creşte, deoarece creşte puterea de cumpărare a consumatorilor şi, în plus, există
tendinţa că populaţia să înlocuiască în consum bunurile mai scumpe cu cele mai ieftine.
Coeficientul de elasticitate se poate determina şi fără acest semn (minus), dar atunci,
pentru formele de elasticitate se va lua valoarea sa în modul.

3. Dacă cererea creşte şi oferta scade, de ce preţul de echilibru creşte ?

Creşterea preţului este firească, deoarece bunul este mai rar pe piaţă (oferta a scăzut),
dar în acelaşi timp el este tot mai dorit de consumatori. Dar la această întrebare putem
răspunde şi grafic. În următorul grafic am reprezentat creşterea cererii şi reducerea ofertei:

P
P1 O1
O0
C1
P0 C0
Q
Observaţi cum creşte preţul de la P0 la P1

7. CONCURENŢA

Ce ştim despre...

1. Cum se manifestă concurenţa?

- implică participarea agenţilor economici în funcţie de interesele pe care le au; producătorii
urmăresc maximizarea profitului, iar consumatorii maximizarea satisfacţiei;
- determină cantitatea, calitatea şi preţul bunurilor economice.

2. Concurenţa perfectă se caracterizează prin:

- un număr teoretic nelimitat de producători şi consumatori (atomicitatea cererii şi a ofertei);
- omogenitatea produselor (produsele sunt identice);
- transparenţa perfectă (toţi participanţii la piaţă cunosc situaţia acesteia perfect; altfel spus pe
piaţă există certitudine perfectă);
- intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă; firmele intră pe piaţă când costul unitar depăşeşte
preţul pieţei şi ies în situaţia inversă;
- perfectă mobilitate a factorilor de producţie (firmele găsesc în orice moment factorii de
producţie de care au nevoie);
- asigură cumpărătorului o libertate de alegere foarte mare.

3. Concurenţa imperfectă se caracterizează prin absenţa uneia sau mai multora dintre
elementele concurenţei perfecte. Formele pieţei cu concurenţă imperfectă sunt: piaţa cu
concurenţă monopolistică, piaţa cu concurenţă de oligopol, piaţa de monopol, piaţa de
monopson şi oligopsonul.

30
 Concurenţa monopolistică se abate de la cea perfectă printr-o singură caracteristică:
produsele nu mai sunt omogene, ci sunt diferenţiate (diferă prin marcă, ambalaj, calitate,
formă ş.a.).

NU CONFUNDA!
Concurenţa monopolistică şi Piaţa monopolistică
Monopolul prezintă dintre toate trăsăturile concurenţei perfecte două: atomicitatea
cererii şi omogenitatea produselor. Cele mai importante caracteristici ale monopolului sunt:
- elimină concurenţa, deoarece pe piaţă există un singur producător;
- producătorul are capacitatea de a influenţa piaţa;
- preţul este mai ridicat decât pe celelalte pieţe, iar gradul de satisfacţie al consumatorului este
cel mai scăzut;
- în multe ţări statul intervine prin legi antitrust, care împiedică formarea monopolurilor şi
/sau diminuează puterea acestora pe piaţă.
Oligopolul este piaţa pe care acţionează câţiva producători, care oferă bunuri
economice unui număr foarte mare de consumatori. El se aseamănă cu concurenţa perfectă
prin atomicitatea cererii. Dar se deosebeşte de aceasta prin:
- lipsa de omogenitate a produselor (rareori pe această piaţă produsele sunt omogene; de
exemplu, piata oţelului);
- capacitatea producătorilor de a influenţa piaţa, prin preţ şi cantitate;
- preţuri mai mari;
- nu există libertate la intrarea firmelor pe piaţă;
- nu există perfectă mobilitate a factorilor de producţie;
- firmele sunt interdependenţe, în sensul că ele trebuie să ţină seama de deciziile celorlalte în
stabilirea propriilor strategii.
Monopsonul este piaţa caracterizată printr-un singur cumpărător (de exemplu, statul
în producţia de armament). Pe această piaţă, cumpărătorul are capacitatea de a influenţa
cantitatea tranzacţionată şi preţul pieţei.
Oligopsonul este piaţa caracterizată prin puţini cumpărători şi mulţi producători;
desigur, producătorii pot influenţa piaţa.

4. S trategii concurenţiale:
a) strategia efortului concentrat exprimă efortul unui producător de a obţine
supremaţia în vânzarea unui produs:
- unei clientele selecţionate;
- într-o anumită regiune.
b) strategia elitei exprimă efortul unui producător de a oferi pe piaţă un produs de
excepţie care să înlăture prin calitatea sa orice alt concurent.
c) strategia costurilor (strategia japoneză) exprimă efortul unui producător de a se
impune pe piaţă prin practicarea unor preţuri mici ce au la bază costuri mici.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce deosebire există între monopol şi monopson?

Între cele două forme de piaţă există mari deosebiri. Astfel:
- pe o piaţa de monopson cumpărătorul influenţează piaţa pe când pe cea de monopol puterea
economică aparţine producătorului;

31
- în monopson nu există atomicitatea cererii, dar există atomicitatea ofertei; în monopol există
atomicitatea cererii, dar nu există atomicitatea ofertei.

2. De ce, chiar pe o piaţă monopolistică, vânzătorii pot exercita influenţe

individuale asupra preţului?
Este adevărat că pe o piaţa monopolistică există mulţi vânzători şi mulţi consumatori,
dar nu trebuie să desprindeţi de aici concluzia că un singur producător de pe piaţă nu o poate
influenţa. Pe această piaţă produsele sunt diferenţiate, motiv pentru care, pe termen scurt, o
firmă se poate bucura de o poziţie asemănătoare chiar celei de monopol. De exemplu, să
spunem că piaţa ciocolatei ar fi concurenţă monopolistică. O firmă vine cu o ciocolată cu un
ambalaj cu fir de mărţişor, tocmai de 1 martie, la care alte firme nu s-au gândit şi pe termen
foarte scurt atrage cea mai mare parte a clientelei, deci are putere economică. Pe termen lung,
cum intrarea este liberă pe piaţă, alte firme vor realiza produse asemănătoare şi avantajul
firmei noastre dispare.

3. De ce în condiţiile concurenţei imperfecte curba cererii nu poate fi perfect

elastică?
M ai întâi să vedem care este semnificaţia unei cereri perfect elastice. Ea ar arăta cam
aşa:

P0 Cererea perfect elastică

Semnificaţia acestei cereri este că la nivelul preţului Po, fixat pe piaţă în mod liber,
prin confruntarea cererii cu oferta, firma care reuşeşte să intre pe piaţă (deci care are un CTM
mai mic decât Po) îşi va vinde toată producţia. Observaţi că fiecare unitate este vândută la
acelaşi preţ, Po; putem afirma că venitul fiecărei unităţi vândute este Po; acest venit poartă
numele de venit marginal. Cunoaşteţi că fiecare unitate produsă şi vândută antrenează un cost
suplimentar numit cost marginal. Pentru ca profitul firmei să fie maxim (doar asta urmăreşte
orice firmă, nu-i aşa?) trebuie ca venitul marginal (VM ) să fie egal cu costul marginal (CM ).
De ce ? Pentru că profitul total este suma profiturilor marginale. Când profitul marginal (egal
cu VM - CM ) este zero, profitul total este maxim.
În concurenţă perfectă, deoarece cererea este perfect elastică, VM = P, deci pentru ca
profitul să fie maxim vom avea:
VM = P = CM.

De ce nu se întâmplă aşa în concurenţă imperfectă? De ce nu este cererea perfect

elastică? O bună explicaţie ne ofera lipsa de omogenitate a produselor. Pentru că produsele
sunt diferenţiate, consumatorului X nu-i este indiferent dacă va cumpăra de la firma Y sau de
la Z. De exemplu, nu vă este indiferent dacă mâncaţi ciocolată M ilka sau Poiana. De aceea,
cantitatea cerută la nivelul unei firme depinde de preţul practicat de aceasta. Dacă Poiana
creşte foarte mult preţurile, vom cumpăra M ilka, deci cantitatea de Poiana vândută va scădea.
Prin urmare cererea de ciocolată Poiana va avea pantă negativă, conform legii cererii; ea nu
va fi perfect elastică, ci va avea o elasticitate oarecare.

32
 8. EXTERN ALITĂŢI. BUN URI PUBLICE

Ce ştim despre:

Bunurile publice
V-aţi obişnuit să beneficiaţi de bunurile publice fără să vă daţi seama. Când vă
plimbaţi prin parc beneficiaţi de un bun public. La fel când veniţi la şcoală sau când mergeţi
la spital să vă faceţi o injecţie pentru că v-a muşcat un câine. Ce sunt bunurile publice? Din
exemple v-aţi dat seama că sunt acele bunuri la care toată lumea are acces după nevoie. Ele se
caracterizează prin două trăsături:
– nonexcluziunea, care exprimă faptul că cei care nu plătesc sunt greu de exclus de la
consumul acestor bunuri. De exemplu, să nu-i lăsăm pe cei care nu plătesc
impozitele să se plimbe prin parcul Cişmigiu.
– nonrivalitatea, care exprimă faptul că, dacă cineva consumă respectivul bun, acel
bun poate fi consumat în continuare şi de către alte persoane. De exemplu dacă
dumneavoastră vă plimbaţi prin parcul Cişmigiu, şi alte persoane o pot face.

Cu siguranţă vor exista persoane care vor beneficia de bunurile publice, dar nu vor plăti
pentru ele. De aceea, cererea pentru astfel de bunuri este greu de cunoscut şi se poate întâmpla
ca producerea lor să antreneze costuri mai mari decât veniturile, chiar dacă beneficiile pe
ansamblul societăţii sunt mai mari decât costurile.
Teoria economică oferă un instrument de luare a deciziilor referitoare la bunurile publice
numit analiza cost-beneficiu.
Principiul raţionalităţii utilizării resurselor ne spune că orice decizie de majorare a
resurselor sectorului public implică atât un venit, cât şi un cost. Venitul este dat de surplusul
de satisfacţie adus de o cantitate mai mare de bunuri publice. Costul este pierderea de utilitate
generată de reducerea producţiei de bunuri private. Dacă guvernul măreşte producţia anumitor
bunuri publice în detrimentul altora, atunci cantitatea de bunuri private nu se modifică, dar tot
se pierde utilitatea bunurilor la care s-a renunţat. De unde va lua guvernul resurse? Din
sectorul public sau din cel privat? El trebuie să utilizeze resurse suplimentare din sectorul
privat numai dacă venitul suplimentar antrenat de sporul de bunuri publice este mai mare
decât costul suplimentar antrenat de reducerea producţiei de bunuri private. M ai apare însă o
problemă, ce poate fi rezolvată cu ajutorul analizei cost-beneficiu, şi anume: cât trebuie luat
din resursele private?
Să presupunem că într-o iarnă obişnuită resursele financiare antrenate de deszăpezire
şi veniturile aferente acesteia s-ar prezenta astfel:

Analiza cost-beneficiu
Cost Venit Venit
Cost anual Venit net
Plan de deszăpezire marginal anual marginal
(US D) (US D)
(US D) (US D) (US D)
Lipsa deszăpezirii 0 – 0 – 0
Deszăpezirea drumurilor 40.000 40.000 60.000 60.000 20.000
principale
Deszăpezirea drumurilor mediu 100.000 70.000 130.000 70.000 30.000
circulate
Deszăpezirea tuturor drumurilor 180.000 80.000 190.000 60.000 10.000

33
 Am considerat că lipsa deszăpezirii nu ocazionează nici o cheltuială şi nu aduce
nici un venit. Desigur că în realitate venitul este negativ şi este dat de pierderile antrenat e
de creşterea cheltuielilor cu asistenţa medicală, de scoaterea din activitatea productivă a
celor accidentaţi etc. Se poate obs erva că pentru primărie este optim s ă se limiteze cu
deszăpezirea la drumurile de importanţă medie, deoarece venitul marginal este egal cu
costul marginal, iar venitul net este maxim. Analiza cost-beneficiu a răspuns aş adar
afirmativ la întrebarea: trebuie alocate resurs e pentru deszăpezire? şi în plus a evidenţiat
cât trebuie alocat.
Se poate observa că a face economii la bugetul public, fie el central sau local, nu
înseamnă reducerea cheltuielilor, ci alocarea optimă a resurselor statului.

Externalităţile
Externalităţile exprimă un cost sau un venit ce revine unei terţe părţi, aflată în
exteriorul pieţei. De exemplu, dacă bolnavii de gripă consumă medicamente, cei sănătoşi nu
se mai îmbolnăvesc. Acesta este un exemplu de externalitate pozitivă. Dimpotrivă, o
externalitate negativă este poluarea, pe care unii o produc şi toţi o suportă.

Externalităţile negative

Ele apar atunci când costul producerii unui bun suportat de o firmă este mai mic decât
cel real, deoarece o parte din acest cost este suportat de către societate. În aceste condiţii,
costul marginal al firmei este mai mic decât costul marginal total antrenat de producerea unui
bun.

Externalităţile pozitive

Ele apar în situaţia în care venitul marginal total este mai mare decât venitul marginal al
firmei. Cu alte cuvinte, societatea beneficiază de anumite avantaje fără să le plătească. De
exemplu, dacă profesorul de economie face vaccinul antigripal, el nu se mai îmbolnăveşte de
gripă, dar nu mai îmbolnăveşte nici studenţii. Studenţii beneficiază de un avantaj pentru care nu
au plătit nimic.
În această situaţie vom avea o producţie mai mică decât cea dorită de societate şi din
nou o alocare ineficientă a resurselor. Venitul firmei Vf este mai mic decât cel social Vs, iar
preţul primit de aceasta este mai mic decât preţul “social”.
Economiştii au căutat să rezolve problema externalităţilor, fie cu ajutorul guvernelor,
fie fără acest ajutor.
Teorema lui Coase susţine că există situaţii în care externalităţile pot fi rezolvate fără
intervenţie publică, şi anume atunci când:
– drepturile de proprietate sunt clar definite;
– numărul persoanelor implicate este mic;
– costurile de negociere sunt neglijabile.
Singurul rol al guvernului trebuie să fie în această situaţie încurajarea negocierilor
între părţile afectate. Prin negociere părţile pot ajunge la o soluţie unanim acceptabilă.
Din păcate, de cele mai multe ori externalităţile implică un număr mare de oameni şi
drepturile de proprietate sunt neclare, aşa că soluţia lui Coase nu se poate aplica. De cele mai
multe ori este nevoie de intervenţia guvernamentală. Aceasta poate fi indirectă, prin
regulamente, legi şi taxe, sau directă, prin control direct.

34
 Astfel, prin lege, statul poate garanta proprietatea şi permite celor afectaţi de
externalităţile negative să-şi recupereze pierderile, cu condiţia ca proprietarii şi cei care le-au
încălcat drepturile să fie clar cunoscuţi, lucru care nu este valabil pentru bunurile publice, ca aerul.
Prin taxe specifice, costul firmelor ajunge să includă pierderile sociale, astfel încât
firmele vor reduce producţia, sau vor creşte cheltuielile cu cercetarea în vederea descoperirii
unor produse asemănătoare, dar nepoluante sau a unor tehnologii nepoluante.
Controlul guvernamental direct se referă la legi care să limiteze anumite activităţi, cum ar
fi o limită maximă admisă pentru un poluant în apă. Acest control face ca firmele să adopte
măsuri de reducere a poluării care implică automat costuri suplimentare şi o producţie mai mică.
În ceea ce priveşte externalităţile pozitive, intervenţia guvernamentală poate îmbrăca forma
unor subvenţii acordate producătorilor sau/şi consumatorilor. În cazul în care bunurile sunt
extrem de utile societăţii, ele pot fi transformate în bunuri publice.
O cale relativ nouă de limitare a externalităţilor negative este piaţa drepturilor asupra
externalităţilor. Pentru început ea a fost concepută pentru poluare. Pentru a crea o astfel de piaţă,
este nevoie ca o agenţie de control al poluării să stabilească limitele maxime admise pentru un
anumit poluant. De exemplu, să presupunem că limita maximă de poluare a Dunării cu metale
toxice în România este de 5t/an. Se pot defini 5 drepturi de poluare, fiecare a 1t/an, care să fie
supuse vânzării pe piaţă. În funcţie de cerere se va forma preţul acestor drepturi de poluare, astfel:

Piaţa dreptu rilor asupra externalităţilor

Oferta este perfect inelastică, egală cu 5t, astfel că, prin confruntarea ei cu cererea
pieţei a rezultat un preţ de echilibru de 1 mil. USD/t.
Avantajele acestei pieţe ar fi că se reduc costurile sociale şi cresc costurile private. În
plus, firmele pot considera că, pe termen mediu, este mai puţin costisitor să dezvolte
tehnologii nepoluante decât să cumpere drepturi de poluare. Nu în ultimul rând, piaţa arată cât
este dispusă să plătească o firmă pentru a polua o zonă la un anumit nivel, iar suma plătită
pentru poluare este mai precisă decât o eventuală taxă.

Imperfecţiunea informaţiei

Pe o piaţă reală producătorii şi consumatorii nu sunt neapărat informaţi corect şi în

mod egal cu privire la situaţia pieţei. Imperfecţiunea informaţiei se referă la ofertanţi sau la
consumatori.
În ceea ce-i priveşte pe ofertanţi, ei pot să omită anumite informaţii cu privire la
produsele pe care le oferă. De exemplu, să presupunem că pe piaţa telefoniei mobile ar apărea
o firmă cu produse ieftine, dar cu radiaţii puternice şi ar omite să informeze consumatorul cu
privire la acest aspect. În această situaţie trebuie ca statul să intervină prin legi care să
pedepsească un astfel de comportament. Sau imaginaţi-vă că ar veni un strungar să vă predea
fiscalitate, pretinzând că oricine se pricepe la aşa ceva. Consumatorii la rândul lor pot
cumpăra pe credit de la o firmă, ştiind foarte bine că urmează să-şi părăsească locul de muncă
şi să intre în încetare de plăţi. Sau pot cumpăra cea mai bună asigurare pentru autoturism, apoi
să însceneze un furt perfect sau să-şi lovească intenţionat maşina în zona care oricum ar fi
trebuit revopsită. Exemplele anterioare sunt sintetizate de două concepte economice: selecţia
adversă şi hazardul moral.

Selecţia adversă

Selecţia adversă apare atunci când obiectul unui contract prezintă o caracteristică
necunoscută de una dintre părţi, dar cunoscută celeilalte. Primul care a atras atenţia asupra

35
acestui fenomen a fost laureatul premiului Nobel G. Akerlof, în articolul “The M arket for
Lemons: Quality Uncertainty and the M arket M echanism”, publicat în The Quaterly Journal of
Economics în 1970. Articolul se referă la piaţa autoturismelor second-hand, termenul de
“lemons” desemnând autoturismele de proastă calitate.
Pe piaţa studiată de Akerlof vânzătorii şi cumpărătorii dispun de informaţii diferite cu
privire la maşinile scoase la vânzare. Astfel, în timp ce proprietarii cunosc calitatea maşinilor lor,
cumpărătorii nu ştiu dacă nu cumva vor cumpăra un autoturism de proastă calitate. Toţi
participanţii potenţiali la schimb ştiu că pe piaţa second-hand există atât autoturisme de proastă
calitate, cât şi autoturisme bune şi pot aproxima ponderea autoturismelor de bună calitate în total.
Dacă informaţia ar fi simetrică, fiecare autoturism s-ar vinde exact la preţul pe care îl merită şi
piaţa ar funcţiona asemănător concurenţei perfecte. Informaţia asimetrică ridică următoarea
problemă: cumpărătorul potenţial ştie că poate cumpăra un hârb cu preţul unei maşini bune, astfel
că refuză să plătească acest preţ, speriat fiind de înşelăciune. Vânzătorul unei maşini bune nu
acceptă pe ea preţul unui hârb şi nu o vinde cu acest preţ. În consecinţă, maşinile bune sunt
alungate de pe piaţă şi nu pot fi vândute, iar piaţa nu funcţionează.
Cauza eşecului acestei pieţe este externalitatea negativă generată de vânzătorii de
autoturisme de proastă calitate asupra vânzătorilor de autoturisme de bună calitate
(concretizată în faptul că punerea în vânzare a unui vehicul de proastă calitate reduce preţul
mediu al autoturismelor de pe piaţă). Dacă pe piaţă există prea multe produse de proastă
calitate, va fi dificil pentru produsele de bună calitate să fie vândute. Putem extinde exemplul
la produsele româneşti: pentru că de zeci de ani se spunea că produsele româneşti sunt de
proastă calitate, producătorii români care realizează produse bune au dificultăţi în a-şi vinde
marfa, sau o vând la un preţ mai mic decât cel al produselor străine de calitate mai slabă.
Realitatea pe piaţa autoturismelor second-hand e alta: piaţa funcţionează foarte bine,
chiar dacă apar şi înşelătorii. Care ar fi explicaţia? Se poate observa că cei care suportă o
pierdere în cazul antiselecţiei sunt cei care doresc să vândă bunuri de bună calitate (o maşină
bună sau un risc bun). Este firesc ca aceşti indivizi să fie dispuşi să suporte un cost pentru a-şi
semnala calitatea, în condiţiile în care acest cost este mai mic decât pierderea suportată în
absenţa lui. De exemplu, vânzătorii de autoturisme de bună calitate pot oferi o garanţie
cumpărătorilor, lucru pe care ceilalţi vânzători nu-l pot face.
Teoria semnalului susţine că persoanele care vând bunuri de calitate sunt dispuse să
suporte costul unui semnal, dar pentru a fi utile, semnalele trebuie să fie credibile pentru
partea neinformată. Aceasta înseamnă că agenţii care vând bunuri de proastă calitate nu
trebuie să fie interesaţi să trimită un semnal fals. Pe această linie a raţionamentului, înseamnă
că semnalele trebuie să fie ieftine pentru vânzătorii de calitate bună şi scumpe pentru ceilalţi.
Selecţia adversă devine mult mai complexă pe piaţa asigurărilor, unde companiile de
asigurări nu pot cunoaşte profilul fiecărui asigurat şi unde contractele sunt mult mai
diversificate decât cele de vânzare-cumpărare. De obicei, contractul de asigurare prevede
două preţuri: o primă de asigurare şi o indemnizaţie pe care asiguratorul o plăteşte dacă riscul
se materializează. De cele mai multe ori, societăţile de asigurări practică o franşiză pe care
asiguratul trebuie să o plătească dacă riscul se materializează şi care reduce valoarea
indemnizaţiei. De exemplu, în cazul societăţii Interamerican Group se plăteau în 2001
următoarele franşize: 50 U SD la orice avarie asigurată, sau 2% din valoarea asigurată în caz
de furt parţial şi 5% în caz de furt total.
Asiguraţii pot fi împărţiţi în două categorii: asiguraţi cu risc ridicat şi asiguraţi cu risc
scăzut, fiecare consumator de asigurări cunoscându-şi profilul. În absenţa franşizei,
asiguratorii vor dori să propună un contract la o primă de asigurare care să acopere riscul
mediu, ceea ce înseamnă că asiguraţii cu risc mic vor trebui să suporte o primă mai mare
(avem de-a face cu o externalitate). Aceşti potenţiali asiguraţi nu vor mai dori să cumpere
contracte de asigurare, ceea ce înseamnă că numai cei cu risc mare se vor asigura.

36
 Franşiza permite asiguratorilor să separe agenţii între ei în funcţie de gradul de risc.
Societăţile de asigurare pot propune două tipuri de contracte: un contract cu primă mică şi franşiză
mare pentru cei cu risc scăzut şi un contract cu primă mare şi franşiză scăzută pentru cei cu risc
ridicat. Alegând unul dintre cele două contracte, agenţii îşi vor face cunoscut tipul în care se
încadrează.
Se poate observa că scoaterea la suprafaţă a informaţiei este costisitoare, întrucât
agenţii cu risc scăzut nu pot beneficia de soluţia care le-ar fi stat la dispoziţie dacă informaţia
era simetrică: franşiză zero şi primă de risc mică.
Analizând selecţia adversă pe piaţa asigurărilor de sănătate, Hal Varian (2006) afirmă că
satisfacţia agenţilor poate fi mărită şi prin intervenţia statului. Acesta poate introduce
obligativitatea asigurărilor de sănătate, ceea ce va permite firmelor de asigurare să practice o
primă unică aferentă riscului mediu al asiguraţilor. Asiguraţii cu risc scăzut vor plăti în acest fel o
primă mai mică decât cea pe care ar fi plătit-o dacă societăţile de asigurare stabileau prima în
funcţie de asiguraţii cu risc crescut. În schimb, asiguraţii cu risc crescut vor beneficia de un
contract foarte avantajos, ceea ce înseamnă că de fapt tot asiguraţii “buni” suportă costurile
asimetriei informaţiei. Un efect asemănător îl are introducerea asigurării medicale în pachetul de
avantaje oferit de firme angajaţilor; acest lucru permite reducerea primei de asigurare, întrucât toţi
angajaţii sunt asiguraţi.
Selecţia adversă apare în situaţiile în care una dintre părţi nu cunoaşte calitatea bunului
oferit spre vânzare de cealaltă parte; în acest caz economiştii obişnuiesc să vorbească de “bun
de tip ascuns” referindu-se la bunul tranzacţionat. Antiselecţia antrenează întotdeauna un cost
suplimentar pentru cei de bună credinţă, mecanismul concurenţial nemaiavând capacitatea de
a conduce la un optim în sensul lui Pareto.

Hazardul moral
Conceptul de hazard moral a apărut în domeniul asigurărilor şi descria la început
situaţiile în care una dintre părţile unui contract, după încheierea contractului, acţionează în
interes propriu şi în detrimentul partenerului.
De exemplu, o persoană care a încheiat o as igurare împotriva focului îş i dă foc
locuinţei, int enţionat sau din neglijenţă, ş i declară că locuinţa a ars independent de voinţa
sa. În ultimii ani conceptul de hazard moral s-a îmbogăţit cu un nou sens: el acoperă şi
situaţiile în care par tea neinformată poate observa acţiunea agentului, dar nu poate
verifica dacă es te acţiunea potr ivită.
De exemplu, să spunem că mergeţi cu autoturismul la mecanic. M ecanicul poate
afirma că aveţi cutia de viteze integral defectă şi atunci va acţiona conform diagnosticului şi
vă va schimba cutia de viteze. Soluţia corespunde perfect diagnosticului, dar este posibil ca
dumneavoastră să fi avut nevoie doar de schimbarea pinioanelor.
În situaţiile de hazard moral partea neinformată trebuie să găsească mecanismele prin
care să incite partea informată să adopte o decizie optimă din punctul de vedere al celui
neinformat. M ecanismele incitative utilizabile în situaţii de hazard moral sunt studiate cu
ajutorul modelelor Principal-A gent. Problema Principal-Agent este o componentă a teoriei
incitaţiilor, care studiază mijloacele prin care pot fi stimulaţi agenţii care dispun de anumite
informaţii private să scoată la iveală aceste informaţii.
O relaţie Principal-Agent, numită şi relaţie de agenţie (instituţională, de organizaţie),
există ori de câte ori bunăstarea unei persoane depinde de acţiunile întreprinse de o altă
persoană. Agentul este persoana care acţionează, iar Principalul este persoana afectată. Relaţia
are multiple exemplificări în practică: de exemplu, un spital este afectat de modul în care
medicii îşi fac datoria, iar aceştia pot acţiona în interesul lor, şi nu al spitalului, îngrijind
preferenţial pacienţii. Într-o firmă, există o relaţie de agenţie între manager şi proprietar:

37
managerul îşi poate urmări interesele proprii (este Agent), chiar cu preţul unui profit mai mic,
ceea ce-l afectează negativ pe proprietar, interesat de dividende (Principalul).
Problemele pe care şi le propune spre rezolvare teoria Principal-Agent sunt:
– să explice modul în care informaţia incompletă şi monitorizarea costisitoare afectea-
ză acţiunile agenţilor;
– să construiască mecanis me prin care agenţii să fie stimulaţi să acţioneze în interesul
principalului.
Aceste probleme sunt rezolvate în general în funcţie de cazul studiat şi nu prin
generalizare.
De exemplu, să luăm cazul unui medic care pune un diagnostic, iar pacientul nu este în
stare să evalueze dacă diagnosticul este cel corect. Agentul dispune de un avantaj informaţional
(deţine o informaţie ascunsă), deoarece el observă diagnosticul corect (necunoscut principalului)
după ce a semnat contractul şi înainte de a decide nivelul efortului. Soluţia este ca principalul să
propună agentului un contract care să prevadă o plată W dependentă de rezultat şi de mesajul
trimis de agent: W(R,M ), în care M reprezintă mesajul. Principalul are interesul de a determina
agentul să scoată la iveală informaţia pe care o deţine (în exemplul nostru, să pună diagnosticul
corect). Procedeul care permite principalului să determine agentul să arate informaţia pe care o
deţine este simplu dar costisitor şi poartă numele de principiul de revelaţie. El constă în faptul că
principalul trebuie să ofere agentului aceeaşi sumă pe care acesta ar primi-o dacă ar minţi, ori de
câte ori agentul este tentat să mintă. Atunci când principalul încheie contractul cu agentul, el ştie
că pentru anumite situaţii agentul este tentat să mintă. De aceea, el îi va propune agentului o sumă
maximă pe care acesta ar obţine-o dacă ar minţi, ceea ce va face ca agentul să spună adevărul.
Aceasta înseamnă că remuneraţia este independentă de mesaj, dar revelarea informaţiei este
costisitoare pentru principal.
În rezolvarea situaţiilor de antiselecţie sau de hazard moral am avut întotdeauna în
vedere preţul atunci când am discutat despre soluţiile optimizatoare. În realitate principalul
dispune de o gamă mult mai variată de clauze contractuale. În cazul selecţiei adverse, partea
neinformată poate propune (şi chiar propune în practică) o paletă largă de contracte care să
acopere cât mai multe tipuri de potenţiali asiguraţi. În cazul hazardului moral, principalul
poate investi în mecanisme de control a agentului, poate stabili plata unui agent în funcţie de
rezultatele altuia (pentru a beneficia de roadele competiţiei dintre agenţi) sau poate propune
agentului colaborarea pe termen lung. Indiferent de soluţia aleasă, contractele dintre principal
şi agent vor fi întotdeauna incomplete, iar agentul va beneficia de un avantaj informaţional
care se va traduce printr-o rentă informaţională.

9. PROFITUL

Ce ştim despre….

1. Profitul reprezintă avantajul realizat sub formă bănească din exercitarea unei
activităţi. M asa profitului (Pr) se determină ca diferenţă între încasările firmei (CA) şi
cheltuielile sale (CT): Pr = CA - CT. Profitul mediu (PrM ) este profitul pe unitate de produs şi
se determină ca diferenţă între preţul de vânzare al produsului (P) şi costul unitar (CTM ): PrM
= Pr / Q =P-CTM .
Rata profitului (Pr’) se poate determina sub trei forme:
• în raport cu cifra de afaceri, ca un raport între masa profitului şi încasări: Pr’ = Pr/ CA;
dacă firma produce bunuri nediferenţiate această rată mai poate fi determinată astfel: Pr’ = PrM/P

38
 • în raport cu costul producţiei, ca un raport între profit şi costul total: Pr’= Pr/CT;
dacă produsele sunt omogene (nediferenţiate), această rată devine: Pr’= PrM /CTM , cunoscută
şi sub numele de rata rentabilităţii;
• în raport cu capitalul utilizat (K), ca un raport între profit şi capitalul utilizat: P’r = Pr
/ K. Capitalul utilizat este identic cu capitalul total al firmei, dacă firma se află în primul an de
funcţionare, deci vom scrie: K = Kf + Kc, în care Kf este capitalul fix, iar Kc este capitalul
circulant. Dacă firma nu se află în primul an de funcţionare, în capitalul utilizat inc1udem în
întregime doar capitalul circulant, în timp ce din capitalul fix inc1udem numai partea încă
neamortizată:
K = Kc + Valoarea neamortizată din Kf.

2. Funcţiile profitului sunt:

- constituie motivaţia activităţii, stimulează întreprinzătorii să-şi asume riscul unei
activităţi şi să adopte măsuri de eficientizare a activităţii economice;
- este dovada ş i măsura utilităţii unei activit ăţi; pentru că produsele unei firme s ă
se vândă ele trebuie s ă fie cons iderate ut ile de către consumatori; în plus, consumatorii vor
fi dispuşi să plăt ească cu atât mai mult pe un bun, cu cât consideră că utilitat ea acestuia
este mai mare.
- exprimă sintetic rezultatele firmei şi implicit forţa sa competitivă în raport cu
celelalte firme de pe piaţă;
- este compatibil cu raţionalitatea social economică, fie şi numai datorită faptului că
din impozitul pe profit sunt finanţate alte domenii utile societăţi, dar care nu urmăresc profitul
(sănătate, cultură ş.a.);

3. Formele profitului sunt:

- profitul normal, este acela considerat suficient de o firmă pentru a-şi continua
activitatea; în acest profit vom include: salariul întreprinzătorului, chiria pentru c1ădirile
proprii, dobânda la capitalul propriu investit în firmă, rentă pentru terenul propriu pe care
funcţionează firma şi o primă pentru asumarea riscului. Cu alte cuvinte, profitul normal
include toate acele venituri pe care întreprinzătorul le-ar fi obţinut în mod independent şi pe
care le-a sacrificat în favoarea unei activităţi pe cont propriu. Desigur, acest profit are o
importantă componentă subiectivă, pentru că depinde de aprecierea întreprinzătorului;
- supraprofitul este partea din profit care depăşeşte profitul normal; el este obţinut în
primul rând de firmele aflate în concurenţă imperfectă;
- profitul legitim, este cel cuvenit firmei ca factor de producţie pentru contribuţia
sa la activitatea economică (astfel, firma oferă locuri de muncă, oferă bunuri pe piaţă,
aduce venituri statului prin impozite ş.a., iar prin aceste fapte contribuie la dezvoltarea
generală a ţării);
- profitul nelegitim (venit necâştigat), obţinut de firmă fără a contribui în nici un fel
la activitatea economică (de exemplu, firma poate profita de inflaţie şi poate mări preţurile
fără justificare în costuri);
- profit brut şi profit net; profitul net este partea din profit rămasă firmei după plata
impozitului pe profit; ea poate fi utilizată pentru autofinanţare (creşterea stocului de capital,
investiţii) şi pentru consumul întreprinzătorului. Profitul net se mai numeşte şi admis.

4. Funcţia de producţie poate fi reprezentată simplu astfel: Q = f (K,N,L), si exprimă

dependenţa producţiei obţinute de factorii de producţie capital (K), natură (N) şi muncă (L)
consumaţi. Funcţia arată în acelaşi timp că profitul întreprinzătorului depinde de cheltuielile
sale cu factorii de producţie. Cu cât întreprinzătorul repartizează o cotă mai mare din cifra de

39
afaceri celorlalţi factori de producţie, cu atât profitul său va fi mai mic. Alături de preţurile
factorilor de producţie, alţi factori de care depinde profitul firmei sunt:
- costul de producţie; cu cât acesta este mai mare, profitul este mai mic;
- cifra de afaceri cu care profitul este direct proporţional;
- preţul; cu cât este mai mare, şi profitul este mai mare ponderea produselor de calitate
superioară în structură producţiei; profitul este cu atât mai mare cu cât ponderea este mai
mare;
- volumul producţiei cu care profitul este direct proporţional;
- viteza de rotaţie a capitalului; cu cât numărul de rotaţii ale capitalului este mai mare,
iar durata unei rotaţii mai mică, cu atât profitul este mai mare.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce semnificaţii se acordă indicatorilor pentru mărimea şi dinamica ratei

profitului?
Indicatorii care exprimă evoluţia ratei profitului (cum sunt indicele ratei profitului şi
modificarea absolută şi relativă a acesteia) scot în evidenţă evoluţia eficienţei economice a
unei firme. Aţi observat desigur că rata profitului se determină ca un raport între rezultate şi
cheltuieli, ceea ce înseamnă că este un indicator al eficienţei. Cu cât acest raport este mai
mare, cu atât eficienţa este mai ridicată şi implicit, capacitatea concurenţială a firmei este mai
mare. Cum orice firmă urmăreşte să obţină o rată a profitului cât mai mare, sectoarele de
activitate neprofitabile vor fi abandonate ceea ce conduce la o realocare a resurselor
economice în favoarea domeniilor cu cea mai mare eficienţă. Rezultă că evoluţia ratei
profitului are o influenţă hotărâtoare asupra alocării resurselor şi asupra dezvoltării
economice.
2. Ce înseamnă că "întreprinzătorul face firmă"?
Afirmaţia arată că existenţa şi profitabilitatea firmei depinde de priceperea
întreprinzătorului. Conducătorul firmei decide ce, cum, cât şi pentru cine să producă în
funcţie de informaţiile fumizate de piaţă. D e interpretarea corectă a acestor informaţii ş i
de corectitudinea deciziilor întreprinzătorului depinde evoluţia firmei. Deciziile greşit e
pot conduce o firmă la faliment. Dar activitatea unei firme depinde şi de mediul de afaceri
în care firma îşi desfăşoară activitat ea; de aceea H.Guitton afirmă că existenţa profitului
“se explică printr-o legătură între activitatea întreprinzătorului şi mediul în care ea se
exercita”.

3. Cum influenţează durata de rotaţie a capitalului profitul unei firme?

Cu cât durata este mai mare, profitul este mai mic. Să luăm exemplul a două firme A
şi B, care produc nave de pescuit. Să presupunem că firma A realizează o navă la doi ani, iar
firma B o navă pe an. Durata unei rotaţii a capitalului la firma A este de o rotaţie la doi ani,
echivalentă cu o viteză de rotaţie (V) de V=1/2 pe an. Firma B are o durată de rotaţie de un an
şi o viteză de V= 1 rotaţie pe an. Aceasta înseamnă că firma A realizează profit o dată la doi
ani, pe când B obţine profit o dată pe an. Toţi ceilalţi factori fimd consideraţi aceeaşi, este
evident că A va avea un profit mai mic decât B.

4. Când este profitul unei firme maxim?

Profitul unei firme este maxim atunci cand venitul marginal este egal cu costul
marginal, deci profitul marginal este zero. Profitul marginal este profitul ultimei unităţi
vândute şi se determină ca diferenţă între venitul marginal ş i costul marginal. Venitul

40
marginal este venitul suplimentar obţinut de o firmă prin creşterea cu o unitate a
producţiei vândute. Altfel spus, este venitul ultimei unităţi vândute. Aşa cum utilitatea
totală era suma utilităţilor marginale, la fel profitul total este suma profiturilor marginale.
Când profitul marginal este zero, profitul total este maxim şi constant. Dar pentru ca
profitul marginal (Prm) să fie zero trebuie ca venitul marginal (Vm) să fie egal cu costul
marginal (CM ): Vm = CM. În condiţiile concurenţei perfecte, firma nu poate influenţa
preţul pieţei, preţ care se formează liber, pe baza cererii şi ofertei. Firma intră pe piaţă
atunci când preţul pieţei este superior costului s ău unitar şi îş i vinde întreaga producţie la
acest preţ al pieţei. Rezultă că fiecare unitate vândută suplimentar aduce firmei un venit
suplimentar egal cu preţul s ău, preţ notat P. P entru ca profitul firmei să fie maxim ea
trebuie să realiz eze un nivel al producţiei, Q, pentru care acest venit suplimentar
(marginal) este egal cu costul marginal. În concurenţa per fectă, pentru ca profitul să fie
maxim condiţia este: P = C M.

5. Ce relaţie există între profitul normal şi supraprofit?

Profitul normal poate fi mai mare, mai mic s au egal cu supraprofitul. A ceasta
deoarece supraprofitul, numit şi profit de monopol, este partea din profit care depăş eşte
profitul normal. Să luăm exemplul unei firme care încas ează din vânzarea producţiei 100
mil. lei pe lună ş i realizează cheltuieli cu factorii de producţie de 60 mil. lei pe lună. Să
mai presupunem că întreprinzătorul contribuie la activitatea firmei doar cu muncă proprie
pentru care apreciază că merită 10 mil. lei pe lună şi cu un capital care depus la bancă i-ar
adduce o dobânda de 5 mil. lei pe lună. Profitul total al firmei va fi de Pr = 100 - 60 = 40
mil. lei. Profitul normal este: 10 + 5 = 15 mil. lei. Supraprofitul va fi de 40 - 15 = 25 mil.
lei şi este în acest caz mai mare decât profitul normal.

10. INDICATORII MAC ROECONOMICI

Venitul, consumul şi investiţiile

Ce ştim despre…

1. Indicatorii macroeconomici exprimă cantitativ rezultatele activităţii economice

dintr-o ţară. Indicatorii interni se referă la teritoriul naţional, iar cei naţionali se referă la
unităţile economice naţionale. Indicatorii bruţi includ consumul de capital fix, pe când cei neţi
nu includ acest consum.

2. Produsul intern brut (PIB) exprimă valoarea bunurilor şi serviciilor finale,

create de unităţile economice de pe teritoriul unei ţări în decursul unei perioade de timp
determinate, de regulă un an. Se determină ca diferenţă între produsul global brut (PGB) ş i
consumul intermediar (Ci). PGB exprimă valoric totalitatea bunurilor ş i serviciilor creat e
într-o ţară în decurs de un an. Consumul intermediar Ci exprimă valoarea bunurilor ş i
serviciilor create şi destinate producerii altor bunuri şi servicii, altele decât cele destinat e
înlocuirii capitalului uzat. De exemplu, să presupunem că producţia naţională de pâine s e
vinde cu 100 mil. lei anual şi ocazionează consum de faină, apă ş i alte ingrediente în
valoare de 70 mil. lei. Contribuţia producţiei de pâine la PGB este de 100 mil. lei,
consumul intermediar este de 70 mil. lei, iar contribuţia la P IB este de 30 mil. lei.
O altă modalitate de determinare a PIB, numită metoda cheltuielilor, este: PIB = C +
G + Ib + En, în care prin C am notat consumul menajelor, prin G consumul guvernamental,

41
prin Ib investiţia brută şi prin En exportul net. Investiţia brută cuprinde investiţia netă (In) şi
investiţia de înlocuire (Ii): Ib=In+Ii. Investiţia netă se referă la creşterea stocului de capital,
iar investiţia de înlocuire, egală cu capitalul fix consumat, este destinată înlocuirii capitalului
uzat. Din punct de vedere al împărţirii capitalului în fix şi circulant, investiţia brută include
formarea brută de capital fix (FBCF) şi variaţia stocurilor de capital circulant şi produse finite
(ΔSTOC). Exportul net se calculează ca diferenţă între valoarea exporturilor (EXP) şi cea a
importurilor (IM P): En = EXP - IMP.

3. Produsul naţional brut se determină adăugând la PIB soldul valorilor adăugate

brute cu străinătatea (SVABs): PNB = PIB + S VABs. SVABs este diferenţa dintre producţia
finală realizată de unităţile economice naţionale peste graniţa şi producţia finală realizată de
unităţile economice străine pe teritoriul ţării.
Produsul intern net şi produsul naţional net se obţin scăzând din valoarea brută
consumul de capital fix:
PIN = PIB-Ii şi PNN = PNB - Ii

4. Venitul naţional este PNN. El se poate determin în preţurile pieţei (VNpp) şi

preţurile factorilor de producţie (VNpf). VNpf se determină astfel:

VNpf = VNpp – Ti + Sv

in care prin Ti am notat taxele indirecte, iar prin Sv subvenţiile.Taxele indirecte sunt
acele obligaţii fiscale plătite de consumatorii finali (cum ar fi T VA, accizele pe cafea sau
tutun ş,.a) S ubvenţiile sunt în general sume plătite firmelor pentru a vinde la preţuri
inferioare costurilor. Determinat în preţurile factorilor, venitul naţional exprimă de fapt
totalitatea veniturilor factorilor de producţie naţionali, adică îl putem scrie ca:

VNpf = salarii + dobânzii + profituri + rente + alte venituri.

5. Venitul rezultat din orice activitate economică (V) se împarte în consum (C) şi
eeonomii (S). Consumul este partea din venit utilizată pentru cumpărarea de bunuri şi servicii
necesare acoperirii nevoilor. Înclinaţia marginală spre consum arată cu cât creşte consumul la
o creştere cu o unitate a venitului şi se determină ca un raport între sporul consumului şi
sporul venitului: c' = ΔC/ΔV. Rata consumului arată ponderea consulmului în venit şi se
determină ca un raport între consum şi venit: c = C/V

6. Economiile sunt partea neconsumată din venit. Înclinaţia marginală spre economii
arată cu cât cresc economiile la o creştere cu o unitate a venitului şi se determină ca un raport
între sporul economiilor şi venit: s = ΔS /ΔV. Rata economiilor exprimă ponderea economiilor
în totalul venitului: s* = S /V.
Cum orice sumă economisită se transformă în investiţii, putem scrie că: V = C + I, iar
economiile sunt egale cu investiţiile nete (I) la nivelul unei ţări. M ultiplicatorul investiţiilor
arată cu cât creşte venitul la o creştere cu o unitate a investiţiilor şi se determină ca un raport
între sporul venitului şi sporul investiţiilor: k = ΔV/ΔI. Având în vedere c' şi s, multiplicatorul
mai poate fi scris: k =1/1- c' şi k=1/s.

7. Conform legii psihologice fundamentale formulate de J.M . Keynes, atunci când

venitul creşte, consumul creşte mai încet decât venitul, iar economiile cresc mai repede, ceea
ce poate fi scris astfel: Is> Iv> Ic, în care prin Is, Iv şi Ic am notat indicii economiilor,

42
venitului şi consumului. Aceeasi lege spune că atunci când venitul scade, consumul scade mai
încet, iar economiile scad mai repede, ceea ce înseamnă că: Is< Iv< Ic.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Cum influenţează rata dobânzii investiţiile?

Rata dobânzii şi volumul investiţiilor se află într-un raport invers proporţional. Astfel,
dacă rata dobânzii creşte, un individ este mai degrabă tentat să depună banii la bancă decât să-
l investească într-o firmă, ceea ce înseamnă că investiţiile scad. Pe de altă parte, rata dobânzii
este costul împrumutului din care pot fi finanţate investiţiile. Dacă creşte rata dobânzii,
finanţarea investiţiilor devine mai costisitoare, iar investiţiile scad.
Foarte important este raportul dintre rata dobânzii şi profitului generat de o investiţie.
Atâta timp cât rata profitului este mai mare decât rata dobânzii, investiţia rămâne mai
profitabilă decât un depozit bancar şi ea va fi realizată. Dacă rata profitului este mai mică
decât rata dobânzii, investiţia nu va fi realizată.

2. Cum este influenţat consumul de raportul dintre bunurile prezente şi bunurile

viitoare?
Bunurile prezente sunt acelea pe care le putem consuma în prezent cu venitul pe
care îl avem. Bunurile viitoare sunt cele care le-am putea consuma în viitor cu partea
economisită din venit. Dacă puterea de cumpărare a banilor scade, cu o sumă economisit ă
în prezent putem cumpăra mai puţine bunuri şi servicii în viitor. Din acest motiv, creşte
consumul prezent. A ltfel spus, dacă s e anticipează o creştere a preţuri1or în viitor
consumul prezent creşte.
În schimb, o creştere a ratei dobânzii face ca o sumă economisită în prezent să poată
cumpăra mai mult în viitor ceea ce înseamnă că determină reducerea consumului prezent.

3. Cum este influenţat consumul de modificarea aşteptărilor cu pri vire la

raportul dintre venitul actual şi venitul viitor?
În cazul în care individul anticipează o creştere a venitului în viitor, el va consuma mai
mult în prezent. Dacă dimpotrivă anticipează o reducere a venitului, el consumă mai puţin,
pentru a face faţă acestei reduceri viitoare.

4. De ce dacă într-o ţară se economiseşte foarte mult se poate ajunge la o criză de

supraproducţie?
Aşa cum am învăţat, venitul se împarte în consum şi economii. Dacă economiile
sunt prea mari, s e consumă mai puţin. Economiile se transformă în mod necesar în
investiţii. Investiţiile la rândul lor conduc la o producţie mai mare de bunuri şi servicii.
Dar dacă s cade consumul, o parte din sporul producţiei nu se vinde, cres c stocurile şi vom
avea supraproducţie. În mod normal firmele îş i vor restrânge activitatea ş i vom asista la
ceea ce Keynes a numit paradoxul economis irii: creşterea economiilor conduce la
reducerea venitului.

5. Este posibil ca nivelul consumului să depăşească nivelul venitului?

Da, dacă venitul este insuficient pentru a acoperi nevoile elementare. Astfel, dacă
venitul unei persoane scade suficient de mult pentru a nu mai acoperi aceste nevoi, consumul
nu mai poate să scadă. Diferenţa dintre consum şi venit va fi acoperită din economii, din
ajutoare sociale sau din alte surse.

43
 11. EFICIENŢA Ş I ECHILIBRUL ECONOMIC

Ce ştim despre…

1. Eficienţa economică se exprimă sub forma unui raport între veniturile ş i

cheltuielile unei activităţi economice sau între cheltuieli ş i venituri. În, primul caz, vom
scrie că eficienţa economică (Ee): Ee = Venituri /Cheltuieli, raport numit şi randamentul
factorilor de producţie. Cu cât raportul este mai mare, firma este mai eficientă. A l doilea
raport exprimă consumul de factori de producţie pe unitate de venit şi se scrie: Ee =
Cheltuieli /Venituri. Cu cât acest raport este mai mic, cu atât firma este mai eficientă.
Orice indicator economic determină un raport între eforturile depuse într-o activitate ş i
rezultatele obţinut e este o formă a eficienţei (de exemplu, rentabilitatea, productivitatea,
costurile medii, consumul specific ş.a.).

2. Dacă o firmă este ineficientă, ea ajunge la faliment situaţie în care veniturile firmei
sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile. Pragul minim de rentabilitate este nivel al
producţiei pentru care veniturile sunt egale cu cheltuielile: VT = CT, în care prin VT am notat
veniturile firme prin CT costul total. Cum VT = P xQ, iar CT = CTM xQ, pragul minim de
rentabilitate se poate scrie şi P = CTM.

3. Echilibrul economic exprimă acea situaţie de pe piaţa bunurilor ş i serviciilor,

monet ară, a capitalurilor, a muncii şi piaţa naţională în ans amblul său, caracterizată prin
egalitatea cererii cu oferta sau prin diferenţe dintre cerere şi ofert ă normale, lipsite de
consecinţe negative asupra economiei. La nivelul economiei naţionale, echilibrul s e
stabileşte atunci când cererea globală este egală cu oferta globală. CG = OG, cererea
globaIa (CG) este formată din cerere de bunuri de consum (C), de investiţii (I) şi din
exporturi (E), iar oferta globală (OG) cuprinde ceea ce se produce în ţară (PIB) şi
importuri (H). La echilibru vom avea: CG = OG, , C + I + E = PIB + H. Cum PIB se
transformă în venituri pentru cei care l-au creat, iar aceste venituri s e împart în consum ş i
economii (S), putem scrie ca: C + I + E = C + S + H, de rezultă că: I + E = S + H sau S - I
= E - H. P e piaţa monetară cererea de monedă exprimată de volumul valoric al
tranzacţiilor trebuie să fie egală cu oferta de monedă: P Y=M V, în care P este nivelul
mediu al preţurilor, Y este volumul tranzacţiilor, M este masa monetară, iar V este vitez a
de rotaţie a banilor. Pe piaţa muncii vom avea o egalitate între cererea de muncă ş i ofert a
de muncă.

4. Echilibrul economic este o situaţie care se realizează doar că tendinţa, sau în linii
generale; nu există în practică echilibru perfect, ci doar stări apropiate echilibrului. Situaţiile
reale sunt cele de dezechilibru. Pe piaţa bunurilor şi serviciilor dezechilibrul îmbracă două
forme: presiunea şi absorbţia. Presiunea este situaţia în care cererea este mai mică decât
oferta, motiv pentru care concurenţa dintre ofertanţi este puternică. Ea avantajează
cumpărătorii. De asemenea, presiunea este o situaţie favorabilă economiei naţionale, deoarece
pentru a face faţă concurenţei, firmele adoptă măsuri de creştere a eficienţei economice, cum
ar fi introducerea progresului tehnic, îmbunătăţirea calităţii, reducerea costurilor ş.a.
Absorbţia este situaţia în care cererea este mai mare decât oferta, iar concurenţa apare
între cumpărători. Ea avantajează vânzătorii, care îşi maximizează profiturile fără eforturi
deosebite de creştere a eficienţei.

44
 Dezechilibrul pe piaţa monetară îmbracă forma inflaţiei, dacă oferta de moneda este
mai mare decât cererea, sau deflaţiei în situaţia inversă.
Pe piaţa muncii, dezechilibrul caracterizat printr-o cerere de muncă inferioară ofertei
poartă numele de şomaj.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Există sau nu echilibru în dezvoltarea unei economii?

Echilibrul perfect, teoretic nu există şi de cele mai multe ori nu ar fi de dorit. Imaginaţi-vă
o piaţă a bunurilor în echilibru teoretic: acea piaţă s-ar goli continuu de mărfuri, pe măsură ce
aceste mărfuri sunt aduse pe piaţă. Sau să ne imaginăm piaţa muncii în echilibru: în absenţa unui
şomaj minim, salariaţii ar putea exercita influenţe în direcţia creşterii salariilor. Economia nu se
află în echilibru, teoretic niciodată, poate, doar din întâmplare.

2. De ce absorbţia stimulează atât risipa, cât şi economiile?

Absorbţia stimulează risipa, deoarece producătorii nu sunt stimulaţi în nici un fel în
direcţia reducerii consumurilor pe unitate de produs. Ei îşi pot maximiza profitul fără nici un
fel de efort în acest sens.
Referitor la economii, piaţa goală de mărfuri face producătorii să-şi dorească să
mărească producţia. Acest lucru nu este posibil decât prin investiţii, care sunt finanţate din
economii. Dacă firmele doresc să producă mai mult, ele trebuie să economisească mai mult.
Pe de altă parte, din perspectiva consumatorilor, vom vorbi de nişte economii forţate în sensul
că economiile se formează datorită faptului că bunurile pentru consum sunt insuficiente
(consumatorii nu au pe ce să cheltuiască banii).

3. De ce în condiţii de presiune diferenţa dintre capacităţile de producţie şi

producţia efectivă generează risipa?
În condiţii de presiune, o parte din producţia firmei nu se vinde. În consecinţă, firma
este nevoită ca pe termen scurt să reducă volumul producţiei. De aceea, vor rămâne capacităţi
de producţie neutilizate, sau "risipite" (doar o parte a resurselor este utilizată).

12. PIAŢA MONETARĂ

Ce ştim despre ...

1. Trocul reprezintă schimbul unor bunuri economice pe alte bunuri echivalente ca

valoare. De exemplu, schimbăm o găină pe zece pâini. În limbajul contemporan, trocul poartă
denumirea de barter.

2. Banii au apărut din nevoia oamenilor de a uşura şi simplifica schimbul reciproc de

produse. Banii sunt o marfă care îndeplineşte următoarele funcţii:
- sunt un etalon al valorii; astfel, la fel cum spunem că o bucat ă de stofă are cinci metri ş i
ne raportăm la metru ca etalon, tot aşa afirmăm că o cămaş ă valorează 50 de dolari,
raportându-ne la dolar ca etalon; prin această funcţie banii ne permit să evaluăm
cheltuielile şi rezult atele unei activităţi şi s ă comparăm bunuri diferite ca valoare;

45
- mijloc de schimb; de exemplu, atunci când cumpăraţi mere de la piaţă, cedaţi banii în
schimbul lor, bani pe care vânzătorul îi poate folosi pentru a cumpăra alte bunuri;
- mijloc de plată; în această calitate banii ajută la stingerea obligaţiilor, cum ar fi obligaţia de
a plăti impozite;
- mijloc de rezervă; în general, oamenii îşi păstrează economiile în forma monetară;
- bani universali, funcţie îndeplinită de monedele liber convertibile (dolarul, marca ş.a.).
Diferitele forme de bani au fost grupate în funcţie de lichiditatea lor, de la cele cu
lichiditatea cea mai mare către cele cu lichiditatea cea mai mică, în mai multe agregate
monetare care, împreună, exprimă cantitativ oferta de monedă din economie. Astfel, s-au
constituit agregatele monetare simbolizate cu M 1, M 2, M3 şi L.
M0 (baza monetară) cuprinde numerarul în circulaţie împreună cu disponibilităţile la
băncile comerciale în contul curent la banca centrală.
M1 (lichiditatea primară) este format din M 0, la care se adaugă depozitele la vedere
operabile prin cecuri şi conturi curente.
M2 (lichiditatea secundară) este format din M 1, la care se adaugă depozitele la
termen deţinute la băncile comerciale şi economiile populaţiei.
M3 cuprinde M 2, la care se adaugă devizele, titlurile tranzacţionate pe piaţa monetară
emise de băncile comerciale, certificatele de depuneri emise de băncile şi societăţile
financiare şi deţinute de societăţile economice nefinanciare etc.
L, pe lângă M 3, mai cuprinde titluri emise pe termen mediu şi lung negociabile şi care
pot fi transformate mai rapid sau mai lent în mijloace de plată, respectiv în lichidităţi.
Componenţa agregatelor monetare diferă de la o ţară la alta, în funcţie de gradul de
dezvoltare a pieţei financiare, de gradul de inovaţie în materie de active financiare al fiecărei
pieţe. În România, masa monetară este formată din trei agregate: M 1, M 2 şi M 3.

3. Masa monetară, adică suma de bani existentă în economie la un moment dat şi

aparţinând unităţilor economice, îmbracă două forme: numerar şi monedă scripturală.
Numerarul cuprinde bancnotele şi monedă metalică, iar moneda scripturală îmbracă o mare
varietate de forme: cecuri, carduri, conturi de economii ş.a.

4. Cei mai importanţi factori de care depinde masa monetară (M ) sunt: preţul (P),
cantitatea de bunuri supuse tranzacţiilor (Y) şi viteza de rotaţie a banilor (V). Viteza de
rotaţie a banilor exprimă numărul mediu de operaţiuni de schimb şi de plată mijlocite
de o unitate monetară într-o perioadă de timp determinată. De exemplu, dacă într-un an,
cu acelaşi dolar cineva cumpăra pâine de la brutar, brutarul cumpără făină de la morar, iar
morarul cumpără grâu de la ţăran, iar acestea sunt singurele operaţiuni realizate cu dolarul
respectiv; numărul tranzacţiilor mijlocite de dolar este 3, deci V=3, iar durata de rotaţie este 4
luni (12/3). Dependenţa masei monetare de factorii enumeraţi a dat naştere ecuaţiei cantitative
a banilor: M = PY/V.

5. Pute rea de cumpărare re prezintă cantitatea de bunuri şi servi cii ce se poate

procu ra cu o unitate monetară; se mai numeşte valoarea banilor. Pentru o unitat e
monet ară se calculează: PCB=1/P, iar pentru mas a monetara PCM =M /P. Ea depinde de
starea economiei naţionale, de cadrul juridic al ţării şi de încrederea populaţiei în moneda
naţională.

6. Stabilitatea puterii de cumpărare a monedei naţionale depinde de bănci şi în primul

rând de banca centrală, sau de emisiune. În general, banca centrală emite monedă pentru:
acoperirea deficitului bugetar, satisfacerea cererii de monedă generată de creşterea cantităţii

46
de bunuri şi servicii şi pentru a oferi monedă naţională în schimbul monedei străine.
Emisiunea de monedă fără acoperire în bunuri economice conduce la inflaţie (vezi capitolul
19). În situaţiile inverse celor menţionate anterior se retrage monedă din circulaţie.

7. Convertibilitatea exprimă însuşirea legală a unei monede de a fi preschimbată pe

alte monede la un anumit preţ, numit curs de schimb, care se formează în funcţie de situaţia
pieţei. Convertibilitatea poate fi limitată sau deplină. De exemplu, moneda noastră are o
convertibilitate limitată intern, deoarece ea este convertibilă doar pe teritoriul României. În
schimb dolarul american este liber convertibil, neexistând nici o restricţie în calea convertirii
sale în alte monede.

NU CONFUNDA!
Convertibilitatea cu Cursul de schimb; convertibilitatea este capacitatea monedei de
a se schimba pe altă monedă, pe când cursul de schimb este preţul monedei naţionale în
monedă străină.

8. Principalii factori de care depinde cursul de schimb sunt:

- raportul cerere/ofertă de diferiţi bani naţionali de pe piaţă; de exemplu, dacă cererea de lei
creşte, leul devine mai rar în raport cu valuta şi cursul său creşte (în loc de 1 leu = 1/26.500$
vom avea 1 leu = 25.000$);
- puterea de cumpărare a monedelor supuse schimbului; spus foarte simplu, dacă în S.U.A. cu
un dolar cumperi un hamburger, în România acelaşi hamburger ar trebui să poată fi cumpărat
cu 27.000 de lei;
- starea comerţului exterior; un comerţ exterior eficient înseamnă încasări în valută şi valută
abundentă pe piaţa internă, deci o monedă naţională puternică în raport cu valuta;
- inflaţia din diferite ţări; cum cursul de s chimb este un preţ, el creşte o dată cu celelalt e
preţuri, motiv pentru care valoarea monedei naţionale s cade; de exemplu dacă în România
preţurile vor creşte în 2001 cu 30% ş i preţul dolarului ar trebui s ă crească cu acelaş i
procent. Pe de altă parte, dacă în S.U.A. preţurile cres c cu 2% ş i preţul leului ar trebui s ă
crească cu 2%. Dacă s-a pornit la 1.01.2001 de la un curs de 1$=26.000 lei, la 1.01.2002
cursul ar trebui s ă fie: 1$= (26.000x l,3)/l,02, în care 1,3 este indicele preţurilor din
România, iar 1,02 indicele preţurilor din S.U.A.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce înseamnă că banii sunt lichiditate prin excelenţă?

Gradul de lichiditate exprimă rapiditat ea şi costurile cu care un bun s e transformă
în alte bunuri economice. Banii au cel mai înalt grad de lichiditate pentru că sunt acceptaţi
în tranzacţii în condiţii de ris c şi costuri minime pentru deţinătorii lor. Altfel spus,
transformaţi cu uşurinţă 5000 de lei într-o pâine, fără să riscaţi s ă fiţi refuzat de brutar, sau
să pierdeţi ceva. În schimb, dacă plătiţi pâinea cu un cec bancar, nu riscaţi nimic, dar
plătiţi suplimentar comis ionul băncii.

2. Ce deosebire există între mijloc de schimb şi mijloc de plată?

Delimitarea dintre cele două funcţii ale banilor este ades ea greu de realizat; de
altfel numeroas e lucrări consideră că nu există nici o diferenţă între cele două funcţii. În
general, vom considera că banii îndeplinesc funcţia de mijloc de s chimb când mijloces c
vânzarea-cumpărarea imediată.

47
 Cele mai frecvente s ituaţii în care banii sunt mijloc de plată s unt:
- sunt cedaţi fără a primi ceva în schimbul lor; de exemplu, se plătesc impozitele;
- servesc la stingerea unor obligaţii: de exemplu, aţi pierdut cartea unui coleg şi i-o plătiţi
pentru a vă achita de obligaţia de a i-o retuma;
-se plătesc salariile; pentru că cei care muncesc în firme sunt oamenii, plata salariilor apare ca
o stingere (lichidare) a obligaţiilor firmei către angajaţii săi; desigur însă că ea poate fi privită
şi ca o cumpărare de către firmă a factorului de producţie muncă;
- se restituie creditele; atunci când ne împrumutăm de la bancă pentru a ne cumpăra o maşină,
suntem obligaţi ca, în timp, să restituim băncii creditul, iar această obligaţie este stinsă
(dispare) prin plata sumelor de bani reprezentând creditul contractat.

3. Cum influenţează încrederea populaţiei în moneda naţională puterea de

cumpărare a banilor?
Dacă populaţia este convinsă că moneda naţională îşi va păstra valoarea relativ stabilă, ea
va utiliza respectiva monedă pentru tranzacţii, pentru economisire şi ca etalon al valorii. În
schimb, dacă populaţia anticipează scăderea valorii banilor, ea va "fugi" de moneda naţională.
Aceasta înseamnă că va încerca să transforme imediat încasările în moneda naţională în bunuri cu
valoare stabilă, cum ar fi monedele altor ţări, aurul sau alte bunuri. Datorită acestui comportament
al oamenilor, moneda naţională va deveni "abundentă" în comparaţie cu alte bunuri, ceea ce îi va
reduce valoarea. Fenomenul este evident în cazul cursului de schimb al valutelor. Astfel, dacă
românii nu mai au încredere în leu, ei încearcă să-şi păstreze economiile sub formă de valută şi
chiar să schimbe între ei bunuri prin intermediul valutei. În consecinţă ei cer mai multă valută pe
piaţă, să spunem dolari, şi concomitent oferă mai mulţi lei. Pentru că majoritatea doreşte dolari şi
oferă lei, cursul leului scade ceea ce echivalează cu reducerea puterii de cumpărare a leului.

4. De ce crearea unor rezerve importante de valută este o condiţie pentru trecerea la

convertibilitate?
Pentru că această rezervă permite economiei să răspundă constant la cererea de monedă
străină a unităţilor economice care deţin moneda naţională. Cum cererea de valută provine în
primul rând de la importatori, rezerva de valută minimă s-a estimat a fi cea care acoperă 5 - 7 luni
de importuri. Dacă, de exemplu, în urma unei recesiuni mondiale severe, exporturile României
din care se încasează valută s-ar reduce foarte mult, rezerva de valută ar permite achitarea
obligaţiilor externe care decurg din importuri sau din împrumuturi. În absenţa acestei rezerve, s-ar
produce cel puţin un fenomen economic nefast pentru economie: valuta ar deveni foarte rară pe
piaţă, cursul său ar creşte extrem de mult, iar moneda naţională s-ar "prăbuşi". În plus, rezerva
valutară poate fi utilizată de către banca centrală pentru a menţine un curs relativ constant al
monedei naţionale, prin mecanismul cererii şi ofertei pe piaţa valutară. Dacă moneda naţională
scade prea mult, banca centrală poate interveni prin creşterea ofertei de valută, iar dacă moneda
creşte prea mult, banca centrală poate să cumpere valută de pe piaţă, mărindu-şi în acest fel
rezerva valutară.

Ce ştim depre...

1. Cererea de monedă provine de la agenţii economici care prin natura activităţii lor
sunt în situaţia de a cheltui mai mult decât resursele de care dispun şi trebuie să facă
împrumuturi. Aceşti agenţi economici pot fi:
- întreprinderile, pentru finanţarea activităţii economice;
- trezoreria sau tezaurul, pentru finanţarea deficitului bugetar;

48
- băncile, alte instituţii financiare care au nevoie de credite;
- populaţia, pentru finanţarea proiectelor.

2. Oferta de monedă provine de la agenţii economici care dispun de resurse

monetare temporar disponibile. Oferta de monedă reprezintă cantitatea de monedă din
economie creată de sistemul bancar şi este generată în sistemul financiar de banca centrală,
băncile comerciale, fondurile mutuale etc. Vom discuta în continuare de principalii actori ai
acestei pieţe: banca centrală şi băncile comerciale.
Rolul băncii centrale pe piaţa monetară
Banca centrală are o denumire diferită de la o ţară la alta, iar în cazul României
aceasta se numeşte Banca Naţională a României. O bancă centrală este acea bancă ce emite
monedă şi face politica monetară la nivelul unei economii naţionale. Pentru a-şi desfăşura
bine activitatea, la baza funcţionării ei stă întotdeauna o lege. Funcţionarea ei este
reglementată prin Legea nr. 101/1998 astfel:
– Banca Naţională a României este unica instituţie autorizată să emită monedă pe teritoriul
României;
– Banca Naţională a României este “banca băncilor”, care le autorizează să funcţioneze pe
teritoriul României, le reglementează şi le supraveghează activitatea;
– Banca Naţională a României este casier general şi bancher al statului, participă la procesul
execuţiei bugetului de stat şi ţine evidenţa contului curent al Trezoreriei Statului;
– elaborează politica monetară a statului, care cuprinde: creditul, operaţiunile de piaţă,
volumul şi structura masei monetare, nivelul dobânzilor, cursul de schimb al monedei
naţionale în raport cu alte valute, situaţia balanţei externe a ţării;
– stabileşte politica valutară şi gestionează rezervele internaţionale ale ţării (aur, valută,
drepturi speciale de tragere);
– supraveghează şi reglementează sistemul de plăţi al ţării.
Pentru a-şi îndeplini funcţiile, Banca Naţională a României trebuie să conlucreze
strâns cu celelalte instituţii legislative sau executive ale statului şi nu în ultimul rând cu
băncile comerciale, cu agenţii economici şi populaţia.
O bancă centrală poate avea diverse strategii de politică monetară:
 Ţintirea agregatelor monetare
 Ţintirea cursului de schimb
 Ţintirea directă a inflaţiei

Ţintirea agregatelor monetare se referă la controlarea nivelului de creştere al

agregatelor monetare pentru a se reduce excesul de lichiditate din economie ce poate duce la o
creştere a ratei inflaţiei. Banca centrală alege un agregat monetar ca ţintă şi stabileşte un nivel
al creşterii acestuia sau a unei benzi de fluctuaţie intervenind pe piaţă ori de câte ori se
depăşesc aceste condiţii. A gregatul monetar ales reprezintă o ţintă intermediară de politică
monetară, ţinta finală fiind stabilitatea preţurilor.

Ţintirea cursului de schimb reprezintă strategia băncii centrale de a asigura

stabilitatea cursului de schimb nominal faţă de una sau mai multe valute ancoră a unui
partener comercial important cu o rată a inflaţiei mai scăzută. Prin această metodă poate
scădea şi inflaţia în ţara în care se adoptă această strategie. Această strategie are o varietate de
forme: curs de schimb fix, curs de schimb ajustabil conform unei traiectorii prestabilite, curs
de schimb cu bandă orizontală sau ajustabilă.
Una dintre ele este stabilirea unui curs de schimb nominal fix în raport cu una sau un
coş de valute străine, banca centrală angajându-se să intervină pe piaţă pentru a menţine

49
cursul de schimb la nivelul stabilit. Cursurile de schimb în acest caz nu sunt constante, ci
variază între anumite limite în jurul unei parităţi stabilite (bandă de fluctuaţie). Pentru a
menţine cursul de schimb, banca centrală intervine pe piaţă cu ajutorul instrumentelor sale:
rata dobânzii şi intervenţii directe pe piaţa valutară. Pentru a putea susţine această strategie,
înainte de a o adopta, banca centrală trebuie să deţină rezerve internaţionale mari pentru a
putea interveni pe piaţa valutară într-un timp foarte scurt.
O altă metodă de ţintire a cursului de schimb este aceea ce presupune modificarea
cursului de schimb nominal fixat iniţial ţinându-se cont de evoluţiile inflaţiei, fără ca această
modificare să depăşească nivelul atins de inflaţie (crowling peg). Ţintirea cursului de schimb
este o strategie prin care se creşte încrederea în banca centrală, însă aceasta îşi pierde din
autonomia de adoptare a măsurilor de politică monetară, fiind nevoită să urmeze măsurile de
politică monetară adoptate de ţara monedei ancoră.

Ţintirea directă a inflaţiei reprezintă stabilirea unei ţinte a ratei inflaţiei ce poate
fluctua în intervalul de toleranţă de ± 1% - 1,5% pentru o anumită perioadă de timp (2 ani) şi
care are ca obiectiv central stabilitatea preţurilor. Ca şi condiţii iniţiale de trecere la ţintirea
inflaţiei putem aminti: rata inflaţiei trebuie să aibă o singură cifră, banca centrală a ajuns la un
mod bun de previzionare a nivelului inflaţiei, sectorul financiar este stabil şi solid iar ţinta de
inflaţie se stabileşte împreună cu guvernul. În ceea ce priveşte cursul de schimb, acesta este
lăsat să floteze liber pe piaţă, fiind rezultatul întâlnirii cererii de valută cu oferta de valută,
însă această flotare nu este o flotare „pură”, banca centrală intervenind pe piaţă în anumite
momente. Un astfel de curs stimulează acţiunile speculative ce pot pune presiuni asupra
balanţei de plăţi. Riscul datorat eventualei instabilităţi poate duce la creşterea costurilor de
acoperire ce pot genera un impact inflaţionist. Ţintirea directă a inflaţiei presupune un bun
mix de politici la nivelul economiei naţionale, un mare grad de independenţă al băncii
centrale, un grad ridicat de transparenţă, cât şi asumarea răspunderii băncii centrale pentru
eventualele eşecuri în atingerea ţintelor de inflaţie.
Banca centrală controlează cantitatea de bani disponibilă în economie (oferta de bani).
Totalitatea deciziilor băncii centrale privind oferta de bani reprezintă politica monetară.
Banca centrală poate controla oferta de monedă cu ajutorul următoarelor instrumente:
rescontare, politica de open market, rata rezerelor obligatorii, intervenţiile pe piaţa monetară
interbancară etc.
(a) Rescontarea. Reprezintă operaţiunea prin care banca centrală creează monedă.
Banca Centrală primeşte de la băncile comerciale hârtii de valoare care au fost scontate de
către acestea. Pentru a înţelege mai bine acest mecanism vom lua următorul exemplu: firma
“abc”, deţine o cambie în valoare de 500 lei pe o durată de 6 luni. După trei luni se adresează
unei bănci comerciale, în vederea scontării, la o rată a scontului de 10%. Valoarea scontului o
putem calcula astfel:
S = (V·T·P)/(12) sau (360), unde:
S = scontul;
V = valoarea nominală a titlului de credit;
T = timpul de la scontare până a scadenţă exprimat în luni sau în zile;
P = rata scontului.
2
În cazul nostru S = (5·10 ·3·0,1)/12 =12,5 lei
Firma “abc” primeşte de la banca comercială 487,5 lei (500 – 12,5).
Banca comercială la rândul său se hotărăşte să resconteze titlul la Banca Centrală, la o
valoare mai mică decât scontul de 10 lei. Câştigul Băncii Comerciale este de 2,5 lei. M oneda
pe care a creat-o Banca Centrală din această operaţiune este de 487,5 + 2,5 = 490 lei. La
scadenţă Banca Centrală va încasa pe titlul rescontat valoarea sa nominală de 500 lei.

50
 (b) Operaţiunile de open market. Pe open market acţionează numai intermediarii
financiari – bănci, societăţi de asigurare – care deţin titluri ce pot fi cumpărate sau vândute de
către banca centrală. Dacă Banca Centrală cumpără titluri, masa monetară va creşte; în situaţia
inversă, în care ea vinde titluri, masa monetară va scădea.
Operaţiunile de open market reprezintă operaţiunile realizate de către banca
centrală pentru a regla masa monetară. Open market implică următoarele tipuri de operaţiuni:
 operaţiuni principale de refinanţare – sunt cele mai importante pe piaţa de open
market şi au un rol extrem de important în stabilirea nivelului lichidităţii din economie cât şi
în stabilirea nivelului ratei de dobândă. Au o perioadă de derulare de o săptămână cu o
scadenţă de două săptămâni.
 operaţiuni de refinanţare pe termn lung – oferă lichidităţi sistemului bancar şi
au o perioadă de scadenţă de trei luni.
 operaţiuni de reglaj fin – sunt destinate absorbţiei sau furnizării de lichidităţi în
sistem. Sunt folosite pentru a atenua efectele fluctuaţiilor de pe piaţă asupra ratei dobânzii.
Operaţiunile de reglaj pot îmbrăca forma: cumpărări/vânzări reversibile repo/reverse repo,
operaţiuni de swap valutar, emiterea de certificate de depozite şi atragerea de depozite.
Cumpărările/vânzările reversibile repo/reverse repo sunt cesiuni de creanţe pe bază contractuală
prin care instituţia ce cedează creanţa se angajează să o reprimească iar instituţia cesionară se
angajează să retrocedeze aceleaşi titluri. Preţul la care se face răscumpărarea este alcătuit din
preţul de vânzare şi dobânda datorată la scadenţa aferentă sumei luată cu împrumut. Valoarea de
piaţă a titlurilor care fac obiectul tranzacţiilor repo şi reverse repo trebuie să fie mai mare sau
egală cu valoarea de răscumpărare a acestora. Operaţiunile de swap valutar sunt operaţiuni de
schimbare a unui instrument financiar cu altul. Emiterea de certificate de depozite este o
operaţiune prin care se ajunge la o scădere a masei monetare şi implicit a presiunilor inflaţioniste.
La fel şi operaţiunea de atragere de depozite.
 operaţiuni structurale – asigură lichiditate din sistem prin tranzacţii directe pe
piaţă şi sunt asemănătoare cu cele de reglaj fin.
Atât operaţiunile de reglaj fin cât şi cele structurale nu sunt standardizate.
Diferenţa dintre rescontare şi open market este cauzată de rata dobânzii: la rescontare
rata dobânzii este fixă, în timp ce în open market ea se formează prin confruntarea cererii cu
oferta.
(c) Rezervele obligatorii. Banca centrală foloseşte rezervele minime obligatorii
pentru a controla masa monetară. Cu cât RM O este mai mare, cu atât valoarea creditelor
acordate în sistem va fi mai mică iar masa monetară nu va mai creşte. Este valabilă şi relaţia
inversă. Rezervele reprezintă un procent din depozitele băncilor comerciale care trebuie
păstrat din motive de siguranţă la Banca Centrală.
Un alt motiv care stă la baza constituirii acestor rezerve este legat de reglarea plăţilor
între băncile comerciale. Astfel, să presupunem că un client al băncii A primeşte un cec de la
un client al băncii B. Acesta va depune cecul său la banca A, unde îşi are contul. Banca A va
credita contul clientului său şi va depune cecul primit la Banca Centrală. Aceasta la rândul său
va credita contul de rezerve al băncii A şi va debita contul de rezerve al băncii B. Sterilizarea
reprezintă setul de măsuri întreprinse de banca centrală pentru a neutraliza impactul pe care îl
exercită asupra lichidităţii din sistemul bancar intervenţiile sale pe piaţa valutară. În cazul în
care pe piaţă există o creştere a masei monetare datorită intrărilor de valută, se pot adopta
măsuri restrictive care pot stopa creaţia monetară sau se pot lua măsuri directe asupra
creditării.
(d) Piaţa monetară interbancară se defineşte ca fiind o piaţă în care se efectuează
operaţiuni de atragere şi plasare de depozite la vedere şi la termen în monedă naţională. Ratele
dobânzilor se determină liber în funcţie de raportul cerere/ ofertă de monedă. Banca Naţională

51
a României publică zilnic un nivel de referinţă al ratei dobânzii. În funcţie de acest nivel al
dobânzii, băncile comerciale stabilesc o rată medie a dobânzii pentru depozitele atrase
(ROBID) şi pentru depozitele plasate (ROBOR). ROBID reprezintă rata medie a dobânzii la
depozite atrase pe piaţa interbancară. Rata dobânzii acordată de o bancă pentru depozitele
constituite la ea este mai mică decât ROBID, diferenţa însemnând profit.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la depozite plasate (credite acordate) pe
piaţa interbancară. O bancă percepe o rată mai mare decât ROBOR, diferenţa fiind destinată
acoperirii costurilor.

3. De ce rata dobânzii se formează pe o piaţa de oligopol şi oligopson ?

Pentru că principalii operatori pe piaţa monetară sunt băncile (ele sunt principalii ofertanţi
şi principalii consumatori pentru că ele intermediază de fapt între cerere şi ofertă). Băncile de pe
piaţă sunt în număr suficient de mic pentru ca deciziile lor să fie interdependente.

13. PIAŢA C APITALURILOR

Ce ştim depre...

1. Acţiunea este un titlu de valoare pe termen lung cu următoarele particularităţi:

- poartă însemne speciale: numele firmei emitente, valoarea nominală, seria, data emiterii;
- atestă dreptul de proprietate al deţinătorului asupra unei părţi din/capitalul firmei care a
emis-o;
- dă dreptul deţinătorului la o parte din profitul firmei, numită dividend, venit variabil, care
depinde de rezultatele financiare ale firmei;
- drepturile şi riscurile acţionarului sunt proporţionale cu numărul acţiunilor pe care le deţine;
- acţiunile pot fi vândute, lăsate moştenire sau donate.

2. Obligaţiunea:
• titlul de valoare ce atestă contractarea unui împrumut pe termen lung;
• emitenţii de obligaţiuni (numiţi obligatari) se obligă să înapoieze împrumutul şi să
plătească o dobândă anuală fixă (cuponul obligatiunii) => se mai numesc şi titluri de valoare cu
venit fix;
• emitenţi pot fi: statul, întreprinderile publice, băncile, administraţiile locale şi în
cazuri de excepţie întreprinderile private;
• deţinătorii de obligaţiuni au calitatea de creditor faţă de emitent.

3. Atât acţiunile, cât şi obligaţiunile pot fi nominative, dacă au înscrise pe ele numele
proprietarului sau la purtător, în caz contrar.

4. Formele pieţei financiare sunt:

a) piaţa financiară primară:
- pe aceasta se realizează tranzacţii cu titluri nou emise;
- principalii operatori sunt băncile, care se ocupă de plasarea titlurilor şi primesc în schimb un
comision;
- titlurile se tranzacţionează la valoarea nominală, înscrisă pe titlu (este un preţ ferm);
- rareori obligaţiunile se vând sub valoarea nominală (subpari), asigurându-se în acest fel un
venit suplimentar cumpărătorului (alături de dobândă) deoarece răscumpărarea obligaţiunii
are loc la valoarea nominală (al-pari).

52
 b) piaţa financiară secundară:
- realizează tranzacţii cu titluri emise anterior;
- se prezintă în principal sub forma bursei de valori, dar poate cunoaşte şi alte forme (de
exemplu,. în România, RASDAQ este piaţa secundară a titlurilor necotate la bursa);
- principalii operatori la bursă sunt agenţii de schimb (jobberi, case de curtaj ş.a.);
- bursa este organizată ca societate pe acţiuni, privată, condusă de consiliul Bursei, dar este
controlată de autoritatea publică, care veghează asupra respectării reglementărilor legale;
- principala problemă a bursei este formarea cursului (a preţului) titlurilor de valoare, curs
care depinde în principal de cererea şi oferta de titluri. Alţi factori care influenţează cursul
sunt: veniturile anterioare şi viitoare aduse de titlu, rata dobânzii, rata inflaţiei, con junctură
economică internă şi internaţională.

5. Operaţiunile la bursa de valori pot fi:

a) la vedere, când schimbul titlurilor pe bani se efectuează în momentul efectuării
tranzacţiei, sau în cel mult 2 zile lucrătoare de la semnarea contractului, la cursul existent;
b) la termen, când exista un decalaj în timp între momentul încheierii tranzacţiei ş i
momentul execut ării contractului. Caracterul speculativ al acestor operaţiuni decurge din
modificarea nivelului cursului la data scadenţei în raport cu data încheierii tranzacţiei
astfel:
- vânzătorul câştigă atunci când mizează pe scăderea cursului titlurilor (speculator "a la
baiss e"), deoarece atunci când vinde titlurile el nu le are ş i speră să le cumpere mai ieftin
la s cadenţă;
- cumpărătorul câştigă când mizează pe creşterea cursului titlurilor până la data s cadenţei
(speculator "a la hausse"), deoarece el speră ca la scadenţă să cumpere titlurile mai ieftin
de la vânzător, apoi s ă le vândă mai scump, la preţul existent pe piaţă la momentul
respectiv.

6. Rolul bursei de valori constă în:

• transformarea în termen scurt a capitalului real în capital bănesc şi invers;
• transferarea unor capitaluri individuale dintr-o întreprindere în alta sau dintr-o ţară în
alta;
• realizarea procesului de concentrare a puterii economice;
• manifestarea ei ca barometru al stării economice.

Întrebări frecvente pe această temă

1. De ce operaţiunile la termen sunt speculative?

Pentru că aceste operaţiuni nu au acoperire, adică cel care vinde nu are titlurile în
momentul încheierii tranzacţiei şi, în general, cel care cumpără nu are toţi banii ci numai o
sumă privită ca o garanţie.
Atenţie! Aceste operaţiuni sunt legale şi nu se concretizează în înşelarea
cumpărătorului de către vânzător sau invers. Ambii agenţi economici îşi asumă în mod
conştient riscul de a pierde, prin intuirea greşită a evoluţiei cursului.

2. De ce bursa sustrage sume de bani activităţii reale («bani fierbinţi»)?

Pentru că ea utilizează sume mari de bani doar în scopuri speculative. Cu alte cuvinte,
banii antrenaţi în operaţiunile speculative sunt sustraşi activităţii economice reale, investiţiilor
în mijloace de producţie.

53
 3. De ce bursa favorizează procesul de concentrare a capitalului ?
Pentru că, dacă o firmă doreşte să preia controlul altei firme, are posibilitatea să
cumpere de pe piaţa financiară acţiunile firmei respective. În acest fel, prin preluarea
controlului, se formează pe piaţa unui bun mari firme (capitalul se concentrează în câteva
mări firme).

4. Cum influenţează rata dobânzii cursul titlurilor ?

Atunci când deţinem o sumă de bani pe care nu dorim s ă o consumăm, avem mai
multe posibilităţi: să depunem banii la bancă, să cumpărăm titluri financiare, să-i
schimbăm în valută etc. Vom cumpăra titluri financiare numai dacă sperăm să obţinem
mai mult de pe urma lor decât dobanda bancară. Dacă rata dobânzii creşte, suntem mai
tentaţi să depunem banii la bancă, deci nu mai cumpărăm titluri, ceea ce antrenează o
reducere a cererii de titluri şi, implicit a cursului titlurilor. D eci, între rata dobânzii ş i
cursul titlurilor financiare relaţia este negativă. De altfel, cursul minim de ofertă al unei
obligaţiuni (C) se calculează: C = D/d', în care D este cuponul obligaţiunii, iar d' este rat a
dobânzii.

14. PlAŢA FORŢEI D E MUNCĂ

S alariul

Ce ştim despre...

1. Piaţa muncii este piaţa pe care se întâlnesc cererea cu oferta de muncă şi pe care se
formează preţul muncii. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată din economie
într-o anumită perioadă de timp; ea se măsoară prin numărul locurilor de muncă, indiferent
dacă acestea sunt sau nu ocupate.
Oferta de muncă exprimă munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţii
salariale. Oferta de muncă se măsoară prin populaţia aptă de muncă a unei ţări, indiferent dacă
lucrează sau nu, din care se scad:
- femeile casnice;
- studenţii;
- militarii în termen;
- cei care nu doresc să se angajeze, pentru că au resurse pentru existenţă sau/şi deoarece au
alte preocupări.

NU CONFUNDA!
Oferta de muncă şi Oferta de locuri de muncă; oferta de muncă este dată de
populaţia aptă de muncă, indiferent dacă lucrează sau nu, pe când oferta de locuri de muncă
este sinonimă cu cererea de muncă.

NU CONFUNDA!
Cererea de muncă şi Cererea de locuri de muncă; cererea de muncă este numărul
locurilor de muncă din economie care se satisfac prin remunerare salarială, pe când cererea de
locuri de muncă este oferta de muncă.

2. Cererea şi oferta de muncă au următoarele particularităţi:

 sunt mărimi dinamice, se modifică în timp;

54
  reflectă relaţiile între dezvoltarea economico-socială ca sursă a cererii şi populaţie ca
sursa a ofertei;
 pe termen scurt sunt invariabile, deoarece pentru ca cererea să crească trebuie realizate
investiţii (care cer timp), iar pentru ca oferta să crească trebuie ca generaţiile de
oameni să ajungă la vârsta de muncă;
 forţa de muncă are o mobilitate redus ă (motiv pentru care, uneori, în aceeaşi ţară
există zone cu şomaj ridicat şi zone în care factorul de producţie muncă este
insuficient);
 oferta de muncă are caracter rigid (pe măsură ce salariul creşte, timpul de muncă oferit
de angajat creşte şi el, dar mai încet) şi este perisabil (dacă o persoană nu lucrează o
perioadă îndelungată, îşi pierde din aptitudini şi din îndemânare; de exemplu, chiar şi
dumneavoastră, după o vacanţă, aveţi nevoie de timp pentru a învăţa cu acelaşi
randament ca înainte de vacanţă);
 pentru că factorul muncă este oferit de oameni, oferta de muncă nu se formează
neapărat pe principii de piaţă (de exemplu, dacă vă place istoria, chiar dacă ştiţi că pe
piaţa muncii nu este nevoie de istorici, veţi urma această facultate);
 cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene, ci sunt formate din segmente puţin
concurenţiale sau chiar neconcurentiale.
Piaţa forţei de muncă poate fi privită:
- la nivel macroeconomic, unde se formează cadrul general al funcţionării sale, se
formează principiile care stau la baza stabilirii salariilor şi se conturează o
anumită tendinţă a salariilor (în general, de creştere);
- la nivel microeconomic, unde se încheie efectiv contractele de muncă şi se deter-
mină mărimea şi dinamica salariului.

3. S alariul este suma de bani primită de posesorul muncii pentru contribuţia sa la

desfăşurarea activităţii economice. Salariul poate fi privit din două puncte de vedere:
a) al realizării activităţii economice, bazată pe combinarea factorilor de producţie ==> salariul
este un cost, o componentă a costului producţiei;
b) al finalizării activităţii economice în bunuri care aduc un venit prin vânzarea lor pe piaţă
==> venit care se împarte între participanţii la realizarea lui, inclusiv factorul muncă.

4. S alariul este sub incidenţa a două procese:

• diferenţierea, stabilirea diferită a salariului pentru diferiţi lucrători în funcţie de anumite
criterii, dintre care cel mai important este eficienţă, productivitatea muncii;
• apropierea - egalizarea salariilor, niciodată perfectă, care exprimă tendinţa salariilor de a se
apropia, dacă şi eficienţa muncii angajaţilor devine asemănătoare.

5. Formele salariului sunt:

a) Salariul nominal (SN) care reprezintă suma de bani primită de un salariat pentru muncă
prestată.
b) Salariul real (SR), care exprimă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi
cumpărată cu salariu nominal; este, altfel spus, puterea de cumpărare a salariului nominal; el
se determină ca un raport între salariul real şi nivelul mediu al preţurilor bunurilor de consum
(P): SR = SN/ P.
c) Salariul colectiv se acordă salariaţilor unei firme pentru participarea la beneficiul
obţinut de firmă; îmbracă forma unei sume de bani sau a unor avantaje (de exemplu, angajaţii
SNCFR beneficiază de călătorii gratuite pe calea ferată).

55
 d) Salariul social este suma acordată de societate unor salariaţi care se confruntă cu
probleme deosebite: şomaj, boli profesionale, accidente de muncă ş.a.

6. Factorii care influenţează mărimea salariului sunt:

a) Factori direcţi
- productivitatea muncii;
- cheltuielile salariatului şi familiei sale pentru acoperirea nevoilor.
Pentru că factorii de mai sus cresc în timp, şi salariul are o tendinţă generală de
creştere.
b) Factori indirecţi:
- gradul de organizare în sindicate;
- capacitatea sindicatelor şi a angajaţilor de a dialoga cu organizaţiile patronale şi cu statul şi
de a-şi impune revendicările;
- migraţia internaţională a forţei de muncă;
- legislaţia cu privire la mişcarea grevistă.

Întrebări frecvente pe această temă

1. De ce salariul este o componentă a preţului unui bun economic?

Pentru că salariul, din perspectiva firmei, este un cost, o componentă a costurilor
salariale. Această cheltuială, firmă o recuperează din veniturile încasate din vanzarea
produselor, deci include, sub forma costurilor salariale medii, salariul în preţul produselor
sale.

2. De ce se spune că cererea şi oferta de muncă au caracter derivat ?

Pentru că ele derivă din cererea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Astfel, nici o firmă nu
angajează lucratori numai din dorinţa de a reduce şomajul şi a-i ajuta pe aceştia să trăiască
mai bine. Scopul pentru care o firmă creşte numărul de lucrători este creşterea producţiei,
pentru maximizarea profitului. Firma creşte producţia numai atunci când estimează că aceasta
se va vinde, deci când cererea pentru bunurile realizate de ea şi oferite pe piaţă creşte (o
cerere care poate să crească este o cerere elastică). Deci cererea de muncă decurge direct din
cererea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Pe de altă parte, oamenii nu muncesc, în general, de
dragul de a munci sau pentru că nu au altceva mai bun de făcut. Ei se oferă să presteze o
muncă salarială tocmai pentru a putea să cumpere bunurile economice necesare acoperirii
nevoilor.

3. De ce creşterea mai accentuată a salariilor în, raport cu creşterea

productivităţii muncii determină creşterea costurilor salariale medii?
Costurile salariale medii sunt costurile s alariale pe unitate de produs .
Productivitatea muncii exprimă producţia raportată la numărul de angajaţi. Dacă creşterea
salariilor depăşeşte creşterea productivităţii muncii, îns eamnă că indicele s alariului real
(Isr) este mai mare decât indicele productivităţii muncii (Iw l). D ar Iw l =IQ/IL şi este mai
mic decât Isr. Dacă numărul lucrătorilor este constant, IL este egal cu 1 sau 100% şi se
poate afirma că Isr>IQ deci salariul real creşte mai repede decât producţia, ceea ce
înseamnă că la o unitate de produs revin mai multe cheltuieli salariale, deci cresc costurile
salariale medii.

56
 15. ŞOMAJUL

Ce ştim despre

1. Ş omajul descrie acea situaţie de pe piaţa muncii caracterizată prin utilizarea

parţială, incompletă, a resurselor de muncă. Potrivit Biroului Internaţional al M uncii este
şomer acea persoană care:
- are mai mult de 15 ani;
- este apt de muncă;
- nu munceşte
- caută un loc de muncă;
- este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată.

2. Nivelul şomajului se poate determina absolut, prin numărul de şomeri, şi relativ, prin
rata şomajului. Numărul şomerilor (Ş) se determină scăzând din populaţia aptă de muncă a unei
ţări (PA) populaţia ocupată (PO) şi persoanele apte, dar care nu doresc un loc de muncă (PN): Ş =
PA - (PO + PN). Printre cei care nu doresc un loc de muncă se numără femeile casnice, elevii,
bolnavii, inapţi temporar ş.a. Populaţia aptă se determină că diferenţă între populatia totală (PT)
şi populaţia inaptă de muncă (PINA): PA = PT-PINA. Rata şomajului se poate determina ca un
raport între numărul şomerilor şi populaţia aptă de muncă sau ca un raport între numărul şomerilor
şi populaţia ocupată: Rş = Ş /PA sau Rş = Ş /PO. Populaţia inaptă de muncă include copii,
bătrânii şi populatia handicapată. Alături de rata şomajului, indicatorii relativi ai ocupării mai
cuprind:
- gradul de ocupare, numit şi rata de activitate, determinat ca un raport între populaţia ocupată
şi populaţia activă disponibilă: Ra = PO/PA;
- gradul de neocupare calculat ca un raport între populaţia aptă neocupată (PNO) şi populatia
aptă: Rno = PNO/PA. În populaţia neocupată, dar aptă, vom include şomerii şi persoanele
care nu doresc să lucreze.
- rata apţilor de muncă, determinată ca un raport între populaţia aptă şi populatia totală:
Rap = PA/PT;
- rata inapţilor, determinată ca un raport între populaţia inaptă şi populaţia totală: Rinap =
PINA/PT.

3. Formele şomajului sunt:

- şomaj total, care descrie situaţia în care se află o persoană care şi-a pierdut locul de
muncă şi a încetat să lucreze
- şomaj parţial, care descrie situaţia în care se află o persoană care lucrează mai
puţine ore, dar primeşte şi un salariu mai mic.
- şomaj ciclic, cauzat de conjuncturi economice nefavorabile (criză economică şi
recesiune);
- şomaj tehnologic, datorat restrângerii locurilor de muncă în urma promovării noilor
tehnologii.
- şomaj structural datorat modificării structurii economiei pe ramuri şi apariţiei unei
neconcordanţe între structura cererii de muncă şi cea a ofertei de muncă. Astfel, să spunem că
firmele doresc informaticieni, dar economia abundă în oferta de electricieni. Consecinţa?
Electricienii sunt şomeri, dar pe piaţa informaticienilor lipseşte forţa de muncă;
- şomaj involuntar, datorat dezechilibrului de pe piaţa muncii, a unei cereri de muncă
inferioare ofertei;

57
 - şomaj voluntar, care cuprinde persoanele care doresc să s e angajeze, dar la un
nivel mai mare al salariului decât cel existent pe piaţa muncii. D e exemplu, dacă o casnică
decide să se angajeze, ea trebuie să plătească pe cineva pentru a avea grijă de copii şi de
casă. Prin urmare, ea se va angaja numai dacă saiariul este mai mare decât aceste
cheltuieli plus celelalte avantaje la care renunţă dacă nu mai stă acas ă.

4. Cea mai importantă măs ură de protecţie a şomerilor pe termen scurt, este
garantarea unui venit minim, numit indemnizaţie de şomaj. M ărimea indemnizaţiei s e
stabileşte la un astfel de nivel încât să stimuleze reintegrarea şomerilor în viaţa activă.

5. M ăsurile de diminuare a somajului care au în vedere direct pe şomeri sunt:

- cursuri de pregătire, calificare a şomerilor;
- facilităţi acordate de stat firmelor care creează locuri de muncă şi care angajează
şomeri;
- crearea de locuri de muncă în sectorul public, dacă este eficient acest lucru;
- aplicarea unor forme noi de angajare: pe timp parţial, cu orar atipic, pe durată scurtă,
pe operaţiuni ş.a.;
- stimularea investiţiilor, mai ales în domeniul protecţiei mediului.

6. M ăsurile de diminuare a şomajului referitoare la populaţia ocupată sunt:

- cursuri de pregătire profesională continuă
- împărţirea timpului de muncă, astfel încât acesta să ajungă pentru mai multe
persoane;
- reducerea duratei vieţii active;
- repatrierea emigranţilor;
- garantarea prin contractele de muncă a locurilor de muncă.

7. M ăsurile care au în vedere ameliorarea condiţiilor celor afectaţi de şomaj sunt:

- creşterea indemnizaţiei de somaj;
- creşterea perioadei de acordare a ajutorului de şomaj;
- asigurarea unor condiţii mai bune de asistenţă sanitară.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Cei care au înregistrate cereri la agenţiile de plasare a forţei de muncă sunt

şomeri? Dar cei care au un loc de mun că, dar se află în căutarea altuia mai bun?
Cu privire la prima întrebare, persoanele respective sunt şomeri doar dacă nu au un loc
de muncă. Tocmai de aceea a evalua şomajul după numărul celor care solicită un loc de
muncă agenţiilor de plasament este incorect. Cei care au un loc de muncă, dar doresc altul mai
bun, nu sunt şomeri ci se includ în populaţia ocupată sau efectiv activă.

2. De ce un şomaj cât mai mic evită irosirea forţei de muncă?

Pentru că munca este şi ea o resursă şomerii sunt resurse de muncă neutilizate, deci
irosite. Acest lucru este şi mai evident dacă avem în vedere timpul de muncă pe care aceşti
oameni l-ar putea furniza societăţii şi care se pierde definitiv prin şomaj. Cu cât şomajul este
mai mic, cu atât resursele de muncă sunt mai bine utilizate şi economia produce mai mult deci
acoperă mai multe nevoi.

58
 3. Cum contribuie creşterea exporturilor la diminuarea şomajului?
Exporturile echivalează cu o cerere externă pentru produsele naţionale, rezultate din
producţia internă de bunuri economice. Creşterea exporturilor este aşadar o creştere a cererii, care
stimulează producţia firmelor interne. Pentru a putea produce mai mult aceste firme sunt obligate
să facă investiţii şi să angajeze personal suplimentar, ceea ce antrenează reducerea şomajului.

4. Este posibil ca prin creşterea productivităţii muncii şomajul să scadă?

Desigur. Este adevărat că prin creşterea productivităţii muncii oamenii produc mai
mult într-un timp mai scurt, ceea ce înseamnă că scade timpul de muncă pe ansamblul
economiei naţionale. Dar nu trebuie să deducem de aici că şomajul creşte. Creşterea
productivităţii la acelaşi nivel al salariilor echivalează cu îmbunătăţirea raportului dintre
productivitatea muncii şi salarii. Spus simplu, lucrătorul aduce firmei din ce în ce mai mult,
dar primeşte acelaşi salariu sau un salariu mărit, dar cu un procent mai mic decât cel al
creşterii productivităţii. În consecinţă, firma câştigă tot mai mult cu fiecare nou lucrător
angajat, motiv pentru care este stimulată să angajeze mai mulţi oameni. Astfel, şomajul scade.

5. Ce dezechilibre economice exprimă şomajul?

Privit ca dezechilibru, şomajul exprimă în primul rând, neconcordanţa dintre cererea
de muncă, prea mică, şi oferta de muncă, prea mare. Deci, el reflectă dezechilibrul de pe piaţa
muncii caracterizat printr-un exces de ofertă de muncă. De obicei însă, insuficienţa locurilor
de muncă provine din insuficienţa investiţiilor. Cum acolo unde nu sunt investiţii, nu vom
avea nici producţie, şomajul exprimă şi un dezechilibru de pe piaţa bunurilor şi serviciilor
caracterizat printr-o ofertă de bunuri economice mai mică decât cererea (absorbţie).

16. INFLAŢIA

Ce ştim despre...

1. Inflaţia este un dezechilibru economic caracterizat prin creşterea generalizată

a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Creşterea generalizată a preţurilor
se evidenţiază cu ajutorul a doi indicatori: indicele general al preţurilor şi indicele
preţurilor bunurilor de consum. Pentru primul indice se au în vedere toate bunurile produse
de economia naţională, pe când pentru cel de-al doilea se iau în calcul doar preţurile bunurilor
de consum.
Relaţiile cu ajutorul cărora putem determina cei doi indici sunt:
a) Ip= (P1 / P0)x100, în care P1 şi P0 sunt preţurile bunului etalon în perioada curentă, de
calcul, T 1 respectiv perioadă iniţială, To;
b) Ip= (ΣP1iQ1i/ ΣP0iQ1i)x 100, în care Q1i reprezintă cantitatea din bunul i din perioada
curentă, T 1;
c) Ip=Σ(P1i / P0i)x p i, în care p i reprezintă ponderea bunului i în totalul cheltuielilor de
consum.
Reducerea puterii de cumpărare a banilor se evidenţiază cu ajutorul indicelui puterii
de cumpărare a banilor calculat astfel:
IPC = IM/IP , în care prin IPC am notat indicele puterii de cumpărare a banilor, prin IM
indicele masei monetare, iar prin IP indicele preţurilor.
Pentru a înţelege cum se determină concret indicatorii enumeraţi mai sus, citiţi
problemele rezolvate din anexă.

59
 2. Din punct de vedere al cauzelor care dec1anşează şi alimentează procesul
inflaţionist, distingem două forme ale inflaţiei: inflaţia prin cerere şi inflaţia prin ofertă. La
baza inflaţiei prin cerere se află creşterea mai rapidă a masei monetare, deci a cererii, în
comparaţie cu oferta de bunuri şi servicii de pe piaţă. Inflatia prin cerere se datorează aşadar
unui exces de cerere pe piaţa bunurilor şi serviciilor, adică cererea nesatisfăcută. Excesul de
masă monetară provine în principal din:
- acoperirea deficitului bugetar prin emisiune monetară;
- emisiunea de monedă de către banca centrală şi creşterea în acest fel a ofertei de
monedă cu scopul dec1arat de a reduce rata dobânzii şi a stimula în acest fel investiţiile;
- creşterea cheltuielilor publice finanţate prin emisiune monetară pentru a crea locuri
de muncă şi a reduce somaju1.
Inflaţia prin ofertă apare datorită reducerii ofertei pe piaţa bunurilor şi serviciilor sub
nivelul cererii. Cele mai importante cauze care conduc la reducerea ofertei sunt:
- creşterea mai rapidă a salariilor faţă de creşterea productivităţii muncii;
- creşterea bruscă a preţului anumitor materii prime, cum ar fi petrolul.
Cele două forme de inflaţie, combinate, dau naştere spiralei inflaţioniste, care,
sintetic, arată astfel:

=> cresc costurile => scade oferta

Cresc salariile => creşte cererea Cresc preţurile

3. Relaţia dintre elasticitatea ofertei şi inflaţie este următoarea:

- dacă oferta este elastică, inflaţia nu apare sau, dacă există, scade. M otivul? Cantitatea
de bunuri şi servicii crest mai repede decât cresc preţurile, ceea ce înseamnă că la o unitate
monetară revin din ce în ce mai multe bunuri şi service,deci puterea de cumpărare creşte;
- dacă oferta este inelastica, atunci cantitatea de bunuri servicii creşte mai încet decât
preţurile, iar puterea de cumpărare scade => inflaţie.

4. Relaţia dintre elasticitatea cererii şi inflaţie poate fi sintetizată în felul următor:

- cerere elastică înseamnă că dacă preţul creşte, cantitatea cerută scade mai mult decât
preţul şi antrenează o reducere a veniturilor producătorilor. Prin urmare, producătorii nu îşi
permit să crească preţul, iar inflaţia nu apare sau scade.
- cerere inelastică înseamnă o reducere mai mică a cantităţii cerute comparativ cu
creşterea preţului, ceea ce antrenează creşterea veniturilor producătorilor. Prin urmare apare
inflaţia sau se accentuează.

5. Cea mai importantă măsură de protecţie a populaţiei faţă de inflaţie este indexarea. Prin
indexare înţelegem creşterea veniturilor populaţiei cu un anumit procent din rata inflaţiei.

6. M ăsurile antiinflaţioniste urmăresc reducerea masei monetare şi creşterea ofertei de

bunuri şi servicii. Reducerea masei monetare se realizează prin:
- echilibrarea bugetului de stat;
- creşterea ratei dobânzii;
- creşterea ratei rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale la banca centrală;
- echilibrarea balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi;
- îngheţarea preţurilor, inclusiv a salariilor.
Creşterea ofertei de bunuri şi servicii se realizează prin:
- refacerea raportului dintre creşterea productivităţii muncii şi salarii;

60
 - reducerea ratei dobânzii pentru stimularea investiţiilor;
- adaptarea structurii ofertei la structura cererii;
- înnoirea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii produselor.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Este posibil să reducem şomajul prin creşterea inflaţiei?

DA. Pe termen scurt, statul poate să crească cheltuielile publice şi să finanţeze
deficitul bugetar prin emisiune monetară, deci inflaţie. Creşterea cheltuielilor publice are în
vedere fie creşterea investiţiilor publice şi crearea directă de noi locuri de muncă în sectorul
public, fie stimularea producţiei firmelor private şi crearea de noi locuri de muncă în sectorul
privat. După cum constataţi, creşterea inflaţiei poate determina o reducere a şomajului pe
termen scurt. Este ceea ce se încearcă în economia românească prin creşterea cheltuielilor
statului român pentru modernizarea infrastructurii.

2. De ce inflaţia "dezorganizează" economia?

Pentru că măreşte incertitudinea mediului de afaceri naţional. Dincolo de un anumit
nivel al ratei inflaţiei, este foarte greu, dacă nu imposibil, de previzionat evoluţia viitoare a
preţurilor factorilor de producţie şi a bunurilor de consum. În aceste condiţii, elaborarea
planului de afaceri şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din acesta de către firme este mult
îngreunată. În acelaşi timp, redactarea şi respectarea contractelor economice se realizează cu
dificultate. Pe de altă parte, firmele suportă cel puţin două categorii suplimentare de cheltuieli
în condiţii de inflaţie, şi anume:
- costuri de informare, deoarece inflaţia alterează statisticile naţionale;
- costuri suplimentare de negociere a preţurilor ş i în primul rând a salariilor,
deoarece s alariile s e negociază mult mai frecvent decât într-o economie în care preţuri1e
sunt stabile.
Ca să vă imaginaţi cât de dificilă este conducerea unei afaceri în condiţii de inflaţie,
încercaţi să amortizati în zece ani un utilaj pe care astăzi cheltuiţi 100 milioane de lei, în
condiţiile unei rate medii anuale a inflaţiei necunoscută.

3. Accentuează inflaţia speculaţiile valutare?

DA. Cursul de schimb este şi el un preţ: preţul monedei naţionale exprimat prin alte
monede. Ca orice preţ, el creşte în inflaţie şi, cum rata inflaţiei nu poate fi cunoscută cu
exactitate, la fel şi mărimea cursului de schimb este incertă. Fiecare entitate economică
apreciază în felul său cursul de schimb: ceea ce antrenează o creştere a speculaţiilor asupra
monedei afectate de inflaţie.

4. Cum afectează inflaţia soldul balanţei comerciale?

În general prin intermediul cursului de schimb. După cum ştiţi, balanţa comercială
înregistrează încasările din exporturi şi cheltuielile pentru importuri ale unei ţări. Inflaţia
conduce la devalorizarea monedei naţionale faţă de alte monede. De exemplu, un dolar nu va
mai fi 27.000 lei, ci 30.000. În aceste condiţii, o marfă care era vândută de o firmă
românească pe piaţa externă cu un dolar poate fi acum vândută cu 27.000/30.000=0,9 dolari.
Pentru 0,9 dolari firma obţine în ţara aceeaşi sumă pe care anterior o obţinea pentru un dolar.
Dacă preţul pe piaţa externă scade, creşte cererea pentru produsele naţionale în exterior, ceea
ce antrenează o creştere a exporturilor. În plus, exporturile sunt stimulate şi de faptul că
firmele naţionale obţin mai multă monedă naţională în schimbul valutei încasată la export.

61
Fenomenul pe care vi l-am descris până acum poate fi sesizat cu uşurinţă pe exemplul
României în anul 2000. Devalorizarea accentuată a monedei naţionale, peste rata inflaţiei de
cca. 41 %, a condus la depăşirea de către exporturile româneşti a nivelului maxim pe care se
estima că ar avea capacitatea de a-l crea ţara noastră: 10 mld. de dolari.
Pe de altă parte, devalorizarea monedei scumpeşte importurile deoarece importatorii
platesc marfa achiziţionată din exterior cu o valută din ce în ce mai scumpă. În consecinţă,
importurile sunt descurajate.
Creşterea exporturilor şi reducerea importurilor, în inflaţie, conduce la reducerea, chiar
eliminarea, deficitului balanţei comerciale.

5. De ce o balanţă de plăţi deficitară accentuează inflaţia?

Balanţa de plăţi înregistrează totalitatea încasărilor şi plăţilor unui stat în relaţiile sale
cu străinătatea. Dacă balanţa este deficitară, încasările în valută sunt mai mici decât plăţile,
eeea ce înseamnă că intrările de valută în ţară sunt mai mici decât ieşirile. Pe piaţa valutară
internă valuta este din ce în ce mai rară, cu alte cuvinte oferta de valută scade. Dacă cererea
nu se modifică, reducerea ofertei antrenează creşterea preţului valutei şi devalorizarea
monedei naţionale. Cum în condiţii de inflaţie multe preţuri au ca ancoră, ca punct de
referinţă, cursul de schimb, creşterea preţului valutei se propagă în preţurile tuturor produselor
naţionale şi determină o creştere generalizată a preţurilor. În plus, creşterea tuturor preţurilor
este determinată şi de scumpirea importurilor, mai ales a importurilor de materii prime.

6. Cum este posibil ca reducerea ratei dobânzii să conducă la reducerea inflaţiei?

Este adevărat că reducerea ratei dobânzii antrenează o creştere a masei monetare
din economie, ceea ce pare a fi în contradicţie cu obiectivul de diminuare a inflaţiei. Dar
reducerea ratei dobânzii stimulează investiţiile, care la rândul lor se concretizează într-o
ofertă mai mare de bunuri economice pe piaţă. Dacă ofert a de bunuri creşte mai repede
decât mas a monetară, atunci inflaţia s cade. Tocmai de aeeea lupta împotriva inflaţiei
presupune aplicarea unui "pachet" de măsuri care combinate să contribuie la corectarea
acestui dezechilibru.

Anexă
PROBLEME REZO LVATE

1. Ţara "Lumea Nouă" se caracterizează printr-o creştere a producţiei globale,

naţionale, în perioada T o - T 1 cu 10%, în condiţiile creşterii cu 5% a populaţiei efectiv active.
Datorită inflaţiei din respectiva ţară, prin negocieri între sindicate şi organizaţiile patronale se
ajunge la o creştere cu 10% a salariului mediu pe economie. Se cere:
a) Cu cât a crescut productivitatea muncii în ţara "Lumea Nouă"?
b) Ce influenţă va avea indexarea salariilor asupra inflaţiei?

Rezolvare:
a) Creşterea productivităţii muncii se determină cu ajutorul următoarei relaţii:
IW L=IQ /IL, în care prin IWL am notat indicele productivităţii muncii, prin IQ indicele
producţiei naţionale ş i prin IL indicele numărului de lucrători. Indicele producţiei este IQ =
110%, cel al numărului de lucrători IL = 105%. Indicele productivităţii muncii va fi:
IWL = 110% /105% = 104,76%, ceea ce înseamnă că productivitatea muncii a crescut
cu 4,76%.

62
 b) Observaţi că salariile cresc cu 10%, pe când productivitatea creşte doar cu
4,76%. Creşterea mai rapidă a salariilor faţă de productivitate se va traduce printr-o
creştere a cererii mai rapidă decât cea a ofertei de bunuri de pe piaţă, deci la apariţia sau
accentuarea inflaţiei.

2. O economie naţională produce doar patru categorii de bunuri economice: A, B, C şi

D. Evoluţia preţurilor şi a producţiei naţionale în perioada T o - T 1 se prezintă astfel:

Produse Po (u.m.) P1 (u.m.) Qo (buc.) Q 1 (buc.)

A 100 140 1000 1200
B 200 250 500 600
C 250 400 2000 2200
D 350 500 100 120

Determinaţi indicele general al preţurilor şi rata inflaţiei. Dacă salariile nominale cresc
în aceeaşi perioadă cu 10%, ce evoluţie cunoaşte salariul real?

Rezolvare:
Se utilizează următoarea formulă:

Ip= (ΣP1 iQ 1i/ ΣP0iQ 1i)x 100

Ip=(140 x 1200 + 250 x 600 + 400 x 2200 + 500 x 120) / (100 x 1200 + 200 x 600 + 250 x
2200 + 350 x 120) x 100 = 151 %. În aceste condiţii rata inflaţiei va fi de 51 %.
Cum indicele salariului nominal este de 110%, înseamnă că dinamica salariului real va
fi: ISR ISN /IP, deci:
=
ISR = 110% /151 % = 72,85%, ceea ce înseamnă că salariul real a scăzut cu 27,15%.

3. În consumul populaţiei din ţara "Schimbarea" intră doar trei categorii de bunuri:
A, B şi C. Ponderea fiecărui bun în consum şi evoluţia preţurilor din această ţară în
perioada T o - T 1 s e prezintă astfel:

Bun P0 (u.m.) P1 (u.m.) Ponderea in consum (%)

A 1000 1500 40
B 2000 3200 25
C 2500 3000 35

Determinaţi rata inflaţiei.

Rezolvare:
Se va utiliza următoarea formulă:

Ip=Σ(P1 i / P0i)x pi

Ip=( 1500/1000) x 40 + (3200/2000) x 25 + (3000/2500) x 35 = 142%, ceea ce înseamnă că

rata inflaţiei este de 42%.

63
 17. FLUCTUAŢIILE ACTIVITĂŢII ECONOMICE

Ce ştim despre...

1. Fluctuaţiile activităţii economice pot fi: sezoniere, întâmplătoare sau ciclice.

Ciclicitatea caracterizează acea formă de mişcare a activităţii economice dintr-o ţară în care
se succed alternativ perioadele de expansiune cu cele de contracţie. Cauza principală a
fluctuaţiilor ciclice este evoluţia eficienţei factorilor de producţie, eficientă care cunoaşte
perioade de creştere şi perioade de stagnare şi regres.

2. Ciclul economic este perioada dintre două crize (contracţii) economice. El

cunoaşte două faze: expans iunea ş i recesiunea. Cele mai importante caracteristici ale
expansiunii sunt:
- la începutul său creditele sunt ieftine (dobânzile sunt mici), iar procesul investiţional este
intens;
- cresc: producţia, gradul de ocupare, profiturile şi celelalte venituri;
- cresc cursurile titlurilor de valoare;
- creşte venitul naţional.
Recesiunea cuprinde criza economică şi depresiunea. Caracteristicile acestor faze
sunt:
- creşte incertitudinea plasamentelor;
- se restrânge creditul şi scad investiţiile;
- scad vânzările şi profiturile, ca şi celelalte venituri;
- cresc şomajul şi numărul falimentelor;
- cresc tensiunile inflaţioniste;
- se reduce venitul naţional.
Trecerea de la expansiune la recesiune se face prin criză, care este un fenomen
economic violent, pe când trecerea de la recesiune la expansiune se face lent. Economia iese
treptat din recesiune în principal prin măsurile de modernizare tehnologică adoptate de firme.
Creşterea cererii de mijloace de producţie antrenează o creştere a gradului de ocupare în
ramurile care produc mijloace de producţie. În consecinţă, veniturile populaţiei încep să
crească şi antrenează o creştere a cererii de bunuri de consum, este stimulată producţia de
astfel de bunuri, iar economia se relansează.

3. Fiecare cic1u economic este unic; dacă în expans iune fenomenele economice
pozitive sunt dominante, reces iunea are şi ea câteva efecte pozitive; astfel, recesiunea
contribuie la înnoirea şi modernizarea factorilor de producţie naţionali la restabilirea unor
echilibre.

4. Politicile anticiclice cuprind trei componente: politica monetară şi de credit,

politica cheltuielilor publice şi politica fiscală. Politica monetară utilizează ca instrumente:
rata dobânzii, masa monetară şi creditul. În expansiune rata dobânzii creşte, se restricţionează
creditul şi se controlează strict creşterea masei monetare. Scopul este frânarea cererii şi a
investiţiilor. Desigur că în recesiune măsurile se inversează.
Politica cheltuielilor publice presupune majorarea cheltuielilor publice în faza de
recesiune pentru a stimula cererea şi investiţiile. Statul realizează investiţii publice şi achiziţii
de stat pentru a stimula producţia.

64
 Politica fiscală presupune o majorare a fiscalităţii în expansiune şi o diminuare a
acesteia în recesiune pentru a frâna, respectiv stimula cererea de bunuri de consum şi
investiţiile. Politica cheltuielilor publice şi politica fiscală formează politica bugetară.

Întrebări frecvente pe această temă

1. De ce în faza de expansiune rata dobânzii cunoaşte o tendinţă normală de

creştere?
În expansiune, profiturile sunt ridicate, astfel că unităţile economice sunt atrase mai
degrabă de investiţiile în mijloace de producţie decât de depozitele bancare. În plus, cum rata
profitului este mai mare decât rata dobânzii, firmele ape1eaza la credite pentru finanţarea
investiţiilor. În. consecinţă, creşte cererea de monedă, ceea ce atrage după sine o creştere a
ratei dobânzii care nu este altceva decât preţul creditului.
Un alt factor care poate determina creşterea ratei dobânzii este creşterea generalizată a
preţurilor. Ea se datorează faptului că veniturile pe ansamblul economiei cresc şi antrenează o
creştere a cererii de bunuri şi servicii pe piaţă, care mai departe conduce la creşterea
preţurilor. Rata dobânzii, care este un preţ, creşte şi ea cel puţin până la nive1ul la care să
acopere rata inflaţiei.

2. Ce se urmăreşte prin politicile anticriză?

Aceste politici urmăresc atenuarea undelor cic1ului economic. Astfel, pe termen lung,
PIB al oricărei ţări cunoaşte o tendinţă generală de creştere, dar creşterea nu este continuă, ci
întreruptă de perioade de stagnare şi regres. Prin politicile anticiclice se urmăreşte ca
expansiunile să fie mai puţin viguroase, iar recesiunile mai puţin severe.

3. De ce "orice fluctuaţie a investiţiilor care nu este compensată de o modificare

corespunzătoare a înclinaţiei spre consum va duce la o fluctuaţie a gradului de
ocupare"?
Prin fluctuaţie înţelegem creşterea sau descreşterea variabilelor menţionate. Să
presupunem că datorită stagnării sau diminuării eficienţei factorilor de producţie, rata
profitului pe ansamblul unei economii scade. Consecinţa? Investiţiile sunt mai puţin rentabile,
ceea ce antrenează o reducere a înclinaţiei spre investiţii a unităţilor economice. Dacă această
reducere nu este compensată de creşterea înclinaţiei spre consum, cererea pe ansamblul
economiei scade. Explicaţia reducerii cererii este simplă, dacă ne amintim că cererea globală
cuprinde consumul, investiţiile şi exportul. Dacă investiţiile scad, iar toate celelalte variabile
nu se modifică, evident cererea scade. La aceeaşi ofertă, cererea este mai mică, ceea ce
conduce la creşterea stocurilor şi obligă firmele să-şi restrângă producţia. Restrângerea
producţiei va fi însoţită de creşterea şomajului, deci de reducerea gradului de ocupare.

18. S TATUL Ş I ECONOMIA

Ce ştim despre...

1. Statul este unitatea economică pe care o încadrăm în categoria "administraţii

publice". Intervenţia statului în economie se realizează în principal la nivel macroeconomic,
dar şi la nivel microeconomic.

65
 La nivel macroeconomic, statul:
- aplică măsuri de prevenire sau corectare a unor dezechilibre economice;
- este principalul realizator al protecţiei sociale;
- se implică în alocarea resurselor economice naţionale în scopul creşterii eficienţei
economice de ansamblu;
- este responsabil al elaborării şi executării bugetului public;
- asigură cadrul juridic de desfăşurare a activităţii economice;
- mediază conflictele de muncă;
- este titular unic de monedă.
La nivel microeconomic, statul:
- gestionează proprietatea publică;
- fixează unele preţuri (puţine);
- fixează salariul minim pe economie.

2. Intervenţia statului în economie este limitată de:

- raporturile de interese dintre cei pro şi cei contra implicării statului;
- libera iniţiativă a unităţilor economice;
- autonomia administraţiei publice locale şi centrale.

3. Bugetul de stat reflectă formarea veniturilor statului şi cheltuirea acestora, pe

capitole de venituri şi cheltuieli şi se stabileşte anticipat pe un an. Cele mai importante
venituri ale statului sunt: impozitele pe venituri (care deţin cea mai mare pondere în totalul
veniturilor), cotizaţiile la asigurările sociale şi veniturile firmelor publice. Cheltuielile statului
sunt destinate în principal: asigurărilor sociale (care au cea mai mare pondere), apărării,
învăţământului, sănătăţii, funcţionării administraţiei şi afacerilor. Bugetul poate fi:
- echilibrat, dacă veniturile sunt egale cu cheltuielile; un astfel de buget nu afectează
economia (are efect neutru)
- excedentar, dacă veniturile sunt mai mari decât cheltuielile excedentul poate fi util
pe termen scurt (de exemplu, permite diminuarea inflaţiei) dar dacă este mare şi de durată are
efecte negative întrucât lasă nefolosite o parte din resursele statului;
- deficitar, dacă veniturile sunt mai mici decât cheltuielile; în acest caz, deficitul se
acoperă prin împrumuturi interne şi externe sau/şi prin emisiune monetară (emisiune care
conduce în general la inflaţie). Totalitatea împrumuturilor destinate acoperirii deficitului
bugetar formează datoria publică. Pe. termen scurt, deficitul bugetar poate stimula creşterea
economică (aşa cum am văzut în lecţia precedentă, prin politica cheltuielilor publice); pe
termen lung, el are efecte negative (în primul rând inflaţia)

4. În stabilirea impozitelor, statul urmăreşte atingerea unui prag optim de impozitare,

care pe de o parte să stimuleze activitatea unităţilor economice, iar pe de altă parte să asigure
suficiente venituri bugetare.

5. Programarea economică este activitatea de elaborare a unor programe care

vizează economia naţională în ansamblul s ău. Scopul acestor programe este conturarea
unor coordonate ale dezvoltării economice s au rezolvarea unor probleme generale ca:
inflaţia, şomajul, crizele economice, ameliorarea eficienţei economice ş.a. Prin
programare statul:
- elaborează recomandări pentru unităţile economice;
- îşi constituie resursele pentru aplicarea programului;
- alocă resursele pentru destinaţiile prevăzute în program.

66
 Întrebări frecvente pe această temă

1. Cum se determină gradul de îndatorare al statului? Gradul de îndatorare

(Grd) se determină cu ajutorul relaţiei: Grd = datoria publică/PNB
În locul PNB se poate lua în calcul, după caz, PIB.

2. De ce implicarea statului în economie are şi caracter subiectiv?

Caracterul subiectiv al implicării statului derivă din faptul că statul nu reprezintă ceva
abstract, ci este o unitate economică reprezentată de funcţionarii publici. Aceşti funcţionari au
concepţii proprii cu privire la implicarea statului, adesea subiective, chiar dacă se formează pe
baza realităţii economice. În plus, celelalte unităţi economice reacţionează în felul lor la
măsurile adoptate de stat, ceea ce aduce un supliment de subiectivism.

3. Ce deosebire există între programare, planificare şi prognozare?

Programarea este orientativă, în timp ce planificarea (specifică eeonomiilor
centralizate) este obligatorie. Cât priveşte programarea şi prognozarea, ele desemnează
aproximativ acelaşi lucru: elaborarea unor programe generale de dezvoltare. Diferenţa ţine cel
mult de orizontul de timp: programarea se realizează pe termen scurt şi mediu, pe când
prognozarea are în vedere dezvoltarea pe termen lung.

4. Care este rolul impozitelor în economie?

Rolul impozitelor poate fi privit din mai puncte de vedere. Astfel, dacă plecăm de la
constatarea că impozitele sunt principalele venituri ale statului, este evident rolul acestora de
finanţare a sectorului public: apărare, sănătate, învăţământ ş.a.
Pe de altă parte, impozitele sunt instrumente prin care statul poate influenţa alocarea
resurselor în societate, dezvoltarea economică şi structura economiei naţionale. Aşa cum am
învăţat, prin reducerea impozitelor în recesiune sunt stimulate consumul şi investiţiile,
creându-se premise pentru ieşirea din criză. Prin creşterea generală a impozitelor se frânează
creşterea eeonomica. De asemenea, aplicarea unor impozite diferenţiate modifică alocarea
resurselor în economie şi chiar structură economiei. De exemplu, dacă statul doreşte să
stimuleze să spunem industria IT, reduce sau elimină impozitele pe profit în acest domeniu.
La fel acţionează dacă doreşte să stimuleze dezvoltarea unor regiuni geografice (ceea ce la noi
întâlniţi sub denumirea de zone defavorizate).
Intervenţia statului prin politica fiscală (impozite) se realizează cu scopul declarat de a
corecta dezechilibrele economice, de a mări eficienţa în alocarea resurselor şi a impulsiona în
acest fel dezvoltarea economică.

19. PIAŢA MONDIALĂ

Ce ştim despre...

1. Economia mondială reprezintă ansamblul economiilor naţionale privite în inter-

dependenţa legăturilor economice dintre ele. Piaţa mondială reprezintă ansamblul relaţiilor de
schimb dintre unităţi economice din ţări diferite ce se stabilesc pe baza cererii şi ofertei.

2. Formele pieţei mondiale sunt:

a) comerţul internaţional, care include exportul şi importul de bunuri şi servicii;
această piaţă deţine cea mai mare pondere în piaţa mondială;

67
 b) piaţa internaţională a capitalului, care include plasamentele de capital în
străinătate: investiţii directe, de portofoliu (titluri de valoare), credite externe; este piaţa care
cunoaşte în ultimii ani cea mai accentuată creştere;
c) piaţa muncii, care se referă la migraţia internaţională a forţei de muncă;
d) piaţa mondială a produselor ce încorporează un nivel înalt de cunoştinţe
ştiinţifice;
e) piaţa schimburilor valutare, care include operaţiunile cu monedele diferitelor ţări.

3. Comerţul internaţional cuprinde ansamblul tranzacţiilor de export şi de import; el

se reflectă în balanţa comercială.
Balanţa comercială a unei ţări cuprinde valoarea totală şi pe grupe de mărfuri şi ţări a
exportului şi importului. Ea poate fi:
- echilibrată, când exportul şi importul au aceeaşi valoare (exportul net este zero);
- excedentară, dacă valoarea exportului depăşeşte valoarea importului; ea este un obiectiv
pentru ţările care doresc să-şi declare moneda convertibilă şi pentru ţările care au datorii
externe;
- deficitară, dacă valoarea exportului este mai mică decât valoarea importului; deficitul se
acoperă din credite externe şi din rezerva valutară.
Balanţa comercială este o componentă a balanţei de plăţi. Balanţa de plăţi reflectă
toate tranzacţiile unui stat cu exteriorul (comerţ, plasamente de capital, transferuri gratuite
ş.a.). Ea poate fi:
- echilibrată, dacă încasările şi plăţile externe sunt egale;
- excedentară, dacă încasările sunt mai mari decât plăţile;
- deficitară, în caz contrar şi indică o activitate externă nefavorabilă.

4. Comerţul internaţional cunoaşte în perioada contemporană următoarele tendinţe:

- creşterea mai accentuată decât cea a P.I.B. mondial;
- schimburi în structura mărfurilor tranzacţionate în favoarea mărfurilor industriale cu grad
inalt de prelucrare;
- creşterea ponderii ţărilor dezvoltate în comerţul internaţional;
- instituţionalizarea comerţului internaţional, crearea unor instituţii cu vocaţie mondială care
să faciliteze acest comerţ (cum este Organizaţia M ondială a Comerţului, prescurtat O.M .C.).

5. Taxele vamale reprezintă impozitele percepute asupra mărfurilor care fac obiectul
comerţului internaţional, mai ales asupra importurilor. Ele mai sunt numite şi bariere tarifare
la importuri (la fel ca şi accizele), alături de care se mai folosesc şi bariere netarifare, cum ar
fi: plafoane cantitative (de exemplu, se importă maximum 10.000 t de carne de pui din
Ungaria), exigenţe de calitate, de protecţie a mediului şi a sănătăţii (de exemplu, boala «vacii
nebune» din U.E. a condus la interzicerea de către statul român a importurilor de carne de
vacă din U.E.). Ţările între care mărfurile circulă în mod liber formează uniunea vamală (de
exemplu, U.E. este o astfel de uniune).

6. Indicatorii de măsurare a eficienţei comerţului exterior sunt:

a) Cursul de revenire brut la export exprimă cheltuiala internă cu care se obţine o
unitate valutară în exterior:
Cre = (Pi + Cc) / Pv,

în care: Cre este cursul de revenire la export, Pi preţul intern al mărfii exportate, Cc cheltuielile de
circulaţie până la frontieră şi Pv preţul extern în valută încasat din vânzarea mărfii.

68
 Observaţi că acest curs este un raport de eficienţă între CHELTUIELI ş i
REZULTATE, deci trebuie să fie cât mai mic; măcar mai mic decât cursul de schimb,
altfel operaţiunea nu este eficientă (dacă, de exemplu, din exterior am obţine un dolar
pentru 30.000 de lei, în timp ce pe piaţa valutară obţinem acelaş i dolar pentru 27.000 de
lei, de ce s ă ne mai asumăm ricul unui export? Ca să pierdem 3000 de lei la dolar?).
b) Cursul de revenire la import (Cri) exprimă cant itatea de monedă naţională ce
se obţine prin vânzarea pe piaţa internă a mărfii importate cu o unitat e valutară. Se
determină ca un raport între preţul mărfii importate pe piaţa internă (P i) din care se s cad
taxele de import (Ti) şi preţul mărfii în exterior (Pv):

Cri = (Pi - T i) / Pv .

Observaţi că acest raport de eficienţă apare sub forma REZULTATE/CHELTUIELI,

deci trebuie să fie cât mai mare, măcar mai mare decât cursul de schimb pentru ca operaţiunea
să fie eficientă.
c) Profitul pe o unitate valutară rulată în comerţul exterior se poate determina că
diferenţa între cursul de revenire la import şi cursul de revenire la export.
Pe ansamblul economiei naţionale, eficienţa comerţului ext erior s e apreciază prin
prisma contribuţiei sale la creşterea P.I.B. şi a venitului naţional (amintiţi-vă din capitolul
16 că exportul net este o componentă a tuturor indicatorilor macroconomici).

Între bări frecvente pe această temă

1. De ce partici parea fiecărei ţări la relaţiile internaionale este o condiţie a

dezvoltării economice şi a creşterii standardului de viaţă ?
M otivele sunt numeroase. Astfel, prin intermediul comeţului internaţional, statele
cumpără factori de producţie şi bunuri de consum pe care nu le-ar fi putut produce în ţară
sau de care ţara nu dispune (resurse naturale), sau bunuri pentru care în ţară cheltuielile de
producţie ar fi fost mai mari. Pe de altă parte, prin relaţiile externe, o ţară beneficiază de o
piaţă de desfacere nai mare decât cea naţională. Producând mai mult, firmele realizeaz ă
economii de s cară (la cheltuielile de dezvoltate), iar eficienţa economică creşte.
Accentuarea concurenţei, ca urmare a concurenţei externe este şi ea un factor de
progres pentru că obligă firmele la a adopta măsuri pentru mărirea eficienţei economice.
În plus, prin plasamentele de capital ext erne, o ţară poate beneficia de mai mult e
investiţii decât i-ar permite economis irea internă, deci de o creştere economică mai
accentuată. Pentru ţările cu surplus de capital, relaţiile externe oferă plasamente mai
avant ajoase.
Nu în ultimul rând, participarea la piaţa mondială implică şi participarea la
schimbul mondial de informaţii şi realiz ări tehnologice remarcabile, ceea ce conduce la
difuzarea progresului tehnic in intreaga economie mondială, deci la creşterea mondială.

2. Ce deosebire există între balanţa comercială şi balanţa de plăţi?

Între cele două balanţe există o relaţie de la parte la întreg. Balanţa comercială
reflectă doar exportul şi importul de bunuri şi servicii, pe când balanţa de plăţi reflect ă
toate relaţiile economice internaţionale.

69
 3. De ce devalorizarea monedei naţionale are un efect stimulativ imediat asupra
exporturilor?
Pentru că la o unitate valutară revin mai multe unităţi monetare naţionale. Prin urmare
se relaxeaza restricţia ca Cre să fie mai mic decât cursul de schimb, în plus, exporturile devin
mai ieftine pe piaţa mondială, ceea ce conduce la o creştere a cererii de produse naţionale pe
piaţa mondială şi la creşterea exporturilor (pentru mai multe explicaţii, vezi capitolul 19).

4. De ce simpozioanele ştiinţifice internaţionale nu sunt o componentă a pieţei

mondiale?
Pentru că nu presupun un schimb marfar de idei, pe baza cererii şi ofertei, ci reprezintă
un schimb reciproc de idei şi concepţii ştiinţifice.

5. De ce trebuie protejate în comerţul internaţional acele mărfuri pentru care

productivitatea muncii este mai mare decât media naţională?
Aceasta este concepţia lui M ihail M anoilescu despre comerţul internaţional (În
lucrarea «Forţele naţionale productive şi comerţul exterior»). Autorul lucrării consideră că
trebuie protejate de concurenţă externă numai acele domenii rentabile, de mare productivitate
a muncii, domenii în care ţara ar putea să dobândească un avantaj comparativ, faţă de celelalte
ţări. Domeniile în care productivitatea muncii este mai mare decât media naţională sunt
domeniile cele mai eficiente ale unui stat, iar statul trebuie să încurajeze, chiar prin protecţie,
dezvoltarea lor. În schimb, cele care au o productivitate sub media naţională nu trebuie
încurajate, ci lăsate să se confrunte cu concurenţa externă, care fie le va face mai eficiente, fie
le va elimina de pe piaţă.

20. PIAŢA S CHIMBURILOR VALUTARE

Ce ştim despre…

1. Pe piaţa schimburilor valutare se tranzacţionează monede ce aparţin diferitelor

ţări. Operaţiile de pe piaţă a schimburilor valutare se fac prin intermediul băncilor. Sumele de
bani folosite reprezintă, în principal, depozitele bancare aparţinând unităţilor economice: firme,
instituţii, persoane fizice. Participanţii la piaţa valutară fie au nevoie de valută sau monedă
naţională pentru finanţarea activităţii, fie au intenţii speculative şi de protecţie faţă de riscul
valutar.

2. Cursul pe piaţa schimburilor valutare se formează liber, prin confruntarea cererii cu

oferta. Diferenţa dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare pentru o monedă naţională
revine băncii sub formă de comision.

3. Operaţiile realizate pe piaţa schimburilor valutare pot fi la vedere şi la termen.

Schimburile la vedere se finalizează în cel mult două zile lucrătoare de la încheierea contractului
la cursul existent în momentul semnării contractului. Operaţiunile la termen sunt schimburi
valutare care se contractează la cursul existent în momentul semnării contractului,dar care se
finalizează la o dată ulterioară, numită scadenţă, fixată prin contract. Principalul scop al
operaţiunilor la termen pe piaţa valutară este protecţia în faţa fluctuaţiei cursului de schimb;
alături de acest scop, alte motivaţii pot fi cele speculative şi nevoia de plasare a capitalului
disponibil în străinătate.

70
NU CONFUNDA!
Operaţiunile la termen pe piaţa valutară cu Operaţiunile la termen pe piaţa
financiară; chiar dacă asemănarea este mare din punct de vedere al mecanismului, există cel
puţin două aspecte complet diferite: unul ca pe piaţa financiară se tranzacţionează titluri de
valoare, iar pe cea valutară monede şi altul că scopul principal pe piaţa financiară este cel
speculative, iar pe cea valutară protecţia la risc.

4. Cursul la termen este mai ridicat decât cel la vedere din două motive:
- perspectiva de a creşte sau se a se seduce raportul de schimb dintre două monede (nscul mal
mare);
- dobânda practicată pe piaţa monetară, dobânda care sste un venit alternativ celui ce ar putea
fi obtmut pe piaţa valutară.

5. M oneda naţională a României, leul, este o monedă, cu convertibilitate limitată

intern şi la operaţiuni de cont curent. Aceasta înseamnă că moneda noastră este convertibilă
doar pe teritoriul ţării noastre şi numai pentru operaţiuni de comerţ exterior şi de transfer de
venituri peste graniţă (de exemplu, transferul profitului din România în S.U.A., sau transferul
salariului din Israel în România). Leul este doar parţial convertibil pentru operaţiuni de
capital, cum ar fi, de exemplu, construirea unei fabrici în Rusia.

6. Rolul B.N .R. este supravegherea şi reglementarea funcţionării pieţei valutare din
România, ca şi stabilirea cursului oficial. Cursul oficial este o medie ponderată, calculată pe
baza tranzacţiilor care au loc zilnic pe piaţa interbancară.

7. Băncile:
- afişează propriile cursuri de vânzare şi cumpărare, formate pe baza cererii şi
ofertei liber exprimate la nivelul băncii, dar în stabilirea cărora se are în vedere, orientativ,
şi cursul oficial;
- pot executa operaţiuni la vedere şi la termen pe cont propriu sau în contul clienţilor;
- se pot refinanţa, dacă nu au suficiente resurse pentru a onora cererile clienţilor.

8. Clienţii:
- pot reţine integral încasările din export;
- trebuie să justifice, cu o documentaţie adecvată, ordinele de cumpărare; sumele
cumpărate pot fi folosite doar în scopul în care au fost cumpărate; dacă nu au fost folosite, ele
trebuie revândute în maximum 7 zile de la expirarea termenelor din documentaţia prezentată;
- nu sunt obligaţi să justifice ordinele de vânzare.

Întrebări frecvente pe această temă

1. De ce rata dobânzii este «arma esenţială a politicii monetare de reglare a

cursului de schimb» ?
Cea mai simplă explicaţie a acestei afirmaţii, care aparţine lui Lionel Stoleriu,
porneşte de la observaţia că dobânda este un venit alternativ celui ce ar putea fi obţinut pe
piaţa valutară de o persoană care are disponibilităţi băneşti cu alte cuvinte, dacă s ă
spunem în acest moment aţi avea 100 mil. de lei aţi putea fie să-i transformaţi în valută, în
speranţa creşterii cursului in viitor, şi s ă câştigaţi din creşterea respectivă, fie s ă-i depuneţi
la bancă şi să încasaţi dobândă. Evident, veţi opta pentru acel plas ament care speraţi să vă

71
aducă cel mal mare venit. D acă rata dobânzii creşte, sunteţi mai tentaţi să depuneţi banii la
bancă: scade cererea de valută ş i se îmbunătăţeşte cursul monedei naţionale. D e la acest
comportament pleacă banca centrală în stabilirea politicii monetare. Astfel, dacă moneda
naţională pierde prea repede din valoare, banca centrală creşte rata dobânzii la creditele de
refinanţare ale băncilor comerciale şi determină o creştere a ratei dobânzii în economie.
Această creştere, atrage disponibilităţile în monedă naţională în bănci şi reduce cererea de
valut ă, deci pres iunea asupra cursului de schimb al monedei naţionale. M ai mult, atraşi de
dobândă bancară, unii agenţi economici îşi convertesc valuta în monedă naţională pe care
să o depună la bancă; are loc creşterea ofertei de valută care din nou acţionează pozitiv
asupra cursului monedei naţionale.

2. Persoanele fizice sunt subiecţi ai pieţei valutare?

Nu, tranzacţii1e pe piaţa valutară se realizează prin intermediul băncilor sau prin
intermediarii autorizaţi de banca centrală.

3. De ce în România trebuie justificate ordinele de cumpărare de valută?

Pentru că din documentaţia justificatoare rezultă dacă valuta respectivă va fi folosită
pentru operaţii de cont curent, singurele operaţii pentru care moneda noastră este convertibilă.
De asemenea, dacă suma este solicitată pentru o operaţiune de capital, documentaţia include
aprobarea B.N.R. pentru acea operaţiune.

4. Dacă avem în vedere doar rata inflaţiei, cum putem determina evoluţia
cursului de schimb?
Foarte simplu. Să presupunem că pornim de la un curs de schimb: ldolar = 27.000 lei
şi ca raţa inflaţiei în România în 2001 este de 30%, iar în S.U.A. este de 2%. Cursul de
schimb este preţul unei monede exprimat prin altă monedă. Dacă în România preţurile cresc
cu 30%, înseamnă că şi preţul dolarului, care este şi el o marfă, trebuie să crească cu 30%. Pe
de altă parte, dacă în S.U.A. preţurile cresc cu 2%, şi preţul leului, care este o marfă pentru
S.U.A., ar trebui să crească cu 2%. În concluzie, dolarul creşte de 1,3 ori şi scade de 1,02 ori,
deci în 2002 vom avea: 1 dolar = (27.000 x l,3)/ 1,02, deci 1 dolar = 34.412 lei.

21. PROBLEMELE GLOBALE ALE

ECONOMIEI MONDIALE

Ce ştim despre ...

1. Problemele globale ale omenirii sunt acelea fără rezolvarea cărora nu sunt posibile
progresul şi bunăstarea mondială, cum ar fi: înarmarea, criza alimentară şi subdezvoltarea,
poluarea, inflaţia şi crizele economice ş.a. Globalizarea acestor economii decurge din unicitatea
economiei mondiale şi din interdependenţele dintre statele lumii (de exemplu, nu putem împiedica
un poluant să treacă din Bulgaria în România, astfe1 că ambele ţări trebuie să rezolve problema;
alt exemplu: criza economică din Rusia din 1998 a afectat toate ţările lumii şi cu atât mai mult
ţările ex-comuniste).

2. Criza alimentară exprimă lipsă acută de alimente pentru o mare parte a populaţiei
globului. Cei mai importanţi factori care frânează creşterea producţiei alimentare pe locuitor
în ţările sărace sunt:

72
  lipsa unor păşuni permanente în zonele secetoase;
 pierderea unor suprafeţe agricole tot mai mari în favoarea construcţiilor sau datorită
eroziunii;
 creşterea mai rapidă a populaţiei faţă de creşterea producţiei agricole;
 randamente agricole scăzute;
 disponibilul redus de apă dulce;
 alocarea de resurse insuficiente creşterii producţiei alimentare.
Pentru rezolvarea crizei alimentare, ţările dezvoltate acordă asistenţă celor sărace în
vederea creşterii randamentelor agricole ale acestora.
3. Poluarea este o stare negativă a relaţiei dintre mediul natural şi mediul creat de om,
caracterizată prin deprecierea ciclurilor normale de viaţă bigeochimică, ca urmare a acţiunii
unor factori poluanţi. Principalele forme de poluare sunt:
- poluarea complexă, chimică, termică şi radioactivă generată de consumul crescând
de energie al omenirii; cum cca. 97% din producţia de energie provine din combustibili fosili,
prin arderea acestora în atmosferă se degajă o cantitate mare de CO2. Acumularea de gaze în
straturile superioare ale atmosferei a condus la efectul de seră care se concretizează în
încălzirea planetei şi
afectează echilibrul ecologic.
- poluarea radioactivă derivă din reziduurile radioactive eliminate în mediu şi din
pericolul unui conflict nuclear;
- poluarea cu fluorocarburi clorurate, care conduce la erodarea stratului de ozon;
- poluarea cu metale toxice: plumbul şi mercurul.

4. Gravitatea poluării decurge în plus din următoarele: faptul că nu se cunoaşte limita

superioară a poluării, dincolo de care dezechilibrul ecologic ar fi ireversibil; faptul că există un
decalaj, adesea important, între momentul evacuării poluantului şi momentul manifestării
efectelor sale negative;

Întrebări frecvente pe această temă

1. De ce criza financiară dintr-un stat, de exemplu România, este o problemă

globală a omenirii?
Pentru că efectele acestei crize se propagă în întreaga economie mondială. De
exemplu, dacă la un moment dat, România nu ar mai putea să-şi plătească exporturile şi
datoria externă din cauza prăbuşirii sistemului bancar propriu, ar fi afectaţi toţi cei care aveau
relaţii cu ţara noastră. În plus, toate ţările din regiune ar fi afectate de criză prin creşterea
riscului de afaceri regional. Pentru rezolvarea crizei, resursele României ar fi insuficiente şi ar
fi nevoie de asistenţă ţărilor dezvoltate şi a instituţiilor financiare internaţionale.

2. De ce tranziţia este o problemă globală a economiei?

Procesul tranziţiei la economia de piaţă a ţărilor excomuniste ridică în faţa comunităţii
internaţionale probleme fără precedent istoric (de exemplu, rate ale inflaţiei de peste 100%
însoţite de şomaj ridicat sau privatizarea). Pentru rezolvarea acestor probleme resursele
interne sunt insuficiente şi este nevoie de asistenţă externă. În plus, tranziţia în curs de
desfăşurare modifică fundamental relaţiile economice şi politice dintre state, generând chiar
probleme politice, de genul crizei din Kosovo.

73
 CAPI TOLUL II
TEORIA JOCURILOR

1. SCURT IS TORIC AL TEORIEI JOCURILOR

Teoria jocurilor studiază comportamentul uman în situaţii conflictuale, în care

raţiunea se opune raţiunii, fiecare din părţile implicate având putere de analiză şi posibilitatea
de a lua decizii în scopul atingerii propriului obiectiv. Ea marchează semnificaţia ipotezei de
raţionalitate atunci când satisfacţia individului este în mod direct afectată de deciziile
celorlalţi agenţi şi defineşte soluţii pentru diferite situaţii conflictuale.
Teoria jocurilor reprezintă o metodă de cercetare a situaţiilor de interacţiune
strategică, în care agenţii economici sunt conştienţi de interdependenţa ce există între ei iar
1
fiecare va adopta propriile decizii ţinând cont de comportamentele celorlalţi .
Apariţia teoriei jocurilor este istoriceşte legată de anul 1944 când matematicianul
John von Neumann şi economistul Oskar M orgenstern publică celebra lucrare: Theory of
Games and Economic Behaviour, ce a constituit primul model matematic care includea omul
ca fiinţă raţională. Deşi teoria jocurilor este relativ recentă, teoria economică menţionează şi
alte studii care au explicat într-o manieră izolată această problematică.
Astfel, Augustin Cournot studia în anul 1838 funcţionarea pieţelor oligopoliste în care
fiecare firmă acţionează ştiind că volumul sau de producţie inf1uenteaza preţul pieţei. El
definea echilibru ca o situaţie în care fiecare firmă alege producţia care sa-i maximizeze
profitul dar ţinând cont de producţia anunţată de celelalte firme, demonstrând că un astfel de
echilibru conduce la un preţ superior productivităţii marginale.
În anul 1833, J.Bertrand studia funcţionarea pieţelor oligopolistice în care firmele ale
caror randarnente sunt constante produc acelaşi bun fiecare determinând preţul de vânzare.
Rezultatul enunţat dr. Bertrand este cunoscut sub numele de paradoxul Bertrand: daca în
situaţia de echilibrul fiecare firmă alege preţul care să-i maximizeze profitul considerând date
preţurile propuse de celelalte firme atunci preţul de echilibru este egal cu costul marginal.
Dacă o firmă fixeaza un preţ superior costului marginal şi realizeaza un profit pozitiv atunci o
alta firmă poate atrage de partea ei întreaga clientelă propunând un preţ mai mic. În
consecinta punctul de echilibru va corespunde unui preţ egal cu costul marginal.
În anul 1934 Stackelberg arată că anumite firme pot avea un rol de leader şi sunt
capabile să impună preţul celorlalte firme. Firma leader, că firmă barometru, cunoaşte cel mai
bine starea pieţei şi dispune de mijloacele necesare pentru a-şi domina adversarii. Ea nu este
neapărat cea mai puternică dar este cea mai bine informată şi organizată. Firma leader poate
sa obţina supraprofit atât pe perioadă scurtă cât şi pe perioadă lungă, fapt ce o apropie de
situaţia de monopol. Dar ea nu controlează întreaga piaţă, profitul suplimentar încasat este
mai redus decât el crede că ar putea fi obţinut de monopol.
Se pune întrebarea următoare: Care din comportamentele de mai sus ar trebui urmată?
Pentru a răspunde la această întrebare era nevoie de o teorie care să reprezinte interacţiunile
dintre firme. Aceasta este marele aport al teoriei jocurilor. Ea permite elaborarea unui cadru

1
Cahuc P.- La nouvelle microeconomie- Ed La Decouverte, Paris, 1998, pag. 14

74
analitic de analiză a situaţiilor în care deciziile unui agent pot afecta câştigurile celorlalţi
agenţi.
Teoria jocurilor se ocupă cu studiul situaţiilor conflictuale a caror structura
matematică se aseamana cu cea a jocurilor strategice ca şah, bridge etc. nu însă şi a jocurilor
de noroc în care domina în mod exclusiv hazardul ca de exemplu jocul de ruletă. În jocurile la
care participadoi sau mai mulţi concurenţi jucând între ei în anumite combinaţii (asocieri,
alianţe etc.), un jucator reprezintă o unitate de decizie autonomă (care nu este neapărat o
persoana fizică ci poate fi o firmă, un stat, o asociaţie de orice fel etc.) ce urmăreşte în mod
conştient un anumit scop. M ai mult, acestor jucatori li se atribuie caracteristică de
raţionalitate.
Teoria jocurilor studiază modul de luare a deciziilor raţionale de către indivizi în
situaţii interactive atunci când rezultatele acţiunii lor depind în mod direct de acţiunile
celorlalţi. În acest tip de situaţie, în care coordonarea acţiunilor individuale este reglată în
ultima instanţă de concurenta, fiecare agent economic (denumit jucator în termenii teoriei
jocurilor) trebuie sa prevada care vor fi acţiunile celorlalţi agenţi şi apoi să-şi optimizeze în
funcţie de rezultatele obţinute propriul comportament.
Teoria jocurilor studiază modalitatea în care indivizii raţionali acţionează situaţiiie
conflictuale. Ea marcheaza semnificaţia ipotezei de raţionalitate atunci când satisfacţia
individului este în mod direct afectata de deciziile celorlalţi agenţi şi defineşte soluţii pentru
diferite situaţii conflictuale. Din acest motiv cunoaşterea instrumentelor de analiză ale acestei
teorii este azi indispensabilă, teoria jocurilor constituind o veritabilă matrice a teoriei
economice contemporane. Primele situaţii conflictuale au fost analizate cu ajutorul
matematicii în secolul al XVII—lea şi au avut ca obiect jocurile de noroc. Aceste analize,
realizate de matematicieni celebri cum sunt Pascal, Fermat, Jaques şi Daniel Bernoulli, nu au
condus însă la fundamentarea teoriei jocurilor ci mai mult la calculul probabilităţilor.
Deşi iniţial teoria jocurilor a fost concepută pentru a răspunde unei curiozităţi a
matematicii, la originea ei aflându-s e dorinţa de a găs i o soluţie t eoret ică la problemele,
puse în condiţii de incertitudine, a jocurilor de noroc, nimic nu ar fi predispus atunci
această branşă a matematicii la o înt âlnire cu economia. În cele ce urmează vom prezenta
câteva din etapele dezvoltarii istorice ale acestei teorii ale cărei rădăcini s unt puternic
ancorate adânc în istorie.
În prezent, teoria jocurilor face obiectul unor cercetări de marcă, atrăgând de partea ei
economişti şi matematicieni de prestigiu. Eric M asakin de la Harvard şi Jean Tirole de la M IT
au demonstrat că teoria curbei cererii îndoite a lui Paul Sweezy poate fi considerată ca
rezultatul unui joc, în care dacă fiecare firmă ar determina un preţ al pieţei la rândul lor
celelalte firme ar accepta acest preţ. M odelul lui Eric M âşkin şi Jean Tirole rezolvă
pnoblemele pe care le ridică teoria lui Paul Sweezy. M odelul permite previzionarea unei
curbe a cererii definită prin două formule analitice în punctul comun, ceea ce corespunde unui
preţ optimal şi unui nivel optimal al producţiei unui monopol.
Evoluţia principalelor concepte utilizate în teoria jocurilor şi care au fost dezvoltate
de-a lungul timpului poate fi reprezentată schematic pnintr-un arbore de evoluţie al teoriei
jocurilor.
Sintetizând cele prezentate mai sus, de la începutul secolul al XX-lea în evoluţia
2
teoriei jocurilor s-au identificat trei etape de evo1uţie :

1) Perioada care a început din anii ‘20 şi care a durat până la sfârşitul celui de-al
doilea război mondial. În această perioada s-au elaborat jocurile strategice şi extensiuni ale

2
Kreps D. M.- Theorie des jeux et modelisation economique- Ed. Dunod, Paris, 1999, pag. 16

75
lor, jocurile de tactică militară, în special cele cu sumă nulă. Accentul cade pe cercetările
strategice care servesc în mod optimal în scopul desemnării solutillor posibile ale acestor
jocuri;

2) Perioada care începe odată cu apariţia lucrării lui John von Neumann şi Oskar
M orgenstern “Theory of Games and Economic Behaviour” (1944) şi care ţine pană la sfârşitul
anilor ‘70. Preocuparea este centrata pe teoria jocurilor cooperative care acordă un mare
interes coaliţiilor ce pot astfel să se formeze între indivizii raţionali cu scopul de a-şi
maximiza câştigurile lor;

3) Perioada în care ne situăm, în prezent, în care un loc central este acordat atât
jocurilor non-cooperative cu echilibrul Nash considerat ca soluţie privilegiată cât şi jocurilor
dinamice.

Cercetările şi rezultatele din teoria jocurilor au sedus practic majoritatea sectoarelor

de analiza economică. M icroeconomia, economia asigurărilor, economia financiară precum şi
o parte din economia internaţională, reprezintă domenii noi de aplicare a teoriei jocurilor. În
prezent, teoria jocurilor ocupa un loc în teoria şi practica economică, fiind în prezent un
principal instrument de analiză al noii microeconomii.

2. CONCEPTUL D E JOC

Teoria jocurilor analizează modul de adoptare a deciziilor în situaţii de competiţie în

care acţionează mai mulţi agenţi raţionali, fiecare urmărind un anumit scop, independenţi în
alegerea deciziilor proprii dar dependenţi prin rezultate. Această situaţie este formalizată în
conceptul matematic de joc.
În teoria jocurilor, un joc, descrie o situaţie în care interacţionează indivizi ale căror
interese sunt adesea opuse. Astfel, prin joc se înţelege o situaţie în care acţionează o mulţime
de N= {1,2...n} elemente naţionale denumite jucători, care în mod succesiv şi independent,
într-o ordine şi în condiţii specificate printr-un ansamblu de reguli, aleg câte o decizie dintr-o
mulţime dată de alternative strategice.
Pentru teoria jocurilor, o situaţie poate fi considerată ca un joc dacă ea comportă
următoarele elemente:
- o listă de indivizi, denumiţi jucători;
- un ansamblu de alegeri posibile, denumite strategii, pentru fiecare jucator;
- rezultatele asociate fiecărei alegeri a jucătorilor denumite soluţiile jocului.
Un joc este caracterizat prin reguli care stipulează ordinea în care jucătorii intervin în
joc, atunci când jocul este format din mai multe runde. Regulile jocului precizează pentru
fiecare situaţie recompensă (câştigul) pe care o primeşte fiecare jucător, ce depinde de
întreaga desfăşurare a jocului, deci de ansamblul acţiunilor tuturor jucătorilor. Jucătorii sunt
capabili să analizeze acţiunile lor şi acţionează în scopul obţinerii unui câştig cât mai mare
posibil. Regulile de joc sunt definite în mod implicit în momentul în care lista de jucători este
stabilită şi mulţimea alegerilor este precisă.
Jocul este compus dintr-un şir de mutări sau acţiuni succesive (runde de joc) efectuate
de doi sau mai mulţi jucători sau parteneri. De cele mai multe ori interesele jucătorilor sunt
diferite sau chiar contradictorii. Orice acţiune a uneia dintre părţi depinde de modul de acţiune
a celorlalţi jucători, un şir de mutări realizate de către fiecare jucător, constituie o partidă, iar

76
fiecărei partide i se ataşează o anumită valoare, reprezentând câştigul partidei pentru fiecare
jucător.
În teoria jocurilor, derularea jocurilor se realizează pornind de la câteva ipoteze de
bază.
Prima ipoteză se referă la faptul că fiecare jucător căuta să-şi maximizeze câştigurile
sale. Din acest motiv informaţia de care dispun jucătorii în momentul alegerii este esenţială.
Teoreticienii teoriei jocurilor adoptă în acest sens o poziţie radicala: pentru a izola problema
interacţiunii alegerilor individuale, ei presupun la început ca jucatorii poseda o informaţie
completă: fiecare jucător cunoaşte totul despre el şi despre ceilalţi jucatori şi în special
valoarea câştigului pentru fiecare rezultat posibil al jocului.
O a doua ipoteză este cea a cunoştinţelor (informaţiilor) comune. Fiecare jucător ştie
că ceilalţi cauta sa maximizeze câştigurile lor dar ştie deasemenea că ceilalţi cunosc faptul că
el este informat şi tot aşa mai departe. În situaţia în care informaţia este completă, singura
incertitudine la care trebuie să facă faţă un jucator este aceea de a raspunde la întrebarea: ce
vor face ceilalţi jucatori? Incertitudinea este endogena, pentru că ea provine în mod exclusiv
din deciziile jucătorilor.
Deciziile jucătorilor depind de ceea ce cred ei că vor face, iar aceste decizii pot lua
forme foarte diverse, adesea imprevizibile. La originea acestei probleme stă faptul ca
interesele jucătorilor sunt în general contradictorii: adică cea mai bună soluţie pentru unul nu
este neapărat cea mai bună soluţie pentru celălalt jucător.Cunoştinţele jucătorilor despre
adversari pot să fie complete (fiecare jucător cunoaşte rezultatele tututor mutărilor precedente
efectuate de fiecare partener, precum şi mulţimea variantelor pe care le pot utiliza ceilalţi) sau
incomplete.
Din acest moltiv, în general, se adoptă o atitudine prudentă care constă în a analiza
dacă printre alegerile posibile ale jucătorilor şi rezultatele corespondente exista una a căror
proprietăţi sunt posibil de aplicat într-un mod. Aceste proprietăţi servesc deci la a caracteriza
ceea ce numim conceptul de soluţie.
M artin Shubik 3 arată ca o teorie poate fi considerată ca având două părţi: o parte
descriptivă şi una aferenta soluţiei. Partea descriptivă conţine reprezentarea jucătorilor şi a
preferinţelor acestora, regulile şi posibilităţile strategice, rezultatele şi câştigurile. Cealaltă
parte, aferenta soluţiei, conţine rezultatul final al activităţilor motivate, raţionale ale
jucătorilor. Combinaţiile de strategii ale jucătorilor, care venifică anumite proprietăţi sunt
definite prin conceptul de soluţie a jocului.Dacă vom considera jocul doar după coordonatele
sale logice, făcând abstracţie de contextul social în care se plasează de regulă vom constata o
analogie cu situaţiile echivoce obişnuite. Jucătorii corespund agenţilor economici, regulile de
4
joc corespund constrângerilor instituţionale, cu câştiguri exprimate în utilităţi sau profituri.
Rezultatul jocului (denumit câştig sau utilitate) nu are întotdeauna o expresie
cantitativă, el poate fi exprimat şi valoric. Se pot utiliza sisteme de valori care să permită
exprimarea rezultatului printr-un număr. M atricea de câştiguri (matricea plăţilor) permite o
reprezentare completă a jocului. Ea realizează o descriere a jocului precizând numărul de
jucători, strategiile pe care le au ei la dispoziţie şi câştigurile în funcţie de combinaţiile
strategice.
Jocurile matriciale experimentale sunt puse în aplicare fără o comunicare cu
exteriorul. Există posibilitatea ca jucătorii să nu-i cunoască pe concurentiii lor, singura
informaţie pe care ei o primesc fiind una de ordin numeric. Există însă posibilitatea ca jucători
să cunoască identitatea concurenţilor. Din acest motiv este necesară realizarea unei distincţi
importante, în construcţia modelelor de joc formalizate, cu privire la fluxurile de informaţii, a
3
Shubik M.-Strategie et structure des marches-Ed Dumond, Paris, 1964, pag. 65
4
Mallinvaud E.- Leçons de theorie microeconomique-Ed Dunod, Paris, 1999, pag 148

77
elementelor de reglare a jocului său a factorului exterior structurii formale. M utările
jucătorilor pot să fie libere (alegerea conştientă a unei mutări dintre toate mutările posibile
într-o situaţie dată sau întâmplătoare (alegerea mutărilor cu un mecanism aleator). Strategia
este o descriere completă a comportamentului jucătorului în fiecare circumstanţă posibilă.
Într-un joc cu doi parteneri cu suma nulă, câştigul unui jucător este egal cu pierderea celuilalt,
suma câştigurilor este egală cu zero, iar dacă se cunoaşte strategia pură a fiecărui jucător se
poate prezice rezultatul jocului.
Jocul se derulează sub forma normiala atunci când întregul şir de decizii care trebuie
să fie luate în decursul jocului se reduce la o singură decizie şi anume alegerea unei strategii.
Din punct de vedere practic, jocul se joacă sub forma cxtinsă ceea ce înseamnă că mutările se
realizează pe rând la fiecare moment al jocului, în funcţie de situaţie.
Teoria jocurilor strategice urmăreşte stabilirea unor baze ştiinţifice pentru decizie.
Caracteristic, pentru acest gen de probleme este faptul că decidentul, în alegerea pe care o
face, trebuie să ţină seama nu numai de condiţiile în care se desfăşoară un proces şi să aleagă
soluţia cea mai bună, ci trebuie să ţină seama şi de deciziile pe care le ia adversarul şi de
voinţa acestuia.
O strategie este un plan de deciz ii care defineşte mulţimea de decizii pe care
jucătorul trebuie să o ia. În sens larg prin strategie se înţelege arta de a folosi cu
îndemânare toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului. Din punct de
vedere al teoriei jocurilor, prin strategie se înţelege totalitatea regulilor care permit
alegerea unei decizii dintr-o mulţime de decizii pe care un jucător le are la dispoziţie. Ea
reprezintă un procedeu care fixează pentru fiecare jucător modul în care poate face
alegerea. Într-un joc static în care fiecare jucător nu ia decât o decizie, o strategie va
cuprinde deci o decizie unică.
Teoria jocurilor operează cu conceptele de strategie pură ca şi cea de strategie mixtă
(sau ponderată). Un şir bine definit de mutări efectuate de către un jucător (câte o mutare bine
precizată în fiecare moment al partidei) deci o variantă de mutări succesive adoptată de un
jucător se numeşte strategie pură a jucatorulul respectiv. Din punct de vedere intuitiv, o
strategie pură a unui jucător este un plan de acţiune care precizează ce decizie trebuie aleasă
la fiecare din mutările sale în funcţie de starea în care se afla jocul.
O strategie aleatoare a unui jucător este un sistem complet de probabilităţi (o
repartiţie aleatoare) ataşate strategiilor pure ale jucătorului respectiv. Evident o strategie pură
este un caz particular de strategie aleatoare definită de un sistem de probabilităţi, toate nule,
cu excepţia probabilităţii corespunzătoare respectivei strategii pure care este egală cu unu.
Prin urmare, se asociază fiecărei strategii pure a unui jucător o probabilitate astfel încât suma
tuturor acestor probabilităţi sa fie egală cu unu. Se obţine astfel o strategie aleatoare sau mixtă
a jucătorului respectiv. Strategia aleatoare reprezintă o selecţionare a unei strategii pure cu
ajutorul unui procedeu aleator oarecare.
O strategie mixtă este cel mai bun răspuns la o acţiune oarecare dacă şi numai dacă
fiecare din strategii reprezintă cel mai bun răspuns la această acţiune. Un jucător care optează
pentru utilizarea unei strategii mixte va fi indiferent pentru toate strategiile pure la care
strategiile mixte atribuie o probabilitate posibilă. O strategie este strict dorninată dacă există o
altă strategie care poate aduce câştiguri superioare oricare ar fi strategiile alese de către ceilalţi
jucători. Dacă aceste câştiguri sunt superioare sau egale, atunci strategia este denumită ca fiind
slabă sau dominată.
Din contră, o strategie este dominată dacă ea permite obţinerea de câştiguri superioare
oricăror altor strategii, indiferent de strategiile alese de ceilalţi jucători. Deoarece matricea de
câştiguri exprimă relaţia între combinaţiile de strategii şi câştiguri, reprezentarea unui joc
printr-o matrice de câştiguri este calificată ca fiind forma strategică a unui joc. Ea este

78
utilizată pentru a cerceta modul de acţiune al jucătorilor care doresc să obţină câştiguri
maxime.
Schema unui joc strategic cuprinde mulţimea acţiunilor posibile pe care jucătorii le
efectuează pe rând de un număr finit de ori, cu respectarea unor reguli cunoscute în prealabil
şi care, în vederea stabilirii unui câştig trebuie să cuprindă neapărat repartiţia de valori între
ei. Astfel, dacă pentru realizarea unui joc unul din adversari are la dispoziţie ,,m” alternative,
iar partidă se încheie printr-o alegere, se spune că jucătorul are la dispoziţie, ,,m” strategii
pure. În general dacă un jucător are de ales unul din numerele mulţimii {1, 2, ...,m} se spune
că deţine ,,m” strategii pure; alegerea fiecăruia dintre aceste numere constituie o strategie
pură.
Jucătorii urmăresc aplicarea unor strategii care sa-le aducă maximul de avantaje, cu
alte cuvinte ei caută o strategie optimă. În jocurile strategice, prin câştigul realizat la sfârşitul
unei partide se înţelege rezultatul confruntării a doua strategi pure alese de jucători. Deoarece
adversarii nu urmăresc realizarea aceluiaşi eveniment, obiectivele lor sunt diferite ceea ce
conduce la câştiguri diferite. Pentru determinarea câştigului, trebuie cunoscut rezultatul
confruntării strategiilor pure a celor doi jucători. Astfel, o operaţie obligatorie, prealabilă
determinării câştigului o reprezintă stabilirea strategiilor pure de care dispune fiecare jucător.
De asemenea, trebuie cunoscută repartiţia câştigului, adică plată ce ar trebui făcută de unii
jucători în favoarea altora în urma confruntării fiecărei perechi de strategii pure.
Pentru orice categorie de jocuri cu doi parteneri, câştigul face legătura între mulţimea
strategiilor pure ale unui jucător şi mulţimea strategiilor pure ale adversarului său. Câştigul
este exprimat printr-o funcţie de câştig, denumită şi nucleul jocului, care trebuie cunoscută de
toţi jucătorii, odată cu celelalte reguli ale jocului. Nucleul unui joc este un concept care
desemnează mulţimea de alocaţii a resurselor, astfel că nu exista o coaliţie intre jucători care
să le permită creşterea câştigurilor în alt mod decât cel obţinut în cadrul nucleului. Nucleul
jocului admite existenţa de coaliţii intre jucători iar mulţimea repartiţiilor care satisface
condiţiile nucleului trebuie admisă ca soluţie a jocului doar dacă ea este nevidă. (vezi anexa
1.3.)

3. DILEMA PRIZIONIERULUI. JOCUL LOCALIZĂRII

În jocurile de duopol, strategiiLe posibile pe care cele două firme pot să le urmeze se
referă: fie la înţelegerea pentru a împărţi profitul; fie există posibilitatea de a trişa în raport cu
ceea ce au convenit iniţial, lucru ce ar permite firmei care trişează să obţină profituri
substanţiale în detrimentul partenerului său. O astfel de structură este asemănătoare cu cea a
jocului denumit dilema prizonierului. În situaţia de echilibru, cele două firme pot trişa sau din
contră, dacă cele două firme respectă termenii înţelegerii, vor vinde la acelaşi preţ, producând
acelaşi volum şi vor obţine acelaşi profit, ca un monopolist.
Dacă jocul de duopol se repetă la infinit, atunci există posibilitatea ca unul din cei doi
jucători să-l pedepsească pe celalat dacă trişează. Astfel, într- un joc de duopol repetat la
infinit, adoptarea de către fiecare jucător a strategiei lovitură pentru lovitură ar determină cele
două firme să se conformeze înţelegerii iniţiale. În strategia lovitură pentru lovitură, dacă unul
din cei doi jucători trişează, celălalt reacţionează în perioada următoare trişând la rândul lui.
Această strategie conduce Ia un echilibru non-cooperativ, fiecare din cei doi jucători alegând
în mod raţional să coopereze, deoarece celălalt ştie că el la rândul lui va aplica o pedeapsă
celui care trişează. Incertitudinea, rezultată din condiţiile reale ale pieţei, poate în acelaşi timp
să aibă ca efect în timp deteriorarea situaţiei de echilibru.

79
 Teoreticienii jocului cu aplicaţii în economie au arătat că războaiele de preţuri pot fi
considerate rezultatul unui joc de duopol repetat. Astfel, producătorii se conformează
acordurilor încheiate până când fluctuaţiile cererii determina scăderea preţului sub o anumită
Iimita.
Firmele reacţionează ca şi când aceasta scădere de preţ ar fi rezultatul unei defecţiuni
din partea firmelor concurente. Ele trebuie să acţioneze în acest mod pentru că firmele lor
rivale să creadă în continuare ca asupra lor planează posibilitatea de a fi pedepsite în caz de
trişare.
Astfel, menţinerea credibilităţii arnenintarilor este esenţială în susţinerea, pe termen
lung, a acordul încheiat intre firme. Pe astfel de pieţe pot interveni cicluri ale războaielor de
preţ, care se pot finaliza cu eliminarea de pe piaţă a concurenţilor mai slabi.
Soluţiile jocurilor de duopol pot fi redate prin cele de ţip: Edgeworth, von Neumann-
M orgenstern şi cea de tip Nash.
Pornind de la exemplu clasic al jocului denumit dilema prizonierului (formulat de W.
Tucker), se poate realiza o analiză situaţiei de oligopol în termenii teoriei jocurilor. Astfel,
pornind de la situaţia de duopol (piaţa este dominată doar de doi producători: A şi B, denumiţi
jucători în termenii teoriei jocurilor), în matricea de rezultate (vezi fig.3.4) sunt înscrise
profiturile realizate de firma A şi de firma B în funcţie de strategia adoptată: o producţie mai
mare sau mai scăzută.

Productia firmei A
ridicată scăzută
Producţia ridicată (5,5) (0,10)
firmei B scăzută (10,0) (7,7)

Fig. 3.4 – Matricea de rezultate

Din matricea de rezultate (vezi fig.3.4.) se pot identifica patru situaţii strategice
posibile:
- agresiune reciprocă: ambele firme (A şi B) optează pentru o producţie ridicată,
obţinând un profit identic şi egal cu 5.
- cartel sau ,, înţelegere “: ambele firme se înţeleg pentru a reduce, în mod simultan
producţia lor, obţinând un profit identic şi egal cu 7.
- atac reuşit de firma ,,A “: firma A deţine o funcţie de producţie mai puternică decât
firma B. Astfel, firma A realizează un profit maximum egal cu 10, prin preluarea unei cote de
piaţă importante de Ia firma B. În acest caz, profiturile firmei B vor fi nule.
- atac reuşit de firma ,,B” : situaţie simetrică cu cea precedentă. De această dată,
firma B realizează un profit maxim egal cu 10, iar profiturile firmei A se vor anula.
La fel ca în jocul dilema prizonierului, se poate verifica faptul că strategia optimă
a fiecărui jucător conduce la o decizie care nu este una optimă din punct de vedere
colectiv. Astfel, dacă producţia firmei B este s căzută, strat egia optimă a firmei A o
reprezintă producţia ridicată (câştigând 10 în loc de 7); dacă producţia lui B este mai
ridicată, atunci firma A trebuie să practice la rândul ei strategia unei producţii ridicate,
câştigând un profit egal cu 5 în loc de un profit nul. Astfel, pentru firmă A strategia
producţie nidicată este o strategie dominantă, ea fiind optimă oricare ar fi decizia luată de
firma B. Un raţionament simetric poate demonstra că firma B poate să adopte la rândul ei
strategia producţie ridicată. În această situaţie ambele firme A şi B aleg o producţie
ridicată şi un profit egal cu 5, deşi ar putea să realizeze fiecare un profit egal cu 7, dacă
ambele ar adopta strategia de reducere a producţiei.

80
 În concluzie, acest exemplu simplu ilustrează posibilitatea de a încheia contracte
menite în a limita efectele concurenţei. Când încheierea unor astfel de contracte este
imposibilă sau prea costisitoare pentru a fi realizată, atunci echilibrul oligopolului oscilează în
permanenţă între tendinţa unei concurente în exces pentru a invada piaţa şi cea a unei
înţelegeri implicite pentru a limita efectele nocive ale concurenţei asupra profiturilor. Pentru o
firmă, adoptarea unei strategii optime depinde de strategia care va fi adoptată de către ceilalţi
concurenţi, astfel că deciziile adoptate de concurenţi pot să întreţină reacţii în lanţ, care nu
converg în mod necesar spre un echilibru stabil al pieţei.
Teoria interdependenţei localizărilor se bazează pe ipotezele privind implicaţiile
spaţiale ale oligopolurilor fără înţelegeri între participanţi. H. Hotelling a analizat modelul de
localizare pentru doi vânzători, aflaţi în situaţia de duopol, ai unui produs omogen, în
condiţiile în care cumpărătorii acelui produs sunt uniform distribuiţi pe piaţa liniara şi
limitată.
Presupunând că fiecare client va cumpăra o unitate de produs şi va suporta costurile
de transport, relocalizarea producţiei poate fi considerată instantanee, pentru că nu irnplica
nici un fel de costuri.
Cel mai cunoscut exemplu pentru ilustrarea situaţiei enunţate anterior este analiza
localizării a doi vânzători de îngheţată pe o plajă – văzută ca o piaţă liniară şi limitată – de
lungime finită pentru un număr finit de turişti, presupunând că fiecare consumator va
cumpăra îngheţata de la cel rnai apropiat vânzător. Vom rnai presupune că cei doi vânzători
comercializează îngheţata de acelaşi tip, trebuind să aleagă preţul, cantitatea ce va fi vândută
şi localizarea lor pe plajă. Pentru consumatori, distanţa ce urmează a fi parcursă reprezintă un
element esenţial în alegerea firmei de la care el doreşte să-şi facă cumpărăturile (de exemplu,
el va compara costuriIe deplasării cu preţurile propuse de alţi ofertanţi). Distanţele relative ale
diferiţilor ofertanţi constituie indicatori nurnerici de substituire a bunurilor. Fiecare firma
dispune astfel de o anumită ,,zona de atracţie’’ – formată din cumpărătorii care se situează în
vecinătatea ei – a cărei dimensiune depinde de costurile de deplasare ale consumatorilor dar şi
de preţurile pe care le propun ofertanţii.
Într-un model de tip linear (vezi fig.3.5), în care două firme A şi B oferă produsele
lor unor consumatori repartizaţi în mod uniform pe o ,,plaja” ale cărei limite extreme sunt
notate cu M şi N, existenţa unui preţ de echilibru depinde de mobilitatea firmelor A şi B şi de
costul deplasării pentru consumatori (în ultimă instanţă de gradul de substituibilitate al
bunurilor).

Fig. 3.5. - Repartizarea clienţilor într-o zonă de atracţie

Turiştii, potenţiali consumatori de îngheţată sunt repartizaţi în mod uniform pentru fiecare
vânzător, costul unitar al îngheţatei este constant şi egal cu ,,c”. Nu există nici o restricţie de
capacitate. Fiecare turist doreşte să cumpere mai multă îngheţată dacă aceasta are un preţ de
cumpărare mai mic decât: P euro.Astfel, produsele, care sunt bunuri identice, sunt diferenţiate pe
orizontală de către cei doi comercianţi de îngheţată care nu se situează exact în acelaşi loc,
deoarece turiştii prefera să cumpere, pentru acelaşi preţ, îngheţata de Ia punctul de vânzare cel
rnai apropiat.

81
 De exemplu, tipurile de îngheţată sunt reprezentate de un spectru larg de culori şi
gusturi. Pentru vânzători, este mai puţin costisitor să modifice preţul afişat decât să-şi schimbe
locul de vânzare.
Putem reprezenta deciziile de localizare şi determinare a preţului şi volumului de
vânzare printr-un joc derulat în două etape. Dacă vânzătorii sunt situaţi în puncte diferite,
turiştii trebuie să compare costurile totale de achiziţie. Fiecare vânzător este în faţa unei
dileme: fie să fixeze un preţ ridicat, fie să fixeze un preţ mai scăzut pentru a câştiga o parte
mai importantă din piaţă. Preţurile de echilibru, dacă există, depind de localizarea celor doi
vânzători, deoarece clientela cea mai apropiată de fiecare vânzător este gata să plătească un
preţ mai ridicat decât să parcurgă o distanţă mare între cei doi vânzători.
Diferenţierea produsului poate duce la posibilitatea de a crea în mod artificial o putere
de monopol. De exemplu, dacă preţurile sunt doar proporţionale cu distanţa parcursă; nu
există o situaţie de echilibru atunci când vânzătorii sunt prea aproape unii faţă de alţii. Dacă
aceste costuri sunt proporţionale cu pătratul distanţei parcurse, atunci un echilibru exista
indiferent de localizarea vânzătorilor. Soluţia pe care o propune Hotelling este formulată sub
forma unui joc de duopol, aflat sub ipoteza că fiecare din cei doi vânzători sesizeaze reacţiile
rivalului sau Ia o schimbare a localizării sale.
În prima etapă a jocului, vânzătorii aleg în mod noncooperativ localizarea lor astfel
încât să-şi rnaximizeze profiturile, ştiind că preţul de echilibru în a doua etapă va fi stabilit în
funcţie de localizările alese. Fiecare vânzător este confruntat cu o dilemă: dacă el se
diferenţiază (prin distanţa faţă de concurentul său), atunci el pierde cota sa de piaţă.
Pentru o înţelegere rnai bună, vom simplifica problema presupunând că preţul este
stabilit de vânzători. Aşa cum arată Hotteling, iniţial vânzătorii se afla în puncte diferite pe
plajă, dar dacă unul din vânzători va presupune că rivalul său nu va reacţiona la o schimbare a
localizării sale se mută mai în stânga acestuia. Dar, în rândul său, vânzătorul concurent se va
muta şi el către acesta, astfel că în situaţia de echilibrul, vânzătorii aleg aceeaşi localizare
spaţială, se vor găsi spate în spate, În mijlocul plajei (considerată centrul pieţei).Situaţi în
acest punct, centrul plajei, nici unul dintre cei doi nu are interesul să părăsească această
localizare spaţială, deoarece s-ar pierde jumătate din clientela sa.
Se poate concluziona că problemele de localizare în cazul de duopol tind spre o
localizare concentrată în centrul pieţei, cu condiţia că cererea să fie complet inelastică. În
general, alegerile de diferenţiere şi de preţ nu sunt optime. Diferenţierea întreţine preţuri mai
ridicate decât cele ce ar putea fi obţinute în cadrul concurenţei perfecte, localizarea aleasa de
către firme nu se realizează în scopul de a reduce suma costurilor de transport ale turiştilor.
Astfel, concurenţa intre vânzătorii care pot produce bunuri diferenţiate reprezintă un
mod de alocare al resurselor ineficient după criteriul lui Pareto. Ea este ineficace dintr-un
dublu punct de vedere: pentru comparatorii care ar prefera un alt sistem de preţ decât cel al
vânzătorilor localizaţi în mod diferit; pentru vânzătorii care ar avea interesul să formeze o
înţelegere după fixarea preţului minimal P pe care cumpărătorii sunt gata să-l plătească.

4. ECHILIBRUL NAS H

Dilema prizonierului are o soluţie unică pentru ca ambii jucători au aceeaş i

strategie dominanta. Când sunt adăugate mai multe opţiuni şans ele ca toate persoanele s ă
aibă aceeaş i strategie dominantă devin mai puţin probabile. John Nash sugera soluţia
următoare care functionează adesea. Dacă un s et de strategii cu însuşirea conform căreia
nici un jucător nu poate beneficia din schimbarea strategiei sale, în timp ce ceilalţi jucatori
îşi menţin strategiile neschimbate; acest set de strategii constituie un echilibru Nash.

82
Pentru a sublinia importanţa acestui concept, oricând vedem oameni cooperând în acelaş i
fel pe o perioadă de timp indelungat ă, inferând că strategiile lor reflectă un echilibru
Nash, este plauzibilă. D e aceea pentru că oamenii continuă să facă lucrurile în acelaşi fel
când schimbarea nu rentează.
Echilibrul Nash este autoconsolidant. Dacă fiecare jucător aşteaptă din partea celorlalţi sa
aleagă echilibrul Nash, atunci fiecare jucator va alege echilibrul Nash. Comportamentul prevăzut
se potriveşte cu comportarnentul de fapt. Astfel, echlibrul Nash este compatibil cu aşteptările
raţionale.

Să presupunem că sunt disponibile trei nivele de cooperare (fară, pe jumătate, pe

deplin) pentru Bob şi Alice cu urmatoarele remuneraţii (în mii de $):

Remuneraţia lui Bob Nivele de cooperare ale lui Alice

Remuneraţia lui Alice Fără pe jumătate totală
Nivele de cooperare fără
ale lui Bob pe jumtate
totală

În acest joc, nu există nici o strategic dominantă. Să luăm în considerare cazul lui
Alice. Dacă Bob nu coopereaza, Alice o duce mai bine necooperând. Dacă Bob coopereaza pe
jumătate, Alice o duce mai bine necooperând. Totuşi când Bob cooperează pe deplin Alice o
duce mai bine cooperând pe jumătate. Astfel, nici o alegere de una singură nu-i va aduce lui
Alice profit, independent de ce alege Bob. În mod similar, nici Bob nu are o strategic
dominantă.
Jocul chiar are un echilibru Nash. Pentru a găsi un echilibru Nash (este posibil să
existe mai mult decât unul), pornim cu orice pereche de alegeri şi vedem dacă ambii jucători o
duc mai rău dacă unul sau celălalt acţionează separat (presupunând că celălalt nu se schimbă).
De exemplu, să presupunem că atât Alice, cât şi Bob cooperează pe deplin. Lui Alice îi este
mai bine cooperând doar pe jumatate. Aşadar, acesta nu este un echilibru Nash. Să
considerăm o cooperare pe jumătate din partea amândurora. Lui Alice îi este mai bine
necooperând. După epuizarea tuturor combinaţiilor, nu ne mai rămâne nici una dintre
cooperări. Alice o duce mai rău cooperând mai mult, presupunând că Bob nu cooperează
deloc. În mod similar, Bob o duce mai rău acţionând diferit, presupunând că Alice continuă să
fie necooperantă. Deci, colţul din stânga sus reprezintă un echilibru Nash. Nici unul dintre ei
nu va coopera.
Problemă: Oamenii pot conduce maşini mari sau maşini mici. Să presupunem că
oamenilor le pasă numai de costurile unui accident şi că aceste costuri sunt direct
proporţionale cu greutatea combinată a maşinilor implicate. Accidente intre maşini au loc la
întâmplare. Când toţi conduc maşini mici, costurile comune ale coliziunii sunt mai scăzute
(sunt aceleaşi pentru ambele maşini). Totuşi când o maşină mai mare izbeşte o maşină mai
mică, aproape toate costurile accidentului sunt asociate maşinii mai mici.

Schema costurilor este după cum urmează:

Costurile accidentului pentru maşina B M aşina A

Costurie accidentului pentru maşina A mică mare
M aşina B mică 15.15 30.10
mare 10.30 25.25

83
 a. Care este soluţia cooperantă pentru acest joc?
b. Care va fi trategia dominanta pentru toţi jucatorii?
Soluţia:
a. Aceasta este o altă vers iune a dilemei prizonierului. Soluţia cooperantă este ca
fiecare să conducă o maşină mică, determinând costurile accidentului ca fiind cele mai
mici.
b. Strategia dominantă pentru toate persoanele este sá conducă o maşină mare. Dacă
cealaltă persoana conduce o maşină mică, atunci să conduci o maşină mare este de asemenea
cel mai bine (scăzând costurile accidentului de la 30 în cazul unei maşini mici la 25). Dacă
cealaltă persoană conduce o maşină mică, atunci sa conduci o maşină mare este cel mai bine
(scăzând costurile accidentului de la 15 în cazul unei maşini mici la 10). Toata lumea va
conduce o maşină mare.

5. JOCURI KEYN ESS IENE

Să presupunem că mai mulţi jucători într-o economie folosesc următorul joc :

Retributia lui Bob Alice

Retributia lui Alice Alegerea X Alegerea Y
Bob Alegerea X 20.20 0.0
Alegerea Y 0.0 30.30

Cu mulţi jucători, echilibrul Nash va fi că vor alege cu toţii X sau vor alege cu toţii Y.
Din moment ce Y este mai productiv (producând un total de 60.000$) este alegerea preferată.
Dacă ar exista doar doi jucatori, ar fi alegerea comună. Totuşi cu mai mulţi jucători, nu este
cazul. Să presupunem că jucătorii ar trebui sa aleagă între x şi y înainte să fie cunoscută
productivitatea lor şi ar fi ales cu toţii x. Brusc, devine cunoscut că y este mai productiv. Dacă
doar un jucator alege y, ei vor fi neproductivi. Rezultatul ar putea fi acela că coordonarea
dintre mai mulţi jucători conduce la o alegere mai puţin decât optimă. Aranjând pentru toţi sa-
şi schimbe opţiunea (în special dacă câştigurile schimbării sunt disproportionale) este prea
costisitor. Acest tip de problemă de coordonare arată de ce anumite standarde tehnice pot
deveni dominante atunci când într-un anumit sens, nu sunt cele mai bune. Principalul exemplu
dat de obicei este tastatura QWERTY (literele venind de la cele din colţul stângă sus al
tastaturii). Tastatura QWERTY a fost proiectată în secolul 19 cu caracterele alese să-i uşureze
celui care scrie menţinerea tastelor fără să se comprime. QWERTY devine tastatură standard
folosită de toată lumea. August Dvorakd a proiectat o nouă tastatura în 1930 care, fiind
corectata, a permis oamenilor să dactilografieze mai repede şi a fost mai uşor de învăţat.
Potrivit povestei lui QWERTY obişnuită, tastatura Dvorak nu a fost adaptată pentru că ar cere
coordonarea industriei dactilografierii (de exemplu, revazând cursurile de dactilografiere,
producând noi tastaturi şi aşa mai departe). Tehnologia veche find depăşită este numită
dependenta de traiectorie. Dependenţa de traiectorie se întâmplă când, odată inceputa o
anumită traiectorie, o economie devine inchisa într-o tehnologie inferioara. Din pacate, pentru
susţinătorii dependenţei de traiectorie, povestea QWERTY s-a dovedit a fi falsa (tastatura
QWERTY este la fel de rapidă ca oricare alta). Totuşi trebuie sa aduca un exemplu major al
dependenţei de traiectorie.
Acest mod de gândire face parte din noile economii Keynesiene, care aşeaza ideile
Keynesiene într-un chenar al aşteptărilor raţionale. Ţelul este de a explica de ce există
asemenea prăbuşiri persistente în economie cum este M area Depresiune. Ideea de bază este că

84
există multiple echilibre, ca economia ar putea aluneca într-un echilibru inferior, şi că prin
dependenţă de traiectorie, ar putea fi blocate aici.
Pentru a ilustra un joc care conduce la o scădere bruscă, să presupunem că toţi jucătorii
sunt salariaţi şi pot să aleagă să investească în tehnologia X sau în tehnologia Y. Tehnologia X
cere o investiţie scăzută în capital şi în instruirea muncitorilor. Tehnologia Y cere o investiţie
mare în capital şi în instruirea muncitorilor. Tehnologia Y, dacă este folosită, în mare rnasură,
are cel mai mare profit. Piedica în folosirea tehnologiei Y este ca Y este mai costisitoare de
folosit când muncitorii neinstruiţi suficient sunt imediat disponibili pe piaţa muncii. Să
presupunem că 40 de procente din forţa de muncă trebuie să fie instruită la nivel înalt pentru că
Y să fie cea mai profitabilă tehnologie. Aceasta conduce la două posibile echilibre. Dacă mai
puţin de 40 de procente ale forţei de muncă sunt antrenate conform lui Y, atunci X este
tehnologia mai profitabilă şi toată lurnea o va folosi pe X. Dacă mai mult de 40 de procente ale
forţei de rnuncă sunt antrenate conform lui Y, atunci Y este tehnologia mai profitabilă şi toată
lurnea o va folosi pe Y. Rezultatul este un joc de coordonare că cele de mai înainte în care
fiecare selectează X sau Y.
Acest exemplu poate fi folosit pentru a explica expansiunile şi recesiunile economice.
Să presupunem că toţi folosesc pe X. Apoi, tehnologia Y este descoperită. Piaţa anticipează că
fiecare îşi va schimba tehnologia cu Y şi investitorii cheltuiesc în schimbare, anticipând
(raţional) efectul pozitiv. Economia creşte, piaţa financiară se dezvoltă şi productivitatea
creşte. La acest punct, poate datorită noii informaţii, piaţa ajunge să creadă că cele 40 de
procente magice nu vor fi realizate. Aşadar, toată lumea se opreşte din a investi şi pragul de
40% nu este atins. Brusc, firmele care au investit în Y dau faliment, muncitorii bine instruiţi
se trezesc fără slujbe şi economia intră în regres. Aceasta este o versiune a poveştii
expansiunii şi recesiunii post-Walrasiana. M ajoritatea modelelor Walrasiene au trăsături
comune: (1) investiţiile creează exteriorizări care fac alte firme mai profitabile (aici creând o
ofertă de muncitori pregăti (2) un anumit nivel critic al investiţiei largi în economic trebuie să
fie obţinut pentru că ea să fie profitabilă pentru firme individuale. (3) aşteptările în ceea ce
priveşte atingerea nivelului critic afectează nivelul activităţii economice.
În dilema prizonierului era greu ca oamenii să comunice şi să negocieze. Ce s-ar
întâmpla dacă oamenilor le-ar fi uşor să comunice şi să negocieze. Rezultatul este descris de
ceea ce se numeşte strategia dominantă. Înainte de a înţelege ce este strategia dominantă,
trebuie să descriem comportamentul unei coaliţii care ne conduce spre ea. O coaliţie este un
grup de jucători care sunt de acord să-şi coordoneze strategiile. Ceea ce primeşte fiecare
membru al coaliţiei se numeşte alocare. Orice alocare se numeşte a fi Pareto eficienţa când
singura cale de a face o persoană să câştige mai bine, este de a face pe altcineva să câştige mai
prost. Pentru a ilustra acest lucru, să presupunem că singurul lucru pe care îl fac coaliţiile este
să aloce bani. Să presupunem că, coaliţia A se străduieşte să aducă 10 membri şi coaliţia B
cauta aceiaşi membri (ne gândim la coaliţi ca fiind cluburi şi oamenii pot adera într-un singur
club). M ai întâi, coaliţia cu cei mai mulţi bani va domina în mod evident (asta înseamnă că va
obţine cei 10 rnembri). Dacă A are de alocat doar 1000$ şi B are 1200$, atunci B poate oferi
fiecărei persoane orice oferea şi A (ceea ce se va ridica la cel mult 1000$) plus ceva în plus.
În al doilea rând, dacă mai multe coaliţii sunt în competiţie pentru atragerea de membri, ele
vor fi nevoite să cheltuie toţi banii pe care îi au. Dacă B şi C au de cheltuială câte 1200$, dar
B cheltuie doar 1200$, atunci C poate oferi mai mult decât B. După tot ce s-a spus şi s-a făcut
coaliţia dominantă rămasă va fi cea care are mai mulţi bani, care vor fi alocaţi membrilor în
întregime. Ea va fi Pareto eficienţă din moment ce, dacă un membru este făcut să câştige mai
bine, un altul o va duce mai rău. Strategia dominantă a unui joc este formată din toate
alocările nedominante. Nici o persoană sau grup nu pot deveni mai înstăriţi abandonând o
coaliţie. Asta înseamnă, după cum am văzut, că dacă un membru este făcut să câştige mai

85
bine, un altul o va duce mai rău. Selectarea strategiilor dominante de către toţi jucătorii poate
conduce la o situaţie suboptimala – în sens Pareto.
Am văzut că piaţa în concurenţă liberă îşi maximalizează beneficiile nete. Ce s-ar
întâmpla dacă n-ar exista piata. Cum ar fi dacă, cineva este pe internet şi poate comunica cu
oricine altcineva despre tot ce vor. Ei pot forma coaliţii pentru a cumpăra şi vinde bunuri. Va
avea loc această afacere de comerţ. E la acelaşi preţ care ar fi rezultat de pe o piaţă liberă?
Răspunsul este da. M otivele sunt următoarele:
1. Coaliţiile care domină vor fi cele cu cei mai mulţi bani alocaţi, cum am văzut mai
sus. În cazul pieţelor, acest lucru corespunde beneficiului net maxim: suma surplusurilor
producătorului şi consumatorului la nivelul de producţiei al unei pieţe libere.
2. Cu concurenţă (mai mulţi jucători), coaliţiile se vor forma şi reforma până când
persoane similare prirnesc aceeaşi alocare. Acest lucru înseamnă că toţi cumpărătorii vor
primi acelaşi preţ. Dacă un cumpărător primeşte un preţ mai mare, acest cumpărător poate
merge la alţi vânzători şi să negocieze un preţ mai mic. Acest lucru va continua până când toţi
cumpărătorii vor plăti acelasi preţ. În acel fel, tuturor vânzătorilor li se va plăti acelaşi preţ;
3. Preţul va egala preţul pieţei acolo unde curba cererii intersectează curba ofertei.

6. JOCURI EVOLUŢIONIS TE

Până acum, jucătorii au fost inteligenţi şi raţionali şi au învăţat economia bine. Să

presupunem, în schimb că jucătorii încep să ia decizii la întâmplare, îşi observă rezultatele, şi
învăţând, adoptă reguli simple empirice de joc. Pentru a ilustra rezultatele, să lăsăm jucătorii
sa se întâlnească la întâmplare să joace jocul urmator şi să lasam pe fiecare sa aleagă dând cu
banul daca să coopereze sau nu:

Remuneratia jucatorului B A
Remuneratia jucatorului A Necooperant cooperant
B necooperant 15.15 30.10
cooperant 10.30 25.25

Cu mai mulţi jucatori, sorţii vor decide că jumătate dintre ei sa fie cooperanţi, iar
cealaltă jumatate necooperanţi. o patrime va fi în perechi în care amândoi sunt cooperanţi, o
pătrime în perechi unde nici unul nu cooperează, şi o jumatate în perechi în care numai unul
cooperează. Dintre cei care au ales să coopereze, jumatate se vor întâlni cu cooperanţi,
jumătate cu necooperanţi Asfel, dintre cei care cooperează 50% vor produce 25$ şi 50% vor
produce 10$. Dintre cei care au ales să nu coopereze, 50% vor produce 15$ şi 50% vor
produce 30$. Să presupunem că oamenii folosesc următoarea regulă empirică: îmi voi
continua strategia actuala dacă produc media sau mai mult, altfel irni voi schimba opţiunea.
M edia per persoană este de 20$ (1/4* 10$) + (1/4* 15$) + (1/4*25$) + (1/4*3 0$). Tn
schimbul urrnător, jurnatate dintre cei necooperanţi vor alege cooperarea şi jumătate dintre cei
cooperanţi vor alege necooperarea. Decalajul de bază rămâne neschimbat şi jocul va continua
tot aşa la nesfârşit.
Acurn să presupunem că oamenii se întâlnesc la întâmplare prima dată, dar dacă vor,
pot continua cu partenerul actual folosind aceeaşi strategie (de exernplu, dacă un muncitor
cinstit găseşte un angajator cinstit el va rămâne la slujba actuală). Rezultatul va fi ca după
prima rundă, perechile cooperante vor ramâne cuplate şi celelalte se vor împerechea la
întâmplare Cei din perechile necooperante din prima runda, vor alege acum sa fie ambii
cooperanţi. Cei din perechile mixte, vor alege acum să fie ambii necooperanţi Astfel, avern

86
aceleaşi perechi jumătate - jumătate ca mai înainte. Din nou un sfert din acest grup va deveni
permanent cooperant. Din moment ce jocul continuă perechile cinstite vor domina şi toate
persoanele vor ajunge eventual într-o pereche onestă.
Acesta este un exemplu de joc evoluţionist. Oamenii nu pornesc la drum ca fiind
oneşti sau necinstiţi, dar invata. Pentru că onestitatea este răsplătită, oamenii învaţă sa fie
oneşti pe măsură cc jocul evo1uează.
Problemă: Să presupunem că în jocul de mai sus, perechile cooperante se despart
după un număr de runde determinat aleatoriu (similar cu fluctuaţia normalá de pe piaţa
locurilor de muncă). Vor continua să fie cooperanţi? Soluţie: Nu. Să presupunem că fiecare
este cooperant, mai puţin tu. Ai putea sa-ţi înşeli (nu să cooperezi cu) partenerul tau de mult
timp chiar înainte de sfârşit şi astfel să obţii mai mult. Acest lucru ar cauza despărtirea
perechii, dar atunci ai fi cuplat cu alţi cooperanţi şi i-ai înşela şi pe ei. Aşadar a fi necooperant
va renta cel puţin pentru unii oameni. Într-un mod similar, un escroc o duce mai bine când
toată lumea este cinstita.
Teoria jocului evoluţionist şi-a primit numele pentru ca a fost aplicata în evoluţie.
De ce, de exemplu, majoritatea anirnalelor prădătoare coopereaza cu alţi mernbrii ai
haiteia În mod evident, animalele nu citesc cărţi despre teoria jocului pentru a- dezvolt a
strategiile. Deja, vor învăţa anumite comportamente care se dovedesc a fi productive. Cel
mai probabil, cooperarea rezidă în mai multă mâncare, căci o haită de animale este mai
probabil să omoare o haită mai mare cu o probabilitate mai scăzută a daunelor. Simpla
regula empirică – aceasta înseamnă mai multă mâncare pentru mine – ar deterrnina
animalele să coopereze.

7. JOCURI DIN AMICE

Abordarea dinamică a realităţii economice are în vedere modificarea parametrilor, a

variabilelor care concură la desfăşurarea vieţii economice şi sociale. Studiul dinamic complet
arată că în economie schimbările structurale şi oscilaţiile sunt regula şi nu excepţia, iar stările
staţionare devin în general instabile când anumiţi parametrii variază. Astfel, economia poate
evolua către cicluri economice sau către situaţii de haos economic. Din acest motiv s-a impus
studiul dinamic în locul teoriilor clasice (studiul static) al echilibrelor economice, bazate în mare
măsură pe modele economice constând din ecuaţii algebrice. Cheia pentru supravieţuire în cazul
jocurilor economice o constituie capacitatea firmelor (denumite jucători în termenii teoriei
jocurilor) de a-şi adapta strategiile la mediul aflat în permanenţă schimbare. Astfel, este necesară o
anticipare corecta a evenimentelor viitoare, simulată cu ajutorul jocurilor de supravieţuire
economică .
Analiza cross-impact, previz iunea cerere-hazard, precum şi scenarii multiple sunt
numai câteva din metodologiile de realizare a previziunilor cu caracter economic. În
ultimii ani aceste previziuni se realizează cu ajutorul unor programe implementate pe
calculator şi module de decizie. Proces ele cu caracter economic se studiaz ă în timp discret
(an, lună, trimestru, semestru, decadă, săptămână, zi, oră) sau prin introducerea unei
unităţi de simulare, dinamica acestor proces e fiind des cris ă prin modele dis crete constând
în ecuaţii cu diferenţe finite, sisteme de ecuaţii cu diferenţe finite sau ecuaţii recurente.
M odelele microeconomice constituie nuclee din care s e compun modelele
macroeconomice, deoarece estimarea parametrilor, pentru acestea din urmă, depind de
caracteristicile microeconomice. Dacă modelele prevăd o evoluţie caracterizată de o
anumită ciclicitate, atunci confirmarea acestora are loc numai dacă în sistem nu s-au
produs mutaţii structurale, cum ar fi o intervenţie puternică din partea statului care

87
modifică întregul mecanis m de reacţii ale s istemului. Situaţia jocurilor non-cooperative
dinamice de ,,n” jucători s e poate analiza cu ajutorul a patru modele:
a. modelul cu preţ ca parametru (modelul punctului de interes general) ;
b.modelul Cournot de ,,n’’ persoane (strategia de producţie);
c.modelul Bertrand de ,,n’ persoane (strategia de preţ) ;
d.jocurile strategice de preţ şi cantităţi de ,,n” persoane..

Pornind de la ipoteza că pe piaţa acţionează doar două firme, cazul duopolului,

economistul francez A. Cournot a anticipat conceptul de echilibru Nash (denumit ulterior
echilibrul Cournot - Nash). În modelul de tip Cournot fiecare din cei doi producători aleg
producţia fără să ţină cont de alegerea celuilalt. Preţul pentru care bunurile sunt vândute este
determinat pornind de la cerere şi se ajustează până când oferta este egală cu cererea. Oferta
totală este o însumare a celor două cantităţi produse: q = qa + q2. Preţul la care vor fi vândute
bunurile va fi egal cu: P = M -qa — q2.
Dacă rnodelăm acest caz sub forma unui joc, atunci cele două firme devin, în
termenii teoriei jocurilor, jucătorul 1 şi respectiv jucătorul 2. Jocul s e derulează sub forma
unor mutări simultane în care fiecare jucător alege un număr qi în intervalul [O, M ].
Părţile jucătorilor pentru acest joc sunt ident ificate cu ajutorul profiturilor pe care aceştia
le obţin. Astfel, funcţiile de plată sunt: aa (qa ,q2) = (P-c)qa= (M -c-qa-q2)qa şi respective
a2 (qa, q2) = (P- c)q2 = (M - c — qa — q2)q2.
Jocul este infinit dacă mulţimea de strategii a fiecărui jucător este infinită. Acest tip
de joc nu este dificil de analizat dacă utilizăm calculul diferenţial. În situaţia de faţă se poate
identifica un singur echilibru Nash de formă: (qa,q2). Pentru a găsi cel mai bun răspuns la
alegerea q2 a jucătorului 2 este suficient ca jucătorul 1 să anuleze derivată funcţiei sale de
profit:

8. PROVOCĂRILE JOCURILOR ÎN TEORIA

Ş I PRACTIC A MICROECONOMICĂ

Preocupată de problema cuantificării economice şi de exprimarea cât mai riguroasă a

relaţiilor dintre ele, scoala marginalistă din cadrul gândirii economice a adus contribuţii la
îmbogăţirea instrumentului analitic în acest domeniu şi a îmbogăţit considerabil problematica
ştiinţei microeconomice, imprimându-i o pronunţată nota de modernitate.
Importanţa cunoaşterii mecanismelor pieţei, a relaţiilor dintre preţ şi celelalte
variabile economice, este în general recunoscută atât la nivel microeconomic cât şi la nivel
macroeconomic. Agentul economic (denumit jucător în termenii teoriei jocurilor) fie că este
vânzător, fie că este producător trebuie să îşi definească un comportament şi să-şi formuleze
strategiile de acţiune viitoare.
M odelele economice şi practica modelării economico-matematice au constituit un
excelent instrurnent pentru studierea jocurilor cu caracter economic, stimulând cercetarea în
acest domeniu. În ultimul deceniu o serie de metode de modelare din teoria matematica dar şi
economică au fost utilizate pentru a studia evoluţia unor parametrii de stare din domeniul
social- economic. Astfel, clasa de sisteme intens studiate în dinamica economică sunt cele
care modelează ciclul de afaceri,. modelele de creştere economică precum şi modelele de care
studiază jocul preţurilor într-o perspectivă dinamică.
În ultimul deceniu s-au evidenţiat şi evoluţii cvasiperiodice în cadrul modelelor
economice precum şi comportament haotic. Astfel, s-a răsturnat concepţia dominantă în

88
ştiinţa economică şi anume că echilibrele economice sunt stabile şi în absenţa şocurilor
externe, economia tinde spre o stare staţionară.
În calitate de instrument modern de lucru în economie, teoria jocurilorpoate fi
utilizata în analizarea inegalităţii schimburilor derulate intre agenţi, schimburi care sunt în
mod inevitabil, supuse costurilor de tranzacţie. Astfel, teoria jocurilor pune la dispoziţia
agenţilor economici un set de strategii posibile (scenarii de joc) pentru simularea diferitelor
structuri de piaţă şi mai ales pentru formularea şi adoptarea deciziilor care sa conducă spre
cel mai bun rezultat posibil.
Teoria jocurilor redă, prin generosul său instrumentar, o grilă de analiză pentru
identificarea cauzelor inerente tranzacţii de pe piaţă. Ea îşi bazează postulatele pe analiza
legăturilor de interdependentă strategică ale agenţilor economici. Din acest motiv analiza
microeconomică, din perspectiva teoriei jocurilor este orientată spre rezolvarea conflictelor
cauzate de problemele de redistribuire. Teoria jocurilor alături de economia informaţiei sunt
instrumentele de lucru ale noii microeconomii.
Pornind de la ipoteză de raţionalitate, ţinând cont de infomaţia de care dispun agenţii
economici (denumiţi jucători în termenii teoriei jocurilor) precum şi de constrângerile impuse
prin regulile de joc, intrumentarul oferit de teoria jocurilor în economie este unul generos şi
extrem de util. Din acest instrumental fac parte modelele de interacţiune a agenţilor raţionali.
Acestea sunt modele de joc ale căror aplicaţii se regăsesc în domeniul economic, în general şi
cel microeconomic în special.
Teoria jocurilor demonstrează că deciziile individuale ale agenţilor economici egoişti
sunt de cele mai multe ori incompatibile cu interesul general iar în absenţa comunicării
indivizii realizează de cele mai multe ori alegeri ineficiente.
Pornind de la realitatea că domeniile de aplicare ale teoriei jocurilor sunt foarte
diferite şi eterogene, acoperind practic o gamă extrem de vastă, am considerat oportună
consacrarea unui capitol special Pentru a prezenta principalele domenii în care conceptele din
teoria jocurilor sunt utilizate în contexte foarte diferite dar care au un punct comun dat de
principiul raţionalităţii.
Teoria jocurilor utilizează instrumente eficiente de lucru care permit rezolvarea
unor probleme importante din practica economică în general, iar în particular în practică
de preţuri.
Din acest motiv, pe de o parte, teoria jocurilor este un instrument matematic, în
totalitate axiomatic, iar paradoxurile descoperite de teoreticienii teoriei jocurilor se referă la
consecinţele rezultate din aplicarea principiului raţionalităţii, pe de altă parte există rezerve în
ceea ce priveşte credinţele legate de majoritatea conceptelor de soluţii şi în special cele legate
de echilibrul Nash.
Deşi la prima vedere sunt preferate rezultatele de tip cooperativ în care fiecare agent
economic încearcă să determine soluţia jocului invocând credinţele jucătorilor, abordarea prin
prisma jocurilor cooperative nu prezintă un interes prea mare deoarece jucătorii nu primesc nici o
sancţiune în cazul nerespectării acordurilor. Aşa cum s-a arătat, în realitate analiza
microeconomică, în termenii teoriei jocurilor, acordă importanţă echilibrelor necooperative de tip
Nash deoarece din punct de vedere non-cooperativ lucrurile stau cu totul altfel, încheierea
acordurilor este asigurata de respectarea acestora pentru că jucătorii sunt direct interesaţi în acest
scop.
Alegerile raţionale, ce vizează obţinerea unui câştig maximal, depind în mod esenţial
de cadrul în care ele se exercită (regulile de joc) şi de informaţia de care dispun jucătorii.O
atenţie deosebită a fost acordată problemei coordonării deciziilor individuale adoptate într-un
mediu profund non- cooperativ, la care s-a adăugat studiul problemei asimetriei informaţiei
legată, la rândul ei, de problema riscului moral şi al antiselecţiei.

89
 De-a lungul celor patru capitole ale cărţii am încercat sa răspundem la o serie de întrebări
de genul: de ce teoria jocurilor ar trebui preferată altor instrumente de studiere a microeconomiei?
Este această teorie mai eficace decât altele? Ce rol poate sa joace teoria jocurilor în
microeconomică etc. Argumentele pe care le-am adus în carte, ca răspuns la aceste întrebări, au
reliefat importanţa pe care o are utilizarea teoriei jocurilor în economie şi mai ales capacitatea ei
de a identifica situaţiile conflictuale şi de a formula strategii pentru rezolvarea lor. Din acest
motiv, considerăm că:
- teoria jocurilor este un instrument eficace şi modern de analiza economică, utilizarea
conceptelor cu care ea opereaza permite o mai bună înţelegere şi explicare a fenomenelor
economice;
- este adevarat că teoria jocurilor face apel la modele matematice, de multe ori extrem
de complexe, denumite în mod formal jocuri, pentru care însă propune un limbaj clar şi precis
de exprimare a ideilor şi mai ales permite testarea acestora.
Se pot identifica două caracteristici esenţiale ale teoriei jocurilor: un domeniu de
investigare extrem de vast (numeroase situaţii care ţin sau nu de ştiinţă economică pot fi
studiate cu ajutorul teoriei jocurilor) pe de o parte iar pe de altă parte utilizarea unui set de
reguli extrem de riguroase, fiind bine codificate şi extrem de precise.
Deşi teoria jocurilor este axata în principal pe studierea deciziilor raţionale ale unui
agent economic, în viata reala, intervin şi elemente surpriză pentru care aceasta propune
modalităţi de identificare a celor mai bune decizii (sau al celui mai bun răspuns) ţinând cont
de preferinţele şi de informaţiile de care dispun agenţii economici.Din această perspectivă
considerăm că teoria jocurilor a provocat o reconstrucţie importantă a microeconomiei,
denumită în literatura de specialitate noua microeconomie. Aceasta reconstrucţie este realizată
pornind de la principiul interdependenţei strategice care este bazat la rândul său pe două
aspecte esenţiale:
a. asimetria informaţiei identificată cu ajutorul jocurilor de informare incompletă. O
serie de concepte curn ar fi: selecţie adversă, risc, incitaţii, modelul principal-agent etc. fiind
reprezentative pentru astfel de jocuri;
b. strategiile de cooperare şi de parteneriat rezultat al negocierii preţurilor prin care
se concretizează acţiunile actorilor economici ce acceptă sau refuză să coopereze.
Considerăm utilizarea teoriei jocurilor asigură decidenţilor posibilitatea de a simula
mai bine diferitele situaţii de interacţiune strategică pornind de la cele mai simplificate
modele de joc şi pâna la cele mai complexe. Din această perspectivă este importantă
construcţia acestor modele cât mai apropiată de realitatea economică, propunând formulări
simple care să fie uşor reţinute de către decidenţi, utilizând un bagaj tehnic minim (funcţii
lineare, matrice de plăţi, distribuţii de probabilitate uniforme etc).
Analizarea problemelor legate de informare, a celor de natură conflictuală permite o
înţelegere rnai bună a complexităţii mecanismelor de pe piaţa reală. De exemplu pe piaţa
muncii negocierile colective pe baza modelului Principal-A gent sunt utile pentru identificarea
originii şomajului involuntar, pentru a evalua eficacitatea politicilor de ocupare etc. La fel, în
economia publică noua microeconomie face posibilă, cu ajutorul teoriei jocurilor, elaborarea
unor principii eficiente de alocare. Aceste principii permit definirea sistemelor de producere a
bunurilor publice, împărţirea puterii etc.
În dorneniul financiar teoria jocurilor permite ameliorarea funcţionarii economiei şi
compararea eficacităţii diferitelor modalităţi de finanţare şi de organizare a pieţei financiare etc.
Articularea elementelor noi aduse de noua microeconomie a dat naştere la începutul
anilor ‘80 unui curent denumit noua macroeconomie keynesiană. Utilizarea instrumentelor
furnizate de noua microeconomie a permis studierea modelelor macroeconomice de echilibru
general pornind de la interacţiunile dintre pieţele concurenţiale imperfecte.

90
 Un astfel de demers, al cărui scop este de a explica dezechilibrele macroeconomice
pornind de la comportamentele individuale, s-a realizat prin integrarea aporturilor teoriei
jocurilor şi ale economiei informaţiei. Teoria jocurilor permite evaluarea consecinţelor, a
limitelor de coordonare şi a problemelor informaţionale inerente diferitelor tranzacţii cu
privire la şomaj, la instabilitatea inflaţiei, la creştere economică etc. În macroeconomia
modernă echilibrul macroeconomic este un echilibru al deciziilor strategice şi nu unul de forţe
singulare.
Amploarea dezechilibrelor macroeconomice depinde de poziţiile strategice ale agenţilor
economici şi de credinţele lor în evenimentele viitoare. Aplicarea conceptelor utilizate de noua
microeconomie modifică în mod fundamental concepţia de echilibru macroeconomic şi permite
reintegrarea rolului instituţiilor şi al credinţelor în explicarea instabilităţii la nivel macroeconomic.
Este adevărat că teoria jocurilor prezintă o serie de avantaje dar ea ridică şi o serie de
probleme pentru teoria şi practica economică în general şi cea de preţuri în particular. Astfel,
deşi nu a modificat principiul de raţionalitate, ci 1-a dezvoltat apelând la situaţii strategice şi
informaţionale complexe, acest tip de demers a ridicat însă i o serie de probleme cum ar fi:
1. ipoteză de comportament raţional este de cele mai multe ori insuficienta pentru a
previziona un rezultat unic în interacţiunile strategice;
2. teoria jocurilor este focalizată pe identificarca şi definirea conceptelor de echilibru,
din acest punct de vedere ea nu explică modalitatea în care jucatorii Îşi aleg strategia lor de
echilibru.
Explicarea formării echilibrelor, pornind doar de la ipoteză de comportament raţional,
prin eliminarea strategiilor strict dominante, de exemplu, din diferitele modele ridica serioase
probleme legate de existenţa unor soluţii multiple. Din multitudinea punctelor de echilibru,
decidenţii îşi aleg pe acelea care corespund cât mai bine după un anumit criteriu, preferinţelor
pe care ei le au.
Dimpotriva existenţa unor puncte de echilibru multiple apare ca un avantaj important
în cazul jocurilor dinamice. Din acest rnotiv este necesară ajustarea acestor soluţii prin
referirea la acţiunile trecute comune ale jucătorilor (istoria jocului) pentru a putea estima
corect alegerile lor în viitor. M ai mult, situaţiile de interacţiune strategică conduc în mod
frecvent la situaţii strategice complexe a căror soluţionare este dificil de realizat. Astfel,
ipoteza rationalităţii din teoria jocurilor nu permite întotdeauna cea mai bună predicţie asupra
alegerilor strategice.
Există o serie de motive care explică interesul pentru aplicarea teoriei jocurilor non-
cooperative în economie. Unul dintre acestea se refera la faptul că ea reprezintă un mijioc de
modelare a interacţiunilor dinamice într-un cadru concurenţial. Dar teoria jocurilor
noncooperative ridică însă şi o serie de probleme dintre care menţionăm:
1. în ce context analiza în termenii echilibrului este valabilă? Dacă ea nu este valabilă
atunci cum poate fi ea inlocuită?
2. atunci când ea este valabilă şi dacă exista mai multe echilibre pe care le vom
selecta în finală În ce mod vor reacţiona jucătorii care sunt în situaţii contrare celui de
echilibru?
3. cum trebuie interpretate interacţiunile concurenţiale atunci când regulile date sunt
extrem de riguroase.
Chiar dacă aceste limite restricţionează aria de utilizarea a teoriei jocurilor, domeniul
de investigare poate fi cu siguranţă extins. În acest context, în ultimele două decenii au fost
analizate jocurile dinamice de tip rent-seeking. Un studiu sistematic al existenţei punctelor de
echilibru pentru aceste tipuri de jocuri a fost efectuat de catre Okuguchi K. şi Szidarovszky F.
care au arătat că aceste jocuri sunt echivalente cu oligopolul de tip Cournot. Extensia
dinamică a acestor jocuri precum şi aplicarea lor pentru oligopolul cu firma leader, a

91
determinat o serie de provocari în acest domeniu. Astfel, printre cercetările recente în
domeniu se înscriu şi cele care se referă la construirea unui model de duopol în care deciziile
celor doi jucători sunt luate la momentul t i t- z, unde /// reprezintă un timp retardat (de
întârziere), ///----. Acest model reflecta, într-o perspectivă nouă, analiza jocurilor în
microcroeconomie.
Rezultatele obţinute în domeniu reflecta existenţa unor stări de echilibru stabile şi a
unor stări de echilibru în vecinătatea cărora comportamentul jucătorilor şi preţurile au un
caracter ciclic. Aceste stări depind de parametrul r, dinamica fiind descrisa de un sistem de
ecuaţii diferenţiale cu timp întârziat.
Analiza jocurilor de tip dinamic se face prin utilizarea unor metode specifice din
teoria bifurcaţiilor şi cea a catastrofelor. Această direcţie de cercetare pentru microeconomie
constituie un domeniu nou care poate fi extins, în literatura de specialitate existând un număr
extrem de redus de lucrari.
În concluzie, teoria jocurilor dispune de un limbaj riguros şi suficient de suplu redând
în prezent o serie de explicaţii fenomenelor din economia reală. Prin utilizarea teoriei
jocurilor drept cadru de referinţă în reprezentarea comportamentelor agenţilor economici, s-a
deschis calea unui domeniu generos de investigare. Problema microeconomiei nu mai este de
a studia funcţionarea pieţelor perfect concurenţionale ci de a analiza modalitatile în care
agenţii îşi pot coordona deciziile în configuraţii dinamice într-un mediu competitiv afectat de
risc şi incertitudine.
Apelarea teoriei jocurilor nu poate fi deci angajată într-un mod singular. Evoluţiile
înregistrate, în domeniul teoriei jocurilor pe de o parte dar şi în practică de microeconomica
pe de altă parte, conduc la formularea concluziei că relaţia dintre teoria jocurilor şi ştiinţa
microeconomică deschide calea unui domeniu de cercetare care poate fi cu siguranţă extins.

9. CUVINTE CHEIE:

Strategie dominantă = o strategie mai buna pentru un jucător decât orice altă
strategie în raport cu ce fac ceilalţi participanţi la joc.
Teoria jocului = studiul asupra rnodului în care se comportă unii în situaţii în care
acţiunile unuia afectează reacţiile celorlalţi.
Echilibru Nash = o situaţie în care persoanele interacţionând între ele, aleg cea mai
bună strategie având în vedere strategiile date, pe care toate celelalte persoane au ales-o.
Dependenţa de traiectorie = când odată ce a pornit de-a lungul unei anumite traiectorii,
o economie rămâne blocată la o tehnologie existentă, chiar dacă există căi mai bune de a face
lucrurile.

92
 CAPI TOLUL III
APLICAŢII PRACTICE

S ETUL I

1. Când consumul intermediar creşte mai mult decât PGB:

a) eficienţa economiei naţionale creşte;
b) ponderea PIB în PGB creste;
c) eficienţa economiei naţionale scade;
d) consumul intermediar este egal cu PIB;
e) ponderea PIB în PCB nu se modifică.
2. Când producţia creşte mai incet decat costul variabil total, costul fix mediu:
a) creşte;
b) nu se modifică;
c) este mai mare decât CVM ;
d) scade;
e) este egal eu CVM .
3. În T1 faţă de To, CV cresc de 2,7 ori, iar producţia obţinută este cu 170% mai
mare. Costul marginal este:
a) egal cu CVM din T 1
b) l,7CVo;
c) 1,7CTo;
d) egal cu CTM ;
e) egal cu CVM o.
4. Dacă productivitatea muncii creşte, care indicator din cei de mai jos se reduce:
a) producţia pe salariat;
b) timpul pe unitatea de produs;
c) producţia pe unitatea de timp;
d) producţia pe capitalul fix;
e) producţia pe capitalul circulant.
5. Costurile variabile includ în întregime:
a) consumul de capital;
b) costurile salariale;
c) cheltuielile cu materii prime;
d) combustibilul pentru fabricaţie;
e) combustibilul pentru încălzit;
A=a+b+c B=c+d C=b+c+d D=b+c+d+e.
6. Posesorul muncii salariate este remunerat în raport cu:
a) cantitatea muncii
b) calitatea muncii
c) vârsta sa;
d) eficienţa activităţii sale;
A=a+b+c B=d C=a+b+d D=a+b+c+d
7. Reprezintă un pret şi se supune legii cererii si ofertei:
a) cursul acţiunilor;
b) dobânda;

93
 c) salariul
d) cursul de schimb valutar;
e) suma de bani plătită pentru un bun economic;
A=a+b+c B=d+e C=a+b+c+d+e D= a+c+d+e
8. Care dintre afirmaţii este falsă:
a) factorii de producţie sunt componentă a resurselor;
b) orice bun economic este marfă
c) sfera mărfurilor este mai mică decât sfera bunurilor economice;
d) un bun liber poate fi şi un bun economic.
9. Care dintre următoarele afirmaţii sunt false:
1) când creşte durata unei rotaţii a capitalului într-o anumită perioadă de timp, masa
profitului creşte;
2) diminuarea sensibilă a şomajului se realizează prin investiţii pentru crearea de noi
locuri de muncă;,
3) PIB poate fi mai mare, mai mic sau egal cu PNB;
4) orice creştere a indicelui general al preţurilor trebuie interpretată neapărat ca fiind
de natură inflaţionistă.
A=1+4 B=2+3 C=1+2+4 D=2+3+4.
10. Într-o economie de piaţă:
a) cererea şi nevoia pentru un bun economic dat sunt egale;
b) cererea şi nevoia sunt diferite, fără legătură între ele;
c) cererea pentru un bun economic este, în mod normal, mai mică decât nevoia pentru
bunul respectiv;
d) cererea pentru un bun economic este, în mod normal mai mare decât nevoia pentru
bunul respectiv;
e) cererea este fluidă, iar nevoia este rigidă.
11. La o cifră de afaceri de 500 milioane de lei, rata profitului calculată la cost
este de 10%. Pentru ca rata profitului la cifra de afaceri să fie tot de 10% (în condiţiile
aceleeaşi cifre de afaceri), masa profitului:
a) devine 46 milioane de lei;
b) creşte cu 4,55 milioane de lei;
c) scade cu 20,5 milioane de lei;
d) scade cu 12,65 milioane de lei;
e) creşte cu 16,25 milioane de lei.
12. La un produs global brut de 10.000 miliarde de lei şi la un consum de capital
fix egal cu 4.000 miliarde de lei, consumul intermediar este:
a) egal cu 4.000 miliarde lei;
b) egal cu 6.000 miliarde lei;
c) mai mic de 6.000 miliarde lei;
d) mai mare de 6.000 miliarde lei;
e) egal cu 2.000 miliarde lei.
13. Dacă preţurile cunosc o reducere generalizată de 25%, puterea de cumpărare
a monedei:
a) creşte cu 25%;
b) scade cu 20%;
c) creşte cu 33,3%;
d) scade cu 18,7%
e) creşte cu 19,3%

94
 14. În To producţia este de 200 tone; în T1 costul total este de 8 milioane lei,
producţia se reduce cu 10%, iar costul variabil evoluează proporţional cu producţia,
devenind 5,4 milioane de lei. Costul variabil mediu, costul fix, costul total în To au
următoarele niveluri:
a) 30.000 lei; 2,4 milioane; 8,4 milioane;
b) 25.000; 2,5 milioane; 7,5 milioane;
c) 30.000; 2,6 milioane; 8,6 milioane;
d) 25.000; 2,7 milioane; 7,7 milioane;
e) 30.000; 2,8 milioane; 8,8 milioane.
15. La o producţie de 11 bucăţi, costul total este de 1.000 mii lei. Când producţia
este de 13 bucăţi, costul total este de 1280 mii lei, iar costul marginal este de 100 mii lei.
Costul marginal al celei de-a 12-a bucăţi este, în mii lei:
a) 140;
b) 180;
c) 90;
d) 100;
e) 50.
16. În T0, rata profitului în raport de cost a fost de 5%. Dacă în T1 costul
creşte cu 50%, iar rata profitului (în raport de cost) creşte cu 5 puncte procentuale,
atunci profitul:
a) rămâne constant;
b) se dublează;
c) creşte cu 55%;
d) creşte cu 45%;
e) creşte cu 200%.
17. Se cunosc următoarele informaţii cu privire la piaţa bunurilor dintr-o ţară:
rata consumului este de 80%, valoarea bunurilor produse în ţară este de 1 mil. u.m.
lnvestitiile nete sunt de 300.000 u.m., exporturile de 400.000 u.m., importurile de 390.000
u.m. Pe baza acestor informaţii rezultă că piaţa bunurilor se caracterizează prin:
a) echilibru;
b) dezechilibru de presiune de 110.000 u.m.;
c) dezechilibru de absorbţie de 110.000 u.m.;
d) absorbţie pe termen lung, presiune pe termen scurt;
e) presiune pe termen lung; absorbtie pe termen scurt.
18. Când depunerile în sistemul bancar sporesc cu 100 mld. u.m., creditele ce pot
fi acordate suplimentar de către bănci în monedă scripturală sunt:
a) mai mici de 100 mld. u.m.;
b) mai mari de 100 mld. u.m.;
c) egale cu sportul depozitelor bancare (100 mld. u.m.).
19. 0 bancă comercială dispune de un capital de 200 mld. lei, din care 90% a fost
atras de la deponenţi. Rata dobânzii încasată de bancă de la debitori este de 1,5 ori mai
mare decât rata dobânzii plătite deponenţilor. Ce rate ale dobânzilor practică banca la
depozitele primite, precum şi la creditele acordate (200 mld. lei), dacă obţine un profit
de 10 mld. lei şi are cheltuieli de funcţionare de 2 mld. lei?
a) 10%; 15%;
b) 12%; 18%;
c) 12,5%; 10%;
d) 12%; 15%;
e) nici un răspuns nu este corect.

95
 20. Valoarea totală a bunurilor create într-o ţară este de 100 mld. u.m. (în preţul
factorilor), din care 20 mld. u.m. sunt folosite sub forma de capital circulant pentru
producţia altor bunuri în respectivul an. Capitalul fix folosit în economie este de 80 mld.
u.m., durata medie de funcţionare fiind de 8 ani. Agenţii economici străini au produs în
această economie bunuri finale de 9 mld. u.m., iar agenţii economici naţionali au produs
în alte ţări bunuri evaluate la 7 mld. u.m. Rezultă că PIB şi PNN au reprezentat (în mld.
u.m.):
a) 80; 60;
b) 50; 40;
c) 60; 58;
d) 80; 68;
e) 40; 34.
21. Care dintre următorii indicatori exprimă raţionalitatea activităţii economice:
a) consumul specific;
b) costul total;
c) valoarea producţiei;
d) puterea de cumpărare a banilor;
e) viteza de rotaţie a banilor.
22. Un întreprinzător cheltuieşte lunar pentru: chirie 500 u.m.; salariile personalului
administrativ 1700 u.m.; amortizare 1000 u.m. După ce a început producţia constată că la
fiecare bucată nou fabricată cheltuielile s-au ridicat la: 5000, 6600, 8000, 8500, 8950, 9800,
12.000, 15.000 u.m. La a câta bucată costul marginal începe să depăşească costul unitar?
a) a şasea;
b) a şaptea;
c) a opta.
23. Investiţiile nete în economie au drept consecinţă:
a) sporirea ofertei de bunuri materiale şi servicii;
b) înlocuirea echipamentului uzat fizic;
c) diversificarea producţiei şi reducerea calităţii bunurilor;
d) reducerea locurilor de muncă;
e) creşterea competitivităţii şi reducerea eficienţei exporturilor.
24. În con diţiile în care nu se iau în calcul relaţiile economice externe, economiile
şi investiţiile sunt în mod necesar mărimi egale:
a) la nivelul sectorului afacerilor;
b) la nivelul ramurilor economice;
c) la nivelul unei ţări;
d) la nivelul fiecărei întreprinderi;
e) toate alternativele sunt corecte.
25. S pre deosebire de profit, salariul este:
a) întotdeauna mai mare;
b) un venit impozabil;
c) descrescător;
d) un cost pentru posesorul forţei de muncă;
e) un venit ce se cuvine factorului muncă.
26. Prin politicile anticiclice de inspiraţie keynesiană, aplicate în condiţii de
recesiune, se recomandă creşterea:
a) excedentului bugetar;
b) ratei dobânzii;

96
 c) rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale;
d) cheltuielilor publice destinate achiziţiilor de stat;
e) fiscalităţii.
27. Din oferta de muncă nu fac parte:
a) persoanele în vârstă de muncă şi apte de muncă;
b) funcţionarii publici;
c) cadrele didactice;
d) şomerii;
e) elevii şi studenţii.
28. Comparativ cu CTM, consumul specific este:
a) mai mare;
b) mai mic;
c) egal;
d) după caz, poate fi egal, mai mare, mai rnic;
e) incompatibil, pentru că se exprimă în unităţi de măsură diferite.
29. Reglarea volumului masei monetare în circulaţie este o problemă foarte
importantă deoarece trebuie să asigure:
a) reducerea fiscalităţii;
b) extinderea afacerilor fără inflaţie;
c) sporirea productivităţii muncii;
d) reducerea duratei unei rotaţii a capitalului folosit;
e) creşterea consumului şi reducerea economiilor populaţiei.
30. Realizarea unei balanţe comerciale excedentare este un obiectiv pentru ţările
care: 1. au datorii externe; 2. au o productivitate mare; 3. se pregătesc să treacă la
convertibilitatea monedei; 4. au o pondere mare a serviciilor în cadrul economiei naţionale; 5.
sunt în măsură să se integreze în Uniunea Europeană; 6. au cursul de revenire la export în
scadere. Răspunsul corect este:
a) (1,2,3);
b) (1,3,6);
c) (1,3);
d) (5,6);
e) (4,5).
31. Un criteriu totalizator al eficienţei comerţului exterior al unei ţări este:
a) sporirea mai rapidă a PGB faţă de PIB;
b) sporirea PNN;
c) ridicarea calificării forţei de muncă
d) creşterea salariilor nominale;
e) menţinerea sub control a inflaţiei.
32. În condiţiile creşterii cererii de muncă şi scăderii ofertei de muncă, are loc:
a) înrăutăţirea ocupării forţei de muncă;
b) diminuarea şomajului;
c) creşterea ratei dobânzii;
d) diminuarea masei monetare în circulaţie;
e) absorbţia pe piaţa bunurilor.
33. Dezvoltarea extensivă, spre deosebire de cea intensivă, se caracterizează,
respectiv este generată de:
a) creşterea mai rapidă a PIB în raport de cea a PGB;
b) creşterea mai lentă a PIB faţă de sporirea consumului intermediar;

97
 c) creşterea mai puternică a PIB faţă de cea a populaţiei;
d) economisirea generală a resurselor;
e) creşterea PIB îndeosebi pe seama măririi cantităţii factorilor.
34. Cân d produ cti vitatea medie globală creşte, cantitatea de factori de
produ cţie utilizaţi fiind constantă, se reduc: 1. CTM si CVM ; 2. CFM şi costul salarial
pe produs; 3. s alariul, profitul ş i rentă încasate de posesorii factorilor de producţie; 4.CTM
şi productivitatea globală marginală; 5. utilitatea marginală şi înclinaţia marginală spre
consum; 6. consumul specific ş i muncă pe unitatea de produs. A legeţi varianta corect ă:
a) (1,2,3);
b) (3,4,5);
c) (1,2,6);
d) (3,4);
e) (4,5,6).
35. Piaţa de oligopol se deosebeşte de piaţă de oligopson prin:
a) atomicitatea cererii;
b) un singur cumpărător;
c) un singur vânzător;
d) omogenitatea produselor;
e) câţiva cumpărători.
36. Acceptarea banilor în tranzacţii în condiţii de risc minim şi cu cheltuieli
reduse pentru deţinătorii lor este apreciată ca:
a) măsură certă a activităţii economice;
b) lichiditate prin excelenţă a banilor;
c) valută forte;
d) simbol al avuţiei;
e) o convertibilitate externă.
37. O societate comercială realizează un curs de revenire la export de 6000u.m./DM,
iar la operaţiunea de import un curs de 7500 u.m./DM. Cursul de schimb este de 7000
u.m./DM. Exportând grâu de 72 mil. u.m. şi importând calculatoare, realizează:
a) profit de 6 mil. u.m.;
b) 7,2 mil. u.m. pierderi;
c) profit de 18 mil. u.m.;
d) pierderi 9 mil. u.m.;
e) nu poate fi determinată soluţia.
38. Într-o economie în To numerarul a fost de 4000 mld. u.m., iar moneda
scripturală reprezintă 80% din masa monetară. Când jumătate din numerar se
transformă în depozite bancare suplimentare, ponderea monedei scripturale în
ansamblul masei monetare:
a) rămâne neschimbată;
b) devine 85%;
c) creşte cu 12,5%;
d) creşte cu 25%;
e) creşte cu 10%.
39. Dacă încasările săptămânale din vânzarea unui bun cresc cu 40%, iar preţul
creşte cu mai mult de 40%, cererea în raport de preţ este:
a) elastică;
b) inelastică;

98
 c) de elasticitate unitară;
d) atât elastică, cât şi inelastică;
e) toate variantele a)-d) sunt false.
40. În perioada curentă, venitul (V1) este de 1000 mld. şi creşte cu 25% faţă de
venitul din perioadă anterioară (Vo). Înclinaţia marginală spre consum este de 0,9 , iar
rata consumului în perioada curentă este 80%. S porul economiilor în perioada curentă
faţă de cea de bază, sporul viitor de venit ca, urmare a s poririi investiţiilor nete (identic
cu sporul economiilor) reprezintă (în mld. u.m.):
a) 10; 100;
b) 15; 150;
c) 20; 175;
d) 50; 500;
e), 20; 200.
41. O obligaţiune cu o valoare nominală de 20.000 u.m. aduce un venit fix anual
de 1400 u.m., la o rată a dobânzii de 7%. Dacă rata dobânzii creşte cu un punct
procentual, cursul obligaţiunii evoluează astfel:
a) creşte cu 12,5%;
b) creşte cu 25%;
c) scade cu 12,5%;
d) scade cu 12,000 u.m.;
e) nu se modifică.
42. Dimensiunile populaţiei efectiv active sau ocupate depind de:
a) salariul nominal;
b) salariul colectiv;
c) populaţia totală, rata apţilor de muncă şi rata de activitate;
d) rata inflaţiei;
e) rata şomajului.
43. Operaţiunile la termen pe piaţa valutară au ca scop principal:
a) stimularea exporturilor;
b) stimularea importurilor;
c) asigurarea faţă de riscul deprecierii monetare;
d) asigurarea faţă de riscul aprecierii monetare;
e) ieftinirea importurilor.
44. Când productivitatea muncii (calculată în funcţie de numărul de salariaţi) are
o dinamică inferioară dinamicii producţiei, iar salariul mediu pe salariat este constant,
cheltuielile salariale totale:
a) cresc;
b) scad;
c) nu se modifică;
d) sunt egale cu costurile variabile;
e) sunt inferioare costurilor materiale.
45. Dependenţa cererii faţă de preţ se exprimă prin relaţia: C = 150 - 5Px (în care
Px este preţul pieţei). Când preţul creşte de la 7 la 9 u.m., coeficientul de elasticitate a
cererii în raport de pret şi tipul de elasticitate reprezintă:
a) 23 / 7; elastică;
b) 7/23; inelastică;
c) 1; unitară;
d) 11/40; inelastică;
e) 40/11; elastică.

99
 46. Inflaţia avantajează debitorii datorită:
a) scăderii valorii banilor;
b) creşterii riscurilor pe piaţa valutară;
c) sporirii masei monetare;
d) reducerii ratei şomajului;
e) măsurilor de protecţie socială întreprinse de guvern.
47. Condiţia determinantă pentru ca un speculator de titluri mobiliare să câştige
este:
a) să cumpere cât mai multe acţiuni şi obligaţiuni;
b) să vânda cât mai multe acţiuni şi obligaţiuni;
c) să cumpere mai ieftin şi să vândă mai scump, indiferent dacă întâi vinde şi apoi
cumpără sau invers;
d) să vândă şi să cumpere cât mai multe hârtii de valoare la acelaşi curs;
e) să acţioneze numai pe piaţa la termen.
48. Cân d producti vitatea marginală a factorului substituit este mai mică decât
produ cti vitatea marginală a factorului ce îl substituie, rata marginală de su bstituţie
este:
a) > 1;
b) < 1;
c) = 1;
d) = 0;
e) negativă.
49. Accesul la bunurile economice este reglat în economia de piaţă de către:
a) stat;
b) mărimea veniturilor;
c) cerere;
d) preţ;
e) mărimea economiilor.
50. Dacă multiplicatorul investiţilor este patru, înseamnă că:
a) la creşterea cu o unitate a venitului, consumul creşte cu 0,75 unităţi;
b) la creşterea cu o unitate a venitului, consumul creşte cu 0,25 unităţi;
c) la creşterea cu o unitate a venitului, consumul creşte cu 4 unităţi;
d) la creşterea cu 4 unităţi a venitului, consumul creşte cu 2 unităţi;
e) la creşterea cu 4 unităţi a venitului, consumul creşte cu o unitate.
51. Importul, deşi îşi are originea în necesităţile de producţie şi de consum, este
determinat în principal ca volum şi structură de:
a) cursul de schimb;
b) evoluţia preţurilor;
c) inflaţie;
d) posibilităţile oferite de export;
e) împrumuturile externe;
52. Câştigul unei bănci este de 4 ori mai mare decât cheltuielile de funcţionare.
Suma atrasă de la deponenţi şi acordată sub forma de credite pe an este de 20 mil. u.m.
Diferenţa dintre rata dobânzii la credite şi la depuneri este de 5 puncte procentuale.
Profitul şi cheltuielile de funcţionare ale băncii sunt:
a) 1 mil. u.m. şi 3 mil. u.m.;
b) 750.000 u.m. şi 250.000 u.m.;
c) 3 mil. u.m. şi 1 mil. u.m.;

100
 d) 800.000 u.m. şi 200.000 u.m.;
e) 600.000 u.m. şi 400.000 u.m.
53. La o S RL, amortizarea este de 4 ori mai mică decât celelalte cheltuieli
materiale. Dacă salariile reprezintă 1/2 din costul total, atunci amortizarea:
a) este 1/10 din CT;
b) este 2/8 din CT;
c) este 1/8 din CT;
d) este 100.000 lei;
e) este 200.000 lei.
54. Costul marginal este cu 25 % mai mare decât costul mediu din ciclul anterior.
Costurile fixe reprezintă 25% din CTo şi 20% din CT1. Cunoscând că producţia ciclului
anterior a fost de 10.000 de bucăţi, iar costurile variabile au fost de 2,25 mil. u.m.,
rezultă că nivelul costului marginal şi variaţia producţiei reprezintă:
a) 1000; 12.000;
b) 475; 2000;
c) 375; 2000;
d) 225; 800;
e) 700; 12.000.
55. S alariile şi profitul la o firmă sunt egale şi se ridică împreună la 9 mil.
dolari. Pon derea celorlalte cheltuieli de producţie (cele materiale) în totalul
încasărilor firmei este de 55%. Încasările şi rata profitului calculată la cifra de
afaceri au mărimile:
a) 15 mil. şi 12,5%;
b) 20,5mil. şi 20,5%;
c) 20 mil. şi 22,5%;
d) 25 mil. şi 23,5%;
e) 18 mil. şi 16,5%.
56. O societate comercială A, cu un capital de 4 mil. u.m., obţine un profit de
300.000 u.m. la fiecare 3 luni cât durează o rotaţie. Fondatorii societăţii B doresc să ştie
ce capital ar trebui să aibă societatea lor pentru a obţine un profit egal cu cel al societăţii
A, în condiţiile în care, în domeniul lor de activitate, pot efectua numai o rotaţie pe an.
Capitalul societăţii B ar trebui să fie:
a) 11 mil. u.m.;
b) 10 mil. u.m.;
c) 12 mil. u.în.;
d) 14 mil. u.m.;
e) 16 mil. u.m.
57. Producţia unui agent economic creşte în T1 cu 100% faţă de To, în condiţiile
în care numărul de lucrători sporeşte pe acelaşi interval cu 25%. S alariul nominal în To
este de 500.000 lei. Cunoscând, că sporirea salariului nominal reprezintă 75% din
creşterea productivităţii muncii, salariul nominal în T1 va fi:
a) 700.000 u.m.;
b) 875.000 u.m.;
c) 725.000 u.m.;
d) 625.000 u.m.;
e) nedeterminabil.

101
 58. Balanţa comercială a unei ţări: 1. include balanţă de plăţi; 2. este inclusă în
balanţa de plăţi; 3. poate fi excedetară, în timp ce balanţa de plăţi este deficitară; 4. poate fi
deficitară, în timp ce balanţa de plăţi este excedentară; 5. nu are nici o legătură cu balanţă de
plăţi. Răspunsul corect este:
a) (1,3,5);
b) (1,2,3,4);
c) (2,3,4);
d) (1,3,4);
e) (5).
59. Incidenţa inflaţiei importate va fi cu atât mai mare cu cât:
a) elasticitatea cererii pentru bunurile importate va fi mai mare;
b) ponderea bunurilor importate în totalul bunurilor cerute va fi mai mică;
c) inflaţia interna este mai mare;
d) elasticitatea cererii în raport de preţurile bunurilor importate va fi mai mică;
e) nici unul din răspunsurile de mai sus nu este corect.
60. Forţa de muncă este singurul factor de producţie variabil. Dependenţa producti-
vităţii marginale a muncii faţă de cantitatea de forţă de muncă utilizată se prezintă astfel:

Nr. lucrători (L) Producti vitate marginală a muncii

1 10
2 15
5 13
10 10

Când sunt utilizaţi 10 lucrători, producţia totală şi productivitatea medie a muncii sunt:
a) 100; 10;
b) 114; 11,4;
c) 64; 6,4;
d) 48; 4,8;
e) nu se pot calcula.
61. În economia de piaţă, bursa asigură:
a) creşterea ratei dobânzii în economie;
b) transferarea operativă a capitalurilor individuale de la o firmă la alta;
c) cresterea nivelului de trai;
d) reducerea rolului economic al statului;
e) îmbunătăţirea cursului de schimb al monedei naţionale.
62. În faza de recesiune a ciclului economic se recomandă:
a) reducerea investiţiilor;
b) reducerea ratei dobânzii şi a fiscalităţii;
c) reducerea duratei zilei de lucru;
d) creşterea ratei dobânzii şi a fiscalităţii;
e) creşterea exporturilor şi reducerea indemnizaţiei de şomaj.
63. Dacă pentru diferite niveluri de producţie se cunosc costurile fixe şi costurile
variabile globale se pot determina:
a) productivitatea muncii;
b) productivitatea capitalului;
c) costul marginal;

102
 d) profitul unitar;
e) utilitatea marginală.
64. Când numărul personalului ocupat creşte, producţia totală creşte dacă:
1. Productivitatea marginală a muncii creşte;
2. Productivitatea marginală a muncii scade;
3. Productivitatea marginală a muncii rămâne constantă;
4. Productivitatea marginală a muncii devine negativă;
5. Productivitatea marginală a muncii devine zero.
Alegeţi varianta corectă: a) (1,2,3); b) (1,2,3,5); c) (1,3); d) (1,3,5); e) (1,2,3,4,5).
65. Când preţul de vânzare al unui bun creşte (cantitatea vândută constantă)
profitul total creşte dacă:
1. Costul unitar este constant;
2. Costul unitar scade;
3. Costul unitar creşte strict proporţional cu creşterea preţului;
4. Cursul de schimb al monedei se îmbunătăţeşte;
5. Statul mareşte fiscalitatea (taxarea) asupra consumului;
Alegeţi varianta corectă:
a) 1,2,3,4,5; b) 1,3,5; c) 1,2,3,4; d) 1,2,3; e) 1,2.
66. La o societate comercială dependenţa costului total faţă de volumul producţiei
se prezintă astfel:
Q (buc.) 0 1 2 3 4 5 6
CT (u.m.) 100 180 240 340 400 450 530
Când producţia este de 4 bucăţi costul fix, costul variabil, costul variabil mediu şi
costul marginal au nivelurile (în ordine):
a) 200; 240; 48; 70;
b) 100; 300; 75; 60;
c) 100; 370; 74; 70;
d) 100; 930; 93; 70;
e) 0; 285; 56,25; 70.
67. Când utilitatea marginală este zero, utilitatea totală este:
a) minimă;
b) zero;
c) maximă;
d) pozitivă dar descrescătoare;
e) egală cu unu.
68. Menţinerea unui grad scăzut de satisfacere a cererii interne un timp
îndelungat, are ca efect:
1. mărirea salariului real;
2. o dezvoltare economică intensivă;
3. frânarea exporturilor;
4. creşterea datoriei externe;
5. creşterea importurilor.
Alegeţi altemativa corectă:
a) (3,4,5); b) (2,3,4,5); c) (1,2,4); d) (1,2,3); e) (1,2,3,4).
69. Se cunosc următoarele date: costurile fixe reprezintă 3/8 din costurile totale,
iar costurile totale sunt cu 20% mai mici decât incasările. Ş tiind că producţia vândută
este de 100.000 buc. şi că preţul unitar este de 2 mil. lei, costurile variabile sunt:
a) 160 miliarde u.m.;
b) 83,3 miliarde u.m.;

103
 c) 100 miliarde u.m.;
d) 180 miliarde u.m.;
e) 60 miliarde u.m.
70. Rata consumului are o tendinţă de reducere atunci când:
a) venitul scade;
b) venitul rămâne constant;
c) rata economiilor scade;
d) creşte costul total global;
e) venitul creşte.
71. Se află în relaţie invers proporţională:
a) salariul real şi salariul nominal;
b) masa monetară şi preţurile;
c) cursul de schimb valutar şi oferta de valută;
d) productivitatea muncii şi durata muncii;
e) puterea de cumpărare a monedei şi salariul real.
72. La aceleaşi resurse folosite, creşterea consumurilor medii de producţie
determină:
a) creşterea ofertei;
b) reducerea ofertei;
c) atenuarea inflaţiei;
d) reducerea utilităţii marginale;
e) presiunea pe piaţa bunurilor.
73. Identificaţi afirmaţia falsă:
a) pieţele ce compun piaţa mondială sunt interdependente;
b) statul se implică in comerţul internaţional;
c) balanţa de plăţi este componentă a balanţei comerciale;
d) deficitul cronic al balanţei de plăţi indică o situaţie economică precară;
e) balanţa comercială este o componentă a balanţei de plăţi.
74. Următoarele măsuri anticriză favorizează şi reducerea şomajului:
a) creşterea cheltuielilor publice;
b) creşterea fiscalităţii;
c) creşterea ratei dobânzii;
d) frânarea investiţiilor;
e) reducerea cheltuielilor publice.
75. Absorbţia ca dezechilibru pe piaţa bunurilor se caracterizează prin:
a) concurenţa puternică între vânzători;
b) preocuparea deosebită pentru îmbunătăţirea calităţii;
c) posibilitatea cumpărătorilor de a alege;
d) o ofertă mai mare decât cererea;
e) concurenţa puternică intre cumpărători.
76. Consumul capitalului fix se înregistrează:
a) numai în expresie .fizică;
b) numai în expresie valorică;
c) atât în expresie fizică cât şi valorică;
d) sub formă de consum specific;
e) în calitate de costuri variabile.

104
 77. La fixarea nivelului normal al costurilor trebuie să se ia în considerare:
a) volumul capitalului fix;
b) costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă din acel domeniu;
c) numărul de salariaţi;
d) uzura morală a capitalului fix;
e) costul cel mai ridicat realizat de întreprindere în perioadă anterioară.
78. Odată cu creşterea cantităţii consumate dintr-un anumit bun economic
utilitatea economică:
a) individuală creşte, totală descreşte;
b) individuală descreşte, totală descreşte;
c) individuală descreşte, totală creşte;
d) individuală este constantă; totală creşte;
e) individuală descreşte, totală nu se modifică.
79. Balanţa comercială excedentară demonstrează că ţara respectivă:
a) exportă o cantitate de bunuri egală cu cea importată;
b) importă o cantitate de bunuri mai mare decât cea exportată;
c) obţine un surplus de venituri în valută;
d) înregistrează un deficit de valută din operaţiile de import -export.
80. În modelul ideal al economiei de piaţă rolul "mâinii invizibile", care
direcţionează opţiunile economice ale fiecăruia, este îndeplinit de către:
a) mecanismul pieţei şi intervenţia statului;
b) mecanismul preţurilor şi concurenţei;
c) mecanismul pieţei şi al concurenţei;
d) mecanismul reclamei şi al subvenţiilor;
e) toate cele de mai sus nu sunt adevărate.
81. Între factorii care influenţează invers proporţional masa profitului se numără:
a) preţul bunului;
b) numărul de rotaţii ale capitalului folosit;
c) costul unitar;
d) calitatea bunurilor;
e) utilitatea totală.
82. În condiţiile în care salariul real creşte mai încet decât cresc preţurile
bunurilor de consum, salariul nominal:
a) creşte mai repede decât preţurile;
b) creşte mai încet decât preţurile;
c) creşte mai încet decât salariul real;
d) creşte în acelaşi ritm cu preţurile;
e) nu se modifică.
83. Cursul de schimb dintre două monede convertibile depinde de:
a) calitatea materialului din care sunt confecţionate;
b) raportul dintre mărimea şi forţa economică ale celor două ţări care au emis
monedele respective;
c) raportul dintre cererea şi oferta de bani naţionali şi dintre puterea de cumpărare a
celor două monede;
d) hotărârile autorităţilor statale;
e) raportul dintre volumul de bunuri din cele două ţări.
84. Piaţa cu situaţie de monopol presupune:
a) atomicitatea cererii şi ofertei;
b) atomicitatea ofertei;

105
 c) întărirea liberei concurenţe;
d) atomicitatea cererii;
e) o bună satisfacere a cererii.
85. Din oferta de muncă nu fac parte:
a) cei apţi de muncă;
b) funcţionarii publici;
c) cadrele didactice din învăţământul particular;
d) şomerii;
e) studenţii.
86. Cursul titlurilor fiduciare pe piaţa secundară depinde de numeroşi factori
economici şi extraeconomici, decisiv fiind în ultimă instanţă:
a) rata dobânzii;
b) raportul dintre cererea şi oferta de titluri;
c) inflaţia;
d) numărul societăţilor pe acţiuni;
e) productivitatea marginală.
87. Gradul de rentabilitate al unităţilor economice se exprimă (măsoară) prin:
a) volumul încasărilor pe o perioadă dată;
b) suma profitului + costul;
c) preţul de vânzare al producţiei - salariile plătite + impozitele achitate;
d) raportul dintre cifra de afaceri şi numărul de salariaţi;
e) rata profitului;
88. Întâlnirea cererii, exprimată de câţiva cumpărători, cu oferta, exprimată de o
infinitate de vânzători reflectă:
a) piaţa monopolistică;
b) piaţa de oligopson;
c) piaţa de oligopol;
d) piaţa de monopol;
e) piaţa cu concurenţă perfectă.
89. În momentul To volumul economiilor este de 200 mld. u.m. iar rata
consumului este de 75% în momentul T1 volumul economiilor este de 300 mld u.m. iar
rata consumului este de 70%.
Înclinaţia marginală spre consum în perioada To –T1 este:
a) 1/4;
b) 1/3;
c) 1/5;
d) 1/6;
e) 1/2.
90. La o sporire a salariului real cu 20% şi la o creştere a preţurilor de consum
cu 20%, salariul nominal:
a) creşte cu 144%;
b) creşte cu 44%;
c) creşte cu 24,4%;
d) se reduce cu 44%;
e) se reduce cu 84,5%.
91. Venitul adus de o obligaţiune este de 10.000 u.m. la o rată a dobânzii de 10%.
Dacă rata dobânzii creşte cu 25% cursul obligaţiunii în T1 faţă de To:
a) creşte cu 20.000 u.m.;
b) scade cu 20.000 u.m.;

106
 c) scade cu 12.500 u.m.;
d) creşte cu 12.500 u.m.;
e) informaţiile sunt insuficiente, nu permit determinarea modificării absolute a
cursu1ui ob1igaţiunilor.
92. 0 societate comercială contractează un împrumut de 100 mil. u.m. pe 5 ani pe
principiul dobânzii simple cu o rată a dobânzii de 30% rambursabil în 5 tranşe anuale
egale. Dobânda pe care o va achita băncii în cel de-al doilea an este:
a) 30 mil.;
b) 20 mil.;
c) 15 mil.;
d) 24 mil.;
e) 10 mil.
93. Acţionează în direcţia creşterii preţului de echilibru:
a) diminuarea preţurilor pe piaţa factorilor de producţie;
b) scăderea preţu1ui unitar al factorilor de producţie şi creşterea consumului specific
(fizic);
c) găsirea de către producători a unor modalităti de a produce mai ieftin;
d) creşterea veniturilor cumpărători1or;
e) scăderea concomitentă şi propoţională a cererii şi ofertei.
94. Pe piaţa schimburilor valutare cursul operaţiunilor la termen este în general:
a) mai mic decât cursul1a vedere;
b) mai ridicat decât cursul1a vedere;
c) identic cu cel la vedere;
d) mai dinamic decât cursu1 la vedere;
e) mai ridicat decât cursu1 la vedere deoarece numai el este afectat de inflaţie.
95. Inflaţia afectează negativ:
a) exportu1 şi importul;
b) veniturile tuturor agenţilor economici;
c) economiile şi pe agenţii economici cu venituri mici şi fixe;
d) pe speculatorii de valută;
e) pe debitori.
96. Când producţia este zero nu are valoare zero:
1. costul mediu variabil;
2. costul fix;
3. costul marginal;
4. costul total;
5. productivitatea marginală a muncii.
Alegeţi varianta corectă:
a) (1,2,3); b) (2,3,4); c) (3,4,5); d) (2,4); e) (1,3).
97. La o cifră de afaceri de 100 mil. u.m. şi o rată a profitului calculată la cifra de
afaceri (CA) de 10% pentru că rata profitului să devină 15% în condiţiile păstrării cifrei
de afaceri, costurile de producţie:
a) scad cu 10 mil.;
b) scad cu 20 mil.;
c) cresc cu 15 mil.;
d) cresc cu 0,5 mil.;
e) scad cu 5 mil.

107
 98. Viteza de rotaţie a capitalului se poate exprima:
a) numai prin durata unei rotaţii;
b) numai ca număr de rotaţii pe o durată determinată de timp;
c) prin masa anuală a profitului
d) prin cantitatea de produse obţinute în decursul unei perioade;
e) atât prin durata unei rotaţii, cât şi ca număr de rotaţii.
99. Cantitatea de bani naţionali în circulaţie creşte atunci când:
a) afacerile sunt în regres;
b) creşte excedentul bugetar;
c) creşte volumul de bunuri economice pe piaţă;
d) agenţii economici solicit schimbarea monedei naţionale în valută;
e) intrările de valută sunt mai mici decât ieşirile de valută.

RĂSPUNSURI

1. Răspuns corect c. Consumul intermediar este efortul făcut de o economie naţională

pentru obţinerea PGB-ului, exprimat sub forma bunurilor consumate. Creşterea mai rapidă a
consumului intermediar în raport cu PGB echivalează cu creşterea ponderii acestuia în
PGB,deci cu o creştere a raportului consum intermediar/PGB. In consecinţă, eficienţa
economică scade.
2. Răspuns corect d. Costul fix mediu se determină ca un raport între costul fix si
producţie: CF/Q. Cum costul fix este acelaşi indiferent de producţie, creşterea producţiei
antrenează reducerea CFM. În această situaţie raportul dintre dinamica producţiei şi cea a
costului variabil este lipsită de relevanţă. Este bine de ştiut, însă, că dacă producţia creşte mai
încet decât costul variabil, costul variabil mediu scade, deci şi costul total mediu scade.
3. Răspuns corect e. Costul marginal este costul ultimei unităţi produse si se
determină ca raport între sporul costurilor variabile si sporul producţiei: CM = (CV1-
CV0)/(Q1-Q0). Cum costurile variabile cresc de 2,7 ori, putem scrie că:CV1 = 2,7CV0.
Producţia creşte cu 170% se scrie: Q1=(270/100)Q0. În consecinţă: CM = (2,7CV0-
CV0)/(2,7Q0-Q0) = CV0/Q0=CVM 0.
4. Răspuns corect b. Când productivitatea muncii creşte, creşte producţia obţinută pe
fiecare salariat, ceea ce înseamnă că în acelaşi timp de muncă salariaţii vor produce mai mult.
În consecinţă, scade timpul de muncă pe unitate de produs.
5. Răspuns corect B. Costurile variabile includ în întregime numai cheltuielile cu
materii prime şi cu combustibilul pentru fabricaţie, adică acele cheltuieli care depind de
producţie. Consumul de capital include şi consumul de capital fix, care este componentă a
costurilor fixe; de asemenea, combustibilul pentru încălzit nu depinde de producţie, deci este
un cost fix. Costurile salariale pot fi şi ele fixe şi variabile, deci numai o parte se includ în
costurile variabile.
6. Răspuns corect C. M unca este remunerată în funcţie de cantitatea, calitatea şi
eficienţa muncii. După cum cunoaşteţi, salariul depinde hotărâtor de productivitatea muncii.
Vârsta nu este un criteriu în stabilirea salariului (de exemplu, dacă o femeie casnică se
angajează la vârsta de 40 de ani, ea nu va primi un salariu mai mare decât o tânără de 20 de
ani cu o ocupaţie echivalentă numai datorită vârstei).
7. Răspuns corect C. Cursul acţiunilor este preţul acestora pe piaţa financiară.
Dobânda este preţul creditului, salariul este preţul muncii, iar cursul de schimb este preţul

108
monedei nationale în monedă străină. Suma de bani plătită pentru un bun economic este preţul
acelui bun.
8. Răspuns corect b. Nu orice bun economic este marfă. De exemplu, atunci când vă
pregătiţi singuri o omletă, acea omletă va ocazionează un efort, ea este un bun economic. Dar
omleta este folosită pentru autoconsum, deci nu intră în tranzactii şi nu este marfă. Sfera
bunurilor economice este mai largă evident decât sfera mărfurilor.
9. Răs puns corect A. Când durata unei rotaţii a capitalului creşte, viteza de rotaţie
a acestuia s cade şi masa profitului scade. De exemplu, dacă durata creşte de la 2 luni la 3
luni: firma va obţine producţie, respectiv profit de 4 ori pe an în loc de 6 ori , deci profitul
anual va fi mai mic. Referitor la varianta 4, nu orice creştere a preţurilor este inflaţionistă,
ci numai una generalizată. Chiar şi în condiţiile unei creşteri generalizate a preţurilor,
vorbim de inflaţie numai atunci când apare concomitent şi reducerea puterii de cumpărare
a banilor.
10. Răspuns corect c. Cererea reprezintă cantitatea dintr-un bun economic pe care un
consumator doreşte şi poate să o cumpere în decursul unei perioade în funcţie de preţ. De
exemplu, nimeni nu ne împiedică să ne dorim un computer din ultima generaţie, dar dacă
venitul nu ni-l permite, dorinţa noastră nu se va manifesta ca cerere pe piaţă. Cererea este
aşadar mai mică decât nevoia de bunuri economice.
11. Cunoaştem următoarele date:
CA=500 mil., constantă;
Pr'=10% la cost în T 0;
Pr'=10% la cifra de afaceri (CA) în T 1.
Trebuie să calculăm sporul absolut al profitului: ΔPr=Pr1-Pr0.
Rata profitului la cost se determină: Pr' =(Pr/CT)100, de unde rezultă că în To
avem: 10=(P r0/CT 0)x100, ceea ce înseamnă că Pr0=0,l CT 0. Dar cifra de afaceri este suma
costului şi a profitului total: CA=Pr+CT. Înlocuim şi rezult ă că CA=l,lCT 0, de unde
CT 0=500 mil./1,1=454,54 mil. Profitul este diferenţa dintre cifra de afaceri ş i CT: Pr0=500
mil. - 454,54 mil., adică Pr0 = 45,45 mil. Profitul în T 1 îl determinăm din rata profitului la
cifra de afaceri din T 1, astfel: 10=(Pr1 /CA) 100, de unde Pr1=0,1, CA=50 mil. Sporul
profitului va fi: ΔPr=Pr1 -Pr0, deci ΔPr =4,55 mil., ceea ce îns eamnă că răs punsul corect
este b.
12. Cunoaştem următoarele date:
PGB=10.000 mld.;
CCF=4000 mld.
Trebuie să găsim informaţii cu privire la consumul intermediar. Atenţie! Nu
confundaţi consumul intermediar cu consumul de capitai fix. Consumul intermediar cuprinde
bunurile consumate pentru producerea altor bunuri (în general, capitalul circulant), iar
consumul capitalului fix se referă la capitalul consumat şi amortizat în perioada de calcul.
Cunoaştem că PGB=PIB+Ci, iar PIB=PIN+CCF. Din aceste relaţii rezultă că
PGB=PIN+CCF+Ci, adică 10.000=PIN+Ci+4000, de unde rezultă că Ci este mai mic de 6000
mld., deci răspunsul corect este c.
13. Cunoaştem următoarele date: Ip=75%. Trebuie să aflăm indicele puterii de cumpărare.
Atenţie! Dacă preţurile scad cu 25% aceasta nu înseamnă că puterea de cumpărare creşte cu 25%,
deoarece în cazul preţurilor cei 25% se aplică pe nivelul mediu al preţului (P), pe când în cazul
puterii de cumpărare cei 25% se aplică pe puterea de cumpărare (Pc); evident 25 %P≠25%Pc. În
cazul nostru, indicele puterii de cumpărare, Ipc =l/Ip, de unde rezultă că acesta va fi
Ipc =1/0,75=1,33, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare creşte cu 33%, deci răspunsul
corect este c.

109
 14. Cunoaştem următoarele date:
Qo=200t;
CT 1=8 mil.;
Q1=0,9Qo=180t;
CV1 =5,4 mil.;
ICV=IQ=90%.
Trebuie să calculăm: CVM 0, CF0 şi CT 0.
Din ICV=IQ=90% rezultă că CV1=0,9CV0, de unde CV0=5,4 mil./0,9, deci CV0=6 mil.;
CVM 0=CV0/Q0=6 mi1./l200t, adică CVM 0=30.000 lei/t.
CFo=CF1=CT 1-CV1, deci CF=2,6 mil.lei.
CT 0=CF +CVo, deci CTo=8,6 mil. lei.
Răspuns corect c.
15. Problema se rezolvă mai uşor dacă aşezăm datele într-un tabel de forma:

Q 11 12 13
CT(mii) 1000 ?(1180) 1280
CM (mii) - ? 100

Costul marginal este costul ultimei unităţi produse, deci:

CM = [CT(13) - CT(12)]/(13 - 12) = 100.000, de unde rezultă că:
CT(12) = CT(13) - 100.000 = 1180 mii.
Costul marginal al celei de-a douăsprezecea unităţi este:
CM = (1180 - 1000)/(12 - 11) = 180 mii lei.
Răspunsul corect este b.
16. Cunoaştem următoarele date:
Pr' 0 = 15% la cost în T 0;
CT 1 = 1,5CT 0;
Pr'1 = 15%+5% = 20% la cost în T 1
Atenţie! Nu confundaţi formularea cr eşte cu 5% cu afirmaţia creşte cu cinci
puncte procentuale. Dacă rata profitului ar fi crescut cu 5%, am fi scris Pr' 1= 1,05Pr' 0=
15,75%. Dar creşte cu cinci puncte procentuale înseamnă: Pr’1 : = Pr' 0+5%= 20%; Trebuie
să determinăm modificarea relativă a profitului. Pentru a determina indicele profitului,
scriem cele două rate ale profitului astfel: Pr'0= Pr0 / CT 0= 15/100, de unde Pr0= 0,15CT 0
şi Pr'1= Pr 1 /CT 1 = 20/100. Dar CT 1 = 1,5CTo, deci Pr'1= Pr1 / 1,5CTo= 0,2. De aici rezultă
că Pr1= 0,3CT 0. Indicele profitului va fi: Pr1/ P r0 = 0,3CT 0/ 0,15CT 0= 2 s au 200%. În
concluzie, profitul creşte de două ori, deci se dublează: Răspunsul corect este b.
17. Cunoaştem următoarele date:
c=80%=C/V; În cazul nostru venitul este PIN. Valoarea bunurilor realizate în ţară
(PIN)=1 mil. de lei;
In=300.000;
EXP=400.000;
IMP=390.000.
Trebuie să decidem dacă pe piaţă există presiune sau absorbtie. În consecinţă trebuie
să determinăm cererea agregată şi oferta agregată şi să le comparăm între ele. După cum ştiţi,
cererea globală este: CG=C+In+EXP iar oferta globală este OG=PIN+IM P;
Calculând vom avea: CG=0,8 mil. + 300.000 + 400.000 =1,5 mil.;
OG=1 mil.+390.000= 1,390 mil.
Observaţi că cererea este mai mare decât oferta cu 110.000, ceea ce înseamnă că pe
piaţă există absorbţie în valoare de 110.000; Răs punsul corect este c.

110
 18. Cunoaştem că depozitele în sistemul bancar cresc cu 100 mld. de lei. Aşa cum
cunoaşteţi din lecţia "Piaţa monetară", băncile comerciale au capacitatea de a crea monedă
prin acordarea de credite. M etaforic vorbind, un credit nou acordat devine sursă de noi
credite, deoarece cel puţin o parte din el se întoarce la bancă. Băncile comerciale sunt
singurele instituţii care au capacitatea legală de a acorda credite peste valoarea depozitelor
constituite. De exemplu, dacă în această ţară băncile sunt obligate să păstreze o rezervă la
banca centrală de 30%, ele vor putea acorda credite de 70 mld. din cele 100 mld. nou
constituite. Să presupunem că firma X primeşte acest credit şi plăteşte un utilaj achiziţionat de
la firma Y. Firma Y depune cele 70 mld. la bancă, iar acum în sistemul bancar apar 100 + 70
= 170 de miliarde din care 30%=51 mld. se păstrează în rezervă, iar restul de 119 mld. se
acordă sub formă de credite ş.a.m.d. Evident, creditele acordate suplimentar sunt mai mari de
100 mld. u.m. Răspuns corect b.
19. Cunoaştem următoarele date:
K= 200 mld.;
Ka = 0,9K = 180 mld.;
d'i = 1,5d'p;
Prb = 10 mld.;
Cf=2mld.
Trebuie să determinăm rata dobânzii plătite (d'p) şi rata dobânzii încasate (d'i) de
bancă.
Cunoaştem următoarea formulă: Cib = Prb + Cf= Di -Dp.
Rezultă că: 12 mld.=Di - Dp. Dar dobânda încasată de bancă este Di = C x d'i. Pe de
altă parte, banca plăteşte dobânda doar pentru capitalul atras de deponenţi, deci dobânda
plătită va fi: Dp=Ka x d’p.Să înlocuim: 12mld. = 200mld. x d'i - 180 mld. x d'p. Cum d'i =
1,5d'p, vom avea:
12 mld.=200 mld. x 1,5d'p-180mld. x d'p = 120mld. x d'p.
Rezultă că rata dobânzii plătite va fi d'p = 10%, iar rata dobânzii încasate: d'i = 15%.
Răspunsul corect este a.
20. Cunoaştem următoarele date:
PGB = 100 mld. lei;
Ci = 20 mld. lei;
Kf = 80 mld. lei, amortizabil în 8 ani;
SVABs = 7 mld. - 9 mld. = - 2 mld. lei;
Trebuie să calculăm PIB şi PNN.
Din formula PIB=PGB-Ci, rezultă cu uşurinţă PIB=80mld. Aşa cum ştim,
PNB=PIB+SVABs=80-2=78 mld. lei.
Pentru a determina PNN trebuie să aflăm consumul de capital fix, conform relaţiei:
CCF=Kf/t=80 mld./8 ani=10mld./an.
PNN=PNB-CCF, deci PNN=68 mld. lei; răspuns corect d.
21. Răspuns corect a. Raţionalitatea exprimă eficienţa cu care sunt utilizate resursele
şi se determină ca un raport între cheltuieli şi rezultate sau între rezultate şi cheltuieli.
Consumul specific se calculează ca un raport între consumul de capital circulant (cheltuială) şi
producţia obţinută (rezultat), deci este un indicator al eficienţei economice. Costul total
reflectă doar cheltuielile, iar încasările doar rezultatele, deci sunt insuficiente în mod
independent pentru a aprecia raţionalitatea. Puterea de cumpărare şi viteza de rotaţie nu sunt
legate în mod direct de raţionalitatea economică.

111
 22. Să rezolvăm problema cu ajutorul următorului tabel:

Q 0 1 2 3 4 5 6 7 8
CT 3200 5000 6600 8000 8500 8950 9800 12000 15000
CTM - 5000 3300 2666 2125 1790 1633 1714 1875
CM - 1800 1600 1400 500 450 850 2200 3000

Din tabel se observă că CM începe să depăşească CTM de la cea de-a şaptea unitate
produsă. De altfel era suficient să calculăm numai CTM pentru a ne da seama de acest lucru.
De ce? Pentru că, după cum ştiţi, când CM este mai mare decât CTM, pentru orice creştere a
producţiei CTM creşte. Iar CTM începe să crească de la cea de-a şaptea unitate produs;
Răspuns: b.
23. Răspuns corect a. Investiţiile nete se concretizează în creşterea capacităţilor de
producţie şi, în consecinţă, în creşterea ofertei de bunuri şi servicii. Înlocuirea echipamentului
uzat nu se finanţează din investiţiile nete, ci din amortizare. Amortizarea este procesul prin
care se recuperează sumele cheltuite cu achiziţionarea capitalului fix, urmând ca aceste sume
să fie utilizate pestru înlocuirea capitalului uzat. În ceea ce priveşte celelalte variante, este
evident că investiţiile conduc la creşterea numărului de locuri de muncă şi la creşterea
eficienţei economice şi a calităţii bunurilor.
24. Răspuns corect c. Dacă nu se iau în calcul relaţiile economice externe, economia
naţională apare ca un sistem izolat, fără legături cu alte ţări. În aceste condiţii, ea nu va mai
avea acces la surse externe de finanţare a investiţiilor (credite externe şi investiţii directe ş.a.).
Singura sursă de finanţare a investtiţiilor este dată de economiile din interiorul ţării. La nivelul
economiei naţionale, economiile şi investiţiile vor fi egale. În schimb, la nivelul ramurilor sau
unităţilor economice acest lucru nu este neapărat valabil. Aceasta deoarece între unităţile
economice şi ramurile economice (sectoarele economice) pot exista legături reciproce de
finanţare. De exemplu, o firmă are nevoie de bani pentru investiţii şi acoperă această nevoie
cu un credit bancar şi nu cu economiile proprii.
25. Răs puns corect e. Salariul este suma de bani primită de factorul muncă pentru
contribuţia s a la activitatea economică. Pentru posesorul forţei de muncă, salariul este un
venit şi nu un cost. Salariul se poate afla în orice raport de mărime (mai mare,. egal, mai
mic) cu profitul şi este, la fel ca profitul, un venit impozabil. El creşte sau des creşte în
funcţie de numeroşi factori (ca şi profitul) ş i în primul rând de productivitatea muncii.
26. Răspuns corect d. În recesiune, se recomandă creşterea cheltuielilor publice, atât
pentru achiziţii de stat, cât şi pentru investiţii. Prin achiziţii publice, statul stimulează firmele
să producă; pentru a mări producţia firmele realizează investiţii şi creează noi locuri de
muncă, ceea ce determină o creştere a cererii, atât pe piaţa bunurilor de producţie, cât şi pe
piaţa bunurilor de consum. Producţia suplimentară creată şi vândută fumizează venituri, care
la rândul lor conduc la creşterea consumului şi investiţiilor ş.a.m.d., astfel încât, treptat,
economia depăşeşte recesiunea. Observaţi că varianta a este cvasiopusă variantei d, deci
incorectă. Creşterea ratei dobânzii nu este recomandată deoarece frânează investiţiile.
Creşterea ratei rezervelor obligatorii antrenează o reducere a ofertei monetare a băncilor şi,
implicit, prin mecanismul cererii şi ofertei, o creştere a ratei dobânzii şi o restrângere a masei
monetare care nu sunt recomandate în recesiune. Creşterea fiscalităţii lasă mai puţini bani
unităţilor economice pentru consum şi investiţii, deci nu se recomandă în recesiune.
27. Răspuns corect e. Oferta de muncă este munca pe care o pot depune membrii
societăţii în condiţii salariale. Elevii şi studenţii fără a muncii contra unui salariu, au deja o
ocupaţie: studiază. Ei nu se oferă decât ocazional să lucreze, motiv pentru care nu sunt
consideraţi ofertă de muncă; şomerii în schimb reprezintă ofertă de muncă nesatisfăcută (fortă

112
de muncă neutilizată). Celelalte categorii menţionate sunt ofertă de muncă efectiv activă
(funcţionarii şi cadrele didactice) sau potenţială (populaţia aptă).
28. Răspuns a; comparativ cu CTM , consumul specific este mai mic. Consumul
specific este consumul de capital circulant pe unitate de produs în expresie fizică (bucăţi) sau
valorică (u.m.). CTM include totalitatea consumurilor cu factorii de producţie, inclusiv
capitalul circulant, pe unitate de produs, în expresie valorică, deci este mai mare decât
consumul specific. Relaţia dintre cele două variabile se observă cu usurinţă din modul lor de
determinare:
- consumul specific: csp=Kc / Q şi
- CTM =(Kc+A+Cs+alte costuri)/Q, în care am notat cu Kc capitalul circulant, cu A
amortizarea, cu Cs costurile salariale şi cu Q producţia.
29. Răspuns corect b. În reglarea masei monetare, băncile şi mai ales banca centrală
urmăresc menţinerea unui raport echilibrat între masa monetară şi cantitatea de bunuri şi
servicii de pe piaţă. Altfel spus, se urmăreşte stabilitatea puterii de cumpărare a banilor şi
prevenirea apariţiei inflaţiei. Deşi există multiple legături între politica monetară şi politica
fiscală, reglarea masei monetare nu urmăreşte reducerea fiscalităţii; reducerea fiscalităţii nu
este un scop în sine, ci un mijloc de stimulare a creşterii economice. Creşterea productivităţii
muncii şi reducerea duratei de rotaţie a capitalului depind de deciziile firmelor şi nu de
deciziile băncilor. Cât priveşte creşterea consumului şi reducerea economiilor, acestea nu
reprezintă obiective ale politicii economice; obiectivul este creşterea venitului care
antrenează, atât o creştere a consumului, cât şi o creştere a economiilor.
30. Răs puns corect c. Balanţa comercială excedentară apare în cazul în care
exporturile sunt mai mari decât importurile. În aceasta situaţie, intrările de valută în ţară
din comerţul exterior depăşes c ieşirile, ceea ce ins eamnă că economia naţională în
ansamblul său dispune de mai multă valută. Această monedă liber convertibilă poate fi
utilizată, parţial, pentru acoperirea obligaţiilor de plată ce decurg din datoria ext ernă
(dobânzi şi tranş e de împrumut). De asemenea, datorită faptului că pe piată există o
cantitate mai mare de monedă străină, se întăreşte moneda naţională (creşte oferta de
valut ă la aceeaşi cerere, deci creşte cursul monedei naţionale). De aceea, excedentul
balanţei comerciale este binevenit pentru o ţară care se pregăteşte să-ş i declare moneda
convertibilă. Suplimentul de valută de pe piaţă poate fi cumpărat şi eventual utilizat de
către banca centrală pentru a sus ţine moneda naţională devenită convertibilă. Celelalt e
răspunsuri nu au nici o legătură cu întrebarea.
31. Răspuns corect b. Cunoaşteţi deja că putem determina PNN astfel:
PNN=C+In+G+En, în care C este consumul familiilor, In investiţia netă, G consumul public
şi En exportul net.
Se observa ca o creştere a exportului net (export minus import) conduce la o creştere a
venitului naţional. Dealtfel, creşterea exportului net poate fi interpretată ca un transfer de
venituri din străinătate în ţară. Reducerea exportului net echivalează cu un transfer de venituri
peste graniţă, deci cu reducerea veniturilor interne.
În varianta a, dacă PGB creşte mai repede decât PIB, evident eficienţa economică
scade, pentru că o unitate PIB se obţine cu un efort mai mare.
Controlul inflaţiei nu depinde numai de eficienţa comerţului exterior. Este adevărat ca
o monedă puternică rezultată dintr-un comerţ eficient, conduce la diminuarea inflaţiei dar
există şi alte căi de acţiune în acest scop.
Celelalte două variante nu au nici o legătură cu întrebarea.
32. Răspuns corect b. Cererea de muncă se exprimii prin numărul locurilor de muncă,
iar oferta de muncă prin populaţia aptă de muncă. Dacă numărul locurilor de muncă creşte, iar
populaţia aptă scade, se îmbunătăţeşte gradul de ocupare, deci scade şomajul.

113
 Despre rata dobânzii şi masa monetără este greu de făcut o afirmaţie, deoarece cele
două variabile depind şi de acţiunile instituţiilor financiare.
Cum creşte numărul locurilor de muncă, înseamnă că şi producţia creşte, deci nu
putem afirma dacă pe piaţa bunurilor există presiune sau absorbţie.
33. Răspuns corect e. Dezvoltarea extensivă se face preponderent prin creşterea
cantităţii consumate din factorii de producţie; eficienţa economică în acest caz poate cunoaşte
orice evoluţie. În variantele a şi c, eficienţa creşte, în b scade, dar nu putem afirma nimic cu
privire la tipul de dezvoltare. Cum creşterea cantităţii consumate este opusă economisirii
generale (consum mai mic) a resurselor, nici răspunsul d nu este corect.
34. Răspuns corect c. Când productivitatea globală creşte cu acelaşi consum de
factori, potrivit relaţiei: W=Q/(L+N+K), în care Q este producţia, L cantitatea de muncă
cheltuită, N factorul naturii consumat şi K capitalul consumat, înseamnă că producţia creşte,
deoarece L, K şi N sunt constante. În consecinţă:
- CTM =CT/Q scade pentru că CT este constant;
- CVM =CV/Q scade şi el;
- CFM =CF /Q şi CsM =Cs /Q scad, deoarece numărătorul este constant, iar Q creşte;
- csp=Kc / Q scade munca cheltuită pe produs = Cs / Q scade.
35. Răspuns corect a. Oligopolul este piaţa pe care actionează câţiva producători, dar
pe care consumatorii sunt numeroşi, deci există atomicitatea cererii. În schimb, pe o piaţă de
oligopson sunt mulţi producătorii dar puţini consumatori. Răspunsul e, câţiva cumpărători nu
este corect, deoarece ni se cere să precizăm ce caracterizează oligopolul şi nu caracterizează
oligopsonul. Celelalte trei trăsături (omogenitate, un singur vânzător şi un singur cumpărător)
nu sunt întâlnite pe nici una dintre pieţe.
36. Răspuns corect b. Gradul de lichiditate exprimă rapiditatea şi costurile cu care un
bun se transformă în alte bunuri economice. Banii au cel mai înalt grad de lichiditate pentru că
sunt acceptaţi în tranzacţii în condiţii de risc şi costuri minime pentru deţinătorii lor. De
exemplu, dacă doriţi să cumpăraţi un televizor cu 20 mil. de lei numerar, primiţi fără nici un
fel de costuri suplimentare televizorul în schimbul banilor. Oriunde pe teritoriul României
puteţi schimba leii în orice altă marfă ceea ce înseamnă că ei sunt "lichiditate prin excelenţă".
37. Cunoaştem următoarele date:
Cre=6000 u.m./DM (curs de revenire la export);
Cri=7500 u.m./DM (curs de revenire la import);
Csch=7000 u.m./DM (curs de schimb);
Piexp=72 mil. lei (preţ intern la export).
Trebuie să determinăm profitul operaţiunii de comerţ exterior.
Stim că Cre=Piexp/Peexp, deci vom avea 6000=72 mil. Lei/Peexp, de unde
Peexp=12.000 DM . Cu aceşti bani s-a realizat importul deci:
Cri=Piimp/Peimp şi vom avea 7500=Piimp/12.000 DM , de unde rezultă că Piimp=90
mil. de lei.
Prin urmare, această firmă a cheltuit în operaţiunea de comerţ exterior 72 mil. de lei şi
a obţinut 90 mil. de iei, deci a realizat un profit de 18 mil. de lei. Răs punsul corect este c.
La acest rezultat putem ajunge şi altfel: să observăm că această firmă câştigă pentru
fiecare marcă obţinută din export
(7000 - 6000) = 1000 lei, iar pentru fiecare marcă cheltuită la import (7500 - 7000) =
500 lei. În total, ea câştigă la fiecare marcă (7500 - 6000) = 1500 de lei = (1000 + 500). La
12.000 de mărci va câştiga 12.000 x 1.500 = 18.000.000 lei.
38. Cunoaştem următoarele date:
Nro=4000 (numerarul în To);
Mso = 80%M (moneda scripturală în To);

114
 2000 u.m. se transformă în monedă scripturală, deci:
ΔM s = 2000 şi Nrl=2000 (numerarul în T 1).
Trebuie să aflăm ponderea monedei scripturale în totalul masei monetare în T 1.
Cum M =Nr+M s, rezultă că M=0,8M +4000, de unde M =20.000 u.m.
Ms0=0,8x20.000=16.000 u.m.;
Ms1=Ms0+2000 =18.000 u.m.;
Ponderea monedei scripturale în masa monetară în T 1 va fi:
Ms1 / M =18.000/20.000=90%.
M odificarea relativă a ponderii masei monetare în T 1 faţă de T o este:
(90% - 80%)/80%=12,5%. Deci ponderea creşte cu 12,5% sau cu 10 punct e
procentuale. Răspunsul este "c" şi nu "e" cum aţi fi tentaţi s ă alegeţi.
39. Stim că:
Încasările producătorilor cresc cu 40%; Preţurile cresc cu peste 40%.
Trebuie să determinăm tipul de elasticitate a cererii la preţ. Nu avem nimic de calculat.
După cum ştim, dacă:
- cererea este elastică şi preţul creşte, încasările scad pentru că scade cantitatea cerută
mai mult decât creşte preţul;
- cererea este inelastică şi preţul creşte, încasările cresc datorită faptului că reducerea
cantităţii cerute este inferioară creşterii preţului.
Concluzia? Cererea este inelastică. Răspuns corect b.
40. Cunoaştem următoarele date:
V1=1000 u.m.; V1=1,25V0 ; c'=0,9; c1=80%.
Trebuie să determinăm ΔS şi ΔV.
Începem prin a calcula V0= V1 / 1,25 = 800 u.m.
Cum c' = 0,9, înseamnă că s = 0,1 şi k= 10.
Sporul economiilor este: Δ S=0,1xΔ V, deci ΔS = 20 u.m. Sporul venitului este Δ V=
kΔS= 200u.m.
Răspunsul corect este e.
41. Cunoaştem următoarele date:
D=1400 u.m.;
Co=20.000 u.m. şi reprezintă valoarea nominală;
D'o=7%;
D' 1=7%+ 1 %=8%.
Trebuie să determinăm modificarea procentuală a cursului acestei obligaţiuni. Vom
utiliza relaţia: C=D / D', în care C este cursul obligaţiunii, D este venitul fix sau cuponul
obligaţiunii, iar D' rata dobânzii.
Vom avea C1=1400 / 0,08=17.500 u.m.
Indicele cursului obligaţiunii va fi:
Ic = (17.500/20.000) x 100 = 87,5%, ceea ce echivalează cu o reducere a cursului cu
12,5% (87,5%-100%). Răspunsul corect este c.
42. Răspuns corect c. Rata apţilor se determină ca un raport între populaţia aptă de
muncă şi cea totală şi arată cât din populaţia totală este aptă de muncă. Prin urmare, arătă cât
din populaţia totală este oferta de munca potenţială (poate lucra). Rata de activitate arată cât
din populaţia aptă lucrează efectiv, determinându-se ca un raport între populaţia ocupată
(efectiv activă) şi populaţia aptă de muncă. În concluzie, din cei trei indicatori menţionaţi la
varianta c putem determina populaţia ocupată. Salariul nominal este important în stabilirea
echilibrului pe piaţa muncii (dar mai important este cel real), însă numai cunoaşterea nivelului
sau nu ne oferă nici o informaţie despre populaţia ocupată. Rata inflaţiei permite cunoaşterea
evoluţiei preţurilor şi a puterii de cumpărare, dar nu oferă informaţii despre piaţa muncii. Rata

115
şomajului exprimă cât din populaţia aptă de muncă nu are un loc de muncă; se determină prin
raportarea numărului de şomeri la populaţia aptă de muncă. Ea nu oferă nici un fel de
informaţii despre dimensiunea populaţiei ocupate (este un indicator relativ şi nu unul absolut).
43. Răspuns corect c. Prin operaţiile la termen pe piaţa valutară se urmăreşte protecţia
în faţa deprecierii monetare care ar scumpi importurile şi le-ar face ineficiente. De exemplu,
să presupunem că aveţi o firmă importatoare de şampanie din Franţa şi că importaţi lunar 100
de sticle de şampanie a 150 FF bucata. Vindeţi aceste sticle în ţară cu un milion de lei bucata.
Aceasta înseamnă că realizaţi un curs de revenire la import de 1.000.000/150 lei/FF, adică
6666,66 lei la un franc cheltuit. Dacă în ţară cursul de schimb este de 4000 de lei/FF,
înseamnă că aveţi un câştig faţă de cursul de schimb de 2666,66 lei / FF. Aveti posibilitatea să
cumpăraţi francii la vedere, cu 4000 de lei/FF şi să achitaţi imediat importul, în avans, adică
înainte de a încasa ceva pe şampanie în ţară. Dar dacă aveţi ca termen de plată pentru import
două luni, trebuie să-l plătiţi efectiv peste 2 luni; nu ar fi raţional să vă imobilizaţi banii
plătind importul imediat. Dacă aveţi francii, îi puteţi păstra în cont 2 luni, după care faceţi
plata. Dacă nu îi aveţi, puteţi aştepta 2 luni, după care îi cumpăraţi la vedere şi plătiţi
importul. Dar dacă peste 2 luni cursul francului creşte, eficienţa importului va fi mai mică, ba
chiar puteţi avea pierderi. De exemplu, dacă peste 2 luni francul este 7000 de lei, pierdeţi
(6666,66-7000)= -333,341ei / FF. De aceea, veţi cumpăra francii la termen, cu scadenţă 2
luni, pentru un curs să spunem de 4500 de lei, caz în care rămâneţi eficient. Aprecierea
monedei ieftineşte importurile şi le face mai eficiente, deci varianta d nu este corectă.
Celelalte variante nu pot constitui un scop al operaţiunilor la termen.
44. Răspuns corect a. Dacă dinamica productivităţii este inferioară dinamicii
producţiei, atunci dacă producţia creşte, productivitatea creşte mai încet; având în vedere că
productivitatea muncii este raportul între producţie şi numărul de lucrători (Q/L), înseamnă că
ceea ce frânează creşterea productivităţii este creşterea numărului de lucrători, de unde rezultă
că L creşte. Cum salariul mediu pe salariat este constant, înseamnă că vor creşte şi costurile
salariale totale, pentru că Cs=SNxL, unde Cs sunt costurile salariale totale, iar L numărul de
lucrători.
45. Cunoaştem următoarele date:
C=150-5Px;
Po=7 şi P1=9;
Trebuie să determinăm elasticitatea cererii la preţ: Ec/p. Vom utiliza relaţia:
Ec/p=(-ΔQ / ΔP) x (P0 / Q0).
Din ecuaţia din enunţ se determină Qo şi Q1 astfel:
Qo=150 - 35=115 şi Q1=150 - 45=105.
Elasticitatea va fi:
Ec/p=[(115 -105)/(9 -7)]x(7/115), deci Ec/p=7/23.
Cum coeficientul este subunitar, înseamnă că cererea este inelastică. Răspuns b.
46. Răspuns corect a. Reducerea valorii banilor face ca debitorii să restituie
creditorilor o sumă cu o putere de cumpărare mai mică. De exemplu, dacă la 31.12.2000 aţi
împrumutat de la un prieten 100.000 de lei, iar în ianuarie 2001 rata inflaţiei a fost de 3,7%,
veţi restitui prietenului la 1.02.2001 cei 100.000 dar ei nu mai valorează decât
100.000/1,037=96.432 lei, ceea ce înseamnă că aţi câştigat 3568 de lei, din cauza reducerii
puterii de cumpărare a leului. Desigur debitorii câştigă atâta timp cât contractele de credit nu
cuprind prevederi care să permită creşterea ratei dobânzii în pas cu inflaţia.
47. Răspuns corect c. Un speculator la bursa de valori câştigă din diferenţa dintre
cursul la care vinde şi cel la care cumpără. Astfel, vânzătorul vinde titluri pe care nu le are, la
un curs să spunem C0. Dacă la scadenţă cursul scade, el va cumpăra titlurile cu un C1 mai mic
decât C0 şi le va vinde cumpărătorului cu C1, deci câştigă diferenţa C1-C0. Cumpărătorul

116
cumpără cu C1 şi speră să crească cursul. Dacă C1 este mai mare decât C0, el cumpără de la
vânzător mai ieftin, cu C0, după care poate revinde titlurile la vedere cu C1 deci câştigă
diferenţa.
48. Răspuns corect b. Rata marginală de substituţie exprimă cantitatea necesară dintr-un
factor de producţie pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt factor, astfel încât
producţia să nu se modifice (de exemplu, de câţi muncitori avem nevoie dacă ni se strică o
maşină, astfel încât producţia să fie aceeaşi). Ea se determină astfel: RmS=Δx / -Δy=Wmy/Wmx,
în care x şi y sunt cei doi factori. În relaţie, x este factorul care substituie şi y este factorul
substituit. În problemă Wmy< Wmx, deci rata marginală de substituţie este mai mică decât 1.
49. Răspuns corect d. Economia de piaţă este preponderent o economie de schimb, în
care bunurile economice circulă sub formă de mărfuri. Pentru a avea acces la un bun, trebuie
să oferim ceva în schimbul său, ceva care într-o economie monetară înseamnă o sumă de bani;
acea sumă de bani este preţul bunului.
50. Răspuns corect a. Dacă multiplicatorul investiţiilor este 4, înseamnă că:
k=ΔV/ΔI=4. Dar Δ V=ΔC+ΔI, deci 4ΔI=ΔC+ΔI de unde ΔC=3ΔI. Noi avem nevoie de o
relaţie între ΔC şi ΔV, aşa că vom scrie: ΔC/Δ V=3ΔI/4ΔI=3/4. În concluzie, dacă venitul
creşte cu o unitate (ΔV=l), consumul creşte cu 3/4=0,75 unităţi.
51. Răspuns corect d. Exporturile sunt cele prin care o ţară obţine valută necesară
finanţării importurilor. De aceea, importurile sunt dimensionate în primul rând în funcţie de
posibilităţile oferite de export. Desigur că importurile depind şi de cursul de schimb, de
inflaţie şi de împrumuturile externe. De asemenea, ele depind şi de cererea de bunuri de
import de pe piaţă. Aşa cum cunoaşteţi, dacă moneda se apreciază (pentru că scad preţurile de
exemplu) sunt stimulate importurile, dar ele nu pot creşte, cel puţin pe o perioadă lungă, mai
mult decât încasările din export. Împrumuturile externe permit finanţarea pe termen scurt a
importurilor şi depăşirea valorii exporturilor de către importuri. Dar ele creează obligaţii de
plată viitoare şi nevoia unei balanţe comerciale excedentare în viitor, din care să se acopere
împrumuturile prezente; deci din nou importurile nu pot depăşi la nesfârşit exporturile.
52. Cunoaştem următoarele date:
Cîb=4Cf (în care Cîb este câştigul bancar, iar Cf cheltuielile de funcţionare);
Ka=C=20 mil. u.m. (în care Ka este capitalul atras şi C volumul creditelor);
D'î-D'p=5%.
Trebuie să aflăm profitul băncii şi cheltuielile sale de funcţionare. Vom utiliza
următoarele formule: Cîb=Prb+Cf=Dî-Dp, în care Prb este profitul băncii, iar Dî si Dp sunt ratele
dobânzilor practicate de bancă. Prelucrând vom avea: Cîb=CxD’î – CxD’p=C(D’î – D’p)=20
mil.u.m.x 5/100=1 mil.u.m.Dar Cîb=Prb+Cf=4Cf de unde rezultă că: Cf=250.000u.m. şi
Prb=750.000 u.m.
Răspuns corect: b
53. Cunoaştem următoarele date:
A=1/4 Ccmat ( în care A este amortizarea si Ccmat sunt celelalte cheltuieli materiale);
Cs=1/2CT;
Trebuie sa găsim o relaţie între A şi CT.
Vom scrie că: CT=Cmat+Cs=A+Acmat+Cs=5A+1/2CT. Rezultă că amortizarea va
fi: A= 1/10CT
Răspuns corect: a
54. Cunoaştem următoarele date:
CM=1,25CTM0;
CF=0,25CT 0=0,2CT 1
Q0=10.000 buc.
CV0=2,25 mil. de lei

117
 Trebuie să determinăm CM si ΔQ.
Dacă CT 0=CV0+CF şi CF=0,25CT 0, înseamnă că CV0=0,75CT 0. Calculăm CT 0=2,25
mil./0,75mil.lei=3 mil. lei u.m.
Costul fix va fi: CF=0,25x3 mil.=0,75 mil.lei;
Costul total in T 1 este CT 1=CF/0,2=3,75 mil.lei
Costul marginal este: CM =1,25CTM 0, dar CTM 0=3 mil./10.000, ceea ce înseamnă că
CM=375 lei. Dar CM =ΔCT/ΔQ, de unde ΔQ=ΔCT/CM .
Cum ΔCT=CT 1-CT 0=0,75 mil., înseamnă ca ΔQ=2000.
Răspuns corect:c
55. Cunoaştem următoarele date:
Cs=Pr ( în care Cs sunt costuri salariale şi Pr profit total);
Cs+Pr=9 mil.u.m
Cmat/CA=0,55 ( în care Cmat sunt cheltuieli materiale şi CA încasările).
Trebuie sa determinăm CA si Pr’ la cifra de afaceri.
Vom utiliza pentru început relaţia CA=Cmat+Cs+Pr, de unde rezultă:
CA=0,55CA + 9 mil.u.m.,deci CA=20mil.u.m;
Profitul este Pr=9 mil.u.m./2=4,5 mil;
Rata profitului la cifra de afaceri va fi: Pr’=(4,5/20)x100, Pr’=22,5%.
Răspunsul corect este c.
56. Cunoaştem următoarele date:
KA=4 mil.u.m. (KA este capitalul firmei A); PrA=300.000/3 luni (PrA este profitul
firmei A obţinut la o rotaţie); PrB=1.200.000/an; Capitalul firmei B efectuează o rotaţie pe an.
Trebuie să vedem de ce capital are nevoie B pentru a obţine PrB.
Folosim regula de trei simplă:
Dacă la 4 mil...............................................................................................300.000
profit
x.............................................................................................. 1.200.000 profit
Rezultă că X=(1.200.000x4)/300.000=16 mil.u.m. Răspuns corect e.
57. Cunoaştem următoarele date:
Ql=2Qo;
L1=1,25Lo;
SNo=500.000;
%ΔSN=0,75%Δ WL.
Trebuie să calculăm SN1
Conform relaţiei WL=Q/L, vom avea:
WL1=Ql/L1=2Q0/1,25Lo;
WL1=1,6 WL0, de unde creşterea productivităţii muncii este: %ΔWL=(1,6-1)xl00=60%.
Creşterea salariului nominal va fi: %Δ SN=0,75%ΔWL=0,75x60%=45%, deci salariul nominal
creşte cu 45%. Aceasta înseamnă că SN1=1,45SN0, deci SN1=725.000 u.m ..
Răspuns corect c.
58. Răs puns corect c. Balanţa comercială este acea componentă a balanţei de plăţi
care reflectă exporturile ş i importurile unei ţări. Balanţa de plăţi înregistrează totalitatea
plăţilor şi încasărilor din relaţiile unei ţări cu străinătatea. De aceea, este posibil ca una
dintre balanţe să fie deficitară, iar cealaltă excedentară. De exemplu, când exporturile sunt
mai mici decât importurile, balanţa comercială este deficitară. Dar este posibil ca în ţară
să intre capital străin sub forma investiţiilor din capital care să compens eze deficitul
balanţei comerciale, astfel încât balanţa de plăţi s ă fie excedentară.

118
 59. Răspuns corect d. Dacă cererea pentru bunurile de import este inelastică, la o
creştere a preţurilor acestor bunuri cantitatea cerută scade mai puţin decât creşte preţul; în
consecinţă, veniturile importatorilor, care se calculează ca un produs între preţ şi cantitatea
vândută, vor creşte. De aceea, este avantajos pentru importatori să reacţioneze la creşterea
preţurilor externe prin creşterea preţurilor pe piaţa internă; inflaţia se va accentua. De
asemenea, creşterea preţurilor externe va fi resimţită cu atât mai mult pe piaţa internă, cu cât
ponderea bunurilor importate în totalul bunurilor de pe piaţă este mare; deci varianta b nu este
corectă.
60. Potrivit datelor din tabel şi relaţiei de calcul a productivităţii marginale:
Wm=ΔQ/ΔL, putem scrie: l0=[Q(1)-Q(0)]/(1-0), de unde Q(1) = 10;
15=[Q(2)-Q(1)]/(2-1), de unde Q(2)=25;
13=[Q(5)-Q(2)]/(5-2), de unde Q(5)=64;
10=[Q(10)-Q(5)]/(10-5), de unde Q(l0) = 114. Deci când se utilizează 10 lucrători
producţia totală este Q= 114, iar producvitatea medie este WL10 = 114/10=11,4.
Răspunsul corect este b.
61. Răspuns corect: b, deoarece reprezintă însăşi una atribuţiile bursei, prin care
acesta îşi justifică existenţa;
a) incorect – rata dobânzii se stabileşte pe piaţa monetară şi nu la bursă;
c) incorect – creşterea nivelului de trai se asigură în primul rând de către dezvoltarea
economiei, de creşterea productivităţii;
d) incorect – deşi în economia de piaţă rolul statului a scăzut simţitor, în ceea ce
priveşte piaţa capitalurilor deoarece pe această piaţă circulă valori foarte mari sub forma
hârtiilor de valoare, dar care reprezintă valori reale, există riscul lansării unor hârtii fără
acoperire ceea ce ar avea consecinţe foarte grave.Pentru a evita acest lucru, s-a constituit, la
noi, Comisia Naţională de Evaluare a Bunurilor M obiliare, în 1994. Ea are ca atribuţii chiar
aprobarea funcţionării bursei de valori şi controlează activitatea ei.
e) incorect – cursul de schimb al monedei este dat de mai mulţi factori printre care cel
mai important este raportul dintre cererea şi oferta de diferiţi bani naţionali alături de puterea
de cumpărare a monedei.
62. Varianta corectă: b) – aplicând impozite pe venit şi taxe pe consum mai mici,
rămân mai multe venituri la îndemâna agenţilor economici încurajând consumul (deci
cererea) şi investiţiile - condiţii indispensabile relansării economiei, depăşirii fazei de
recesiune;
a) incorectă – reducerea investiţiilor micşorează oferta-economia scade;
c) incorectă – durata zilei de lucru scăzând, producţia deci oferta scad, nivelul de
dezvoltare al economiei scade;
d) incorectă – este inversul lui b cu consecinţele aferente;
e) incorectă – ambele determină scăderea cererii interne cu influenţă negativă asupra
nivelului de trai şi al economiei.
63. Varianta corectă: c – întrucât, costul marginal este de fapt suma costurilor
variabile. Sporul de producţie pe care-l desemnează costul marginal îl reprezintă de fapt
sporul de cost variabil – fixele rămân aceleaşi (constante);
a)+b) incorecte – productivitatea desemnând raportul dintre producţie şi consumul
factorului de producţie implicat, deci nu costul, ci eficienţa folosirii factorilor;
d) incorectă – profitul reprezintă diferenţa dintre preţul la piaţă al produsului şi costul
global (costul fix+costul variabil);
e) incorectă – satisfacţia resimţită de consumator prin consumarea ultimei doze din
bunul X şi nu preţul plătit pentru a obţine cu atât mai puţin costul care este cheltuiala
producătorului.

119
 64. Varianta corectă 1, deoarece toate 3 variantele sunt corecte, veţi spune cum aşa
din moment ce variantele 1 şi 2 se exclud ? Dar analizaţi! Productivitatea se exprimă
producţie (Q). Productivitatea este rodnicia muncii, este o rezultantă totală a productivităţii.
Productivitatea marginală a muncii este productivitatea ultimilor muncitori angajaţi. Chiar
dacă ei produc la fel, mai puţin, sau tot atât decât ceilalţi, producţia creşte cu numărul de
produse realizate de ei;
d) incorectă, deoarece productivitatea devine negativă, scade producţia;
e) incorectă, productivitatea marginală zero, înseamnă că lucrătorii nou angajaţi nu au
produs deci producţia ramâne constantă.
65. Varianta corectă: d) (1,2,3).
Ştim că profitul evoluează direct proporţional cu preţul, deci, dacă costul este constant
deşi cantitatea vândută este aceeaşi, preţul crescând, creşte profitul.
Varianta 4 incorectă deoarece cursul de schimb se realizează pe piaţa valutară şi este
determinat de raportul cere ofertă şi puterea de cumpărare a celor 2 oferte.
Varianta 5 incorectă, profitul îl obţine producătorul, taxarea pe consum o plăteşte
populaţia.
66. Varianta corectă: b - Dacă ştiţi că la o producţie Q, costul total 100 reprezintă
costul fix totul este foarte simplu. Cost variabil la o producţie 0 nu există pentru că nu există
producţie. La 4 buc. CT=400 deci 100 CF şi 300 cost variabil. Costul marginal mediu se află
împărţind costurile variabile CV la producţia obţinută. Costul marginal se află scăzând din
costul total al producţiei curente, costul total al producţiei anterioare de 3 bucăţi deci 400-
340=60 iar CVM =CV/Q= 300/4=75.
Răspuns corect: 100, 300, 75, 60.
67. Varianta corectă c).
Utilitatea totală este satisfacţia resimţită de consumator prin consumarea tuturor
unităţilor unei mulţimi de bunuri, ori dacă, utilitatea marginală (suplimentară) este zero,
consumatorul are o satisfacţie totală maximă o doză suplimentară nemaifiind agreată, nu mai
reprezintă pentru el nimic. Din acest punct de vedere este evident de ce variantele a) şi b)
sunt incorecte.
Varianta d) - incorectă (reprezintă utilitatea totală şi nu marginală).
Variantă e) - incorectă.
UT = 1 înseamnă că utilitatea marginală nu poate fi egală cu 0, ci cu 1.
68. Varianta corectă: a, întrucât din cauza excesului de cerere căreia oferta nu-i face
faţă, cresc importurile, în defavoarea exportului care este frânat, şi în consecinţă scăzând
mijloacele de plată pentru import creşte datoria externă.
Varianta b, incorectă întrucât cuprinde varianta 2 care duce la creşterea satisfacerii
cererii.
Variantele c, d, e incorecte, cuprind factori contradictorii cerinţei formulate de grilă.
69. Rezolvare:
M ai întâi, aflăm volumul încasărilor sau cifra de afaceri.
1) CA. = 2 mil. x 100.000 buc. = 200 miliarde u.m.
2) Aflăm apoi CT despre care ştim că reprezintă 80% din CA., deoarece ni se spune că
sunt cu 20% mai mici decât încasările (care reprezintă 100%)= 160 miliarde;
CT=CF+CV;
Spunându-ni-se că, costurile fixe reprezintă 3/8 din costurile totale (160 miliarde),
rezultă că, costurile variabile sunt egale cu 5/8, din costurile totale => C.F.. 20 mil x 3 = 60
miliarde;
Răspuns corect: c), întrucât 5/8 x 160 miliarde = 100 miliarde.

120
 70. Răs punsul corect: e) conform legii psihologice a înclinaţiei marginale spre
consum formulată de J.M . Keynes, atunci când creşte venitul, consumul creşte şi el dar nu cu
atât cu cât creşte venitul, ΔV>ΔC sau, ΔC<ΔV, asta înseamnă, ΔC/ΔV este pozitiv dar
subunitar, deci consumul care nu se reduce în mărime absolută scade doar ca pondere într-un
venit mai mare.
Cum V=C+ S adică, consum+economii, rezultă că într-un venit crescut ponderea (rata)
consumului scăzând, va creşte cea a economiilor, deci varianta c este incorectă.
Varianta d incorectă; consumul este funcţie de venit, costul pentru întreaga producţie
este dependent de cantitatea produs obţinută Q şi de costul unitar.
71. Varianta corectă: a) – conform definiţiei, productivitatea muncii este rodnicia,
eficienţa, muncii utilizate.
Cu cât durata necesară producerii unui bun va fi mai mică cu atât se vor produce mai
multe bunuri, deci productivitatea va fi mai mare şi invers.
Varianta a) incorectă – cu cât salariul nominal este mai mare se pot cumpăra mai
multe bunuri (evident funcţie de preţ). Salariul real este invers proporţional cu preţul
Sr=Sn/Ip.
Varianta b) incorectă – creşterea preţurilor duce la creşterea masei monetare - direct
proporţional.
Variantă e) incorectă – cu cât creşte puterea de cumpărare a monedei cu atât
creşte salariul real – conform definiţiei puterea de cumpărare a monedei = cantitatea de
bunuri şi servicii cumpărate cu o unitate monetară. Salariul real este puterea de cumpărare
a salariului nominal.
72. Varianta corectă b) – este evident că la un volum constant de producţie, creşte
cantitatea de resurse folosite pentru fiecare bun produs. Aceasta duce la scăderea cantităţii de
produse oferite Q<Fi şi evident contrazice varianta a, care e incorectă;
Varianta c) incorectă, întrucât inflaţia nu se atenuează ci creşte datorită faptului că la
o masă monetară (M ) existentă pe piaţă va corespunde o ofertă mai mică, vor exista mai mulţi
pe unitate de efect-util inflaţia se agravează prin creşterea costurilor.
Varianta d) incorectă – vizează consumul şi nu producţia
Variantă e) incorectă – scade oferta, creşte cererea, creşte absorbţia pieţei şi nu
presiunea. Aceasta creşte când oferta > cererea.
73. Varianta corectă (adică incorectă) este c) – balanţa comecială este componentă
esenţială a balanţei de plăţi întrucât cea comercială se referă numai la exportul şi importul de
mărfuri în vreme ce balanţa de plăţi reprezintă încasările şi plăţile privind: balanţa serviciilor
(comerţul invizibil), balanţa mişcărilor de capital, a rezervelor valutare etc.
Varianta a) este incorectă (corectă) – între pieţele ce compun piaţa mondială s e
stabilesc numeroase interdependenţe – fiecare piaţă naţională este o parte a pieţei
mondiale.
Varianta b) incorectă (corectă) – statul se implică în comerţul internaţional, atât
în calitate de agent economic, cât şi prin legis laţia economico-financiară pe care o
elaborează.
Varianta d) incorectă (corectă) – deficitul balanţei de plăţi este consecinţa unei
activităţi economice externe ineficiente. Ea înseamnă în fapt reducerea încasărilor în valută,
lipsa lichidităţilor valutare la import şi o depreciere a situaţiei economice.
e) este corectă (incorectă) conform argumentelor de la c).
74. Varianta corectă a) – prin majorarea cheltuielilor publice efectuată de la bugetul
de stat - chiar printr-o emisiune monetară suplimentară, se măreşte cererea globală, ceea ce
incită la mărirea ofertei. Pentru a mări oferta, producătorii fac angajări suplimentare de forţă
de muncă, ceea ce reduce şomajul.

121
 Varianta b) este incorectă deoarece creşterea fiscalităţii reduce cererea din cauza
taxelor mari şi a unui venit mai mic, acest lucru influenţând oferta, întreprinzătorii îşi reduc
activitatea şi concediază forţa de muncă agravând şomajul.
Varianta c) incorectă – în cazul creşterii ratei dobânzii, deci a preţului creditului şi al
frânării investiţiilor, când producătorii procedează într-o manieră similară variantei b.
Varianta e) incorectă – reducerea cheltuielilor publice acţionează în acelaşi sens, dar
prin venitul cumpărătorilor care scade şi de data aceasta ofertă este nesatisfăcută,
producătorii, reacţionând în concecinţă prin restrângere de activitate - concedieri şi creşterea
şomajului.
75. Varianta corectă e) – atât absorbţia, cât şi presiunea sunt stări de dezechilibru a
economiei care afectează în proporţii diferite cumpărătorii şi vânzătorii. Când piaţa se
caracterizează prin absorbţie vânzătorii produc oricât şi oricum, cererea fiind mai mare decât
oferta - în aceste condiţii vânzătorii îşi selectează cumpărătorii. Concurenţa se manifestă
puternic între cumpărători
Variantele a, b, c, d incorecte, caracterizează starea opusă şi anume presiunea.
76. Varianta corectă b) deoarece consumul de capital fix nu se poate evalua fizic
ţinând cont de faptul că el cuprinde hale, depozite şi echipamente de producţie (utilaje,
maşini, unelte, agregate, instalaţii etc.) nu putem preciza cât s-a consumat din ele fizic prin
utilizare.
Variantele a) şi c) sunt incorecte întrucât conţin consumul fizic, care nu se poate
evalua. Varianta d) este incorectă, intrucât consumul specific, se referă la consumul de
capital circulant şi nu fix.
Variantă e) este incorectă deoarece consumul de capital fix este reflectat de costul
fix şi nu de cel variabil.
77. Varianta corectă b) – competitivitatea unei întreprinderi este dată de eficienţa ei,
adică de productivitate şi rentabilitate alături de o înaltă calitate a produsului. Cu cât costurile
obţinute de firmă sunt mai mici, iar pe piaţă preţul produselor este mai mare, el se înscrie sub
preţul de echilibru, ceea ce îi asigură un profit cert, deci va trebui să se raporteze la costul
întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă din domeniu.
Varianta d) incorectă: unitatea economică nu trebuie să folosească un capital fix uzat
moral, întrucât va obţine costuri mai mari ceea ce nu este avantajos; pe piaţă se confruntă cu
firme case au preţuri mai mici datorate nivelului tehnic performant al capitalului fix utilizat.
Varianta e) incorectă producătorul nu trebuie să se raporteze la costul cel mai mare,
ci la cel mai mic pentru a reduce consumurile de factori de producţie utilizaţi acolo unde este
posibil.
78. Varianta corectă c). Fiecare nouă doză consumată satisface o nevoie mai puţin
acută, în scădere, dar utilitatea totală creşte, cu o rată descrescătoare. Prin prisma acestei
explicaţii variantele a, b, d, e sunt incorecte.
79. Varianta corectă c) – balanţa excedentară se obţine când este determinată de
comerţul exterior ale eficienţei adică balanţa comercială nivelul comerţului exterior şi a
productivităţii muncii sociale reflectat în gradul de competitivitate a mărfurilor şi serviciilor
pe piaţa mondială - ţara respectivă are un cost în monedă naţională mai mic pentru fiecare
unitate valutară obţinută. Acesta reprezintă cursul de revenire la export care trebuie să fie mai
mic sau cel mult egal cu cursul de schimb.
Varianta d) este incorectă şi evident contradictorie lui c.
Variantele a şi b sunt incorecte v nu cantitatea de bunuri exportate sau importate
interesează în primul rând ci cursurile de revenire faţă de cursul de schimb.
80. Varianta corectă b) – M ichel Didier în lucrarea sa "Economia şi Regulile jocului"
arată că mecanismul preţurilor şi concurenţa joacă rolul mâinii invizibile, care direcţionează

122
opţiunile economice ale fiecăruia. Spre deosebire de economia de tip comandat, socialist,
unde dominaţia statului asigură desfăşurarea activităţii economice, în economia de piaţă,
bazată mai ales pe proprietatea privată şi unde raportul cerere-ofertă stabileşte: ce, cum, cât şi
când să se producă, preţul devine instrumentul principal alături de concurenţă şi are rolul de
mână invizibilă care armonizează cele 2 paliere ale pieţei.
Preţul reflectă utilitatea bunului şi va orienta piaţa spre ceea ce trebuie produs, iar
concurenţa va determina nivelul acestuia prin eficienţa pe care o determină.
81. Varianta corectă c) – profitul fiind parte a preţului Pr = P - CTM cu cât costul
este mai mic profitul este mai mare şi invers.
Variantele a) + b) sunt incorecte, întrucât profitul şi preţul cresc direct proporţional;
numărul de rotaţii care înseamnă viteza de rotaţie influenţează, de asemenea, direct
proporţional profitul.
Varianta d) incore ctă – profitul nu este determinat direct de calitat e:. Există
bunuri de o calitate mai joasă, dar care fiind de o primă neces itate se cer, vânzătorii
realizând profit.
Varianta e) incorectă – profitul creşte direct proporţional cu ut ilitatea; profitul
fiind dovada utilităţii unei activităţi economice iar mărimea lui măs ura acestei utilităţi.
82. Varianta corectă a) – Salariul real şi preţul sunt invers proporţionale. Salariul real
şi cel nominal evoluează în acelaşi sens dar nu obligatoriu în acelaşi ritm. Dacă avem un
câştig în salariul real, dar mai mic decât preţul, atunci obligatoriu salariul nominal trebuie să
crească mai repede decât preţul, pentru a compensa consecinţele creşterii preţurilor asupra
salariului real.
Variantele b), c) incorecte – accentuează decalajele.
Varianta d) incorectă – se menţine salariul la acelaşi nivel.
Variantă e) incorectă v dacă salariul nominal nu se modifică şi preţurile bunurilor de
consum cresc, atunci salariul real scade.
83. Varianta corectă c) – cursul de schimb este un preţ care se formează, că preţul
oricărui bun prin raportul cerere-ofertă dar fiind vorba de bani pe lângă aceasta mai contează
şi puterea de cumpărare a acestora.
Varianta a) incorectă.
Varianta b) incorectă – Franţa este mai mică decât India, dar are o monedă a cărei
putere este mai mare decât moneda Indiei.
Varianta d) incorectă – nu statul indică valoarea reală a monedei naţionale ci puterea
economiei, eficienţa ei.
Varianta e) incorectă – într-o ţară se poate produce foarte mult cantitativ ca în China,
de exemplu, dar nu la fel de eficient ca în Anglia şi deci moneda are o putere de cumpărare
mai mică.
84. Varianta corectă d) – monopolul este formă a pieţei imperfecte în care oferta
pentru un anumit produs este concentrată în puterea unui singur producător care controlează
piaţa şi preţul, deci b) este incorectă, ca şi c).
Varianta a) incorectă – caracterizează piaţa monopolistică.
Varianta e) incorectă deoarece preţul de monopol fiind ridicat, iar veniturile
consumatorilor limitate, nu poate exista o bună satisfacere a cererii. M ai mult, monopolul, nu
numai că nu întăreşte concurenţa dar o şi exclude, stricând mecanismul pieţei.
85. Varianta corectă e) – condiţia pentru ca o muncă să devină ofertă este ca ea să fie
plătită, retribuită. Din acest motiv, studenţii care prestează munci utile dar gratuite nu intră în
ofertă.
Variantele a), b), c) incorecte întrucât categoriile enumerate fac parte din oferta de
muncă pentru că sunt retribuite.

123
 Varianta d) incorectă – pe perioada lipsei totale de activitate şomerul nu face parte
din ofertă.
86. Varianta corectă b) – piaţa secundară o constituie bursa a cărei problemă
fundamentală este formarea cursului ca o consecinţă a raportului dintre cererea şi oferta de
titluri. Dacă oferta de titluri creşte, scade preţul, dacă cererea de titluri creşte, creşte preţul.
Varianta a) incorectă – vizează piaţa monetară;
Variante incorecte c), d), e) nu influenţează direct cursul, ele sunt consecinţa unor
indicatori care influenţează indirect prin efectele de antrenare.
87. Varianta corectă e) rata profitului este un raport procentual între profit şi costul
total.
Varianta a) incorectă = ea reprezintă cifra de afaceri;
Varianta b) incorectă = ea reprezintă preţul;
Variantele c) şi d) sunt incorecte.
88. Varianta corectă b) – piaţa de oligopson este caracterizată prin: câţiva
cumpărători şi atomicitatea ofertei; cumpărătorii influenţează preţul.
Varianta a) incorectă – este o piaţă în care există atomicitatea cererii şi atomicitatea
ofertei, agenţi economici mulţi cu putere economică mică.
Varianta c) incorectă – presupune câţiva vânzători şi mulţi cumpărători (atomicitatea
cererii).
Varianta d) incorectă – un singur vânzător, o mulţime de cumpărători (atomicitatea
cererii).
Varianta e) incorectă – reprezintă o piaţă ideală, teoretică, caracterizată prin mai
multe trăsături printre care şi atomicitatea cererii şi a ofertei.
89. Rezolvare:
Ştim că V = C + S;
Calculăm mai întâi cât înseamnă din venit rata economiilor în valoare absolută în To şi T 1:

T0 T1
Economii 200 300
Rată consum 75% 70%
Rată economii 25% 30%
Consum 600 700
Venit 800 1000

Înclinaţia marginală spre consum

c'=ΔC/ΔV=(C1-C0)/(V1 - V0)=(700-600)/( 1000-800)= 100/200=1/2 sau dacă C0/V0 =
0,25 => S0/V0 = 0,75 => 200/Vo = 0,75=> Vo= 800;
dacă C1/V1= 0,70 = S1 /V1 = 0,30;
300/V1 = 0,3;
V1= 1000; ΔS = 100;
ΔV = 200; s = ΔS/ΔV = 100/200 = 1/2; c' = l-s = 1/2;
Răspuns corect 1/2.
90. Rezolvare:
Aplicăm formula de calcul Isr = Isn / Ip x 100.
În T 0 100% = 100% / 100% în T 1 salariul real şi preţurile cresc cu 20 de procente.
Aflăm salariul normal 120%=X/120% =>X= 120% x 120% = 144%.
Scădem valoarea salariului nominal din To, valoarea salariului nominal din T 1 pentru a
afla creşterea: 144%- 100%= =44%.
Răspuns corect = 44%.

124
 91. Rezolvare:
Venitul fix al obligaţiunii este dobânda la acţiunea respectivă:
În T 0 = curs 0= venit fix / d’0=>C0=100.000/10%=100.000.
În T 1=d’1=d’0+25% d’0=12,5% pentru a putea calcula C1 trebuie să calculăm cât
reprezintă rata dobânzii;
C1=venit fix/d’1=80.000;
Calculăm diferenţa de curs=C1-C0=-20.000;
Răspuns b = cursul scade cu 20.000
92. Rezolvare:
Deoarece creditul se restituie în rate egale în cei 5 ani, asta înseamnă, Credit: 5 ani =
20.000 u.m., care reprezintă creditul anual; la care se plăteşte dobânda de 30% care rămâne
constantă pe perioada celor 5 ani. Dobânda în mărime absolută se va micşora, întrucât o rată
de 30% în anul al doilea se plăteşte la un credit de 80 mil. care au rămas de plătit din creditul
iniţial din care s-au scăzut tranşa primului an adică 20 mil.
Situaţia se prezintă astfel:

Anul Tranşe Credit Rata dobânzii Dobânda

1 20 mil. 100 30% 30 mil.
2 20 mil. 80 30% 24 mil.

Conform formulei dobânzii simple C = D x d';

Răspuns corect = 24 mil.
93. Varianta corectă d) = preţul de echilibru se formează prin jocul cererii şi al
ofertei şi reflectă condiţiile economice recunoscute ca normale şi raţionale pentru cel mai
mare volum al producţiei şi consumului unui bun. Dacă condiţiile de dezvoltare ale economiei
permit creşterea veniturilor cumpărătorilor preţul de echilibru se stabileşte la un nivel mai
înalt. De asemenea, dacă producătorii găsesc posibilităţi de a produce mai ieftin, preţul de
echilibru se va diminua.
Variantele a), b), c), e) incorecte.
94. Varianta corectă b) – deoarece 1) există perspectiva de a creşte sau scade raportul
de schimb existent între diferite monede datorate inflaţiei şi 2) datorită dobânzii practicate pe
piaţa monetară. Suma rămâne disponibilă până la livrare, timp în care poate fi împrumutată pe
termen scurt pe piaţa monetară aducând dobândă.
Variantele a, c, d, e incorecte.
95. Varianta corectă c) = deoarece ei nu pot compensa pierderile provocate de
creşterea preţurilor. De asemenea, economiile cad pradă inflaţiei pentru că puterea de
cumpărare a banilor scade şi deci resursele băneşti se reduc relativ (nu în mod absolut ca masă
bănească ci ca putere de cumpărare);
Variantele d) şi e) incorecte – sunt avantajaţi de inflaţie;
Varianta b) incorectă pentru că include variantele d şi c.
96. Varianta corectă d) (2,4) chiar dacă nu a început productia (în care apare
obligatoriu costul variabil), întreprinzătorul începe investiţia cu fondul fix, care evident
reprezintă şi costul total în acel moment.
Celelalte variante incorecte = ele apar când apare producţia, deci costul variabil.
97. Rezolvare: 1. Aflăm mai întâi cât este profitul în T 0 la o rată de 10% din cifra de
afaceri care este 100 mil., deci profitul este 10 milioane.
Ro = 10% = > R0 = profit / cost total x 100.
Dacă CA0 = 100 mil - 10 mil. profit = 90 mil. care reprezintă CT.
Aflăm CT în condiţiile unei noi rate a profitului de 15%, deci 15 mil.

125
 CT 1 = 100.000 CA - 15 mil. profit = 85 mil.
R1 = 15% = > cost = 85 mil;
ΔCT= 90 - 85 = - 5 mil.;
Răspuns corect c.
98. Varianta corectă e) indiferent de mărimea prin care o exprimăm trebuie ţinut cont
că între durată şi numărul de rotaţii (viteze) este o relaţie invers proporţională. Astfel, profitul
este mai mare când numărul de rotaţii a capitalului, este mai mare deci viteza este mai mare;
durata unei rotaţii fiind mai mică şi invers.
Variantele a) şi b) incorecte - sunt restrictive.
Varianta d) incorectă – măsoară Q = producţia;
Varianta c) incorectă – exprimă eficienţa folosirii capitalului.
99. Varianta corectă c) – între volumul de bunuri s i cantit atea de bani naţionali în
circulaţie trebuie să existe un echilibru perfect pentru a nu genera inflaţia ( dacă sunt bani
mai mulţi) sau blocaje financiare care duc la blocaje economice ş i consecinţe nedorit e
pentru economie. Atunci când creşte volumul bunurilor (Q), trebuie s ă crească cantitatea
de bani pentru a evita blocajele financiare cu consecinţele lor nedorite as upra pieţei
bunurilor.
Celelalte variante sunt incorecte.
100. Varianta corectă b) = prin creditele pe care le acordă (prin rata dobânzii care
este preţul creditului), ele acţionează atât prin constrângerea masei scriptural cât si pentru
crearea unei cantităţi suplimentare de bani scripturali.
Celelalte variante sunt incorecte.

S ETUL II

1. În condiţiile în care venitul creşte, următoarele afirmaţii sunt corecte:

a) rata consumului creşte;
b) consumul scade;
c) consumul nu se modifică;
d) rata consumului scade;
e) creşterea economiilor este egală cu creşterea consumului.
2. Consumatorul raţional obţine maximum de utilitate în condiţiile venitului
disponibil dat, atunci când:
a) cererea depăşeşte oferta;
b) preţurile bunurilor achiziţionate sunt proporţionale cu utilităţile lor totale;
c) raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor achiziţionate este identic cu
raportul dintre preţurile lor unitare;
d) utilitatea marginală este maximă;
e) utilitatea totală este crescătoare.
3. În anumite situaţii, guvernele intervin indirect asupra preţului prin:
a) fixarea nivelului anumitor preţuri;
b) stabilirea unor niveluri maxime sau minime ale diferitelor preţuri;
c) stimularea şi reducerea cererii şi ofertei;
d) mărirea şi micşorarea cursului de revenire la import;
e) "îngheţarea" preţurilor o anumită perioadă de timp.

126
 4. Când creşte ponderea consumului intermediar în valoarea produsului global
brut:
a) creşte eficienţa de ansamblu a economiei;
b) scade eficienţa de ansamblu a economiei;
c) eficienţa de ansamblu a economiei rămâne neschimbată;
d) creşte exportul net;
e) amortizarea capitalului fix creşte.
5. Când utilitatea marginală este zero, utilitatea totală este:
a) minimă;
b) zero;
c) maximă;
d) pozitivă, dar descrescătoare
e) egală eu unu.
6. În condiţiile unei oferte (cereri) inelastice la preţ, modificarea acestuia din
urmă determină o modificare a cantităţii oferite:
a) în aceeaşi propoţie;
b) într-o proporţie mai mică;
c) într-o proporţie mai mare;
(celelalte două variante diferă de la un an la altul, dar sunt incorecte).
7. Masa profitului este invers proportională cu:
a) preţul de vânzare;
b) costul unitar;
c) numărul de rotaţii ale capitalului folosit·
d) viteza de rotalie a capitalului;
e) ponderea produselor cu profit ridicat.
8. Reglarea economică a progresului tehnic o face piaţa prin:
a) creşterea rolului statului în finanţarea cercetării ştiinţifice;
b) menţinerea monopolului asupra cercetării ştiinţifice.
c) concurenţa şi comercializarea rezultatelor;
d) propagarea şi generalizarea progresului tehnic în mai multe unităţi economice;
e) cooperarea între agenţii economici.
9. Dintre măsurile netarifare aplicate importurilor se practică:
a) taxe vamale;
b) exigenţe privind poluarea;
c) impozite indirecte;
d) impozite directe;
e) taxa pe valoarea adăugată.
10. Împărţirea capitalului în fix şi circulant are la bază:
a) mobilitatea spaţială;
b) gradul de rentabilitate;
c) productivitatea diferitelor componente ale acestuia;
d) categoriile de costuri pe care le genereaz ă, respectiv partea care genereaz ă
costuri fixe reprezintă capital fix, iar partea care generează costuri variabile reprezint ă
capital circulant;
e) modul cum participă la activitatea economică, cum se consumă şi cum se înlocuiesc
elementele acestui capital.
11. Costul marginal este egal cu:
a) costul total mediu;
b) costul variabil mediu;

127
 c) costul fix mediu;
d) cheltuielile variabile pe care le generează creşterea producţiei cu o unitate;
e) toate variantele de mai sus sunt false.
12. Atunci când salariul real şi preţurile bunurilor de consum cresc, salariul
nominal:
a) creşte mai puţin decât salariul real;
b) scade;
c) creşte mai mult decât preţurile bunurilor de consum;
d) nu se modifică;
e) creşte mai puţin decât preţurile bunurilor de consum.
13. Indexarea salariilor şi pensiilor este o măsură:
a) de protecţie împotriva scăderii puterii de cumpărare;
b) de creştere economică intensivă;
c) de diminuare a veniturilor;
d) de natură să mărească puterea de cumpărare a banilor;
e) de economisire a resurselor.
14. La o dobân dă plătită de 100.000 u.m. pe trei luni corespunzător unei rate
anuale a dobânzii de 20%, creditul obţinut este de:
a) 1 mil.;
b) 2 mil.;
c) 10 mil.;
d) 8 mil.;
e) 16 mil.
15. Factorul decisiv pentru formarea cursului titlurilor este:
a) productivitatea marginală;
b) numărul societăţilor pe acţiuni;
c) raportul dintre cererea şi oferta de titluri;
d) rata dobânzii;
e) inflaţia.
16. Realizarea unei balanţe comerciale excedentare este un obiectiv imperativ
pentru acele ţări care înregistrează:
a) o rată mare a inflaţiei;
b) o rată mare a şomajului;
c) datorii externe şi se pregătesc să treacă la convertibilitatea monedei;
d) deficit bugetar;
e) o balanţă de plăţi excedentară.
17. Viteza de rotaţie a capitalului se poate exprima:
a) numai prin durata unei rotaţii;
b) numai ca număr de rotaţii pe o durată determinată de timp; .
c) prin masa anuală a profitului;
d) prin cantitatea de produse obţinute în decursul unei perioade;
e) atât prin durata unei rotaţii, cât şi ca număr de rotaţii.
18. Cea mai amplă implicare a statului ca agent economic, în condiţiile economiei
de piaţă, se realizează prin:
a) proprietatea statului asupra unor bunuri de capital fix;
b) programare economică;
c) intervenţia în comerţul exterior;
d) formarea şi cheltuirea resurselor sale financiare
e) combaterea poluării.

128
 19. Volumul economiilor constituie rezultatul comportamentului colectiv al:
a) întreprinzătorilor individuali;
b) băncilor;
c) agenţilor economici publici şi privaţi;
d) consumatorului individual;
e) administraţiilor private şi publice.
20. La o sporire a salariului real cu 10% şi la o creştere a preţurilor bunurilor de
consum cu 20%, salariul nominal:
a) creşte cu 32%;
b) creşte cu 132%;
c) scade cu 18,5%;
d) scade cu 118,5%;
e) nu se modifică.
21. Criza alimentară înseamnă:
a) lipsă acută de alimente în anumite ţări;
b) scăderea producţiei alimentare în cele mai multe ţări;
c) lipsă acută de alimente pentru o mare parte a populaţiei globului;
d) creşterea mai lentă a producţiei alimentare faţă de nevoi;
e) lipsa acută de alimente în ţările slab dezvoltate.
22. Toate hârtiile de valoare sub formă de acţiuni şi obligaţiuni pot fi revândute
numai:
a) pe piaţa primară;
b) în perioada de boom economic;
c) emitentului;
d) la un curs superior valorii nominale;
e) pe piaţa secundară.
23. Are caracter funcţional şi de finalitate:
a) activitatea umană în general;
b) doar activitatea economică;
c) activitatea de producţie în general;
d) numai activitatea din care rezultă profit;
e) orice activitate din care rezultă bunuri materiale.
24. Piaţa cu situaţie de monopol presupune:
a) atomicitatea cererii şi ofertei;
b) atomicitatea ofertei;
c) întărirea liberei concurenţe;
d) atomicitatea cererii;
e) o bună satisfacere a cererii.
25. Dintre măsurile antiinflaţioniste de diminuare şi control a inflaţiei fac parte:
a) acordarea de compensaţii de către stat;
b) stimularea creditului de consum;
c) indexarea veniturilor populaţiei;
d) echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi externe;
e) subvenţionarea preţurilor unor produse.
26. În faza de recesiune economică, guvernele încurajează:
a) creşterea fiscalităţii;
b) investiţiile;
c) sporirea ratei dobânzii;

129
 d) excedentul bugetar;
e) importurile.
27. Un criteriu totalizator al eficienţei comerţului exterior poate fi considerat:
a) nivelul cursului de revenire la export şi raportul său faţă de cursul de schimb;
b) nivelul cursului de revenire la import şi raportul său faţă de cursul de schimb;
c) raportul dintre cursul de revenire la export şi cel de revenire la import;
d) starea balanţei comerciale;
e) aportul său la creşterea PNN.
28. Dependenţa costului total faţă de volumul producţiei la o firmă se prezintă astfel:
Q (buc.)0123456
CT (u.m.) 100 190 270 340 400 470 550
Când producţia este 5, CF, CV, CFM , CVM , CTM şi CM sunt:
a) 200 240 40 48 88 70;
b) 100 370 20 74 94 70;
c) 100 930 10 93 103 70;
d) 100 90 20 18 38 80;
e) nu se pot calcula cele cerute.
29. Când, pe termen scurt, costul variabil total creşte mai repede decât producţia,
costul fix mediu:
a) creste;
b) scade;
e) nu se modifică;
d) este egal cu costul variabil mediu;
e) este egal cu costul marginal.
30. În cazul absorbţiei, povara nesiguranţei este suportat de:
a) vânzători;
b) cumpărători;
c) bănci;
d) guvern;
e) firmele comerciale.
31. Se dau următoarele date:

Producţia Costul Costul marginal

(Q) buc. total (CT) u.m. (CM)
11 1000 -
13 1280 100

Costul marginal al celei de-a 12-a unităţi de produs este:

a) 140;
b) 90;
c) 180;
d) 100;
e) 70.
32. În evoluţia ciclică a economiilor, rolul determinant revine:
a) nivelului dezvoltării economice;
b) politicilor economice ale guvernelor;
c) modului specific de evoluţie al eficienţei utilizării factorilor de producţie;
d) unor evenimente sociale şi politice neaşteptate;
e) raportului dintre inflaţie şi şomaj.

130
 33. Când diferenţa dintre costul fix mediu curent şi cel al perioadei de bază este 2,
iar diferenţa dintre costul variabil mediu curent şi cel al perioadei de bază este 8, atunci
costul total mediu (CTM), costul marginal (CM) şi producţia (Q) evoluează astfel:
a) creşte, creşte, creşte;
b) creşte, scade, creşte;
c) creşte, creşte, scade;
d) scade, creşte, scade;
e) scade, scade, creşte.
34. La un împrumut de 100 mil. u.m., contractat pe cinci ani cu o rată anuală a
dobânzii de 20%, împrumut rambursabil în tranşe egale anuale şi în regim de dobândă
simplă, dobânda încasată de creditor în cel de-al patrulea an a fost de:
a) 8 mil. u.m.;
b) 12 mil. u.m.;
c) 20 mil. u.m.;
d) 48 mil. u.m.;
e) 24 mil. u.m.
35. În economia de piaţă, raporturile dintre oameni în activitatea economică sunt
raporturi:
a) impuse de guvern;
b) de subordonare administrativă;
c) determinate de volumul resurselor utilizate;
d) ce generează egalitatea veniturilor;
e) de interese.
36. Consumul capitalului fix se evidenţiază în mărimea producţiei astfel:
a) în expresie fizică;
b) în expresie valorică;
c) în expresie fizică şi valorică;
d) sub formă de consum specific;
e) în unităţi de timp de muncă.
37. În economie resursele sunt limitate în sensul că:
a) sporesc mai repede decât nevoile;
b) nu se regenerează;
c) sunt insuficiente în raport cu nevoile;
d) nu se recuperează;
e) sunt produse numai în funcţie de necesităţi.
38. La o producţie de zero bucăţi:
a) CT=CF;
b) CT=CV;
c) CF mai mic decât CV;
d) CF=0;
e) CF=CV.
39. Pentru trecerea la convertibilitatea monedei naţionale, una dintre premisele
necesare este:
a) atingerea unui nivel înalt de dezvoltare economică;
b) crearea unor rezerve importante de valută, care să asigure necesităţile de import
pentru o perioadă de 5-7 luni;
c) scăderea vitezei de rotaţie a banilor;
d) acoperirea cu aur a banilor în circulaţie;
e) să nu existe datorie externă.

131
 40. În cadrul operaţiunilor bursiere la termen, cumpărătorul nu câştigă atunci
când cursul titlurilor:
a) scade;
b) creşte;
c) nu se modifică;
d) este mai mic decât rata dobânzii;
e) se formează în mod liber.

RĂS PUNS URI

1. Răspuns corect d. Conform legii psihologice fundamentale, formulată de

J.M .Keynes, când venitul creşte, consumul creşte mai încet decât creşte venitul, iar
economiile cresc mai rapid. Cunoaştem că rata consumului (e) se determină ca un raport între
consum şi venit. Dacă venitul creşte, indicele venitului (Iv) este superior indicelui consumului
(IC). În consecinţă, indicele ratei consumului (Ic) egal cu raportul dintre indicele consumului
şi cel al venitului, este subunitar: Ic=IC /Iv<l, ceea ce înseamnă că rata consumului scade. În
mod evident, conform acţiunii aceleiaşi legi, toate celelalte variante de răspuns sunt greşite.
2. Răspuns corect c. Un consumator obţine maximum de satisfacţie atunci când
raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor este egal cu raportul dintre preţurile lor
unitare, ceea ce revine la a scrie, pentru un consumator care consumă doar două bunuri x şi y:
Umx/Umy=Px/Py. Pentru a înţelege de ce, să scriem acest raport sub următoarea formă:
Umx/Px=Umy/Py. Raportul Umx/Px exprimă satisfacţia resimţită de consumator la o unitate
monetară cheltuită cu bunul x. De exemplu, dacă Umx=10 utili, iar Px=2 u.m., avem
Umx/Px=10/2=5 utili la o unitate monetară cheltuită. Asemănător, Umy/Py exprimă satisfacţia
consumatorului la o unitate monetară cheltuită cu bunul y. Satisfacţia totală va fi maximă
atunci când o unitate nonetară cheltuită pe x aduce tot atâta mulţumire cât o unitate nonetară
cheltuită pe y. Atât timp cât o unitate monetară cheltuită pe x aduce o satisfacţie mai mare
decât o unitate monetară cheltuită pe y, consumatorul va consuma mai mult din x. Consumul
din x va creşte, iar utilitatea marginală se va reduce (conform legii utilităţii marginale
descrescătoare) până când satisfacţia pe unitate monetară va fi aceeaşi pentru x şi y.
3. Răspuns corect c. Guvernele pot interveni asupra preţului de echilibru în mod
direct sau indirect. Intervenţia directă se concretizează în preţurile administrate, care pot fi
minime (mai mari decât preţul de echilibru) sau maxime (mai mici decât preţul de echilibru)
şi care, desigur, nu mai sunt libere. Îngheţarea preţurilor este şi ea o intervenţie directă,
deoarece guvemul fixează preţurile la nivelul înregistrat într-o perioadă dată. Rezultă că
răspunsurile a, b şi e nu sunt corecte. Intervenţia indirectă a statului se realizează prin
stimularea cererii şi ofertei. De exemplu, dacă guvernul doreşte un preţ mai mic pentru pâine
pe piaţă, acordă facilităţi investitorilor în rubricile de pâine, astfel încât, prin creşterea
numărului de producători, să crească oferta şi să scadă preţul.
4. Răspuns corect b. Cunoaştem că PGB=PIB+Ci, în care prin Ci am notat consumul
intermediar. Când ponderea Ci în PGB creşte, înseamnă că raportul Ci/PGB creşte. Consumul
intermediar exprimă consumul de bunuri şi servicii pentru a obţine alte bunuri şi servicii.
Dacă Ci/PGB creşte înseamnă că o unitate PGB este obţinută cu un efort din ce în ce mai
mare. Deci creşte consumul pe unitate de rezultat, ceea ce înseamnă că eficienţa economică
scade. Reducerea eficienţei economice este evidenţiată şi de reducerea ponderii PIB în PGB,
concomitentă cu creşterea ponderii consumului intermediar (pentru că Ci/PGB+PIB/PGB=1).
Raportul PIB/PGB este un raport de tip effect/efort asemănător întrucâtva raportului dintre

132
profit şi cifra de afaceri la nivelul firmei (Pr/CA). Cu cât acest raport este mai mic, cu atât
eficienţa economică este mai mică.
5. Răspuns corect c. Conform legii utilităţii marginale descrescătoare, pe măsură ce
se consumă tot mai mult dintr-un bun, utilitatea marginală scade, iar utilitatea totală creşte cu
o raţie descrescătoare, reprezentată de utilitatea marginală (utilitatea totală este suma
utilităţilor marginale). Utilitatea marginală este zero atunci când consumatorul a atins punctul
de saţietate şi nu mai are nevoie de nici o unitate suplimentară dintr-un bun. În acest punct,
utilitatea totală care a adunat continuu valori pozitive şi descrescătoare este maximă. Dacă un
consumator continuă să consume din bunul respectiv, deşi nu mai are nevoie de el, şi dacă
orice unitate nou consumată are utilitate marginală zero, utilitatea totală este constantă pentru
că adună cu fiecare unitate nou consumată "zero" utilitate marginală. Dacă o unitate
suplimentar consumată dincolo de punctul de saţietate provoacă o insatisfacţie
consumatorului, acea unitate are utilitate marginală negativă şi determină reducerea utilităţii
totale. De exemplu, să spunem că vă doare capul şi luaţi o aspirină. Rezultatul? Durerea va
trece, dar nu complet (utilitatea totală nu este maximă). În consecinţă mai luaţi o aspirină, iar
durerea va trece complet (utilitate totală maximă). Să spunem că de teamă că durerea să nu
reapară rapid luaţi şi a treia aspirină. Consecinţa? Începe să vă doară stomacul. Cea de a treia
aspirină a avut utilitate marginală negativă, pentru că v-a produs o insatisfacţie, astfel că acum
veţi fi mai puţin mulţumiţi (aveţi o nouă durere), deci utilitatea totală scade.
6. Răspuns corect b. Dacă cererea sau oferta sunt nelastice, coeficientul de elasticitate
la preţ este subunitar: Ec/p<l. Coeficientul de elasticitate a cererii la preţ arată cu cât se
modifică, procentual cantitatea cerută la o modificare cu un procent a preţului. Dacă cererea
(oferta) este inelastică, la o modificare cu un procent a preţului cantitatea cerută se modifică
cu mai puţin de un procent; modificarea cantităţii este inferioară modificării preţului.
Diferenţa dintre cerere şi ofertă se referă la sensul modificării: în cazul cererii, la modificarea
cu 1% a preţului, cantitatea cerută se modifică în sens invers decât preţul cu mai putin de 1%.
Pentru ofertă, la o modificare cu 1 % a preţului, cantitatea oferită se modifică în acelaşi sens
cu preţul, dar cu mai puţin de 1 %.
7. Răspuns corect b. Preţul de vânzare al unui produs este suma dintre CTM şi
profitul unitar. Cu cât CTM este mai mare cu atât profitul este mai mic, deci între cele două
variabile există un raport invers proporţional. Cum Pr=P-CTM, evident răpunsul a nu este
corect.
Profitul este direct proporţional cu viteza de rotaţie a capitalului, adică cu numărul de
rotaţii realizate de capital într-o anumită perioadă de timp (şi care ne arată de câte ori a obţinut
firma producţie şi profit în acea perioadă). Deci răspunsurile c şi d nu sunt corecte. De
asemenea e nu este corect, pentru că, cu cât ponderea bunurilor cu profit ridicat este mai mare,
şi profitul va fi mai mare.
8. Raspunss corect c. Reglarea economică a progresului tehnic se referă la promovarea
acelor soluţii tehnice care se dovedesc a fi cele mai eficiente; desigur aceasta presupune
eliminarea firmelor nerentabile din acest domeniu. Acest lucru se produce la piaţă, loc unde
diferite soluţii tehnice care pot contribui la creşterea eficienţei activităţii economice intră în
concurenţa, fiind alese cele potenţial a fi cele mai bune. De asemenea, prin vânzarea inovaţiilor pe
piaţă unităţile care le-au produs îşi acoperă cheltuielile sau nu reuşesc s-o facă, în acest ultim caz
fiind eliminate.
9. Răspuns corect b. M ăsurile net arifare aplicate importurilor inc1ud alte măsuri
decât cele tarifare, adică decât taxele, fie vamale s au accize (toate sunt taxe indirecte).
10. Răspuns corect e. Criteriul de delimitare este modul în care participă la activitatea
economică (la un ciclu de producţie sau la mai multe, se consumă (dintr-o dată sau treptat) şi
se înlocuiesc (după fiecare ciclu sau după mai multe cicluri de producţie).

133
 Atenţie! Nu confundaţi capitalul cu costul. Costul fix nu este acelaşi lucru cu capitalul
fix şi nici costul variabil cu capitalul circulant. Răspunsul d nu este un criteriu de c1asificare a
capitalului. Celelalte răspunsuri sunt, evident, incorecte.
11. Răspuns corect d. Costul marginal exprimă sporul costului total generat de
creşterea cu o unitate a producţiei, altfel spus costul suplimentar generat de creşterea
producţiei cu o unitate: ΔCT/ΔQ. Dar ΔCT=ΔCF+ΔCV. Cum Δ CF este zero, pentru că CF nu
depinde de producţie, ΔCT=ΔCV. Deci costul marginal este costul variabil suplimentar
antrenat de creşterea cu o unitate a producţiei.
12. Răspuns corect c. Salariul real (SR) este raportul dintre salariul nominal (SN) şi
nivelul mediu al preţurilor (P): SR=SN/P. Când preţurile cresc, pentru ca salariul real să
crească, trebuie că dinamica salariului nominal să depăşească dinamica preţurilor.
13. Răspuns corect a. Indexarea s alariilor exprimă creşterea acestora din cauz a
creşterii preţurilor, a inflaţiei. În principiu, indexarea s alariilor s e face într-un procent mai
mic decât rata inflaţiei. Practica economică demonstrează că indexarea salariilor conduce
de cele mai multe ori la creşterea preţurilor (datorită creşterii masei monetare) şi nu la
reducerea lor. Indexarea poate fi privită ca o măs ură antiinflaţionistă propriu-zis ă dacă
determină statul să renunţe la finanţarea deficitului bugetar prin emisiune monetară (din
cauza indexării, deci creşterii dobânzilor la datoria publică). Cum de cele mai multe ori nu
se întâmplă aş a, putem concluziona că indexarea este în primul rând o măs ură de protecţie
a populaţiei.
14. Răspuns corect b. Cunoaştem următoarele date: dobânda plătită (Dp) este de
100.000 pentru trei luni, în condiţiile unei rate a dobânzii anuale (d') de 20%. Conform
formulei de deterrninare a dobânzii: D=C x d' x n va rezultă că: 100.000=C x 0,2 x (3/12), de
unde C = 2.000.000 u.m.
15. Răspuns corect c. Cursul titlurilor de valoare se mai numeşte preţul lor şi se
formează în primul rând pe baza raportului dintre cererea şi oferta de titluri (la fel cum se
formează un preţ de echilibru pe piaţa bunurilor şi serviciilor). Productivitatea marginală a
factorilor de producţie este importantă pentru eficienţa unei firme, şi eventual, dacă acea firmă
este cotată la bursă, pentru cursul titlurilor emise de ea. Dar influenţa productivităţii
acţionează astfel: productivitate mare înseamnă eficienţă mare, profit ridicat, titluri atractive,
deci cerere mare şi curs mare. Observaţi cum productivitatea acţionează tot prin intermediul
mecanismului cererii şi ofertei, deci răspunsul a este incorect. Rata şomajului ar putea
influenţa cursul titlurilor astfel: şomaj mare, putere de cumpărare mică, cerere mică de titluri;
influenţa este tot prin cerere, aşa că răspunsul b este incorect. Rata inflaţiei influenţează
titlurile tot prin cerere şi ofertă. Astfel, o inflaţie mare face ca mediul de afaceri să devină mai
incert, riscul să fie mai mare, deci cererea de titluri mai mică; răspunsul e este incorect. Rata
dobânzii arată venitul alternativ pe care l-am obţine dacă ne-am depune banii la bancă şi nu i-
am investi în titluri de valoare. Cu cât rata dobânzii este mai mare, cu atât mai mică este
tentaţia de a cumpăra titluri de valoare, deci cererea de titluri va fi mai mică. Pe de altă parte,
oferta va creşte pentru că o parte din deţinătorii de titluri vor dori să le preschimbe în bani,
pentru a depune banii în bănci. Prin urmare şi rata dobânzii acţionează tot prin cerere şi oferta,
astfel că răspunsul d este incorect.
16. Răs puns corect c. Balanţa comercială excedentară exprimă faptul că o ţară
încasează din exporturi mai mult decât cheltuieşte pentru importuri. Valuta care rămâne la
dispoziţia ţării, peste valoarea importurilor, poate fi utilizată pentru acoperirea datoriei
externe. D e asemenea, ea poate fi utilizată, prin intervenţii pe piaţa valutară, pentru a
menţine un curs stabil al monedei naţionale, în cazul în care se trece la convertibilitate.
17. Răspuns corect e. Viteza de rotaţie a capitalului exprimă numărul de rotaţii
realizate de capital într-o anumită perioadă de timp. Dacă ştim durata unei rotaţii, putem

134
determina fără dificultate şi viteza de rotaţie. De exemplu, dacă durata de rotaţie este 3 luni,
viteza de rotaţie va fi: 12/3=4 rotaţii pe an.
Atentie! Profitul este direct proporţional cu viteza de rotaţie exprimată ca număr de
rotaţii, şi invers proporţional cu durata de rotaţie.
18. Răspuns corect d. Statul are la dispoziţie numeroase instrumente prin care să
influenţeze evoluţia economiei naţionale. Printre acestea se numără: bugetul de stat (bugetul
central şi bugetele locale), programarea economică, rata dobânzii ş.a. Dintre aceste
instrumente, bugetul public este cel mai important, pentru că el reflectă formarea si cheltuirea
resurselor financiare ale statului. Bugetul este de fapt cel care evidenţiază politicile monetară,
bugetară şi de protecţie socială aplicate de stat. De aceea, putem aprecia că cea mai largă
implicare a statului în economie se face prin formarea şi utilizarea resurselor sale financiare,
reflectate de bugetul de stat. De exemplu, impozitele, care reprezintă principalele venituri ale
statului, sunt obligatorii pentru unităţile economice. Pe de altă parte, statul este obligat să
aloce o parte din venituri pentru finanţarea învăţământului. Faţă de impozite, programarea
economică are doar caracter orientativ, unităţile economice putând să acţioneze aşa cum se
doreşte prin programe sau aşa cum cred ele de cuviinţă (potrivit intereselor lor).
19. Răspuns corect d. Venitul ajuns la nivelul unei unităţi economice se transformă
în consum şi economii. Consumatorii economisesc o parte din venit în vederea obţinerii unor
venituri suplimentare cu care să finanţeze un consum viitor. Economiile menajelor pot fi
privite din această perspectivă ca o sacrificare a consumului prezent în favoarea unui consum
viitor. Întreprinzătorii sunt cei care realizează investiţii, adică cei care cumpără bunuri şi
servicii (maşini, echipamente ş.a.) pentru activitatea economică şi pentru a obţine profit.
Aceste "cumpărături" ale întreprinzătorilor sunt finanţate din economii, motiv pentru care
afirmăm că economiile sunt egale cu investiţiile la nivelul unei ţări.
20. Răspuns corect a. Indicele salariului real este 110%, iar indicele preţurilor este
120%. Indicele salariului nominal este produsul lor: 1,1 x 1,2 x 100 = 132%, ceea ce
înseamnă că salariul nominal creşte cu 32%.
21. Răs puns corect c. Una dintre problemele globale ale omenirii este criz a
alimentară, care exprimă lipsa acută de alimente pentru o mare parte a populaţiei globului.
Atentie! Lipsa acută de alimente este intâlnită într-adevăr în ţările subdezvoltate, dar
nu ea este criteriul după care clasificăm ţările în dezvoltate şi subdezvoltate; nu în toate ţările
subdezvoltate se manifestă criza alimentară (răs punsul e nu este corect). Nici varianta a nu
este corectă, deoarece criza alimentară nu este un fenomen izolat care apare în câteva ţări, ci
unul de mare amploare, care cuprinde o mare parte a populaţiei planetei. Variantele b şi d nu
sunt corecte, deoarece producţia alimentară mondială este în creştere datorită modernizărilor
tehnologice şi creşterii productivităţii în agricultură, dar creşterea se manifestă mai ales în
ţările dezvoltate.
22. Răspuns corect e. Hârtiile de valoare se revând pe piaţa financiară secundară, la
un curs format liber, pe baza cererii şi ofertei, curs ce poate fi mai mare, mai mic sau egal cu
valoarea nominală. Rezultă că răspunsurile a şi d nu sunt corecte. Hârtiile de valoare nu se
revând neapărat emitentului lor ci oricărei persoane fizice sau juridice care doreşte să le
cumpere, deci răspunsul c nu este corect. Perioada ciclului economic nu are nici o legătură cu
întrebarea, deci b nu este corect.
23. Răspuns corect a. Caracter funcţional şi de finalitate al unei activităţi, înseamnă că
prin acea activitate se urmăreşte un anumit scop, iar acţiunile se desfăşoară în funcţie de scopul
respectiv. În orice facem urmărim un scop, scop în funcţie de care acţionăm. De exemplu, când ne
pregătim pentru examenul de admitere, scopul imediat este să fim admişi, iar scopul mai
îndepărtat este realizarea profesională. Dar activitatea de învăţare nu este una în principal
economică, ci este o activitate umană pur şi simplu. Evident, celelalte raspunsuri sunt incorecte.

135
 24. Răspuns corect d. M onopolul este piaţa caracterizată printr-un singur ofertant al
unui produs (deci lipseşte atomicitatea ofertei) şi mulţi cumpărători (există atomicitatea
cererii). M onopolul elimină libera concurenţă; preţul practicat de monopol este mai mare
decât preţul practicat în alte forme de concurenţă (monopolistică, oligopol ş.a.). În consecinţă,
în monopol satisfacerea cererii nu este la fel de bună ca pe celelalte pieţe. Rezultă că toate
celelalte variante de răspuns sunt incorecte.
25. Răspuns corect d. Prin echilibrarea bugetului de stat se elimină cea mai
importantă cauză a inflaţiei: deficitul bugetar, pe care statul îl acoperea prin emisiune
monetară.
Atentie! Echilibrarea bugetului de stat nu este acelaşi lucru cu acoperirea sa prin
emisiune monetară. Diferenţa este asemănătoare cu felul în care am rezolva problema unei
găuri într-o pătură. Putem să punem un petic (deci să emitem monedă) sau să ţesem gaura (să
eliminăm deficitul). Reducerea sau eliminarea deficitului se face prin creşterea veniturilor
statului şi reducerea cheltuielilor, sau, şi mai bine, prin creşterea mai rapidă a veniturilor faţă
de cheltuieli. Celelalte variante de răspuns determină creşterea masei monetare. Astfel,
acordarea de compensaţii de către stat (a) conduce la creşterea veniturilor populaţiei, deci a
masei monetare. La fel, extinderea creditului de consum (b), deoarece se creează în acest fel
putere de cumpărare (prin intermediul creditului) şi creşte cererea pe piaţă. Ori noi ştim că
inflaţia reprezintă în ultimă instanţă o cerere de bunuri nesatisfăcută. Despre indexare am
discutat puţin mai sus, deci nu mai revenim. Subvenţionarea preţurilor unor produse măreşte
cheltuielile statului (afectează negativ deficitul bugetar) şi stimulează consumul (deoarece
permite firmelor să vândă pe piaţă la un preţ inferior CTM -ului), deci răspunsul e nu este
eorect.
26. Răspuns corect b. Recesiunea este o stare negativă a economiei naţionale,
caracterizată de reducerea PIB şi scăderea nivelului de trai general. De aceea, guvernul trebuie să
intervină pentru a ajuta economia să depăşească această fază, iar intervenţia este orientată mai ales
către stimularea investiţiilor. Scopul urmărit este ca investiţiile, prin efectul lor de antrenare
(multiplicatorul investiţiilor) să conducă la creşterea veniturilor în economie şi la creşterea
gradului de ocupare. Pentru a stimula investiţiile se poate acţiona prin reducerea ratei dobânzii
reducerea fiscalităţii sau creşterea cheltuielilor publice. Deci variantele a, b şi d nu sunt corecte.
Creşterea importurilor nu este o soluţie decât dacă se importă bunuri pentru producţie. Altfel, dacă
importăm bunuri de consum, ele sunt o alternativă la bunurile indigene şi frânează dezvoltarea
productiei naţionale. Pe de altă parte, importurile pentru consum "consumă" valuta de care
dispune ţara fără a crea alta în loc şi creează presiuni în sensul devalorizării monedei naţionale,
devalorizare care poate conduce la inflaţie şi la agravarea recesiunii. Prin urmare variantă e nu
este corectă.
27. Răspuns corect e. Produsul naţional net, egal în preţurile factorilor cu venitul
naţional, este suma consumului naţional final, a investiţiilor naţionale şi a exportului net
(export-import). Cu cât exportul net este mai mare, cu atât PNN va fi mai mare. Dar comerţul
exterior contribuie la creşterea PNN şi prin efectul de antrenare asupra producţiei interne.
Astfel, exportul net reprezintă un venit net transferat dinspre exterior către economia
naţională; acest venit se va transfonna în economii şi investiţii, deci măreşte capacitatea
investiţională a ţării şi, prin efectul de multiplicare (k), venitul naţional. Cursurile de revenire
sunt o modalitate de a aprecia eficienţa comerţului exterior al unei firme, şi nu a întregii
economii naţionale.
28. Răspuns corect: b. Cunoaştem că:

Q (buc.) 0 1 2 3 4 5 6
CT (u.m.) 100 190 270 340 400 470 550

136
 Costul fix nu depinde de producţie, deci el trebuie suportat chiar şi atunci când
firma nu produce; putem scrie că CF=CT(Q=0). În problema noastră, CF=100.
Când producţia este de 5 buc., costul total este 470 u.m.,deci costul variabil va fi:
CV=470-100= 370 .
Costul fix mediu este: CFM =100/5=20 u.m.
Costul variabil mediu este:CVM =370/5=74
Costul marginal va fi: CM =ΔCT/ΔQ=( 470-400)/(5-4)=70.
Costul total mediu este: CTM =CVM +CFM =94.
29. Răspuns corect b. Costul fix mediu se determină: CFM =CF/Q. Cum CF este
independent de producţie, el rămâne constant atunci când producţia creşte; în consecinţă
CFM se va reduce.
30. Răs puns corect b. A bsorbţia este un dezechilibru de pe piaţa bunurilor ş i
serviciilor caracterizat de faptul că cererea este inferioară ofertei. În consecinţă,
consumatorii au dificultăţi în a-şi găsi bunurile neces are acoperirii trebuinţelor
(concurenţa între cumpărători pentru bunurile producătorilor este viz ibilă pe piaţă prin
aşa-numitele "cozi"). Consumatorii riscă să nu găseas că bunurile de care au nevoie. În
schimb, vânzătorii îşi realizează fără mari dificultăţi obiectivul de maximizare a
profitului, deci ris cul afacerii pentru ei este foarte mic.
31. Răs puns corect c. Să reluăm tabelul:

Produ cţia (Q) buc. Costul total (CT) Costul marginal

u.m. (CM)
11 1000 -
13 1280 100

Costul marginal este costul ultimei unităţi produse, ceea ce înseamnă că putem
scrie:
100 = CT(13) - CT(12), de unde rezultă CT(l2)= 1180.
Costul marginal pentru Q = 12 este: CM ( 12 )= 1180-1000= 180.
32. Răspuns corect c. La baza fluctuaţiilor cic1ice ale activităţii economice s e
află, aşa cum afirmă ş i K eynes, evoluţia eficienţei utilizării factorilor de producţie. Astfel,
există perioade în care eficienţa acestora creşte şi determină expansiunea economiei (cum
s-a întâmplat cu economia mondială odată cu descoperirea calculatoarelor) ş i perioade în
care eficienţa stagnează s au s cade ş i conduce la criz ă şi reces iune. N ivelul dezvoltării
economice este mai degrabă rezultat decât cauză a fluctuaţiilor cic1ice (răspunsul a este
incorect). Politicile economice urmăresc atenuarea undelor ciclului economic şi corectarea
dezechilibrelor, dar nu determină fluctuaţii ciclice, deci b este incorect. Evoluţiile
neaşteptate determină fluctuaţii înt âmplătoare, nu ciclice, deci d este incorect. Răspunsul
e nu are legătură cu întrebarea.
33. Răs puns corect c. Dacă diferenţa CFM 1-CFM 0 =2, este pozitivă, înseamnă că
CFM creşte. Dar CFM se determină: CFM = CF/Q. Costul fix este independent de
producţie, deci evoluţia costului fix mediu depinde numai de evoluţia producţiei. Cum
CFM creşte, inseamnă că, la acelaşi CF, producţia scade. Costul total mediu s e determină:
CTM = CVM + CFM . Variaţia CTM este: ΔCTM = ΔCVM +ΔCFM =2+8=10, deci CTM
creşte. Când CTM creşte, conform graficului de la lecţia şapte, costul marginal creşte ş i
el. Dealtfel, CTM nu poate creşte decât dacă CT adună valori din ce în ce mai mari (deci
CM este din ce în ce mai mare).

137
 34. Răs puns corect a. Vom rezolva problema cu ajutorul următorului tabel:

Anul Creditul Valoarea Valoarea rămsă Dobânda Suma

(mil. u.m.) restituită (mil. de restituit (mil. u.m.) anuală de
u.m.) (mil. u.m.) plată
(mil. u.m.)
1 100 20 100 20 40
2 100 20 80 16 36
3 100 20 60 12 32
4 100 20 40 8 28
5 100 20 20 4 24

Valoarea restituită anual mai poartă numele de amortizarea creditului şi se determină

ca un raport între valoarea creditului şi numărul de ani: 100/5=20 mil. u.m./an. Valoarea
rămasă se determină că diferenţă între valoarea creditului şi suma restituită până în momentul
determinării (100-20, apoi 80-20 ş.a.m.d.). Dobânda este suma de bani pe care debitorul o
plăteşte creditorului pentru suma de bani pe care o utilizează. În primul an, debitorul
utilizează 100 mil. u.m. ai creditorului, deci va plăti dobânda pentru 100 mil. u.m.:
D1=100x0,2=20 mil. u.m. În cel de-al doilea an, debitorul utilizează doar 80 mil. u.m. ale
creditorului, pentru că 20 mil. u.m. a rambursat deja. El va plăti dobânda doar pentru 80
mil.um.: D=80x0,2=16 mil.u.m. ş.a.m.d. Dobânda plătită în al patrulea an va fi, conform
tabelului, de 8 mil. u.m.
35. Răs puns corect e. În activitat ea economică oamenii urmăres c realizarea cât
mai bună a propriilor interes e, care pentru producători înseamnă maximizarea profitului,
iar pentru consumatori maximizarea satisfacţiei, a utilităţii totale rezultate din consumul
de bunuri economice. P entru realizarea intereselor s ale (interese care nu sunt altceva decât
nevoi conştientizate şi transformate în scopuri ale acţiunii fiecăruia), indivizii sunt liberi
să acţioneze aş a cum cred de cuviinţă, conform pricipiului liberei iniţiative. Prin urmare,
relaţiile dintre oameni nu sunt impuse de puterea publică, fie ca guvern sau administraţii
locale, ceea ce îns eamnă că variantele a ş i b sunt incorecte. Nu trebuie să înţelegeţi din
asta că oamenii pot încălca legile ţării pentru realizarea interes elor lor. Legile reprezint ă
limite stabilite democratic, de către Parlament, ale liberei iniţiative, astfel încât, în
urmărirea interes elor lor, indivizii să nu lezeze libera iniţiativă a celorlalti. M anifestarea
liberei iniţiative conduce la o distribuire inegală a veniturilor în societate, în funcţie de
eficienţa fiecăruia, deci varianta d este incorectă. Varianta c este evident incorectă,
deoarece raporturile între oameni depind de scopul urmărit (de interese) şi nu de cât e
resurse au aceştia la dispoziţie. Cu s iguranţă cunoaşteţi exemplul lui Bill Gates, care a
construit un imperiu din nimic (dar cu multă inteligenţă).
36. Răspuns corect b. Consumul de capital fix se exprimă numai valoric, deoarece
capitalul fix participă la mai multe cicluri de producţie, se consumă treptat şi se înlocuieşte
după mai mulţi ani de utilizare. Cum ar fi să spunem că am consumat o zecime de maşină de
cusut pentru a fabrica o rochie! Vom spune că uzura maşinii, pentru o rochie este de x lei şi
trebuie inclusă în costuri sub forma amortizării pentru a fi recuperată.
37. Răspuns corect c. Resursele sunt limitate pentru că sunt insuficiente în raport cu
nevoile, adică niciodată omenirea sau individul nu vor dispune de toate resursele pe care le-ar
dori.
Atenţie! Aceasta nu înseamnă că resursele scad. Pe măsură ce societatea se dezvoltă,
evoluează, se descoperă noi resurse (cum s-a întâmplat în secolul abia trecut cu computerele).

138
Dar nevoile pe care le avem ţin de imaginea noastră, deci este imposibil ca creşterea
resurselor să egaleze creşterea nevoilor. Varianta a este evident incorectă.
De asemenea, incorecte sunt b şi d, dacă ne gândim că există resurse regenerabile
(apa, pământul sau aerul) sau recuperabile (hârtia, materialele plastice ş.a). Răspunsul e este şi
el incorect, pentru că există si resurse primare, care nu rezultă din activitatea economică (de
exemplu, potenţialul demografic); în plus, firmele nu produc în funcţie de nevoi, ci în funcţie
de maximizarea profitului.
38. Răspuns corect a. Când o firmă nu produce, deci Q=0, ea trebuie să suporte
costurile fixe, independente de producţie. Pe de altă parte, costurile variabile, care depind de
producţie sunt zero. De aceea, costul total este egal cu cel fix. Celelalte variante, ca o
consecinţă a ceea ce am afirmat mai înainte, nu sunt corecte.
39. Răspuns corect b. Rezerva de valută de 5-7 luni de importuri, administrată de
regulă de către banca centrală are mai multe funcţii. Ne vom opri doar la câteva (cele mai uşor
de înţeles). Astfel, dacă se trece la convertibilitate, moneda naţională poate fi transformată în
monedă străină, iar suma rezultată să fie plasată peste graniţă. Această operaţiune echivalează
cu o ieşire de valută din ţară. Dacă din diferite motive (cum ar fi un război regional, o criză
financiară internă sau o recesiune mondială violentă) firmele îşi pierd încrederea într-o ţară,
ele îşi vor transfera întregul câştig, sub formă de valută în străinătate, inclusiv valuta câştigată
din exporturi. În consecinţă, economia naţională nu va mai avea cu ce să acopere valoarea
importurilor şi va utiliza rezerva valutară, dacă aceasta există. Prin urmare, rezerva este o
garanţie care arată că economia nu va trece printr-o criză de lichiditate (lipsa temporară de
valută pentru achitarea obligaţiilor externe). O altă funcţie a rezervei valutare este că aceasta
permite băncii centrale să intervină pe piaţa valutară şi să asigure un curs stabil pentru
moneda naţională. De exemplu, dacă încasările în valută ale unei ţări scad brusc din cauza
unei recesiuni regionale (scad exporturile), scade oferta de valută pe piaţa internă, iar moneda
naţională va tinde să se deprecieze accentuat. Pentru a evita o depreciere abruptă, banca
centrală poate să intervină şi să vândă valuta pe piaţă. În acest fel creşte oferta de valută, iar
cursul monedei naţionale se stabilizează .
Răspunsul a este incorect, pentru că nu trebuie să fii neapărat o ţară dezvoltată
pentru a avea monedă convertibilă. Convertibilitatea nu este un apanaj al ţărilor dezvoltate, ci
este un mijloc prin care orice ţară îşi fluidizează (simplifică, facilitează) tranzacţiile externe.
Este adevărat, însă, că sunt puţine ţările care dispun de condiţii economice suficient de solide
pentru a avea monede liber convertibile.
Atenţie! Nu confundaţi convertibilitatea (care poate fi limitată) cu libera
convertibilitate (nelimitată).
Răspunsul c nu are legătură cu întrebarea.
Cât priveşte acoperirea în aur a monedelor, acest tip de convertibilitate nu se mai
practică din 1971, pentru că banii au devenit un simbol, iar încrederea în ei nu mai
depinde de cantitatea de metale preţioase pe care o conţin ce de forţa economiilor care i-
au emis (d nu este corect).
Răspunsul e nu este corect, pentru că datoria externă nu împiedică o ţară să-ş i
declare monedă convertibilă. Ba chiar convertibilitatea uşurează acoperirea obligaţiilor ce
decurg din această datorie. N u mărimea datoriei este importantă, ci capacitatea ţării de a
încasa suficientă valută pentru a o acoperi. D eci important este nu ca o ţară să nu aibă
datorie externă, ci că datoria externă să fie la un nivel care să nu aducă ţara într-o situaţie
economică precară.
40. Răs puns corect a. Cumpărătorul pierde atunci când cursul titlurilor scade.
Explicaţia este simplă: când cumpără titlurile la termen, cumpărătorul nu trebuie să achit e
pe loc contravaloarea lor, ci la s cadenţă. El speră ca până la s cadenţă cursul să creas că,

139
urmând să le cumpere mai ieftin de la vânzător (la cursul prevăzut în contract) şi apoi să le
revândă. Dacă la scadenţă cursul este mai mic, el este obligat să plătească vânzătorului
cursul prevăzut în contract (mai mare), deci pierde diferenţa dintre cursul din contract ş i
cursul la scadenţă.

S ETUL III

1. Ş tiinţa economică reprezintă ansamblul de idei şi teorii corecte în legătură cu:

a) utilizarea eficientă a resurselor rare în vederea satisfacerii nevoilor nelimitate;
b) legile şi măsurile economico- financiare elaborate de guvern;
c) mecanismul susţinerii preţurilor administrate de catre stat;
d) măsuri concrete de utilizare corectă a masei monetare;
e) măsuri pentru protecţia mediului ambiant.
2. Evaziunea fiscală determină:
a) o diminuare a PIB şi o scădere a încasărilor fiscale;
b) dezvoltarea agenţilor economici care fac evaziune mai mult decât a celor care nu fac
evaziune;
c) creşterea eficienţei folosirii factorilor de producţie;
d) o cale de împlinire a personalităţii;
e) ridicarea calităţii bunurilor economice produse.
3. Plasamentul financiar nu se realizează:
a) prin depozite de bani la unităţi bancare aducătoare de dobânzi;
b) prin cumpărarea la bursa a hârtiilor de valoare, în vederea obţinerii de câştig prin speculaţii
bursiere;
c) prin producţia de bunuri capital, prin construirea de uzine, drumuri etc.;
d) decât în ideea obţinerii unui venit mai mare în viitor;
e) perceperea dobânzii de către debitor de la posesorul disponibilităţilor băneşti.
4. Calitatea unui bun economic sau serviciu:
a) reprezintă ansamblul însuşirilor unui bun sau serviciu care-i conferă acestuia capacitatea de
a satisface anumite nevoi;
b) nu serveşte la compararea bunurilor;
c) este dată de preţul său datorat costurilor;
d) are caracter stabil pentru a oferi siguranţă;
e) presupune numai caracteristici economice.
5. Între profit şi utilitate economică există relaţia:
a) de la parte la întreg; .
b) de la întreg la parte;
c) de substituibilitate;
d) de complementaritate;
e) de cauzalitate.
6. Legea lui Gossen explică:
a) înclinaţia marginală spre consum
b) multiplicatorul investiţiilor;
c) relaţia cost-profit;
d) relaţia cost mediu - cost marginal;
e) relaţia dintre cantitatea consumată şi utilitatea individulă.

140
 7. Durata rotaţiei capitalului evoluează în acelaşi sens cu:
a) productivitatea;
b) viteza de rotatie;
c) utilitatea bunului produs;
d) costul unitar;
e) înclinaţia marginală spre consum.
8. Preponderenţa proprietăţii private într-o economie nu determină:
a) Libertatea de acţiune a agentului economic;
b) egalizarea veniturilor în societate;
c) concurenţa între diferiţi agenţi economici
d) motivaţie pentru mai bună gospodărire a resurselor proprii;
e) grija pentru calitatea bunurilor şi serviciilor produse.
9. Poluarea, starea negativă a relaţiei dintre mediul natural şi mediul creat de om
este definită cel mai bine ca:
a) resurse ajunse la locul nepotrivit sau risipa de resurse şi factori de degradare a vieţii;
b) stare negativă, de degradare a ciclurilor normale de viaţă bio-geo-chimică ca urmare a
acţiunii unor factori poluanţi;
c) creşterea efectului de seră (încălzirea atmosferei ca urmare a activităţii umane prin care se
adună miliarde de tone de bioxid de carbon şi alte gaze în straturile inferioare ale atmosferei;
d) intoxicarea apei, aerului şi solului cu metale toxice rezultate din crematorii, procese
industriale, pesticide agricole etc.;
e) stare inevitabilă la care a ajuns omenirea datorită folosirii progresului tehnic.
10. În faza de boom economic prelungit:
a) se majorează rata dobânzii şi se impun restricţii suplimentare la credite;
b) se reduce rata dobânzii şi sporeşte volumul creditelor;
c) se majorează cheltuielile publice - de la bugetul de stat;
d) se reduce fiscalitatea;
e) se stimulează creşterea masei monetare prin emisiune monetară.
11. Ş omajul voluntar este determinat de:
a) nivelul salariului de pe piaţa muncii;
b) întreruperea activităţii unei firme din lipsă de comenzi;
c) de imposibilitatea de a găsi un loc de muncă acceptând deliberat salariul curent adică
salariul acceptat de cei care lucrează;
d) de înlocuire a vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi precum şi de fuziune a unor firme
care prin aceasta restrâng locurile de muncă;
e)de progresele tehnico-economice deosebite, de criza energetică, sau importante fenomene
social-politice.
12. Analiza structurii consumului cu ajutorul bugetelor de familie arată că:
a) ponderea consumului de bunuri alimentare a crescut;
b) ponderea consumului de bunuri alimentare a scăzut;
c) ponderea cheltuielilor de confort personal a scăzut;
d) ponderea cheltuielilor pentru servicii a scăzut;
e) ponderea cheltuielilor pentru ridicarea nivelului cultural a scăzut.
13. Coeficientul marginal al capitalului se determină prin formula de calcul:
a) K/Q;
b) Q/K;
c) ΔQ/Q;
d) ΔK/ΔQ;
e) ΔQ/ΔL

141
 14. Renta funciară reprezintă un venit pentru:
a) mecanizator;
b) manager;
c) bancher;
d) arendaş;
e) proprietarul funciar.
15. Nu caracterizează economia de piaţă:
a) preponderenţa proprietăţii private şi libertatea de acţiune a agenţilor economici;
b) eficienţa de ansamblu ridicată;
c) promovarea largă a progresului tehnic;
d) fluxurile economice;
e) decizia obligatorie, a organelor puterii administrative pentru orice firmă.
16. Banca "X" acordă un credit unui agent economic care doreşte să-şi extindă
activitatea în valoare de 300 milioane cu o rată a dobânzii de 20% şi cu un termen de
rambursare de 5 ani în rate egale. S ă se determine suma plătită de agentul economic la
sfârşitul celui de-al V-lea an precum şi dobânda plătită pentru creditul împrumutat
pentru întreaga perioadă.
a) 72 mil. şi 12 mil.;
b) 60 mil. şi 12 mil.;
c) 72 mil. şi 180 mil;
d) 12 mil. şi 300 mil.;
e) 300 mil. şi 300 mil.
17. O întreprindere de confecţii produce 60 de bunuri economice în primul an de
activitate cu un cost total de 78 milioane u.m., iar în al doilea an sporeşte producţia cu
150% având un cost total de 126 milioane u.m. Să se calculeze, costurile medii şi costul
marginal. Comentaţi decizia întreprinderii de a mări sau nu producţia considerând că la
piaţă acest produs se vinde cu 2 milioane u.m.
a) decizia este bună pentru că firma poate mări producţia până când costul marginal este egal
cu costul mediu;
b) decizia nu este bună pentru că profitul scade;
c) decizia nu este bună pentru că creşte costul marginal;
d) decizia ar fi bună dacă preţul ar creşte la 2,5 mil. u.m.;
e) nici un răspuns nu este corect.
18. Populaţia ocupată a unei ţări este de 9 milioane persoane şi reprezintă 80%
din totalul populaţiei apte de muncă. S ă se determine numărul populaţiei apte de
muncă.
a) 11.250.000;
b) 11.000.000;
c) 7.200.000;
d) 45.000.000;
e) 16.000.000.
19. S alariaţii unei firme au primit în anul 1999 salariul de 250.000 u.m. de
persoană; în anul 2000 indicele preţurilor a crescut cu 15% faţă de 1999. Ce salariu
trebuie să negocieze cu patronul firmei pentru a nu-şi modifica salariul real?
a) 287.500;
b) 575.000;
c) 475.000;
d) 350.000;
e) 450.000.

142
 20. Un cumpărător tranzacţionează la bursă 30 de acţiuni cu preţul de 700.000
u.m. Preţul creşte până la scadenţă la 850.000 o.m. Agentul economic a pierdut sau a
câştigat? Cât anume?
a) a câştigat 150.000 u.m.;
b) a câştigat 4.500.000 u.m.;
c) a pierdut 150.000 u.m.;
d) a pierdut 4.500.000 u.m.;
e) a pierdut 150.000 u.m. şi a câştigat 4.500.000 u.m.

Răspunsuri:
1.a; 2.a; 3. e; 4. a; 5.e; 6.e; 7.d; 8.b; 9.b; l0.a; l1.a; 12.b 13.d; 14.e; 15.e; 16.c; 17. a;
18.a; 19.a; 20.b.

COMENTARII

1. Răspuns corect: "a" – conform definiţiei ştiinţei economice.

Răspunsurile "b" şi d" – incorecte – fac parte din politica economică prin care
puterea publică aleasă în mod democratic, reglementează viaţa economică din ţară.
Răspuns "c" incorect – este tot un act al puterii publice. Preţurile administrate sunt
fixate autoritar de către stat sau convenţional (prin acorduri între stat şi organizaţii
profesionale) şi prin care el intervine direct în stimularea sau reducerea cererii şi ofertei. Este
o problemă de practică economică şi nu a ştiinţei economice.
Răspuns "e" incorect – este tot o problemă de practică economică.
2. Răspuns corect "a" – Evaziunea fiscală este sustragerea de la plata impozitelor şi a
taxelor din partea agenţilor economici, ceea ce duce evident la scăderea încasărilor fiscale, şi
în consecinţă a PIB; ştim că acesta cuprinde expresia în bani a producţiei de bunuri şi servicii
finale create de agenţii economici în decursul unei perioade. Preţul acestor bunuri cuprinde şi
impozitele pe produs, deci prin neplata impozitului PIB-ul este afectat negativ.
Răspunsul "b" incorect – gradul de dezvoltare a unei firme este dată de cifra de
afaceri (nu de evaziune), care la rândul ei este determinată de eficienţă, de productivitate şi
volumul producţiei.
Răspunsul "c" incorect – reprezintă creşterea productivităţii (W).
Răspunsul "d" incorect – presupune satisfacerea unor nevoi superioare, elevate.
Răspunsul "e" este evident incorect.
3. Răspuns corect (pentru întrebare) "e" – Debitorul este agentul economic dator,
cel care împrumuta o sumă de bani tocmai pentru că nu are disponibilităţi băneşti. Dobânda
este percepută de către creditor.
Răspunsurile "a", "b" incorecte – ele sunt modalităţi reale de plasament, căi prin
care se face acesta.
Răspunsul "d" incorect – reprezintă scopul real al plasamentelor.
4. Răspuns corect "a" – este chiar definiţia calităţii.
Răspuns "b" incorect – serveşte la compararea bunurilor din punct de vedere
funcţional (randament, fiabilitate), economic (consumuri specifice, cheltuieli de exploatare,
cheltuieli de întreţinere), estetic (grad de finisare, cromatică), ergonomic (securitate de
utilizare) şi ecologic (forme, durată, grad de poluare).
Răspunsul "c" evident incorect.
Răspunsul "d" incorect – calitatea este dinamică, în sensul că se perfecţionează
mereu.

143
 Răspunsul "e" incorect – nu presupune numai caracteristici economice aşa cum
rezultă din comentariul de la răspunsul "b".
5. Răspuns corect "e" – profitul măsoară efectul actului de vânzare a unei utilităţi, iar
mărirea lui măsoară intensitatea utilităţii. Dacă un bun este util se vinde şi deci, se obţine
profit. Cu cât este mai mare utilitatea lui, bunul economic se va vinde în cantităţi mai mari şi
se va mări masa profitului; pe de altă parte dorind să obţină profit, vânzătorul va alege să
producă bunurile şi serviciile care au utilitate economică. Prin urmare din cauză că bunurile
au utilitate economică se vând şi se poate obţine astfel profitul.
Răspunsurile "a", "b" incorecte – vizează sfera de cuprindere a unor categorii
economice de acelaşi tip.
Răspunsurile "c", "d" sunt evident incorecte – nu se pot substitui sau completa
deoarece desemnează categorii economice dorite.
6. Răspuns corect "e" – stabileşte relaţia dintre cantitatea consumată dintr-un bun şi
utilitatea individuală. Fiecare unitate (doză) folosită dintr-un bun economic satisface o nevoie mai
mică, în scădere, până la saturare, dacă respective plăcere este satisfăcută în mod continuu şi
neîntrerupt.
Răspunsurile “a”, “b”, “c” , “d” incorecte – întrucât reflectă concepte care vizează alte
fenomene economice.
7. Răspuns corect "d" – durata unei rotaţii reprezintă perioada de timp necesară
pentru circulaţia capitalului. Se determină prin împărţirea numărului de zile din perioada dată
la numărul de rotaţii. d = T / nr. rotaţii. Ea este inversul vitezei de rotaţie ceea ce face evident
incorect răspunsul "b".
Răspunsul "a" incorect – productivitatea evoluează invers proporţional cu durata unei
rotaţii.
Răspunsurile "c" şi "e" incorecte - vizează consumatorul şi nu producătorul.
8. Răspuns corect "b" – pentru o economie bazată preponderent pe proprietatea
privată veniturile vor fi inegal distribuite pe criteriul eficienţei activităţii economice a
fiecăruia. Eficienţa este modul în care sunt puse în valoare trăsăturile de personalitate ale
agenţilor economici care diferă între ei sub aspectul calităţilor manageriale, al abilităţii dar şi
sub aspectul tenacităţii, disciplinei, capacităţii de risc, preocupării, voinţei, spiritului de
economie etc. Este normal ca venitul să fie inegal repartizat în funcţie de aportul fiecăruia la
activitatea depusă.
Răspunsul "a" incorect – dimpotrivă, tocmai proprietatea particulară determină
libertatea de acţiune a agenţilor economici, fiecare luând decizii privind propria activitate.
Dacă societatea nu le-ar aparţine nu ar putea să ia decizii.
Răspunsul "c" incorect – fiind mai mulţi agenţi economici proprietari şi fiecare
dorind să-şi atingă propriul interes economic se stimulează concurenţă şi nu se estompează.
Răspunsurile "d", "e" incorecte – agentul economic va fi mai interesat în activitatea
care-i aparţine, va fi mai atent cu gospodărirea resurselor proprii şi cu calitatea bunurilor
produse deoarece prin vânzarea lor obţine profitul care reprezintă scopul propriei activităţi.
9. Răspunsul corect "b" – deoarece poluarea se produce ca urmare a introducerii în
mediu a reziduurilor consumului productiv şi al celui neproductiv precum şi a efectelor
ecologice naturale.
Răspunsurile "b", "c", "d", "e" sunt şi ele corecte, dar întrebarea cere selectarea
unui singur răspuns ca fiind cel mai satisfăcător.
10. Răspuns corect "a" – majorând rata dobânzii şi impunând restricţii la acordarea
de credite se frânează cererea de bunuri de consum şi investiţiile datorită faptului că asupra
agenţilor economici rămân mai puţini bani. Astfel se determină o dezvoltare ponderată a
activităţii economice care nu trebuie să atingă punctul în care să se producă o criză de

144
supraproducţie mai gravă şi mai păguboasă decât cea de subproducţie întrucât determină
risipa de resurse.
Răspunsurile "b", "c", "d", "e" incorecte – ele reprezintă instrumente folosite în
perioada de recesiune pentru relansare economică.
11. Răspuns corect "a" v este propriu celor care decid în mod deliberat să înceteze să
lucreze fie pentru că apreciază că salariul este prea mic şi preferă timp liber să-şi însuşească o
nouă meserie, fie pentru că sunt în căutarea unui loc de muncă mai bine remunerată.
Răspunsul "b" incorect v reprezintă şomajul tehnic.
Răspunsul "c" incorect v reprezintă şomajul involuntar.
Răspunsul "d" incorect – reprezintă şomajul tehnologic.
Răspunsul "e" incorect – reprezintă şomajul structural.
12. Răspuns corect "b" – Pe fondul îmbunătăţirii calităţii şi a creşterii valorii
nutritive alimentelor ponderea cheltuielilor pentru consum de bunuri alimentare a scăzut. Pe
de altă parte ştim că tendinţa salariului pe termen lung este să crească. Într-un venit mai mare
creşterea ponderii sau scăderea ponderii consumului nu înseamnă că valoarea absolută a
consumului în venit s-a modificat. De exemplu, dacă într-un venit (salariu) de 1.000.000 u.m.
ponderea cheltuielilor alimentare este de 70% ea reprezintă în valoare absolută 700.000 u.m.
Într-un venit (salariu) de 3.000.000 u.m. masa (valoarea absolută) de 700.000 u.m. reprezintă
23,3%.
Răspuns "a" incorect – contrazice pe "b".
Răspunsurile "c", "d", "e" incorecte – creşte consumul acestora.
13. Răspuns corect "d" – ΔK /ΔQ – coeficientul marginal al capitalului reprezintă
raportul dintre creşterea de capital într-o anumită perioadă de timp (ΔK) şi creşterea
rezultatelor producţiei (ΔQ) în acelaşi interval de timp. El este inversul productivităţii
marginale a capitalului. Pe măsura introducerii progresului tehnic, în special a maşinilor şi
utilajelor perfecţionate, chiar a roboţilor, coeficientul capital-producţie are o tendinţă de
creştere. Costul înzestrării unui loc de muncă este tot mai mare.
Răspunsul "a" incorect – exprimă coeficientul mediu al capitalului.
Răspunsul "b" incorect – exprimă productivitatea medie a capitalului.
Răspunsul "c" incorect – exprimă variaţia producţiei.
Răspunsul "e" incorect – exprimă productivitatea marginală a muncii.
14. Răspuns corect "e" – renta reprezintă venitul însuşit de proprietarul pământului
atras în activitatea economică. Dacă pământul nu este atras în procesul de producţie nu aduce
rentă, similar cu orice alt factor de producţie care nefiind folosit nu aduce venit. Renta
funciară se mai numeşte "venitul pământului" şi reprezintă prima formă de rentă cunoscută. în
sens uzual renta este un venit relativ stabil realizat de posesorul unui bun imobiliar (teren,
clădiri, construcţii, resurse de apă, etc) sau mobiliar (hârtii de valoare).
Răspunsurile "a" şi "b" incorecte – forma de venit pe care ei şi-l însuşesc fiind
salariul.
Răspunsul "c" incorect – bancherul primeşte dobândă la credit şi nu rentă funciară.
Răspunsul "d" incorect – arendaşul este cel care plăteşte posesorului pământului o
sumă de bani numită arendă.
15. Răspuns corect "e" – aceasta este o trăsătură a economiei comandate, socialiste,
care nu evolua pe baza mecanismului pieţei dat de relaţia cerere-oferta şi preţul de echilibru ci
printr-o legislaţie hotărâtă de stat şi a cărei respectare era obligatorie.
Răspunsurile "a", "b", "c" incorecte – sunt trăsături ce caracterizează economia de
piaţă răspunsurile "b" şi "c" fiind consecinţe ale lui "a".
Răspunsul "d" incorect – nu este o trăsătură specifică economiei de piaţă ci comună
tuturor formelor îmbrăcate de economia de schimb. Ea cuprinde mişcări de resurse economice,

145
disponibilităţi băneşti etc., între agenţii economici în calitate departicipanti la tranzacţiile
economice.
Fluxurile economice reale cuprind intrări de resurse economice (factori de producţie) şi
ieşiri de produse (bunuri materiale şi servicii). Fluxurile monetare sunt alcătuite din venituri şi
cheltuieli băneşti şi sunt complementare fluxurilor economice fără de care acestea din urmă n-ar
putea exista.
16. Rezolvare:
Analiza pe baza întocmirii unui tabel va simplifica calculele. M ai întâi ştim că agentul
economic restituie rate scadente egale, deci împărţim creditul la numărul de ani pentru care
este împrumutată suma şi aflăm rata scadentă anuală astfel:
Rata scadentă anuală = 300.000.000 u.m.: 5 ani = 60.000.000 u.m., apoi calculăm dobânda
de 20% pentru fiecare an la un credit, care se micşorează mereu cu fiecare rată anuală plătită:

Dobânda anuală Suma anuală de plată

Anul Credit nerambursat
D = Cxd’ rata scadentă+dobânda
1 300.000.000 60.000.000 120.000.000
2 240.000.000 48.000.000 108.000.000
3 180.000.000 36.000.000 96.000.000
4 120.000.000 24.000.000 84.000.000
5 60.000.000 12.000.000 72.000.000

La sfârşitul celui de-al V-lea an va plăti suma de 72.000.000 u.m. aferentă ultimei rate
scadente de 60.000.000 plus 12.000.000 dobânda.
D totală = Dl+D2+D3+D4+Ds = 60.000.000 + 48.000.000 + 36.000.000 + 24.000.000
+ 12.000.000 = 180.000.000.
Răspuns corect: dobânda la credit pentru întreaga perioadă:180.000.000.
Suma plătită la sfârşitul celui de-al V-lea an: 72.000.000.
17. Rezolvare:
a) În anul I CTM = CTo / Qo = 78.000.000 u.m. / 60 buc. = 1.300.000 u.m./buc.
Q1 a crescut cu 150% deci Q1 = 150%Qo = 90 buc.
În anul II CTM = CT 1 / Q1= 126.000.000 um. / 90 buc = 1.400.000 u.m./buc.
Cmg = ΔCT /ΔQ = (126.000.000 - 78.000.000) / (90 – 60) = 48.000.000 / 30 buc =
1.600.000 u.m. Întrucât preţul la piaţă este de 2.000.000 u.m. şi P = CT + Pr (unde P = preţ,
CT = cost, Pr = profit) agentul economic câştigă un profit de 400.000 u.m. / buc.
b) Agentul economic îşi poate mări producţia până în punctul în care: Cmg = CTM
18. Rezolvare:
Populaţia ocupată reprezintă 80% din totalul populaţiei apte de muncă care este de
9.000.000. Populaţia ocupată = populaţia aptă de muncă - populaţia care nu lucrează (şomeri).
Întrucât populaţia aptă de muncă reprezintă 80% din totalul populaţiei ocupate.
Populaţia aptă de muncă=9.000.000 / 80% x 100 = 11.250.000 persoane.
19. Rezolvare:
Sr = Sn / Ip. Din această formulă deducem salariul nominal:
Sn = Sr x Ip = 2.500.00 x 115/100 = 287.500 u.m.
Răspuns corect: salariul nominal trebuie să crească cu 37.500 astfel încât salariul real
să nu se modifice.
20. Rezolvare:
Cumpărătorul a mizat pe creşterea preţului şi a mizat bine întrucât acesta a crescut de
la 700.00 la 850.000 pe acţiune, deci el a câştigat: 30 acţiuni x 150.000 u.m. = 4.500.000
Observaţie: Toate celelalte teste propuse ca o verificare finală în vederea admiterii se
vor rezolva după acest model.

146
 TES TUL N R. 2

1. Nevoia de muzică este:

a) elementară;
b) complexă;
c) biologic;
d) primară;
e) derivată.
2. Castraveţii pe care îi consumă grădinarul, obţinuţi din munca proprie,
reprezintă:
a) bun marfar;
b) bun liber;
c) bun economic;
d) capital;
e) factori de producţie
d) mijloc de rezervă;
e) simbol al avuţiei;
3. Firma X S RL, proprietatea Vasilescu Ion, fuzionează cu firma Y S RL,
proprietatea lui Andrei Bucurencu. Firma care ia naştere prin fuziune reprezintă o
formă a proprietăţii:
a) private;
b) publice;
c) mixte;
d) şi private şi publice;
e) cooperatiste, publice.
4. Raritatea resurselor caracterizează :
a) economiile modern;
b) economiile centralizate;
c) economiile in tranziţie;
d) economiile de schimb;
e) toate formele de economie.
5. Când restituiţi un împrumut contractat pentru achiziţionarea unui aparta-
ment, banii îndeplinesc funcţia de:
a) mijloc de schimb, pentru că au fost cedaţi în schimbul apartamentului;
b) mijloc de plată, pentru că servesc la stingerea unei obligaţii;
c) mijloc de măsurare a activităţii economice;
d) mijloc de rezervă;
e) simbol al avuţiei;
6. Terenul pe care se află casa în care locuiţi face parte din categoria:
a) factorului de producţie capital;
b) factorului de producţie munca;
c) factorului de producţie natura;
d) resurselor derivate;
e) resurselor primare.
7. Pe termen scurt, amortizarea face parte din categoria costurilor:
a) fixe;
b) variabile;
c) marginale;

147
 d) salariale;
e) de distribuţie.
8. Când costurile variabile cresc în acelaşi ritm cu producţia, costul variabil total:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) este egal cu costul total;
e) este egal cu costul fix.
9. Productivitatea muncii pentru o firmă care produce bunuri omogene se poate
determina:
a) doar în unităţi fizice;
b) doar în unităţi valorice;
c) atât în unităţi fizice, cât şi valorice;
d) doar în unităţi natural-conventionale;
e) doar ca productivitate marginală.
10. Când cererea creşte şi oferta scade, preţul bunului:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) creşte sau scade;
e) creşte, scade sau nu se modifică.
11. Incidenţa inflaţiei importate este cu atât mai mică, cu cât:
a) cantitatea cerută scade mai puţin decât creşte preţul;
b) cantitatea cerută scade mai mult decât creşte preţul;
c) cantitatea cerută scade în acelaşi ritm cu creşterea preţului;
d) cantitatea cerută creşte mai puţin decât creşte preţul;
e) cantitatea oferită creşte mai rapid decât creşte preţul.
12. Nu caracterizează oligopsonul:
a) influenţa cumpărătorilor asupra preţului;
b) atomicitatea ofertei;
c) atomicitatea cererii;
d) câţiva cumpărători pe piaţă;
e) atât a, cât şi d sunt corecte.
13. Când depunerile în sistemul bancar cresc cu 200 mld. de lei, creditele ce pot fi
acordate suplimentar de bănci în monedă scripturală:
a) sunt mai mari de 200 mld. de lei;
b) sunt mai mici de 200 mld. de lei;
c) sunt egale cu 200 mld. de lei;
d) sunt mai mici de 200 mld. de lei cu o sumă egală cu rezerva obligatorie a băncii
comerciale;
e) nici un răspuns nu este corect.
14. Se află într-un raport direct proporţional:
a) cursul de schimb şi rata dobânzii;
b) rata dobânzii şi cursul de schimb;
c) rata dobânzii şi investiţiile;
d) cursul de schimb şi importurile;
e) cursul de schimb şi exporturile.

148
 15. Cererea globală de pe piaţa bunurilor şi serviciilor dintr-o ţară creşte când:
a) scad importurile şi exporturile;
b) scad exporturile;
c) cresc importurile;
d) cresc exporturile;
e) scade deficitul bugetar, prin creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor.
16. La o creştere cu 25 % a preţului merelor pe piaţă, oferta de mere creşte cu
10%. Coeficientul de elasticitate al ofertei la preţ:
a) este 0,25;
b) este 25;
c) este 10/25;
d) este 25/10;
e) nu se poate calcula.
17. Rata profitului la cifra de afaceri este 50%. Atunci:
a) profitul reprezintă 50% din costul total
b) profitul este egal cu costul total;
c) costul total este egal cu cifra de afaceri
c) profitul este egal cu cifra de afaceri
d) informaţia este insuficientă pentru a determina raportul dintre profit şi costul total.
18. In vestiţiile cresc în perioada To – T1 cu 25%, ajungân d la 500 mil. u.m.;
dacă în aceeaşi perioadă s porul venitului a fost de 400 u.m., multiplicatorul
investiţiilor este:
a) 3,2; .
b) 4;
e) 1/3,2;
d) 1/4;
e) 1,25.
19. Profitul bancar reprezintă trei sferturi din câştigul unei bănci, iar cheltuielile
de funcţionare ale băncii sunt egale cu un sfert din dobânda plătită deponenţilor. Dacă
firma a atras de la deponenţi 10 miliarde de lei, pentru care plăteşte acestora o dobân dă
de 40% determinaţi profitul bancar şi dobânda încasată de bancă :
a) 3 mld. de lei şi 8 mld. de lei;
b) 3 mld. de lei şi 4 mld. de lei;
c) 3 mld. de lei şi 1 mld. de lei;
d) 8 mld de lei şi 16,33 mld de lei ;
e) 4 mld. de lei şi 5,33 mld. de lei:;
20. La o creştere cu 10% a ratei dobânzii, cursul unei obligaţiuni al cărei cupon
este de 5000 u.m. ajunge la 20.000 u.m. Determinaţi rata iniţială a dobânzii:
a) 27,77%;
b) 25%;
c) 4,4%
d) 22,72%;
e) 20%.

Răspunsuri:
l.b; 2.e; 3.a; 4.e; 5.b; 6.e; 7.a; 8.a; 9.e; 10.a;11.b; 12.c; 13.a; 14.d; 15.d; 16.c; 17.b;
18.b; 19.a; 20.d.

149
 TES TUL N R. 4

1. Care dintre următoarele afirmaţii este adevarată:

a) Ştiinta economică studiază activităţile prin care oamenii alocă resursele pentru a-şi
acoperi trebuinţele;
b) Ştiinta economică are doar valoare teoretică, deoareee nu ne învaţă cum să câştigăm
efectiv bani;
c) Legile economice nu oferă nici o informaţie despre consecinţele economice posibile
ale deciziilor consumatorilor;
d) Raţionalitatea economică însemnă realizarea intereselor tuturor participanţilor la
activitatea eonomică;
e) Toate afirmaţiile sunt adevărate.
2. Care dintre următoarele elemente caracterizează economia de piaţă:
a) scopul producţiei este autoconsumul;
b) intervenţia statului în economie prin planificare economică;
e) principala formă de concurenţă este cea monopolistică;
f) statul nu intervine în economie;
g) proprietatea privată este dominantă în structura proprietăţii.
3. Partea din venitul familiilor care nu este consumată poartă numele de:
a) econormii;
b) investiţii;
c) salarii;
c) transferuri;
d) impozite indireete.
4) Dacă pe piaţa valutară cererea de lei creşte, iar oferta de valută creşte şi ea,
cursul leului (puterea sa de cumparare):
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) creşte sau scade;
e) creşte, scade sau nu se modifică.
5. Care dintre următoarele elemente nu reprezintă o investiţie:
a) creşterea stocurilor de materii prime ale producătorilor de autoturisme dintr-o ţară;
b) achiziţionarea de către o firmă de acţiuni ale B.R.D. de la Bursa de Valori Bucureşti;
c) construirea de către o firmă a unor locuinţe în vederea închirierii lor;
d) achiziţionarea de către o firmă a unui nou utilaj;
e) nici un răspuns nu este corect.
6. Care dintre următoarele elemente este o fază a ciclului economic:
a) inflaţia;
b) şomajul;
c) recesiunea;
d) scăderea sezonieră a producţiei;
e) creşterea întâmplătoare a veniturilor în agricultură.
7. Angajatul unei rafinării, care îşi pierde locul de muncă datorită creşterii
preţului petrolului pe piaţa mondială, care a determinat închiderea multor rafinării din
ţara sa, reprezintă şomajul:
a) ciclic;
b) voluntar;

150
 c) involuntar;
d) tehnologic;
e) parţial.
8. Când costul mediu este constant el este egal cu:
a) costul variabil mediu;
b) costul marginal;
c) costul fix mediu;
d) costurile materiale medii;
e) costul fix.
9. Un monopol nu se caracterizează prin:
a) atomicitatea cererii;
b) este cea mai eficientă formă de concurenţă;
c) elimină concurenţa liberă;
d) preţuri mai mari decât în concurenţă monopolistică;
e) capacitatea firmei de a influenţa preţul pieţei.
10. Care dintre următoarele elemente pot constitui bariere la intrarea pe piaţă a
noilor firme:
a) taxele vamale protecţioniste;
b) economiile la cheltuielile de dezvoltare realizate de firmele care operează deja pe
piaţă;
c) controlul exclusiv asupra unor resurse naturale;
d) controlul exclusiv asupra unei inovaţii;
e) toate răspunsurile sunt corecte;
11. Care dintre următoarele elemente determină creşterea cererii de titluri de
valoare pe piaţa financiară:
a) creşterea ratei dobânzii;
b) reducerea ratei dobânzii;
c) creşterea riscului mediului de afaceri naţional;
d) iminenţa unei crize mondiale;
e) reducerea masei monetare.
12. Poluarea generată de creşterea consumului de energie pe Terra se manifestă
prin:
a) efectul de seră;
b) erodarea stratului de ozon;
c) poluare cu metale toxice;
d) creşterea intervalului de timp dintre eliminarea poluantului în atmosferă şi
manifestarea efectelor sale negative;
e) colaborarea tot mai strânsă între statele lumii pentru eliminarea consumului de
energie termică şi radioactivă.
13. Dacă datoria externă a unei ţări este mare, este de dorit ca:
a) să se elimine importurile;
b) balanţă de plăţi să fie deficitară;
c) balanţa comercială să fie excedentară;
d) cursul de revenire la export să fie mai mare decât cursul de schimb;
e) cursul de revenire la import să fie mai mic decât cursul
de schimb.
14. Autonomia administraţiilor publice locale reprezintă:
a) o formă de manifestare a proprietăţii private;
b) o formă de manifestare a proprietăţii mixte;

151
 c) o limită pentru intervenţia statului în economie;
d) o limită pentru manifestarea liberei iniţiative;
e) o disfuncţionalitate a economiei de piaţă.
15. Reprezintă o măsură de protecţie a populaţiei împotriva inflaţiei:
a) creşterea ratei dobânzii la creditele bancare;
b) reducerea masei monetare;
c) adaptarea structurii ofertei la structura cererii de pe piaţă;
d) limitarea creditelor de consum;
e) indexarea dobânzilor.
16. La o creştere cu 10% a preţului unui bun, cantitatea cerută din bunul
respectiv scade cu 15%, iar cantitatea oferită creşte cu 5%. Cererea şi oferta sunt:
a) elastice;
b) inelastice;
c) cu elasticitate unitară;
d) cererea este elastică, iar oferta este inelastică;
e) nu se poate preciza forma de elasticitate la preţ pentru cerere şi ofertă.
17. În momentul To, producţia unei firme era de 100 buc., iar costurile variabile
antrenate de această producţie se ridicau la 100 mil. de lei. În T1, costurile variabile
cresc cu 25%, direct proporţional cu producţia, iar costurile fixe reprezintă 20% din
costul total. Determinaţi costurile fixe şi costul marginal:
a) 31,25 mil. lei; 1 mil. lei;
b) 156,25 mil. lei; 1 mil.lei;
c) 25 mil. lei; 31,25 mil. lei;
d) 100 mil. lei; 20 mil. lei;
e) 35,21 mil. lei; 3 mil. lei.
18. La un credit de 250 mil. de lei, pentru nouă luni, debitorul a plătit o dobân dă
totală de 120 mil. lei. Rata dobânzii a fost de:
a) 64%;
b) 46%;
c) 48%;
d) 84%;
e) 156,25%.
19. La un produs global brut de 25.000 mid. !ei, consumul intermediar a fost de
10.000 mld. lei. Consumul capitalului fix a fost:
a) 15.000 mld. lei;
b) 10.000 mld. lei;
c) mai mic de 15.000 mld. lei;
d) mai mare de 15.000 mld. lei;
e) mai mic decât investiţia de înlocuire.
20. Dacă preţurile cunosc o creştere generalizată de 25%, puterea de cumpărare:
a) creşte cu 25%;
b) scade cu 25%;
c) scade cu 20%;
d) scade cu 33,33%;
e) creşte cu 33,33%.

Răspunsuri:
1 a, 2.e, 3.a, 4.a, 5.b, 6.c, 7.a, 8.b, 9.b, 10.e, 11.b, 12.a; 13.c, 14.c,15.e, 16.d; 17.a;
18.a; 19.c; 20.c.

152
 TES TUL N R. 5

1. Dacă încasările din vânzarea cărţilor cresc cu 10%, ca urmare a majorării cu

15% a preţului cererea pentru cărţi este:
a) elastică;
b) unitară;
c) inelastică;
d) perfect elastică;
e) perfect inelastică.
2. Criteriile împărţirii capitalului în fix şi circulant sunt:
a) forma materială;
b) durata de existenţă fizică;
c) mobilitatea;
d) modul în care îşi transmite valoarea asupra bunurilor produse;
e) modul în care îşi transmite valoarea asupra bunurilor produse şi se înlocuieşte;
3. Care din afirmaţiile de mai jos sunt corecte?
a) salariul este plată pentru risc;
b) salariul este venit;
c) salariul este componenta costului;
d) salariul este plată pentru muncă;
e) salariul reprezintă banii economisiţi;
A.a,b,c,d,e; B b,c,d; C.a,b,c.d; D.c,e; E. a,e.
4. Ce raport trebuie să existe între rata dobânzii şi rata profitului pentru a nu
afecta volumul investiţiilor?
a) de egalitate;
b) să fie mai mare;
c) să fie mai mic;
d) a+b;
e) a,b,c.
5. Ce se întâmplă cu cursul titlurilor de valoare pe piaţa financiară secundară
dacă rata dobânzii pe piaţă creşte?
a) creşte;
b) scade;
c) nu este influenţat;
d) a+b;
e) nici un răspuns corect.
6. Profitul de monopol este rezultatul:
a) deţinerii unui monopol natural;
b) aplicării unor tehnologii performante;
c) practicării preturilor-inalte de monopol;
d) evaziunii fiscale;
e)încâlcirii legilor concurenţei loiale.
A. a+c; Ra,b,c; C. d,e; D. a,c,d.e; E. a,b,c,d,e.
7. Care din funcţiile banilor face posibilă acumularea şi păstrarea valorilor în
timp?
a) funcţia de măsurare şi evaluare;
b) funcţia de mijloc de schimb;
c) funcţia de mijloc de plată;

153
 d) funcţia de mijloc de rezervă;
e) a,b,c,d.
8. Obligaţiunea, spre deosebire de acţiuni, este:
a) un titlu de valoare cu venit variabil;
b) un titlu de valoare cu venit fix;
c) un titlu de proprietate;
d) un titlu de credit pe termen lung;
e) b+d.
9. Intervenţia statului în economie vizează:
a) limitarea acţiunii agenţilor economici;
b) asigurarea protecţiei sociale a populaţiei;
c) creşterea ocupării forţei de muncă;
d) protecţia mediului natural;
e) emisiune de acţiuni;
A. b; B a,b,d; C. a,c,e; D. b,d; E. b,c,d.
10. Într-o economie de piaţă, rolul economic al statului poate fi evidenţiat:
a) numai la nivelul economiei naţionale;
b) numai la nivelul agentului economic;
c) atât la nivelul economiei naţionale cât şi la nivelul agentului economic;
d) prin comportamentul raţional al agenţilor economici;
e) nici un răspuns corect.
11. Care din următoarele variante sunt corecte cu privire la deosebirea dintre
produsul intern brut şi produsul intern net:
a) PIN este mai mare decât PIB;
b) PIB este mai mare decât PIN;
c) PIB cuprinde şi deprecierea capitalului fix;
d) b+c;
e) a+b+c.
12. În anul 2000, produsul naţional net a fost de 360 mid $, măsurat în preţul pieţei.
Preţurile au crescut cu 20% în 2000. Atunci, PNN în anul 2000 măsurat în preţuri constante, va
fi:
a) 300 mild.$;
b) 432 mild.$;
c) 288 mild.$;
d) 360 mild.$;
e) 320 mild.$.
13. Persoanele şomere care şi-au pierdut locul de muncă ca urmare a puternicei
concurenţe din străinătate, pot fi considerate că fac parte din:
a) şomajul structural;
b) şomajul tehnologic;
c) şomajul ciclic;
d) a+b;
e) a+b+c.
14. Care este rolul pe care îl joacă aurul, în cadrul sistemului monetar
internaţional?
a) sistemul se bazează pe etalonul aur, valutele forte având o valoare fixă stabilită în
raport de aur;
b) este utilizat ca activ cu rol de stabilizare;
c) aurul garantează valoarea fiecărei monede şi, prin urmare, întregul sistem;

154
 d) nu are un rol semnificativ;
e) nici un răspuns corect.
15. O societate comercială dispune de un capital tehnic de 400 mld. u.m. din care
60% constă din capital fix. Dacă acest capital are o durată de funcţionare de 8 ani,
capitalul fix consumat anual va fi de:
a) 240 mld. u.m.;
b) 160 mld. u.m.;
c) 30 mld. u.m.;
d) 50 mld. u.m.;
e) 40 mld. u.m ..
16. Când preţurile bunurilor de consum cresc cu 5%, iar salariul real creşte cu
10%, salariul nominal:
a) creşte cu 15,5%;
b) scade cu 15,5%;
c) nu se modifică;
d) creşte mai încet decât preţurile;
e) nici un răspuns corect.
17. În capitalul fix al unei firme industriale nu intră:
a) clădirile secţiilor de producţie;
b) maşinile şi utilajele;
c) suprafaţa de teren pe care se găseşte firma;
d) magaziile şi depozitele;
e) clădirile administraţiei firmei.
18. Diviziunea muncii are la bază:
a) libera iniţiativă şi proprietatea privată;
b) specializarea agenţilor economici;
c) proprietatea publică;
d) proprietatea mixtă;
e) nici un răspuns corect.
19. Investiţia brută este 8.000, consumul de capital fix 4.000, venitul este de
12.000. S ă se calculeze investiţia netă.
a) 4.000;
b) 20.000;
c) 2.000;
d) 15.000;
e) 8.000;
20. Firma în care lucrează 4 salariaţi obţine într-o anumită perioadă de timp o
producţie de 500 de bucăţi dintr-un anumit bun. În perioada următoare ea dublează
producţia pe baza angajării a încă 4 salariaţi. Precizaţi cum se modifică productivitatea
muncii.
a) creşte cu 25%;
b) se dublează;
c) scade eu 50%;
c) nu se modifică;
d) nici un răspuns corect.

Răspunsuri corecte:
1.c; 2.e; 3.B; 4.c; 5.b; 6.A; 7.d; 8.e; 9.E; 10.c; 11.d;12.a;13.a; 14.d; 15.c; 16.a; 17.c;
18.b; 19.a; 20.d.

155
 TES TUL N R. 6

1. Sunt dezavantaje ale diviziunii muncii:

a) cresterea riscului de a fi şomer;
b) faptul ea permite utilizarea maşinilor;
c) cresterea productivităţii muncii;
c) creşterea eficienţei economice;
d) interdependenţele generate între agenţii economici.
2. Persoanele apte de muncă, dar care nu doresc să lucreze fac parte din rândul:
a) şomerilor oficiali;
b) şomerilor involuntari;
c) populaţiei inactive;
d) diasporei;
e) populaţiei inapte.
3. Activităţile lucrative sunt cele care:
a) generează bunuri economice;
b) generează bunuri destinate schimbului;
e) generează probleme globale pentru omenire;
d) constituie economia subterană;
e) sunt integral automatizate.
4. Puterea de cumpărare a banilor şi cursul de schimb al monedei naţionale se
află în raport:
a) direct proporţional;
b) invers proporţional;
c) de indiferenţă;
d) de la parte la întreg;
e) de la întreg la parte.
5. Afirmaţia "Bănii sunt sângele care irigă economia" aparţine lui:
a) Samuelson;
b) Keynes;
c) Lionel Stoleriu;
d) M . M anoileseu;
e) J.K. Galbraith.
6. Ca regulă generală, în ţările sărace singurul finanţator al inovării este:
a) statul;
b) societăţile străine multinaţionale;
c) Fondul M onetar Internaţional;
d) Banca M ondială;
e) Uniunea Europeană.
7. Când producţia creşte în acelaşi ritm cu costul total, costul variabil mediu:
a) creşte;
b) scade;
c) nu i se poate preciza evoluţia;
d) nu depinde de producţie;
e) are o evoluţie dependenţă de costurile de distribuţie.
8. Sunt căi de reducere a costurilor unitare:
a) creşterea produetiei;
b) reducerea eheltuielilor cu reclama;

156
 c) reducerea producţiei;
d) redueerea productivităţii;
e) creşterea numărului de angajaţi.
9. Producti vitatea muncii se poate exprima ca:
a) sporul de producţie obţinut prin creşterea cu o unitate a factorului muncă atras şi
consumat în activitatea economică;
b) producţie pe unitate de factor muncă consumat;
c) producţia pe oră lucrată;
d) producţia anuală a unui lucrător;
e) toate răspunsurile sunt corecte.
10. Utilitatea intrinsecă a unui bun este dată de:
a) nevoia eonsumatorului;
b) proprietăţile bunului;
c) intensitatea nevoii eonsumatorului;
d) aprecierea subiectivă a consumatorului;
e) cantitatea consumată dintr-un bun.
11. Când cererea creşte şi oferta nu se modifică, preţul de echilibru:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) scade, dacă şi numărul consumatorilor scade;
e) nu i se poate preciza evoluţia.
12. Când costul de producţie unitar al unei firme creşte, oferta firmei:
a) scade;
b) creşte;
c) nu se modifică;
d) nu i se poate preciza evoluţia;
e) va fi destinată exportului.
13. Preţul de echilibru depinde de:
a) veniturile consumatorilor;
b) costul producţiei;
c) preferinţele consumatorilor;
d) numărul de consumatori;
e) toate răspunsurile sunt corecte.
14. Piaţa cu concurenţă perfectă şi monopolul se aseamănă prin:
a) atomicitatea cererii;
b) atomicitatea ofertei;
c) intrarea liberă pe piaţă;
d) transparenţă;
e) absenţa implicării statului pe astfel de pieţe.
15. în concurenţă monopolistică nu există:
a) preţ de echilibru;
b) oferta elastică;
c) omogenitatea produselor;
d) oferta inelastică;
e) intrare liberă pe piaţă.

157
 16.O producţie de 6 piese a ocazionat un consum global de factori de 4.000 lei, din
care 400 a reprezentat consumul suplimentar de factori pentru obţinerea celei de-a 6-a
piese. Costurile totale fixe ale primei piese fiind de 800 de lei, atunci costurile variabile totale
ale celor 5 piese au fost de:
a) 3.200;
b) 3.600;
c) 2.800;
d) 3.400;
e) 3.000.
17.O firmă a obţinut un profit anual de 500 mil. la un cost fix de 200 mil. un cost
variabil mediu de 250.000 şi un preţ de 500.000. Producţia care a asigurat acest profit a
fost de:
a) 1.500 buc.;
b) 1.000 buc.;
c) 1.700 buc.;
d) 2.800 buc.;
e) 700 buc.
18. La o masă monetară necesară în tranzacţii de 30.000 miliarde de lei şi la o
viteză de rotaţie a banilor de 10 volumul valoric al tranzacţiilor a fost de:
a) 3000 miliarde lei;
b) 300.000 miliarde lei;
c) 270.000 miliarde lei;
d) 2700 miliarde lei;
e) nu se poate determina.
19. O întreprindere cu 100 de salariaţi şi 50 de utilaje realizează o producţie
zilnică de 50 milioane u.m. în 8 ore. Cum se modifică productivitatea muncii dacă, prin
intrarea în funcţiune a 5 utilaje mai performanţe, producţia sporeşte cu 50%, iar
numărul salariaţilor creşte cu 10%?
a) creşte, dar nu se poate preciza cu cât;
b) creşte cu 25%;
c) creşte cu 12,5%;
d) creşte cu 36,36%;
e) nici un răspuns nu este corect.
20.Un agent economic vinde altuia 500 de acţiuni cu valoare nominal de
20.000DM. La scadenţă cursul este de 23.000DM. Cine câştigă şi cât?
a) cumpărătorul, 1000DM
b) vânzătorul, 1.000DM ;
c) cumparatorul,500.000DM ;
d) cumpărătorul, 1.500.000DM ;
e) vânzătorul, 1.500.000DM .

Răspunsuri:
la; 2c; 3b; 4a; 5a; 6a; 7a; 8b; 9e; l0b; 11.a; 12a; 13e; 14a; 15c; 16e; 17d; 18b; 19d;20e.

158
 TES TUL N R. 7

1. S unt bunuri finale: 1) mijloacele de transport 2) pantofii 3) petrolul 4) benzină

fără plumb 5) minereul de aur. S unt corecte:
a) 1,2,4;
b) 3,5;
c) 1,5;
d) 4;
e) 2.
2. Sunt bunuri marfare: 1) manualele şcolare 2) aurul 3) acţiunile 4) aerul 5)
drogurile. Sunt corecte:
a) 1,2,3,5;
b) 1,2,3;
c) 1,2,3,4,5;
d) 2,3;
e) 2,3,5.
3. Resursele naturale pot fi: 1) epuizabile 2) recuperabile 3) regenerabile 4)
sociale 5) elementare. Sunt corecte:
a) 1,2,3;
b) 4,5;
c) 1,2;
d) 1;
e) 3.
4. Diviziunea muncii nu generează: 1) raporturi de· interese între agenţii
economici 2) creşterea eficienţei economice 3) adâncirea specializării muncii 4)
autonomia producătorilor 5) interdependenţe între unităţile economice. Sunt corecte:
a) 1,2,3,5;
b) 4;
c) 4,5;
d) 1;
e) nici un răspuns nu este corect.
5. Economiile moderne sunt în majoritate :1) economii de schimb 2) economii
de piaţă 3) economii de coman dă 4) econ omii marfare 5) e conomii naturale. S unt
corecte:
a) 2;
b) 5;
c) 1,2,4;
d) 3;
e) 1,2,4,5.
6. Creşterea productivităţii muncii determină: 1) creşterea bogăţiei naţionale 2)
creşterea timpului liber de care dispune populaţia ţării 3) creşterea gradului de
satisfacere a trebuinţelor pe plan naţional 4) atenuarea tensiunii nevoi-resurse 5)
creşterea inflatiei, deoarece la o productivitate mai mare, salariile sunt mai mari. S unt
corecte:
a) 1,2,3,4;
b) 1,3;
c) 1,2,3,4,5;
d) 1,2,3;
e) 1,4.

159
 7. Dacă agenţii economici anticipează un climat favorabil afacerilor în viitorul
apropiat, iar oferta monetară nu se modifică, în mod normal: 1) rata dobânzii creşte 2)
rata dobânzii scade 3) cererea de credite creşte 4) cererea de credite scade 5) scad
rezervele obligatorii ale băncilor. S unt corecte:
a) 2,4;
b) 1,3;
c) 1,3,5;
d) 1,4;
e) 1,4,5.
8. O firmă de monopol se deosebeşte de una de oligopol prin: 1) atomicitatea
cererii 2) atomicitatea ofertei 3) omogenitatea produsului 4) preţuri mai mari 5) preţuri
mai mici. S unt corecte:
a) 2,3,4;
b) 3,4;
c) 4;
d) 5;
e) 1,5.
9. S unt produse la care oferta creste când preţul creşte: 1) untul 2) fructele 3)
mobilă 4) petrolul 5) cafeaua. S unt corecte:
a) 4;
b) 5;
c) 1;
d) 2;
e) 1,2,3,4,5.
10. Care dintre următoarele măsuri antiinflaţioniste combat şomajul: 1) reducerea
deficitului bugetar 2) creşterea ratei dobânzii 3) echilibrarea balanţei de plăţi 4)
introducerea produselor noi şi dezvoltarea producţiei 5) Limitarea creditului de consum.
Sunt corecte:
a) 1,2,4;
b) 5;
c) 3,5;
d) 2,5;
e) 4.
11. La o masă monetară necesară în tranzacţii de 30.000 miliarde lei şi la o viteză
de rotaţie a banilor de 10, volumul valoric al tranzacţiilor a fost de:
a) 3000 miliarde lei; .
b) 300.000 miliarde lei;
c) 270.000 miliarde lei;
d) 2700 miliarde lei;
e) nu se poate determina.
12. Cererea de manuale de economie în 1998 a fost de 10 mii de bucăţi. în 1999,
preţul manualului creşte cu 100%, iar veniturile cumpărătorilor cu 50%. Dacă
elasticitatea cererii la preţ este 0,5, iar la venit 0,25, cantitatea cerută în 1999 este:
a) 6,25 mii;
b) 16,25 mii;
c) 3,75 mii;
d) 5 mii;
e) nedeterminată.

160
 13. S alariul nominal creşte de 2 ori, iar preţurile cresc cu 150%. S alariul real:
a) nu se modifică;
b) creşte cu 20%;
c) scade cu 20%;
d) creşte de 0,8 od;
e) scade, dar nu se poate preciza cu cât, deoarece guvemul poate decide indexarea sa.
14. O bancă dispune de un capital propriu de 150 miliarde de lei şi de un capital
atras de la deponenţi de 100 miliarde de lei. Rata dobânzii încasate de bancă, de 100%,
este cu 25% mai mare decât rata dobânzii plătite. Determinaţi rata profitului bancar la
capitalul propriu, daci cheltuielile anuale de funcţionare sunt de 20 miliarde de lei, iar
capitalul este rulat integral pe parcursul unui an:
a) 113,3%;
b) 100%;
c) 13,3%;
d) 20%;
e) 60%.
15. O firmă producătoare de covoare se caracterizează printr-un cost fix de
150 miliarde de lei şi printr-un cost variabil de 750 miliarde la o producţie de 10000
de bucăţi. Dacă producţia creşte cu 50%, costu rile varia bile cresc de 1,25 ori mai
încet decât produ cţia. Cu cât se modifică profitul unitar, dacă preţul rămâne
neschimbat?
a) creşte eu 5 milioane lei;
b) creşte eu 20 milioane lei;
c) scade cu 5 milioane lei;
d) scade cu 20 milioane lei;
e) nu se modifică.
16. Într-un ciclu de producţie de patru luni, se produc 1000 de perechi de pantofi, de
pe urma cărora firma producătoare încasează 400 milioane de lei. Cum se modifică
încasările anuale ale firmei, dacă viteza de rotaţie a capitalului se dublează, iar preţul nu se
modifică?
a) se dublează;
b) cresc cu 100%;
c) scad la jumătate;
d) a şi b sunt corecte;
e) nici un răspuns nu este corect.
17. S tatul român emite obligaţiuni cu valoarea nominală un milion de lei, la o
rată a dobânzii de 80%. Dacă rata dobânzii scade la 60%, cuponul obligatiunii:
a) scade cu 200.000 lei;
b) creşte cu 200.000 lei;
c) rămâne neschimbat;
d) scade la 600.000 lei;
e) a şi d sunt corecte.
18. Cunoaşteţi următoarele date cu privire la o economie naţională: eonsumul
menajelor 70% din P.I.B., investiţia brută 15% din P.I.B., consumul public 10% P.I.B.,
iar exportul net 10 miliarde de dolari. Determinaţi investiţia de înlocuire, ştiind că ea
reprezintă 10% din investiţia brută:
a) 3 miliarde de dolari;
b) 30 miliarde de dolari;
c) 25 miliarde de dolari;

161
 d) 0,3 miliarde de dolari;
e) nu se poate calcula.
19. La o populaţie activă disponibilă de 15 milioane de persoane, 80% reprezintă
populaţie ocupată, iar 5% persoane care nu doresc să lucreze, deoarece au alte surse de
venit. Numărul şomerilor este de:
a) 2,25 milioane;
b) 0,75 milioane;
c) 3 milioane;
d) 3,75 milioane;
e) 6,25 milioane.
20. Cursul de revenire la export este de 7000 de lei pe dolar, iar la import de 20.000
de lei pe dolar. Dsc.a veniturils încasate în urma importului sunt de 100 milioane de lei, iar
taxele vamale reprezintă 10% din aceste venituri, profitul operaţiunii de comerţ exterior
este de:
a) 58,5 milioane lei; .
b) 4500 de dolari;
c) 60 milioane lei;
d) 90 milioane lei;
e) 31,5 milioane lei.

Răspunsuri:
1a; 2a; 3a; 4b; 5e; 6a; 7b; 8b; ge; 10e; lib; 12a; 13c; 14b; 15b; 16d; 17e; 18a; 19a;
20a.

TES TUL N R. 8

1. Cursul de schimb reprezintă:

a) numărul de unităţi monetare străine ce se primesc în schimbul unei unităţi monetare
naţionale;
b)numărul de unităţi monetare naţionale ce se primesc în schimbul unei unităţi
monetare străine;
c) cantitatea de bunuri şi servicii ce revine la o unitate monetară naţională;
d) convertibilitatea banilor;
e) capacitatea unei monede de a fi preschimbată în mod liber în alte monede.
2. Canada şi-a declarat moneda convertibilă în anul:
a) 1969;
b) 1952;
c) 1961;
d) 1968;
e) 1947.
3. Factorii de producţie:
a) se referă la bani;
b) constituie o parte a resurselor;
c) se identifică cu resursele;
d) sunt fizici şi derivaţi;
e) sunt efort fizic şi intelectual.

162
 4. Pentru ca eficienţa economică să crească, în condiţiile creşterii consumului de
factori de producţie, între consumul de resurse (C) şi rezultatele obţinute (R) trebuie să
existe următorul raport:
a) Ic>IR;
b) Ic<IR;
c) ΔC>ΔR;
d) ΔC<ΔR;
e) ΔC/C>ΔR/R.
5. Inovaţia reprezintă:
a) realizarea prin care o economie devine mai eficientă;
b) rezultatul activităţii de cercetare ştiinţifică;
c) cuvântul care desemnează activitatea de cercetare ştiinţifică;
d) o cale de desfăşurare a concurenţei neloiale;
e) un proces finanţat în exclusivitate de către stat.
6. Consecinţele accelerării cercetării stiinfifice asupra firmelor pot imbraca
următoarea formă:
a) accelerarea uzurii morale;
b) accelerarea uzurii fizice;
c) creşterea competitivităţii;
d) a şi c;
e) a,b şi c:
7. Pământul ca factor de producţie este: 1) limitat 2)regenerabil 3) restrictiv
pentru activitatea economică 4) e bine să fie utilizat intensiv 5) derivat. S unt corecte:
a) 1,2,3,4;
b) 1,3;
c) 1,2,3,4,5;
d) 1,2,3;
e) 1,2.
8. Reprezintă un preţ şi se supun legii cererii şi ofertei: 1) nevoile 2) salariul 3)
masa monetară 4) rata dobânzii 5) profitul. Sunt corecte:
a) 1,2,3,4,5;
b) 2,4;
c) 1,3,5;
d) 1,5;
e) 2,3.
9. O producţie de 6 piese a ocazionat un consum global de factori de 4.000 lei, din
care 400 a reprezentat consumul suplimentar de factori pentru obţinerea celei de-a 6-a
piese. Costurile totale fixe ale primei piese fiind de 800 de lei, atunci costurile varia bile
totale ale celor 5 piese au fost de:
a) 3.200;
b) 3.600;
c) 2.800;
d) 3.400;
e) 3.000.
10. 0 firmă a obţinut un profit anual de 500 mil. la un cost fix de 200 mil. un cost
variabil mediu de 250.000 şi un preţ de 500.000. Producţia care a asigurat acest profit a
fost de:
a) 1.500 buc.;
b) 1.000 buc.;

163
 c) 1.700 buc.;
d) 2.800 buc;;
e) 700 buc.
11. La o masă monetară necesară în tranzacţii de 30.000 miliarde de lei şi la o
viteză de rotaţie a banilor de 10, volumul valoric al tranzacţiilor a fost de:
a) 3000 miliarde lei;
b) 300.000 miliarde lei;
c) 270.000 miliarde lei;
d) 2700 miliarde lei;
e) nu se poate determina.
12. Care dintre elementele mentionaţe reprezintă factori care frânează creşterea
producţiei alimentare pe locuitor în ţările slab dezvoltate:
a) absenţa democraţiei;
b) democraţia rău înţeleasă;
c) administrarea preţurilor produselor agricole de către stat;
d) randamentele agricole scăzute;
e) toţi factorii enumeraţi.
13. Competitivitatea scăzută a produselor româneşti are un impact negativ
asupra:
a) soldului balanţei comerciale;
b) participării României la piaţa mondială;
c) soldului balanţei de plăţi;
d) creşterii P.I.B.;
e) toate răspunsurile sunt corecte.
14. Firma Bianca S .R.L. exporta petrol în Moldova şi realizează un curs de
revenire la export de 15.000 de lei/dolar şi importă cu banii obţinuţi software, la un curs
de revenire la import de 25.000 de lei/dolar. Este activitatea de export import a firmei
eficientă dacă cursul de schimb este 1 dolar = 20.000 de lei?
a) da, deoarece realizează un profit de 10.000 de lei/dolar;
b) nu, deoarece realizează o pierdere de 10.000. de lei/dolar;
c) nu, deoarece M oldova este recunoscută ca fiind rău platnic pe plan internaţional;
d) nu, deoarece cursul de revenire la import este mai mare decât cursul de schimb,
astfel încât singură operaţiune eficienţa este cea de export;
e) nu, deoarece cursul de revenire la export este mai mic decât cursul de schimb,
singura operaţiune eficientă fiind importul.
15. Orice corectiv esenţial adus relaţiei dintre sistemul planificat şi sistemul pieţei
trebuie să înceapă cu:
a) egalizarea puterii celor două sectoare ale economiei, spune Galbraith;
b) descentralizarea, spune Keynes;
c) liberalizarea preţurilor, spune Samuelson;
d) regândirea rolului statului, spune Didier;
e) reforma monetară, spune Becker.
16. Sunt măsuri de diminuare şi control a inflaţiei ce vizează masa monetară:
a) indexarea salariilor bugetarilor;
b) creşterea dobânzii plătite pentru economiile populaţiei în bănci;
c) acordarea de compensaţii pensionarilor;
d) creşterea ratei dobânzii creditelor acordate de bănci;
e) subvenţionarea preţurilor.

164
 17. Rata inflaţiei scade de la 5% în luna ianuarie, la 3% în luna februarie.
Atunci, se poate afirma că:
a) preţurile au scăzut;
b) puterea de cumpărare a unei unităţi monetare a crescut;
c) preţurile au crescut;
d) creşterea preţurilor s-a accelerat;
e) managementul macroeconomic este neadecvat.
18. Sunt un exemplu de instituţii financiare:
a) băncile;
b) casele de economii;
c) societăţile de asigurare;
d) casele de pensii;
e) toate instituţiile menţionate.
19. O elasticitate a cererii la preţ egală cu doi arată că:
a) la o creştere cu 1 % a preţului, cantitatea cerută scade cu 2%;
b) la o creştere cu 1 % a preţului, cantitatea cerută creşte cu 2%;
c) la o creştere cu 2% a preţului, cantitatea cerută scade cu 1%;
d) cererea este inelastică la preţ;
e) bunul este inferior.
20. Intre utilitatea intrinsecă şi cea economică există următoarea relaţie:
a) orice bun destinat schimbului are utilitate intrinsecă, dar nu are neapărat şi utilitate
economică;
b) orice bun destinat schimbului are întotdeauna utilitate economică, dar nu are
neapărat şi utilitate intrinsecă;
c) orice bun destinat schimbului are întotdeauna atât utilitate intrinsecă, cât şi
economică;
d) utilitatea economică este aceeaşi pentru toţi consumatorii, în timp ce cea intrinsecă
diferă de la un consumator la altul;
e) atât utilitatea economică, cât şi cea intrinsecă diferă de la un consumator la altul şi,
chiar pentru acelaşi consumator, de la un moment de timp la altul.

Răspunsuri:
1.a.;2.b; 3.b; 4.b; 5.a; 6.d; 7.a; 8.b; 9.c; l0.d; l1.b; 12.d; 13.e; 14.a. 15a; 16d; 17e; 18e;
19a; 20a.

TES TUL N R. 9

1. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată:

a) nivelul de viaţă într-o economie de piaţă este invers proporţional cu numărul de
locuitori;
b) spre deosebire de factorul muncă, pământul nu ocazionează nici o cheltuială
întreprinzătorului;
c) pentru ca munca să fie o resursă originară, ea trebuie să satisfacă imediat şi direct o
trebuinţă;
d) constituie capital totalitatea bunurilor economice produse şi utilizate pentru
realizarea altor bunuri şi servicii;
e) descoperirea de noi resurse naturale duce la abandonarea celor aflate deja în
exploatare.

165
 2. Care dintre următoarele variabile nu afectează cererea pentru un bun economic:
a) preţul bunului;
b) condiţiile tehnice de producţie;
c) preferinţele consumatorilor;
d) preţul bunurilor asemănătoare;
e) venitul consumatorilor.
3. Când o persoană posedă o obligaţiune emisă de o firmă, aceasta îi dă dreptul
numai la:
a) o parte din capitalul firmei;
b) o parte din profit;
c) dobândă;
d) a participa la conducerea firmei;
e) a participa la definitivarea strategiilor firmei pe termen lung.
4. Puterea pe piaţă de care se bucură firmele oligopoliste provine din:
a) diferenţierea produsului;
b) numărul mic de ofertanţi;
c) numărul mic de cumpărători;
d) preţuri avantajoase pentru consumatori;
e) utilitate mare a bunurilor oferite.
5. Care dintre următoarele afirmaţii nu este adevărată:
a) în condiţiile concurenţei perfecte resursele sunt alocate mai eficient decât în cazul
celorlalte tipuri de piaţă;
b) în concurenţa perfectă pretul este determinat de piaţă;
c) în economia de piaţă accesul la diferite bunuri economice oferite pe piaţa este reglat
prin preţ;
d) mecanismul concurenţei este cel care reglează piaţa;
e) în economia de piaţă statul nu intervine în reglementarea activităţii economice.
6. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă:
a) rata dobânzii mare stimulează economiile;
b) rata dobânzii serveşte la selecţionarea proiectelor de investiţii cele mai rentabile;
c) o firmă va realiza o investiţie numai dacă rata profitului este mai mare decât rata
dobânzii;
d) cererea de credite este direct proporţională cu rata dobânzii;
e) rata dobânzii mică favorizează investiţiile.
7. Diferenţa dintre PNB şi PNN se datorează:
a) veniturilor firmelor naţionale din străinătate;
b) obligaţiilor fiscale plătite de consumatori;
c) deprecierii capitalului;
d) importului;
e) exportului net.
8. Care dintre următoarele elemente nu este componentă a PIB:
a) cheltuielile publice;
b) exportul net;
c) consumul privat;
d) investiţia brută;
e) consumul intermediar.
9. O bancnotă de 100.000 de lei este:
a) monedă metalică;
b) monedă seripturală;

166
 c) monedă numerar;
d) monedă de cont;
e) depozit la vedere.
10. Care dintre următoarele afirmaţii nu este corectă:
a) salariile pot creşte semnificativ fară a genera neapărat inflaţie;
b) creşterea masei monetare fără acoperire în bunuri şi servicii exercită presiuni
inflaţioniste;
c) inflaţia se caracterizează printr-o creştere generalizată a preţurilor;
d) indexarea salariilor atenuează intensitatea procesului inflaţionist;
e) inflaţia poate avea şi efecte pozitive.
11. Ciclul economic reprezintă:
a) perioada de la începutul unei contracţii a activităţii economice şi până la începutul
contracţiei următoare;
b) totalitatea fluxurilor dintre agenţii economici dintr-o economie naţională;
c) totalitatea tranzacţiilor cu bunuri şi servicii din economia mondială;
d) totalitatea fluxurilor existente între agenţii economici naţionali;
e) b şi d sunt corecte.
12. Care dintre următoarele mijloace sau scopuri de politică economică pot fi
considerate şi instrumente de politică economică:
a) ocuparea deplină;
b) cursul de schinib;
c) impozitele;
d) b şi c sunt corecte;
e) a, b şi c sunt corecte.
13. Care dintre următoarele elemente se înscrie în balanţa comercială:
a) investiţiile directe de capital în străinătate;
b) împrumuturile internaţionale;
c) importul de mărfuri;
d) exportul de capital;
e) veniturile muncitorilor străini din străinătate.
14. Dacă leul se depreciază faţă de dolar, produsele din S .U.A. vor fi:
a) mai ieftine pentru importatorii români;
b) mai ieftine pentru americani;
c) mai scumpe pentru importatorii români;
d) inexistente pe piaţa românească;
e) mai puţin competitive faţă de cele româneşti.
15. În T0-T1 investiţiile nete cresc cu 500%, iar venitul de ,6 ori. Dacă în întreaga
perioadă rata consumului a fost de 0,75, multiplicatorul investiţiilor este:
a) 1;
b) 4;
c) 0,75;
d) 15/4;
e) 100/75.
16. Programarea economică urmăreşte:
a) ridicarea competitivităţii;
b) combaterea inflaţiei;
c) rezolvarea unor probleme mai dificile care au apărut;
d) înlăturarea efectelor negative ale poluării;
e) toate răspunsurile sunt corecte.

167
 17. Implicarea statului în funcţionarea economiei de piaţă se face prin:
a) planificare;
b) balanţa comercială;
c) dirijarea pieţei;
d) medierea unor conflicte de muncă;
e) limitarea creşterii salariilor datorată creşterii productivităţii muncii.
18. Operaţiile la termen pe piaţa schimburilor valutare au ca scop:
a) sustragerea unor importante sume de bani din economia reală;
b) sporirea în viitor a numărului de firme care acţionează pe această piaţă;
c) asigurarea împotriva riscurilor generate de modificarea cursurilor titlurilor de
valoare;
d) plasarea capitalului disponibil în străinătate;
e) modificarea cursului de schimb.
19. Globalizarea problemelor omenirii decurge din:
a) faptul că economia mondială nu este unică;
b) interdependenţele care există între state în cadrul economiei mondiale;
c) nivelul de dezvoltare al ţărilor;
d) structura economică a ţărilor;
e) mărimea ţărior.
20. Nu va determina deplasarea curbei cererii de cafea:
a) reducerea preţu1ui la ness;
b) reducerea preţului la ceai;
c) creşterea preţului cafeei;
d) creşterea pretu1ui la ceai;
e) creşterea preţului la zahăr şi alţi îndulcitori.

Răspunsuri:
1d; 2b; 3c; 4b; 5e; 6d; 7c; 8e; 9c; lOd; 11a; 12d; 13c; 14.c; 15b; 16e; 17d; 18d; 19b;
20c.

TES TUL N R. 10

1. Profitul se deosebeşte de salariu prin faptul că:

a) este mai mare;
b) este mai mic;
c) se obţine pe o piaţă de oligopol, pe când salariul se obţine pe orice piaţă cu
concurenţă imperfectă;
d) este rezultatul unor negocieri individuale sau colective;
e) poate fi şi negativ.
2. Libera concurenţă este limitată atunci când:1) pe piaţă există mulţi producători
si mulţi vânzători, dar produsele sunt diferenţiate, 2) pe piaţă există mulţi producători şi mulţi
vânzători, dar produsele nu sunt diferenţiate, 3) pe piaţă există un singur cumpărător 4) pe
piaţă există un singur vânzător 5) preţurile nu sunt libere. Sunt corecte:
a) 1, 2,3,4,5;
b)1,3,4,5;
c) 3,4,5;
d) 3,4;
e) 2.

168
 3. Creşterea ratei medii a dobânzii din economie poate fi consecinţa:
a) creşterii inflaţiei;
b) creşterii cereriii de credite;
c) reducerii ofertei de credite;
d) creşterii mai rapide a cererii de credite comparative cu oferta;
e) toate răspunsurile sunt corecte.
4. Are dreptul la vot în adunarea generală a acţionarilor:
a) deţinătorul de acţiuni;
b) doar deţinătorul de acţiuni nominative;
c) numai deţinătorul de acţiuni la purtător;
d) obligatarul;
e) statul.
5. Diferentierea salariilor, chiar pentru munci asemănătoare:
a)este anormală;
b)este firească, dacă are la bază aceleaşi condiţii de muncă;
c)este firească, dacă salariaţii au aceleasi aptitudini;
d)este firească, dacă salariaţii au niveluri de pregătire diferite;
e)este rezultatul exploatării salariaţilor in capitalismul sălbatic al secolului XIX-lea.
6. Pentru contribuţia sa la activitatea economică, întreprinzătorul proprietar al
unei firme primeşte:
a)salariul;
b)profit;
c)cifra de afaceri;
d)a si b;
e)a, b si c.
7. Recompensa pe care se aşteaptă să o primească întreprinzătorul pentru
acceptarea riscului de a derula o afacere este o componentă a:
a)profitului normal;
b)salariului;
c)venitului nelegitim;
d)dobânzii percepute de banca de la care întreprinzătorul a imprumutat bani;
e)costului variabil.
8. Ca să determinati numărul şomerilor dintr-o ţară aveţi nevoie de:
a)gradul de ocupare si populaţia ocupată;
b)rata somajului si populaţia aptă;
c)rata somajului si populaţia totală;
d)gradul de neocupare si populaţia aptă;
e)gradul de neocupare si populaţia inaptă.
9. Ca să determinaţi rata inflaţiei aveti nevoie de:
a)rata dobânzii si perioada medie de timp pe care se acordă credite într-o economie;
b)evoluţia cursului de schimb între două momente de timp diferite;
c)evoluţia preţului combustibililor între două momente de timp diferite;
d)indicele general al preţurilor
e)indicele masei monetare.
10. În condiţii de inflaţie, cei mai avantajaţi sunt:
a) creditorii;
b)debitorii care au prevăzut în contractele de credit clauze de indexare a dobânzii;
c)debitorii care nu au prevăzut în contractele de credit clauze de indexare a dobânzii;

169
 d)deţinătorii de active cu venituri fixe;
e)funcţionarii publici.
11. Producti vitatea medie a muncii in t0 a fost de 500 de autoturisme asamblate
pe lucrător, iar salariul unui lucrător era de 1 mil lei, În t1, datorită inflaţiei, preţul unui
autoturism creşte cu 25%. Producţia şi numărul salariaţilor la nivelul firmei nu se
modifică, totuşi firma decide o creştere a salariului la 1,2 mil. lei pe lucrător. Este
justificată creşterea salariilor?
a)nu, deoarece în acest ritm firma va ajunge să dea faliment;
b)nu, deoarece productivitatea muncii nu a crescut;
c)da, deoarece în expresie valorică creşte mai repede decât salariul;
d)nu, deoarece productivitatea în expresie valorică creşte mai încet decât salariul;
e)da, deoarece inflaţia in economie s-a accentuat.
%
12. La o creste re a preţu rilor cu 55 si a salariului nominal cu 5 %, salariul
real:
a)creşte cu 5%;
b)scade cu 50%;
c)scade cu 32,3%;
d)creşte cu 32,3%;
e)scade cu 23,2%.
13. Cunoaşteţi următoarele informaţii cu privire la o firmă:

Cantitatea produsă Preţ Cost total Venit total

1 100 150
2 100 200
3 100 220
4 100 250

Pragul minim de rentabilitate este:

a) Q = 2;
b) Q = 1;
c) Q = 3;
d) Q =4;
e) nu se poate determina.
14.B.R.D. acordă firmei X un cre dit pe trei luni cu rata dobânzii 75%.
B.C.R. acordă fi rmei Y un cre dit egal ca mărime, pe şase luni, cu rata dobânzii
80%. în aceste con diţii:
a)dobânda lunară totală încasată de B.R.D. este mai mare decât cea încasată de B.C.R.;
b)dobânda lunară încasată de RR.D. reprezintă 93,75% din cea încasată de B.C.R.;
c)dobânda lunară încasată de B.R.D. reprezintă 46,8% din cea încasată de B.C.R.;
d)dobânda încasată de B.C.R. este 93,75% din cea încasată de B.R.D.;
e)dobânda încasată de B.C.R. este 46,8% din cea încasată de B.R.D.
15.Deşi riscul aferent titlului de valoare A este mai mare de cat cel al titlului
B, la bu rsa de valori exista o cere re mai mare pentru A decât pentru B. Acest fapt
poate avea dre pt cauză:
a)randamentul mai mare al titlului A;
b)randamentul mai mare al titlului B;
c)faptul că A este "lichiditate prin excelenţă”;
d)comportamentului iraţional al agentilor economici;
e)faptului ca o mare parte din operaţiunile la bursa de valori sunt speculative.

170
 16. C ostul total me diu mini m al unei fi rme monopoliste este de 100 dolari
pe bu cată, la o produ cţie de 50.000 de bucăţi, iar costul variabil este de 4.000.000
dolari. De terminaţi costul m argin al, al ultimei unităţi produse .
a) nu se poate determina;
b) 100 dolari/bucată;
c) 80 dolari/bucată;
d) 20 dolari/bucată;
e) 50 dolari/bucată.
17.În casările unei firme din trans portul de marfă in exterior se ri dică la 1
ml d. de lei/lună. Rata profi tului fi rmei la costu ri es te de 25%, i ar costul fix es te
de 100 mil. de lei/lun a. Dete rmin aţi cos tul variabil.
a)nu se poate determina, deoarece nu cunoaştem preţul extern în valută;
b)nu se poate determina, deoarece nu cunoaştem preţul de vânzare ;
c)500 mil. lei/lună;
d)600 mil. lei/lună;
e)700 mil. lei/lună.
18.În con diţiile în care mas a monetară creşte cu 10% i ar preţul e cu 5%:
a)puterea de cumpărare pe ans amblul economiei creşte cu 7,5%;
b)puterea de cumpărare a unei unitati monetare scade cu 4,76%;
c)puterea de cumpărare a mas ei monetare creşte, dar nu s e poate preciza cu cât;
d)puterea de cumpărare a unei unitati monetare scade, dar nu se poate preciza cu cât;
e)puterea de cumpărare pe ans amblul economiei nu s e modifică.
19.Pentru acope rirea defi citului buge tar, statul a con tractat 100 mil. de
dolari cre dit de la băn cile care fun cţi onează pe teritoriul ţării, 50 mil. de dolari
cre dit de la Ban ca Mon di ală si a emis titluri de stat, integral achiziţion ate de
populaţie, de 25 mil. dolari. in aceste con diţii, datoria pu blică a cres cut cu:
a)100 mil. dolari;
b)175 mil. dolari;
c)25 mil. dolari;
d)125 mil. dolari;
e)nu se poate determina, deoarece nu se cunoaste cursul .de schimb.
20.La un ve nit de 1,5 mil. lei/locuitor, se economisesc 150.000, iar res tul se
con sum ă. La u n venit de 2.000.000/locuitor, se consu mă 1,7 mil., iar restul se
economises c. În clinaţia m argin ală s pre consu m este :
a)70%
b)30%
c)10%
d)90%
e)nu se poat e determina

Ras pun su ri:

Ie; 2c; 3e; 4a; 5d; 6b; 7a; 8b; 9d; lOc; He; 12c; 13a; 14c; 15a; 16b; 17e; 18b; 19b;
20a.

171
 TES TUL N R. 11

1. Cunoştinţele pe care vi le însuşiţi studiind economia fac parte din categoria

resurselor:
a) primare;
b) regenerabile;
c) derivate;
d) materiale;
e) parţial recuperabile.
2. Firma Cola-Cola, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, face
parte din următoarea categorie de unităţi economice:
a) administraţii publice;
b) administraţii private;
c) societăţi comerciale nefinanciare;
d) restul lumii;
e) menaje.
3) În economiile de piaţă moderne intervenţia statului se face prin:
a) planificare;
b) programare;
c) bugetul public;
d) atât prin programare, cât şi prin bugetul public;
e) prin planificare, programare şi prin formarea şi cheltuirea resurselor sale financiare.
4. Care dintre următoarele elemente nu este o consecinţă a liberei iniţiative:
a) elimină incompetenţa;
b) conduce la creşterea eficienţei economice;
c) conduce la o distribuire inegală a veniturilor în societate;
d) determină o alocare mai bună a resurselor în economie;
e) conduce la creşterea rigidităţii economiei naţionale.
5. În absenţa banilor, schimbul îmbracă forma de:
a) autoconsum;
b) troc;
c) metale preţioase;
d) economie naturală;
e) marfă.
6. Populaţia aptă de muncă a unei ţări reprezintă:
a) factorul de producţie muncă;
b) resursa primară;
c) resursa derivată;
d) capital uman;
e) resursa neregenerabilă.
7.Cand costul variabil creşte mai repede decât creşte producţia, costul marginal:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) este mai mic decat CVM ;
e) este egal cu CVM .
8.Nu reprezintă consecinţe ale creşterii productivităţii:
a) atenuarea tensiunii resurse-nevoi;
b) creşterea competitivităţii firmelor naţionale;

172
 c) creşterea bogaţiei nationale;
d) îmbunătăţirea situaţiei balanţei de plaţi;
e) accentuarea recesiunii.
9. Dacă datorită consumului unei prăjituri vi se face rău, atunci:
a) utilitatea marginală a prăjiturii este negativă;
b) utilitatea totală a prăjiturilor pe care le-ati consumat este negativă;
c) utilitatea intrinsecă a prăjiturii este pozitivă;
d) raportul utilităţilor marginale ale bunurilor consumate diferă de raportul preţurilor
acestor bunuri;
e) raportul utilităţilor marginale ale bunurilor consumate este egal cu raportul
preţurilor acestor bunuri.
10. Cand cererea creşte mai repede decât oferta:
a) cantitatea tranzacţionată pe piaţă(Q) creşte şi preţul scade (P);
b) Q scade şi P creşte;
c) Q creşte şi P creşte;
d) Q scade şi P scade;
e) Q creşte şi P nu se modifică.
11. Monopolul se deosebeşte de oligopol prin:
a) atomicitatea ofertei;
b) atomicitatea cererii;
c) numărul mic de producători;
d) numărul mic de consumatori;
e) elimină concurenţa
12. Când rata dobânzii creşte:
a) se amplifică operaţiunile de refinanţare;
b) se amplifică operaţiunile speculative valutare;
c) creşte masa monetară din economie;
d) cresc investiţiile;
e) creşte oferta de credite.
13. Piata financiară primară se deosebeşte de piaţa financiară secundară prin:
a) principalii operatori pe această piaţă sunt băncile;
b) cursul se formează liber, pe baza cererii si ofertei;
c) este domeniul de acţiune al brokerilor;
d) obligaţiunile se pot vinde peste valoare nominală;
14. Alocaţiile care se plătesc elevilor de liceu reprezintă:
a) salariul nominal;
b) salariul social;
c) salariul colectiv, deoarece se acordă tuturor elevilor;
d) salariul real;
e) o investiţie publică.
15. Când scade ponderea produselor cu profit ridicat în totalul cifrei de afaceri a
unei firme, profitul:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) creşte, dacă creşte concomitent ponderea produselor cu profit scăzut;
e) scade sau creşte în funcţie de deciziile întreprinzătorului.

173
 TES TUL N R. 12

1. Care dintre următoarele resurse sunt derivate:

a) potenţialul demografic;
b) munca;
c) natura;
d) informaţia;
e) pământul.
2. Unităţile economice a căror funcţie principală este consumul sunt:
a) administraţiile publice;
b) societăţile comerciale;
c) menajele;
d) băncile;
e) unităţile economice ineficiente.
3. Reprezintă forme ale banilor:
a) moneda metalică;
b) moneda divizionară;
c) cardurile electronice;
d) atât a, cât şi b;
e) a, b şi c
4. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată:
a) resursele sunt factori de producţie;
b) pe măsură ce resursele se consumă în activitatea economică, ele scad continuu şi
omenirea are din ce în ce mai puţine resurse;
c) pe măsură ce o parte din resurse se consumă sub forma factorilor de producţie,
omenirea descoperă noi resurse;
d) munca este un factor de producţie derivat;
e) capitalul este un factor de producţie primar.
5. Între costul fix de producţie, pe termen scurt, există următoarea relaţie:
a) producţia nu depinde de capitalul fix;
b) costul fix nu depinde de producţie;
c) când producţia creşte, costul fix creşte;
d) când producţia scade, costul fix mediu scade;
e) când producţia creşte, costul fix mediu creşte.
6. Când salariile reale cresc mai repede decât productivitatea muncii, iar
preţurile cresc, salariul nominal:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) creşte mai încet decât productivitatea muncii;
e) nu i se poate preciza evoluţia.
7. Utilitatea marginală este în mod normal:
a) pozitivă şi crescătoare;
b) pozitivă şi descrescătoare
c) negativă şi descrescătoare;
d) negativă şi crescătoare;
e) independent de aprecierea consumatorului.

174
 8. Oligopolul se deosebeşte de oligopson prin:
a) transparenţă perfectă;
b) atomicitatea cererii
c) lipsa de omogenitate a produselor;
d) perfecta mobilitate a factorilor de producţie;
e) atomicitatea ofertei.
9. În funcţie de modul în care este implicat patrimoniul debitorului, operaţiile de
pe piaţa monetară se clasifică în :
a) cu garanţie si fără garanţie;
b) pe termen scurt şi pe termen lung;
c) de finaţare si de refinanţare;
d) pentru o zi, pentru 2-90 zile şi pentru mai mult de 90 de zile, până la 18 luni;
e) cu garanţii imobiliare şi cu garanţii mobiliare.
10. Faţă de PIB, PGB include şi :
a) consumul de capital fix;
b) consumul intermediar;
c) consumul menajelor;
d) consumul administraţiilor;
e) investiţia brută.
11. Absorbţia reprezintă:
a) un dezechilibru pe piaţa monetară, caracterizat printr-o cerere de monedă mai mare
decât oferta;
b) un dezechilibru pe piaţa muncii, caracterizat printr-o cerere de muncă mai mare
decât oferta;
c) un dezechilibru pe piaţa monetară, caracterizat printr-o cerere de monedă mai mică
decât oferta;
d) un dezechilibru pe piaţa muncii, caracterizat printr-o cerere de muncă mai mică
decât oferta
e) un dezechilibru pe piaţa bunurilor şi serviciilor, caracterizat printr-o cerere de
bunuri şi servicii mai mare decat oferta.
12, Rata dobânzii este un preţ care se formează pe o piaţă de tip:
a) monopol;
b) oligopol;
c) concurenţă monopolistică;
d) concurenţă perfectă, deoarece piaţa monetară este acea piaţă care se apropie cel mai
mult de concurenţa perfectă
e) monopson
13. Perioadele de recesiune economică sunt cauza principală a următoarei forme
de şomaj:
a) voluntar;
b) involuntar;
c) ciclic;
d) tehnologic;
e) structural.
14. Măsurile de diminuare a inflaţiei ce vizează masa monetară sunt:
a) imposibil de aplicat, deoarece conduc la reducerea nivelului de trai;
b) avantajoase pentru debitori;

175
 c) creşterea ratei dobanzii;
d) reducerea ratei rezervelor obligatorii;
e) favorizarea schimbului sub forma trocului.
15. De ce leul românesc se caracterizează printr-o con vertibilitate limitată
intern:
a) pentru că este convertibil doar în scopul plăţii unor datorii externe;
b) pentru că este convertibil doar pe teritoriul ţării noastre;
c) pentru că este convertibil doar pentru operaţiuni de cont curent;
d) pentru că ordinele de cumpărare de valută trebuie justificate;
e) pentru că valuta care nu este folosită în scopul declarat la cumpărare, trebuie
revândută pe piaţa valutară.
16. Raportul dintre costurile materiale şi cifra de afaceri al unei firme este de
2/5. ştiind că această firmă se caracterizează printr-un profit de 100 mil. de lei, care
reprezintă 1/6 din cifra de afaceri, determinaţi pon derea costurilor salariale în costul
total.
a) 52%;
b) 43,33%;
c) 40%;
d) 20%;
e) 41,66%.
17. Dacă multiplicatorul investiţiilor este 2, la o creştere a consumului cu o
unitate, venitul:
a) creşte cu 2 unităţi;
b) scade cu 2 uniăţi;
c) creşte cu 1/2 unităţi;
d) scade cu 1/2 unităţi
e) nu se modifică.
18.La un preţ de 250 u.m., cantitatea cerută din bunul x este de 500 buc. Cât
devine cantitatea cerută, dacă preţul creste cu 10%, stiind că unui procent în
modificarea preţului îi corespund 1,2 procente în modificarea cantităţii cerute?
a) 470;
b) 530;
c) 440;
d) 560;
e) 380.
19.La o populaţie ocupată de 6 mil. de locuitori, rata somajului (calculată la
populaţia aptă) este de 11,3%. ştiind că în economie există 500.000 de persoane apte de
muncă, dar care nu doresc să lucreze, determinaţi numărul şomerilor.
a) Cca. 734.500;
b) Cca. 828.000;
c) Cca. 678.000;
d) Cca.621.500;
e) Cca.500.000.
20. La un curs de revenire la export de 29.000 de lei/dolar şi la o cheltuială pentru
export de 1 mid. de lei, la care s-au adăugat 290 mil. de lei cheltuieli de circulaţie până la
frontieră, valuta încasată din export a fost:
a)44482 dolari;
b)24482 dolari;

176
 c)37,41 mld. de lei;
d)20,59 mld. de lei;
e)nu se poate determina, întrucât nu cunoaştem cursul de schimb.

Raspunsuri:
1d; 2e; 3e; 4e; 5b; 6a; 7b; 8b; 9a; l0b; l1e; 12b; 13c 14c ;15b; 16a; 17a; 18e; 19b;20a.

TES TUL N R. 12

1. Pluralismul formelor de proprietate conduce la concurenţa dintre ele. Care

sunt formele prin care se realizează concurenţa?
a) imbunatatirea calitatii;
b) creşterea volumului producţiei;
c) promovarea progresului tehnic;
d) reducerea cheltuielilor;
e) toate răspunsurile sunt corecte.
2. Când costurile variabile scad mai încet decât producţia, rezultând o modificare
a CVM egală cu cea a CFM, CTM:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) este egal cu CVM ;
e) este 0.
3. Când productivitatea medie a muncii scade, producti vitatea marginală:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) este oscilantă;
e) este egală cu productivitatea medie.
4. Delimitarea diferitelor forme de luptă concurenţială se face pe baza criteriilor:
a) numărul vânzătorilor şi cumpărătorilor;
b) gradul de omogenitate al mărfurilor;
c) dimensiunea si puterea economic a unităţilor economice;
d) gradul de transparenţă a pieţei;
e) toate răspunsurile sunt corecte.
5. Profitul suplimentar este:
a) egal cu profitul normal;
b) mai mare decât profitul nelegitim;
c) mai mic decât profitul nelegitim;
d) obţinut de orice firmă rentabilă ce beneficiază de anumite avantaje decurgând din
situaţia de concurenţă imperfectă;
e) de ieşire dintr-o fază de criză
6.Re du cerea deficitului bugetar re prezintă o măs ură:
a)antiinflaţionistă;
b)de diminuare a somajului;
c)de stimulare a investiţiilor;

177
 d) de stimulare a consumului
e) de ieşire dintr-o fază de criză.
7. S unt măsu ri de prote cţie socială in Rom ania:
a) garantarea unui venit minim pentru şomeri; .
b) gratuităţile acordate pensionarilor;
c) cursurile de recalificare;
d)orientarea celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă;
e) toate măsurile enumerate mai sus.
8. Dacă elasticitatea ce rerii unui bu n în raport cu preţul său este -1, pentru
o creştere a cantităţii cerute cu 15% va tre bui ca preţul:
a) să crească cu 1 %;
b) să scadă cu 1%;
c) să crească cu 15%;
d) să scadă cu 15%;
e) să scadă cu 1/15%.
9. Expresia raţion alităţii acti vităţii econ omice constă în:
a) realizarea funcţiei de maximizare a efectelor utile prin minimizarea consumului de
resurse;
b) maximizarea efectelor utile prin maximizarea consumului de resurse;
c) minimizarea efectelor utile prin folosirea resurselor existente;
d) sporirea consumului si producţiei unor bunuri;
e) calitatea relaţiilor dintre participanţii la viaţa economică.
10. Ş tiinţa economică are ca rezultat:
a) administrarea mai eficientă a resurselor limitate;
b) realizarea unor bunuri moderne;
c) creşterea şi diversificarea trebuinţelor;
d) noi descoperiri tehnico-economice.
11. Fie: P=120.000, CFM=30.000, C VM=70.000. Cu cât trebuie redus CFM,
dacă C VM nu se modifică, pentru ca profitul să crească cu 10%?
a) cu 10,6%;
b) cu 6,6%;
c) cu 22 de lei;
d) cu 10 lei;
e) nici un răspuns nu este corect.
12.In di cele produ cti vităţii unui factor de produ cţie este 200%, iar in di cele
produ cţiei 320%. Ce· m odifi care a cu nos cut factorul de produ cţie i m plicat?
a) a crescut cu 60%;
b) a scăzut cu 120%;
c) a crescut eu 120%;
d) a scăzut cu 60%;
e) nici un răspuns nu este corect.
13. Cu ponul unei obligatiuni este de 12.000 u.m. atun ci cân d rata dobânzii
este de 10%. C ât de vine cursul obligaţiunii, dacă rata dobânzii creşte cu 50%?
a) 80.000 u.m.;
b) 1800 u.m.;
c) 20.000 u.m.;
d) 30.000 u.m.;
e) 50.000 u.m.

178
 14. S unt constrânge ri ale partici pării eficiente a României la comerţul
internaţional:
a) productivitatea mare a ţărilor dezvoltate;
b) acordul semnat cu Uniunea Europeană;
c) caracterul energo-intensiv al industriei naţionale;
d) clauza "naţiunii celei mai favorizate" acordate de S.U.A.;
e) toate elementele menţionate.
15. Costu rile sociale si costurile de produ ctie se află în următorul raport:
a) costurile sociale includ costurile de producţie;
b) costurile de producţie includ costurile sociale;

TES TE DE AUTOEVALUARE
1. INTRODUCERE IN ECONOMIE

I. TESTE GRILĂ
1. Sunt nevoi elementare:
a) Nevoia de hrană; b) nevoia de realizare profesională; c) nevoia de odihnă
2. Bunurile economice se deosebesc esenţial de bunurile libere prin faptul că :
a) Au o dinamică superioară dinamicii nevoilor; b) sunt insuficiente în raport cu nevoile; c)
sunt proprietate publică.
3. Andrei are de ales între a urma timp de un an cursuri post-liceale şi a se angaja ca salariat în
următoarele societăţi: firma A, care îi oferă un salariu lunar de 3 milioane lei şi firma B care îi
oferă lunar un salariu de 5 milioane de lei. Costul de oportunitate al unei luni de studii post-
liceale este:
a) 3 milioane lei; b) 5 milioane lei; c) 8 milioane lei

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F) :

1. Nevoile au caracter limitat, întrucât nu le putem satisface pe toate;
2. Dezvoltarea ştiinţei ş i tehnicii va permite în viitor depăşirea caracterului limitat al
resurselor.
3. Bunurile libere sunt o parte a resurselor.
4. Accesul la bunurile economice se face întotdeauna prin preţ.
5. Un bun este economic, dacă se tranzacţionează pe piaţă.

III. ASOCIAŢI CONCEPTULUI DIN COLOANA A, CARACTERIZAREA CORECTĂ

DIN COLOANA B

Coloana A Coloana B
1.Bunuri libere a)Bunuri oferite gratuit de către natură, la care avem
acces după nevoi.
2.Bunuri marfare b)Bunuri insuficiente în raport cu nevoile.
3.Bunuri economice c)Bunuri economice, care circulă în economie prin
vânzare-cumpărare.
4.Costul de oportunitate d)Alternativa de alocare a resurselor sacrificată în
favoarea alternativei alese.
e)Cea mai bună alternativă de alocare a resurselor
sacrificată în favoarea alternativei alese.

179
IV. PROBLEM Ă
Un producător are de ales între a produce pâine sau covrigi. Posibilităţile de producţie se
prezintă astfel:

Varianta A B C D
Paine 100 90 70 30
(buc)
Covrigi 0 50 100 150
(buc)

Determinaţi costul de oportunitate a covrigilor în fiecare varintă.

Răspunsuri:
I. 1.a,c; 2.b; 3.b; II. 1 F, 2 F, 3 A,4 F,5 F; III. 1.a,2.c,3.b,4.e; IV. 1/5; 2/5; 4/5

AUTO EVALUARE
2. S IS TEMUL ECONOMIC ROMÂNES C

I. TESTE GRILĂ
1. Dacă resursele în economie sunt alocate în principal prin mecanismul pieţei, această
economie este:
a) Planificată; b) centralizată; c) de piaţă.
2. Când vindeţi casa în care locuiţi, pierdeţi:
a) posesiunea ; b)utilizarea; c) proprietatea.
3. LADO, organizaţie neguvernamentală de luptă împotriva drogurilor din România,
reprezintă un exemplu de:
a) Societate comercială privată, nefinanciară; b) administraţie privată; c) instituţie de asigurare.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):

1. Proprietatea privată dominată este o trăsătură a economiei de piaţă.
2. În economia de piaţă statul nu intervine în activitatea economică.
3. În economiile planificate nu se utilizează banii.
4. Proprietatea mixtă este însumarea proprietăţilor private şi proprietăţilor publice la nivel naţional.
5. Libera iniţiativă este numai o caracteristică a producătorilor.

III. ANALIZĂ DE TEXT

„Nu de la bunăvoinţa măcelarului, a berarului sau a brutarului aşteptăm să ne vină pe masă
mâncarea şi băutura – spune Smith – ci de la urmărirea de către ei a propriilor interese. Nu ne
adresăm omeniei din ei, ci egoismului lor şi nu le vorbim niciodată de necesităţile noastre, ci de
avantajele lor.”

R.L. Heibroner, Filozofii lucrurilor pământeşti, Editura Humanitas,

Bucureşti, 1994, pag 59

Cerinţe:
a) La ce concepte teoretice face referire acest text?
b) Definiţi conceptele identificate la punctul a.

180
IV. ASOCIAŢI CONCEPTULUI DIN COLOANA A, DEFINIŢIA CORECTĂ DIN
COLOANA B

A B
1.Proprietate privată a) Aparţine unei asociaţii între unităţi private şi stat
2. Proprietate publică b) Aparţine unităţilor economice individuale
3. Libera iniţiativă c) Exprimă dreptul individului de a desfăşura orice activitate
economică.
d) Exprimă dreptul individului de a desfăşura orice activitate
economică, cu condiţia respectării legilor juridice.
e) Aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Răspunsuri:
I. 1c, 2c, 3b; II. 1A, 2F, 3F, 4F, 5F; IV. 1b, 2e, 3d.

AUTO EVALUARE
3. CONS UMATORUL

I. TESTE GRILĂ
1. Când utilitatea marginală este pozitivă, utilitatea totală:
a) Creşte; b) scade; c) nu se modifică.
2. Autoturismul şi combustibilul cu care acesta funcţionează reprezintă un exemplu de bunuri
a) Complementare; b) substituibile; c) cu care aduc satisfacţie maximă cumpărătorului
3. În cazul în care decideţi să vă cumpăraţi o pereche de pantofi sau o pereche de sandale, cele
două bunuri sunt :
a) Sustituibile; b) complementare; c) fără utilitate economică.
II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):
1. Utilitatea economică nu depinde de perioada în care este consumat un anumit bun.
2. Utilitatea economică depinde de cantitatea dintr-un bun consumată.
3. Utilitatea totală este descrescătoare
4. Utilitatea totală este suma utilităţilor marginale
5. Bugetele de familie se determină prin însumarea bugetelor individuale.

III. PROBLEM E:
1. Ioana consumă succesiv patru mandarine, a căror utilitate marginala se prezintă astfel:

Cantitate consumată 1 2 3 4
Utilitate marginală 100 70 40 0
Utilitate totală

Se cer:
a) Să se completeze tabelul;
b) Să se explice ce relaţie există între utilitatea totală şi utilitatea marginală.
2. Tiberiu obţine săptămânal de la părinţi 100.000 de lei bani de buzunar. De trei ori pe
săptămână distribuie pizza, activitate în urma căreia încasează 300.000 de lei, în zilele în care

181
merge la şcoală, îşi cumpără pateuri în valoare de 10.000 de lei şi suc în valoare de 20.000 lei.
Întocmiţi bugetul individual al lui Tiberiu şi arătaţi ce tip de buget este.
Răspunsuri:
I. 1a, 2a, 3a; II. 1A, 2A, 3F, 4A, 5F;
III. 1.UT: 100, 170, 210, 210. Se observă că UT creşte atâta timp cât utilitatea
marginala este pozitivă, Când utilitatea marginala este 0, cea totală este maximă şi constantă.
2. Venituri 400.000 lei, cheltuieli: 150.000 lei. Bugetul este excedentar (excredentul
este de 250.000 lei).

AUTO EVALUARE
4. FACTORI D E PRODUCŢIE

I. TESTE GRILĂ
1.Care din următoarele exemple intră în categoria factorilor de producţie (FP) ? :
a) elevii; b) apa de izvor; c) tractoarele, oţelul şi cheresteaua.
2. Este o trăsătură a muncii ca factor de producţie:
a) este un factor derivat din natură şi capital;
b) conferă naturii calitatea de factor de producţie;
c) astăzi, are un rol secundar faţă de capital.
3. Nu este o pierdere pentru firmă, uzura:
a) fizică, datorită folosirii efective a utilajelor; b) morală, cauzată de progresul tehnic; c)
fizică, datorită acţiunii factorilor naturali.

II. PROBLEM E:
1. KF = 50 mil lei şi se amortizează în 5 ani. RA este de:
a) 10 % b) 20%; c) 50%.
2. KF + KCi = 180 mil lei, iar KF = 1,5 KCi. Valoarea KF şi KCi exprimată în lei este de :
a) 72 mil lei şi 108 mil lei; b) 100 mil lei şi 80 mile lei; c) 108 mil lei şi 72 mil lei.
3. KT = 200 mil lei, din care 25% reprezintă materii prime, materiale etc. Valoarea capitalului
care se uzează treptat este de:
a) 175 mil lei; b) 150 mil lei; c) 50 mil.lei.

III. NOTAŢI CU A ENUNŢURILE ADEVĂRATE ŞI CU F ENUNŢURILE FALSE.

1. Animalele dintr-o gospodărie agricolă muncesc.
2. Capitalul total consumat are o valoare mai mică decât KT utilizat.
3. M ateriile prime, materialele se consumă în mai multe cicluri de producţie.

IV. COMPLETAŢI SPAŢIILE LIBERE ALE REBU SULUI PE BAZA URM ĂTOARELOR
AFIRM AŢII:
1. Cel mai important factor natural de producţie;
2. Termen sinonim cu cel de depreciere a KF ;
3. Grupa de FP din care fac parte munca şi natura.
4. Componentă a KT care se consuma într-un ciclu de producţie;
5. I se spune generic pământ.
5 A
1 M
2 U
3 N
4 C

182
Răspunsuri:
I. 1c, 2b, 3a; II. 1b, 2c, 3b; III. 1F, 2A, 3F; IV 1 pământul, 2.uzură, 3.originar,
4.circulant, 5. N atura

AUTO EVALUARE
5 . COS TUL PRODUCŢIEI

I. TESTE GRILĂ
1. Sunt costuri variabile, cheltuielile cu:
a) amortizarea capitalului fix; b) energia; c) salariile directe
2. Dacă volumul producţiei creşte, CM F :
a)scade; b) rămâne constant; c) creşte
3. Nu este o cale de reducere a costurilor:
a) reducerea rebuturilor; b) sporirerea stocurilor materiale; c) economisirea cheltuielilor de
dezvoltare.

II PROBLEM E
1. Profitul este de 90.000 u.m. şi reprezintă 20 % din preţ. Costul şi preţul sunt de:
a) 450.000 u.m. şi 350.000 u.m;
b) 360.000 u.m. şi 460.000 u.m.
c) 360.000 u.m. şi 450.000 u.m.
2. Se cunosc indicatorii: CT=500 u.m.; CV= 200 u.m şi Cm=350 u.m.
De câte ori sunt mai mari costurile fixe CF decât cele salariale CS?
a) de 1.5 ori; b) de 2 ori; c) de 3 ori.
3. Q1= 50, iar CMF1 =200.
Ştiind că producţia a crescut de două ori faţă de perioadă anterioară să se calculeze CM F0:
a) 400; b) 40; c) 10.

III. NOTAŢI CU A ENUNŢURILE ADEVĂRATE ŞI CU F ENUNŢURILE FALSE:

1. Toate costurile materiale sunt cheltuieli fixe
2. Combinarea FP are două laturi ( economică şi tehnică )
3. O funcţie principală a întreprinzătorului este combinarea şi subtituirea FP.

IV. A SOCIA ŢI CORECT TERM ENII DIN COLOANA A CU INFORM AŢIILE DIN
COLOANA B

A B
1. costuri materiale fixe a) se exprimă în unităţi fizice şi valorice
2. consumul FP, pământ b) se calculează ca raport între costul total şi producţie
3. consumul capitalului circulant c) se exprima, de regulă, în unităţi valorice.
4. costul mediu total d) cheltuielile cu amortizarea, încălzitul şi iluminatul firmei

V. COM PLETAŢI SPATIIE LIBERE ALE REBU SULUI PE BAZA URM ARTOARELOR
AFIRM AŢII:
1. Denumire a unei lături a combinării F.P. care reflectă sporirea eficienţei economice
2. Diferenţa dintre preţ şi cost.
3. Proces pe care se bazează combinarea F.P.

183
4. I se spune şi cost mediu.

1 C
2 O
3 S
4 T

Răspunsuri:
I. 1c, 2a, 3b, II 1c, 2b, 3a; III. 1F. 2A, 3A ; IV. 1d, 2c, 3a, 4b, V. 1 economică, 2
profit, 3 substituire, 4.unitar

AUTO EVALUARE
6. PRODUCTIVITATEA

I. TESTE GRILĂ
1. Formele productivităţii parţiale sunt :
a) productivitatea muncii; b) productivitatea pământului; c) productivitatea capitalului; d) a, b,
c.
2. Sporirea productivităţii muncii nu determină:
a) sporirea salariului; b) creşterea timpului de muncă; c) sporirea profitului
3. Creşterea productivităţii muncii se realizează prin:
a) perfecţionarea pregătirii profesionale; b) sporirea numărului de lucrători; c) creşterea
numărului de utilaje

II. PROBLEM E
1. WM0 = 6 bucăţi/muncitor, producţia sporeşte de 2.5 ori, iar numărul de lucrători de 1.5 ori.
Wmg(M ) este de :
a)2, b) 16, c) 18
2. O producţie de 1000 piese realizate de 10 muncitori se vând la un preţ 5 u.m.
WM în unităţi valorice şi fizice este de ?
a) 500 şi 100, b) 100 şi 500, c) 1000 şi 5000
3. Dacă Q a sporit cu 50%, iar L cu 20% care este creşterea relativă a productivităţii muncii?
a) 125%; b) 25%; c) 2.5%

III. NOTAŢI CU A ENUNŢURILE ADEVĂRATE ŞI CU F ENUNŢURILE FALSE

1. Productivitatea poate creşte şi când producţia nu este de calitate.
2. Între productivitate şi cost există o relaţie invers proporţională.
3. Calea principală de sporire a WM este sporirea salariilior.

IV. COM PLETAŢI SPAŢIILE LIBERE CU TERM ENII CORESPUNZĂTORI:

1. Sporirea productivităţii este o formă esenţială de exprimare a ................................................
2. .......................................................................... este calea principală de sporire a WM
3. La nivelul firmei, creşterea WM determină reducerea ............................................................

Răspunsuri:
I. 1d(a, b, c); 2b, 3a; II. 1c, 2b, 3b; III. 1F, 2A, 3F; IV. 1 eficienţei economiei, 2
progresul ştiintifico-tehnic, 3 costurilor

184
 AUTO EVALUARE
7. PROFITUL

I. TESTE GRILĂ
1. Profitul este:
a) recompensa pentru risc; b) venitul factorului de producţie capital; c) un venit legitim
obţinut de orice firmă.
2. Când profitul creşte mai repede decât cresc costurile de producţie, rata profitului la cost:
a) creşte; b) scade; c) nu se modifică.
3. Rata profitului la cifra de afaceri este de 50%. Atunci:
a) profitul reprezintă 50% din costul total; b) profitul este egal cu costul total; b) profitul este
egal cu costul total;
c) costul total este egal cu cifra de afaceri.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT SAU FALS

1. Profitul este un venit care nu se impozitează
2. Profitul normal este un cost de oportunitate.
3. Când rata profitului creşte, volumul producţiei firmei creşte.
4. Profitul depinde de abilitatea întreprinzătorului.
5. La acelaşi grad de risc asumat, firmele obţin niveluri diferite de profit.

III. ASOCIAŢI VARIABILEI DIN COLOANA A RELAŢIA CORECTĂ DIN COLOANA B

COLOANA A
1. Rata profitului la cost
2. Profitul net
3. Rata profitului la capital
COLOANA B
a) Rpr/CT= Pr/CT x 100
b) Rpr/CT= CT/Pr x 100
c) Rpr/K = Pr/K x 100
d) Rpr/K= Pr/CA x 100
e) Pr net= PrB - Imp pr
f) Prnet= CT-CA

VI. PROBLEM Ă
Cunoasteti urmatoarele informatii cu privire la o firma

Cantitate produsă Preţ Cost total Venit total

1 100 150
2 100 200
3 100 220
4 100 250

Completaţi tabelul şi determinaţi pragul minim de reantabilitate.

Răspunsuri:
I. 1a, b, 2a, 3b; II. 1F, 2A, 3F, 4A,5A. III.1a, 2e, 3c, IV. 1 venitul total:100, 200, 300,
400, pragul de rentabilitate, la care CA=CT, este Q+2 bucăţi

185
 AUTO EVALUARE
8. PIAŢA

I. TESTE GRILĂ
1. Cantitatea cerută sporeşte întotdeauna când:
a) cresc trebuinţele umane; b) scade preţul; c) creşte oferta
2. Legea generală a ofertei reflectă:
a) sporirea ofertei când creşte cererea; b) scăderea cererii când preţul creşte; c) creşterea
ofertei dacă sporeşte preţul.
3. Când cererea se modifica într-o proporţie mai mică decât variaţia preţului , ea este :
a) elastică; b) inelatica; c) unitară

II. NOTAŢI CU A ENUNŢURI ADEVĂRATE ŞI CU F ENUNŢURILE FALSE:

1. Piaţa este apreciată întotdeauna că spaţiu fizico-geografic şi economic.
2. Dacă oferta scade, preţul scade.
3. Când costul unitar scade, oferta creşte dacă preţul nu se modifică.

III. ASOCIAŢI CORECT TERM ENII DIN COLOANA A CU INFORMAŢIILE DIN

COLOANA B.

A B
1. Elasticitatea cererii a)Trăsătura definitorie a economiei de piaţă
2. Preţul b) Bunuri economice care fac obiectul schimbului pe piaţă.
3. Concurenţa c) Sensibilitatea cererii sub influenta preţului
4. M ărfuri d) Se formează ca rezultat al confruntării

IV. COMPLETAŢI SPAŢIILE LIBERE ALE REBU SULUI PE BAZA URM ĂTOARELOR
AFIRM AŢII:
1. Agentul economic care iniţiază, organizează şi conduce o afacere.
2. Tip de preţuri care se formează la piaţă prin confruntarea cererii cu oferta
3. Tip de ofertă care se modifică mai încet decât variaţia preţului.
4. O variabilă a pieţei economiilor moderne dezvoltate.
5. Condiţie a cererii care o influenţează direct proporţional.
6. Trăsătură a mărfurilor, factor int ern pieţei care ţine de cerere şi influenţează formarea
preţului.

1 P
2 R
3 E
4 Ţ
5 U
6 L

Răspunsuri:
I. 1b, 2c, 3b, II 1F, 2F, 3A, III 1c, 2d, 3a, 4b, IV. 1. întreprinzătorul, 2. libere, 3.
inelastică, 4. concurenţa, 5. venitul, 6. utilitatea

186
 AUTO EVALUARE
9. CONCURENŢA

I. TESTE GRILĂ
1. Care dintre următoarele elemente nu reprezintă o consecinţă favorabilă a concurenţei în
economia de piaţă;
a) creşterea calităţii produselor, întrucât este însoţită de creşterea preţului;
b) promovarea de către firme a progresului tehnic;
c) reducerea eficienţei economice a economiei în ansamblul său
2. Când pe piaţă există un număr restrâns de producători care oferă o mare diversitate de
bunuri, concurenţa îmbraca următoarea formă:
a) monopol;
b) oligopol;
c) concurenţa monopolistică
3. Firna Renault-Dacia este în economia României un exemplu de:
a) monopol;
b) oligopol;
c) monopson.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT SAU FALS

1. Atomicitatiae ofertei este o trăsătură a concurenţei monopolistice.
2. Atomicitatea cererii nu carcaterizează monopolul.
3. Pe piaţa de oligopol nu există diferenţierea produselor.
4. În condiţii de monopol, produsele sunt omogene.

III. PROBLEMĂ
1. Pe piaţa autoturismelor din ţara „Dezvoltată” există numai trei firme producătoare de
automobile, A, B, C.
Costurile celor trei firme se prezintă astfel:

Costuri ( mii u.m.) Firma A Firma B Firma C

Materii prime 100 150 200
Combustibil 20 30 50
Amortizari 10 10 15
salarii 150 250 300

Ştiind că producţia firmei A este de 100 autoturisme, cea a firmei B este de 200
autoturisme, iar a firmei C este de 226 de autoturisme, se cere:
a) Precizaţi forma de concurenţă:
b) Dacă preţul de vânzare al autoturismelor este acelaşi pentru toate firmele, care este cea mai
eficientă firmă?
c) Precizaţi forma de concurenţă, dacă preţul autoturismelor pe piaţă se stabileşte la 2200 u.m.
iar costurile firmelor nu se modifică.

Răspunsuri:
I. 1c, 2a, 3a; II. 1A, 2F, 3F, 4A; III. A) oligopol, b) firma B; c) monopol

187
 AUTO EVALUARE
10. PIAŢA MUNCII

I. TESTE GRILĂ
1. Când preţurile cresc mai repede decât salariul nominal, salariul real:
a)creşte, b)scade, c) nu se modifică.
2. Creşterea fiscalităţii pe salarii, neînsoţită de creşterea salariilor brute, determină:
a) reducerea salariului net; b) creşterea salariului net; c) creşterea salariului real.
3. Dacă cererea de muncă scade şi oferta de muncă creşte, salariul pe piaţa muncii
înregistrează următoarea evoluţie:
a) creşte; b) scade; c) nu se modifică.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):

1. Cererea de muncă se exprimă prin numărul locurilor de muncă libere din economie.
2. Oferta de muncă se află în relaţie directă cu salariul real
3. Când cererea de muncă creşte, iar oferta de muncă nu se modifică, salariul creşte.
4. Când productivitatea muncii creşte, cererea de muncă scade.
5. Statul nu intervine pe piaţa muncii.

III. PROBLEM E
1. Vasilescu primeşte lunar un salariu brut de 10 milioane lei, ştiind că impozitul pe salariu
este de 35%, determinaţi salariul net. Ce evoluţie va avea salariul net, dacă impozitul pe
salariu scade la 25 %? Dar dacă impozitul creşte la 40%?
2. În anul 2003, salariul minim pe economie a fost de 2,5 milioane lei. Dacă în anul 2004
preţurile cresc în medie cu 5%, iar salariul nominal creşte cu 5%, cu cât se modifică salariul
real?

IV. SĂ SE COM PLETEZE TABELUL:

Situaţia pe piaţa muncii Evoluţia salariului

Creşte productivitatea muncii Creşte
Salariaţii se organizează într-un sindicat
puternic
Scade cererea de muncă, iar oferta nu se
modifică
Creşte cererea pentru bunurile şi serviciile
oferite de firme şi scade populaţia aptă de
muncă

Răspunsuri:
I. 1b, 2a, 3b; II. 1F, 2A, 3A, 4F, 5F; III. 1 Sn = 6,5 mil lei, Sn1 = 6,5 mil lei, Sn2 = 6
mil lei; 2. SR scade cu 4,54%; IV. Creşte, scade, creşte

188
 AUTO EVALUARE
11. BANII. PIAŢA MONETARĂ

I. TESTE GRILĂ
1. Când rata dobânzii creşte, cererea de credite:
a) creşte, b) scade, c) nu se modifică.
2) Rata dobânzii reprezintă:
a) un preţ; b)un cost pentru creditor; c) un venit pentru debitor.
3) Cardul reprezintă:
a) moneda scipturală; b) moneda numerar; c) monedă metalică

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT ( A) SAU FALS ( F):

1, Dacă rata dobânzii creşte, se scumpesc creditele.
2. Persoana care se îndatorează devine debitor
3. Pentru creditor, dobânda este un preţ pentru folosirea banilor.
4. Cecul nu este o formă a banilor.

III. ASOCIAŢI VARIABILEI DIN COLOANA A, FORMULA CORECTĂ DIN COLOANA B:

Coloana A Coloana B
1) dobânda simplă a) D= C x d’ x n
2) dobânda compusă b) D = SF - C
3) masa monetară c) PY/V
d) C(1+d’)n
e) VP/Y

IV. PROBLEM Ă
1. O persoană depunde la BCR suma de 10 milione de lei, pe 24 de luni, cu rata dobânzii de
25%. Se cere:
a) Ce sumă retrage acestă persoană de la bancă după doi ani, dacă se capitalizează dobânda?
b) Cât este dobânda încasată de deponent?

Răspunsuri:
I. 1b, 2a, 3a; II. 1A, 2A, 3F, 4F, 5A; III. 1a, 2b, 3c, IV. A) 15.625mil lei, b) 5.625 mil lei

AUTO EVALUARE
12. PIAŢA FIN ANCIARĂ

I. TESTE GRILĂ
1. Acţiunile se deosebesc de obligaţiuni prin faptul că:
a) reprezintă împrumuturi; b) sunt titluri de proprietate; c) trebuie răscumpărate de către
emitent la scadenţă
2. Când cursul titlurilor scade, într-o operaţiune la termen, castigă:
a) creditorul ; b) cumpărătorul ; c) vânzătorul
3. Când o persoană poseda o obligaţiune emisă de o firmă, aceasta îi dă dreptul numai la:
a) o parte din capitalul firmei; b) o parte din profit; c) dobândă

189
II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):
1. Banii sunt hârtii de valoare
2. Acţiunile sunt împrumuturi pe termen lung
3. Obligaţiunile sunt titluri de proprietate.
4. Venitul acţiunii se numeşte divident.
5. Venitul obligatiunii se numeşte dobândă.

III. PROBLEM E:
1. O obligaţiune aduce deţinătorului sau un venit fix de 20.000 u.m. Calculaţi preţul
obligatiunii pe piaţa finaciară în condiţiile în care rata dobânzii este de 20 %.
2. Doi brokeri A, vânzător şi B, cumpărător, încheie un contract la termen pentru 1000 de
acţiuni la un curs de 100 de euro/acţiune. La scadenţă cursul este de 90 de euro/ acţiune. Cine
câştigă şi cât?
3. O obligaţiune cu valoare nominală de 100.000 de lei şi cu 60% venit anual garantat la
emisiune, a fost cumpărat la preţul de 50.000 lei. Determinaţi rata dobânzii.

IV COM PLETAŢI TABELUL:

Situaţia pe piaţa financiară Modificarea cursului titlului

Creşte cererea de titluri de valoare
Creşte rata dobanzii
Se imbunatăţeşte starea economiei naţionale

Răspunsuri:
I. 1b, 2c, 3c; II. 1A, 2F, 3F, 4A, 5A; III. 1C + 100.000 euro; 2. Câştigă A, 10.000 euro;
3.d’=120 %; IV. Creşte, scade, creşte

AUTO EVALUARE
13. INFLAŢIA

I. TESTE GRILĂ
1. Reprezintă efecte ale inflaţiei:
a) reducerea masei monetare în economie;
b) creşterea vitezei de circulaţie a banilor;
c) creşterea mai rapidă a veniturilor reale, faţă de creşterea veniturilor nominale.
2. Când rata inflaţiei scade, dar rămâne pozitivă, preţurile:
a) cresc, b) scad, c) nu se modifică.
3. Creşterea cheltuielilor cu achiziţionarea factorilor de producţie determină următoarea formă
de inflaţie:
a) inflaţie prin cerere; b) inflaţie prin ofertă; c) inflaţie monetară.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):

1. Printre cauzele inflaţiei se numără scăderea excesivă a creditului de consum.
2. Inflaţia avantajează debitorii datorită scăderii valorii banilor.
3. Inflaţia dezavantajează creditorii datorită creşterii ratei dobânzii.
4. Când indicele preţurilor bunurilor de consum creşte, rata inflaţiei scade.

190
III. PROBLEM E:
1. Dacă în intervalul t 1 faţă de t 0, preţurile au crescut de trei ori, iar în t 2 faţă de t 1 de două ori,
determinaţi rata inflaţiei în perioada t 2 faţă de t 0.
2. În anul 2001, preţurile au crescut în România cu 40%, iar salariul minim pe economie s-a
indexat cu 80% din creşterea preţurilor. Ştiind că la începutul anului salariul minim a fost de 1
mil lei, determinaţi valoarea acestuia la sfârşitul anului.

IV. ACTIVITATE PRACTICĂ

Pentru a înţelege inflaţia prin cerere, vă propunem un joc. Pentru a-l juca, aveţi nevoie de
30.000 lei pentru fiecare jucător şi de două creioane. În prima fază, distribuiţi fiecărui jucător
10.000 de lei puneţi-i să liciteze pentru primul creion. Ce preţ obţineţi?
În a doua fază distribuiţi aceloraşi colegi câte 20.000 de lei şi puneţi-i să liciteze din nou. Ce
s-a întâmplat? De ce a crescut preţul? Analizaţi această simulare prin comparaţie cu economia
reală.

V. STUDIU DE CAZ.
Analizaţi, pe exemplul României, cauzele şi formele inflaţiei.

Răspunsuri:
Î. 1 b, 2a, 3b; ÎI. 1F, 2A, 3F, 4F; III 1Ri=50%; 2. SN=1.320.000

AUTO EVALUARE
14. ŞOMAJUL

I. TESTE GRILĂ
1.Şomajul determinat de perioada de timp necesară unei persoane pentru a găsi un loc de
muncă, poartă numele de:
a) şomajul tehnic;
b) şomaj frictional;
c) şomaj involuntar
2. Când cererea de muncă creşte şi ofertă de muncă nu se modifică, şomajul:
a) creşte
b) scade
c) nu se modifică
3. Şomajul structural poate fi determinat de:
a) substuirea muncii prin capital;
b) modificarea structurii economiei pe ramuri;
c) lipsa de comenzi la nivelul firmei.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):

1. Şomajul este un fenomen specific economiilor în tranziţie la economia de piaţă.
2. Indemnizaţia de şomaj în România este mai mică decât salariul mediu minim pe ţara.
3. Statul nu intervine direct pentru reducerea şomajului.
4. Şomajul tehnologic se datorează modernizarilior echipamentelor şi înlocuirii muncii cu capital.

III. PROBLEM E:
1. Populaţia totală a unei ţări este de 22 milioane de locuitori, din care populaţia ocupată
reprezintă 50%. Cunoscând că 5 milioane de locuitori nu au vârsta legală pentru a munci, un

191
milion sunt în vârstă de muncă, dar inapţi, iar 2 mil nu doresc să lucreze şi nu cauta în mod
activ un loc de muncă, determinaţi numărul şomerilor.
2. Populaţia totală a unei ţări este de 30 milioane locuitori, din care populaţia activa
disponibilă reprezintă 70%. Ştiind că persoanele în vârstă şi apte de muncă, disponibile pentru
a mânci şi care caută un loc de muncă în mod activ reprezintă 2 milioane de persoane, să se
determine rata şomajului.

IV, COM PLETAŢI URM ĂTOARELE FRAZE:

1. Şomajul este un fenomen economic manifestat pe piaţă ................................................
caracterizat printr-o utilizare parţială a ........................................ de muncă.
2. Şomajul ............................................. este datorat perioadelor de recesiune economică, în
care afacerile se restrâng şi ..................................................... numărul locurilor de muncă.
3. Şomajul ..................................... este datorat succesiunii anotimpurilor.
4. Cea mai importantă măsură de protecţie a şomerilor este …………………………………...

Răspunsuri:
I. 1b, 2b, 3b; II 1F, 2A, 3F, 4A, III. S= 3 mil; Rs= 9,52%; IV 1.muncii, ofertei; 2
ciclic, scade; 3. Sezonier; 4. Indemnizaţia de şomaj

AUTO EVALUARE
15. PIAŢA MONDIALĂ

I. TESTE GRILĂ
1. Cursul de revenire la export desemnează:
a) cheltuia internă care se realizează pentru a obţine o unitate valutară;
b) câştigul din realizarea unei operaţiuni de import;
c) câştigul din realizarea unei operaţiuni de export;
d) eficienta activităţii de import-export.
2. Când cererea de euro pe piaţa valutară din România creşte, iar oferta nu s e modifică,
euro:
a) se apreciază; b) se depreciază; c) nu îşi modifica valoarea, întrucât aceasta este stabilită de
Banca Naţională a României.
3. Prin participarea la comerţul internaţional, firmele private urmăresc în principal:
a) câştigarea pieţei externe; b) profitul; c) obţinerea de valută din exterior.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):

1. O ţara poate să nu participe la piaţa mondială.
2. Participarea unei ţări la comerţul internaţional conduce la creşterea productivităţii
interne.
3. Comerţul internaţional generează la nivelul economiei naţionale numai efecte pozitive.
4. Participarea unei ţări la comerţul internaţional poate determina reducerea cererii interne de
muncă.
5. Convertabilitatea monedei noastre naţionale este limitată.

192
III. ASOCIAŢI VARIABILELOR DIN COLOANA A FORMULA CORESPONDENTA
DIN COLOANA B:

Coloana A Coloana B
1. curs de revenire la export a) Cri= Pij – T 1/Pvi
2. curs de revenire la import b)Pr= Cr- Cre
3. profit pe unitate valutara c)Cre = Pie/Pve
d) Pr= Cre- Cri

IV. PROBLEM A
Firma ZOOP SRL exportă petrol în M oldova şi realizează un curs de revenire la export de
15.000 de lei/dolar şi importa cu banii obţinuţi software, la un curs de revenire la import de
35.000 lei/dolar. Este activitatea de export – import a fimei mai eficientă dacă cursul de
schimb este de 1 dolar = 30.000 de lei?

Răspunsuri:
I 1a, 2a,3b; II. 1F, 2A, 3F, 4A, 5A; III. 1c, 2a, 3b. IV. 1 da , pentru că profitul este de
20.000 lei pe dolar.

193