Ghid Metodic La Macroeconomie Cu Aplicatii Practice

Universitatea Tehnică a Moldovei
Facultatea Inginerie Economică şi Business

Catedra Teorie Economică
LUCIA CASTRAVEŢ
GHID METODIC LA MACROECONOMIE

cu aplicaţii practice
Chişinău
LUCIA CASTRAVEŢ MACROECONOMIE
U.T.M.
2007
Prezenta lucrare este o componentă a
disciplinei„Macroeconomie”.
Ghidul metodic este destinat studenţilor specialităţilor cu profil
aconomic,secţia de zi şi cu frecvenţă redusă.
Autor: lect.univ., magistru în economie Lucia Castraveţ
Redactor ştiinţific: prof.univ.dr.Mihai Patraş
Recenzent: conf.univ.dr.Andrei Gangan
2
© UTM.,2007
Introducere
Macroeconomia ca ştiinţă deţine un loc de frunte între
disciplinele studiate de către viitorii economişti.
Macroeconomia studiază comportamentul agenţilor
economici la nivelul întregii economii naţionale. Macroeconomia se
concentrează cu prioritate către analiza calitativă a mecanismului de
funcţionare a economiei naţionale, a corelaţiilor dintre variabilele
macroeconomice, punând un accent deosebit pe influienţele directe
şi indirecte dintre acestea în vederea fundamentării ştiinţifice a
deciziilor de politică macroeconomică. De aceea, macroeconomia
este o disciplină închegată într-o viziune sistemică şi ne dă
posibilitatea cunoaşterii comportamentului economic în perioadele
de avânt şi recesiune, a consumului şi investiţiilor, a performanţelor
economiei, dinamicii producţiei de bunuri şi servicii, a ratei inflaţiei
şi şomajului, a politicii fiscale şi monetare, a balanţei de plăţi, a
datoriei publice, a echilibrului şi a dezechilibrului macroeconomic
în general. De asemenea, macroeconomia abordează problemele de
modelare economică a echilibrului şi dezechilibrului static şi
dinamic, atât pe termen scurt cât şi pe termen mediu şi lung, precum
şi o integrare a componentelor economiei naţionale într-o analiză
cantitativă cu ajutorul modelelor de creştere economică.
Macroeconomia se ocupă deci cu studiul structurii,
funcţionalităţii de ansamblu al sistemului economiei naţionale, în
strânsă conecsiune cu sistemul economiei mondiale şi cu mediul
înconjurător, în scopul determinării volumului total de bunuri şi
servicii şi a tuturor variabilelor care-l influienţează.
Toate aceste procese sunt studiate în cadrul cursului de
macroeconomie care are drept obiectiv principal formarea la viitorii
economişti, a abilităţilor de a reprezenta sistematic prosesele ce au
loc în economie, de a analiza raporturile dintre variabilele
economice şi dezechilibrele ce au loc între aceste variabile, de a lua
3
decizii referitor la elaborarea unor politici macroeconomice

eficiente.
ABREVIERI:
A – Amortizarea sau Deprecierea capitalului fix

a - acceleratorul
AD – Cererea agregată
APC – Înclinaţia Medie spre Consum
AS – Oferta agregată
B – Baza monetară
C – Consumul
D - dobânda
Db – Depozite bancare
E - Cheltuieli
G – Achiziţii Guvernamentale
i – Rata dobânzii nominale
Ib – Investiţii interne brute
Iind – Impozite indirecte
IS – Piaţa bunurilor şi serviciilor
k - Multiplicatorul investiţiilor
L –Cerere de monedă
LM – Piaţa monetară
M/p – Oferta de monedă
MPC – Înclinaţia Marginală spre Consum
N – Numerar
PGB – Produsul Global Brut
PIB – Produsul Intern Brut
PIN – Produsul Intern Net
PNB – Produsul Naţional Brut
PNN – Produsul Naţional Net
Pr – Profitul
r - Rata dobânzii reale
R – Renta
4
Rb – Rezerve
Rn – Rata naturală a şomajului
Ru – Rata şomajului
S - economii
Sal. – Salarii
SCN – Sistemul Conturilor Naţionale
SPM – Sistemul Producţiei Materiale
T – Taxe şi impozite
U - Şomajul
VD – Venitul Disponibil
VN – Venitul Naţional
VP – Venitul Personal
VPD – Venitul Personal Disponibil
X – Exportul
Xnet – Exportul net
Z - Importul
Znet – Importul net
α - Consumul autonom
п – Rata inflaţiei
5
CUPRINS
Introducere 3
Abrevieri 5
Tema 1. Întroducere în analiza macroeconomică 8
Tema 2. Evaluarea rezultatelor activităţii economice 17
Tema 3. Instabilitatea macroeconomică 27
Tema 4. Piaţa muncii. Şomajul 35
Tema 5. Inflaţia – dezechilibru macroeconomic 41
Cererea şi oferta agregată. Modelul AD - AS de 57
Tema 6.
echilibru macroeconomic
Tema 7. Piaţa monetară. Politica monetar creditară 69
Tema 8. Piaţa valutară. Cursul de schimb valutar 82
Tema 9. Economia deschisă şi comerţul internaţional 90
Tema Creşterea economică. Modelele de creştere 105
10. economică
Tema 112
Politica monetară a Uniunii Europene
11.
Anexe 123
Bibliografie 127
6
TEMA 1: Introducere în analiza macroeconomică
Însuşirea acestei teme îl va ajuta pe student:

 să identifice noţiunea macroeconomie;
 să stabilească scopurile macroeconomiei în perioadă
scurtă şi îndelungată;
 să descrie principalele metote şi modele de analiză
macroeconomică;
 să determine principalii indicatori utilizaţi în analiza
macroeconomică.
Conţinutul temei:
1. Obiectul de studiu şi conceptele de bază ale
macroeconomiei.
2. Scopurile, obiectivele şi metodele macroeconomiei.
3. Analiza situaţiei socio-economice a Republicii
Moldova.
Material de sinteză la subiectul - 1 –

Macroeconomia este acea parte a economiei, care
studiază procesele şi fenomenele economice, ce rezultă din
corelarea activităţilor economice la nivelul economiei naţionale.
Economia naţională este ansamblul activităţilor
economice şi sociale care se desfăşoară în cadrul naţional al unui
stat.
Cuvîntul „macroeconomie” îmbină trei cuvinte greceşti
„makros” = „mare”, „oikos”= „casă” şi „nomos”= „lege”, implicând
că se referă la problemele de dimensiuni mari faţă de cele cu care se
ocupă microeconomia.
Această disciplină, închegată într-o viziune sistemică, ne
dă posibilitatea cunoaşterii comportamentului economic în perioada
de avînt şi recesiune, a consumului şi a investiţiilor, a
performanţelor economiei, a dinamicii de bunuri şi servicii, a ratei
inflaţiei şi şomajului, a politicii monetare şi fiscale, a balanţei de
7
plăţi, a stocului de bani, a bugetului de stat, a datoriei publice, a

echilibrului şi a dezechilibrului macroeconomic în general.
Termenul de macroeconomie a fost propus de Ragnar Frisch în anul
1933. Însă, întemeietorul noului domeniu de studiu al ştiinţei
economice este economistul englez John Keynes (vezi anexa).
Istoria ştiinţei macroeconomice a mai consemnat treptat o
serie de gînditori, dintre care Milton Friedman, Paul Samuelson,
James Tobin, Robert Lucas, Richard Stone, Robert Solow, Vasillii
Leontieff.

Macroeconomia studiază comportamentul în ansamblu a
celor patru sectoare ale unei economii naţionale:
Sectorul gospodării sau menaje, a căror funcţie principală
este consumul şi ale căror venituri provin din salarii, proprietate şi
transferuri. O altă funcţie importantă a gospodăriilor mai poate fi
producţia de bunuri şi servicii marfare nefinanciare, prin care se
realizează venituri.
Sectorul firme sau producători – sector care produce
bunuri şi servicii nefinanciare destinate pieţii şi ale căror resurse
provin din vânzarea producţiei. După forma de proprietate acestea
pot fi private, publice şi mixte.
Sectorul public sau guvernamental – sector care produce
servicii nemarfare şi efectuiază operaţii de redistribuire a veniturilor
şi bogăţiei naţionale. Finanţarea lor se face din vărsăminte
obligatorii ale celorlalte instituţii primite direct sau indirect prin
redistribuire.
Sectorul restul lumii sau legătura cu străinătatea – sector
care grupează unităţile nerezidente, în măsura în care ele efectuiază
operaţiuni cu unităţile instituţionale rezidente. Rezidenţa este
analizată în funcţie de amplasarea sediului oficial al unităţii
economice, adică, în interiorul sau exteriorul unei ţări. Teritoriul
economic include teritoriul geografic, zonele libere, spaţiul aerian
naţional.
8
Principala metodă utilizată în analiza macroeconomică

este metoda de balanţă, prin care se compară totalitatea veniturilor
cu totalitatea cheltuielilor a celor patru sectoare.
Denumirea Venituri înregistrate Cheltuieli

sectorului înregistrate
menaje salariu – Sal., rentă - R, consum - C
dobîndă - D...
firme profit - Pr investiţii interne
brute - Ib
guvernul taxe şi impozite percepute cheltuieli
-T guvernamentale - G
restul lmii export - X, import - Z export net - Xnet
Identitatea macroeconomică principală a unei economii

naţionale este:
Y=C + Ib + G + Xnet , unde
Y- venitul;
Xnet – exportul net, care se calculează din diferenţa dintre
export şi import. Deci,
Xnet = X – Z
De regulă există două tipuri de economii naţionale:
economie închisă şi economie deschisă.
Economia închisă are următoarea identitate economică:
Y=C+Ib+G.
În cadrul acesteia pot figura două/trei sectoare:
• sectorul privat cu gospodării şi firme;
• sectorul public – guvernul.
Economia deschisă include toate sectoarele unei economii
naţionale (gospodăriile, firmele, guvernul şi restul lumii) şi are
următoarea identitate:
Y= C+Ib+G+Xnet.
Obiectivele macroeconomiei:
9
(1) Angajări totale – orice persoană pregătită, doritoare şi

capabilă să lucreze să aibă un serviciu stabil.
(2) Creşterea economică – dezvoltarea producţiei de
bunuri şi servicii ar putea îmbunătăţi nivelul de trai al populaţiei.
(3) Stabilitatea preţurilor – există perioade cînd preţurile
cresc sau descresc în general într-un ritm foarte rapid. Aceste
perioade de inflaţie sau deflaţie crează dificultăţi în multe sectoare
ale economiei.
(4) Securitatea economică – subînţelegem că cei care nu
sunt capabili să-şi poarte singuri de grijă (bătrîni, persoanele cu
handicap, persoanele aflate în imposibilitatea de aşi cîştiga
existenţa) să fie ajutaţi.
(5) Echitate – subînţelegem că sistemul economic al unei
economii naţionale să poată oferi tuturor cetăţenilor săi şanse egale
pentru a-şi realiza scopurile.
(6) Eficienţă – ca obiectiv naţional eficienţa se referă la
întreaga capacitate a economiei de a produce la maxim, folosind
resursele existente.
Tot aici putem să mai formulăm o întrebare: care-i în
ultimă instanţă scopul economiei? Răspunsul cel mai scurt şi
formulat într-un mod destul de simplu şi clar este că ea, economia,
trebuie sau ar trebui să satisfacă cerinţele crescânde umane. Dar
pentru aceasta-i nevoie ca ea (economia) să se dezvolte pe termen
lung, deci să funcţioneze economia durabilă. Creşterea cantitativ-
calitativă a rezultatelor funcţionării sistemului economic şi
asigurarea de către acesta a unui grad cît mai înalt posibil al
nevoilor umane este obiectivul major şi al unei economii în curs de
dezvoltare, cum este cea a Republicii Moldova. În funcţie de gradul
realizării acestui obiectiv putem aprecia în ce măsură sunt utilizate
eficient (sau nu) diverse pârghii (macro)economice.
Material de sinteză la subiectul - 3 -

Nivelul cel mai elevat al economiei moldoveneşti, conform
datelor oficiale ale Biroului Naţional de Statistică, a fost atins în
anul 1989. Începînd cu anul următor şi pînă în anul 1999, deci pe
10
parcursul unui deceniu, economia RM s-a aflat în cea mai lungă

criză economică a sa din perioada modernă. În consecinţă volumul
absolut al PIB-ului în 1999 a constituit cca. 1/3 din mărimea atinsă
cu un deceniu în urmă. Începând cu anul 2000 evoluţia economiei
moldoveneşti este relativ favorabilă, în ultimii 5-6 ani
înregistrându-se creşteri economice consecutive. Totuşi o problemă
majoră macroeconomică din ultimii ani o constituie evoluţia
nefavorabilă a relaţiilor economice externe, în special celor ale
comerţului exterior şi a împrumuturilor publice externe. Dacă până
la declanşarea tranziţiei Republica Moldova se caracteriza cu o
balanţă activă a comerţului exterior (în preţurile efective ale
timpului), atunci începând cu 1992 aceste relaţii sunt soldate anual
cu depăşirea importurilor asupra exporturilor. Gradul de acoperire a
importurilor cu exporturi, este nesemnificativ şi variază între 56-
64% anual. În cifre absolute aceasta efectiv înseamnă o depăşire
substanţială a importurilor anuale asupra exporturilor.1 Însă tendinţa
generală a acestor decalaje este în creştere evidentă. De exemplu, în
perioada de până în 2000, inclusiv, importul net cel mai nefavorabil
de 391,8 mln. dol. a fost înregistrat în anul 1998. În 2005 soldul
balanţei comerciale constituind deja 1201,0 mln. dol.SUA.
Date sumare privind evoluţia unor indicatori
macroeconomici RM sunt expuse în tabelul 1.1.
Întrebări la temă:
1. Definiţi obiectul de studiu al macroeconomiei.
2. Identificaţi conceptele de bază ale macroeconomiei.
3. Caracterizaţi cele patru sectoare ale unei economii
naţionale.
4. Evidenţiaţi deosebirile dintre o economie închisă şi o
economie deschisă.
1
Trebuie să menţionăm, că volumul real atât a exporturilor, cît şi a importurilor
este cu mult mai semnificativ decât cele menţionate mai sus. Este vorba de
exporturi-importuri ce revin judeţului Dubăsari, plus, pe de altă parte, de acele
relaţii comerciale care nu sunt cuprinse în statistică. Însă în final, chiar dacă am
ţine cont şi de aceste informaţii situaţia şi concluziile ar rămîne în fond aceleaşi,
importurile nete oricum fiind în creştere în perioada cercetată.
11
5. Caracterizaţi principalii indicatori macroeconomici ai

RM în baza tabelului 1.1.
6. În viziunea voastră, care este în ultimă instanţă scopul
macroeconomiei?
12
Tabelul 1.1. Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai Republicii Moldova

în perioada 1993-2005
nr.
Indicatori u.m. 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
d/o
1. Evoluţia PIB,
mln. 2210, 5780, 1232 1602 1905 2255 2761 3199
1 preţuri curente lei 4 2
6480 7798 8917 9122
2 0 2 6 8 2
36755
.
2. Export
mln.
2 dol
483,0 565,4 745,5 795,0 874,1 632,0 464,2 471,5 568,1 643,9 806,3 988,0 1091,3
.
Modificarea faţă mln. - -
de anul precedent 13,0 82,4 180,1 49,5 79,1 7,3 96,6 75,8 162,4 181,7 103,3
dol 242,1 167,8
% * 117,0 131,8 106,7 109,9 72,3 73,5 101,7 120,5 113,3 125,2 122,5 110,5
3 mln. 1072, 1171, 1023, 1038, 1428, 1720,
Import 628,0 659,3 840,7 586,7 776,4 892,7 2292,3
. dol 3 2 7 5 6 7
mln. - -
-12,0 31,3 181,4 231,6 98,9 189,7 116,3 145,8 390,1 292,1 571,6
dol 147,5 437,0
Modificarea faţă
de anul precedent
% 98,1 105,0 127,5 127,5 109,2 87,4 57,3 132,4 115,0 116,3 137,6 120,4 133,2
3. Soldul (deficitul)
mln.
4 balanţei 145,0 93,9 95,2 277,3 297,1 391,8 122,5 304,9 324,6 394,6 622,3 732,7 1201.0
dol
. comerciale, -
Notă: Datele Tabelului au fost sistematizate în baza surselor expuse la sfârşitul materialului.
13
Bibliografie recomandată:
1. Abraham Frois G. - Economia politica, Editura Humanitas, Bucuresti,
1994.
2. Floricel C., Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale, Bucureşti, Ed.
Economică, 2001.
3. Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John Willy & Sons, Inc. N.
Y., 1993.
4. Basno C., Dardac N., Constantin F. - Moneda, credit, banci, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994.
5. Babeanu M., Babeanu M. - Piaţa si sistemul de piete, Fundatia "Scrisul
Romanesc", Craiova, 1998.
6. Babeanu M. (coord.) - Economie politica, vol. II, Editura Argus, Craiova,
1993.
7. Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica, Macroeconomie şi
politici macroeconomice,-Bucureşti:Ed.ALL Educaţional, l998.
8. Barbacioru C., Popescu D. - Macroeconomie, Editura Universitaria,
Craiova, 2001.
9. Dobrota N. - Economie politica, Editura Economica, Bucuresti, 1997.
10. Dornbusch R., Fischer S. - Macroeconomia, Editura Sedona, Timisoara,
1997.
11. Michael Burda, Charles Wyplosz – Macroeconomie Perspectiva
europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.
12. Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ. -М.: Изд-во МГУ.
1994.
13. Niculescu N. G., Ponta M., Niculescu E. (coord.) - Economie politica, vol.
II, Editura Polirom, Iasi, 1998.
14. Pirvu Gh. (coord.) - Economie - manual universitar, Editura Universitaria,
Craiova, 2001.
15. Prahoveanu E. - Economie politica, Editura Eficient, Bucuresti, 1998.
16. „Preturile în Republica Moldova: Culegere Statistică, 2004”,
Departamentul Statistică şi Sociologie, Chisinau, Statistica 2004.
17. Пышкина Т., Макроэкономика. Основные аспекты рыночной и
переходной экономики, -Кишинёв: Эврика, 2001.
18. Samuelson P. A., Nordhaus W. D. - Economics, Edition XV, McGraw-

Hill, Inc. N. Y., 1995.
19. Ţigănescu I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura ASE, 2001.
20. Zbârciog V., Macroeconomie, -Chişinău: Ed. ASEM, 1998.
14
Tema 2: Evaluarea rezultatelor activităţii

economice
• să stabilească legăturile ce există între ramurile economiei
naţionale;
• să aprecieze avuţia naţională a unei ţări;
• să determine principiile de evaluare a indicatorilor
macroeconomici;
• să analizeze indicatorii macroeconomici principali;
• să cunoască metotele de evaluare a indicatorilor
macroeconomici;
• să compare principalele siseme de analiză macroeconomică
Conţinutul temei:
1. Sisteme de analiză macroeconomică:
• SPM – Sistemul Producţiei Materiale;
• SCN – Sistemul Conturilor Naţionale.
2. Principii de evaluare a rezultatelor în SCN.
3. Metode de evaluare a principalilor indicatori
macroeconomici.

Conform literaturii de specialitate deducem că există două
sisteme de analiză macroeconomică:
a) SPM – Sistemul Producţiei Materiale;
b) SCN – Sistemul Conturilor Naţionale.
Sistemul Producţiei Materiale reprezintă un sistem de
analiză macroeconomică utilizat în ţările cu economie centralizată.
Baza teoretică a acestui sistem este teoria muncii productive
conform căreia doar munca productivă crează bunuri utile societăţii
şi activitatea productivă este considerată activitate de producere a
bunurilor materiale. Serviciile în acest caz reprezintă o sferă
neproductivă, unde nu se înregistrează venituri şi deci, nu participă
15
la crearea venitului naţional. Principalii indicatori ai acestui sistem

sunt:
a) produsul social final – PSF, care reprezintă valoarea
finală a bunurilor materiale create în economia naţională pe
parcursul unei perioade de timp;
b) produsul social total – PST, care reprezintă valoarea
bunurilor materiale indiferent de gradul lor de finisare;
c) consumul intermediar – CI, care reprezintă valoarea
bunurilor utilizate în scopul creării altor bunuri;
d) venitul naţional – VN, care reprezintă totalitatea
veniturilor acumulate din activitatea productivă şi care pot fi
analizate sub formă de venit naţional acumulat şi venit naţional
repartizat.
SPM include următoarele tipuri de balanţe: balanţa avuţiei
naţionale; balanţa forţei de muncă; balanţa venitului naţional;
balanţa legăturilor dintre ramuri.
Sistemul Conturilor Naţionale reprezintă un sistem de
analiză macroeconomică conform căruia activitatea productivă este
considerată atât activitatea de producere, cât şi cea de prestare a
serviciilor. Primul SCN a fost elaborat în Anglia (a.1938), iar mai
apoi a fost adoptat şi de SUA. Aceste sisteme au stat la baza
elaborării SCN al ONU (1953), care a fost perfecţionat şi adaptat
continuu la condiţiile din economia mondială.
Baza teoretică a acestui sistem este teoria factorilor de
producţie, fiecărui corespunzîndu-i un anumit venit. Toate
domeniile de activitate în care se formează aceste venituri sunt
considerate activităţi productive.
SCN mai poate fi comparat cu un model al economiei
naţionale, unde se înregistrează toate fluxurile reale şi monetare din
sistemul economic în mod coerent, corelat (cu legătură reciprocă) şi
echilibrat.
SCN include patru conturi:
• contul de producţie, în care se analizează valoarea
adăugată brută în economia naţională şi destinaţia producţiei;
16
• contul de consum, unde se compară veniturile

persoanelor fizice cu cheltuielile acestora;
• contul de acumulare, în care se compară investiţiile
întreprinderilor şi sursele de formare a capitalului fix;
• contul legăturilor cu străinătatea, în care se compară
exportul cu importul de bunuri şi servicii.

Principiile de evaluare a rezultatelor în SCN sunt:
-evaluarea bunurilor şi serviciilor la preţurile pieţii, astfel
în PIB se va include totalitatea bunurilor şi serviciilor create în
economia naţională evaluate la preţurile pieţii;
-evaluarea în indicatori macroeconomici, care include
totalitatea activităţilor, care generează un flux invers de bunuri şi
servicii. Conform acestui principiu în PIB nu se includ transferurile
băneşti, deoarece ele nu au un flux invers de bunuri şi servicii.
-evaluarea rezultatelor în dependenţă de teritoriul sau ţara
unde îşi desfăşoară activitatea agenţii economici.
-includerea în rezultate a valorii bunului şi serviciilor
create în anul curent.
Material de sinteză la subiectul -3-

Produsul intern brut (PIB) reprezintă mărimea valorii
adăugate brute de piaţă obţinute în interiorul unei ţări de către
agenţii economici autohtoni şi străini într-o anumită perioadă de
timp, de regulă, un an. Termenul „brut” provine de la faptul că sunt
cuprinse şi alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizarea).
Aici se au în vedere numai bunurile şi serviciile finale, adică ajunse
în ultimul stadiu al circuitului economic, în perioada de timp
considerată. PIB este evaluat la preţurile pieţei. Există următoarele
metode de calcul a PIB:
• metoda producţiei, care se calculează:
PIB=PGB– CI , unde
17
PGB - Produsul Global Brut, care exprimă

valoarea totală a bunurilor şi serviciilor obţinute într-o
anumită perioadă de timp de regulă un an;
CI - consumul intermediar din fiecare sector de
activitate.
• metoda fluxului de cheltuieli – în acest caz PIB va
reprezinta suma tuturor cheltuielilor specifice celor
patru agenţi economici agregaţi:
PIB=C+Ib+G+Xnet; Xnet=X– Z
• metoda fluxului de venituri, unde PIB reprezintă
suma tuturor veniturilor create în economia
naţională:
PIB=Sal.+R+D+Pr +Iind+A
• metoda valorii adăugate:
PIB=∑p*Q, unde:
Q - cantitatea de bunuri şi servicii produse într-o anumită
perioadă de regulă un an;
p - preţul bunurilor şi serviciilor în această perioadă.
Produsul intern net (PIN) reflectă mărimea valorii adăugate
nete de piaţă a bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţi
economici autohtoni şi străini în interiorul unei ţări într-o anumită
perioadă de timp, de regulă un an.
Formula de calcul a PIN este:
PIN = PIB – A, unde:
A – amortizarea aferentă capitalului fix existent în funcţiune
în momentul calculării indicatorului.
Produsul naţional brut (PNB) exprimă în formă bănească
rezultatele activităţii agenţilor economici autohtoni care acţionează
pe teritoriul naţional, dar şi în afara acestuia, într-o perioadă
determinată, de regulă un an. Acest indicator poate fi mai mic sau
mai mare decît PIB în funcţie de soldul pozitiv sau negativ dintre
PIB obţinut de agenţii economici autohtoni în afara graniţelor ţării
şi PIB obţinut de agenţii economici străini în interiorul ţării. Dacă
soldul este pozitiv, atunci PNB este superior ca valoare PIB şi
invers.
18
Formula de calcul este:

PNB = PIB + Vaas – Vasi, unde:
V aas = valoarea adăugată brută a agenţilor economici
autohtoni din străinătate la preţurile pieţei;
V asi = valoarea adăugată brută a agenţilor economici străini în
interiorul ţării la preţurile pieţei.
Produsul naţional net (PNN) exprimă valoarea adăugată netă
a bunurilor şi serviciilor finale create în decursul unei perioade de
un an de către agenţii economici autohtoni, indiferent dacă îşi
desfăşoară activitatea în ţară sau străinătate. Formula de calcul este:
PNN = PNB – A
Dacă PNN este determinat prin utilizarea preţurilor factorilor
de producţie, atunci el reflectă venitul naţional.
Venitul naţional (VN) exprimă mărimea totală (agregată) a
veniturilor obţinute de proprietarii factorilor de producţie în
calitatea lor de participanţi la producerea bunurilor economice şi a
serviciilor. El exprimă atît veniturile din muncă (salarii şi retribuţii),
cît şi cele din proprietate (dobînzi, divirende, rente, chirii etc.).
Exprimat în preţurile pieţei va fi (VNpp):
VNpp = PNBpp – A,
Exprimat în preţurile factorilor de producţie va fi (VNpf):
VNpf = VNpp / PNN – Iind. nete , unde
Iind – impozitele indirecte nete, care se calculează din :
Iind. nete = Iind. – Sb exp. , iar, Sb exp - Subvenţii de exploatare.
De mărimea şi dinamica VN depind volumul şi dinamica
cererii finale de bunuri şi servicii de consum, precum şi cea de
investiţii.
Venitul personal (VP) este venitul de care dispune un individ
pentru a face faţă nevoilor sale şi se determină pornind de la venitul
naţional din care se scad veniturile, ce nu revin menajelor
(profiturile nedistribuite de societăţile comerciale, impozitele asupra
acestora, cotizaţiile pe care societăţile comerciale le plătesc pentru
asigurările sociale etc.) şi se adaugă transferurile statului spre
menaje (pensii, indemnizaţii de şomaj, ajutoare, burse etc.).
VP = VN – Pnd – Ipnd – CAS + Ts , unde:
19
Pnd = profituri nedistribuite ale firmelor;

Ipnd = impozitele asupra profiturilor nedistribuite ale firmelor;
CAS = contribuţii pentru asigurări sociale plătite de firme;
Ts = transferuri ale statului spre menaje.
Venit personal mai poate fi calculat ca suma dintre salariu,
rentă, dobîndă, profit de la proprietate şi diferite transferuri din
bugetul de stat:
VP=S+R+i+Пp+Ts.
Venitul personal disponibil (VPD) reflectă veniturile
menajelor care pot fi utilizate pentru procurarea de bunuri şi servicii
necesare satisfacerii nevoilor, funcţionării societăţii şi pentru
economisire.
VPD = VP – Idpv , unde:
Idvp – impozitele directe asupra veniturilor personale.
În funcţie de preţurile utilizate la calcularea PIB avem:
Produs intern brut nominal (PIBn), care măsoară valoarea
bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţii economici
autohtoni şi străini pe teritoriul ţării într-o perioadă de timp la
preţurile existente în perioada respectivă (p1 - preţuri curente);
Produs intern brut real (PIBr), care măsoară valaorea
bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţii economici
autohtoni şi străini pe teritoriul ţării, într-o perioadă de timp, la
preţurile existente, într-o perioadă de bază (p0 - preţuri
comparabile).
Raportul dintre PIBn şi PIBr va constitui deflatorul PIB sau
Indicele General al Preţurilor (IGP).
PIBn / PIBr * 100%=IGP sau ∑p1*Q1 / ∑p0*Q1*100%
= IGP
Exemplu de calcul a PIBn şi PIBr în baza unor date

convenţionale:
Se dă:
Cantitatea de grâu produsă într-o economie naţională constituie în:
a.2004 = 2,2 mln t;
20
a.2005 = 3,0 mln t;

Cantitatea de porumb produsă constituie în:
a.2004=1,5 mln t;
a.2005 = 1,8 mln t;
Preţul unei tone de grâu în:
a.2004 = 1,5 mii lei;
a.2005 = 2,0 mii lei;
Preţul unei tone de porumb în:
a.2004 = 1,8 mii lei;
a.2005 = 2,3 mii lei;
________________________________________________
Să se calculeze: PIBn pentru anii 2004; 2005 şi PIBr pentru anul
2005.
Prezentăm datele în tabelul ce urmează:
Produse PIBn / 2004, ∑ PIBn / 2005, ∑ PIBr / 2005, ∑

p0*Q0 p1*Q1 p0*Q1
Grâu 1,5 mii lei * 2,0 mii lei * 1,5 mii lei *
2,2 mln t = 3,0 mln t = 3,0 mln t =
3,3 mld. lei 6,0 mld. lei 4,5 mld. lei
Porumb 1,8 mii lei * 2,3 mii lei * 1,8 mii lei *
1,5 mln t = 1,8 mln t = 1,8 mln t =
2,7 mld. lei 4,14 mld. lei 3,24 mld. lei
Total ∑ 6,0 mld. lei ∑ 10,14 mld. ∑ 7,74 mld. lei
lei
Concluzie: În baza calculelor efectuate putem deduce

următoarele concluzii. În primul rând observăm că PIB nominal a
crescut de la 6,0 mld. lei în a. 2004 la 10,14 mld. lei în a. 2005.
Această creştere are două cauze principale: creşterea volumului
producţiei la ambele produse şi modificarea preţurilor produselor.
Pentru a elimina această creştere artificială a PIBn este necesară
evaluarea PIBr, adică PIB pentru a. 2005 calculat în preţurile a.
2004. Diferenţa dintre PIBn 2005 (10,14 mld. lei) şi PIBr 2005 (7,74
mld. lei) reprezintă tocmai influenţa modificării preţurilor asupra
21
valorii produsului intern brut. Deci, adevărata valoare a PIB în a.

2005 este de 7,74 mld. lei, înregistrând o creştere reală din anul
2004 pînă în 2005 de 2,4 mld. lei, datorată creşterii producţiei
fizice.
• Evidenţiaţi importanţa indicatorilor
macroeconomici.
• Identificaţi deosebirile dintre cele două sisteme de
analiză macroeconomică.
• Caracterizaţi principiile de evaluare a rezultatelor
în SCN.
• Prezentaţi metodele de calcul al produsului
naţional.
• Caracterizaţi deflatorul PIB.
• Comentaţi evoluţia PIB în RM în ultimul deceniu
şi jumătate.
Teste grilă:
1. Bunurile şi serviciile care servesc la calculul
indicatorilor macroeconomici sunt evaluate în:
a) preţurile factorilor care includ impozitele indirecte şi
preţurile pieţei care nu includ impozitele indirecte;
b) preţurile factorilor care nu includ impozitele
indirecte şi preţurile pieţei care includ impozitele indirecte.
c) preţurile factorilor şi preţurile pieţei care sunt
identice.
2. PIB se deosebeşte de PIN prin faptul că:

a) PIN poate fi determinat prin corectarea PIB cu
veniturile naţionale primite de la restul lumii;
b) primul include amortizarea capitalului fix, iar al
doilea nu;
c) primul este întotdeauna mai mare decît al doilea;
22
d) primul se calculează pe baza tuturor bunurilor

produse într-o ţară, iar al doilea se referă doar la bunurile finale.
3. Dacă PNB nominal este de 1500 u.m. iar PNB real

este de 1250 u.m., atunci indicele general al preţurilor:
a) creşte cu 25%;
b) creşte cu 20%;
c) scade cu 20%.
Argumentaţi răspunsul.
4. Cunoscînd că PIN = 750 u.m., amortizarea = 150

u.m., venitul naţional din străinătate = -200 u.m., atunci valoarea
PNB este de:
a) 700 u.m.;
b) 765 u.m.;
c) 785 u.m..
Produsul naţional brut reprezintă:
d) ansamblul bunurilor şi serviciilor produse în decursul
unui an de agenţii economici autohtoni şi străini;
e) diferenţa între produsul global brut şi consumul
intermediar;
f)ansamblul bunurilor materiale produse pe teritoriul
ţării în decurs de un an şi destinate exportului;
g) ansamblul bunurilor şi serviciilor finale produse de
agenţii economici naţionali atât în interiorul cât şi în exteriorul
unui stat timp de un an.
Probleme:
1. Se cunosc următoarele date:
PIB (în preţul factorilor de producţie)...........................43250u.m.
Venitul naţional din străinătate........................................1254u.m.
Amortizarea......................................................................4252u.m.
23
Să se calculeze PNN.
2. Determinaţi valoarea Produsului Intern Brut (PIB) în

expresie nominală şi reală, deflatorul PIB pentru anul
2005 şi ritmul creşterii economice, dacă anul de
referinţă este anul 2000. Datele privind evoluţia
volumului de producţie şi preţurilor sunt prezentate în
tabel.
3.
Indicatorii Anul Anul
2003 2005
Preţul unui camion, mii lei 80 100
Preţul unui kg de cartofi, lei 3,50 4,00
Numărul de camioane produse, unităţi 100 110
Cantitatea de cartofi produsă, mii tone 60 58
3. Ştiind că:
PNB (exprimat în preţurile pieţei)………………….54119u.m.
Amortizarea………………………………………….9873u.m.
Taxele indirecte (minus subsidii)…………………..11284u.m.
Să se calculeze venitul naţional.
1. Abraham Frois G. - Economia politica, Editura
Humanitas, Bucuresti, 1994.
2. Floricel C., Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale,
Bucureşti, Ed. Economică, 2001.
24
3. Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John

Willy & Sons, Inc. N. Y., 1993.
4. Basno C., Dardac N., Constantin F. - Moneda, credit,
banci, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994.
5. Babeanu M., Babeanu M. - Piaţa si sistemul de piete,
Fundatia "Scrisul Romanesc", Craiova, 1998.
6. Babeanu M. (coord.) - Economie politica, vol. II, Editura
Argus, Craiova, 1993.
7. Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica,
Macroeconomie şi politici macroeconomice,
-Bucureşti: Ed. ALL Educaţional, l998.
8. Barbacioru C., Popescu D. - Macroeconomie, Editura
Universitaria, Craiova, 2001.
9. Dobrota N. - Economie politica, Editura Economica,
Bucuresti, 1997.
10. Dornbusch R., Fischer S. - Macroeconomia, Editura
Sedona, Timisoara, 1997.
11. Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ.
-М.: Изд-во МГУ. 1994.
12. Michael Burda, Charles Wyplosz – Macroeconomie
Perspectiva europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.
13. Niculescu N. G., Ponta M., Niculescu E. (coord.) -
Economie politica, vol. II, Editura Polirom, Iasi, 1998.
14. Pirvu Gh. (coord.) - Economie - manual universitar,
Editura Universitaria, Craiova, 2001.
15. Prahoveanu E. - Economie politica, Editura Eficient,
Bucuresti, 1998.
16. „Preturile în Republica Moldova: Culegere Statistică,
2004”, Departamentul Statistică şi Sociologie, Chisinau,
Statistica 2004.
17. Пышкина Т., Макроэкономика. Основные
аспекты рыночной и переходной экономики,
-Кишинёв: Эврика, 2001.
18. Samuelson P. A., Nordhaus W. D. - Economics, Edition
XV, McGraw- Hill, Inc. N. Y., 1995.
25
19. Ţigănescu I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura ASE,

2001.
20. Zbârciog V., Macroeconomie, -Chişinău: Ed.
ASEM, 1998.
Tema 3: Instabilitatea macroeconomică

• să caracterizeze fluctaţiile ciclice;
• să compare comportamentul indicatorilor macroeconomici
în diferite faze a ciclului economic.
• să cunoască tipurile de cicluri economice;
• să analizeze nivelul potenţial al producţiei;
• să determine factorii ce influienţează comportamentul ciclic
al economiei.
Conţinutul temei:
1. Caracterul ciclic al economiei şi caracteristicile
fluctuaţiilor ciclice.
. Tipurile şi particularităţile ciclurilor economice.
. Factorii ce influenţează caracterul fluctuaţiilor ciclice.
. Politicile anticriză.

O economie naţională poate fi caracterizată prin acţiunea
diferitor factori contradictorii care generează diverse stări de
echilibru sau dezechilibru, perioade de prosperitate care alternează
cu cele de crize economice, adică în anumite perioade se
înregistrează ritmuri înalte de creştere a venitului naţional a
producţiei, au loc angajări masive de forţă de muncă, preţurile sunt
stabile şi nivelul de trai creşte. În alte perioade resursele economiei
naţionale nu sunt folosite în totalitate, fabricile îşi restrîng
26
activitatea, mii de persoane nu au un loc stabil de muncă, afacerile

eşuiază etc.
Aceste schimbări permanente de sensuri şi ritmuri ale
evoluţiei activităţii economice fac ca aceasta să fie oscilatorie,
fluctuaţii în timp.
Fluctuaţiile economice pot fi:
Sezoniere, care sunt determinate de factori naturali, de
tradiţii şi se derulează pe parcursul unui an calendaristic. Sunt
întîlnite în construcţii, turism, agricultură.
Întîmplătoare, pot apărea în urma unor cataclisme
naturale, evenimente neaşteptate în sfera politică sau socială care
afectează afacerile agenţilor economici.
Ciclice, se produc cu o anumită regularitate, la intervale
relativ egale în timp fiind cauzate de factori interni ai economiei, de
interdependenţele dintre părţile ei componente. Ele presupun
alternanţa perioadelor de expansiune şi de contracţie a afacerilor, a
perioadelor de prosperitate şi de crize economice care nu se produc
la aceleaşi dimensiuni. Această evoluţie neuniformă a creşterii
economice determină o mişcare ciclică a activităţii economice
cunoscută sub numele de ciclitate economică.

Unitatea de timp pentru mişcarea ciclică o constituie ciclul
economic. Ciclul economic reprezintă perioada de timp ce separă
doua crize succesive. Specialiştii spun că există mai multe tipuri de
cicluri economice care se suprapun şi se interpătrund:
Ciclurile pe termen lung numite seculare sau Kontratief;
Ciclurile pe termen mediu numite decenale sau Juglar;
Ciclurile pe termen scurt sau Kitchin (economist american
care in 1923 a pus în evidenţă aceste cicluri).
Ciclul pe termen lung evidenţiază prezenţa în economie a
unor unde ciclice cu o durată de 50-60 ani. Ele sunt cicluri generale,
incluzind toate ramurile economiei nationale. Ciclurile Kontratief
sunt asociate revoluţiilor industriale şi cunosc două faze mari:
27
Ascendente dureaza cca 25-30 de ani si se caracterizeaza prin

ritmuri înalte ale creşterii economice, ridicarea nivelului de
trai etc.
Descendenta (≈25-30), care este marcata de scaderea eficientei
economice si a ratei profitului. Aici se fac eforturi pentru
gasirea unor surse noi de finantare si a unor solutii tehnice si
economice care sa favorizeze trecerea la o noua revolutie
industriala tehnica sau stiintifica.
Ciclul pe termen mediu numit si ciclul lui Juglar, este cel
ami important de aceea si este in atentia specialistilor. Durata poate
varia intre 7-12 ani cu diferenţe de la o ţară la alta. Nu exista două
cicluri identice, nici prin durata nici prin intensitatea fazelor sale. In
privinta determinarii fazelor din care se compune ciclul dat
apreciem ca in literatura de specialitate exista doua orientari: prima
orientare o reprezinta cei care se situiaza pe pozitiile lui Juglar care
a analizat in principiu trei faze:
Graficul 3.1. Ciclul economic pe termen mediu.
PIB
real
PIB PIB potenţial
Tim
pul
expansiunea sau avintul economic, criza, depresiunea, toate derulate

timp de opt ani; a doua orientare include mai multi economisti care
28
disting patru faze ale ciclului economic pe termen mediu: criza,

depresiunea, înviorarea, avintul sau expansiunea.
PIB potential reprezinta marimea produsului intern brut in
cazul in care sunt utilizati integral toti factorii de productie.
Zona E reprezinta starea de supraproductie, unde PIB real
› PIB potential.
Zona H reprezinta zona de subproductie, unde PIB
potential ‹ PIB real.
Ciclul pe termen scurt sau Kitchin are o durata de 3-5 ani
si este specific sectorului agriculturii si constructiilor. Aici se
marchează de regulă o usoară relansare în cadrul fazei de
depresiune economică.

De-a lungul timpului problemele legate de ciclul
economic sau situat in centrul preocuparii multor economisti
interesaţi să descifreze mecanismul de desfăşurare şi mai ales
cauzele şi factorii determinanti. Desigur nu există un răspuns unic
ciclurilor economice fiind rezultatul deplasarii cererii globale unde
scaderea acestuia diminuiaza valoarea productiei iar cersterea ei
respectiv sporirea productiei, in acest sens analiza diferitor teorii pot
conduce la gruparea lor in doua categorii:
Teorii interne.
Teorii externe.
Acestea la rindul lor include cauze multiple si complexe
bazate pe actiunea factorilor economici, naturali, sociali, politici.
Cauzele externe sunt: cresterea populatiei, inventiile si inovatiile,
razboaiele sau evenimentele politice.
Cele interne sunt reprezentate de factori din cadrul
economiei nationale: consumul, investitiile, creditele,
supraacumularea de capital, modificarea eficientei capitalului,
activitatea guvernamentala.
29
Material de sinteză la subiectul -4-

Evoluţia ciclică are o determinare obiectivă, însă agenţii
economici şi guvernele promovează măsuri pentru atenuarea
undelor ciclului economic şi în special a recesiunii şi a efectelor
negative pe care aceasta le generează.
Măsurile anticriză se fundamentează pe:
adevarurile formulate de stiinta economica;
cunoasterea interdependentelor economice;
o informare prompta si reala asupra evolutiei activitatii.
Prima realizare in acest sens apartine economistului englez J.M.
Keynes si dateaza din deceniile 4-5 ale secolului XX. Ele au
evoluat,devenind mai ample si mai coerente,fiind azi alcatuite din:
Politica monetara si de credit, care foloseste ca instrumente :
rata dobanzii; creditul; masa monetară. Acestea sunt
aplicate diferentiat pe cele doua faze (stari) ale ciclului
economic dupa cum urmeaza :
- in conditii de boom prelungit se urmareste franarea cererii de
bunuri de consum si a investitiilor prin :
- majorarea ratei dobanzii ;
- impunerea de restrictii la acordarea de credite ;
- efectuarea unui control mai riguros al masei banesti.
- in faza de recesiune se urmareste stimularea productiei si a
investitiilor prin :
- reducerea ratei dobanzii ;
- sporirea volumului de credite ;
- cresterea masei monetare.
b) Politica cheltuielilor publice, care consta in cresterea in
faza de recesiune a cheltuielilor de la bugetul de stat pentru:
- a mari cererea globala;
- a impulsiona productia;
- a realiza trecerea la faza de expansiune.
Cheltuielile publice sunt orientate spre:
- achizitii de stat;
- investitii cu caracter social-cultural;
- investitii in intreprinderile publice.
30
În faza de boom cheltuielile publice (bugetare) se reduc.

c) Politica fiscala, care utilizeaza parghia fiscala (impozite si
taxe) in scopuri anticiclice in mod diferentiat:
- in faza de recesiune, unde statul reduce fiscalitatea, stimulînd
consumul si investitiile;
- in faza de boom, statul majoreaza fiscalitatea, pentru a frana
consumul si investitiile.
Politica cheltuielilor publice si politica fiscala formeaza
impreuna politica bugetara, intrucat utilizeaza componente ale
bugetului de stat. Pana prin anii’70, politica monetara si de credit si
cea fiscala au fost promovate in mod corelat urmarind fie cresterea
economica, fie franarea (temporizarea) acesteia, fiind numite
politici economice conjuncturale bazate pe cerere sau politici de
tipul “stop and go” (“stai - mergi”). De la mijlocul deceniului opt s-
a recurs la programe anticiclice denumite “mix policy”, bazate pe
promovarea diferentiata de masuri monetare (care vizeaza dinamica
preturilor si a inflatiei) si bugetare (care urmaresc volumul
activitatii economice si acoperirea deficitului bugetar prin credite si
nu prin emisiune de moneda).
1. Caracterizaţi fluctuaţile ciclice în raport cu alte forme de
fluctuaţii ale activităţii economice.
2. Definiţi ciclicitatea, ciclul economic.
3. Precizaţi şi caracterizaţi tipurile esenţiale de cicluri
generale.
4. Sesizaţi deosebirile dintre faza ascendentă şi faza
descendentă a ciclului economic.
5. Identificaţi elementele caracteristice a ciclului lung.
6. Definiţi criza, ca fază a ciclului economic decenal.
7. Identificaţi cauzele evoluţiei ciclice a economiilor
contemporane.
8. Argumentaţi evoluţia politicilor anticriză.
Teste grilă:
31
1. Precizaţi care este sensul corect al înţelegerii ciclului economic:

a) perioada de la începutul unei crize şi până la sfârşitul
acesteia;
b) perioada de la încheierea unei crize şi până la începutul
alteia;
c) perioada de la începutul uni crize şi până la revigorarea
activităţii economice;
d) perioada de la începutul unei crize şi până la începutul
crizei următoare.
2. Care este succesiunea corectă a fazelor ciclului economic
decenal?
a) avânt, criză, înviorare, depresiune;
b) înviorare, avânt, criză, depresiune;
c) criză, depresiune, înviorare, avânt;
d) depresiune, criză, înviorare, avânt;
e) avânt, criză, depresiune, înviorare.
3. Care dintre precizările de mai jos, referitoare la ciclurile
economice lungi, seculare, sunt corecte?
a) se întind de regulă pe durata a 100 ani;
b) se încadrează în categoria ciclurilor "specifice" sau
"intermediare";
c) integrează totdeauna patru faze;
d) includ numai anumite ramuri şi anumite ţări;
e) toate răspunsurile sunt greşite.
4. Marcaţi variantele greşite privitoare la înţelegerea crizei ca fază
a ciclului economic:
a) criza este o perioadă lentă de restructurare, în cursul
căreia se manifestă fenomene negative precum: scăderea
producţiei, a salariilor şi a schimburilor;
c) criza este o ruptură temporară, dar deseori violentă a
evoluţiei ascendente a economiei;
d) criza se traduce printr-o cădere brutală a profiturilor
întreprinderilor;
e) criza urmează după punctul maxim de creştere dintr-un ciclu.
32
1. Abraham Frois G. - Economia politica, Editura Humanitas,
Bucuresti, 1994.
3. Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John Willy &
Sons, Inc. N. Y., 1993.
4. Basno C., Dardac N., Constantin F. - Moneda, credit, banci,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994.
Bucuresti, 1997.
10. Dornbusch R., Fischer S. - Macroeconomia, Editura Sedona,
Timisoara, 1997.
14. Pirvu Gh. (coord.) - Economie - manual universitar, Editura
Bucuresti, 1998.
33
17. Samuelson P. A., Nordhaus W. D. - Economics, Edition XV,

McGraw- Hill, Inc. N. Y., 1995.
2001.
ASEM, 1998.
TEMA 4: Piata muncii. Şomajul
După însuşirea acestei teme, studentul va reuşi, cu

siguranţă:
• să descrie echilibrul pe piaţa muncii;
• să determine cauzele şomajului;
• să analizeze principalele forme a şomajului;
• să explice modelul ratei naturale a şomajului
• să analizeze interdependenţa dintre şomaj şi creşterea
economică;
• să identifice măsurile politicii sociale active şi pasive
• să interpreteze politica RM în vederea diminuării
şomajului.
Conţinutul temei:
1. Echilibrul pe piaţa muncii şi salariul real.
2. Şomajul: formele şi cauzele apariţiei lui.
3. Ocuparea şi rata naturală a şomajului.
4. Costurile şomajului. Legea lui Okun.
5. Politici macroeconomice adoptate pentru reducerea
şomajului.

Piaţa muncii reprezintă ansamblul tranzacţiilor cu forţă de
muncă în raport cu cererea şi oferta de muncă.
34
Şomajul (U) reprezintă excedentul cererii de muncă faţă

de oferta de muncă.
O persoana se considera şomer daca este aptă de muncă,
este în cautarea unui loc de muncă, este înregistrată la bursa muncii
(Oficiul de forţă de muncă) şi este disponibilă în orice moment să se
angajeze în câmpul muncii.
Cererea de muncă (Dm) reprezintă necesitatea de munca
salariată ce se formează în economie la un moment dat.
Oferta de muncă (Sm) reprezintă volumul de muncă ce
poate fi depus de populaţia unei ţări în condiţii salariale într-un
moment dat.
Echilibrul pieţei muncii poate fi reprezentat pe graficul ce
urmează.
U Dm
Sm
Locuri de muncă
Graficul 4.1. Echilibrul pieţii muncii.

Există următoarele tipuri de şomaj:
*fricţional, caracteristic unei perioade scurte de timp, este
legat de schimbul locului de muncă, sau a celui de trai.
*structural, ţine de schimbarea structurii economiei
naţionale.
35
*tehnologic, este determinat de înlocuirea vechilor

tehnologii cu cele noi cauzând, la rândul său, reducerea numărului
locurilor de muncă.
*sezonier, care ţine de persoanele care lucrează în anumite
peiroade ale anului.
*ciclic, care sunt legate de ciclurile economiei, în deosebi
în perioada de declin.
*voluntar, se explică prin aceea ca o persoană binevol se
află în somaj, numit şi somaj clasic.
*involuntar, care este independent de voinţa persoanei,
numit şi şomaj keynesian.

Populaţia totală reprezintă suma dintre populaţia inaptă
(Pi) şi popualtia aptă (Pa) de muncă.
Pt = Pa + Pi
Populaţia aptă reprezintă suma dintre (Pan), populaţia aptă
neocupată (şomeri, militari în termen, elevi, studenţi) şi (Pao),
populaţia aptă ocupată (persoane care desfăşoară o activitate fie ca
salariaţi, fie pe cont propriu).
Pa = Pan + Pao
Ocuparea reprezintă un proces complex de transformare a
resurselor potenţiale de muncă într-un factor real de producţie.
Ocuparea se realizează prin atragerea populaţiei apte de muncă în
activităţi utile societăţii. Gradul de ocupare este raportul
procentual dintre populaţia aptă ocupată şi populaţia aptă.
Go=Pao/Pa * 100%, unde: Go este gradul de ocupare.
Gn=Pan/Pa * 100%, unde: Gn este gradul de neocupare.
Ocuparea deplină semnifică faptul ca 96-97% din
populaţia aptă sunt utilizate efectiv, iar diferenţa de 3-4% constituie
şomajul natural (Un). Rata şomajului natural se va calcula:
Rn =Un / Pa*100% , unde Rn - rata şomajului natural.
Nivelul şomajului se poate exprima absolut ca masă a
şomajului (numărul şomerilor) sau relativ, ca rată a şomajului.
36
Rata şomajului, Ru poate fi calculată ca raport procentual

între masa şomajului şi populaţia aptă de muncă / aptă ocupată.
Ru = Nr. şomerilor/Pa * 100% sau
Ru = Nr. şomerilor/Pao * 100%

Să presupunem că o persoană este angajata în cîmpul
muncii la un moment dat. Ea câstigă un salariu şi respectiv crează o
parte din venit pentru societate sub diferite impozite achitate. În
cazul când persoana nu mai este angajată ea va pierde partea din
venit pe care o primea, restul constituind pierderea societăţii.
Adică schematic vom avea următoarea situaţie: dacă U↓
=> Po↑ => VP↑ => VPD↑ => C↑ => Ib↑ => Y↑. Deci, putem afirma,
ca prin existenţa sa şomajul determină pierderea unei părţi din
producţia potenţială a societăţii. Prin urmare, interdependenţa dintre
şomaj şi creşterea economică a fost analizată de economistul Okun
care mai apoi şi a fost numită Legea lui Okun.
Conform Legii lui Okun reducerea şomajului cu un
procent (%) peste nivelul său natural va duce la o creştere a
producţiei (PIB) cu 2-3% peste nivelul său potenţial. Ecuaţia Legii
lui Okun este:
ΔPIB = -β * ΔU , unde:
ΔPIB – abaterea PIB efectiv de la cel potenţial, care
se calculează:
ΔPIB = (Y*-Y)/Y* , unde:
Y – PIB real;
Y* - PIB potenţial.
β – coeficientul de sensibilitate a PIB-ului faţă de
dinamica şomajului ciclic (primeşte valori între 2-3%).
ΔU = Uefectiv – Unatural , unde:
ΔU – reprezintă şomajul ciclic.
37
1. Definiţi şomajul, rata şomajului, piaţa muncii, populaţia
ocupată.
2. Identificaţi particularităţile caracteristice unui şomer.
3. Argumentaţi cauzele apariţiei şomajului.
4. Expuneţi importanţa legii lui Okun.
5. Analizaţi situaţia pieţii muncii în Republica Moldova.
Teste grilă:
1. Piaţa muncii funcţionează:
a) la nivelul de ramură;
b) la nivelul de domeniu de activitate;
c) la scara mondială;
d) la nivel de ţară;
e) de profesiuni.
2. Există şomaj atunci când cererea de muncă este în raport cu
oferta de muncă:
a) mai mare;
b) mai mică;
c) egală.
3. Numărul şomerilor a crescut cu 20%, iar populaţia ocupată
cu 5%. Cu cât a crescut rata şomajului?
a) cu 114,28%
b) cu 14,28%;
c) cu 15%.
4. Populaţia unei ţări este de 25 milioane locuitori, din care
25% populaţia inaptă de muncă. Rata de activitate este de 75%, rata
şomajului de 10%. Numărul şomerilor este:
a) 468750;
b) 156250;
c) 1406250.
38
Probleme:
1. Populaţia totală a unei ţări este de 53000000 locuitori.
Populaţia activă disponibilă este de 40000000 persoane, din care
populaţia ocupată reprezintă 34000000 persoane. Ştiind că rata
şomajului este de 7%, să se calculeze:
a) numărul celor inapţi ;
b) rata inapţilor;
c) numărul şomerilor;
d) gradul de ocupare a forţei de muncă.
2. Într-o ţară, populaţia aptă de muncă este de 25000000
persoane, având un grad de ocupare de 75%. Dintre persoanele
neocupate, 800000 nu sunt în căutarea unui loc de muncă (nedorind
să se angajeze), iar 250000, deşi au depus cereri de angajare, nu
sunt disponibile să se angajeze imediat. Să se calculeze:
a) populaţia ocupată;
b) numărul de şomeri;
c) rata şomajului.
3. La o populaţie totală de 43800000, rata celor inapţi de
muncă este de 35%, numărul şomerilor este de 1935000 persoane,
iar 25000000 de persoane sunt angajate. Să se determine numărul
locuitorilor inapţi, numărul persoanelor apte de muncă, gradul de
ocupare a forţei de muncă, rata şomajului.
4. Piaţa muncii cunoaşte, la nivelul unei ţări, următoarea
evoluţie în perioada 2002-2005:
Anul Numărul şomerilor Populaţia activă
(mii persoane) (mii persoane)
2002 3329 15264
2003 3732 15375
2004 3951 15443
2005 3980 15628
Să se determine evoluţia ratei şomajului şi să se interpreteze
rezultatul.
39
Bucuresti, 1994.
2. Floricel C., Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale, Bucureşti,
Ed. Economică, 2001.
Sons, Inc. N. Y., 1993.
5. Babeanu M., Babeanu M. - Piaţa si sistemul de piete, Fundatia
"Scrisul Romanesc", Craiova, 1998.
6. Babeanu M. (coord.) - Economie politica, vol. II, Editura Argus,
Craiova, 1993.
7. Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica, Macroeconomie
şi politici macroeconomice, -Bucureşti: Ed. ALL
Educaţional, l998.
9. Dobrota N. - Economie politica, Editura Economica, Bucuresti,
1997.
Sedona, Timişoara, 1997.
Economie politică, vol. II, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
14. Pirvu Gh. (coord.) - Economie - manual universitar,
Editura Universitaria, Craiova, 2001.
Bucureşti, 1998.
аспекты рыночной и переходной экономики, -Кишинёв:
Эврика, 2001.
40
17. Samuelson P. A., Nordhaus W. D. - Economics,

Edition XV, McGraw- Hill, Inc. N. Y., 1995.
2001.
ASEM, 1998.
Tema 5: Inflaţia – dezechilibru macroeconomic

siguranţă:
• să definească inflaţia;
• să identifice natura inflaţiei;
• să descrie tipurile şi cauzele inflaţiei;
• să analizeze inflaţia prin cerere şi inflaţia prin ofertă;
• să analizeze interdependenţa dintre şomaj şi inflaţie în
perioadă scurtă şi lungă de timp;
• să evalueze consecinţele inflaţiei;
• să explice măsurile antiinflaţioniste la general şi la
particular pentru RM.
Conţinutul temei:
1. Inflaţia: natura, tipurile şi indicatorii inflaţiei
2. Cauzele şi formele inflaţiei
3. Inflaţia şi rata dobânzii. Ecuaţia lui Fisher
4. Politici antiinflaţioniste.

Dacă oferta de caviar ar fi la fel de abundentă ca şi cea de
cartofi, atunci preţul caviarului -- adică raportul de schimb între
caviar şi bani sau între caviar şi alte bunuri -- s-ar schimba
considerabil. În cazul acesta ne-am putea procura caviar cu sacrificii
41
mult mai reduse decât cele necesare azi. În mod analog, ca urmare a
unui spor al cantităţii de bani, puterea de cumpărare a unităţii
monetare scade şi odată cu ea scade, de asemenea, cantitatea de
bunuri ce pot fi obţinute în schimbul unei unităţi monetare.
În secolul al XVI-lea, odată cu descoperirea şi exploatarea
resurselor americane de aur şi argint, cantităţi enorme de metal
preţios au luat drumul Europei. Rezultatul acestei creşteri a
cantităţii de bani a fost o tendinţă de creştere a preţurilor în Europa.
În mod analog, astăzi, când vreun guvern sporeşte cantitatea banilor
de hârtie, rezultatul este o tendinţă de scădere a puterii de
cumpărare a unităţii monetare şi preţurile cresc. Numim aceasta
inflaţie.
Inflaţia contemporană reprezintă un dezechilibru structural,
monetaro-material, care reflectă existenţa în circullaţe aunei mase
monetare excedentare în raport cu neviile economiei, ceea ce
determină creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor si
deprecierea monedei naţionale.
În mărime absolută, inflaţa constă în decalajul existent
între cererea abslolută nominală şi cantitatea reală de bunuri şi
servicii pe care agenţii economici le pot oferi efectiv pe piaţă. În
acest sens, inflaţia reprezintă un excedent de masă monetară (cerere
nominală solvabilă),care nu are acoperire într-o ofertă reală de
bunuri şi servicii.Mărimea inflaţiei este măsurată tocmai prin
excedentul de monedă în circulaţie, fără acoperire în bunuri sau
servicii necesare populaţiei
În mărime relativă, inflaţia este măsurată prin:
• Indicele general al preţurilor sau deflatorul PIB sau PNB;
• Indicele preţurillor bunurilor de consum (indicele costului
vieţii );
• Modificarea puterii de cumpărare a banilor;
• Devansarea creşterii indicatorilor macroeconomici (PIB,
PNB) de către masa monetară existentă în circulaţie.
Rata inflaţiei este indicatorul ce măsoară scăderea puterii de
cumpărare a monedei şi se află în raport invers proporţional cu
indicele preţurilor.
42
rif = (IP – 1)·100, unde:

rif = rata inflaţiei;
IP = indicele de măsurare a inflaţiei.
Pentru operarea transformării PIB-ului nominal în PIB real
se apelează la indicii Laspeyres, Paashe şi Fisher ( deflatori ai PlB-
ului).
Indicele Laspeyres (sau indicele agregat al preţurilor) arată
evoluţia preţurilor în două perioade comparabile de timp, dacă
structura P.N.G.-ului produs nu se modifică. În acest caz, structura
P.N.G.-ului din perioada de bază se acceptă ca intactă, iar
modificările în producere şi consum legate de progresul tehnico-
ştiinţific nu se iau în consideraţie. Indicile vizat se determină prin
formula:
Indicele Laspeyres: IL = p1Q0 / p0Q0;
Acest indice supraestimează puţin ritmul de creştere a
preţurilor deoarece modificările în structura de bunuri, care
generează efecte de substituire nu se iau în consideraţie.
Indicele Paasche parţial înlătură neajunsurile indicelui
Laspeyres prin acceptarea în calitate de măsură a structurii
de producere a bunurilor d i n anul curent. Relaţia matematică
are următoarea formulă:
Indicele Paasche: IP = p1Q1 / p0Q1;
Cu toate acestea indicele Paasche posedă carenţa
supraestimării schimbărilor structurale şi prin aceasta respecti v
se subestimează ritmul de creştere a preţurilor.
Indicele Fisher neutralizează imperfecţiunile ambilor
indici analizaţi mai sus. Formula acestui indicator este:
Indicele Fisher: IF =V IP * IL
Indicatorul frecvent utilizat în practică este cunoscut sub
denumirea de indicele preţurilor de consum, care de fapt reprezintă
indicele Laspeyres, calculul căruia are ca suport un "coş" fixat de
bunuri şi servicii de consum. Scopul calculului acestuia constă în
evaluarea modificării valorii unui set fix de consum pentru
estimarea dinamicii nivelului inflaţiei.
43
Ex: Modul de calcul a indicelui preţului de consum (IPC)
Tabelul 5.1
Nr Grupele de Ponderea % Creşterea Participarea
mărfuri în a grupei în medie fiecărei
eşantion, % eşantion anuală a grupe în
preţurilor IPC (2*3)
1. Locuinţă, confort 22 30 6,60
personal
2. Alimente 28 22,5 6,3
3. Îmbrăcăminte 15 15 6,3
4. Educaţie 10 13 2,25
5. Sănătate 8 25 1,3
6. Diverse 17 27,5 2,00
Tot 100% 23,12%
al
Îndicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) exprimă

modificarea medie ponderată a cheltueililor pe care o familie
reprezentativă le face pentru procurarea bunurilor de consum
incluse într-un coş. Se determină după formula:
p1 Q0
IPC = ----------- * 100%, unde
p0 Q0
IPC= indicele preţurilor bunurilor de consum;
p1=preţurile bunurilor cumparate în perioada curentă;
p0=preţurile bunurilor cumpărate în perioada de bază.
Deci, se constată o creştere a preţurilor la bunurile de

consum, pe ansablul în economie, de 23,12%, creştere ce se poate
determina direct înmulţind ponderea procentuală a grupei în
eşantion cu creşterea medie anuală a preţurilor la bunurile care
alcătuesc respectiva grupă. Rata inflaţiei în economie este de
23,12%, iar IPC de 123,12%.
44

Principalele cauze care au dus la apariţia şi evoluţia
fenomenului inflaţionist sunt:
 dezechilibrul între cerere şi ofertă;
 creşterea costurilor;
 excesul ofertei de monedă;
 dezechilibrul dintre consum şi investiţii;
 supradimensionarea cheltuielilor publice în raport cu
mijloacele lor de finanţare;
 structurile economice, sociale şi psihologice (de care
acestea sunt legate) etc..
Deci, cauzele care au adus la apariţia şi evoluţia
fenomenului inflaţionist pot fi multiple, fiecare dintre ele generând
o formă specifică de inflaţie. Se disting următoarele forme de
inflaţie:
• Inflaţia prin monedă este determinată prin emisiunea
excesivă de monedă, urmare a deciziilor organismelor
economice specializate de a-şi spori activele lor (banii de
credit), prin suplimentarea ofertei de monedă.
• Inflaţia prin credit este generată de creşterea excesivă a
creditului, ceea ce determină un excesiv de cerere
nominală pentru bunuri de consum, în raport cu oferta
existentă.
• Inflaţia prin cerere este determinată de mărimea cererii
solvabile peste nivelul de bunuri, economia neavând
capacitatea de a creşte volumul producţiei, astfel încât o
parte a cererii rămâne nesatisfăcută.
• Inflaţia prin ofertă este cauzată de insuficienţa producţiei
în raport cu cererea existentă. Creşterea veniturilor
(salariilor) nu este însoţită de o creştere mai accentuată a
productivităţii şi a producţiei, pe piaţă înregistrându-se o
penurie de bunuri şi servicii, iar preţurile acestora cresc.
45
• Inflaţia prin costuri este determinată de sporirea costurilor

deproducţie. Scumpirea materiilor prime şi a energiei,
creşterea salariilor nominate fără acoperire în creşterea
productivităţii muncii, majorarea obligaţiilor fiscale ale
agenţilor economici contribuie la creştera costurilor de
producţie, care se transferă asupra preţurilor de vânzare,
deoarece producătorii urmăresc să recupereze aceste
cheltueli şi să-şi asigure un profit.
• Inflaţia monetară, caracterizată printr-un ritm mediu anual
de creştere a preţurilor la bunurile de consum până la 3%;
• Inflaţia moderată, unde creşterea preţurilor este cuprinsă
între 3% şi 6%;
• Inflaţia rapidă, când ritmul de creştere a preţurilor este
cuprins între 6-10%;
• Inflaţia galopantă, (cu două cifre), dacă creşterea
preţurilor depăşeşte 10%
• Hiperinflaţia, când ritmul anual de creştere depăşeşte
50%.
Fenomenul inflaţionist este prezent în toate economiile
contemporane, dar gravitatea acestui dezechilibru este evidenţiată
de mărimea ratei inflaţiei, care diferă de la o ţară la alta. Inflaţia
trebuie apreciată şi prin corelarea acesteea cu principalii indicatori
macroeconomici. Pe baza acestor corelaţii se disting:
• creşterea economică inflaţionistă,
• creşterea economică neinflaţionistă,
• stagflaţia,
• slumpflaţia.
Creşterea economică neinflaţionistă semnifică o inflaţie
modernă, controlată de guvern şi de alţi factori de decizie
macroeconomică şi se caracterizează printr-o creştere economică
superioară ratei inflaţiei. Are un efect pozitiv, asupra evoluţiei
economice.
46
Creşterea economică inflaţionistă reflectă o situaţie

nefavorabilă a economiei, în care rata inflaţiei devansează creşterea
producţiei.
Stagflaţia reflectă fenomenul de stragnare sau recesiune
economică, însoţită de o inflaţie puternică.
Slumpflaţia reflectă o criză economică însoţită de o inflaţie
puternică (hiperinflaţie).
Uneori în economie se poate manifesta deflaţia (opusul inflaţiei),
stare caracterizată prin încetinirea generală a activităţii economice,
scăderea preţurilor, a venitului naţional, nivelului de ocupare a
forţei de muncă.

Încă din prima treime a secolului XX, renumitul economist
american Irving Fisher a atras atenţia asupra legăturii dintre inflaţie
şi dobândă. După el, rata dobânzii reale este determinată de rata
nominală a dobânzii şi de rata inflaţiei astfel:
de= i – r ife
e
În care: d =rata previzibilă a dobânzii reale;
i=rata dobânzii nominale;
r ife =rata previzibilă a inflaţiei.
Ecuaţia (1) este cunoscută deja sub numele de ecuaţia lui
Fisher şi s-a impus în literatura de specialitate prin constatările
foarte importante cu privire la creşterea masei monetrare, inflaţiei şi
ratei dobânzii.
Pe termen lung, practica economică demonstrează că rata
dobânzii reale tinde spre nivelul corespunzător angajării integrale a
forţei de muncă, nivel pe care îl vom nota cu d iar inflaţia reală, pe
care o vom nota cu r if, coverge spre nivelul inflaţiei previzibile.
Ţinând cont de aceste două realităţi, avem:
de = d şi re = rif
putem scrie o relaţie valabilă pe termen lung şi anume:
i = d + rif
Presupunând că d* este constant, ecuaţia (2) ne sugerează că,
pe termen lung, când toate ajustările au avut loc, o creştere a
47
inflaţiei este reflectată în întregime în rata dobânzii nominale care la

rândul ei creşte pe măsura creşterii inflaţiei.
Existenţa unei legături aşa de puternice dintre inflaţie şi rata
dobânzii nominale se datorează faptului că, pe termen lung, rata
dobânzii reale este neafectată de ansamblul tulburărilor monetare.

Urmărind asigurarea unei cât mai mari stabilităţi proceselor
economice şi reducerea efectelor negative ale evoluţiilor ciclice,
diferiţi agenţi economici şi în general statul, adoptă o serie de
măsuri. Surprinzând modalităţi fundamental diferite de percepere a
cauzelor fluctuaţiilor ciclice, politicile anticriză pot fi structurate pe
două mari categorii:
a) politici anticiclice având ca obiectiv influenţarea cererii
agregate;
b) politici anticiclice bazate pe ofertă.
a) Punctul de reper al adaptării unor asemenea modalităţi de
depăşire a situaţiei create îl constituie marea depreciere economică
din anii '30, iar teoreticianul de marcă este J.M.Keynes, care a
demonstrat necesitatea acţiunii asupra cererii globale, care poate
stimula şi redresa producţia. În această viziune, problema centrală
este găsirea modalităţii optime de control din partea guvernului
asupra cererii agregate, pe această cale obţinându-se niveluri
ridicate de utilizare a forţei de muncă, concomitent cu rate
acceptabile a inflaţiei.
Pentru atenuarea efectelor negative ale fluctuaţiilor ciclice,
se folosesc mai multe instrumente de politiici economice:
cheltuielile publice, sistemul de impozite şi taxe, masa monetară şi
rata dobânzii, sistemul asigurărilor sociale etc. Fundamentate de
către economistul englez Keynes, politicile anticriză se constituie
într-o componentă a politicii economice pe termen scurt şi pot fi
grupate în trei mari categorii: politica cheltuielilor publice, politica
monetară şi de credit şi politica fiscală.
Politica cheltuielilor publice, se bazează pe majorarea
cheltuielilor bugetului administraţiei centrale în faza de recesiune
48
chiar cu preţul unui deficit bugetar, cu scopul de a menţine sau

impulsiona cererea agregată (pentru a stimula producţia în vederea
trecerii la faza de expansiune).
Cheltuielile publice implică transferuri de venituri şi acţiuni
asupra cererii globale prin achiziţii de stat, investiţii cu caracter
social-cultural şi investiţii în întreprinderi publice. Un mare rol
revine majorării prestaţiilor şi alocaţiilor de securitate socială
(ajutoare de şomaj, alocaţii familiale, de reciclare profesională etc.)
care permit în faza de recesiune să fie atenuate fluctuaţiile
veniturilor disponibile pentru numeroase categorii ale populaţiei.
Politica monetară şi de credit, are ca principale instrumente
rata dobânzii, creditul şi masa monetară. Ele se aplică diferenţiat în
funcţie de starea conjuncturii. Astfel, pentru stimularea creşterii
economice, în fazele de stagnare sau recesiune se aplică dobânzi
mai reduse care stimulează pe investitori şi creditul iar în fazele de
avânt, când preţurile au tendinţă de creştere, se acţionează în
direcţia restrângerii masei monetare prin creşterea dobânzii şi
promulgarea unor restricţii suplimentare la acordarea de credite.
Politica fiscală constă în a utiliza sistemul de impozite şi
taxe în scopuri anticiclice, ridicând sau diminuând nivelul
fiscalităţii, în vederea frânării sau stimulării investiţiilor şi
producţiei. Astfel, în condiţiile de recesiune se poate proceda la
reducerea fiscalităţii (gradul de impozitare directă a veniturilor şi de
taxare a consumului), lăsând la dispoziţia agenţilor economici
particulari, o cotă mai mare din profit.
b) Politicile anticiclice bazate pe ofertă, preconizează că
pentru a influenţa evoluţia ciclică, esenţial, este ameliorarea
stimulentelor pentru producători, pentru a-şi spori oferta agregată.
În vederea atingerii acestui scop, pot fi adoptate două categorii de
măsuri: efectuarea unor reforme structurale orientate spre
extinderea concurenţei şi a preţurilor libere prin eliminarea centrelor
de forţă economică (oligopoluri, centrale, sindicate); folosirea unor
pârghii economice care să îmbunătăţească perspectivele de profit
ale producătorilor (ex.reducerea fiscalităţii).
49
Politicile anticiclice bazate pe influenţarea ofertei au fost

aplicate în mod coerent pentru prima dată în SUA, în vederea
depăşirii marii depresiuni din anii '30, program cunoscut sub
numele de New Deal. După al doilea război mondial, asemenea
măsuri, cu accente specifice, au devenit o practică curentă în ţările
din Europa Occidentală, Canada şi Japonia. Atenuarea fluctuaţiilor
ciclice, din economiile ţărilor dezvoltate până la jumătatea anilor '70
au sădit încredere în viabilitatea politicilor anticiclice care vizează
influenţarea cererii agregate în raport cu starea concretă a
economiei.
1. Definiţi fenomenul inflaţionist.
2. Caracterizaţi formele existente ale inflaţiei.
3. Definiţi principalii indicatori de măsurare a inflaţiei.
Alcătuiţi un exemplu de calcul a acestor indicatori.
4. Argumentaţi cauzele apariţiei inflaţiei.
5. Analizaţi evoluţia politicii antiinflaţioniste a Republicii
Moldova.
Teste grilă:
1. Cînd preţurile cresc de 5 ori, rata inflaţiei este:
a) 400%;
b) 300%;
c) 500%.
2. Hiperinflaţia poate avea ca efect:
a) creşterea accelerată a valorii banilor;
b) creşterea economiilor populaţiei;
c) dezvoltarea trocului.
3. Care din următoarele afirmaţii privind rata inflaţiei
sunt adevărate:
a) măsoară scăderea puterii de cumpărare a monedei;
b) măsoară creşterea puterii de cumpărare a monedei;
c) nu există nici o legătură între două noţiuni.
50
4. Printre cauzele care determină apariţia şi dezvoltarea

fenomenului inflaţionist se numără:
a) excesul ofertei de monedă;
b) excesul cererii de monedă;
c) dezechilibrul dintre cerere şi ofertă;
d) creşterea generalizată a preţurilor;
e) deprecierea monedei naţionale.
Probleme:
1. Volumul total al tranzacţiilor din economie la momentul T0
este T = 2000 mld. u.m., masa monetară aflată în circulaţie de 300
mld. u.m., iar viteza de rotaţie de 5 rotaţii/ciclu. În momentul T1
viteza de rotaţie scade la 4 rot/ciclu. Ce se întîmplă cu nivelul
general al preţurilor? Dar dacă viteza de rotaţie creşte la 8 rot/ciclu?
2. Determinaţi rata şomajului ciclic în anul curent, necesară
pentru a micşora rata inflaţiei cu 6 puncte procentuale faţă de anul
precedent, dacă curba lui Phillips pentru economia naţională se
descrie prin următoarea ecuaţie:
п = п e - 0,5(Uef. - 0,06)
Cu cât ar trebui să crească şomajul, pentru ca inflaţia să scadă
cu 2 % ?
3. Structura producţiei unei ţări se prezintă astfel:
Bunuri de Bunuri de Bunuri de lux
capital consum
Perioada de bază
Preţ Producţie Preţ Producţie Preţ Producţie
0 70 300 50 450 55 250
1 85 350 60 400 60 350
2 100 300 75 500 80 400
Să se calculeze:
a)PNB în preţuri curente;
b) PNB în preţuri comparabile ale perioadei de bază;
c)Deflatorul PNB;
51
Indicatori Anul 2003 Anul 2005
Preţul unui automobil, lei 50.000,00 60.000,00
Preţul unei pâini, lei 2,50 3,00
Numărul de automobile produse, 100 110

unităţi
Cantitatea de pâine produsă, unităţi 500.000 450.000
4. Determinaţi valoarea indicelui general al preţurilor în
a.2005 după metoda Laspeyres şi după metoda Paasche, dacă
indicele preţurilor pentru 2003 este egal cu 100. Datele privind
evoluţia volumului de producţie şi preţurilor sunt prezentate în
următorul tabel:
Bucuresti, 1994.
Sons, Inc. N. Y., 1993.
52

Macroeconomie şi politici macroeconomice, -Bucureşti: Ed.
ALL Educaţional, l998.
Bucuresti, 1997.
Sedona, Timisoara, 1997.
12. Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ. -М.:
Изд-во МГУ. 1994.
Bucuresti, 1998.
16. „Preturile în Republica Moldova: Culegere Statistică,
2004”, Departamentul Statistică şi Sociologie, Chisinau, Statistica
2004.
17. Пышкина Т., Макроэкономика. Основные аспекты
рыночной и переходной экономики, -Кишинёв: Эврика, 2001.
2001.
53
Tabelul 5.2. Evoluţia inflaţiei în RM pentru perioada 1993-2004, %
Anul 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
lunile
Ianuarie 18,9 2,9 3,5 1,9 1,3 5,4 2,9 1,2 1,3 1,9 1,5
Februarie 21,6 2,3 2,5 0,4 0,4 1,5 1,3 0,3 -0,4 1,8 0,9
Martie 10 0,7 1,1 1 -0,1 0,6 0,1 0,3 0,5 0,9 0,6
Aprilie 5 0,6 1,1 0,8 0,7 2 1,6 1,5 1,9 1,5 0,9
Mai 2,7 0,4 0,8 0,6 0,2 4,1 1,4 0,5 1,6 0,5 0,5
Iunie 2,7 0,2 0,1 2 -1,1 7,2 4,4 -0,5 -3,4 1 0,1
Iulie 2,2 0,2 0,1 -1 -1,4 2,5 0,7 -1,7 -1,5 1,3 0,3
August - 0,1 0,2 -0,3 -0,8 -0,6 0,7 0,6 -0,5 -0,6 0,4 0,5
Septembrie 2,5 2,6 1,5 1,2 0,2 1,7 1,4 0,9 0,8 1,6 1,0
Octombrie 4,2 2,7 1,6 0,9 1,4 2,1 1 1,3 1,2 2,1 2,2
Noiembrie 100 3,5 6 1,4 1,1 8,6 4,3 0,8 1,1 1,2 1,1 1,8
Decembrie 159,2 2,9 2,9 0,8 1,5 7,8 5 0,8 1,9 1,9 0,7 1,6
Anual 104,0 23,8 15,1 11,2 18,3 43,7 18,4 6,3 4,4 15,7 12,5
Sursă: Rapoartele anuale ale BNM pentru perioada 1993-2005, Sintezele lunare ale BNM, 2005
54
Concluzii în baza tabelului 5.2.:

Fenomenul inflationist s-a făcut simţit în viaţa
oamenilor sub diverse forme, care au afectat într-o mare
măsură bunul mers al vieţii economice, sociale şi politice.
Republica Moldova a cunoscut fenomenul inflaţiei din anul
1991, odată cu destrămarea URSS si prăbuşirea sistemului
economic centralizat. Reducerea nivelului inflaţiei în ultimii
10 ani de la 104,6% în 1994 până la 12,5% în 2004 a
constituit o tendinţa pozitivâ în direcţia stabilizării leului
moldovenesc. Ar trebui să remarcăm că această diminuare a
inflaţiei a fost precedată de anumite fluctuaţii dure, uneori
chiar galopante precum ne-a demonstrat practica anilor
1998-1999, în care rata inflaţiei a variat între 18,3% si
respectiv 43,7%. Această decadere a survenit drept urmare a
crizei financiare din Rusia, Republica Moldova fiind captivă
acestei distorsiuni financiare de proporţii, dat fiind faptul că
aproximativ 70% din comertul exterior al ţării revenea
partenerilor săi estici. In anii următori, datorită îmbunătăţirii
situatiei macroeconomice şi respectiv, a politicii monetar-
creditare îndreptată spre stabilizarea schimbului valutar
procesele inflaţioniste au devenit mai previzibile.Totuşi, anii
1995-2003 se caracterizează prin practicarea de către Banca
Naţională a unor importante operaţiuni fiscale, fie prin
politica cursului de schimb, fie prin credite preferenţiale.
Operaţiunile cvasifiscale au contribuit la mărirea emisiunii
monetare şi au făcut mai dificil controlul de
lichidităţi.Aceasta exprimă insuficienta restructurare din
economia RM şi preluarea de către BNM a unor finanţări
care, în mod normal, ar fi trebuit să cadă în sarcina bugetului
public.Efectele inflaţiei afectează direct sau indirect întreaga
societate, se răsfrâng asupra vieţii economice prin creşterea
instabilităţii şi prin căutări febrile ale agenţilor economiei de
55
a diminua urmările sale negative Politicile inflaţioniste

necesare pentru diminuarea acestor efecte sunt:
1. Apărarea sau protecţia agenţilor economiei împotriva
creşterii preţurilor şi scăderîi puterii de cumpărare a banilor
care se realizează prin:
a. Indexarea;
b. Creşterea dobânzilor plătite pentru economiile păstrate la
instituţiile financiare;
c. Acordarea de compensaţii de către stat şi întreprinderi pentru
salariaţi, pensionari şicategorii ale populaţiei;
d. Subvenţionarea preţurilor unor produse pentru
a le menţine constante.
2. Diminuarea şi controlul inflaţiei:
a. Creşterea ratei dobănzii creditelor acordate de bănci;
b. Echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi externe;
c. Dezvoltarea activităţilor productive cu scopul de a mări
oferta de bunuri şi servicii.
Succesul luptei antiinflaţioniste presupune
încorporarea diferitelor măsuri prezentate, ca şi altele prin
„pachete de măsuri", în programe unitare care trebuie astfel
concepute, încât să se îmbine şi să se completeze cit mai bine
pe termen mediu şi lung, atât prin implicarea statului, cat şi
prin accentuarea rolului mecanismelor pieţei în reglarea
economiei. Experienţa ultimelor decenii atestă faptul că nici
una din remediile antiinflaţioniste nu s-a impus ca o soluţie
miracol. Esenţial este că procesul aducerii inflaţiei la limite
normale să continue cu fundamentarea căilor de trecere de la
stabilizarea economico-monetara la creşterea economică
autentică.
56
TEMA 6: Cerearea şi oferta agregată.

Modelul AD – AS de echilibru macroeconomic

siguranţă:
 să caracterizeze componentele cererii agregate;
 să descrie determinanţii cererii agregate;
 să analizeze consumul, funcţia şi factorii de influienţă a
consumului;
 să analizeze investiţiile, funcţia şi factorii de influienţă a
investiţiilor;
 să determine influienţa politicilor macroeconomice asupra
cererii agregate;
 să analizeze factorii de influienţă a ofertei agregate
 să explice curba ofertei agregate şi ecuaţia ei;
 să descrie oferta agregată în perioadă lungă;
 să descrie oferta agregată în perioadă scurtă;
 să descrie echilibrul dintre cererea agregată şi oferta
agregată.
Conţinutul temei:
1. Cererea agregată. Determinanţii cererii
agregate
2. Consumul - component al cererii agregate
3. Investiţiile ca component al cererii agregate.
4. Oferta agregată. Determinanţii ofertei agregate
5. Modelul clasic şi keynesian al ofertei agregate
6. Modelele ofertei agregate în perioada scurtă
7. Modelul AD – AS de echilibru macroeconomic.
Material de sinteză la subiectul - 1-

Cererea agregată (AD) reprezintă acea cantitate şi varietate
de bunuri economice pe care agenţii economici şi ceilalţi membri ai
57
societăţii sunt dispuşi să le cumpere în condiţiile unui anumit nivel

al veniturilor precum şi la un nivel dat al preţurilor bunurilor.
Componentele cererii agregate sunt:
Consumul (C), care este principala componentă a cererii
agregate, unde se includ începînd cu bunuri alimentare şi
nealimentare pînă la servicii culturale şi medicale;
Investiţiile interne brute (Ib) - cheltuielile efectuate de
firme sau familii în vederea creşterii stocului fizic de capital, adică
întru sporirea capitalului de bază;
Achiziţiile guvernamentale (G) – cheltuielile făcute de
guvern pentru cumpărarea de bunuri şi servicii necesare apărării
naţionale, efectuării unor lucrări de interes general, precum şi plăţii
salariaţilor guvernamentali. Achiziţiile guvernamentale se fac din
venitul bugetului de stat.
Exportul net (Xnet), care este diferenţa dintre export şi
import.
Deci, cererea agregată va avea următoatrea structură:
AD=C + Ib + G + Xnet
p
AD
Y
Graficul 6.1. Curba cererii agregate.
Cererea agregată este o funcţie descrescătoare faţă de preţ.

Principalii factori dependenţi ai consumului sunt:
- cantitatea de venit disponibil, (VD);
- economiile, (S).
58
Aşa deci, ceca ce nu se economiseşte se consumă. Într-o

formă mai scurtă funcţia consumului poate fi scrisă:
C = α + MPC * (Y-T), unde:
MPC – înclinaţia marginală spre consum, care ne arată cu
cât creşte consumul la creşterea cu o unitate a venitului.
MPC=ΔC/Δ(Y-T) ,unde:
Y – venit;
T – impozite şi taxe percepute;
(Y-T) – venit disponibil;
α - consum autonom (consum independent de nivelul
venitului).
APC=C/(Y-T) ,unde:
APC – înclinaţia medie spre consum.
C C=Y
C = α + MPC * (Y-T)
α
450
Y
Graficul 6.2. Funcţia consumului
După grafic rezultă, că consumul creşte odată cu venitul.
Însă la nivele scăzute ale venitului oamenii consumă mai mult decît
venitul, apelând la rezerve sau la împrumuturi.

Partea din venit care nu este destinată consumului reflectă
economisirea. Acesta se realizează în timp, fiind un flux, spre
deosebire de economii, care reprezintă un stoc.
S=Y–C
59
Înclinaţia medie spre economii APS:

APS = S/Y
Înclinaţia marginală spre economii MPS:
MPS = ∆S/∆Y
Deci venitul dacă nu se consumă se economiseşte. Iar
investiţiile sunt finanţate în totalmente din economii.
APC + APS = 1
MPC + MPS = 1
Economistul Keynes consideră că sporul de venit depinde de
multiplicatorul investiţiilor – k.
Multiplicatorul investiţiilor (k) este un coeficient numeric ce
indică mărimea creşterii venitului produsă prin creşterea cu o
unitate a investiţiei.
k = ∆Y/∆I
Valoarea sa este strâns legată de înclinaţia spre consum.
Deci k se află în relaţie de directă proporţionalitate cu înclinaţia
marginală spre consum şi inversă proporţionalitate cu înclinaţia
marginală spre economii.
Formula generală a multiplicatorului mai poate fi scrisă:
∆V = 1/e*∆I sau ∆V=1/1-c*∆I
Investiţiile pot fi efectuate în următoarele ramuri:
 în maşini şi echipamente,
 în construcţii,
 în stocuri etc.
Există investiţie brută şi netă:
Investiţia netă este dată de partea din venit cheltuită pentru
formarea factorului de producţie capital, adică pentru creşterea
volumului capitalului fix şi a stocurilor. Investiţia netă se
concretizează în acumularea netă de capital.
Investiţia brută este dată de valoarea investiţiei nete majorată
cu amortizarea capitalului; ea reprezintă formarea brută a capitalului
fix şi creşterea volumului stocurilor materiale.
Acceleratorul (a) indică efectul creşterii venitului asupra
investiţiilor.
60
Principiul acceleratorului consideră creşterea cererii de

mărfuri ca variabilă independentă ce influenţează mărimea
investiţiilor.
Formula de calcul a acceleratorului este:
a = I/∆Y, adică I = a*∆Y
Funcţia investiţiilor poate fi scrisă în felul următor:
I = Ī – d*i ,unde:
Ī – investiţiile autonome (care nu depind de rata dobânzii);
i – rata dobânzii;
d – coeficientul de sensibilitate a investiţiilor faţă de rata dobînzii.
Ib
Y
Graficul 6.3. Curba funcţia investiţiilor.
În procesul de efectuare a investiţiilor este necesar de
comparat rata dobânzii curentă cu rata aşteptată a profitului. Dacă
rata dobînzii este mai mare decât rata aşteptată a profitului, atunci
nu este rentabil de a apela la credit pentru a efectua investiţii.

Oferta agregată (AS) reprezintă totalitatea bunurilor şi
serviciilor produse într-o economie naţională de către toţi agenţii
economici, exprimată în formă valorică.
Oferta agregată va avea următoatrea structură:
AS = Sal. + R + Pr + D + A + Iind
61
Deci, AS va depinde în primul rînd de costurile efectuate pentru

producerea bunurilor şi serviciilor. Creşterea costurilor va duce la
micşorarea ofertei agregate.
Determinanţii ofertei agregate:
variaţia preţurilor la resurse nu va influenţa oferta agregată (ex:
existenţa resurselor proprii – forţă de muncă, pămînt);
modificarea productivităţii este direct proporţională cu oferta
agregată (ex: creşterea productivităţii va duce la majorarea
ofertei agregate);
schimbarea normelor economico-juridice (ex: majorarea taxelor va
duce la creşterea costurilor de producţie, la scăderea ofertei
agregate).
Curba ofertei agregate reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii
oferite pe piaţă la un anumit
nivel al preţurilor.
p
AS
Y
Graficul 7.1. Curba ofertei agregate.
Funcţia ofertei agregate în perioadă lungă este:
Y=f(K,L...)
Funcţia ofertei agregate în perioadă scurtă este:
Y=Y+α (p-pe ) , unde:
- K – capitalul ca factor de producţie;
- L – munca ca factor de producţie;
- Y – nivelul producţiei;
- p – preţul efectiv;
- pe – preţul aşteptat;
62
- α – coeficient de sensibilitate al ofertei agregate faţă de

preţuri.

a) Pentru prima dată modelul clasic al ofertei agregate a fost
analizat în anii ´30. Acesta caracterizează oferta agregată pe
perioadă lungă de timp şi are următoarele trăsături:
volumul de producţie se află la nivelul său potenţial;
volumul de producţie este influenţat doar de modificarea
factorilor de producţie şi nu este influenţat de
modificarea preţului;
modificarea factorilor de producţie în perioadă lungă este
relativ lentă;
preţurile şi salariul real sunt flexibile şi modificarea lor
menţine echilibrul,
orice modificare a nivelului preţului este influenţată de
variaţia cererii agregate.
p
LRAS
Y* Y
Graficul 7.2. Modelul clasic al ofertei agregate.
63
b) Modelul keynesian al ofertei agregate caracterizează oferta

agregată pe perioadă scurtă. Pentru prima dată a fost analizat la
începutul anilor ´60 şi are următoarele caracteristici:
1. economia naţională funcţionează în condiţiile ocupării
incomplete a factorilor de producţie;
2. preţurile sunt fixe şi foarte lent reacţionează la fluctuaţiile
pieţei;
3. mărimile reale sunt relativ flexibile şi se modifică în
dependenţă de fluctuaţiile pieţei.
La un nivel dat al preţurilor oferta agregată este foarte elastică.
p
SRAS
*
p
Y
Graficul 7.3. Modelul keynesian al ofertei agregate.
Orice modificare a ofertei agregate duce la variaţia venitului, preţul
rămânând constant.
Material de sinteză la subiectul – 6 -

Există 4 modele ale ofertei agregate în perioada scurtă:
1. modelul ofertei agregate cu salarii fixe;
2. modelul informaţiei imperfecte;
3. modelul imaginaţiilor greşite ale lucrătorilor;
4. modelul preţurilor inelastice.
În toate cele patru cazuri funcţia ofertei agregate are următoarea
interpretare:
Y=Y+α (p-pe)
64
(1) Modelul ofertei agregate cu salarii fixe.

Mulţi economişti presupun că salariul nominal în perioada scurtă
este rigid (neschimbat). Dacă salariul nominal rămîne intact
(inelastic) creşterea preţurilor diminuază salariul real şi munca
devine ieftină. Dacă salariul real se menţine constant (la nivel mic),
el va stimula firmele să angajeze mai mulţi lucrători, ceea ce în
consecinţă va duce la creşterea volumului de producţie şi respectiv
la creşterea ofertei agregate.
(2) În cazul modelului informaţiei imperfecte agenţii economici
nu cunosc informaţia reală, ce ţine de modificarea preţurilor. Deci,
există cazuri cînd are loc modificarea generală a preţurilor sau
nivelului preţului unui anumit produs, ceea ce respectiv va duce la
creşterea ofertei agregate.
Preţul şi oferta agregată sunt în dependenţă directă.
(3) În cazul modelului imaginaţiilor greşite, lucrătorii nu cunosc
noţiunile şi informaţia, ce ţine de salariul real şi nivelul preţurilor.
(4) Modelul preţurilor inelastice ne evidenţiază că există firme
cu:
- nivelul preţurilor flexibile,
- nivelul preţurilor stabile.
Primele stabilesc preţul în dependenţă de nivelul aşteptat al inflaţiei.
Celelalte au preţurile stabile în contracte în dependenţă de preţul
aşteptat.
p AS
p* A
AD
65
Y* Y
Graficul 7.4. Echilibrul economic general.
Interacţiunea dintre AD şi AS determină fixarea unui preţ de
echilibru (P*) şi a unui venit de echilibru (Y*).
Punctul A reprezintă nivelul de echilibru economic general.
Cunoaştem că AD şi AS reprezintă principalele instrumente cu care
putem analiza producţia, creşterea economică, inflaţia etc. Orice
modificare a lor va determina schimbări în primul rînd, în nivelul
producţiei, afectând astfel, creşterea economică, precum şi
schimbări la nivelul preţului, influenţând astfel, inflaţia.
1. Caracterizaţi componentele cererii agregate.
2. Descrieţi determinanţii cererii agregate.
3. Analizaţi consumul, funcţia consumului şi factorii de
influienţă a consumului.
4. Analizaţi investiţiile, funcţia investiţiilor şi factorii de
influienţă a investiţiilor.
5. Determinaţi influienţa politicilor macroeconomice asupra
cererii agregate.
6. Analizaţi factorii de influienţă a ofertei agregate.
7. Caracterizaţi curba ofertei agregate şi ecuaţia ei.
8. Descrieţi oferta agregată în perioadă lungă.
9. Descrieţi oferta agregată în perioadă scurtă.
10. Argumentaţi echilibrul dintre cererea agregată şi oferta
agregată.
Teste grilă:
1. Ştiind că funcţia consumului este C = 50+0,7V şi venitul
este de 1000 u.m., înclinaţia marginală spre consum este:
a. 0,8
b. 1
c. 0,7.
2. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate:
a. economiile sun surplusul venitului peste consum;
66
b. economiile sunt rezultatul comportamentului colectiv

al întreprinzătorului individual;
c. investiţiile sunt partea din venit pentru formarea
capitalului fix şi creşterea stocurilor;
d. investiţiile reprezintă rezultatul comportamentului
colectiv al consumatorului individual;
e. economiile reprezintă rezultatul comportamentului
colectiv al consumatorului individual;
f. investiţiile sunt rezultatul comportamentului colectiv al
întreprinzătorului individual.
3. Incitaţia spre investiţii are loc atunci când:
a. creşte rata dobânzii;
b. scade rata dobânzii;
c. rata rentabilităţii creşte;
d. riscul întreprinzătorului este minim.
4. Preveziunile optimiste privind evoluţia venitului determină
indivizii:
a. să sporească economiile;
b. să crească valoarea împrumuturilor destinate
consumului;
c. să sporească consumul;
d. să scadă consumul;
e. să scadă economiile.
Probleme:
1. Ştiind că ecuaţia consumului este: C = 35 + 0,65VD, să se
determine înclinaţia medie spre consum (APC) şi înclinaţia
marginală spre consum (MPC) pentru seria de valori ale venitului
disponibil de 100, 300, 500, 700, 900 şi 1 000 u.m.
2. Ce prognoză puteţi face referitor la cererea agregată, dacă
importul este mai mare ca exportul cu 200 mln. lei, cheltuielile
guvernamentale constituie 30 mln. lei, investiţiile – 20 mln.lei şi
cheltuielile de consum alcătuiesc 55% din PNB.
3. Se presupune că economia naţională se descrie prin
următoarele ecuaţii:
Y = C + Ib + G
67
Y = 6.000,
G = 1.500,
T = 1.500,
C = 300 + 0,75 · (Y – T),
I = 1.500 – 50 r
- Determinaţi economiile şi investiţiile private şi starea
bugetului pentru această economie.
- Găsiţi nivelul de echilibru al ratei dobânzii.
4. Determinaţi, în baza datelor din tabel:
- Care este nivelul consumului, dacă venitul naţional este
egal cu 1.350 u.m.?
- Care este nivelul investiţiilor neplanificate (în stocuri de
mărfuri), dacă venitul naţional este egal cu 1.450 u.m.?
Indicatorii Valoarea, u.m.
Consum autonom (α) 150

Investiţii planificate (Ip) 250
Cheltuieli publice (G) 400
Impozite (T) 250
Inclinaţia marginală spre consum (MPC) 0,65
Comentaţi răspunsul.
Bucuresti, 1994.
Sons, Inc. N. Y., 1993.
68

Bucuresti, 1997.
10. Dornbusch R., Fischer S. - Macroeconomia,
Editura Sedona, Timisoara, 1997.
11. Michael Burda, Charles Wyplosz –
Macroeconomie Perspectiva europeană, Editura All Beck,
Bucureşti, 2002.
13. Niculescu N. G., Ponta M., Niculescu E. (coord.)
- Economie politica, vol. II, Editura Polirom, Iasi, 1998.
Bucuresti, 1998.
16. „Preturile în Republica Moldova: Culegere
Statistică, 2004”, Departamentul Statistică şi Sociologie,
Chisinau, Statistica 2004.
19. Ţigănescu I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura
ASE, 2001.
ASEM, 1998.
69
Tema: 7. Piaţa monetară. Politica monetar –creditară

- să explice componentele pieţei monetare;
- să analizeze agregatele monetare;
- să caracterizeze procesul de multiplicare specific pieţei
monetare;
- să descrie factorii de influienţă a cererii de bani conform
teoriilor contemporane a cererii de bani,
- să analizeze echilibrul pe piaţa monetară;
- să identifice instrumentele şi scopurile politicii monetar –
creditare;
- să explice modul în care banca centrala foloseste
instrumentele principale de politica monetara pentru a
regla oferta de bani din economie;
- să analizeze politica monetar creditară în RM.
Conţinutul temei:
1. Piaţa monetară şi componentele ei
2. Masa monetară şi baza monetară. Multiplicatorul
monetar
3. Cererea de bani. Teoriile contemporane a cererii de
bani.
4. Echilibrul pieţei monetare
5. Politica monetar-creditară a Republicii Moldova:
instrumente, scopuri.

Piata monetara reprezinta interactiunea cererii cu oferta de
disponibilitati banesti, pe baza unor relatii complexe dintre diferite
70
categorii de agenti economici. Asa deci, piata monetara este

caracterizată de cererea si oferta de monedă.
M –masa monetară;
L – cererea de monedă;
M/p – oferta de monedă.
Rolul pietii monetare este de a compensa excedentul cu
deficitul de disponibilitati banesti existent la diferite categorii de
agenti economici. Prin agenti economici se subinteleg cei care
solicita si care ofera disponibilitati banesti. Participantii pietei
monetare sunt:
• Banca Centrală;
• Bancile comerciale;
• Alte institutii financiare, care au relatii cu diferiti agenti
economici.
Bancile comerciale mai sunt numite intermediari, deoarece
au rolul de a facilita intilnirea cererii cu oferta de moneda.
Sistemul bancar al oricărei economii cuprinde mai multe tipuri
de bănci ierarhizate în funcţie de atribuţiile lor şi de particularităţile
funcţionării lor astfel:
 băncile de emisiune;
 băncile comerciale;
 băncile de comerţ exterior;
 casele de economii.
Profit brut al băncilor reprezintă diferenţa dintre dobânzile
încasate (pentru creditele acordate) şi cele plătite (la sumele de bani
depuse deagenţii economici).
Profil bancar net este diferenţa dintre profitul bancar şi
cheltuielile de administraţie şi de întreţinere a băncilor.
Rata rezervelor obligatorii reprezintă partea din depozite pe
care băncile trebuie să le păstreze sub formă de active lichide sau
rezerve.
71
Cantitatea de bani existentă la un moment dat in circulatie

reprezinta oferta de monedă. Masa monetară reprezinta numerarul
din economie plus depozitele bancare.
M = N + Dep. , unde
M – masă monetară;
N – numerar;
Dep. – depozite bancare.
Agregatele masei monetare sunt: M1, M2, M3, M4.
M1 - reprezinta suma banilor in numerar, diferite depuneri
tranzactionale, si inclusiv cecurile de calatorie. Acesta se
caracterizeaza prin cel mai inalt grad de lichiditate.
M2 - reprezinta M1 + depozitele pe termen mediu şi scurt.
M3 - reprezinta M2 + depozitele in valută straină.
M4 - reprezinta M3 + depozitele pe perioada indelungata, diferite
documente comerciale, obligatiuni ale statului.
Baza monetara reprezinta stocul de bani cu putere mare de
cumparare:
B = N + R , unde
B – bază monetară;
R – rezerve.
Multiplicatorul monetar, ne arata cu cât se va modifica masa
monetara la cresterea cu o unitate a bazei monetare.
Mm = M / B , unde
Mm – multiplicator monetar.
Rata rezervelor obligatorii calculată prin raportul dintre rezerve şi
depozite.
rr = R / Dep.
Coeficientul depozitelor care se calculează dupa raportul dintre
numerar si depozit.
cr = N / Dep.
Multiplicatorul bancar se va calcula:
Mb = 1 / rr
Procesul de creare a banilor în sistemul bancar.
Presupunem ca depunerile initiale la o banca „X” au
constituit 1000 u.m. Daca rr = 20%, atunci rezulta ca din suma dată
72
rezervele obligatorii vor constitui 200 u.m., iar restul 800 u.m. ea le
poate acorda sub forma de credite altei banci „Y”. Banca „Y” din
suma data de 800 u.m. va depune ca rezerve obligatorii 160 u.m.,
iar restul 640 u.m. le poate acorda sub forma de credite la o a treia
banca „Z”. Banca „Z” poate efectua aceeasi procedură, acest proces
fiind continuu. Efectul dat se numeste efect de multiplicare, adica
de creare a banilor in sistemul bancar.
Creşterea cantităţii de monedă prin operaţiile de creditare
poate fi stimulată sau frânată de nivelul dobânzii. Dobânda este
suma de bani pe care debitorul trebuie să o plătească creditorului
(bancă sau altă instituţie financiară sau agent economic) pentru
folosirea banilor împrumutaţi până la restituirea lor.
Factorii care influenţează nivelul dobânzii sunt:
 productivitatea capitalului;
 lichiditatea (faţă de care dobânda este invers
proporţională);
 riscul nerambursării;
 raportul dintre cererea şi oferta de credite.
Formula de calcul a dobânzii (D):
D = C*i*n, unde:
C = valoarea creditului (suma de bani împrumutată);
i - rata dobânzii (preţul plătit pentru a dispune pe timp de un
an de 100 u.m.; i = D/C*100);
n – durata creditului (în ani).
Rata dobânzii constituie factorul care influenţează mărimea
masei monetare astfel:
 dacă rata dobânzii este mare, scade cererea de credite,
ceea ce determină reducerea masei monetare;
 dacă rata dobânzii este mică, creşte cererea de credite,
ceea ce determină creşterea masei monetare.
Calculul dobânzii compuse se face după relaţia:
Sn = S0(1+i)n , unde:
Sn – suma din depozitul bancar după n ani;
S0 – suma formată ca depozit bancar.
73

Cererea de moneda (L) este o componenta a pietii monetare,
care influenteaza evolutia masei monetare existente in circulatie,
care reprezintă nevoia de bani a agentilor economici generată de
operaţiuni de schimb sau speculative.
Purtatorii cererii de moneda sunt:
• Unitatile economice, care solicita credite pentru a-si finanta
diferite programe de investitii;
• Trezoreria statului, pentru a-si acoperi deficitul bugetar;
• Bancile si alte institutii financiare, pentru a-si satisface
nevoile sporite de lichiditati;
• Populatia, pentru a-si satisface nevoile de consum, pentru
achizitionarea diferitor bunuri şi pentru realizarea diverselor
proiecte.
Exista trei factori care influenteaza cererea de moneda:
1. nivelul venitului;
2. rata dobinzii;
3. volumul total al schimburilor mijlocite de moneda şi viteza
de rotatie a acesteia.
Functia cererii de moneda poate fi exprimata astfel:
L = k*Y - h*i , unde
Y – venitul;
i – rata dobânzii;
k – coeficientul de sensibilitate a cererii de monedă faţă de
venit;
h – coeficientul de sensibilitate a cererii de monedă fata de
rata dobânzii.
Ambii coeficienti (k;h) sunt coeficienţi constanţi şi sunt mai mari ca
zero.
Exista o serie de teorii referitoare la cererea de moneda.
Teoria clasica a cererii de moneda mentionează, ca principalul
factor care influenteaza aceasta este venitul. Clasicii iau la bază
teoria cantitativa a banilor:
M * V = P * T , unde
M – masa monetară;
74
V – viteza de rotaţie a banilor;

P – nivelul preţurilor sau valoarea unei afaceri tipice;
T – numarul afacerilor intr-o anumită perioadă (de regula un
an).
Evident, că numarul exact al afacerilor nu putea fi cunoscut, de
aceea valoarea T a fost inlocuită cu Y. Noua identitate fiind:
M * V = P * Y , unde
Y – venitul.
De unde rezulta că:
M = (P * Y) / V

Echilibrul pietei monetare reprezintă situaţia, când la un
anumit nivel al ratei dobinzii cantitatea de moneda oferită este egala
cu cantitatea cerută asa cum se poate observa in graficul de mai jos:
L
i
i* A M/p=L
M/p
Y* Y
Graficul 10.1. Piaţa monetară în echilibru.

Banca Naţională a Moldovei a fost înfiinţată în anul 1991 prin
decretul preşedintelui Republicii Moldova din 4 iunie 1991 "Cu
privire la Banca Naţională a Moldovei" conform căreia Banca
Republicană din Moldova a Băncii de Stat a URSS a fost
reorganizată în Banca Naţională a Moldovei. La 11 iunie 1991
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la
75
Banca Naţională de stat a Moldovei, iar la 12 iunie 1991 Legea cu

privire la bănci şi activitatea bancară. Astfel, aceste acte legislative
au pus fundamentul sistemului bancar din Moldova.
Practica economică anterioară a diferitor ţări demonstrează
faptul că prin statutul lor băncile centrale trebuie să urmărească
multiplele obiective macroeconomice şi uneori chiar
microeconomice. Aceste obiective (vezi tabelul 1.) includ creşterea
economică susţinută, ocuparea deplină a forţei de muncă, alocarea
şi utilizarea eficientă a resurselor, securitatea sistemului de plăţi şi o
serie de alte elemente destinate să asigure „progresul economic”.
Tabelul 10.1. Obiectivele finale a politicii monetare ale Băncilor

Centrale din diverse ţări, (anul 2003)
Ţara Obiectivul final Ţara Obiectivul final
Stabilitatea
Stabilitatea preţurilor,
preţurilor şi
Anglia creşterea economică şi Japonia
echilibrul balanţei de
balanţa de plăţi
plăţi
Arabia Stabilitatea
Inflaţia şi balanţa de plăţi Kazahstan
Saudită preţurilor
Stabilitatea
Stabilitatea monedei
Armenia Mexic preţurilor şi
naţionale
creşterea economică
Australia Stabilitatea preţurilor Moldova
naţionale
Canada Stabilitatea preţurilor Mongolia
naţionale
Stabilitatea preţurilor şi Stabilitatea
Elveţia România
creşterea economică preţurilor
Stabilitatea monedei Stabilitatea monedei
Estonia Tajikistan
naţionale naţionale
Rata de schimb şi rata Stabilitatea
India Ucraina
dobânzii preţurilor
Uniunea Stabilitatea
Indonezia Rata dobânzii
Europeană preţurilor
76
Contul curent, anticipările

Stabilitatea
Israel inflaţioniste şi deficitul Uzbekistan
preţurilor
bugetar
Sursa: http://www.bnro.ro
Până nu demult băncile centrale erau subordonate în mare
parte autorităţii Guvernului şi deţineau un nivel redus de autonomie
administrativă şi autonomie a deciziilor privind utilizarea
instrumentelor politicii monetare şi valutare. În perioadele mai
recente multe ţări au acordat independenţă băncilor centrale, decizie
care a fost determinată de recunoaşterea faptului că independenţa
este un factor important pentru susţinerea credibilităţii acestor
instituţii. Este necesar de recunoscut faptul că credibilitatea băncilor
centrale serveşte drept precondiţie pentru eficientizarea şi
optimizarea politicii monetare.
Din aceste considerente în Legea nr. 548-XIII din 21 iulie
1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei promulgată de către
Preşedintele Republicii Moldova la 19 septembrie 1995 este stipulat
că „Obiectivul principal al Băncii Naţionale este de a realiza şi a
menţine stabilitatea monedei naţionale. Pentru atingerea acestui
obiectiv Banca Naţională stabileşte şi menţine condiţiile pieţei
monetare, de credit şi valutare care conduc la dezvoltarea
economică susţinută, stabilă a statului şi, în special, a sistemului
financiar şi valutar bazat pe legile pieţei”
Astfel, obiectivul final al politicii monetare şi anume
stabilitatea monedei naţionale presupune caracterul său dublu: pe de
o parte – realizarea şi menţinerea stabilităţii interne a monedei
naţionale, exprimate în mod general prin rata inflaţiei şi evaluată
prin indicele preţului de consum, şi pe de altă parte – realizarea şi
menţinerea, suplimentar şi în paralel, a stabilităţii externe a monedei
naţionale, exprimate şi evaluate prin rata de schimb în raport cu
valutele străine majore.
Începând cu anul 1991, în temeiul experienţei majorităţii
băncilor centrale din ţările în tranziţie la economia de piaţă, care au
avut ca bază strategii directe a politicii monetare, obiectivul
77
operaţional al Băncii Naţionale a Moldovei a fost stabilit agregatul -

baza monetară.
În anul 1993, Republica Moldova a semnat primul
memorandum cu Fondul Monetar Internaţional. La insistenţa
misiunilor FMI din această perioadă, politica monetară şi valutară
promovată de către Banca Naţională a Moldovei se bazează pe
regimul ţintirii agregatelor monetare şi regimul gestionat al cursului
de schimb (şi începînd cu octombrie 1998 regimul flotant gestionat
al cursului de schimb).
Politica monetară şi valutară, inclusiv direcţiile principale
de activitate ale Băncii Naţionale a Moldovei pentru anul 2006 au
fost elaborate în temeiul Legii cu privire la Banca Naţională a
Moldovei. La elaborarea Politicii monetare şi valutare a BNM pentru
anul 2006 au fost consultate: 1) Scenariile dezvoltării economiei
Republicii Moldova prezentate în Cadrul de cheltuieli pe termen
mediu pe anii 2006-2008, Strategia de Creştere Economică şi
Reducere a Sărăciei (SCERS) ce prevăd o creştere a PIB cu 6.5 la
sută în anul 2006; 2) Legea bugetului de stat pe anul 2006; 3)
Strategia Guvernului Republicii Moldova şi Băncii Naţionale a
Moldovei cu privire la dezvoltarea sectorului financiar al Republicii
Moldova în perioada 2005-2010.
Pentru realizarea Politicii monetare pentru anul 2006 Banca
Naţională a Moldovei a utilizat totalitatea instrumentelor de dirijare a
lichidităţii băncilor, inclusiv în calitate de instrumente pentru
sterilizarea excesului de lichiditate din sistemul bancar: Certificatele
Băncii Naţionale, depozitele plasate la Banca Naţională a Moldovei,
vînzările din portofoliul BNM a HVS şi operaţiunile REPO de
vînzare a HVS, precum şi în scopul menţinerii lichidităţii băncilor,
pe lîngă operaţiunile REPO de cumpărare a HVS,
creditele/depozitele overnight se va implementa mecanismul
creditului „intraday”.
Banca Naţională a Moldovei continuă să promoveze o politică a
ratelor prin utilizarea metodei coridorului, cea mai înaltă rată va fi
aplicată la creditele overnight, iar cea mai joasă rată la depozite
overnight. Rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei va fi
78
considerată rata REPO de cumpărare pe termen de două luni a

hîrtiilor de valoare de stat, care va servi drept reper pentru
determinarea ratelor la celelalte instrumente din coridor. Banca
Naţională a Moldovei va continua în scopul dezvoltării pieţei
monetare interbancare din Republica Moldova publicarea ratelor de
referinţă CHIBOR (Chisinău Interbank Offered Rate) şi CHIBID
(Chisinău Interbank Bid Rate) pe pagina oficială Web a BNM.
1. Definiţi conceptul de piaţă monetară, cerere de monedă şi
ofertă de monedă.
2. Descrieţi conţinutul masei monetare.
3. Caracterizaţi agregatele monetare.
4. Identificaţi participanţii pieţei monetare.
5. Evidenţiaţi deosebirea dintre dobânda nominală şi cea
reală.
6. Definiţi rata dobânzii ca instrument al politicii monetare şi
de credit.
7. Identificaţi factorii care influenţează rata dobânzii.
8. Precizaţi cum se formează profitul unei bănci.
9. Relataţi despre teoriile contemporane ale cererii de
monedă.
10. Analizaţi situaţia de echilibru a pieţei monetare.
11. Explicaţi esenţa ecuaţiei lui Fischer.
12. Expuneţi-vă, vis-a-vis de elaborarea politicii monetare a
RM.
Teste grilă:
1. Ştiind că viteza de rotaţie a banilor este egală cu 5 u.m., volumul
mărfurilor destinate vânzării este de 225 milioane u.m., masa
monetară va fi de:
a. 1125 milioane u.m.,;
b. 45 milioane u.m.,;
c. 200 milioane u.m.
79
2. Pentru a stimula cererea de credite, rata dobânzii trebuie să fie,

comparativ cu rata profitului:
a. mai mare;
b. mai mică;
c. nu există legătură între cele două noţiuni.
3. Rata dobânzii în economie reprezintă:
a. un preţ;
b. pârghie economico - financiară;
c. mărime variabilă;
d. costul creditului.
4. Profitul bancar este egal cu:
a. diferenţa dintre dobânda încasată de bancă pentru creditele
acordate şi dobândă plătită agenţilor economici pentru
depozitele acestora;
b. diferenţa dintre dobânda încasată de bancă şi cheltuielele
de funcţionare a băncii;
c. diferenţa dintre dobânda încasată de bancă pentru creditele
acordate, dobânda plătită agenţilor economici pentru
depozitele acestora şi cheltuielele de funcţionare a băncii.
5. Convertirea în lei a sumei de 2mln USD de către BNM la
cursul de schimb de 12,70 MDL/ USD, va avea ca rezultat:
a. scăderea masei monetare aflate în circulaţie cu
_______u.m.;
b. menţinerea masei monetare aflate în circulaţie;
c. creşterea masei monetare aflate în circulaţie cu
_______u.m..
6. Emisiunea de numerar a Băncii Centrale se face pentru:
a. a asigura existenţa excedentului bugetar;
b. a oferi agenţilor economici valută în schimbul monedei
naţionale;
c. a diminua masa banilor scripturali;
d. a stopa inflaţia;
e. a mări volumul de bunuri economice;
f. a acoperi deficitul bugetului de stat.
80
Probleme:
1. Care este suma pe care trebuie să o depună la bancă în prezent
un agent economic care are nevoie peste 3 ani de un capital
bănesc de 75000000 lei, ştiind că rata anuală a dobânzii este de
20%?
2. Un agent economic formează un depozit bancar pe termen de 3
ani, în sumă de 5000000 u.m., cu o rată anuală a dobânzii de
35%. Calculaţi mărimea depozitului bancar după 3 ani.
3. Un agent economic contractează la o bancă un împrumut în
valoarea de 100000€ cu o rată anuală a dobânzii de 25%,
rambursabil în 4 tranşe anuale egale. Să se calculeze:
a) dobânda anuală achitată de debitor;
b) suma anuală de plată;
c) suma totală de plată.
4. Valoarea totală a creditelor anuale acordate de o bancă este de
500000000 u.m., pentru care percepe o rată a dobânzii de
15%pe an şi plăteşte deponenţilor o rată a dobânzii de 10% pe
an. Ştiind că profitul realizat reprezintă 75% din câştigul brut al
băncii, să se determine masa profitului şi cheltuielele de
funcţionare a băncii.
Să se calculeze rata anuală a profitului obţinut de bancă la capitalul
propriu.
5 . Completaţi tabelul şi argumentaţi răspunsul:
mln.lei
1. Bani lichizi în circulaţie 868,65
2. Rezervele băncilor comerciale 136,80
3. Depuneri în băncile comerciale la 716,10
termen şi la vedere
4. Depuneri în valută străină 203,74
5. Baza monetară ?
6. M2 ?
7. M3 ?
8 Multiplicatorul monetar ?
9. Rata actuală a rezervelor obligatorii ?
81
6. În cadrul sistemului bancar dintr-o ţară, depozitelor construite

de deponenţi, se formează disponibilităţi băneşti de 800 miliarde
u.m. Cota obligatorie de rezerve a băncilor comerciale stabilită
de banca centrală este de 20%. Să se determine cu cât se va mări
masa monetară pe seama disponibilităţilor respective.
Bucuresti, 1994.
Sons, Inc. N. Y., 1993.
7. Ciucur D., Gavrila I., Popescu C. - Economie - manual
universitar, Editura Economica, Bucuresti, 1999.
Bucuresti, 1997.
Timisoara, 1997.
11. Ignat I., Pohoata I., Clipa N., Lutac Gh. - Economie politica,
Editura Economica, Bucuresti, 1998.
Bucuresti, 1998.
82

2001.
18. ZbârciogV., Macroeconomie, -Chişinău: Ed. ASEM,
1998.
Tema: 8. Piaţa valutară. Cursul de schimb

valutar

 să definească piaţa valutară, piaţa valutară internaţională
şi tipurile de operaţiuni valutare;
 să clasifice după anumiţi parametri cursul de schimb
valutar;
 să explice noţiunile de curs valutar nominal şi real;
 să analizeze influienţa politicilor macroeconomice asupra
cursului de schimb valutar;
 să descrie piaţa valutară a Republicii Moldova.
Conţinutul temei:
1. Piaţa valutară şi componentele ei. Tipurile de
operaţiuni valutare
2. Cursul valutar concept, tipologie.
3. Politica valutară a Republicii Moldova.

Piaţa valutară reprezintă locul unde se confruntă cererea şi
oferta de valută şi se stabileşte un anumit curs de schimb valutar.
Pieţele valutare au marimi diferite in functie de operatiile pe care le
realizeaza si de localitatile in care sunt amplasate. În cadrul fiecărei
83
ţări există şi funcţionează o piaţă valutară naţională, care cuprinde

bursa valutară, banci şi case de schimb valutar, autorizate să
efectuieze acest tip de operaţiuni şi alte instituţii financiar-valutare
abilitate în acest sens. Activităţile desfăşurate pe piaţa valutară sunt
supuse legislaţiei ţării respective. Ansamblul pieţelor valutare
naţionale, în interdependenţa lor, constituie piaţa valutară
internaţională. Cele mai importante centre financiare internaţionale
se localizează la Londra, Tokyo, New York, Zurich, Hong Kong
etc.
Gradul de dezvoltare a pieţei valutare depinde de starea
generală a economiei.
Cererea de valută este generată de:
• necesitatea extinderii activităţii economice;
• operaţiunile de import;
• măsurile de protejare a afacerilor;
• interesele speculative ale agenţilor economici etc.
Oferta de valută rezultă din:
• exportul de bunuri şi servicii;
• investiţiile străine în ţară;
• capacitatea unor împrumuturi externe etc.
Dezvoltarea pieţei valutare este influienţată şi de gradul de
convertibilitate a monedei naţionale.
Pe pieţele valutare se efectuiaza următoarele tipuri de operatiuni:
2. la vedere (spot) care constau în vânzarea-cumpărarea de
valută cu livrarea efectivă a sumelor contractate în cel mult două
zile lucrătoare (48 ore) de la data încheierii tranzacţiei.
3. la termen (forward), care constau în vânzarea-cumpărarea
de valută la cursul existent în momentul tranzacţionării, urmând
ca livrarea efectivă a sumelor contractate să se facă ulterior, la
un termen convenit numit scadenţă. Termenul poate varia între 1
şi 12 luni.
În cazul cînd cursul valutei exprimat în monedă naţională
este mai mare la termen decât cursul la vedere se inregistreaza
un REPORT. Dacă cursul valutei reflectat în monedă naţională
84
la termen este mai scazut decât cursul la vedere se inregistreaza

un DEPORT.
4. swap – operaţiuni fregvente între un client şi o bancă sau
între două bănci, prin care se încheie concomitent o tranzacţie la
vedere şi una la termen, dar în altă valută.
5. headging care constă în efectuarea concomitentă a două
operaţii la termen: una de cumpărare a valutei şi cealaltă de
vânzare. În acest mod cumpărătorul de valută se asigură de
eventualul risc al deprecierii valutei respective, pentru ca la
termen, eventuala pierdere să se compeseze prin câştigul egal
obţinut prin împrumut, ceea ce reprezintă un transfer de risc
pentru banca împrumutătoare.
6. speculaţia valutară reprezintă operaţiunea de vînzare-
cumpărare care nu are o bază economică propriu-zisă,
realizându-se numai în scopulobţinerii anumitor câştiguri. În
acest sens se speculează diferenţele de curs valutar care apar
între perioade de timp diferite, pe pieţe diferite. Câştigă cel ce
apreciază corect trendul cursului valutar.
7. arbitrajul valutar care reprezintă operaţiune asemănătoare
speculaţiei valorii, cu deosebirea că se realizează numai de către
bănci şi valorile puse în circulaţie şi manipulate sunt mult mai
mari.
8. intervenţia statului – este tot o operaţiune ce semnifică
vânzarea sau cumpărarea masivă de valută în scopul menţinerii
cursului valutar al monedei naţionale.

Cursul de schimb valutar – raportul valoric dintre moneda
unei ţări şi moneda altei ţări sau preţul unei monede exprimat în altă
monedă.
Cursul valutar se stabileşte în funcţie de raportul cerere-
ofertă, printr-o operaţie numită cotaţie. Aceasta presupunând două
aspecte: cotaţie de vânzare şi cotaţie de cumpărare, existând o
anumită diferenţă între acestea, de regulă, cea de vânzare fiind mai
mare ca cea de cumpărare. Se utilizează două metode de cotare:
85
• cotarea directă (de ex. 1 dol.SUA = 13,80 LMD);

• cotarea indirectă (de ex. 1 LMD = 0,07246 dol.SUA)
Există urmatoarele tipuri de curs valutar:
• Oficial – se caracterizeaza prin faptul ca se stabileste de
autoritatea monetara a unei tari (Banca Nationala);
• Fix, care se mentine la acelasi nivel prin interventia
autoritatii monetare pe piata valutara respectiv prin vinzarea
si cumpararea de valuta din rezervele oficiale;
• Flotant - se formeaza pe piata valutara in functie de
influentele factorilor economici monetari si financiari;
• Fluctuant exprima formarea raporturilor de schimb dintre
valute in anumite limite in mod liber, iar pe masura atingerii
lor autoritatea monetara intervine pe piata pentru a limita
variatia cursului de schimb.
Sistemul monetar de la Bretton Woods din 1944 a functionat
pe baza mecanismelor cursurilor fixe. Cursurile de schimb ale
monedelor ale tarilor membre ale FMI oscilau in jurul paritatii in
limita de ±1%. Din 1971-1973 limita a crescut pina la 2,25%. În
1978 statul fondului a fost modificat si in baza acestuia a fost
prevazut si principiul potrivit caruia tarile membre se bucura de
libertate in alegerea politicii de curs.
Factorii care influenteaza cursul de schimb valutar: situatia
balantei de plati; raportul dintre cererea si oferta de valuta; cresterea
masei monetare; dobânda ridicata; extinderea sau reducerea
creditelor; raporturile dintre pretul de import si export; cresterea
inflatiei; deficitele si excedentele bugetare; politica de impozitare si
structura cheltuielilor bugetare care influenteaza direct productia
interna si consumul etc.
Exemplu de calcul a cursului valutar la termen pentru
LMD, în baza unor date convenţionale:
pFW = Sp*(i1- i2)* Nr zile /360 * 100 , unde
FW – cursul valutar la termen;
pFW – puncte forward;
Sp – cursul la vedere;
i2 – dobânda la depozitele în valuta de referinţă;
86
i1 – dobânda la depozitele în monedă naţională.

FW=Sp + pFW
Se dă:
Cursul spot la ziua de 20.09.2006: 1 dol.SUA = 13,90 LMD
Dobânda la depozitele în dol.SUA: i2 = 9 %
Dobânda la depozitele în LMD: i1 = 14 %
___________________________________
Să se calculeze cursul valutar la termen de 3 luni (FW3 luni).
Calculăm puncte forward:
pFW = Sp*(i1- i2)*Nr zile /360 * 100
pFW3 luni = 13,90 * 90 (14% - 9%) / 360 * 100%
pFW3 luni = 0,17375 LMD
Calculăm cursul la termen:
FW=Sp + pFW
FW3 luni = 13,90 + 0,17375 = 14,074 LMD
Material de sinteză la subiectul –3-

Banca Naţională a Moldovei în anul 2006 a menţinut în
continuare regimul valutar flotant şi a stabilit cursul oficial al leului
moldovenesc în raport cu dolarul SUA în baza cursurilor valutare
preponderente pe piaţa valutară internă.
În acest context, Banca Naţională a Moldovei şi-a rezervat
dreptul de a efectua intervenţii valutare în scopul de a atenua
fluctuaţiile excesive ale cursului oficial. În calitate de instrumente
ale politicii valutare au fost utilizate intervenţii directe pe piaţa
valutară internă, inclusiv tranzacţii forward, precum şi operaţiuni
reversibile valutare de tip swap.
În cadrul implementării Politicii valutare Banca Naţională a
Moldovei tinde şi în continuare spre menţinerea rezervelor valutare
internaţionale la un nivel acceptabil pentru acoperirea a circa trei
luni de import şi continuă plasarea activelor sale valutare în
instrumente investiţionale care corespund criteriilor de siguranţă şi
lichiditate.
87
1. Definiţi conceptele de piaţa valutară şi piaţa valutară

internaţională.
2. Descrieţi subiectul şi obiectul pieţii valutare.
3. Definiţi şi caracterizaţi tipurile de operaţiuni valutare.
4. Clasificaţi cursul de schimb valutar după anumite criterii.
5. Explicaţi noţiunile de curs valutar nominal şi real.
6. Enumeraţi funcţiile pieţei valutare şi ale cursului valutar.
7. Caracterizaţi modelele de măsurare reală a cursului valutar.
8. Definiţi metodele de stabilire a cursului valutar.
9. Analizaţi influienţa factorilor interni şi externi asupra
cursului de schimb valutar.
10. Descrieţi evoluţia pieţei valutare a Republicii Moldova.
11. Apreciaţi evoluţia cursului de schimb a Leului Moldovenesc
pe perioada anilor 2000-2007.
Teste grilă:
1. Subiecţi ai pieţei valutare sunt:
a) băncile;
b) alte organizaţii financiare autorizate;
c) orice persoană fizică, ce doreşte să cumpere sau să vândă
o anumită valută convertibilă şi dispune de sumele
necesare în acest sens;
d) numai organizaţiilepatronale particulare.
2. Obiect al pieţei valutare îl constituie:
a) speculaţiile valutare;
b) transferul unei valute convertibile de la o bancă la altă
bancă;
c) convertirea unei valute pe alta;
d) decontările între diferiţi parteneri care operează cu valută
convertibilă;
e) primirea, acordarea şi rambursarea împrumuturilor.
3. Cursul la care o persoană fizică cumpără o monedă străină este:
a) cross-rate;
b) curs de cumpărare;
c) cross-curs;
88
d) curs de vânzare.
5. Scăderea indicelui preţului de consum în Republica Moldova va
duce la:
a) aprecierea monedei naţionale;
b) devalorizarea monedei naţionale;
c) deprecierea monedei naţionale;
d) stabilitatea monedei naţionale.
4. La Paris se înregistrează cursul 1€= 1,2251-1,2259 $, ceea ce
înseamnă că un euro :
a) se cumpără cu 1,2251 $ şi se vinde cu 1,2259 $;
b) se vinde cu 1,2251 $ şi se cumpără cu 1,2259 $;
c) se vinde şi se cumpără la sume negociate în intervalul
1,2251-1,2259 $;
d) se vinde cu 1,2259$.
Probleme:
1. Să se stabilească prin metoda “cross-rate” cursul leului
moldovenesc faţă de rubla rusească luînd în calcul următoarele date:
1 $ = 14,5432 – 14,5440 MDL
1 $ = 31,3615 – 31,3845 RUR
2. Pe baza cursurilor comunicate de BNM calculaţi cursul
dolarului american faţă de celelalte valute:
1 USD = 12,3580 MDL
1 RON = 5,3750 MDL
1CHF = 10,5465 MDL
1 GBP = 19,1254 MDL.
3. Cursul de schimb valutar al LMD faţă de USD, EUR şi
GBP la banca comercială “Mobiasbancă” în ziua de 01 martie 2007
a fost:
Cump. Vînz.
1 USD = 13,68 LMD 13,78 LMD
1 EUR = 16,63 LMD 16,77 LMD
1 GBP = 19,08 LMD 19,28 LMD
89
Ce echivalent în EURO va avea un deţinător a 39 000 USD; 124

000 LMD şi 3 500 GBP.
4. Să se stabilească prin metoda “cross-rate” cursul leului
moldovenesc (LMD) faţă de leul românesc (RON) avînd în vedere
următoarele date:
1 $ = 14,4131 – 14,4137 MDL
1 $ = 2,4310 – 2,5345 RON
5. O firmă exportă mărfuri în valoare de 500000 euro pe piaţa
SUA. Cursurile de schimb sunt:
– la momentul încheierii contractului – 1$=1,07 €;
– la momentul plăţii – 1$=1,08 €.
Să se determine care sunt consecinţele modificării cursului
valutar asupra exportului.
Bucuresti, 1994.
2. Floricel C., Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale, Bucureşti, Ed.
Economică, 2001.
3. Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John Willy & Sons,
Inc. N. Y., 1993.
4. Basno C., Dardac N., Constantin F. - Moneda, credit, banci, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994.
6. Babeanu M. (coord.) - Economie politica, vol. II, Editura Argus,
Craiova, 1993.
7. Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica, Macroeconomie şi
politici macroeconomice, -Bucureşti: Ed. ALL
Educaţional, l998.
8. Barbacioru C., Popescu D. - Macroeconomie, Editura Universitaria,
Craiova, 2001.
9. Dobrota N. - Economie politica, Editura Economica, Bucuresti,
1997.
90

Timisoara, 1997.
11. Michael Burda, Charles Wyplosz – Macroeconomie Perspectiva
europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.
12. Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ. -М.: Изд-во
МГУ. 1994.
13. Niculescu N. G., Ponta M., Niculescu E. (coord.) - Economie
politica, vol. II, Editura Polirom, Iasi, 1998.
15. Prahoveanu E. - Economie politica, Editura Eficient, Bucuresti,
1998.
16. Пышкина Т., Макроэкономика. Основные аспекты рыночной и
переходной экономики, -Кишинёв: Эврика, 2001.
18. Ţigănescu I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura ASE, 2001.
! Informaţie suplimentară:
Paritatea puterii de cumpărare (PPC)
PPC este o metodă folosită pentru a calcula o rată de schimb
alternativă între monedele a două ţări. PPC-ul măsoară puterea de
cumpărare a unei monede, într-o unitate de masură internaţională
(de regulă, dolari), deoarece bunurile şi serviciile au preţuri diferite
în unele ţări comparativ cu altele.
Ratele de schimb ale parităţii puterii de cumpărare sunt
folosite pentru compararea nivelului de trai din ţări diferite. PIB al
unei ţări este măsurat iniţial în moneda locală, asa că orice
comparaţie între două ţări necesită monede convertibile.
Comparaţiile bazate pe ratele de schimb reale sunt considerate
nerealiste, acestea nereflectând diferenţele de preţ între ţări.
Diferenţele dintre PPC şi ratele de schimb reale pot fi semnificative.
Spre exemplu, PIB-ul/cap de locuitor în Mexic este de aproximativ
6.100 USD, în timp ce în funcţie de PPC este de 9.000 USD.
91
Tema: 9. Economia deschisă şi comerţul

internaţional

 să definească conceptul de comerţul exterior;
 să analizeze indicatorii eficienţei comerţului exterior;
 să explice componentele politicii comerciale externe şi să
descrie tipurile fundamentale ale acesteia;
 să cunoască structura balanţei de plăţi externe;
 să descrie situaţia privind comerţul exterior a RM;
 să analizeze balanţa de plăţi a RM;
 să identifice măsurile de echilibrare a balanţei de plăţi.
Conţinutul temei:
1. Comerţul exterior. Eficienţa comerţului exterior
2. Politica comercială externă
3. Balanţa de plăţi
4. Politici de echilibrare a balanţei de plăţi
5. Evoluţia comerţului exterior al RM.

Comerţul exterior include totalitatea tranzacţiilor de
vânzare-cumparare a bunurilor şi serviciilor a unui stat cu unul sau
mai multe state. Comerţul exterior poate fi:
• Comerţ vizibil (schimb de bunuri);
92
• Comerţ invizibil (schimb de servicii).

Comertul exterior include 4 (patru) elemente: export; import;
reexport; comerţ de tranzit.
Eficienta comertului exterior exprimă maximum de efect
creat de comerţ exterior cu minimum de efort făcut pentru obţinerea
lui. Aceasta se măsoară cu mai mulţi indicatori, dintre care cei mai
semnificativi şi mai des folosiţi sunt:
1. Cursul de revenire la export, crx , calculat:
crx = px + Ec / pev , unde:
px – preţul complet de export în lei;
Ec – cheltuielile de circulaţie ale mărfurilor până la
frontieră;
Pxv - preţul extern în valută.
Un curs de revenire mic arată o rentabilitate mare, adică mai
puţini lei cheltuiţi, pe o unitate valutară obţinută la export.
2. Cursul de revenire la import, crz , calculat:
crz = pz – Tz / pzv , unde
pz – preţul de vânzare în lei pe piaţa internă;
Tz – taxele vamale plătite la import;
Pzv - preţul extern în valută.
Raportul dat ne arată, câţi lei valorează o unitate de valută
pe piaţa internă. Cu cât este mai mare, cu atât activitatea respectivă
este mai profitabilă. Un curs de revenire mic arată o rentabilitate
mare, adică mai puţini lei cheltuiţi, pe o unitate valutară obţinută la
export.
3. Coeficientul de export, cX , calculat:
cX = X / PNB
4. Coeficientul de import, cZ , calculat:
cZ = Z / PNB
5. Rata de acoperire, ra , unde
ra = X / Z
Unele soluţii şi căi de maximizare a comertului exterior:
• cresterea calitaţii bunurilor si serviciilor exportate;
• cresterea gradului de prelucrare a marfurilor;
• specializarea productiei destinate exportului;
93
• reducerea cheltuielor de productie;

• modernizarea prezentarii bunurilor etc.
Material de sinteză la subiectul – 2 –

În arsenalul politicii comerciale externe, pe primul loc se
situiază taxele vamale. Sub formă de cote procentuale, diferite pe
grupe de mărfuri şi cu rol de impozit asupra mărfurilor importate,
taxele vamale protejează produsele indigene de concurenţă străină şi
rotunjesc sensibil veniturile bugetare. Singure, taxelenu reuşesc să
asigure o bună protecţie a producţiei naţionale. De aceea ele sunt
completate de bariere netarifare. Din această categorie fac parte:
- contingentările;
- licenţele neautomate;
- limitări „voluntare” la export;
- măsuri antidumping şi antisubvenţie;
- restricţii prin mecanismul preţurilor etc.
Aceste bariere netarifare nu sunt folosite în aceeaşi măsură
de toate ţările. Manevrarea taxelor vamale şi a măsurilor netarifare
ţine direct de tipul de politică comercială externă pentru care
optează o ţară sau alta, într-un moment sau altul. De-a lungul
timpului, s-au conturat şi individualizat clar două tipuri
fundamentale de politică comercială externă:
- Politica liberului schimb, fundamentată de clasici
exclude orice recurs la măsuri tarifare şi netarifare;
- Politica protecţionistă, care s-a născut şi s-a impus
ca reacţie, ceva mai târzie, la politica liber-
schimbistă.
Astăzi, se poate spune că toate ţările şi grupurile de ţări sunt
interesate într-o mixtură de politică comercială externă: liber-
schimbistă în raport cu terţii şi protecţionistă faţă de ei.

Schimburile economice internaţionale generează creanţe de
încasat şi obligaţii de plată în valută. Tabelul economic care reflectă
creanţele de încasat şi obligaţiile de plată în valută din schimburile
94
internaţionale de mărfuri şi servicii şi din mişcările de capital dintr-o

anumită perioadă de timp este cunoscut sub denumirea de balanţă de
plăţi.
În vederea reflectării creanţelor şi datoriilor din raporturile cu
străinătatea, ţările elaborează o situaţie centralizatoare sub forma unei
balanţe ce reprezintă: „Document întocmit de organele competente
ale statului, care cuprinde înregistrarea sistematică a ansamblului
încasărilor şi plăţilor determinate de tranzacţiile reale şi financiare
dintr-o perioadă dată ale unei ţări cu restul lumii – balanţa de plăţi
globală – sau cu o ţară”.2
După alte opinii balanţa de plăţi este un document statistic
care evidenţiază toate operaţiile comerciale, financiare şi monetare
efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi în cursul unei perioade
determinate (un an)3.
Balanţa de plăţi înregistrează fluxurile de resurse între
economia unei ţări şi alte ţări, regiuni, mişcările de active şi
angajamente externe rezultate din tranzacţiile economice şi
transferurile fără contrapartidă4.
În accepţiunea Fondului Monetar Internaţional, balanţa de
plăţi reflectă o situaţie statistică în care sunt înregistrate pentru o
perioadă dată: a) tranzacţiile de bunuri, servicii şi venituri între o
economie şi restul lumii; b) transferul de proprietate şi alte variaţii
intervenite în deţinerile de aur monetar, drepturile speciale de tragere
şi în alte creanţe financiare cu restul lumii şi angajamente financiare;
c) transferurile fără contrapartidă sau în contrapartidă destinate
echilibrării.
Din concepţia Fondului Monetar Internaţional asupra balanţei
de plăţi rezultă două trăsături5:
1. balanţa de plăţi exprimă fluxurile diverse între o
economie şi restul lumii pe o perioadă determinată de timp;
2
Costin C. Kiriţescu, Monedă, mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1982, p. 36
3
Josette Peyrard, Gestion financiere internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1996, p. 39
4
Vezi: Ion Stoian, Aurel Berea, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1977, p. 6
5
Jean Pierre Allegret, Economiè Monetaire Internationales, Hachette Superieure, Paris, 1997, p. 16
95
2. balanţa de plăţi reflectă tranzacţiile de bunuri,

servicii şi venituri care determină fluxuri de resurse în
valută. Tranzacţiile de bunuri şi servicii se înregistrează la
momentul în care ele se desfăşoară. Tranzacţiile între
filialele firmelor multinaţionale se înregistrează drept
tranzacţii între ţări.
Înregistrările în balanţa de plăţi se bazează pe principiul
partidei duble, al înscrierii în credit debit. Conform principiului
partidei duble tranzacţiile se înregistrează în mărime egală dar de
sens invers.
Balanţa de plăţi îmbracă forma unui document contabil cu
două coloane principale, credit şi debit, iar a treia coloană reprezintă
soldul.
Structura balanţei de plăţi depinde de schimburile
internaţionale ale unei ţări, de prestaţiile de servicii, de relaţiile
financiare cu alte ţări.
Datele şi informaţiile din balanţa de plăţi se pot structura pe
capitole astfel:
• tipul 1, în care datele şi informaţiile se grupează în balanţa
de plăţi externe pe următoarele componente: balanţa
mărfurilor, balanţa serviciilor şi balanţa mişcărilor de
capital.
• tipul 2, în care datele şi informaţiile se reflectă în balanţa de
plăţi în două componente: balanţa contului curent şi balanţa
mişcărilor de capital şi aur monetar;
• tipul 3, în care datele şi informaţiile se structurează în
balanţa de plăţi externe pe trei componente: balanţa
mărfurilor şi a serviciilor, balanţa plăţilor de transfer şi
balanţa mişcărilor de capital şi aur monetar.
Balanţa de plăţi în structura după tipul al doilea cuprinde
informaţii şi date grupate astfel:
• balanţa contului curent în care se reflectă balanţa
comercială, balanţa serviciilor, balanţa veniturilor, balanţa
transferurilor unilaterale publice şi particulare;
96
• balanţa mişcărilor de capital care include fluxurile valutare

din mişcări de capital pe termen scurt şi pe termen lung.
Balanta de plati poate fi: excedentară; deficitară;
echilibrată.
Sub raportul execuţiei, balanţa de plăţi este construită,
pentru a fi echilibrată, în realitate, de foarte puţine ori ea se încheie
ecilibru sau cu sold activ (excedent) şi, în mod curent cu un sold
pasiv (deficit).
Din punct de vedere al operaţiunilor comerciale şi financiare
care se reflectă în balanţa de plăţi a unei ţări se deosebesc:
• balanţa de plăţi bilaterală care exprimă intrările şi ieşirile de
valută din tranzacţiile comerciale şi financiare dintre două
ţări;
• balanţa regională care evidenţiază relaţiile valutar
financiare ale unei ţări cu un grup de ţări dintr-o anume
regiune;
• balanţa de plăţi globală înregistrează fluxurile de intrări şi
ieşiri de valută din tranzacţiile internaţionale ale unei ţări cu
toate ţările.
În funcţie de scopul în care se elaborează, balanţa de plăţi
poate să îmbrace formele de balanţă de plăţi program, balanţa de
piaţă, balanţă de creanţe şi angajamente externe şi balanţă de plăţi
externe.
Balanţa de plăţi program reflectă previziunile asupra
fluxurilor de intrări şi ieşiri de valută ale unei ţări cu celelalte ţări din
perioada următoare.
Balanţa de piaţă exprimă încasările şi plăţile în valută din
operaţiile de pe piaţa valutară din cursul unei perioade de timp.
Balanţa de creanţe şi angajamente externe cuprinde creanţele
în valută de încasat şi angajamentele de plată la un moment dat (la
finele anului).
Balanţa comercială exprimă încasările în valută din exporturi
şi plăţile în valută pentru importuri de bunuri de pe o perioadă de
timp.
97
Balanţa de bunuri şi servicii evidenţiază fluxurile financiare

provenite din exportul şi importul de mărfuri şi servicii.

Echilibrarea balanţei de plăţi depinde, de capacitatea fiecărei
ţări în parte de a-şi mobiliza şi canaliza energiile creatoare,
productive şi cognitive, spre acele domenii în care se poate
specializa şi cu ale căror rezultate poate participa activ şi eficient la
schimburile internaţionale. Numai o economie naţională stabilă, în
creştere şi în dezvoltare, crează posibilitatea reală a echilibrării
balanţei de plăţi. Împrumuturile şi ajutoarele străine sunt soluţii de
echilibrare a balanţei de plăţi doar temporare, de scurtă durată şi cu
costuri mari, nu atât prezente, cât viitoare.
Deci, în scopul echilibrării balanţei de plăţi se cere:
• Cresterea calitaţii şi competitivităţii bunurilor;
• Atragerea investiţiilor străine sub formă de tehnologii,
utilaje, credite de scurtă şi lungă durată, investiţii de
portofoliu;
• Introducerea taxelor de producţie pentru bunurile si
serviciile importate, ceea ce va duce la micşorarea
importului etc.

De acum, mai mult de un deceniu şi jumătate, Republica
Moldova tinde spre o economie de piaţă modernă şi eficientă, unde,
alături de alte obiective de bază, domină dezvoltarea comerţului atât
interior cât şi exterior şi atragerea investiţiilor. Din teoria
economică şi experienţa altor state mai avansate putem concluziona,
că pentru o funcţionare echilibrată a unei economiei de piaţă este
strict necesar, în primul rând, promovarea unor politici economice
eficiente şi aplicarea legislaţiei adecvate. Odata cu proclamarea
independentei de stat şi inclusiv în întreaga perioadă menţionată
(27.08.1991-03.2006), în Republica Moldova au fost întreprinse o
serie de masuri, care au avut ca obiectiv principal elaborarea şi
98
perfectarea cadrului legislativ şi normativ de reglementare a

activitatii comerciale externe. Cu toate că gradul de deschidere a
economiei naţionale spre exterior este destul de înalt, în comparaţie
cu alte state în curs de dezvoltare, Republica Moldova, ţinând cont
de dimensiunea deficitului cumulat al balanţei comerciale
(aprox.1,250 mld.dol.SUA pentru anul 2005), trebuie să întreprindă
în continuare măsuri bine chibzuite şi argumentate, care să
favorizeze extinderea relaţiilor externe, aici avându-se în vedere
dezvoltarea şi diversificarea exporturilor moldoveneşti. Acest factor
deosebit de puternic ar contribui la relansarea creşterii economice,
adică mai multe locuri de muncă, dinamism, mobilitate, preocupare
continuă pentru ridicarea competitivităţii mărfurilor moldoveneşti,
remedierea dezechilibrelor macroeconomice, reducerea deficitului
bugetar ş.a.. De aceea la etapa actuală RM are nevoie de o politică
comercială externă de natură să realizeze echilibrul economic
extern, prin optimizarea succesivă a soldului balanţei comerciale şi
respectiv a contului curent al balanţei de plăţi, care să contribuie
sensibil la plata datoriei externe şi să consolideze rezervele valutare
ale statului. Legislatia şi actele normative, care reglementeaza
operaţiunile date poate fi grupata în câteva categorii de acte
legislative şi normative dupa domeniul de reglementare. Schema
generală de sistematizare pe materii a actelor juridice în RM este
stabilită conform Legii pentru aprobarea Clasificatorului general
al legislatiei. Aici, ca de exempluputem menţiona: CODUL
VAMAL al Republicii Moldova, LEGEA cu privire la tariful
vamal, LEGEA reglementării de stat a activităţii comerciale
externe, LEGEA privind investiţiile străine, LEGEA cu privire la
controlul exportului, reexportului, importului şi tranzitului de
mărfuri strategice etc.
99
Tabelul 9.1. Dinamica comerţului exterior al Republicii Moldova în anii 2000-2005,

mil. dolari SUA
2000 2001 2002 2003 2004 2005

Export – total 471,5 565,5 643,8 789,9 985,2 1091,3
din care:
în ţările CSI 276,1 344,4 350,4 423,6 502,4 551,4
în ţările Uniunii Europene 123,8 140,9 171,2 211,0 296,3 324,1
în ţările Europei Centrale şi 41,7 42,5 62,1 97,9 105,7 121,4
de Est
în alte ţări 29,8 37,8 60,1 57,4 80,8 94,4
Import – total 776,4 892,2 1038,0 1402,3 1768,5 2293,0
din care :
din ţările CSI 259,8 340,2 408,9 593,4 764,8 905,9
din ţările Uniunii Europene 280,1 317,5 356,8 505,3 581,1 752,5
din ţările Europei Centrale şi 136,2 117,9 115,0 133,3 199,1 292,4
de Est
din alte ţări 100,3 116,6 157,3 170,3 223,5 342,2
Balanţa comercială - total -304,9 -326,7 -394,2 -612,4 -783,4 -1201,7
din care :
cu ţările CSI 16,3 4,2 -58,5 -169,8 -262,3 -354,5
cu ţările Uniunii Europene -156,3 -176,7 -185,5 -294,3 -284,9 -428,4
100
cu ţările Europei Centrale şi de -94,5 -75,4 -52,9 -35,3 -93,5 -170,9
Est
cu alte ţări -70,4 -78,9 -97,3 -112,9 -142,6 -247,9
Gradul de acoperire a
importurilor prin exporturi, 60,7 63,3 62,0 56,3 55,7 47,6
%
din care:
ţările CSI 106,2 101,2 85,7 71,3 65,6 60,9
ţările Uniunii Europene 44,2 44,3 47,9 41,7 51,0 43,1
ţările Europei Centrale şi de
30,6 36,0 53,9 73,4 53,0 41,5
Est
alte ţări 29,7 32,3 38,1 33,6 36,2 27,6
Sursă: Biroul Naţional de Statistică.
101
Concluzii în baza tab. 9.1.:

Din datele prezentate în tabel relevam faptul ca din anul
2000 si pîna în 2005 volumul importurilor a ajuns sa dubleze
volumul exporturilor, ceea ce înseamna ca RM consuma de 2 ori
mai mult decit produce. Evoluţia sectorului extern al economiei
naţionale, reflectată în agregatele balanţei de plăţi a fost determinată
de ritmurile înalte de creştere a importurilor ca răspuns la majorarea
cererii interne şi de sporirea consumului final. Decalajul în evoluţia
exporturilor şi importurilor a determinat acumularea unui deficit al
balanţei comerţului exterior cu bunuri în valoare de 1190.8 mil.
USD (preţuri FOB) în anul 2005, ceea ce este cu 57.9 la sută mai
mult faţă de anul 2004. Menţionăm că, deficitul comercial în valoare
absolută a depăşit exporturile de bunuri cu 86.4 mil. USD. Ponderea
soldului comercial în PIB s-a majorat cu 11.8 puncte procentuale,
constituind 40.8 la sută. Gradul de deschidere economiei naţionale a
crescut semnificativ (cu 11.0 puncte procentuale), ceea ce denotă
dependenţa tot mai mare de sectorul extern. În perioada de raportare
importurile de bunuri au crescut. Conform Biroului Naţional de
Statistică (BNS), 78.1 la sută din total au fost bunuri importate de la
9 parteneri comerciali: Ucraina (23.3 la sută), România (15.8 la
sută), Rusia (13.2 la sută), Germania (7.6 la sută), Italia (5.4 la
sută), Belarus (3.7 la sută), Turcia (3.6 la sută), Polonia (3.4 la
sută).
1. Definiţi conceptul de comerţ exterior.
2. Comentaţi indicatorii eficienţei comerţului exterior.
3. Explicaţi componentele politicii comerciale externe.
4. Descrieţi tipurile fundamentale ale politicii comerciale
externe.
5. Definiţi balanţa de plăţi.
6. Descrieţi structura balanţei de plăţi.
7. Analizaţi evoluţia comerţului exterior a RM.
8. Analizaţi în dinamică balanţa de plăţi a RM.
9. Propuneţi măsuri de echilibrare a balanţei de plăţi.
102
10. Caracterizaţi cadrul normativ-legislativ ce reglementeză

activitatea comercială externă a RM.
Teste grilă:
1. Care din măsurile de mai jos consideraţi că au un efect stimulativ
imediat asupra exporturilor unei ţări?
a) restructurarea economiei;
b) contractarea de credite externe;
c) revalorizarea monedei naţionale;
d) devalorizarea monedei naţionale.
2. Eficienţa economică a exportului depinde de:
a) nivelul cheltuielilor interne, care se fac pentru obţinerea
mărfii destinate exportului;
b) nivelul preţului pe piaţa mondială;
c) calitatea mărfii care se exportă;
d) rata inflaţiei interne;
e) stabilitatea exportului.
3. Balanţa comercială reflectă următoarele operaţii:
a) importurile şi exporturile de mărfuri, precum şi creditele
comerciale pe termen scurt;
b) importurile şi exporturile de mărfuri, precum şi creditele
comerciale pe termen lung;
c) importurile şi exporturile de mărfuri, precum şi creditele
comerciale pe termen scurt şi pe termen lung;
d) importurile şi exporturile de mărfuri, precum şi
transferurile de mărfuri;
e) importurile şi exporturile de mărfuri;
f) nici una din afirmaţiile anterioare nu este corectă.
4. Înregistrarea unui deficit al Balanţei de Plăţi din Republica
Moldova şi a unui excedent al Balanţei de Plăţi din Federaţia Rusă
trebuie să aibă drept consecinţă:
a) o creştere a rublei;
b) o scădere a rublei;
c) o creştere a leului;
d) o scădere a leului.
103
5. Creşterea semnificativă a importului faţă de export în Republica

Moldova va duce la:
a) aprecierea monedei naţionale;
b) revalorizarea monedei naţionale;
c) deprecierea monedei naţionale;
d) stabilitatea monedei naţionale.
6. La Paris moneda europeană se cotează faţă de USD la termen (1
lună) astfel:
curs spot: 1EUR= 1,2251-1,2259 USD;
punctele forwards (1 lună): 10 - 20,ceea ce reprezintă:
a) cotare indirectă, report;
b) cotare directă, deport;
c) cotare directă, report;
d) cotare indirectă, deport.
Probleme:
1. Economia naţională se descrie prin următoarele ecuaţii:
Y = C + I + G + Xn,
Y = 5.000, G = 1.000, T = 1.000, C = 250 + 0,75 · (Y – T),
I = 1.000 – 50 · r,
Xn = 500 – 500 · ε,
r = r* = 5.
- Determinaţi suma economisirilor naţionale, suma investiţiilor,
starea balanţei comerciale pentru această economie şi nivelul de
echilibru al cursului valutar.
2. Să presupunem că:
a) Sunteţi o societate care produce confecţii pentru export.
Costul de producţie pentru o rochie de damă este 470,88 lei. Cursul
valutar la vedere constituie 16,56 LMD/EUR şi 13,18 LMD/ USD.
Adaosul comercial este de 18%. Care este preţul extern pe care îl
propuneţi partenerului (în EUR/€ şi USD/$)?
b) Peste câteva luni, datorită inflaţiei costul de producţie a
crescut cu 37 %, iar USD/$ face report faţă de LMD cu 18 unităţi şi
EUR/€ face report faţă de LMD cu 25 unit. În condiţiile aceleiaşi
104
marje de 18 % care ar fi preţul extern pe care îl puteţi propune în

acest moment (în EUR/€ şi USD/$)? Comentaţi diferenţa dintre
cele 2 preţuri externe din ambele situaţii (a,b).
3. Un producător din Moldova exportă mărfuri în valoare de
1000000 lei moldoveneşti în Franţa. Cursul la momentul încheierii
contractului 1€ =15,8560 MDL, iar la momentul plăţii 1 € =15,4010
MDL. Să se calculeze care sunt consecinţele scăderii cursului
valutar asupra exportului.
4. Un producător din Moldova exportă mărfuri în valoare de
1000000 lei moldoveneşti în Franţa. Cursul la momentul încheierii
contractului 1€ =15,8560 MDL, iar la momentul plăţii 1 € =15,4010
MDL.
Să se calculeze care sunt consecinţele scăderii cursului valutar
asupra exportului.
5. Un agent economic importă mărfuri în valoare de 1500000
lei moldoveneşti din Germania. Cursul la momentul încheierii
contractului 1€=15,5470 MDL, iar la momentul plăţii 1€ =15,2285
MDL.
Să se calculeze care sunt consecinţele modificării cursului
valutar asupra importului.
6. Un contract de export în valoare de 10000 lei moldoveneşti
a fost încheiat în mai (T0) încasarea contravalorii va fi efectuată în
noiembrie (T1). Cursul de schimb:
T0 1$=13,80 MDL;
T1 1$=14,60 MDL.
Să se calculeze consecinţele modificării cursului de schimb
asupra exportului.
7. Între doi agenţi economici din ţări diferite se încheie un
contract de export în care sunt prevăzute următoarele:
– valoarea exportului – 600 000 NOK;
– cursul valutei de contract (NOK) faţă de valuta-
etalon (USD) în momentul încheierii contractului este 1
USD = 6,9080 NOK;
105
– preţul va fi recalculat, dacă cursul NOK faţă de USD

se va modifica cu mai mult de ± 3%.
Ce se va întreprinde în cazul în care, la data efectuării plăţii,
raportul de schimb între cele două valute este:
Varianta a) 1 USD = 7,20 NOK
Varianta b) 1 USD = 6,63 NOK
Varianta c) 1 USD = 7,05 NOK?
Bucuresti, 1994.
Sons, Inc. N. Y., 1993.
7. Cretoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. - Economie politica,
Casa de Editura si Presa, Bucuresti, 1993.
Bucuresti, 1997.
Timisoara, 1997.
106
13. Moldovanu D. Relaţii economice externe ale Republicii

Moldova: afirmare şi perspective.- Chişinău: ASEM, 1997.
14. Moldovanu D. Tranziţia: interdependenţa transformărilor
sistemice şi a integrării în economia mondială.- Chişinău:
ASEM, 1997.
Bucuresti, 1998.
2001.
ASEM, 1998.
Tema: 10. Creşterea economică. Modele de creştere

economică

 să explice corelaţia dintre creşterea economică şi
dezvoltarea economică;
 să analizeze factorii ce determină creşterea economică;
 să descrie modelele keynesiene ale creşterii economice;
 să descrie modelele clasice ale creşterii economice;
 să determine tendinţele de creştere economică pentru
Republica Moldova.
Conţinutul temei:
1. Creşterea economică şi dezvoltarea economică
2. Modelele creşterii economice
107
3. Statul şi economia.

Cresterea economica este un fenomen de civilizatie, in
literatura economica conceptul de crestere fiind deseori asociat cu
cel de dezvoltare. Notiunea de crestere reprezinta probabil axul
central al dinamicii economice. In economia contemporana
cresterea economica poate fi asociata cu asa numita crestere
durabila, atat a productiei, produsului pe locuitor, cat si a
populatiei. Operatorii cresterii sunt multipli. Pricipalii operatori
utilizati de literatura de specialitate sunt:
1. Coeficientul capitalului;
2. Productivitatea investitiilor;
3. Multiplicatorul;
4. Acceleratorul;
5. Functia agregata de productie.
Se poate aprecia faptul ca cresterea economica a diferitelor
economii nationale se produce in conformitate cu specificul acelor
economii. Totusi exista constante ce pot fi extrapolate asupra
oricarui tip de crestere economica, mai ales daca ii atasam atributul
de durabila. Aceste constante ne introduc pe terenul constructiilor
ideale, adica al modelelor. Modelele de crestere economica sunt
ecuatii generale presupunand constante si variabile aplicabile
tuturor economiilor. Cele mai uzuale constante ale modelelor de
crestere sunt munca si capitalul. La acestea se adauga, in diferite
cuantificari: capacitatea de a realiza tehnologii noi, in consonanta cu
imperativele momentului (inventivitatea), capacitatea
antreprenoriala sau capacitatea manageriala de a crea structuri in
concordanta cu potentialul pietei, sau etica muncii, in parametrii
specifici unei anumite societati. Toate aceste premise de modelare
converg in planul non-uman la delimitatrea potentialului de
crestere: un volum din ce in ce mai mare de capital, pe de o parte,
alocarea unei parti considerabile a veniturilor societatii in directia
efortului de dezvoltare. Intr-o economie de piata decizia de
"promovare" a cresterii economice nu este altceva decat o decizie
108
de amanare a consumului in scopul determinarii optimului

dimensional in prezent si viitor.
Creşterea economică reprezintă procesul de sporire, într-o
economie naţională, a producţiei totale de bunuri şi servicii la un
moment dat, cu efecte favorabile asupra vieţii economico – sociale.
Dezvoltarea economică exprimă ansamblul transformărilor
cantitative şi calitative care intervin în structurile economico –
sociale şi în comportamentul şi gîndirea economică a oamenilor.
Creşterea şi dezvoltarea economică se reflectă în calitatea vieţii,
în gradul de bunăstare al populaţiei, determinînd progresul
economic. Acesta se concretizează în trecerea unei economii
naţionale de la inferior la superior prin creşterea productivităţii
muncii şi a produsului naţional pe locuitor, în condiţiile
modernizării structurilor economice şi socale.
Creşterea economică extensivă se caracterizează prin faptul că
sporul venitului naţional este datorat în special creşterii cantităţii
factorilor atraşi în procesul de producţie.
Creşterea economică intensivă presupune ca sporirea venitului
naţional să se realizeze prin creşterea utilizării factorilor de
producţie.
Echilibrul economic
Echilibrul economic presupune gasirea raporturilor de forta
corecte intre ramuri, subramuri, economii in ansamblu. Echilibrul
general este o functie determinabila prin intermediul echilibrelor
partiale intr-o piata de tip concurential. Echilibrul general are o
seama de caracteriastici:
1. Interdependenta generala a pietelor.
2. Orice echilibru partial nu se poate regasi in cel general decat
prin intermediul functiei agregate a banilor (care pot sa perverteasca
extrem de usor, in conditii determinate, echilibrul).
3. Echilibrul nu este un obiectiv in sine; el este calea spre
optimul economic, specific oricarei economii.
4. Echilibrul nu are sens decat in dinamica.
Condiţia de echilibru a economiei:
Rata garantată = Rata naturală = Rata reală
109
Gw = GN = GR
Funcţia de creştere economică pentru o economie staţionară
este:
rQ = rT + αrK + βrL , unde:
rT = rata de creştere a progresului tehnic;
rK = rata de creştere a capitalului;
rL = rata de creştere a forţei de muncă;
rQ = rata de creştere a producţiei.

Funcţia Cobb – Douglas de creştere economică:
Qt = Tt · Ktα · Ltβ , unde:
Qt = output în perioada t;
Tt = indice tehnologic;
Kt = indice al stocului de capital în preţuri constante;
Lt = indice al forţei de muncă;
α = elasticitatea producţiei în raport cu capitalul;
β = elasticitatea producţiei în raport cu munca.
Cel mai elaborat model de crestere, pe care il putem considera
deja clasic, este modelul lui John Maynard Keynes. Esenta acestuia
rezida in urmatoarele:
1. Creste utilizarea mainii de lucru (somajul, scade).
2. Venitul rel global se mareste in consecinta.
3. Consumul real global creste, dar intr-un ritm mai lent decat
venitul.
4. La o marime data a inclinatiei spre consum, nivelul de
echilibru al ocuparii fortei de munca depinde de volumul
investitiilor curente.
5. Investitiile la randul lor depind de inclinatia marginala spre
investitii care la randul ei depinde de nivelul eficientei acestora.
6. Eficienta investitiilor depinde de nivelul complex al ratelor
dobanzii percepute pe piata creditului.
110
7. Rata dobanzii la randul ei depinde de o politica coerenta,

aplicabila in domeniul monetar in tara respectiva dar si de preferinta
pentru lichiditate.
Exista numeroase modele de inspiratie neoclasica,
monetariste, globale, etc. Toate au adepti si detractori. Toate au fost
mai mult sau mai putin validate sau invalidate de practica curenta,
dar se poate spune ca reprezinta un jalon de raportare, mai ales in
situatia ca evolutia economiei respective se face cu un grad foarte
mare de imprevizibil ( cum este de exemplu situatia tarilor cu
economia in tranzitie).

Statul se implica in economia moderna intr-o tripla
perspectiva economica: consumator de bunuri si servicii, proprietar
si intreprinzator ; daca adugam si perspectiva juridica a
reglementarii cadrului de evolutie al economiei ajungem la
concluzia ca rolul statului este inca relativ important in economia si
societatea contemporana. Este totusi normal sa consideram ca
regulile economiei de piata, aproape unanim acceptate in lume,
prevad restrictionari si restrangerea permanenta de pe aliniamentele
cu care secolele si chiar deceniile precedente ne-au obisnuit.
Principalele obiective ale statului in ziua de astazi sunt :
• cresterea economica echilibrata
• structurarea optima a economiei nationale
• politica energetica a natiunii
• politica de cercetare si dezvoltare
• politica preturilor
• politica veniturilor
• utilizarea deplina a muncii diponibile in societate
• politica comerciala internationala
• politica ecologica, etc
Orice stat indeplineste prin intermediul guvernului o seama de
functii cu impact in domeniu economiei :
111
1. Functia de control adica de elaborare si urmarire a aplicarii

regulilor valabile in acea economie. Uneori linia de demarcatie intre
functia de control si interventia directa, nemijlocita a statului in
economie este destul de confuza, cu toate repercursiunile negative
ce decurg de aici.
2. Functia de stabilizattor al vietii economice necesara pentru
ca cererea si oferta agreagta pe piata nu pot fi controlate de la un
nivel anumit in sus decat de catre stat. Aceasta implica utilizarea
unui aparat in consecinta.
3. Statul ca producator de bunuri si servicii se restrange in
marea majoritate a tarilor lumii, aceasta pentru ca este deja evident
dupa numeroase experiente ca statul are posibilitati limitate de a fi
un manager competitiv in raport cu secorul privat. Domeniile de
predilectie sunt astazi, ca si in trecut : apararea, educatia, cercetarea,
infrastructura, protectia sociala, etc.
4. Statul in calitate de factor de redistribuire a veniturilor
actioneaza prin intermediul parghiilor fiscale la indemana dar si
prin structura pe care o confera sectorului public in calitate de
principal consumator de resurse redistribuite.
Politicile economice
In functiile de parghiile la indemana statului sa notam
urmatoarele politici :
1. Bugetara si fiscala
2. Monetara
3. Creditul
4. Vamalitatea
5. Programarea si planificarea economica.
Politica bugetara si fiscala precum si politica monetara
reprezinta cele mai importante activitati ale oricarui stat in lumina
implicarii in economie azi. Politica bugetara si fiscala se aplica la
principalul instrument prin care se redistribuie veniturile, bugetul de
stat. Structural acesta este o balanta de venituri si cheltuieli.
Principalele surse de venituri ale bugetului statului sunt :
impozitele, imprumuturile, sursele vamale, veniturile proprii din
economie si in ultima instanta propria emisiune monetara.
112
Cheltuielile sunt de natura clasica : aparare, educatie, asigurari

sociale, etc. In lumea moderna bugetele sunt de regula deficitare,
acoperirea acestora facandu-se prin imprumuturi interne si
internationale.
Politica monetara a statului presupune controlul asupra masei
monetare in circulatie, cresterea sau scaderea acesteia se poate face
prin cumpararea respectiv vanzarea asa numitelor bonuri de tezaur,
emisiunea de numerar, respectiv modificarea ratei scontului pe piata
bancara. Scaderea masei banesti in circulatie presupune o serie de
masuri concertate : lansarea de imprumuturi de stat, retragerea
surplusului de moneda, etc.
1. Analizaţi şi corelaţi creşterea şi dezvoltarea economică.
2. Enumeraţi factorii care influienţează creşterea economică.
3. Argumentaţi condiţia de echilibru a economiei.
4. Caracterizaţi principalele modele de creştere economică.
5. Numiţi principalele obiective şi funcţii ale statului.
Teste grilă:
1. Comparativ cu creşterea economică, dezvoltarea economică:
a) are o sferă de cuprindere mai mică;
b) are o sferă de cuprindere mai mare;
c) noţiunile sunt identice;
d) nu există nici o legătură între aceste două noţiuni.
2. Creşterea economică este reflectată în mod direct de:
a) creşterea PNB în termeni reali;
b) creşterea PIB în termeni nominali;
c) creşterea PGB.
3. Creşterea economică este posibilă atunci cînd:
a) ritmul de creştere a venitului naţional este inferior
ritmului de creştere a populaţiei;
b) venitul naţional şi populaţia cresc în acelaşi ritm;
c) sporeşte venitul naţional pe locuitor.
4. Au efect de antrenare favorabil economiei naţionale:
113
a) progresul tehnic;
b) perfecţionarea capitalului fix;
c) investiţiile;
d) îmbunătăţirea structurii producţiei;
e) îmbunătăţirea calităţii mijloacelor de producţie.
Bucuresti, 1994.
Sons, Inc. N. Y., 1993.
Bucuresti, 1997.
Timisoara, 1997.
114

Bucuresti, 1998.
17. ŢIGĂNESCU I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura ASE,
2001.
18. ZBÂRCIOG Văleriu, Macroeconomie, -Chişinău:
Ed. ASEM, 1998.
Tema: 11. Politica monetară a Uniunii

Europene

- să caracterizeze procesul de creare a Uniunii Economice şi
Monetare;
- să descrie trecerea de la ECU la Euro;
- să identifice instrumentele şi scopurile politicii monetare a
UE;
- să-şi expună punctul său de vedere vis-a-vis de perspectiva
monedei unice Euro şi a dolarului SUA ca monedă
internaţională;
- să analizeze beneficiile şi inconvenienţele monedei unice
Euro.
Conţinutul temei:
1. Crearea Uniunii Economice şi Monetare
2. Trecerea de la ECU la Euro
3. Beneficii şi inconvenienţe ale monedei unice euro.

Jaloanele procesului de integrare monetară europeană
115
finalizat prin introducerea euro, au fost puse de planul Delors,

elaborat în aprilie 1989 sub îndrumarea lui Jacques Delors, atunci
preşedinte al Comisiei Europene.
Prin Tratatul de la Maastricht, inspirat de planul Delors, s-a
stabilit că Uniunea Economică şi Monetară va fi creată în trei etape.
Prima etapă, derulată până la 1 ianuarie 1994,
considerată etapa de pregătire, presupunea:
 întărirea Uniunii Economice, prin măsuri de desăvârşire a
Pieţei Unice Interne;
 dezvoltarea coordonării politicilor economice (fixarea
unor orientări cantitative pe termen mediu în planul
politicilor bugetare naţionale, concertarea politicilor
bugetare);
 extinderea la toate monedele ţărilor comunitare a mecanismului
Sistemului
 Monetar European şi lărgirea rolului ECU;
 negocierea şi aprobarea Tratatului Uniunii Europene.
În a doua etapă, între 1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie
1996, a fost înfiinţat Institutul Monetar European (IME), care va
deveni, de la 1 iunie 1998, Banca Centrală Europeană. IME a
conturat în această perioadă viitoarea politică monetară unică
şi a pregătit din punct de vedere tehnic trecerea la uniunea
monetară.
În această a doua fază s-au luat măsuri pentru întărirea
Pieţei UniceInterne, a ajutoarelor structurale şi a politicii de
concurenţă, pentru lărgirea regulii majorităţii în privinţa deciziilor
de orientare a politicilor economice şi a regulilor referitoare la
amploarea deficitelor bugetare.
Ţările membre UE au urmărit în această perioadă şi
îndeplinirea criteriilor de convergenţă stabilite prin Tratatul de la
Maastricht. Criteriile de convergenţă care trebuiau îndeplinite
pentru a trece la moneda unică euro sunt:
 criteriul stabilităţii (durabile a) preţurilor – rata inflaţiei
nu trebuie să depăşească, cu un an înaintea examinării, cu
mai mult de 1,5%, nivelul mediu al inflaţiei înregistrat în
116
acele state membre (cel mult trei) care au înregistrat cele

mai bune performanţe în materia stabilităţii preţurilor –
adică, au rata inflaţiei, calculată ca medie a indicilor
preţurilor de consum asupra unei baze comparabile, cea mai
scăzută;
 criteriul de convergenţă a dobânzilor – rata dobânzii
nominale pe termen lung (10 ani) la obligaţiunile de stat, în
ultimul an înaintea evaluării, să nu depăşească cu mai mult
de 2% media dobânzilor – la obligaţiunile pe termen lung
ale statului sau la titluri comparabile, ţinând cont de diferenţele
între definiţiile naţionale – din acele state membre (cel
mult trei), care prezintă cele mai bune rezultate în ce
priveşte stabilitatea preţurilor (ţările cu inflaţia cea mai
scăzută);
 criteriul situaţiei finanţelor publice – deficitul bugetar
(al bugetului consolidat) să nu fie excesiv, să nu depăşească
3% din PIB;
 criteriul situaţiei finanţelor publice – datoria publică să
nu depăşească 60% din PIB, sau raportul dintre datoria
publică şi produsul intern brut să scadă suficient pentru a se
considera că se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm
satisfăcător;
 criteriul participării la mecanismul de schimb al
Sistemului Monetar European – moneda naţională să fi
făcut parte dintr-un sistem de cursuri fixe (SME II) cel
puţin doi ani premergători examinării în vederea aderării,
cu respectarea marjelor normale de fluctuaţie, „fără să
cunoască tensiuni grave” şi fără devalorizări, din proprie
iniţiativă, ale monedei sale în raport cu moneda altui stat
membru.
Pe lângă aceste criterii de bază, se urmăreşte
independenţa băncilor centrale naţionale faţă de guverne şi
se interzice finanţarea monetară a deficitului bugetar.
După cum se observă, criteriile de convergenţă sunt
orientate pe două laturi importante:
117
 cea monetară, vizând direct stabilitatea preţurilor (rata

inflaţiei, rata dobânzii, stabilitatea cursului valutar,
independenţa băncilor centrale şi interzicerea finanţării
monetare a deficitului bugetar);
 cea a finanţelor publice, reflectată în restricţiile privind
deficitul bugetar şi datoria publică.
A treia etapă, prevăzută iniţial să se desfăşoare între
1997 şi 1999, a fost decalată cu doi ani. Conform acordului
prealabil, analizând lista ţărilor care îndeplineau criteriile de
convergenţă, Consiliul European urma să constate dacă 7 ţări
comunitare sunt pregătite să treacă la a treia etapă începând cu
1 ianuarie 1997.
La 16 decembrie 1996, în cadrul Consiliului European de la
Madrid, s-a hotărât ca stadiul al treilea al UEM să înceapă la 1
ianuarie 1999.
În etapa a treia au fost fixate irevocabil parităţile între
monedele ţărilor care urmau să facă parte din uniunea monetară
iar BCE definitivează politica monetară comună pentru viitoarea
zonă euro.
La 16 iunie 1997 Consiliul Uniunii Europene a
adoptat următoarele măsuri vizând înlocuirea ECU şi
introducerea euro:
 de la data de 1 ianuarie 1999 toate referirile la moneda ECU
din contracte şi din alte instrumente juridice erau înlocuite cu
referiri la euro, utilizându-se raportul de 1:1 pentru conversie;
 continuitatea contractelor denominate în monedele naţionale
ale ţărilor membre participante la euro;
 trebuiau respectate regulile de rotunjire stabilite, la exprimarea
preţurilor în noua monedă şi era stabilit gradul de precizie
folosit la determinarea raporturilor fixe de schimb (irevocabile)
între monedele ţărilor din viitoarea uniune monetară şi euro, ce
urmau să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 1999 (utilizându-se
6 cifre după virgulă).
Denumirea de euro a constituit, la timpul ei,
118
subiect al unor controverse. Astfel, s-au găsit susţinători ca

moneda unică să fie marca germană sau francul, în timp ce
alţii susţineau că ECU este cea mai potrivită denumire.
În cadrul Consiliului European de la Madrid din 15-16
decembrie 1995 s-a decis numele de euro pentru viitoarea
monedă unică. Ideea de a adăuga prefixul euro la numele
monedelor naţionale (“euromărci”, “eurofranci”), a fost respinsă pe
considerentul că ar fi putut duce la ierarhizări de genul “euromarca
este mai puternică decât eurofrancul”, şi nu s-ar mai fi vorbit
de o monedă unică. În al doilea rând, în acest fel ar fi putut
apărea confuzii şi între moneda unică şi eurovalutele europene,
denumite tot euro-mărci sau euro-franci.
La 15 iulie 1997 a fost luată decizia utilizării unei prescurtări
oficiale pentrueuro, "EUR", înregistrat la Organizaţia
Internaţională pentru Standardizare. Tot atunci, a fost ales ca
simbol oficial caracterul "€", cele două linii paralele dorindu-se
să sugereze stabilitatea monedei euro.
Tot în anul 1997 au fost definitivate denominările şi
specificaţiile tehnice ale monedelor euro (diametru, greutate,
culoare, compoziţie etc.), urmărindu-se pe de o parte
recunoaşterea monedelor de către echipamentele şi sistemele
existente, şi pe de alta parte evitarea, pe cât posibil, a falsificărilor.
Moneda unică a fost introdusă în trei etape distincte.
Prima etapă (2 mai 1998 - 1 ianuarie 1999) a
debutat Consiliul European de la Bruxelles, când au fost
selectate, dintre cele 15 ţări UE, doar cele care îndeplineau
criteriile de convergenţă.
În urma evaluărilor, 11 ţări au trecut la faza a doua:
Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Grecia deşi dorea
adoptarea monedei unice nu îndeplinea la acel moment
criteriile de convergenţă şi s-a alăturat celor 11 ţări de la 1
ianuarie 2001. Danemarca, Marea Britanie şi Suedia au preferat
până în prezent să se menţină în afara zonei euro, deşi s-ar fi
încadrat încă de la început în restricţiile impuse de Tratatul de la
119
Maastricht.
La 1 iunie 1998 Institutul Monetar European a fost
înlocuit de Banca Centrală Europeană, sistemele legale
naţionale au fost adaptate pentru a permite circulaţia noii
monede şi s-au pregătit din punct de vedere tehnic primele
emisiuni de bancnote şi monede euro.
În a doua etapă (1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 2001),
euro a existat numai ca monedă de cont. La 1 ianuarie 1999 au
intrat în vigoare cursurile de schimb fixe irevocabile dintre
monedele naţionale ale ţărilor membre UME şi euro, BCE
stabilind următoarele parităţi oficiale în raport cu euro pentru cele
11 monede europene selectate (pentru Grecia, de la 1 ianuarie
2001):
Uniunea Europeană a adoptat pentru această fază regula
sintetizată “nici o obligaţie, nici o interdicţie” în ceea ce
priveşte folosirea euro. Deşi facultativă, marile companii
multinaţionale au fost primele care au adoptat euro în contabilitatea
lor europeană, pentru o mai facilă comparare a rezultatelor
între filialele din ţări europene diferite. Tot de la 1 ianuarie
1999, sistemele electronice de tranzacţionare ale burselor europene
au fost adaptate la euro, iar noile obligaţiuni ale guvernelor din
ţările participante au fost emise în euro; într-un cuvânt, folosirea
euro s-a extins şi la pieţele financiare, pieţele valutare şi la
sistemele de compensare
A treia etapă (prevăzută iniţial a se derula între 1
ianuarie 2002 şi 1 iulie 2002, ulterior redusă până la 28
februarie 2002), a presupus apariţia bancnotelor şi monedelor
euro şi dispariţia banilor naţionali, conform unui calendar
prestabilit (Tabelul nr. 11.2).
120
Tabelul nr. 11.1. Parităţile fixe (irevocabile) între monedele

naţionale ale ţărilor participante la UME şi euro, intrate
în vigoare la 1 ianuarie 1999
Moneda naţională Paritatea
Ţara înainte de euro Simbol irevocabilă
ul faţă de euro
Austria şiling ATS 13,76
Belgia franc belgian BEF 40,3399
Finlanda marca finlandeză FIM 5,94573
Franţa franc francez FRF 6,55957
Germania marcă germană DEM 1,95583
Grecia (1) drahmă GRD 340,750
Irlanda liră irlandeză IE 0,787564
P
Italia liră italiană IT 1936,27
L
Luxemburg franc luxemburghez LUF 40,3399
Olanda gulden NLG 2,20371
Portugalia PTE 200,482
escudo
Spania ESP 166,386
peseta
Notă: (1) Valabilă de la 1 ianuarie 2001.
Sursa: http://www.bnro.ro/Ro/EU/parităţi.htm
Începând cu 1 martie 2002, în toate cele 12 ţări ale zonei
euro, moneda unică a rămas singurul mijloc de plată legal,
fostele monede naţionale pierzându-şi puterea liberatorie.
121
Tabelul nr. 11.2. Calendarul trecerii la euro – schimbarea

celor 12 monede naţionale în moneda unică – şi
termenul pentru preschimbarea vechilor monede şi
bancnote
Încetare oficială Termen de Termen de
(perioada de preschimbar preschimba
Ţara circulaţie e la Banca re la Banca
duală) Centrală Centrală
– monedă
metalică
Austria 28.02.2002 nelimitat nelimitat
Belgia 28.02.2002 31.12.2004 nelimitat
Finlanda 28.02.2002 31.12.2012 31.12.2012
Franţa 17.02.2002 31.12.2002 31.12.2012
Germania 31.12.2001 nelimitat nelimitat
Grecia 28.02.2002 1 ianuarie 2004 31.12.2012
Irlanda 9.02.2002 nelimitat nelimitat
Italia 28.02.2002 31.12.2012 31.12.2012
Luxemburg 28.02.2002 31.12.2004 nelimitat
Olanda 28.02.2002 1.01.2007 1.012032
Portugali 28.02.2002 31.12.2002 31.12.2022
a Spania 28.02.2002 nelimitat nelimitat
Sursa: Tribuna Economică nr. 27, 4 iulie 2001, p. 71.
122

3.1. Avantaje ale monedei unice
Renunţarea la monedele naţionale şi adoptarea unei
monede unice a iscat în mod firesc numeroase controverse în
ţările vizate, existând atât susţinători ai acestei idei, cât şi critici.
Introducerea euro are în mod cert o serie de avantaje,
incontestabile.
Principalele avantaje economice directe ale euro sunt:
1. eliminarea riscului valutar;
2. reducerea costurilor tranzacţiilor;
3. transparenţa preţurilor.
1. Eliminarea riscului valutar în cazul schimburilor
comerciale între ţările din zona euro. Incertitudinea în
schimburile comerciale internaţionale, generată de lipsa
previzibilităţii cursului, chiar în condiţiile unui sistem de
cursuri fixe (dar asigurat în ultimii ani între limite de fluctuaţie
extrem de mari, ± 15% şi cu destul de frecvente ajustări
sub forma devalorizărilor sau revalorizărilor), a determinat ca
necesare contramăsuri de acoperire a riscului valutar. Însă,
mijloacele moderne de acoperire a riscului valutar, gen contracte
forward, futures, opţiuni, swap, deşi accesibile, presupuneau costuri
suplimentare. În aceste condiţii, apariţia monedei unice, având
drept rezultat eliminarea riscului valutar în zona euro, a
determinat creşterea volumului tranzacţiilor comerciale
intracomunitare.
2. Reducerea costurilor valutare, prin eliminarea
schimburilor între monedele comunitare. Conform unor
aprecieri, aceste costuri se ridicau la aproximativ 0,4 % din
PNB al ţărilor din zona euro. Eliminarea costurilor rezultat al
schimburilor valutare, anterior transferate în preţurile produselor
123
finite şi în consecinţă suportate de consumatori, ar fi de natură să

contribuie la reducerea preţurilor. Dimensiunea pierderilor, rezultat
al conversiilor valutare, este sugerată şi de datele din tabelul
următor. Plecând de la ipoteza că un turist ar pleca din Belgia cu
suma de 40.000 BEF parcurgând mai multe ţări europene unde ar
schimba de fiecare dată banii în moneda locală, la
reîntoarcerea în Belgia ar fi constatat că, fără să fi cheltuit nimic,
suma este cu peste 46% mai mică decât cea iniţială, ca urmare
a comisioanelor practicate la schimbul valutar şi a pierderilor
rezultate la trecerea de la o monedă mai slabă la una mai puternică.
3. Transparenţa preţurilor. Exprimarea preţurilor din
ţări diferite în aceeaşi monedă este de natură să impulsioneze
o aliniere a acestora şi să încurajeze concurenţa, întrucât
permite comparaţii directe inter-ţări. Este cunoscut faptul că
între ţările europene, pentru acelaşi produs, existau şi există încă,
diferenţe de preţ substanţiale – unele justificate (de costurile de
producţie mai mari, de fiscalitatea mai ridicată etc.), altele nu.
Avantajele economice indirecte ale adoptării monedei
unice europene sunt:
1. Reducerea ratelor dobânzilor. Diminuarea inflaţiei, ca
urmare a politicii monetare a Băncii Centrale Europene, de
interes în primul rând pentru ţările care anterior înregistraseră
rezultate slabe în combaterea sa (de exemplu, Italia sau
Portugalia), conduce în mod evident şi la scăderea ratelor
dobânzii în zona euro.
2. Stimularea (continuării) reformelor structurale. Dacă pentru
trecerea la moneda unică actualele ţări membre ale UEM au
fost nevoite să-şi ajusteze economiile, îndeplinind criteriile de
convergenţă, Pactul de stabilitate şi creştere impune aceeaşi
austeritate şi rigoare în plan financiar şi monetar şi după
adoptarea monedei unice.
3. Încurajarea creşterii economice. Costurile mai scăzute ale
tranzacţiilor, riscul valutar redus sau eliminat, transparenţa
preţurilor, sunt numai câţiva din factorii de natură să
impulsioneze dezvoltarea economiilor din zona euro.
124
4. Dobândirea statutului de monedă internaţională. Euro a

devenit într-un timp relativ scurt, aşa cum se estima, o monedă în
care sunt plasate pe scară largă rezervele internaţionale, o
alternativă credibilă la dolarul american, având un rol mult mai
important decât oricare dintre monedele la care s-a renunţat.
3.2. Inconvenienţe ale monedei unice
La momentul lansării ideii de monedă unică, în special
după jumătatea anilor 1990, “euroscepticii” au formulat anumite
critici:
 Reglementările privitoare la UEM şi la moneda unică
adoptate la Maastricht sunt nerealiste, fiind rezultatul unei
conjuncturi economice şi financiar – valutare favorabile de la
începutul deceniului nouă.
 Criteriile de convergenţă din Tratatul de la Maastricht
asigură premisele unei inflaţii scăzute, dar determină şi o
creştere economică redusă, critica vizând în primul rând
restricţia referitoare la nivelul maxim al deficitului bugetar
şi angajamentele asumate de ţări că după trecerea la euro
vor respecta prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere.
 Pierderea autonomiei politicii monetare şi valutare.
 Creşterea preţurilor. Existau temeri, care cel puţin parţial s-au
şi adeverit, că introducerea euro va duce şi la creşterea
preţurilor. Însă, impactul introducerii euro este şi mai relevant
comparând valoarea unei bancnote de 500 de euro faţă de cea
mai mare bancnotă existentă anterior în circulaţie. Relevanţa
comparaţiei trebuie corelată cu aprecierile, că tendinţă firească a
preţurilor în ţările zonei euro este de a evolua spre o valoare
medie, aceasta însemnând în unele ţări o creştere a preţurilor,
independent de venituri.
 Existenţa unei uniuni monetare fără o uniune bugetară. Se
apreciază că existenţa unei uniuni bugetare (care nu există
la ora actuală) ar fi fost în măsură să compenseze impactul
unor influenţe negative asupra economiei naţionale, care
sunt greu de contracarat în absenţa autonomiei politicii
monetare.
125
1. Caracterizaţi procesul de creare a Uniunii Economice şi
Monetare;
2. Descrieţi trecerea de la ECU la Euro;
3. Identificaţi instrumentele şi scopurile politicii monetare a
UE;
4. Expuneţi-vă vis-a-vis de perspectiva monedei unice Euro şi
a dolarului SUA ca monedă internaţională;
5. Analizaţi beneficiile şi inconvenienţele monedei unice Euro.
1. Bureau européen des unions des consommateurs, citat
după Schor Armand-Denis, Économie politique de l’euro, La
documentation Française, Paris, 1999, p. 59.
7. Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ. -М.: Изд-
во МГУ. 1994.
Bucuresti, 1998.
11. Ţigănescu I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura
ASE, 2001.
126
Anexă
Informaţie suplimentară
John Maynard Keynes - viaţă şi activitate
John Maynard Keynes a fost fiul lui John Neville Keynes,
un lector de economie de la Universitatea din Cambridge si al Adei
Florence Brown, o autoare de succes si o reformista in domeniul
social. Fratele sau mai tanar, Geoffrey Keynes (1887-1982) a fost
chirurg si bibliofil, iar sora sa mai tanara, Margaret (1890-1974), a
fost casatorita cu fiziologul Archibald Hill, castigator al Premiului
Nobel.
Keynes a fost foarte inalt, atingand inaltimea de 198 cm. A
avut o legatura serioasa intre anii 1908 so 1915 cu pictorul Duncan
Grant, membru al grupului Bloomsbury. A continuat sa il sustina
financiar pe Grant pe parcursul intregii vieti a acestuia. Keynes a
intalnit-o in octombrie 1918 pe Lydia Lopokova, o binecunoscuta
balerina rusoaica. Cei doi s-au casatorit si din cele mai multe
relatari a reiese ca cei doi au avut parte de un mariaj fericit. Din
motive medicale, cei doi nu au putut avea copii, desi ceilalti doi
frati ai lui au avut copii.
Keynes a fost in cele din urma un investitor de succes,
construindu-si o avere privata substantiala. A fost aproape ruinat in
urma crahului bursier din 1929, insa si-a recuperat intr-un timp
scurt averile. De-a lungul vietii i-a placut sa colectioneze carti, de
exemplu colectionand si protejand multe dintre lucrarile lui Isaac
Newton. A fost interesat de literatura in general si de drama in
special, sprijinind financiar teatrul Cambridge Arts, ceea ce a
permis institutiei sa devina, cel putin pentru un timp, o mare scena
britanica din afara Londrei.
127
Keynes a avut o reputatie de temut ca participant la discutii

talentat, iar Friedrich von Hayek a refuzat cu diferite ocazii sa
discute personal probleme economice cu el. Totusi, dupa ce a citit
cartea lui Hayek, The Road to Serfdom Keynes a afirmat: Dupa
parerea mea este o carte mare.... Moral si filosofic sunt de acord cu
ea aproape in intregime: si nu numai de acord cu ea, ci de acord pe
deplin. Hayek a afirmat despre Keynes ca acesta a crezut despre el
ca este inca in mod fundamental un liberal englez clasic si ca nu a
fost foarte constient de cat de mult s-a indepartat el de liberalul
englez clasic. Ideile lui de baza erau inca cele ale libertatii
individuale. El nu s-a gandit destul de sistematic, pentru a vedea
conflictele. [1] Bertrand Russell l-a numit pe Keynes cea mai
inteligenta persoana pe care a intalnit-o vreodata, comentand: De
fiecare data cand am discutat cu Keynes am simtit ca mi-am luat
viata in maini.
Educatia
Keynes a beneficiat de o educatie aleasa la institute de elita
cum ar fi Eton unde a studiat matematica, clasicii si istoria si la
King's College din Cambridge unde a studiat matematica, insa fiind
interesat de politica a studiat domeniul economiei, avandu-i ca
profesori pe Arthur Cecil Pigou si pe Alfred Marshall.
Opera si preocuparile lui Keynes
Keynes a fost conducator de discutii la reforma sistemului
monetar mondial in Bretton Woods (1944), nu a putut insa sa se
opuna pozitiei americanului Harry Dexter White. Printre altele – in
memoria lui Silvio Gesells – el a adus in discutie o moneda de
circulatie internationala pe nume Bancor.
In mod special, numele sau este asociat de cele mai multe ori
cu teoria sa economica, respectiv cu recomandarea sa vehementa,
aceea ca statul sa se implice in evenimentele economice, asemeni
teoriei lui Bobzien. Conform lui Keynes, statul trebuie sa
intrebuinteze masuri politico-fiscale si monetare, pentru a slabi
efectele provocate de recesiuni si boom-uri. In timpuri grele
economia este sprijinita printr-o politica fiscala expansiva, iar
somajul este redus. In timpuri de prosperitate trebuie reduse
128
deficitele acumulate, prin economisiri crescute (surplus saving).

Fluctuatiile economiei ar putea fi astfel ameliorate.
Ideile sale au pus fundamentul Keynesianismului de astazi si
au fost dezvoltate in decursul timpului de economisti ai scolii
keynesiene, desi in prezent, pentru explicarea efectelor pe termen
lung sunt judecate cu scepticism.
De fapt, mesajul operelor sale este acela ca, ideile
microeconomice pot fi complet false in contextul macroeconomic.
Din punct de vedere al continutului, Keynes are o incredere speciala
in puterea de conducere a conjuncturii interne.
Din punct de vedere academic, Keynesianismul este o
compozitie formata din neoclasic si intelegere keynesiana. Din
punct de vedere analitic nu ofera noi perspective. Pentru el
economia de piata cu politica economica statala este stabilizatoare.
Keynes a diagnosticat incompetenta fundamentala a economiei de
piata de a-si garanta o dezvoltare stabila.
Deoarece Keynes a recomandat un interventionism, in 1930
a simpatizat cu fascismul italian, afirmand ca interventionismul
statului fascist, asemanat cu un paznic de noapte, ar oferi cele mai
bune conditii pentru implementarea ideilor sale.
In teoria sa despre multiplicator a luat ideile fiziocratiei lui.
Solutiile lui Keynes pentru inlaturarea somajului
Preocuparea fundamentala a lui Keynes a fost aceea de a
stabili o corelatie intre dezvoltarea economica a societatii si nivelul
ocuparii resurselor de munca disponibile, de a oferi solutii pentru
inlaturarea somajului.
Pentru aceasta el a folosit un model economico-matematic
descriptiv compus din trei categorii de elemente:
Variabile
• endogene (determinate), indicatori globali care
caracterizeaza nivelul activitatii economice la scara
economiei nationale (cea mai importanta fiind cererea
efectiva de marfuri)
129
• exogene (determinante), rate cu privire la comportamentul

agentilor economici (inclinatia spre consum, eficienta
marginala a capitalului, rata dobanzii);
Relatiile dintre variabile
Relatiile dintre variabile au fost redate cu ajutorul unor
ecuatii si inegalitati, precum si interdependenta dintre ele, redata cu
ajutorul unor functii (functia ocuparii, a ofertei, a cererii etc.). Asa
cum am mai afirmat, Keynes admite si recunoaste existenta
somajului involuntar – tema principala a investigatiilor lui si scopul
final al analizei este de a descoperi ce anume determina volumul
ocuparii mainii de lucru. Nivelul ocuparii (E) sau numarul de
muncitori care gasesc de lucru (N) depind de cererea efectiva de
marfuri (D), deci N = f(D). Tinand seama de structura cererii de
marfuri, Keynes ajunge la concluzia ca daca suma consumului final
global (C) si a investitiilor globale (I) este egala cu venitul global
(Y), atunci economia este in echilibru, situatie exprimata in ecuatia
fundamentala a modelului sau C + I = Y. Deoarece in realitate exista
dificultati in desfacerea marfurilor si predomina dezechilibrul in
economie C + I > Y, incasarile sunt mai mici decat productia oferita
si deci, implicit, rezulta somaj involuntar;
Parametrul multiplicator investitional (K)
Parametrul multiplicator investitional (K), cu ajutorul caruia
se exprima gradul de intensitate al unei variabile, a fost folosit de
Keynes pentru a exprima interdependenta dintre fluctuatiile
investitiilor, ocuparii si veniturilor. Acesta ne arata ca atunci cand
are loc un spor al investitiilor globale, venitul va creste cu o marime
care este de K ori mai mare decat sporul investitional. Marimea (K)
este direct proportionala cu inclinatia spre consum. Ideea lui Keynes
este foarte simpla: „Daca populatia nu gaseste de lucru si nu este
bine platita, nu ne putem astepta ca puterea de cumparare sa
creasca.”
Opere
• The Economic Consequences of the Peace (1919)
• Treatise on Probability (1921)
• Tract on Monetary Reform (1923)
130
• Treatise on Money (1930)

• The General Theory of Employment, Interest and Money
(1936).
SURSE BIBLIOGRAFICE
Manuale, monografii, cercetări

Bucuresti, 1994.
2. Albert M. - Capitalism contra capitalism, Editura
Humanitas, Bucuresti, 1994.
3. Ana Berdilă-Cîrlan, Relaţii Valutar-Financiare
Internaţionale în scheme, Chişinău, Evrica, 2006.
4. Anghel Nicolae, «Pieţe de capital şi eficienţa investiţiilor»,
ed. «Hrema», Bucureşti, 1996, 265 p.
5. Anghelache G., “Pieţe de capital şi burse de valori”, ed.
“Societatea adevărul SA”, Bucureşti, 1992, 184 p.
8. Banking Terminology, Washington, American Bankers
Association, 1989.
Sons, Inc. N. Y., 1993.
11. Băcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica,
Macroeconomie şi politici macroeconomice, -Bucureşti: Ed.
ALL Educaţional, l998.
131
12. Basno C., Dardac N., Constantin F. - Monedă, credit, banci,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.
13. Basno Cezar, Dardac Nicolae. Operaţiuni bancare, Editura
Tehnică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
14. Baucer Luca, Baiescu Aurel ş.a., «Bursa de Valori. Noţiuni
juridic, operaţiuni de bursă, analiza economico-financiară a
întreprinderii», Euro-Incolsuting, Chişinău, 1996, 185 p.
15. Blaug M. - Teoria economică în retrospectivă, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
16. Bombos S., Dragos N., Duloiu I., Balan D.,
Reglementari si uzante internationale comerciale si civile.,
Vol. I., Editura ,, Cutuma”, Bucuresti, 1992.
17. Borş Ion. Relaţii valutar - financiar internaţionale. Editura
Arc, Chişinău, 1999, 199 p.
18. Botez O. Gh., Comerţ internaţional şi politici comerciale,
Bucureşti 1999.
19. Braton W., The New Economic Theory of the Firm;
Critical Prospectiwes From History. Stansford Law Review,
1989, Nr. 41.
20. Bratu Ştefan, “Burse de valori şi tranzacţii cu valori
mobiliare”, ed.”Universitaria”, Craiova, 1998, 338 p.
21. Burac Victor, Drept bancar, Tipografia Centrală, 1999
22. Capanu I. - Indicatorii macroeconomici. Continutul si
functiile lor, Editura Economica, Bucuresti, 1998.
23. Ceciui S., Studiu comparativ privind cooperarea vamala si
transfrontaliera, UE si R. Moldova., Chisinau, 2002.
24. Chircă S., «Mecanisme de funcţionare a economiei»,
Chişinău 1997;
25. Ciobanu Gheorghe “Burse de valori şi tranzacţii de bursă”,
ed. “Economica”, Bucureşti, 1997, 262 p. ;
26. Ciobanu Vasile “Piaţa de capital: teorie şi practică”, ed.
“Universitaria”, Craiova, 1997, 304 p.
132
28. Clipa N. - Economie politica, Editura Sedcom Libris, Iasi,

1999.
29. Coaliţia pentru dezvoltare economică rurală, Studiu
comparativ al legislaţiei în materie de comerţ exterior.,
Chişinău 2003.
30. Convention Internationale pour la simplification et
l’harmonisation des regimes douaniers/International
Convention on the simplification and harmonization of
customes procedures/Word Customs Organization, Brussels,
1999.
32. Dardac Nicolae “Bursele de valori: dimensiuni şi rezonanţe
social-economice ”, ed. “Economica”, Bucureşti, 1997, 208
p. ;
33. Dardac Nicolae, Basno Cezar, Bursele de Valori, Bucureşti,
1998. 180 p. ;
34. Dedu Vasile, Gestiunea bancară, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, ediţia 2-a, 1999, 351 p.
35. Dedu Vasile, Managementul bancar, Editura SILIDAN’94,
1996, 241 p.
36. Didier M. - Economia. Regulile jocului, Editura Humanitas,
Bucuresti, 1994.
Bucuresti, 1997.
Timisoara, 1997.
39. Enache C., Mecu C. (coord.) - Economie politica, vol. II,
Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 2000.
40. Eugene F. Brinham, Luois C. Gapemski. Intermediate Financial
Management, New York the Dryden Press, 1985.
41. Fătu S., Piaţa românească de capital privită din interior, Editura
Vox, Bucureşti, 1998.
42. Floricel Constantin. Relaţii valutar financiar internaţionale.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998, 367 p.
133
43. Flouzat Denise - Economie contemporaine, P.U.F., Paris,

1992.
44. Gaftoniuc Simona. Practici bancare internaţionale, Editura
Economică, Bucureşti, 1995
45. Galbraith J. K. - Stiinta economica si interesul public,
Editura Politica, Bucuresti, 1982.
46. Ghisoiu M. - Economie politica, vol. II, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 1997.
47. Gradu Mihaela, Tranzacţii bursiere. Pieţele futures şi de
opţiuni, ed. “Economică”, 1995, 207 p.
48. Grigoriţă Cornelia, Activitate bancară, Editura Cartier,
Chişinău 2005, 420 p.
49. Gust Marius. Management bancar. Editura. Independenţa
Economică, Bucureşti 1999, 326 p.
50. Howells Peter and Bain Keith, The economics of money,
banking and finance, Addision Weley Longman, England,
1999
51. Iancu A. - Tratat de economie, vol. II, Editura
Economica, Bucuresti, 1993.
53. Ionescu Lucian. Băncile şi operaţiunile bancare. Institutul
Bancar Român. Editura Economică, Bucureşti, 1996
54. Johnson N., Commiting to Civil Service Reform: The
Performanse of Pre-Shipment Inspection under Institutional
Regimes, Washington.
55. Kiriţescu Constantin. Dobrescu Emilian, Moneda, Mica
enciclopedie. Colecţia Bibliotecii Băncii Naţionale, nr.24,
Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, 295 p.
56. Lavruşin O.I. Банковское дело, Moscova, Editura
Финансы и статистика, 2000, 586 p.
57. Lucia Castraveţ, Mihai Patraş „Analiza evoluţiei economiei
RM şi managementul ratei de schimb (în perioada de
tranziţie)”, catedra Economie Generală şi Relaţii Economice
internaţionale, culegerea Analele Ştiinţifice ale USM, Seria:
134
Ştiinţe socioumanistice, volumul II, Chişinău, 2004, pp.200-

206.
58. Lucia Castraveţ, „Reglementarea activităţii comerciale
externe a Republicii Moldova în perioada de după
proclamarea Independenţei”, catedra Monedă, Credit, Bănci,
Analele Ştiinţifice ale USM, Seria: Ştiinţe socioumanistice,
volumul II, Chişinău, 2006, 464 pag., pp.323-333.
59. Mihai Patraş „Reforma monetară şi politică bancară,
Republica Moldova: dimensiunile reformelor, Chişinău,
Editura Pontos, 2002, 343 p (pp.234-232).
60. Munteanu L., Studiu comparativ privind comertul
international/TACIS PCA, Chisinau, 2002.
61. Negoescu Gheorghe, “Bursele de mărfuri şi valori”, ed.
“Algoritm +”, Galaţi, 1997, 219 p. .
63. Patraş Mihai, Dicţionar economic rus-român. Chişinău,
Editura enciclopedică „Gheorghe Asachi”, Chişinău, 1994,
470 p.
64. Patraş Mihai, Patraş Corina „Dicţionar economic şi
financiar-bancar englez-român”, ed. Litera, Chişinău, 2002,
824 p.
65. Pecican Eugen Ştefan. Piaţa valutară, bănci şi econometrie.
Editura Economică, Bucureşti, 2000, 320 p.
66. Petru Roşca „Economia relaţiilor externe”, Craiova, ed.
Sitech, 2002, 233 p.
68. Popa Ioan, «Burse Internaţionale», Garell Poligraphics,
Bucureşti 1996, 200 p.
69. Popa Ioan. «Bursa», Vol. I, Bucureşti, 1995, 318 p.
70. Popa Ioan. «Bursa», Vol. II, Bucureşti, 1995, 367 p. ;
71. Popa, I., ”Tranzacţii comerciale internaţionale”, Bucureşti
1997, 150 p.
135
72. Popescu C., Trandafir C. - Economia sub dictatul limitarii,

vol. II, Editura de Sud, Craiova, 2001.
Bucuresti, 1998.
74. Prisacariu Maria “Tranzacţii la bursele de mărfuri şi valori”,
ed. “Agora”, Bacău, 1996, 190 p.
75. Prisăcaru M. “Tranzacţii la bursele de valori şi gestiunea
portofoliului”, ed. CORSON, Iaşi, 1999, 165 p.
76. Prisăcaru M., «Tranzacţii la Bursele de Mărfuri şi Valori»,
Bucureşti, 1996, 186p.;
77. Purcarea Th., Legislaţie si urgenţe, Mesagerul Economic,
nr.8 (382)/1998.
78. Radu Vasile. Băncile şi politica fiscală, Bucureşti, 1995
79. Roxin Luminiţa, Gestiunea riscurilor bancare, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.
81. Silveira M., Rules of origin in international trade treaties:
Coparative study of NAFTA and MERCOSUR and a
general viev of the EU, 2002.
82. Stoica Maricica. Management bancar. Editura. Economică,
Bucureşti 1999, 224 p.
83. Strategia promovarii exporturilor pentru anii 2002- 2005;
2005-2010.
84. The Management of Government Debt, Simon Graz, Bank of
England, 1996;
85. Tomozei Vlad, Enicov Igor, Oboroc Iurie. Diversitatea
dobânzilor. Chişinău, Evrica, 2003
86. Turliuc Vasile, Cocriş Vasile. Monedă şi credit. Editura.
Ancarom, Iaşi, 1998;
2001.
88. World Bank Glossary, Washington, The World Bank. 1991.
89. Zbârciog Văleriu, Macroeconomie, -Chişinău: Ed. ASEM,
1998.
136
90. Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ. -М.: Изд-во

МГУ. 1994.
91. Пышкина Т., Макроэкономика. Основные аспекты
рыночной и переходной экономики, -Кишинёв: Эврика, 2001.
92. Самуэльсон П.А., Нордкаус В.Д., «Экономика»., Москва,
Бином-КноРус, 1997.
93. Фишер С, Дорнбуш Р., Экономика, Пер. с англ., “Дело
ЛТД". 1993.
Surse statistice, ediţii periodice

94. Anuarele statistice ale Republicii Moldova, 2000-2005,
Biroul Naţional de Statistică, Chişinău, 2001-2006.
95. Anuarele Statistice privind comerţul exterior al Republicii
Moldova pentru anii 1995-2005. Departamentul Statistică şi
Sociologie / Biroul Naţional de Statistică, Chişinău, 1996-
2006.
96. Balanţele de plăţi ale Republicii Moldova, 2000-2005,
BNM.
97. Buletinele trimestriale ale BNM (trim. I, II, III, IV) anii
2000-2005.
98. Buletinele informative ale Bursei de Valori a Moldovei
2003/2005.
99. Rapoartele anuale ale BNM pentru anii 1991-2005.
137
100. Rapoartele anuale ale băncilor comerciale (1991-2005).

101. Profit: Bănci şi finanţe, revista lunară, anii 2000-2006.
102. Revista lunară “Finconsultant”.
103. Săptămînalul “ECO”.
Legislaţie
104. LEGEA LM1325/1997 pentru aprobarea
Clasificatorului general al legislaţiei nr. 1325 adoptată:
25.09.97, promulgată: 04.03.98, în vigoare: 27.05.98,
publicată în Monitorul Oficial nr. 047 din: 27.05.98
articolul 344. Cod de clasificare: 01.05.04.00.
105. CODUL VAMAL al Republicii Moldova, (cu COD-
ul LPM1149/2000), nr. 1149, adoptat: 20.07.2000,
promulgat la: 20.12.2000, publicat în Monitorul Oficial nr.
160 din: 23.12.2000 articolul 1201. Codul de clasificare
este 06.02.00.00.
106. LEGEA (LPM1380/1997) cu privire la tariful vamal
nr. 1380 adoptată la: 20.11.97 promulgată: 07.05.98,
publicată în Monitorul Oficial nr. 040 din: 07.05.98,
articolul 286, cu codul de clasificare: 06.02.03.01.
107. LEGEA (LM1031/2000) reglementării de stat a
activităţii comerciale externe nr. 1031, adoptată la:
08.06.2000, promulgată la: 12.09.2000, publicată în
Monitorul Oficial nr. 119 din: 21.09.2000, articolul 838.
Codul de clasificare este: 02.07.01.00; 08.02.06.00.
108. LEGEA (LA998/1992) privind investiţiile străine nr.
998 adoptată: 01.04.92, publicată în Monitorul Oficial nr.
005 din: 13.01.2000, articolul 36. Codul de clasificare este:
08.02.09.00. Abrogată la 23.04.04 prin L81-XV din
18.03.04, MO64-66/23.04.04 art.344.
109. LEGEA (LM1163/2000) cu privire la controlul
exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri
strategice nr. 1163, adoptată la: 26.07.2000, promulgată la:
24.10.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din:
138
27.10.2000. Codul de clasificare este: 02.07.13.00;

08.02.13.00.
110. LEGEA (LO820/2001) privind măsurile
antidumping, compensatorii şi de salvgardare nr. 820
adoptată la: 17.02.2000, promulgată la: 26.12.2000,
publicată în Monitorul Oficial nr. 005 din: 18.01.2001. Cu
codul de clasificare: 08.02.06.00; 08.02.13.00.
111. LEGEA (LM866/2000) privind barierele tehnice în
calea comerţului nr. 866, adoptată la: 10.03.2000,
promulgată la: 01.06.2000, publicată în Monitorul Oficial
nr. 065 din: 08.06.2000 articolul 462. Codul de
clasificareeste: 02.07.01.00.
112. LEGEA (LM595/1999) privind tratatele
internaţionale ale Republicii Moldova nr. 595, adoptată la:
24.09.99 promulgată la: 24.02.2000, publicată în Monitorul
Oficial nr. 024 din: 02.03.2000, articolul 137, cu codul de
clasificare: 08.01.06.00.
113. LEGEA (LPM1569/2002) cu privire la modul de
introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii
Moldova de către persoane fizice nr. 1569, adoptată la:
20.12.2002, promulgată la: 01.01.2003, publicată în
Monitorul Oficial nr. 185 din: 31.12.2002, articolul 1416.
114. LEGEA LM1466/1998 cu privire la reglementarea
repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite
din tranzacţiile economice externe nr. 1466 adoptată:
29.01.98, promulgată: 24.03.98, publicată în Monitorul
Oficial nr. 028 din: 02.04.98, articolul 203. Cu codul de
clasificare: 02.01.00.00; 08.02.12.00.
115. LEGEA (LM393/1999) cu privire la Camera de
Comerţ şi Industrie nr. 393, adoptat:ă la 13.05.99,
promulgată: 05.07.99, publicată în Monitorul Oficial nr.
073-077 din: 15.07.99 articolul 343. Codul de clasificare
conform clasificatorului general este: 01.06.03.02;
02.07.01.00; 02.03.01.00.
139
116. LEGEA LPM440/2001 cu privire la zonele

economice libere nr. 440, adoptată la: 27.07.2001
promulgată la: 05.09.2001, publicată în Monitorul Oficial
nr. 108 din: 06.09.2001, articolul 834.
117. LEGEA (LM906/1992) privind limitarea activităţii
monopoliste şi dezvoltarea concurenţei nr. 906, adoptată la:
29.01.92, promulgată la: 29.01.92 şi publicată în Monitorul
Oficial nr. 002 din: 01.03.92.
118. LEGEA privind aderarea Republicii Moldova la
OMC nr. 218-XIV, Monitorul Oficial nr. 59-61, din
01.06.01, articolul 397.
Linc-uri
119. www.bnm.md ,
120. www.news.ournet.md
121. www.moldse.md
122. www.statistica.md.
123. http://europa.eu.int
124. http://www.wto.org
125. http://www.customs.ro
126. http://www. customs.md
127. http://www. imf. org.
140
GHID METODIC LA MACROECONOMIE

cu aplicaţii practice
Autor: Lucia Castraveţ
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 18.10.07. Formatul hârtiei 60x84 1/16.
Hârtie ofset. Tipar Riso. Tirajul 100 ex.
Coli de tipar 8,75 Comanda nr.139
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.
Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.
2068,Chişinău, str. Studenţilor, 9/9.
141
142

Limbă

Ghid Metodic La Macroeconomie Cu Aplicatii Practice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Metodic La Macroeconomie Cu Aplicatii Practice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Inginerie Economică şi Business

GHID METODIC LA MACROECONOMIE

Autor: lect.univ., magistru în economie Lucia Castraveţ

Redactor ştiinţific: prof.univ.dr.Mihai Patraş

Recenzent: conf.univ.dr.Andrei Gangan

decizii referitor la elaborarea unor politici macroeconomice

A – Amortizarea sau Deprecierea capitalului fix

TEMA 1: Introducere în analiza macroeconomică

Însuşirea acestei teme îl va ajuta pe student:

Material de sinteză la subiectul - 1 –

plăţi, a stocului de bani, a bugetului de stat, a datoriei publice, a

Material de sinteză la subiectul - 2 –

Principala metodă utilizată în analiza macroeconomică

Denumirea Venituri înregistrate Cheltuieli

Identitatea macroeconomică principală a unei economii

(1) Angajări totale – orice persoană pregătită, doritoare şi

Material de sinteză la subiectul - 3 -

parcursul unui deceniu, economia RM s-a aflat în cea mai lungă

5. Caracterizaţi principalii indicatori macroeconomici ai

Tabelul 1.1. Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai Republicii Moldova

18. Samuelson P. A., Nordhaus W. D. - Economics, Edition XV, McGraw-

Tema 2: Evaluarea rezultatelor activităţii

Material de sinteză la subiectul - 1 -

la crearea venitului naţional. Principalii indicatori ai acestui sistem

• contul de consum, unde se compară veniturile

Material de sinteză la subiectul - 2 -

Material de sinteză la subiectul -3-

PGB - Produsul Global Brut, care exprimă

Formula de calcul este:

Pnd = profituri nedistribuite ale firmelor;

Exemplu de calcul a PIBn şi PIBr în baza unor date

a.2005 = 3,0 mln t;

Produse PIBn / 2004, ∑ PIBn / 2005, ∑ PIBr / 2005, ∑

Concluzie: În baza calculelor efectuate putem deduce

valorii produsului intern brut. Deci, adevărata valoare a PIB în a.

2. PIB se deosebeşte de PIN prin faptul că:

d) primul se calculează pe baza tuturor bunurilor

3. Dacă PNB nominal este de 1500 u.m. iar PNB real

4. Cunoscînd că PIN = 750 u.m., amortizarea = 150

2. Determinaţi valoarea Produsului Intern Brut (PIB) în

3. Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John

19. Ţigănescu I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura ASE,

Tema 3: Instabilitatea macroeconomică

Însuşirea acestei teme îl va ajuta pe student:

Material de sinteză la subiectul - 1 –

activitatea, mii de persoane nu au un loc stabil de muncă, afacerile

Material de sinteză la subiectul - 2 -

Ascendente dureaza cca 25-30 de ani si se caracterizeaza prin

expansiunea sau avintul economic, criza, depresiunea, toate derulate

disting patru faze ale ciclului economic pe termen mediu: criza,

Material de sinteză la subiectul - 3 –

Material de sinteză la subiectul -4-

În faza de boom cheltuielile publice (bugetare) se reduc.

1. Precizaţi care este sensul corect al înţelegerii ciclului economic:

17. Samuelson P. A., Nordhaus W. D. - Economics, Edition XV,

TEMA 4: Piata muncii. Şomajul

După însuşirea acestei teme, studentul va reuşi, cu

Material de sinteză la subiectul - 1 –

Şomajul (U) reprezintă excedentul cererii de muncă faţă

Material de sinteză la subiectul - 2 –

*tehnologic, este determinat de înlocuirea vechilor