Mișu Popp

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mihail (Mișu) Popp (n. 19 martie 1827,[2][3][4] Brașov, Imperiul
Austriac[5] – d. 6 martie 1892,[2] Brașov, Austro-Ungaria[6]) a fost Mișu Popp
un pictor român, reprezentant al academismului românesc, care s-a
remarcat în domeniul portretisticii și al picturii bisericești. Alături de
prietenul său Constantin Lecca și de litograful Carol Popp de
Szathmary, Popp a făcut parte din grupul de artiști ardeleni care au
influențat semnificativ pictura românească a secolului al XIX-lea.
Provenit fiind dintr-o familie unde meșteșugul zugrăvelii a fost o
îndeletnicire cu care s-au ocupat toți membrii acesteia, a fost printre
primii artiști români cu educație plastică occidentală. A fost cel mai
talentat și prolific pictor transilvănean român din secolul al XIX-lea,
care, între anii 1846 – 1848, a studiat la Academia de Artă din Viena.
Practic, pictura românească de la Mișu Popp – în Ardeal, împreună
cu cea din Principate, a început să facă parte integrantă din cea a
Occidentului.

Prin portretistică, Mișu Popp a lăsat documente prețioase pentru

cunoașterea epocii în care a trăit, fiind unul din creatorii portretului Mișu Popp - fotografie de Leopold Adler
de tip Biedermeier în pictura românească, precum și unul din Date personale
realizatorii portretului istoric cu rezonanță romantică. A realizat o Născut 19 martie 1827
Brașov, Marele Principat al
vastă operă de acest gen, având ca temă principală personalități
Transilvaniei, Imperiul Austriac
politice, istorice și culturale (a fost puternic atras de portretul istoric), (astăzi în România)
dar și oameni obișnuiți precum funcționari, preoți sătești, orășeni sau Decedat 6 martie 1892, (64 de ani)
țărani. A stăpânit mijloacele tehnice necesare picturii și a reușit să
Brașov, Regatul Ungariei,
Imperiul Austro-Ungar
evidențieze luciul materialelor și efectele picturale ale luminii fără ca (astăzi în România)
expresia imaginii în opera sa să fie distrusă. Picturile sale sunt Părinți Ioan Popp Moldovan,
caracterizate totuși, de un convenționalism de tip academic. A fost Elena Ivan
Frați și Nicolae, Maria, Catinca, Elena,
fără nicio îndoială un maestru al portretului de grup sau individual, surori Constantin, Paraschiva,
maestru care a pus mai presus de orice idealul clasic al echilibrului și Eufrosina, Ioan[1]
al armoniei. Alături de Lecca în perioada imediat următoare Naționalitate Română
înfrângerii revoluției din anul 1848 și până în 1859 la Unirea Cetățenie Austro-Ungară
Principatelor, a reușit împotriva opreliștilor și împotriva Ocupație pictor
demoralizării generale a intelectualilor români, să trezească interesul Activitate
Domeniu Pictură murală, pictură
publicului față de artă.
artistic
Studii Școala Militară Grănicerească
A devenit faimos după ce s-a apucat alături de alți artiști cunoscuți ai din Târgu Secuiesc, Academia
vremii, să zugrăvească biserici din București. Este de remarcat faptul Chezaro-Crăiască de Arte
că atât pictura bisericească a lui Mișu Popp (care a avut printre Frumoase din Viena
Pregătire Ferdinand Georg Waldmüller,
antecesorii săi preoți), cât și cea a lui Constantin Lecca au urmat
Joseph von Führich, Friedrich
aceeași tendință de laicizare și umanizare a chipurilor de sfinți, care von Amerling
Mișcare Clasicism, romantism,
până atunci erau concepute hieratic și erau stilizate schematic. Ei au artistică Biedermeier, academism
preluat linia pe care au mers înaintașii lor în istoria artei românești Opere ----------------------------------------
importante 1. Portretistică:
Gheorghe Tattarescu și Nicolae Grigorescu la începuturile creației Mihai Viteazul Fata în albastru
sale.

Folosind drept izvoare de inspirație stampele și gravurile care

reproduceau operele celebre ale maeștrilor Renașterii sau Barocului,
pictorul Popp a urmat spiritul academismului. Acesta a pictat singur
sau împreună cu Constantin Lecca și Barbu Stănescu numeroase
2. Pictură murală: cele 67 de
biserici: Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, Biserica Curtea Veche, picturi murale după stampe de
Biserica Răzvan Vodă, Biserica Sfânta Ecaterina din București, Gustave Doré și alții, din
Capela cimitirului Șerban Vodă, Catedrala Sfinții Voievozi din Târgu
Biserica Adormirii Maicii
Domnului din Satulung
Jiu, Biserica din Gârbovu, Biserica schitului de la Frăsinei, Biserica ----------------------------------------
Mănăstirii Radu Vodă, Biserica Sfântul Nicolae de la Câmpulung Influențat de Rembrandt, Rubens, Gerrit Dou,
Muscel și bisericile din Satulung, Cernat, Toderița, Râșnov, Țânțari
Ferdinand Georg Waldmüller,
Joseph von Führich, Friedrich
(Dumbrăvița) și Arpătac (Araci). Cea mai însemnată colecție de von Amerling, Carl Gsellhofer,
picturi religioase realizate de către Mișu Popp se află în Biserica Gustave Doré
----------------------------------------
Adormirii Maicii Domnului din Comuna Satulung (astăzi orașul
A influențat 1. Pictura religioasă românească
Săcele) de lângă Brașov. pe prin abordarea manierei clasicist
- academice occidentale
A provenit dintr-o familie de artiști cunoscuți, tatăl său Ioan Popp 2. A introdus în pictura
românească stilul Beidermeier
Moldovan de Galați fiind înaintea artistului, un faimos zugrav de
Semnătură
biserici și iconar. Arta pentru Mișu Popp, a fost un mijloc de recreație
care nu presupunea o necesitate generatoare de răscoliri sufletești
profunde. Prin prisma meseriei de zugrav de biserici și a portretelor
pe care le-a făcut, Mișu Popp a fost o personalitate larg acceptată atât
în cercurile intelectuale din Brașov, unde s-a stabilit până la urmă, cât
și în vechea Românie. Cu toate că a rămas necăsătorit toată viața, a Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=Mi%C8%99u_Popp&action=edit&section=0)
fost dorit și apreciat în cercurile feminine pe care le-a frecventat. A
fost un cunoscut bibliofil, fiind deținătorul unei biblioteci
impresionante, iar casa sa din Brașov a devenit pe timpul vieții sale un adevărat muzeu, cu exponate create de către el însuși.

Cuprins
Biografie
Originea
Studiile
Cariera
Detalii din viața privată
Opera
Pictura religioasă
Pictura laică
Portretistică
Autoportretul
Portrete cu tematică rurală
Portretul istoric
Elemente de Stil Biedermeier vienez
Peisagistică
 Varia
Familia lui Ioan Popp
Lista picturilor murale din Satulung
Controverse, incertitudini
In memoriam
Note
Referințe
Bibliografie
Lectură suplimentară
Legături externe

Biografie

Originea
S-a născut la Brașov, fiind al optulea copil al unei familii din regiunea Făgărașului. Deși o veche familie de preoți, neamul Popp
avea un rang nobiliar (mai mult simbolic), ca urmare a unei diplome din 14 aprilie 1668,[7] prin care principele Mihai Apafi I
(1661-1680) l-a înnobilat pe un strămoș al pictorului, anume pe Ioan al Popii și pe fiii acestuia. Tatăl pictorului, Ioan Popp
Moldovan de Galați (1774-1869), era zugrav de biserici. Mama sa (1783-1867) avea numele de Elena și fusese născută Ivan.[7]

Ioan Popp Moldovan se trăgea dintr-o familie de țărani din Țara Făgărașului. După Corneliu Comănescu, Ioan Popp a făcut
probabil parte din grupurile de moșneni împroprietăriți de voievozii Țării Românești. Familia sa a fost una de frunte din Galații
Făgărașului[A], astăzi cartier de peste Râul Olt al orașului Făgăraș. Zugravul Popp a pictat icoane, iconostase (catapetesme) și
chiar interioare de biserici sătești ortodoxe sau catolice din jurul Brașovului, din Țara Oltului, din zona Ciucului, din secuime și
de prin alte părți din Ardeal, cum au fost Gherla (în mod special) sau valea Someșului.[8] Popp Moldovan a rămas în istoria
picturii murale bisericești ca un continuator al școlii de zugravi din Nicula, care au îngemănat precum în Încoronarea Fecioarei
din Biserica din Țânțari[9] (1820), atât unele elemente datorate legăturii picturii autohtone cu arta apuseană a barocului venită în
Ardeal prin catolicism, cât și linia esențială a iconografiei tradiționale răsăritene. Meșteșugul zugrăvelii a fost în casa lui Ioan
Popp o îndeletnicire cu care s-au ocupat toți membrii familiei, exact ca în casele țărănești de iconari. Copiii au fost ucenicii care
au umplut cu culoare figurile de sfinți conturate pe sticlă și mama a fost calfa care a copiat și a multiplicat izvodul.[10] Astfel,
meseria de zugrav a fost moștenită de mai mulți dintre copii săi, unul dintre ei – Mihail Popp, cel alintat Mișu, simțind din
copilărie o puternică atracție către artă.[8] Un alt „zugrav” al familiei a fost Nicolae Popp, fratele cel mare, care a început să
picteze singur biserici și amvoane în perioada 1835 - 1854.[8]

Studiile
Mișu Popp a folosit culorile și pensula încă din vremea când a învățat la școlile din secuime, ori cu dascălul Bisericii Sfântul
Nicolae din Șchei sau la Școala grecească din Brașov. La vârsta de 15 ani în anul 1842, Ioan Popp Moldovan l-a înscris pe fiul
său Mișu Popp la Școala Militară Grănicerească din Târgu Secuiesc, dorind ca acesta să urmeze o carieră militară de ofițer într-un
regiment român de grăniceri cum erau Regimentul I Grăniceresc de la Orlat, Regimentul Năsăudean sau cel din Caransebeș.[11]
Deși Mișu Popp a terminat cursurile, nu a fost atras de cariera militară, astfel că a revenit la prima sa dragoste „zugrăveala”,
manifestându-și voința de a deveni pictor.[12]

Deschis unui alt tip de carieră, Ioan Popp a ascultat dorința fiului său și l-a trimis în toamna anului 1845 la Viena, unde acesta a
urmat cursurile Academiei Chezaro-Crăiască de Arte Frumoase, cunoscută și ca Academia Sfânta Ana.[10] Edificiul social
habsburgic, intrat în colaps odata cu revoluția din 1848 afișase până atunci o artă evazionistă, lipsită de vigoare și desprinsă de
realitate, idilică și care dezvolta în exterior un optimism fals, plin de elemente convenționale.[10] La Academia din Viena, Mișu
 Popp a învățat cu temeinicie pictura în atelierul profesorului Ferdinand Georg
Waldmüller, sub directa supraveghere a acestuia.[13] Waldmüller a fost un
portretist de mare valoare, care a rămas în istorie cu titulatura „Profesorul
generației pașoptiste” și care, a devenit după anul 1850 un bun peisagist
realist.[10] Popp a mai avut profesori și pe Joseph von Führich[13] sau pe
Friedrich von Amerling,[13] decoratori academici de mare faimă ai epocii.[10]

F.G. Waldmüller, Mișu Popp a fost atras de stilul lucrărilor de maeștri din muzeele vieneze dar Friedrich von
1828 el nu a reușit să aprofundeze lecțiile care se desprindeau din operele lor.[14] Amerling, 1834

Pentru acei ani, tradiția academismului de tip școlăresc a predominat în

pictura sa. El a renunțat la proiectele pe care le avea planificate împreună cu alți colegi de la Academie, privind călătoriile de
studii în Țările de Jos sau Italia, și a revenit la Brașov în zorii izbucnirii revoluției din 1848 (oraș care o dată cu înăbușirea
revoluției din Țara Românească devenise unul al proscrișilor).[14] Astfel, pictorul Constantin Lecca care a fost originar și el din
orașul de sub Tâmpa, a fost îndepărtat din învățământ de către căimăcănimea reacționară și a fugit din Craiova după cincisprezece
ani de activitate didactică. El s-a refugiat și și-a găsit azil la Brașov, unde avea încă legături politice și de familie. Cei doi au legat
o strânsă prietenie. La Brașov a existat de asemenea și societatea Casina română fondată în anul 1835, societate care a sprijinit
financiar activitățile culturale ale Societății literare (urmașă a organizației fondată în 1822 de către Nicolae Văcărescu, Constantin
Cîmpeanu și Grigore Băleanu, refugiați și ei după revoluția lui Tudor Vladimirescu).[14]

Cariera
Împreună cu Constantin Lecca, Mișu Popp a zugrăvit Biserica Sfântul Nicolae din Șchei și Biserica Răzvan Vodă.[15][16] După
terminarea lucrărilor, Lecca a plecat în Țara Românească, iar Mișu Popp s-a alăturat centuriilor românești devenind conducător al
luptei naționale a revoluției din Transilvania.[17] El s-a implicat activ prin prisma pregătirii sale militare și, cu toate că trupele
revoluționare au fost prost înarmate față de cele împărătești, revoluționarii ardeleni au reușit să respingă inamicul din Munții
Perșani în depresiunea Bârsei, în lupta pentru apărarea Brașovului.[17] Cu toate acestea, orașul a fost evacuat de către autorități și
revoluționarii au fost puși pe fugă. Mișu Popp a cautat azil peste Carpați și a fugit la Ploiești, unde împreună cu Ștefan Emilian
(care a devenit profesor la Universitatea din Iași) și fratele său (viitorul matematician Ioan Popp), au fost arestați sub acuzația de
propagandă revoluționară și au fost duși la București.[17]

La București s-a asociat cu Constantin Lecca și în anul 1850 a

executat diferite comenzi cum a fost, printre altele, pictarea
stemei țării pe drapelele oștirii Țării Românești.[17] Atelierul lor
a început să prospere, drept pentru care au angajat și un ajutor
care a devenit ulterior asociat, poleitorul din Câmpulung, Barbu
Stănescu. Funcționarea atelierului în această perioadă s-a
desfășurat în condițiile unei aspre cenzuri guvernamentale, care a
luat măsuri contrarevoluționare în domeniul picturii românești
tocmai pentru ca împrăștierea duhului răzmeriței să fie
restrâns.[18] Aceste măsuri au reprezentat în istoria picturii
românești o stagnare artistică relativă, singurele genuri artistice
acceptate fiind compozițiile cu teme religioase și portretistica.[18]
Ca urmare, Constatin Lecca, Mișu Popp și Barbu Stănescu s-au
apucat să zugrăvească biserici din București: Biserica Sfântul Adormirea Maicii Domnului = biserica din Arpătac
Gheorghe-Nou[B], Biserica Curtea Veche, Biserica Sfânta
Ecaterina din București[C] și Capela cimitirului Șerban
Vodă[D].[18][19] Datorită executării acestor lucrări, Mișu Pop a devenit faimos și a fost chemat să picteze singur Catedrala Sfinții
Voievozi din Târgu Jiu în anul 1855, lucrare pe care a finalizat-o după cinci ani de muncă. În paralel cu proiectul de la Târgu Jiu,
a pictat și Biserica din Gârbovu, Comuna Turceni.[18] În zona Brașovului, Mișu Popp a pictat Biserica Adormirea Maicii
Domnului din Satulung, Biserica Romano-catolică din Cernat și bisericile din Toderița, Râșnov, Țânțari (Dumbrăvița) și Arpătac
(Araci).[19] Cercetătorul Mihai Manolache prin studiile pe care le-a realizat, meționează că Mișu Popp împreună probabil cu
Constantin Lecca, ar fi pictat și Biserica Sfânta Treime (pe Tocile) din Scheii Brașovului.[19][19][20]

Mișu Popp s-a întors în Brașov în anul 1862 și și-a reactivat atelierul părintesc, în condițiile în care tatăl său bătrân fiind, nu mai
putea lucra.[21] Începând din acest an, Mișu Popp a început să realizeze magnifica serie de portrete brașovene, multe dintre ele
făcând parte astăzi din colecția Muzeului de Artă din Brașov.[21] Chiar dacă a părăsit Bucureștiul, clientela pe care și-o formase
în capitala Țării Românești i-a rămas fidelă. Astfel, Calinic de la Cernica în calitate de episcop al Râmnicului, l-a solicitat în
vederea zugrăvirii bisericii schitului de la Frăsinei din Comuna Muereasca, Județul Vâlcea.[21]

Pentru pictarea bisericii din Frăsinei, Calinic a intenționat să-l

angajeze pe Gheorghe Tattarescu care-i era prieten bun. Acesta a
refuzat însă oferta din cauza unor alte comenzi în care era prins
și, ca urmare l-a recomandat pe Mișu Popp. Pictura bisericii
Mănăstirii Frăsinei a fost executată între anii 1860 - 1863 în stil
academist realist, cromatica generală având predominață
albastră.[22] Împreună cu Constantin Lecca a pictat în anul 1863
biserica Mănăstirii Radu Vodă.[E]

Aprecierile pe care presa vremii le-a făcut lui Lecca în anul 1852
pentru pictarea bisericii de la Curtea Veche, unde și-a adus
aportul în egală măsură și Mișu Popp, l-au omagiat de această
dată în principal pe pictorul Popp.[21]

Nașterea Fecioarei Maria - biserica din Arpătac Ca urmare, în anul 1864, Mișu Popp a fost chemat să picteze
Biserica Sfântul Nicolae de la Câmpulung Muscel, fapt care a
avut și o consecință: o mulțime de comenzi de portrete. După terminarea bisericii din Câmpulung, Mișu Popp s-a stabilit definitiv
la Brașov[21], oraș pe care nu l-a mai părăsit până la moartea sa, petrecută în anul 1892.

„Devenit una din acele glorii locale ale provinciei, menite unei activități uniforme, lipsite de
orizont, Mișu Popp își trăiește cele trei decenii din urmă ale vieții retras în atelier și încetează
de a mai juca un rol în dezvoltarea artei din Principate, chiar dacă faima câștigată în
rândurile publicului de peste Carpați mai face să-i vină încă, din când în când, în atelierul din
Brașov, persoane din protipendada bucureșteană, dornice a-și vedea chipul zugrăvit de
meșterul acesta renumit.”
—Ion Frunzetti: Mișu Popp, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956, pag. 15

Din această perioadă au rămas numeroase portrete de tinere femei: al Anastasiei Rudeanu (1870), al sorei actorului Grigore
Manolescu, al Carolinei Bergazoglu (1860) și nu în ultimul rând al femeii cu monogramul AR (AP în chirilic, aflat astăzi la
Galeria Națională) care este cel puțin la fel de bun ca portretul realizat în 1861 al Anei Enescu.[23] Desigur, într-o epocă în care în
Principate erau artiști ca Nicolae Grigorescu și Theodor Aman care expuneau în galeriile bucureștene, pictura lui Mișu Popp
reprezenta deja un stadiu depășit în pictura românească.[23]

În anul 1890, catedra de desen a liceului român din Brașov a devenit vacantă prin decesul profesorului Gheorghe Vlădăreanu. Ca
urmare, Mișu Popp a preluat ca suplinitor această catedră la vârsta de 63 de ani.[24] După doi ani, în 1892, pe data de 6 martie,
Mișu Popp a încetat din viață fără a fi fost căsătorit vreodată.[24] El a fost înmormântat în cimitirul capelei române din
Groavăr.[24] Colecția de tablouri a lui Mișu Popp a fost donată muzeului Asociațiunii pentru literatura română și cultura
poporului român Astra din Sibiu.[25]
Detalii din viața privată

„Bărbat frumos, de statură mijlocie, bine făcut, cu barba plină,

frumoasă și îngrijită, ochi vioi, vecinic zîmbitori, îmbrăcat totdeauna
distins, Mișu Popp a fost pe vremuri una din figurile cele mai
reprezentative al românilor brașoveni.”
—Constantin Popp: Din viața lui Mișu Popp. Amintiri., Revista Țara
Bârsei (http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/tarabarsei/
1932/BCUCLUJ_FP_280068_1932_004_002.pdf) anul IV, nr. 2,
martie - aprilie 1932, pag. 132, accesat 25 decembrie 2015

Prin prisma meseriei de zugrav de biserici și a portretelor pe care le-a făcut, Mișu Popp a
întreținut relații de prietenie cu mai toți intelectualii brașoveni. De asemenea a avut
Autoportret relații de prietenie cu oameni din vechea Românie, de pe vremea când picta bisericile
din București, Gârbovu, Târgu Jiu, etc. În plus a avut un număr însemnat de rude prin
București, Pitești, Ploiești, Craiova și Iași.

Cu toate că Mișu Popp a rămas necăsătorit toată viața din cauza unei iubiri mai vechi, el a fost un iubitor al vieții de familie.
Adesea și-a petrecut serile la familiile nepoților săi sau la nepoata lui, Maria Andrei Zănescu.[26] Datorită maniereleor pe care le-
a etalat în societate și a unei culturi sociale distinse, a fost dorit și apreciat în cercurile feminine pe care le-a frecventat. Idealurile
sale feminine au fost de altfel, eternizate în numeroasele sale tablouri.[26]

Mișu Popp a instituit ca obicei, luarea prânzului împreună cu prietenii săi în locuința nepotului său de frate, numit Constantin
Popp. Numită în glumă chermeza Masa calicilor, la ea s-au adunat intelectualii brașoveni Iosif Fericeanu, Artemiu Feneșan, Paul
Budiu, Gheorghe Chelariu, Ioan Socaciu și Andrei Bârseanu.[27] Mai târziu s-au alipit și Ciprian Porumbescu și Nicolae Petra-
Petrescu care pe atunci era director al Băncii Albina din Sibiu. Nicolae Petrescu era tatăl lui Horia Petra-Petrescu cunoscut ca
publicist și secretar al Astrei din Sibiu. La Masa calicilor s-a organizat pentru prima oară reprezentarea libretului Crai Nou, al
căruit text a fost scris de Vasile Alecsandri pe muzică de Ciprian Porumbescu, sub auspiciile Reuniunii române de cântări din
Brașov din anul 1881.[27] În rolul principal al operei lui Porumbescu a jucat învățătorul Zosim Butnariu, care datorită talentului
cu care și-a interpretat rolul a devenit celebru sub numele Moș Corbu. La această Masă a calicilor a apărut pentru prima oară
ideea unei colectări de fonduri pentru ridicarea unui monument lui Andrei Mureșianu, cel care a scris imnul național Deșteaptă-te
române.[28]

Ideea aceasta care a avut un proprietar, în persoana lui Andrei Bârseanu, a dus în final la
crearea tabloului alegoric care s-a litografiat la Viena și s-a vândut în numeroase
exemplare tuturor doritorilor români.[28] Mișu Popp a făcut două schițe, din care comitetul
delegat a selectat una care se regăsește în memoria colectivă românească. Andrei
Mureșianu a fost reprezentat lângă două coloane antice, stând pe un piedestal din
piatră.[28] În ultimul plan strălucește un soare mare. Atitudinea lui Mureșianu este cea a
unui orator și vestitor. El ține un pergament în mână și pare a vesti poporului principiile
Dreptate, Egalitate și Frățietate.[28] În patea de jos a alegoriei se vede un iobag român,
legat cu lanțuri grele. Ca o continuare, Mișu Popp a modelat în ghips un monument
miniatural după această alegorie. Alegoria sculptată însă, s-a pierdut.[28]

Mișu Popp a fost un cunoscut bibliofil, acesta fiind deținătorul unei biblioteci Alegoria realizată de către
impresionante pe care puțini intelectuali români ardeleni și-au putut-o permite.[28] A avut Mișu Popp pentru imnul
în componența ei ediții germane și franceze de litografii executate de către pictori și național „Deșteaptă-te
române”[28]
sculptori celebrii, cărți de anatomie, a avut pe toți clasicii într-o ediție germană de lux,
cărți de istorie și de literatură scrise în limba germană sau franceză.[29] A a avut cărțile
tuturor cronicarilor români precum și reviste literare ale acelor vremuri. După spusele strănepotului său Constantin Popp, deși
Mișu Popp a avut casă, pentru sine și-a păstrat o singură cameră situată la etaj.[29] În această cameră și-a primit Mișu Popp toți
oaspeții oferindu-le câte o ceașcă de cafea turcească, ea având ziua utilitatea de cameră de oaspeți sau atelier și noaptea de cameră
de dormit.[29]

Întreaga sa casă din Brașov a devenit pe timpul vieții lui Mișu Popp un adevărat muzeu, cu exponate create de către pictor. Așa
zisul Pantheon a lui Mișu Popp a fost, însă construit pe acoperișul casei sale. Astfel casa s-a mărit, deoarece Mișu Popp nu a fost
doar un pictor academist sau zugrav de biserici.[29] El a fost un bun tâmplar, dulgher, zidar sau instalator, adică un meșter „în de
toate”. În mansarda construită de el din podul casei, a avut un atelier de vară, cu pereți căptușiți și numeroase lucrări neterminate
sau în curs de realizare.[29] Tot la mansardă a avut și un atelier, utilat complet pentru tâmplărie și dulgherie. Pantheonul lui Mișu
Popp s-a născut în perioada 1882 - 1883 în mansarda din podul casei. El a avut forma unui chioșc de formă rotundă, înalt de 3
metri și avea și o cupolă pictată în albastru ciel. Cupola a avut mici ferestre colorate în roșu, galben și albastru.[30] Sub aceste
ferestre au fost pictate pe pânză, în ulei, pe două rânduri de jur împrejur portrete ale principalelor personalități românești din cele
mai vechi timpuri până la contemporaneitate. Erau Miron Costin, Nicolae Costin, Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir, B.P.
Hașdeu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, Petru Maior,
Gheorghe Lazăr, Gheorghe Șincai, Gheorghe Barițiu, Avram Iancu, Mihail Kogălniceanu, Banul Enăchiță Văcărescu, Nicolae
Golescu, Ion C. Brătianu, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Regele Carol I, Alexandru Ioan Cuza și alții.[30] În
chioșcul său denumit cu prețiozitate drept Pantheon, Mișu Popp și-a petrecut orele libere, destinate relaxării.[31] Aici și-a găsit el
sursele de inspirație și și-a conceput capodoperele. Pantheonul a devenit cu timpul faimos și un subiect de pelerinaj al prietenilor
și comanditarilor. După moartea sa din 1892, Pantheonul a fost demontat și lucrările au plecat spre muzee sau colecții private.[31]

Opera
„Oricare ar fi meritele sau defectele artistice ale lui Mișu Popp... e
faptul istoric că Mișu Popp a stat alături de artiști cari -- pe la
mijlocul secolului al XIX - lea -- au dat cu plină conștiință artei
românești o nouă orientare. Cu privire la Ardeal importanța lui
Mișu Popp crește și mai mult, întrucât, alături de contimporanul și
brașoveanul mai vârstnic Constantin Lecca ( a cărui activitate s-a
dezvoltat însă aproape exclusiv în Principate), Mișu Popp a fost
singurul purtător al stindardului acestei noi orientări dincoace de
Carpați.” Înger - Muzeul Brukenthal
—Virgil Vătășianu: Opera pictorului Mișu Popp, În Țara Bârsei (htt din Sibiu
p://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/tarabarsei/1932/B
CUCLUJ_FP_280068_1932_004_004.pdf), pag. 291, accesat 25 decembrie 2015

Mișu Popp a fost un reprezentant al academismului românesc[32] și s-a remarcat în domeniul portretisticii și al picturii
bisericești[33]

Opera sa artistică trebuie încadrată în primul rând în cadrul istoric al evoluției picturii românești, care are o importantă
componentă bizantină, deci religioasă. Fără a avea caractere specifice și tradiționale, arta românească a evoluat de secole sub
puternica influență bizantină.[34] În tot parcursul ei istoric, contactul artei din teritoriile românești cu cea a Occidentului nu a fost
inexistent, cu toate că avea un caracter abstract, decorativ și antinaturalist.[34] Secolul al XIX-lea a reprezentat pentru arta
națională momentul de profundă schimbare prin apariția moldoveanului Gheorghe Asachi, care prin vizita sa la Viena din anul
1805 si apoi în Italia între anii 1808 - 1812 a luat cunoștință cu arta renașterii italiene și cu clasicismul de după anul 1800.[34]
Prin apariția în Moldova a Școlii de Arte înființată în anul 1841 de către Gheorghe Asachi, prin apariția lui Constantin Lecca în
Muntenia și prin incursiunile artistice ale lui Mișu Popp în Ardeal, s-au născut primii inițiatori ai noii orientări naționale în artă.
În spațiul artistic românesc, contactul cu mișcările novatoare ale Parisului s-a petrecut abia cu maeștrii Theodor Aman, Nicolae
Grigorescu și cei ce i-au urmat.[35]
 Perioada în care Mișu Popp a fost la studii în
Viena, a fost pentru evoluția artei în Europa
occidentală o perioadă de relativă stagnare. În
Franța apăreau atunci de abia primii muguri ai
curentului realist, fapt pentru care la Viena este
de presupus că veștile pariziene au ajuns mai
târziu pe fondul în care, clasicismul de nuanță
Moartea Cleopatrei prerafaelită sau de tip David erau încă în Orfeu în infern
vogă.[36] Școala romantică germană era o
mișcare prea național - germană și opțiunile ofertate tânărului artist Mișu Popp erau prea puține. În acei ani, niciuna din școlile
germane nu avea un reprezentant de seamă în Viena. Ferdinand Georg Waldmuller urma să treacă la realism în peisagistică de
abia după anul 1850, iar opera lui Joseph von Fuhrich era a unui clasicist ce derapa în superficialitate.[36] Lucrările lui Friedrich
von Amerling, care era un demn reprezentant al „biedermeier”-ului vienez, erau portrete ușuratice.[36] Beidermeierul european
avea o largă răspândire și, el și-a pus amprenta în perioada 1815 - 1848 în toate genurile artei, în principal în pictură, arte
decorative, grafică și desen.[36] În pictura românească, acest stil a fost asimilat până în deceniul al șaselea al secolului al XIX-
lea.[36] Având această imagine despre oferta vieneză, se poate deduce de ce Mișu Popp nu putea să intre decât sub influența școlii
clasiciste, influență care i-a marcat de altfel, întreaga sa viață de artist.[37]

Creația sa a fost influențată de Rembrandt și Rubens, urme ale acestor maeștri putând fi
constatate în cele două portrete cu capete de bătrâni din Muzeul Astra din Sibiu. Chiar și
Gerrit Dou, precum și alți tineri artiști olandezi și-au lăsat amprenta pe opera lui Mișu
Popp, dovadă stând în acest sens lucrarea Efect de lumină.[37] Influențe religioase
renascentiste pot fi observate la Portret de călugăr[38] și tema mitologică este slab
reprezentată în opera sa prin cele două lucrări Moartea Cleopatrei și Orfeu în infern, aflate
la Muzeul Brukenthal din Sibiu.[39]

Constantin Lecca și Mișu Popp fiind primii artiști români cu educație plastică occidentală,
nu au găsit în societate o critică serioasă și o cultură artistică corespunzătoare care să le
permită o evoluție pe măsură. Publicul era prea entuziast, nepriceput, mulțumit cu orice și
adesea erau tentați să ofere simple copii în loc de lucrări originale. Singura pretenție pe Efect de lumină
care mediul social le-a formulat au fost tablourile cu tematică națională.[35] Din acest
motiv, Mișu Popp și-a creat în propria locuință un adevărat Pantheon al portretelor marilor
personalități române.[35] Generația lui Mișu Popp a fost una lipsită de criticism, una preocupată de chestiuni politice și practice și
nu în ultimul rând una de o naivitate artistică senină. Arta pentru Mișu Popp, a fost un mijloc de recreație care nu presupunea o
necesitate generatoare de răscoliri sufletești profunde.[35] Această generație a dus la Unirea Principatelor și, în Ardeal a insuflat
curentul național care a creat în final România Mare.[40] Practic, pictura românească de la Mișu Popp – în Ardeal, împreună cu
cea din Principate, a început să facă parte integrantă din cea a occidentului. Încadrat în curentul clasicist și al picturii murale
bisericești, Mișu Popp și cei care i-au urmat și-au găsit limita prin Octavian Smigelschi, care a început un nou capitol și a deschis
un nou mod de abordare în istoria picturii religioase din țara noastră.[40]

„... bogata operă artistică a lui Mișu Popp, care poate fi considerat cu drept cuvânt de cel
dintâi pictor român cu pregătire academică, născut și stabilit în Ardeal, constituie în pictura
românească, prin faptul că ea a fost creată în localități de pe ambele cline ale Carpaților, un
simbol al unității noastre naționale, simbol, care a pregătit, în cursul vremii și în ciuda tuturor
răstriștilor, suflete românești pentru întregirea neamului în granițele de astăzi ale patrii
noastre scumpe și nepieritoare.”
—Corneliu Comănescu: Pictorul Mișu Popp, în Revista Țara Bârsei anul IV, nr. 2, martie -
aprilie 1932, pag.120
 În istoria artei românești, aportul lui Mișu Popp și al prietenului său Constantin Lecca a
devenit mai relevant în perioada imediat următoare înfrângerii revoluției din anul 1848
și până în 1859 la Unirea Principatelor.[23] Cei doi mari artiști transilvăneni au reușit ca
împotriva tuturor opreliștilor și împotriva demoralizării generale a intelectualilor
români, să trezească interesul publicului față de artă, chiar dacă conținutul ideologic
exprimat a fost mai precar prin abordarea portretisticii în compozițiile lor.[23] Constantin
Lecca și-a definit un rol mai important prin abordarea picturii cu tematică istorică, fapt
care a pregătit oarecum conștiința populară pentru actul Unirii Principatelor. Mișu Popp
nu a fost atras de pictura monumental - istorică a lui Lecca, însă, odată cu revenirea și
stabilirea sa la Brașov imediat după 1859, idealul național a început să-și facă loc în
pictura sa.[23] Astfel, Mișu Popp a fost puternic atras de portretul istoric și din acest
moment a început să creeze o întreagă panoplie de portrete ale principalelor personalități
Portret de călugăr
ale poporului român. În Pantheonul din locuința sa de la Brașov, a executat și și-a
ornamentat casa cu figuri de cronicari, voievozi, cărturari ai Școlii ardelene sau de peste
munți, scriitori, revoluționari din Principate sau Transilvania și oameni politici.[41] S-au păstrat în felul acesta o mulțime de
lucrări realizate de Mișu Popp, chiar dacă inițial au avut un scop propagandistic și uneori executarea lor a fost lipsită de valori
artistice.[42]

Pictura religioasă
Atât pictura bisericească a lui Constantin Lecca, cât și cea a lui Mișu Popp au urmat
aceeași tendință de laicizare și umanizare a chipurilor de sfinți, care până atunci erau
concepute hieratic și erau stilizate schematic.[43] Ei au preluat linia pe care au mers în
istoria artei românești înaintașii lor, Gheorghe Tattarescu și Nicolae Grigorescu la
începuturile sale. Toți aceștia, au folosit drept izvoare de inspirație gravurile care
reproduceau operele celebre ale maeștrilor Renașterii sau Barocului, urmând spiritul
academismului. Astfel, scenele compozițiilor sacre includeau toate cerințele picturilor Ctitorii de la Gârbovu
laice ce aveau în structura lor elemente ca volumul, anatomia și perspectiva.[43] Portretele
ctitorilor de biserici erau asimilate celor de sfinți, lângă care erau figurate pe pereții
lăcașurilor de cult, ele nemaiavând nimic care să le deosebească de portretele obișnuite, de șevalet. În acest sens sunt edificatoare
portretele ctitorilor din biserica din Gârbovu, Gorj, pictată de către Mișu Popp. Aici, costumele europenești, precum și moda
aranjării părului la cei doi soți (boieri de modă nouă), ca și ținuta firească care nu diferă cu nimic cu cea care ar fi putut fi
abordată într-un tablou de familie, nu lasă niciun indiciu cum că pe pereți ar fi reprezentate vreo pietate creștină.[43] Degeaba în
compoziție se vede desenul tehnic schematic și releveul ctitoriei lor care, de altfel este o inovație, destinată înlocuirii tradiționalei
imagini a bisericii în miniatură ținută în mâini din pictura epocii feudale.[43]

Cea mai însemnată colecție de picturi religioase realizate de către Mișu Popp se regăsește în Biserica Adormirii Maicii Domnului
din Comuna Satulung (astăzi orașul Săcele) de lângă Brașov.[44] În interiorul bisericii au fost executate de către artist un set de
picturi murale, compus din 67 de scene distribuite pe pereții lăcașului, în navă și altar precum și pe bolțile tindei. În plus de aceste
picturi realizate în tempera, există și câteva lucrări executate în ulei pe iconostas (Isus ca Împărat ceresc, Sf. Ioan Evanghelistul,
Adormirea Maicii Domnului, Maica Domnului cu Pruncul în brațe, Sfinții Nicolae și Dimitrie, arhanghelii Mihail și Gavril și
Sfânta Treime).[45] După părerea lui Virgil Vătășianu, critic de artă, picturile în integritatea lor au fost executate într-o perioadă de
timp foarte scurtă. Datarea lucrărilor arată că realizarea lor s-a făcut începând din anul 1870 (Isus Împărat ceresc) și 1873 (Sfinții
Nicolae și Dimitrie). O singură excepție iese în evidență, Învierea lui Isus care este datată în anul 1881.[45]

Picturile murale din Biserica Adormirii Maicii Domnului din Satulung

 Gravură G. Doré Vameșul și fariseul de Mișu Popp Gravură G. Doré Biciuirea lui Isus

Gravură G. Doré Lepădarea lui

Petru

O constatare importantă din punct de vedere iconografic în ce privește complexul de picturi murale de la Săcele, este înlocuirea în
totalitate a reprezentărilor de tip bizantin cu motive ale iconografiei occidentale.[46] Există doar trei excepții întruchipate de trei
icoane ale Adormirii Maicii Domnului. Izvoarele cele mai prolifice de inspirație ale lui Mișu Popp au fost xilografiile făcute după
desenele realizate de Gustave Doré în vederea ilustrării Noului Testament.[46] Există copii directe (Biciuirea lui Isus și altele)
precum și compoziții adaptate din aceste stampe (Isus pe muntele măslinilor, Isus umblând pe mare). Tot în acest complex
pictural se mai vad influențe după stampa lui Jan van Luyken (Vindecarea ologului) și Rubens (Luarea de pe cruce).[46] Printr-o
simplă analiză a picturilor murale de la Satulung, nu este foarte greu de remarcat sursele de inspirație ale lui Mișu Popp, picturi
de Michelangelo, Leonardo Da Vinci, Rafael, Rembrandt, Peter Paul Rubens, Johann Michael Rothmayr, Jan van Luyken la
Gustave Doré.[47] Mișu Popp a preluat de la Rafael atitudinile elegante ale personajelor și frumusețea pură, de la Michelangelo
forța și vitalitatea. Se poate spune chiar că, pictorul a fost impresionat de maniera lui Tintoretto prin modul cum acesta din urmă a
realizat semnificația gesturilor sau îndrăzneala miscărilor.[47]

Caracteristicile principale privitoare la tehnica și spiritul compozițiilor realizate de către

Iconostasul din Râșnov
utilizate, iar intensitatea ei este foarte bine armonizată.[48]
Mișu Popp aparțin clasicismului în artă, ale cărui elemente sunt: predominanța valorilor
exprimării plastice în comparație cu cele coloristice, evitarea grupărilor complicate cu
reprezentarea cât mai limpede a valorilor energetice și tendința de a echilibra compoziția
prin mișcări și contra-mișcări.[48] Considerațiile referitoare la picturile murale ale lui
Mișu Popp executate majoritar în tempera, cuprind și modalitățile de expunere prin rame
cu motive geometrice sau vegetale, zugrăvite cu aur. Plasticitatea obținută prin
modelarea cu tonuri locale este robustă și figurile sunt desenate masiv, iar cele care
pozează fără rost, sunt cu totul eliminate. Cutele draperiilor apar groase, molatece, cu
rotunjimi uneori exagerate. Cromatica este vie, opusă caracterului discret al temperei

Biserica Cuvioasa Paraschiva (Vinerea Mare) din Țânțari (Dumbrăvița, Brașov) are o catapeteasmă care a aparținut bisericii
vechi, care a fost pictată de către Mișu Popp în întregime.[49] Icoanele catapetesmei sunt grupate pe trei rânduri astfel: rândul de
sus are treisprezece lucrări, cel din mijloc fiind cel mai mare și reprezintă Încoronarea Fecioarei de către Sfânta treime și
celelalte sunt dispuse câte șase de fiecare parte și înfățișează apostoli;[49] rândul de mijloc are șapte icoane: Nașterea și
închinarea păstorilor, Botezul, Schimbarea la față, Cina cea de taină, Învierea, Urcarea la cer și Pogorârea Sfântului Duh;[50]
rândul de jos dispus între cele trei uși liturgice are patru tablouri: Sfântul Nicolae, Maica Domnului cu Pruncul în brațe, Isus
binecuvântând și Sfânta Paraschiva.[50] Ușile liturgice au pictate pe Arhanghelul Gavril în stânga, Arhanghelul Mihail în dreapta
și pe ușa împărătească este Bunavestire.[50]

Picturile murale din Biserica din Țânțari

Cuvioasa Iisus Hristos Iconostas Cina cea de Taină Maica Domnului

Parascheva binecuvântâ cu Pruncul
nd

Sfântul
Nicolae

Biserica Sfântul Nicolae din Râșnov este similară cu cea de la Țânțari, având schimbări în aranjamentul lucrărilor. Tabloul Sfintei
Paraschiva este însă înlocuit cu cel al Sfântului Ioan Botezătorul.[50]

La biserica din Arpătac (Araci) se regăsesc unele inovații compoziționale în catapeteasmă.

Astfel, lucrările cu apostoli lipsesc cu desăvârșire și ciclul sărbătorilor domnești prezintă
adăugiri din viața Sfintei Fecioare.[50] Rândul de sus al catapetesmei are reprezentate
Nașterea Fecioarei, Prezentarea lui Isus la templu, Sfânta treime, Nașterea lui Isus și
Adormirea Maicii Domnului. Al doilea rând cuprinde Înălțarea la cer, Pogorârea
Sfântului Duh, Învierea, Cina cea de taină, Schimbarea la față, Intrarea în Ierusalim și
Botezul.[50] Între ușile liturgice apare Sfântul Ioan Botezătorul, Maria cu Pruncul, Isus
binecuvântând și Sfântul Dumitru.[50] Un lucru care diferențiază iconostasul de la Arpătac Cina cea de taină - Biserica
din Arpătac
de toate celelalte pictate de Mișu Popp este că icoanele iconostasului sunt pictate pe pânză
pe șasiu și sunt puse în rame.[51]

Bisericile din Râșnov și Arpătac au fost ridicate, prima în 1886 și a doua în perioada 1880 - 1887. Picturile lui Mișu Popp pot fi
considerate a fi fost executate în aceeași perioadă anterioară sfințirii bisericilor.[50] Lucrările murale de la Țânțari pot fi datate în
funcție de icoana Sfintei Paraschiva, care are o probabilitate destul de mare să fie un portret al Sevastiei Panovici.[50] Virgil
Vătășianu ia în considerare acest fapt, deoarece există un portret al doamnei Panovici care aparține ultimei perioade de creație a
lui Mișu Popp și care o înfățișează în vârstă, pe când cea reprezentată în icoană este cu circa treizeci de ani mai tânără.[50] De
asemenea, Vătășianu consideră că iconostasul din Țânțari ar fi primul dintre cele făcute de Mișu Popp în Ardeal, la scurt timp
după stabilirea sa definitivă la Brașov în anul 1859.[50][52]

La biserica din Toderița nu se găsesc decât patru icoane care sunt dispuse pe iconostas între ușile liturgice: Sfântul Nicolae, Maica
Domnului cu Pruncul, Isus binecuvântând și Sfânta Treime.[50]

Biserica romano-catolică din Cernat are multe asemănări cu cea de la Țânțari, cu câteva deosebiri: scena Cinei cea de taină este
înlocuită cu Întâmpinarea Domnului, tabloul Sfintei Parachiva cu Adormirea Maicii Dmnului și tabloul Sfântului Nicolae cu Ioan
Botezătorul.[50] Construcția arhitecturală a iconostasului din Cernat este asemănătoare cu cel din Țânțari, cu diferența că scena cu
Cina cea de taină este înlocuită cu Întâmpinarea Domnului.[53]

Picturile murale din Biserica Romano-Catolică din Cernat

Pictura Altarului. Apostolii Ioan si Petru Apostolul Iacob Pictura din Portretul lui
Schimbarea la spatele Zámbler János
față altarului

Altarul Bisericii
Romano-Catolice

La Biserica din Câmpulung Muscel care are hramul Sfântului Nicolae și Buna Vestire a Maicii Domnului, pe lângă o generoasă
galerie de picturi murale realizate de Mișu Popp, iconostasul este cel care domină prin mărime și realizare artistică nu numai
întreaga pictură a bisericii ci și toate iconostasele pictate în întreaga sa carieră.[54] Icoanele sunt pline de expresivitate plastică ce
reiese chiar și din ornamentarea rafinată a încadrărilor realizate cu elemente geometrice și vegetale poleite cu aur.[55] Aceeași
valoare artistică ar fi avut și iconostasul din Frăsinei, dacă nu ar fi fost repictat grosolan peste pictura lui Popp.[55]

Este de menționat că la biserica din Câmpulung există singurele iconostase pictate de Mișu Popp, unde apar atât prorocii cât și
apostolii.[55] Ca și la iconostasul de la Frăsinei, iconostasul din Muscel este modificat pentru a câștiga spațiu cu planuri decalate
în armonică.[55] Pe de altă parte, arhitectura bisericii din Câmpulung Muscel este asemănătoare cu cea a bisericilor din Frăsânei și
Târgu Jiu și concepția iconografică a picturilor murale este aproape identică.[56] Prin tot ce a făcut Mișu Popp la Biserica Sfântul
Nicolae din Câmpulung, atât prin realizarea icoanelor de pe iconostas cât și a picturilor murale de pe pereți, a reușit să creeze
printr-o cromatică desăvârșită o armonie compozițională de excepție, armonie care evidențiază nu numai talentul pictorului, ci și
o experiență de invidiat în crearea de programe iconografice complexe.[56]

Michelangelo în Capela
Sixtină - Dumnezeu creează
soarele și luna
La biserica din Câmpulung Muscel există o
pictură murală remarcabilă în pronaosul
edificiului de cult, ce înfățișează o scenă
intitulată Dumnezeu creează soarele și luna.
Această scenă este inspirată din lucrarea cu
aceeași temă a lui Michelangelo, aflată la Vatican
în Capela Sixtină. Compoziția este simplificată,
Mișu Popp în Biserica din
Dumnezeu Tatăl fiind pictat singur, în semiprofil Câmpulung Muscel -
cu racursiuri liniștite, spre deosebire de cea a lui Dumnezeu creează soarele
și luna
Michelangelo unde Dumnezeu are însoțitori și
este reprezentat cu fața la privitor.[57]

Picturile murale din Biserica Sfântul Nicolae din Câmpulung Muscel

Maica Domnului Sfântul Ioan Botezătorul Iisus Hristos Martiriul Sfântului Ştefan
cu Pruncul binecuvântând

Sfântul
Arhanghel Mihail

Ca o concluzie generală pentru pictura religioasă a lui Mișu Popp, este că el a continuat direcția de laicizare pe care Constantin
Lecca a inițiat-o prin umanizarea chipurilor de sfinți. Astfel, se constată că Mișu Popp a preluat și și-a adoptat aceeași formulă a
picturii bisericești care se întâlnește la Nicolae Popescu, la Tattarescu, la Gheorghe Ioanid și chiar la Nicolae Grigorescu în
perioada lui de început.[58] Pentru unii critici de artă cum este Ion Frunzetti,[43] pictura religioasă a lui Mișu Popp, a reprezentat
un progres prin simplul fapt că a renunțat la tradițiile bizantine pentru un fel de artă în care natura este mai prezentă și mai
respectată.[58] Totul este dublat de felul în care compozițiile sacre înglobează în ele caracteristicile picturii de factură laică, cum
sunt anatomia, volumul și perspectiva.[58] Pe poziție contrară primilor,[58] există critici care consideră că părăsirea elementului
bizantin a dus la o degradare a picturii religioase românești, din cauza că acest stil se plasează antagonic cu tradiția națională și cu
rolul pe care-l joacă pictura religioasă în România.[59]

Pictura laică
Portretistică

„Ceea ce-i conferă... (lui Mișu Popp)... un loc de seamă în istoria picturii românești este
portretul, care, fără să ajungă la o adâncă înțelegere a psihologiei personajelor reprezentate,
rămâne un prețios document pentru cunoașterea epocii în care a trăit și a lucrat artistul.”
—Ion Frunzetti: Mișu Popp, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956, pag. 28

Autoportretul
Sunt cunoscute până în anul 2015 treisprezece[60] autoportrete realizate de către Mișu
Popp, acestea aflându-se în colecții muzeale din România sau în colecții private.[61]
Autoportretul aflat la Muzeul Brukenthal din Sibiu a fost realizat în aceeași perioadă ca
cel aflat la Muzeul de Artă din Iași, care a fost făcut în anul 1886.[62] Cele două portrete
amintite au fost ultimele autoportrete realizate de către Mișu Popp, acestea fiind pictate în
jurul vârstei de cincizeci și nouă de ani.[62]

În mod evident, evoluțiile portretului și a autoportretului în spațiul românesc nu au avut o

tendință diferită de parcursul artei europene. În mod similar, oscilarea între elementele
romantice și cele clasiciste s-au mulat perfect pe fondul academist. Așa cum a remarcat
Mihai Ispir, autoportretul și portretul autohton au adus un plus de sinceritate naivă uneori,
o reducere a elementelor decorative („Ne aflăm probabil, exact la antipodul portretului de
Autoportret
aparat”),[63] precum și lapidaritate alături de empirism (o expresie sugestiv descriptivă Muzeul Brukenthal din Sibiu
fiind „Conceptualizarea conținutului și concentrarea expresiei”).[62][63] Portretismul
acelor vremuri a adoptat un fond caracterizat drept neutru, care a redus detaliile
decorative, vestimentare și pe cele ambientale la minimum posibil, totul pentru a evidenția figura cu privire melancolică, vag
visătoare, fără ca pictorul să facă vreo investigație temperamentală sau afectivă.[62] De asemenea, gesturile personajului
portretizat a fost mai mult intenționat reprezentate, decât sugerate. Ele au fost dublate de o atitudine de cele mai mult ori rigidă și,
au cautat să aducă un aport în sublinierea atmosferei de calm, tihnă și intimitate carateristică gustului burghez.[62]

Mișu Popp a conștientizat portretul ca un pictor academist, el însuși aflat „... în umbra
unor nuanțe ale romantismului academic”,[64] trecându-l printr-un filtru al clasicismului
vienez târziu, specific adepților lui Ingres.[65] În cele 13 autoportrete el s-a limitat în a-și
repeta propria reprezentare, încercând astfel să impună celorlalți imaginea a unui om de
lume, plin de distincție și sobrietate, sigur pe capacitățile sale.[62] Felul cum a ascuns
caracteristicile psihologice personale, creează impresia că el nu a fost în primul rând
artist (el nu apare niciunde în postura devenită clasică astăzi ... de atelier) și, nu a avut
interogații introspective, neadresându-se sieși pentru a-și pune întrebări existențiale.[62]
În toate autoportretele sale Mișu Popp s-a prezentat și nu s-a dezvăluit, a evidențiat
fizionomia și deloc psihologia, iar singura interogare pe care a realizat-o a constat în
revelări exterioare și fixarea figurativă clară a atitudinii, totul ignorând incertitudinea
eului sufletesc.[62]
Autoportret - 1886
Muzeul de Artă din Iași
În mod similiar cu majoritatea portretelor lui, Mișu Popp s-a studiat cu un ochi de
meșteșugar ca pe un model de atelier și a executat cu precizie și virtuozitate lucrarea la
rece ca și când a redat un obiect și nu o personalitate umană.[66] Repetând periodic execuția unui autoportret, în lucrări s-au
schimbat doar fizionomia și starea de spirit, acest fapt ținând de concepție și nu neapărat de imposibilitatea pictorului de a
investiga abisalul propriului eu.[66] Astfel, artistul a devenit tributar gustului și modei vremurilor de atunci, care în acest mod a
înțeles și a văzut portretizarea. Având principiul de a relua tablourile anterioare, Mișu Popp le-a perfecționat printr-un plus de
rigoare în desen, de sobrietate în atitudine, de fidelitate fotografică în fața realității și de efect cromatic rezultat din propriul
meșteșug.[66] Toate aceste acțiuni artistice au dus pe de altă parte și la o atenuare a efectului de spontaneitate și mai ales a celui de
firesc, pe care artistul l-a surprins inițial.[66] Un lucru de menționat ar fi că pictorul și-a reluat autoportretul,[66] adesea fără să mai
privească în oglindă (asemenea copiilor autografe).[67]

(1845) (1854) (~ 1867) (?)

Muzeul din Cluj Muzeul din Brașov

(?)
Muzeul din Brașov

Portrete cu tematică rurală

Adesea de câte ori Mișu Popp a pictat iconostasul sau catapeteasma unei biserici sătești
din Ardeal, a realizat portrete de țărani. Stilul în care a făcut portretele nu poate fi asimilat
celui cu care Carol Popp de Szathmári sau Gheorghe Tattarescu l-au utilizat. Aceștia din
urmă au fost atrași mai mult de frumusețea costumului popular, în acest sens fiind mai
cunoscute seria de tablouri de oameni pitorești schițate în desene și acuarele de Szathmári,
chipurile ajungând a fi uneori idealizate.[68] În lucrările de acest gen ale lui Mișu Popp nu
poate fi vorba de studii de expresie, ci sunt portrete în toată puterea cuvântului, înfăptuite
cu mare seriozitate, cu utilizarea acelorași procedee tehnice ca și cele făcute pentru înalta
societate.[68] Lucrările pe care le-a făcut, au putut fi văzute în acele vremuri în casele
țăranilor din acele sate sau din vecinătăți. Remarcabil este considerat de către critica de
artă, portretul mamei episcopului Nicolae (Neagoe) Popea, Voica Popeea din Satulung,
unde Mișu Popp a pictat cea mai importantă pictură murală bisericească din creația sa.[69]
Ca și în cazul portretului pe care l-a făcut soțului ei Neagoe Popea, artistul a mers mai Voica Popeea (foto a/n)
departe decât la o simplă asemănare fizică și a dat naștere unei expresii morale definite de
un conținut adânc, expresie care transmite posterității informații despre mediul social al vremurilor de atunci.[69]

Mișu Popp a pictat portretele foștilor săi tovarăși de luptă, tribuni țărani de la 1848 îmbrăcați în gătane cu nasturi metalici, cu
laibăre și căciuli, cu chipuri hotărâte de oameni care știu să-și apere drepturile lor.[69] Toate aceste portrete au devenit prin
tematica lor documente de necontestat ale acelor vremuri și, mai sunt încă răspândite prin satele ardelenești din Țara Bârsei:
Toderița, Cernat, Arpătac, Satulung, etc.[69]
O realizare fără echivoc în portretistica românească este portretul haiducului legendar Radu Anghel, împușcat de către poteră în
anul 1860 în comuna Moșteni - Greci. Portretul acesta relevă sensul social pe care Mișu Popp l-a dat operei sale.[69] Haiducul
este înfățișat în două versiuni, bust și în picioare, îmbrăcat cu straie țărănești, cu ițari strânși pe pulpă, cu opinci, legat pe lângă
nojițele ce urcă de pe gleznă, cu panglici tricolore sub genunchi, având cămașa albă purtată peste ițari cu o pelerină uzată peste
umeri. Haiducul apare mustăcios cu o figură hotărâtă și cruntă, cu plete mari și cușmă. Postura sa este una teatrală, cu o poziție
fandată, având mâna dreaptă întinsă mimând lupta. Sabia este improvizată dintr-o coasă și mâna stângă se sprijină pe coada unei
toporiști proptită de pământ.[69] Arsenalul de armament ușor, cum sunt pistoalele ghintuite, imită moda turcească iar hangerele
sunt ținute în chimirul lat.[70] Compoziția bogată în elemente descrise foarte exact, suferă prin lipsa unei caracterizări mai
elaborate și a unui portret psihologic autentic.[71]

Haiducul Radu Anghel Haiducul Radu Anghel Musceleanca Portret de țărancă

Muzeul de Artă din Muzeul Brukenthal Muzeul Brukenthal (Mama lui Mișu Popp)
Timișoara[70]

Cap de țăran
(June brașovean)

În cele două portrete ale haiducului Radu Anghel, este de menționat modul cum a reușit distribuirea luminii pe detaliile naturii
moarte a armamentului purtat în chimir.[70] Prin studierea amănunțită a acestor două tablouri, specialiștii au determinat faptul că
lucrarea de la Muzeul Brukenthal din Sibiu este mai puțin picturală și mai restrâns construită, ea având unele scăderi în cromatica
detaliilor specifică replicilor. Bustul ar fi fost creat după anul 1864 din memorie, iar originalul (portretul întreg) poate fi datat în
jurul anului 1860.[72]

Printre alte lucrări de referință dintre portretele realizate la țară având ca tematică oamenii simpli, se află Musceleanca, Portret de
țărancă tânără cu maramă și Cap de țăran, din gruparea Junilor de la Brașov.[72] Mișu Popp a făcut chiar portretul mamei sale
tot ca portret de țărancă, legată la cap și ținând o scrisoare în mână. Deficiențe grave ale desenului, se văd însă la portretul tatălui
său Ioan Popp Moldovan (existent în două replici la Brașov și la Sibiu), care a fost înfățișat citind.[72]

Portretul istoric
Unul dintre portretele cu tematică istorică de o deosebită importanță în creația lui Mișu Popp, este portretul lui Mihai Viteazu.[42]
Această lucrare a fost creată pentru a simboliza românilor din Ardeal ideea unității naționale.[42] Remarcabilă ca lucrare
picturală, ea este net superioară portretelor pe care Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca au reușit să le facă acestui prim
înfăptuitor al unității naționale românești. Portretul a fost creat după o gravură a lui Egidius Sadeler, adusă în România ca
document și care, a fost copiată inițial de Barbu Iscovescu, având la bază indicațiile lui Nicolae Bălcescu.[42] Mihai Viteazu este
realizat într-un portret cu armură, având o pelerină aruncată peste umeri care-l drapează maiestuos. Similitudinile tabloului făcut
de Mișu Popp cu gravura menționată pot fi aflate cu ușurință observând trăsăturile chipului, mândru și oțelit, redate foarte exact
după modelul original.[42]

Mihai Viteazu de Sadeler ... de Tattarescu ... de Lecca ... de Mișu Popp
(ajutați wikipedia
și găsiți imaginea)

Pentru realizarea portretului lui Alexandru Ioan Cuza, Mișu Popp s-a folosit probabil de o imagine a acestuia din primii lui ani de
domnie, de pe vremea când purta favoriți.[42] Portretul domnitorului pare a fi necunoscut, ținând cont că el a fost reprezentat până
atunci și după aceea cu cioc, după moda lui Napoleon al III-lea.[42] Figura domnitorului diferă față de fotografia lui Carol Popp
de Szathmáry, care a făcut istorie.[42] Ioan Cuza apare în portretul lui Mișu Popp în costum de paradă, lentă și mantie, cu multe
decorații. Chipul lui degajă o forță morală și o asemănare fizică suficientă, diferită prin comparație cu portretul lui Barbu Știrbei,
domnitorul sub care artistul a trăit mai mult timp în Țara Românească.[42]

Foto de Szathmáry Portret Al. I. Cuza de ... de Mișu Popp Barbu Știrbei - litografie
(<1873) August Strixner (1860) (1881)

Barbu Știrbei
(de Mișu Popp)
Chiar dacă, multe din portretele lui Mișu Popp nu sunt cele mai bune din câte a creat, reprezentative pentru artist sunt portretele
lui Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Gheorghe Lazăr, Andrei Mureșanu, Mihail Kogălniceanu, C. A. Rosetti, Edgar Quinet, Jules
Michelet și nu în ultimul rând Avram Iancu.[42]

Vasile Alecsandri Alecu Russo Gheorghe Lazăr Andrei Mihail

Mureșianu Kogălniceanu (1)

Mihail C.A. Rosetti

Kogălniceanu (2)

Edgar Quinet Jules Michelet Ion Brătianu Ion Heliade- Avram Iancu
Rădulescu

Elemente de Stil Biedermeier vienez

„Mișu Popp deși n-a fost un pictor de excepție, n-a fost novator sub raportul problemelor de
ordin compozițional pictural, sau tematic abordate, opera sa este semnificativă mai ales pentru
portretistica românească de la mijlocul și din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Creația
sa portretistică, realizată sub influența Biedermeierului vienez și atmosfera romantică din
pictura italiană, interpretate într-o manieră personală, impresionează și astăzi prin finețea
execuției, iar figurile ușor idealizate denotă o viziune plină de sentimentalism ce nu este
străină nici de rezonanțele artei engleze. După cum apreciază criticul Ion Frunzetti: „în
lucrările lui Mișu Popp este tot ce s-a făcut mai bun la noi în materie de portrete în epoca
aceasta”.”
 —Elena Popescu: Creația portretistică a pictorului Mișu Popp în colecția Brukenthal (http://w
ww.brukenthalmuseum.ro/pdf/BAM/BAM%20I%202.pdf), pag. 135, accesat 25 decembrie 2015

La începutul secolului al XIX-lea în primele două decenii, pictura românească din

Principatele românești și Transilvania era sub puternica influență a stilului clasicist
academic.[73] Începând din deceniul al treilea orientarea artistică s-a despărțit în două
direcții principale: prima a dus la implicarea artistului în sfera politicului, deci la angajarea
lui nemijlocită în istorie și a doua, a pus accentul pe cultul valorilor morale a noii clase
burgheze aflată în plină ascensiune. Cea de a doua direcție a exprimat plenar spiritul
Biedermeier-ului, care a dominat activitatea artiștilor români în perioada 1830 - 1860,
precum și a deceniilor următoare.[73] Ca și în Europa occidentală, arta românească a trecut
printr-un proces de sinteză a celor mai multe stiluri și tendințe, totul coagulându-se în final
în îmbinarea elementelor romantice academiste cu cele ale clasicismului, dând o expresie
nouă a idealurilor estetice.[73]

Portretul lui Carol Popp de

Cum în prima jumătate a secolului al XIX-lea influența academismului european și a
Szathmari
regulilor clasiciste și-a pus amprenta asupra picturii cu tematică istorică, stilul
Biedermeier a fost asimilat mai întâi de portretistica românească, după care el s-a propagat
și în celelalte genuri ale creației artistice: grafică, mobilier, artă decorativă și arhitectură.[73] În spațiul geografic românesc,
pictura a dobândit unele caracteristici specifice Biedermeier-ului de origine vieneză. Perioada de asimilare a acestui stil s-a
perpetuat până în deceniul al șaptelea, iar spiritul romantic de tip Biedermeier s-a manifestat aproape de sfârșitul secolului al
XIX-lea.[73] Arta românească a fost puternic influențată de artiștii străini care s-au stabilit în Țara Românească sau Moldova, ca
și de cei stabiliți în Banat sau Transilvania. Aceștia au adus spiritul Biedermeirului în pictura românească și unii dintre ei au
profesat ca educatori în școlile românești din acele vremuri.[73] Din întreaga pleiadă de artiști pot fi menționați:

în Țara Românească și Moldova: Mihai Töpler (1780-1820), Henri Mondonville (1780-1820?), Joseph August
Schoefft (1778-1860), Giovanni Schiavoni (1804-1848?), Carol Wallenstein de Vella (1795-1859), Niccolò
Livaditti (1804-1860?), Anton Chladek (1794-1882), Constantin Lecca (1807-1887) și Mișu Popp (1827-1892),
care a activat după anul 1864 în Transilvania.[73] Mișu Popp a fost cel mai talentat și prolific pictor transilvănean
român din secolul al XIX-lea, care, între anii 1846 – 1848, a studiat la Academia de Artă din Viena.[74]
în Transilvania: Theodor Benedict Sockl (1815-1861), Gustav Albert Schivert (1826-1881), Simó Ferenc de
Kissolymossy (1801-1869), Miklós Barabás (1810-1898), Sikó Miklós (1818- 1900), Ioan Agotha (1808-1880);[73]
în Banat: Melegh Gabor (1801-1835), Ferenc Komlóssy (1817-1892), Károly Brocky (1807-1855) și Constantin
Daniel[75] (1798-1873).[73]
Mișu Popp a fost unul din creatorii portretului de tip Biedermeier în pictura românească,
precum și unul dintre realizatorii portretului istoric cu rezonanță romantică, exploatat
artistic și de pictorii revoluționari Ion Negulici, Constantin Daniel Rosenthal și Barbu
Iscovescu.[76] Printre primele portrete pe care Mișu Popp le-a creat cu influență
Biedermeier și care se află la Muzeul de Artă din București, sunt demne de menționat
Portretul lui Carol Popp de Szathmari (1850), Portretul lui Grigore Busuioceanu (1858)
și Portret de necunoscută (1850). La fel de valoroase sunt și cele realizate mai târziu la
Brașov: Portretul Carolinei Bergazoglu (1860), Portretul Anei Enescu (așa numită
Femeia în albastru din 1861) și Portretul Anastasiei Rudeanu (1870).[76] La Muzeul
Brukenthal se găsesc portretele Fata în albastru (1868) și Portret de bărbat. La Muzeul
de Artă din Craiova pot fi văzute Portret de tânără în albastru, Portret de femeie în
negru și la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu Portretul lui I.Z. Broșteanu, Portretul Mariei
Fata în albastru - 1868,
Muzeul Brukenthal, Sibiu I.Z. Broșteanu, Portret de bărbat și Portret de bătrână (1872).[77] La Muzeul de Artă
din Brașov se găsesc Portretul Mariei Găetan și Portretul Voicăi Popea.[77]
Portretul realizat de către Mișu Popp pictorului Carol Popp de Szathmari în anul 1850, evidențiază relația dintre romantism și
Biedermeier.[77] Atitudinea personajului este ușor amuzantă, plină de nonșalanță, cromatica strălucitoare precum și modelarea
mânilor și a figurii delicata, toate acestea transmițând privitorului o emoție plină de sentimentalism tipic stilului Biedermeier.[77]
Un plus de valoare psihologică și nu în ultimul rând estetică, o aduc cu prisosință bijuteriile de aur, vestimentația rafinată și
elegantă, inelele cu monogramă incoronată, cravata cu șal, lanțul ceasului trecut peste vesta albă și pieptănătura romantică.[77]

Portretele Anei Enescu (Femeia în albastru), Carolinei Bergazoglu și cel a Anastasiei Rudeanu aflata la Muzeul Național de Artă,
îndeplinesc toate caracteristicile stilului Biedermeier prin rafinamentul cromatic, prin maniera compozițională, prin transmiterea
sentimentului de intimitate și confort. Nu în ultimul rând, vestimentația și accesoriile nu fac altceva decât să accentueze
personalitatea personajelor.[77]

Anastasia Ana Enescu Portret de bărbat Portret de femeie Portret de femeie

Rudeanu (1) (2)

Sevastia Panovici

Portretele nu dezvăluie privitorului o psihologie profundă a modelului, dar pictorul a reușit în aceste lucrări să fixeze statura
socială a persoanei pentru generațiile viitoare.[77] Analizând portretul Fetei în albastru, se poate constata că Mișu Popp în această
lucrare a urmat linia Biedermeierului vienez fără să se elibereze complet de tradițiile academiste[78] (această lucrare este
catalogată ca fiind academică de coloratură Biedermeier).[78] Pictorul Mișu Popp a dezvăluit cu nonșalanță calități de necontestat
prin modul în care a redat materialitatea obiectelor, picturalitatea stofelor și prin strălucirea rezultată din degradeuri cromatice
multiple.[78] Desenul fin și precis, dublat de tehnica prin care a dat materialitate și catifelare părului ce cade în bucle răsucite,
relevă maniera Biedermeier fără echivoc.[78] Atenția asupra detaliilor, a bijuteriilor, a dantelelor și a vestimentației, denotă un
talent de miniaturist de invidiat.[78]

Peisagistică
În peisajele pe care Mișu Popp le-a creat se poate observa un anumit patos romantic. Ele au fost făcute în ulei, dar și în tehnica
pastelului.[79] Adeseori se constată o atmosferă romantică de o deosebită intensitate, cu toate că în compoziție pot fi observate
amănunte realiste de sorginte romantic-germană, cum ar fi arbori și stânci în prim plan, sau casa pictorului de la Brașov.[80]
 Peisaj Peisaj cu pădure Peisaj romantic

Natură statică

Lucrările de peisaj ale lui Mișu Popp sunt de cele mai multe ori fictive și au fost realizate cu elemente de imagine preromantică
sau romantic lirică.[80] Tendința sa spre romantism transpare într-un mod evident în peșterile, cascadele, stâncile, lacurile și
pădurile pe care Mișu Popp și le-a imagineat.[80] Există bineînțeles și lucrări cu teme realiste cum sunt: Poiana Brașovului într-o
zi de sărbătoare a junilor, Lacul Sfânta Ana și altele. Deși valoarea artistică a lucrărilor a fost depreciată de către unele
insuficiențe tehnice, trebuie luată în considerare truda pictorului de a conferi o imagine veridică naturii sale.[80]

Varia

Familia lui Ioan Popp

Familia lui Ioan Popp de Galați a avut unsprezece copii din care nouă au rămas în viață.[1]
Aceștia, în ordinea în care s-au născut, au fost:

Nicolae Popp, care a fost continuatorul profesiunii de zugrav și iconar al

tatălui său Ioan Popp;[1]
Maria Popp, care s-a măritat cu Șerban Șerbănescu și care, a fost probabil
preot în Făgăraș. Ea era alintată de familie cu diminutivul Țica mami;[1]
Catinca Popp, căsătorită cu arhitectul Ștefan Emilian, cel care a devenit
ulterior profesor la Universitatea din Iași. Ștefan Emilian a fost cel care a
conceput proiectul clădirii Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov;[1]
Elena Popp, care și-a ales ca soț pe Nicolae Enea, comerciant din Brașov;[1]
Constantin Popp, poleitor și sculptor stabilit în Făgăraș. A fost funcționar în
același oraș și după unii ar fi fost chiar primar al orașului;[1]
Paraschiva Popp, care s-a născut la Brașov în data de 13 aprilie 1920. Ea s-
a căsătorit cu fostul preot din Șinca Veche și tribun în legiunile românești ale Ioan Popp Moldovan
revoluției din 1848, Nicolae Raicu;[1]
Eufrosina Popp, născută la Brașov în data de 25 martie 1824. Ea s-a măritat cu Dumitru Cioflec, învățător la
Școala primară românească din Brașov:[1]
Mihail (Mișu) Popp, pictor;[1]
Ioan Popp, care s-a născut la Brașov în data de 18 mai 1829. El a absolvit Politehnica din Viena și a fost inginer
și profesor de matematică la Academia Mihăileană.[1] După înființarea Universității din Iași în anul 1860, Ioan
 Popp a fost considerat creatorul învățământului matematic de aici.[81]
Se cunosc datele de naștere doar la patru dintre copii lui Ioan Popp și ai Elenei Ivan, singura lui soție. Aceștia au fost înregistrați
la Biserica Sfântul Nicolae din Brașov. În acest registru, Ioan Popp în postura de tată este trecut cu numele Dumnealui Kir Ioniță
(1820), Ion Popp zugravu (1824), Ion Popovici, zugravu (1827) sau Kir Ioan Popovici zugrav (1829).[1] Primii cinci copii au fost
născuți cel mai probabil în Făgăraș sau Galații din Făgăraș, registrele de evidență din vremea aceea fiind ilizibile.[1] Datele de
naștere sunt după calendarul vechi.[1]

Faptul că Ioan Popp apare înregistrat în documente sub diferite nume sau apelative era o obișnuință, deoarece preotul Bisericii
Sfântul Nicolae era Simeon Pop sau Popovici și el a completat acele registre din anul 1812 până la moartea sa, registrul în acei
ani având același scris olograf.[1] Referitor la numele de adăugat de Moldovan, acesta se explică prin proprietățile de pădure pe
care descendenții familie Popp le-a avut în Munții Făgărașului (cu referire la Masivul Moldoveanu).[1] Apelativul a fost adăugat
ulterior, pentru a face diferență între familiile care purtau același nume.[1]

Familia lui Ioan Popp făcea parte după toate posibilitățile din familiile de moșneni care
au fost în trecut împroprietăriți de către voievozii Țării Făgărașului și, probabil era una
din familiile de preoți de frunte din Galații Făgărașului.[7] Principele ardelean Mihail
Apafi I a emis o diplomă în data de 14 aprilie 1668 prin care a ridicat la rangul de nobil
nu numai pe Ioan Popa (al Popi), preot român din Galați, ci și pe fii săi Ioan și Zaharia și
pe fetele lui Bucura, Stanca și Ana.[7] De fapt, pe toți urmașii acestora Mihai Apafi I i-a
ridicat ca nobili, cu apelativul de Galați.[7] Unul din urmașii acestora a fost Ioan Popp
Moldovan de Galați și acesta a fost probabil descendent direct al acelui Ioan la care face
referire diploma.[7] Acest lucru, susține Corneliu Comănescu în analiza pe care a făcut-o
în Revista Țara Bârsei din anul 1932, a fost confirmat adesea de către membrii familiei
prin relatărilor lor în diverse ocazii.[7] După spusele lor, Ioan Popp Moldoveanu s-a
Elena Popp (n. Ivan)
stabilit la începutul carierei în Făgăraș, acolo unde s-a și căsătorit cu Elena Ivan care era
de origine făgărășeană.[7] Ioan Popp a executat la început lucrări de sculptură și pictură
ajutat de fiul său Nicolae, prin bisericiile românești, precum și lucrări comandate de persoane particulare sau oficialități din
Făgăraș, unde era apreciat în mod deosebit.[82] Așa cum afirmă Corneliu Comănescu, chiar dacă urme ale activității lui Ion Popp
Moldovanu pe întinsul Țării Oltului nu s-au putut identifica științific, există credința că în multe din bisericile din Țara
Făgărașului acesta ar fi realizat altare sau icoane sculptate și pictate.[82] Faima lui și a familiei sale a făcut ca acesta să preia
comenzi împreună cu Nicolae Popp, până în secuime chiar, precum și în bisericile romano-catolice ungurești din acea zonă.[82]

Ioan Popp și faima sa de zugrav de biserici și mare iconar, au făcut ca lucrările sale să-si
depășească zona natală până pe Valea Someșului sau Gherla, unde s-a stabilit ulterior un
nepot al acestuia.[8] Din aceasta epocă datează patru schițe de amvoane, altare și
ornamente care au ajuns în final exponate ale bibliotecii Asociațiunii pentru literatura
română și cultura poporului român Astra din Brașov.[8] Alte schițe, în număr 14 desene
de altare, din care se remarcă altarul bisericii franciscane din Șumuleu Ciuc, altarul
bisericii romano-catolice din Sântimbru Ciuc precum și un desen portret al unui demnitar
bisericesc destinat se pare unei biserici romano-catolice, au fost făcute de către Nicolae
Popp și au fost donate aceleiași biblioteci, de către un colecționar de artă. Unele dintre ele
poartă semnăturile: nobilul Nicolae Popp, sculptor sau artist constructor de altare.[8]
Nicolae Popp a început să lucreze singur în perioada 1835 - 1854.[8] Ambele colecții, ce
Ștefan Emilian
numără un total de 18 lucrări, se regăsesc într-un album special, păstrat în anul 1932 în
cadrul sălii de lectură a bibliotecii Astra din Brașov, care era la acea vreme era
„garnisată” numai cu tablouri semnate de Mișu Popp.[8]
Ca urmare a numeroaselor lucrări pe care Ioan Popp le-a contractat prin secuime și ținând cont de mijloacele de transport precare
ale epocii, zugravul Ioan Popp a fost nevoit să părăsească Făgărașul cu întreaga familie, ce avea în componență la acea vreme pe
soția sa și cinci copii și să se mute în Miercurea Ciuc.[8] După un timp, s-a stabilit definitiv în preajma anului 1818 la Brașov.[8]
Ca argument al stabilirii sale la Brașov stă faptul că la data de 7 august 1829, Ioan Popp a adresat o scrisoare fiului său
Constantin, în care a menționat faptul că se ocupa cu realizarea unui amvon la Biserica Sfânta Treime din Brașov-Tocile, biserica
fiind de abia construită și finalizată cu trei ani înainte.[83] În anul 1932, amvonul realizat la această biserică încă mai exista fără a
se fi deteriorat.[84]

Ioan Popp a murit în anul 1869 la vârsta de 95 de ani, după doar 2 ani de la decesul soției sale, în locuința sa din Ulița Mare nr.
1443 din Brașov (astăzi strada Prundului nr. 1, colț cu strada Cimitirului). Locuința lui Ioan Popp a devenit ulterior proprietatea
artistului Mihail (Mișu) Popp.[84]

Lista picturilor murale din Satulung

Vizitați articolul principal Lista picturilor murale din Satulung

Controverse, incertitudini
O opinie a Elenei Popescu, consemnată în 2004 în revista Transilvania, a afirmat o Distribuția
influență nefastă a lui Lecca asupra lui Popp, fără a preciza date suplimentare.[77] picturilor murale
Aceeași autoare a continuat ulterior prin relansarea criticii de specialitate privind opera în Biserica din
artistului, odată cu studiul făcut în cartea sa Mișu Popp: Reprezentant al academismului Satulung
românesc: Pictura religioasă și pictura laică, publicată la Sibiu în 2007. Conform autoarei,
posteritatea critică a identificat mai degrabă lipsurile operei artistului decât a încercat să
scoată în evidență, calitățile incontestabile care l-au impus în peisajul academismului românesc din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea.[85] Chiar dacă Mișu Popp nu a fost un deschizător de drumuri în pictura națională
și nu a adus un aport novator în arta românească, pornind de la comentariile critice deja clasice ale lui Virgil
Vătășianu (1932) și ale lui Ion Frunzetti (1956), Elena Popescu a argumentat situarea operei lui Mișu Popp în
același plan cu Gheorghe Tattarescu și în proximitatea lui Theodor Aman.[85] Ca urmare, ea a considerat că
artistul s-a aflat mai presus de mentorul și colaboratorul său Constantin Lecca.[85][86]
Cercetătorul Mihai Manolache prin studiile pe care le-a realizat, a meționat că Mișu Popp împreună probabil cu
Constantin Lecca, ar fi pictat și Biserica Sfânta Treime (pe Tocile) din Scheii Brașovului.[20][87]
Informațiile despre existența picturilor murale realizate de Constantin Lecca și Mișu Popp la bisericile de la
Curtea Veche[88], Sfânta Ecaterina[C] și Răzvan Vodă sunt confuze. La Sfânta Ecaterina, în anul 2015 a fost în
plină desfășurare o activitate de restaurare care spunea că circa 90% din picturile făcute de Lecca și Popp vor
putea fi scoate la iveală de sub repictările la care a fost supusă biserica de-a lungul timpului.[89]
Picturile murale din Biserica Răzvan Vodă din București
 Prea Curata Fecioara Maria Proroc Sfântul Apostol Petre

Evanghelist

La Răzvan Vodă pereții bisericii erau spălați în anul 2015, picturile murale este foarte probabil să aparțină lui Lecca și Popp.[90]
Răzvan Vodă se afla în perioada 2013 - 2015 în plin proces de restaurare exterioară și interioară.][90] De menționat că Paul
Rezeanu a afirmat că tot ce au facut împreună cei doi artiști în bisericile din România nu mai există.[91] Barbu Theodorescu a
consemnat că doar la biserica Madonna Dudu și la Sfântul Ilie din Craiova nu mai există nimic.[92] Tot el a afirmat că la biserica
din Scheii Brașovului nu mai există pictura murală originală, acolo ar fi rămas în schimb trei icoane realizate de Constantin
Lecca: (1) Cina cea de taină, (2) Spălarea picioarelor, (3) Intrarea lui Isus în biserică.[93][93] Barbu Theodorescu a mai afirmat
că, din ce a făcut Lecca (subînțeleasă departajarea: fără Mișu Popp) pe tărâm religios nu mai exista în 1969 ci doar cele trei
icoane din Brașov.[93]

Picturile murale din Biserica Curtea Veche din București

 Sfânta Treime și Fecioara Maria Maica Domnului cu Fecioara Maria cu Pruncul
Pruncul – detaliu

Absida sudică a Detaliu din cupola altarului

naosului

În concluzie, bisericile de la Curtea Veche, Răzvan Vodă și Sfânta Ecaterina nu mai au nimic din picturile originale. Faptul este
contrazis de restauratori care spun că la Sfânta Ecaterina a rămas cam tot ce au facut cei doi.[89] La Răzvan Vodă nu se spune
nimic pe site-ul bisericii[90], se subîntelege ca și la Curtea Veche că pictura murală există.[94]

In memoriam
Numele unei străzi din orașul Râșnov poartă numele pictorului.

Note
A Vezi aici, amplasarea satului Galați în Ridicarea topografică iozefină
B Pictura realizată de către Mișu Popp și Constantin Lecca la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din București, s-a
pierdut din cauza cutremurelor din 1940 și 1977, precum și a unor incendii care au avut loc la sfârșitul secolului
al XIX-lea. Pictura murală existentă încă în anul 2015, este datorată restaurărilor și repictărilor, care s-au efectuat
de către o echipă de pictori condusă de Ioan Moldovan, începând din anul 1998 (cu o întrerupere în perioada
2000 - 2008). În anul 2011 mai rămăseseră de pictat doar tablourile de la intrarea în biserică.[95]
C Biserica „Sfânta Ecaterina“ din București se afla în anul 2015 într-un proces de restaurare, început în anul
2013 cu consolidarea edificiului. Echipa de 25 de restauratori ai picturii murale realizate de Mișu Popp și
Constantin Lecca, era condusă de către profesoara Adina Rogojan Mihaiu. Cu această ocazie, s-a constatat că
picturile murale au avut de suferit din cauza mai multor repictări care s-au efectuat de-a lungul timpului și că,
picturile originale pot fi scoase la suprafață și restaurate în proporție de 90 %. În plus, s-a descoperit că pictura
catapetesmei care inițial s-a considerat a fi executată la Muntele Sinai, a fost de fapt făcută de către Mișu Popp,
într-o manieră excepțională.[89]
D Pictura murală a Capelei Cimitirului Bellu realizată de Constantin Lecca și Mișu Popp, s-a pierdut din cauza
ruinării ei în decursul secolului al XIX-lea. În anul 1890 s-a construit o altă capelă din ordinul lui Emilian Pake-
Protopopescu, cel care a și pus prima piatră de temelie. Noua capelă a fost pictată de către Arthur Verona și
Dimitrie Belizarie. Capela a fost construită după modelul catedralei din Karlsbad.[96]
E În anul 1875, incinta mănăstirii Radu Vodă din București a fost dărâmată și în perioada 1969 - 1967 biserica a
fost restaurata din ordinul Patriarhului Justinian Marina care își are mormântul chiar în biserica mănăstirii. Pictura
bisericii a fost refăcută de către Sofian Boghiu, Vasile Caraman și Gheorghe Ciobanu.[97]
Referințe
1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q
Corneliu Comănescu... pag. 100
2. ^ a b „Mișu Popp” (https://d-nb.inf
o/gnd/133443671), Gemeinsame
Normdatei, accesat în 17
octombrie 2015
3. ^ Misu Popp (http://explore.rkd.n
l/en/explore/artists/135519) (în
engleză), RKDartists
4. ^ Michael or Mihail Popp (http://o
xfordindex.oup.com/view/10.109
3/benz/9780199773787.001.000
1), Benezit Dictionary of Artists,
accesat în 9 octombrie 2017
5. ^ „Mișu Popp” (https://d-nb.info/g
nd/133443671), Gemeinsame
Normdatei, accesat în 22
decembrie 2014
6. ^ „Mișu Popp” (https://d-nb.info/g
nd/133443671), Gemeinsame
Normdatei, accesat în 31
decembrie 2014
7. ^ a b c d e f g h Corneliu
Comănescu... pag. 101
8. ^ a b c d e f g h i j Corneliu
Comănescu... pag. 103
9. ^ Ion Frunzetti... pag 7
10. ^ a b c d e Ion Frunzetti... pag 8
11. ^ Corneliu Comănescu... pag.
106
12. ^ Corneliu Comănescu... pag.
107
13. ^ a b c Virgil Vătășianu... pag.
294
14. ^ a b c Ion Frunzetti... pag 10
15. ^ Barbu Theodorescu: C. Lecca,
Editura Meridiane, București,
1969, pag. 21
16. ^ Ion Frunzetti... pag 11
17. ^ a b c d Ion Frunzetti... pag 12
18. ^ a b c d Ion Frunzetti... pag. 13
19. ^ a b c d Elena Popescu:
Pictura... pag. 720
20. ^ a b Mihai Manolache: Date noi
privind activitatea pictorului
Constantin Lecca la Biserica Sf.
Nicolae din Scheii Brașovului, în:
S.C.I.A. nr. 2 , 1972, p. 307.
21. ^ a b c d e Ion Frunzetti... pag. 15
22. ^ Despre Mănăstirea Frăsinei (ht
tp://www.frasinei.ro/2ctitor.htm),
frasinei.ro, accesat 25 decembrie
2015
23. ^ a b c d e Ion Frunzetti... pag. 16
24. ^ a b c Vătășianu... pag. 117
25. ^ Vătășianu... pag. 119
26. ^ a b Constantin Popp... pag. 133
27. ^ a b Constantin Popp... pag. 135
28. ^ a b c d e f g Constantin Popp...
pag. 137
29. ^ a b c d e Constantin Popp...
pag. 138
30. ^ a b Constantin Popp... pag. 139
31. ^ a b Constantin Popp... pag. 140
32. ^ art-Info: Expoziție aniversară
Mișu Popp (http://www.artline.ro/
EXPOZITIE_ANIVERSARA___M
ISU_POPP-2885-1-n.html), 24
aprilie 2007, ArtLine.ro, accesat
25 decembrie 2015
33. ^ Ion Frunzetti... pag. ?
34. ^ a b c Vătășianu... 311
35. ^ a b c d Vătășianu... pag, 312
36. ^ a b c d e Elena Popescu:
Repere... pag. 154
37. ^ a b Vătășianu... pag. 295
38. ^ Elena Popescu: Creația... pag.
132
39. ^ Ion Frunzetti... pag. 27
40. ^ a b Vătășianu... pag.313
41. ^ Ion Frunzetti... pag. 17
42. ^ a b c d e f g h i j Ion Frunzetti...
pag. 18
43. ^ a b c d e Ion Frunzetti... pag. 14
44. ^ Vătășianu... pag 296
45. ^ a b Vătășianu... pag. 298
46. ^ a b c Vătășianu... pag 299
47. ^ a b Elena Popescu: Pictura...
pag. 736
48. ^ a b Vătășianu... pag. 303
49. ^ a b Virgil Vătășianu... pag. 304
50. ^ a b c d e f g h i j k l m Virgil
Vătășianu... pag. 305
51. ^ Elena Popescu: Pictura... pag.
733
52. ^ Elena Popescu: Pictura... pag.
731
53. ^ Elena Popescu: Pictura... pag.
732
54. ^ Elena Popescu: Pictura... pag.
726
55. ^ a b c d Elena Popescu:
Pictura... pag. 727
56. ^ a b Elena Popescu: Pictura...
pag. 728
57. ^ Elena Popescu: Pictura...
pag.738
58. ^ a b c d Elena Popescu:
Pictura... pag. 734
59. ^ George Oprescu: Pictura
românească în secolul al XIX-
lea, București, 1984, pag. 149
60. ^ Andrei Bârseanu: Pictorul
Mihail Popp, în: Revista
Luceafărul, nr. 23, 1911, p.p.
515-121
61. ^ Elena Popescu: Creația... pag
128
62. ^ a b c d e f g h Elena Popescu:
Creația... pag 129
63. ^ a b Mihai Ispir: Clasicismul în
arta românească, București, pag.
34
64. ^ Mihai Ispir: Clasicismul în arta
românească, București, pag. 105
65. ^ Ion Frunzetti: Mișu Popp, în:
Arta românească în secolul XIX,
București, 1991, pag. 158
66. ^ a b c d e Elena Popescu:
Creația... pag 130
67. ^ Din practica picturii religioase,
Mișu Popp a păstrat obiceiul de
a copia gravuri, ori de a le
interpreta cu modificări, în
compozițiile sale – Ion Frunzetti,
1956, p. 26
68. ^ a b Ion Frunzetti... pag.20
69. ^ a b c d e f Ion Frunzetti...
pag.22
70. ^ a b c Elena Popescu: Creația...
pag. 135
71. ^ Ion Frunzetti... pag.23
72. ^ a b c Ion Frunzetti... pag.24
73. ^ a b c d e f g h i Elena Popescu:
Repere... pag 154.
74. ^ Elena Popescu: Creația...
pag.125
75. ^ Pictura românească în Banat -
Biografie Constantin Daniel (htt
p://www.banaterra.eu/files/pictur
a_romaneasca.pdf), pag. 29 - 33
76. ^ a b Elena Popescu: Repere...
pag 155.
77. ^ a b c d e f g h Elena Popescu:
Repere... pag 156.
78. ^ a b c d e Elena Popescu:
Repere... pag 157.
79. ^ Ion Frunzetti... pag 26
80. ^ a b c d Ion Frunzetti... pag 27
81. ^ P.Cazanacli: Ioan Popp, primul
profesor de Geometrie Analitică
la Universitatea din Iași, Revista
Științifică V. Adamachi, anul XVI,
nr. 1, Iași
82. ^ a b c Corneliu Comănescu...
pag. 102
83. ^ Vezi N. Iorga: „Scrisori și
inscripții ardelene și
maramureșene", vol. I, pag. 213,
ediția 1905, București.
84. ^ a b Corneliu Comănescu... pag.
104
85. ^ a b c Recenzii - Arhiva
Brezianu (http://www.arhiva-brezi
anu.ro/resources/files/recenzii_s
cia.pdf) - Virginia Barbu
86. ^ Elena Popescu: Mișu Popp:
Reprezentant al academismului
românesc: Pictura religioasă și
pictura laică, Sibiu 2007, Alba
Iulia – Editura Altip, pag. 11 -
Cuvânt înainte.
87. ^ ro de Elena Popescu:
Pictura religioasă a pictorului
Mișu Popp (https://docs.google.c
om/file/d/0BzdXfLqAImOhaC05e
kFHUlRTdUU/view), pag. 720
88. ^ Patriarhul României la Biserica
Domnească Sfântul Anton -
Curtea Vecche (http://basilica.ro/
patriarhul-romaniei-la-biserica-do
mneasca-sfantul-anton-curtea-ve
che-7462.html)
89. ^ a b c Se restaurează pictura 96. ^ Cimitirul Bellu: 28 de hectare
Bisericii „Sfânta Ecaterina“ (htt de istorie (http://www.lumeacredi
p://ziarullumina.ro/se-restaureaz ntei.com/reviste/lumea-credintei/l
a-pictura-bisericii-sfanta-ecaterin umea-credintei-anul-ii-nr-4-9-apri
a-94364.html), Marius Nedelcu, lie-2004/cimitirul-bellu-28-de-hec
27 august 2014, Ziarul Lumina, tare-de-istorie/), Lumea
accesat 25 decembrie 2015 Credintei, anul II, nr. 4 (9) Aprilie
2004, accesat 25 decembrie
90. ^ a b c Site-ul bisericii Răzvan
2015
Vodă (http://www.biserica-razva
n.ro/) 97. ^ Rugă și vindecare la Radu
Vodă (http://jurnalul.ro/editie-de-c
91. ^ Paul Rezeanu: Constantin
olectie/postul-craciunului/ruga-si-
Lecca, Editura Arcade,
vindecare-la-radu-voda-527430.
București, 2005, pag. 40
html), Loreta Popa, 16 noiembrie
92. ^ Barbu Theodorescu: 2009, Jurnalul Național, accesat
Constantin Lecca, Editura 25 decembrie 2015
Meridiane, București, 1969, pag.
19
93. ^ a b c Barbu Theodorescu:
Constantin Lecca, Editura
Meridiane, București, 1969, pag.
20
94. ^ Parohia SF. Anton - Biserica de
la Curtea Veche (http://www.cres
tinortodox.ro/biserici-manastiri/mi
tropolia-munteniei-dobrogei/paro
hia-sf-anton-curtea-veche-6814
1.html) - www.crestinortodox.ro
95. ^ Pictura bisericii Sfântul
Gheorghe Nou (http://www.sfant
ulgheorghenou.ro/pictura-biserici
i/), portalul Bisericii Sfântul
Gheorghe Nou -
sfantulgheorghenou.ro, accesat
25 decembrie 2015

Bibliografie
Ion Frunzetti: Mișu Popp, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956
Barbu Theodorescu: Constantin Lecca, Editura Meridiane, București, 1969
Brașov: Tipografia "Unirea":
ro Corneliu Comănescu: Pictorul Mișu Popp, în Revista Țara Bârsei (http://documente.bcucluj.ro/web/bibdi
git/periodice/tarabarsei/1932/BCUCLUJ_FP_280068_1932_004_002.pdf) anul IV, nr. 2, martie - aprilie 1932,
pag. 99 - 131
ro Constantin Popp (strănepot): Din viața lui Mișu Popp. Amintiri., Revista Țara Bârsei (http://documente.bc
ucluj.ro/web/bibdigit/periodice/tarabarsei/1932/BCUCLUJ_FP_280068_1932_004_002.pdf) anul IV, nr. 2,
martie - aprilie 1932, pag. 132 - 141
ro Virgil Vătășianu: Opera pictorului Mișu Popp, în Revista Țara Bârsei (http://documente.bcucluj.ro/web/bi
bdigit/periodice/tarabarsei/1932/BCUCLUJ_FP_280068_1932_004_004.pdf) anul IV, nr. 4, iulie - august
1932, pag. 291 - 313
ro de Elena Popescu: Pictura religioasă a pictorului Mișu Popp (https://docs.google.com/file/d/0BzdXfLqAIm
OhaC05ekFHUlRTdUU/view)
ro Elena Popescu: Creația portretistică a pictorului Mișu Popp în colecția Brukenthal (http://www.brukenthalmu
seum.ro/pdf/BAM/BAM%20I%202.pdf), Muzeul Brukenthal. Acta Musei, I. 2, pag. 123 - 155
ro Elena Popescu: Repere portretistice Beidermeier în pictura lui Mișu Popp (http://web.archive.org/web/20151
127054201/http://www.revistatransilvania.ro/arhiva/2004/pdf/numarul2-3/art42_repere_portretistice_biedermeier_
in_pictura_lui_misu_popp.pdf), în Revista Transilvania Nr. 2-3/2004 pp. 154-161
Lectură suplimentară
Pictorul Mișu Popp (http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/tarabarsei/1932/BCUCLUJ_FP_280068_1
932_004_002.pdf), Corneliu Comănescu, în Țara Bârsei, Anul IV, nr. II, Martie-Aprilie 1932, Brașov, pp. 99-131
Din viața lui Mișu Popp. Amintiri (http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/tarabarsei/1932/BCUCLUJ_F
P_280068_1932_004_002.pdf), Constantin Popp, în Țara Bârsei, Anul IV, nr. II, Martie-Aprilie 1932, Brașov, pp.
132-141
12 picturi de Mișu Popp (http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/tarabarsei/1932/BCUCLUJ_FP_2800
68_1932_004_002.pdf), în Țara Bârsei, Anul IV, nr. II, Martie-Aprilie 1932, Brașov, (la final)
Elena Popescu: Mișu Popp: Reprezentant al academismului românesc: Pictura religioasă și pictura laică, Sibiu
2007, Alba Iulia – Editura Altip, 294 pagini
Ion Frunzetti: Arta românească în secolul XIX, Editura Meridiane, București, 1991, pag. 146 - 165
Gheorghe Cosma: Pictura istorică românească, Editura Meridiane, București, 1986
Dan Grigorescu: Trei pictori de la 1848, Editura Meridiane, 1973.
Ionel Jianu și Ion Frunzetti, Maeștrii Picturii Românești în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române, *,
Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București 1953.

Legături externe
ro Expoziția Domnitori și principi ai Țărilor Române (http://www.bvau.ro/manifestari/2007/0823/domnitori.html)
ro Mișu Popp - REPREZENTANT AL ACADEMISMULUI ROMÂNESC - Pictura religioasă și pictura laică (http
s://de.scribd.com/document/261804360/Misu-Popp-pdf) - de Elena Popescu, accesat 10 decembrie 2016

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mișu_Popp&oldid=13036693

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 17 august 2019, ora 19:59.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.