Ansamblul funerar al Ghiculeştilor

de la Bucureşti-Colentina –
manifestare artistică şi conştiinţă de neam
Tudor-Radu Tiron

În numărul din 2007 al seriei „Monumentul”, publicam un studiu dedicat

celor câteva zeci de monumente funerare cu blazoane, aflate în cimitirul „Şerban-Vodă”
(Bellu) din Bucureşti1. Reţineam astfel că, în cursul secolului al XIX-lea, precum
şi în primele decenii ale celui următor, obiceiul occidental al folosirii stemelor
devenise curent pentru membrii marilor familii boiereşti moldo-muntene,
iar alături de alte modalităţi de reproducere a unei steme (pe inele, piese de
mobilier şi veselă, cărţi de vizită etc.), heraldica funerară demonstra viziunea pe
care fiecare familie o avea asupra statutului deţinut în societatea momentului.
Alături de cimitirele publice rezultate în urma sistematizărilor din cea
de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, necropolele de familie constituie
locuri foarte utile pentru cei care aprofundează genealogia şi heraldica
marilor neamuri ale ţării. Aflate, în majoritatea cazurilor, pe domeniile acestor
neamuri şi în vecinătatea ctitoriilor lor, aceste necropole permit aflarea, într-un
singur loc, a mai multor informaţii utile, precum datele biografice şi de stare
civilă, familiile înrudite, numărul de generaţii înmormântate într-un singur
loc, importanţa acordată anumitor membri ai familiei în funcţie de costurile
monumentului funerar etc. Dintre aceste cimitire de familie, unele sunt mai
bine păstrate (precum mormintele Sturdzeştilor de la Miclăuşeni, com. Butea,
jud. Iaşi, ori cele ale Bărcăneştilor de la Bărcăneşti, jud. Prahova), în vreme
ce altele sunt într-o stare avansată de degradare (precum mormintele familiei
Băleanu din com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu).
Ansamblul funerar (Fig. 1) la care ne vom referi este poziţionat în jurul
bisericii cu hramul Înălţarea Domnului (numită şi biserica Ghica-Tei), lăcaş
de cult ridicat în 1833 lângă palatul zidit, cu 11 ani mai devreme2, de către
1
Tudor-Radu Tiron, Cimitirul Bellu din Bucureşti – un ansamblu de heraldică monu-
mentală boierească (a doua jumătate a secolului XIX – prima jumătate a secolului XX), în
„Monumentul”, VIII, Iaşi, 2007, p. 459-491.
2
Grigore Ionescu, Bucureşti. Oraşul şi monumentele sale, Editura Tehnică, Bucureşti, 1956,
p. 156, 160.
 Semnatar articol
282

Grigore Vodă Ghica, domn al Ţării

Româneşti, pe moşia sa de la Colentina3.
Exista o moşie Colentina (Colintina),
numită şi Teiul, parte a fostei comune
Colentina-Fundeni, astăzi încorporată
oraşului Bucureşti4, moşie aparţinând
iniţial lui Constantin-Vodă Brânco-
veanu, care a dăruit-o mănăstirii
Sf. Apostoli din Bucureşti. Întinsul
domeniu pe care familia Ghica l-a
deţinut aici fusese cumpărat, sub
numele de moşia Fundenii Doamnei sau
Corneasca, de la vornicul Constantin
Ştirbei5. Cunoaştem şi că, la sfârşitul
veacului al XIX-lea, din cele 406 ha
ale aşezării, 315 aparţineau casei
Ghica, adică instituţiei private de Fig. 1
binefacere înfiinţată de către primul
domn pământean6.
Biserica, şi palatul au luat locul unor monumente mai vechi, ansamblul
având de suferit în timpul evenimentelor anului 1821 (se ştie că Alexandru
Ipsilanti şi-a instalat cartierul general chiar în casele de la Colentina ale – pe
atunci – banului Grigore Ghica)7, în urma jafurilor făcute atât de către
arnăuţi, cât şi de turci8. Alături de „falnicele case de petrecere”, Grigore
Ghica a amenajat pe moşia sa un parc cu alei, precum şi un heleşteu cu
3
Ansamblul Palatului Ghica-Tei, incluzând şi biserica, este înscris în Lista Monu-
mentelor Istorice, crt. 845-847, nr. LMI B-II-a-A-18582 – apud. „Monitorul Oficial al
României”, Partea I, nr. 670 bis din 1 octombrie 2010, p. 250. V. şi Radu Ciuceanu, Un
micro-muzeu la Palatul Ghica-Tei, în RevMuz, anul 1980, nr. 9, tom 17, p. 93-94.
4
Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele
noastre, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 258, 275.
5
Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), Fond Creditul Funciar Rural,
dos.1.022/1884 (moşia Fundenii Doamnei sau Corneasca, com. Colentina, pl. Dâm-
boviţa, jud. Ilfov), f. 127r-145v – procesul beizadelelor lui Grigore-vodă Ghica cu mama lor
vitregă, doamna Efrosina Ghica, născută Săvescu (amabilă comunicare a cercetătorului
Mihai-Alin Pavel, căruia îi mulţumim şi pe această cale) (în continuare: Succesiunea Vodă-Ghica).
6
George Ioan Lahovari, Marele Dicţionar Geografic al Romîniei, alcătuit şi prelucrat
după dicţionarele parţiale pe judeţe, vol. II, Stabilimentul Grafic J. V. Socecŭ, Bucureşti,
1899, p. 564.
7
Ibidem.
8
N. Iorga, Istoria Bucureştilor, (Monitorul Oficial), Bucureşti, 1939, p. 231.
 Titlu articol
283

Fig. 2
moară, pe apa Colentinei9. Odată ridicat, ansamblul s-a păstrat, în linii mari,
acelaşi până în zilele noastre. Puţine deosebiri vor putea fi remarcate între
aspectul actual al ansamblului şi, respectiv, imaginea curţilor şi a bisericii, aşa
cum ne sunt cunoscute dintr-o gravură publicată în 1859, într-un număr din
publicaţia franceză „Le Monde Illustré”10 (Fig. 2).
Valoros monument circular în stil neoclasic, prezentând particularitatea
unui plan uşor eliptic, completat prin patru abside dispuse în X (nu insistăm
asupra particularităţilor arhitecturale ale edificiului, problematică ce ar
depăşi cu mult cadrul pe care ni l-am asumat)11, biserica a fost împodobită
„...luminat (...), atât pe din lăuntru cât şi pe din afară înpreună cu alte înpre-
jurate zidiri şi locuinţe (Vodă-Ghica, n. n.) nescumpindu’se la cheltueli,
întru clădirea şi întemeierea tutulor acestora, ci şi osteneli îndestule puind şi
9
Succesiunea Vodă Ghica, loc. cit.
10
Adrian C. Corbu, Horia Oprescu, Bucureştii Vechi. Documente iconografice. Volumul
1: Vederi, scene pitoreşti, tipuri şi costume, scene istorice: (sec. XVII, XVIII, XIX), Atelierele
„Cartea Românească”, Bucureşti, 1936, p. XLII.
11
Grigore Ionescu, op. cit., p. 160 şi foto p. 161. Despre acelaşi monument în contextul
curentului neoclasic din Ţările Române v. Idem., Istoria arhitecturii în România. II. De la
sfârşitul veacului al XVI-lea până la începutul celui al cincilea deceniu al veacului al XX-lea,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1965, p. 366-368.
 Semnatar articol
284

sumă de bani cheltuind pănă s’au săvărşit în starea lor ce se află, care nu
puţină mulţămire aduce vederii...”. Biserica a fost înzestrată cu toate cele tre-
buincioase, cheltuielile intervenite de-a lungul timpului fiind prevăzute a se
îndestula din venitul moşiei Colentina, „...spre a nu lipsi a pururea nici una
din câte au zidit şi au făcut spre a Domnii sale vecinică pomenire şi spre
obşteasca tuturor locuitorilor din Bucureşci preumblare şi podoabă...”12.
Importanţa pe care domnul a acordat-o ctitoriei sale este, poate nu întâm-
plător, confirmată prin prezenţa în biserică, până în zilele noastre, într-o
cutie din sticlă, a celor două tuiuri cu care sultanul l-a investit pe ctitorul
locaşului, în 1822, cu prilejul urcării pe tronul muntean13.
După cum o arată ampla genealogie a Ghiculeştilor, datorată cercetăto-
rilor Mona şi Florian Budu-Ghika (Paris)14, nu mai puţin de 19 persoane îşi
dorm somnul de veci la Colentina, lista acestora15 începând cu Grigore II
Ghica Vodă (1695-1752), fondator al Spitalului şi Mănăstirii Sf. Pantelimon,
respectiv, soţia acestuia, Zoe, născută Manu († 1759) – în această privinţă
este vorba de oseminte aduse aici după demolarea menţionatei ctitorii a
Ghiculeştilor, în deceniul al nouălea al secolului trecut. Toţi membrii fami-
liei înmormântaţi în jurul bisericii de la Colentina sunt dintre descendenţii
primului domn pământean; este vorba, mai precis, de câţiva dintre fiii născuţi
din prima sa căsătorie cu domniţa Maria Hangerli (1779-1871), cu soţiile şi
unii dintre urmaşi.
Trebuie remarcat faptul că prima soţie a lui Grigore Ghica a fost înmor-
mântată la Colentina, în pofida faptului că între cei doi intervenise divorţul
încă din 1821, Grigore ajungând domn abia în cursul anului următor. În
schimb, cea de-a doua soţie a sa, Eufrosina, născută Săvescu (1807-1881) –
care nu fusese efectiv doamna ţării (întrucât căsătoria sa cu Grigore Ghica a
avut loc abia în 1832, la patru ani de la încheierea domniei acestuia), dar
măcar era soţie de fost voievod – îşi doarme somnul de veci la Cimitirul
„Şerban-Vodă” (Bellu) din Bucureşti. Cu alte cuvinte, nici soţia ctitorului
bisericii de la Colentina şi nici urmaşii născuţi în această căsătorie16 nu-şi vor
afla somnul de veci lângă zidirea părintelui lor. Situaţia era însă explicabilă,
12
Succesiunea Vodă-Ghica, loc. cit.
13
N. Iorga, Conducător istoric la bisericile din Bucureşti şi împrejurimile imediate, Editura
Municipiului Bucureşti, Bucureşti, 1935, p. 19.
14
Am avut în vedere arborele genealogic al familiei Ghica, alcătuit de Mona şi Florian
Budu-Ghika (versiunea iunie 2011), publicat pe pagina de Internet http://www.ghika.net
(consultată de autor în data de 7 iunie 2012).
15
Ibidem.
16
Este vorba despre Maria Constantin Filipescu (1824-1893), de Alexandrina
Alexandru Filipescu (1828-1884), respectiv, de Nicolae, mort în vârstă fragedă (?-?).
 Titlu articol
285

în condiţiile în care familia credea că Vodă a săvârşit o mezalianţă căsăto-

rindu-se cu doamna Eufrosina, care făcea parte dintr-o familie mai puţin
însemnată şi nu avusese zestre. Se cunoaşte că fiii lui Vodă din prima sa căsă-
torie au contestat ordinea testamentară stabilită de defunctul domn17,
nevrând să împartă averea rămasă cu văduva acestuia şi cu copiii ei (cauza a
ajuns, în 1837, la judecata Divanului, care le-a favorizat pe „beizadelele” din
prima căsătorie, cu preţul anulării testamentului defunctului)18. Se mai ştie şi
că prima soţie nici nu a participat la funeraliile lui Grigore Vodă, fiind, în
schimb, ea însăşi înmormântată la Colentina19 (monumentul său este, chiar
şi astăzi, cel cu care se începe vizitarea necropolei Ghiculeştilor). Adăugăm
totuşi că, la moartea lui Grigore- Vodă, fratele său nou înscăunat pe tronul
Ţării Româneşti, Alexandru Dim. Ghica, a avut o poziţie echilibrată, încer-
când – după expresia lui Constantin Gane – „ ...la mormântul proaspăt
închis al fratelui, o împăcare în familie...” (el a cerut tuturor notabilităţilor,
inclusiv nepoţilor săi, fiii defunctului din prima căsătorie, să-l însoţească într-o
vizită de curtoazie la văduva primului domn pământean)20. În acest context,
17
C. Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, Vol. III (De la restabilirea domniilor
pământene până la Unirea Principatelor, 1822-1859), Editura Ziarului „Universul”,
Bucureşti, s. a., p. 101-103, după o traducere din greceşte datată 10 noiembrie 1887
(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia III, dosar 3015/1933).
18
Succesiunea Vodă-Ghica, loc. cit. Procesul s-a derulat cu obişnuitele „chichiţe” pro-
cedurale (în limbajul timpului: „nepravilnice urmări”), precum îmbolnăvirea subită a unor
reprezentanţi ai părţilor (înaintea unor termene de înfăţişare), ori precum cererea de recuzare
a unuia dintre judecători (marele ban Grigore Băleanu), care era epitrop al fiicelor minore
ale lui Vodă-Ghica din cea de-a doua sa căsătorie etc. Una peste alta, Divanul a constatat
nulitatea testamentului defunctului domn, propunând o modalitate specială de împărţire a
averii rămase. Din activul succesiunii s-a tras deoparte moşia Orbeasca-Teleorman, pe care
Eufrosina o primise de dar înainte de data cununiei (aceasta chiar dacă Divanul exprima
unele îndoieli cu privire la forma actului). Restul a fost împărţit în opt părţi, dintre care fiecare
dintre cei şase fii ai lui Vodă – din prima şi din cea de-a doua căsătorie – beneficiau de câte
o parte, la fel ca şi soţia supravieţuitoare, urmând ca a opta parte să fie iarăşi împărţită între
cei şase fii ai lui defunctului domn. Mai puţin comodă avea să fie situaţia orfanelor Maria şi
Alexandrina, fetele lui Vodă şi ale Eufrosinei Săvescu, născute înaintea căsătoriei dintre cei
doi şi inutil înzestrate printr-un act pe care Divanul l-a declarat nul. Averea care li s-ar fi
cuvenit celor două a intrat la masa succesorală, „nevârstnicele fete” primind, ce-i drept, de
la ambele părţi în litigiu, unele compensaţii. În plus, Divanul a stabilit unele măsuri supli-
mentare în favoarea Alexandrinei (ca ultim copil născut), de a căror îndeplinire erau ţinuţi
toţi fraţii ei după după tată (indiferent de căsătorie), dar şi mama ei, Eufrosina Doamna.
19
Anastasie Iordache, Principii Ghica. O familie domnitoare din istoria României, Editura
Albastros, 1991, p. 134-135.
20
C. Gane, op. cit., p. 96, apud scrisoarea consulului francez Mimaut către ducele de
Broglie, în Hurmuzachi, Documente, vol. XVII, Bucureşti, p. 307.
 Semnatar articol
286

credem că nu este exagerată observaţia că, pentru prima şi, parţial, ce-a de-a
doua generaţie a copiilor primului domn pământean, înmormântarea lângă
biserica de la Colentina a avut un caracter „exclusiv”, dictat de raţiuni
interne, de familie; cu excepţia notabilă a omului politic Dimitrie Ghica
(„Beizadea Mitică”, 1816-1897) – înmormântat la cimitirul Bellu – toţi cei
şase copii ai lui Grigore Ghica din prima sa căsătorie îşi dorm somnul de veci
la Colentina, după cum urmează:
- Constantin (1804-1867), mare ban, preşedinte al Divanului şi
ministru de interne, căsătorit cu Sultana Costescu (1809-1865) (amândoi
înmormântaţi la Colentina);
- Iorgu (1805-1828), mare cămăraş, postelnic;
- fiică (1810-1827);
- Scarlat (1808-1875), agă, mare logofăt, efor al Spitalelor Civile şi al
Fundaţiei Pantelimon, căsătorit mai întâi cu Elisabeta Suţu (1818-1855), iar
după decesul acesteia cu Zoe Sorescu (1821-1917) (tustrei înmormântaţi la
Colentina);
- Grigore (1813-1859), epitrop testamentar al ctitoriei de la Colentina21,
deputat în 1857, căsătorit cu Aurélie Soubiran (1820-1904);
- Panaiot (1814-1879), ofiţer, căsătorit mai întâi cu Sultana Rosetti
(1828-1894), iar mai târziu cu Alexandrina Hagi-Moscu (1826-1908).
În ceea ce priveşte caracterul „exclusiv” al înmormântărilor de lângă
biserica de la Colentina, trebuie remarcat şi faptul că patru generaţii de efori
ai Spitalelor Civile îşi dorm aici somnul de veci: este vorba de principele
Scarlat Ghica (mai sus amintit), apoi de fiul acestuia, Alexandru (1837-1919),
jurist, căsătorit de trei ori, ultima dată cu Eufrosina Săvescu (1857-1940)22,
de nepotul său de fiu, Ioan (1873-1949), inginer, căsătorit cu Elena Metaxa
(1870-1951), precum şi de strănepotul său, Alexandru (1902-1964), mate-
matician, căsătorit cu Elisabeta Angelescu (1908-1986) (soţiile celor men-
ţionaţi au fost, de asemenea, înmormântate la Colentina). Dacă îi adăugăm
aici şi pe fraţii sus-menţionatului Ioan Ghica, anume Nicolae (1879-1934) şi
Dumitru (1882-1953), cu soţiile lor23, avem imaginea completă a genera-
ţiilor care îşi dorm somnul de veci alături de ctitoria primului domn pămân-
tean al Ţării Româneşti.
Vedem astfel că, uneori, soţiile au fost înmormântate în alte părţi decât
lângă soţii lor; scriitoarea Aurélie Soubiran era născută în Franţa, aici având
Succesiunea Vodă-Ghica, loc. cit.
21

Căsătoriile precedente au fost încheiate cu Tecla Stancovicz (1849-1930), respectiv,

22

cu Caterina Neculescu († 1879).

23
Este vorba despre Letiţia Răşcanu († 1950), respectiv de Julia de Reineck (1889-1982).
Dintre acestea, doar Letiţia Ghica a fost înmormântată în necropola de la Colentina.
 Titlu articol
287

loc căsătoria sa cu Grigore Ghica şi tot aici decedând; este de presupus că

rămăşiţele ei nu au mai fost aduse în România. Pe de altă parte, la aproape
două decenii de la decesul soţului ei, principesa Alexandrina Panaiot Ghica
va fi înmormântată nu la Colentina, ci la Bellu, pe parcela propriei sale
familii24. Trebuie amintită şi înmormântarea, în „nucleul familiei” de la
Colentina, a unora dintre reprezentantele de parte feminină din rândul celei
de-a doua generaţii a descendenţilor lui Vodă-Ghica. Acesta va fi cazul Sofiei
(1838-1892), fiica lui Constantin, băiatul cel mare al primului domn pământean.
Căsătorită cu Alexandru Solomon (1838-1892), ajuns general şi ministru de
Război, Sofia va fi înmormântată împreună cu soţul ei în spatele altarului
bisericii de la Colentina, sub un frumos monument destinat a comemora
meritele militare ale defunctului ofiţer. Tot la Colentina va fi înmormântată
şi una dintre surorile Sofiei, Elisabeta (1834-1894). La momentul decesului,
aceasta se afla la Nisa, fiind divorţată de Ştefan Petrovics-Armis şi neavând
copii. Probabil că, nedorind să o înmormânteze în altă parte, familia a decis să
îi aducă rămăşiţele la Colentina; numele ei a fost, de altfel, singurul adăugat pe
monumentul părinţilor ei, marele ban Constantin şi Sultana, născută Costescu.
A fi înmormântat aici echivala cu o acceptare, cu o recunoaştere din
partea familiei, mai cu seamă că aproape toţi copiii lui Vodă-Ghica, născuţi
din prima căsătorie, au deţinut, vreme de mai multe decenii, importante dem-
nităţi ale statului. În acest sens, nu va fi întâmplătoare înmormântarea la
Colentina a lui Gheorghe Ghica (1837-1888), fiul lui Grigore Ghica (1813-1859)
şi al Alexandrinei Coressi, având în vedere că aceştia nu fuseseră uniţi prin
legitimă căsătorie – ceea ce, potrivit moralei de atunci, era de natură să
atragă oprobiul „lumii bune”, în lipsa unei acceptări exprese din partea familiei.
Iată cum, solidaritatea copiilor lui Grigore-Vodă Ghica a dus la acceptarea
descendenţei nelegitime25 a lui Grigore, fiul domnului – pentru comparaţie,
reamintim faptul că, în acelaşi timp, celei de-a doua soţii a lui Vodă nu i-a
fost dat să fie înmormântată alături de el.
Am văzut, în cele de mai sus, care au fost Ghiculeştii înmormântaţi la
Colentina. Trebuie spus că cercetătorul George D. Florescu pretindea, refe-
rindu-se la demolarea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a bisericii Mănăstirii
Sărindar din inima Bucureştiului (biserică care fusese o veritabilă „necro-
polă a familiei Ghica”), că mormintele Ghiculeştilor au fost deschise, iar
24
În pofida celor arătate în genealogia familiei, Alexandrina nu a fost înmormântată la
Colentina. Monumentul ei, care a avut cândva o frumoasă stemă în bronz, astăzi dispărută,
se află la Bellu-ortodox, fig. 12-9.
25
Născută în din părinţii Grigore Ghica şi Alexandrina Coressi avea să mai fie şi Lucia
(1838-1899), căsătorită cu marchizul Jean-Baptiste de l’Aubespine-Sully, diplomat monegasc.
 Semnatar articol
288

rămăşiţele au fost aduse în parte la Colentina, în parte în cavoul familiei din

Cimitirul Şerban-Vodă26 (este vorba, mai exact, despre cavoul descenden-
ţilor marelui ban Dimitrie Ghica, † 1807)27. Tot Florescu dădea şi lista celor
dezgropaţi de la Sărindar, dintre care (alături de Grigore Vodă Ghica şi de tatăl
său, Dimitrie), sunt amintiţi Iancu, fiul lui Scarlat banul Ghica (1781-1838)
şi soţia sa Anastasia, născută Catargi († 1838), apoi marele ban Mihail
(1794-1850), fratele său, marele spătar Constantin (Costache) (1797-1852),
respectiv Matei, fiul lui Mihail banul (1828-1852). Dintr-o altă ramură a
Ghiculeştilor, se adaugă la această listă şi marele logofăt Alecu Ghica
(„Căciulă mare”) (1801-1855).
Afirmaţia lui Florescu nu pare a fi întrutotul întemeiată, deoarece, par-
curgând menţionata genealogie a familiei, constatăm că nu sunt date din
care să rezulte că vreunul dintre defuncţii enumeraţi ar fi fost reînhumat la
Colentina. Cât despre osemintele şi monumentul lui Grigore-Vodă Ghica,
acestea s-au aflat de la bun început la Colentina, moşie pe care fostul domn
trăise în ultimii săi ani de viaţă, „ca simplu particular”28. Destituit în 1828, ca
urmare a ocupaţiei ruseşti a Principatelor, defunctul domn nu a putut fi
îngropat decât la Colentina. Este drept că, la data morţii sale (16 octombrie
1834), fratele său după tată, Alexandru, era deja domn al Ţării Româneşti;
dar înmormântarea fostului domn, cunoscut pentru sentimentele sale anti-
ruse şi iubit de popor29, în biserica de la Sărindar, în inima unei capitale aflată
încă sub ocupaţia trupelor ţariste, va fi fost evitată tocmai pentru a nu da naş-
tere la inutile tensiuni în ţară. Aceste tensiuni existau şi aveau ecouri până în
fundul provinciei, după cum o arată o măruntă însemnare contemporană:
„...Tot în acest anu s-au aşezat şi domnu Alexandru Ghica, şef<ul> miliţii
pământeneşti, frate cu fost<ul> până la venirea armii ruseşti domn Ghica
voievod (s. n.), carele în acest anu, în luna lui noemvrie au şi răposat, pe
carele cu foarte frumos împodobit frumos alaiu l-au îngropat. Şi l-au îngropat
la Colintina (s. n.), la casele ce le are acolo cu biserica...”30.
26
George D. Florescu, Din vechiul Bucureşti. Biserici, curţi boiereşti şi hanuri după două
planuri inedite dela sfîrşitul veacului al XVIII-lea, Bucureşti, 1935, p. 29-30 şi nota 108 (cu
lista celor deshumaţi).
27
Cimitirul Şerban-Vodă (Bellu-ortodox), fig. 41-4. Este vorba despre edificiul ridicat
după proiectul arhitectului Ion Mincu – adevărat mausoleu al familiei, după cum o dovedeşte
prezenţa frizei cu 16 scuturi redând armele Ghiculeştilor şi ale familiilor înrudite – v. şi
Tudor-Radu Tiron, op. cit., p. 470 şi fig. 21 (a-o).
28
C. Diaconovich, Enciclopedia română. Volumul 2 – Copepode-Keman, Editura şi
Tiparul lui W. Krafft, Sibiu, 1900, p. 550
29
Anastasie Iordache, op. cit., p. 134.
30
Notă de D. Perieţeanu din Găvăneşti-Buzău, datată 2 decembrie 1834 – Ms. r. 5646,
f. 15v, apud Ilie Corfus, Însemnări de demult, Editura Junimea, Iaşi, 1975, p. 52-53.
 Titlu articol
289

Fig. 3
Pe de altă parte, caracterul excepţional al necropolei Ghiculeştilor de la
Colentina este întărit de prezenţa aici, o vreme, a frumosului sarcofag al lui
Alexandru Dim. Ghica, domn şi apoi caimacam al Ţării Româneşti. Pentru
mai mulţi ani, după demolarea ctitoriei de la Pantelimon, acest monument a
fost amplasat în rondul din faţa intrării bisericii, de unde a fost transportat la
Muzeul Militar Naţional, iar de aici, în fine, la catedrala din Alexandria –
oraşul teleormănean care poartă numele primului domn regulamentar.
Ansamblul funerar de la Colentina permite şi efectuarea unei adevărate
incursiuni în heraldica familiei, timp de aproape trei sferturi de veac. Dacă
armele Ghiculeştilor au fost sculptate (Fig. 3) pe frontonul cavoului de
piatră al lui Grigore-Vodă Ghica (datat 1835), vedem că mai toate monu-
mentele funerare ale celor îngropaţi aici sunt ornamentate, la rândul lor, cu
blazoane derivate din cel iniţial. Stema aflată pe monumentul primului
domn pământean constituie, de altfel, cea dintâi ilustrare a stemei de neam a
familiei Ghica. În privinţa scutului cu douăsprezece lacrimi (poziţionate şase
sus şi şase jos), despărţite prin şase besanţi, s-a presupus că acesta a fost
inspirat după un tip monetar antic. Este vorba, în concret, despre reversul
monedelor de argint – stateri, drahme – emise atât de către metropola
Corfu, cât şi de coloniile iliriene Apollonia şi Dyrrachium, monede bătute
începând cu secolul al V-lea î. e. n.31 (Fig. 4). Reversul acestui tip monetar,
31
Ernest Babelon, Traité des monnaies grecques et romaines ; 2e Partie. Traité des monnaies
grecques et romaines. Deuxième partie, Description historique. Tome Quatrième, comprenant
les monnaies de la Grèce septentrionale aux Ve et IVe siècles avant J.-C., E. Leroux, Paris, 1932,
p. 155-166, 177-180, 181-184, 190. V. şi idem., Traité des monnaies grecques et romaines.
 Semnatar articol
290

purtând reprezentarea pe care specia-

liştii în numismatică o asociază „gră-
dinilor” miticului rege Alcinous (cel
care l-a găzduit pe Ulise, uluindu-l cu
bogăţiile sale), trebuie să fi constituit
sursa de inspiraţie pentru armele din
secolul al XIX-lea ale familiei Ghica.
S-a dorit a se indica, probabil, originea
albaneză a acestei familii domneşti
(deoarece Dyrrachium sau Durazzo se
află pe teritoriul de azi al Albaniei)32,
iar cel căruia i se poate atribui heraldi-
zarea acestui simbol antic trebuie să fi
fost viitorul mare ban Mihail Ghica
(1794-1850), frate al domnilor mun-
teni Grigore şi Alexandru Dim. Ghica.
Se cunoaşte, de altfel, că acest boier,
cunoscut promotor al arheologiei şi Fig. 4
colecţionar de antichităţi, s-a ocupat îndeaproape de armele familiei sale,
după cum o arată o interesantă scrisoare a sa, datată 11 aprilie 1834 şi adre-
sată fratelui său abia urcat pe tron, în care aminteşte de stema domnească,
desenată de ofiţerul cartograf Rudolf von Borroczyn, stemă care includea
„...culorile verde şi alb ale familiei noastre...”, culori trimiţând – de ce nu? –
la ideea de grădină33.
Reproduse pe monumentul, datat 1835, al lui Grigore-Vodă Ghica,
aceste arme „simple” ale familiei vor fi conservate în forma amintită numai de
către ramura scriitorului şi omului politic Ion Ghica (1816-1897)34 (Fig. 5 – stema
de pe pisania bisericii domeniului de la Ghergani-Dâmboviţa).
Deja pe la mijlocul veacului al XIX-lea, copiii lui Ghiculeştii din ramura
lui Grigore Vodă, adoptaseră un tip de stemă mai complicat, cu un scut tăiat
şi cu jumătatea inferioară despicată: în câmpurile inferioare sunt reproduse
însemnele Ţării Româneşti şi Moldovei, în vreme ce jumătatea superioară
3e Partie. Traité des monnaies grecques et romaines. Troisième partie, Album des planches, Vol.
3, Planches CLXXXVI à CCCLV, E. Leroux, Paris, 1932, pl. CCLXXXIII-CCLXXV.
32
Jean N. Mănescu, Les armoiries des Principautés Roumaines à la veille de leur union:
1830-1858, în RRH, Tome XXVIII, Juillet-Décembre, 3-4, 1989, p. 307 şi nota 21.
33
BAR, Manuscrise, S 27 (2), CLXXIV, p. 31 (amabilă comunicare a cercetătorului
Mihai Dim. Sturdza, căruia îi mulţumim şi pe această cale).
34
Radu Sc. Greceanu, Contribuţii heraldico-genealogice la biografia lui Ion Ghica, în
ArhGen, VI (XI), 1999, 1-2, p. 252-256 şi fig. 5-6.
 Titlu articol
291

Fig. 5
este încărcată cu o acvilă ţinând o
carte (uneori, pe carte sunt redate şi
lacrimile lui Alcinous). Monumentele Fig. 6
funerare de la Colentina, decorate cu steme de acest tip, datează toate din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea. Sub aspect cronologic, le devansează
blazonul de pe lespedea de mormânt a lui Alecu Ghica („Căciulă mare”),
decedat în 1855, lespede fostă la Mănăstirea Sărindar şi adusă, după cum
bine arăta G. D. Florescu, la cimitirul Şerban-Vodă din Bucureşti (Fig. 6). În
cadrul întinsului arbore genealogic al Ghiculeştilor, Alecu Ghica aparţinea
unei ramuri îndepărtată de cea „de la Colentina”, el fiind văr de gradul al
optulea cu copiii primului domn pământean. În schimb, era văr primar cu
domniţa Maria Hangerly, cea dintâi soţie a lui Grigore-Vodă Ghica
(Ruxandra, sora tatălui său, fusese doamna lui Constantin-Vodă Hangerly),
ceea ce explică folosirea unui tip de stemă identic cu însemnele celor înmor-
mântaţi la Colentina. Acelaşi model apare şi pe mai multe sigilii ale
Ghiculeştilor, încadrabile în prima parte a secolului al XIX-lea şi provenite
atât de la ramurile munteneşti, cât şi de la cele moldoveneşti35.
Cea dintâi apariţie certă a acvilei cu carte, în combinaţie cu însemnele
celor două Principate are loc în 1850, pe pagina de titlu a unui volum de
popularizare a cauzei româneşti în Occident (Fig. 7, a-b)36, volum semnat
de prinţesa Aurélie Ghica – aceeaşi al cărei soţ, Grigore, avea să fie înmor-
mântat la Colentina (în 1888). În fine, pentru a isprăvi cu latura heraldică a
ansamblului de care ne ocupăm, trebuie spus că ar putea avea legătură cu
acvila din stema Ghiculeştilor şi cele două păsări monumentale (Fig. 8),
35
Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România, Editura Ştiinţifică şi Enci-
clopedică, Bucureşti, 1977, pl. LXXIX-LXXX.
36
La princesse Aurélie Ghika, La Valachie moderne, au Comptoir des imprimeurs,
Comon, éditeur, Paris, 1850, coperta.
 Semnatar articol
292

Fig. 7b

Fig. 7a
sculptate în piatră şi amplasate, pe la
mijlocul veacului al XIX-lea37, deasu-
pra stâlpilor de la intrarea principală a
palatului. Asemenea intrări monu-
mentale, decorate cu vieţuitoare având
legătură cu blazonul proprietarilor, nu
erau chiar necunoscute reşedinţelor
marilor familii româneşti din celălalt
secol; amintim, pentru comparaţie,
portalurile cu lei (distruse dar refă-
Fig. 8
cute), precum şi marchiza cu dragoni,
de la palatul Suţu din Bucureşti – Muzeul de Istorie al capitalei – figuri heral-
dice care se regăseau, şi aici, în blazonul proprietarilor edificiului.
Sub aspect artistic, necropola Ghiculeştilor de la Colentina îngăduie
observarea evoluţiei genului funerar, în România modernă şi contemporană.
Trebuie remarcat, de la bun început, că spre deosebire de multe alte ctitorii
domneşti şi boiereşti, în interiorul lăcaşului de la Colentina nu se află niciun
monument funerar; acestea se găsesc exclusiv în exteriorul bisericii, fapt care
constituie o ruptură cu tradiţia, mai veche, a îngropării membrilor familiei
Cele două acvile de pe stâlpii porţii sunt recognoscibile pe gravura din 1859 înfăţişând
37

ansamblul de la Colentina, publicată în „Le Monde Illustré”.

 Titlu articol
293

Fig. 9a Fig. 9b

Fig. 9c Fig. 9e
ctitoriceşti în monumentul pe care aceştia l-au patronat. Apoi, prin stilul şi
calitatea execuţiei lor, monumentele funerare completează în mod izbutit
aspectul neoclasic al întregului ansamblu (avem în vedere inclusiv arhitec-
tura palatului). Face excepţie stela terminată în fronton neogotic, cu deco-
raţii vegetale, amplasat la căpătâiul lespezilor soţilor Constantin († 1867) şi
 Semnatar articol
294

Fig. 9d
Sultana Ghica († 1865) (în partea de SE a ansamblului), stelă decorată cu
un înger redat întreg, în profil spre stânga, precum şi cu un scut heraldic
(astăzi martelat), în gustul secolului al XV-lea (Fig. 9, a-e).
Sub aspectul formei, monumentele aflate la Colentina pot fi împărţite
în: tip prismatic, sarcofag, respectiv lespede. Face excepţie monumentul din
marmură al Mariei Hangerly († 1871) (aflat în partea de SV a ansamblului),
care se înfăţişează ca un trunchi de piramidă suprapus peste un cub, decorat cu
o compoziţie în care apar un înger şi un putto, figuri redate în manieră statuară
şi într-o poză dinamică, susţinând un ecuson timbrat de o coroană princiară;
pe baza monumentului a fost săpată inscripţia comemorativă, acoperită de o
ghirlandă cu frumoase efecte de volum; o urnă funerară parţial acoperită
încununează acest monument, a cărui execuţie trădează o excelentă stăpânire
a artei sculpturii (Fig. 10, a-c).
Trebuie spus că monumentele incluzând reprezentări în manieră statuară
sunt foarte bine reprezentate în necropola Ghiculească de la Colentina. În
ordine cronologică, seria acestora este deschisă de către monumentul de
piatră, cu elementele decorative robust redate, ridicat în 1835 în amintirea
lui Grigore-Vodă Ghica (lângă peretele de sud al bisericii). Este vorba de o
prismă masivă, străjuită de patru statui ale unor femei pleurantes, având
 Titlu articol
295

Fig. 10b

Fig. 10a

Fig. 10c
 Semnatar articol
296

Fig. 11c
aproape mărimea naturală, înveşmân-
tate în falduri şi cu capetele acoperite.
Coronamentul monumentului, sur-
montat printr-o urnă funerară şi
având în colţuri acrotere rotunjite (în
Fig. 11a care se află redate capete de mort şi
oase încrucişate), conţine un fronton
rotunjit, încărcat cândva cu armele simple ale Ghiculeştilor (lucrare astăzi
martelată, pe care autorul acestor rânduri a avut şansa de a o fotografia
neatinsă – v. supra, fig. 4). Inscripţia comemorativă este suprapusă de o

Fig. 11b
 Titlu articol
297

Fig. 11d Fig. 11e

Fig. 11f
reprezentare alegorică a eternităţii: larva din care se ridică fluturele, înconju-
rate de şarpele urovor (Fig. 11, a-h).
 Semnatar articol
298

Fig. 11h
Tot în categoria lucrărilor cu ele-
mente statuare trebuie menţionat şi
monumentul prismatic al unui mem-
bru neidentificat al familiei (lângă
peretele de sud al bisericii), lucrat în
marmură şi ornamentat pe o parte cu
stema familiei, iar pe partea cealaltă
Fig. 11g cu o inscripţie în litere cursive, deve-
nită ininteligibilă38. Deasupra corona-
mentului se află reprezentarea unui geniu înveşmântat în falduri, aşezat, cu
capul sprijinit pe braţul stâng, iar în mâna dreaptă ţinând o făclie răsturnată –
simbol al vieţii ajunsă la final (sculptată într-o marmură probabil inferioară
calitativ, lucrarea a devenit poroasă în urma expunerii la intemperii) (Fig. 12, a-c).
Dar, de departe, cel mai izbutit monument din punctul de vedere al plasticii
conţinute este cel ridicat în amintirea generalului Alexandru Solomon († 1875)
şi a soţiei sale, Sofia († 1892), nepoata de fiu a lui Vodă-Ghica (lângă pere-
tele de răsărit al bisericii). Lucrarea, semnată de maestrul Carl Storck, este
din nefericire prost conservată; elemente ale monumentului au fost marte-
late ori amputate, întreaga structură fiind dizlocată de către mâini lipsite de
pietate (ansamblul se învecinează, chiar şi astăzi, cu o mahala reputată
pentru evenimente cu caracter antisocial). Străjuit de două femei aşezate cu
rol alegoric (amputate, braţele acestora trebuie să fi ţinut elementele ce ar fi
înlesnit identificarea lor), monumentul este decorat pe latura centrală
printr-un medalion cuprinzând efigia în semiprofil a generalului, în ţinută de
gală cu decoraţii39. Dedesubt se află sculptată o frumoasă panoplie de arme,
38
În partea de jos a inscripţiei se mai poate citi „...Grigoriu Ghika Fiiu...” – să fie vorba,
totuşi, de monumentul unuia dintre fiii marelui ban Constantin, băiatul cel mare al lui
Vodă Ghica? Despre acest Grigore Ghica, ofiţer, născut în 1831 şi decedat în 1862, genealogia
familiei menţionează doar că nu a avut urmaşi. Ca nepot de fiu al primului domn pământean,
este de presupus că locul de veci i se află tot în necropola familiei de la Colentina, alături de
părinţii şi două dintre surorile lui.
39
Decoraţiile sunt următoarele: a) la gât, Ordinul Medgidié (Imperiul Otoman) şi –
probabil – Ordinul Sf. Vladimir, varianta cu spade (Imperiul Rus); b) steaua de pe partea
stângă a pieptului trebuie să corespundă ordinului rusesc purtat la gât (ceea ce înseamnă că
 Titlu articol
299

Fig. 12a Fig. 12b

Fig. 12c Fig. 13a

făcând aluzie la meritele militare ale defunctului şi ţinând locul unui veritabil
blazon. Deasupra monumentului se află o urnă funerară, parţial acoperită de
un voal şi înconjurată de o cunună de trandafiri (Fig. 13, a-g).

este vorba despre un set al clasei a II-a); c) în piept, de la stânga la dreapta privitorului,
Semnul Onorific pentru XXV de ani petrecuţi în armată (România), Ordinul Mântuitorului
(Regatul Elen), Ordinul Coroana de Fier (Imperiul Austro-Ungar) şi o medalie neidentificată.
 Semnatar articol
300

Fig. 13b

Fig. 13c

Fig. 13d

Tot din seria monumentelor de

tip prismatic, amintim încă trei lucrări. Fig. 13e
În primul rând, este vorba despre ele-
gantul monument în marmură al lui Panaiot Ghica († 1879) (în partea de S-V
a bisericii), decorat cu stema familiei şi surmontat de o cruce latină (Fig. 14,
a şi b). Apoi, amintim monumentul ridicat în amintirea unui membru
neidentificat al familiei (în partea de N-V a bisericii); după câte se desprinde
din finalul poemului săpat pe una dintre laturile monumentului, ar putea fi
vorba despre acea fiică a lui Grigore Ghica şi a Mariei Hangerly, al cărei
 Titlu articol
301

Fig. 13g

Fig. 13f

Fig. 14b

Fig. 14a
nume genealogia familiei nu l-a mai
reţinut, care a decedat în 1827, în etate
de 17 ani. Remarcăm, pe frontoanele
coronamentului, floarea, fluturele şi
şarpele, alegorii ale vieţii încheiate în
fragedă tinereţe (Fig. 15, a-c). În fine, Fig. 15a
 Semnatar articol
302

Fig. 15b Fig. 15c

amintim aici şi un alt monument (în partea de S-E a bisericii), atribuibil tot
unui membru – neidentificat – al familiei, lucrat în piatră spre sfârşitul
primei jumătăţi a secolului al XIX-lea şi împodobit pe laturi cu imagini de
heruvimi, respectiv serafimi; o cruce înscrisă într-o cunună de trandafiri se
înalţă deasupra monumentului (Fig. 16, a şi b).

Fig. 16a Fig. 16b

 Titlu articol
303

Fig. 17a
Monumentele de tip sarcofag sunt două la număr, situate ambele în spa-
tele absidei altarului. Cel mai expresiv dintre acestea, adăpostind rămăşiţele
soţilor Scarlat († 1875) şi Zoe Ghica († 1917), este lucrat în marmură, fiind
compus dintr-o lespede aşezată deasupra unor colonete cu profil pătrat,
unite, la rândul lor, prin plăci de mar-
mură (cu stema familiei pe latura
opusă bisericii, respectiv un decor cu
draperii, corzi şi ciucuri, pe plăcile
laterale). Lespedea centrală este
decorată cu un chenar în stil antic gre-
cesc, în interiorul căruia se află o
cunună din ramuri de palmier, o
cruce latină şi două făclii, încrucişate
şi răsturnate, între care s-au interpus
şi inscripţiile comemorative (Fig. 17,
a-c). Cel de-a doilea sarcofag, mai
simplu, este alcătuit dintr-o lespede
de marmură aşezată deasupra unei
borduri înălţate. Amintind numele lui Fig. 17b
 Semnatar articol
304

Fig. 17c Fig. 18a

Gheorghe (Georges) Ghica († 1888),

lespedea este discret ornamentată cu
o cruce, respectiv cu stema familiei
(Fig. 18, a şi b).
Dintre monumentele de tip lespede,
amintim lucrarea în piatră, acoperind
locul de veci al soţilor Alexandru
(† 1918) şi Eufrosina Ghica († 1940),
de lângă peretele nordic al bisericii.
Inscripţia comemorativă a fost săpată
în interiorul unui chenar vegetal, în partea
superioară a plăcii fiind sculptată şi
stema familiei (Fig. 19, a şi b). În
această categorie pot fi incluse şi mai
multe alte lespezi care, fiind mai recent
lucrate, nu prezintă interes sub aspect Fig. 18b
artistic. (În anexă, urmează inscripţiile
comemorative aflate pe monumentele funerare la care ne-am referit mai sus).
Monumentele care alcătuiesc necropola de familie a Ghiculeştilor de
lângă capela palatului de la Bucureşti-Colentina prilejuiesc nu numai obser-
varea stadiului atins de arta funerară românească, de-a lungul a mai bine de
 Titlu articol
305

Fig. 19a Fig. 19b

trei sferturi de veac, ci îngăduie deopotrivă formularea unor observaţii inte-
resante referitoare la statutul social şi genealogic al mai multor generaţii din
neamul domnesc al Ghiculeştilor: ordinea înmormântărilor, prezenţa anu-
mitor membri şi absenţa altora, semnificaţia transmisă de către fiecare
monument funerar în parte. În acelaşi timp, am încercat – fără a insista prea
mult asupra problemei – să ne referim la ansamblul funerar de la Colentina
sub aspectul prezenţei unui însemnat număr de blazoane de familie; rapor-
tate la alte surse, aceste blazoane permit reconstituirea felului în care a fost
creată şi dezvoltată stema uneia dintre cele mai cunoscute familii autohtone:
principii Ghica. Nu în ultimul rând, am descris şi am realizat reproduceri
corespunzătoare după monumentele aflate in situ, scoţând în evidenţă parti-
cularităţile artistice şi atrăgând atenţia, după caz, asupra degradării suferite
de către aceste lucrări – îndeosebi din cauza factorului antropic. Unicitatea
acestei necropole obligă la o mai bună conservare a monumentelor de aici,
în sensul respectării caracterului unitar al curţii domneşti de la Colentina,
prin eliminarea ori interzicerea acelor lucrări care au alterat sau pot altera
valoarea întregului ansamblu.
Interesante atât în ansamblu (adică prin raportarea la stilul şi calitatea
edificiilor de la Colentina), cât şi în detaliu (prin particularităţile artistice şi
cele oglindind statutul celor înmormântaţi aici), monumentele de care ne-
am ocupat constituie un exemplu de rapidă şi profundă occidentalizare a vâr-
furilor societăţii româneşti, prin adaptarea habitatului autohton la cerinţele
arhitecturii şi artei decorative europene.
 Semnatar articol
306

Anexă
Inscripţii pe monumentele din jurul ctitoriei de la Colentina
(vizitare în sensul invers acelor de ceasornic)

„Aici odihneşte / principele / Panaiot Grigorie Ghika / născut în anul

1814 / decedatŭ la 4 decembre anul 1879 / Rugaţi-vă pentru dînsul”
„Principesa / Maria Ghika / fiica lui / Constantin Vodă Hangerly /
soçia / domnitorului / Grigorie Ghika / născută la anul 1779 şi / repausată
la 30 maiŭ 1871”
„Pietrile după uliţe cetăţii vecinate / Mărturisit aţi călător ce fapte lău-
date / Ghica Grigorie(-)a lucrat domn plin de î(n)ţelepciune / L(a) al lui
mormânt eşti dator ismerenia(-)ţi / depune”, „1835, No(embrie) 4”
„Aici dace / roaba lui Dumnedeu / Sultana / soţie a prinţului mare banu /
Costandinu Grigorie Ghika / şi fiică a marelui / stolnicu Ştefan Costescu /
născută la 10 fevruarie anului 1809 / încetat(ă) din viaţă la 20 august anul
1865 / Rugaţi-vă pentru ea / Bucureşti / Sf. Biserică Colintina”
„Aici dace / robulu lui Dumnedeu / Prinţul Costandin Grigore Ghika /
mare banu / şi fiu întîi născutu al răposatului / domnu Grigorie Vodă Ghika /
născutu la 6 iunie anul 1804 / încetat din viaţă la 20 august anul 1867 /
Rugaţi-vă pentru elu / Bucureşti / Sf. Biserică Colintina”
„Aici dace / roaba lui Dumnedeu / Elisa Ghika / fiică a marelui banŭ princi-
pele / Costandin Grigorie Vodă Ghika / încetată din viaţă la 6 martie 1894”
„Generalu Alexandru Jon Solomon / născut la 25 februariâ 1834 – dece-
datu la 14 januariâ 1875”
„Aici dace / roaba lui Dumnedeu / Sofia Solomon / fiica a marelui banŭ /
principele Costandin / Grigorie Vodă Ghika / încetată din viaţă la 22 / sep-
tembrie 1892” (semnătura lui C. Storck)
„Prinţesa Zoe – Sk. Ghika / decedată la 7 – ianuarie 1917 / în etate – de
96 de ani”
„Aici repauseadă principile / Skarlat Gr. Ghika / născut în anul 1812 şi
încetatŭ din viaţâ / în anul 1875 mai 10. Rugaţi pentru dînsul”
„Georges Gr. Ghika / décédé le 18 Juillet 1888 / à l’age de 51 ans”
„Principele / Alexandru Sc. Ghika / 13 iunie 1897 – 4 aprilie 1918 /
principesa Eufrosina Al. Ghika ......12 septembrie 1940”
„Suflete blânde dormiţi în pace / Voi ce în lume v’aţi fostŭ iubituŭ /
Aci’mpreună aţi venitŭ a zace / Şi’n grabă moartea v’a întrunitŭ /// Tu ce a
iuneţei purtai cunună / Ca unŭ albŭ îngerŭ spre cer sburaşi / Cum se usucă
mlădiţa jună / Când trunchiulŭ cade tu te uscaşi /// Fiică şi mumă vii unite
/ Mormântulŭ vostru este uşorŭ / Dormiţi în pace, fiţi fericite / Moartea
alungă (?) chinuri şi dorŭ”