MONUMENTUL

VIII

Lucrările Simpozionului Naţional

Monumentul – Tradiţie şi viitor
Ediţia a VIII-a, Iaşi, 2006

Volum coordonat de:

Silviu Văcaru, Aurica Ichim şi
Lucian – Valeriu Lefter

Iaşi - 2007
 459

Cimitirul Bellu din Bucureşti – un ansamblu

de heraldică monumentală boierească
(a doua jumătate a secolului XIX – prima
jumătate a secolului XX)*
Tudor-Radu Tiron

Importanţa cimitirului Şerban Vodă (Bellu) din Bucureşti în

cadrul patrimoniului cultural naţional a fost afirmată încă de acum
jumătate de secol, prin contribuţiile istoricului şi genealogistului
Gheorghe Bezviconi 1. Harnicul cercetător basarabean – care, în
vâltoarea unor vremuri potrivnice, şi-a petrecut câţiva ani ca simplu
paznic al cimitirului – a subliniat caracterul excepţional al acestui
ansamblu pentru istoria României moderne şi contemporane: aşadar,
avem de-a face atât cu o colecţie publică de artă monumentală, cât şi
cu o bază de date necesară aprofundării memoriei genealogice.
În miediul urban, organizarea de cimitire era o cerinţă
modernă, determinată de supraaglomerarea bisericilor de mahala (în
interiorul acestora sau în imediata vecinătate), şi de noile considerente
privind sănătatea publică 2: spaţiul destinat mormintelor urma a fi
riguros sistematizat, ocupând un perimetru din afara ariei locuite.
Cimitirul a fost organizat, începând cu anul 1853, pe moşia
familiei Bellu (de la care a împrumutat şi numele), iar primele
înmormântări au avut loc în 1859 3. De atunci şi până în prezent,
cimitirul a rămas nu doar cea mai mare necropolă a capitalei, ci şi un
Panteon al întregii naţiuni, datorită nenumăratelor personalităţi – de
toate originile şi confesiunile – înmormântate aici. „Prestigiul”
cimitirului Bellu 4 s-a afirmat încă de la început, prin înmormântarea

* Comunicare prezentată în cadrul celei de-a 3-a ediţii a Colocviului Naţional

„Monumentele României – patrimoniu naţional şi universal”, organizat de Muzeul Ţării
Făgăraşului „Valeriu Literat” în zilele de 8-9 septembrie 2006.
1
Gheorghe Bezviconi, Necropola capitalei. Dicţionar enciclopedic (ediţia a II-a,
revăzută şi completată), Editura Museum, Chişinău, 1997. Menţionăm şi studiul, de
dimensiuni mai reduse, pe care acelaşi autor l-a consacrat necropolei Bucureştilor: Cimitirul
Bellu din Bucureşti, muzeu de sculptură şi arhitectură, în „Monumente şi muzee”, Editura
Academiei R.P.R., s.l., I/1958, p. 185-204.
2
Ulysse de Marcillac, Bucureştiul în veacul al XIX-lea, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1999, p. 265.
3
Gheorghe Bezviconi, op. cit., p. 9.
4
Situaţia va fi aceeaşi, dar la proporţii mai modeste, în cazul cimitirelor
„Eternitatea” de la Iaşi şi „Sineasca” de la Craiova.
460
unor reprezentanţi ai elitei socio-politice a vremii: feciori de domni,
boieri şi urmaşi de boieri, nobili străini naturalizaţi şi foarte multe notabilităţi
afirmate în procesul de constituire a României moderne. În ceea ce-i priveşte
pe marii proprietari funciari, constatăm diminuarea numărului de
înmormântări pe la moşii, precum şi preferinţa lor tot mai accentuată de a-şi
grupa morţii într-un singur loc, „în vecinătatea” unor familii având aceeaşi
poziţie socială.
Din punct de vedere strict cantitativ, cimitirul Bellu prezintă cea mai
mare concentraţie de monumente funerare boiereşti din Ţara Românească şi
Moldova. Necropole de familie existau de mult, însă abia din prima jumătate
a secolului XIX se vor răspândi ansamblurile funerare cu monumente de
bună calitate, purtând efigii şi blazoane (precum cele ale Ghiculeştilor de la
Colentina sau ale Bălenilor de la Bolintin-Vale). Lumea bună îşi înmormânta
membrii pe la mănăstiri, rezultând astfel cimitire „de elită” precum cele de la
Mănăstirile Cernica şi Pasărea (în Ţara Românească), respectiv de la
Mănăstirea Frumoasa din Iaşi (în Moldova).
În primii ani de funcţionare a cimitirului Bellu, boierimea din Ţara
Românească şi Moldova îşi va încheia de jure existenţa, ca urmare a aplicării
prevederilor Convenţiei de la Paris din 1858, respectiv ale Constituţiei din
18665. Cu toate acestea, prestigiul boierimii va supravieţui mult timp după
aceea, fiind reflectat – între altele – şi de un anumit „standard” al
monumentelor funerare. De obicei, acestea erau lucrări de calitate superioară,
ilustrând cu emfază prestigiul social al celor decedaţi: erau menţionate
ascendenţa nobiliară, rangurile6 şi decoraţiile primite de defunct7.
Monumentul funerar includea şi elemente simbolice precum blazonul de
familie, panoplia cu armele celui decedat (mai ales pentru militari)8 şi diferite
devize cu caracter moral9.

5
Constituţia României, art.10 şi 12 („Monitorul Oficial” nr. 142/1 iunie 1866).
6
Iată câteva exemple, cercetate de autor in situ: „ACI REPAUSEADĂ PRINŢUL
KONSTANDIN MIHAIL SUŢU...” (1820-1864) – la biserica Izvorul Tămăduirii –
Mavrogheni din Bucureşti; „...СПРЕ ПОМЕНІРЕ ПРЕ-СТРЪЛУЧИТУЛУІ ЛОГОФ : ШІ
КАВАЛЕР ГРІГ : СТУРZА...” (*1758 +1833) – la Mănăstirea Frumoasa din Iaşi;
7
În general, se menţionează că defunctul era „cavaler” sau „cavaler al mai multor
ordine”. Dintre monumentele cercetate de autor in situ, dăm ca exemplu piatra tombală a
pitarului Ioan Polizu (*1818 +1845) de la biserica din Com. Micşuneştii Mari, Jud.Ialomiţa,
respectiv cea a marelui logofăt Grigore Obedeanu (+ post 1853) de la biserica Zlătari din
Bucureşti.
8
De exemplu, compoziţia decorativă de pe sarcofagul generalului Ioan Odobescu
(*1793 +1857), de lângă biserica Icoanei din Bucureşti, reprezentând casca, sabia şi
decoraţiile primite de către defunct (monument cercetat de autor in situ).
9
De exemplu, devizele de pe monumentul funerar al lui Ioan Cantacuzino (*1823
+1882), din parcul conacului Cantacuzino-Mavros din Com. Călineşti, Jud. Prahova:
 461
Subliniem caracterul gentilic al multor monumente funerare datând din
perioada de care ne ocupăm10, observaţie pe care o punem în legătură cu revitalizarea
interesului pentru genealogie (încă de pe când Regulamentele Organice stabiliseră
unele prevederi ce aveau ca obiect recunoaşterea statutului nobiliar al persoanelor)11,
pe fundalul romantismului de care era străbătută societatea acelei epoci.
Una dintre consecinţele curentului romantic a fost şi înflorirea heraldicii
boiereşti din prima jumătate a secolului XIX. Chiar dacă – spre deosebire de perioada
anterioară – utilizarea de steme se va restrânge doar în profitul marilor familii moldo-
muntene, calitatea desenului heraldic se va îmbunătăţi considerabil, apropiindu-se de
producţiile de acelaşi gen din Europa occidentală12. Datorate mai cu seamă artiştilor
francezi13, stemele vor fi reproduse pe trăsuri, veselă, sigilii şi ex-libris-uri: lucrate în
materiale durabile, ele vor împodobi imobilele14 şi mormintele boiereşti.
În comparaţie cu alte izvoare ale heraldicii româneşti, însemnele funerare
prezintă nete avantaje, datorită dimensiunilor generoase ale reprezentărilor,
durabilităţii materialelor şi posibilităţii de identificare a utilizatorului stemei prin
inscripţia gravată pe piatra de mormânt. În plus, pentru perioada de care ne ocupăm,
cercetătorul are şansa de a avea în faţă lucrări corect reprezentate, însoţite de inscripţii
clare, în alfabetul latin.
*
Cercetătorul care vrea să aibă o vedere de ansamblu asupra heraldicii funerare
din secolul XIX trebuie să se aplece, în primul rând, asupra necropolei bucureştene. Să
încercăm, în cele ce urmează, sistematizarea materialului care face obiectul
prezentului studiu.
Mai întâi, trebuie să precizăm că cele 56 de monumente ornamentate cu
steme de familie pe care le cunoaştem – monumente păstrate sau

„BINELE A CUGETAT / BINELE A ROSTIT / BINELE A FĂCUT” şi „A APĂRAT

DREPTURILE ŢEREI” (monument cercetat de autor in situ).
10
Un exemplu este inscripţia de pe piatra tombală a .... Scarlat Bărcănescu (*1798
+1863) de la biserica din Com. Bărcăneşti, Jud. Prahova: „CU RADU NEGRU ANCÓ
STATURO BARCANESCII SI CU MICHAIU VITEAZUL ÎŞI APPĔRARO ŢE’RRA CU
BRAÇUL ŞI CU MINTEA, SCARLAT, A LOR MLĂDIŢĂ, AQUI E ÎN REPAOS...”
(cercetată de autor in situ).
11
Mihai-Răzvan Ungureanu, Genealogia ca expresie a definiţiei sociale a boierimii
moldoveneşti în epoca regulamentară, în ArhGen, III (VIII), 1996, 3-4, p. 107 şi
următoarele.
12
Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 173.
13
De exemplu, stema pictată în acuarelă pentru caimacamul Iancu Manu – cf.
Constantin George Mano, Documente din secolele al XVI-lea – XIX-lea privitoare la familia
Mano, Bucureşti, F. Göbl fii, 1907, pl. 37 bis.
14
Precum era stema monumentală sculptată în piatră, aşezată pe frontonul palatului
Rosetti-Roznovanu din Iaşi – Dan Cernovodeanu, op. cit., pl. LXXXII, fig. 1.
462
distruse, total sau parţial – sunt localizate în cimitirele Bellu-ortodox, Bellu-
militar şi Bellu-catolic. Dintre aceste monumente, majoritatea se află în
cimitirul Bellu-ortodox.
În ceea ce priveşte familiile boiereşti înmormântate aici, menţionăm
mai ales familiile princiare Cantacuzino şi Ghica (cu câte 5 monumente),
respectiv familia princiară Suţu (cu 4 monumente). Monumente cu steme s-
au păstrat de la membrii altor mari neamuri ale boierimii autohtone, precum
Bălăceanu, Băleanu, Brâncoveanu, Filipescu, Grădişteanu, Kretzulescu,
Ştirbey etc. În plus, cimitirul Bellu adăposteşte şi monumentele cu steme
ale mai multor familii străine, împământenite în Principate, provenind însă
din mai multe zone geografice: a) cele venite din Balcani şi Levant
(Argyropol, Bellu, Filitti, Jakovachy, Lenş); b) cele venite din teritorii ale
Imperiului Rus (Petriceicu-Hasdeu şi Sinadino, veniţi din Basarabia); c)
cele venite din spaţiul central-european (Petelentz, Prodan). Între aceste
familii alogene, un loc aparte îl ocupă cele provenind din ofiţerii armatei
ţariste, ei înşişi descendenţi ai unor familii având multiple ascendenţe
europene (Blaremberg, Gramont, Horbatsky, Jacobson). Aşadar, putem
spune că ansamblul de heraldică funerară din Cimitirul Bellu oglindeşte
situaţia vârfurilor sociale din cea de-a doua jumătate a secolului XIX,
începutul secolului XX: familii domnitoare, familii din vechea boierime
pământeană, familii de origine străină provenind din diferite zone
geografice. Chiar dacă urmaşii acestor familii vor fi înmormântaţi la
Cimitirul Bellu până în zilele noastre, tipul de monument funerar cu stemă
încetează a mai fi de actualitate după Primul Război Mondial, aceasta fiind
una dintre consecinţele secundare ale transformărilor suferite de societatea
românească.
Dintre vechile monumente, unele au fost aduse de la biserici precum
Sărindar şi Sf. Ioan cel Mare, construcţii dărâmate în cadrul procesului de
modernizare a capitalei. În această situaţie sunt monumentele cu stemă ale
logofetesei Zoe (+1839), soţia viitorului caimacam Constantin Cantacuzino
(*1793 +1877), ale lui Alecu Grigore Ghika (+1856) 15, ale marelui vornic
Mihail Manu (*1762 +1835) şi soţiei sale Smaranda n. Văcărescu (*1776
+1859), precum şi monumentul comun al Văcăreştilor, unde se află inclusiv
rămăşiţele poetului Ienăchiţă (*1740 +1798). Tot din seria vechilor
monumente cu stemă – încadrabile în aceeaşi „serie” cu cele mai sus
amintite – le amintim pe cele ale Alexandrei Băleanu-Văcărescu (*1795
+1870), al lui Ioan Kretzulescu (*1806 +1871), al Maria Rosetti, n. Lehliu

15
Reprodusă şi de Dan Cernovodeanu, ibidem., pl. LXXIX, fig. 2.
 463
(+1842), mama contelui Scarlat Rosetti (*1802 +1872), al colonelului
Anton Horbatsky (*1800 +1875)16 etc.
Din punct de vedere tipologic, monumentele cercetate se pot împărţi
în: a) Capele funerare, precum sunt cele ale familiilor Ghica – descendenţa
marelui ban Dimitrie A. Ghica (*1718 +1803) şi Gheorghe Gr. Cantacuzino
(*1833 +1913), ambele construcţii de amploare, proiectate de arh. Ion Mincu;
b) cavouri, precum sunt cele ale Cantacuzinilor din viţa Serban Vodă
(Gheorghe G. (*1815 +1890) şi Constantin George (*1811 +1876)); c) stele
funerare simple, sau transformate în piedestal pentru o statuie, o coloană sau
o cruce etc.; d) lespezi. Dintre aceste ultime două tipuri – care sunt şi cele
mai răspândite – lespezile continuă vechea tradiţie a monumentelor funerare
din Ţara Românească şi Moldova17. Găsim steme reprezentate pe monumente
cu forme mai puţin obişnuite, precum stema marelui logofăt Emanuel
Argyropol (*1797 +1881), de pe monumentul acestuia având o formă
prismatică etc.
Este interesant de urmărit felul în care arta heraldică se îmbină cu arta
funerară specifică fiecărei perioade. Aşa cum am arătat mai sus, încă din
prima jumătate a secolului XIX, stemele marii boierimi au fost redesenate de
artişti occidentali, după cum o dovedesc nenumăratele reprezentări de pe
sigilii, portrete, argintărie, exlibris-uri etc.18 – compoziţii în care predomină
trăsăturile artei heraldice din Franţa19. Aceste steme au devenit, la rândul lor,

16
Acest monument, văzut de autor în 1997, nu mai există în prezent.
17
Este cunoscută raritatea, în lumea ortodoxă din Ţara Românească şi Moldova, a
monumentelor funerare altele decât lespezile gravate cu inscripţii, modele decorative şi
diferite simboluri (între care putem include şi stemele). De exemplu, reprezentările de tip
gisant sunt rar întâlnite în arta funerară din Ţările Române, cele câteva exemple – precum
gisantul ce se presupune a fi aparţinut lui Radu I (1377-1386), de la Bis. Sf. Nicolae din
Curtea de Argeş (Muzeul Naţional de Istorie a României, inv. 131515) – putând fi puse în
legătură cu o influenţă transilvăneană. Nu existau cavouri – în înţelesul actual al termenului –
dar bisericile în întregime puteau fi considerată ca mausolee ale domnilor şi boierilor,
precum şi ale familiilor lor (un studiu de caz la Maria Magdalena Székely, Mănăstirea Putna
– loc de memorie, în SMIM, XXII, 2004, p. p. 73-99). Monumentele exterioare se
generalizează în primele decenii ale secolului XIX, atunci când, sub influenţa artei
occidentale, apar şi monumentele în plan vertical: statui, coloane, obeliscuri etc.
18
Exemple la Dan Cernovodeanu, op. cit., pl. LXXV-LXXXV (steme princiare), pl.
XCVIII-CI (steme de boieri munteni), pl. CIII-CV (steme de boieri moldoveni).
19
Avem în vedere scutul folosit pentru aceste steme, care este mai întotdeauna cel
numit „francez modern” (având proporţia de 7 x 8 părţi), precum şi proporţiile mobilelor
heraldice, preponderenţa suporţilor, a devizelor şi chiar a coroanelor contale. În această
privinţă, facem menţiunea că folosirea coroanelor contale trebuie pusă în legătură cu marea
răspândire a acestora în stemele burghezimii franceze din secolul XVIII – cf. Germaine
Meyer-Noirel, L´ex-libris: histoire, art, techniques, Picard, Paris, 1989 (cu numeroase
exemple).
464
detalii decorative ale unor monumente aparţinând unor curente diferite, chiar
dacă stilul reprezentării heraldice rămâne, în general, neschimbat.
Dintre cele mai vechi lucrări, menţionăm stema de pe cavoul
neoclasic al familiei Nicolae Gr. Băleanu (*1802 +1868) şi cea de pe cavoul
neogotic al lui Constantin George Cantacuzino. La limita secolelor XIX-XX
se vor ridica mai multe monumente într-un stil hibrid, cu elemente romanice
şi bizantine: este vorba de cavourile Gheorghe Em. Filipescu (*1841 +1913)
şi Maria Slătineanu (+1883), dar mai ales mausoleul fostului prim-ministru
Gheorghe Gr. Cantacuzino – cel mai bogat om al Vechiului Regat – operă
decorată cu trofee militare, cu o schiţă genealogică redată în bronz şi alte
elemente simbolice (între care o cupolă purtând crucea patriarhală). Sunt
exemple de lucrări romantice ca mesaj şi eclectice prin maniera de utilizare a
elementelor decorative, în care stemele nu se armonizează stilistic cu detaliile
alături de care sunt figurate. Un anume anacronism vom găsi, în cazul
monumentului lui Alexandru Lenş (*1851 +1938), datorită reprezentării unei
steme în stilul heraldic al secolelor XVII-XVIII pe arcul de piatră al unei
bolţi gotic-flamboyante. Alături de aceste cazuri – datorate, în fond, gustului
artistic al comanditarilor – trebuie să menţionăm interesanta stemă de pe
cavoul generalului Dimitri Suţu (*1870 +1943): construcţie relativ recentă –
din anii ’40 ai secolului trecut – fără mari merite artistice, cavoul este decorat
cu o stemă ce reproduce, până în cele mai mici detalii (dar la o dimensiune
monumentală), sigiliul din 1844 al marelui logofăt Constantin Gr. Suţu
(bunicul generalului). Ca un fapt divers, menţionăm că stema aceluiaşi boier,
reprezentată pe faţada palatului său din Bucureşti, avea să fie înlăturată din
porunca domnitorului Alexandru I. Cuza, caz unic în istoria heraldicii
româneşti20.
În concepţia specifică fiecărui monument, importanţa şi dimensiunile
stemelor variază de la caz la caz: sunt opere în care stemele au un rol
preponderent (precum este cavoul descendenţilor marelui ban Dimitrie A.
Ghica, unde există o friză alcătuită din 16 scuturi încoronate de bronz, în
mărime naturală), cele în care stemele sunt destinate unui frontispiciu
(precum este cavoul colonelului Constantin Moret de Blaremberg (*1838
+1885), cu o frumoasă stemă aşezată într-un medalion circular), şi cele în
care stemele au un rol secundar (precum este monumentul generalului
Alexandru Jakovachy (*1783 +1886), a cărui stemă măsoară doar câţiva
centimetri în înălţime).
Un caz cu totul aparte este cavoul poetei Iulia Hasdeu (*1869 +1888),
unde stema familiei este aşezată pe spatele monumentului, într-un loc greu

20
Emanoil Hagi-Moscu, Bucureşti. Amintirile unui oraş. Ziduri vechi. Fiinţe
dispărute, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995, p. 95.
 465
accesibil, dar având un anumit înţeles în concepţia ezoterică a ansamblului.
De jur împrejurul însemnului se află inscripţia „STEMMA GENTIS
PETRICEICU-HASDEU” (= Genealogia familiei Petriceicu-Hasdeu),
urmată de înşiruirea strămoşilor poetei – între care şi tatăl acesteia, care era
încă în viaţă – precum şi de adaosul „....QUIS ULTRA?...” (= Cine mai
urmează?). Este vorba, evident, de un document genealogic-nobiliar, ultimul
dintr-o serie începută de Tadeu Petriceicu-Hasdeu, bunicul lui Bogdan21 – şi,
în acelaşi timp, de mărturia plină de durere a celui care şi-a pierdut copilul şi
ştie că i se va stinge neamul.
O problemă este aceea a autorilor acestor lucrări de artă heraldică.
Sunt steme proiectate de către un arhitect, ca parte a unui anumit ansamblu;
este cazul stemelor de pe mausoleele Ghica şi Cantacuzino, proiectate de Ion
Mincu22. Apoi sunt steme care pot fi puse în legătură cu artiştii care îşi pun
semnătura pe un anumit monument (fie că sunt lucrate de aceştia în mod
direct, sau de ucenici ce activează în atelierul lor); este cazul stemei de pe
monumentul Argyropol, care poate fi atribuită sculptorului Carol Storck, cel
care semnează şi medalionul cu efigii de pe acelaşi monument23. Deosebit de
utilă va fi însă observarea particularităţilor stilistice specifice fiecărei
compoziţii în parte; astfel, scutul sculptat în altorelief pe lespedea principelui
Gheorghe A. Ştirbey (*1883 +1917) şi a principesei Lisbeth G. Stirbey
(*1885 +1953), exemplu de compoziţie heraldică modernă, foarte
schematizată, poate fi atribuit sculptoriţei Miliţa Pătraşcu, cea care semnează
şi crucea de piatră în stil neobizantin a aceluiaşi mormânt24. Tot ea a realizat
şi lespedea cu blazoane a Xeniei Sinadino (*1881 +1941)25. Mai există
informaţii despre diferiţi sculptori cărora li se poate atribui paternitatea unor
lucrări heraldice26. Chiar dacă autorii rămân, în majoritatea cazurilor,
necunoscuţi, trebuie remarcată excelenţa profesională de care aceştia au dat
dovadă. Sunt lucrări care, prin fermitatea contururilor şi impresia de volum,
rămân piese de valoare în arta heraldică românească27. Din nefericire, fiind
realizate în bronz, multe asemenea opere au dispărut şi vor mai dispărea...

21
Octavian Onea, Genealogia familiei Hasdeu alcătuită de Tadeu Petriceicu
Hasdeu, în ArhGen, I (VI), 1994, 3-4, p. 83-101.
22
Gheorghe Bezvconi, op. cit., p. 14.
23
Ibidem, p. 22.
24
Ibidem, p. 17
25
Ibidem, p. 27.
26
De exemplu sculptorul Gheorghe Boboc, „autorul planului şi al construcţiei
întregului monument” al beizadelei Grigore M. Sturdza (*1821 +1901) – cf. ibidem., p. 16.
27
De exemplu, frumoasele armerii sculptate în marmură pe cavoul Gheorghe Em.
Filipescu (*1841 +1913) şi cele, sculptate în bronz, de pe monumentul Othon N. Suţu (*1834
+1907).
466
*
Revenim însă la problema, mai sus amintită, a conştiinţei de clasă
oglindită de prezenţa stemelor pe monumentele funerare. Putem afirma că, o
dată cu monumentele din cimitirul Bellu, se încheie şi istoria heraldicii
private din Ţara Românească şi Moldova. Din punct de vedere strict tehnic,
stemele de aici ilustrează toate categoriile armoriale. Întâlnim steme alcătuite
doar dintr-un scut28, steme cu scutul încoronat29, cu coif şi suporţi30, cu
mantou princiar31, de alianţă32 etc. Notăm şi reuniunea de steme de familii
înrudite – caz cu totul excepţional – de pe mausoleul descendenţilor marelui
ban Dimitrie A. Ghica. În perioada de maximă „înflorire” a artei funerare la
cimitirul Bellu, faptul că reprezentarea de steme pe morminte devenise uzanţa
unui grup de familii din protipendada de la sfârşitul secolului XIX-începutul
secolului XX este dovedit de un fragment din Memoriile omului politic
Constantin Argetoianu. Vorbind despre magistratul Ion C. Prodan (*1846
+1910), un emigrant ardelean pătruns în „lumea bună” de la Bucureşti,
Argetoianu nota că acesta – supremă infamie! – „...avea mari pretenţii de
nobilime şi mai târziu a pus să se sape «un blazon» pe cavoul său de la
Cimitirul Bellu”33. Dincolo de veninul binecunoscut al memorialistului,
reţinem opinia acestui urmaş de mari boieri în privinţa utilizării de steme,
opinie potrivit căreia însemnele heraldice erau un fel de monopol al
protipendadei.
Alături de stemele propriu-zise, menţionăm şi utilizarea unor forme
simbolice echivalente, individualizând monumentele unor persoane
provenind – în general – din familii care nu aveau tradiţii heraldice34. În
această ordine de idei amintim monogramele cu iniţialele defunctului,
reprezentate pe monumente în exact aceeaşi manieră ca stemele de familie.
Amintim astfel monograma poetului Grigore Alexandrescu (*1810 +1885)35,
şi cea a arhitectului Alexandru Orăscu (*1817 +1894)36, aceasta din urmă
fiind însoţită de imaginea plăcii de Mare Ofiţer al Ordinului „Steaua
28
Pe monumentul lui Alexandru Tzigara-Samurcaş (*1872 +1952).
29
Pe mausoleul Gheorghe Gr. Cantacuzino (*1833 +1913).
30
Pe cavoul Mariei (+1883) şi Zoei Ion Slătineanu (*1825 +1907).
31
Pe lespedea lui Alecu Grigore Ghika (*1801 +1855).
32
Pe crucea Alexandrinei Panaiot Ghika, n. Hagi-Moscu (*1826 +1908)
33
Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine – amintiri din vremea celor de ieri,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, Vol. I, p. 51, nota.
34
Chiar dacă şi reprezentanţii înaltei boierimi foloseau sigilii şi hârtie de
corespondenţă cu monograme, acestea aveau să se răspândească mai ales în rândurile
burghezimii, după cum stau dovadă atâtea imobile din a doua parte a secolului XIX-prima
parte a secolului XX, purtând pe frontispiciu iniţialele proprietarilor.
35
Bellu-ortodox, fig.21-17.
36
Bellu-ortodox, fig.25-18.
 467
României”. Menţionăm şi stema profesională de pe monumentul funerar al
editorului Carol Göbl (*1845 +1916)37 – este vorba de însemnul artiştilor
tipografi şi gravori, o remarcabilă sculptură în bronz în stilul germanic al
începutului de secol XX. Menţionăm, în fine, diferte trofee militare de pe
monumentele unor ofiţeri superiori38 şi mai multe însemne masonice39.
*
Pentru ţara noastră, cimitirul Bellu constituie un ansamblu remarcabil
de heraldică monumentală, al cărui studiu ajută la mai buna înţelegere a
imaginii boierimii din a doua jumătate a secolului XIX – prima jumătate a
secolului XX. Monumentele aflate aici – între care şi cele preexistente
inaugurării cimitirului – ilustrează mai bine de un secol din istoria heraldicii
private româneşti, dar şi legăturile de sânge dintre elitele autohtone şi cele
străine. În acelaşi timp, monumentele cu stemă reflectă procesul de
occidentalizare a elitelor româneşti, prin adoptarea de către acestea a
„standardului” împărtăşit de elitele din Europa apuseană. Alături de
nenumărate alte piese din patrimoniul artistic fix şi mobil, monumentele
funerare stau mărturie că fenomenul heraldic a avut legături puternice cu
fosta clasă stăpânitoare din Ţara Românească şi Moldova: faptul că
majoritatea stemelor de la Bellu se regăsesc şi pe alte izvoare – unele cu mult
mai vechi – dovedeşte caracterul ereditar al acestor simboluri, precum şi
conştiinţa nobiliară a marii boierimi.
Cercetătorul heraldicii private moldo-muntene va putea constata cu
uşurinţă puţinătatea menţiunilor asupra însemnelor funerare moderne din
bibliografia de profil. Este încă un motiv pentru care aceste izvoare, care sunt
adeseori lucrări de o înaltă calificare artistică, trebuie conservate şi publicate.

37
Bellu-catolic.
38
Trofeele militare de pe obeliscul g-ral Ioan Carp (*1842 +1892) şi de pe cavoul g-
ral Gheorghe Gramaticescu (*1846 +1907) (Bellu-ortodox, fig.17-11, respectiv 45-5).
39
Nu insinstăm asupra simbolurilor pur profesionale, precum paleta cu peneluri de
pe monumentul pictorului Constantin Lecca (*1810 +1887) şi scarabeul de bronz de pe
cavoul actorului Constantin Tănase (*1880 +1945) (Bellu-ortodox, fig.7-37, respectiv 15-8)
etc.
468
Anexă:

Lista monumentelor cu steme de familie

din cimitirele Bellu-ortodox, Bellu-militar şi Bellu-catolic

Notă:
Figurile pe care se află monumentele au fost indicate după lucrarea
lui Gheorghe Bezviconi, Necropola capitalei. Dicţionar enciclopedic (ediţia
a II-a, revăzută şi completată), Editura Museum, Chişinău, 1997. După
aceeaşi sursă am completat şi anii de naştere sau deces lipsă, precum şi
indicaţiile privind provenienţa unor monumente funerare.
Argyropol (Bellu-ortodox, fig. 22-16) – Stema de pe un monument
de marmură în formă de prismă, pe mormântul familiei marelui logofăt
Emanuel Argyropol (*1797 +1881). Bibliografie: Tudor R. Tiron, Despre
folosirea decoraţiilor în stemele boierilor din Moldova şi Ţara Românească
(în perioada domniilor regulamentare), în MN, 17/2005, fig. 13 (detaliu
stemă).
Bălăceanu-Stolnici (Bellu-ortodox, fig. 5-37) – Stema familiei Ioan
Bălăceanu-Stolnici (*1798 +1878), sculptată pe o cruce de piatră de tip de tip
românesc vechi. Bibliografie: Paul Filip, Bellu. Panteon naţional, Bucureşti,
1997, p. 169 (vedere cruce).
Bălăcescu (Bellu-ortodox) – Stema de pe lespedea lui Dumitru Ion
Bălăcescu (*1897 +1972).
Băleanu (Bellu-ortodox, fig. 15-1) – Stema familiei Nicolae Gr.
Băleanu (*1802 +1868), sculptată pe frontonul unui cavou de piatră.
Bibliografie: Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pl. C, fig. 2 (detaliu
stemă).
Bellu (Bellu-ortodox, fig.45-2) – Stema familiei baronului Barbu
Bellu (*1825 +1900), sculptată pe o lespede de piatră. Bibliografie: Paul
Filip, op. cit., p. 59 (vedere lespede).
Blaremberg (Bellu-ortodox, fig. 25-12) – Stema colonelului
Constantin Moret de Blaremberg (*1838 +1885), sculptată pe frontonul
cavoului de piatră al familiei.
Borănescu (Bellu-ortodox, fig. 42-48) – Stema familiei incizată pe
monumentul de piatră al Mariei Borănescu (+1897) şi Constantin Şt.
Borănescu (*1863 +1924).
Basarab-Brâncoveanu (Bibescu) (Bellu-ortodox, fig. 28-26) –
Stema, azi dispărută, de pe cavoul familiei principelui Grigore Brâncoveanu
 469
(*1827 +1886). Bibliografie: Jean-Nicolas Mănescu, Despre stemele
Brâncovenilor, în ArhGen, IV (IX), 1997, 3-4, p. 325 (descriere).
Cantacuzino (Bellu-ortodox, fig.15-22) – Stema marelui logofăt şi
viitor caimacam Constantin Cantacuzino (*1791 +1877), pe lespedea de
piatră pusă de acesta pe mormântul soţiei sale Zoe (+1839), îngropată iniţial
la Bis. Sf. Ioan cel Mare din Bucureşti. Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 38
(vedere lespede) şi Tudor R. Tiron, op. cit., fig. 19 (detaliu stemă).
Cantacuzino (Bellu-ortodox, fig. 12-20) – Stema sculptată în bronz,
pe frontonul cavoului de piatră al familiei Gheorghe G. Cantacuzino (*1815
+1890), viţa Şerban Voievod. Bibliografie: Dan Cernovodeanu, op. cit., pl.
LXXV, fig. 6 (detaliu stemă, cu legenda greşită) şi Paul Filip, op. cit., p. 57
(vedere ansamblu monument).
Cantacuzino (Bellu-ortodox, fig. 7-28) – Stema sculptată în
marmură, pe frontonul cavoului de piatră al familiei Constantin George
Cantacuzino „viţa Şerbanŭ Cantacuzino Bassarabŭ WW” (*1811 +1876).
Cantacuzino (Bellu-ortodox, fig. 49-11) – Stema de pe lespedea de
piatră a lui Ion Vasile Cantacuzino (*1851 +1929).
Cantacuzino (Bellu-ortodox, fig. 40-30) – Stema sculptată în bronz,
pe un medalion aflat deasupra intrării în cavoul familiei Gheorghe Gr.
Cantacuzino (*1833 +1913), lucrare a arh. Ion Mincu.
Dimitrescu ot Hurezu (Bellu-ortodox) – Stemă pe o lespedea de
marmură a prof. univ. dr. Constantin Dimitrescu (*1888 +1982).
Donea (?) (Bellu-ortodox, fig. 18-21) – Stemă necunoscută, sculptată
pe două lespezi de pe mormântul clucerului Ion Donea (+1850), al Elena
Porfiriade n. Ştefanovski, al lui Constantin Gheorghe şi Aspasia Porfiriade
etc. Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 47 (vedere ansamblu lespezi).
Fălcoianu (Bellu-ortodox, fig. 3-13) – Stema de pe lespedea de piatră
a familiei generalului Alexandru M. Fălcoianu (*1837 +1910).
Filipescu (Bellu-ortodox, fig. 6-25) – Stema de alianţă Filipescu-
Băleanu sculptată pe frontonul cavoului de piatră al familiei Gheorghe Em.
Filipescu (*1841 +1913), căsătorit cu Maria Em. Băleanu (*1847 +1882).
Aceeaşi stemă apare şi pe lespedea de marmură aşezată în faţa cavoului.
Filitti (Bellu-ortodox, fig. 26-22) – Stema, recentă, de pe lespedea de
marmură a familiei col. adj. Constantin H. Filitti (*1831 +1890).
Bibliografie: Dan Cernovodeanu, op. cit., pl. CIX, fig. 5 (imaginea stemei
vechi).
Florescu (Bellu-ortodox, fig. 8-1) – Stema de pe lespedea de piatră a
gen. Ion I. Florescu (*1869 +1928).
Ghica (Bellu-ortodox, fig. 29-6) – Stema de pe lespedea de marmură
a familiei Alecu Grigore Ghika (*1801 +1855), provenind de la Bis. Sărindar.
470
Bibliografie: Dan Cernovodeanu, op. cit., pl. LXXIX, fig. 2 (detaliu stemă) şi
de Paul Filip, op. cit., p. 55 (vedere lespede).
Ghica (Bellu-ortodox, fig. 16-3) – Stema de pe lespedea de marmură
a beizadelei Ioan Gr. Ghika (*1830 +1881).
Ghica (Bellu-ortodox, fig. 16-3) – Stema de pe lespedea de marmură
a beizadelei Grigore Gr. Ghika (*1851 +1889).
Ghica (Bellu-ortodox, fig. 27-35) – Stema familiei Ghica de pe
mormântul „principesei Elena Lascăr Catargi, fiica marelui ban principele
Constantin Grigore Vodă Ghika” (*1876 +1929). Bibliografie: Paul Filip, op.
cit., p. 177 (vedere lespede).
Ghica (Bellu-ortodox, fig.41-4) – Cavoul familiei marelui ban
Dimitrie A. Ghica (*1718 +1803), lucrare a arh. Ion Mincu, având o friză
decorată cu 16 scuturi încoronate de bronz, reprezentând armele următoarelor
familii (de la scutul central de pe faţadă, în sensul acelor de ceasornic): 1.
Ghica (Ţara Românească), cu coroană princiară; 2. Cantacuzino (stema
beizadelei Rudolf, adoptată şi de alte ramuri), cu coroană princiară; 3. arme
necunoscute, cu coroană de nobil; 4. Kolţov-Masalski, cu coroană princiară;
5. Kretzulescu (ramura Emanuel K., *1835 +1908), cu coroană contală; 6.
Hangery, cu coroană princiară; 7. arme necunoscute, cu coroană contală; 8.
Filitti, cu coroană de nobil; 9. Ghica (Ţara Românească), cu coroană
princiară 10. arme necunoscute, cu coroană de nobil; 11. Filipescu, cu
coroană de nobil; 12. Karadja, cu coroană princiară; 13. Sturdza, cu coroană
princiară; 14. Mavrocordat, cu coroană princiară; 15. Olănescu, cu coif
deschis purtând o coroană de nobil; 16. Văcărescu, cu coroană contală.
Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 43, 78 (vedere ansamblu, respectiv detaliu
cu stemele Hangery, Kretzulescu şi Kolţov-Masalski).
Gramont (Bellu-ortodox, fig. 56-1) – Stema, azi dispărută, de pe
mormântul fraţilor Dimitrie Philibert (*1834 +1899) şi Alexandru de
Gramont (*1835 +1912). Bibliografie: Mihai-Sorin Rădulescu, Familii
franceze stabilite în Ţara Românească în secolul XIX, în ArhGen, I (VI),
1994, 1-2, p. 132 (descriere) şi Paul Filip, op. cit., p. 197 (vedere lespede).
Grădişteanu (Bellu-ortodox, fig. 46-5) – Stema familiei Grigore
Grădişteanu. Bibliografie: Ana-Felicia Diaconu, Stema Ioanei Alexandru
Saint-Georges – pagină de istorie familială, în RA, Anul LXXIX, Vol.
LXIV, 1-2, 2002, p. 119. Autoarea atribuie acest mormânt lui Nicolae I.
Grădişteanu (*1839 +1909). Cu toate acestea, trebuie să menţionăm că
inscripţia de pe lespede este „Familia Grigore Grădişteanu”, ceea ce trebuie
pus în legătură fie cu Grigore Gr. Grădişteanu (*1856 +1896), fie cu Grigore
Sc. Grădişteanu (*1816 +1892), chiar dacă aceste persoane, la fel ca şi
Nicolae I. Grădişteanu, sunt înmormântate în acelaşi loc (fig. 46-5) – cf.
 471
Gheorghe Bezviconi, Necropola capitalei. Dicţionar enciclopedic (ediţia a II-
a, revăzută şi completată), Editura Museum, Chişinău, 1997, p. 115.
Hagi-Mosco (Bellu-ortodox, fig. 12-9) – Stema de alianţă Ghica-
Hagi-Mosco, sculptată în bronz, azi dispărută, ataşată crucii de marmură a
„Principesei Alexandrina Panaiot Ghika, născută Hagi-Mosco” (*1826
+1908). Bibliografie: Emanoil Hagi-Moscu, Bucureşti. Amintirile unui oraş.
Ziduri vechi. Fiinţe dispărute, Editura Fundaţiei Culturale Române,
Bucureşti, 1995, p. 110 (detaliu).
Hasdeu (Petriceicu) (Bellu-ortodox, fig. 25-22) – Stema sculptată pe
spatele monumentului circular de piatră al Iuliei Hasdeu (*1869 +1888).
Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 90 (detaliu stemă).
Horbatsky (Bellu-catolic) – Colonelul Anton Horbatsky (*1800
+1875). Herbul lituanian Kosaŭ, sculptat pe o stelă de piatră (monument
dispărut).
Jacobson (Bellu-ortodox, fig. 19-9) – Stema sculptată pe baza
monumentului de marmură al lui Victor (+1873) şi Vladimir Jacobson
(*1834 +1894). Bibliografie: Alexandru Perietzianu-Buzău, Un danez şi un
francez în armata munteană şi urmaşii lor, în ArhGen, II (VII), 1995, 3-4, p.
78, n. 7 (descriere).
Jakovachy (Bellu-ortodox, fig. 7-34) – Stema sculptată pe baza
monumentului de marmură al familiei generalului Alexandru Jakovachy
(*1783 +1886).
Kretzulescu (Bellu-ortodox, fig. 8-5) – Stema sculptată pe baza
coloanei de marmură a senatorului Ion C. Kretzulescu (*1806 +1871).
Bibliografie: Tudor R. Tiron, op. cit., fig. 23 (detaliu stemă).
Linche de Moissac (Lenş) (Bellu-ortodox, fig. 21-11) – Stema
sculptată pe arcul de piatră al chivotului de deasupra mormântului „familiei
contelui Alexandru de Linche de Moissac” (*1851 +1938). Aceeaşi stemă
apare şi pe cele două lespezi de mormânt. Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p.
75 (vedere ansamblu monument).
Manu (Bellu-ortodox, fig. 9-5) – Stemele sculptate pe lespezile de
piatră ale marelui vornic Mihail Manu (*1762 +1835), cu osemintele aduse
de la Bis. Domniţa Bălaşa, şi ale soţiei sale Smaranda n. Văcărescu (*1774
+1859), cu osemintele aduse de la Măn. Cernica. Bibliografie: Paul Filip, op.
cit., p. 45 (vedere ansamblu lespezi).
Năsturel (Bellu-ortodox, fig. 62-12) – Stema sculptată în bronz,
aplicată pe stela de piatră a familiei „Generalului de Divizie Petre V.
Năsturel, 1854-1920, din viţa marelui ban Konstandin Năsturel Fierăscul”.
Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 213 (detaliu stemă).
472
Odobescu (Bellu-ortodox, fig. 61-37) – Stema de pe lespedea lui
Alexadru Ion Odobescu (*1834 +1895). Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p.
215 (detaliu stemă).
Olănescu (Bellu-ortodox, fig. 23-28) – Stema în bronz aplicată pe
lespedea de marmură a familiei Pană Olănescu (*1844 +1928). Bibliografie:
Paul Filip, op. cit., p. 214 (vedere lespede).
Petelentz (Bellu-Catolic) – Ida M. A. de Petelentz, n. Immerwohl
(+1903) şi dr. Rudolf de Petelentz. Stemă familiei sculptată într-un medalion
de marmură, încastrat într-o stelă de piatră.
Pleşia (Bellu-militar) – Familia Stan Pleşia (*1780 +1840) cu
urmaşii, între care şi genealogistul Dan Pleşia (*1912 +1997). Stema familiei
incizată pe o lespede de piatră, de dată recentă.
Prodan (Bellu-ortodox, fig. 61-111) – Stema, azi dispărută, de pe
stela de marmură a lui Ion C. Prodan (*1846 +1910). Bibliografie: Constantin
Argetoianu, Pentru cei de mâine – amintiri din vremea celor de ieri, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1991, Vol. I, p. 51, nota (menţiune stemă).
Rosetti (Bellu-ortodox, fig. 6-14) – Stema sculptată pe lespedea de
marmură pusă de contele Scarlat Rosetti (*1802 +1872), pe mormântul
mamei sale Maria, n. Lehliu (+1843). Bibliografie: Dan Cernovodeanu, op.
cit., pl. LXXXII, fig. 3 (detaliu stemă) şi Paul Filip, op. cit., p. 44 (vedere
ansamblu mormânt).
Sinadino (Bellu-ortodox, fig. 64-38) – Stema familiei Sinadino şi o
variantă după stema Tighinei (?), pe piatra de mormânt a Xeniei P. V.
Sinadino (*1881 +1941); lucrarea a fost realizată de sculptoriţa Miliţa
Pătraşcu.
Skrzeszewski (Bellu-militar) – Familia Nicolae (*1888 +1961) şi
Olga Greceanu (*1890 +1978), cu urmaşii. Herbul polon Jastrzębiec, sculptat
pe o cruce de piatră de tip românesc vechi.
Slătineanu (Bellu-ortodox, fig. 41-4) – Stema de sculptată pe
frontonul cavoului de piatră al Mariei (+1883) şi Zoei Ion Slătineanu (*1825
+1907). Aceeaşi stemă apare şi pe lespedea de marmură aşezată în faţa
cavoului. Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 69 (vedere ansamblu cavou).
Sturdza (Bellu-ortodox, fig. 45-21) – Stemele existente în trecut pe
acoperişul mausoleului beizadelei Grigore M. Sturdza (*1821 +1901).
Monumentul a fost înstrăinat de către familie. Bibliografie: Gheorghe
Bezviconi, op. cit., p. 16 (menţiune).
Suţu (Bellu-ortodox – fig. 1 bis) – Stema sculptată pe baza
monumentului de piatră al lui Constantin N. Suţu (+1879), al Anei N. Suţu
(+1893), provenind de la Bis. Mavrogheni din Bucureşti. Stema a fost
publicată de Paul Filip, op. cit., p. 52 (detaliu stemă).
 473
Suţu (Bellu-ortodox, fig. 8b-9) – Stema sculptată pe lespedea de
piatră a lui Rudolf Suţu (1880-1949). Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 231
(vedere lespede).
Suţu (Bellu-ortodox, fig. 18-51) – Stema sculptată în bronz, ataşată
crucii de marmură a familiei Othon N. Suţu (*1834 +1907).
Suţu (Bellu-ortodox, fig. 41-20b) – Stema turnată în ciment, de pe
faţada cavoului „familiei general principe şi principesă Dimitri Soutzo 1946”
(Dimitri Suţu, *1870 +1943). Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 228 (detaliu
stemă).
Ştirbey (Bellu-ortodox, fig. 43b-6) – Stema sculptată pe lespedea de
piatră a principelui Gheorghe A. Ştirbey (*1883 +1917) şi a principesei
Lisbeth G. Stirbey (*1885 +1953). Sculptura stemei, mai puţin conformă
canoanelor heraldicii, ar putea aparţine Miliţei Pătraşcu, despre care se
cunoaşte că este autoarea crucii de piatră a familiei Ştirbey (cf. Gheorghe
Bezviconi, op. cit., p. 17). Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 230 (vedere
lespede).
Tack de Ruescas (Bellu-Catolic) – Cécile Tack de Ruescas, n. Van
T. Velt (*1849 +1891) şi Georges L. Tack (+1906). Stemă de alianţă
sculptată pe monumentul de marmură cu baldachin.
Tzigara-Samurcaş (Bellu-ortodox, fig. 1-48) – Stema incizată pe
stela de piatră a familiei Alexandru Tzigara-Samurcaş (*1872 +1952).
Van Saanen-Algi (Bellu-ortodox, fig. 18 bis-6) – Stema incizată pe
lespedea de marmură a arhitectului şi pictorului Edmond Van Saanen-Algi
(*1882 +1938).
Văcărescu (Bellu-ortodox, fig.17-15) – Stema sculptată pe stela de
marmură a descendenţilor lui Ienăchiţă Văcărescu (*1740 +1798).
Osemintele – probabil şi monumentul – provin de la Bis. Sf. Ioan cel Mare
din Bucureşti. Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 40 (vedere ansamblu
monument).
Văcărescu-Băleanu (Bellu-ortodox, fig. 14-5) – Stema sculptată pe
frontonul stelei de marmură a Alexandrei Băleanu-Văcărescu (*1810 +1870).
Vlădoianu (Bellu-ortodox, fig. 11-10) – Stema sculptată în bronz,
ataşată crucii de marmură a generalului Barbu Vlădoianu (*1812 +1876).
Bibliografie: Paul Filip, op. cit., p. 51. (vedere ansamblu monument).
474

Fig. 1 (a, b). Argyropol (Bellu-ortodox, fig. 22-16) – Monumentul cu stemă al marelui
logofăt Emanuel Argyropol (*1797 +1881)

Fig. 2 (a-c). Bălăceanu-Stolnici (Bellu-ortodox, fig. 5-37) – Crucea cu stemă a familiei Ioan
Bălăceanu-Stolnici (*1798 +1878)

Fig. 3 (a-c). Bălăcescu (Bellu-ortodox) – Lespedea cu stemă a familiei Dumitru Ion

Bălăcescu (*1897 +1972)
 475

Fig. 4 (a, b). Băleanu (Bellu-ortodox, fig. 15-1) – Cavoul cu stemă al familiei Nicolae Gr.
Băleanu (*1802 +1868)

Fig. 5 (a-c). Bellu (Bellu-ortodox, fig.45-2) – Lespedea cu stemă a

familiei baron Barbu Bellu (*1825 +1900)

Fig. 6 (a, b). Blaremberg (Bellu-ortodox, fig. 25-12) – Cavoul cu stemă al

colonelului Constantin Moret de Blaremberg
(*1838 +1885)
476

Fig. 7 (a, b). Borănescu (Bellu-ortodox, fig. 42-48) – Crucea cu stemă a

Mariei Borănescu (+1897) şi a lui Constantin Şt. Borănescu (*1863 +1924)

Fig. 8 (a, b). Cantacuzino (Bellu-

ortodox, fig.15-22) – Stema
marelui logofăt şi viitor
caimacam Constantin
Cantacuzino (*1791 +1877), pe
lespedea de piatră pusă de acesta
pe mormântul soţiei sale Zoe
(+1839), îngropată iniţial la
Biserica Sf. Ioan cel Mare din
Bucureşti

Fig. 9 (a, b). Cantacuzino (Bellu-ortodox, fig. 7-28) – Cavoul cu stemă al familiei Constantin
George Cantacuzino, „viţa Şerbanŭ Cantacuzino Bassarabŭ WW” (*1811 +1876)
 477

Fig. 10 (a, b). Cantacuzino (Bellu-ortodox, fig. 12-20) – Cavoul cu stemă al

familiei Gheorghe G. Cantacuzino (*1815 +1890), viţa Şerban Voievod

Fig. 11 (a-c). Cantacuzino (Bellu-ortodox, fig. 49-11) – Lespedea cu stemă şi deviză a lui
Ion Vasile Cantacuzino (*1851 +1929)

Fig. 12 (a-d). Cantacuzino (Bellu-ortodox, fig. 40-30) – Cavoul cu stemă şi alte simboluri al
familiei Gheorghe Gr. Cantacuzino (*1833 +1913), lucrare a arh. Ion Mincu
478

Fig. 13 (a, b). Donea (?) (Bellu-ortodox, fig. 18-21) – Stemă necunoscută, sculptată pe două
lespezi de pe mormântul clucerului Ion Donea (+1850), al Elenei Porfiriade
n. Ştefanovski, al lui Constantin Gheorghe şi Aspasiei Porfiriade etc.

Fig. 14 (a-c). Fălcoianu (Bellu-ortodox, fig. 3-13) – Lespedea cu stemă a

generalului Alexandru M. Fălcoianu (*1837 +1910)

Fig. 15 (a, b). Filipescu (Bellu-ortodox, fig. 6-25) – Stema de alianţă Filipescu-Băleanu
sculptată pe cavoul lui Gheorghe Em. Filipescu (*1841 +1913),
căsătorit cu Maria Em. Băleanu (*1847 +1882)
 479

Fig. 16 (a-c). Filitti (Bellu-ortodox, fig. 26-22) – Lespedea cu stemă

a familiei col. adj. Constantin H. Filitti (*1831 +1890).

Fig. 17 (a-c). Florescu (Bellu-ortodox, fig. 8-1) – Lespedea cu stemă a generalului

Ion I. Florescu (*1869 +1928)

Fig. 18 (a-c). Ghica (Bellu-ortodox, fig. 29-6) – Lespedea cu stemă a familiei

Alecu Grigore Ghika (*1801 +1855), provenind de la Biserica Sărindar
480

Fig. 19 (a-c). Ghica (Bellu-ortodox, fig. 16-3) – Lespezile cu steme ale beizadelelor
Ioan Gr. Ghika (*1830 +1881) şi Grigore Gr. Ghika (*1851 +1889)

Fig. 20 (a, b). Ghica (Bellu-ortodox, fig. 27-35) – Lespedea cu stema familiei Ghica de pe
mormântul „principesei Elena Lascăr Catargi,
fiica marelui ban principele Constantin Grigore Vodă Ghika” (*1876 +1929)

Fig. 21 (a-o). Ghica (Bellu-ortodox, fig.41-4) – Cavoul cu steme al familiei

marelui ban Dimitrie A. Ghica (*1718 +1803)
 481

a) detaliu: stema familiei b) detaliu: stema familiei

c) detaliu: stema familiei Sturdza
Ghica Cantacuzino

d) detaliu: stema familiei e) detaliu: stema familiei f) detaliu: stema familiei

Hangery Karadja Mavrocordat

g) detaliu: stema familiei h) detaliu: stema familiei i) detaliu: stema familiei

Kolţov-Masalski Kretzulescu Văcărescu
482

j) detaliu: stema familiei k) detaliu: stema familiei l) detaliu: stema familiei

Filipescu Filitti Olănescu

m) detaliu: stemă n) detaliu: stemă

o) detaliu: stemă necunoscută
necunoscută necunoscută

Fig. 22 (a-c). Grădişteanu (Bellu-ortodox, fig. 46-5) – Lespedea cu stemă a familiei Grigore
Grădişteanu (probabil Grigore Sc. Grădişteanu, *1816 +)
 483

Fig. 23 (a, b). Hagi-Mosco (Bellu-ortodox, fig. 12-9) – Stema de alianţă

Ghica – Hagi-Mosco, sculptată în bronz – azi dispărută – pe crucea „Principesei Alexandrina
Panaiot Ghika, născută Hagi-Mosco” (*1826 +1908)

Fig. 24 (a, b). Jacobson (Bellu-ortodox, fig. 19-9) – Monumentul cu stemă al lui
Victor (+1873) şi al lui Vladimir Jacobson (*1834 +1894)

Fig. 25 (a, b). Jakovachy (Bellu-ortodox, fig. 7-34) – Monumentul cu stemă al generalului
Alexandru Jakovachy (*1783 +1886)
484

Fig. 26 (a, b). Kretzulescu (Bellu-ortodox, fig. 8-5) – Monumentul cu stemă al senatorului
Ion C. Kretzulescu (*1806 +1871)

Fig. 27 (a-d). Hasdeu (Petriceicu) (Bellu-ortodox, fig. 25-22) – Monumentul

cu stemă şi spiţă de neam al Iuliei Hasdeu (*1869 +1888)
 485

Fig. 28 (a-e). Linche de Moissac (Lenş) (Bellu-ortodox, fig. 21-11) – Stemele sculptate pe
baldachinul şi pe lespezile
„familiei contelui Alexandru de Linche de Moissac” (*1851 +1938)

Fig. 29 (a-c). Manu (Bellu-ortodox, fig. 9-5) – Stemele sculptate pe lespedea

marelui vornic Mihail Manu (*1762 +1835),
cu osemintele aduse de la Biserica Domniţa Bălaşa,
şi pe lespedea soţiei sale Smaranda, n. Văcărescu (*1774 +1859),
cu osemintele aduse de la Mănăstirea Cernica
486

Fig. 30 (a, b). Năsturel (Bellu-ortodox, fig. 62-12) – Monumentul cu stemă al

familiei „Generalului de Divizie Petre V. Năsturel, 1854-1920,
din viţa marelui ban Konstandin Năsturel Fierăscul”

Fig. 31 (a, b). Olănescu (Bellu-ortodox, fig. 23-28) – Lespedea cu stemă a

familiei Pană Olănescu (*1844 +1928)

Fig. 32 (a, b). Petelentz (Bellu-Catolic) – Monumentul cu stemă al Idei M. A. de Petelentz,

n. Immerwohl (+1903) şi al dr. Rudolf de Petelentz.
 487

Fig. 33 (a, b). Pleşia (Bellu-Militar) – Lespedea cu stemă a

familiei Stan Pleşia (*1780 +1840) cu urmaşii

Fig. 34 (a, b). Rosetti (Bellu-ortodox, fig. 6-14) – Lespedea cu stema familiei Rosetti,
aşezată de contele Scarlat Rosetti (*1802 +1872),
pe mormântul mamei sale Maria, n. Lehliu (+1843)

Fig. 35 (a, b). Skrzeszewski (Bellu-militar) – Crucea cu stemă a

familiei Nicolae (*1888 +1961) şi Olga Greceanu (*1890 +1978), cu urmaşii
(= herbul polon Jastrzębiec)
488

Fig. 36 (a, b). Sinadino (Bellu-ortodox, fig. 64-38) – Lespedea cu stema familiei Sinadino şi
o stemă necunoscută, pe mormântul Xeniei P. V. Sinadino (*1881 +1941)

Fig. 37 (a-c). Slătineanu (Bellu-ortodox, fig. 41-4) – Stemele de pe cavoul şi lespedea Mariei
(+1883) şi Zoei Ion Slătineanu (*1825 +1907)

Fig. 38 (a-c). Suţu (Bellu-ortodox – fig. 1 bis) – Monumentul cu stemă al lui Constantin N.
Suţu (+1879) şi al Anei N. Suţu (+1893), provenind de la Biserica Mavrogheni din Bucureşti
 489

Fig. 39 (a, b). Suţu (Bellu-ortodox, fig. 18-51) – Monumentul cu stemă al

familiei Othon N. Suţu (*1834 +1907)

Fig. 40 (a-c). Suţu (Bellu-ortodox, fig. 8b-9) – Lespedea cu stemă a lui

Rudolf Suţu (1880-1949)

Fig. 41 (a-c). Suţu (Bellu-ortodox, fig. 41-20b) – Cavoul cu stemă al

„familiei general principe şi principesă Dimitri Soutzo 1946”
(Dimitri Suţu, *1870 +1943)
490

Fig. 42 (a-d). Ştirbey (Bellu-ortodox, fig. 43b-6) – Lespedea cu stemă a principelui

Gheorghe A. Ştirbey (*1883 +1917) şi a principesei Lisbeth G. Stirbey (*1885 +1953)

Fig. 43 (a-c). Tack de Ruescas (Bellu-Catolic) – Monumentul cu stemă al

Cécilei Tack de Ruescas, n. Van T. Velt (*1849 +1891) şi al lui Georges L. Tack (+1906)

Fig. 44 (a, b). Tzigara-Samurcaş (Bellu-ortodox, fig. 1-48) – Monumentul cu stemă al

familiei Alexandru Tzigara-Samurcaş (*1872 +1952)
 491

Fig. 45 (a, b). Van Saanen-Algi (Bellu-ortodox, fig. .....) – Lespedea cu stemă a arhitectului
şi pictorului Edmond Van Saanen-Algi (*1882 +1938)

Fig. 46 (a-c). Văcărescu (Bellu-ortodox, fig.17-15) – Monumentul cu stemă al

descendenţilor lui Ienăchiţă Văcărescu (*1740 +1798). Osemintele – probabil şi
monumentul – provin de la Biserica Sf. Ioan cel Mare din Bucureşti

Fig. 47 (a-c). Văcărescu-Băleanu (Bellu-ortodox, fig. 14-5) – Monumentul cu stemă al

Alexandrei Băleanu-Văcărescu (*1810 +1870)