Casa Lahovary

În sectorul doi al Capitalei, una dintre primele locuinţe ridicată în stil

neoromânesc de către arhitectul Ion Mincu a fost Casa Iacob Lahovary.
Construită în 1886 la cererea generalului Iacob Lahovary, clădirea a servit ca
locuinţă şi, mai târziu, ca pavilion al Secţiei de Maternitate a Spitalului
Cantacuzino, în prezent fiind clasată drept monument istoric.
Casa de pe strada Ion Movilă, numărul 5, reprezintă o reînviere a
„rădăcinilor sănătoase ale unui arbore rupt de furtună”, după cum afirma
arhitectul Ion Mincu într-un articol al revistei „Arhitectura”. Având 132 de ani,
faţada casei prezintă elemente unei arhitecturi populare foarte vechi, cu ceramică
smălţuită şi colorată, coloane din lemn şi arce în acoladă frântă. Totodată,
specificul caselor româneşti din secolul XV este redat de către pridvorul proiectat
deasupra unei intrări false în pivniţa casei.

Unele dintre elementele decorative ale casei amintesc şi de arhitectura din

Italia, Franţa şi Istanbul, locuri pe care Ion Mincu le vizitase în anii de studenţie.
Printre materialele utilizate în construirea casei regăsim cărămidă, tencuială cu
mortar de var, lemn şi tablă. Abia sosit în ţară, Mincu apelează la câteva
fotografii ale pictorului I.Al. Paraschivescu-Alpar (1857-1901) şi la câteva case
de munte şi mănăstiri pe care le vizitase.

„Când a venit la mine generalul Lahovary şi mi-a cerut să-i fac o locuinţă
în stil românesc [...] - ce mult s-a identificat cu neamul românesc acest om cu
origină străină - în mintea mea era ceva vag în ce privea materialul deoarece de
abia sosisem în ţară. Câteva mănăstiri văzute, ceva case de munte, ceva fotografii
luate de la pictorul Alpar şi atâta tot. Am căutat s-o aduc la cea mai tipică şi mai
simplă expresie, mai ales că dimensiunile reduse permiteau aşa ceva. Am
întrebuinţat policromia, care este în firea românului şi pentru aceasta am recurs,
din motive de durabilitate şi frumuseţe, la faianţă”, după cum prezenta Spiridon
Cegăneanu „mărturisirile lui Ion Mincu”, în articolul cu acelaşi nume publicat în
revista „Arhitectura”, nr. 1/1925.

Din articol mai aflăm faptul că în această construţie se regăsesc elemente

calitative ale arhitecturii populare, ce fac ca locuinţa să „degajeze din ea o
atmosferă românească”, după cum afirma chiar Ion Mincu.
 După anul 1990, interiorului clădirii îi sunt adăugate elemente ce afectează
estetica locuinţei. După ce a fost în proprietatea lui Iacob Lahovary pentru o lungă
perioadă de timp, devine în 2003 pavilion al Secţiei de Maternitate a Spitalului
Cantacuzino având aceeaşi funcţie şi în prezent.

Generalul vizionar „pasionat” de dueluri

Iacob Lahovary s-a născut pe 16 ianuarie 1846 la Bucureşti într-o familie
de origine grecească cu patru fraţi şi două surori. Doi dintre fraţii săi Alexandru
Lahovary (1841-1897) şi Ion Lahovary (1844-1915) au fost miniştrii de Externe,
făcând parte din Partidul Conservator.

Iacob Lahovary urmează Şcoala de ofiţeri din Bucureşti (1859-1864), apoi

Şcoala Politehnică şi Şcoala de stat major de la Paris (1864-1870), în cele din
urmă devenind licenţiat în matematici la Sorbona în 1870. Se căsătoreşte iniţial
cu Elena Kretzulescu de care divorţează în 1883 şi se recăsătoreşte cu
Alexandrina Cantacuzino. Din prima căsătorie se naşte Elena, iar din a doua doi
băieţii Iacob şi Leon.

Având funcţia de şef al secţiei de operaţii de la Marele Cartier General

participă la Războiul pentru Independenţă (1877-1978). Pe câmpul de luptă este
avansat la gradul de locotenent-colonel. După o carieră militară triumfătoare
marcată de victoriile de la Vidin şi Plevna, Lahovary îşi îndreaptă atenţia către
cariera politică.

Generalul Iacob Lahovary

Din 1891, conduce Ministerul de Război şi aduce îmbunătăţiri
considerabile armatei. A reorganizat infanteria pentru a putea avansa mai uşor pe
front şi a adus în ţară cele mai performante puşti ale vremii, Mannlicher calibru
6 mm. Tot el înfiinţează prima herghelie militară din România. Din 1904 devine
ministru al Afacerilor Străine până când moare, în 1907. Iacob Lahovary a fost
un diplomat abil şi respectat, astfel că la priveghiul lui a venit inclusiv Munir
Paşa, ambasadoul otomanilor împotriva cărora luptase în urmă cu 30 de ani.
Iacob Lahovary avea un temperament aprig, care reieşea în duelurile iscate
de la mici polemici puse pe seama unor jocuri de cărţi sau a vreunui articol din
presa vremii. Dintre acestea îl putem aminti pe cel ce a început în Cazinoul din
Constanţa, pe 30 iulie 1895, în timpul unui joc de cărţi dintre Alexandru Catargiu,
Iacob Lahovary şi tânărul Filitis. Scandalul a fost iscat de faptul că Al. Catargiu
a uitat să fixeze miza, generalul acuzându-l că trişează. După câteva insule
specifice vremii, de tipul „sichimea”, Lahovary îl loveşte pe Catargiu cu dosul
palmei peste obraz, însă sunt despărţiţi în scurt timp de către celelalte persoane
din cameră. Toată disputa s-a încheiat cu un duel, în care niciunul dintre gloanţe
nu şi-a atins ţinta, iar în cele din urmă cei doi şi-au strâns mâna. În urma publicării
articolului „Părerea unui militar”, scris de locotententul Ionuţ Niculescu în Gazeta
Poporului din 5 august 1895, este declanşat un alt scandal. De această dată,
Lahovary îl provoacă la duel pe Niculescu şi este împuns în piept la al patrulea
asalt, însă rămâne în viaţă şi de această dată.

Pe generalul Iacob Lahovary l-a răpus, însă, în 8 februarie 1907, la vârsta

de 61 de ani, un cancer la intestinul gros. Senatul a decretat doliu naţional, iar pe
străzi a apărut drapelul îndoliat. Take Ionescu, ce avea să devină prim-ministrul
României, îi dictează secretarului său articolul ce avea să prezinte viaţa
regretatului Lahovary, în care se spunea că „ţara întreagă” îl regreta. La
înmormântarea lui a participat şi prinţul Ferdinand, viitorul rege al României, iar
regina Elisabeta a României, soţia regelui Carol I, a depus o jerbă din liliac şi
trandafiri.