Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
O restituire necesar
(Istorie)
Sistemul sanitar romanesc este fara indoiala subrezit sau mai degraba sabotat de perpetua confuzie birocratica in privinta surselor de finantare. Situatia s-ar imbunatati foarte simplu. Pe vremuri au existat bani pentru toate problemele: salarii consistente pentru intregul personal medical, burse de specialitate pentru doctorii stagiari; bani pentru mobilier, tehnica medicala de ultima ora, medicamente si tratamente costisitoare; bani pentru modernizarea spitalelor sau ridicarea altora noi. Si mai mult decat atat, toti bolnavii, indiferent de tratament si pozitie sociala, aveau spitalizare gratuita. Boierul si opincarul! Pentru aceasta a fost infiintata Eforia Spitalelor Civile" de uni i care gandeau la binele societatii. Inceputurile Eforia Spitalelor Civile a luat fiinta printr-o decizie a Generalului Kiseleff in 2 aprilie 1832, prin reunirea Fundatiunilor Coltea", Pantelimon" si Iubirea de Oameni -Filantropia". Pana la 1832 aceste trei fundatii au fost gospodarite separat, iar apoi au fost reunite intr-o Eforie a Spitalelor", numindu-se ca efori: vornicul Mihail Ghika, logofatul Mihail Racovita, caminarul Alecu Ghika, iar ca om al mestesugului", doctorul Picolo. in anul 1847, Gheorghe Bibescu trece sub controlul Eforiei administratia tuturor spitalelor din tara. Domnitorul aproba bugetul, iar cheltuielile erau supuse controlului in acelasi fel ca si cheltuielile statului. intre 1860 si 1864, Eforia a functionat ca o directie anexa a Ministerului de Interne, revenind in 1864, la un patrimoniu distinct de cel al statului, cu caracter de instiuttie de utilitate publica, sub numele de Eforia Spitalelor Civile". Legea din 16 octombrie 1864 a hotarat ca bugetul ei sa fie supus votului Adunarii Deputatilor ca si bugetul statului, administrarea bunurilor sale urmand a se face dupa normele administratiei bunurilor statului cu aplicarea legii contabilitatii publice si controlul Curtii de Conturi pentru verificarea gestiunii financiare. Aceasta lege a durat pana la disparitia institutiei, sub comunisti. Dintre efori au facut parte, de-a lungul timpului, medici remarcabili precum Alexandru Davila, Nicolae Cretulescu, C. Severeanu, Alexandru Sutu, Constantin Cantacuzino, A. Fotino, dr. Gerota, Victor Gomoiu si multi altii. Dupa numai o suta de ani de existenta, Eforia Spitalelor Civile" reprezenta cea mai importanta institutie de asistenta publica romaneasca. Asezamintele spitalicesti Coltea, Pantelimon si Filantropia aveau deja o istorie remarcabila la intemeierea Eforiei. Aparitia lor este legata de familiile Cantacuzino si Ghika. Mai intai a fost ctitoria Cantacuzinilor
Manastirea si Spitalul Coltea au fost intemeiate de spatarul Mihail Cantacuzino. Cladirea bisericii si a spitalului pare a fi inceput pe la 1695 si a fost terminata catre 1714. Pe locul pe care a fost cladita manastirea exista o bisericuta de lemn ridicata de clucerul Coltea. Biserica de zid a fost cladita de spatarul Mihail Cantacuzino, impreuna cu un descendent al clucerului Coltea, Radu Coltea. Odata cu cladirea manastirii s-a infiintat si primul spital din tara. Pe langa manastire s-au cladit si odai pentru straini, chilii pentru saraci si o scoala de romaneste si slavoneste, care a functionat pana la 1867, cand a fost stramutata la Slanicul de Prahova. Au fost ridicate astfel doua spitaluri de fiecare parte a paraclisului, in unul din ele sa fie spre cautare barbati saraci si s traini bolnavi in numar de doipsrezece, iar in celalt femei sarace bolnave si tot dar doisprezece". Cine se interna in cele doua spitaluri" pe vremea Cantacuzinilor? Ei au lasat prin testament un chip de regulament: Daca vr e-un boier scapatat, petrecand in saracie si bolnav, or pamantean de aci sau strain, fie si negutator sau vre-un alt om cinstit, dar sarac si bolnav va voi sa alerge spre ajutor la spital, sa fie primit si sa-si aiba hrana si ingrijirea cu indestulare si cuvenita starei sale, fara insa ca sa ramaie in spital ci in alta chilie deosebita unde si doctoru il va cerceta la veri ce nevoe. Iar preotu cimitirului va avea grija pentru cautarea lui cu indestulare; si de se va intampla sa moara sa fie ingropat si inmormantat cu toata cinstea, dupa cum adica s-a vorbit mai sus si despre ceilalti saraci". Spatarul Mihail Cantacuzino a intemeiat prin 1706 si o Fratietate", in care fratii" plateau un leu pe an si la moartea lor biserica era indatorata sa le faca pomenire si sarindare", fondurile stranse intrebuintandu -se pentru ingrijirea bolnavilor. Spitalul este modernizat si extins intre 1837-1842, avand acum 60 de paturi impartite in doua sectii mixte. Tot acum s-a infiintat, sub directia doctorului Kretulescu, Scoala de mica chirurgie", prima scoala de invatamant medical din tarile romanesti, care a functionat in Spitalul Coltea pana la 1852 si careia i-a urmat scoala de la Mihai Voda, devenita in urma Facultatea de Medicina din Bucuresti. La 1849 se ridica un etaj peste cladirea Coltei, iar numarul paturilor ajunge la 150. in anul 1888, spitalul este reconstruit si functioneaza cu 195 de paturi. La 1932, spitalul avea 392 de paturi si avea numeroase servicii medicale: chirurgie, ginecologie, oftalmologie, dermatologie si sifilis, un serviciu de medicina interna, unul de consultatii generale cu sectii speciale pentru dentistica si oto-rino-laringologie, un serviciu de radiologie cu centru anticanceros. Primii medici primari ai Spitalului Coltea au fost intre 1832 si 1833 doctorii Frantz Colmar si Apostol Arsache. A urmat ctitoria Ghiculestilor
Cel de-al doilea spital al Eforiei de la 1832 a fost Fundatiunea Pantelimonului, infiintata in 1735. Constructia manastirii si a spitalului a inceput in 1735, dar a fost finalizata de Grigore al II-lea Ghika, la a doua sa revenire pe tronul muntean, la 1750. in afara spitalului pentru bolnavi obisnuiti", Grigore Ghika a mai ridicat un spital pentru ciuma si lingoare". Acesta din urma este mutat la 1796 in mahalaua Dudesti. Spitalul Pantelimonului este modernizat si extins in 1822 de Grigore Ghika IV, noul domn al Valahiei.
La 1750 spitalul avea 12 paturi, la 1822, 37 de paturi, iar dupa reconstruirea lui din 1867-1869, avea 60 de paturi. Cu acest prilej este infiintat pe langa spital un orfelinat pentru copii saraci, care in 1881 a fost preluat de Ministerul Instructiunii. La 1932, Spitalul Pantelimon avea 367 de paturi si cuprindea un serviciu de chirurgie, unul de medicina interna si unul de boli nervoase. Primii medici primari ai spitalului au fost dr. Dimitire Caracas intre 1784 si 1804 si Constantin Caracas intre 1804 si 1828. Initiativa unui doctor si milostenia boierilor valahi Cel de-al 3-lea spital, care alaturi de spitalele Coltea si Pantelimon a fiintat Eforia Spitalelor Civile", a fost Fundatiunea Iubirea de oameni-Filantropia". Fundatia Filantropia a luat fiinta la anul 1813 din initiativa unor boieri indemnati de doctorul Constantin Caracas, medic al Capitalei. Spitalul a functionat de la inceput pe terenul pe care se gaseste si astazi, teren daruit de Banul Grigore Baleanu. La Fundatiunea Filantropiei au contribuit si domnitorul Gheorghe Karagea, inchinandu-i veniturile manastirilor Arnota si Govora, precum si generalul Kutusoff, al carui portret se mai afla la 1932 in capela spitalului. Biserica din mijlocul
spitalului a fost cladita de doamna Ecaterina, sotia paharnicului Raducan Farcasanu. Spitalul s-a deschis la 1815 cu 20 de paturi, dupa marea epidemie de ciuma a anilor 1813-1814. Spitalul este extins periodic intre 1834 si 1871. in anul 1890 este reconstruit si extins apoi cu noi pavilioane in 1925 si 1926. in 1932 spitalul avea 221 de paturi si variate servicii medicale precum: doua de medicina interna, unul de chirurgie, altul de oto-rino-laringologie si un numar restrans de paturi atasat consultatiilor de boli de ochi. Primul medic primar al spitalului a fost Constantin Caracas intre 1815-1828. Pana la 1832, cele trei asezaminte spitalicesti aveau sute de hectare donate prin toata Valahia atat de ctitori, cat si de binevoitori, pe parcursul unui secol. Acestora li se adauga importante sume de bani, lei aur, galbeni olandezi, taleri sau ruble rusesti, imobile in Bucuresti si alte orase, mori, magazine, pravalii etc. Eforia infiinteaza noi spitale
Scaeni concesionata societatii Subsolul Roman"; mosiile Sarasca-Matita, Delnita si Viadesti-Valea Dobrotei, toate in Prahova, precum si mosia Bucsani-Dalles din judetul Dambovita. Interesant, aceasta din urma a fost concesionata pana in 1977 societatii Subsolul Roman". Alte mosii aflate in posesia Eforiei din zona petrolifera a Prahovei au fost: Poiana, Cocorasti-Capri, Valea Mantiei Pantazi si Nisipoasa, Urlati Fantanelele si Varbilau, al caror subsol nu a fost concesionat. Eforia a detinut sute de imobile urbane in Capitala, la Sinaia si in diferite localitati din tara. Cele mai renumite au fost Palatul Eforiei, pe care il puteti vedea si azi pe Bulevardul Elisabeta, astazi acolo fiind Primaria Sectorului 5. Asadar, restituirea trebuie sa inceapa cu aceasta cladire, care la 1935 cuprindea si un complex de magazine, o sala de spectacole cu diferite anexe, apartamente si o instalatie de bai publice. in Bucuresti, Eforia mai detinea casele defunctului A. Veleanu de pe strada Lipscani 77, cu doua pravalii si apartamente; apoi casele de pe strazile Sfintilor 10, Popa Soare 2, Calarasi 59, Foisor 12, Minotaur 55, Elena Doamna 47, Grigore Alexandrescu 57, o casa si un teren de 13.000 mp pe soseaua Vitan si casa de pe Aleea Aleea Izvoranu 7, toate donate de proprietari. Au urmat imobilele Antachi din str. Carol 130, George Filipescu din Dionisie 48 si Luterana 17, casele Ecaterina Florescu din Str.gen. Anghelescu 69 si Crisana 19, casele Elena Lazarescu din Bdul Elisabeta 37, casele M. Cristescu din Calea Victoriei 141 si multe altele. La Sinaia, Eforia detinea hotelul Caraiman, hotelul Palace si Cazinoul cu tot complexul aferent de magazine. Eforia mai detinea un stoc de diverse actiuni, printre care 2.116 actiuni ale Bancii Nationale a Romaniei, 5.096 actiuni ale societatii Sinaia", 33.400 actiuni Subsolul Roman", 36900 actiuni ale societatii Petrol Govora", 20.000 actiuni ale Creditului Rural" precum si alte actiuni si rente de o valoare nominala de cca. 20 milioane lei. Acestea au fost in linii generale bunurile mai importante detinute de Eforie. La acestea adaugam un numar de 17 schituri cu veniturile lor, aflate la 1931 in proprietatea Eforiei. in anul 1931, Eforia Spitalelor Civile avea un venit total de 216.300.000 lei, in conditiile in care intretinea in spitalele sale un numar de 2.200 paturi, si tot atatea tratamente gratuite. Costul era de cca 160 lei pe zi pentru tratamentele chirurgicale si 120 lei pentru tratamentele obisnuite. O restituire necesara Eforia Spitalelor Civile, ca institutie publica, este o restituire necesara, daca nu obligatorie, pentru insanatosirea sistemului sanitar. Acest lucru inseamna restituirea tuturor proprietatilor nationalizate intre 1949 si 1955, dar si actualizarea sumelor de bani detinute candva in actiuni si legate. O restituire ad-integrum. O astfel de institutie va reprezenta un model de organizare si de autoadministrare institutionala, demna de invidiat chiar si de Ministerul Sanatatii. Astfel vor putea fi rezolvate cazurile medicale costisitoare, care-si asteapta randul pentru vreo clinica din strainatate; solutii pentru salariile medicilor conforme cu specializarea si rezultatele din practica medicala; tratamente gratuite pentru majoritatea bolnavilor cu venituri mizerabile, o grija mai putin pentru batranii acestei tari, care se vor putea bucura de sanatoriile detinute candva de vechea Eforie. .