Restitutii

Istoriografia oraşului medieval din Ţările Române debutează în perioada interbelică şi
se consolidează pe măsură ce parcurge etape noi, acumulează noi informaţii şi le prelu-

crează în maniere din ce în ce mai elaborate. Contribuţia specialiştilor arhitecţi şi urba-
nişti a apărut mai târziu şi trebuia să dinamizeze procesul, prin câteva procedee specifice.
Ne referim la coroborarea întregii game de date, la introducerea studiului planimetric
(topografic) şi la propunerea de noi metode de investigaţie, mai ales în cazul claselor de
aşezări medievale care nu se supun unor reguli comune de geneză, evoluţie şi de tipolo-
gie morfo-structurală. Or, oraşele româneşti extracarpatice conţin toate aceste caracte-
ristici şi sunt dintre cele care au nevoie de «tratamente metodologice» speciale.
Historical studies on medieval towns in the Romanian Principalities appeared in the

inter-war period and gradually gathered strength and reached higher levels as new infor- OCTAVIAN TEODOR GHEORGHIU
mation was accumulated and more elaborated research methods were put into place. The
architects and urban historians did only comparatively late bring their contribution to the
SMARANDA MARIA BICA
researches in this field and was supposed to stimulate new approach by the specific profes-
sional study procedures. When speaking about a new approach we refer to a necessary
corroboration of data from different fields with the study of the evolution of urban plans
(topographic information). This kind of research is interesting in itself from the theoretical
point of view, but it also opens a door towards further investigation, especially for medi-
eval settlements which did not follow the customary evolutionary process as regard to
their genesis, development and morphological and structural typology. And the Romanian
towns from the East and South of the Carpathian Mountains did not follow the customary
evolution and thus need specific study methodologies.
OCTAVIAN TEODOR GHEORGHIU

SMARANDA MARIA BICA
06 06
cărțile
cărțile
06

TEODOR OCTAVIAN GHEORGHIU

SMARANDA MARIA BICA
Editura Fundației Arhitext design

București, 2015
Arhitext design Foundation Publishing House

Bucharest, 2015
datele ediției:
autori: Teodor Octavian Gheorghiu, Smaranda Maria Bica

prefațator: Andrei Răzvan Voinea
coordonator colecție și editor: Arpad Zachi
redactor: Andrei Răzvan Voinea, Andreea Livia Ivanovici
corectori: Andrei Răzvan Voinea, Iulia Ţuiu
design: Faber Studio (Dinu Dumbrăvician, Ioan Olteanu, Magda Radu)
tipărit de: Exclus Prod
Colecția «Cărțile Arhitext»
Fundația Arhitext design

Str. Academiei nr. 18–20, Sector 1,
București, România
tel.: +40 21 311 10 12
e-mail: arhitext_redactie@upcmail.ro
www.arhitext.com
www.arhitext.com/shop
www.arhitext.blogspot.ro
Copyright © 2015 Arhitext

Fundația Arhitext design are dreptul de copyright pentru toate
materialele conținute în acest volum. Reproducerea integrală sau
parțială a textului sau a materialului ilustrativ poate fi făcută
numai cu acordul scris al posesorului dreptului.
Volum publicat în cadrul proiectului cultural «Restituţii: Oraşe la

începuturile Evului Mediu românesc» beneficiar al unei finanţări
din partea Uniunii Arhitecţilor din România din Fondul «Timbrul
Arhitecturii» în anul 2015.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Gheorghiu, Octavian Teodor
Restituţii: oraşe la începuturile Evului Mediu Românesc =
Restitutions: fortified towns at the beginning of the Romanian Middle Ages /
Octavian Teodor Gheorghiu, Smaranda Bica; pref., coord. colecţie şi ed.: Arpad Zachi. –
Bucureşti: Editura Fundaţiei Arhitext Design, 2015
Bibliogr.
isbn 978-606-8645-02-5
I. Bica, Smaranda
II. Zachi, Arpad (pref.; ed.)
94(498)
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE / FOREWORD 4
CURRICULUM VITAE TEODOR OCTAVIAN GHEORGHIU 6
CURRICULUM VITAE SMARANDA MARIA BICA 8
INTRODUCERE / INTRODUCTION 11
Justificarea studiului / Justification for the Study 12
Generalități privind relația oraș – fortificare / fortificație /
General View Concerning the Relation Town – Fortification / Fortress 18
Cronologie și promotori în urbanistica medievală
din spațiul românesc / Chronology and Promoters of
Medieval Urban Studies from Romanian Territories 22
STUDII DE CAZ / CASE STUDIES 33

Enisala / Enisala 37
Cetatea Albă / The White Fortress 49
Orheiul Vechi / Old Orhei 77
Suceava / Suceava 93
Câmpulung / Câmpulung 117
Soroca / Soroca 145
Roman / Roman 157
Giurgiu / Giurgiu 177
CONCLUZII / CONCLUSIONS 193
ALBUM DE FOTOGRAFII DE LA ÎNCEPUTUL ANILOR OPTZECI /

ALBUM WITH PHOTOGRAPHS FROM THE EARLY EIGHTIES 199
BIBLIOGRAFIE / CONCLUSIONS 222

Teodor Octavian Gheorghiu Restituții: Orașe la începuturile Evului Mediu românesc
Smaranda Maria Bica Restitutions: Fortified towns at the beginning of the Romanian Middle Ages
CUVÂNT ÎNAINTE
Fundaţia Arhitext design propune un nou titlu în colecţia «Cărţile medievale şi a literaturii secundare. De altfel, dialogul permanent cu
Arhitext», continuând direcţia asumată încă de la început, aceea de a alţi cercetători ai domeniului reflectă atât respectul pentru munca
face cunoscute publicului larg studiile cercetătorilor români, fie legate de cercetare a colegilor, cât şi o critică atentă a studiilor acestora, în
de spaţiul românesc, fie cele care analizează particularităţile arhitec- ciuda faptului (menţionat şi de autori) că multă literatură de speciali-
turii internaţionale. Cartea de faţă, semnată de profesorii universi- tate refuză cu încăpățânare luarea în considerație a unor metode pro-
tari Teodor Octavian Gheorghiu şi Smaranda Bica, «Restituţii: Oraşe puse de alte categorii de profesioniști și concluzii ale acestora. Analiza
la începuturile Evului Mediu Românesc», reprezintă două tipuri de istorică atent compusă, trădând un îndelung exerciţiu de analiză şi
continuitate. Pe de o parte, continuitatea colecţiei, care debuta în 2011 publicistică, defineşte o lucrare coerentă, cu argumente şi concluzii,
cu studiul lui Andrei Pănoiu, «Evoluţia oraşului Bucureşti», un studiu motivaţie intrinsec legată de dorinţa de a pune de acord informația
aprofundat al genezei capitalei de la începuturi până în secolul XX, istorică și arheologică cu cea cartografică.
pe de altă parte continuarea unei cercetări aparţinând autorilor stu- Opţiunea pentru a completa analiza istoriografică cu un album
diului de faţă. Cea de a doua continuitate reflectă minuţioasa cerce- foto a fost motivată de dorinţa de sublinia durata îndelungată a cerce-
tare desfăşurată pe parcursul mai multor ani şi publicată treptat în tării, intervenţiile urbanistice ale anilor optezeci, dar şi pentru a ima-
numeroase cărţi şi volume de specialitate. Tot despre o geneză este gina oraşele medievale într-o lumină asemănătoare gravurilor epocii
vorba şi în studiul autorilor Gheorghiu şi Bica, cartea de faţă mutând pe care o descriu. Pe de altă parte, opțiunea asumată a editurii de a
atenţia spre spaţiul medieval românesc, prin analiza evoluţiei a opt publica acest studiu şi în limba engleză a fost determinată de inten-
oraşe medievale româneşti. ţia de a înlesni cititorilor din străinătate ai revistei şi cărţilor Arhitext
Provenind dintr-un domeniu mai degrabă tehnic, arhitecţii Bica accesul la o literatură de calitate, de multe ori rămasă închisă în spaţiul
şi Gheorghiu respectă standardele academice de compunere a unui cărţilor cu tiraj redus sau al amfiteatrelor universităţilor, inaccesibile
text istoriografic. Scrisul este o conversaţie subtilă cu cititorul, pe cercetătorilor străini interesaţi de acest subiect.
alocuri cu note personale, fără ca autorii să renunţe la analiza lucidă,
impersonală a convenţiei istoriografice. Într-o istoriografie care dese-
ori confundă eseul personal cu lucrarea academică, respectul pentru Andrei Răzvan Voinea
numele mari ale domeniului cu plagiatul şi capacitatea de argu-
mentare cu retorica, Bica şi Gheorghiu propun o cercetare originală,
bazată pe analiza hărţilor şi planurilor vechi, a numeroase documente
4
Cuvânt înainte
foreword
FOREWORD
Arhitext Design Foundation comes forward with the proposal of a new as well as that of an impressive number of medieval documents and
title for its collection «Arhitext Books» (Cărţile Arhitext), continuing secondary literature.
with the same engagement stated from the beginning, namely making Moreover, the authors’ permanent dialogue with other research-
studies produced by Romanian researchers and concerning Romanian ers within this field indicates their respect for their colleagues’ work, as
space or particular aspects of international architecture more acces- well as an attentive critique of other studies, despite the fact that (as
sible to a larger audience. The present book, written by Professors the authors themselves mention) «a lot of specialized literature stub-
Teodor Octavian Gheorghiu and Smaranda Bica encompasses two bornly refuses to take into consideration alternate methodologies and
types of continuity. On one hand, that of the Arhitext collection itself, conclusions proposed by a different category of professionals». The
with its debut study from 2011 «The Evolution of the City Bucharest», authors’ historical analysis reveals a coherent work of research, based
signed by Andrei Pănoiu, focusing on an in-depth research regarding on relevant arguments and insightful conclusions with the intrinsic
the birth of the capital city until the 20th century; on the other hand, purpose of connecting historical and archaeological data with carto-
a second type of continuity indicates a sustained body of work and graphic information.
published studies throughout the years. The present study presents The choice of completing the historiographical analysis with a pho-
also a genesis, as authors Gheorghiu and Bica bring to public atten- tographic album was based on revealing the time-span dedicated to the
tion the Romanian Medieval space, analyzing the evolution of eight research, the impact of urbanistic intervention during the 1980's, and
medieval towns. also for offering a visual aid in imagining medieval cities as they are
With their rather technical background, architects Bica and described by the times’ etchings. The editors’ option to have this study
Gheorghiu fully acknowledge and respect the academic standards of published bilingual was fueled by their intention to make access to
elaborating a historiographic text; their writing is a subtle conversa- books and journals edited by Arhitext easier to the international audi-
tion with the audience, at times with more of a personal touch, without ence, hence facilitating exposure to qualitative writing, as it is often the
hindering the lucid, objective analysis indicative of historiographic case that such research remains within a niche with limited number of
norms. While – most of the times – historiography tends to blur the copies or destined exclusively for university auditoriums.
lines between personal essay and academic writing, reverence for
acknowledged authors with plagiarism and the pertinence of argu-
mentative discourse with rhetoric, Bica and Gheorghiu come forward Andrei Răzvan Voinea
with an original study, based on the analysis of old maps and plans,
5
CURRICULUM VITAE
TEODOR OCTAVIAN GHEORGHIU
Teodor Octavian Gheorghiu este arhitect, absolvent al Institutului de Domeniile sale de competenţă sunt: Istoria şi Teoria Arhitecturii,
Arhitectură «Ion Mincu» din Bucureşti în anul 1973. Şi-a susţinut teza de Istoria şi Teoria Urbanismului, Istoria Arhitecturii Româneşti şi est-
doctorat în 1993, cu tema «Elemente de structură urbană tradiţională europene, Istoria Oraşelor româneşti şi est-europene, Locuire, Geografie
românească în context central şi est-european (defensiva şi determi- istorică şi Amenajarea teritoriului, Restaurări şi reabilitări urbane şi
nantele sale)», publicată de editura Simetria în 2000 sub titlul «Cetăţile deArhitectură. Având subiecte din aceste domenii, a realizat sute de
oraşelor – Apărarea urbană în centrul şi estul Europei în Evul Mediu» studii, a participat de zeci de simpozioane sau sesiuni de comuni-
(«Fortified Towns – Urban Defense in Medieval Central and Eastern cări ştiinţifice (pe câteva le-a organizat sau a colaborat la aceasta), a
Europe») şi care a obţinut premiul pentru cartea de ştiinţă la Târgul de publicat sau are în curs de publicare cca. 25 de cărţi şi a colaborat la
carte internaţional «Bookarest 2001» şi medalia «Bienalei de arhitec- alte cca. 15, la care se adaugă peste 100 de articole publicate în diverse
tură», Bucureşti, 2002. reviste româneşti şi străine. Pentru mai multe dintre ele este în cole-
Din 1973 şi până în 1982, este asistent universitar la Secţia de giul de redacţie.
Arhitectură din Institutul Politehnic «Traian Vuia» din Timişoara, după În domeniul proiectării de arhitectură, a realizat câteva sute de studii
care, până în 1990, este arhitect proiectant în Bucureşti şi Buzău. În şi proiecte, câteva zeci fiind realizate, iar în sfera urbanismului, a cola-
ianuarie 1990 devine arhitect şef la Primăria din Buzău, iar în toamna borat la numeroase PUG-uri, PUZ-uri sau PUD-uri, inclusiv prin studii
lui 1990 se reîntoarce la Timişoara, unde ocupă postul de şef de lucrări istorice, care sunt, toate, aprobate şi funcţionează ca atare. A participat
la Şcoala de Arhitectură, acum Facultatea de Arhitectură şi Urbanism singur sau în colectiv la câteva concursuri de arhitectură şi urbanism,
a Universităţii «Politehnica» din Timişoara. Din 1998 este Profesor pentru care a primit premii şi menţiuni, la care se adaugă mai multe
Universitar, iar în intervalul 1995–1999 şi 2007–2011 este Director al distincţii obţinute pentru publicaţii sau alte activităţi.
Departamentului de Arhitectură. A făcut şi face parte din numeroase organizaţii profesionale
Ca profesor universitar susţine cursuri din domeniile Istorie şi (UAR, OAR), ştiinţifice (Comisia de Istorie a Oraşelor din România, la
Teorie a Arhitecturii, Istorie a Urbanismului (pentru ciclul I–VI), Istorie, care este vicepreşedinte, Comisii ale monumentelor istorice, naţio-
Tehnică şi Reabilitare urbană la Masteratele din cadrul facultăţii din nală sau regionale la care a fost preşedinte şi/sau vicepreşedinte) sau
Timişoara şi a Univesităţii «Babes-Bolyai» din Cluj-Napoca. Timp de foruri administrative.
mai bine de 15 ani este preşedinte de comisie de diplome şi de diser-
taţii. Este abilitat să conducă doctorate în 2007, iniţial la Universitatea
de Arhitecură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti, ulterior la
Universitatea «Politehnică» Timişoara, având în îndrumare, singur sau
în cotutelă, mai mulţi doctoranzi. După 1997 a participat ca referent
la zeci de susţineri doctorale la universităţi din Bucureşti, Iaşi, Oradea,
Timişoara și Sibiu.
6
Curriculum Vitae Teodor octavian gheorghiu
Curriculum Vitae Teodor octavian gheorghiu
Teodor Octavian Gheorghiu is an architect; he graduated from the Ion Historical geography and Urbanism, Restorations and urban and archi-
Mincu Architecture Institute in Bucharest in 1973. He defended his PhD tectural rehabilitations. He has conducted numerous research studies
thesis on «Elements of Romanian traditional urban structure in the cen- and participated in symposiums and academic debates (some of them
tral and east-European context (defensive and its determinations)» in he organized himself or contributed as organizer). He has publishes
1993, which was also published by Simetria publishing in 2000, by the approximately 25 titles and contributes to other 15, completed by over
title of «Fortified Towns-Urban Defense in Medieval Central and Eastern 100 published articles in Romanian and foreign magazines. He has been
Europe». The book received the scientific book award in the Bookarest, part of the editorial staff in many cases.
2001 book fair and also the medal of the Biennale of Architecture in 2002. As a designing architect, he contributed to hundreds studies and
Between 1973 and 1982, he was university assistant at the Architecture projects, many of them finalized; he has also contributed to numerous
Section of the Traian Vuia Polytechnic Institute in Timisoara and design- general, zonal or detailed urban plans, also with historical studies – they
ing architect in Bucharest and Buzău until 1990. In January, 1990 he have all been approved and functioning as such. He participated indi-
became chief-architect of Buzău; in fall of 1990, he returned to Timișoara vidually or in a team to several architecture and planning competitions,
to become the chief of projects in the School of Architecture, by then where he was awarded or mentioned; he has also received numerous
called the Architecture and Town Planning Faculty within the Polytechnic distinctions for publications or other cultural activities.
University of Timișoara. He has been university professor since 1998 and He is member of the Romanian professional organizations of archi-
acted as manager of the Department of Architecture between 1995 and tects (Chamber of architects and Union of architects), and also academic
1999 and 2007 and 2011. ones (The Committee for the History of Cities in Romania – vice-president,
As university professor, he offers lectures on History and Theory Committees for historical monuments, at national and regional level,
of architecture, History of town planning (for faculty students) and where he was both chairman and vice-chairman) and administration.
History, Technique and Urban rehabilitation (for masters` students)
within Timișoara University and Babes-Bolyai University in Cluj. For
more than 15 years, he was chairman of the diplomas and dissertations
Committee. He is certified as PhD tutor since 2007 firstly with the Ion
Mincu University in Bucharest and afterwards with the Polytechnic
University in Timișoara, with plenty of candidates as an individual tutor
or in partnerships. After 1997, he participated as referee in numerous PhD
thesis defenses in Bucharest, Iasi, Oradea, Timisoara and Sibiu universities.
His is specialized in History and theory of architecture, History and
theory of town planning, History of the Romanian and Eastern-European
architecture, History of Romanian and Eastern-European cities, Habitat,
7
CURRICULUM VITAE
SMARANDA MARIA BICA
Smaranda Maria Bica este arhitect, absolvent al Institutului de şi spaţii urbane. Având subiecte din aceste domenii, a realizat sute de
Arhitectură «Ion Mincu» din Bucureşti în anul 1975. Şi-a susţinut teza studii, a participat de zeci de simpozioane sau sesiuni de comunicări
de doctorat în 1998, cu tema «Relaţia dintre expresivitatea arhitectu- ştiinţifice, a publicat sau are în curs de publicare cca. 3 cărţi şi a cola-
rală şi sistemul constructiv al edificiilor de cult creştin», publicată de borat la alte cca. 5. A făcut parte din Comitete Ştiinţifice şi a funcţionat
editura Simetria în 2000 sub titlul «Cer-Cupolă». ca moderator la o serie de sesiuni de comunicări ştiinţifice.
Din 1975 până în 1977 a lucrat la Întreprinderea «Metroul» Bucureşti, În domeniul proiectării de arhitectură, a participat la proiecte de
la Secţia Staţii, din 1977 până în 1978 la IPROTIM Timişoara şi pentru deosebită importanţă în cadrul Întreprinderii «Metroul» Bucureşti şi
scurt timp la GIGCL Timişoara, în calitate de arhitect proiectant. Din la alte proiecte la IPROTIM şi GIGCL.
1979 şi până în 1983, este asistent universitar la Secţia de Arhitectură A fost distinsă cu diploma de Merit din partea Universităţii de
din Institutul Politehnic «Traian Vuia» din Timişoara, după care, până Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» cu ocazia aniversării a 120 ani
în 1990, este asistent arhitect la Colectivul de Geometrie Descriptivă şi de învăţământ de Arhitectură la Bucureşti.
Desen Tehnic din cadrul Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic Face parte din UAR şi e vicepreşedinte în cadrul organizaţiei Timiş.
«Traian Vuia» din Timişoara. Din 1990 devine asistent la Secţia de Este membru CNATDCU (Comisia Naţională de Acreditare a Titlurilor,
Arhitectură din cadrul Facultăţii de Construcţii a aceleiaşi instituţii de Diplomelor şi Certificatelor Universitare) şi a participat la 6 comisii de
învăţământ superior. Din 2006 este Profesor Universitar la Şcoala de abilitare a unor conducători de doctorat în arhitectură şi urbanism la
Arhitectură, acum Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Cluj Napoca şi Bucureşti.
«Politehnica» din Timişoara. În perioada 2004–2005 este Director al
Departamentului de Arhitectură şi din 2005 până în 2013 Decan al
Facultăţii de Arhitectură a Universităţii «Politehnica» Timişoara.
Ca profesor universitar susţine cursuri din domeniile: Istoria
Arhitecturii, Peisagistică, Ecologie şi Ergonomie (pentru ciclul I-VI)
şi cursuri de Masterat la specializările de Urbanism, Ergoinginerie,
Mobilier și Amenajări Interioare. Este abilitată să conducă doctorate
din anul 2010, iniţial la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion
Mincu» din Bucureşti, ulterior la Universitatea «Politehnica» Timişoara,
având în îndrumare 10 doctoranzi. După 2000 a participat ca referent
la zeci de susţineri doctorale la universităţi din Bucureşti, Timişoara
şi Cluj-Napoca.
Domeniile sale de competenţă sunt: Istoria Arhitecturii,
Sustenabilitate în Arhitectură şi Urbanism, Amenajări de spaţii verzi
8
Curriculum Vitae smaranda maria bica
Curriculum Vitae smaranda bica
Smaranda Maria Bica is an architect; she graduated from the Ion Mincu generous fields have offered her the solid base for hundreds of research
Architecture Institute in 1975 and defended her Ph.D. on «The connection studies, symposiums and academic debates, and also 3 single-authored
between the architectural expression and the constructive system of the published titles and 5 others as co-author. She was member of numer-
Christian buildings» in 1998, which was later on published by Simetria ous Scientific Committees and functioned as facilitator in various aca-
publishing by the title of «Sky-Dome». demic debates.
Between 1975 and 1977, she was employed by the «Subway» enter- As designing architect, she was part in major projects undertaken
prise in Bucharest, the Stations section; from 1977 to 1978, she briefly by the Subway enterprise in Bucharest and the IPROTIM and GIGCL
worked for IPROTIM and then GIGCl in Timișoara, as designing architect. in Timișoara.
From 1979 to 1983, she was a University assistant within the Architecture On the 120 anniversary of Romanian schooling in architecture
Department of Traian Vuia Polytechnic Institute. Afterwards, until in Bucharest, she was awarded with a Merit Diploma by the Ion
1990 she was assistant architect with the Descriptive Geometry and Mincu University.
Technical Drawing Association. In 1990, she became an assistant with She is a member of the Union of Architects in Romania and vice-pres-
the Architecture Section within the Constructions Faculty of the above ident of the Timis branch. She is also member of the National Committee
mentioned University. Between 2004 and 2005, she was the manager for Title, Diplomas and Certificates Accreditation, and participated as
of the Architecture Department and between 2005 and 2013, she was member in 6 qualification committees for PhD tutors in architecture
the Dean of the Architecture Faculty of the Polytechnic University in and town planning in Cluj Napoca and Bucharest.
Timișoara. Ever since 2006, she has been resident professor with the
School of Architecture, presently called the Faculty of Architecture and
Town Planning within the Polytechnic University in Timișoara.
As a university professor, she offers lectures in the field of History of
Architecture, Landscape, Ecology and Ergonomics for faculty students
and Town Planning, Ergo-engineering, furnishings and Interior Design
lectures for the masters' students. She is certified as PhD. tutor since
2010, with the Ion Mincu Architecture and Town Planning University in
Bucharest and also with the Polytechnic University in Timișoara; pres-
ently, she tutors 10 PhD candidates. After 2000, she has participated as
referee on numerous PhD public defenses in Bucharest, Timișoara and
Cluj Napoca universities.
Her specialties reside in History of Architecture, Architecture and
Town Planning sustainability, Landscaping and urban spaces. These
9
INTRODUCERE
INTRODUCTION
JUSTIFICAREA STUDIULUI
Istoriografia orașului medieval din Țările Române debutează cândva în perioada interbelică și
se consolidează pe măsură ce parcurge etape noi, acumulează noi informații și le prelucrează
în maniere din ce în ce mai elaborate. În cadrul acestui tablou general, contribuţia specialiștilor
arhitecți și urbaniști a apărut mai târziu – abia prin deceniul VIII al secolului trecut (1) și trebuia
să dinamizeze procesul, prin câteva procedee specifice. Ne referim la coroborarea întregii game
de date, la introducerea studiului planimetric (topografic) în miezul cercetărilor de evoluție a
așezărilor și ca metodă de studiu în sine și, în fine, la propunerea de noi metode de investigație,
mai ales în cazul claselor de așezări medievale care nu se supun unor reguli comune de geneză,
evoluție și de tipologie morfo-structurală. Or, orașele românești extracarpatice conțin toate
aceste caracteristici și sunt dintre cele care au nevoie de «tratamente metodologice» speciale.
Acum câțiva ani vedea lumina tiparului o lucrare care încerca, încă odată, o astfel de pri-
vire nuanțată și aplicarea unui set de metode adaptate. Ea era dedicată orașelor românești
extracarpatice privite în context Central și Est European (2). Scopul ei principal, centrat pe
relația dintre oraș și apărare, era de detectare a particularităților (în raport cu rezolvările
uzuale europene) pe care le pun în evidență orașele medievale românești extracarpatice, în
ceea ce privește materializarea necesităților lor defensive. Cartea propunea în final o primă
schiță de istorie a urbanisticii acestui spațiu. Perioada căreia i se raporta studiul propriu-zis –
perioada secolelor XVI–XVIII – era motivată de surprinderea celei mai caracteristice etape de
evoluție a urbanisticii medievale românești din arealul extracarpatic și de operarea în limite
de siguranță mulțumitoare. În contextul penuriei de informații, era mai lesne de controlat din
toate punctele de vedere. Restul etapelor erau doar enunțate și studiate ca reper al fenome-
nului corespunzător perioadei căreia îi era dedicată cercetarea.
Unele dintre concluziile cărții vor fi reluate, completate și detaliate, în două articole recente
dedicate relației medievale timpurii (secolele XIII–XVI) dintre așezările umane din același
spațiu geografic și elementele lor de fortificare. Prin aceasta era acoperit și intervalul de timp
anterior celui abordat de carte (3).
În sfera istoriei propriu-zise, în ultimul deceniu au apărut și au fost rapid remarcate câteva
lucrări publicate de Laurențiu Rădvan, unul dintre cei mai activi reprezentanți ai generației
tinere de istorici aplecați asupra genezei și evoluției orașelor medievale din spațiul românesc.
Survolând întreaga problematică și bibliografia dedicată ei, autorul remarcă contribuția gru-
pului de arhitecți-urbaniști (în special Eugenia Greceanu, Paul Niedermaier, T. O. Gheorghiu)
1. În același interval de timp publică Eugenia Greceanu (La structure urbaine médiévale de la ville de Roman, «Revue
Roumaine d’Histoire», 1976, 1, apoi «Ansamblul medieval Pitești», București, 1982 etc.) și Paul Niedermaier
(Dezvoltarea urbanistică și arhitectonică a unor orașe transilvănene din sec. al XII-lea până în sec. al XVI-lea, «Studii
de istorie a naționalității germane și înfrățirii ei cu națiunea română», vol. I, coord. L. Bányai, București, 1976, urmată
la scurt timp de Siebenbürgische Städte, Bukarest, 1979).
2. T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor / Fortified Towns – Urban Defense in Medieval Central and Eastern Europe»,
ed. Simetria, București 2000.
3. T. O. Gheorghiu, «Începuturi ale urbanisticii medievale românești extracarpatice – sec. XIII–XVI», «Arheologia
Moldovei», 2005, pag. 137–263, T. O. Gheorghiu, Smaranda Bica, «Study of some early defensive systems of the
Romanian medieval towns in Wallachia, Moldavia and Dobrudja», «Mnemeio & perivallon», Thessaloniki, 2006, pag.
65–109.
12
JUSTIFICATION FOR THE STUDY
Historical studies on medieval towns in the Romanian Principalities appeared in the inter-war
period and gradually gathered strength and reached higher levels as new information was accu-
mulated and more elaborated research methods were put into place. The architects and urban
historians did only comparatively late (the 8th decade of the 20th century) (1) bring their contri-
bution to the researches in this field. Their contribution brought a stimulating new approach
by the specific professional study procedures. When speaking about a new approach we refer to
a necessary corroboration of data from different fields with the study of the evolution of urban
plans (topographic information). This kind of research is interesting in itself from the theoreti-
cal point of view, but it also opens a door towards further investigation, especially for medieval
settlements which did not follow the customary evolutionary process as regard to their genesis,
development and morphological and structural typology. Otherwise, the extra-Carpathian towns,
did not follow the customary evolution and thus need specific study methodologies.
A few years ago a book on extra-Carpathian towns in Central and Eastern European context
came out of print (2). It used adequate methods for a subtle analysis. The main goal of the work
was to emphasize the relation of town structure with the defensive systems and to detect the par-
ticular way in which the Romanian defences answered to the specific needs, compared to the cus-
tomary Central European solutions. The book ends with a sketch of urban history for the Romanian
Principalities. The period chosen for this former study was from the 16th to the 18th centuries, because
it was the most characteristic stage in the urban evolution of the studied geographical area and
because the abundance of historical data offered the possibility to operate at a satisfactory level
of certainty. When compared with scarcity of the general information for other historical peri-
ods, this period was easier to control from all points of view. Other development stages were only
mentioned and described as necessary references, in direct relation with the studied time frame.
Some of the book’s conclusions were reviewed and completed, and additional details were
presented in two recent papers dedicated to the relation of early medieval extra-Carpathian
towns (between the 13th and the 16th centuries) with their defensive systems. These studies cov-
ered the period preceding the problems treated in the cited book (3).
In the historical field a young and very active historian studying the genesis and evolution
of medieval towns on Romanian territory, Laurențiu Rădvan, published during the last decade
several studies which were rapidly remarked. Overflying the issue of the extra-Carpathian
town evolution and the bibliography dedicated to it, the author notices the contribution of
1. At the time Eugenia Greceanu published La structure urbaine médiévale de la ville de Roman, «Revue Roumaine
d’Histoire», 1976, 1, and later «Ansamblul medieval Pitești», București, 1982 etc. and Paul Niedermaier published
Dezvoltarea urbanistică și arhitectonică a unor orașe transilvănene din sec. al XII-lea până în sec. al XVI-lea, «Studii
de istorie a naționalității germane și înfrățirii ei cu națiunea română», vol. I, coord. L. Bányai, București, 1976, followed
shortly by Siebenbürgische Städte, Bukarest, 1979).
2. T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor / Fortified Towns – Urban Defense in Medieval Central and Eastern Europe»,
ed. Simetria, București 2000.
3. T. O. Gheorghiu, «Începuturi ale urbanisticii medievale românești extracarpatice – sec. XIII–XVI», «Arheologia Moldovei»,
2005, pages 137–263, T. O. Gheorghiu, Smaranda Bica, «Study of some early defensive systems of the Romanian
medieval towns in Wallachia, Moldavia and Dobruja», «Mnemeio & Perivallon», Thessaloniki, 2006, page 65–109.
13
și face încercări reușite de integrare a istoriei urbanisticii românești extracarpatice în cea

zonală și europeană (4).
Pare, așadar, că anumite concluzii conținute de cartea «Cetățile orașelor» și cele două
articole amintite mai sus s-au integrat în publicistica recentă referitoare la istoria generală
și particulară a orașelor românești extracarpatice, sau cu subiecte conexe (5). Cu toate aces-
tea, ecourile efective ale punctelor de vedere exprimate cu acele ocazii au întârziat mult să
apară și, parțial, continuă să se lase așteptate. Pe de altă parte, dacă modul de tratare, metoda
de studiu și concluziile referitoare la subiectul propriu-zis au fost acceptate în mare măsură,
reacțiile critice s-au concentrat asupra soluțiilor propuse în privința istoriei timpurii a orașelor
alese drept subiecte ale studiilor de caz (6). Mai mult, s-a spus explicit că țintele propuse de «o
serie dintre colegi, în special arhitecți» de a găsi în cadrul orașelor românești extracarpatice
timpurii anumite structuri stradale și organizări coerente, vădind concepții urbanistice evo-
luate, similare cu cele din Transilvania, sunt «obsesive»(7). Această conjunctură paradoxală
constituie prima motivație a acestei cărți. Ea își propune să revină doar asupra etapei timpurii
a evoluției relației dintre orașele din spațiul românesc extracarpatic și sistemele lor de apărare,
din care să reiasă caracteristicile genezei și ale primelor faze istorice.
4. L. Rădvan, «Orașele din Țara Românească până la sfârșitul secolului al XVI-lea», Iași, 2004, idem, «Orașele din Țările
Române în Evul Mediu», Iași, 2011 şi numeroase articole în «Historia Urbana» other specialized periodicals.
5. La nota 4 ar fi de adăugat: Mariana Șlapac, «Cetatea Albă – studiu de arhitectură medievală militară», ed. Arc,
Chișinău, 1998, idem, «Cetăți medievale din Moldova», ed. Arc, Chișinău, 2004, idem, «Arta urbanismului în
Republica Moldova», Chișinău, 2008, Vasile Neamțu, «Piețele și ulițele medievale ale Moldovei (Contribuții)»,
«Historia Urbana», 1999, 1–2, pag. 113 și urm, Gh. Cantacuzino, «Aspecte ale cercetării evoluției unor centre urbane
medievale din Țara Românească», «Historia Urbana», 2001, 1–2, pag. 3 și urm., «Doina Mira Dascălu, Contribuții
la cunoașterea locuințelor ieșene din veacul XVIII, în contextul genezei și evoluției târgului», Teză de doctorat,
București, 2004, Emil Lupu, «Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților (Buzău
și Râmnicu Sărat până în secolul XVI)», «Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice», anul XIX, nr. 1–2, 2008,
pag. 123–142.
6. Este suficient să le amintesc doar pe cele relevate de Gh. Cantacuzino, op. cit., p. 8–10, și Carmen Oprescu, «Rolul
instituțiilor ecleziastice în geneza și evoluția orașului Câmpulung Muscel», «Historia Urbana», 2000, 1–2, pag.
132, referitoare la Câmpulung. Această problemă a atras atenția lui Laurențiu Rădvan, care, în «Orașele din Țara
Românească…», pag. 403, nota 73, dă un răspuns pertinent, apărând ideea coerenței urbane, materializată prin piața
«fusiformă», ca centru al orașului timpuriu.
7. Stela Cheptea, M. D. Matei, «On the Relation Between the Political Factor and the Cities in the Middle Ages»,
«Historia Urbana», 2006, 2, pag. 226–227.
14
the architects interested in urbanism (especially Eugenia Greceanu, Paul Niedermaier, Teodor
Octavian Gheorghiu) and accomplishes an adequate integration of the history of Romanian
extra-Carpathian urbanism in the regional and European phenomenon (4).
It seems that the conclusions stated by Teodor Octavian Gheorghiu in the book «Cetățile
orașelor» («Fortified Towns») and in the two articles mentioned before were naturally integrated
in the recent studies concerning the Romanian extra-Carpathian towns or concerning related
topics (5). But the actual reactions to the views presented there are still to come. The way the
subject was treated, the study method and the conclusions were accepted to a great extend.
The criticism was addressed to the assumptions concerning the genesis and early evolution
of the towns selected for the case studies (6). It was even literally declared that the intention
of «some colleagues, especially architects» to find in the early Romanian extra-Carpathian
towns a coherent urban structure, showing advanced urban conceptions, similar to those of
Transylvania, is «obsessive» (7). This paradoxical statement is, in part, the motive for which
this work is written. The intention is to consider the relation between the extra-Carpathian
towns and their defensive systems only in the early development stages and to stress their
genesis and early history.
4. L. Rădvan, «Orașele din Țara Românească până la sfârșitul secolului al XVI-lea», Iași, 2004, idem, «Orașele din
Țările Române în Evul Mediu», Iași, 2011 and numerous papers in «Historia Urbana» other specialized periodicals.
5. To note 4 one should add: Mariana Șlapac, «Cetatea Albă – studiu de arhitectură medievală militară», ed. Arc, Chișinău,
1998, idem, «Cetăți medievale din Moldova», ed. Arc, Chișinău, 2004, idem, «Arta urbanismului în Republica Moldova»,
Chișinău, 2008, Vasile Neamțu, «Piețele și ulițele medievale ale Moldovei (Contribuții)», «Historia Urbana», 1999, 1–2,
pages 113 and following, Gh. Cantacuzino, «Aspecte ale cercetării evoluției unor centre urbane medievale din Țara
Românească», «Historia Urbana», 2001, 1–2, pages 3 and following, Doina Mira Dascălu, «Contribuții la cunoașterea
locuințelor ieșene din veacul XVIII, în contextul genezei și evoluției târgului», PhD thesis, București, 2004, Emil Lupu,
««Câteva drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților (Buzău și Râmnicu Sărat pînă în secolul XVI)»,
«Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice», anul XIX, nr. 1–2, 2008, pages 123–142.
6. It is enough to mention the most relevant works: Gh. Cantacuzino concerning Câmpulung, op. cit., pages 8–10, and
Carmen Oprescu, «Rolul instituțiilor ecleziastice în geneza și evoluția orașului Câmpulung Muscel», «Historia Urbana»,
2000, 1–2, page 132, concerning Câmpulung. This problem attracted the attention of Laurențiu Rădvan, who gave in
«Orașele din Țara Românească…», page 403, note 73 an adequate answer, supporting the idea of a coherent urban
structure having in the centre of the early town a square in form of a spindle.
7. Stela Cheptea, M. D. Matei, «On the Relation between the Political Factor and the Cities in the Middle Ages, Historia
Urbana», 2006, 2, pages 226–227.
15
Un al doilea motiv este contextul publicistic românesc recent, caracterizat prin numeroase
apariții, sub forme diverse, de lucrări dedicate istoriei urbane românești. Unele sunt monografii
istorice și arheologice, sau lucrări cu caracter sintetic țintind asupra unor elemente de istorie
urbanistică dedicate acestui subiect (8). Altele sunt articole adăpostite îndeobște de publicația
«Historia Urbana», a Comisiei de Istorie a Orașelor din România. O scurtă privire asupra unora
dintre monografii relevă faptul că doar o parte dintre ele furnizează informații noi, iar prelucrarea
informației de factură urbanistic – planimetrică este fragmentară și deseori irelevantă din punct
de vedere al subiectelor respective. Altfel spus, în mare parte, este produsă o literatură prolixă,
care, în plus, refuză cu încăpățânare luarea în considerație a unor metode propuse de alte cate-
gorii de profesioniști și concluzii ale acestora, fenomen semnalat încă la mijlocul anilor ’90 (9).
În concluzie, este o lucrare care reia mare parte dintre aserțiunile publicate în cele două
articole amintite mai sus. Este motivul pentru care nu vom mai face trimiteri la ele. Dar, date
fiind noutățile istoriografice apărute ulterior publicării lor, la care se adaugă realizarea în ulti-
mul an a unui contact direct cu unele dintre orașele sau siturile respective (aflate în Republica
Moldova și Ucraina), lucrarea aceasta aduce la zi informația istorică și arheologică specifică și
este ilustrată cu imagini realizate la fața locului. Opțiunea de a publica o lucrare bilingvă este
motivată de modesta reflectare în literatura de istorie urbanistică internațională, a realităților
medievale din spațiul românesc.
8. În afara titlurilor menționate la notele 4 și 5, sunt importante următoarele: I. Cândea, «Brăila – origini și evoluție
până la jumătatea secolului al XVI», Muzeul Brăilei, I, 1995, M. D. Matei, «Geneză și evoluție urbană în Moldova și
Țara Românească, până la mijlocul secolului al XVII-lea», Iași, 1997, V. Neamțu, «Istoria orașului medieval Baia (Civitas
Moldoviensis)», Iași, 1997, Al. Artimon, «Civilizația medievală urbană din secolele XIV–XVII (Bacău, Tg. Trotuș, Adjud)»,
Bacău-Iași, 1998, Stela Cheptea, «Un oraș medieval – Hârlău», Iași, 2000 etc. O imagine completă a publicisticii de
specialitate recente, de până în 2008, vezi în «Bibliografia istorică a orașelor din România», Ed. Academiei Române,
București, 2008.
9. T. O. Gheorghiu, «Literatura istorică asupra orașului Suceava între prolixitate și vid informațional», «Studii și
Cercetări de Istorie Veche și Arheologie», 1994, 1, passim.
16
A second motive is related to the great number and variety of recent works dedicated to
the Romanian urban history. Some are historical and archaeological monographs or synthetic
works about the urban history of extra-Carpathian towns (8). Another category consists in
articles published in the periodical «Historia Urbana», sponsored by the Commission for the
History of Towns in Romania (Comisiei de Istorie a Orașelor din România). A short overview
over some of the monographs shows that little new information is offered and the process-
ing of the urban and planimetric data is un-conclusive and often irrelevant for the treated
subjects. In brief, the production is mostly prolix and stubbornly refuses any different points
of view emerging from other professional fields. This phenomenon was already pointed out
in the middle of the ’90 (9).
This book resumes many of the statements presented in the two articles mentioned before
in this introduction. That is why these two works will not be cited further in this book. But,
because of the historical new information appearing after the two articles were published
and because of the direct observation in the last year of several towns today on the territo-
ries of the Republic of Moldavia and Ukraine, this book is completed with new data and with
photographs and imagines realized «in situ». The option for a bilingual version is motivated
by the scarcity of the data concerning Romanian towns and their medieval existence in inter-
national urban history.
8. To the works already mentioned in notes 4 and 5, one should add other contributions: I. Cândea, «Brăila – origini
și evoluție până la jumătatea secolului al XVI», Brăila Museum, I, 1995, M. D. Matei, «Geneză și evoluție urbană în
Moldova și Țara Românească, până la mijlocul secolului al XVII-lea», Iași, 1997, V. Neamțu, «Istoria orașului medieval
Baia (Civitas Moldoviensis)», Iași, 1997, Al. Artimon, «Civilizația medievală urbană din secolele XIV–XVII (Bacău, Tg.
Trotuș, Adjud)», Bacău-Iași, 1998, Stela Cheptea, «Un oraș medieval – Hârlău», Iași, 2000 etc. A complete picture of the
works published on the subject till 2008 can be found in «Bibliografia istorică a orașelor din România», Ed. Academiei
Române, București, 2008.
9. T. O. Gheorghiu, «Literatura istorică asupra orașului Suceava între prolixitate și vid informațional», «Studii și Cercetări
de Istorie Veche și Arheologie», 1994, 1, passim.
17
GENERALITĂȚI PRIVIND RELAȚIA

ORAȘ – FORTIFICARE / FORTIFICAȚIE
Diversitatea soluțiilor structurale și morfologice întâlnite în cadrul urbanisticii medievale este

deja probată pe multiple căi, în ciuda unor certe elemente de unitate manifestate la nivelul
cel mai general. Observația este valabilă și pentru sistemele defensive urbane din diferitele
colțuri ale Europei medievale și cu atât mai adevărată pentru sud-estul continentului. Aici,
dinamica realităților istorice, se combină cu cele culturale și etnice, soluțiile adoptate repre-
zentând adaptări de finețe și modelări atente ale contextului influențat de lumea Mediteranei
și a Orientului.
Pentru Țările Române, acestei realități i se adaugă elemente de influență central-euro-
peană și chiar nord-slavă, rezultând rezolvări în care uzualul, obișnuitul, se combină adesea
cu ineditul. Trebuie făcută observația că diferitele maniere de apărare nu se manifestă decât
rar în cadrul aceleiași perioade de timp, ele fiind proprii uneia sau alteia dintre ele.
În acest punct al dezbaterii, se pune întrebarea ce este uzual și ce este particular în această
relație dintre oraș și funcția sa defensivă sau, altfel spus, ce este tipic și atipic din acest punct
de vedere. Pentru aceasta reluăm aici, pe scurt, concluziile lucrării evocate la început.
Urbanistica medievală europeană, fenomen prelungit în părțile răsăritene ale continen-
tului până la începutul secolului XIX și, pentru zonele incluse Imperiului Otoman, până la
sfârșitul secolului XIX, pune în evidență două modalități de răspuns la necesitățile defensive.
A. Primul reprezintă protejarea ariei urbane sau a unor părți din ea prin ziduri de incintă care
reprezintă elementul major de apărare. Acestora li se adaugă fortificații exterioare sau
tangente incintei urbane (castele, cetăți, forturi, mânăstiri etc.) sau interioare ei (reședințe
feudale, biserici fortificate etc.). Acest mod de apărare, care este îndeobște utilizat în Evul
Mediu occidental și central european, în spațiul mediteraneean, în nordul și estul Europei,
va fi prelungit (adoptând metode adaptate exigențelor militare ale momentului), până
către secolul XIX, când strategia și tehnica militară suferă modificări majore. În concluzie,
se poate susține cu numeroase argumente, că simpla înconjurare cu ziduri de protecție
și accesoriile lor a unei arii urbane, reprezintă maniera tipică sau uzuală de rezolvare a
problemelor defensive. Un număr imens de așezări urbane au utilizat-o, conferind ansam-
blului urban și evoluției sale un caracter specific.
B. Al doilea este mai subtil și reprezintă un răspuns nuanțat, adaptat mijloacelor materiale
și tehnice, realităților politice și militare locale, precum și celor comportamentale. În prin-
cipiu, lipsind zidul de incintă urban (din felurite motive), apărarea este materializată prin
disiparea în masa construită a necesităților defensive (densități speciale, neregularități
sau conformări specifice ale rețelei stradale și ale fronturilor construite, rețele subterane
de refugiu etc.) și prin adaptarea unora dintre arhitecturile interioare (majore sau minore)
la funcția defensivă. Rezultă un complex morfo-structural amenajat și construit în forme
caracteristice, în cadrul căruia fiecare componentă participă într-o manieră proprie la
18
GENERALITĂȚI PRIVIND RELAȚIA ORAȘ – FORTIFICARE / FORTIFICAȚIE
GENERAL VIEW CONCERNING THE RELATION TOWN – FORTIFICATION / FORTRESS
GENERAL VIEW
CONCERNING THE RELATION
TOWN – FORTIFICATION / FORTRESS
The diversity of urban medieval structures and morphologies of Romanian medieval towns
has been clearly illustrated in previous works, by means of a wide range of approach methods.
In spite of this diversity, certain characteristics of the defensive systems show, at the most gen-
eral level, undeniable signs of unity. This statement can be applied to any region of medieval
Europe, but is particularly true for the south-eastern part of the continent. Here the histori-
cal, cultural and ethnic dynamics necessitated a subtle adaptation to a complex context with
Mediterranean and Oriental influences.
In Romania, to the Mediterranean and Oriental, one can add Central European and even
northern Slavonic influences. Because of this, although it is known that very different defen-
sive systems seldom appear in the same area and at a certain historical moment, each system
being generally characteristic to a certain period, the defensive systems of Romania often
present original features.
At this point of the debate the question «what is customary and what is specific / uncom-
mon» in the relation of a town with its defensive function or, in other words, what is typical
and what atypical in this relation. That is why some of the conclusions from the formerly men-
tioned works will be reiterated.
European medieval town structure will have a extended life in Eastern Europe, surviv-
ing till the beginning of the 19th century and, for the territories included in the Ottoman
Empire, till the end of the 19th century. Two forms of response to defensive necessities can
be distinguished.
A. First of all there is the defence of the whole or of part of the urban area by means of a
walled precinct. Exterior or tangential fortifications (castles, fortresses, forts, monaster-
ies etc.) were eventually added to this major defence system. Interior fortified buildings
and ensembles (feudal residence, fortified churches etc.) completed the system. This way
to defend settlements in the Middle Ages appeared usually in Mediterranean, Occidental,
Central, Eastern and Northern European regions and continued to exist (with adjust-
ments due to the evolution of military techniques) till the 19th century, when war strate-
gies were radically changed. In conclusion one can find sufficient arguments to consider
the encircling of an urban area with defensive walls and a series of additional structures
as the typical and usual protection system. A tremendous number of towns and cities
have these defences, which conferred to urban ensembles a specific character.
B. Another defensive solution is more subtle and varied, being adapted to specific building
materials, financial means, technical possibilities, local political and military situations
and behavioral characteristics. In fact, in the absence of a walled precinct (due to varied
causes), defence systems are scattered in the built mass (special densities, irregularities
and special form of the street network or of the built fronts, underground passages etc.)
19
asigurarea defensivei. Un asemenea organism de tip «integrat» se sprijină deseori pe ele-

mente exterioare (forturi, cetăți, mănăstiri și schituri fortificate etc.) cu rol de semnalizare
sau control al traseelor eventualelor atacuri sau invazii. Acest tip de apărare este întâlnit
nu numai în zonele răsăritene ale Europei, ci și în restul spațiului european, în situații
în care, din diferite motive, nu se putea adopta prima manieră. Ea reprezintă alternativa
primei metode și poate fi considerată atipică sau particulară, atât timp cât prima domină
într-o manieră absolută peisajul urban medieval european. Mai mult, rezolvarea tipică,
uzuală, s-a conturat în relație directă cu mentalitățile, cutumele și legislația occidentală
medievală (în special din spațiul german, prelungit până către est până în Transilvania),
care condiționa finalmente atingerea statutului urban, extrem de important din toate
punctele de vedere, de ridicarea zidului de incintă.
Dat fiind aceste date preliminare, studiul încearcă să ofere repere specifice spațiului româ-
nesc, care, în privința relației dintre oraș și apărare, oscilează (poate mai mult decât alte zone
europene) între tipic și atipic. Se va vedea că această stare de lucruri va sfârși prin a defini,
pentru Evul Mediu românesc târziu, o clasă specifică de orașe, dificil de detectat în alte părți
ale continentului (10).
10. Răspunsuri detaliate și structurate, vezi în lucrarea amintită la început (T. O. Gheorghiu, «Cetățile
orașelor... – Fortified Towns»., passim.), dedicată în mod deosebit aspectelor atipice întâlnite în urbanistica
românească medievală.
20
GENERALITĂȚI PRIVIND RELAȚIA ORAȘ – FORTIFICARE / FORTIFICAȚIE
GENERAL VIEW CONCERNING THE RELATION TOWN – FORTIFICATION / FORTRESS
and the adaptation of certain buildings (major and minor architectural presences) to mili-
tary needs. The resulting ensembles take specific morphologic and structural built forms,
each and every component participating to the defensive system in its own way. Such an
integrated organic structure relies often on exterior forts, fortresses, fortified monasteries
or hermitages which have the role to control and signal the direction of possible attacks
and invasions. Such exterior auxiliary defences do not exist only in Eastern Europe. They
can be found also in the rest of the continent, when the erection of a walled precinct was
not appropriate for some reason. This second defensive system can be considered atypical,
as the walled precinct is absolutely dominant in medieval Europe. Moreover, the fortified
precinct was directly related in the occidental medieval mentalities, customs, laws and
rules with the acquirement of an urban status (especially in the German realm, which
stretched to the East till in Transylvania).
On the basis of these preliminary data, this study aims to find specific guidelines for Romanian
territories which oscillate, more than most European areas, between typical and atypical relation
between town and defensive systems. This situation will generate, in the late Romanian Middle
Ages, a specific type of towns difficult to find in other regions of Europe (10).
10. Detailed and well organized answers can be found in the book mentioned at the beginning («T. O. Gheorghiu,
Cetățile orașelor... – Fortified Towns…», passim.), dedicated especially to the atypical aspects to be found in Romanian
medieval urbanism.
21
CRONOLOGIE ȘI PROMOTORI ÎN
URBANISTICA MEDIEVALĂ DIN
SPAȚIUL ROMÂNESC
Pentru a înțelege și explica (evident, simplificat) această stare de lucruri, este necesară o
succintă cronologie a fenomenului.
În zona respectivă, urbanismul antic, de factură romano-bizantină este distrus complet
până la începutul secolului VII, lovitura de grație fiind dată de invaziiile slavo-avare din
primii ani ai secolului VII. Observația este valabilă pentru o îngustă fâșie de teren din nor-
dul Dunării corespunzătoare Câmpiei Dunării și pentru Dobrogea. Pentru restul spațiului
românesc ocupat de Roma Antică (provincia Dacia), acest fenomen este mai timpuriu, suc-
cedând, la scurt timp, retragerii Imperiului din aceaste locuri, din anii 271–272. Începând cu
secolul VII, pentru cca. trei secole, zona se va ruraliza, fiind traversată de toate populațiile
barbare care vizau sudul sau vestul continentului. Renașterea așezărilor compacte se va
petrece abia începând cu secolele IX–X, în același spațiu dobrogean interesant pentru
marile puteri care activau în zonă.
Conform cercetărilor de până în prezent, urbanismul românesc medieval parcurge trei
mari etape de istorie propriu-zisă și de conturare a unor modele. Ultimele au fost stabilite,
în special ca urmare a unor studii planimetric-morfologice recente:
1. Etapa prestatală (până în secolul XIV)
2. Etapa genezei, consolidării și centralizării statelor independente (secolele XIV–XVI)
3. Etapa dependenței față de Poarta Otomană (inclusiv domniile fanariote – secolele
XVI–XIX). (11)
Această cronologie are o corespondență directă cu cea istorică propriu-zisă.
Prima etapă – Pentru prima etapă, prestatală, cadrul istoric al zonei este complex și
dinamic, iar înțelegerea lui nu este posibilă decât la nivel subzonal: Dobrogea, Moldova,
Țara Românească.
Entitățile politice care au implicații în domeniul urbanisticii din acest interval de timp
sunt numeroase, influențând unele sau altele dintre teritoriile respective. Într-o relativă
ordine cronologică și zonificare, ele sunt:
–– Imperiul Bizantin (pentru sud-estul Basarabiei) între începutul secolului XI și nu mult
după 1261, anul tratatului de la Nymphaion (prin care Imperiul concedează bazinul
Mării Negre comerțului genovez), pentru nordul Dobrogei, controlul fiind și anterior
secolului XI;
11. T. O. Gheorghiu, op. cit., p.82. Etapizarea istorico – arheologică, vezi la M. D. Matei, «Priorități cu privire la o sinteză
asupra istoriei orașelor medievale din Moldova și Țara Românească», «Revista de Istorie», 1980, 3, passim, unde nu
este exprimat cu claritate rolul statului în întemeierea noii generații de orașe medievale și lipsește diferențierea
tipologică între etapele 2 și 3. Același autor, în «Civilizație urbană medievală românească. Contribuții (Suceava până
la mijlocul secolului al XVI-lea»), București, 1989, pag. 174–176, revine asupra primei probleme, acceptând un anumit
rol al domniei în accelerarea dezvoltării unor orașe. Similar, dar refuzând existența oricărei idei urbanistice la
începuturile orașelor românești extracarpatice, vezi în Stelea Cheptea, M. D. Matei, «On the Relation…» (op. cit.), pag.
226. Recent, în 2011, arătam că L. Rădvan («Orașele în Țările Române…») propune o nouă sinteză a istoriei orașelor din
spațiul românesc extracarpatic, fără să ofere o cronologie a întregului fenomen. Subliniază, însă, particularități ale
genezei și evoluției timpurii din cele două țări (pag. 161–167 și 335–356) și sfârșește prin a remarca diferențele dintre
organizarea urbană și relația cu domnia, anterioare și posterioare anului 1600 (pag. 599).
22
CRONOLOGIE ȘI PROMOTORI ÎN URBANISTICA MEDIEVALĂ DIN SPAȚIUL ROMÂNESC
CHRONOLOGY AND PROMOTERS OF MEDIEVAL URBAN STUDIES FROM ROMANIAN TERRITORIES
CHRONOLOGY AND PROMOTERS OF

MEDIEVAL URBAN STUDIES FROM
ROMANIAN TERRITORIES
For a better understanding of the phenomenon, a short and naturally very simplified chronology
of the urban history is opportune.
In the region to the south and east of the Carpathian Mountains, the ancient Greek, Roman
and Byzantine urban settlements had most of them completely disappeared by the beginning of
the 7th century. Slav and Avar invasions gave the last blow to the lingering cities which had sur-
vived until the 7th century on a narrow strip to the north of the Danube (in the Danube plain) and
on the Black Sea coast (the region of Dobruja). In most of the regions of today’s Romania having
been formerly occupied by the Romans (the Dacian Province), urban civilisation disappeared almost
immediately after the retreat of the Imperial Army, at the end of the third century (271–272 AD). For
about three hundred years, till the 10th century, the region gradually became rural, and was overrun
by most of the barbarians, heading for the Southern or the Western parts of the continent. Dense
populated centres began to revive in the 9th and 10th centuries in Dobruja, because the region was
an attraction for the regional powers.
Researchers claim that Romanian medieval urbanism has undergone three main stages. During
these stages certain urban models were developed. These models have been discussed particularly
as a result of recent morphological and town plan studies.
1. The pre-state stage (up to the 14th century)
2. The stage seeing the genesis, consolidation and centralisation of the independent Romanian
feudal states (14th to the 16th centuries)
3. The stage marked by the dependence on the Ottoman Empire (including the Fanariot ruling,
16th to the 19th centuries). (11)
First stage – During the first period, the pre-state stage, the historical context in the region
was extremely complex; hence, for its understanding, one has to study the situation at a sub-zone
level, separately for Dobruja, Moldavia and Wallachia.
The political entities influencing urban development at certain historical moments and in
certain geographical areas are, in chronological order:
–– the Byzantine Empire (for the south-eastern part of Bessarabia) between the beginning of
the 11th century and 1261 (the Nymphaion treaty, by which the Byzantine Empire grants naval
commerce on the Black Sea to Genoa); Byzantine control over the south of Dobruja appeared
even earlier than the 11th century;
11. T. O. Gheorghiu, op. cit., page 82; M. D. Matei in «Priorități cu privire la o sinteză asupra istoriei orașelor medievale din
Moldova și Țara Românească», «Revista de Istorie», 1980, 3, passim, proposes a succession of stages from a historic-
archaeological point of view; in this work the role of the state in the genesis of a new generation of medieval towns
is not clearly shown and the presentation of the typological differences in urban patterns between the second and
third stages is lacking. But the same author in «Civilizație medievală românească. Contribuții», pages 174–176, accepts
a certain role of the reign in accelerating the development of some towns. Stela Cheptea and M. D. Matei in «On
the Relation…» (op. cit.), page 226, do not accept the idea of any urban planning at the genesis of the Romanian
extra – Carpathian towns. Recently, in 2011, we showed that L. Rădvan («Orașele în Țările Române…») proposed a new
synthesis of the history of the towns in the Romanian extra – Carpatian region, without offering a chronology of the
phenomenon as a whole. However he underlines the particularities of the genesis and early evolution of towns in the
two principalities (pages 161–167 and 335–356) and observes differences concerning the urban organisation and in the
connection to the reign prior and after 1600 (page 599).
23
–– primul Imperiu (Țarat) Bulgar (pentru sudul Dobrogei și estul Munteniei), din secolul IX
până la începutul secolului XI;
–– statele slave din nordul spațiului românesc actual (pentru nordul Moldovei), până la inva-
zia tătară din 1241–1242;
–– Genova (pentru sud-estul Basarabiei și Dobrogea) de la 1261 până la sf. secolului XIV și
presupusă pentru zonele limitrofe Prutului și Nistrului (pentru Moldova) și Dunării infe-
rioare (pentru Țara Românească);
–– statul tătar Hoarda de Aur (pentru estul și sud-estul Basarabiei-între Prut și Nistru – și
parte din Dobrogea), de la mijlocul secolului XIII până în deceniul VII al secolului XIV;
–– al doilea Țarat Bulgar (pentru Muntenia) de la începutul secolului XIII până la fondarea
statului Țara Românească;
–– Regatul Maghiar (pentru vestul Moldovei și nordul Munteniei), începând cu secolul XIII
și până la fondarea și întărirea statelor feudale românești;
–– micile formațiuni politice din Dobrogea – jupânate etc. –, între secolul XI și sfârșitul seco-
lului XIV (momentul integrării în Țara Românească);
–– micile formațiuni politice locale – voievodate și cnezate – (pentru Moldova și Țara
Românească – Muntenia + Oltenia), între secolul XI și secolul XIV.
Așadar, ordonând această informație în funcție de cele trei zone amintite, se obține urmă-
torul tablou al entităților statale sau prestatale generatoare de așezări, care, până la apariția
statelor feudale românești, parcurg etape diferite de evoluție către urban:
Dobrogea: Imperiul Bizantin, Țaratul Bulgar, Hoarda de Aur, Genova și mici formațiuni locale.
Moldova: Statele slave nordice, Regatul Maghiar, Hoarda de Aur, Imperiul Bizantin, Genova
(ultimele două pentru Basarabia de sud-est) și mici formațiuni locale.
Țara Românească: Imperiul Bizantin, primul Țarat Bulgar, Genova (după anumite opinii),
al doilea Țarat Bulgar, Regatul Maghiar și mici formațiuni locale (12).
După cum se observă, cele trei spații sunt la rândul lor subîmpărțite în zone în care
influențele contemporane sunt diferite sau au o succesiune diferită. Există, apoi influențe sau
geneze de așezări combinate, situație în care, în același loc, acționează, concomitent, mai mulți
factori. În același timp, este evident că multitudinea de forțe politice și militare care au avut
contribuții la geneza și evoluția orașelor din zonă înseamnă implicit numeroase conflicte, care
au produs distrugeri și reconstrucții, astfel încât istoria timpurie a urbanisticii zonale devine
extrem de fragmentată. Această situație va reieși cu claritate din studiile de caz.
12. Această structurare ne aparține, dar rezultă din coroborarea unei ample informații conținută în câteva sinteze
istorice, între care amintim: V. Spinei, «Moldova în secolele XI–XIV», București, 1982, capitolul «Apariția vieții
urbane» – p. 218 și urm., V. Spinei, «La genèse des villes du sud-est de la Moldavie et les rapports commerciaux des
XIII–XIV e siècles», «Balkan Studies», 35, 2, Thessaloniki 1994, Șt. Olteanu, «Cercetări cu privire la geneza orașelor
medievale în Țara Românească», «Studii-revista de istorie», 1963, 6, C. C. Giurescu, «Târguri sau orașe și cetăți
moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea», București, 1967, Silvia Baraschi, «Izvoare scrise
privind așezările dobrogene de pe malul Dunării în secolele XI–XIV», «Revista de istorie», 1981, 2, «Genovezii la Marea
Neagră în secolele XIII–XIV», București, 1977, N. Constantinescu, «Mircea cel Bătrân», București, 1981, S. Iosipescu,
«Balica, Dobrotiță, Ioancu», București, 1985, L. L. Polevoi, P. P. Bârnia, «Srednevekovîie pamiatniki XIV–XVII v.v.»,
Kișinev, 1974, R. Theodorescu, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești (secolele X–XIV),
București, 1974, Gh. I. Brătianu, «Marea Neagră – de la origini până la cucerirea otomană», București, 1988, Mariana
Șlapac, «Arta urbanismului…» (op. cit.), M. D. Matei, «Geneză și evoluție...» (op. cit.).
24
–– the First Bulgarian Czardom (for southern Dobruja and eastern Wallachia) from the 9th to
the beginning of the 11th centuries;
–– the Slav states, having appeared to the north of today’s Romanian territories, influenced north-
ern Moldavia till the Tartar invasion of 1241–1242;
–– the Genoese influenced the south-eastern part of Bessarabia and Dobruja, from 1261 until the
end of the 14th century; it is assumed that their influence extended in Moldavia, to the area of
the Prut and Dniester Rivers, and in Wallachia, along the lower Danube valley;
–– the Tartar state, the Golden Horde (for the eastern and south-eastern parts of Bessarabia, between
the rivers Prut and Dniester and for part of Dobruja) till the 7th decade of the 14th century;
–– the second Bulgarian Czardom (for Wallachia) from the beginning of the 13th century till the
moment of the genesis of the state of Wallachia;
–– the Hungarian Kingdom (for the western Moldavia and the northern Wallachia), from the
13th century till the moment of the genesis of the Romanian medieval states;
–– small pre-state political organisations from Dobruja, between the 11th and the end of the 14th
centuries (when Dobruja became part of the new state of Wallachia);
–– «voivode»-ships and principalities, as small medieval pre-state political organisations in
Moldavia and Wallachia (regions of Muntenia and Oltenia) between the 11th and 14th centuries.
If one orders the existing information relative to the three already mentioned regions, one can
obtain an overall view of the pre-state and state organizations that generated human settle-
ments, which, in time, tended to reach an urban status, prior to the founding of the Romanian
feudal states:
In Dobruja: the Byzantine Empire, the Bulgarian Czardom, the Golden Horde, Genoa and small
local pre-state political organisations.
In Moldavia: the Nordic Slave states, the Hungarian Kingdom, the Golden Horde, the Byzantine
Empire, Genoa (the last two with reference to the south east of Bessarabia) and small local pre-
state political organisations.
In Wallachia: the Byzantine Empire, the first Bulgarian Czardom, Genoa (as some opinions
state), the second Bulgarian Czardom, the Hungarian Kingdom and small local pre-state political
organisations (12).
As one can see, the three geographical regions were sub-divided into areas in which, at a cer-
tain historical moment, the influences were different, or succeeded one another in a different order.
Combined influences also occurred, when several factors acted simultaneously. When several
12. This form of organization was proposed by us, but it resulted by corroborating the extended information existing in
several historical synthesises, among which one can mention: V. Spinei, «Moldova în secolele XI–XIV», București, 1982,
chapter «Apariția vieții urbane» – page 218 and following, V. Spinei, «La genèse des villes du sud-est de la Moldavie
et les rapports commerciaux des XIII–XIV e siècles», «Balkan Studies, 35, 2, Thessaloniki 1994, Șt. Olteanu, «Cercetări
cu privire la geneza orașelor medievale în Țara Românească», «Studii-revista de istorie», 1963, 6, C. C. Giurescu,
«Târguri sau orașe și cetăți moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea», București, 1967, Silvia
Baraschi, «Izvoare scrise privind așezările dobrogene de pe malul Dunării în secolele XI–XIV», «Revista de istorie», 1981,
2, «Genovezii la Marea Neagră în secolele XIII–XIV», București, 1977, N. Constantinescu, «Mircea cel Bătrân», București,
1981, S. Iosipescu, «Balica, Dobrotiță, Ioancu», București, 1985, L. L. Polevoi, P. P. Bârnia, «Srednevekovîie pamiatniki
XIV–XVII v.v.», Kișinev, 1974, R. Theodorescu, «Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești
(secolele X–XIV)», București, 1974, Gh. I. Brătianu, «Marea Neagră – de la origini până la cucerirea otomană», București,
1988, Mariana Șlapac, «Arta urbanismului…» (op. cit.), M. D. Matei, «Geneză și evoluție...» (op. cit.).
25
Pe de altă parte, conflictele au însemnat punerea la punct a unor sisteme diverse de apă-
rare zonale sau strict locale, integrate, în general, fenomenelor similare regionale: apărarea
prin valuri și șanțuri a unui areal urban (teritoriu de mare întindere), centuri de apărare sau
baraje de valuri și șanțuri, combinate cu palisade, ziduri de incintă din materiale durabile,
cetăți și castele apărând punctele strategice sau combinații dintre toate acestea.
Lista așezărilor generate sau traversând această etapă, numeroase atingând nivelul urban
atunci sau în etapa următoare, este destul de cuprinzătoare. Capidava, Garvăn (fosta Dinogetia),
Isaccea (fostul Noviodunum), Tulcea (fostul Aegyssus), Cernavoda (fostul Axiopolis), Hârșova
(fostul Carsium), Enisala, Constanța (fostul Tomis), Proslavița (localizată la Nufăru), Vicina
(localizată de către unii arheologi la Păcuiul lui Soare), aparțin Dobrogei. În spațiul viitorului
stat Moldova, de la Carpați la Nistru, sunt: Orheiul Vechi, Costești, Cetatea Albă, Chilia Veche
(aflată în Delta Dunării, deci aparținând mai degrabă Dobrogei), Baia, Siret, Suceava, Iași, Bârlad,
etc., iar în cel al viitorului stat Țara Românească (Muntenia și Oltenia) sunt: Turnu Severin,
Câmpulung, Curtea de Argeș, Târgoviște, eventual Buzău și Brăila etc.
Intenția noastră este de a selecta dintre toate așezările generate sau dezvoltate în acest
interval de timp, doar pe câteva dintre cele care își continuă existența ulterior, în cadrul sta-
telor românești, pentru a le putea urmări evoluția. Prin urmare, zonal, centrele alese sunt:
–– Dobrogea: Enisala
–– Moldova (inclusiv Basarabia): Cetatea Alba, Orheiul Vechi, Suceava
–– Țara Românească: Câmpulung
Exemplele acoperă aproape întregul spectru de factori generatori și tipologii defensive.
Etapa a doua – Etapa formării și consolidării celor două state medievale românești – Țara
Românească (incluzând temporar Dobrogea) și Moldova (între Carpați, Dunăre, Marea Neagră și
Nistru) reprezintă etapa generării rețelei urbane medievale românești propriu-zise. Principalul
promotor (unicul pentru mult timp) este domnia. Acțiunile politice ale autorităților creează
un sistem statal unitar și coerent, care conține structuri religioase, administrative, militare
și economice (13). Mare parte dintre acestea presupun existența unei rețele de orașe, în egală
măsură sedii ale forurilor laice și bisericești, aglomerări economice și de schimb, situate pe
drumuri comerciale importante. Se adaugă rolul militar, orașele însemnând, ca și în cazul celor-
lalte state medievale din zonă, noduri importante ale rețelei defensive, notabile concentrări
de elemente de apărare cu influență extinsă la scara întregului teritoriu. În această rețea sunt
integrate, treptat, așezările existente, inclusiv cele care atinseseră nivelul urban de dezvol-
tare, la ele adăugându-se și o nouă generație de așezări. Primele, sub imperiul importantelor
transformări contextuale, suferă mutații morfo-structurale deseori decisive, toate parcurgând
foarte rapid evoluții către statutul urban, pe care îl ating, în general, către sfârșitul secolului
13. T. O. Gheorghiu, «Fortified Towns…», pag. 88. Este locul să subliniem că Stelea Cheptea, oscilând între două poziții
relativ opuse în ceea ce privește rolul domniei în geneza unor orașe (vezi articolul publicat împreună cu M. D. Matei,
în «Historia Urbana» 2006, 2), în cartea sa «Un oraș medieval Hârlău…» (op.cit), face legătura «…între domnie și
programul de întemeiere al orașelor» în Moldova de început (pag. 24).
26
political and military forces had participated at the genesis and development of local towns, con-
flicts implicitly broke out, causing consecutive destruction and consecutive reconstruction. As a
consequence, the early history of the urbanisation in the area is extremely syncopated. This fact
will be seen clearly in the case studies.
Because of the frequent conflicts, varied defensive systems appeared, having a certain level of
local specificity, even if most of them can be integrated in more general regional types: The defence
of relatively extended urban areas by means of earth dikes and ditches, combined with palisades,
defence walls built of lasting and resistant materials, fortresses, citadels and castles placed at stra-
tegic points and a large range of combinations of all of these means.
The number of earlier settlements that did outlive the diverse aggressions (some developing
urban characteristics during the pre-state stage or shortly later) and of those having appeared
during the pre-state stage is fairly significant: Capidava, Garvăn (the former Dinogetia), Isaccea
(former Noviodunum), Tulcea (former Aegyssus) Cernavodă (former Axiopolis), Hârșova (former
Carsium), Enisala, Constața (former Tomis), Proslavița (located in Nufărul), Vicina (located by some
archaeologists at Păcuiul lui Soare) were part of Dobruja. The settlements located in the territory
of the future Moldavian state, between the Carpathian Mountains and the Dniester River, are:
Orheiul Vechi, Costești, Cetatea Albă, Chilia Veche (because Chilia is placed in the Danube Delta,
it can also be considered as belonging to Dobruja), Baia, Siret, Suceava, Iași, Bârlad etc.; on the ter-
ritory of the future Wallachia (the regions of Muntenia and Oltenia) one can cite: Turnu Severin,
Câmpulung, Curtea de Argeș, Târgoviște, possibly Buzău and Brăila etc.
Our intention is to select, from all the settlements appearing or developing in the pre-state
stage, only those continuing to exist later, in the frame of the Romanian medieval states, because,
for these, a more extensive study of their evolution is possible. The selected cases are:
–– In Dobruja: Enisala;
–– In Moldavia (including Bessarabia): Orheiul Vechi, Cetatea Albă, Suceava;
–– In Wallachia: Câmpulung.
The selected examples show a nearly complete range of genesis factors and defensive typologies.
The second stage – During the second period, the stage of the formation and consolidation of the
two Romanian medieval states of Wallachia (including, temporarily, Dobruja) and Moldavia (the
territory between the Carpathian Mountains, the Danube, the Black Sea and the Dniester River), a
network of Romanian medieval urban centres was generated. The main urbanisation promoter
(for some time the only promoter) was the «voivode» (prince). The authorities’ political actions
generated a global, unitary and coherent system. It contained religious, administrative, military,
legislative, economic and commercial structures (13). Many of these structures imply the existence
of an urban network. Towns were the headquarters of the lay and religious authorities, economic
13. T. O. Gheorghiu, «Fortified Towns…», pag. 88. Here one has to remark that Stela Cheptea hesitates between two
roughly opposed opinions concering the role of the principality in the genesis of towns (see the article published
with M. D. Matei, in «Historia Urbana» 2006, 2). In her book «Un oraş medieval Hârlău…»(op.cit), she links «… the
principality and the program for founding towns» in the early state of Moldavia (page 24).
27
XIV și începutul secolului XV. Fac excepție așezările care obținuseră deja acest statut, alese, în
general, pentru a ilustra studiile de caz ale capitolului anterior.
Noile orașe medievale (se pot numi «noi», în ciuda preexistenței unor nuclee locuite ante-
rioare, dar care nu atinseseră nivelul urban) ocupă situri deja consacrate la Suceava, Iași, Bacău,
Târgoviște, Pitești, posibil Buzău etc. (aici locuirile prestatale nefiind încă găsite arheologic), sau
noi situri la Botoșani, Hârlău, Piatra Neamț, Roman, Huși, Bârlad, Târgu Trotuș, Vaslui, Brăila,
Râmnicu Sărat, Giurgiu, Gherghița, București, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Târgșor, Orașul de Floci
etc. Dintre cele trecute în revistă, câteva fac dovada aplicării unor modele central-europene,
însoțitoare ale unei legislații urbane de tip german. Purtătorii de «informație urbanistică»
puteau fi domnia și grupurile coloniste, ambele interesate în organizarea și dezvoltarea rapidă
a spațiului urban și în asigurarea lui cu legislație atractivă (14).
Majoritatea orașelor parcurg un proces de fortificare, aceasta presupunând amenajarea
de șanțuri și palisade, aidoma altor orașe central-europene în fazele de început. Altele sunt
protejate indirect prin fortificații (cetăți, castele) exterioare sau adiacente orașelor, precum și
prin reședințe domnești interioare, deseori, ariei locuite. În general vorbind, modelele ilustrate
în această etapă de către majoritatea orașelor medievale românești sunt perfect integrabile
tipologiilor central-europene trecute în revistă (15). Doar istoria particulară a zonei a făcut ca
acest tip de dezvoltare să fie stopat și înlocuit cu un altul. Explicația trebuie pusă în relație cu
intrarea Țărilor Române în sfera de influență otomană.
Selectând orașele acoperind toate zonele și tipurile de fortificare, rezultă următoarele
studii de caz:
Moldova (inclusiv Basarabia): Orheiul Vechi, Cetatea Albă, Suceava, Roman, Soroca.
Țara Românească (inclusiv Dobrogea): Câmpulung, Enisala, Giurgiu.
14. T. O. Gheorghiu, «Fortified Towns…», pag. 89.

15. ibidem, pag. 90; idem, «Urbanizarea medievală românească extracarpatică – gest oficial major sau pură
întâmplare?», «Historia urbana», 2006, 2, pag. 233–239. Asupra acestei aserțiuni, ca și a anterioarei, istoricii sau
arheologii români, cu excepțiile deja remarcate, nu au un punct de vedere unitar și explicit.
28
conglomerates or trade centres located on important commercial routes. Towns also had impor-
tant military roles. Similarly to other medieval states of the region, they represented the main
knots of the defence systems. Being also notable concentrations of population, the influence of the
towns’ defence systems extended at the scale of entire areas. Existing settlements, having previ-
ously reached urban status, were gradually integrated in a network to which a new generation of
settlements was added. The first suffered important morphological and structural changes under
the pressure of context transformations. In a short time, by the end of the 14th and beginning of
the 15th centuries, most of the new settlements reached an urban level.
The new medieval towns (calling them new is legitimate, despite the pre-existence of resi-
dential nuclei that did not previously reach the urban level) occupied already consecrated sites at
Suceava, Iași, Bacău, Târgoviște, Pitești, possibly Buzău (no pre-state formations have been identi-
fied archeologically here) etc., or new sites, at Botoșani, Hârlău, Piatra Neamț, Roman, Huși, Bârlad,
Târgu Trotuș, Vaslui, Brăila, Râmnicu Sărtat, Giurgiu, Gherghița, București, Slatina, Râmnicu Vâlcea,
Târgșor, Orașul de Floci and so on. Some of these towns implemented Central-European models
and a German-type urban legislation. The colonist groups brought with them urban traditions
and were, as well as the authorities, interested in rapid urban development, ensured by an attrac-
tive legislation (14).
Most towns underwent a process of fortification with trenches and palisades, just like other
Central-European towns, in their early stages. Others were indirectly protected by exterior or adja-
cient fortifications (citadels, castles), but also by the existence, often inside the inhabited area, of
princely residences. Generally speaking, the models displayed in this stage by most Romanian
medieval towns can be easily included in the Central-European typologies (15). Only the peculiari-
ties of regional history, connected to the fall of the Romanian states under Ottoman influence,
caused the replacement of a Central European typology.
The selected towns, located in each of the regions, illustrate every type of fortification. The
already existing centres that did not suffer important modifications to their defensive system
were excluded. The case studies are:
In Moldavia (including Bessarabia): Orheiul Vechi, Cetatea Albă, Suceava, Roman, Soroca
In Wallahia (including Dobruja): Câmpulung, Enisala, Giurgiu.
14. T. O. Gheorghiu, «Fortified Towns…», page 89.

15. ibidem, page 90; idem, «Urbanizarea medievală românească extracarpatică – gest oficial major sau pură
întâmplare?», «Historia urbana», 2006, 2, pages 233–239. With regard to this statement, as for the former one,
Romanian historians and archaeologists do not have a unique and explicit point of view, with some already
mentioned exceptions.
29
30
Harta Țărilor Româneşti extracarpatice – sec. XIII–XVI

(prelucrare după «Atlas pentru Istoria României»,
ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 35 şi
L. Rădvan, «Oraşele din Ţările Române în Evul Mediu» –
op. cit., harta 2 şi harta 3)
Map representing the Romanian medieval states South
and East to the Carpathian Mountains (XIII–XVI centuries)
(adaptation from the «Book of Maps for the History or
Romanian», «Didactica și Pedagogica» Publishing House,
Bucharest, 1983, page 35 and L. Rădvan «The cities from
the Romanian Countries during Middle Ages», op. cit.,
map 2 and map 3) 4
31
STUDII DE CAZ
CASE STUDIES
Ne propunem în continuare să furnizăm câteva restituții (cele mai plauzibile, dat fiind stadiul
actual al cercetării și informării) referitoare la maniera de apărare utilizată în primele două
etape ale urbanizării medievale din spațiul românesc. Avem în vedere evoluția relației din-
tre oraș (așezare) și sistemul său defensiv, oscilând între procedee uzuale și inedite. Structura
fiecărui studiu de caz conține: descrierea sitului, suportul cartografic utilizat, datele istorice,
arheologice și descrierea complexului construit, toate grupate conform fazelor evoluției
orașului respectiv.
Studiile de caz reprezintă în mare parte o primă încercare de a pune de acord informația
istorică și arheologică cu cea cartografică. În acest sens, sunt mai multe impedimente:
–– penuria de informații istorice (incluzând actele oficiale, documentele comerciale sau eco-
nomice în general, arhive particulare, relatări de epocă etc.)
–– penuria de informație arheologică (anumite centre nu au beneficiat de nici o cercetare
sistematică concludentă pentru subiectul nostru, altele de o cercetare foarte redusă ca
obiective și întindere), cu atât mai puțin publicată (există o cantitate impresionantă de
informație «de sertar», inedită) (16)
–– penuria de informație cartografică veche (cele mai vechi planuri topografice ale unor
orașe din zonă datează de la începutul secolului XVIII, reprezentările anterioare fiind
fanteziste sau aproximative) și modernă (există numeroase dificultăți de a accede la
planurile actuale ale unor orașe din România, dar mai ales din Republica Moldova,
Ucraina și Rusia)
Aceste impedimente pot fi parțial depășite utilizând metode neconvenționale (asocieri tipolo-
gice, date contextuale, metode regresive etc.) operând cu toată informația «convențională» și
cu planuri actuale sau recente (17), suportul cartografic al acestor restituții fiind o combinație
de planuri istorice (publicate deja, sau nu) și planuri recente (dinaintea sistematizărilor din
perioada comunistă).
16. Primele semnale critice și găsirea motivaților acestei stări de lucruri, le găsim la Eugenia Greceanu («La structure
urbaine médiévale de la ville de Roman», «Revue Roumaine d’histoire», 1976, 1, p. 133–135, «Ansamblul medieval
Pitești», București, 1982 etc.), fiind urmate de cele menționate de T. O. Gheorghiu în numeroase comunicări
anterioare lui 1989, în cadrul sesiunilor Comisiei de Istorie a Orașelor din România de după 1990 și în articole
publicate în revistele de specialitate. Acest punct de vedere este împărtășit și de o serie de istorici și arheologi care
activează în acest mediu, printre care îi citez pe Nicolae Constantinescu, Victor Spinei, Gheorghe I. Cantacuzino,
Laurențiu Rădvan și Emil Lupu.
17. Eugenia Greceanu, op. cit., T. O. Gheorghiu, «Metodă de abordare și modele ale genezei unor orașe medievale
românești extracarpatice», «Arhitectura», 1988, 1, idem, «Arheologie și planimetrie – unele aspecte de istorie urbană
medievală românească extracarpatică», «Studii și cercetări de istorie veche și arheologie» («SCIVA»), 1990, 2, și
recent, pentru orașele moldovenești dintre Prut și Nistru, Mariana Șlapac, «Cetatea Albă. Studiu de arhitectură
medievală militară», Chișinău, 1998, idem, în «Historia Urbana», 1994, 2, 1995, 1–2, idem, «Arta urbanismului…» (op.
cit), Tamara Nesterov, «Situl Orheiul Vechi», Chișinău 2003 etc.
34
In what follows we propose to restore the probable form (one can only consider the probable
form, because of the insufficient research and information) of urban defence elements during
the first two stages of the Romanian Middle Ages. One will consider the relation between the
settlement and the defensive system, presenting alternatively typical and specific procedures.
For every situation, one will present: a description of the site, the cartographic information that
was used, the historical and archaeological data and the description of the urban texture. All
this information will be considered for the two successive evolutionary stages.
In many cases, these studies represent a first attempt to harmonise the historical and
archaeological information with the cartographic data and with the modern urban form. This
approach has encountered several difficulties, such as:
–– the insufficient written information (even if considering a whole range of official, economi-
cal and commercial documents, private archives, contemporary narratives etc.)
–– the insufficient archaeological information (some centres have not been the beneficiaries
of any systematic and convincing research for the subject presented here, and others were
studied only on relatively small areas); moreover, most of the information has remained
unpublished (some information was never even communicated). (16)
–– the insufficient cartographic information, both old (the oldest topographic town plans from
the regions date from the 18th century, the former representations being inexact and largely
due to fantasy), and modern (one has innumerable difficulties to get access to town plans in
Romania, and even more in the Republic of Moldavia, Ukraine and Russia).
One can overcome some of these difficulties by unconventional means (typological associations,
contextual data, regressive methods etc.) in addition to all the available «conventional» infor-
mation and to present or recent town plans (17). The cartographic support for the study is the
result of the combined historic city plans (already published or not yet published) and recent
plans (before the radical changes the communist era brought).
16. The first critical opinions concerning the causes of the stated situations can be found in the works of Eugenia
Greceanu («La structure urbaine médiévale de la ville de Roman», «Revue Roumaine d’histoire», 1976, 1, pages 133–135,
«Ansamblul medieval Pitești», București, 1982 etc.), followed by the statements of T. O. Gheorghiu in numerous works
communicated before 1989, in the Comission for the History of the Towns of Romania after 1990 and in papers
published in specialized periodicals. This point of view is shared by several historians and archaeologists working on
the subject, among which one can cite Nicolae Constantinescu, Victor Spinei, Gheorghe I. Cantacuzino, Laurențiu
Rădvan and Emil Lupu.
17. Eugenia Greceanu, op. cit., T. O. Gheorghiu, «Metodă de abordare și modele ale genezei unor orașe medievale
românești extracarpatice», «Arhitectura», 1988, 1, idem, «Arheologie și planimetrie-unele aspecte de istorie urbană
medievală românească extracarpatică», «Studii și cercetări de istorie veche și arheologie» («SCIVA»), 1990, 2, and
recently, concerning Moldavian towns between the Prut and Dniester Rivers, Mariana Șlapac, «Cetatea Albă. Studiu
de arhitectură medievală militară», Chișinău, 1998, idem, in «Historia Urbana», 1994, 2, 1995, 1–2, idem, «Arta
urbanismului…» (op. cit), Tamara Nesterov, «Situl Orheiul Vechi», Chișinău 2003 etc.
18. V. Drăguț, «Dicționar enciclopedic de artă medievală românească», București, 1976, page 162, in which the proposed
succession is: Byzantine Heracleea – Genoese fortress – Romanian fortress.
35
ENISALA
ENISALA
Enisala – plan de situație (prelucrare după I. T. Dragomir)

Enisala – general plan (processed after I. T. Dragomir) 7
Enisala – imagini ale cetăţii – foto anii ‘80

Enisala – photographs from the ’80s showing the
fortress / citadel6
ENISALA
(YENI-SALE, eventual PAMPULO,
BAMBOLA) – Dobrogea, acum în România
Această ruină, prezență spectaculoasă și singulară în spațiul dobrogean, a provocat

numeroase supoziții în privința momentului genezei și a constructorului. Dacă loca-
lizarea aici a cetății bizantine Heracleea (18) nu mai poate fi susținută, «Pampulo»
sau «Bambola», prezentă pe mai multe portulane italienești din prima jumătate a
sec. XIV (19), poate fi plasată aici. În orice caz, numele său (Yeni Sale – Enisala) este în legă-
tură cu succesiunea aici a unor așezări, începând cu: «Vicus Novus» (Satul Nou) roman,
numit «Novo Selo» de slavi, «Yeni Sale» de pecenegi și «Enisala» de turci. Arheologic,
această succesiune este documentată recent, fiind descoperite amplasamentele așezării
romane de secol IV–V (precedată de una hallstattiană și de una daco-romană de secol
I–II d. Hr) și ale așezării (așezărilor) medievale (20).
Situl are calități cu totul deosebite: pe malul lacului Razelm (în momentul constru-
irii cetății, lacul comunica cu Marea Neagră, reprezentând un «fiord» adânc), dominând
o zonă întinsă de la înălțimea masivului stâncos pe care este amplasată. În antichitatea
târzie, locul a fost ales și pentru concentrarea în zonă a drumurilor romane care legau
centre importante (Noviodonum, Troesmis, Aegyssus, Argamum, Histria-Tomis), dru-
muri rămase, în mare parte, active și în Evul Mediu. Satul actual este depărtat la cca. 2 Km
de cetate.
Planul-suport este rezultatul ridicărilor topografice necesare cercetărilor arheologice (21).
18. V. Drăguț, «Dicționar enciclopedic de artă medievală românească», București, 1976, pag. 162, care propune
succesiunea: Heracleea bizantină – cetate genoveză – cetate românească.
19. R. Șt. Ciobanu, «Cetatea Enisala», «Buletinul Monumentelor Istorice», 1971, 1, pag. 28.
20. Elena Lăzurcă, Gh. Mănucu-Adameșteanu, «Noi descoperiri arheologice la Enisala», jud. Tulcea, «Materiale și
Cercetări Arheologice – Tulcea», 1980, p. 146 și urm. și hartă a sitului.
21. I. T. Dragomir, «Descoperiri halstattiene în incinta cetății medievale Enisala», «Studii și Cercetări de Istorie Veche
și Arheologie», 1974, 1, pag. 131, 132, Elena Lăzurcă, Gh. Mănucu-Adameșteanu, op. cit., pag. 620, Raluca Iosipescu, S.
Iosipescu, «Ienisala (Enisala)», «Cronica cercetărilor arheologice, campania 1995», Brăila 1996, pag. 168.
38
ENISALA
ENISALA
ENISALA (YENI-SALE, and possibly PAMPULO, BAMBOLA) –

Dobruja, now part of Romania
This town, today only a ruin, is a spectacular and singular presence in the landscape of the
Dobruja region. There are many debates concerning when and by whom it was founded. The
assumption that it could be the location of the Byzantine fortress of Heracleea (18) is hard to
sustain nowadays. It is more probable to be «Pampulo» or «Bambola», present on several Italian
«portulane» from the first half of the 14th century (19). Anyway, the name of Yeni Sale (Enisala) is
related to the successive settlements on the location: the Roman Vicus Novus (the New Village)
was called «Novo Selo» by the Slavs, «Yeni Sale» by the Petchenegs, and «Enisala» by the Turks.
This sequence of names for successive settlements was recently documented archeologically,
after the discovery of the remains of a Roman 4th and 5th century town, built over the previous
Hallstattian and Dacian-Roman one, followed by Middle Age cities (20).
The site has outstanding characteristics. It is placed on the shore of the Razelm lake (when
the town was founded, the lake was linked to the Black Sea, being a kind of deep «fjord») and is
overlooking a large plain from a rocky height. In the late antique period, Roman roads, linking
important cities (Noviodonum, Troesmis, Aegyssus, Argamum, Histria – Tomis) met in this loca-
tion; most of these roads remained active during the Middle Ages. Today’s village is at about a
2 Km distance from the fortress.
The plan is the result of the topographic survey (mapping) realised for the archaeologi-
cal works (21).
19. R. Șt. Ciobanu, «Cetatea Enisala», «Buletinul Monumentelor Istorice», 1971, 1, page 28.
20. Elena Lăzurcă, Gh. Mănucu-Adameșteanu, «Noi descoperiri arheologice la Enisala», jud. Tulcea, «Materiale și Cercetări
Arheologice – Tulcea», 1980, page 146 and following and the map of the site.
21. I. T. Dragomir, «Descoperiri halstattiene în incinta cetății medievale Enisala», «Studii și Cercetări de Istorie Veche și
Arheologie», 1974, 1, pag. 131, 132, Elena Lăzurcă, Gh. Mănucu-Adameșteanu, op. cit., page 620, Raluca Iosipescu, S.
Iosipescu, «Ienisala (Enisala)», «Cronica cercetărilor arheologice, campania 1995», Brăila 1996, page 168.
22. R. Șt. Ciobanu, op. cit., page 22.
23. I. T. Dragomir, op. cit., page 131.
39
Enisala – plan restituţie etapa I: 1-cetatea, Schiță istorică

2 – aşezarea civilă, 3 – traseu de circulaţie presupus Prima menționare scrisă a cetății aparține cronicarului Sükrüllah, care relatează despre
Enisala – restitution plan, first stage: 1-citadel,
2 – civilian settlement, 3 – supposed road line 8 expediția otomană asupra Țării Românești, din 1416–1417, vizând, în mod prioritar, cele trei
cetăți mai puternice din spațiul respectiv: Isaccea («Sackgi»), «Yeni-Sale» și Giurgiu («Iörkövi»)
Enisala – plan restituţie etapa II-a: 1 – cetatea, (22). Cu acea ocazie, Dobrogea fiind cucerită de otomani, înceta istoria românească a cetății.
2 – fortificaţia aşezării Cercetarea arheologică, dedicată cetății Enisala încă din anii ’30 ai secolului XX (23), coboară
Enisala – restitution plan, second stage: 1-citadel, mult în timp momentul edificării acestei fortificații: «sec. XIII–XIV» sau «după mijlocul sec. XIII»,
2 – the town fortress 9
argumentele fiind datarea obiectelor din metal, sticlă, lut ars etc., găsite aici, reprezentând obiecte
casnice, podoabe și arme (24). Această datare este restrânsă la sec. XIV (perioada de funcționare
a cetății fiind corespunzătoare secolului XIV – începutul secolului XV) de cercetări arheologice
mai noi, dar localizate doar în câteva puncte (25) și susținută de o serie de argumente istorice și
tipologice, care sfârșesc prin a-i socoti pe genovezi inițiatorii construcției cetății (ca și a cetăților
de la Hârșova și Constanța), la sf. sec. XIII – înc. sec. XIV, utilizând probabil meșteri provenind
din Bizanț (26).
Dacă aria cercetată se extinde până la așezarea actuală Enisala (spre vest), informațiile arhe-
ologice introduc în discuție o serie de necropole, care, pentru perioada medievală, sunt datate
sf. sec. XIII – sec. XV (27). Ele flanchează satul actual, cea estică (din locul «Palanca») fiind relativ
apropiată de cetate.
Istoria așezării (așezărilor) de aici nu apare în documentele de până în secolul XV, fiindu-ne,
deci, complet necunoscută. Istoria cetății, în schimb, este lesne integrabilă istoriei complexe
22. R. Șt. Ciobanu, op. cit., pag. 22.

23. I. T. Dragomir, op. cit., pag. 131.
24. I. T. Dragomir, «Cetatea medievală de la Enisala. Unelte, arme și obiecte de podoabă», «Danubius»,
1972–1973, passim.
25. Raluca Iosipescu, S. Iosipescu, «Ienisala (Enisala)», «Cronica cercetărilor arheologice, campania 1994», Cluj-Napoca,
1995, pag. 64.
26. R. Șt. Ciobanu, op. cit., pag. 25–27.
27. Elena Lăzurcă, Gh. Mănucu-Adameșteanu, op. cit., pag. 146–155.
40
ENISALA
ENISALA
Short history Enisala – planul cetăţii

The first written mention of the fortress is due to the Turkish chronicler Sukrullah, who nar- Enisala – citadel plan 7
rates the 1416–1417 Ottoman expeditionary raid in Wallachia, mainly aiming the three most
powerful fortresses: Isaccea («Sackgi»), «Yeni-Sale» and Giurgiu («Iorkovi») (22). After this
expedition, Dobrodja was conquered by the Turks and the Romanian history of the fortress
of Enisala reaches its end.
The archaeological excavations, begun at Enisala already in the 1930’s (23), show that the
fortress was built in «the 13th and 14th centuries» or «after the middle of the 13th century». The
arguments are based on the dating of the objects found on the site (home objects, ornaments,
weapons etc.) made of metal, glass and baked clay (24). More recent researches date the objects
as originating only from the 14th century (this may mean the fortress existed from the 14th till
beginning of the 15th century). These last excavations, only performed in a small number of
locations (25), combined with historic and typology arguments, show that Italians from Genoa
were the initiators of the building activities at the end of the 13th – beginning of the 14th centu-
ries (as for the fortresses of Hârșova and Constanța). They probably employed master masons
from Byzantium (26).
If one extends the investigation area to the west, till today’s Enisala village, the archaeologi-
cal information includes data about several necropolises from the 13th to the 15th centuries (27).
These necropolises are placed both to the east and west of today’s village. The eastern necropolis,
placed in the location called «Palanca», is relatively near the fortress.
24. I. T. Dragomir, «Cetatea medievală de la Enisala. Unelte, arme și obiecte de podoabă», «Danubius», 1972–1973, passim.
25. I. Raluca Iosipescu, S. Iosipescu, «Ienisala (Enisala)», «Cronica cercetărilor arheologice, campania 1994», Cluj-Napoca,
1995, page 64.
26. R. Șt. Ciobanu, op. cit., page 25–27
27. Elena Lăzurcă, Gh. Mănucu-Adameșteanu, op. cit., page 146–155.
28. S. Iosipescu, «Balica...» pages 109–110, R. Șt. Ciobanu, op. cit., page 29.
41
Enisala – imagini ale cetăţii, foto 2010

Enisala – photographs from 2010 showing the
fortress / citadel6
a zonei. Ridicată după 1361 (anul tratatului de la Nymphaion) de către genovezi (în acel moment
nu exista în zonă o altă forță capabilă de o atare întreprindere constructivă), ea este în cen-
trul unor confruntări militare dintre genovezi și despotul Dobrotici (Dobrotiță) din deceniul
VII al secolului XIV (28). Urmează o serie de evenimente complicate și nu îndeajuns de bine
controlate istoriografic.
Unul dintre punctele de vedere cel mai avizat este prezentat în continuare: în 1388, părăsită
fiind de genovezi, este ocupată pentru prima oară de Imperiul Otoman. La scurt timp după acest
episod, Mircea cel Bătrân își extinde stăpânirea până la «Marea cea Mare», cetatea devenind unul
dintre punctele fortificate importante ale românilor din spațiul dobrogean. Mircea o stăpânește
până în 1393, când este ocupată din nou de turci, după care domnul muntean revine în zonă prin
1396. Din acel moment, Țara Românească controlează acest teritoriu și, implicit, cetatea, până în
1416–1417, când Dobrogea este cucerită pentru mult timp de Imperiul Otoman (29).
În privința succesiunii acestor evenimente, există mai multe puncte de vedere, asupra cărora
nu are sens să ne pronunțăm. Cert este faptul că, inițial genoveză, cetatea Enisala este succesiv
ocupată de turci și români (care, în acest interval de timp, conform variantei celei mai restrictive,
o stăpânesc cel puțin 20 de ani), pentru a deveni turcească în 1416–1417. Cetatea este părăsită
definitiv nu după mult timp, fie la începutul secolului XV, fie la sfârșitul secolului XV – începu-
tul secolului XVI, când deplasarea către nord a zonei de graniță otomană (prin ocuparea Cetății
Albe și Chiliei), coincide cu colmatarea canalului de legătură cu Marea Neagră a Razelmului și
transformarea lui în lac (30). Una dintre necropole continuă să funcționeze până la începutul
secolului XVII (31).
28. S. Iosipescu, «Balica...» pag. 109–110, R. Șt. Ciobanu, op. cit., pag. 29.
29. I. T.Dragomir, op. cit., pag. 31–32, care adoptă varianta tabloului acestor evenimente conform I. Barnea, Șt.
Ștefănescu, «Din istoria Dobrogei. Bizantini, români și bulgari la Dunărea de Jos», București, 1971, pag. 385.
30. Prima opinie este deja atribuită mai sus, a doua aparține lui R.Șt. Ciobanu, op. cit., pag. 27–30, care se bazează și pe
descoperirile monetare din cetate.
31. Gh. Mănucu-Adameșteanu, «Necropola medievală de la Enisala», jud. Tulcea, «Materiale și Cercetări Arheologice –
Tulcea», 1980, p. 619–625.
42
ENISALA
ENISALA
The history of the settlement is relatively unknown, because it was not mentioned in docu-
ments till the 15th century. But the fortress can be easily integrated into the complex history of
the region. Built after 1361 (the year of the Nymphaion treaty) by Genveses (at the time no other
entity had the means to undertake such a constructive effort), the fortress represents an impor-
tant element in the conflict occurring in the 7th decade of the 14th century between the Genovese
and the despot Dobrotici (Dobriță) (28). This conflict was followed by a complicated and insuf-
ficiently known sequence of events.
One of the most revered insightful points of view concerning the presented subject is as fol-
lows: Documents state that in 1388 the fortress was abandoned by the Genovese and was, for
the first time in its history, occupied by the Ottoman Empire. Shortly after that, the Romanian
voivode Mircea cel Bătrân (Mircea the Old) extends his dominion to the Black Sea coast («Marea
cea Mare»), the fortress becoming one of the most important strongholds of the Romanians
in Dobruja. Mircea maintained the region under his rule till 1393, when it fell under Ottoman
occupation, only to be conquered again by the voivode of Wallachia in 1396. It remained under
Romanian rule till 1415–1417, when Dobruja became, for a long time, part of the Ottoman Empire (29).
There are several opinions concerning the exact course of events, but it seems certain that
an initial Genoese fortress was successively occupied by Turks and Romanians (the last for at
least 20 years), only to be finally occupied by the Ottoman Empire in 1416–1417. The fortress was
abandoned shortly later, either at the beginning of the 15th century or at the end of the 15th –
beginning of the 16th centuries. The event occurred when the Ottoman frontier moved to the
north, after the occupation of «Cetatea Albă» (The White Fortress) and Chilia and at the time
29. I. T. Dragomir, op. cit., pages 31–32 addopts the general picture of events in the version of I. Barnea, Șt. Ștefănescu, «Din
istoria Dobrogei. Bizantini, români și bulgari la Dunărea de Jos», București, 1971, page 385
30. A first opinion was already presented beforehand; a second opinion is due to R.Șt. Ciobanu, op. cit., pages 27–30, also
based on the coins discovered in the fortress.
31. Gh. Mănucu-Adameșteanu, «Necropola medievală de la Enisala», jud. Tulcea, «Materiale și Cercetări Arheologice –
Tulcea», 1980, pages 619–625.
43
Enisala – imagini ale cetăţii, foto 2010

Enisala – photographs from 2010 showing the
fortress / citadel6
Coroborând toate aceste informații și punându-le în legătură cu topografia ansamblului

defensiv și arealului său, rezultă o evoluție în cel puțin două etape.
Etapa I este reprezentată de ridicarea cetății, în jumătatea a doua a secolului XIII, poate
către sfârșitul secolului, de către genovezi. Ea ocupă o poziție strategică, în imediata apropiere
a golfului (din acel moment) Razelm. Este firesc ca ea să apere o instalație portuară și, în afara
locuirii din cetate, o mică așezare dezvoltată către apă, pe o pantă relativ lină. În momentul
de față, acest complex este mult distanțat față de apă, dar este probabil (situație care trebuie
verificată arheologic) ca, în perioada secolelor XIII–XV, înaintea colmatării Razelmului, să fi
fost vecin cu apa.
În cazul în care relația cu apa nu s-a schimbat, complexul așezării avea, în această zonă,
două componente: una limitrofă portului și una de pe înălțime, din și de lângă cetate. Aceste
două variante trebuiesc verificate arheologic, același deziderat impunându-se și în legătură
cu amplasarea așezării (așezărilor) deservite de cele două necropole din secolele XIII–XV. Dacă
cea dinspre cetate aparține, probabil, ansamblului fortificat de lângă apă, cea din vestul satului
aparține, în mod cert, altei așezări, plauzibil să se fi aflat sub satul actual.
Etapa a II-a este de fortificare a zonei locuite de la est de cetate. Nu se știe cum se închide
această incintă către vest, către cetate, dar urme de locuințe descoperite în zona accesului în
cetate (32) conduc la concluzia că ea se prelungea până acolo. Conform informațiilor actuale,
nu pot fi făcute considerații cu privire la restul așezării, care, pe baza materialelor arheologice
găsite într-una din necropole, arătam anterior că durează până la începutul secolului XVII.
32. Raluca Iosipescu, S. Iosipescu, «Ienisala (Enisala)», «Cronica…, campania 1995», Brăila 1996, pag. 168, unde se spune
că au fost găsite «…fundații ale clădirilor din piața castelului…», piața castelului fiind interpretată de noi ca fiind
amplasată în zona accesului în castel.
44
ENISALA
ENISALA
when the canal linking Razelm to the Black Sea silted, the former gulf becoming a lake (30). One
of the necropolises continued to be used till the beginning of the 17th century (31).
Putting together all the available information and relating it to the topography of the area
where the defensive system is located, one can detect at least two evolution stages.
In the first stage the fortress was built by the Genovese in the second half or even at the
end of the 13th century. It had a strategic position, near the Razelm Lake (a lake now, but a sea
gulf at the time). The fortification defended a port, the dwellings located inside the walls and a
small settlement, placed on a slope, descending toward the water. Today there is a considerable
distance between the remains of the fortress and the shore, but one can reasonably presume
that, before the silting of the Razelm, the fortress was located near the water (this assumption
should be verified archaelogically).
If, on the other hand, the shore line did not change after the 13th century, one can imagine
a dual location: a fortification and an inhabited area placed near the harbour, and another on
the higher zone, with dwellings inside the precinct, and outside, in the proximity of the walls.
The two possibilities should be archaeologically verified.
These two hypotheses are to be verified through archeologic inquiry, the same course of
action being desirable with regards to the setting of the two necropolis dating from the 13th–15th
centuries. While the first is more likely to belong to the fortified ensemble bordering the river,
the latter, set in the west of the village most certainly belongs to another location, most likely
one that was located underneath today’s village.
32. Raluca Iosipescu, S. Iosipescu, «Ienisala (Enisala)», «Cronica…, campania 1995», Brăila 1996, page 168, where it is said
that one discovered «…foundations of the buildings from the castle square…»; we interpretated this statement as
45
Perioada în care se produce această fortificare suplimentară nu este precizată de cercetarea

arheologică, dar este normal să se fi petrecut ca urmare a unor confruntări, într-o perioadă
de stabilitate și continuitate în administrație, de către o forță capabilă de o asemenea între-
prindere. Dat fiind faptul că, la scurt timp după confruntările cu Dobrotici, genovezii părăsesc
cetatea, ei nu au avut răgazul necesar ridicării noului zid. Rămâne ipoteza ca acest gest să fi
fost făcut sub administrația lui Mircea cel Bătrân, ipoteză plauzibilă gândindu-ne la cei cca.
20 de ani petrecuți aici și la evenimentele cărora trebuia să-i facă față. Există și un argument
tipologic: turnurile triunghiulare – evident, relativ des utilizate în arhitectura militara est-
europeană, dar găsite, exact sub forma întâlnită la Enisala, în etapa atribuită lui Mircea cel
Bătrân de la Giurgiu (33).
Etapizarea propusă aici este logică în raport cu legile defensivei și cu majoritatea informațiilor
de care dispunem. Există, însă, o informație singulară (după cunoștința noastră), conform căreia,
incinta exterioară dinspre est, ar fi prima (34), situație în care întreaga etapizare se schimbă
fundamental și se nasc noi întrebări: Ce apăra această incintă? Cine a construit-o și când? De
ce a fost edificat castelul?
Dacă etapizarea propusă de noi este validată de viitoarele cercetări, această etapă are, ca și
precedenta, numeroase analogii în întreg spațiul sud-est european.
33. Dan Căpățână, «Cercetări arheologice la cetatea medievală de la Giurgiu», «Studii și Materiale de Muzeografie și
Istorie Militară», 1983, pag. 159–160 – vezi și studiul de caz Giurgiu.
34. Al. Rădulescu, C. Scorpan, R. Florescu, «Itinerarii arheologice dobrogene», București, 1976, pag. 48.
46
ENISALA
ENISALA
Enisala – fortificaţia aşezării, foto 2008

Enisala – town fortification, photo 2008 4
In the second stage, the inhabited area, to the east of the citadel, was also fortified. One does
not know how much the new fortification extended to the west, but the remains found in the
area of access to the citadel (32) suggest the existence of walls there. Little can be said about the
rest of the settlement; it survived, as previously stated, until the 17th century. The exact date of
this additional fortification is unknown, but it had to have occurred in troubled times as result
of military confrontations, by a stable administration having the means for such an enterprise.
It is known that, shortly after the conflict with Dobrotici, the Genoese abandoned the citadel
and probably didn’t have the respite to build the new wall. It could have been built by Mircea
cel Bătrân (Mircea the Old), and the difficult circumstances of the two decades the Wallachia
prince spent here, justify this hypothesis. One can also consider typological arguments: the tri-
angular shaped form of the towers, evidently fairly often used in East European military archi-
tecture, but also to be found in Giurgiu and dated from the time of Mircea cel Bătrăn, have the
exact characteristics of Enisala (33).
The succession of two stages in the defensive building activities proposed here is a logical
result of the existing information. But there is also information (as we know, a single statement)
by which the exterior eastern fortification would have been the first to have been erected (34).
This hypothesis generates a whole range of questions: What did the fortification defend? Who
built it? Why was the citadel built?
If the first proposed hypothesis is proved, the two successive development stages both have
clear analogies with fortifications in the entire South Eastern Europe.
placing the castle square in the area of access to the castle.

33. Dan Căpățână, «Cercetări arheologice la cetatea medievală de la Giurgiu», «Studii și Materiale de Muzeografie și Istorie
Militară», 1983, pages 159–160 – see also the case study for Giurgiu.
34. Al. Rădulescu, C. Scorpan, R. Florescu, «Itinerarii arheologice dobrogene», București, 1976, page 48.
35. Mariana Șlapac, «Cetatea Albă – studiu...», pages 25–28.
47
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă – reconstituirea citadelei –

imagine frontală (după I. A. Ivanenko)
The White Fortress – restitution of the citadel –
front view (according to I. A. Ivanenko) 8
Cetatea Albă – imagine generală a laturii de est,

foto 2012
The White Fortress) – general view of the east side,
photo 2012 6
CETATEA ALBĂ
Maurocastro, Asprokastron, Moncastro,
Montecastro, Malvocastro, Belgorod
Dnestrovski, Akkerman, acum în Ucraina
Este una dintre cele mai vechi așezări urbane ale răsăritului european, aici succedându-se
două etape antice (greacă și romană) și numeroase etape medievale și moderne.
Orașul medieval suprapune în parte orașul antic Tyras, care, debutând în jumătatea a II-a
a sec. VII î. Hr., ca emporiu al Miletului, a parcurs o importantă etapă romană. Urmele orașului
antic, parțial acoperite de ape, au fost descoperite în zona de est a ariei fortificate medievale
(35). O distrugere substanțială (incendiu generalizat), a suferit-o în secolul IV d. Hr., (36) după
care existența sa ca centru urban este suspendată timp de peste 900 de ani.
Denumirile contradictorii sub care este cunoscută în documente (în traducere românească
«Cetatea Albă» și «Cetatea Neagră») au generat o bogată literatură istorică care a încercat să
le socotească referindu-se fie la aceeași așezare și cetate, fie la ansambluri distincte. Într-una
dintre variantele plauzibile ale disocierii lor, Cetatea Albă de pe malul sudic este dublată de
Cetatea Neagră pe cel nordic. În altă variantă, Cetatea Neagră ar fi în punctul «Czarne», ampla-
sat de către G. Le Vasseur de Beauplan în 1650, pe malul nordic al Nistrului, la câțiva zeci de
km nord-vest de Cetatea Albă. Punctul, sub forma «Csarne ruinée» apare și pe harta din 1628
a lui I.M. Probst și în numeroase hărți poloneze până către 1800 (37). Concluzia la care ajung
ultimii doi autori care s-au exprimat în legătură cu acest subiect este similară: există două
așezări fortificate, cea «Neagră» de pe malul opus al Nistrului dispărând cândva, din motive
necunoscute, dar menținându-se un timp în relatări sau documente. Este motivul pentru
care noi ne rezumăm la a lua în considerare doar acele evenimente sau realități referitoare
la actuala Cetate Albă.
35. Mariana Șlapac, «Cetatea Albă – studiu...», pag. 25–28.

36. Mariana Șlapac, «Evoluția centrului urban al orașului antic Tyras (aspecte urbanistice și arhitecturale)», «Analele
Brăilei», 1993, pag. 441, Karîșnikov P., Kleiman I., «Drevnîi gorod Tyra», Kiev, 1985, pag. 135.
37. Mariana Șlapac, «Cetatea Albă – studiu…» pag. 15–19 și idem, «Cetăți medievale din Moldova», Ed. Arc, 2004,
pag. 50–52 (în ambele, cu reproducerea hărților respective). Autoarea, fiind aproape sigură că există două așezări
distincte, în «Arta urbanismului…», pag. 18 și 41 și urm., reține doar denumirile Akkerman, Belgorod, Moncastro
și Mocastro. Ultimele două ar deriva din «cetatea de pe înălțime» sau «singura cetate» (cf. idem, «Cetatea Albă –
studiu…», pag. 16). O analiză mărind numărul documentelor cercetate, cu concluzii similare, vezi la L. Rădvan,
«Orașele din Țarile Române…» pag. 496–502.
50
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă – imagini generale ale laturii de nord – spre

Limanul Nistrului, foto 2012
The White Fortress – general view of the north side
towards the Dniester banks, photo 2012 4
THE WHITE FORTRESS Maurocastro, Asprokastron, Moncastro,

Montecastro, Malvocastro, Belgorod
Dnestrovski, Akkerman, now in Ukraine
The White Fortress is one of the oldest urban settlements in Eastern Europe. The ancient Greek
and Roman town developed undergoing several successive medieval and modern stages.
The medieval town partly overlaps the ancient Greek town of Tyras, founded in the second half
of the 7th century BC as the emporium of Millet, which also underwent a significant Roman stage.
The vestiges of the ancient town, partially covered by water, were discovered in the eastern part
of the medieval fortified area (35). A substantial destruction by fire occurred in the 4th century AD
(36). After this event, the town ceased to be an urban centre for more than 900 years.
The conflicting names given in documents (translated in Romanian as «Cetatea Albă» – White
Fortress and «Cetatea Neagră» – Black Fortress) generated a rich range of interpretations in his-
torical works, which considered either the existence of a single entity – settlement and fortress – or
the existence of two different entities. In one of the plausible alternatives considering two entities,
the White Fortress would have been on the Southern bank of the river and the Black Fortress on
the Northern bank. In onother version the Black Fortress is believed by G. Le Vasseur de Beauplan
in 1650 to be placed in the spot called «Czarne», at several tens of kilometres North-West from the
White Fortress. The spot, called «Csarne ruinée», also appears on a map drawn in 1628 by I.M. Probst
and in numerous Polish maps till about 1800 (37). The conclusions of the last two authors treating
this subject are similar: There were two fortified settlements, the Black fortress, placed on the other
bank of the Dniester River having disappeared at a certain moment in unknown circumstances,
even if continuing to appear for some time in reports and documents. For this reason we only take
into account events and situations with reference to the White Fortress.
36. Mariana Șlapac, «Evoluția centrului urban al orașului antic Tyras (aspecte urbanistice și arhitecturale)», «Analele
Brăilei», 1993, page 441, Karîșnikov P., Kleiman I., «Drevnîi gorod Tyra», Kiev, 1985, page 135.
37. Mariana Șlapac, «Cetatea Albă – studio...» pages 15–19 and idem, «Cetăți medievale din Moldova», Ed. Arc, 2004,
pages 50–52 (in both works there are reproductions of the respective maps). The authoress, being fairly sure that two
distinct settlements existed, retains solely the denominations of Akkerman, Belgorod, Moncastro și Mocastro in «Arta
urbanismului…», pages 18, 41 and following. The last two names probably derive from the translation of the syntagm
«the fortress on the hill» or «the only fortress» (cf. idem, «Cetatea Albă – studiu …», page 16). An additional anlysis
with similar conclusions, thus increasing the number of researched documents is due to L. Rădvan, «Orașele din Țarile
Române…» pages 496–502.
51
Harta lui G. Le Vasseur de Beauplan (1650) – apare cu

claritate raportul dintre Cetatea Albă («Biellogorod»)
şi Cetatea Neagră («Czarne H.») (publicată de
Mariana Şlapac)
The map of G. Le Vasseur de Beauplan (1650) – the relation
between the White Fortress («Biellogorod») and the
Black Fortress («Czarne H.») appears clearly (published by
Mariana Şlapac) 6
Localizare
Situl ocupat este pe un promontoriu stâncos al limanului Nistrului. Forma și caracteristicile
sitului, facilitând defensiva, au fost hotărâtoare pentru alegerea lui, el având caracteristici
extrem de asemănătoare cu Constantinopolul, Smederevo din Serbia medievală și unele orașe
rusești timpurii (Pskov, Moskva etc.).
Planul suport
Restituția are drept reper următoarele surse cartografice: «Planul din 1770», «Prospectul per-
spectiv din 1770», «Planul din 1774», «Planul din 1789», două detalii cu cetatea de la sf. sec. XVIII
(38) și planul-releveu al cetății din perioada interbelică (39). Ele surprind orașul în timpul con-
flictelor ruso-turce, conținând numeroase elemente structurale medievale și înaintea siste-
matizării urbanistice rusești de la sf. sec. XVIII-înc. sec. XIX. Aceste ridicări topografice sunt
coroborate cu relevee actuale și cu planurile cercetărilor arheologice.
Schiță istorică – Evul Mediu
Prima etapă
Literatura istorică românească și străină se ocupă mult de debutul documentar al orașului
medieval Cetatea Albă. Față de aserțiunile, care luau în discuție un text teologic bizantin datat
în intervalul 940–965, care amintea de un «Maurocastron» (40), sau care considerau că prima
atestare documentară sigură este cea din 8 mai 1290, sub forma «Malvocastri»(41), reținem
ca referindu-se sigur la Cetatea Albă documentele din timpul lui Andronic al II-lea Paleologul
38. Mariana Șlapac, «Cetatea Albă – studiu...», pag. 52, 55, 58, 112.
39. T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare din România», București, 1985, pag. 141.
40. C. C. Giurescu, op. cit., pag. 200, care preia informația de la N. Iorga, «Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe»,
București, 1899, pag. 26–27.
41. V. Spinei, «Comerțul și geneza orașelor din sud-estul Moldovei (secolele XIII–XIV)», «Analele Brăilei», 1993, pag.
186–187 și idem, «La genèse des villes…», p. 216–218.
52
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Harta militară din 1910 – zona Cetăţii Albe;

1 – Cetatea Albă
Military map from 1910 – the area of the White Fortress;
1 – The White Fortress 4
Location
The characteristics of the site – a rocky promontory along the banks of the Dniester River, with
a shape favourable to defence requirements – were decisive in the choice of a location for a
town. The site is very similar to that of Constantinople, Smederevo – in medieval Serbia – and
of some early Russian cities.
The support plan
The reference points for the reconstitution are the following cartographic sources: «The 1770 Plan»,
«The Perspective Prospect of 1770», «The 1774 Plan», «The 1779 Plan», two details of the fortress
at the end of the 18th century (38) and the land-surveying plan of the fortress in the inter-war
period (39). These documents show the town during the Russian-Turkish conflicts and contain
many medieval structural elements dating from before the Russian urban systematisation of
the late 18th century and early 19th century. These topographical surveys are corroborated with
current surveys and archaeological research plans.
Historical Outline – Middle Age

First stage
Romanian and foreign historical literature extensively deals with the documentary debut of
the medieval town of the White Fortress. There are statements considering a first documentary
attestation of the White Fortress a theological text from between 940 and 965, mentioning a
certain «Maurocastron» (40); others consider as certain the mention of «Malvocastri» (41) on
38. Mariana Șlapac, «Cetatea Albă – studiu...», pages 52, 55, 58, 112.
39. T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare din România», București, 1985, page 141.
40. C. C. Giurescu, op. cit., pag. 200, takes the information from N. Iorga, «Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe»,
București, 1899, pages 26–27.
41. V. Spinei, «Comerțul și geneza orașelor din sud-estul Moldovei (secolele XIII–XIV)», «Analele Brăilei», 1993, pages 186–187
and idem, «La genèse des villes…», pages 216–218.
53
Cetatea Albă – imagini generale ale laturii de nord – spre

Limanul Nistrului, foto 2012
The White Fortress – general view of the north side
towards the Dniester banks, photo 2012 6
(1282–1328) amintind de un episcop rezidând în «Asprokastron» (42). Această serie de mențiuni

care atestă și sosirea genovezilor la gurile Nistrului (cca. 1290, după ce în 1266 sunt atestați la
Caffa și în 1274 la Soldaia) (43), este urmată de numeroase alte prezențe în documente, hărți,
registre comerciale etc. Se mai amintește de o serie de portulane italiene din sec. XIII, care îl
figurează, dar fără o datare exactă (44).
Coroborând această informație cu rezultatele cercetărilor arheologice, rezultă o geneză
cel puțin pe la mijlocul secolului XIII, iar în legătură cu originile sale medievale (mai ales ale
fortificației) sunt mai multe ipoteze: bizantină, genoveză, românească (moldovenească), tur-
cească (45). Dat fiind apropierea cronologică dintre tratatul de la Nymphaion (1261) și momen-
tul primei atestări documentare, este plauzibil ca genovezii să fi fost cei care au activat rapid
acest port și să fi realizat primele fortificații, în vârful peninsulei. În ultima parte a secolului
XIII și prima jumătate a secolului XIV, Cetatea Albă devine suficient de importantă pentru a
fi râvnită de numeroase forțe politice și militare din jur. Începând cu mijlocul secolului XIII
intră, parțial și temporar, în sfera de influență a Hoardei de Aur, aceasta securizând zona nor-
dului Mării Negre și facilitând, implicit, comerțul genovez. În intervalul 1300–1322 este sub
controlul țarului bulgar de la Trnovo. «Demetrius, princeps tartarorum», amintit în 1368 într-
un document emis de Ludovic cel Mare al Ungariei, este plauzibil să-și fi avut reședința tot la
Cetatea Albă (46). Influențe exercită și biserica creștină constantinopolitană, care, în timpul
lui Andronic al II-lea Paleologul am văzut că înființează aici o episcopie, precum și biserica
catolică, reprezentată în zonă de ordinul franciscan, amintit aici în intervalul de după 1314 (47).
În secolul XIV Cetatea Albă este un oraș conturat, cu instituții solide, cu o populație
diversă (italieni-în special genovezi, români, armeni, greci, tătari, ruși, evrei etc.) și loc al unor
42. L. Rădvan, «Orașele din Țarile Române…» pag. 500.

43. Ibidem, pag. 498–499.
44. C. Giurescu, op. cit., pag. 201, Mariana Șlapac, «Cetatea Albă…», pag. 161.
45. O recentă grupare a acestor ipoteze, vezi la Mariana Șlapac, op. cit., pag. 37–43.
46. C. Giurescu, op. cit., pag. 202; pentru rezidența aceluiași principe, de data aceasta la Orheiul Vechi, vezi mai jos
studiul de caz Orheiul Vechi și nota 83.
47. ibidem, pag. 201.
54
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă – zona ruinelor antice de pe latura de

nord-est – foto 2012
The White Fortress – the area of the antique ruins on the
north side – photo 2012 4
the 8th May 1290; we consider as certainly referring to the White Fortress the documents from
the time of Andronic the second Paleolog (1282–1328), speaking about a bishop in having his
residence in «Asprokastron» (42). These documents also attest the arrival of the Genoese at the
mouth of the Dniester River (about 1290, after the mention of their presence in 1266 in Caffa
and in 1274 in Soldaia) (43). The presence of the Genoese appears in documents, maps, commer-
cial registers etc. Another documentary source, the 13th century Italian portolanos which is not
exactly dated, only mentions the existence of the town (44).
Corroborating the information from documents with the results of archaeological researches,
one can date the genesis of the medieval town to the middle of the13th century. As to its origins
(especially when speaking about the fortification), there are several hypotheses (Byzantine,
Genoese, Romanian – Moldavian, Turkish (45). Given the chronological closeness between the
Nymphaion treaty (1261) and the moment of the first documentary attestation of the town, it is
very plausible that it was the Genoese which used this harbour, and built the first fortifications,
on the far end of the peninsula. In the second half of the 13th and in the first half of the 14th cen-
tury, the White Fortress became important enough for the neighbouring military and political
forces to desire it. In the middle of the 13th century, the town fell temporarily under the influence
of the Golden Horde. This assured the security of the territory at the North of the Black Sea and,
implicitly, the security of the Genoese commerce. Between 1300 and 1322 the fortress fell under
the control of the Bulgarian czar of Trnovo. «Demetrius, princeps tartarorum» mentioned in a
document issued by Ludovic the Great of Hungary in 1368, is likely to have had his residence in
the White Fortress (46). The Christian Church of Constantinople established its influence on the
White Fortress by setting up a bishopric during Andronic the second Paleolog’s reign, as previously
42. L. Rădvan, «Orașele din Țarile Române…» page 500.

43. Ibidem, pages 498–499.
44. C. Giurescu, op. cit., page 201, Mariana Șlapac, «Cetatea Albă…», page 161.
45. One can find a recent presentation of these hypothesises in Mariana Șlapac, op. cit., pages 37–43.
46. C. Giurescu, op. cit., page 202; for data about the residence of the same prince in Orheiul Vechi see later in the work the
case study Orheiul Vechi and note 83.
55
«Planul oraşului Akkerman (Cetatea Albă) din 1770»

(publicat de Mariana Şlapac)
«Plan of the town of Akkerman (White Fortress) from
1770» (published by Mariana Şlapac) 6
întâmplări care probează viața tumultuasă sau cosmopolită (48). Cu toate acestea, interpre-
tarea documentelor de până în jumătatea a II-a a sec. XIV atestă poziția secundară a Cetății
Albe în raport cu vecina ei – Cetatea Neagră. Abia după apariția în zonă a Moldovei, realitățile
zonale par a se modifica, iar aceasta este plauzibil să se datoreze întăririi variantei prin Moldova
a «Drumului Tătărăsc» și prezenței în zona limanului Nistrului a Lituaniei după 1363. Către
sfârșitul secolului XIV schimbările de situație în teritoriul respectiv se înmulțesc. Lituania este
îndepărtată din zonă (se va vedea că nu definitiv) în intervalul 1377–1378 sau 1390; Hoarda de
Aur își încetează dominația cel mai târziu prin 1387–1390 și Moldova este cea care începe să
controleze întreg teritoriul de la vest de Nistru până la Mare (în 1392 Roman I se intitulează
domn «de la Plonini până la Mare») (49). Sunt circumstanțe care trebuiesc introduse în eva-
luarea influențelor exercitate și a stadiului organizării așezării.
Arheologic, sunt descoperite urme materiale de factură urbană din sec. XIII (50), iar la est
de fortificație, este cercetată fragmentar o arie locuită din prima jumătate a secolului XIV (51)
toate acestea dovedind dezvoltare, structurare urbană, activitate constructivă și relații multiple
în teritorii îndepărtate. Pentru a oferi un tablou cât mai complet asupra realităților complexe
existente în acest oraș, trebuie precizat că materialele arheologice de secol XIII–XV descope-
rite aici sunt de tip oriental (datorate Hoardei de Aur), combinate cu cele de factură bizantină
«provincială», caracter mult mai pregnant decât în alte centre din Crimeea, influențate într-
o măsură superioară de cultura italiană. Continuând argumentația, se observă că la Cetatea
Albă, Genova nu a avut administrația proprie întâlnită în alte emporii din zonă (aici rolul
era deținut de un demnitar tătar-«iparh»), dar a controlat indubitabil comerțul orașului (52).
48. ibidem, pag. 202;

49. L. Rădvan, «Orașele…», pag. 500–501 (bazat pe opinia lui Gh. Brătianu), unde se reordonează informaţiile istorice din
acest interval de timp, cu comentarii aduse la zi.
50. V. Spinei, «Moldova...» pag. 224, Mariana Șlapac, «Arta urbanismului…», pag. 41–42, 66.
51. Mariana Șlapac, «Cetatea Albă…», pag 46. Vezi și A. A. Kravcenko, «Proizvodstevennîie komplexî Belgorod XIII–XIV»,
«Anticinîi Tira i srednevekovîi Belgorod», Kiev, 1979, pag. 115 și urm.
52. V. Spinei, «Comerțul…», pag. 188–191, idem, «La genèse des villes…», pag. 220–222; cu toate acestea, L. Rădvan
(op. cit., pag. 503) reiterează opinia lui Hașdeu care considera că în privilegiul dat în 1409 de Alexandru cel Bun
genovezilor, apare la Cetatea Albă un consul și opinia lui Iorga, bazată iarăși pe documente, vorbind despre
existența funcției de rector.
56
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
«Prospectul – perspectiv al oaşului Akkerman (Cetatea

Albă) din 1770» (publicat de Mariana Şlapac)
«Perspective plan of the town of Akkerman (White
Fortress) from 1770» (published by Mariana Șlapac) 4
stated. The Catholic Church, represented by the Franciscan Order mentioned as existing in the
region after 1314 (47).
In the 14th century, the White Fortress was a well-organised town, with strong institutions
and an ethnically varied population (Italian, especially Genoese, Romanian, Armenian, Greek,
Tartar, Russian, Jewish etc.). It is also the scene of many occurrences, testimony of a tumultuous
and cosmopolitan life (48). The interpretation of documents dated previous to the middle of the
14th century attest the secondary position of the White Fortress when compared with its neigh-
bour, the Black Fortress. Only after the appearance of the Moldavian state, this relative position
changes, probably due to the strengthening of the Moldavian route of the «Tartarian Road» and
to the presence of Lithuania on the shores of the Dniester River after 1363. At the end of the 14th
century, the political changes become more frequent. The Lithuanian border moves away from
the Dniester River (not definitively, as one will see) between 1377–1378 or 1390; the Golden Horde
domination ceased about 1387–1390 and Moldavia begins to control the territories to the west
of the Dniester River till the Black Sea shores (in 1392 Roman the first calls himself master «from
Plonini to the Sea») (49). Such circumstances have to be considered in the evaluation of the dif-
ferent influences in the stages of organisation of the settlement.
In terms of archaeology, material urban vestiges were discovered as early as the 13th century
(50). East of the fortification, outside the precinct, an inhabited area from the first half of the 14th
century (51) was the subject of fragmentary researches. All the archaeological finds show a develop-
ing town, with urban structuring, constructive activities and multiple links in far-off territories. To
complete the representation of the complex life in the town, one must specify that the archaeological
47. ibidem, page 201.

49. L. Rădvan, «Orașele…», pages 500–501 (based on the opinion of Gh. Brătianu) again sets in order the historical
informations arising from contemporary documents, with up to date coments.
50. V. Spinei, «Moldova...» page 224, Mariana Șlapac, «Arta urbanismului…», pages 41–42, 66.
51. Mariana Șlapac, «Cetatea Albă…», page 46. See also A. A. Kravcenko, «Proizvodstevennîie komplexî Belgorod XIII–XIV»,
«Anticinîi Tira i srednevekovîi Belgorod», Kiev, 1979, pages 115 and following.
57
Cetatea Albă – zona ruinelor antice de pe latura de

nord‑est, foto 2012
The White Fortress – the area of the antique ruins on the
north side, photo 2012 6
Luând în considerare această realitate, Moldova, care ocupă zona în anii 1377–1378 (53) sau,
mai larg, între 1368 și 1390 (54), considerăm că găsește aici orașul-port (care poate fi delimitat,
aproximativ, pe considerente arheologice dar și planimetrice) și o fortăreață, aflată parțial sub
fortul patrulater din vârful peninsulei (55). Ansamblul astfel alcătuit are numeroase repere
tipologice în ariile stăpânite sau controlate de genovezi și venețieni (Trogir, Zadar etc., pe coasta
dalmată a Mării Adriatice, Cafa, Trapezunt etc., pe coastele Mării Negre) care, pentru apărarea
intereselor lor în zonă și în raport cu restul ansamblului urban, utilizau, pentru început, tur-
nuri sau fortărețe, asemănătoare ca poziție și scară cu fortificația presupusă la Cetatea Albă.
Etapa a doua
Odată integrată Moldovei, cetatea începe să fie guvernată de oamenii apropiați domnului, pri-
mul cunoscut fiind pârcălabul (guvernatorul) Constantin, din 1386 (56). Există și opinia conform
căreia prima mențiune a unui pârcălab la Cetatea Albă se face târziu și doar în contextul inițierii
de lucrări la cetate (1439–1440 și 1443) (57). Urmează o serie întreagă de pârcălabi, fiind perioade
în care guvernau doi în același timp, aceasta fiind o dovadă a importanței orașului și cetății.
În același interval de timp se reglementează (documentar) și relația cu Cetatea Neagră.
În 1400 Cetatea Albă («Album Castri») face parte din Vicariatul Rusiei, împreună cu orașe din
Rutenia și Moldova, în timp ce a doua («Maurocastrum»), împreună cu orașele din Crimeea – Caffa
53. Mariana Șlapac, op. cit., pag. 161; intervalul respectiv de timp este sincron cu eșuarea tentativei lituaniene, prin Jurg
Korjatovici (Iurie Koriatovic) de ocupare a zonei; o altă variantă a momentului terminus a influenței lituaniene din
sec. XIV este 1390 (cf. L. Rădvan, «Orașele din Țările Române…», pag. 500–501).
54. C. C. Giurescu, op. cit, pag.203–204, care consideră domnia lui Petru I (1375–1391) ca interval foarte probabil al
includerii zonei în statul Moldova, pentru ca situația să fie statuată clar de Roman I; vezi și informația din 1386
privind existența pârcălabului Constantin al Cetății Albe.
55. Gr. Avakian, «Săpăturile dela Cetatea Albă», «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», secția Basarabia,
Chișinău 1931, pag. 78 și planul anexat, unde, sub zidurile unora dintre turnurile castelului și în proximitatea lui
există ziduri numite de arheolog «antice», deci anterioare castelului; Mariana Șlapac, op. cit., pag. 37–38, respinge
această ipoteză, dar reia (pag.41), fără a o accepta total, ideea emisă de V. A. Voițehovski, «Etapî stroitelstva kreposti
v Belgorod-Dnestrovskom», «Materialî dokladov v naucino-tehniceskoi konferenții Kișinevskovo Politehniceskovo
Instituta», Chișinău, 1969, pag. 341, privind preexistenței unei linii defensive în zona respectivă, fără să se facă
referiri la cronologia sau apartenența ei.
56. Mariana Șlapac, op. cit., pag. 162
57. L. Rădvan, «Orașele…», pag. 505.
58
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă – latura de vest, spre Liman, foto 2012

The White Fortress – west side, towards Liman,
photo 2012 4
materials from the 13th and 14th century discovered in the White Fortress are oriental (due to the
relations with the Golden Horde) combined with those of Byzantine origin (make), more specific,
of «provincial»make. This fact is more obvious here than in Crimean centres for instance, as they
bear an Italian influence. One can also notice that in the White Fortress, Genoa did not have its
own administration, as it did in other emporia in the area. A Tartar magistrate was the cavalry
commander-«iparh», but Genoa undoubtedly controlled the commerce of the town (52).
Moldavia, when occupying the region in 1377–1378 (53) or, for longer time, between 1368 and
1390 (54), found here, in our assumption, a harbour-town (which can be delimited from the plan
and archaeologically with approximation) and a fortress (situated partially under the quadrilateral
fort, on the far end of the peninsula) (55). The resulting urban complex has many features that are
characteristic of towns from areas controlled or ruled by the Genoese and Venetians (Trogir, Zadar
etc. on the Dalmatian Coast of the Adriatic Sea, Cafa, Trapezunt etc. on the coasts of the Black Sea).
In order to defend their interests in the region, the Genoese and Venetians used towers or strong-
holds similar, in terms of position and scale, to the assumed fortification of the White Fortress.
The second stage
Once integrated into Moldavia, after 1386 (56) the fortress starts to be governed by the Romanian
voivode’s people. The first known ruler was the chief magistrate (governor) Constantine. There
52. V. Spinei, «Comerțul…», pages 188–191, idem, «La genèse des villes…», pages 220–222; in spite of that, L. Rădvan (op. cit.,
page 503) reiterates the opinion of Hașdeu, who considered that at the time when Alexandru cel Bun granted to the
Genoese privileges in 1409, a consul appeared in Cetatea Alba; also Iorga, based on the same documents, speaks about
the existence of the dignity of rector.
53. Mariana Șlapac, op. cit., page 161; the respective time is contemporary with the failure of the Lithuanians, through Jurg
Korjatovici (Iurie Koriatovic), to occupy the region; another version places the final moments of the Lituanian influence
in the 14th century as occurring in 1390 (after L. Rădvan, «Orașele din Țările Române…», pages 500–501).
54. C. C. Giurescu, op. cit, pages 203–204, considers the reign of Petru I (1375–1391) as the most probable time when
the region became part of the Moldavian state; the situation of the region was decided by Roman I; see also the
information from 1386 concerning the position of Constantin as «pârcălab» (Military and administrative chief
magistrate) of Cetatea Albă.
55. Gr. Avakian, «Săpăturile dela Cetatea Albă», «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», secția Basarabia, Chișinău
1931, page 78 and the annexed plan, where walls called by the archaeologist «antique» (prior to the castle),were found
under some of the castle towers and in their proximity; Mariana Șlapac, op. cit., pages 37–38, refuses this hypothesis,
but presents (page 41), without totally accepting it, the idea issued by V. A. Voițehovski, «Etapî stroitelstva kreposti
v Belgorod-Dnestrovskom», «Materialî dokladov v naucino-tehniceskoi konferenții Kișinevskovo Politehniceskovo
Instituta», Chișinău, 1969, page 341, concerning the existence of an earlier defensive line in the area, without any
reference to its dating, chrolology or belonging.
56. Mariana Șlapac, op. cit., page 162.
59
Planul oraşului Akkerman (Cetatea Albă) din 1774»

«Plan of the town of Akkerman (White Fortress) from 1774»
(published by Mariana Şlapac) 6
și Soldaia, rămăsese în «custodia Gazariae» a Vicariatului «Tartariae Aquilonari». În același

sens trebuie privită informația lui Nicola de Porta, care prezintă «Mocastro» ca pe unul dintre
orașele genoveze «din teritoriile necredincioșilor», altfel spus din spațiul de la est de Nistru,
exterior Moldovei (58).
Răstimpul includerii în statul moldovean, cel puțin până la domnia lui Ștefan cel Mare, nu
este lipsit de influențe externe. Astfel, cetatea este în atenția Poloniei, care o revendică prin tra-
tatul de la Lublau din 1412 (59) și Lituaniei, care participă la refortificarea orașului în 1421 (60).
Pe de altă parte, are un mare grad de autonomie, bătând monedă proprie (în prima jumătate
a sec. XV, cu inscripția numelui său («Asprokastron»), însoțind totuși stema Moldovei) sau tra-
tând direct, în 1435, cu reprezentanții Veneției (61). Sunt, deasemenea, concludente, relatările
contemporane primei jumătăți a secolului XV (de pildă, Walerand de Wavrin, îi amintește pe
genovezi ca stăpânind orașul și cetatea «Moncastre») care surprind un anumit control genovez
asupra zonei, în ciuda integrării sale în statul moldovenesc (62). Statutul special pe care orașul
îl avea în cadrul Moldovei rezultă și din episodul cuceririi de către Cetatea Albă a fortăreței
Ilice (Lerici), de la gurile Niprului în 1454, dovedind capacitate de inițiere a unor acțiuni militare
58. Ibidem, pag. 501.

59. Prin acest tratat, Polonia, în eventualitatea unui atac turcesc, ține să-și asigure partea răsăriteană a Moldovei, până
la Marea Neagră (cf. Hurmuzaki-Densușianu, «Documente...», vol. I / 2, pag. 485–486).
60. Ghillebert de Lannoy, prezent la Cetatea Albă, surprinde desfășurarea șantierului «cetățuii» coordonat de
guvernatorul Podoliei (trimis la fața locului de Vitold, marele cneaz al Lituaniei) și la care, timp de o lună, participă
cca. 12000 de salahori și 4000 de care pentru transportul materialelor de construcție (cf. C. Giurescu, op. cit,
pag. 204).
61. ibidem, pag. 205.
62. V. Spinei, «Comerțul…», pag. 189, idem, «La genèse des villes…», p. 221–222, dezvoltând pe larg complexitatea relațiilor
dintre diferiții factori de influență zonală și problema ridicării fortului patrulater.
60
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă – detaliu de plan cu cetatea (cca.1774)

The White Fortress – detail of the plan with the fortress
(cca.1774) (published by Mariana Şlapac) 4
is an opinion that the first mention of a magistrate («pârcălab») in the White Fortress appears
later in the context of the initiation of building works to the fortification (1439–1440 and 1443)
(57). Many other chief magistrates follow, and even, because of the importance of the town and
fortress, there are times when two chief magistrates were named simultaneously.
In the same period the relation with the Black Fortress is established in documents. In 1400
the White Fortress («Album Castri») is part of the office of the locum tenens of Russia, along
with towns from Rutenia and Moldavia, while the Black Fortress («Maurocastrum»), along with
towns of Crimeea – Caffa and Soldaia, remain in the «custody of Gazariae» of the office of locm
tenens «Tartariae Aquilonari». The information due to Nicola de Porta also presents «Mocastro»
as a Genoese town found on «the territories of the infidels», meaning at the East of the Dniester
River, out of Moldavia (58).
Even though part of Moldavia, the fortress is subject to external influences, at least till the reign
of Stephen the Great. Thus, Poland claims it through the treaty of Lublau in 1412 (59) and Lithuania
contributes the re-fortification of the town in 1421 (60). Moreover, the fortress had a high degree
of autonomy, coining its own money (in the first half of the 15th century, with its name inscribed,
57. L. Rădvan, «Orașele…», page 505.

58. Ibidem, page 501.
59. The treaty secured Poland against a possible Turkish attack, through the dominance over the eastern part of
Moldavia, streaching south to the Black Sea (apud Hurmuzaki-Densușianu, «Documente...», vol. I / 2, pages
485–486).
60. Guillebert de Lannoy, present in Cetatea Albă, describes the development of the «citadel» building site, co-ordinated
by the governor of Podolia (sent there by Vitold, the Lithuanian prince, named great «cneaz» For a month about
12,000 workers and 4,000 carts for the transport of building materials were employed (apud C. C. Giurescu, op. cit,
page 204).
61
Cetatea Albă – poarta principală de acces –

ansamblu şi detaliu, foto 2012
The White Fortress – the main access gate – general view
and detail, photo 2012 6
importante. Dar, se consideră că Moldova nu este străină de acest gest, ambele entități având
de câștigat prin dispariția unui concurent comercial important. Dovadă a implicării Moldovei
în această acțiune ar fi și refuzul târziu al lui Ștefan cel Mare de a recunoaște stăpânirea geno-
veză asupra fortăreței (63).
În ceea ce privește cronologia lucrărilor de apărare, prima problemă care se pune este
referitoare la momentul și comanditarul ridicării castelului (citadelei) din vârful complexului
fortificat, așa cum apare astăzi. Se pare că toate argumentele pledează pentru perioada din-
tre 1378 sau 1368–1390 (momentul ocupării orașului de către Moldova) și 1396, anul elaborării
cunoscutului «Codex Latinus Parisinus», unde apare prima reprezentare grafică a castelului
(64). În spiritul celor considerate anterior referitor la prima etapă, este vorba despre o reedifi-
care, menținând, probabil, anumite elemente existente.
Activitățile constructive defensive, desfășurate ulterior, în secolul XV, până în 1484 (anul
cuceririi otomane), sunt relativ atent consemnate de călătorii străini contemporani sau de
documentele scrise și epigrafice. Perioadele acestor acțiuni sunt, îndeobște acceptate în isto-
riografia problemei, următoarele: 1421 (în timpul lui Alexandru cel Bun, cu participare litua-
niană), 1440 (în timpul lui Ștefan al II-lea, sub conducerea unui anume Fedorca) (65), 1454 (în
timpul lui Alexandru al II-lea) și în 1476–1479 (sub Ștefan cel Mare, când se desfășoară ulti-
mele lucrări și cele mai importante, de fortificare) (66) Se consideră că sub Ștefan cel Mare
este ridicată marea incintă, atât timp cât inscripția din 1476 vorbește despre edificarea «porții
celei mari» și o altă înscripție din 1479 informează despre terminarea întregii lucrări (67). În
63. L. Rădvan, «Orașele…», pag. 504.

64. Începând cu Gr. Avakian (în «Cronica numismatică și arheologică», IV, 1926, pag. 79–80, care consideră castelul
ridicat de domnii moldoveni, eventual peste vechi fundații bizantine…), această ipoteză este susținută de mai mulți
istorici și arheologi români, ruși și moldoveni (din Republica Moldova) pe care îi trece în revistă, comentat, în raport
cu alte ipoteze, Mariana Șlapac, op. cit., pag. 39, unde argumentul prezenței fortăreței în «Codex…» este hotărâtor
pentru datarea sa (pag. 31, 38, 43, 156, 161).
65. Recent, documentul epigrafic din 1440 este contestat ca atare (informație Vitalie Josanu, căruia îi mulțumim), astfel
încât această informație trebuie privită cu prudență; dat fiind conjunctura militară, considerăm că operațiunile
constructive din intervalul respectiv de timp sunt reale.
66. Mariana Șlapac, op. cit., pag. 156 și 161–162, unde se oferă o sinteză bazată pe o atentă cercetare a diferitelor puncte
de vedere și a realităților locului.
67. Ibidem.
62
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă – imagini interioare – incinta mare şi mică,

foto 2012
The White Fortress – interior views of the large and the
small precincts, photo 2012 4
«Asprokastron», but also with the coat of arms of Moldavia). In 1435 its representatives treated
directly with the representatives of Venice (61). The accounts dating from the first half of the 15th
century are also conclusive, showing a certain Genoese control over the fortress, despite it being
integrated into Moldavia (for instance de Walerand de Wavrin says that the Genoese rule the town
and fortress of «Moncastre») (62). The special status of the town in Moldavia is noticeable also in
the fact that, in 1454, the White Fortress conquers the citadel of Ilice (Lerici), at the mouth of the
Dniester River, showing the capacity to undertake important military actions. But is considered the
undertaking was not completely uninterested, both entities having to gain from the removal of
an important commercial concurrent. A proof of the Moldavian implication in that action is the
later refusal of Stephen the Great to recognize the Genoese rule over the citadel (63).
As for the chronology of the defence construction works, the first question to be answered is
related to the moment the castle was built on the highest point of the fortified grounds, as it can
be seen today, and on behalf of whom it was erected. All the existing arguments seem to plead
for the period between 1378 or 1368–1390 (the moment when Moldavia occupied the town) and
1396 – the year when the well-known «Codex Parisinus» was drawn up. This document contains
the first graphical representation of the castle (64). Based on the previously mentioned issues
regarding the first stage, we are entitled to assume a reconstruction of the fortress, preserving
some already existing elements.
Subsequent defensive constructive activities (in the 15th century, until 1484 – the year of
the Ottoman conquest) are relatively carefully registered by contemporary foreign travellers

62. V. Spinei, «Comerțul…», page 189, idem, «La genèse des villes…», pages 221–222, reports in detail the complex
relations between the various influencial agents of the region and the problems generated by the erection of the
quadrilateral fort.
63. L. Rădvan, «Orașele…», page 504.
64. Beginning with Gr. Avakian (in «Cronica numismatică și arheologică», IV, 1926, pages 79–80, who considers that the
castle was erected by Moldavian princes, possibly on old Byzantine foudations…), this hipothesis is supported by several
Romanian, Russian and Moldavian (from the Republic of Moldavia) historians and archaeologists. Their opinions are
reviewed, commented upon and related to other hypothesises by Mariana Șlapac, op. cit., page 39. Here the presence
of the fortress in the «Codex…» is decissive for its dating (pages 31, 38, 43, 156, 161).
63
«Planul oraşului Akkerman (Cetatea Albă) din 1789» privința evoluției sistemului de apărare, dacă suntem de acord că Ștefan ridică incinta mare,
(publicat de Mariana Şlapac) a treia (nefiind argumente serioase contra), se pun două întrebări:
«Plan of the town of Akkerman (White Fortress)
from 1789» (published by Mariana Şlapac) 8 a. ce lucrări au întreprins predecesorii lui Ștefan cel Mare? și
b. ce anume a apărat Ștefan cel Mare prin edificarea marii incinte?
La prima întrebare se încearcă să se răspundă de mai bine de un secol, iar recent, ultima
monografie dedicată Cetății Albe conține toate punctele de vedere, comentariul lor și o rezol-
vare plauzibilă (68). Concluzia, la care aderăm cu unele corecții, este că fortul (castelul) este
reconstruit în 1421, probabil după distrugerile provocate de atacul otoman din 1419 (69), iar
incinta a doua este edificată începând cu anul 1440 și până în 1454, dat fiind inscripțiile găsite
în zidul și unul dintre turnurile respective (70). Din punct de vedere militar, cronologia este
logică, dar trebuie verificată arheologic.
68. Ibidem, pag. 36, 43–45 și 156; opiniile sunt menținute și în idem, «Cetăți medievale...» pag. 54–55.
69. Relatarea lui Guillebert de Lannoy este indubitabilă prin exactitatea ei (vezi nota 60), fiind considerată ca atare de
Mariana Șlapac, op. cit., pag. 29, care ezită, totuși, să dea o soluție decisă.
70. Există și ipoteza refacerii ei (ibidem, pag. 36)
64
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
or in written or epigraphic documents. These activities are generally considered to have taken Perspectiva cetăţii Akkerman («Prospect Akkermanskoi
place in 1421 (during the reign of Alexandru cel Bun’s – Alexander the Great – with Lithuanian Kreposti»), 1790 (publicat de Mariana Şlapac)
Perspective view of the fortress of Akkerman
involvement), in 1440 (under the leadership of a certain Fedorca, during the reign of Steven II) («Prospect Akkermanskoi Kreposti»), 1790 (published by
(65), in 1454 (during the reign of Alexander II) and in 1476–1479 (during the reign of Ștefan cel Mariana Şlapac) 8
Mare – Stephen the Great – , when the last and the most important fortification works occurred)
(66). It is believed that the great precinct was built during the reign of Stephen the Great, as the
inscription of 1476 tells of the erection of the «great gate». Another inscription, namely that of 1479,
informs us of the completion of the whole work (67). As to the evolution of the defence system,
if we agree that Stephen built the great precinct, then two questions need to be given answers:
a. What works did the predecessors of Stephen the Great undertake?
b. What exactly did Stephen the Great defend by erecting the great precinct?
65. Recently, the authenticity of the epigraphic document from 1440 was contested (information from Vitalie Josanu, to
whom we are thankful); this information should be taken with prudence; considering the military circumstances, we
are of the opinion that the building activities of the respective time are real.
66. Mariana Șlapac, op. cit., pages 156 and 161–162, offers a synthesis based on the attentive research of the various points
of view and on the conditions on the site.
67. Ibidem.
65
Cetatea Albă – imagini interioare – incinta mare şi mică,

foto 2012
The White Fortress – interior views – the large and the
small precincts, photo 2012 6
La întrebarea a doua răspunsul este mai simplu. Dat find întinderea orașului, calculabilă
prin numărul mare de locuitori (conform unor date istorice, în momentul cuceririi orașului de
către turci, din 5 august 1484, orașul era locuit de cca. 20.000 de oameni) (71), dar și prin amplasa-
mentele descoperirilor arheologice, Ștefan cel Mare fortifică o parte din oraș și, probabil, portul.
Concluzia acestor considerații este că, în 1484, Cetatea Albă este alcătuită din castel (fort),
incinta militară (a doua incintă), orașul fortificat (incinta a treia) și o arie urbană deschisă.
Această concluzie este sprijinită și de notațiile celor trei elemente fortificate, existente pe un
plan de la sf. sec. XVIII (72): «chateau», «la fortresse» (sic!), «la ville». Reperele tipologice ale unui
asemenea complex urban portuar, în care există părți de oraș fortificate și părți deschise și
în care punctele strategice (inclusiv portul) sunt apărate suplimentar prin forturi sau castele,
pot fi întâlnite în sute de variante, în insulele și pe coastele Mediteranei și ale Mării Negre, pe
parcursul întregului Ev Mediu, mai ales în zonele în care au activat italienii.
În 1484, prin asediul reușit de armata lui Baiazid al II-lea, Cetatea Albă intră în componența
Imperiului Otoman, sfârșindu-se istoria sa românească. Evoluția de factură medievală a orașului
și a sistemului său defensiv, continuă până în secolul XIX, când orașul este restructurat com-
plet de Imperiul Rus și cetatea iese din funcțiune.
71. N. Iorga, op. cit. pag. 161; L. Rădvan, «Orașele…» pag. 506, reține acest număr și, considerându-l exagerat, crede că
se referă mai degrabă la întreaga populație, inclusiv din suburbii.
72. Mariana Șlapac, op. cit., pag. 113.
66
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă – citadela – exterior şi interior, foto 2012

The White Fortress – the citadel – exterior and
interior views, photo 2012 4
Attempts to find an answer to the first question have been made for more than a century.
The latest monograph dedicated to the White Fortress includes all points of view, their related com-
ments and a plausible solution (68). The conclusions to which we adhere, with some modifications,
is that the fort (the castle) was rebuilt in 1421, probably after the destruction brought about by the
Ottoman attack of 1419 (69). The second precinct was built between 1440 and 1454, according to
the inscriptions found on a wall and in one of the towers (70). This chronology seems logical from
a military point of view, but it has yet to be verified archaeologically.
It is easier to answer to the second question. One can estimate the surface of the town, taking
into account the great number of its inhabitants (according to some historical data, in 5 August
1484, when the Turks conquered the town, it had around 20000 inhabitants (71) and given the
locations of the archaeological discoveries, Steven the Great fortified a certain part of the town
and probably the harbour.
In conclusion to these considerations, in 1484, the White Fortress was made up of: the castle
(fort), the military precinct (the second precinct), the fortified town (the third precinct) and an open
urban area. The names of the three fortified elements – «le chateau», «la forteresse», «la ville» –
found on an 18th century plan (72) also support this conclusion. The characteristics of the White
Fortress urban complex, where fortified and non fortified urban areas exist and where the strategic
points – including the harbour – are defended by extra forts or castles, can be found in hundreds of
versions, all along the Middle Ages, in the Mediterranean and Black Sea islands and coasts, espe-
cially in the regions having undergone Italian influences.
In 1484, when Baiazid II besieged it, the White Fortress ended its Romanian history, becoming
part of the Ottoman Empire. The medieval evolution of the White Fortress and of its defensive
system continues till the 19th century, when the town is completely reconstructed by the Russian
Empire and the fortress becomes useless.
68. Ibidem, pages 36, 43–45 și 156; the same opinions are maintained in idem, «Cetăți medievale...», pages 54–55.
69. The presentation of Guillebert de Lannoy is beyond doubt because very exact (see note 60), and is considered as such
by Mariana Șlapac, op. cit., page 29, but she hesitates to give a decisive solution.
70. There is also the hypothesis that the precinct was rebuilt (ibidem, page 36).
71. N. Iorga, op. cit. page 161; L. Rădvan, «Orașele…» page 506, when givind this information considers the number of
inhabitants exaggerated and thinks that it refers to the entire population, including the suburbs.
72. Mariana Șlapac, op. cit., page 113.
67
Cetatea Albă în «Codex Latinus Parisinus» (publicat de

I. Dumitriu-Snagov)
The White Fortress in «Codex Latinus Parisinus» (published
by I. Dumitriu-Snagov) 6
Cetatea Albă – gravură din sec. XIX

The White Fortress – woodcut/engraving from the
19th century 2
68
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Fortificaţiile medievale de la Cetatea Albă –releveu din

perioada interbelică
The medieval fortifications of the White Fortress – survey
made between the two World Wars 4
Cetatea Albă – planul castelului – releveu al cercetărilor

arheologice (după Gr. Avakian)
The White Fortress – plan of the castle – survey of the
archaeological researches (according to Gr. Avakian) 1
69
Cetatea Albă – citadela, foto 2012

The White Fortress – the citadel, photo 2012 2
70
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă – apus de soare spre Liman, foto 2012

The White Fortress – sunset towards Liman,
photo 2012 2
71
Cetatea Albă – raportul dintre linia fortificaţiilor

medievale şi Tyras-ul antic (roman); A – zidul medieval,
B – complexul antic (prelucrare după A. Furmanskaia,
P. Karîşkovska, S. Krijiţkii, I. Kleiman, Anticinaia Tira i
srednevekovîi Belgorod, ed. Nasukova Duma, Kiev, 1979
The White Fortress – the relation between the outline
of the medieval fortification and the antique (Roman)
Tyras; A – medieval wall, B – antique ensemble (worked
out by A. Furmanskaia, P. Karîşkovska, S. Krijiţkii, I. Kleiman,
Anticinaia Tira i srednevekovîi Belgorod, Nasukova Duma
publishing house, Kiev, 1979 6
Cetatea Albă – planul schematic al Tyras-ului antic:

1 – sec. IV-III î.Hr., 2 – sec. II-III d.Hr., 3 – sec. III-IV d.Hr., 4 –
zone reconstituite ipotetic (prelucrare după S. Krijiţkii, I.
Kleiman, Mariana Şlapac)
The White Fortress – plan sketch of the antique Tyras:
1–4th to 3rd century BC, 2–2nd to 3rd century AD, 3–3rd to
4th century AD, 4 – hypthetic restitution of some districts
(processed after S. Krijiţkii, I. Kleiman, Mariana Şlapac) 3
72
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă – arie urbană de la mijlocul sec. XIV – plan

arheologic al zonei de la est de cetate (publicat de
A.A. Kravcenko)
The White Fortress – an urban area at the middle of the
14th century – archaeological plan of the area located to
the east of the fortress (published by A.A. Kravcenko) 4
73
Cetatea Albă – reconstituire – perspectivă a accesului

principal în cetate (după I. A. Ivanenko)
The White Fortress – perspective restitution of the main
entrance into the fortress (according to I. A. Ivanenko) 2
74
CETATEA ALBĂ
THE WHITE FORTRESS
Cetatea Albă-plan restituţie etapa I: 1 – cetatea genoveză

presupusă, 2 – descoperiri arheologice de sec. XIII-prima
jumătate sec. XIV, 3 – drumuri de tranzit
The White Fortress – restitution plan of the first stage:
1 – the presumtive Genovese fortress, 2 – archaeological
discoveries of remains dating from the 13th century and
the first half of the 14th century, 3 – transit roads 4
Cetatea Albă – plan restituţie etapa II-a: 1 – castelul,

2 – fortăreaţa, 3 – oraşul fortificat, 5 – drumuri de tranzit,
6 – reţea stradală presupusă (conform planurilor din
1774 şi 1789)
The White Fortress – restitution plan of the second stage:
1 – castle, 2 – fortress, 3 – fortified town, 5 – transit
roads, 6 – street network (according to the 1774 and
1789 plans) 1
75
ORHEIUL VECHI
OLD ORHEI
Orheiul Vechi – Reconstituirea palatului;

plan şi secţiune-vedere (după Tamara Nesterov)
Old Orhei – restitution of the palace; plan and cross
section with view (after Tamara Nesterov) 8
Orheiul Vechi – vederi generale ale sitului şi versanţilor

canionului, foto 2012
Orheiul Vechi (Old Orhei) – general views of the site and of
the slopes of thecanyon, photo 2012 →
ORHEIUL VECHI
SEHR AL-DJEDID – ORASUL NOU – Moldova
(Basarabia), acum în Republica Moldova
Istoriografia recentă dedicată acestui subiect a ajuns la concluzia succesiunii, pe același loc,
pentru etapa medievală, a trei entități urbane:
1. autohtonă, anterioară orașului Hoardei de Aur (sec. XII–XIV),
2. contemporană și datorată Hoardei de Aur – «Sehr al-Djedid» (prima jum. sec. XIV-înc. sec. XV)
3. contemporană statului medieval Moldova – «Orheiul Vechi» (sec. XV–XVII sau până în
sec. XVIII) (73). Noi luăm în considerare această periodizare simplificată, acceptată direct
sau subînțeleasă de majoritatea cercetătorilor.
Localizare
Situl orașului medieval este mult distanțat față de orașul modern Orhei. Locul fostului centru
urban are virtuți defensive remarcabile, fiind «decupat» pe trei laturi, sub forma unui platou
prelung, de apa râului Răut. «Canionul» care a luat naștere este suficient de adânc pentru o
protecție foarte eficientă, locul ales semănând extrem de mult cu cele ocupate de primele nuclee
urbane ale orașelor medievale ale celui de-al II-lea Țarat Bulgar – Cerven și Veliko Trnovo (74).
Planul – suport este rezultatul cercetării sitului arheologic, așezarea modernă fiind, după
cum am arătat, deplasată mult față de cea medievală (75). Dat fiind părăsirea timpurie a
73. Literatura istorică dedicată orașului medieval și sitului arheologic Orheiul Vechi (promontoriul «Peștere») conchide,
mai mult sau mai puțin clar, asupra acestei cronologii, dar ea este sintetizată ca atare, recent, de Gh. Postică,
«Complexul arheologic Orheiul Vechi», «Orheiul Vechi – Buletin istorico-arheologic», Chișinău, ed. Ruxandra, 1999,
pag. 13; ea este, în mare, în consonanță (vezi mai jos) cu etapizarea propusă de V. Spinei, «Comerțul...» pag. 172–184,
207, 210–215, dar nu este acceptată întru totul (este respinsă prima etapă) de P. Bârnea, Tatiana Reaboi, «Orheiul
Vechi (Istoricul cercetărilor)», «Historia Urbana», 1999, 1–2, pag. 21; recent, Tamara Nesterov («Situl Orheiul Vechi.
Monumente de arhitectură», Chișinău 2003, pag. 21–27) ia în considerare două etape «prestatale» (anterioară
«Hoardei de Aur» și contemporană ei, ultima sfârșind prin anii 1368–69) și trei etape «statale», până către sf. sec.
XVIII sau înc. sec. XIX – vezi nota 76. În ultima lucrare, Mariana Șlapac, «Arta urbanismului…», pag. 45–46, reține
doar două etape – cea a Hoardei de Aur (dar presupune că exista anterior un mausoleu în zona ariei fortificației
de piatră) și cea a Moldovei, după mijlocul sec. XVI producându-se treptat mutarea comunității pe noua vatră, a
Orheiului Nou.
74. Pentru comparație, vezi T. O. Gheorghiu, «Fortified towns...», pag. 60 și idem, «Așezări umane-istoria așezărilor
umane de la origini până la Renaștere», Timișoara, 1996, pag. 184–185 și 230.
75. Cele mai complete și bine desenate planuri, utilizate aici, sunt publicate de P. P. Bârnia, «Moldavskii srednevekovâi
gorod v Dnestrovsko – Prutskom mejdurecie» (XV-nacialo XVI v.), Chișinău, 1984, pag. 41 și Gh. Postică, op. cit.,
pag. 10; planul publicat recent de Tamara Nesterov (op. cit., pag. 76), mai complet, nu aduce noutăți asupra imaginii
configurației elementelor topografice ale sitului propriu-zis.
78
ORHEIUL VECHI
OLD ORHEI
Orheiul Vechi- imagini generale ale citadelei, foto 2012

Orheiul Vechi (Old Orhei) – general views of the citadel,
photo 2012 ←
OLD ORHEI SEHR AL-DJEDID: THE NEW TOWN – Moldavia

(Bessarabia), now in the Republic of Moldavia
Recent historiography dedicated to this subject has reached the conclusion that three urban enti-
ties succeed in the same place during the Middle Ages:
1. autochthonous, former to the Golden Horde town (12th –14th centuries)
2. contemporary to the Golden Horde and owing its existence to it – «Sehr al-Djedid» (from the
first half of the 14th century to the beginning of the 15th century)
3. contemporary with the medieval Moldavian state – Old Orhei (15th – 17th centuries or till the 18th
century) (73). In what follows we will consider this simplified and generally accepted, directly
stated or implicit by most researchers, as correct.
Location
The site of the medieval settlement is different and fairly remote from the location of the modern
town Orhei. The place of the former urban centre has remarkable defensive virtues, being situated
on a great plateau, bordered on three sides by the high banks of the river Răuț, creating a kind of
«canyon», sufficiently deep for an efficient protection. The chosen place resembles very much the
place occupied by the first urban nuclei of the medieval towns of the second Bulgarian Czardom –
Cerven and Veliko Trnovo (74).
73. Historical bibliography dedicated to the medieval town and to the archaeological site Orheiul Vechi (the «Peștere»
promontory) concludes, more or less clearly, on the presented chronology and this was recently presented in a syntetic
form by Gh. Postică, «Complexul arheologic Orheiul Vechi», «Orheiul Vechi – Buletin istorico-arheologic», Chișinău,
Ruxandra publishing house, 1999, page 13; it is roughly in accord (see below) with the succession of historical and
development stages proposed by V. Spinei, «Comerțul…» pages 172–184, 207, 210–215, but it is not entirely accepted (it
was even initially rejected) by P. Bârnea, Tatiana Reaboi, «Orheiul Vechi (Istoricul cercetărilor)», «Historia Urbana», 1999,
1–2, page 21; recently, Tamara Nesterov («Situl Orheiul Vechi. Monumente de arhitectură», Chișinău 2003, pages 21–27)
considers two pre state stages (prior and contemporary with the «Golden Horde», the last stage ending in 1368–69)
and three state stages stretching to the end of the 18th / beginning of the 19th century – see note 76. In her last work,
«Arta urbanismului…», pages 45–46, Mariana Șlapac speaks only about two stages – the Golden Horde stage (but she
supposes the former existence of a mausoleum in the area where the stone fortress lies) and the Moldavian stage;
after the middle of the 16th century the community gradually moved on the new location of «Orheiul Nou».
74. In order to make a comparation see T. O. Gheorghiu, «Fortified towns...», page 60 și idem, «Așezări umane-istoria
așezărilor umane de la origini până la Renaștere», Timișoara, 1996, pages 184–185 and 230.
79
Orheiul Vechi – Planul sitului arheologic așezării (sec. XVII) sau, poate, mai târziu (76), nu există un plan istoric. Recent, au fost publi-
(după P. P. Bârnia) cate două planuri datate mijlocul și sfârșitul sec. XVIII (77) referitoare la arealul Orheiului
Old Orhei – Plan of the archaeological site (according to
P. P. Bârnia) 8 și surprinzând (conform autorului) ruinele Orheiului Vechi. Autorul nu face nici un fel de
referiri la cercetările arheologice și este sigur că aceste planuri nu au fost cunoscute de
Orheiul Vechi – Planul sitului arheologic cu contextul istoricii și arheologii moldoveni care au săpat aici (78). Acestei circumstanțe i se adaugă
construit actual (după Tamara Nesterov) faptul că, relevând un mare iaz (între timp, se pare, colmatat), planurile respective nu conțin
Old Orhei – Plan of the archaeological site in the elemente prin care să poată fi puse în relație cu realitățile actuale, astfel neputând furniza
contemporary built context (according to Tamara
Nesterov) 9 informații concludente.
Schiță istorică
Conform etapizării deja amintite, așezarea de pe promontoriul «Peștere» corespunzătoare
Evului Mediu, debutează prin edificarea unei citadele de pământ localizată sub cetatea (mos-
cheea, mânăstirea islamică sau reședința feudală după alte opinii) orașului mongol. Ea este
contemporană cu o locuire care a lăsat urme arheologice consistente (79) și care este plauzi-
bil să fi fost apărată de valul de pământ interior (dintre cele trei descoperite arheologic, dar
nedatate cu exactitate) (80). Complexul, acoperind intervalul sec. XII–XIV, poate fi considerat
ca reprezentând Prima etapă. Ea este urmată de ultimele două etape amintite, singurele care
ating nivele de dezvoltare urbane.
Etapa a doua
Către sfârșitul secolului XIII, rețeaua de așezări, rețeaua urbană a proaspătului stat tătar Hoarda
de Aur, după prima perioadă, agresivă, a existenței lui, începe să fie refăcută și completată
76. Tamara Nesterov, op. cit., pag.25, consideră așezarea ființând până la sf. sec. XVIII sau chiar până la înc. sec. XIX.
77. A. Pănoiu, «Vatra târgului Orheiul Vechi», «Forum – Arhitext Design», 1997, 4, pag. 2–3.
78. Tamara Nesterov, (op. cit., pag. 30) le republică fără comentarii.
79. Gh. Postică, op. cit., pag 13 și V. Spinei, op. cit., pag. 207, nota 186, unde datarea materialelor arheologice respective
este propusă pentru sec. XIII–XIV; la argumentele acestei datări, Tamara Nesterov adaugă cimitirul creștin de lângă
biserica de piatră, pe care o datează «deceniul 7 al sec. XIV» (op. cit., pag. 21 și 73).
80. Tamara Nesterov (op. cit., pag. 21) consideră toate valurile și cetatea de pământ de sub citadelă aparținând
etapei premongole.
80
ORHEIUL VECHI
OLD ORHEI
The support plan is the result of researches on the archaeological site. The modern settlement, Orheiul Vechi – plan restituţie etapa I: 1 – fortificaţia de
as previously said, is placed in a completely different location from the medieval one (75). Given lemn şi pământ, 2 – valul de apărare al aşezării
Old Orhei – restitution plan of the first stage: 1 – the
the early abandonment of the old settlement (17th century) or possibly later (76) there is no earth and wood fortification, 2 – earth fortification of the
plan representing the medieval town. Two plans (dating from the middle and the end of the settlement 7
18th century (77) have been recently published. These refer to the neighbouring area of Orhei
and include (according to the author) Old Orhei. On one hand, the author, having published Orheiul Vechi – plan restituţie etapa II-a: 1 – ansamblul
these plans makes no reference to the location of the archaeological researches performed religios sau rezidenţial mongol, 2 – valuri de apărare ale
aşezării, 3 – caravan-seraiuri, 4 – băi
on the site, and, on the other, the Moldavian historians and archaeologists who excavated the Old Orhei – restitution plan of the second stage: 1 – the
place seem to have known nothing about the existence of the plans (78). Additionally, these Mongolian religious or residential ensemble, 2 – earth
plans display a large pond (meanwhile clogged) and contain no elements related to the pres- fortification of the settlement, 3 – «caravan-seray»,
4 – baths 8
ent condition. They thus cannot offer conclusive information.
Historical outline
According to the above-mentioned historical stages of urban development, the settlement located
on the promontory called «Peștere» (the Caves) marks the beginning of its medieval existence by
the erection of an earth citadel, situated on the place of the later fortress of the Mongolian town
(in other opinions, the mosque, the Islamic monastery or the feudal residence). These early fortifi-
cations are contemporary with a settlement which left consistent archaeological evidence (79) and
which was probably defended by the interior earth fortifications (the first of the three fortifications
discovered archaeologically, which none has been exactly dated) (80). The architectural complex
built during the interval between the 12th and the 14th centuries (the first stage of development)
did not reach an urban level. The settlement became a town only during the two following stages.
75. The most complete and properly drawn plans, used here, were published by P. P. Bârnia, Moldavskii srednevekovâi gorod
v Dnestrovsko – Prutskom mejdurecie (XV-nacialo XVI v.), Chișinău, 1984, page 41 and Gh. Postică, op. cit., page 10; the
plan recently published by Tamara Nesterov (op. cit., page 76), more complete, does not bring anything new about the
topography of the site itself.
76. Tamara Nesterov, op. cit., page 25, considers that the settlement existed till the end of the 18th century and even the
beginning of the 19th century.
77. A. Pănoiu, «Vatra târgului Orheiul Vechi», «Forum – Arhitext Design», 1997, 4, pages 2–3.
78. Tamara Nesterov, (op. cit., pag. 30) publishes them again without any comments.
79. Gh. Postică, op. cit., page 13 and V. Spinei, op. cit., page 207, note 186, dates the respective archaeological material in
the 13th or 14th century; Tamara Nesterov dating is more exact (the «seventh decade of the 14th century»), based on
information issued from the Christian cemetery that appeared around the stone church (op. cit., pages 21 and 73).
80. Tamara Nesterov (op. cit., page 21) considers all the earthworks and the earth fortifications under the citadel dated
before the Mongolian stage.
81
Orheiul Vechi- imagini generale ale citadelei, foto 2012

Orheiul Vechi (Old Orhei) – general views of the citadel,
photo 2012 →
dinspre est către vest. Prin ea, statul tătar tinde să controleze și să protejeze comerțul zonal,
dezvoltând centrele existente și generând noi așezări, gândite ca locuri de popas al caravane-
lor venite dinspre Orient (81).
Un asemenea loc de popas, transformat rapid în centru urban (înc. sec. XIV), devine
așezarea de la «Orheiul Vechi». În acest stadiu al cercetării, este dificil de a găsi denumirea
istorică a acestei așezări. O ipoteză, propusă frecvent, este «Sehr al-Djedid» (Orașul Nou»).
Denumirea respectivă este întâlnită în cronici în legătură cu retragerea temporară, aici, a
principilor tătari Abd Ullah și Mamai din anii 1362–1363 (82). O altă ipoteză este că orașul
devine reședința lui «Demetrius, principele tătarilor», alungat «până în câmpiile dobrogene»
cu ocazia acelorași evenimente (tătarii sunt învinși de lituanieni la Siniuha, în 1362–1363)
care facilitează Marelui Ducat al Lituaniei contactul cu Marea Neagră, în zona Bugului (83)
și explică preocuparea lui, vizibilă și la Cetatea Albă, pentru zona dintre gurile Dunării și
Limanul Nistrului.
Puse în relație cu datele istorice sigure și cu ipotezele amintite, săpăturile arheologice
desfășurate de-a lungul a câtorva decenii (84) au scos la iveală numeroase urme mate-
riale de factură tătară, atribuite secolelor XIII–XIV (combinate în prima etapă cu cele
moldovenești, amintite), dar nu mai târziu de deceniul VII al secolului XIV (reprezentând
un moment de distrugere), după care intră în componența statului moldovean. În acest
interval de timp, începând cu deceniul II al secolului XIV, se derulează perioada cea mai
prosperă a așezării, care atinge atunci statutul urban, cu o zonă de influență care ajungea
spre vest, în ținutul Bârladului.
81. V. Spinei, «Comerțul...», pag. 179, idem, «La genèse des villes...», pag. 208, unde se face legătura cu evenimentele din
Orientul Apropiat, când tătarii, conduși de hanul Hülagü, cucerind și distrugând Bagdadul în 1258, îl reconstruiesc
și-l repopulează cu meșteșugari.
82. V. Spinei, «Comerțul...», pag. 212.
83. S. Iosipescu, «Balica...» pag. 108–109; este același principe pe care C. Giurescu îl localiza la Cetatea Albă (vezi mai sus,
Cetatea Albă) și nota 46.
84. Cercetările sunt inițiate de Gh. Smirnov în 1947; «Istoricul acestor cercetări și precaritatea unor concluzii», vezi la
P. Bârnea, Tatiana Reaboi, op. cit., pag. 17–27.
82
ORHEIUL VECHI
OLD ORHEI
The second stage
Towards the end of the 13th century, after a harsh period under the newly appeared Tartar state – the
Golden Horde – the network of settlements was rebuilt and completed from east to west. By devel-
oping the existing centres and generating new settlements, intended as stopovers for the caravans
coming from the East, the Tartar State aimed to protect and control the commerce of the area (81).
An Old Orhei was one such stopover place rapidly becoming an urban centre (at the begin-
ning of the 14th century). Extensive researches lacking, it is difficult to find the primary name of
this settlement. A hypothetical name frequently proposed is «Sehr al-Djedid» (the New Town).
This name is found in chronicles, when the temporary withdrawal of the Tartar princes Abd
Ullah and Mamai in 1362–1363 is related (82). Another hypothesis claims that the town became
the residence of «Demetrius, the Prince of Tartars», chased «to the Dobruja Plaines» during the
same historical events (i.e. the Tartars defeat by the Lithuanians at Siniuha in 1362–1363). The
conquest of the region delimited by the Danube mouths and the shores of Dniester assured
the access of the Great Duchy of Lithuania to the Black Sea within the area of the Bug River
(83). The same interest for the area is evident also concerning the White Fortress.
The archaeological excavations made during several decades (84) were associated with
certain historical data and with the above-mentioned hypotheses, and revealed many mate-
rial vestiges of Tartar origin which are assigned to the 13th and 14th century (they are combined,
in the first part of this interval, with the already mentioned vestiges of Moldavian origin). All
the vestiges pre-date the seventh decade of the 14th century, when the settlement became, after
a brutal destruction, part of the Moldavian State. It is during the 14th century, after the second
81. V. Spinei, «Comerțul…», page 179, idem, «La genèse des villes...», page 208, make the connection with the events of the
Middle East, where the Tartars led by Hülagü Khan conquered and destroyed Baghdad in 1258, rebuilt and populated it
with craftsmen.
82. V. Spinei, «Comerțul…», page 212.
83. S. Iosipescu, «Balica...» pages 108–109; it is the same prince C. Giurescu places in Cetatea Albă (see formerly Cetatea
Albă) and note 46.
84. The excavations were initiated by Gh. Smirnov in 1947; the history of these researches and the difficulty to arrive to a
conclusion are presented by P. Bârnea, Tatiana Reaboi, op. cit., pages 17–27.
83
Orheiul Vechi – reconstituirea celor două caravanseraiuri

(după Tamara Nesterov)
Old Orhei – restitution of the two caravanserai (after
Tamara Nesterov) →
Orheiul Vechi-palatul – reconstituire; plan şi secţiune-

vedere (după Tamara Nesterov)
Old Orhei – restitution of the palace; plan and cross
section with view (after Tamara Nesterov) →
În sfera urbanisticii și arhitecturii, cercetările arheologice au scos la lumină numeroase

urme ale organizării orașului, de la succesiunea a trei valuri de pământ (contemporane cu
etapa respectivă pot fi doar cele două dinspre exterior) care barau accesul în oraș, până la
arhitecturile interioare, toate, fără excepție, de factură oriental – islamică: două caravansera-
iuri, 3 băi publice, bazar etc., de dimensiuni impunătoare. Unele sunt apărate de ziduri solide,
alimentarea cu apă fiind asigurată prin conducte ceramice (85).
Dacă ne limităm la aceste elemente, orașul pare apărat de relief și de valurile de pământ
dinspre vest (protejând, probabil, succesiv, extinderile orașului) dar intervine problema unei
incinte de piatră de cca. 10000 mp., relativ rectangulară, suprapunând fortificația din pământ
din etapa anterioară descoperită în zona de nord, la limita platoului și care pune probleme
serioase de funcționalitate, cronologie și atribuire. Pe scurt, ea este considerată fie citadelă,
fie moschee, fie o combinată a celor două tipuri de edificii (86), fie o construcție de tip «hauli»
(curte feudală fortificată, întâlnită și în arealul Hoardei de Aur), așezată peste un mausoleu
islamic și transformată ulterior în reședință a pârcălabului contemporan cu faza «moldove-
nească» a orașului (87).
În privința cronologiei și constructorului (elemente legate între ele), incinta este consi-
derată fie tătară (sec. XIV), fie moldovenească (sec. XV sau sf. sec. XIV-sec. XV), fie parcurgând,
cu utilități diferite, ambele perioade (88).
Reluând întreaga argumentație și analizând datele arhitecturale și planimetrice, consi-
derăm că incinta în cauză este fie un complex religios islamic (o moschee sau o mânăstire),
85. V. Spinei, «Comerțul...», pag. 204–205, P. P. Bârnia, op. cit., pag. 41, I. Hâncu, «Construcțiile monumentale de
la Orheiul Vechi», «Orheiul Vechi, Buletin istoric-arheologic», Chișinău, 1998, pag. 14–19, Tamara Nesterov, op.
cit., passim.
86. Prima variantă (citadela) este susținută de majoritatea cercetătorilor și recent, de Gh. Postică, op. cit, pag. 13, idem,
«Precizări pe marginea cronologiei cetății medievale de piatră de la Orheiul Vechi», «Orheiul Vechi…», 1998, pag.
38–39, Mariana Șlapac, «Porțile cetăților medievale din Moldova», «Historia Urbana», 1999, 1–2, pag. 27 și urm. etc.
; varianta «moschee» (cu subvarianta «hanaka»-mânăstire musulmană, propusă prima oară de L. R. Kîzlasov în
1998) apare ca un element firesc (nu este comentată) la V. Spinei, op. cit., pag. 204–205, care nu amintește de nici o
citadelă corespunzătoare etapei Hoardei de Aur și publică o inscripție referitoare la edificarea moscheii, descoperită
în ruinele respective; varianta mixtă este propusă de I. Hâncu, op. cit., pag. 16, care consideră încăperea centrală din
clădirea interioară a citadelei, ca fiind o moschee.
87. Tamara Nesterov, op. cit, pag. 43 și urm., care respinge toate celelalte ipoteze.
88. Prima ipoteză (tătară) aparține istoriografiei mai noi (Gh. Postică, op. cit, pag. 38–39, Mariana Șlapac, op. cit., pag.
32, urmând opiniei arhitectei Tamara Nesterov din anii ’80 și aducând noi argumente arhitectural-tipologice, V.
Spinei, op. cit., pag. 205, considerând incinta o moschee din perioada tătară etc.; a doua ipoteză (moldovenească)
este susținută în primele lucrări ale lui Gh. Smirnov, de P. P. Bârnia și de istoriografia românească (N. Stoicescu,
«Repertoriul bibliografic al localităților medievale din Moldova», București, 1974, pag. 619–620, V. Drăguț, «Dicționar
enciclopedic de artă medievală românescă», București, 1976, pag. 220, L. Chițescu, «Fortificațiile Moldovei în secolele
XIV–XVI» – teză de doctorat, București, 1972, pag. 181 etc.); în ultimul timp, preluarea cetății tătărăști de către domnii
Moldovei și transformarea ei în sediu al pârcălabului de Orhei, este susținută de I. Hâncu, op. cit., pag. 16; există
și ipoteza transformării clădirii de cult islamice (cu două faze – mausoleu și «hanaka») în reședință a pârcălabilor
de Orhei, conform a 4 etape (cf. Mariana Șlapac, «Cetăți medievale…» (op.cit.), pag. 158–159 și fig. 111, reluând
propunerile făcute de P. P. Bârnea și E. Nicolae) sau ipoteza transformării mausoleului în «hauli» și apoi în reședință
a pârcălabilor (cf. Tamara Nesterov op. cit., pag. 43 şi urm. – vezi şi nota 87).
84
ORHEIUL VECHI
OLD ORHEI
Orheiul Vechi – ansamblul fortificat mongol (prelucrare

după Gh. Postică şi Mariana Şlapac)
Old Orhei – the Mongolian fortified ensemble (processed
after Gh. Postică and Mariana Şlapac) 4
Orheiul Vechi – planul caravanseraiurilor (după

Tamara Nesterov)
Old Orhei – plan of the caravanserai
(after Tamara Nesterov) 4
decade, that the settlement experiences a prosperous period, acquires urban status and spreads
its influence to the west, in the Bârlad region.
In terms of town planning and architecture, archaeological researches revealed many ves-
tiges: housing inside the town and three successive earth dikes (out of the three dikes, only the
two external are from the time of the second historical period) hampering access. All the remains
are of Oriental-Islamic origin: two caravanserais, three public baths, a bazaar, etc. – all of impres-
sive dimensions. Some of them were defended by solid walls and the water supply was provided
through ceramic pipes (85).
The excavations show that the town was probably defended by the geographical configura-
tion of the site and, to the west, by earth dikes (protecting the successive extensions of the town).
However, the rectangular stone precinct of approx. 10 000 sqm remains unexplained. It overlaps
the earth fortification of the previous stage, discovered in the north, at the boundaries of the pla-
teau. Serious problems concerning its function, chronology and assignment arise. Briefly, it was
considered to have been either a citadel, a mosque, even a combination of the two (86), or a build-
ing of the «hauli» type (fortified feudal court, found also on the Golden Horde territory), placed
over an Islamic mausoleum and later transformed in the residence of the chief magistrate of the
«Moldavian» period of the town existence (87).
As to its dating and builder (two related elements), the precinct is regarded to be either Tartar
(14th century) or Moldavian (15th century or the end of the 14th century – 15th century) as it had dif-
ferent uses in each of these two periods (15th century) (88).
85. V. Spinei, «Comerțul...», pages 204–205, P. P. Bârnia, op. cit., page 41, I. Hâncu, «Construcțiile monumentale de la Orheiul
Vechi», «Orheiul Vechi…», pages 14–19, Tamara Nesterov, op. cit., passim.
86. The first supposition (the building being a citadel) is backed by most of the researchers and recently, by Gh. Postică, op.
cit, page 13, «Precizări pe marginea cronologiei cetății medievale de piatră de la Orheiul Vechi», «Orheiul Vechi…», 1998,
pages 38–39 and Mariana Șlapac, «Porțile cetăților medievale din Moldova», «Historia Urbana», 1999, 1–2, pages 27
and following etc.; the supposition the building having been a «moque» (with the version of a «hanaka» – muslim
monastery, first proposed by L. R. Kîzlasov in 1998) appears as natural (and is not commented) to V.Spinei, op. cit.,
pages 204–205. He does not mention a citadel from the time of the Golden Horde and publishes an inscription with
reference to the erection of the mosque discovered in the respective ruins; the supposition of a mixed function is
proposed by I. Hâncu, op. cit., page 16, who considers the central space of the citadel to be a mosque.
87. Tamara Nesterov, op. cit, pages 43 and following, rejects all the other hypothesises.
88. The first hypothesis (Tartarian building) belongs to the recent historiography (Gh. Postică, op. cit, pages 38–39,
Mariana Șlapac, op. cit., page 32, and appeared following the opinion of the architect Tamara Nesterov from the ’80-
tie; she brought new architectural and typoligical arguments; V. Spinei, op. cit., page 205, also considers the precinct to
be a mosque from the Tartarian stage etc.; the second hypothsis (Moldovian building) is supported by Gh. Smirnov in
his first works, by de P. P. Bârnia and by Romanian historiography (N. Stoicescu, «Repertoriul bibliografic al localităților
medievale din Moldova», București, 1974, pages 619–620, V. Drăguț, «Dicționar enciclopedic de artă medievală
românescă», București, 1976, page 220, L. Chițescu, «Fortificațiile Moldovei în secolele XIV–XVI-teză de doctorat»,
București, 1972, page 181 etc.); in the last time the presumption of a Tartarian fortress taken over by Moldavian princes
and transformed in the seat of the Orhei chief magistrate (pârcălab) is supported by I. Hâncu, op. cit., page 16; other
hypothesises also exist: the transformation of the Islamic religious building in seat of the Orhei magistrates (in two
stages / steps – mausoleum and «hanaka»), consistent with the succession of four historical stages (according to
Mariana Șlapac, «Cetăți medievale …» (op.cit.), pages 158–159 and figure 111, taking over the proposals of P. P. Bârnea
and E. Nicolae) or the hypothesis of the transformation of the mausoleum in «hauli» and later in magistrate’s seat
(according to Tamara Nesterov, op. cit., pages 43 and following – see also note 87).
85
Orheiul Vechi – detalii ale zidului de piatră a citadelei, având rezolvări similare des întâlnite în arhitectura Orientului Mijlociu din prima jumătate a
foto 2012 mileniului II, fie o reședință fortificată a unuia dintre șefii militari mongoli, având, de asemenea,
Orheiul Vechi (Old Orhei) – details of the stone wall of the
citadel, photo 2012 ↑↗ similitudini tipologice în spațiul respectiv. În această situație, dat fiind caracterul tipic oriental
al incintei patrulatere, nu putem accepta fazeologia amintită, în care fortificarea incintei (în
două faze – de lemn / pământ și de zid) este atribuită fazei moldovenești, deci momentului
transformării ansamblului în reședință a pârcălabului (89). Pentru a face lumină în această
privință și a i se descoperi toate elementele interioare, incinta trebuie cercetată suplimentar.
Aceeași cercetare ar putea surprinde și eventuala preluare a ei de către statul moldovenesc
și modificările suferite.
Etapa a treia
Conform datelor istorice, zona intră în componența Moldovei după deceniul VII al secolului
XIV, conjunctura fiind cea creată de ofensiva lituaniană către Marea Neagră. Orașul distrus
este regenerat, are o evoluție rapidă, mai cu seamă după începutul secolului XV și atinge un
nivel de dezvoltare urban până la mijlocul acelui secol (90) Prima atestare documentară a
orașului este din 1 aprilie 1470, când este menționat pârcălabul cetății (91), dar există ipoteza
89. Mariana Șlapac, op. cit., pag. 158–164 cf. opiniei lui P. P. Bârnea și E. Nicolae, unde invocarea materialelor arheologice
(din jum. a II-a a sec. XV) descoperite în șanțurile incintei de lemn și pământ nu este un argument al posteriorității
fortificației de lemn și pământ față de perioada Hoardei de Aur; de asemenea, nu credem că se poate invoca
edificarea incintei de zid de către meșteri provenind din Orient, aceasta explicând tipologia repectivă, dat fiind
faptul că ar fi unicul caz de acest tip din istoria militară a Moldovei.
90. V. Spinei, «Comerțul…», pag. 212–214.
91. C. C. Giurescu, Târguri sau orașe..., pag. 254.
86
ORHEIUL VECHI
OLD ORHEI
Analysing the information issued from the architectural features and from the plan and, at
the same time, taking into consideration the entire argumentation, we believe that the precinct
under discussion is either an Islamic religious complex, (a mosque or a monastery) displaying
features characteristic of the Middle East architecture of the first half of the second millennium)
or a fortified residence of one of the Mongolian military leaders (having plan similarities with
the architecture of the respective area). This being the situation, because of the typical oriental
character of the quadrilateral precinct, we cannot accept the hypothesis by which the fortifica-
tion (performed in two stages: built out of wood / mud and later of masonry) was built during
the Moldavian period as residence of the magistrate (89). In order to clear up this issue and to
discover all the interior elements, the precinct has to undergo further researches. Such researches
could detect data about the possible taking over of the town by the Moldavian State and the
changes that occurred on this occasion.
The third stage
According to the historical data, the area became part of Moldavia after the seventh decade of the
14th century, due to the context created by the Lithuanian offensive, aiming the access to the Black
89. Mariana Șlapac, op. cit., pages 158–164, in accord with the opinion of P. P. Bârnea and E. Nicolae, does not consider
the archaeological finds from the second half of the 15th century in the fosse of the earth and wood precinct as
arguments to date the fortification after the Golden Horde period; at the same time we do not believe that the
typology of the stone fortification can be explained by the use of masters from the East, because such a fact would be
unique in Moldavian military history.
87
Orheiul Vechi – plan restituţie etapa a III-a: 1 – presupusa că «Ierhe», de unde proveneau unii dintre moldovenii participanți la Conciliul din 1415 de la
cetate (reşedinţă a pârcălabului) moldovenească Constance, ar fi Orhei (92).
amenajată în fosta incintă mongolă, 2 – biserica de secol
XV–XVI Începând cu jumătatea secolului XV, Orheiul devine un punct strategic al apărării Moldovei
Old Orhei – restitution plan of the third stage: răsăritene, astfel încât, literatura istorică vehiculează informația referitoare la construirea de
1 – presumptive Moldavian fortress (residence of the către Ștefan cel Mare, «în centrul orașului», a unei cetăți de piatră dreptunghiulare cu tur-
magistrate – pârcălab) disposed in the former Mongolian
precinct, 2 – a 15th – 16th century church 8 nuri circulare la colțuri (93). Datele diferă: «cca. 1470» (94) sau «ante 1484» (95). Referitor la
această informație, reluând argumentația anterioară, dat fiind faptul că edificarea incintei
este foarte clar demonstrat ca fiind anterioară epocii lui Ștefan cel Mare și străină tipologii-
lor utilizate în Moldova secolului XV, propunem, iarăși, două ipoteze. Prima obligă la căutarea
cetății moldovenești în altă parte, în timp ce a doua, consideră «ridicarea cetății» ca fiind o
intervenție constructivă de adaptare a incintei la rigorile militare ale momentului. În această
ultimă ipoteză, trebuie precizat că, cel puțin conform rezultatelor de până acum ale cercetărilor
arheologice, urmele acestei remanieri nu au apărut încă. Fortificațiile ridicate sau remaniate
de Ștefan cel Mare au o dotare defensivă de o cu totul altă natură și mult superioară celei de
la Orheiul Vechi, în timp ce ansamblul în cauză este o modestă incintă lipsită de elementele
auxiliare necesare (96).
Situată într-o zonă periclitată de numeroasele atacuri dinspre est-sud-est (1499?, 1513,
1518, 1574), așezarea are de suferit distrugeri importante (97). Este motivul pentru care evoluția
92. L. Rădvan, «Orașele…» pag. 554, reluând ideea lui Constantin I. Karadja din anii 1926–27.
93. V. Drăguț, «Dicționar…»,pag. 220.
94. N. Stoicescu, op. cit., pag. 620.
95. V. Drăguț, op. cit., pag. 220.
96. Tamara Nesterov are aceeași opinie; consideră că cetatea, menționată documentar prin părcălabul ei, nu poate fi
identificată pe teren (op. cit, pag. 22–24), invocând, în afara particularităților tipologice, conjunctura complexă a
zonei de până la mijlocul sec. XVI și existența concomitentă a Orheiului (Nou) și Orheiului Vechi (pag. 23–24).
97. L. Rădvan, «Orașele…» pag. 554; Tamara Nesterov, op. cit., pag. 22–23 consideră că în 1499 cronicile moldovenești sau
străine nu consemnează vreun atac sau ciocnire militară în zonă.
88
ORHEIUL VECHI
OLD ORHEI
Sea coast. The town was destroyed, but was rebuilt and underwent a rapid development, especially Orheiul Vechi – baia II – reconstituirea planului (după
after the beginning of the 15th century. It reached an urban level of development in the middle of Tamara Nesterov)
Old Orhei – bath II – restitution of the plan (after Tamara
the century (90). The first mention of the town was on April the 1st, 1470 in a document speaking Nesterov) 8
about the chief magistrate of the town (91), but the hypothesis that «Ierhe», the town of provenance
of the Moldavian participants to the 1415 Council of Constance, could have been de Orhei (92).
From the second half of the 15th century, Orhei became an important strategic point for the
defence for the eastern part of Moldavia. That is why historic documents promote the idea that
Stephen the Great built, «in the centre of the town», a rectangular stone fortress, having circular
towers at its corners (93). The dating is controversial: approximately 1470 (94) or before 1484 (95).
Concerning this information and resuming the former argumentation. Given the fact that the
building of the precinct is prior to the reign of Stephen the Great and has an uncharacteristic typol-
ogy for 15th century Moldavia, we suggest two hypotheses. The first forces us to search for the men-
tioned Moldavian fortress somewhere else, while the second considers the ‘erection of the fortress
as a constructive intervention, aiming to adapt the precinct to the military requirements of the
moment. No traces of such a transformation have emerged, up to now, during the archaeologi-
cal researches. One must also say that the complex under discussion is a modest precinct lacking
important auxiliary elements, while the fortifications built or transformed by Stephen the Great
have a defensive endowment of a different nature and are superior to that of Old Orhei (96).
90. V. Spinei, «Comerțul…», pages 212–214.

91. C. C. Giurescu, «Târguri sau orașe…», page 254.
92. L. Rădvan, «Orașele…» page 554, taking over the idea of Constantin I. Karadja from 1926–1927.
93. V. Drăguț, «Dicționar…»,page 220.
94. N. Stoicescu, op. cit., page 620.
95. V. Drăguț, op. cit., page 220.
96. Tamara Nesterov is of the same opinion; she considers that the position of the fortress, mentioned in documents by
its magistrate «pârcălab», can not be determined on the site (op. cit, pages 22–24); in addition to the typological
particularities, she recalls the complex combination of circumastances in the region till the middle of the 16th century
and the simultaneous existence of (New) «Orheiul Nou» and (Old) «Orheiul Vechi» (pages 23–24).
89
Orheiul Vechi – baia II – vedere generală şi detaliu, orașului din această etapă durează până la sfârșitul secolului XVI. C. C. Giurescu consideră că
foto 2012
Orheiul Vechi (Old Orhei) – bath II – general view and perioada mutării locuirii pe noul amplasament (din motive obscure) este anterioară anului
detail, photo 2012 ↑ 1574, de când există un document amintind de «Vechiul Orhei» (98). Un alt indiciu al abando-
nării așezării este cel al menționărilor târzii ale pârcălabilor de Orhei: Ivanco (1517–1527), Ștefan
(1533), Cozma Gheanghe (1543), considerându-se că reprezintă funcții militare transferate
deja în noul oraș, reședință de ținut (99). Pe de altă parte, ultimele înmormântări la biserica
de piatră descoperită arhelogic datează din prima jum. a sec. XVII (100), confirmând în mare,
perioada părăsirii treptate a vechiului oraș (101).
98. C. C. Giurescu, op. cit., pag. 254–255, unde sunt trecute în revistă eventualele conjuncturi care au obligat la
schimbarea locației, poate cu concursul domnitorului Alexandru Lăpușneanu și se amintește de realizarea de către
acesta a unui mare iaz, în apropierea noului Orhei; este, probabil, iazul surprins de planurile de secol XVIII publicate
de A. Pănoiu, astfel explicându-se nepotrivirile topografice menționate la început (vezi notele 77 și 78). Vezi mai sus
și nota 96, referitoare la opiniile Tamarei Nesterov.
99. Tamara Nesterov, op. cit, pag. 23 și 24.
100. P. Bârnea, Tatiana Reaboi, op. cit., pag. 25.
101. Tamara Nesterov aduce argumente pentru ființarea așezării de aici până la începutul sec. XIX (op. cit., pag. 25–26)-
vezi și notele 61 și 64.
90
ORHEIUL VECHI
OLD ORHEI
Situated in a region endangered by numerous attacks from the East-South East (1499?, 1513, Orheiul Vechi – valurile şi şanţurile din zona accesului în
oraş, foto 2012
1518, 1574), the settlement suffers important destructions (97). That is why the third stage of develop- Orheiul Vechi (Old Orhei) – earth fortification and ditches
ment of the towns stretches till the end of the 16th century. C. C. Giurescu considers that the time in the area of theaccess to the town, photo 2012 ↑
when the settlement was displaced (the reasons for the displacement are obscure) to a new site
is previous to 1574, when, in a document, «Old Orhei» is mentioned (98). Another indication that
the old settlement was abandoned is the late mention of the Orhei magistrates: Ivanco (1517–1527),
Ștefan (1533), Cozma Gheanghe (1543), interpreted as having their military posts already trans-
ferred in the new town (99). On the other hand, the last burials in the stone church discovered in
archaeological searches, date back in the first half of the 17th century (100), confirming a period of
gradual abandonment of the old town (101).
97. L. Rădvan, «Orașele…» page 554; Tamara Nesterov, op. cit., pages 22–23 remarks that in 1499 no attack or military clash in
the region was mentioned in Moldavian chronicles.
98. C. C. Giurescu, op. cit., pages 254–255, reviews the possible circumstance obliging to change the location of the settlement,
possibly with the aid of the prince Alexandru Lăpușneanu and the realization of a pond near New Orhei is mentioned;
it probably is the pond represented in the 18th century plans published by A. Pănoiu, thus explaining the topographic
discrepancies mentioned before (see notes 77 and 78). See also note 96, showing the opinions of Tamara Nesterov.
99. Tamara Nesterov, op. cit, pages 23 and 24.
100. P. Bârnea, Tatiana Reaboi, op. cit., page 25.
101. Tamara Nesterov brings arguments for the existence of the settlement in this place till the beginning of the 19th century
(op. cit., pages 25–26) – see also notes 61 și 64.
91
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – planul Cetăţii de Scaun (prelucrare după

Gr. Ionescu, M.D.Matei, Gh. Sion)
Suceava – plan of the Princely Fortress (Cetatea de Scaun)
(prcessed after Gr. Ionescu, M.D.Matei, Gh. Sion) 8
Suceava – imagini ale Cetăţii de Scaun, foto 1993

Suceava – views of the Princely Fortress, photo 1993 6
SUCEAVA
Este printre cele mai cercetate orașe medievale românești (moldovenești), în ultima jumătate
de secol acumulându-se numeroase date istorice, arheologice, arhitecturale și, în ultimele două
decenii, urbanistice (102). Cu toate acestea, ultimele studii de evoluție teritorială și morfo-struc-
turală (103), întrebuințând metode clasice și metode complementare («alternative»), nu au fost
verificate arheologic, chiar în situația masivelor demolări din anii ’80 din zona centrală, care
ar fi permis observații concludente. Cu toate aceste nepotriviri de metodă și în privința rezul-
tatelor, Suceava este orașul medieval românesc care pune foarte bine în evidență existența
celor trei etape ale evoluției acestei clase de orașe.
Localizare
Orașul este amplasat la confluența dintre râul Suceava (aflat mai aproape de oraș în secolele ante-
rioare) și unul dintre micii săi afluenți – Cacaina. El era protejat de aceste fire de apă și râpele din
zonă, precum și indirect, de înălțimile din jur, utilizate pentru amplasarea de ansambluri fortificate.
Planul suport este ridicarea topografică din 1877 «Suczawa sammt Ortschaften Kut, Itzkani,
Schepelitz et Zamka in der Bukowina» (104), verificată prin planurile din 1856, 1890–1906 și 1907
(105). În aceste planuri este surprinsă etapa finală a evoluției medievale, foarte puțin afectată
de cele câteva mici intervenții urbanistice austriece.
102. Bibliografia este vastă; în ceea ce privește literatura istorico-arheologică, în ciuda existenței unor probleme
de metodă și de stabilire a unor concluzii, informație primară bogată relativ adusă la zi vezi la E. I. Emandi,
M. Șt. Ceaușu, «Contribuții de morfologie urbană la cunoașterea istoriei orașului Suceava 1388–1988», «Suceava –
anuarul Muzeului Județean», XV, 1988, publicat după 1989; ultimele contribuții care contează din punctul de vedere
al acestei lucrări vor fi amintite și comentate la locul potrivit.
103. T. O. Gheorghiu, «Începuturile Sucevei medievale», «Arhitectura», 1–6, 1990, pag. 133 și urm., idem, «Centrele
comerciale – spații ale genezei urbane medievale românești extracarpatice», «Analele Brăilei», 1993, pag. 373–374
și 386, 387, idem, «Cetățile orașelor...» – «Fortified Town...», pag. 92–95 și 111, idem, «Suceava medievală – geneză
și evoluție până în prima parte a secolului al XVI-lea. Elemente morfo-structurale», «Historia urbana», 2004, 1–2,
pag. 67–94; concluzii identice au fost comunicate în numeroase sesiuni ale Comisiei de Istorie a Orașelor din
România și au fost inserate în alte lucrări, dintre care amintesc fascicolul «Suceava» din «Atlasul istoric al orașelor
din România», Editura Enciclopedică, București, 2005, passim, apărut sub egida Comisiei de istorie a orașelor din
România, în cadrul Editurii Academiei Române.
104. Planul este parțial publicat în T. O. Gheorghiu, «Începuturile…», pag. 135, 135.
105. E. I. Emandi, M. Șt. Ceaușu, «Contribuții de morfologie urbană...», fig. 86, 88, 94.
94
SUCEAVA
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava is one of the most thoroughly researched Romanian (Moldavian) medieval towns, a
great deal of historical, archaeological and architectural data having been recorded in the last
50 years. In addition, the last two decades brought rich urban information (102). However, the
latest studies concerning the morpho-structural and territorial evolution (103), using both clas-
sic and complementary («alternative») methods, have not been archaeologically verified. The
opportunity to perform researches which could have revealed relevant data, at the moment of
the massive demolishing works at the middle ’80s, was not seized. In spite of the incomplete
information, Suceava is the Romanian medieval town which most successfully points out the
existence of the three evolution stages characteristic for this class of town.
Location
The town is located at the confluence of the Suceava River (the river bed was, in the previous cen-
turies, closer to the town than it is today) and one of its small tributaries – the Cacaina River. The
town was protected by the water courses, the cliffs existing along the shores and, indirectly, by the
fortifications built on the surrounding high hills.
The support-plan is the 1877 topographical survey «Suczawa sammt Ortschaften Kut, Itzkani,
Schepelitz et Zamka in der Bukowina» (104), verified with the plans from 1856, 1890–1906 and 1907
102. The bibliography is vast; for historical and archaeological information, in spite of some issues concerening the method
and the conclusions, a rich primary information brought up to date can be found in Contribuții de morfologie urbană
la cunoașterea istoriei orașului Suceava 1388–1988, «Suceava – anuarul Muzeului Județean», XV, 1988, published
after 1989 by E. I. Emandi, M. Șt. Ceaușu; the last works which are significant for this study will be mentioned and
commented upon at the adequate place.
103. T. O. Gheorghiu, «Începuturile Sucevei medievale», «Arhitectura», 1–6, 1990, pages 133 and following, idem, «Centrele
comerciale – spații ale genezei urbane medievale românești extracarpatice», «Analele Brăilei», 1993, pages 373–374 and
386, 387, idem, «Cetățile orașelor...» – «Fortified Town...», pages 92–95 and 111, idem, «Suceava medievală – geneză și
evoluție până în prima parte a secolului al XVI-lea. Elemente morfo-structurale», «Historia urbana», 2004, 1–2, pages
67–94; identical conclusion have been presented in numerous sessions of the Comission for the History of Towns in
Romania and were introduced in other works from we mention the fascicle «Suceava» from «Atlasul istoric al orașelor
din România», Editura Enciclopedică, București, 2005, passim, published under the care of the Comission for the
History of Towns in Romania, at the Romanian Academy publishing house.
104. The plan was parțially published in T. O. Gheorghiu, «Începuturile…», pages 135, 135.
95
Suceava-detaliu din planul din 1877, redesenat după

copia oferită de D-na Eugenia Greceanu
Suceava – detail of the 1877 plan, redrawn after the copy
offered by Madam Eugenia Greceanu 6
Schiță istorică
Prima etapă
Suceava prestatală (până la mijlocul sec. XIV) nu este menționată de nici un document isto-
ric. Așezarea de aici este dovedită arheologic, punându-se în evidență o arie locuită de nivel
preurban (sec. XIII–mijl. sec. XIV), concentrată în jurul unui punct bine apărat natural care se
presupune că adăpostea o reședință nobiliară locală (106). Acest loc este ocupat acum de bise-
rica Mirăuți (prima reședință mitropolitană a Sucevei, consacrată după 1401) (107). Elementele
componente ale așezării sunt: reședința (posibil să fi fost fortificată independent, cu val de
pământ, eventual palisadă și șanț), aria locuită fortificată în aceeași manieră și arii locuite
deschise. Restituția se bazează pe întreg sistemul de informații (arheologice și planimetrice),
interpretat într-o manieră optimă (108).
Se constată că acest tip de așezare are extrem de numeroase analogii în spațiul slav din cen-
trul și nord-nord-estul Europei (de la cumpăna mileniilor, până în secolul XIII), și în Moldova, sigur
la Roman (pentru etapa considerată ca fiind corespunzătoare sfârșitului de secol XIV, dar putând
fi mai timpurie), în contextul unor situri asemănătoare (109).
Etapa a doua
Debutează odată cu constituirea și consolidarea statului medieval Moldova (mijlocul sec. XIV).
Suceava este preluată de domnie și, în paralel cu o suită de intervenții aulice cu rezultate
106. Dintre ultimele lucrări care, reluând concluziile cercetărilor arheologice din anii ’60-’70 (concentrate de M. D. Matei
în volumele «Contribuții arheologice la istoria orașului Suceava», București, 1963 și «Studii de istorie orășenească
medievală», Suceava, 1970), sunt: M. D. Matei, «Civilizație urbană medievală românească», București, 1989, pag.
34–54, M. D. Matei, E. I. Emandi, «Cetatea de scaun și Curtea Domnească din Suceava», București, 1988, pag. 16–22 și
E. I. Emandi, M. Șt. Ceaușu, op. cit., pag. 33–38.
107. C. C. Giurescu, D. C. Giurescu, «Istoria românilor, București», 1976, pag. 105–106.
108. T. O. Gheorghiu, op. cit., pag 135, idem, «Fortified Towns…», pag. 111, idem, «Suceava medievală...», pag. 72–73 și 88.
109. ibidem, pag. 65–66 și 113; vezi mai jos, studiul de caz Roman.
96
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – planul din 1907 (publicat de E. I. Emandi,

Şt. Ceauşu)
Suceava – plan from 1907 (published by E. I. Emandi,
Şt. Ceauşu) 4
(105). These plans display the final medieval evolution stage, nearly unaffected by the Austrian
minor town-planning interventions.
Historical outline
First stage
The pre-state Suceava (till the mid 14th century) is not mentioned in any historical document.
The existence of a settlement here is archaeologically proved and the inhabited area of pre-
urban level (13th century – the middle of the 14th century) had as centre a naturally defended
zone where it is believed that the residence of the local noble was located (106). Today this place
is occupied by the Mirăuți Church (the first Metropolitan Bishopric of Suceava, established after
1401) (107). The constituent elements of the settlement are: the residence of a local dignitary
(probably independently fortified with earth works, perhaps a palisade and a ditch), the inhab-
ited area, fortified in a similar manner, and exterior inhabited areas without fortifications. The
reconstitution is based on both archaeological and cartographic information, combined in an
optimum manner (108).
One can find numerous settlements, located on similar sites and of similar type, in the area
inhabited by the Slavic population, in central and north-north-eastern Europe (from the end
of the 1st millennium and the beginning of the 2nd millennium till the 13th century) as well as in
Moldavia (one case is the town of Roman, at the end of the 14th century) (109).
105. E. I. Emandi, M. Șt. Ceaușu, «Contribuții de morfologie urbană...», fig. 86, 88, 94.
106. Some of the most recent works taking over the conclusions of the archaeological excavations of the ’60-’70-ties
(put together by M. D. Matei in the volums «Contribuții arheologice la istoria orașului Suceava», București, 1963 and
«Studii de istorie orășenească medievală», Suceava, 1970) are: M. D. Matei, «Civilizație urbană medievală românească»,
București, 1989, pages 34–54, M. D. Matei, E. I. Emandi, «Cetatea de scaun și Curtea Domnească din Suceava»,
București, 1988, pages 16–22 and E. I. Emandi, M. Șt. Ceaușu, op. cit., pages 33–38.
107. C. C. Giurescu, D. C. Giurescu, «Istoria românilor», București, 1976, pages 105–106.
108. T. O. Gheorghiu, op. cit., page 135, idem, «Fortified Towns…», page 111, idem, «Suceava medievală…», pages 72–73 and 88.
109. ibidem, pages 65–66 and 113; see later the case study Roman.
97
Suceava – imagini ale Cetăţii de Scaun, foto 1993

Suceava – views of the Princely Fortress, photo 1993 63
98
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – Cetatea de Scaun – detaliu acces, foto 1993

Suceava – the Princely Fortress – detail of the access area,
photo 1993 4
Suceava – planul Curţii Domneşti (prelucrare după M. D.

Matei şi Gh. Sion)
Suceava – plan of the Princely Court (processes after M. D.
Matei and Gh. Sion) 1
99
100
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – cartare arheologică a centrului; Suceava – archaeological mapping of the centre;

suport – planul din 1877: support – plan from 1877:
A. drumuri de tranzit, A. transit roads,

B. străzi apărute la cumpăna B. streets having appeared at the turn
sec. XIV-XV, of the 14th to the 15th centuries,
C. repere parcelare amintind de orientarea C. guide marks of the plots limits reminding
şi geometria Curţii Domneşti şi of the Princely Court geometry and of the
colţului de sud-est al pieţei, south-eastern angle of the square,
D. aliniamente modificate în cursul sec. XIX; D. building alignment modified in the 19th century;
E. pavaje în nordul Curţii Domneşti; E. paving at the north of the Princely Court;
1. Uliţa Rusească (1481) 1. The Russian Lane (1481)

2. Drumul Cernăuţilor (1480, 1483) 2. The Cernăuţi Road (1480, 1483)
3. Uliţa care duce drept la cetate (1481) 3. The lane leading to the fortress (1481)
4. Drumul Mare al Sucevei (1456) sau 4. The Great Suceava Road (1456) or
drumul Bistriţei (1563), the Bistriţa Road (1563)
5. Uliţa Datornicilor (atestată la 1761, dar existentă 5. The Deptor Lane (attested in 1761, but already existing
la sf. sec. XIV, ca legătură a centrului cu Mirăuţii) at the end of the 14th century, as kink between the cen-
6. Uliţa Mare Armenească (atestată la 1761, dar exis- tre and the Mirăuţi district)
tentă la sf. sec. XIV) 6. The Great Armenian Lane (attested in 1761 but
7. Prima biserică de la Sf. Dumitru (sf. sec. XIV) already existing at the end of the 14th century)
8. Biserica actuală Sf. Dumitru (1534–1535) 7. The first Saint Demetrius church (Sf. Dumitru) (end of
9. Turnul lui Lăpuşneanu (1560–1561) the 14th century)
10. Prima biserică de la Mirăuţi (sf. sec. XIV-cca. 1385) 8. The present day St. Demetrius church (1534–1535)
11. Biserica armenească Sf. Maria (prob. Sf. sec. XIV) 9. The Lăpuşneanu Tower (1560–1561)
12. Biserica armenească Sf. Cruce (prob. sf. sec. XIV) 10. The first church of Mirăuţi (end of the 14th century,
13. Locuinţe anterioare Curţii Domneşti (jum. a II-a a about 1385)
sec. XIV – sec. XV) 11. The Armenian Saint Mary church (probably the end
14. Curtea Domnească din lemn (sf. sec. XIV – înc. of the 14th century)
sec. XV) 12. The Armenian Saint Cross church (probably the end of
15. Turn locuinţă din piatră (sf. sec. XIV-înc. sec. XV) the 14th century)
16. Curtea Domnească din piatră (sec. XV-XVI) 13. Dwellings erected before the Princely Court (Curtea
17. Prima biserică de la Sf. Ioan Botezătorul (prima jum. Domneaca) (second half of the 14th century – 15th
a sec. XV) century)
18. Construcţie de piatră (sf. sec. XIV) 14. The wood Princely Court (end of the 14th century – 15th
19. Biserica de la «Sipot» (jum. a II-a a sec. XV, în zona century)
unei locuiri cu ateliere de la sf. sec. XIV) 15. The stone residential tower (end of the 14th century –
20. Biserica din punctul «Drumul Naţional», eventual beginning of the 15th century)
Catolică, Buna Vestire (jum. a II-a a sec. XV) 16. The stone Princely Court (15th – 16th centuries)
21. Biserica Adormirea-Barbovschi (ante 1529) 17. The first St. John the Baptist church (the first half of
22. Biserica Sf. Arhangheli (ante 1542) the 15th century)
23. Biserica Sf. Nicolae (înc. sec. XVI) 18. Stone building (end of the 14th century)
24. Biserică bănuită sub casa memorială 19. The church from «Sipot» (second half of the 15th cen-
Ciprian Porumbescu tury, in the area with dwellings and workshops from
the end of the 14th century)
20. The church place on the spot called «The national
Road», possibly a catholic church of the Annunciation
(second half of the 15th century)
21. The Assumption-Barbovschi church (before 1529)
22. The church of the Saint Archangels (before 1542)
23. The church of St. Nicholas (beginning of the
16th century)
24. a presumed church on the spot of the Ciprian
Porumbescu memorial house.
101
102
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – Cetatea de scaun – parcurs al accesului,

foto 2011
Suceava – the Princely Fortress along the access area,
photo 2011 41
Suceava – Cetatea de scaun – parcurs al accesului,

foto 2011
Suceava – the Princely Fortress along the access area,
photo 2011 2
103
Suceava – plan restituţie etapa I: 1 – probabila

reşedinţă fortificată, 2 – fortificaţia aşezării, 3 – arii
locuite nefortificate
Suceava – restitution plan of the first stage: 1 – probably
the fortified residence, 2 – the town fortifications, 3 –
unfortified residential areas 6
Suceava – plan restituţie etapa II-a: 1 – Cetatea de Scaun,

2 – Curtea Domnească, 3 – fortificaţia oraşului, 4 –
Mitropolia, 5 – Biserica Catolică suprapusă de biserica Sf.
Dumitru, 6 – biserici de secol XIV0XVI, 7 – Mânăstirea Sf.
Gheorghe; zona caroiată – piaţa centrală
Suceava – restitution plan of the second stage: 1 – the
Princely Fortress (Cetatea de Scaun), 2 – the Princely Court,
3 – the town fortifications, 4 – the Bishopric, 5 – the
Catholic Church overlapping the St. Demetrius church,
6 – church from the 14th – 16th centuries, 7 – the St. George
Monastery; the hatched area corresponds to the central
square 6
favorabile demografice, sociale, economice, comerciale, militare, religioase, este transfor-

mată în capitala cea mai utilizată și stabilă (în cadrul numeroselor sedii zonale ale domniei)
a noului stat, până în secolul XVI. Cea mai veche mențiune documentară sigură este cea din
documentul din 10 februarie 1388, dat de Petru I Mușatinul în Cetatea Sucevei. El este întărit
în 1388 de alt document care amintește de organizarea religioasă a armenilor din Suceava și
de numeroase altele din anii următori, care furnizează informații despre organizarea com-
plexă a capitalei (110).
În 1390 Suceava apare ca «oppidum» (111). Din acest moment, informațiile documentare pot
fi coroborate cu cele arheologice și planimetrice, rezultând un tablou suficient de complet și
credibil al evoluției sale.
Până la începutul sec. XV, aici sunt așezate puternice comunități de coloniști catolici și
armeni, care se adaugă localnicilor; producția diferitelor obiecte casnice face un salt calitativ
notabil; sunt edificate numeroase construcții militare, religioase și civile; începe organizarea
urbanistică a centrului și cartierelor. Orașul capătă «Drept de depozit» în 1408; meșteșugarii
încep să se organizeze în bresle; orașul începe să se doteze edilitar; administrația și relația
comunității urbane cu statul adoptă aproximativ modelul orașelor libere central-europene. La
Suceava, sfatul orășenesc, format, din «șoltuz și pârgarii săi» («Richter und seyne Gesworen»,
conform unui document din 1449) era dublat de un sfat al comunității armenești («voitul
armean», amintit într-un document din 1456) (112), la care se adăuga, fapt specific Moldovei,
un funcționar domnesc (vornicul) cu atribuții legate de relația cu statul sau de proprietățile
orășenești ale domniei.
Pentru această etapă, considerăm că importante sunt următoarele gesturi urbanistice și
arhitecturale: organizarea unei mari piețe, orientată est-vest, ca centru al orașului (113), piață
localizată în acel loc datorită:
1. intersecției drumurilor comerciale și existenței unei probabile porți a așezării de secol
XIII–XIV);
2. ridicării pe înălțimile din vest și est a două cetăți (cetatea Șcheia la vest și Cetatea de Scaun
la est), ridicarea progresivă în colțul de sud-est al pieței a unei reședințe domnești fortifi-
cate (ca parte din ampla curte aulică organizată în acest loc, până la Cacaina);
110. E. I. Emandi, M. Șt. Ceaușu, op. cit., pag. 36.

111. L. Rădvan, «Orașele în Țările Române…», pag. 576.
112. C. C. Giurescu, «Târguri sau orașe…» pag. 282–283.
113. Remarcăm că acest punct de vedere este însușit în totalitate de L. Rădvan, op. cit., pag. 576, care descrie organizarea
propusă de noi pentru zona centrală a orașului, precum și logica așezării aici, compact și organizat, a comunităților
de coloniști. Autorul aduce noi argumente referitoare la regulile localizării compacte a coloniștilor în unele orașe
din Polonia, unde, pentru aceasta, unii dintre vechii locuitori au fost mutați. Promotorul acestui program urbanistic
«planificat» ar fi, fără îndoială, domnul.
104
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – plan restituţie a centrului – etapa I (jum. a II-a

a sec. XIV):
A – arii locuite de sec. XIV, B – fortificaţia timpurie – sec.
XIV, C – poartă de acces presupusă, D-E – drumuri de
tranzit sigure şi presupuse, F-G – aliniamente sigure şi
presupuse, 1 – lotizări anterioare Curţii Domneşti (sec.
XIV), 2 – biserica anterioară Sf. Dumitru (catolică?), 3–4 –
biserici armeneşti
Suceava – restitution plan of the central area in the first
stage (second half of the 14th century): A – residential
areas from the 14th century, B – the early fortifications
from the 14th century, C – the presumed access gate, D–E –
certain and presumed transit roads, F–G – certain and
presumed houses alignment, 1 – plots from before the
erection of the Princely Court (14th century), 2 – a church
erected before St. Demetrius (possibly Catholic), 3–4 –
Armenian churches 4
The second stage

It coincides with the foundation and consolidation of the medieval state of Moldavia (the middle
of the 14th century). Suceava is taken over by Moldavia’s voievodes and, after a set of measures
with favourable demographical, social, economic, commercial, military and religious consequences,
it becomes the city most frequently chosen as chief town of the new state, until the 16th century.
The oldest certain documentary mention of the town is that contained by a document issued
on the 10th of February 1388 by Petru I Mușatinul I from «Cetatea Sucevei» (Suceava’s Fortress).
This document is supported by another document, also from 1388, which mentions the religious
organisation of the Armenians living in Suceava. Many subsequent documents provide useful
information about the complex organisation of the main town (110). In 1390 Suceava appears
as «oppidum»(111). After this date the documentary information can be corroborated with the
archaeological and planimetric data, and a sufficiently complete and credible image of Suceava’s
evolution can thus be outlined.
Till the beginning of the 15th century, by colonisation, strong Catholic and Armenian com-
munities are added to the local population. The quality of manufactured household objects was
raised. Numerous military, religious and civil constructions were erected. The urban organisa-
tion of the centre and other districts begins. The town is granted the «Warehouse Right» in 1408.
Craftsmen set up and organise themselves in guilds, the town starts to be provided with several
utilities. The administration and the relationship of the urban community with the state adopt
the model of the free towns of Central Europe. In Suceava, the town council, made up of «soltuz
și pângarii săi» («Richter und seine Geschworen» i.e. magistrate and his councillors) according to
a document from 1449, was doubled by a council of the Armenian community (called «voitul» –
«the chosen ones» – and mentioned in a document from 1456) (112). Additionally, Suceava had
a «vornic» (the king’s representative, a dignity that was specific to Medieval Moldavia) whose
responsibility was to maintain the relationship with the state and to take care of the royal prop-
erties in the town.
We consider the realisation of a large east-west oriented square in the centre of the town (113)
as the most significant urban and architectural achievement of this stage. The square was located
in a certain spot on several grounds:
110. E. I. Emandi, M. Șt. Ceaușu, op. cit., page 36.

111. L. Rădvan, «Orașele în Tările Române…» page 576.
112. C. C. Giurescu, «Târguri sau orașe…» pages 282–283.
113. We noticed that this point of view is entirely adopted by L. Rădvan, op. cit., page 576, where he describes the
organization of the central area proposed by us and the logical measures by which the community of colonists was
established here, methodically and compactly. The author brings new arguments, presenting the rules by which
colonists were settled in Polish towns, where sometimes they displaced former inhabitants. The promoter of such a
planned urban program was undoubtly the prince.
105
Suceava – zona Curţii Domneşti şi bisericii Sf. Dumitru,

foto 1993
Suceava – area of the Princely Court and of the
St. Demetrius church, photo 1993 89
106
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – biserica Sf. Dumitru, foto 2011

Suceava – St. Demetrius church, photo 2011 78
107
Suceava – plan restituţie a centrului – etapa II (sf. sec.

XIV – înc. sec. XV): A – teritoriul Curţii Domneşti, 1 –
lotizări, 2 – construcţiile de lemn ale Curţii Domneşti,
3 – turnul-locuinţă, 4 – construcţie importantă în zona
Sf. Ioan Botezătorul (sec. XIV–XV), 5-biserica catolică,
6–7 – biserici armeneşti
Suceava – restitution plan of the central area in the
second stage (end of the 14th – beginning of the 15th
centuries): A – the area of the Princely Court, 1 – plots,
2 – the wood buildings of the Princely Court, 3 – the
residential tower, 4 – important building in the area of
the St. John the Baptist ensemble (14th – 15th centuries), 5 –
Catholic church, 6–7 – Armenian churches 6
3. ridicării unei fortificații urbane din lemn și pământ care proteja orașul spre vest, sud-vest,
sud, fiind închisă de cursurile Sucevei și Cacainei.
La aceste circumstanțe se adaugă edificarea câtorva biserici catolice, armenești, ortodoxe

românești etc., ca centre episcopale (precum biserica Mirăuți, amplasată pe locul fostei reședințe
nobiliare locale) sau parohiale (centre ale cartierelor respective), precum și a câtorva mânăs-
tiri în proximitatea orașului (114). În fine, importantă este și descoperirea arheologică a noii
fortificații urbane, formate din val și șanț, amenajate după ieșirea din funcție a celei de secol
XIV (115), dar traseul lui nu este foarte bine precizat în lucrările de specialitate (116).
Procesul, care durează până în prima jumătate a secolului XVI, duce la conturarea unui orga-
nism urban complex, bine zonat funcțional, bine apărat direct (prin șanțul și valul orașului și prin
marile edificii interioare) și indirect (prin cetățile și mănăstirile exterioare).
În concluzie, Suceava secolelor XIV–XVI ilustrează unul dintre modelele central-europene
uzuale (adaptat conjuncturii și locului respectiv), în care orașul fortificat sumar (cu numeroase
analogii, de exemplu, în spațiul transilvănean de secol XII–XIII și imediat de după invazia tătară)
(117) își articulează sistemul propriu de apărare cu cel al unor castele sau cetăți tangente ariei
urbane sau exterioare ei (118). În plus, începe să se pună la punct sistemul interior de apărare, la
care participă curți feudale, biserici, mănăstiri și schituri, hanuri etc., care va fi generalizat ulte-
rior, în etapa a III-a, pe întreg spațiul românesc extracarpatic rămas în componența celor două
state medievale.
114. T. O. Gheorghiu, «Începuturile…», pag. 135–139, cu notele și planșele aferente; acolo apar toate sursele bibliografice
întrebuințate pentru restituții, precum și considerentele critice asupra unora dintre punctele de vedere exprimate
până atunci.
115. Elena Busuioc, «Șanțul de apărare al orașului Suceava din secolul al XV-lea», în «Materiale și Cercetări Arheologice»,
1970, p. 401–406.
116. Comentarii detaliate asupra acestei situații, vezi la T. O. Gheorghiu, «Literatura istorică…» (op. cit.), cu planșă
comparând variantele conform diferitelor surse, la pag. 29 (fig. 1).
117. P. Niedermaier, «Der mittelalterliche Staedtebau in Sieberbürgen, im Banat und im Kreischgebiet, Teil I», Heidelberg,
1996, pag. 177 și urm., idem, «Staedtebau im Mittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebiet» (1242–1347), Köln,
Weimar, Wien, 2002, pag. 43 și urm.
118. T. O. Gheorghiu, «Fortified Towns…», pag. 41–51 și 67–78, cu o bibliografie extinsă asupra
fenomenului central-european
108
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – plan restituţie a centrului – etapa III

(jum. sec. XV – înc. sec. XVI): A – teritoriul Curţii
Domneşti, 1-Curtea Domnească, 2 – turnul-locuinţă,
3–4 – construcţii în zona Sf. Ioan Botezătorul (sec. XIV-
XV), 5 – biserica domnească Sf. Dumitru, 6 – turnul-
clopotniţă, 7 – biserică catolică, 8–9 – biserici armeneşti,
10 – biserica Adormirea-Barbovschi
Suceava – restitution plan of the central area in the third
stage (middle of the 15th – beginning of the 16th centuries):
A – the area of the Princely Court, 1 – the Princely Court,
2 – residential tower, 3–4 – buildings in the area of the
St. John the Baptist ensemble (14th–15th centuries), 5 –
the Princely church of St. Demetrius, 6 – the bell tower,
7 – Catholic church, 8–9 – Armenian churches, 10 – the
Assumption-Barbovschi church 4
1. the commercial roads crossed there and a 13th – 14th centuries town gate probably existed
on the spot;
2. two fortresses were erected on heights to the east and west of the square (the Scheia Fortress
to the west and the «Cetatea de Scaun» Fortress to the east); furthermore in the south-eastern
corner of the square a fortified princely residence was gradually erected (as part of the large
princely court extended up to Cacaina);
3. the erection of an urban wood and earth fortification, which protected the town westwards,
south-westwards and southwards. The fortified line was completed by the courses of the
Suceava and Cacaina Rivers.
In addition to these circumstances one can mention the erection of several Catholic, Armenian and
Romanian Orthodox churches as bishoprics (such as the Mirăuți Church, located on the site of the
former local magistrate’s residence) or as parish churches (centres of the respective districts) and the
building of some monasteries, in the proximity of the town (114). Finally the archaeological discovery
of the new urban fortification, consisting of a dam and a ditch and replacing the former 14th century
defences (115) is of importance, but the exact line is not precise enough in professional works (116).
This period of development, lasting till the first half of the 16th century, lead to a complex urban
organism, well divided functionally and well-defended directly (by the ditch, the earth fortifica-
tions and by the big interior buildings) and indirectly (by the exterior fortresses and monasteries).
To sum up, Suceava, in the period 14th – 16th centuries, displays a common central European
type (adapted to the respective circumstances and place) in which scarce fortification of the scant-
ily fortified town (with numerous similar cases in the Transylvania, in the 12th – 13th centuries and
immediately after the Tartar invasion) (117) is compensated by a defence system made of castles and
fortresses tangential to the urban area or exterior to it (118). Moreover, the interior defence system
became gradually stronger due to the contribution of feudal courts, churches, monasteries, hermitages,
inns etc. This system will be generalised across the two Romanian extra-Carpathian medieval states.
114. T. O. Gheorghiu, «Începuturile…», pages 135–139, with the afferent notes and drawings; all the bibliographic sources
used for the restitions and the critical considerations on some of the points of view expressed till the moment of the
publication are mentioned in this study.
115. Elena Busuioc, «Șanțul de apărare al orașului Suceava din secolul al XV-lea», in «Materiale și Cercetări Arheologice»,
1970, pages 401–406.
116. Detailed comments on this situation can be found in T. O. Gheorghiu, «Literatura istorică…»(op. cit.), with drawings
comparing the versions issued from different sources, page 29 (fig. 1).
117. P. Niedermaier, «Der mittelalterliche Staedtebau in Sieberbürgen, im Banat und im Kreischgebiet, Teil I», Heidelberg,
1996, pages 177 and following, idem, «Staedtebau im Mittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebiet (1242–1347)»,
Köln, Weimar, Wien, 2002, pages 43 and following.
118. T. O. Gheorghiu, «Fortified Towns…», pages 41–51 and 67–78, with an extensive bibliography on the Central
European phenomenon.
109
Suceava – imagini ale Mănăstirii Sf. Gheorghe, foto 1993

Suceava – views of the St. George Monastery,
photo 1993 6
Suceava – Mânăstirea Sf. Gheorghe

(după planul oraşului din 1877)
Suceava – St. George Monastery
(after the 1877 town plan) 3
110
SUCEAVA
SUCEAVA
111
Suceava – biserica Sf. Ioan Botezătorul, foto 2011

Suceava – St. John the Baptist church, photo 2011 6
Suceava – biserica Sf. Ioan Botezătorul, foto 1982

Suceava – St. John the Baptist church, photo 1982 ↓
112
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – mânăstirea armenească Zamca

Suceava – Armenian Zamca Monastery 41
113
Suceava – biserica armenească Sf. Cruce, foto 1993

Suceava – Armenian St. Cross church, photo 1993 63
114
SUCEAVA
SUCEAVA
Suceava – biserica armenească Sf. Simion

Suceava – Armenian church of St. Simeon 4
Suceava – biserica Mirăuţi, foto 2011

Suceava – Mirăuţi church, photo 2011 4
Suceava – biserica Învierii, foto 1993

Suceava – Resurrection church, photo 1993 2
115
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – planul bisericii Bărăţiei (după Şt. Balş şi

R. Theodorescu)
Câmpulung – plan of the «Bărăţia» church (after Şt. Balş
and R. Theodorescu) 8
Câmpulung – mânăstirea Negru Vodă, foto 2013

Câmpulung – «Negru Vodă» Monastery, photo 2013 6
CÂMPULUNG
(LONGO-CAMPO, LANGENAU, DĂLGOPOL) –
Țara Românească, acum în România
Orașul are o situație cu totul specială în constelația urbană medievală din Țara Românească,
situație caracterizată prin: geneză și organizare timpurie, libertăți colective și individuale ale
orășenilor, relații privilegiate cu statul, o solidă și de durată organizare administrativă autonomă.
Din punct de vedere științific, există un bun control asupra evenimentelor istorice și constructive,
bazat pe studii istorice și urbanistice de pe parcursul a cca. un secol. Aceasta nu înseamnă că toate
informațiile sunt sigure și permit interpretări în afara oricăror dubii, la fel cum se constată diferențe
notabile ale punctelor de vedere referitoare la structura și evoluția sa, astfel încât acest studiu
devine necesar pentru clarificarea și consolidarea unora dintre concluziile de natură urbanistică.
Localizare
Orașul este amplasat pe malul stâng al râului Târgului, afluent al Argeșelului, într-o zonă coli-
nară, aparținând muscelelor Argeșului. Pe de altă parte, este punct final către sud, a cunoscu-
tului pas de trecere către Transilvania, culoarul Bran-Rucăr.
Planul suport are drept reper planul din harta austriacă din 1790–1791 (119), planul din
Harta României Meridionale numită și «harta Szathmary» (1856–1864) (120) și se bazează pe
o ridicare topografică de la înc. sec. XX. Cele trei planuri dovedesc o remarcabilă continuitate
structurală generală, cu atât mai concludentă cu cât se petrece în epoca modernă, cea mai
dinamică sub aspect urbanistic.
Schița istorică
Prima etapă
Câmpulung dispune de una dintre cele mai vechi inscripții care atestă existența și organi-
zarea unui oraș medieval românesc de la sud de Carpați, cea de pe lespedea tombală a unui
comite de Câmpulung: «comes Laurentius de Longo Campo», datată 1300 (121). Vechimea
mare a orașului și instituțiilor sale poate fi probată prin faptul că o serie de documente
119. A. Pănoiu, «Așezări vechi românești» (XIII), «Infrumusețarea orașului Câmpulung în perioada regulamentară»,
«Arhitext Design-Forum», 1998, 2, pag. 2; varianta originară, color, este din arhiva personală Nicolae Lascu, căruia îi
mulțumim și pe această cale.
120. Academia Română, cabinetul Hărți, cota H 876–C–XXII / 1.
121. N. Iorga, «Studii și documente», vol. I și II, București, 1901, pag. 272; documentul epigrafic nu a fost contestat până
astăzi; sub numele de «comite» trebuie înțeles, conform multor istorici, un conducător politic și militar al așezării
coloniste săsești de aici (cf. E. Lăzărescu, «Despre piatra de mormânt a comitelui Laurențiu și câteva probleme
arheologice și istorice în legătură cu ea», «Studii și cercetări de istoria artei», 1957, 1–2, pag.123–125.
118
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – zona de târg – fronturi ale

străzilor comerciale, foto 1982
Câmpulung – the market area – the commercial
streets front, photo 1982 4
CÂMPULUNG (LONGO-CAMPO, LANGENAU, DĂLGOPOL) –

Wallachia, now in Romania
The town is a very special case in the medieval urban constellation of Wallachia, characterised
by its early genesis and organisation, by the collective and individual rights of its citizens, by
the privileged relationships it had with the state and by a solid and long-lasting autonomy of
its administrative organisation. One has conclusive information about the historical and con-
structive events, based on historical and urban studies made over a century. This does not mean
that all the information is reliable and allows for interpretation beyond doubt, and there are
significantly different points of view concerning the urban structure and evolution. Hence the
necessity to clarify in this study and consolidate some of the conclusions regarding the urban
peculiarities of this town.
Location
The town is located on the left shore of the Târgului River (a tributary of Argeșel) in the hilly area
of Argeș hillocks. But it is also placed at the southern end of the a very important mountain pass
linking Wallachia to Transylvania, the so called Rucăr-Bran passage.
The support plan has as main references an Austrian map of 1790–1791 (119), a map of
Southern Romania, the so-called Szathmary map (1856–1864) (120) and a topographical draft
from the beginning of the 20th century. The three plans prove a remarkable persistence of the
general urban structure, even in the very dynamic modern age.
Historical outline
The first stage
Câmpulung possesses one of the oldest texts attesting the existence and the organisation of a
Romanian medieval town south of the Carpathians, namely the inscription engraved on the
tombstone of a chief of Câmpulung county: «comes Laurentius de Longo Campo» dating from
the year 1300 (121). The fact that Câmpulung is a very old town, with long dating institutions
119. A. Pănoiu, «Așezări vechi românești» (XIII), «Infrumusețarea orașului Câmpulung în perioada regulamentară»,
«Arhitext Design-Forum», 1998, 2, page 2. The original coloured version was obtained from the personal archives of the
professor Nicolae Lascu, to whom we thank here, expressing our gratitude.
120. Romanian Academy Română, Maps cabinet (H 876–C–XXII / 1).
121. N. Iorga, «Studii și documente», vol. I and II, București, 1901, page 272; the epigraphic document was not contested till
now; for the denomination of «comite» many historians think one should understand a political and military leader of
a Saxon colonist settlement in the region (cf. E. Lăzărescu, «Despre piatra de mormânt a comitelui Laurențiu și câteva
probleme arheologice și istorice în legătură cu ea», «Studii și cercetări de istoria artei», 1957, 1–2, pages123–125.
119
Câmpulung – extras din planul din 1790–1791 («Harta

Specht» – publicat de A. Pănoiu; varianta color prin
amabilitatea lui Nicolae Lascu)
Câmpulung – extract from the 1790–1791 plan («Specht
map» – published by A. Pănoiu; the colour version is due
to the amiability of Nicolae Lascu) 6
orășenești mai târzii (cum este documentul din 12 aprilie 1639) fac trimitere la hrisoave de
la începuturile statului feudal, primul evocat fiind în acest caz, un «hrisov bătrân» din 1292
de la Radu Negru (122). Există, apoi, o «pânză» a orașului («Ocolnica»), veritabilă culegere
de legi și privilegii urbane (conține 27 de hrisoave și 12 cărți-documente domnești, legate
în pânză), obținute de comunitate începând cu anul 1215 (123), la care se adaugă «Crucea
Jurământului» (gravată cu aceleași privilegii), din piața orașului, unde județii aleși depuneau
jurământul, conform unui ceremonial strict păstrat până în secolul XIX (124). Există și alte
dovezi ale vechimii sale, unele sigure, altele verificabile: relatarea cronicii arabe despre bise-
rica construită aici de Negru Vodă în 1292, monede și urme materiale de secol XIII–XIV, des-
coperite în diferite puncte din oraș (125) și caracterul inscripției gotice de pe sigiliul orașului,
care, conform unor puncte de vedere, îl datează la sfârșitul sec. XIII-începutul sec. XIV (126).
Importantă este și datarea edificării unor arhitecturi urbane (biserica Bărăției-jumătatea a
II-a a sec. XIII (127) și Cloașterul, adică mânăstirea Dominicană, ulterior Franciscană și dedi-
cată Sfintei Elisabeta, datată în variantele: sfârșitul sec. XIII (128), mijlocul sec. XIV (129) sau
jumătatea a doua a secolului XIV) (130).
122. Câmpulung-Muscel ieri și azi, coord. de Gh. Pârnuță, Câmpulung, 1974, pag. 45.
123. Gh. Pârnuță, «Pânza cu vechile privilegii ale orașului Câmpulung-Muscel (1215–1747)», «Studii și comunicări-Muzeul
Câmpulung-Muscel», 1981, pag. 41 și urm.
124. Câmpulung-Muscel… pag. 69–76, unde se tratează pe larg problema autonomiei administrative și a relației
privilegiate cu statul, I. Hurdubețiu, F. Mârțu, «Câmpulungul-Muscel medieval», «Studii și articole de istorie, 1968,
pag. 39 și urm.
125. «Câmpulung-Muscel…», pag. 34–35.
126. E. Vârtosu, «Din sigilografia Moldovei și a Tării Românești», «DIR»-Introducere, vol II, pag. 482 și urm.
127. Există o unanimitate de păreri în acest sens – vezi și P. Chihaia, «Din cetățile de scaun ale Tării Românești»,
București, 1974, pag. 306 și urm.
128. H. Stănescu, «Contribuție, în baza studierii vechilor monumente și așezăminte orășenești, la cunoșterea vieții la
Câmpulung-Muscel în timpul orânduirii feudale», «Studii și cercetări de istorie a artei», 1961, 2, pag. 461–462.
129. P. Chihaia, op. cit., pag. 311și urm.
130. I. Barnea și E. Lăzărescu, «Sondajul de la Câmpulung», punctul «Cloașter», «Materiale și cercetări arheologice», VIII,
București, 1962, pag. 65–70.
120
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – planul Szatmary (mijl. sec. XIX)

Câmpulung – Szatmary plan (middle of the
19th century) 4
can be proved through many later documents, for instance the document dating from 12 April
1639, that make reference to older documents from the beginning of the feudal state. The first
mention speaks about the so called ‘old document’ from 1292 issued by Radu Negru (122). There
is also a so called ‘town cloth’ (‘Ocolnica’), a collection of laws and urban privileges (gained by
the community in 1215) (123), there are up of 27 charters and 12 royal documents on the cloth. To
these one can add the ‘Cross of Oath’ of the main square (engraved with the same privileges), a
place where the elected county chiefs swore an oath according to a ceremony, strictly preserved
till the 19th century (124). There are other proofs of the town’s long history, some of them reliable,
others not yet verified. Among these we mention the narration of an Arabian chronicle about the
church built in Câmpulung by Negru Vodă in 1292, 13th –14th century coins and material vestiges
discovered in different parts of the town (125) and the pattern of the Gothic inscription of the town
seal, dated by some from the end of the 13th century and the beginning of the 14th century (126).
It is also important to determine the moment when examples of urban architecture appeared.
The Bărăției church was built in the second half of the 13th century (127) and the so called ‘Cloașter’,
the Dominican Monastery that later became a Franciscan Monastery dedicated to Saint Elisabeth,
122. Câmpulung-Muscel ieri și azi, co-ordinated by Gh. Pârnuță, Câmpulung, 1974, page 45.
123. Gh. Pârnuță, «Pânza cu vechile privilegii ale orașului Câmpulung-Muscel (1215–1747)», «Studii și comunicări-Muzeul
Câmpulung – Muscel», 1981, pages 41 and following.
124. Câmpulung-Muscel…pages 69–76, where the problem of the administrative autonomy and of the privileged relation
with the state is extensibly treated, I. Hurdubețiu, F. Mârțu, «Câmpulungul-Muscel medieval», «Studii și articole de
istorie, 1968, pages 39 and following.
125. «Câmpulung-Muscel…», pages 34–35.
126. E. Vârtosu, «Din sigilografia Moldovei și a Tării Românești», «DIR»-Introducere, vol II, pages 482 and following.
127. There is an unanimous agreement in this matter – see also P. Chihaia, «Din cetățile de scaun ale Tării Românești,
București», 1974, pages 306 and following.
128. H. Stănescu, «Contribuție, în baza studierii vechilor monumente și așezăminte orășenești, la cunoșterea vieții la
Câmpulung-Muscel în timpul orânduirii feudale», «Studii și cercetări de istorie a artei», 1961, 2, pages 461–462.
129. P. Chihaia, op. cit., pages 311and following.
130. I. Barnea and E. Lăzărescu, «Sondajul de la Câmpulung», punctul «Cloașter», «Materiale și cercetări arheologice», VIII,
București, 1962, pages 65–70.
121
Câmpulung – mân. Negru Vodă, foto 1982

Câmpulung – «Negru Vodă» Monastery, photo 19826
Câmpulung – mân. Negru Vodă, turnul de acces, gravură

Anton Kaindl, sf. sec. XIX
Câmpulung – «Negru Vodă» Monastery, the access
tower, engraving by Anton Kaindl at the end of the 19th
century ↓
Locul deosebit ocupat de Câmpulung în contextul orașelor românești este probat și de

contribuția timpurie (sec. XIII) la urbanizarea așezării avută de comunitatea colonistă catolică
provenind din Transilvania (131) și întreg bagajul legislativ și organizatoric adus de ea aici. În
final, Câmpulungul poate fi considerat ca fiind poate singurul oraș românesc extracarpatic
aparținând categoriei «orașului liber regesc» din urbanistica medievală europeană. Astfel
se explică rezistența acestei comunități (în final, mixaj coeziv de autohtoni și coloniști) în
fața numeroaselor tentative de abuz din partea unora dintre forurile statului sau feudalilor,
chiar în etapele târzii ale existenței sale, când alte orașe decădeau sau dispăreau.
În concluzie, orașul acestei etape, anterioare statului feudal, etapă care începe în seco-
lul XIII și se încheie în momentul intrării orașului în sfera de influență a Țării Românești
(prima parte sau jumătatea secolului XIV) conține biserica parohială catolică, probabil for-
tificată (Bărăția, menținută parțial până astăzi), Cloașterul (localizabil cu dificultate (132),
în ciuda unor săpături de salvare din anii ’60) și o organizare urbanistică (firească, în con-
textul calității vieții urbane de aici și experienței locuitorilor săi) posibil de dedus printr-o
analiză planimetrică și contextuală. Aplicarea acestui tip de demers a permis reconstituirea
131. St. Olteanu, «Cercetări cu privire la geneza orașelor medievale în Țara Românească», «Studii-Revista de istorie»,
1963, 6, pag. 1276 (opinie întâlnită la majoritatea istoricilor ultimului sfert de secol); «Câmpulung-Muscel…», pag.
18–19, unde se opinează că venirea coloniștilor transilvăneni are loc în primul deceniu al sec. XIII; recent, contribuția
coloniștilor în fondarea sau dezvoltarea orașelor din Țara Românească este discutată de L. Rădvan, «Orașele din
Țările Române…», pag. 145 și urm., iar dedicat Câmpulungului, la pag. 267–268, unde așezarea sașilor se propune
pentru ultimul sfert al sec. XIII, iar contribuția lor la structurarea orașului (fizică, socială, economică, juridică) de
început, este considerată ca fiind logică și sigură. Câmpulung privit ca geneză urbană «legată nemijlocit de aportul
sașilor», cu o argumentație consistentă, vezi la Denis Căprăroiu, «Asupra începuturilor orașului Câmpulung»,
«Historia Urbana», 2008, 1–2, pag. 37 și urm., în special pag. 39. Același punct de vedere, la A. Ciocîltan, «Identitatea
comunității germane din Câmpulung Muscel în secolele XIII–XVIII», «Erasmus», 13 / 2002, passim, fundamentat pe
documente, relatări de epocă, organizare administrativă timpurie etc.; concluzia: «…autonomia comunității săsești
a stat la baza autonomiei orașului Câmpulung.»
132. Singura localizare sigură cunoscută de noi este în articolul lui Carmen Jinga Mariana, «Considerații asupra genezei
orașului medieval Câmpulung-Muscel», «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung-Muscel», 1981, pag.13.
122
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
dated either at the end of the 13th century (128) or in the middle of the 14th century (129) or in the
second half of the 14th century (130).
A Catholic colonising community, coming from Transylvania (131) made an early contribution
(13th century) to the urbanisation of the settlement, showing the special importance Câmpulung
had among Romanian cities. This community brought with them their organisational and juridi-
cal traditions. Finally, Câmpulung is probably the only extra-Carpathian Romanian town in the
history of European urbanism being a «royal free city». This explains the resistance this commu-
nity (consisting in time of a cohesive mix of autochthonous population and colonists) opposed to
many abuses attempts from state forums or feudal lords, even in the late Middle Ages, when other
towns of the region had begun to decay of even disappear.
In conclusion, from the first stage town, predating the feudal state, which starts in the 13th
century and ends when Wallachia takes control over the town (first half or the middle of the 14th
century), one has the Catholic Parish Church, probably fortified (e.g. Bărăția – partially existing
today) and the «Cloașter» (one could establish its location with difficulty (132), despite some rescue
131. St. Olteanu, «Cercetări cu privire la geneza orașelor medievale în Țara Românească», «Studii-Revista de istorie», 1963,
6, page 1276 (this is the opinion of most of the historians in the last decades); «Câmpulung-Muscel…», pages 18–19,
where the opinion is that the Transylvanian colonists came in the first decade of the 13th century; recently, L. Rădvan
in «Orașele din Țările Române…», pages 145 and following, discusses the contribution of the colonists in the founding
and development of the towns in Wallachia; concerning Câmpulung, he proposes as dating for the the arrival of
the Saxons the last decades of the 13th century, pages 267–268; their contribution to the organization of the town
(material, social, economical and juridical) is considered as certain and logical. The founding of Câmpulung as urban
settlement is considered by Denis Căprăroiu, «Asupra începuturilor orașului Câmpulung», «Historia Urbana», 2008,
1–2, pages 37 and following, esspecially page 39, as «directly linked to the Saxons’ contribution» and supported by a
consistent argumentation. The same point of view can be found in «Identitatea comunității germane din Câmpulung
Muscel în secolele XIII–XVIII», by A. Ciocîltan, «Erasmus», 13 / 2002, passim; his opinion is based on documents,
contemporary reports, the early administrative organization etc.; the conclusion is: «...the autonomy of the Saxon
community was the foundation of the autonomy of the town of Câmpulung.»
132. The only sure location known by us was presented in the paper of Carmen Jinga Mariana, «Considerații asupra genezei
orașului medieval Câmpulung-Muscel», «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung-Muscel», 1981, page 13.
123
Câmpulung – plan din perioada interbelică – redesenat

Câmpulung – plan from the between wars period –
redrawn 6
Câmpulung – plan restituţie etapa I: 1 – Bărăţia,

2 – Cloaşterul (Mânăstirea Catolică), 3 – fortificaţia
urbană presupusă, 4 – arii locuite; zona caroiată – piaţa
centrală fusiformă
Câmpulung – restitution plan of the first stage:
1 – «Bărăţia», 2 – «Cloaşter» (Catholic Monastery), 3 –
presumed urban fortifications, 4 – residential areas; the
hatched zone – the central square in spindle form 3
Câmpulung – plan restituţie etapa a II-a: 1 – Bărăţia,

2 – Cloaşterul (până în sec. XVI), 3 – incinta de la «Negru
Vodă», 4 – Biserica Domnească, 5 – biserici edificate
până în sec. XVI, 6 – arii locuite
Câmpulung – restitution plan of the second stage:
1 – «Bărăţia», 2 – «Cloaşter» (till the 16th century),
3 – the «Negru Vodă» precinct, 4 – the Princely
Church, 5 – churches erected before the 16th century,
6 – residential areas 3
124
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – plan restituţie etapele I şi a II-a a spaţiului

central de tip «piaţă lenticulară»: A – piaţa, B – drumul
de tranzit nord-sud, C – arii locuite exterioare oraşului,
1 – Bărăţia, 2 – incinta de la Negru Vodă, 3 – Cloaşterul,
4 – ortificaţia de lemn şi pământ (sec. XIV), 5 – biserica
Domnească
Câmpulung – restitution plan of the central «lenticular
square» in the first and second stage: A – the square,
B – the North-South transit road, C – exterior residential
areas, 1 – «Bărăţia», 2 – the «Negru Vodă» precinct, 3 –
«Cloaşter», 4 – wood and earth fortifications (14th century),
5 – the Princely Church 4
125
Câmpulung – mân. Negru Vodă, foto 1982

Câmpulung – «Negru Vodă» Monastery, photo 1982 6
organizării centrale a orașului sub forma unei piețe lenticulare ample (apărută firesc, ca și
în numeroase alte situații similare, ca o supralărgire a drumului) (133), piață ocupată ulterior
de construcții provizorii care vor deveni definitive (134).
În aceeași măsură este disputată științific și problema unei posibile fortificații sumare,
din lemn și pământ, înconjurând primul nucleu urban (135).
Orașului propriu zis, desfășurat liniar de-a lungul drumului comercial N–S, i se adaugă
pe pantele dinspre vest, începând, probabil, cu aceeași etapă, o serie de nuclee locuite,
atrase de acest focar economic, militar și politic. Optăm, astfel (în lipsa unor dovezi docu-
mentare sau arhelogice care să clarifice definitiv problema), pentru varianta succesiunii:
a. așezare (oraș, ulterior) generată de și pe drumul comercial; chiar dacă inițial, poate fi
presupusă ca fiind autohtonă, ulterior va fi dominată și dezvoltată de coloniști;
b. nuclee locuite românești, atrase de el și nu invers, cum se consideră deseori (136).
Nucleele respective vor evolua către formarea unor cartiere grupate în jurul bisericilor care
încep să fie edificate către sfârșitul secolului XIV (137). Tipologia acestei rezolvări urbanis-
tice, logică sub aspect funcțional, are extrem de numeroase analogii în spațiul medieval
central-european, mai ales în primele faze ale constituirii ansamblurilor urbane, fortifi-
cate provizoriu (138).
133. T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pag. 375–376, 392–393, idem, «Cetățile orașelor...», pag. 99 și fig. LXXXI / A;
L. Rădvan, op. cit., pag. 267, preia și justifică logica aceastei formule.
134. Ideea existenței acestei piețe este contestată de o parte a celor care s-au ocupat de istoria orașului – vezi mai jos și
notele 152, 153 și 154.
135. Fortificațiile urbane sunt considerate sigure de Pr. Ioan Răuțescu, «Câmpulung-Muscel – Monografie istorică»,
Câmpulung-Muscel, 1943, pag. 3–4; pentru restituții, vezi T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pag. 375–376,
392–393, unde se observă menționarea separată a orașului și cetății din documentul din 1431 (cf. «Documenta
Romaniae Historica», B, vol I, București, 1966, doc. 69) și idem, «Fortified Towns…», pag. 99–100, 114, unde, ca și
în lucrările precedente, conturul fortificației nu include mânăstirea Negru Vodă, includerea ei devenind evidentă
după cercetările arheologice recente – vezi restituția de aici; pe de altă parte, exitența unei fortificații urbane este
respinsă tocmai din lipsă de probe arheologice (cf. Gh. Cantacuzino, «Aspecte ale cercetării…», pag. 10).
136. Vezi, de pildă, «Câmpulung-Muscel…» pag. 20 și recent, Carmen Oprescu, «Rolul instituțiilor ecleziastice în geneza
și evoluția orașului Câmpulung Muscel», «Historia urbana», 2000, 1–2, pag. 132; în ciuda demonstrației teoretice
făcute în lucrarea mai sus menționată, este concludent faptul că, în zonele colinare ale orașului, cercetările
arheologice de până acum nu au surprins urme de locuire sau edificare de biserici anterioare secolului XIV, în timp
ce Bărăția datează evident din jumătatea a doua a sec. XIII.
137. ibidem.
138. Pentru Transilvania, de pildă este cunoscută situația primelor fortificări ale așezărilor, anterioare atacului tătar din
1241, realizate aproape exclusiv din lemn (vezi T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare…» pag. 48–49 și P.
Niedermaier, «Der mittelalterliche Staedtebau…» pag. 90 și urm.
126
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
excavations in the ‘60s) and an urban net (organised in a natural way, in accord with the context Câmpulung – mân. Negru Vodă, foto 2013
of the urban life quality of the town and the experience of its inhabitants) that can be deduced Câmpulung – «Negru Vodă» Monastery, photo 2013 ↑
from a plan study and a contextual analysis. Such an approach made the restitution of the cen-
tral area of the town possible. It had a vast lenticular central square (having appeared as a natural
amplification of the road width, as it happened in many similar cases) (133), square later occupied
by temporary constructions which remained definitively on place (134).
The possible existence of a kind of fortification (built of wood and earth) surrounding the first
urban nucleus (135) is also in dispute.
The town itself developed linearly along the north–south commercial road. Some inhabited
nuclei appeared on the west slopes, probably during this first period, due to economical, military and
political attraction the town exerted. Consequently, in the absence of documentary or archaeologi-
cal proofs to finally clarify the issue, one can support the idea of the following successive structures:
a. settlement (later town) generated by and developed along the commercial route; even if ini-
tially it may have been founded by an autochthonous population, it will later be dominated
and developed by colonists;
b. Romanian inhabited nuclei, appearing due to the attraction of the town, and not in reverse
order, preceding its appearance, as was often thought (136). These nuclei evolve, becoming districts
133. T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pages 375–376, 392–393, idem, «Cetățile orașelor...», page 99 and fig. LXXXI /
A; L. Rădvan, op. cit., page 267, accepts and justifies the logic of this urban organization.
134. The idea of the existence of a square is contested by some of the authors concerned with the history of the town – see
later notes 152, 153 and 154.
135. The existence of the urban fortification is considered as certain by the priest Ioan Răuțescu, «Câmpulung-Muscel –
Monografie istorică», Câmpulung-Muscel, 1943, pages 3–4; for restitutions see T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…»,
pages 375–376, 392–393, where the town and the fortress are mentioned separately in a document from 1431
(according to «Documenta Romaniae Historica», B, vol I, București, 1966, document 69) and idem, «Fortified Towns…»,
pages 99–100, 114, where, like in former works, the precinct does not include the Negru Vodă monastery; the
monastery was demonstrated to be included in the fortified precinct due to recent archaeological excavations – see
the restitution presented here; then again the existence of an urban fortification is rejected by Gh. Cantacuzino,
«Aspecte ale cercetării…», page 10, because of the lack of archaeological proof.
136. See, for instance, «Câmpulung-Muscel…» page 20 and recently, Carmen Oprescu, «Rolul instituțiilor ecleziastice în
geneza și evoluția orașului Câmpulung Muscel», «Historia urbana», 2000, 1–2, page 132; in spite of the theoretical
arguments produced by this work, the fact that archaeological excavations in the hilly parts of the town did not reveal
traces of dwelling or churches prior to the 14th century is conclusive, while Bărăția was evidently built in the second
half of the 13th century.
127
Câmpulung – plan restituţie etapei ulterioare sec. XVI,

corespunzătoare ocupării zonei centrale a pieţei:
A – arii lotizate în fosta piaţă, 1 – Bărăţia, 2 – mânăstirea
Negru Vodă, 3 – biserica Domnească, 4 – biserici
ortodoxe fortificate
Câmpulung – restitution plan after the 16th century, when
the central area of the square was occupied by buildings:
A – plots occupying the former square, 1 – «Bărăţia»,
2 – «Negru Vodă» Monastery, 3 – the Princely Church,
4 – fortified Orthodox churches 6
Etapa a doua
Această etapă începe odată cu integrarea orașului în structurile noului stat Țara Românească,
prilej cu care se poate constata aplicarea față de el a unei politici de o factură nuanțată. Pe de
o parte, i se recunosc libertățile și prerogativele, pe de alta i se impun anumite acțiuni de forță.
Primele pot fi ilustrate prin actul de donație din 1351–1352 al domnitorului Nicolae
Alexandru (care și moare aici în 1364) (139), prin privilegiul comercial din 1368 prin care se
stabilea vama de la «Longo Campo» (140), la care se adaugă «Dreptul de depozit» dedus din
măsurile luate de Basarab Laiotă în 1474 (141) și prin numeroasele documente de secol XV–
XVI referitoare la oraș, prin care domnitorii consfințesc, din aproape în aproape, libertățile
și privilegiile inițiale.
Cel de-al doilea tip de acțiuni poate fi demonstrat prin edificarea primei incinte de
la mânăstirea Negru Vodă (ansamblu monastic sau curte domnească), la începutul sau
mijlocul sec. XIV, peste o locuire de secol XIII) (142) și prin edificarea Bisericii Domnești, în
centrul pieței orășenești, la jumătatea sec. XVI (143). Ambele gesturi seamănă extrem de
mult cu cele din Suceava, unde, în condiții similare, biserica catolică din centrul pieței este
înlocuită prin biserica Sf. Dumitru, iar în colțul de sud-est al pieței este amplasată, peste
locuințele orășenilor, Curtea Domnească (144).
Evoluția teritorială a orașului poate fi controlată direct, prin descoperirile arheolo-
gice din diferite puncte și, indirect, prin cronologia edificărilor de biserici sau alte clădiri
importante. Atât timp cât primele informații lipsesc (cu toate că există descoperiri punc-
tuale, nu sunt cartate), rămân datele de edificare ale bisericilor, ca semne ale ocupării de
către oraș a acelui spațiu (145).
139. P. Chihaia, op. cit., pag. 213 și urm.

140. Șt. Olteanu, op. cit., pag. 1276.
141. «Câmpulung-Muscel…» pag. 19
142. Gh. Cantacuzino, «Aspecte ale culturii urbane medievale la Câmpulung», «Historia urbana», 1997, 2, pag. 214–218;
despre cele două variante (mânăstire sau curte), vezi comentariu la T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pag.
376 și nota 37
143. N. Stoicescu, «Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, I, Țara Românească», vol I, Craiova,
1970, pag. 162–163
144. Vezi studiul de caz «Suceava».
145. Metoda este întrebuințată recent de Carmen Oprescu,« Rolul instituțiilor ecleziastice…», pag. 135 și urm., reluând
metoda numită de noi «contextualistă» (T. O. Gheorghiu, «Buzău, orașul medieval», «Arhitectura», 1986, 1).
128
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – plan din perioada interbelică – detaliu

zonă centrală – redesenat
Câmpulung – plan from the between war period – detail
of the central area – redrawn 4
circling around the churches that were built from the end of the 14th century (137). The type of urban
organisation, logical and functional, is similar to a great number of Central European medieval
towns and ensembles, especially in the first stages of their evolution, when they were provision-
ally fortified (138).
The second stage

This second stage starts with the inclusion of Câmpulung in the structures of the new Wallachia
state. A complex policy was applied to the town. On one hand, the liberties and the prerogatives
of the town were acknowledged; on the other, some actions are imposed by force.
One can illustrate the first attitude by the donation document of 1351–1352 by which the
voievode Nicolae Alexandru (who died here in 1364) (139), acknowledged the commercial privilege
of 1368, that established the customs at «Longo Campo»(140), and in addition the «store right»,
inferred from the measures taken by Basarab Laiota in 1474 (141) and from many documents from
the 15th–16th century, referring to the town. In most of these documents the voievodes confirmed
former liberties and privileges.
The location and building of the first precinct of the Negru Vodă Monastery (its unsure if it was a
monastic complex or royal court) at the beginning or in the middle of the 14th century, over an exist-
ing 13th century inhabited area (142) and also the building of the Royal Church in the centre of the
town square, in the middle of the 16th century (143) show the reverse attitude. Both actions resemble
a great deal those mentioned in the case of Suceava, where, in similar conditions, the Catholic Church
was replaced, in the centre of the square, by the Saint Dimitry Church and, in the south-eastern part
of the square, the Royal Court was built over the foundations of existing houses of the citizens (144).
137. ibidem.
138. For Transylvania for instance, the situation of the first fortifications of settlements prior to the 1241 Tartarian attac and
nearly all built of wood is well known (see T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare…» pages 48–49 and
P. Niedermaier, «Der mittelalterliche Staedtebau…» pages 90 and following).
139. P. Chihaia, op. cit., pages 213 and following.
140. Șt. Olteanu, op. cit., page 1276.
141. «Câmpulung-Muscel…» page 19
142. Gh. Cantacuzino, «Aspecte ale culturii urbane medievale la Câmpulung», «Historia urbana», 1997, 2, pages 214–218;
about the two versions (monastery or court), see the comment of T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», page 376
and note 37.
143. N. Stoicescu, «Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, I, Țara Românească», vol. I, Craiova, 1970,
pages 162–163
144. See the case study «Suceava».
129
Câmpulung – Bărăţia, foto 1982

Câmpulung – the «Bărăţia», photo 1982 3
Câmpulung – planul bisericii Bărăţiei (după Şt. Balş şi

R. Theodorescu)
Câmpulung – plan of the «Bărăţia» church (after Şt. Balş
and R. Theodorescu) 2
130
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – Bărăţia – gravură Carol Popp de Szathmary

Câmpulung – the «Bărăţia» – engraving by Carol Popp de
Szathmary 1
Câmpulung – Bărăţia, foto 1982

Câmpulung – the «Bărăţia», photo 1982 2
131
Câmpulung – incinta de la «Negru Vodă» (prelucrare Primul obiectiv, amintit deja, este incinta cu biserică de pe locul ansamblului actual
după P. Chihaia şi Gh. Cantacuzino); conturul punctat Negru Vodă. El este ridicat la extremitatea sudică a pieței lenticulare, aproape de intersecția
reprezintă incinta de secol XIV: 1 – zidul de incintă
(sec. XIV), 2 – fortificaţia de lemn şi pământ (sec. XIV), cu drumul către Târgoviște și are o cronologie destul de bine stăpânită arheologic. Al doilea
3 – incinta iniţială (sec. XIV), 4 – Bolniţa, 5 – zona hanului pare a fi biserica Valea, din nordul orașului, datată în jumătatea a II-a a sec. XIV, dispărută
(sec. XVII) și din păcate, incert localizată (146). Tot aici, în apropiere, în secolul XV (sau XVI) este edi-
Câmpulung – the «Negru Vodă» precinct (processed after
P. Chihaia and Gh. Cantacuzino); the dotted contour ficată biserica Marina (147). În sudul orașului, biserica Sf. Gheorghe-Olari este edificată în
represents the 14th century precinct: 1 – the precinct sec. XV (148), aceluiași secol aparținându-i biserica Sf. Ilie și (conform unor rezultate arhe-
wall (14th century), 2 – the wood and earth fortifications ologice nepublicate), bisericile Fundeni, Șchei, Bradul (149).
(14th century), 3 – the initial precinct (14th century), 4 –
«Bolniţa» – the infirmary, 5 – the area neighbouring the În legătură cu organizarea generală a orașului, edificările amintite de biserici ortodoxe
inn (17th century) 8 de cartier înseamnă o întărire a acestor zone, care încep să se dezvolte și să intre în relație
cu axul central al orașului. Această interacțiune este vizibilă mai ales după ce târgul de Sf.
Câmpulung – incinta timpurie – sec. XIV – de la «Negru Ilie este integrat orașului, fiind localizat lângă biserica sf. Ilie, apropiindu-se sau legându-
Vodă» (prelucrare după Gh. Cantacuzino): 1 – zidul de se astfel de piața veche a orașului (150).
incintă, 2 – valul de pământ, 3 – şanţul
Câmpulung – the early precinct of the «Negru Vodă» Această piață, mai ales datorită noului reper apărut în sudul ei (incinta de la Negru
ensemble – 14th century (processed after Gh. Cantacuzino): Vodă) își întărește structura, devenind centrul incontestabil al orașului, loc al desfășurării
1 – the precinct wall, 2 – the ramparts made of earth, 3 – ceremonialului de investire și loc considerat suficient de prestigios pentru ridicarea în cen-
the ditch 9
trul ei a bisericii Domnești. Ea va fi prelungită spre nord, de-a lungul drumului, etapele
acestui proces putând fi urmărite fie prin cronologia ridicării bisericilor de pe traseul ei,
fie arheologic (151).
146. Fl. Mârțu, «Datarea monumentului medieval Marina din Câmpulung-Muscel, în lumina controverselor istoriografice
și a atestărilor investigațiilor arheologice», «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung Muscel», 1984, pag. 21;
pentru localizare, vezi Carmen Jinga Oprescu, «Considerații asupra organizării orașului medieval Câmpulung
Muscel», «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung Muscel, 1982, pag. 107 (unde este amplasată în sudul drumului
de tranzit, în dreptul bisericii Marina) și idem, «Rolul instituțiilor…», pag. 140 (unde este amplasată în sud-vestul
bisericii Marina, depărtată de drum); optăm, ca și până acum, pentru prima variantă, datorită precizării făcute de
Fl. Mârțu (autorul săpăturilor arheologice de aici), op. cit., pag. 20: «intrările de acces în incintele respective (ale
bisericilor Marina și Valea-N. N. ) erau despărțite doar de actuala str. Negru Vodă».
147. Eugenia Greceanu, Al. Mulțescu, Maria Mulțescu, «Legături între Transilvania și Țara Românească oglindite în
arhitectura bisericii Sf. Marina din Câmpulung-Muscel», «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung Muscel, 1982,
pag. 39, în timp ce Fl. Mârțu, «Datarea…», pag. 21, propune ca datare sec. XVI
148. ibidem, pag. 2.1
149. «Câmpulung-Muscel…», pag.37 (unde se arată că biserica Sf. Ilie aparține mijlocului sec. XV) și pag. 111 (unde sunt
datate restul bisericilor); Carmen Oprescu, «Rolul instituțiilor…» propune pentru Fundeni sec. XVI, pentru Schei sec.
XVI și pentru Bradul sec. XVIII.
150. «Câmpulung-Muscel…», pag.37, unde «coborârea târgului de Sf. Ilie în jurul bisericii omonime este datat mijlocul sec.
XV, în relație cu ridicarea bisericii.
151. În stadiul inițial al cercetării, în anii ’80, am analizat cele două variante plauzibile de organizare a centrului orașului
timpuriu: la nord de Bărăție (așa numitul Bulevard «Pardon»), spațiul fiind de tip «stradă-piață») sau la sud, sub
formă de «piață lenticulară», optând în final pentru varianta a doua (T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pag.
375–376, 392–393).
132
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – planul şi secţiunea zonei fortificate a

bisericii Şubeşti (după H. Teodoru, op. cit.)
Câmpulung – plan and cross section of the fortified area
of the Şubeşti church (after H. Teodoru, op. cit.) 4
Câmpulung – biserica Şubeşti, foto 2013

Câmpulung – Şubeşti Church, photo 2013 2
The territorial evolution of the town can be determined directly, through archaeological discov-
eries made on different sites, and indirectly, through historical records stating the moment when
still existing important buildings or churches were erected. While the first kind of information is
scarce (even though there are several sites where archaeological discoveries were made, these are
not mapped), one has proof of the continuous existence of a settlement due to the information on
the dates when parish churches were built, showing what areas were inhabited (145).
The first major realisation, previously mentioned, was the precinct with church, placed on
today’s Negru Vodă complex. It was built at the southern end of the lenticular square, close to
the crossing with the road leading to Târgoviște, and its chronology is fairly well known, due to
archaeological discoveries. In the second half of the 15th century the Valea Church was built in the
northern part of the town. Unfortunately it disappeared and cannot be exactly located (146). In
its neighbourhood, the Marina Church (147) was built in the 15th or 16th century. The churches of
Saint Ilie and Gheorghe Olari (148), (the last in the southern part of the town) also date from the
15th century, as were (according to some unpublished archaeological results) other constructions,
like the churches from Fundeni, Schei and Bradul (149).
Regarding the town as a whole, the newly erected orthodox parish churches signalled the
development and consolidation of districts and the complex relationship with the city centre that
appeared. This new interaction is obvious in the case of Saint Ilie fair, located near Saint Ilie Church.
The fair became connected to the old main square of the town (150).
145. The same method was recently used by Carmen Oprescu, «Rolul instituțiilor ecleziastice…», pages 135 and following,
method we have named «contextualist» (T. O. Gheorghiu, Buzău, orașul medieval, «Arhitectura», 1986, 1).
146. Fl. Mârțu, «Datarea monumentului medieval Marina din Câmpulung-Muscel, în lumina controverselor istoriografice
și a atestărilor investigațiilor arheologice», «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung Muscel», 1984, page 21; for
a geographical location see Carmen Jinga Oprescu, «Considerații asupra organizării orașului medieval Câmpulung
Muscel», «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung Muscel, 1982, page 107 (where the inhabited area is placed South
of the transit road, opposite to the Marina church) and idem, «Rolul instituțiilor…», page 140 (where the inhabited area
is placed South-West from the Marina church, far from the road); we choose, as we have already done before, for the
first location, due to the specification made by Fl. Mârțu (who achieved the archaeological excavations on this site), op.
cit., page 20: «the access gates in the respective precints of the Marina and of the Valey Churches were separated only by
todays Negru Vodă Street».
147. Eugenia Greceanu, Al. Mulțescu, Maria Mulțescu, «Legături între Transilvania și Țara Românească oglindite în arhitectura
bisericii Sf. Marina din Câmpulung-Muscel», «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung Muscel», 1982, page 39, while Fl.
Mârțu, «Datarea…», page 21, proposes as erection time for Marina Church the 16th century.
148. ibidem, page 2.1
149. «Câmpulung-Muscel…», page 37 (where it is shown that the Saint Ilie Church is from the middle of the 15th century) and
page 111 (where the rest of the churches are dated); Carmen Oprescu, «Rolul instituțiilor…» proposes for Fundeni the 16th
century, for Schei also the 16th century and for Bradul the 18th century.
150. «Câmpulung-Muscel…», page 37, where it is said that «the Saint Ilie fair descended around the church with the same
name at the middle of the 15th century, after the erection of the church».
133
Câmpulung – turnul bisericii Sf. Gheorghe-Olari

Câmpulung – tower of the St. George-Olari church 2
Considerând lucrurile astfel, contestarea ideii de piață centrală pentru Câmpulungul

medieval, pe baza singurului fapt că de-a lungul drumului de tranzit, pe un traseu care
urmează parțial spațiul ocupat de aceasta, s-ar fi aflat un canal de colectare a apelor (152),
nu poate fi acceptată și luată în considerare. Nu amintesc decât faptul că, dacă un aseme-
nea fir de apă ar fi creat probleme organizării unui spațiu urban, el ar fi creat probleme și
circulației, intense în acea zonă, a carelor și negustorilor. Să nu se uite că drumul de tranzit
Bran-Rucăr traversează în lung întreg spațiul central urban. Acest argument se adaugă
numeroaselor analogii întâlnite în piețele orașelor medievale care au asemenea amenajări
(fire de apă eventual canalizate) pe contur sau chiar traversându-le. Exemple pot fi doar
câteva dintre piețele centrale din Mediaș, Bistrița și Sebeș, unde canalele respective se
mențin până în sec. XIX (153). În fine, una dintre multele probe ale acestor realități urba-
nistice care sperăm că se vor impune definitiv în istoriografia noastră, este hotărârea din
1844, ca urmare a vizitei Domnitorului în oraș, prin care «…se hotărăște ca șirul de prăvă-
lii și de case ce se întinde ca o limbă între cele două artere principale pe mijlocul târgului
(s.n.) să se desfacă în viitor…» (154).
Prefigurând o a treia etapă a evuluției Câmpulungului, începând, probabil în jumăta-
tea a doua a sec. XVI, ea este caracterizată prin fortificarea a numeroase biserici urbane
(Sf. Gheorghe, Șubești, Marina, Șchei etc.), operă a orășenilor (organizați în bresle și cartiere
în jurul acestor biserici) care, aidoma unor comunități similare din Transilvania, aveau
dreptul de a se apăra autonom. Lor li se adaugă incinta fortificată a mănăstirii Negru Vodă.
În acest fel se creează un organism urban complex, în care defensiva este disipată în între-
gul țesut și funcționează divers și optim adaptată necesităților. Ținând cont de toate aceste
elemente morfo-structurale, Câmpulug este orașul cu cele mai pronunțate caracteristici de
factură central-europeană, menținute până târziu, către debutul Epocii Moderne. În același
registru al schimbărilor, de data aceasta morfo-funcționale, se înscrie ocuparea treptată
cu parcele a pieței centrale, menționată anterior, situație existentă și astăzi.
152. Carmen Oprescu, op. cit., pag. 130–132. L. Rădvan, în «Orașele din Țara Românească…», pag. 403, nota 73, este de
acord cu noi, combătând acest raționament.
153. P. Niedermaier, op. cit., pag. 123–129; pentru Mediaș, este extrem de concludent studiul foarte detaliat al lui M.
Tănase, ‹Piața orașului Mediaș: un exemplu tipic de piață «evolutivă»›, «Historia Urbana», 1 / 1994, pag. 51–70, unde
în fig. 6 (etapa corespunzătoare sec. XVI–XVIII), piața deja constituită are o zonă mlăștinoasă în sud și e traversată
de un canal (pe care e o moară în nordul pieței) care se bifurcă în sud.
154. A. Pănoiu, op. cit., pag. 1. Credem că textul descrie suficient de clar zona și modul în care a luat naștere aglomerarea
de clădiri care au ocupat mijlocul fostei piețe, situația fiind similară cu cele remarcate la Suceava (vezi ante, studiul
de caz «Suceava»), Pitești, Iași etc. Există și numeroase exemple europene de ocupări «abuzive» și temporare ale
unor zone din piețele publice, ocupări care devin frecvent definitive.
134
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – biserica Sf. Gheorghe – Olari, foto 1982

Câmpulung – St. George – Olari Church, photo 1982 2
The main square, especially due to the new point of reference that appeared at its south end
(the Negru Vodă precinct) consolidated its importance and became the indisputable centre of the
town. It was the place where ceremonies of appointment took place and was considered prestigious
enough for the Royal Church to be built in its centre. The square was extended northward along
the road. The stages of this process can be followed either through the chronology of church erec-
tion along its axe, or archeologically (151).
As things are, one cannot accept any doubt as to the existence of a central square in medieval
Câmpulung, especially as this doubt relies solely on the fact that a water drain existed along the
transit road, and would have been partially on one side of the square (152). It can be argued that,
if such a water stream would have caused major problems to the organisation of an urban space,
it would have disturbed even more the intense traffic of the area (e.g. for merchants and carts).
One should not forget that the transit road Bran-Rucăr passes through the central urban square
on its whole length. Moreover one can find many similarities with other medieval town squares,
where such lay outs (water courses, sometimes transformed in canals) exist on boundaries or even
cross them. To support this hypothesis one can give the examples of the central squares of Mediaș,
Bistrița and Sebeș, where the drains existed till the 19th century (153). Lastly, one of many proofs of
this urban situation, which we hope will be definitively adopted in Romanian historiography, is
the decision of 1844, as result of the visit of the prince in the town, by which «the row of shops and
houses which stretch like a strip between the two main streets in the middle of the market town
are to be dismantled in the future…» (154).
A third stage of the urban development of Câmpulung probably begun in the second half of
the 16th century and was characterized by the fortification of a great number of churches (St. George,
Șubești, Marina, Șchei etc.) by the town’s inhabitants (organized in guilds and districts around these
churches) and which, following the model of the communities of Transylvania, had the right to
defend themselves autonomously. An additional strong point is the fortified precinct of Negru Vodă.
Thus a complex urban organism appeared, in which elements with defensive role are dissipated
in the urban network, varied and well adapted to necessities. These morpho-structural elements
gave to the town of Câmpulung clear Central European characteristics, maintained till the modern
time. The gradual occupation with plots and buildings of the central square is maintained till now.
151. In the first stages of research, in the ’80-ties, we analyzed the two plausible version of the early town centre
organization: north of the Bărăția (the so called «Pardon» Boulevard) with an urban space of the «street / sqare»
type, or to the south of the Boulevard, with a «lenticular» square. Finally the option was for the second version
(T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pages 375–376, 392–393).
152. Carmen Oprescu, op. cit., pages 130–132. L. Rădvan, in «Orașele din Țara Românească…», page 403, note 73, agrees with
us and contradicts this argument.
153. P. Niedermaier, op. cit., pages 123–129; for Mediaș the extremely thorough study of M. Tănase, ‹Piața orașului Mediaș:
un exemplu tipic de piață «evolutivă»›, «Historia Urbană», 1 / 1994, pages 51–70, is conclusive; in figure 6 (the stage
corresponding to the 16th and 18th centuries) the square already existent is represented having a swampy Southern
area and being crossed by a canal on which a mill was build on the Northern side.
154. A. Pănoiu, op. cit., page 1. We think that the text describes with sufficient clarity the area and the way in which
the group of buildings occupying the middle of the square appeared. Similar situations appeared in Suceava (see
former chapter about «Suceava»), Pitești, Iași etc. There are great deal of European exemples of temporary buildings
appearing in public squares, some of them having definitively remained on place.
135
Câmpulung – planul şi secţiunea zonei fortificate a

bisericii Marina şi restituţie (după Eugenia Greceanu, Al.
Mulţescu şi Maria Mulţescu, «Legături între Transilvania
şi Ţara Românească oglindite în arhitectura bisericii Sf.
Marina din Câmpulung Muscel», «Studii şi Comunicări –
Muzeul Câmpulung-Muscel», 1982)
Câmpulung – plan and cross section of the fortified
area of the Marina church and restitution (after Eugenia
Greceanu, Al. Mulţescu and Maria Mulţescu, «Legături
între Transilvania şi Ţara Românească oglindite în
arhitectura bisericii Sf. Marina din Câmpulung Muscel»,
«Studii şi Comunicări – Muzeul Câmpulung-Muscel»,
1982) 3
Câmpulung – biserica Marina – gurile de tragere

ale turnului (cf. H. Teodoru, «Meterezele bisericilor
câmpulungene», «Buletinul Comisiei Monumentelor
Istorice», ian-dec., 1943, pag. 84 şi urm.)
Câmpulung – Marina church – the embrasures of the
tower (according to H. Teodoru, «Meterezele bisericilor
câmpulungene», «Buletinul Comisiei Monumentelor
Istorice», ian-dec., 1943, pages 84 and following) 2
136
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – biserica Marina – reconstituirea aspectului

general al elementelor de apărare (prelucrare după
Eugenia Greceanu, Al. Mulţescu şi Maria Mulţescu,
op. cit.)
Câmpulung – Marina church – restitution of the general
appearance of the defensive elements (processed after
Eugenia Greceanu, Al. Mulţescu and Maria Mulţescu,
op. cit.) 2
137

streets front, photo 20136

streets front, photo 1982 23
138
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
139
Câmpulung – biserica Domnească veche (foto Carol

Popp de Szathmary)
Câmpulung – the old Princely Church (photograph by
Carol Popp de Szathmary) 6
Câmpulung – biserica Domnească astăzi (reconstruită

la sf. sec. XIX), foto 2013
Câmpulung – the Princely Church today (rebuilt at
the end of the 19th century), photo 2013 3
Câmpulung – crucea jurământului, foto 2013

Câmpulung – the Oath Cross, photo 2013 3
140
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
Câmpulung – case tradiţionale muscelene din zona

colinară a oraşului, foto 1982, 2013
Câmpulung – traditional houses in the hilly area of the
town (similar to those from the Muscel region), photo
1982, 2013 41
141

streets front, photo 2013 → 2
142
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG

streets front, photo 1982 ←2
143
SOROCA
SOROCA
Soroca – reconstituirea cetăţii

(după V. A. Voiţehovski)
Soroca – restitution of the fortress
(after V. A. Voiţehovski) 7
Soroca – imagini ale cetăţii, foto 2012

Soroca – views of the fortress, photo 2012 →
SOROCA
(ALCIONIA?) – Moldova (Basarabia) –
acum în Republica Moldova
Antecedentele așezării și cetății medievale Soroca au preocupat mai puțin pe istoricii dedicați
urbanizării Moldovei, motivele fiind, fără îndoială, lipsa documentelor și puținătatea cercetă-
rilor arheologice. Pe acest fond, a existat tendința (întâlnită în mai toate etapele «romantice»
ale istoriografiei unui oraș) de a atribui așezării vechimi mari și o importanță exagerată. Așa
s-a născut ideea localizării aici a unui vechi emporiu grecesc (Olchionia), suprapus de un orășel
dac (Serghidora sau Crachicata), apoi de o colonie genoveză, peste care este edificată cetatea
moldovenească (155). Ignorând aceste fantezii, rămâne în picioare ipoteza preexistenței aici
a unui emporiu genovez (Alcionia?) (156), aflat pe drumul dintre Cetatea Albă și Lvov și apoi,
către nordul Europei (Polonia, Lituania, cnezatele rusești) (157), cu toate că, după știiința noas-
tră, nu există nici un fel de argumente istorice, cartografice etc. în această privință.
Situl este semnificativ din punct de vedere al calităților cerute de un centru urban și mili-
tar: un vad de trecere al Nistrului, locul fiind protejat de fluviu (la est), un afluent al lui (la nord)
și de o vale cu multiple ramificații (la sud). Este, în plus, la o intersecție dintre două drumuri
comerciale importante: sud-nord (de-a lungul văii Nistrului, de la Cetatea Albă spre Camenița-
Lvov etc.) și vest-est (dinspre Bistrița-Suceava, către ținuturile tătărăști).
Sursa cartografică operațională este un plan de la începutul sec. XIX (158), republicat ulte-
rior sub anul 1846 (159). Acesta trebuie relaționat cu Planul de sistematizare din 1842 (160).
155. D. Iov, «Un oraș de graniță» –Soroca, «Viața Basarabiei», nr. 6, Chișinău, 1932, pag. 27.
156. V. Drăguț, «Dicționar...», pag. 281–282, T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare…» pag. 97
157. C. C. Giurescu, «Orașe…» pag. 51–60.
158. Acest plan (precedat de alte două, datate 1769 și o schiță din 1789) provine din Arhivele de Stat din Chișinău și este
găsit și prelucrat inițial de Mariana Șlapac, «La texture urbaine de quelques villes médiévales de Moldavie dans la
lumiere des sources cartographiques du XVIII-eme siecle.», «Historia urbana», 1995, 1–2, pag. 144–145.
159. Mariana Șlapac, «Arta urbanismului…», pag. 145.
160. Tamara Nesterov, «Cu privire la miturile arhitecturii și datării cetății Soroca», «Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea
lui Marius Porumb», Cluj-Napoca, 2003, pag. 103.
146
SOROCA
SOROCA
SOROCA (ALCIONIA?) – Moldova (Basarabia) –

now in Republica Moldova
The early stages of existence of Soroca’s medieval fortress and settlement have been of less interest
for the historians studying Moldavia’s urbanisation. Undoubtedly, the reasons are both the lack
of documents and insufficient archaeological research. Under such circumstances, there was the
tendency (present in most of the ‘romantic’ stages of a town’s historiography) to consider the town
as older than it really is and assigning it an exaggerated importance. This tendency gave birth to
the idea that an old Greek emporium (Olchionia) existed on the site, overlapped by a small Dacian
town (Serghidora or Crachicata), and later by a Genoese colony, on which the Moldavian fortress
was built (155). Ignoring these fantasies, the pre-existence of a Genoese emporium on this location
(Alcionia?) is a valid hypothesis (156). It would have been placed on the road between the White
Fortress (Cetatea Albă) and Lvov and further, to the North of Europe (Poland, Lithuania, Russian
principalities) (157), although, to our knowledge, there is no historical cartographic evidence for this.
The site has the appropriate features required by an urban and military centre: the Dniester
formed a ford, but also sheltered the site to the east; one of its tributary and a valley with numer-
ous ramifications sheltered it to the north and to the south. Additionally, it is at the intersection
of two important commercial roads: one running from the south to the north, along the Dniester
valley (from the White Fortress – Cetatea Albă – to Camenița – Lvov), and the other on the direc-
tion east – west (from Bistrița – Suceava towards the Tartar region).
155. D. Iov, «Un oraș de graniță – Soroca», «Viața Basarabiei», nr. 6, Chișinău, 1932, page 27.
156. V. Drăguț, «Dicționar...», pages 281–282, T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare…» page 97
157. C. C. Giurescu, «Orașe…» pages 51–60.
158. This plan (which was preceded by two former plans from 1769, followed by a skech from 1789) is in the State Archives
of Chișinău. It was found and did undergo an initial processing performed by Mariana Șlapac, «La texture urbaine de
quelques villes médiévales de Moldavie dans la lumiere des sources cartographiques du XVIII-eme siecle», «Historia
urbana», 1995, 1–2, pages 144–145.
159. Mariana Șlapac, «Arta urbanismului…», page 145.
147
Soroca – plan 1789 (publicat de Tamara Nesterov şi

Mariana Şlapac)
Soroca – 1789 plan (published by Tamara Nesterov and
Mariana Şlapac) 6
Schiță istorică
Lăsând la o parte ipoteza «Alcionia», istoricii ezită în a face considerații asupra genezei așezării
medievale. În fapt problema așezării a fost transferată cetății, pentru care se propun secolul
XIV, sfârșitul sec. XV sau epoca lui Petru Rareș (161).
Cele mai vechi urme arheologice (encolpioane), găsite aici sunt produse în mediul rusesc
din nordul viitoarei Moldove în sec. XII – înc. sec. XIII, dar sunt utilizate și mai târziu, un caz
știut fiind chiar Soroca (162).
Dacă se confirmă că Soroca a fost reședință de ținut (al Țării de Jos) și că a făcut parte
din zona controlată direct de Hoarda de Aur (până spre 1367–1368), se confirmă și geneza
timpurie a așezării și rolul ei strategic (163).
O altă informație (relativ sigură, dacă se confirmă localizarea), vine de la ierodiaconul
Zosima, care, în 1419, trece Nistrul în dreptul Sorocăi (nenumită de el ca atare), pe la «Mitirevî
Cîmini», socotit, de către editor a fi «…probabil Iampol în fața Sorocăi»(164). Important este fap-
tul că aici luau vamă, pe malul apusean moldovenii, iar pe cel răsăritean, marele cneaz Vitold
al Lituaniei. Este o dovadă directă a funcționării aici a unei vămi, și indirectă, a existenței unei
așezări de o oarecare importanță, aleasă îndeobște pentru asemenea instituții medievale.
În concluzie, geneza așezării poate fi considerată ca fiind în sec. XIII–XIV, pentru ca,
odată cu includerea zonei în statul moldovenesc, să capete o serie de funcții administrative
și comerciale.
Prima atestare sigură a cetății (iarăși indirectă) este în două documente din 1499, unde
apare Coste, părcălab, apoi numit staroste «de Soroca» (165). Este o dovadă sigură că la acea
dată cetatea funcționa.
Următoarea problemă, mai puțin interesantă și importantă pentru subiectul nostru
(dealtfel, imposibil de rezolvat cu datele actuale) este cea a momentului și constructoru-
lui cetății. Literatura de specialitate, aproape unanim, consideră, pe baza unor informații
161. Enumerarea surselor și opiniilor autorilor, vezi în Mariana Șlapac, «Cetăți medievale...», pag. 89–91 și Tamara
Nesterov, «Cu privire la miturile…» pag. 91–95.
162. V. Spinei, «Moldova…» pag. 109.
163. L. Rădvan, «Orașele din Țările Române…», pag. 573.
164. «Călători străini despre țările române», edit. Maria Holban, vol I, București, 1968, pag. 43–44 și nota 5.
165. C. C. Giurescu, op. cit., pag. 275.
148
SOROCA
SOROCA
Soroca – plan 1842 (publicat de Tamara Nesterov şi

Mariana Şlapac)
Soroca – 1842 plan (published by Tamara Nesterov and
Mariana Şlapac) 4
The operational cartographic source is a plan dating from the beginning of the 19th century (158),
later republished and dated 1846 (159). This plan must be confronted with the Urban Development
Plan from 1842 (160).
Historical Outline
Even without taking into account the «Alcionia» hypothesis, historians hesitate to make com-
mitments on the genesis of this medieval settlement. In fact the problem was transferred from
the genesis of the town to the founding of the fortress, for which several dates are proposed: the
14th century, the end of the 15th century or the reign of Petru Rareș (161).
The oldest archaeological vestiges («encolpioane») found on this site are of Russian origin.
Widely used in the north of the future Moldavia in the 12th century and the beginning of the 13th
century, the type appeared also later, like in Soroca (162).
On the hypothesis that Soroca was a county siege of the Lower Land (Țării de Jos) and was part
of the region controlled by the Golden Horde (till about 1367–1368), the early appearance of the
settlement and its strategic importance are also confirmed (163).
Another piece of information (relatively reliable, if the location is confirmed) comes from the
hierodeacon Zosima who, in 1419, crosses the Dniester within the area of Soroca (he doesn’t call the
place as such) in the location of «Mitirevi Cimini» regarded by the editor as «probably being Iampol
on the other bank, in front of Soroca» (164). It is important to point out that in this place customs
duties were collected, by the Moldavians on the western bank and by the Prince Vitold of Lithuania
on the eastern bank of the Dniester. Direct proof of the customs operating here is indirect proof of the
existence of a relatively important settlement, chosen for such an important medieval institution.
To sum up, the genesis of this settlement can be set in the 13th –14th centuries; later, when it
was included in the Moldavian state, the settlement was assigned several administrative and
commercial functions.
160. Tamara Nesterov, «Cu privire la miturile arhitecturii și datării cetății Soroca», «Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui
Marius Porumb», Cluj-Napoca, 2003, page 103.
161. A review of sources and the authors’ opinions ca be found in Mariana Șlapac, «Cetăți medievale...», pages 89–91 and
Tamara Nesterov, «Cu privire la miturile…» pages 91–95.
162. V. Spinei, «Moldova…» page 109.
163. L. Rădvan, «Orașele din Țările Române…», page 573.
164. «Călători străini despre Țările Române», published by Maria Holban, vol I, București, 1968, pages 43–44 and note 5.
149

Soroca – views of the fortress, photo 2012 →
incomplete, că cetatea de zid, actuală, este ridicată de Petru Rareș în a doua domnie (cca.
1543), pe locul unei cetăți de lemn construite de Ștefan cel Mare (166). Există și ipoteza con-
struirii ei din lemn de către Petru I și reconstruirii din piatră de către Ștefan cel Mare, Petru
Rareș efectuând doar lucrări, probabil consistente (167).
Săpăturile arheologice din anii 1968–1970 confirmă existența fazei de lemn, dar găsesc
și ghiulele de piatră contemporane cu aceasta, descoperire care plasează funcționarea
cetății de lemn într-o perioadă în care funcționa artileria. Aceleași săpături datează (con-
tradictoriu) faza de piatră: sf. sec. XV sau înc. sec. XVI sau mijl. sec. XVI (168). Această con-
junctură științifică, coroborată cu analiza arhitecturală, a contextului local și a reperelor
europene conduce la ideea că cetatea de piatră este opera lui Ștefan cel Mare, care, în
afara activității constructive militare excepționale din acea epocă, reface «ocolul» cetății
în intervalul 1477–1497, așa cum consemnează un act din 1517 (169). Semnificativ este și
faptul că turcii cuceresc cetatea în 1538 (devine sediu de «sângeac») și o stăpânesc până la
revenirea în domnie a lui Petru Rareș. În 1541 în fruntea cetății este atestat boierul Tăbuci.
Scrisoarea domnitorului din 23 aprilie 1543 (repetată în 24 iunie) către un pietrar bistrițean
pentru lucrări «în jurul unei cetăți anume, numită Soroca» poate explica succesiunea și
atribuirea lucrărilor, Petru Rareș intenționând să adauge o fortificație exterioară cetății
existente (170).
Ceea ce este important este că, cel puțin de la sfârșitul secolului XV, cetatea funcționa
pe amplasamentul pe care este și astăzi. Relația sa cu orașul (târgul) Soroca este foarte clar
explicată în ultimele studii de urbanism și arhitectură (171), unde, pe baza analizei planurilor
166. Este suficient să amintim câțiva autori: C. C. Giurescu, N. Stoicescu, V. Drăguț, Gh. Curinschi – Vorona, T.O.
Gheorghiu, recent Mariana Șlapac; contribuția lui Petru Rareș în această privință, este rezultatul menționării de
către Miron Costin a unui domn «Petru» ca edificator al cetății și unui document din 1543, prin care Petru Rareș
cheamă un meșter bistrițean să lucreze la cetate; vezi mai jos alte puncte de vedere.
167. C. C. Giurescu, op. cit., pag. 276, unde apar toate motivele acestei variante.
168. Tamara Nesterov, «Cu privire la miturile…» pag. 96, care citează din rapoartele de săpătură respective.
169. Tamara Nesterov, op. cit., pag. 101, după ce evocă și punctul de vedere al lui Gh. Diaconu din 1969, care consideră că
Ștefan cel Mare este inițiatorul edificării cetății.
170. Ibidem, pag. 97, aici publicându-se traducerea completă a scrisorii.
171. Mariana Șlapac, «Centrele…», pag. 39, idem, «Arta Urbanismului…» pag. 55–57 și 84–85.
150
SOROCA
SOROCA
The first certain documentary mention of the fortress of Soroca (still indirect) occurs in two
documents from 1499, where a certain Coste is mentioned as being the chief magistrate of Soroca
(165). This is a certain proof that the fortress existed at the time.
The next issue, less interesting and important for our topic, but impossible to clarify with the
current information, is the time and initiator of the fortress construction. The specialists consider,
almost unanimously even if based on incomplete information, that the stone fortress one can
see today was erected by Petru Rareș in his second reign (around 1543) on the location of a former
wooden fortress built by Stephen the Great (166). There is, however, another hypothesis, according
to which the wooden fortress was built by Petru I, reconstructed in stone by Stephen the Great, and
perhaps thoroughly consolidated by Petru Rareș (167).
The archaeological digging performed between 1968 and 1970 confirm the existence of a first
wood fortification, but the finding of stone cannon balls from the same period shows that the for-
tifications were in use at a time when artillery had already appeared. The same researches offer
contradictory dating, placing the appearance of the stone fortification either at the end of the 15th
beginning of the 16th or middle of the 16th century (168). The conclusion of these scientific researches,
corroborated with the analysis of the architectural local context and of European tendencies is that
the stone fortress was built by Stephen the Great who, in addition to the exceptionally important
military construction activities of the time, restored the territorial entity called «ocol» of Soroca
between 1477 and 1497, as registered in a document from 1517 (169). It is also of significance that the
Turks conquer the fortress in 1538 (it becomes the siege of a military organization of the «sângeac»
type) and rule over it till Petru Rareș returned as prince. In 1541 the boyar Tăbuci is attested as
165. C. C. Giurescu, op. cit., page 275.

166. The mention made by some authors is convincing: C. C. Giurescu, N. Stoicescu, V. Drăguț, Gh. Curinschi – Vorona, T.O.
Gheorghiu, recently Mariana Șlapac; information about the contribution of Petru Rareș results from the mention
in the writings of Miron Costin of a certain prince «Petru» as initiator of the building of the fortress; there is also
a document from 1543 by which Petru Rareș calls, for the works to the fortress, a master from Bistrița; see later
other opinions.
167. C. C. Giurescu, op. cit., page 276, presents the reasons supporting this version.
168. Tamara Nesterov, «Cu privire la miturile…» page 96, cites from the archaeological digging reports.
169. Information from Tamara Nesterov, op. cit., page 101, after she reminds also the opinion of 1969 of Gh. Diaconu, who
considered Stephen the Great as the initiator of the building of the fortress.
151
Soroca – plan 1846 (publicat de Mariana Şlapac) de început de secol XIX, centrul așezării incipiente este plasat în zona imediat limitrofă
Soroca – 1846 plan (published by Mariana Şlapac) 8 cetății (unde se găsea și o bisericuță de lemn cu cel mai vechi cimitir al orașului) (172). Studiul
consideră în continuare, că depășirea acestui stadiu incipient s-a realizat printr-o extindere
Soroca – plan 1910 substanțială a centrului pe direcția vest, într-o manieră liniară, pe traseul drumului de tran-
Soroca – plan 1910 9
zit respectiv. Această organizare este datată începând cu mijlocul secolului XVII.
În principiu, evoluția propusă este firească și logică. Neștiind ce alte argumente sunt
instrumentate în această restituție a evoluției așezării, considerăm că dezvoltarea liniară
este adoptată încă din prima fază a evoluției centrului. Ne bazăm pe 4 argumente:
1. vechea piață ar fi lăsat urme în trama stradală zonală, care nu pot fi detectate pe pla-
nurile respective;
2. spațiul foarte restrâns dintre cetate și axa centrală liniară din secolele XVII–XVIII, ar fi
fost impropriu pentru organizarea unui spațiu central comercial;
3. cetatea, la care trebuiesc adăugate amenajările exterioare, trebuie să fi avut un spațiu
de protecție, «non aedificandi», respectat în varianta axei centrale liniare, retrasă față
de fortificație;
4. în Moldova medievală există câteva cazuri de rezolvări similare, liniare(stradă supra-
lărgită), cele mai concludente fiind Roman (unde strada, orientată către fosta cetate
și Curtea Domnească, viitoarea Episcopie, este însoțită, ca și la Soroca, de două străzi,
paralele, de alimentare prin spate a loturilor), Bacău (orientată către Curtea Domnească
a lui Ștefan cel Mare), Huși (orientată către Curtea Domnească a aceluiași voievod, vii-
toarea Episcopie) (173).
Singura rezervă în ceea ce privește această formulă propusă, este referitoare la fortificația bas-
tionară semnalată ca înconjurând cetatea medieval (174), care ar fi putut suprapune parte din
vechiul centru, dispărând, astfel, urmele lui. Nefiind publicat decât planul din 1789, e dificil de
a verifica această situație. O ipoteză de lucru este ca ca acel plan să fie un simplu proiect și nu
172. Mariana Șlapac, «Centrele…», pag. 39.

173. Cazul Romanului, studiat inițial de Eugenia Greceanu, «La structure urbaine medievale de la ville de Roman»,
«Revue Roumaine d’Histoire», 1979, 1, pag. 133–153, ne-a permis o restituție a evoluției, inclusiv a zonei centrale,
foarte concludentă (T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor – Fortified Towns...», pag. 97–98,113, unde sunt studiate
sumar și celelalte două orașe – pag. 104, 118).
174. Mariana Șlapac, «La texture urbaine…», pag. 144, unde sunt evocate cele două planuri din 1769 și schița din 1789,
care ar conține date despre fortificația bastionară, amplificată de trupele rusești și dispărută până la elaborarea
planului de la începutul secolului XIX; ulterior (în «Arta urbanismului…»), planul din 1789 va fi preluat de la Tamara
Nesterov, care îl publică și în articolul «Cu privire la miturile…» pag. 103.
152
SOROCA
SOROCA
commander of the fotress. The letter written by the prince to a stone cutter from Bistrita, dated Soroca – plan – restituţie etapa de până în secolul XVI:
the 23rd of April 1543 (rewritten in 24st of June), mentions works to be performed «around a cer- 1 – cetatea, 2 – biserica, 3 – axa comercială principală
Soroca – restitution plan from the stage former to the
tain fortress, called Soroca» clarifies the time and sequence of works assigned by Petru Rareș, who 16th century: 1 – the fortress, 2 – the church, 3 – the main
intended to add an exterior fortification to the existing fortress (170). commercial street 7
The important thing is the fact that the fortress has existed on the location on which it is today
since at least the end of the 15th century. Its relation to the town (fair) of Soroca is clearly explained Soroca – plan al cetăţii în faza iniţială
in the latest studies of urbanism and architecture (171). In these studies, based on the analysis of the (după V. A. Voiţehovski)
Soroca – plan of the initial fortress
early 19th century plans, the centre of the incipient settlement is located in the immediate neigh- (after V. A. Voiţehovski) 8
bourhood of the fortress (where a wooden church and the oldest cemetery of the town were) (172).
The same study considers that the incipient centre has later developed substantially, extending in a
linear manner to the west, along the transit road. This organisation goes back to the mid-17th century.
In principle, the proposed evolution is natural and logical. Not knowing additional arguments
used in this reconstitution of the settlement evolution, we consider that the linear development
of the centre was adopted from the first stage of evolution. Our view is based on four arguments:
1. The existence of an old market would have left traces in the street network of the area, traces
that cannot be spotted on the respective plan;
2. The narrow space existing between the fortress and the linear central axis from the 17th – 18th
centuries would have been inappropriate to organise a commercial central space;
3. The fortress, to which one must add the external works, must have had a «non aedificandi»
protection area, observed by the linear central axis which is withdrawn from the bulwark;
4. In medieval Moldavia there are several towns having similar linear central squares (an over-
widened street). The most significant examples in this respect are Roman (where the street, ori-
ented towards the former fortress and Royal Court, the future Bishopric, is accompanied, just
as in Soroca, by two parallel streets, for backward fuelling of the plots), Bacău (with a street
oriented towards the Royal Court of Stephen the Great), Huși (with a street oriented towards
the Royal Court of Stephen the Great, later becoming a Bishopric) (173).
170. Ibidem, page 97, where the translation of the whole letter was published.
171. Mariana Șlapac, «Centrele…», page 39, idem, «Arta Urbanismului…» pages 55–57 and 84–85.
172. Mariana Șlapac, «Centrele…», page 39.
173. The study of Eugenia Greceanu,« La structure urbaine medievale de la ville de Roman», «Revue Roumaine d’Histoire»,
1979, 1, pages 133–153, has allowed us the elaboration of a conclusive restitution of the town’s evolution, including the
central area (T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor – Fortified Towns...», pages 97–98 and 113; the two other cases are also
briefly studied, pages 104, 118).
153
un releveu al unei situații existente. Neputând descifra legenda, în sprijinul acestei supoziții
este faptul că zona de protecție a cetății bastionare lipsește cu desăvârșire (clădirile orașului
sunt apropiate la câțiva metri de conturul cetății) și că lipsesc total orice urme ale acestei
fortificații din planurile din prima jumătate a sec. XIX. Dacă este un proiect, planul este impor-
tant pentru relevarea țesutului urban de pe conturul fortificației, completând informațiile
din planurile din sec. XIX. A doua ipoteză este că planul este o ridicare topografică reprezen-
tând o situație reală, parcul existent astăzi în jurul cetății fiind amenajat pe locul fortificației
bastionare. Oricum, nu poate fi explicată lipsa zonei de protecție a cetății, decât, ipotetic, prin
importanța minoră a ei.
În concluzie, orașul Soroca, structurat în strânsă relație cu cetatea și în funcție de rețeaua
drumurilor comerciale zonale, are, cel puțin pentru secolele XV–XVII, un centru liniar, orientat
către fortificație. O extindere a acestuia este plauzibil să se fi produs pe direcția sud, pornind
de la extremitatea estică a axei comerciale est-vest, de-a lungul segmentului respectiv de
drum comercial către sud. Pe planurile utilizate de noi ca sursă planimetrică, această arteră
comercială se distinge cu ușurință. Rezultă un centru în formă de «L», similar cu conformația
centrală a Iașilor secolelor XIV–XVI (175) și cu a altor centre urbane central-europene.
175. T. O. Gheorghiu, op. cit., pag. 95–97 și 112.
154
SOROCA
SOROCA

Soroca – views of the fortress, photo 2012 ←
The only uncertainty concerning the hypothesis proposed here is related to the bulwark fortifica-
tion, believed to have surrounded the medieval fortress (174). It could have partially overlapped the
old centre, thus destroying its vestiges. Since we have no access to the plans displaying the bulwark
under discussion, one cannot verify this hypothesis. Because only the 1789 plan was published, the
hypothesis is hard to verify. The possibility that such a plan was only a project and not an actual
survey of an existing construction should be taken into account. Being in the impossibility to study
the map legend, the complete lack of any protection zone around the bulwark fortifications seem
to support the formerly stated supposition. The buildings of the town are placed at a few meters
from the walls of the fortress. In addition, no trace bulwarks exist in the plans from the beginning
of the 19th century. Even if it was only a project, such a plan is important for the information it con-
veys on the urban fabric on the line of the fortifications, as a completion of the 19th century plans.
A second hypothesis is that the plan was a survey of an existing situation, today’s park around the
fortress having been layed on the place of the bastions. The lack of a protection zone around the
fortress can only be explained by its minor importance.
As a conclusion, one can say that the town of Soroca, structured in close relationship with the
fortress and according to the commercial roads in the area, had, at least in the 15th–17th centuries,
a linear centre, oriented towards the fortification. An extension probably began from the eastern
extremity of the east-west commercial axis, and developed along the commercial road heading
to the south. On the reconstitution – plan used here as a source, this commercial axis can be easily
distinguished. The resulting centre is a L shaped space, similar to the central configuration of Iasi
in the 14th16th centuries (175), as well as of other Central-European urban centres.
174. Mariana Șlapac, «La texture urbaine…», page 144, where the two plans from 1769 and the 1789 sketch are recalled;
they are considered to have contained data about the bastion fortification, extended by the Russian troups and
having disappeared before the plan from the beginning of the 19th century was drawn; the plan from 1789 was also
mentioned by Tamara Nesterov, who published the paper «Cu privire la miturile…» page 103.
175. T. O. Gheorghiu, op. cit., pages 95–97 și 112.
155
156
ROMAN
ROMAN
Roman – cetatea de la Gâdinţi – reconstituire ipotetică a

etapei I (după Mariana Şlapac)
Roman – the «Gâdinţi» fortress – hypothetical restitution
of the first stage (after Mariana Şlapac) 8
Roman – imagini ale bisericii Precista Mare, foto 2010

Roman – views of the «Precista Mare» church,
photo 2010 →
ROMAN
(SMEDOROVA?) –
Moldova, acum în România
Istoria orașului este relativ bine controlată documentar și, cel puțin pentru prima fază de
existență, arheologic (176). Acestor informații li se adaugă studiile de evoluție urbanistică,
care fac efortul de a interpreta și pune în relație întreaga gamă de date (177), astfel încât ar
trebui să existe un control mulțumitor asupra relației dintre oraș și elementele sale de apă-
rare. Dar, datorită existenței în arealul Romanului a mai multor entități (cetatea și orașul
fortificat, cetatea «Nouă» de la Gâdinți, Curtea Domnească și Episcopia, cu relații compli-
cate cronologice și spațiale), se constată nepotriviri de opinie în privința denumirii, crono-
logiei apariției lor și relațiilor dintre ele. Bazându-ne pe o anumită detentă temporală și în
așteptarea unor noi cercetări arheologice, încercăm cu această ocazie să oferim o imagine
plauzibilă a fazelor evoluției complexului urbanistic de aici.
176. Informațiile istorice cele mai consistente sunt publicate de Melchisedec, Episcopul Dunărei de Josu, «Chronica
Romanului și a Episcopiei de Romanu», compusă dupre documente naționali-române și streine, edite și inedite.
Partea I-II, 2 vol., București 1874 și 1875, precum și de C. C. Giurescu, «Târguri sau orașe și cetăți moldovene din
secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea», ed. Academiei, București, 1967, pag. 261–269; cele arheologice
sunt publicate în special de M. D. Matei și L. Chițescu, «Problemes historique concernant la forteresse du temps
des Mușat et l’établissement urbain de Roman», «Dacia» N. S., 1966, apoi de aceeași autori în «Dacia» N. S., 1967,
«SMMIM», 1968, 1, etc.
177. Eugenia Greceanu, «La structure urbaine...» pag. 39 și urm. și T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pag. 375 și 391,
idem., «Cetățile orașelor…», pag. 97 și 113
158
ROMAN
ROMAN
Roman – imagini ale Episcopiei, foto 2010

Roman – views of the bishopric, photo 2010 ←
ROMAN (SMEDOROVA?) –
Moldavia, now in Romania
The history of the town of Roman is relatively well known, due to documentary evidence and, at
least for the early stages of its existence, by archaeological means (176). In addition to this infor-
mation one can consider the urban evolution studies, which interpret and relate an entire range
of data (177), so that there should be a satisfying level of knowledge on the relation between the
town and its defensive elements. In spite of this, because of the coexistence in the region of several
entities (the fortress and the fortified town, the «New» fortress from Gâdinți, the Royal Court and
the Bishopric, with intricate links between them), there are discrepancies of opinions regarding
names of these entities, the chronology of their appearance and the relations existing between
them. Although no new archaeological researches were undertaken, one can try in this study to
offer a plausible image of the evolutionary stages undergone by the urban complex of Roman.
176. The most consistent historical informations were published by Melchisedec, the bishop of the lower Danube
(«episcopul Dunărei de Josu»), «Chronica Romanului și a Episcopiei de Romanu, compusă dupre documente naționali-
române și streine, edite și inedite». Partea I–II, 2 vol., București 1874 and 1875, and by C. C. Giurescu, «Târguri sau orașe
și cetăți moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea», the Academy publishing house, București,
1967, pages 261–269; the archaeological information were published especially by M. D. Matei and L. Chițescu,
«Problemes historique concernant la forteresse du temps des Mușat et l’établissement urbain de Roman», «Dacia» N. S.,
1966, and later by the same authors in «Dacia» N. S., 1967, «SMMIM», 1968, 1, etc.
177. Eugenia Greceanu, «La structure urbaine...» pages 39 and following and T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pages
375 and 391, idem., «Cetățile orașelor…», pages 97 and 113.
159
Roman – «Planul Otzellowicz» din 1790 (publicat de

Eugenia Greceanu)
Roman – «Otzellowicz Plan» from 1790 (published by
Eugenia Greceanu) 6
Localizare
Romanul este amplasat într-o buclă a râului Moldova, nu departe de vărsarea în Siret, zona fiind
relativ mlăștinoasă, fapt ce a simplificat, în decursul timpului, amenajările defensive urbane.
Planul suport se bazează pe două planuri de sfârșit de secol XVIII și început de secol XIX.
Primul («Stadt Roman») este extras din harta a 5 județe din Moldova, realizată de Hora von
Otzellowitz în 1790, al doilea («Planul tîrgului Roman») este o copie din 1881 a unui plan din
1818, realizat de Joseph von Braun (178).
Schiță istorică
Prima mențiune documentară sigură datează din 30 martie 1392 sub formula «la cetatea
noastră (sau «orașul nostru», conform altei traduceri – termenul slav fiind «gorod»), a lui
Roman voievod» (179), document interpretat ca reprezentând actul de naștere al orașului.
Această aserțiune se sprijină pe o serie întreagă de elemente: cronicile și tradiția, precum și
rezultatele cercetărilor arheologice (întreprinse în anii ’60 în zona de sud a orașului, prilej
cu care au fost descoperite elementele defensive din lemn și pământ ale unei cetăți și ale
orașului, datate sf. sec. XIV), așa cum au fost prezentate de autorii lor (180).
178. Ambele planuri sunt publicate de Eugenia Greceanu, op. cit., fig. 1 și fig. 2a și 2b.
179. C. C. Giurescu, op. cit., pag. 262, unde se face trimitere la editorul documentului, M. Costăchescu și se comentează
asupra traducerii diferite (oraș sau cetate) a termenului «gorod».
180. Cronicarii care l-au considerat pe Roman «întemeietorul» orașului sunt Miron Costin și Axinte Uricarul, iar dintre
istorici, pot fi numiți A. D. Xenopol, N. Iorga, P. P. Panaitescu (C. C. Giurescu, op. cit., pag. 261–262, unde apar referiri
la aceste puncte de vedere cu bibliografia aferentă); opiniile arheologilor M. D. Matei și L. Chițescu (vezi mai jos și
notele 185, 186 și 187) sunt menținute până astăzi și preluate de majoritatea istoricilor și arheologilor.
160
ROMAN
ROMAN
Roman – plan 1818 / 1881

(publicat de Eugenia Greceanu)
Roman – 1818 / 1881 plan
(published by Eugenia Greceanu) 4
Location
Roman is sheltered by a meander of the Moldova River, not far from the point where it flows
into the Siret. The area is relatively swampy, simplifying the fortification works by the additional
natural defense.
The support-plan is based on two documents, dated from the late 18th century and the early
19 century. The first plan («Stadt Roman») is taken from a map of five Moldavian counties, drawn
th
up by Hora von Otzellowitz in 1790; the second («The plan of the market town of Roman») is a
copy from 1881 of a plan drawn up by Joseph von Braun in 1818 (178).
Historical Outline
The first certain documentary mention goes back to 1392, March 30th, where it is said: «in our fortress
(or «our town», according to another translation (the Slav word for town being «gorod»), the town
of the Voievode Roman» (179). The document is considered to be the birth certificate of the town.
This assertion is based on an entire set of elements: chronicles, traditions and results of archaeologi-
cal research (undergone in the 60’s in the southern area of the town, when researchers discovered
the wooden and earth elements of the fortification of the town dating from the 14th century) (180).
178. Both plans were published by Eugenia Greceanu, op. cit., fig. 1, fig. 2a and 2b.
179. C. C. Giurescu, op. cit., page 262, where the author sends to the editor of the document, M. Costăchescu, commenting
on the two possible translations of the word «gorod»: town or fortress.
180. Roman was considered to have «founded» the town by the chroniclers Miron Costin and Axinte Uricar and by some
historians, among which one can name A. D. Xenopol, N. Iorga, P. P. Panaitescu (C. C. Giurescu, op. cit., pages 261–262;
this information is completed with the respective bibliography); the opinions of the archaeologists M. D. Matei and L.
Chițescu (see note 185. 186 and 187) are considered till now as valid by most of the historians and archaeologists.
161
Alte date pledează pentru o mai mare vechime a orașului, considerându-se că Roman
Voievod are eventual contribuții la edificarea, sau reedificarea cetății și dezvoltarea orașului.
Aceste puncte de vedere se bazează pe:
–– prezența orașului (sub forma «Tîrgul lui Roman pe Moldova») în cunoscuta «Listă a
orașelor rusești», datată 1387–1392, în care apar și o serie de orașe românești,
–– sigiliul orașului, în limba latină și cu caractere gotice (la fel ca la cel al orașului Baia,
datat sec. XIV)
–– semnalarea existenței a două biserici catolice în oraș (a sașilor și ungurilor), din care
una se găsea undeva în zona pieței medievale (în preajma Episcopiei) și dintre care una,
conform tradiției armenești, este cel puțin de la mijlocul secolului XIV (181)
–– tradiția armenilor din oraș, care susține că prima lor biserică, de lemn, a fost cumpărată
de la sași în 1355 și doar apoi refăcută din piatră (182)
–– datarea (secolul XIV) unor descoperiri arheologice din sudul fostei cetăți din lemn și
pământ (183) și recent, descoperirea de ceramică din intervalul sf. sec. XIII – înc. sec.
XIV (184)
La această lungă listă, se poate adăuga tipologia și tehnica de construcție a zidului de incintă
al cetății (structură de lemn-palisadă «casetată», cu baza formată dintr-o succesiune de încă-
peri cu pereți de lemn, deschise către interior, acoperite către exterior cu pământ), aproape
identice cu fortificațiile rusești de secol XI–XII (185), precum și caracterul limitat al cercetării
arheologice și puținătatea dovezilor care stabilesc cronologia sa (câteva secțiuni pe conturul
181. L. Rădvan,« Orașele din Țările Române…», pag. 565, care ia în considerație această informație, dar ar plasa-o ca
reflectând realități de după 1400.
182. Întreg comentariul privitor la aceste argumente, vezi la C. C. Giurescu, op. cit., pag. 262–264, cu notele aferente,
care se sprijină și pe punctul de vedere al lui N. Grigoraș, Despre orașul moldovenesc în epoca de formare a statului
feudal, «Studii și cercetări științifice», Iași, 1960, 1, pag. 92 și urm., idem, «Cetatea «Smedorova» și Cetatea Nouă
(Novograd) de la Roman», «Omagiu lui P. Constantinescu-Iași», București, 1965, pag. 239 și urm. L. Rădvan, op. cit.,
pag. 565, vorbește despre cumpărarea doar a terenului de la sași.
183. Eugenia Greceanu, op. cit., pag. 41 și nota 4.
184. L. Rădvan, «Orașele din Țările Române…» pag. 560, citând din «Istoria orașului Roman (1392–1992)», coord. Vasile
Ursachi, Roman, 1992, pag. 41.
185. Acest fapt este recunoscut chiar de unul dintre cercetători (L. Chițescu, în «Carpica», 1972, pag. 153 și nota 46, unde
citează cazul cetăților Raiki și Kolodiajin), la care pot fi adăugate studiile lui P. A. Rappaport, în special «Drevnie
russkie kreposti», Moskva, 1965, pag. 15–20.
162
ROMAN
ROMAN
Roman – imagini ale Episcopiei, foto 2010

Roman – views of the bishopric, photo 2010 ←
Other historical data claim the town existed before this moment, and that the Voievode
Roman contributed to the erection or consolidation of the fortress and to the development of
the town. These views are supported by:
–– The presence of the town (under the name of «Roman’s market-town» on the Moldova river)
in the well-known «List of Russian towns» dating from 1387–1392, in which several Romanian
towns are mentioned;
–– The fact that the seal of the town is in Latin with Gothic characters (similar to the town of
Baia, dating from the 14th century);
–– The recording of the existence of two catholic churches in the town (the Saxon and the
Hungarian churches), one of which was placed somewhere in the neighbourhood of the
medieval square (near the Bishopric); according to Armenian tradition (to information
handed down by the Armenian community), one of these churched dates back at least to
the middle of the 14th century (181);
–– The traditional claim of the Armenians living in this town stating that their first wooden
hurch was bought from the Saxons in 1355 and was later rebuilt with stone (182);
–– The fact that archaeological discoveries at the south of the former wood and earth fortress
were dated from the 13th century (183): in addition and the recently discovered pottery was
dated from the late 13th to the beginning of the 14th century (184).
One can add the fact that the construction technique of the precinct wall of the fortress (stiff-
ened with ribs on two directions – wood-palisade structure, with, at its lower part a succession of
181. L. Rădvan, «Orașele din Țările Române…», page 565, uses this information but is tempted to consider it as referring to
situations occuring after 1400.
182. One can find extensive comments on these arguments in C. C. Giurescu, op. cit., pages 262–264, with the respective
notes; the author relies also on the opinion of N. Grigoraș, Despre orașul moldovenesc în epoca de formare a statului
feudal, «Studii și cercetări științifice», Iași, 1960, 1, pages 92 and following, idem, «Cetatea «Smedorova» și Cetatea
Nouă (Novograd) de la Roman», «Omagiu lui P. Constantinescu-Iași», București, 1965, pages 239 and following; L.
Rădvan, op. cit., page 565, only mentions the buying of land from Saxons.
183. Eugenia Greceanu, op. cit., page 41 and note 4
184. L. Rădvan, «Orașele din Țările Române…» page 560, citing from «Istoria orașului Roman (1392–1992)», coord. Vasile
Ursachi, Roman, 1992, page 41.
163
Roman – plan 1818 / 1881 (redesenat şi publicat de

Eugenia Greceanu)
Roman – 1818 / 1881 plan (redrawn and published by
Eugenia Greceanu) 2
164
ROMAN
ROMAN
Roman – plan 1910

Roman – 1910 plan 4
Roman – fortăreaţa şi fortificaţia urbană de secol XIV

(prelucrare după M. D. Matei, L. Chiţescu)
Roman – the fortress and the urban fortifications
from the 14th century (processes after M. D. Matei,
L. Chiţescu) 1
165
fortificației și 4 monede de la Petru I) (186). Suspectă este și durata extrem de redusă de utili-
zare a cetății (cca 10–15 ani), atât timp cât la începutul domniei lui Alexandru cel Bun ea începe
să fie dezafectată și locuită de orășeni (187).
Față de această conjunctură științifică, există autori care tranșează problema, conside-
rând că Roman găsește aici o așezare mai veche. Controlul foarte bun al unor trasee către
Suceava ar fi motivul principal al așezării sale aici. El este cel care ridică într-o primă fază
cetățuia și ulterior, din motive necunoscute, o demolează pe aceasta și ridică o fortificație mai
amplă, care proteja curtea și biserica pe care le-a edificat. În acest fel, «fondarea» orașului i se
poate atribui. Locuirea urbană (colonistă și autohtonă) va fi localizată de domnitor în afara
noii fortificații. Astfel, cele două fortificații devin succesive în timp și cu utilități diferite;
la ele se adaugă aria urbană propriu-zisă, care va atinge nivelul urban la înc. sec. XV (188).
O altă problemă care trenează de mult timp este localizarea așezării sau cetății numită
«Smedorova», «Smeredova» sau «Smederevo». Începând cu Grigore Ureche (care, relatând de
lucrările de fortificare a Cetății Noi din 1483, îi dă numele popular – «Smeredova») și Dimitrie
Cantemir, care o localizează în locul ocupat mai târziu de Cetatea Nouă, de la Gâdinți (cca.
4 Km est de Roman, pe malul stâng al Siretului), acest toponim este plimbat de istorici din
acel punct (considerat ca fiind vechiul sit al orașului, fiind suprapus de cetatea din timpul lui
Ștefan cel Mare și dezafectat din motive necunoscute de Petru Rareș) și locul ocupat astăzi
de oraș (reprezentând vechiul oraș, din timpul Mușatinilor) (189).
Intră, astfel, în scenă, un alt element al complexului urban Roman: Cetatea Nouă sau
de la Gâdinți. În afara faptului că, anterior etapei Ștefan cel Mare se bănuiesc etape mai
vechi, majoritatea istoricilor concluzionează că vestigiile descoperite arheologic de Lucian
Chițescu în anii ’60 aparțin acelei Cetăți Noi, cu prima mențiune documentară din 13 martie
1466, prin pârcălabul său – «panul Oană» (190). Cetatea are două faze – 1466 și 1483 (191), ea
reprezentând materializarea unui model uzual în Europa medievală, numit frecvent «cetate
Turnul bisericii Precista Mare, foto 2007 de câmpie», cu plan rectangular și turnuri de colț și câmp. Inițial, am adoptat varianta asi-
The Tower of Precista Mare Church, photo 2007 8 milării Smeredovei cu vechea fortificație a orașului, cea descoperită arheologic (192), dar, în
acest moment considerăm că această controversă nu poate fi rezolvată decât arheologic,
cu atât mai mult cu cât, se pare, sub cetatea lui Ștefan cel Mare au fost găsite urmele uneia
din lemn (193).
Celelalte două elemente ale complexului urban – Curtea Domnească și Episcopia, pun
deasemenea probleme cronologice și de amplasament. Curtea este presupusă a fi existat
încă la cumpăna sec. XIV și XV, prin vornicul ei apărut documentar în 1403. Acest vornic, prin
funcțiile sale (conducătorul Curții și reprezentantul domniei în oraș) dovedește existența
și funcționarea Curții (194).
Implicațiile Curții Domnești asupra realităților urbanistice ale Romanului sunt puse în
discuție pentru prima oară de Eugenia Greceanu, care, în ciuda opiniilor majorității istori-
cilor care consideră rezidența domnească ca fiind în cadrul Episcopiei (195), argumentează
existența Curții ca fiind independentă de Episcopie, prin numărul mare de documente
186. M. D. Matei și L. Chițescu, în «SMMIM», 1968, 1, pag. 33–36.

187. ibidem, pag. 35–36; această ocupare rapidă este considerată suspectă de L. Rădvan, op. cit., pag. 561.
188. L Rădvan, op. cit., pag. 560–562; părerea noastră este că dimensiunile foarte mari ale incintei a doua nu erau
necesare doar pentru apărarea Curții Domnești. Această incintă apăra o arie urbană, Curtea trebuind să fie căutată
în altă parte – plauzibil în incinta mică – vezi mai jos.
189. C. C. Giurescu, op. cit., pag. 262–263, N. Grigoraș, «Despre orașul moldovenesc…», pag. 91–92, L. Rădvan, op. cit.,
pag. 564.
190. C. Buzdugan, «Itinerarii arheologice moldovene», București, 1981, pag. 107.
191. L. Chițescu, «Cetatea Nouă de la Roman în lumina cercetărilor arheologice», «Revista Muzeelor», II, 1961, articol
urmat de un mare număr de publicații cu concluzii identice, reluate de întreaga istoriografie.
192. T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare…», pag. 96.
193. C. C. Giurescu, op. cit., pag. 262, nota 10, unde îl citează pe M. D. Matei.
194. L Rădvan, op. cit., pag. 562.
195. Ultimele considerații în acest sens, la L Rădvan, op. cit., pag. 562–563, care își sprijină teoria pe descoperirea recentă
în incinta Episcopiei, a fundațiilor bisericii lui Roman (vezi V. Ursachi, «Episcopia Romanului. Cercetări arheologice»,
ed. Filocalia, Roman, 2008, în special pag. 44–48, care precizează că biserica este din piatră și mai mare în plan decât
actuala) și pe mărturia episcopului Melchisedec Ștefănescu din sec. XIX referitoare la o movilă numită «cetățuie»
din grădina Episcopiei. Ea a fost distrusă în anii ’30 ai sec. XX, demantelându-se și zidării de piatră și cărămidă.
V. Ursachi propune, ipotetic, că biserica nou descoperită ar aparține reședinței domnești, dar nu exclude o curte
exterioară Episcopiei.
166
ROMAN
ROMAN
spaces with wooden walls opened towards the interior and covered with earth to the exterior) is
almost identical with the 11th – 12th century Russian fortifications (185). In fact the archaeologi-
cal research is scarce and the evidence which estawwblishes the chronology of the town is lim-
ited (some sections on the fortification contour and 4 coins from the reign of the Czar of Russia
Peter I) (186). The extremely short time the fortress was in use (around 10–15 years) is also pecu-
liar (at the beginning of the reign of Alexandru cel Bun it goes out of military use and begins to
be inhabited and used for dwelling (187).
Being put in front of this scientific situation, some authors settle the problem by presuming
that the prince Roman found here an older settlement, in a position chosen because it had a
good control over the routes to Suceava. The prince erect in a first stage the citadel and later, on
unknown reasons, pulls it down and builds a new, larger fortification, protecting the citadel and
the church he had built. If so, one has to attribute the founding of the town to him. The dwellings,
both for the natives and for the colonists, were outside the new precinct, and the two fortifica-
tions were built successively and had distinct uses. The adjacent inhabited districts reached an
urban level at the beginning of the 15th century (188).
Another problem still awaiting an answer is that of the location of the settlement or for-
tress called «Smedorova», «Smeredova» or «Smederevo». First Grigore Ureche, when speaking
about the fortification works of the New Fortress (Cetatea Noua) in 1483, gives it the popular
name of «Smeredova». Since the time when Dimitrie Cantemir located it on the spot which was
later occupied by the New Fortress (Cetatea Nouă) from Gâdinți (around 4 km eastwards from
Roman, on the left shore of the Siret River), this toponymy is shifted by historians from that spot
(regarded as the old site of the town, overlapped by the fortress of Stephen the Great, falling out
of use during the reign of Petru Rareș on unknown grounds) and to the spot occupied today by
the town (representing the old town from the time of the Mușatin voievodes) (189).
Thus, a new element has to be considered in the urban complex of Roman, the New Fortress
(Cetatea Nouă) or the Gâdinți fortress. Besides the probable existence of older stages of develop- Roman – Episcopia, foto 2010
ment, previous to the reign of Stephen the Great, most historians reached the conclusion that Roman – Bishopric, photo 2010 ↑
the archaeological vestiges discovered by Lucian Chițescu in the ‘60s belong to that New Fortress
(Cetatea Nouă), first documentary mentioned in March 13th 1466 by its chief magistrate, «pan» Oană
(190). The fortress was built in two stages – 1466 and 1483 (191). It followed a common pattern in
medieval Europe, the so called «field fortress», with a rectangular shape and corner and field tow-
ers. Initially, we accepted the version that Smeredova was the old fortress of the town, discovered
archaeologically (192). At present, we consider things can be cleared up only archaeologically, espe-
cially as vestiges of a wooden fortress were discovered under the fortress of Stephen the Great (193).
The other two component parts of the urban complex – The Princely Court and the Bishopric –
are also unsure in terms of chronology and location. The court is believed to have already existed
at the turn of the 14th century to the 15th, because its magistrate mentioned in a document from
1403. The functions of this magistrate (leader of the princely counrt and representative of the
prince in the town) prove the existence and functioning of the court (194).
185. This aspect is admitted even by one of the researchers (L. Chițescu, in «Carpica», 1972, page 153 and note 46, where the
fortresses of Raiki and Kolodiajin are mentioned); one can add the studies of P. A. Rappaport, especially «Drevnie russkie
kreposti», Moskva, 1965, pages 15–20.
186. M. D. Matei and L. Chițescu, in «SMMIM», 1968, 1, pages 33–36.
187. ibidem, pages 35–36; the quick change of function is considered as peculiar by L. Rădvan, op. cit., page 561.
188. L. Rădvan, op. cit., pages 560–562; in our opinion the dimentions of the precinct exceed the needs of defense for the
princely court. The precinct defended an urban area, and one should look for the position of the court elsewhere,
probably inside the small precinct – see later.
189. C. C. Giurescu, op. cit., pages 262–263, N. Grigoraș, «Despre orașul moldovenesc…», pages 91–92, L. Rădvan, op. cit.,
page 5
190. C. Buzdugan, «Itinerarii arheologice moldovene», București, 1981, page 107.
191. L. Chițescu, «Cetatea Nouă de la Roman în lumina cercetărilor arheologice», «Revista Muzeelor», II, 1961, paper followed
by a large number of published works with identical conclusions, accepted as sources in the whole histotiography.
192. T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare…», page 96.
193. C. C. Giurescu, op. cit., page 262, note 10, where he cites M. D. Matei.
194. L. Rădvan, op. cit., page 562.
167
Roman – plan restituţie etapa I: 1 – fortăreaţa, 2 – oraşul

fortificat, 3 – presupusul cartier armenesc, 4 – presupusa
zonă de târg, 5 – descoperiri arheologice de secol XIV
Roman – restitution plan of the first stage: 1 – the fortress,
2 – the fortified town, 3 – the presumed Armenian
district, 4 – the presumed market area, 5 – archaeological
discoveries of remains from the 14th century 2
168
ROMAN
ROMAN
Roman – plan restituţie etapa II-a: 1 – Curtea

Domnească (presupusă), 2 – oraşul fortificat, 3 – biserica
şi cartierul armenesc, 4 – zona de târg, 5 – descoperiri
arheologice de sec. XV-XVI, 6 – Episcopia, 7 – Mânăstirea
Precista Mare
Roman – restitution plan of the first stage: 1 –
presumed Princely Court, 2 – the fortified town, 3 – the
Armenian church and district, 4 – the market area, 5 –
archaeological discoveries of remains from the 15th and
16th century, 6 – the Bishopric, 7 – the «Precista Mare»
Monastery 2
169
domnești date din Roman și prin câteva relatări de epocă, care fac distincție între ansam-
blurile episcopal și cel domnesc (196). Autoarea plasează acest ansamblu pe locul cetății de
lemn dezafectate în timpul lui Alexandru cel Bun (197), fapt ce nu intră în contradicție cu
rezultatele cercetărilor arheologice, care nu au descoperit nimic în acest sens, dar au avut
un caracter extrem de limitat.
Episcopia este considerată, aproape unanim, ca înființându-se în timpul lui Roman I sau
Alexandru cel Bun (198), inițial, eventual, din lemn (199), ea păstrându-și locul ocupat astăzi.
O ultimă problemă care ar trebui rezolvată este referitoare la durata de funcționare a
fortificației mari a orașului. Bonfinius (prin 1486), referindu-se la cucerirea și incendierea
Romanului de către Matei Corvin în 1467 relatează despre o fortificație («cetatea târgu-
lui Roman» – «ad oppidum Romanvasir castra locavit») care poate însemna că fortificația
respectivă continua să apere (ineficient, la acea dată) orașul (200).
Reevaluând toate aceste date, precum și cronologia edificării altor arhitecturi impor-
tante (biserici și mănăstiri), puse în relație cu informațiile cartografice conținute de planu-
rile amintite, rezultă o evoluție timpurie a Romanului (până în sec. XVI) în cadrul căreia se
pot discerne cel puțin două etape.
Prima etapă
Reprezintă punerea la punct a primului complex, format din cetate și așezarea fortificată
adiacentă. Motivele acestei edificări și perioada căreia îi aparține considerăm că nu pot
fi precizate acum, prin aceasta lăsând să se înțeleagă că ele pot aparține și unei perioade
mai vechi, începând cu secolul XIII. Ea durează până în timpul lui Alexandru cel Bun, când
Turnul bisericii Precista Mare, foto 2007 conformația zonei se schimbă. Conturul ariei așezării fortificate (descoperite parțial) poate
The Tower of Precista Mare Church, photo 2007 8 fi relativ ușor închis, prin nordul mănăstirii Precista Mare (201).
Cu titlu ipotetic se poate considera că, spre sfârșitul acestei faze, cu contribuția domniei
(dar posibil și înainte de apariția statului feudal) (202), așezarea devine locuită, în afară de
populația locală, de grupuri de coloniști catolici (preponderent germani) și armeni (203).
Dacă armenii mai există astăzi în Roman și au o biserică, catolicii au dispărut, cu toate că
în 1599 erau 138 de suflete și aveau încă 2 biserici de lemn (204), iar Bandini, în 1646, îi evocă
pe cei 800 de locuitori catolici existenți nu cu mult timp înainte (205). Cartierul primilor
este lesne localizabil în jurul bisericii lor, în timp ce cartierul catolic a dispărut complet și
doar cercetările arheologice l-ar putea localiza. Fortăreața de lemn de la Gâdinți, anterioră
cetății lui Ștefan cel Mare (dacă va fi studiată și i se va confirma cronologia) devine un alt
element aparținând complexului din această fază, precizând că trebuie eliminată definitiv
ipoteza localizării aici a primului oraș Roman.
196. Eugenia Greceanu, op. cit., pag. 45–46, care insistă mai ales asupra relatării din 1562 a lui Belsius, unde se face
această distincție («Călători străini…», vol II, pag. 141).
197. Eugenia Greceanu, op. cit., pag. 46, care argumentează prin logica lucrurilor și natura proprietăților funciare
din zonă.
198. N. Stoicescu, «Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova», București, 1974, pag.
721–722.
199. M. D. Matei și L. Chițescu, op. cit., pag. 36 și 56. Cf. lui V. Ursachi (vezi nota 195), biserica de zid (sf. sec. XIV)
descoperită sub cea actuală, este din piatră; cea din lemn, dacă exista, trebuie căutată în altă parte.
200. L. Rădvan, op. cit., pag. 564–565, care comentează relatarea, consideră ca ea face referire la reședința domnului.
201. T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor…», pag. 97 și 113.
202. C. C. Giurescu, op. cit., pag. 264 și nota 2.
203. Existența în secolul XIV a acestor grupuri străine este probată arheologic, printr-o ceramică gris închis, considerată
ca aparținând mercenarilor străini (cf. L. Chițescu, «Ceramica ștampilată de la Roman și unele probleme în
legătură cu purtătorii ei în Moldova», «Studii și cercetări de istorie veche», 1961, 3, pag. 411–426, dar contrazis de
C. C. Giurescu, op. cit., pag. 264, nota 2) și de tradiția armenească amintită mai sus, care merită să fie verificată;
recent, în aria orașului istoric, dar în afara zonei fortificate, au fost descoperite cahle «gotice» de la sf. sec. XIV-sec.
XV, acest fapt confirmând localizările respective care vor deveni cartierele medievale «extramuros» ale orașului (cf. L.
Rădvan, op. cit., pag. 562, citând pe Paraschiva-Victoria Batariuc).
204. «Călători străini…» vol IV, București, 1972, pag. 42.
205. «Călători străini…» vol V, București, 1974, pag. 309.
170
ROMAN
ROMAN
The influence of the Princely Court in the urban structure of Roman was first estimated by
Eugenia Greceanu. In spite of the idea generally accepted by historians that the princely residence
was part of the Bishopric (195), she claims that the Princely Court was an independent complex
and existed on its own. Her arguments are based on the great number of royal documents issued
in Roman and on several records of the time, which made a clear distinction between the princely
court and the bishopric one (196). Eugenia Greceanu locates the Royal Court on the place of the
wooden fortress abandoned during Alexandru cel Bun’s reign (197). Her views are not contradicted
by the archaeological research, which did not reveal anything in this respect; but the extent of the
excavations was very limited).
The Bishopric has preserved its original location until today. It is almost unanimously con-
sidered to have been founded during the reign of Roman I or Alexandru cel Bun (198), probably
initially made of wood (199).
A last problem needing to be clarified is the length of time the fortress remained in use.
When speaking, about 1486, about the conquest of the town and the fire put by Matei Corvin in
1457, Bonfinius refers to a fortress («the fortification of the Roman market town» «ad oppidum
Romanvasir castra locavit»): it may mean that the fortress continued to defend the town, inef-
ficiently at that time (200).
Re-assessing all the above-mentioned data as well as the chronology of the erection of the most
important constructions (churches and monasteries) and relating them to the cartographic infor-
mation contained by the previously-mentioned plans, we can infer an early evolution of Roman
(by the 16th century) within which at least two stages can be distinguished.
The first stage

It is marked by the consolidation of the first complex consisting of the fortress (citadel) and the
adjacent fortified settlement. The reasons for building this complex and the period to which it
belongs cannot be specified now, as it is likely that it belongs to an earlier time, dating from the
13th century. This first stage lasts until Alexandru cel Bun’s reign, when the configuration of the
complex is changed. The line of the settlement fortifications can be relatively easy determined (and
are partly discovered). It encloses to the north by the monastery Precista Mare (201).
One can advance the hypothesis that, towards the end of this stage, possibly before the appear-
ance of the feudal state or later, with the contribution of the prince (202), the local population of the
settlement was joined by groups of colonists: Catholic (mostly Germans) and of Armenians (203).
The Catholics disappeared, although there were 138 in 1599 and had two wooden churches (204);
in 1646, Bandini mentions 800 Catholics having, short time previously, lived in the town (205). The
Armenians still live in Roman today, continuing to have a church of their own. The Armenians’
195. The last studies are those of L. Rădvan, op. cit., page 562–563, who relys on the recent discovery in the Bishopric
precinct of the foundations of the church of Roman (see V. Ursachi, «Episcopia Romanului. Cercetări arheologice»,
Filocalia publishing house, Roman, 2008, especially pages 44–48, where it is said that the church was built of stone
and was bigger than todays building) and on the testimony of the bishop Melchisedec Ștefănescu from the 19th
century about the existance of a hillock called «the citadel» in the counrtyard. It was destroyed in the ’30-ties in the
20th century, dismantelling brich and stone masonries. V. Ursachi proposes hypothetically that the church belonged to
the princely court, but doas not eclude the possibility that the court was placed outside of the bishopric.
196. Eugenia Greceanu, op. cit., pages 45–46, who insists on the accounts of Belsius from 1562, where this distinction is
made («Călători străini…», vol II, page 141).
197. Eugenia Greceanu, op. cit., page 46, who offers logical arguments, also based on the land ownership in the area.
198. N. Stoicescu, «Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova», București, 1974, pages
721–722.
199. M. D. Matei and L. Chițescu, op. cit., pages 36 and 56. After V. Ursachi (see note 195), the masonery church from the end
of the 14th century and discovered unde today’s building, is made of stone; the wood construction, if such a building
existed, should be sought elsewhere.
200. L. Rădvan, op. cit., pages 564–565, who comments on the account, considering it to refer to the princely residence.
201. T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor…», pages 97 and 113.
202. C. C. Giurescu, op. cit., page 264 and note 2.
203. The presence in the 14th century of these foreign ethnic groups is archaeologically proved by the finding of a dark grey
pottery, considered to have belonged to foreign mercenaries (L. Chițescu, «Ceramica ștampilată de la Roman și unele
probleme în legătură cu purtătorii ei în Moldova», «Studii și cercetări de istorie veche», 1961, 3, pages 411–426, however
contradicted by C. C. Giurescu, op. cit., page 264, note 2) and by the Armenian tradition formerly mentioned and which
deserves to be verified; recently, on the grounds of the historical town but outside the walls, «gothic» tiles from the
end of the 14th or from the 15th century were found; this confirms the appearance on these sites of the «extramuros»
medieval districts of the town (after L. Rădvan, op. cit., page 562, citing Paraschiva-Victoria Batariuc).
204. «Călători străini…» vol IV, București, 1972, page 42.
205. «Călători străini…» vol V, București, 1974, page 309.
171
Roman – cetatea de la Gâdinţi (prelucrare după Reperele zonale ale tipului de organizare pus în evidență de această etapă sunt nume-
L. Chiţescu) roase și aparțin în general lumii slave (central-europene și nordice) de la cumpăna milenii-
Roman – the «Gâdinţi» fortress (processed after
L. Chiţescu) 8 lor I și II și până la atacul tătar din 1238–1242. Relația dintre cetățuie și orașul fortificat este
identică cu cea dintre «kremlin» sau «hrad» și orașul propriu-zis apărat prin același tip de
amenajare defensivă. Există o serie de astfel de ansambluri fortificate inclusiv în Transilvania
(Dăbâca, Cluj-Mănăștur etc.), dar cel mai apropiat tipologic este Suceava primei etape (206).
Etapa a doua
Începe odată cu primii ani ai secolului XV, când se pot constata următoarele transformări:
dezafectarea cetățuii (sigură, conform arheologilor) (207), apariția Curții Domnești și a
Episcopiei. Fortificația orașului continuă să funcționeze (până în sec. XVI) (208), iar în nordul
206. vezi studiul de caz Suceava.

207. vezi nota 187, unde apare și opinia lui L. Rădvan.
208. M. D. Matei și L. Chițescu, op. cit., pag. 38, concluzia bazându-se pe materiale arheologice datând din jumătatea a
doua a sec. XV și pe unele mărturii de epocă, ultimele contestate de Eugenia Greceanu, op. cit, pag. 44, nota 13; vezi
și relatarea lui Bonfinius despre existența unei fortificații urbane la Roman.
172
ROMAN
ROMAN
Roman – planul Episcopiei: A – fundaţiile bisericii de

secol XIV, B – locuire de secol XIV (prelucrare după
V. Ursachi)
Roman – plan of the Bishopric: A – foundations of the 14th
century church, B – 14th century residential area (processed
after V. Ursachi) 4
district is easily recognisable around their church, while the Catholic district completely disap-
peared, and may be found only through archaeological research. The wooden fortress from
Gâdinți, previous to Stephen the Greats fortress (provided that it is studied and its chronology
is confirmed) is another element of the first stage complex. We consider that the hypothesis
according to which the first town of Roman was located on this spot should be ruled out.
Similar types of organisation can be found in the central-European and northern Slavic
civilisations in the late 1st millennium and early second millennium, until the Tartars’ raid of
1238–1242. The relation between the citadel and the fortified town is identical with that exist-
ing between the «Kremlin» or the «Hrad» and the town, defended by similar defensive systems.
There are several similar fortifications in Transylvania (Dăbâca, Cluj-Mănăștur etc.) but the
closest typology is that of Suceava during the 1st stage of development (206).
206. See formerly, case study Suceava.
173
ei, probabil la una din porți, începe să se formeze zona comercială, materializată printr-o
piață (209) de unde pornește o stradă largă, flancată de două stradele de deservire, prin
spate, a loturilor (210). Cele două cartiere (catolic și armenesc) se consolidează (dacă nu se
dovedesc a fi generate în această fază), iar întinderea orașului poate fi conturată pe baza
cronologiei edificării bisericilor (cea mai veche, cu excepția Episcopiei, este, conform docu-
mentelor, Precista Mare, din 1569, dar locul este sigur consacrat anterior ca spațiu de cult,
de prin 1450 (211) și a descoperirilor arheologice (212). Lângă Gâdinți, eventual peste o mai
veche fortăreață, Ștefan cel Mare ridică, începând cu 1466, una dintre cele mai puternice
cetăți ale zonei, adăugând-o fortificațiilor urbane.
Roman, căpătând statut urban în primii ani ai secolului XV, avea o organizare adminis-
trativă solidă, cu șoltuz (numit și «voit») și pârgari, dublați de vornic (reprezentantul dom-
niei), documentat, după cum arătam, încă din primii ani ai sec. XV. Armenii aveau propriul
lor voit, actele orașului fiind întărite prin sigiliul de limbă latină. La Roman se înregistrează
prima organizare moldovenească a meseriașilor sub formă de corporații, înlocuitoarele
confreriilor din secolul XVI.
Sunt probate, deasemenea, strânse legături comerciale cu Brașovul (în 1503 pe piața
brașoveană erau prezenți 13 negustori) și cu Liovul. Conform documentelor, tineri din Roman
studiau în Brașov și Cracovia (213). Orașul, pe lângă proprietățile comunitare și individuale,
administra un întins «ocol» cu numeroase sate; era loc de vamă (în 1408 sunt amintite vama
și târgul de animale), punct fortificat și reședință domnească utilizată în numeroase situații
(de pildă, aici se semnează în 1411 tratatul moldo-polon) (214).
Reperele tipologice ale unei asemenea configurații de elemente urbane (adăugându-se
celor legislative și administrative) sunt nenumărate în Europa Centrală, unde orașele sunt
frecvent fortificate inițial cu palisade sau valuri de lemn și pământ. În Transilvania, de pildă,
fortificații urbane din piatră încep să fie edificate (cu unele excepții) abia după începutul
secolului XIV și finalizate mult mai târziu (215).
209. Piața este menționată în 1562 de Ioan Belsius (cf. «Călători străini despre Țările Române», vol. II, București, 1970,
pag. 139)
210. Argumentele pentru o asemenea aserțiune sunt legate de logica și stabilitatea unei asemenea structuri urbane
centrale, coroborate cu numărul mare de negustori armeni, locuind în preajma bisericii lor și cu mențiunea
documentară referitoare la «Târgul Vechi» (din fața mănăstirii Precista Mare) și la «Târgul de Sus» (din preajma
bisericii Sf. Nicolae) (Eugenia Greceanu, op. cit, pag. 50, T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pag. 375 și 391,
idem., «Cetățile orașelor...» – «Fortified Towns…», pag. 97 și 113)
211. Biserica este considerată de L. Rădvan, op. cit., pag. 563, ca o capelă de curte alternativă celei din incinta Episcopiei,
ea fiind probabil refăcută – spune autorul (atât timp cât în zonă s-a descoperit o necropolă anterioară sec. XVI) de
Ruxandra, doamna lui Alexandru Lăpușneanu.
212. Eugenia Greceanu, op. cit, pag. 41, care consideră că limita orașului de la sfârșitul sec. XV coincide în mare cu cea din
planul din 1790, cu excepția zonei lui răsăritene, mai nouă.
213. L. Rădvan, op. cit., pag. 566–567.
214. C. C. Giurescu, op. cit., pag.266–267, Eugenia Greceanu, op. cit, pag. 50–51, M. D. Matei și L. Chițescu, op. cit., pag. 56.
215. T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare…», pag. 87 și urm. Cronologia detaliată a acestor edificări, la P.
Niedermaier, în volumele citate mai sus (vezi nota 117).
174
ROMAN
ROMAN
The second stage

The second stage starts at the beginning of the 15th century, when the following changes occur:
the citadel is abandoned (a certain fact, according to archaeologists) (207), and the Princely Court
and of the Bishopric appear. The town fortification keeps functioning until the 16th century (208),
and to its north, probably near one of its gates, a commercial district took shape. It consisted of a
market square (209) from which a large street begins, flanked by two smaller parallel streets for
backward fuelling of the plots (210). The Armenian and German districts either appeared during
this period or, if existing previously, developed. The extent of the town can be established on the
basis of the churches erection dates (the oldest church, except for the Bishopric, is, according to
the documents, the Precista Mare Church, built in 1569; however the place of erection was surely
sanctified before, around 1450 (211)) and of archaeological discoveries (212). Near Gâdinți, possibly
on the location of an older fortress, Stephen the Great builds, starting with 1466, in addition to
the urban fortification, one of the most powerful fortresses of the region.
Roman gained urban status in the first years of the 15th century. It had a consolidated admin-
istrative organisation with «șoltuz» (chief of town in medieval Moldavia, also called «voit»)
and «pârgari» (members of a town council in medieval Moldavia), doubled by the «vornic» (the
prince’s representative), based, as formerly stated, on documents from the first years of the 15th
century. The Armenians had their own «voit» and the issuing documents had a seal written in
Latin. The first Moldavian organisation of craftsmen under the form of corporations was regis-
tered in Roman. It replaced the 16th century confraternities.
Evidences exist on close commercial links with Brașov (in 1503 thirteen merchants from Roman
were present on the Brașov markets) and Liov. Documents show that young men from Roman
studied in Brașov and Cracovia (213). In addition to the community and individual properties,
the town administered a wide «ocol» (the area surrounding the town) with numerous villages;
the town had customs (in 1408 the customs and the cattle market), and a fortified site frequently
used as princely residence (for instance the Moldavian-Polish treaty of 1411 was signed here) (214).
Similar types of configuration of urban elements and similar legislative and administrative
organisations are frequent in Central Europe, where towns were initially fortified with wood or
earth bulwark. In Transylvania, stone urban fortifications started to be built, with few exceptions,
only after the beginning of the 14th century and they were completed much later (215).
207. See note 185, where the opinion of L. Rădvan is mentioned.

208. M. D. Matei și L. Chițescu, op. cit., pag. 38: the conclusion is based on archaeological material from the second half of
the 15th century and on certain testimonies from the time, which are however contested by Eugenia Greceanu, op. cit,
page 44, note 13; see also the account of Bonfinius about the existence of an urban fortification of the town of Roman.
209. The square is mentioned in 1562 by Ioan Belsius («Călători străini despre Țările Române», vol. II, București, 1970,
page 139)
210. The arguments for this statement result from a logical approach and from the stability of the such a central urban
structure, corroborated with data about the large number of Armenian merchants dwelling in the vicinity of their
church and with the mention in documents of the «Old Market» («Târgul Vechi» in front of the «Precista Mare»
monastery) and the «Upper Market» («Târgul de Sus» in the vicinity of the Saint Nicolas church) (Eugenia Greceanu, op.
cit, page 50, T. O. Gheorghiu, «Centrele comerciale…», pages 375 and 391, idem., «Cetățile orașelor» – «Fortified Towns…»,
pages 97 and 113)
211. The church is believed by L. Rădvan, op. cit., page 563, to have been a court chapel, not belonging to the bishopric
enclosure; the chapel was rebuilt, in the author’s opinion (because one has found in the area a necropolis dated before
the 15th century) by Ruxandra, the wife of Alexandru Lăpușneanu.
212. Eugenia Greceanu, op. cit, page 41, who considers that the limits of the town at the end of the 15th century concur
more or less with the 1790 plan, with the exception of the Eastern district, built later.
213. L. Rădvan, op. cit., pages 566–567.
214. C. C. Giurescu, op. cit., pages 266–267, Eugenia Greceanu, op. cit, pages 50–51, M. D. Matei and L. Chițescu, op. cit.,
page 56.
215. T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală de apărare…», pages 87 and following. A detailed chronology of the building
activities can be found in the works of P. Niedermaier, cited formerly (see note 117).
175
GIURGIU
GIURGIU
Giurgiu – reconstituire a cetăţii conform etapei

anterioare mijl. sec. XV (după D. Căpăţână)
Giurgiu – restitution of the fortress prior to the
middle of the 15th century (after D. Căpăţână) 8
Giurgiu – imagini ale ruinelor cetăţii de pe insulă,

foto 2012
Giurgiu – the ruins of the fortress on the island,
photo 2012 6
GIURGIU
(GEORGEVO, ZORIO) –
Țara Românească, acum România
Așezarea medievală de aici, în ciuda importanței motivată de poziția sa geografică, este

cunoscută indirect, prin cetatea Giurgiu, astfel încât istoriografia este dominată de referiri
privitoare la ea. Nu lipsesc fanteziile, între care trebuie menționată amplasarea la Giurgiu a
unui castru roman, supraviețuind în epoca lui Justinian sub numele de «Theodorapolis» (216)
și informațiile considerate până de curând fanteziste, cum ar fi localizarea aici a unei cetăți
genoveze («San Giorgio») din secolele X–XI (217).
Începând cu primele decenii ale secolului XX, considerațiile istorice se apropie de realitate,
propunând, pentru așezare o geneză medievală (sec. XIV–XV) atribuită mediului românesc din
zonă (218), fapt demonstrat de cercetările arheologice de pe parcursul ultimei jumătăți de secol,
dar corectat de cele recente, care introduc în ecuație un ansamblu fortificat de secol XI–XII.
Situl este tipic pentru o așezare-port: pe malul Dunării, într-o zonă protejată suplimen-
tar dinspre apă de o insulă (care a adăpostit cunoscuta cetate) și dinspre uscat prin nume-
roase fire de apă și bălți (219), formând un peisaj obișnuit pentru malul românesc al Dunării.
Locul este important nu numai din punct de vedere strategic, ci și comercial, fiind o zonă de
convergență a unor drumuri care veneau dispre nord (București, Pitești, Roșiori etc.) pentru
216. Informația aparține lui Dimitrie Frunzescu și Ioan Boldescu, care au publicat la sf. sec. XIX și începutul sec. XX (vezi și
P. Cernovodeanu, «Cetatea Giurgiului. Studiu istorico-militar», «SMMIM», 1969–1970, pag. 76–78).
217. Opinia a făcut școală în secolul XIX, fiind adoptată de nume sonore: A. Treboniu Laurian, N. Bălcescu, C. Bolliac,
B. P. Hașdeu etc.; dacă atribuirea cetății de secol X–XI genovezilor este o eroare evidentă, ipoteza existenței unei
fortificații din acea perioadă pare a fi recent confirmată arheologic, cu mici corecții de datare, dar fără o atribuire
sigură-vezi mai jos și notele 233 și 234; dacă avem o rezervă în acest sens, ea este motivată de lipsa de argumente
(ne referim la cele publicate) pe care se sprijină această modificare de opinie.
218. Cel care inaugurează istoriografia modernă a Giurgiului, este N. A. Constantinescu, «Cetatea Giurgiu. Originile și
trecutul ei», «Analele Academiei Române», seria II, 1916, passim.
219. Cea mai veche reprezentare credibilă a arealului orașului aparține lui Marsigli, care străbate zona în 1691,
surprinzând în schița sa caracterul mlăștinos al zonei (P. Cernovodeanu, op. cit., pag. 87).
178
GIURGIU
GIURGIU
GIURGIU (GEORGEVO, ZORIO) –

Wallachia, now in Romania
Despite its importance due to its geographical position on the northern bank of the Danube, this
medieval Wallachia settlement is only indirectly known, the often mentioned entity in historiogra-
phy being the Giurgiu fortress. Fanciful theories appeared. Some should be mentioned, for instance
the placing at Giurgiu of a Roman camp, surviving till the time of Justinian under the name of
«Theodorapolis» (216), or the information, considered till recently as fantastic, of the existence here
of a Genoese citadel of the 10th of 11th century, called «San Giorgio» (217).
The first decades of the 20th century bring a more veracious assumption, based on historical con-
siderations, by which Giurgiu was founded in the middle ages (14th – 15th centuries) by the Romanian
population (218). The archaeological researches performed in the last half of century support this
view, but are completed by recent discoveries of a fortified ensemble from the 11th or 12th century.
The site is typical of a harbor-town: it is located on the bank of the Danube, protected offshore
by an island (on which a well-known fortress is located) and inland by numerous streams and
puddles (219); the landscape is typical for the Romanian Danube banks. The place is not only an
important strategic point, but also an important trade centre, at the crossing of several roads com-
ing from north (Bucharest, Pitești, Roșiori) and going, on the other bank of the Danube, towards
216. This information is due to Dimitrie Frunzescu and Ioan Boldescu, who published it at the end of the 19th and
beginning of the 20th century (see also P. Cernovodeanu, «Cetatea Giurgiului. Studiu istorico-militar», «SMMIM»,
1969–1970, pages 76–78).
217. This opinion was widely adopted in the 19th century, even by important personalities: A. Treboniu Laurian, N. Bălcescu,
C. Bolliac, B. P. Hașdeu etc.; if the assumption that the 10th – 11th century fortress was built by the Genoese is an
evident error, the existence of fortifications roughly from that periode seems to have been archaeologically confirmed,
but without a definite assignment – see notes 233 and 234; our attitude of reserve is caused by the lack of solid
argument in the published works proposing this opinion modification.
218. N. A. Constantinescu starts the modern historiographical studies on Giurgiu: «Cetatea Giurgiu. Originile și trecutul ei»,
«Analele Academiei Române», seria II, 1916, passim.
219. The oldest credible representation of the town is due to Marsigli, who traveled in the region in 1691 and shows in his
sketch the swampy character of the area (P. Cernovodeanu, op. cit., page 87).
179
Giurgiu – plan din 1774 redesenat (publicat de N. Iorga şi

P. Cernovodeanu)
Giurgiu – 1774 plan redrawn (published by N. Iorga and
P. Cernovodeanu) 6
Giurgiu – plan din 1774 (publicat prima oară de

M. Popescu, «Cetăţile turceşti din prejurul Principatelor
Române»,«Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice»,
aprilie–iunie, 1927, pag. 84)
Giurgiu – 1774 plan (published for the first time by
M. Popescu, «Cetăţile turceşti din prejurul Principatelor
Române»,«Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice»,
april–june, 1927, pag. 84) 3
180
GIURGIU
GIURGIU
Giurgiu – plan din 2–8 iunie 1790 redesenat (Internet-

colecţia Dan Sambra?)
Giurgiu – plan from 2–8 June 1790 redrawn (Internet –
Dan Sambra collection) 4
Giurgiu – plan din 1790 (arhiva Muzeului Judeţean

Giurgiu, prin amabilitatea Domnului Emil Păunescu)
Giurgiu – 1790 plan (archives of the County Museum
Giurgiu, by the amiability of Mister Emil Păunescu) 1
Giurgiu – plan din 1790–91 – «Harta Specht» (publicat

de A. Pănoiu; varianta color, prin amabilitatea lui Nicolae
Lascu)
Giurgiu – 1790–91 plan – «Specht Map» (published by
A. Pănoiu; the colour version is due to the amiability of
Nicolae Lascu) ↑
181

foto 2012
photo 2012 6
a traversa fluviul către Rusciuc (așezarea – pereche a Giurgiului, cu cetatea sa) și către restul
Peninsulei Balcanice, trecând prin Veliko Trnovo.
Planul suport coroborează informațiile câtorva planuri târzii, austriece sau rusești («Planul
din 1774», publicat prima oară nedatat în 1927 (220), «Planul fortăreței turcești Giurgiu asediată
de austrieci în iunie 1790» (221), un alt plan al orașului datat 1790, cu elemente diferite de orga-
nizare interioară față de anteriorul (222), planul din 1792, din ridicarea austriacă a Munteniei
și Olteniei (223) și «Planul ridicat de topografii ruși la 1829»(224) cu planuri ulterioare sistema-
tizării din secolul XIX (dintre care, cel mai important este cel denumit «Plan a (sic!) orașului
Giurgiu», din timpul generalului Kiselev, deci din anii ‘30 ai secolului respectiv) (225). Ultimul
conține încă, anumite elemente ale rețelei stradale «conservate» de sistematizare.
Schiță istorică
Primul document sigur care amintește cetatea sau așezarea Giurgiu datează din 23 sept. 1403,
el fiind citit diferit de autorii care îl reproduc: fie ca «…in oppido nostro Georgevo»(226), fie ca «…
în cetatea noastră Giurgiu» (227). Menționarea sa ca «cetate» sau «oraș» este prezentă în docu-
mentele din 1409, 1411, 1415 etc. (228), dovedindu-se dubla sa calitate. Conform documentelor
220. M.Popescu, «Cetăți turcești din prejurul Principatelor Române», «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», apr.-
iunie, 1927, pag. 84–85.
221. Planul redesenat aici este publicat pe Internet sub numele «Plan der Stadt und Festung Giorgewo…» (sf. site-ului
«Româniaforum.info» – colecția Dan Sambra?) și datat 2–8 iunie 1790.
222. Planul, aflat în Arhiva de Război vieneză, sub cota H III e 3302 (semnalat prima oară de N. Docan, «Memoriu despre
lucrările cartografice privitoare la războiul din 1787–1791», «Analele Academiei Române», seria II, 1912, M. S. I., pag.
1325–1330), este primit din partea Domnului Emil Păunescu, de la Muzeul Județean Giurgiu, căruia îi mulțumim și
pe această cale.
223. Academia Română, cabinetul Hărți, D.XXVII 6 (varianta color primită prin amabilitatea lui Nicolae Lascu), publicat
de A. Pănoiu, «Așezări vechi românești» (XXVI), Orașul Giurgiu. De la domeniul raialei medievale la fondarea orașului
modern», «Arhitext Design-Forum», 1999, 3, pag. 2–3.
224. P. Cernovodeanu, op. cit., pag. 100, ambele planuri fiind reluate de Gh. Dumitru, Giurgiu – oraș – port la Dunăre,
«Arhitext Design», 2000, 4, pag. 30.
225. C. Sfințescu, «Urbanistica generală», vol I, Evoluția, «Biblioteca urbanistică» nr. 10–11, București, f.a., fig. 176.
226. Gh. I. Cantacuzino, «Cetăți medievale din Țara Românească (sec. XIII–XVI)», București, 1981, pag. 148.
227. D. Căpățână, «Cercetări arheologice la cetatea medievală de la Giurgiu», «SMMIM», 1983, pag. 140.
228. ibidem, pag.140–142.
182
GIURGIU
GIURGIU
Rusciuc (Giurgiu’s counterpart town, which also had its own fortress) and further to the Balkan
Peninsula through Veliko Trnovo.
The support-plan collates information from several later plans of Austrian and Russian ori-
gin («The plan from 1774», first published in 1927 without metioning when it was elaborated (220),
«The plan of the Turkish fortress of Giurgiu, besieged by the Austrians in June 1790» (221), another
plan of the town, dated from 1790 and showing a different organization of the inner city com-
pared to former representations (222), the 1792 plan from the Austrian Topographical Survey of
Wallachia and Oltenia» (223) and «The Plan Issued by the Russian Topographers in 1829» (224) as
well as plans subsequent to the 19th century urban systematization of the town (the most impor-
tant of them is the one called «The Plan of the Town of Giurgiu», issued in General Kiselev’s time,
i.e. in the ‘30s of 19th century (225). The last still contains certain parts of the street network ‘pre-
served’ in the urban design.
Historical outline
The first certain document which mentions the fortress or the settlement of Giurgiu dates from
September 23rd 1403. It suffered differently interpretation, either as «... in oppido nostro Georgevo»
220. M. Popescu, «Cetăți turcești din prejurul Principatelor Române», «Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice», April–
June 1927, pages 84–85.
221. The plan re-drawn here is published in the Internet under the name «Plan der Stadt und Festung Giorgewo.» (it
appears at the end of the site «Româniaforum.info» – collection Dan Sambra?) and dated 2–8 Jume 1790.
222. Academia Română, Maps Cabinet, D.XXVII 6, published by A. Pănoiu, «Așezări vechi românești» (XXVI), Orașul Giurgiu.
De la domeniul raialei medievale la fondarea orașului modern, «Arhitext Design-Forum», 1999, 3, pages 2–3.
223. Academia Română, Maps Cabinet, D.XXVII 6 (the coloured version was adquired through the amability of Nicolae
Lascu), published by A. Pănoiu, «Așezări vechi românești (XXVI), Orașul Giurgiu. De la domeniul raialei medievale la
fondarea orașului modern», «Arhitext Design-Forum», 1999, 3, pages 2–3.
224. P. Cernovodeanu, op. cit., page 100; both plans were also used by Gh. Dumitru, Giurgiu – oraș – port la Dunăre,
«Arhitext Design», 2000, 4, page 30.
225. C. Sfințescu, «Urbanistica generală», vol I, Evoluția, «Biblioteca urbanistică» nr. 10–11, București, f.a., fig. 176
183
Giurgiu în timpul generalului Kiselev (publicat de

C. Sfinţescu şi A. Pănoiu)
Giurgiu at the time of Kiselev general (published by
C. Sfinţescu and A. Pănoiu) 6
Giurgiu – cetatea de pe insulă – prelucrare după planul

din 1774
Giurgiu – the fortress on the island – processed after the
1774 plan 3
184
GIURGIU
GIURGIU
Giurgiu – plan din 1829 – ridicare topografică militară

rusească (publicat de P. Cernovodeanu)
Giurgiu – 1829 plan – Russian military topographic survey
(published by P. Cernovodeanu) 4
Giurgiu – cetatea de pe insulă – prelucrare după

planul din 1829; se observă modificările faţa de 1774 şi
menţinerea incintei iniţiale în centrul fortificaţiei
Giurgiu – the fortress on the island – processed after
the 1829 plan; one can observe the alterations when
compared to the 1774 representation; the initial precinct
in the centre of the fortress was maintained 1
185

foto 2012
photo 2012 6
și mărturiilor de epocă, s-a considerat mult timp că cetatea, gândită ca un element defensiv
important și de control la trecerea Dunării, a fost ridicată în primii ani de domnie a lui Mircea
cel Bătrân (1386–1418), anterior anilor 1395–1396 (229). Această datare se baza pe menționarea
orașului («Rosay vel Jargo» – «Rusciuc sau Giurgiu») în «Itinerariul de la Bruges» datat cca. 1395
sau 1380–1390 (230) și apariția sa («Zorio» – Giurgiu) în «Codex Latinus Parisinus» (datat ante
cruciada din 1396 (231) și pe afirmația lui Vlad Dracul, citat de Wawrin în legătură cu campa-
nia cruciată din 1445:” …nu se afla nici o piatră în acea cetate care să nu fi costat pe tatăl său
un bolovan de sare…»(232).
Aceste date sunt corectate și nuanțate arheologic, ca urmare a unui lung șir de campa-
nii începute în 1975 și coordonate de Dan Căpățână. Ele stabileau deja că prima etapă este
anterioară lui Mircea cel Bătrân, aparținând, deci «primilor Basarabi»(233). După cum arătam
anterior, ca urmare a ultimelor cercetări, datarea primei faze coboară până în secolele XI–XII,
faza reprezintând, conform autorului, un «turn-locuință» (234) dar plauzibil de a fi un turn de
observație și control de pe malul nordic al Dunării, ridicat de o entitate statală din sud, care
nu poate fi decât Imperiul Bizantin.
229. P. Cernovodeanu, op. cit., pag. 78.

230. «Călători străini despre țările române», vol I, București, 1968, pag. 25.
231. I. Dumitriu-Snagov, «Țările române în secolul al XIV-lea. Codex Latinus Parisinus», București, 1979, pag. 73 și 87.
232. ««Călători străini…», vol I, pag. 109.
233. D. Căpățână, «Cercetări arheologice…», pag. 157–159, care, în ultimele rapoarte menționează 11 faze («Sesiunea de
rapoarte Călărași», 1998, și fig. 28). Datele arheologice care urmează aparțin, în mare, articolui publicat în 1983. Ele
au fost parțial corectate de cercetările ulterioare (vezi, de pildă, rapoartele de săpătură din 1995, 1996, 1998 etc.,
unde, mai mult sau mai puțin explicit, etapa Mircea cel Bătrân este considerată ca fiind etapa a II-a sau chiar a III-
a)-vezi nota următoare.
234. D. Căpățână, op. cit., 1998, fig 28 (restituția).
186
GIURGIU
GIURGIU
Zona Giurgiu în «Codex Latinus Parisinus» (după

I. Dumitriu – Snagov)
The Giurgiu region in «Codex Latinus Parisinus» (after
I. Dumitriu – Snagov) 4
Giurgiu în «Codex Latinus Parisinus», detaliu (după

I. Dumitriu – Snagov)
Giurgiu in «Codex Latinus Parisinus», detail (acc. to
I. Dumitriu – Snagov) 4
(226), or as «… in our Giurgiu fortress» (227). The fact that Giurgiu is mentioned either as «fortress» or
as «town» in several documents dating from 1409, 1411, 1415 (228), proves its double function. According
to contemporary documents and testimonies, it was thought for a long time that the fortress, meant
to be an important defensive and control point at the crossing of the Danube, was built in the first
decade (1396–1396) (229) of Mircea cel Batrân’s reign (1386–1418). This dating is based on a mention
of the town («Rosay vel Jargo» – Rusciuc or Giurgiu) in «The Itinerary from Bruges» from about 1395
or 1380–1390 (230) and, as «Zorio» – Giurgiu, in «Codex Latinus Parisinus», issued before the 1396
Crusade (231). It is also based on the statement of Vlad Dracul, cited by Wawrin within the context of
1445 crusaders’ campaign: «… for every boulder of that fortress my father paid a salt boulder…» (232).
This information is archaeologically corrected and interpreted in a more flexible man-
ner due to the long set of excavations, begun in 1975 and initiated and co-ordinated by Dan
Căpățână. These researches already established that the first stage of development was previ-
ous to the reign of Mircea cel Bătrân, thus being attributed to the «first Basarabi Princes» (233).
Das we have shown previously, the last researches date the fortress in the 11th and 12th centuries,
fortification consisting, in our opinion, of a «tower dwelling» (234), probably an observation and
226. Gh. I. Cantacuzino, «Cetăți medievale din Țara Românească (sec. XIII–XVI)», București, 1981, page 148.
227. D. Căpățână, «Cercetări arheologice la cetatea medievală de la Giurgiu», «SMMIM», 1983, page 140.
228. Ibidem, pages140–142.
229. P. Cernovodeanu, op. cit., page 78.
230. «Călători străini despre țările române», vol I, București, 1968, page 25.
231. I. Dumitriu-Snagov, «Tările române în secolul al XIV-lea. Codex Latinus Parisinus», București, 1979, pages 73 and 87.
232. ««Călători străini…», vol I, page 109.
233. D. Căpățână, «Cercetări arheologice…», pages 157–159; in his last reports he mentions 11 stages of development /
construction («Sesiunea de rapoarte Călărași», 1998, and fig. 28). The following archaeological data were, mostly from
a paper published in 1983. They were partly corrected after further excavations (see, for instance, the digging reports
from 1995, 1996, 1998 etc., where, more or less explicitly, the stage from the time of Mircea cel Bătrân is considered to
be the second or even the third stage of development / construction) – see following note.
234. D. Căpățână, op. cit., 1998, fig. 28 (restitution).
187
Giurgiu – planul cetăţii de până în secolul XV (primele 4 Prin urmare, toate argumentele concură la a se considera cetatea anterioară așezării și
etape) (după D. Căpăţână) generând-o (la un interval de timp care nu poate fi precizat acum), ajutată de poziția sa stra-
Giurgiu – plan of the fortifications prior to the 15th century
(the first four stages) (after D. Căpăţână) 8 tegică, inclusiv din punct de vedere comercial. În concluzie, dacă despre așezarea de aici de
secol XI–XII nu se poate lansa nici o ipoteză plauzibilă, Giurgiu, reprezenta în secolul XIV (după
întemeierea Țării Românești) și primele decenii ale următorului, un oraș comercial prosper,
port la Dunăre, punct vamal (amintit ca atare de un document din 1479) (235) și una dintre cele
mai puternice puncte fortificate de pe malul românesc al Dunării, descris cu lux de amănunte
de Wawrin (236) și descoperite în mare măsură de cercetarea arheologică.
Evenimentele din jurul anilor 1400 sunt complexe și nu îndeajuns controlate istoric și arhe-
ologic, dar se consideră că cetatea este distrusă de unul dintre atacurile turcești din 1388–1389
235. «Documenta Romaniae Historica (DRH), B. Țara Românească», vol I, București, 1966, pag. 268.
236. «Călători străini…», vol I, pag. 109.
188
GIURGIU
GIURGIU
control point placed on the northern bank of the Danube by a state from the south which can Giurgiu – plan restituţie etapa de până la mijlocul sec.
only be the Byzantine Empire. XV: 1 – cetatea de pe insulă, 2 – oraşul, 3 – drumuri de
tranzit şi reţea majoră de circulaţie presupuse
All the arguments point to the fact that the fortress appeared before the settlement and Giurgiu – restitution plan prior to the middle of the 15th
generated it later, at an undetermined yet historical moment. The town developed rapidly, due century: 1 – the fortress on the island, 2 – the town, 3 –
to its strategic importance and commercial possibilities. To sum up, if no plausible hypothesis can transit roads and presumed major street network 8
be issued about the 11th and 12th century settlement, in the 14th century (after the founding of the
Wallachia state) and in the first decades of the 15th century, Giurgiu was a prosperous trade centre,
with a harbour on the Danube and a customs point, mentioned in a document from 1479 (235).
It was also one of the strongest fortifications on the Romanian bank of the Danube, described in
detail by Wawrin (236) and discovered to a great extend by archaeological excavations.
235. «Documenta Romaniae Historica (DRH), B. Țara Românească», vol I, București, 1966, page 268.
236. «Călători străini…», vol I, page 109.
189
sau 1394, pentru ca apoi să fie ocupată și reconstruită de Mircea cel Bătrân. Astfel, etapa dato-
rată lui Mircea este a doua din șirul celor opt surprinse arheologic în primele etape ale cer-
cetării (237). Depășind acest interval de timp, supusă mai multor asedii și trecând de câteva
ori de la români la turci, cetatea de aici este cucerită de turci în 1417 și devine sediul raialei
kazalei (238) omonime pentru foarte mult timp. De acum înainte, istoria ei va fi otomană (cu
excepția scurtei ocupații românești din timpul lui Mihai Viteazul), cetatea fiind perfecționată
și articulată fortificațiilor urbane de pe malul nordic al Dunării de către Imperiul Otoman, care
o stăpânește până în 1829.
Structura generală a acestei faze de evoluție a orașului pune în evidență existența unei
așezări ridicate pe malul românesc al fluviului, nefortificată (dar apărată de rețeaua de ape și
mlaștinile din zonă), care concentra funcțiile civile și care a evoluat rapid către statutul urban,
dublată de o puternică cetate amplasată pe o insulă a Dunării, în fața orașului, care o apăra
indirect, controlând circulația de pe fluviu și traversarea din acel punct. Este un tip de ansam-
blu relativ rar întâlnit în istoria medievală a urbanisticii europene, dar motivat de contextul
geografic și al celorlalți factori care acționau în zonă. Un reper relativ apropiat poate fi cazul
Chilia-Licostomo, din Delta Dunării, unde așezarea civilă de pe malul sudic al Dunării pare a
fi fost dublată de un punct fortificat pe o insulă (Lycostomo) (239), dar această aserțiune are
nevoie de o validare arheologică.
237. D. Căpățână, «Cercetări arheologice…», pag. 142–143, 157 și urm. (vezi și nota 196).
238. Cu toate că în istoriografia românească s-a încetățenit utilizarea denumirii de «raia», termenul corect al acestui
organism otoman este «kaza», «sangeacbeilic» sau «beilerbeilic» (I. Cândea, «Brăila-origini și evoluție până la
jumătatea secolului al XVI-lea», «Muzeul Brăilei», I, 1995, pag. 23–24, cf. M. Maxim, «Teritorii românești sub
administrație otomană în secolul al XVI-lea», I și II, «Revista de Istorie», 1983, 8, pag. 802–817 și «Revista de Istorie»,
1983, 9, pag. 879–890.
239. C. C. Giurescu, «Târguri sau orașe…», pag. 209, care nu formulează această soluție cu fermitate, dar o lasă să se
înțeleagă, T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală…» pag. 57, N. Constantinescu, «Mircea cel Bătrân», București,1984,
pag. 144–145, S. Iosipescu, «Balica…», pag. 45–46.
190
GIURGIU
GIURGIU
The events of around 1400 are complex and insufficiently known, both in terms of archaeol-
ogy and history. The fortress is thought to have been destroyed during one of the Turkish attacks
of 1388–1389 or 1394, only to be later conquered and rebuilt by Mircea cel Bătrân. Thus, the time of
Mircea cel Bătrân is the 2nd of the eight stages of the urban development that have been archaeo-
logically documented in the early research stages (237). After this stage, several sieges follow, the
control over the fortress shifting from the Turks to the Romanians several times. Finally in 1417
the fortress is conquered by the Turks, and becomes, for a long time, seat of an Ottoman homony-
mous raia (administrative unit specific to the Ottoman Empire, kazalei (238). From this moment on,
Giurgiu will be under Turkish rule and its history will be Ottoman (except for a short period when
it is under Romanian control during Mihai Viteazul’s time), until 1829. The fortress was consoli-
dated and included in the network of urban fortifications established by the Ottoman Empire
on the northern bank of the Danube River.
During this stage a settlement was erected on the Romanian bank of the river. It had no forti-
fications and was protected by a network of streams and the neighboring swamps. It concentrated
all civil functions and reached rapidly an urban status. Its position was indirectly protected by a
strong fortress located on an island of the Danube, facing the town, and controlling the traffic on the
river and its crossing. It is a type of urban complex relatively rarely found in the medieval European
urban systems, justified by the geographical context and by other factors acting in the region. A
more or less similar complex is that of Chilia – Licostomo from the Danube Delta, where the civil
settlement, located on the southern bank of the Danube, seems to have been doubled by a forti-
fied point erected on an island (Lycostomo) (239) (an assertion not yet archaeologically validated).
237. D. Căpățână, «Cercetări arheologice….», pages 142–143, 157 and folloing (see also note 196).
238. Although in Romanian historiography the term «raia» is almost unanimously accepted when speaking about an
Ottoman administrative body, the correct words are «kaza», «sangeacbeilic» or «beilerbeilic» (I. Cândea, «Brăila-origini
și evoluție până la jumătatea secolului al XVI-lea», «Muzeul Brăilei», I, 1995, pages 23–24, cf. M. Maxim, «Teritorii
românești sub administrație otomană în secolul al XVI-lea», I and II, «Revista de Istorie», 1983, 8, pages 802–817 and
«Revista de Istorie», 1983, 9, pages 879–890.
239. C. C. Giurescu, «Târguri sau orașe…», page 209, where this possible solution is not explicitly stated, only implied,
T. O. Gheorghiu, «Arhitectura medievală…» page 57, N. Constantinescu, «Mircea cel Bătrân», București,1984, pages
144–145, S. Iosipescu, «Balica…», pages 45–46.
191
CONCLUZII
CONCLUSIONS
Primele două etape ale urbanisticii medievale românești din spațiile exterioare (est și sud)
Carpaților pun în evidență geneze și dezvoltări relativ obișnuite în raport cu zonele înconju-
rătoare, care, de altfel, influențează fenomenul sau au contribuții asupra lui. Orașele trecute
în revistă sunt fie întemeiate de forțe statale exterioare spațiului românesc propriu-zis (fapt
frecvent petrecut în prima etapă, dar inexistent în a doua), fie dependente de anumiți factori
provenind din exterior, în cazul în care promotorii provin din mediile locale. Statele medievale
românești, Moldova și Țara Românească, aidoma altor state europene medievale, utilizează
inițial procedee urbanistice (locație, întemeiere, aport de populație nouă, organizare structu-
rală, legislație, sisteme de proprietăți, administrație, morfologie parcelară etc.) provenind, în
general, din medii cu tradiție urbanistică consistentă. În cazul nostru, sursele sunt puternicele
centre europene generatoare de informație urbanistică, în speță orașele italiene și germane.
Traseul acestor informații trece (suferind o serie de influențe) prin spațiile Balcanic și Central-
European (la care se adaugă o variantă nordică).
Aceleași observații se pot face și în ceea ce privește sistemele defensive utilizate, esențiale
în definirea caracterului urban pe aproape întreg teritoriul sud-est european. În aceste două
etape sunt folosite procedee uzuale, de la simplul baraj din val de pământ și șanț de apărare
(întâlnite în spațiul slav sudic, nordic, central european și al Rusiei Kievene) sau înconjurarea
ariei locuite cu diferite sisteme de fortificații până la apărarea indirectă prin cetăți și castele.
Fortificațiile de lemn și pământ sunt întâlnite în întreaga arie slavă și, pentru etapele de înce-
put, la fortificarea noilor orașe central – europene, inclusiv transilvănene, iar cele din materiale
durabile sunt utilizate generalizat în spațiul mediteraneean și în etapa matură de fortificare
a orașelor central-europene. Articularea de puncte fortificate exterioare de tip castel – cetate
are similitudini în întreg spațiul central și est European (240).
Acestui tip de dezvoltare i se pune capăt odată cu intrarea celor două state în sfera de
influență otomană, chiar dacă, doar anumite fragmente din teritoriile lor sunt înglobate efectiv
în Imperiul Otoman. Mutațiile profunde care se petrec, mai ales în privința defensivei (semni-
ficative și determinând, în fond, mutații ale statutului, structurii generale, manierei de admi-
nistrare etc.), sunt datorate în primul rând interdicției impuse Statelor Românești de a deține
sisteme autonome de apărare. Aceste interdicții (sub forma așa numitelor «capitulații» (241))
intră în funcțiune începând cu mijlocul secolului XVI (pentru Moldova) și într-o primă formă,
începând cu prima jumătate a secolului XV, pentru Țara Românească. Efectul lor imediat este
240. T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor...», passim, lucrarea fiind o parcurgere generală și structurată tipologic a
fenomenului fortificării urbane în această zonă europeană, oscilând între uzual și neconvențional.
241. Semnificația și efectele lor sunt analizate încă odată, recent, în M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea,
P. Teodor, «Istoria României», ed. Corint, București, 2007, pag. 160–161.
194
CONCLUZII
CONCLUSIONS
The first two stages of urbanization in the Extra-Carpathian regions (east and south of the
mountains) have relatively common genesis and development with other towns from the
neighbouring regions, regions which influenced or directly contributed to the phenomenon in
Romanian geographical areas. The towns studied here were either founded by political powers
exterior to the Romanian geographical area (situation having often appeared in the first stage of
development), or, if the promoters were indigenous, there was a dependence on exterior factors.
The medieval Romanian principalities, Moldavia and Wallachia, like other medieval European
states, begin by applying urbanization procedures used in surroundings with consistent urban
traditions (choice of site, founding, the bringing of new populations, structural organization,
legislation, ownership systems, administration, plot organization etc.). For the Romanian towns,
the information sources were the powerful Central European centres of Italy and Germany. The
information routes (which brought about additional influences) passed through Central Europe
and the Balkans (a Northern route can be added).
The same phenomena can be observed also concerning the defensive systems, essential in
the acquiring of urban status in the whole South – East of Europe. In these two development
stages the common fortification were the simple earth dike with defence fosse (to be found in the
Southern, Northern, Central European Slav regions and in Kievian Russia) and the surrounding of
the inhabited area with varied defences, even the indirect protection by castles and citadels. The
wood and earth fortifications are to be found in the whole area inhabited by Slav populations
and, at the beginning, for the defences of Central European towns, including the urban centres
from Transylvania. Lasting materials for fortifications are to be found in the Mediterranean
regions and in the mature stages of Central European towns. The jointing of exterior fortified
entities (castles and citadels) is similar all over Central and Eastern Europe (240).
This kind of defences disappearance when the Romanian Principalities fall under the
influence of the Ottoman Empire, although only part of their territories are effectively occu-
pied by the Turks. The profound changes in urban development, especially in the defensive
systems (these significant changes determined changes in the structure are general organi-
zation of the state and its administration etc.), are primarily due to the imposed interdiction
to hold autonomous defences. These interdictions (called in documents as «capitulații») (241)
become effective at the middle of the 16th century in Moldavia and, in a first form, already at
the beginning of the 15th century in Wallachia. The immediate effect was the occupation of
240. T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor...», passim, the work being a study of the general and typological structure of the
military urban fortification in the Extra-Carpathian European region, with both current and nonconventional forms.
241. The significance and the effect of these interdictions were recedntly once again analyzed by M. Bărbulescu, D. Deletant,
K. Hitchins, Ș. Papacostea, P. Teodor, «Istoria României», Corint publishing house, București, 2007, pages 160–161.
195
ocuparea unor centre militare și portuare «strategice», transformarea unora în raia sau san-
geac («kaza», «sangeacbeilic», «beilerbeilic») începând cu 1417 (Giurgiu, Turnu, Brăila, Cetatea
Albă, Chilia, Soroca, Tighina, Hotin), dezafectarea altora (Turnu Severin), precum și impunerea
demolării restului cetăților și fortificațiilor existente sau în construcție. Se va dovedi că acest
ultim dictat nu a fost îndeplinit decât formal.
Mai mult, în secolele XVI–XVIII, orașele românești (ca întreg teritoriul) vor continua să se
apere prin sisteme neconvenționale, rar întâlnite în alte spații europene. (242). Prin aceasta,
urbanistica românească va căpăta accente specifice, care îi vor particulariza structurile și
morfologiile până în prima jumătate a secolului XIX.
În ceea ce privește orașele devenite sedii administrative și militare otomane, cu mici
excepții, ele vor fi fortificate ulterior până la începutul secolului XIX, conform evoluției stra-
tegiei și tehnicii militare europene. Treptat, prin edificarea unor puternice fortificații bastio-
nare (deseori utilizând procedee constructive de ultimă oră), ele vor deveni unele dintre cele
mai puternice puncte fortificate zonale, implicate în marile conflicte ale Imperiului Otoman
cu vecinii lui din nord și vest. Astfel le vor găsi inginerii militari ruși și austrieci, care vor face
primele descrieri sau ridicări topografice ale acestor complexe fortificate, utilizate de noi ca
suport al studiului.
Sintetizând în câteva cuvinte, câștigul studiului trebuie căutat în reluarea tipului de ana-
liză și concluziilor lucrărilor evocate la început, care oferă variante probabile de rezolvare a
problemelor genezei și evoluției timpurii ale orașelor din spațiul românesc extracarpatic. De
fiecare dată ele sunt privite și analizate în contextul zonal imediat sau în raport cu eventualele
surse de modele. Pe de altă parte, sunt puse în evidență lacunele de informare, nesiguranța
unora dintre metodele utilizate îndeobște și a concluziilor prezente în numeroase lucrări de
specialitate. În raport cu ele, rezolvările propuse aici devin cele mai plauzibile (conform nive-
lului de informare actual), urmând ca validarea unora sau altora să fie posibilă prin noi cerce-
tări. Prin aceasta, țintind clar obiectivele, noi sperăm că ne apropiem mai mult de momentul
unor încheieri sigure și de substanță, deziderat care nu poate fi atins decât, o spunem din nou,
prin conjugarea eforturilor celor integrați acestei cercetări.
242. T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor...», passim.
196
CONCLUZII
CONCLUSIONS
strategic military entities and ports, which were transformed in «raia» or «sângeac» («kaza»,
«sangeacbeilic», «beilerbeilic») beginning with 1417 (Giurgiu, Turnu, Brăila, Cetatea Albă, Chilia,
Soroca, Tighina, Hotin); others were decommissioned (Turnu Severin); the remaining fortifica-
tions, in use or under construction, were bound to be demolished. As it was later proved, this
last errant was only formally accomplished.
Romanian towns (and also the whole terror) continued to defend itself in the 16th and 17th
centuries by unconventional means, rarely to be found in other European regions (242). Due to
this situation, the Romanian urbanism acquired specific characteristics which bestowed particu-
lar urban structures and morphologies maintained till the first half of the 19th century.
On the other side, the towns transformed in Ottoman administrative and military centres
(with rare exceptions) will further be equipped till the beginning of the 19th century with forti-
fications designed in accordance with the evolution of European military strategies and tech-
niques. Gradually, these powerful fortifications with bastions (often built with up to date tech-
niques) became the strongest regional entities and will be implicated in the conflicts between
the Ottoman Empire and the neighbouring countries from the North and the West. This is how
the Russian and Austrian militaries found and described them. They will make the first topo-
graphic surveys of these fortified complexes, used as support for this study.
In short, the contribution of this study is to be found in the continuation and completion
of the type of analysis and conclusions of the former works, cited at the beginning, offering
probable versions for the understanding of the genesis and early evolution of the towns of the
Romanian territories. Each case is regarded and analyzed in the regional context or in relation
with other sources or models. The information gaps are the uncertainty of some investigation
methods and some conclusions appearing in former studies and researches are pointed out. We
consider the answers proposed here to be the most plausible at the level of information one has
now. New researches will be able to confirm these assumptions.
This study aims to bring nearer the moment of obtaining certain and consistent conclusions,
possible only by the conjugated efforts of all the professionals engaged in the researches in the
field of early urban developments in Romanian territories.
242. T. O. Gheorghiu, «Cetățile orașelor...», passim.
197
ALBUM DE FOTOGRAFII DE LA
ÎNCEPUTUL ANILOR OPTZECI
ALBUM WITH PHOTOGRAPHS
FROM THE EARLY EIGHTIES
Autor / Author:
Teodor Octavian Gheorghiu
CÂMPULUNG
200
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
201
202
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
203
204
CÂMPULUNG
CÂMPULUNG
205
ROMAN
206
ROMAN
ROMAN
207
208
ROMAN
ROMAN
209
210
ROMAN
ROMAN
211
SUCEAVA
212
SUCEAVA
SUCEAVA
213
214
SUCEAVA
SUCEAVA
215
216
SUCEAVA
SUCEAVA
217
218
SUCEAVA
SUCEAVA
219
220
SUCEAVA
SUCEAVA
221
BIBLIOGRAFIE – EXCLUSIV SURSELE

FOLOSITE ÎN LUCRARE
A Căpățână D., Giurgiu, în «Sesiunea de

rapoarte Călărași», 1998
Căprăroiu Denis, «Asupra începuturilor
Drăguț V., Dicționar enciclopedic de artă
medievală românească, București, 1976
Dumitriu-Snagov I., «Țările române în
Gheorghiu T.O., Bica Smaranda, «Study
of some early defensive systems of the
Romanian medieval towns in Wallachia,
Artimon Al., «Civilizația medievală urbană orașului Câmpulung», «Historia Urbana», secolul al XIV-lea. Codex Latinus Parisinus», Moldavia and Dobrudja», «Mnemeio &
din secolele XIV – XVII» (Bacău, Tg. Trotuș, 2008, 1–2, pag. 37 și urm. București, 1979 perivallon», Thessaloniki, 2006, pag. 65–109
Adjud), Bacău-Iași, 1998 Giurescu C.C., «Târguri sau orașe și cetăți
Cernovodeanu P., «Cetatea Giurgiului. Studiu Dumitru Gh., «Giurgiu – oraș – port la
Avakian Gr., «Săpăturile dela Cetatea Albă», istorico-militar», «SMMIM», 1969–1970 Dunăre», «Arhitext Design», 2000, 4 moldovene din secolul al X-lea până la
«Buletinul Comisiunii Monumentelor mijlocul secolului al XVI-lea», București, 1967
Istorice», secția Basarabia, Chișinău 1931 Cheptea Stela, «Un oraș medieval – Hârlău»,
E
Iași, 2000 Giurescu C. C., Giurescu D. C., «Istoria
românilor», București, 1976
B
Cheptea Stela, Matei M.D., «On the Relation
Between the Political Factor and the Cities Greceanu Eugenia, «La structure urbaine
in the Middle Ages», «Historia Urbana», Emandi E. I., Ceaușu M. Șt., «Contribuții de médiévale de la ville de Roman», «Revue
2006, 2 morfologie urbană la cunoașterea istoriei Roumaine d’Histoire», 1976, 1
Baraschi Silvia,« Izvoare scrise privind orașului Suceava 1388–1988», «Suceava –
așezările dobrogene de pe malul Dunării Chihaia P., «Din cetățile de scaun ale Țării Greceanu Eugenia, «Ansamblul medieval
anuarul Muzeului Județean», XV, 1988 Pitești», București, 1982
în-secolele XI–XIV», «Revista de istorie», Românești», București, 1974
1981, 2 Greceanu Eugenia, Mulțescu Al., Mulțescu
G
Chițescu L., «Cetatea Nouă de la Roman în
Barnea I., Lăzărescu E., ‹Sondajul de la lumina cercetărilor arheologice», «Revista Maria, «Legături între Transilvania și Țara
Câmpulung, punctul «Cloașter»›, «Materiale Muzeelor», II, 1961 Românească oglindite în arhitectura
și cercetări arheologice», VIII, București, 1962 bisericii Sf. Marina din Câmpulung-Muscel»,
Chițescu L., «Ceramica ștampilată de la «Genovezii la Marea Neagră în secolele XIII– «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung
Barnea I., Ștefănescu Șt., «Din istoria Roman și unele probleme în legătură cu XIV», București, 1977 Muscel», 1982
Dobrogei. Bizantini, români și bulgari la purtătorii ei în Moldova», «Studii și cercetări Gheorghiu T.O., «Arhitectura medievală de
Dunărea de Jos», București, 1971 de istorie veche», 1961, 3, pag. 411–426 Grigoraș N., «Despre orașul moldovenesc în
apărare din România», București, 1985 epoca de formare a statului feudal», «Studii
Bărbulescu M., Deletant D., Hitchins K., Chițescu L., «Fortificațiile Moldovei în Gheorghiu T. O., «Buzău, orașul medieval», și cercetări științifice», Iași, 1960, 1
Papacostea Ș., Teodor P., «Istoria României», secolele XIV–XVI» – teză de doctorat, «Arhitectura», 1986, 1
ed. Corint, București, 2007 București, 1972 Grigoraș N., ‹Cetatea «Smedorova» și
Gheorghiu T.O., «Metodă de abordare și Cetatea Nouă (Novograd) de la Roman›,
«Bibliografia istorică a orașelor din România», Ciobanu R. Șt., «Cetatea Enisala», «Buletinul modele ale genezei unor orașe medievale «Omagiu lui P. Constantinescu-Iași»,
Ed. Academiei Române, București, 2008 Monumentelor Istorice», 1971, 1 românești extracarpatice», «Arhitectura», București, 1965, pag. 239 și urm.
Bârnia P. P., «Moldavskii srednevekovâi Ciocîltan A., «Identitatea comunității 1988, 1
H
gorod v Dnestrovsko – Prutskom mejdurecie germane din Câmpulung Muscel în secolele Gheorghiu T.O., «Arheologie și planimetrie-
(XV-nacialo XVI v.)», Chișinău, 1984 XIII–XVIII», «Erasmus», 13 / 2002 unele aspecte de istorie urbană medievală
Bârnea P., Reaboi Tatiana, «Orheiul Vechi «Câmpulung-Muscel ieri și azi», coord. de Gh. românească extracarpatică», «Studii și
(Istoricul cercetărilor)», «Historia Urbana», Pârnuță, Câmpulung, 1974 cercetări de istorie veche și arheologie», Hâncu I., «Construcțiile monumentale de
1999, 1–2 Cândea I., «Brăila – origini și evoluție până la 1990, 2 la Orheiul Vechi», «Orheiul Vechi, Buletin
Brătianu Gh. I., «Marea Neagră – de la origini jumătatea secolului al XVI», Muzeul Brăilei, Gheorghiu T. O., «Începuturile Sucevei istoric-arheologic», Chișinău, 1998
până la cucerirea otomană», București, 1988 I, 1995 medievale», «Arhitectura», 1–6, 1990, pag. Hurdubețiu I., Mârțu F., «Câmpulungul-
Busuioc Elena, «Șanțul de apărare al orașului Constantinescu N. A., «Cetatea Giurgiu. 133 și urm. Muscel medieval», «Studii și articole de
Suceava din secolul al XV-lea», în «Materiale Originile și trecutul ei», «Analele Academiei Gheorghiu T. O., «Centrele comerciale – spații istorie», 1968, pag. 39 și urm.
și Cercetări Arheologice», 1970 Române», seria II, 1916 ale genezei urbane medievale românești
Buzdugan C., «Itinerarii arheologice
moldovene», București, 1981
Constantinescu N. A., «Mircea cel Bătrân»,
București, 1981
extracarpatice», «Analele Brăilei», 1993
Gheorghiu T.O., «Literatura istorică asupra
orașului Suceava între prolixitate și vid
I
Iorga N., «Studii istorice asupra Chiliei și
C D
informațional», «Studii și Cercetări de Istorie
Veche și Arheologie», 1994, 1 Cetății Albe», București, 1899
Gheorghiu T.O., «Așezări umane-istoria Iorga N., «Studii și documente», vol. I și II,
Cantacuzino Gh. I., «Cetăți medievale Dascălu Doina Mira, «Contribuții la așezărilor umane de la origini până la București, 1901
din Țara Românească (sec. XIII – XVI)», cunoașterea locuințelor ieșene din veacul Renaștere», Timișoara, 1996 Iosipescu S., «Balica, Dobrotiță, Ioancu»,
București, 1981 XVIII, în contextul genezei și evoluției Gheorghiu T.O., «Cetățile orașelor / Fortified București, 1985
Cantacuzino Gh. I., «Aspecte ale culturii târgului», Teză de doctorat, București, 2004 Towns – Urban Defense in Medieval Iosipescu Raluca, Iosipescu S., «Ienisala
urbane medievale la Câmpulung», «Historia Docan N., «Memoriu despre lucrările Central and Eastern Europe», ed. Simetria, (Enisala)», «Cronica cercetărilor arheologice,
urbana», 1997, 2 cartografice privitoare la războiul din 1787– București 2000 campania 1994», Cluj-Napoca, 1995
Cantacuzino Gh. I., «Aspecte ale cercetării 1791», «Analele Academiei Române», seria II, Gheorghiu T.O., «Suceava medievală – geneză Iosipescu Raluca, Iosipescu S., Ienisala
evoluției unor centre urbane medievale din 1912, M.S.I. și evoluție până în prima parte a secolului (Enisala), «Cronica cercetărilor arheologice,
Țara Românească», «Historia Urbana», 2001, «Documenta Romaniae Historica (DRH), B. al XVI-lea. Elemente morfo-structurale», campania 1995», Brăila 1996
1–2, pag. 3 și urm. Țara Românească», vol I, București, 1966 «Historia urbana», 2004, 1–2, pag. 67–94 Iov D., «Un oraș de graniță – Soroca», «Viața
«Călători străini despre țările române», edit. Dragomir I.T., «Cetatea medievală de la Gheorghiu T.O., «Începuturi ale urbanisticii Basarabiei», nr. 6, Chișinău, 1932
Maria Holban, vol I, București, 1968 Enisala. Unelte, arme și obiecte de podoabă», medievale românești extracarpatice – sec. «Istoria orașului Roman (1392–1992)», coord.
«Călători străini despre Țările Române», vol. II, «Danubius», 1972–1973 XIII–XVI», «Arheologia Moldovei», 2005, pag. Vasile Ursachi, Roman, 1992
București, 1970 Dragomir I.T., «Descoperiri halstattiene în 137–263
J
Căpățână Dan, «Cercetări arheologice la incinta cetății medievale Enisala», «Studii Gheorghiu T.O., «Urbanizarea medievală
cetatea medievală de la Giurgiu», «Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie», românească extracarpatică – gest oficial
și Materiale de Muzeografie și Istorie 1974, 1 major sau pură întâmplare?», «Historia
Militară», 1983 urbana», 2006, 2 Jinga Carmen Mariana, «Considerații asupra
genezei orașului medieval Câmpulung-
222
Bibliografie – exclusiv sursele folosite în lucrare
Muscel», «Studii și comunicări – Muzeul «Materiale și Cercetări Arheologice – Pănoiu A., «Așezări vechi românești (XXVI), Stoicescu N., «Bibliografia localităților și
Câmpulung-Muscel», 1981 Tulcea», 1980 Orașul Giurgiu. De la domeniul raialei monumentelor feudale din România, I, Țara
Jinga – Oprescu Carmen, «Considerații Melchisedec, Episcopul Dunărei de Josu, medievale la fondarea orașului modern», Românească», vol I, Craiova, 1970 – Suceava –
asupra organizării orașului medieval «Chronica Romanului și a Episcopiei de «Arhitext Design-Forum», 1999, 3 «Atlasul istoric al orașelor din România»,
Câmpulung Muscel», «Studii și comunicări – Romanu, compusă dupre documente Pârnuță Gh., «Pânza cu vechile privilegii ale coord. M.D. Matei, Editura Enciclopedică,
Muzeul Câmpulung Muscel», 1982 naționali-române și streine, edite și inedite. orașului Câmpulung-Muscel (1215–1747)», București, 2005
Partea I–II», 2 vol., București 1874 și 1875 «Studii și comunicări-Muzeul Câmpulung –
K Mârțu Fl., «Datarea monumentului

medieval Marina din Câmpulung-Muscel,
în lumina controverselor istoriografice și
Muscel», 1981
Polevoi L.L., Bârnia P.P., «Srednevekovîie
pamiatniki XIV – XVII v.v.», Kișinev, 1974
Ș
Karîșnikov P., Kleiman I., «Drevnîi gorod Tyra», a atestărilor investigațiilor arheologice», Șlapac Mariana, «Evoluția centrului urban al
Popescu M., «Cetăți turcești din prejurul orașului antic Tyras (aspecte urbanistice și
Kiev, 1985 «Studii și comunicări – Muzeul Câmpulung Principatelor Române», «Buletinul
Muscel, 1984 arhitecturale)», «Analele Brăilei», 1993
Kravcenko A.A., «Proizvodstevennîie Comisiunii Monumentelor Istorice», apr.-
komplexî Belgorod XIII–XIV», «Anticinîi Tira i iunie, 1927 Șlapac Mariana, «La texture urbaine de
N
srednevekovîi Belgorod», Kiev, 1979 quelques villes médiévales de Moldavie dans
Postică Gh., «Precizări pe marginea la lumiere des sources cartographiques du
cronologiei cetății medievale de piatră de XVIII-eme siecle.», «Historia urbana», 1995,
L Neamțu V., «Istoria orașului medieval Baia

(Civitas Moldoviensis),» Iași, 1997
la Orheiul Vechi», «Orheiul Vechi, Buletin
istoric-arheologic», Chișinău, 1998», 1998
Postică Gh., «Complexul arheologic Orheiul
1–2
Șlapac Mariana, «Cetatea Albă – studiu de
Lăzurcă Elena, «Despre piatra de mormânt Neamțu V., «Piețele și ulițele medievale ale arhitectură medievală militară», ed. Arc,
Vechi», «Orheiul Vechi – Buletin istorico- Chișinău, 1998
a comitelui Laurențiu și câteva probleme Moldovei (Contribuții)», «Historia Urbana», arheologic», Chișinău, ed. Ruxandra, 1999
arheologice și istorice în legătură cu ea», 1999, 1–2, pag. 113 și urm. Șlapac Mariana, «Porțile cetăților medievale
«Studii și cercetări de istoria artei», 1957, 1–2 din Moldova», «Historia Urbana», 1999, 1–2
R
Nesterov Tamara, «Situl Orheiul Vechi.
Lăzurcă Elena, Mănucu-Adameșteanu Gh., Monumente de arhitectură», Chișinău 2003 Șlapac Mariana, «Cetăți medievale din
«Noi descoperiri arheologice la Enisala», jud. Nesterov Tamara, «Cu privire la miturile Moldova», ed. Arc, Chișinău, 2004
Tulcea, «Materiale și Cercetări Arheologice – arhitecturii și datării cetății Soroca», «Artă, Rappaport P. A., «Drevnie russkie kreposti, Șlapac Mariana, «Arta urbanismului în
Tulcea», 1980 istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Moskva», 1965 Republica Moldova», Chișinău, 2008
Lupu Emil, ««Câteva drumuri comerciale și Porumb», Cluj-Napoca, 2003 Rădulescu Al., Scorpan C., Florescu
T
orașe medievale de la Curbura Carpaților Niedermaier Paul, «Dezvoltarea urbanistică R., ««Itinerarii arheologice dobrogene»,
(Buzău și Râmnicu Sărat pînă în secolul XVI)», și arhitectonică a unor orașe transilvănene București, 1976
«Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice», din sec. al XII-lea până în sec. al XVI-lea»,
anul XIX, nr. 1–2, 2008, pag. 123–142 Rădvan L., «Orașele din Țara Românească
«Studii de istorie a naționalității germane și până la sfârșitul secolului al XVI-lea», Tănase M., ‹Piața orașului Mediaș: un
înfrățirii ei cu națiunea română», vol. I, coord. Iași, 2004 exemplu tipic de piață «evolutivă»›, «Historia
M L. Bányai, București, 1976
Niedermaier Paul, «Siebenbürgische Städte»,
Bukarest, 1979
Rădvan L., «Orașele din Țările Române în Evul
Mediu», Iași, 2011
Urbana», 1 / 1994, pag. 51–70
Theodorescu R., «Bizanț, Balcani, Occident la
începuturile culturii medievale românești
Matei M.D., «Contribuții arheologice la Răuțescu Ioan, Pr., «Câmpulung-Muscel – (secolele X – XIV)», București, 1974
istoria orașului Suceava», București, 1963 Niedermaier Paul, «Der mittelalterliche Monografie istorică», Câmpulung-
Staedtebau in Sieberbürgen, im Banat und Muscel, 1943
U
Matei M.D., «Studii de istorie orășenească im Kreischgebiet», Teil I, Heidelberg, 1996
medievală», Suceava, 1970
S
Niedermaier Paul, «Staedtebau im
Matei M.D., «Priorități cu privire la o sinteză Mittelalter. Siebenbürgen, Banat und
asupra istoriei orașelor medievale din Kreischgebiet (1242–1347)», Köln, Weimar, Ursachi V., «Episcopia Romanului. Cercetări
Moldova și Țara Românească», «Revista de Wien, 2002 arheologice», ed. Filocalia, Roman, 2008
Istorie», 1980, 3 Sfințescu C., «Urbanistica generală», vol I,
Evoluția, «Biblioteca urbanistică» nr. 10–11,
Matei M.D., «Civilizație urbană medievală
românească. Contribuții (Suceava
până la mijlocul secolului al XVI-lea)», O București, f.a
Spinei V., «Moldova în secolele XI–XIV», V
București, 1989 București, 1982 Vârtosu E., ««Din sigilografia Moldovei și a
Olteanu Șt., «Cercetări cu privire la geneza
Matei M.D., «Geneză și evoluție urbană orașelor medievale în Țara Românească», Spinei V., «Comerțul și geneza orașelor din Tării Românești», «DIR»-Introducere, vol. II
în Moldova și Țara Românească, până la «Studii-revista de istorie», 1963, 6 sud-estul Moldovei (secolele XIII–XIV)», Voițehovski V.A., «Etapî stroitelstva kreposti
mijlocul secolului al XVII-lea», Iași, 1997 «Analele Brăilei», 1993 v Belgorod-Dnestrovskom», «Materialî
Oprescu Carmen, «Rolul instituțiilor
Matei M. D., Chițescu L., «Problemes ecleziastice în geneza și evoluția orașului Spinei V., «La genèse des villes du sud-est de dokladov v naucino-tehniceskoi konferenții
historique concernant la forteresse du Câmpulung Muscel», «Historia Urbana», la Moldavie et les rapports commerciaux des Kișinevskovo Politehniceskovo Instituta»,
temps des Mușat et l’établissement urbain 2000, 1–2 XIII – XIV e siècles», «Balkan Studies», 35, 2, Chișinău, 1969
de Roman», «Dacia» N.S., 1966 Thessaloniki 1994
P
Matei M. D., Emandi E. I., «Cetatea de Stănescu H., «Contribuție, în baza studierii
scaun și Curtea Domnească din Suceava», vechilor monumente și așezăminte
București, 1988 orășenești, la cunoșterea vieții la
Pănoiu A., «Vatra târgului Orheiul Vechi», Câmpulung-Muscel în timpul orânduirii
Maxim M., «Teritorii românești sub feudale», «Studii și cercetări de istorie a
administrație otomană în secolul al XVI- «Arhitext Design-Forum», 1997, 4
artei», 1961, 2
lea», I și II, «Revista de Istorie», 1983, 8, pag. Pănoiu A., «Așezări vechi românești (XIII),
802–817 și «Revista de Istorie», 1983, 9, pag. Infrumusețarea orașului Câmpulung în Stoicescu N., «Repertoriul bibliografic
879–890 perioada regulamentară», «Arhitext Design- al localităților medievale din Moldova»,
Forum», 1998, 2 București, 1974
Mănucu-Adameșteanu Gh., «Necropola
medievală de la Enisala», jud. Tulcea,
223

Restitutii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Restitutii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoriografia oraşului medieval din Ţările Române debutează în perioada interbelică şi

se consolidează pe măsură ce parcurge etape noi, acumulează noi informaţii şi le prelu-

Historical studies on medieval towns in the Romanian Principalities appeared in the

OCTAVIAN TEODOR GHEORGHIU

TEODOR OCTAVIAN GHEORGHIU

Editura Fundației Arhitext design

Arhitext design Foundation Publishing House

autori: Teodor Octavian Gheorghiu, Smaranda Maria Bica

Colecția «Cărțile Arhitext»

Fundația Arhitext design

Copyright © 2015 Arhitext

Volum publicat în cadrul proiectului cultural «Restituţii: Oraşe la

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CURRICULUM VITAE TEODOR OCTAVIAN GHEORGHIU 6

CURRICULUM VITAE SMARANDA MARIA BICA 8

STUDII DE CAZ / CASE STUDIES 33

CONCLUZII / CONCLUSIONS 193

ALBUM DE FOTOGRAFII DE LA ÎNCEPUTUL ANILOR OPTZECI /

BIBLIOGRAFIE / CONCLUSIONS 222

JUSTIFICATION FOR THE STUDY

și face încercări reușite de integrare a istoriei urbanisticii românești extracarpatice în cea

GENERALITĂȚI PRIVIND RELAȚIA

Diversitatea soluțiilor structurale și morfologice întâlnite în cadrul urbanisticii medievale este

asigurarea defensivei. Un asemenea organism de tip «integrat» se sprijină deseori pe ele-

CHRONOLOGY AND PROMOTERS OF

14. T. O. Gheorghiu, «Fortified Towns…», pag. 89.

14. T. O. Gheorghiu, «Fortified Towns…», page 89.

Harta Țărilor Româneşti extracarpatice – sec. XIII–XVI

Enisala – plan de situație (prelucrare după I. T. Dragomir)

Enisala – imagini ale cetăţii – foto anii ‘80

Această ruină, prezență spectaculoasă și singulară în spațiul dobrogean, a provocat

ENISALA (YENI-SALE, and possibly PAMPULO, BAMBOLA) –

Enisala – plan restituţie etapa I: 1-cetatea, Schiță istorică

22. R. Șt. Ciobanu, op. cit., pag. 22.

Short history Enisala – planul cetăţii

Enisala – imagini ale cetăţii, foto 2010

Enisala – imagini ale cetăţii, foto 2010

Coroborând toate aceste informații și punându-le în legătură cu topografia ansamblului

Perioada în care se produce această fortificare suplimentară nu este precizată de cercetarea

Enisala – fortificaţia aşezării, foto 2008

placing the castle square in the area of access to the castle.

Cetatea Albă – reconstituirea citadelei –

Cetatea Albă – imagine generală a laturii de est,

35. Mariana Șlapac, «Cetatea Albă – studiu...», pag. 25–28.

Cetatea Albă – imagini generale ale laturii de nord – spre

THE WHITE FORTRESS Maurocastro, Asprokastron, Moncastro,

Harta lui G. Le Vasseur de Beauplan (1650) – apare cu

Harta militară din 1910 – zona Cetăţii Albe;

Historical Outline – Middle Age

Cetatea Albă – imagini generale ale laturii de nord – spre

(1282–1328) amintind de un episcop rezidând în «Asprokastron» (42). Această serie de mențiuni

42. L. Rădvan, «Orașele din Țarile Române…» pag. 500.

Cetatea Albă – zona ruinelor antice de pe latura de

42. L. Rădvan, «Orașele din Țarile Române…» page 500.

«Planul oraşului Akkerman (Cetatea Albă) din 1770»

48. ibidem, pag. 202;

«Prospectul – perspectiv al oaşului Akkerman (Cetatea

47. ibidem, page 201.

Cetatea Albă – zona ruinelor antice de pe latura de

Cetatea Albă – latura de vest, spre Liman, foto 2012

Planul oraşului Akkerman (Cetatea Albă) din 1774»

și Soldaia, rămăsese în «custodia Gazariae» a Vicariatului «Tartariae Aquilonari». În același

58. Ibidem, pag. 501.