Aparitia primelor spitale in Romania

Un spital este o instituție dedicată menținerii sănătății care oferă atât îngrijire pe o

perioadă scurtă de timp cât și pentru o perioadă medie și chiar lungă de timp. La început spitalele
erau formate din câte o singură clădire dar în ziua de azi multe din ele sunt formate din mai
multe clădiri (corpuri) formând campusuri.
De sute de ani, bisericile şi mănăstirile au reprezentat adevărate centre pe lângă care s-au
dezvoltat nu numai şcoli sau tiparniţe, ci şi spitale (bolniţe) pentru alinarea celor suferinzi iar
Romania nu este o exceptie. Spitalele erau sub forma unor “azile” in care saracii erau gazduiti si
ingrijiti in functie de problemele avute.
Anul 1292.
Sibiul este locul unde s-a deschis primul spital de pe actualul teritoriu al României.
Atestat documentar la 24 iunie 1292, un act cu caracter contractual, menţionează faptul că s-a
efectuat un transfer, în administrarea unei „case” cu toate „pertinenţele” ei, de la comunitatea
locală laică sibiană la cea spirituală a călugărilor din Ordinul Sfântului Spirit („fratribus
cruciferis de ordine Sancti Spiritus”) pentru a o deţine cu aceleaşi drepturi. Aici, în acest
„domus” aflat pe locul complexului de clădiri format din Azil şi Biserica Azilului de astăzi,
trebuia să fie asigurată găzduirea şi îngrijirea celor săraci, a neputincioşilor, a
şchiopilor/ologilor şi a străinilor („et ipsi pauperibus, debilibus, advenis at claudis....”)
Spitalul se subordona, în acelaşi timp, autorităţilor religioase (Biserica Romano-Catolică)
şi celor civice (nunicipalitatea sibiană). Primul conducător (spiritual) al spitalului-azil de pe
strada Azilului fost magistrul Valtherus, într-un document de la 1308.
Spitalul-azil se finanţa din resurse proprii sau din donaţiile membrilor comunităţii
sibiene, în special din Fondul Milei.
Anul 1704
Cel mai vechi spital din București (funcțional și astăzi) își leagă numele de cel al
Spătarului Mihail Cantacuzino. El este cela care a pus bazele spitalului Colțea, la 14 decembrie
1704 fiind un spital pentru săraci.
În anul 1739, Colțea a ars într-un incendiu, dar a renăscut din propria cenușă.
Reconstrucția i se datorează Domnitorului Țării Românești, Constantin Mavrocordat. Clădirile
au fost refăcute în 1837-1842, respectiv 1888. După ce a fost refăcută, instituția și-a extins
activitatea, înființându-se noi secții și clinici.
Dacă la început spitalul avea doar 24 de paturi, treptat instituția s-a extins. Numărul de
paturi a crescut, s-au înființat secții și clinici care au încercat să țină pasul cu dezvoltarea
medicinei pe plan european. Dacă în anul 1704 spitalul avea 24 de paturi, în 1848 ajunge la
aproape 100, în 1888 la 210 și între 1957 și 1980, la 502. În acest moment, Spitalul Colțea
funcționează cu 315 paturi.
Până pe la 1833, în Spitalul Colțea au profesat numai doctori străini. Primul român a fost
Ioan Serafim.
La Spitalul Coltea a profesat și una dintre personalitățiile marcante ale medicinei
secolului XIX, Nicolae Crețulescu. Acesta a înființat, în anul 1842, “școala de mică
chirurgie” prima școală de învățământ medical din Țara Românească. “Manualul de mică
chirurgie” o notate a vremii, a fost scris de Nicolae Crețulescu și editat din banii Spitalului
Colțea în anul 1844. Tot aici s-au remarcat și alte personalități ale medicinei românești, printre
care Carol Davilla, Victor Babeș, Nicolae Manolescu sau Amza Jianu. Pentru că aici au fost
chemați să profeseze cei mai buni medici ai vremurilor, instituția a ținut întotdeauna pasul cu
cele mai noi descoperiri științifice din domeniu.
“Spitalul Coltea a fost și prima bază de învățământ. În anul 1859 s-au înființat aici
primele specialități medicale: chirurgia, medicina internă și oftalmologia. Astăzi, în spitalul
Colțea, sunt diverse secții medicale printre care Medicină Internă, Chirurgie generală, Oncologie
medicala, Radioterapie, Hematologie, ORL, ATI, alături de diferite laboratoare și de
ambulatoriul integrat cu cabinetele de specialitate, de colective de cercetare științifică și de o
bază activă de învățământ medical. Spitalul Clinic Colțea are și un compartiment de transplant
medular care și-a început activitatea în anul 2013 și continuă cu succes derularea
programului național de transplant medular. Personalul spitalului cuprinde 113 medici de
diverse specialități și 260 asistente medicale.
Anul 1757
Dat în folosinţă la 1 ianuarie 1757, Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi rămâne în
istoria sistemului sanitar românesc ca fiind una dintre primele unităţi medicale înfiinţate în
Ţările Române. Aşezământul a fost ridicat în vecinătatea Bisericii "Sfântul Spiridon" şi şi-
a păstrat numele patronului spiritual până în zilele noastre. Acesta este cunoscut ca fiind cel
mai vechi aşezământ de îngrijire din Iaşi şi din întreaga Moldovă, dar şi unul dintre cele mai
vechi din ţară.
Documentele vremii arată clar scopul aşezământului, "preatrebuincios ţării acesteia la
acest oraş", spital destinat "a se îngriji de hrana, chiverniseala, căutarea şi odihna săracilor şi a
mulţi bolnavi şi neputincioşi". Prin hrisoavele domnului Cehan Racoviţă şi ale lui Ioan Teodor
Callimachi, Epitropia "Sf. Spiridon" este pusă sub purtarea de grijă a breslei neguţătorilor din
Iaşi, care contribuise alături de ajutorul domnesc la refacerea bisericii şi transformarea ei în
mănăstire (1756-1758).

La deschiderea sa, spitalul avea o capacitate de 30 de paturi, iar primul pavilion construit este şi
astăzi în picioare, dar se află într-o avansată stare de degradare.

Astăzi, Spitalul "Sf. Spiridon" Iaşi este cel mai mare spital din Moldova, lucrând în regim de
spital universitar şi fiind centru metodologic pentru multe specialităţi din zonă., are o capacitate
de 1128 de paturi, distribuite în 22 de secţii clinice, precum şi Unitate de primire urgenţe,
Ambulator de specialitate. 

Anul 1838

Spitalul Brâncovenesc a fost ridicat în București între 28 august 1835 - 14 octombrie

1838, de Safta Brâncoveanu, fiica marelui ban Tudorache Balș și soția banului Grigore Basarab
Brâncoveanu, și a funcționat din veniturile de la moșiile donate de ctitoră. Spitalul a fost gândit
de ea pentru oamenii săraci, dar în același timp s-a constituit și ca școală medicală. La
inaugurare, spitalul avea 60 de paturi.
În urma unui incendiu, spitalul a fost grav afectat, și a fost reconstruit între 1880 și 1890
prin soluții arhitectonice moderne, în formă de "U", cu biserica rezidită în interior. Noul spital
avea 240 de paturi, iar medicii îngrijeau bolnavii la cele mai ridicate standarde medicale. A fost
refăcută și cupola, sub care se deschidea o sală imensă, decorată cu busturi, din care se urca pe o
uriașă scară de marmură, din care se ieșea în mai multe cabinete și saloane. În prim plan se
remarcau busturile din marmură ale lui Grigore Basarab și al Saftei Brâncoveanu.
În 1984 Ceauseșcu a hotărât să demoleze Spitalul Brâncovenesc și luni 29 martie 1984 a
început demolarea. Spitalul era proaspăt renovat, monument istoric, sălile de operație erau de
marmură, dar n-a contat. Personalul medical a fost împrăștiat la celelalte spitale din Capitală.
 SPITALUL CLINIC COLENTINA a luat fiinţă în anul 1858 cand printul Scarlat Ghica
hotăraşte ctitorirea asezamantului medical denumit la acea vreme “Noul Pantelimon” pe un teren de
8,73 ha, donat de domnitorul Grigore Ghica .
Construirea noului spital “Noul Pantelimon” sau “Colentina” s-a început dupa planul de
construcţieîntocmit de arhitectul M.Hartl şi aprobat de Scarlat Grigore Ghica, dar în iulie 1859 s-a
constatat că materialele utilizate erau de proastă calitate iar lucrările nu întruneau calităţile necesare.
O comisie propune prin raportul depus în 3 August 1861 demolarea lucrărilor efectuate şi
întocmirea unui nou plan de construcţie.
Având în vedere noile condiţii, lucrările au reînceput în anul 1862 pentru un singur pavilion
şi s-au finalizat la sfarsitul anului 1863 construcţia fiind inaugurată de domnitorul Alexandru Ioan
Cuza la 24 februarie cu ocazia aniversării a cinci ani de la Unirea Principatelor Române.
Noul Pantelimon” asigura bolnavilor serviciile medicale şi chirurgicale având fiecare câte
50 de paturi şi un serviciu de consultaţii gratuite, iar pavilionului iniţial i s-au mai adăugat două
clădiri ce reprezentau locuinţele personalului.
Înființat în anul 1813, Spitalul de Obstretrică și Ginecologie Filantropia este, a stăzi, una din
„perlele” sistemului sanitar românesc. Spunem asta pentru că spitalul nu are datorii - fapt
aproape incredibil dată fiind starea dezastruoasă a sistemului sanitar românesc - și a fost
modernizat la standarde europene.
Cronologic, a fost al treilea spital al Bucureștiului, după Colțea și Pantelimon, ridicat din
grija lui Dimitrie Caracaș, medic al Bucureștilor la 1800. Inițial a fost numit Spitalul
Mavrogheni, „al Iubirii de oameni“ sau al „Filantropiei“. Ulterior a rămas doar cu numele din
urmă.
Ridicat între anii 1896 și 1900, între Calea Griviţei, B-dul Dacia şi Calea Victoriei,
Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” este singura instituție din țară cu acest profil.
Clădirea principală, în stil neoclasic discret, este un important monument istoric şi de arhitectură.
Înființat din 1886, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” este
primul și cel mai vechi spital de copii din București și din țară.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Statele Unite și majoritatea statelor europene aveau un
sistem bine organizat de spitale publice și private. În Europa continentală, spitalele noi erau
construite și întreținute din fonduri publice. National Health Service (Serviciul Național de
Sănătate), fondat în 1948, era principala instituție al cărei scop era menținerea sănătății
din Regatul Unit. În Statele Unite, spitalul tradițional este spitalul non-profit, susținut de obicei
de denominările religioase. Sunt scutite de taxe, datorită acțiunilor lor caritabile, dar oferă un
minim de îngrijiri medicale.
Întrucât calitatea îngrijirilor medicale devenise o problemă globală, spitalele au fost nevoite să
plătească din ce în ce mai mult pentru asta. Odată cu trecerea timpului, aparatele medicale au
devenit din ce în ce mai sofisticate, minimalizând efortul medicului la diagnosticarea și operarea
pacienților.