Scarlatina - simptome, diagnostic si tratament

Scarlatina este o boală eruptivă infecțo-contagioasă acută specifică copilăriei, mai

frecventă sub vârsta de 10 ani, determinată de variate tipuri de streptococi beta-hemolitici de grup A
toxigeni. Clinic, scarlatina se caracterizează prin debut brusc cu febră, stare generală modificată,
angină și erupție micropapuloasă eritematoasă caracteristică, urmată de descuamare tegumentară.
Agentul cauzal este Streptococcus pyogenes, cu variate serotipuri toxigene din grupul A și care produc
beta-hemoliza (clasificarea Lancefield).

Epidemiologia scarlatinei

Scarlatina este răspândită pe întregul glob, dar epidemia domină îndeosebi în zonele
temperate. În România în ultimii ani morbiditatea prin scarlatină a fost relativ constantă, de 13,42  la
100.000 locuitori.
Scarlatina prezintă un caracter sezonier de toamnă-iarnă și primavară, cu incidenta
maximă în luna noiembrie și incidenta minima în luna aprilie, având caracter epidemic la 5-6 ani, cu
apariția de focare epidemice ân colectivitățile de copii preșcolari sau școlari.
Grupa de vârsta cea mai afectată de scarlatină este de 5-9 ani, mai frecvent de 4-5 ori în mediul
urban față de cel rural. Sub vârsta de 1 an, scarlatina apare în mod excepțional.
Transmiterea scarlatinei se face prin contact direct cu bolnavii sau cu alte infecții
streptococice, cât și cu purtătorii de streptococ beta-hemolitic.
Răspândirea scarlatinei se face pe cale aerogena, prin norul Flügge și prin obiecte, mâini
murdare și produse alimentare (lapte și lactate, înghețată, salată de ouă, etc.) contaminate cu
streptococul beta-hemolitic de grup A. Transmiterea scarlatinei este posibilă și prin infectarea arsurilor,
a altor leziuni cutanate, a plagilor operatorii (în cadrul scarlatinei extrafaringiene sau chirurgicale).
Contagiozitatea persoanei bolnave de scarlatina durează atâta timp cât streptococul este
prezent în nas, faringe, tegumente, după aplicarea penicilinoterapiei ea reducându-se foarte mult, la
câteva zile. Receptivitatea este ridicată în scarlatină, 30-40%.
După vindecarea bolii se obține o imunitate antitoxică durabilă, care confera protecție față
de o noua îmbolnăvire de scarlatină, dar nu și față de alte infecții cu alte serotipuri de streptococ beta-
hemolitic.
Patogenia scarlatinei. Poarta de intrare este orofaringiană (în mod excepțional
extrafaringiană). Aici streptococul se multiplică determinând un proces inflamator local (angina),
acesta elaborează toxina eritrogenă, difuzată în organism pe cale sanguină, determinând sindromul
toxic al scarlatinei (febra, cefalee, greață, vărsături, exantem caracteristic).
Față de eritrotoxina, organismul formează anticorpi antitoxici, al căror titru crește progresiv în
2-3 săptămâni, ajungând la nivelul maxim în a 28/36-a zi de boală, realizând imunitatea specifică. Pe
lângă anticorpii față de eritrotoxina, mai apar și alti anticorpi, dintre care antistreptolizinele au un rol
important pentru diagnosticul scarlatinei.

Tabloul clinic al scarlatinei

Incubația: media de 3-6 zile (1-10 zile).

Debutul: brusc, cu febră ridicată 39-40°C, angina, vărsături, cefalee, odinofagie, stare generală
modificată, uneori dureri abdominale.
Perioada preeruptivă durează 24-36 de ore, caracteristic fiind enantemul scarlatinos, de un roșu
intens, „ca flacăra” și care cuprinde amigdalele, pilierii și o parte a valului palatin, unde se delimitează
uneori net.
Angina îmbracă aspecte variate, de la angina eritematoasă, eritematopultacee, până la angina
ulceronecrotică în cazurile severe sau extrem de severe, provocând ulcerații în profunzime și chiar
perforații ale amigdalelor, ale stâlpilor amigdalieni, ale valului palatin, ale luetei sau ale unor vase de
sânge, cu posibilitatea declanșării unei septicemii.
Există un paralelism între gravitatea anginei și severitatea scarlatinei. Limba inițial saburală,
acoperită cu un depozit cenușiu albicios în prima zi, se depapilează de la vârf spre bază, realizând la 4-
5 zile de la debutul scarlatinei aspectul de „limba zmeurie”, cu reepitelizare „limba lacuită”, în
perioada de convalescentă. Acestă succesiune reprezintă ciclul lingual, care durează 8-9 zile și care este
atât de specific, încât permite de multe ori stabilirea diagnosticului de scarlatină.
Faciesul este tipic, descris ca “masca lui Filatov”, cu paloare peri-buco-mentonieră, hiperemie
intensă a buzelor prin contrast „buze carminate” și cu congestia pomeților obrajilor.
Perioada de erupție a scarlatinei începe odată cu exantemul scarlatinos, cu debut la baza
gâtului și pe fața anterioară a toracelui, ulterior se generalizează rapid, în 24 ore până la 2 zile, fără a
afecta fața. Erupția este micropapuloasă pe fond eritematos roșu intens, stacojiu, dispare la
vitropresiune și cu senzație aspră la palpare. 
La nivelul plicilor de flexie ale membrelor, mai ales la plica cotului, erupția ia un aspect
caracteristic hemoragic, de linii echimotice, situate transversal, din cauza microtraumatismelor
produse de mișcarea membrelor, semn descris de Grozovici și Pastia. Semnul persista una sau mai
multe zile și după stingerea erupției, fiind util în diagnosticul retrospectiv al scarlatinei.
În scarlatina hipertoxică exantemul poate fi pal, trecând neobservat sau alteori este cianotic,
realizând aspectul de „scarlatină albastră”.
Angina persistă și este însoțită de adenopatii cervicale și submaxilare, cu ganglioni măriți în
volum, sensibili la palpare, dar fără fenomene supurative.
În cazul bolnavului de scarlatină febra se menține ridicată, scăzând la normal în 2-3 zile de la
introducerea penicilinoterapiei. În formele severe, toxice ale scarlatinei, apar:
 modificări cardio-circulatorii (tahicardie, asurzirea zgomotelor cardiace, hipotensiune arterială)
 colaps

 hepatomegalie (uneori însotită de subicter)

 nefrită în focar sau un grad de nefroza (oligurie, azotemie,albuminurie, cilindrurie)
 simptome neuro-psihice (agitație, delir, convulsii, meningism, comă)
 artralgii toxice.

Perioada de descuamație în scarlatină netratată se caracterizează prin descuamație furfuracee la

nivelul feței, al trunchiului și lamelară sau în lambouri, la nivelul palmelor și al plantelor. Descuamația
durează 2-3 săptămâni și permite diagnosticul tardiv al scarlatinei. În scarlatina tratată cu antibiotice
descuamația este de obicei discretă.

Forme clinice ale scarlatinei

1. După intensitatea manifestărilor clinice, scarlatina poate fi:
 benigna (frusta, ușoară)
 medie (comună, hiperpiretică)

 severă (toxică, septică, toxicoseptica)

2. După etiologie, scarlatina poate fi:
 streptococică
 stafilococică, extrem de rară cu poarta de intrare extrafaringiană, erupția scarlatiniformă fiind
dată de hemolizina și alte toxine produse de unele tipuri de stafilococ.

Diagnosticul pozitiv al scarlatinei se face prin prezența germenului, creșterea titrului de

antistafilolizine și absența streptococului, respectiv absența antistreptolizinei O.
3. După vârstă
 sub 1 an (foatre rar, atipică, cu complicații septice frecvente)
 la vârsta de 1- 3 ani (scarlatina apare încă sub frecvente forme atipice)

 la preșcolari și școlari (forma comună cu incidență crescută)

Recadere– reapariția bolii în convalescență, în primele 6 săptămâni, determinată de

 persistența streptococului în amigdale criptice, greu sterilizabile
 de reinfecții în familie sau colectivitate, fiind produsă de același sau alt serotip de streptococ.

Reîmbolnăvire– apariția unei boli după mai mult de 6 săptămâni de la prima îmbolnăvire sau după mai
multe luni sau ani, printr-o nouă infecție cu streptococ beta-hemolitic (mai frecvent la bolnavii tratați).

Complicațiile scarlatinei

Se pot sistematiza în:

 toxice (precoce) – artrita scarlatinoasă, nefrita toxică, miocardita toxică, hepatita toxică,
suprarenalita toxică, complicații toxice nervoase.
 septice–de vecinătate (adenita și periadenita cervicala și submaxilară, adenoflegmoane,
limfadenite necrotice, flegmon al planseului bucal, dacriocistita, otita medie, mastoidita și prin
propagare mai departe, meningita purulentă, abces cerebral, tromboflebita de sinus cavernos).
 la distanță și sistemice(embolii microbiene, artrite septice, glomerulonefrita în focar,
bronhopneumonie, abces pulmonar, empiem, pericardita, peritonita, meningita).
 Alergice (tardive) – apar cel mai frecvent între a 15-a si a 25-a zi de boală (reumatismul
articular acut și glomerulonefrita acută).

Diagnosticul scarlatinei

Pozitiv, diagnosticarea se bazeza pe date epidemiologice, clinice si de laborator.

Teste de laborator nespecifice
 leucocitoza cu neutrofilie  sumar de urina uneori cu albuminurie
 usoara eozinofilie
 pasager prezenta hematiilor
 VSH crescut
 rar cilindrurie.

Teste de laborator specifice

 Izolarea streptococului prin culturi de la poarta de intrare.

 Exudatul faringian se recoltează dimineața, înainte ca pacientul să mănânce și să se spele pe dinți și
înainte de începerea tratamentului. Se șterg amigdalele și peretele posterior al faringelui, evitându-se
atingerea cu tamponul faringian a limbii, luetei și contaminarea lui cu salivă.
La purtătorii sănătoși se recoltează exudat faringian și nazal.
După recoltare, tampoanele utilizate pentru recoltarea exudatelor faringian și nazal se vor transporta
în maximum două ore la laborator. Dacă acest interval se va prelungi, tampoanele se introduc în
eprubete ce conțin mediu selectiv îmbogățit: mediu Pick sau bulion Todd-Hewitt

 Diagnosticul serologic al scarlatinei decelează anticorpii ASLO

Titrul ASLO crește în convalescență și menținerea crescută peste 200U, exprimă evoluția către sindrom
poststreptococic sau către complicații tardive.
După o angină streptococică, titrul ASLO crește în 2-3 săptămâni, atinge nivelul maxim la 5 săptămâni
și scade apoi lent, până la 6-12 luni, în cazul în care boala se vindecă (în infecțiile streptococice
netratate titrurile ating valori maximale până la 2500 u/ml).

Tratamentul scarlatinei și prevenirea acesteia

Scarlatina este o boală de izolare și internare obligatorie în spital, care dureză 7 zile. Repausul
la pat este indicat pentru primele 6-7 zile de boală. Nu se vor interna în acelasi salon bolnavi noi
împreuna cu cei convalescenți.
Regimul alimentar pentru bolnavul de scarlatină este hidro-lacto-zaharat și fructarian (dieta
de febril). După 7 zile de la dispariția febrei caracteristice primelor zile de boala se trece la regim
normal, dacă sumarul de urina este normal. Regimul desodat nu mai este considerat necesar în forma
comună de scarlatină. Izolarea, repausul relativ și controlul medical se vor prelungi încă 2-3 săptămâni
în convalescență, pentru a preveni și depista eventualele complicații imunologice cauzate de toxinele
streptococului.
Tratamentul etiologic al scarlatinei: penicilina reprezintă antibioticul de elecție,
administrându-se intramuscular la 6 ore interval. Doza variază în raport cu forma clinică și cu vârsta,
între 800 000 U și 1 600 000 U/zi, timp de 6 zile, a 7-a zi administandu-se în doza unică, im. profund,
benzatinpenicilina 600 000 U la copii sub 10 ani și 1 200 000 U peste 10 ani (sau la copii > 30kg), doza
care se repetă la 7 și la 14 zile de la externare. În cazul persoanelor alergice, penicilina poate fi
înlocuită cu macrolide, în doza de 30 – 40 mg/kg.corp/zi, timp de 10 zile.
Tratamentul simptomatic: constă în administrarea de antipiretice. Sunt utile de asemenea,
dezinfecția nazo-faringiană, gargara repetată cu gargarisme.
Tratamentul de susținere: vitaminoterapia din grupul C si B, necesare suplinirii carențelor
anterioare, cât și deficitului care apare în cursul infecției.
Prevenirea și combaterea scarlatinei
Ancheta epidemiologică cu depistarea sursei de infecție.
Cazurile de scarlatină se declară nominal și se spitalizează 7 zile, după externare se menține în izolare
la domiciliu înca o săptămână.
După externare bolnavii de scarlatină vor fi dipensarizați trei luni prin examen clinic
lunar și cu examen de urină, săptămânal în prima lună de convalescență; VSH, ASLO și fibrinogen la
1, 2 luni, pentru a surprinde eventuale complicații.
Suspecții de scarlatină vor fi tratați la fel ca bolnavii, până la confirmare sau infirmare.
Purtatorii de streptococ sunt tratați cu penicilină sau macrolide timp de 7 zile, iar purtatorii
reumatici 10 zile, în doza dublă.
Contactii din focar (membri familiei, colegii, toți cei care au intrat în contact cu persoana
bolnavă) vor fi supravegheați clinic timp de 10 zile, prin consult medical la 2-3 zile.
În colectivitățile de copii în care au apărut cazuri se va face triaj epidemiologic zilnic, timp de 10 zile
de la apariția ultimului caz de boală.
Dezinfecția în focar de scarlatină se face cu dezinfectanți uzuali, cloramină 1%, bromocet 1%, formol
5%, etc.
Se va face educație sanitară adresată în special personalului didactic, părinților, copiilor și
angajaților din sectorul alimentar, privind modalitățile de transmitere a scarlatinei și riscul afecțiunilor
poststreptococice.