214 Ioan Godea.

APA ȘI ARHITECTURA DE ODINIOARĂ

Ioan Godea
APA ȘI ARHITECTURA
DE ODINIOARĂ.
Editura de Vest. Timişoara,
2013. 253 p.
În conceptele filozofice apa a fost
și este unul dintre cele patru elemente
din care s-a clădit lumea. În miturile
cosmogonice stră-române elementul
apei este omniprezent, la fel ca în
mitologiile tuturor popoarelor arhaice
ale lumii. Prezenţa și simbolistica apei
în tradiţiile, basmele și spiritualitatea
românească este surprinzătoare prin
definiţie, plină de semnificaţii și
personaje proprii din panteonul
credinţelor populare autohtone.
Pentru români, indiferent
de provincia unde trăiau sau de
perioada istorică, apa a fost un simbol
al materiei prime, al curăţeniei și
castităţii, al stihiilor regenerării și purificării, și chiar al izvorului vieţii. Apa pentru
strămoșii noștri era un preţuit simbol ambivalent, o substanţă și o esenţă primordială
din care iau naștere toate cele văzute. Și în care acestea revin prin regresiune și
dizolvare. Bunăoară, să nu uităm de multitudinea basmelor şi poveştilor, care ne
vorbesc despre Apa Vie și Apa Moartă.
Anumite fântâni, izvoare, cursuri de apă erau venerate și lângă ele se organizau
ceremonii religioase și rituri de trecere. Apa curată a acestor surse era colectată în
vase diverse, întotdeauna înainte de răsăritul soarelui și era considerată așa zis-a
„apă neîncepută”, folosită în toate ritualurile de purificare, de vindecare a bolilor și
de izgonire a duhurilor rele.
Din cele mai vechi timpuri oamenii s-au învăţat să dobândească apa, să o
păstreze și să o venereze. Importanţa apei în viaţa omului și-a găsit expresie în creaţia
populară. Apa a fost cântată, pictată, epigramată, și mai puţin s-a vorbit despre
arhitectura legată de ape. Cartea lui IOAN GODEA, Apa şi arhitectura de odinioară
vine să acopere acest segment dezgolit, să pună în valoare cunoștinţele oamenilor
privind dobândirea apei potabile, construcţia fântânilor, filtrarea și păstrarea ei.
Godea Ioan, prof. univ. dr., etnolog si muzeolog de renume european, director al
diferitelor muzee, autor al multiplelor lucrări, cum ar fi Arhitectura la români. De la
obârșii la Cozia, Editura Primuc, Oradea, 2007; Biserici de lemn din România (nord-
vestul Transilvaniei), Editura Meridiane, București, 1996; Dicţionar etnologic român,
Editura Etnologică, București, 2007, ș. a., vine să ne bucure cu o nouă lucrare – Apa și

Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie Volumul 19 (32)

Elena ȘIȘCANU 215

arhitectura de odinioară, cel mai recent volum semnat de domnia sa, rod al multor ani
de trudă prin biblioteci și arhive, publice și private, din ţară și din străinătate. Apa și
arhitectura de odinioară este o frescă a construcţiilor arhitecturale în legătură cu apa
în serviciul omului, o frescă a fântânilor, apeductelor antice, havuzurilor, turnurilor
de apă, instalaţiilor hidraulice vechi, oboare, lave, zătoane, garduri şi coteţe de pescuit,
scalde şi feredeie, răspândite în spaţiul românesc şi care prin valoarea lor tehnică şi
monumentală ies din comun.
Lucrarea este concepută sub forma unui studiu istorico-etnologic și arhitectural.
Ea cuprinde, pe de o parte, coordonatele geografice, istorice și etnografice ale obiectului
descris, pe de altă parte, sunt detaliat descrise construcţiile, tehnici şi tehnologii folosite
cândva, sunt grafic reconstituite în baza documentelor, diverse sisteme de funcţionare
a instalaţiilor de apă.
În credinţele populare izvorul ieşit din pântecul pământului era considerat
sacru, având calitatea de a purifica şi de a fertiliza. În tradiţiile carpato-balcanice
riturile şi credinţele precreştine şi creştine, apa trebuia purificată şi sacralizată la
începutul fiecărui ciclu calendaristic şi agro-pastoral, prin rituri religioase, la care
participa întreaga comunitate socială, tradiţională. Adeseori fântânile erau însoţite de
sculpturi „înzestrate” cu puteri magice, cum ar fi „Fântâna cu cai” (p. 12), monument
de arhitectură rurală, caii având rolul să apere apa de duhurile rele.
Pentru interpretarea fenomenelor etnologice legate de apă, autorul recurge la
studii de teren, observaţii, interviuri, anchete, dar și studii publicate. Astfel cititorul
va găsi o listă impunătoare de lucrări care au fost consultate de către autor la scrierea
studiului de faţă, va face cunoștinţă cu arhitectura de odinioară în legătură cu apa,
va cunoaște tehnici și tehnologii date uitării. Iar fotografiile, schemele grafice îi va
ajuta pe cei interesaţi de pescuitul tradiţional să construiască oboare, coteţe, leasă de
pescuit cum se făcea cândva.
Lucrarea este susţinută de o serie de documente, fotografii, proverbe, poezii,
expresii celebre, obiceiuri și tradiţii românești legate de apă, care fac cartea să fie și
mai interesantă. Impresionează povestea fântânilor lui Brâncuși, care aşa şi n-au fost
înălţate (p. 54). Demersul știinţific al cărţii scoate în evidenţă necesitatea abordării
arhitecturii tradiţionale în legătură cu apa (şi, implicit, a aşezărilor şi gospodăriilor),
pornind de la cunoașterea cadrului natural. În toată complexitatea componentelor și
raporturilor cu alte elemente culturale, arhitectura instalaţiilor hidraulice, fântânilor,
cișmelelor, evoluează odată cu dezvoltarea tehnologică. Totodată ea păstrează
elementul arhitectonic tradiţional care mai poate fi văzut astăzi.
În capitolul Apa de băut autorul pune în valoare cunoștinţele seculare ale
poporului român, privind filtrarea apei printr-un vas de calcar (p. 5), tehnică folosită
și astăzi. Sunt detaliat descrise fântânile cu bazin de acumulare, modul de captare a
apei pentru fântâna cu apă de ploaie. La capitolul Fântâni, cişmele, havuzuri și apeducte
autorul prezintă o mulţime de curiozităţi, cum ar fi o fântână bizantină „secretă” din
secolul al VI-lea, descoperită la Suceava, fântâni medievale, fântâni din secolele XIX-
XX, cu cumpene, cu roată, cu izvor de apă minerală, cu manej. Este vorba despre
fântânile cu manej din Voivodina (Serbia). N-au rămas fără atenţie nici apeductele

Volumul 19 (32) Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

216 Ioan Godea. APA ȘI ARHITECTURA DE ODINIOARĂ

romane din spaţiul românesc, cum ar fi cel de la Histria, jud. Constanţa, apoi cel de
la Iaşi, de la Reşiţa. La fel, găsim informaţii despre turnurile de apă, inclusiv cel de la
Chişinău, cişmelele cu o arhitectură variată din diferite zone ale României dar și din
Moldova, etc.
Capitolul Poduri cuprinde o variată informaţie privind podurile de lemn, de
lemn acoperite, podurile plutitoare, dar și podurile de piatră și cele metalice, celebrul
Pod al lui Traian. Totodată cititorul va lua cunoștinţă de uneltele cu care se lucra în
trecut, inclusiv va cunoaște terminologia de epocă, evident cu explicaţiile de rigoare.
Capitolul Arhitectura instalaţiilor hidraulice vechi relevă istoria morilor de apă
de pe teritoriul României în general, dar și marea diversitate constructivă, arhitectonică
și tehnică a acestor instalaţii hidraulice tradiţionale. Morile cu făcaie (cu ciutură sau
„cu linguri”) care au o construcţie simplă dar ingenioasă (p. 103), și care i-a inspirat
pe G. Coșbuc, Octavian Goga ș. a. să scrie poezii dedicate morii (p. 109-110). Cititorul
va cunoaște o varietate impunătoare de mori ce au existat cândva în spaţiul românesc:
cu cupe, cu admisie medie și cu palete, cu alvan, plutitoare, cu turbină, etc. Important,
și apreciem efortul autorului de a prezenta reconstrucţia grafică a diferitor instalaţii,
ceea ce face posibilă reconstrucţia lor după aceste scheme. Găsim aici reconstrucţia
grafică a sistemului de funcţionare cu ajutorul unei roţi hidraulice prevăzută cu bielă-
manivelă (p. 192), oloiniţa hidraulică, proiectul de crivac hipo din evul mediu, etc.
În capitolul Oboare, lave, zătoane, zăvoade, lese, garduri şi coteţe de pescuit este
prezentată arhitectura variată, impresionantă, legată de pescuitul tradiţional.
Din trestie și alte materiale avute la îndemână, oamenii locului au construit
nesfârșite garduri, coteţe cu garduri întortocheate, o mulţime de amenajări cu denumiri
foarte diferite, necunoscute, pe care autorul le pune în valoare.
În categoria „bunătăţilor pământului”, autorul se referă la apele minerale de tot
felul, ca şi cele termale şi mezotermale, carbo-gazoase, care au constituit dintotdeauna
motive de preocupare pentru om. Oamenii au construit și dezvoltat băi de sănătate
botezate cu nume mitologice, cum ar fi Băile Herculane. Mai târziu apar băile turceşti,
băi domneşti etc., cititorul va afla despre ele în ultimul capitol al lucrării.
Materialul ilustrativ vine să susţină aserţiunea autorului, să completeze și
să vizualizeze informaţia inclusă în carte, elemente ce reînvie istoria de demult a
localităţilor deţinătoare de astfel de relicve, şi care, sperăm, să fie cu atât mai plăcută
cititorilor.
Fără a fi o carte de popularizare, dimpotrivă, marcând un efort documentar,
bibliografic, Apa şi arhitectura de odinioară are drept ţintă atât specialistul în
etnologie, istorie, istoria culturii, a arhitecturii ș.a., dar și publicul dornic de a-și
îmbogăţi universul spiritual. Şi, indiferent de apartenenţă, publicul cititor are ce găsi
aici: textul, rigoarea știinţifică, dar și accesibilitatea limbajului, maniera pedagogică
de prezentare, toate acestea fac din respectivul volum un excelent compendiu.
Dr. Elena Şişcanu,
cercetător știinţific coordonator, MNEIN

Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie Volumul 19 (32)