MONOGRAFIA COMUNEI MĂGURENI, JUDEŢUL PRAHOVA

SATUL BANULUI-componentă a comunei Măgureni

În vederea realizării acestei teme am discutat cu oameni vechi ai locului. “Nea” Ionel
Pascu (născut în 1932) mi-a împărtăşit cu multă pasiune, uneori cu glasul tremurând, amintiri
ale locului natal.
1. SCURT ISTORIC
Satul Banului este atestat documentar în anul 1526, odată cu Satul Măgurenii
Stolnicesei. Este cea mai pitorească zonă a comunei Măgureni de astăzi și s-a dezvoltat până
în 1897 ca satul Măgurenii Banului. Satul Banului este denumită partea nordică a comunei
Măgureni. Rapiditatea cu care oamenii locului îşi procurau prin muncă banii, în mod cinstit şi
cu multă dăruirea, îi plasa pe aceştia în rândul celor mai avuţi, de aceea satul s-ar fi numit
„Satul Banului”.Alături de hărnicie, o altă sursă de înavuţire era pădurea alăturată. Sătenii
lucrau lemnul, sursă de materie primă pentru practicarea meseriilor de rudari, tâmplari, rotari,
dogari. În perioada ploilor, când ciupercile apar foarte repede şi pe mari suprafeţe, oamenii
locului, cărora cei din sud de spuneau în glumă „bureţari”, îşi procurau mari cantităţi de
ciuperci pe care le conservau sau chiar le vindeau.
Satul s-a format la intersecția a două drumuri comerciale extrem de importante,
ambele datând din perioada daco-romană. Cel mai important drum era Drumul Comercial pe
care dacii transportau sare de la Gura Ocniței prin Iedera și mai departe către Breaza. Acest
drum făcea parte din “Drumul Mătăsii”. Cel de-al doilea drum, perpendicular pe primul, a
apărut odată cu închiderea drumului comercial ce lega Transilvania de Muntenia prin punctul
Tabla Buții și cu dezvoltarea Drumului Domniei de pe Valea Prahovei. Cea mai scurtă
legătură a Brașovului cu Țara Românească, Dunărea și Marea Neagră era prin Valea
Prahovei, dar până în 1787-1791 când austriecii se aflau în stare de război cu turcii și au tăiat
pe aici drum larg, transportul se făcea pe nouă poteci. Nici una dintre aceste poteci nu era
practicabilă cu căruța sau carul, iar transportul de mărfuri se făcea sub forma desăgilor pe
animale. Toate cele nouă poteci plecau din același punct, Timişul de jos, și ajungeau în
același loc, Comarnic. De la Comarnic drumul mergea pe partea stânga a râului Prahova până
la Câmpina unde era și Vama. Pentru cei care voiau să ocolească punctul vamal, și nu erau
puțini aceia, Valea Provitei reprezenta cea mai bună alternativă. După ce ajungeau
comercianții pe malul stâng al Prahovei și ieșeau din Comarnic, făceau dreapta peste apă
către Gura Beliei, Valea Târsei, și de aici mergeau în jos pe Valea Provitei până ce se
intersectau cu drumul comercial al  Târgoviștei.  Un alt drum comercial important care ocolea
vămile, dar de data aceasta, pentru comercianții care plecau de la Râșnov era Râșnov-
Meghes-Paduchiosu-Gurguiatu-Talea-Valea Târsei-Valea Provitei-Filipești. Practic toți cei
care ocoleau vămile venind sau mergând către Ardeal, treceau și poposeau prin Satul
Banului. 
Vedere de ansamblu din anul 1923

Vedere de ansamblu din anul 2018

2. MONUMENTE ISTORICE

BISERICA SFÂNTA TREIME DIN MĂGURENI

Biserica Sfânta Treime din Măgureni este fostul paraclis al curții boierești.
Biserica păstrează parțial pictura originală (de la brâu în jos) a celebrului pictor Pârvu Mutu,
realizată între 1693 și 1694. Picturile sunt impresionante prin desenul remarcabil și coloritul
variat, prin frumusețea și expresivitatea lor. În biserica de la Măgureni, aureolele sfinților
sunt realizate din tablă aurită, pentru a spori realismul compoziției.
Catapeteasma (realizată la Viena) pe care o putem vedea astăzi în biserică este cea originală
din lemn  de păr sculptat în stil brâncovenesc și învelit în foiță de argint. Pe catapeteasmă se
găsește vulturul bicefal, simbolul cantacuzinilor.
În naos, pe partea dreaptă, se află reprezentarea foarte realistă a lui Brâncoveanu cu cei 4 fii
ai săi, realizată de Pârvu Mutu. Faptul că această pictură se află în biserica ctitorită de vărul
său, Pârvu Măgureanu, dovedește relațiile strânse și prezența lui Constantin Brâncoveanu în
familia cantacuzinilor de la Măgureni.
Biserica are cel mai complet tablou votiv al cantacuzinilor. Această galerie de portrete a fost
realizată pe doi pereți din naos și pronaos și înfățișează 60 de cantacuzini din Muntenia.
Ca și la Filipeștii de Pădure, pe scara ce duce la clopotniță se găsește și portretul lui Pârvu
Mutu cu soția sa, singurul autoportret în care apare însoțit de aceasta.
Așa cum este menționat în pisania de la intrare, acest lăcaș este ctitoria Păunei Cantacuzino și
a lui Pârvu Măgureanu (soția și fiul lui Drăghici Cantacuzino) la 1671.
În timpul cutremurului din 1838 turla și tavanul bisericii au căzut, iar după refacere, biserica
a fost rezugravita integral prin grija lui Iordache Cantacuzino. Cu ocazia reparațiilor din
1916-1925, pictura originală a lui Pârvu Mutu a fost scoasă la lumină prin spălarea picturii
mai noi.

PALATUL DRĂGHICI CANTACUZINO

 “Minunea de la Măgureni” așa a descris în articolul sau arhitectul Călin Hoinarescu,
Palatul lui Drăghici Cantacuzino de la Măgureni, o adevărată minune a arhitecturii și a
tehnicii de construcție din acele vremuri : “Un nou pas spre definirea tipului de reședința
boierească este făcut de meșterii care au ridicat la Măgureni în Prahova pentru Drăghici
Cantacuzino , fiul cel mare al postelnicului, conacul care pe drept cuvânt s-ar cuveni să fie
supranumit “minunea de la Măgureni”.
Din păcate, astăzi chiar dacă există planuri pentru reconstrucția acestui palat, este
foarte dificil de realizat, din cauza faptului că în imediata vecinătate a palatului au apărut
diferite construcții ale localnicilor.
Descris minuțios de Virgil Drăghiceanu în urma săpăturilor arheologice efectuate de acesta,
ne vom limita să evidențiem numai în ce constă asemănarea cu reședința postelnicului de la
Filipeștii de Târg și mai ales care sunt inovațiile de ordin volumetric, planimetric și structural
realizate în acest monument.
Palatul avea o structură neobisnuită construcțiilor acelor vremuri. Camerele erau grupate în
jurul unui turn ridicat pe latura de nord (unde se afla și loggia), prevăzut cu numeroase
ascunzători. Clădirea era construită deasupra unei pivnițe și se inălta pe 2 niveluri, legate
între ele printr-o scară interioară. Atât la parter cât și la etaj, camerele erau dispuse în jurul
unei incăperi centrale. Acest palat a fost prima clădire de pe teritoriul României cu parter și
etaj locuibil.
Din descrierile făcute de Paul de Alep (autorul mai multor jurnale de călătorii și compilații
istorice, ce a vizitat palatul în anul 1654), reiese că palatul avea fațadă impunătoare, cu scări
monumentale. Deasupra intrării exista o pisanie ce conținea cuvinte de laudă la adresa
familiei. În interior era o cameră mare, centrală, înconjurată pe toate laturile de alte încăperi.
Tavanele boltite se sprijineau pe coloane, iar pereții erau vopsiți în culori pastelate .
Pardoseala era din ceramică smălțuita sau din dale de piatră.
La etaj era un foișor (loggia), loc preferat de musafiri, datorită privelistei către nord, acolo
unde este astăzi Satul Banului. Întreaga reședință avea o arhitectură impresionantă și
ornamente interioare bogate, fresce orientale, arabescuri, stâlpi și coloane sculptate în piatră.
În timpul cutremurului din 1839, zidurile și coloanele foișoarelor s-au prăbușit. În urma
căderii zidurilor, camerele au fost ingropate  sub straturi de câțiva metri de dărâmături, ce s-
au acoperit în timp cu pământ. Abia în 1910 s-au făcut săpături ce au scos la iveală clădirea
cu adevărat impresionantă și arhitectura foarte interesantă a acestei case. În timpul săpăturilor
s-au găsit între dărâmături resturi de mobilier, de candelabre, sticlă de Murano, porțelan de
Sevres și ceramică orientala, ce denotă gustul pentru frumos al familiei Cantacuzino.
Din păcate ruinele au fost lăsate în voia sorții după 1910 și s-au degradat în timp. Din
impresionantul palat de altădată, astăzi au rămas doar niște ruine, în jurul cărora locuitorii din
zonă și-au construit propriile lor case.
Viața istorică a familiei Cantacuzino s-a desfășurat în diferite localități din Prahova,
iar în zona noastră se află mai multe ruine ale caselor Cantacuzinilor. Palatul a fost ridicat de
Drăghici Cantacuzino-Măgureanu, fiului celebrului postelnic Constantin Cantacuzino.
Construcția a fost începută în 1667 de către Drăghici Cantacuzino, fiind finalizată în 1671 de
către soția sa, Păuna, și de către fiul sau Pârvu Măgureanu. Constantin Brâncoveanu a fost
foarte apropiat de unchiul său Drăghici Cantacuzino-Măgureanu și de fiul său, Pârvu
Măgureanu având cu aceștia o strânsă relație.
 GROTA PUSTNICULUI ANTON

Urmând drumul comunal 115 B pe frumoasa vale a Rudei, ce leagă Satul Banului de
comuna Iedera, se poate ajunge la Grota Pustnicului Anton. În intersecția din punctul
45.057524, 25.678692 se poate merge pe drumul forestier din partea dreaptă, iar la capătul
acestuia se pot vedea stâncile dărâmate ce au adăpostit și s-au prăvălit peste intrarea Grotei
Pustnicului Anton și unde există un izvor.
Pustnicul Anton se pare că a fost un membru al familiei Cantacuzino, care a avut o legătură
mai strânsă cu divinitatea, astfel el a ales să se retragă în această grotă în perioada Evului
Mediu.
Traseul până la Grota Pustnicului Anton are aproximativ 6 km  din care aproximativ 75% se
poate parcurge cu mașina iar restul se merge prin pădure pe cărări deja existente.

3. PERSONALITĂŢI LOCALE

Pentru cei din Măgureni, mândrie înseamnă oamenii care au deschis ochii aici, acasă, oamenii
care nu s-au desprins din obştea din care au apărut, oamenii cu calităţi de comportament
decent, care prin fructul muncii lor au realizat valori rare în diferite domenii, oamenii al căror
rod al muncii este folosit de ştiinţă în numeroase binefaceri pentru omenire şi a căror valoare
este apreciată de înalte competenţe din ţara şi de pretutindeni.
VIRGILIUS JUSTIN CAPRĂ – este cel pe care mama sa, o îndrăgostită de meleagurile
natale, fiica Mariei şi a lui Gheorghe Gavrilescu, l-a adus pe lume aici, la noi în Măgureni, la
22 februarie 1933, în casa bunicilor unde a copilărit împreună cu sora sa, Georgeta Viorica.
Tatăl său, Constantin, a fost învățător cu pregătire teologică și mama sa se numea Ecaterina.
Încă de mic copil preocupările legate de știință au început să se contureze. În timpul
școlii primare își cioplește singur niște păpuși de lemn, le plasează pe un disc, punându-le în
mișcare cu ajutorul roților dințate de la un ceas stricat. Numește lucrarea ”Hora păpușilor de
lemn”. Principala ocupație era să construiască tractorașe, casuțe din nisip, avioane din lemn,
diferite mașinuțe cu motorașe de ceas și îi plăcea să stea de vorba cu bătrâni și oameni
marginalizați.

Mai târziu, fiind elev de liceu, în primul ciclu, meșterește un motor care pornea la o simplă
comandă verbală. Încurajat de reacţia profesorilor, tânarul va concretiza această idee într-un
dispozitiv simplu, ce permitea deschiderea unui garaj de la distanță. În 1956, după o idee
năstrușnică din timpul stagiului militar, concepe primul aparat individual de zbor: renumitul
„rucsac zburator”; ideea se materializează, fiind transmisă tocmai în SUA, unde va fi
brevetată șapte ani mai târziu, de către americanii Wendell Moore, Cecil Martin și Robert
Cumings. Gurile rele din cooperativa „Ochiul și timpanul” susțin că ideea a fost oferită pe
tavă „inventatorilor” americani de către o cârtiță KGB-ista, infiltrată în Ambasada SUA la
București, personaj care l-ar fi ascultat cu multă atenție atunci când Justin Capră, umilit de
oamenii de știință români, s-a dus să ceară ajutorul ca să-și poată realiza invenția. În 1958, la
ieșirea din clădirea Ambasadei SUA, este arestat de un grup de securiști și acuzat că ar fi avut
intenția să fugă din țară cu ajutorul unui alt dispozitiv de zbor – un „rachetonaut”, cu ajutorul
căruia, într-o demonstrație, cu doar câteva săptămâni în urmă, se ridicase de la pamânt. Este
cercetat, pus să dea declaratii, bătut, amenințat și făcut apoi liber.
După ce, la 22 februarie 1962, americanii și-au brevetat aparatul de zbor, identic cu cel
imaginat cu șapte ani mai devreme de Justin Capră, în toamna aceluiași an, la Expozitia
Transporturilor de lânga Herastrau, Wendell Moore și-a prezentat aparatul de zbor
independent. Nu erau diferite decât culoarea și denumirea. Cu toate astea, a continuat să
lucreze în magazia lui, lipită de locuința de pe strada Aurel Vlaicu, fosta Țăranilor, și să
născocească alte și alte mașini, aparate de zbor, dispozitive antigravitaționale. În 2000,
invențiile lui însumaseră 77 de mașini, una mai năstrușnică decât alta, multe fiind prioritați la
nivel mondial. 57 de prototipuri de automobile, dintre care 10 cu propulsie electrică, 13
motorete – opt cu propulsie electrică, șapte aparate de zbor neconventionale – un elicopter
miniatural, de dimensiuni foarte mici – câteva studii ale unor sisteme noi de sustentație și
cercetări fundamentale. Câte o năzdrăvănie pusă pe roate sau în mișcare în fiecare an, câte un
aparat de zbor la fiecare zece ani de viață.
Este legat de locurile unde şi-a petrecut copilăria alături de bunicii săi, care au ştiut să
sădească în sufletul său un puternic sentiment de dragoste faţă de locul obârşiei şi faţă de tot
ce înseamnă Măgureni.
LUCRĂRI REMARCABILE: Rucsacul zburător, Motorul rotativ cu jet periferic , Fotoliul
zburător , Aerodina cu decolare și aterizare verticală , Soleta , Motoreta electrică OROLES ,
Oblio 3C.
PREMII: Premiul Arca 2007 ; Premiul Ifia Eco (Geneva, 2008) ; Diploma Eureca Gold
Medal ; Diploma Salonului International de inventii de la Geneva ; Medalia de Aur la Salonul
International de Inventica Pro Invent 2009.

Monument-bust ridicat în
memoria inventatorului
Justin Capră, în localitatea Măgureni

4. TRADIŢII ŞI OBICEIURI LOCALE

Cele mai multe tradiții și obiceiuri ale locuitorilor din Satul Banului sunt legate de
viața religioasă, majoritatea acestora fiind creștini ortodocși. Respectă toate sărbătorile
religioase și multe din obiceiurile străvechi ale românilor.
Pun mare preț pe purtarea costumului popular pe care îl îmbracă la toate sărbătorile
din comunitate (sărbători religioase, naționale, evenimente culturale). Majoritatea costumelor
sunt făcute în casă și sunt lăsate moștenire de la o generație la alta.
Păstrători de cântece și dansuri populare, în localitate există un ansamblu de dansatori, format
din grupuri de diverse categorii de vârste: bătrânii, maturii, tineri, elevii din ciclul gimnazial,
elevii din ciclul primar.. De câteva ori pe săpămână, la Căminul Cultural din localitate, au loc
cursuri de dansuri populare la care copiii participă cu mare interes și plăcere. Cei mai talentați
participă la concursuri locale, naționale și internaționale.
Obiceiurile şi dogmele vechi de mii de ani, încă îşi mai găsesc locul pe aceste
meleaguri, mai ales cele legate de sărbătorile de iarnă: plecarea Stelei către Betleem, Ignatul,
Moş Ajunul, Pluguşorul, Sorcova, Strigătul pe coastă(peste sat) la Lăsat-a secului.
Oamenii locului încă mai păstrează şi practică meserii vechi: fierăritul, sculptatul,
arderea pietrelor de var şi chiar fabricarea rachiului la povarna satului.
În tradiţia populară exista obiceiul “călcătura ursului”, care consta în masarea spatelui
bărbatilor din gospodăriile pe care ursarii le colindau. Prin călcarea de către urs la comenzile
ursarului, se considera că se vindecau anumite boli (artrita, reumatism). Bărbatii călcati de urs
erau convinşi că vor deveni mai puternici şi că vor fi feriţi de boli sau dureri de spate.
În fiecare an, la Târgul de toamnă de la Măgureni, are loc Parada Costumelor Populare. Sute
de oameni, de toate vârstele, străbat străzile comunei, fluturând drapelul.

Oamenii de aici au înţeles valoarea inestimabilă a patrimoniului arhitectural

tradiţional pe care Romînia îl poseda, dar pe care fără oameni cu o astfel de viziune, l-ar fi
pierdut curând. Din dorinţa de a salva tot ce mai putea fi salvat, gazdele casei de oaspeţi din
Satul Banului au început în urma cu 14 ani să culeagă de prin vecini şi nu numai, numeroase
obiecte tradiţionale ale căror soartă probabil ar fi fost periclitată.
În anul 2012, oamenii au decis să readucă la viaţă toate aceste obiecte culese şi
reconditionaţe cu multă grijă, oferindu-le un loc în care să-şi regasească rostul. Astfel, au
inceput lucrări de construcţie la Casa de oaspeţi Satul Banului. Toate materialele folosite la
construcţie au fost dintre cele recuperate din sat, metodele au fost si ele cele tradiţionale, iar
meşterii, evident, tot din sat. Arhitectura respectă cu sfinţenie liniile locale, astfel că
rezultatul nu putea fi decât unul spectaculos.
5. BIBLIOGRAFIE

Bibliography
(2018). Retrieved mai 03, 2019, from Guest House Satul Banului: https://satulbanului.ro

Dobre, R. (Director). (2018). LA NOI ACASĂ [Motion Picture].

Enăchescu Dârmon, M. (2001). La noi acasă-Monografia Comunei Măgureni Judeţul Prahova.

Ploieşti: RELAL PROMEX s.r.l.

Pascu, I. (2019, Aprilie 27). (R. Loredana, Interviewer)

https://youtu.be/nWIAK1dK5Z0