Sunteți pe pagina 1din 14

INTINERARIU TURISTIC

Traseul parcurs se desfășoară pe următoarele rute Câmpulung Moldovenesc – Vatra


Moldoviţei – Suceviţa – Marginea – Putna – Rădăuţi – Solca – Arbore – Pătrăuţi – Dragomirna –
Suceava – Ciprian Porumbescu – Gura Humorului – Voroneţ – Câmpulung Moldovenesc (350 km).
Excursia se desfășoară pe parcursul a tri zile începând cu data de 25.02.2013 – 27.02.2013.
Mijlocul de transport folosit a fost un autocar de 32 de locuri. Numărul de turiști a fost de 28, la
care se adaugă și ghidul și șoferul autocarului.
Servicii asigurate:
- Transport cu autocarul: 28 turiști, ghid și șofer
- Cazare 2 nopți, 14 camere double, 2 camere single
- Cina în 2 seri: 9€/persoană
- Mic dejun în 2 zile: 7€/ persoană
- Diurnă șofer: 35€/zi
- Cotă ghid: 35€/zi
- Comision agenție: 10%
- TVA- 24%
Etape:
Ziua 1
Excursia începe în ziua de luni, 25.02.2013, plecarea fiind la ora 8:00. Turiștii se deplasează pe
ruta Câmpulung Moldovenesc – Vatra Moldoviţei, parcurgând o distanță de 26 km în 25 de minute.
Obiectivele turistice vizitate sunt:
1. Manastirea Moldovita
Ctitorie a domnitorului Petru Rareş.
A fost ridicată în 1532 şi pictată atat la interior cât şi la exterior în 1537. Dintre toate bisericile
bucovinene, picturile exterioare de aici s-au păstrat cel mai bine.

1
Arhitectura bisericii cu hramul „Buna Vestire” de la Mănăstirea Moldovița îmbină
elemente de artă bizantină și gotică. Ea continuă stilul arhitectonic al mănăstirilor moldovenești,
stil cristalizat în epoca lui Ștefan cel Mare. Ctitoria lui Petru Rareș aduce în plus dimensiunile
mai mari, tendința de înălțare și de zveltețe. Elemente tipice goticului târziu transilvănean, care
pot fi sesizate aici, dovedesc că la construcție au participat și meșteri pietrari din Ardeal.

Unul dintre punctele de atracție al Mănăstirii Moldovița îl constituie pictura exterioară


(executată al fresco), mai ales cea de pe peretele sudic al bisericii care s-a păstrat în bune
condiții. Stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influențe din goticul internațional și
chiar din arta Renașterii. Cei mai mulți specialiști consideră că pictura de la Moldovița este
realizată de zugravii coordonați de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru
Rareș.

2. După vizitarea Mânăstirii Moldovița, turiștii se deplasează spre Sucevița situată la 32.6
km, pentru a vizita Mânăstirea Sucevița.

Avand hramul "Învierea Domnului", biserica este construită în stilul arhitecturii


moldoveneşti - îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de
arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova.

2
În camera mormintelor îşi dorm somnul de veci fraţii voievozi Ieremia şi Simion Movilă
ale căror lespezi funerare din marmură de Ruschiţa sunt, în tradiţia inaugurată de Ştefan cel
Mare, valoroase obiecte de artă medievală românească.

Iconostasul Mânăstirii Suceviţa este sculptat în lemn de tisa, în stil baroc-rococo şi


datează din anul 1801.

Pictura interioară este repartizată pe toată suprafaţa disponibilă conform schemelor


tradiţionale, îmbogaţită însă prin subiecte mai puţin obişnuite în Moldova, dar familiare pentru
Muntenia (Cortul Marturiei, în altar).

Naosul cuprinde un mozaic miniatural de întamplări din Viaţa lui Iisus, trei imagini ale
Genezei unde natura, peisajul ies în prim plan (sunt tratate cu generozitate şi semnificativ,
zugravii plasând fară sfială în ambianţa persano-mediteraneeană maci, garofiţe şi viţă de vie),
Tabloul votiv bogat în personaje. Unică în pictura noastră este iconografia ocniţei (Viaţa lui
Moise), tot miniaturizată, unde apar şi caţei, purcei, ba chiar evrei cu caciuli ţuguiate, elemente
laice de sorginte locală, în timp ce Maica Domnului (pe boltă) are flori în nimb şi este
incorporată unui peisaj montan.
3. După vizitarea mânăstirii, turiștii se deplasează spre Centrul de ceramică neagră de la
Marginea aflată la o distanță de 11 km in comuna Marginea.

3
Ceramica de la Marginea aparţine culturii Horodistea - Floreşti, care este perioada cea
mai înfloritoare a ceramicii negre geto-dacice; în secolele XII-XV a cunoscut o dezvoltare
puternică în regiune, dar mai ales în nordul Moldovei.

Spre deosebire de ceramica roşie, ceramica neagră se obţine prin arderea vaselor în
cuptoare în care arderea este incompletă, adică o ardere neoxidantă, şi nu se smalţuieşte
niciodată; dacă în vechime aceste vase erau coapte în nişte gropi adânci de 1,5 m săpate în
pământ, astăzi se ard în cuptoare înfundate cu lut în partea de sus şi la gurile de foc.

Marginea este singurul loc din lume unde culoarea neagră se obţine fară niciun adaos de
culoare în pasta de lut, ci prin arderea timp de 10 ore a vaselor în cuptor.

După vizitarea Centrul de ceramică neagră de la Marginea, turiștii se vor deplasa spre Putna,
situată la 28 de km de localitatea Marginea, unde vor vizita:
4. Mânăstirea Putna
Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter și
etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757
în vremea domnitorului Constantin Racoviță, despre aceasta dând mărturie și stema de pe fațada

4
de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. Deoarece poetul Mihai
Eminescu împreună cu Ioan Slavici și cu alți participanți la Marea Serbare de la Putna din august
1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcție se numește „Turnul
Eminescu“. Tot pe latura de est este situat și Turnul clopotniței construit în anul 1882.Paraclisul
mănăstirii, așezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, este
construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniță
deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat
noi spații.

Paraclisul a fost pictat în tehnica "a fresco" în perioada 1980-1984 de artiștii-frați Mihail
și Gavril Moroșan, stareț fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac. Pe latura sudică a incintei se
află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de habsburgi.
Lucrările de reconstrucție au fost începute și supravegheate, în mare parte, de către Prea Fericitul
Părinte Teoctist pe timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei. Singura clădire rămasă
din vremea Sfântului Voievod Ștefan este Turnul Tezaurului a cărui construcție a fost terminată
în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt lăcaș. Biserica
originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice
inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos,
5
gropniță, naos și altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice și
renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uși laterale ale pridvorului, încadrate cu
portaluri de piatră. Ușa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o
pisanie care amintește de lucrările de reconstrucție ce au avut loc în timpul domniilor lui
Gheorghe Ștefan și Eustratie Dabija.

Din camera mormintelor (gropnița) trecerea către naos se face printre două coloane
masive ce au înlocuit, în secolul XVII, peretele desparțitor specific liniei arhitectonice
ștefaniene. La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta
Treime, motiv ce se regăsește și în ornamentația interioara.

După vizitarea acestor obiective turistice, turiștii se vor deplasa spre Rădăuți situat la 30 km de
Putna, unde vor fi cazați la Gerald`s Hotel. Aici turiștii vor servi cina în data de 25.02.2013 și
micul dejun în 26.02.2013.

Hotelul dispune de 20 de camere, de bar, parcare supravegheată, internet wireless, bucătărie


clienți.

Ziua 2

5. Dimineața turiștii vor servi micul dejun și se vor deplasa spre Catedrala Pogorârea
Sfântului Duh.

6
Biserica cea mare se întinde pe o suprafaţă de 550 metri pătraţi, având o lungime de 60 de
metri şi o înalţime de 50 de metri. Este construită în stil neobizantin, cu elemente de arhitectură
bisericească moldovenească. Deasupra uşii de la intrare se află un balcon spaţios. Lumina în
interior patrunde prin cele 131 de ferestre rotunde, de marimi diferite. Acoperişul bisericii este
strajuit de o cruce de 6 metri înalţime şi 4 metri lăţime.

Catapeteasma care acoperă Sfantul Altar provine de la Biserica din Rapciuni, astăzi
scufundată în apele Hidrocentralei de la Bicaz. Biserica are un policandru de 420 de kilograme şi
unul mai mic, realizat în Atelierele Patriarhiei şi donat de către membrii Consiliului Parohial.

6. După vizitarea Catedralei turiștii vor vizita Muzeul de Etnografie din Radauti.

Prima expoziţie a fost deschisă în


1926 de catre soţii Samuil şi Eugenia Ionet şi cuprindea o colecţie bogată de obiecte aduse de cei

7
doi învăţători din satele Bucovinei. Expoziţia a avut loc în locuinţa familiei, iar ulterior s-a mutat
la scoala unde Samuil Ionet a fost director în anii 1928-1933 (actuala Scoala Generala Nr.4 din
Radauţi).

Patrimoniul muzeului a ajuns în timp la o colecţie impresionantă de aproximativ 8.000 de


piese muzeografice, organizate în 13 colecţii. Din acestea 1.000 de obiecte sunt expuse în
permanenta în 11 colecţii, ocupând un spaţiu de aproximativ 900 m², iar restul sunt păstrate în
4 depozite.

Muzeul deţine impresionante colecţii de cărţi vechi şi manuscrise, picturi, icoane, ceramică,
obiecte şi instrumente muzicale, ouă încondeiate, podoabe, ţesături şi piese de port popular
specifice zonei Bucovina, precum şi o bibliotecă cu peste 4.000 de volume.

De o importantă foarte mare şi o valoare inestimabilă sunt colecţiile de tipărituri vechi din
care 35 aparţin patrimoniului naţional, fiind scrise în greacă, latină, germană, sau slava veche.
Printre cele mai valoroase manuscrise se numară: "Octoih" din 1776 şi 1778, "Molitfelnic" din
1815, "Adunarea cazaniilor" din 1793, "Evanghelia" din 1918 sau "Biblia de la Blaj", tiparită în
1795.

După vizitarea muzeului, turiștii se vor deplasa spre Solca aflată la 22 de km de Rădăuți. Aici v-a
fi vizată:
7. Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca

Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Solca este o biserică ortodoxă ctitorită între anii 1612-
1622 de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623) în orașul Solca (județul
Suceava). Această ctitorie a funcționat ca mănăstire de călugări până la 29 aprilie 1785 când a
fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.

8
După vizitarea bisericii, turiștii se vor deplasa spre Arbore, situat la 8.5 km de Sloca. Aici vor
vizita:
8.Biserica Taierea Capului Sf. Ioan

Biserica a fost construită din piatră brută, iar la bolţi s-a folosit caramidă. Este lipsită de turle,
având un acoperiş în patru ape rotunjit spre răsărit ca urmare a curburii absidei. Sub acoperiş se
află o cornisă de de piatră cioplită.

Silueta elegantă a construcţiei este accentuată prin prelungirea în exterior, spre vest, a zidurilor
laterale (cu circa 2,5 m) legate printr-un arc semicircular şi unirea lor la partea superioară prin
arcada, obţinandu-se astfel un spaţiu semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura
moldovenească.

9.În continuare turiștii vor vizita Mânăstirea Dragomirna situată la 42 de km de


comuna Arbore.

Dincolo de frumuseţea peisajului, de neobişnuitul locului, ceea ce produce o impresie de


neuitat este elegantă ciudată a monumentului, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu o

9
siluetă unică prin proporţiile şi unitatea volumului, dintre toate celelalte monumente
moldoveneşti medievale.

Mânăstirea Dragomirna adaposteşte şi un muzeu înzestrat cu odoare şi podoabe demne de


frumuseţea clădirii. Din periaoda anterioară construcţiei Dragomirnei se pastrează unele piese ce
se disting prin valoarea lor: un acoperamant de sfinte vase dăruit Mânăstirii Voroneţ de
mitropolitul Grigorie Roşca în 1559, Evangheliarul ferecat în 1557 şi crucea din lemn de abanos
cu admirabile sculpturi în lemn ferecata în 1542.

Zestrea cea mai de preţ şi bogăţia muzeului o constituie cele cateva manuscrise ieşite din
şcoala de caligrafi şi miniaturişti de la Dragomirna.

După vizitarea mânăstirii, turiștii se vor deplasa spre Suceava situată la 13 de km. Aici se vor
caza la Hotel Continental unde vor servi cina în data de 26.02.2013 și micul dejun în data de
27.02.2013.

Ziua 3
10
10. Turiștii vor servi micul dejun după care se vor deplasa spre Cetatea de scaun a
Sucevei.

Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul
secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale
cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de
importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având
șanțuri adânci.

Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în
secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu
Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în ruine.

11. Muzeul Satului Bucovinean

Este un muzeu în aer liber din orașul Suceava, care pune în valoare patrimoniul cultural-
arhitectonic de factură populară din Bucovina.

Muzeul Satului Bucovinean a achiziționat o moară de apă pentru măcinat grâu și porumb din
localitatea Mănăstirea Humorului, aflată în zona etnografică Humor. Construcția (denumită și
11
Moara lui Boca) datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (aproximativ anul 1870), ultimul său
proprietar fiind Ioan Boca. Obiectivul a fost reconstruit în muzeu în anul 1998, fiind amplasată
pe un mic curs de apă numit chiar „Pârâul Morii”. Moara de la Mănăstirea Humorului era, la
acea vreme, una din cele mai mari mori din această zonă.

Construcția are două încăperi: camera morarului și spațiul destinat instalației de măcinat
alcătuit dintr-o platformă și un subsol. Clădirea este construită din piatră de carieră fasonată.
Temelia construcției este zidită din bolovani de râu legat cu liant din mortar, având o fundație
din beton ciclopian turnat în cofraj. Pardoseala este din lut stabilizat + strat filtrant de balast în
ambele încăperi. Acoperișul este construit în patru ape, având învelitoare din draniță în rânduri
suprapuse și șarpantă în îmbinări chertate. Fumul este evacuat printr-un coș de cărămidă.

12. Dupa vizitarea Morii din cadrul muzeului Satului Bucovinean, turiștii urmează sa viziteze
Complexul memorial Ciprian Porumbescu aflat la 24 km de Suceava.

12
Casa memorială Ciprian Porumbescu este deosebită prin faptul că aici a trăit şi a creat
compozitorul. De altfel, aceasta este o casuţă ţărănească, având aspectul caselor din partea
locului.

Obiectele expuse reconstituie atmosfera din timpul vieţii lui Ciprian Porumbescu. Aici poţi
vedea camerele în care marele compozitor se întalnea cu lăutarii satului, decorate cu fotografii de
familie şi obiecte personale ale acestuia.

13. În continuare, turiștii vor pleca spre Gura Humorului, alfată la o distanță de 17,5 km de
Casa memorială Ciprian Porumbescu pentru a vizita Muzeul Obiceiurilor Populare.

Tablourile expuse în cele două săli situate la parterul clădirii creează o atmosferă de excepţie,
culorile, tehnica specială şi tematica abordată transpunând vizitatorul în lumea mai puţin
cunoscută a semnelor şi simbolurilor ancestrale.

Tematica muzeului etnografic a fost gandită ca o calatorie virtuală în universul spiritual al


satului bucovinean de la sfarşitul secolului al XIX-lea, sat virtual în care vizitatorul poate
parcurge principalele momente ale timpului calendaristic, Muzeul Obiceiurilor Populare din
Bucovina fiind o reprezentare a calendarului popular.

14. În continuare turiştii vor părăsi staţiunea Gura Humorului pentru a vizita Mânăstirea
Voroneţ aflată la 5 km distanţă.

13
Mânăstirea Voroneţ se află pe malul unui râu, la capătul unui sat mare cu acelaşi nume,
aproape de oraşul Gura Homorului.

De asemenea "albastrul de Voroneţ" este considerat de specialişti ca unic în lume şi este la fel
de cunoscut ca roşul lui Rubes sau verdele lui Veronese.

Pe fondul albastru este prezentat "Arborele lui Iesei" sau Genealogia Mântuitorului Iisus
Hristos, iar pe coloane sunt pictaţi filozofii greco-latini.

După vizitarea obiectivelor propuse turiștii se deplasează spre Câmpulung Moldovenesc aflat
la 31 km, distanță parcursă în 30 de minute.

Cheltuieli directe:
Transport: 350 km x 1 €/km = 350  € : 28 turiști = 12,5€/turist
Cazare: 2 x 30 € = 60 €/turist
Masă:
Cină: 2 x 10  € = 20  €/ turist
Mic dejun: 2 x 6  € = 12€/ turist
Total masă: 32  €/turist
Muzeu, mânăstiri: 6€ + 2 € + 1 € + 2 € = 11€
Diurnă șofer: 30€ x 3 zile = 90€ : 28turiști = 3,22€/ turist
Cotă ghid: 40€ x 3 zile = 120€ : 28turiști = 4,3€/ turist
Total cheltuieli directe: 12,5  € + 60€ + 32€ + 11€ + 3,22€ + 4,3€ = 123,02€

Comision agenție: 10% x 123,02€= 12,302€


TVA: 24 % x 12,302 = 2,95€
Total tarif excursie/ turist: 123,02 € + 12,302 €+ 2,95€ = 138,28€
Câștig agenție: 28 turiști x 12,302€ = 344,46€

14

S-ar putea să vă placă și