Legendele nestiute ale Dunarii: in cautarea misteriosilor monstri acvatici care se

ascund sub apele fluviului

Costel Crangan,

De la crocodilul de canalizare la anaconda de Cocuta, toate sunt povesti pescaresti care i-au facut pe galateni sa
se inarmeze si sa plece in cautarea ,,bestiilor" mancatoare de oameni. Pana la proba contrara, singurii ,,monstri"
cu ,,fisier foto atasat" sunt morunii si somnii de cateva sute de kilograme bucata. Specialistii piscicoli zambesc a
paguba in fata legendelor: ,,Monstri au cam fost, dar i-au rarit braconierii".
De cand s-au inventat telefonul mobil cu camera digitala si internetul, povestile pescaresti nu mai sunt ce-au
fost. Orice legenda care incearca sa smulga din partea auditoriului macar un ,,hai, frate!", fie el cat de putin
patruns de emotie, se propteste, invariabil, intr-o replica ce taie elanul oricarui pescar cu talent: ,,Pai, arata-ne
poza!".
Insa chiar daca tehnologia moderna a cam retezat din elanul spumoaselor legende de alta data, tot se mai gaseste
cate un ,,romantic" care, intru amintirea vremurilor de odinioara, arunca spre public cu momeala unei povesti
pescaresti condimentata cu toate detaliile necesare pentru a face gurile sa se caste de uimire. Cum ar fi cea a
pestelului lung ,,cat un autobuz", care este ,,vazut" din cand in cand in apele din dreptul orasului.
Crocodilul din canale si sarpele de la plaja Cocuta
O poveste incredibila legata de posibila fauna de dimensiuni gigantice a Dunarii este legata de aparitia unei

soparle uriase (Crocodil Varana) in canalul colector care se varsa candva in Dunarea in zona ,,Elice". Intre timp,
canalul a ramas doar in parte (si doar cu numele), caci apele uzate sunt repompate acum catre statia de epurare
de la malul Siretului.
Canalul respectiv avea circa doi metri in diametru, iar gura lui de varsare era mai mereu sub apele fluviului, asa
ca, nu se stie de unde, a aparut povestea unei soparle uriase - un fel de Godzilla a sudului Moldovei - care, cica,
cutreiera, acum cateva decenii, canalul si apele din zona portului in cautare de hrana.
Se spune ca fiara avea sapte-opt metri lungime si ca ar fi mancat nu o data copii iesiti sa se scalde in fluviu sau
pescari singuratici. Desigur, nicaieri in scriptele oficiale nu apare vreo dovada a existentei unui astfel de animal,
desi disparitiile de persoane, la malul apei, au fost mereu o realitate. La fel de frecvente sunt insa si cazurile de
oameni care nu prea stiu sa inoate.
O alta poveste, la fel de ciudata, este legata de descoperirea unei piei de sarpe de dimensiuni impresionate (circa
15 metri lungime; anaconda ) in zona plajei Cocuta, aflata pe malul tulcean, exact in fata Galatiului. Pana acum
vreo 20 de ani, plaja amintita era in mare voga (foto jos), dar intre timp a disparut sub apele capricioase ale
fluviului.

Se spune ca unul dintre carciumarii care aveau acolo o toneta cu bere si braga a gasit pielea, provenind de la un
sarpe care a naparlit, chiar pe plaja, in zorii zilei. Speriat, omul a fugit, iar cand s-a intors insotit de mai multi
prieteni, ,,obiectul" disparuse.
Se pare ca povestea a facut suficienta valva in acea vreme (se intampla prin anii'30), incat autoritatile vremii sa
instituie o patrula calare, inarmata, care sa cutreiere cateva zile malul, dupa cum relateaza ziarele galatene.
Evident, sarpele gigantic n-a fost gasit, insa legenda a mai dainuit cateva decenii de atunci.
Si ce povesti ,,cool" erau candva...
Pana sa ajungem la legendele prezentului, sa ne mai aplecam asupra povestilor de altadata, caci, cum spuneam,

povestitori se gasesc mereu. Una dintre cele mai interesante (si cumva infricosatoare) legende ale genului
(evident, fara ,,file video" sau ,,jpg" atasat), am auzit-o de la Mihai Dragomir, un ,,pescar inrait" - sintagma-i
apartine - din Badalanul Galatilor.
Nea' Mihai a scapatat binisor de 70 de ani, dar inca se mai duce ,,la balta", aproape zilnic, in speranta ca doardoar i-o iesi si lui cartea castigatoare, adica somnul de peste suta de kilograme sau morunul cat lotca de lung.
Stie ca viseaza, insa il tin langa apa povestile.
,,Eram copil pe atunci. Nici nu eram la scoala cand am vazut cum au prins pescarii, chiar aici, oleaca mai la vale
de Santierul Naval, un somn de cinci metri. Cinci metri avea, nu te mint! Cand i-o spintecat burta, o gasit in el
un om intreg. Era aproape putrezit, ca-l mistuise stomacul dihaniei".
Mihai Dragomir
pescar "legendar"
,,Sa stii, dom'le, ca somnii chiar mananca oameni daca apuca sa creasca atata cat trebuie. Numai ca-s lacomi si
de aceea sunt si prinsi cand is mici, de pana la 100-150 de kile. Nu se pot abtine de la mancare", este categoric
pescarul.
Despre legenda pestelui gigant, care bantuie apele Dunarii si este vazut cand si cand de oameni, are doar cuvinte
bune. ,,Pai, de ce n-ar fi Prea multi spun ca l-au vazut, ca sa nu fie asa. Cee Nu se poate sa fie in Dunare un
peste de 10-15 metri lungime La cand e de mare e apa Dunarii, sigur poate trai si asa ceva aicea", este de parere
nea' Mihai. Nu-l putem contrazice.
Cand si cand, cate un ,,monstru" cade-n carlig
Povestile pescaresti au, fara indoiala, mai multe fete. Dincolo de zona incredibilului exista si povestile acelea cu
dovada, cu poza ,,monstrului" din toate unghiurile si, mai nou, cu filmare HD.
Cam de doua-trei ori pe an (din pacate, in ultima vreme, pe fondul braconajului masiv, se-ntampla din ce in ce
mai rar...) se nimereste sa pice marea captura, iar monstrul este aratat lumii intregi. Acum doi ani, un galatean a
traz lozul cel mare. Profesorul Mihai Cadinoiu (daca numele vi se pare cunoscut, sa stiti ca asa-i: a fost campion
mondial la popice!) a tras in barca, la ,,Scurta" (adica aproape de varsarea Prutului in Dunare), o namila de 115
kilograme si 2,5 metri lungime.

Pescarul s-a pozat cu ,,monstrul" (foto sus) in toate felurile, care apoi a fost transat, caci si pescarii au un fel de
,,pomana a porcului" cand vine vorba despre capturile de exceptie.
Inca o fuga in trecut, mai spre Delta un pic
Scriitorul tulcean Nicolae C. Ariton, posesorul unui blog foarte citit si scris exceptional
(mistereledunarii.wordpress.com), aduce in actualitatea cateva povesti pescaresti (dar deloc incredibile) despre
monstrii de altadata ai Dunarii.
,,Pentru un loc de pescuit bun se spuneau si ascultau tot felul de povesti, care de care mai fantasmagorice, cu
monstrii veniti din Dunare si care inghitisera hulpavi vitei, caii sau chiar oameni. Cele mai exagerate se
povesteau prin pravaliile evreilor, care erau in stare sa jure, pentru un pitac, sau doi, ca vazusera cu ochii lor
cum o asemenea dihanie inghitise un pescar cu barca cu tot", scrie Nicolae C. Ariton.
,,Dupa ce ajungeau cu bine la un asemenea vad secret, de care stia doar jumatate din Tulcea, cei doi, trei barbati,
insotiti doar de baietii mai rasariti, din familie, faceau primele pregatiri de pescuit. Ii luau la incins pe baistrucii,
care bucurosi nevoie mare de asa expeditie, se jucau prea aproape de Dunare, ispitind vre-o dihanie sa-i inhate.
Apoi, multumiti, legau o funie groasa de codarla carutei, iar de capatul celalalt al acesteia prindeau un carlig
lucios si bine ascutit cu piatra. Dupa ce agatau de el mate de oaie sau porc, ca momeala, il aruncau in apa
albastra-galbuie a Dunarii, toata sleahta pandind intr-o liniste deplina sosirea prazii, inarmati cu topoare si bate".
Nicolae C. Ariton
scriitor
,,O smucitura puternica in codarla carutei era un semn ca dihania a tras, boii fiind urniti cu lovituri de biciusca,
in directie opusa apei, in miscari incete, dar puternice. Toata maiestria era sa nu tragi brusc si tare, amenintand
sa rupi osia carutei, ci sa mergi inainte si inapoi, pana obosea dihania, care o data trasa pe mal era palita in cap
cu o lovitura de topor. Monstrul, care avea uneori si 3-4 metri lungime, era hacuit cu maiestrie si carnea asezata

in cosuri de nuiele si incarcate in caruta golita de pietrele de balast", mai scrie Nicolae C. Ariton.
Povesti, taica, dar si cu ceva sambure de adevar
Specialistii in piscicultura zambesc cand aud astfel de povesti. Insa nu zambesc atat a neincredere, cat mai ales a
paguba.
Inginerul piscicol Marian Popa zice ca odinioara chiar se gaseau in apele Dunarii adevarati monstri. ,,Pana acum
o suta de ani, era ceva normal sa se prinda sturioni - moruni mai ales - de 300 si ceva de kilograme sau somni de
peste 200 de kilograme. Insa vremurile acelea au cam apus. Braconierii au facut praf fauna Dunarii si, in ciuda
eforturilor de repopulare, cu timpul pestii mari vor cam disparea", este de parere inginerul.
Cat priveste povestile cu crocodili, soparle gigant, serpi de 15 metri si pesti ,,cat autobuzul de mari", Marian
Popa ne invita la precautie. ,,Imaginatie unora e foarte bogata! Dar, pana la urma, ce-ar fi viata fara un strop de
fanteziep", intreaba, ca si cum ar raspunde, inginerul.