Tema 7.

Pintea Viteazul–impactul turistic și turismul sustenabil

III. Pintea Viteazul în balade, basme, colinde, legende

În jurul acestui personaj s-au legat diferite legende și balade populare, fiind
considerat erou mitic înzestrat cu puteri supranaturale. Printre aceste legende se
numără legenda pietrii de hotar dintre Tăuții de Sus și Baia Sprie, care spune că
Pintea ducea o piatră de moară în coada toporului, iar locul unde a fost aruncată
marchează hotarul. O altă legendă spune că în noaptea de Sânzâiene Pintea a cules
o floare care i-a dat puteri magice. Înzestrarea cu puteri magice a haiducului se
găsește și în folclorul slovac. Legenda Pesterii lui Pintea spune că în muntele
Gutâi, lângă satul Crăcești (Mara - Maramureș), haiducul Pintea avea săpată în
stâncă o pivniță mare, în care își ținea berbânțele cu galbeni și armătura:

„La Budești, între hotară,

Este-un fag cu frunza rară
Și la umbra fagului,
Pintea cu ortacii lui;
Să uită cătă Gutâi,
C-acolo-i pivnița lui.
Pă săraci îi miluiește,
Pă bogați îi jefuiește.”

Pivnița era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o ușă mare de fier și
cheile de la ea le avea Pintea. Se zice că se vede și astăzi acea pivniță care se
deschide la șapte ani odată. Unii păcurari bătrâni, care pășteau oile prin apropierea
acestei pivniți, povestesc că au văzut ușile deschise, iar înăuntru o masă de piatră.
Când se deschide pivnița se vede un fum, niște limbi de foc și o strălucire mare, ca
și Soarele.[Petre Lenghel Izanu, în Calendar, 1980, p. 102].
Legendele îl descriu ca un “domn chipeş” în floarea vârstei, fără barbă, înarmat
şi frumos costumat cu un dolman de postav verde, cu pantaloni strâmţi care
presupuneau cizme cu carâmb şi pinteni, cu o blană de lup cu nasturi din argint
auriţi şi căciulă de jder, cămaşa subţire brodată completată de un batic legat la gât.
Se spune că avea o puşcă şi un buzdugan, iar tradiţia îi atribuie două cămăşi de zale
care se găsesc una la Budeşti şi alta în expoziţia Muzeului Judeţean de Istorie şi
Arheologie Maramureş.
În multe dintre basmele populare, un complement al puterii lui Pintea apare iarba
fiarelor. Trebuie să subliniem că iarba fiarelor este o plantă fictive cu însușiri
miraculoase, larg răspândite în folclorul și mitologia universal, avea puterea de a
deschide orice lacăt sau zăvor. Ea avea de asemea darul de a-l face invincibil pe cel
care o deținea în fața cuțitelor, săbiilor sau gloanțelor. Ea este cunoscută încă din
antichitatea greco-romană era cunoscută în Orientul Apropiat, de unde s-a
răspandit apoi în Europa.[Ovidiu Bârlea, Mica enciclopedie a poveștilor populare, București,
Editura științificăși Enciclopedică,1976, p.138]
[Adrian Fochi, Op. cit., p.38.]
În unele legende, Pintea răpune diavolul îm urma cărui cere lui Sfânt-Ilie o putere
supranaturală și în al doilea rând să nu poată fi răpus de nici un glonț: „I-o cerut ca
nici on glonț, fie el din orice pușcă, să nu îl poată prinde.”
Invulnerabilitatea este un motiv de largă circulație în folclorul universal. Motivul
invulnerabilității în legendele despre Pintea Viteazul circulă foarte frecvent: „Iară
dacă unii încercau să-l împuște tot degeaba era, glonț de pușcă nu-l prindea.”
Un motiv de largă circulație în folclorul și mitologia universală, frecvent și în
tradițiile despre Pintea, este vulnerabilitatea eroului într-un anumit punct al
corpului.
Motivul central care reflectă, cea mai mare nuanță mitică eroului este cel al
împușcării lui Pintea. Adrian Fochi arată că, haiducii moștenesc din epica
voinicească anterioară numeroase din atributele lor. Este electant cazul lui Pintea
care este învestit cu atribute de ordinal fantasticului, a cărui moarte ne trimite la
mitologie. [Adrian Fochi, Op. cit., p.38.]
O legendă spune: ”Pă Pintea pribeagu l-o omorât la poarta de la Baia Mare. L-o
omorât cu trei grăunţe de k’iper şî trei grăunţe de grâu de primăvară, şi trei cuiuţă
de potcoava calului di fier şi tri grăunţe de tămâie. Când o ridicat el mâna-n sus ca
să spargă poarta cu băltagu - că poarta şi tăt oraşu o fost închis - atunci l-o
împuşcat subsuoară. L-o împuşcat aşa dipce gloantele nu prindea în el” (Tache
Papahagi, de la Ion Ţiplea, 77 ani, Budeşti, 1920, în Graiul…, 1925, t. XDVII).
Mitul împușcării eroului se pare destul de liber atât în balade cât și în legende,
tratare ce constă în practica împușcării, precum și elementele care au participat la
răpirea eroului. Ion Bârlea spunea că, Pintea putea fi răpit „Cu tri spice de grâu
sfânt/Și-on plumbuț mândru de-arjint”. La Petre Lenghel-Izanu, Pintea putea fi
împușcat „C-on plumbuț mare de-arjint,/Și tri sire de grâu sfânt,/Tri grăunță de
săcară”. Alb și luminous,argintul este simbol de puritate, se asemuiește cu
claritatea conștiinței, cu puritatea intenției, cu sinceritatea, cu loialitatea acțiunii. În
simbolica creștină, el reprezintă înțelepciunea divină.
Ceea ce ne trimite cu gândul la mistica cifră trei prezentă în folclorul nostru și
cel universal. Numărul trei este pretutindeniun număr fundamental. El exprimă o
ordine intelectuală și spiritual, întru Dimnezeu, în cosmos sau în om. El
sintetizează tripla unitate a ființei vii, rezumă cele trei fraze ale existenței: apariție,
evoluție, distrugere(sau transformare); sau : naștere, creștere, moarte; sau, după
tradiția astrologică, evoluție, apogeu, involuție. Pe lângă acestea există și o legendă
care spune că “Pintea o fost un viteaz mare. El o avut un cal năzdrăvan. Apoi,
oamenii împaratului o vrut să-l prindă. El o stat călare pe cal, sus, pa Piatra
Gutâiului. Calul o stat într-un picior de d-înapoi, ca ș-amu se vede în piatră urma
piciorului unde o stat calu. Apoi, odată o zburat calu de pa Gutâi, cu Pintea călare,
colo, pa Vârfu Pietrii de cătă Şugatag; de-aiciuca, ca gându, o zburat pa Piatra
Săpânții. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime”. De asemenea, se spune că ar fi
inventat un aparat de zbor, dar și că ar fi ascuns în munți comori care nu au fost
găsite nici astăzi, deși sunt căutate încă.
Trebuie de observant că la moarte eroului participă o serie de elemente, cu putere
magică: grâul, care apare frecvent și care este o plantă cultivate de milenii, care
este investită cu valori simbolice benefice, ce se resimt în toate compartimentele
culturii spiritual populare. [Ivan Evseev, Dicționar de magie, demonologie și mitologie
rmânească, Timișoara, Editura Amarcord, 1998,p.167]
Mai amintim și părul lui Pintea așezat la poartă și pieptănat de fete, fiind motivul
tratat ca un testament. „După ce voi muri eu/Să-mi tundă tot părul meu/Și-ntr-o zi
de sărbătoare,/Să-l pună-n poartă la soare,/Să-l pieptene fetele,/În toate
duminicile.”
În alte variante Părul este tăiat de un ardelean, moldovean și un Sălăjean și agățat
la poartă, ce simbolizează unitatea spiritual cu neamul, așezarea prului la poartă
simbolizând eternitatea eului. „Tri voinici s-au și aflat,/Părul de I l-au tăiat./Unu-I
George Selîgianul/Și cu MItru Ardeleanul/Altu-i Ion Moldoveanul./Ăștia părul i-
au Tăiat/La Poartă L-au așezat/Ca el să să pomeneacă/În cea Țară Ungurească,/De
români fie horită/Și unguri pomenită”.
Motivele aceste ne argumentează pătrunsul adânc a lui Pintea în conștiința
poporului.
Foarte intereant sa știm că alături de Olexa Dovbush, Vasili Bazurak şi Ivan
Boychuk istoriografia ruso-ucraineană îl încadrează pe Pintea Viteazul între liderii
mişcărilor Oprishki, îndreptate împotriva asupririlor sociale şi naţionale din zona
de frontieră polono-ungaro-moldavă. Acţionând între secolele XVI-XVIII, în zona
Carpaţilor Galiţieni, Transcarpatia şi Pocuţia. Participanţii erau în general ţărani
care sperau să desfiinţeze iobăgia iar apogeul acestor mişcari s-a înregistrat între
1738 şi 1759, când au acţionat şi liderii menţionaţi mai sus.
[https://ru.wikipedia.org/wiki/Опришки]
O legendă ucraineană culeasă de la o bătrână din satul Izok aminteşte de faptele
de vitejie ale haiducului care se lupta pentru dreptate. Memoria colectivă a păstrat
şi transmis până în zilele noastre atacul şi distrugerea Castelului de la Hust,( undea
se odihneau și beau domni de atunci) folosind arme legendare, un fel de tunuri
deosebit de puternice construite din lemn de chiparos şi întărite cu cercuri metalice.
O parte importantă a legendei relevă varianta ucraineană a morţii lui Pintea:
Viteazul avea o iubită măritată pe nume Marişka din satul Yassin. Periodic o vizita
mistuit de o dragoste intensă dar se pare că soţul acesteia a prins de veste şi a
obligat-o să-i destăinuie cum poate fi doborât haiducul cel de neînvins. Cum se
întâmplă adesea cu eroii, într-un moment de slăbiciune i-a dezvăluit iubitei sale
cum poate fi ucis: doar cu glonţ făcut din cui de potcoavă de cal, cu bucăţi de
potcoavă şi, mai ales, cu boabe de grâu sfiinţite de 12 preoţi.
Legenda spune, de asemenea, că Pintea şi-a anticipat sfârşitul dar a sfidat
moartea pentru dragostea netărmuită ce o purta iubitei sale. Înainte de ultima vizită
făcută acesteia, le-a cerut voinicilor care-l însoţeau să-l îngroape pe Dealul Negru
iar pe mormânt să nu-i pună cruce ci doar flori, care vor înflori an de an aducând
aminte de omul care a intrat definitiv în legende.
[https://proridne.org/kazka/ru/ОПРЫШЕК%20ПИНТЯ%20-%20Украинская%20народная
%20сказка-легенда.html ]

IV. Pintea Viteazul în arta populară (sculptura)

Creatorii populari din Maramureș revitalizează prestigiul haiducului de
odinioară, sculptându-l prin gura lor fermecată de intrarea tradițională sau de
piesele de mobilier din lemn. Lanțul de lanț al lui Pintea, arta lemnului, ne
amintește de faptele haiducului. În acest context, limbajul non-verbal este mult mai
eficient decât limbajul verbal. Astfel contribuie la transmiterea intergenerațională,
la revitalizarea faptelor și legendelor istorice. Legendarul Pintea Viteazul
interacționează cu arta populară din Maramureș, cu estetica artei tradiționale, cu
anumite categorii folclorice (balade, legende etc.) întărind impactul pe care îl are în
prezent asupra omului societății tradiționale. Arta populară devine o sursă de
inspirație pentru sculptorii populari talentați din strămoșii români, preocupați de
valorile ancestrale. Revitalizarea esteticii artei tradiționale românești apare ca o
nevoie a artistului de a obține forță și inspirație recurgând la istoria strămoșilor
români. Observând valorile ancestrale propulsându-le către viitor, avem
certitudinea că vor trăi de acum înainte și că ne vom găsi locul în universalitate.

"Pintea Viteazul" - Sculptura lemn, Sculptorul Gheza

Vida.

În biserica din Budești se află o cămașă de zale și un coif

pe care le-ar fi purtat Pintea sau pe care le-ar fi luat în luptă
de la tătari, iar la muzeul din Baia Mare sunt expuse armele
și harnașamentul pe care le folosea.
Cămașa de zale atribuită haiducului Pintea Viteazul
(Grigore Pintea din Măgoaja (1670-1703), vestit haiduc și
căpitan de oaste, iubitor de libertate și dreptate pentru cei
mulți și obidiți)

Omagiul unui haiduc

la mănăstire – Pintea
Viteazul
În satul Rohia din Țara
Lăpușului, chiar lângă
mănăstirea Sfânta Ana-Rohia, găsim omagiul adus vestitului haiduc Pintea
Viteazul.
Oamenii locului povestesc cu mândrie legenda acestuia și spun că spiritul lui nu a
murit și se ridică ori de câte ori este cazul. Așa cum scrie și pe acest omagiu:
“Doară Pintea n-o muritu, numa on ptic s-o hodinitu”

Monument ridicat în memoria haiducului Pintea Viteazul a fost inaugurat,

duminică, 20 septembrie, în localitatea ucraineană Veliatino din regiunea
Transcarpati.