Sunteți pe pagina 1din 78

Arhim. Dr.

Teodor ŞERBAN

Ştergare ţărăneşti
din zona etnografică Vlaşca

ISBN 978-606-8931-11-1 EPISCOPIA GIURGIULUI


Arhim. Dr. Teodor ŞERBAN

Ştergare ţărăneşti
din zona etnografică Vlaşca
Album tipărit cu binecuvântarea
Preasfinţitului Părinte

† AMBROZIE
Episcopul Giurgiului

Editura Episcopiei Giurgiului


2019
Album publicat în contextul declarării anului 2019 ca
„An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”
și „An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu
și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.” Cuvânt înainte

V
eșnicia s-a născut la țară odată cu Sfânta Liturghie care a adus cerul pe
Consultant de specialitate: Maria Ana BIŢICĂ pământ și a făcut pe cei care și-au plecat genunchiul Domnului să urce în cer
Prelucrare fotografii: Laurenţiu TĂTULESCU, și să viețuiască cu demnitatea îngerilor. Amintindu-și de propria copilărie
laurenţiu_tatulescu@yahoo.com la sat, preotul și scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu scria: ,,după cuminecătură,
DTP: Marius RISTEA Dumnezeu intra la oamenii din satul nostru sub ,,acoperișul fiecărui suflet”. Și, ieșind
din biserică, Îl purtau pe Dumnezeu în ei. Și mergeau cu băgare de seamă, așa cum
©Toate drepturile pentru această ediţie aparţin autorului mergi când porți un odor de seamă, așa cum mergi când porți un odor neprețuit. Și
așa erau teofori, ,,purtători de Dumnezeu”. Când porți o lampă sau o lumânare, ai
fața luminată de flacără; când porți în tine pe Dumnezeu, Care e Lumina lumii, ești
luminat dinăuntru, în așa fel încât toată carnea și tot trupul sunt transfigurate,
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României înfrumusețate.”1 Astfel, românul creștin de la sat a dobândit adevărata frumusețe
ŞERBAN, TEODOR pentru că a trăit în Adevăr și pentru Adevăr, iar dacă veșnicia s-a născut la
    Ştergare ţărăneşti din zona etnografică Vlaşca / arhim. țară, aceasta s-a datorat pâinii și vinului aduse pentru Sfânta Jertfă pe masa
dr. Teodor Şerban. - : Editura Episcopiei Giurgiului, 2019
Sfântului Altar.
    Conţine bibliografie
    ISBN 978-606-8931-11-1 Așezate pe lunca Dunării sau la munte, în văi sau pe coline, satele și-au dobândit
frumusețea în primul rând prin legătura tainică a sufletelor locuitorilor cu Creatorul
74
lor, prin evlavia permanentă de a nu ieși de sub povața strămoșilor lor și a pierde
astfel binecuvântarea lui Dumnezeu. Locuind în sat, creştinii și-au privit pământul

1
 irgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer, trad. Maria – Cornelia Ică jr. Ed. Deisis, Sibiu, 2008,
V
Tipărit la Grafoanaytis Ploieşti pp. 46-47.

3
ca pe un nou Eden, în care au simțit adierea tainică a Duhului în tot ceea ce au sunt sculptate în lemnul stâlpilor de la poartă, pe ușile caselor ori pictate pe linguri
încercat să făurească împletind lutul cu veșnicia, croindu-și haine nu numai pentru sau vase de lut.
această lume, ci mai ales pentru cea viitoare. Au țesut cu migală ştergare sau covoare, Albumul „Ştergare ţărăneşti din zona etnografică Vlaşca” vede lumina tiparului
muncind cu gândul la zestrea sufletească pe care o lasă urmașilor și au privit zi de în acest an, pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a închinat satului
zi la stâlpul cel de foc din locul cel mai înalt al fiecărui sat în care Dumnezeu își are românesc, aducând, astfel, în prim plan, una dintre valorile fundamentale ale poporului
sălașul, pentru a primi din merindele care îndumnezeiesc și înveșnicesc. În neamul român, locul în care sufletul românesc a cunoscut cele mai frumoase străluciri și care
acesta românesc, arăta Nichifor Crainic, care n-a purtat niciodată războaie ofensive s-a dovedit o plămadă pentru înflorirea spirituală a țării.
pentru cucerirea altor neamuri, ci numai războaie de apărare a patrimoniului etnic Această lucrare ce îl are ca autor pe părintele Arhim. Dr. Teodor ŞERBAN, ne
şi religios, a dominat totdeauna o conştiinţă religioasă ortodoxă: ,,Intraţi în orice descoperă bogăţia spirituală a acestor melaguri vlăscene, care poartă în ele pecetea
biserică şi contemplaţi peretele ctitorului: voievozii, boierii, negustorii şi ţăranii, cu slujirii lui Dumnezeu şi lumina nesfârşită a rugăciunilor strămoşilor noştri. Parcurgând
familiile lor împrejur, sunt zugrăviţi în ţinuta extatică a evlaviei, oferind nevăzutului paginile acestui album, ne dăm seama cu uşurinţă că documentarea lui n-a constat
Dumnezeu, pe palma întinsă, chivotul credinţei. Au clădit lăcaşul din truda lor, dar într-o anchetă grăbită, ci într-un studiu minunţios şi pasionat. Ştergarele culese,
chipurile smerite şi le-au aşezat sfios abia la intrare, după cel din urmă sfânt zugrăvit descrise şi reproduse de părintele Arhim. Dr. Teodor ȘERBAN, reflectă identitatea
- aceasta din conştiinţa păcătoşeniei lor şi din respect pentru ierarhia consacrată a specific românească, ele fiind adevărate creaţii artistice populare româneşti ce ne
Bisericii. Gestul lor e gestul dărniciei întregului popor care s-a dăruit în ce a avut mai încântă prin autenticitate, culoare şi multitudinea de motive tradiţionale.
bun - suflet şi pământ - Marii Biserici a răsăritului.”2 Ne leagă o dragoste adâncă de Binecuvântăm cu bucurie apariţia acestui album şi felicităm pe autor,
pământul unde odihnesc strămoşii, de pământul patriei, care e, pentru orice popor, nădăjduind că bogăţia acestor motive străvechi, cu un profund simbolism creştin,
tronul suveranităţii naţionale. Noi, românii, mistuim atâta pasiune pentru pământul ţesute cu grijă pe aceste ştergare, care odinioară împodobeau candelele şi icoanele
strămoşesc, de parcă el, şi nu noi, poporul, ar suferi de cotropirile vrăjmaşe. E în caselor moşilor şi strămoşilor noştri, vor readuce în actualitate imaginea satului ca o
această compătimire o trăsătură fundamentală a sufletului nostru ţărănesc3. mărturie a veşniciei sale.  
De-a lungul timpului, bătrânii satului au învățat să sesizeze frumosul și să-l
transpună într-un mod simplu în toate împrejurările vieții, folosind, drept izvor de † AMBROZIE
inspirație, natura cu plantele, florile, animalele şi păsările. Toate acestea se regăsesc Episcopul Giurgiului
în motive decorative pe țesătura ştergarelor, a covoarelor, a costumelor populare ori

2 Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos, Editura ,,Timpul”, Iaşi, 1996, p. 69.
3 Ibidem, p. 134

4 5
Ștergarul - piesă de patrimoniu
a satului românesc

N
evoile generate de viața de zi cu zi l-au determinat pe țăranul român să
valorifice resursele naturale și umane dăruite lui cu îmbelșugare de bunul
Dumnezeu. Aceste nevoi au dat naștere unor meșteșuguri creatoare de produse
și obiecte, care prin frumusețea lor, transcend utilitatea pentru care au fost create,
devenind adevărate opere de artă.
Arta textilelor tradiționale este, fără îndoială, cea mai extinsă în arta populară
românească.
O categorie aparte a artei textilelor tradiționale o constituie ștergarul țărănesc
- cea mai importantă piesă din patrimoniul material al satului românesc.
Ţesut şi împodobit după tehnici moştenite din moşi-strămoşi, ştergarul era
folosit deopotrivă la botez, nuntă şi înmormântare. Ştergarul era nelipsit de pe perete,
de la icoană, de la vatră ori din lăzile de zestre.
Acesta era ţesut îndeosebi în perioada de iarnă, când treburile din gospodărie
nu o solicitau atât de mult pe ţărancă. Ţesutul lor începea, obligatoriu, prin cuvenitele
rugăciuni, şi ele moştenite odată cu meşteşugul, din moşi-strămoşi. Am putea spune
fără să greşim că ştergarul este un obiect genealogic, pentru că duce mai departe
tradiţia şi simţul artistic-creator, dobândit din mamă în fiică. Motivele brodate pe
ştergare au trecut de la mamă la fiică, fiecare generaţie lasându-şi amprenta artistică

6 7
creatoare, ajungând astfel la frumuseţi artistice desăvârşite. Atât tehnica, cât şi stilul, situarea Giurgiului într-o zonă de vamă și culoar către Orient - Edirne-Constantinopol
cromatica şi motivele artistice moştenite şi folosite la realizarea ştergarelor au un a asigurat existența unei piețe de desfacere a pânzei de borangic.
sens aparte şi devin purtătoare ale memoriei personale ori ale memoriei familiale1. În După cum se știe, în diferite perioade, Giurgiu s-a aflat sub stăpânire turcească,
acest sens, putem merge mai departe şi afirma că ştergarele sunt adevărate surse din fiind cucerit în repetate rânduri. În același timp, menționez că populația din portul
care putem cunoaşte practicile sociale şi culturale din satul românesc. Prin motivele Giurgiu, ca în orice port, era un amalgam din punct de vedere etnic, populația turcă
lor, ştergarele ne transmit date legate de vechimea, continuitatea, apartenenţa la o fiind a doua ca număr după populația românească, majoritară. Astfel, pe filiera
zonă anume, obiceiurile şi ocupaţiile ţăranului român2. turcească, a venit și s-a dezvoltat în zona Giurgiu-Vlașca creșterea viermilor de mătase
Gama cromatică a ștergarelor tărănești din zona etnografică Vlașca este una și producerea firului de boragic.6 Țăranul vlăscean și-a însușit această îndeletnicire și
însorită, luminoasă, care exprimă, în mod firesc, amplasarea geografică a zonei Vlașca și-a pus în valoare simţul artistic de care a dat dovadă dintotdeauna, creând ţesături
în cadrul Câmpiei Române. Această cromatică vie conferă ștergarului de Vlașca o de o frumuseţe nepieritoare: ştergare, marame, ii.
identitate proprie în ansamblul textilelor țărănești. Albumul de faţă reproduce un număr de 70 de ştergare din colecţia
Un alt aspect definitoriu al ștergarului de Vlașca este cel al materialului folosit personală ce conţine 250 de ştergare culese de mine din zona etnografică Vlaşca
cu preponderență la realizarea lui – borangicul3. Era firesc să fie așa. (Giurgiu‑Teleorman). Acestea au fost inventariate, datate şi descrise succint, indicând
Venită în Ţara Românească pe filieră orientală (Asia-Orient-Bizanţ), creşterea întrebuinţarea (ca dar de nuntă, decorativ – ca textilă de interior, ca podoabă pe cap
viermilor de mătase reprezintă o ocupaţie veche care cunoaşte, la români, o răspândire -maramă- sau pentru uzul casnic), motivele decorative (geometrice, florale, zoomorfe
mai largă odată cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea – începutul secolului al etc.), tehnica (şabac, ales, peste fire etc.) şi materialele folosite la realizarea lor
XVIII-lea4. Această ocupaţie va fi fost, cu siguranţă, încurajată încă din vechime, de (borangic, bumbac, lână, arnci etc.). Toate acestea ne dau măsura răbdării, vredniciei
domni, domniţe şi boieri, probabil, în ateliere pe lângă curţile domneşti, întrucât şi geniului creator al ţăranului român.
stofele fine ţesute din mătase erau foarte căutate şi apreciate.5 Acest album are o dublă semnificație: salvează de la dispariție ștergarele
Pe de o parte, climatul de câmpie și luncă al zonei Vlașca favoriza existența aflate în colecție, fixându-le prin intermediul tiparului, dar, în același timp, lansează
culturilor de duzi și permitea deci creșterea viermilor de mătase; pe de altă parte, contemporanului chemarea și datoria responsabilității față de moștenirea culturală
1
Anamaria IUGA, Lumea personalizată de obiecte în Dilema veche , nr. 633, 7-13 aprilie 2016. primită de la înaintași.
2
Ibidem.
3
De la Buriincuk (limba turcă) – borangicul este forma arhaică pentru mătasea naturală şi reprezintă firul Arhim. Dr. Teodor ȘERBAN
desfăşurat de pe gogoşile produse de viermii de mătase.
4
Vezi: Tudor PAMFILE, Industria casnică la români, Tipografia Cooperativa, Bucureşti, 1910, p. 75 şi urm., Giurgiu,
Carmen Lia SPĂTARU, Cleopatra RUSU, Alexandrina ADLER, Alexandru SABĂU, Apicultura şi Sericicultura, Ed. 31.10.2019
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
5
Aurelia SIMIONESCU, Viermele de mătase şi borangicul, Ed. Casa Școalelor, 1943, pp. 115-118, 135. 6
Arhivele Naţionale Giurgiu, fond Prefectura Judeţului Vlaşca, dosar 26/1867, fila 29, 30, 33, 40.

8 9
Ştergar românesc
de Virgil Carianopol

Cu rîuri late-mpodobit şi flori,


Cu fel de fel de semne şi culori,
Cu vergi bătute-n el şi cu lăstuni,
Ştergarul nostru vine din străbuni.

El e din pânză albă – colilie –


Cusut cu fir de maci de veşnicie:
Puţin în lat, dar lung şi înflorat,
Cum vremea dinainte l-a păstrat.

La nunţi, de veacuri este luat în joc


Pe mînă, după gît, peste mijloc.
Românu-n cîmp, unde răcoare nu-i,
Îşi scaldă faţa-n rîurile lui.

Ai mei, întins, din nu ştiu ce ecouri,


Îl ţin pe la icoane şi tablouri
Cu aripile desfăcute-n soare
Ca fluturele care-ar sta să zboare.

Natura chiar îl are semn de pace:


Peste oceane, peste mări buimace,
Atunci cînd zvîrle curcubeu ceresc
Înalţă şi ştergarul românesc.

10 11
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal în 2 ițe. Este executat
Utilizare: dar de nuntă, decor locuință din borangic, cu dungi fine de bumbac ales printre fire, decorat la capete cu motive
Dimensiuni: Lăţime= 52,5 cm; Lungime= 246 cm (cu ciucuri) antropomorfe (femeie cu trăsură și umbrela) și fitomorfe, alese cu speteaza peste fire, cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea arnici colorat (roșu și albastru) încheiat cu „plasă” din fire de arnici înnodate și ciucuri.

12 13
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal în 2 ițe. Este executat
din bumbac alb, fin, mercelizat, cu decor de dunguțe galbene alese printre fire. Capetele
Utilizare: dar de nuntă, decor locuinţă, podoabă pentru cap (ca maramă) sunt din borangic ales în șabac cu fir de bumbac răsucit, în 4 registre decorative de ajur,
Dimensiuni: Lăţime= 52,5 cm; Lungime= 251 cm intercalate de motive alese cu speteaza peste fire, cu tematică florală (ghirlandă) cu arnici
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea roșu și albastru. Este încheiat cu ciucuri din bumbac alb.

14 15
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război, ales în șabac cu bumbac alb,
iar la capete din borangic. Corpul este din bumbac alb.
Utilizare: dar de nuntă, podoabă pentru cap (ca maramă) , decor locuinţă Este decorat cu motive avimorfe (păuni) și florale, între câte două registre
Dimensiuni: Lăţime= 54 cm; Lungime= 245 cm (fără ciucuri) decorative liniare.
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat de mână, cu plasă din fire înnodate de bumbac și ciucuri.

16 17
Utilizare: decor perete, la nuntă Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război în 2 ițe, ales în șabac cu fire de
Dimensiuni: Lăţime= 48 cm; Lungime=223 cm bumbac alb și verde, printre fire. Este executat din borangic și bumbac.
(+„ploiță” înnodată cu mâna și ciucuri 5+5=10 cm) Este decorat cu motive decorative florale (lalea și crenguță cu frunze).
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat cu ploiță din fire de bumbac răsucit și ciucuri, alb și bleu.

18 19
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război în 2 ițe. Are corpul de bumbac,
cu dunguțe alese cu fir de bumbac, câte una și câte două. Capetele sunt lungi, din
borangic, alese cu bumbac alb și portocaliu, în șabac.
Are un registru decorativ cu alesătură printre fire, cu bumbac portocaliu fitomorf (frunze
Utilizare: de primit mirii în casă, la nuntă, podoabă pentru cap (ca maramă) de viță și struguri) încadrat între câte două registre decorative avimorfe (porumbei și
Dimensiuni: Lăţime= 57 cm; Lungime= 345,5 cm (+10 cm „ploiță” înnodată și ciucuri) lebede afrontate) Toate trei au înserat fir metalic auriu. Este încheiat de mână (cu croșeta)
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea și ploiță din fire de bumbac alb înnodate și ciucuri.

20 21
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este executat din borangic albit, cu alesături
din bumbac – mijlocul - cu benzi cu lăţimea de 3 cm din bumbac foarte fin, intercalate cu
benzi de urzeală lăsate libere. Capetele sunt din borangic, țesut ca și restul, în 2 ițe, cu câte
4 benzi alese, din bumbac mai gros, formate din grupuri de dunguțe.
Utilizare: podoabă pentru cap (ca maramă), folosit la nuntă, decor interior pentru perete Are 3 registre decorative cu motive florale alese cu speteaza peste fire, cu arnici albastru,
Dimensiuni: Lăţime= 50,5 cm; Lungime=300,5 cm (+ 9 cm dantelă) alb și negru.
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat cu croșeta, cu bumbac (bobițe).

22 23
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal în 2 ițe. Este executat
Utilizare: dar de nuntă, decor locuință din borangic cu motive decorative (la capete) geometrice și florale (lalele și ghirlandă), cu
Dimensiuni: Lăţime= 52,5 cm; Lungime= 202 cm arnici colorat ales peste fire cu speteaza.
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea Culori: alb, albastru, oranj, violet, roșu și verde.

24 25
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal în 2 ițe. Este executat
Utilizare: dar de nuntă, decor locuință din bumbac. Are dunguțe fine de bumbac mai gros, alese printre fire.
Dimensiuni: Lăţime= 47,5 cm; Lungime= 233 cm La capete are motive decorative florale (glastră cu garoafe) și geometrice, alese peste fire cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea speteaza.

26 27
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut din bumbac în război în 2 ițe. Este
decorat la capete cu motive florale brodate cu punct în cruce și câte 3 benzi de broderie, în
Utilizare: decor interior pentru perete șabac, cu acul, cu arnici colorat – negru, galben, maro și albastru.
Dimensiuni: Lăţime= 47 cm; Lungime= 227 cm (2x7=14 cm dantelă și ciucuri) Este încheiat cu mâna și cu dantelă (arnici alb) croșetată cu mâna și ciucuri de arnici
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea albastru.

28 29
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este ţesut din borangic în război în două ițe,
decorat pe mijloc cu dungi din inserții de fire (câte 2) de bumbac în băteală. La capete este
decorat cu broderie peste fire, realizată din arnici alb, roșu, albastru și accente de culoare
Utilizare: dar de nuntă, decor interior pentru perete verde.
Dimensiuni: Lăţime= 50 cm; Lungime= 227 cm Are motive decorative fitomorfe (viţă de vie și stuguri) și dungi decorative.
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat de mână, cu franjuri executaţi manual de jur-împrejurul zonei brodate.

30 31
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut în război în două iţe, din borangic.
Utilizare: podoabă pentru cap (ca maramă) Este decorat în câmp cu dungi verticale prin organizarea mai deasă sau mai rară a urzelii.
Dimensiuni: Lăţime= 47,5 cm; Lungime=236 cm La capete este decorat în șabac cu fire de bumbac alb cu motive fitomorfe (glastră cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea lalele). Este încheiat cu tiv, dantelă din fire de bumbac înnodate și ciucuri.

32 33
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Are urzeala din borangic și băteala din bumbac
în centru cu dunguțe fine realizate prin introducerea câteorva fire de băteală din borangic.
Utilizare: decor interior pentru perete La capete este ţesut numai din borangic, cu dunguțe fine cu bumbac.
Dimensiuni: Lăţime= 56 cm; Lungime=262 cm (+2x5=10 cm bumbac înnodat și ciucuri) Are broderie în 3 registre decorate cu motive florale peste fire, cu arnici galben și albastru.
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat cu tiv și plasă din fire înnodate de arnici roșu și ciucuri.

34 35
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este realizat din bumbac rasucit (din comerț) în
urzeală și borangic albit în băteală.
Utilizare: dar de nuntă Are dungi verticale realizate din urzeală
Dimensiuni: Lăţime= 51 cm; Lungime= 223 cm (+2x7=14 cm ciucuri) Este decorat la capete cu alesături în șabac, cu fir de bumbac răsucit alb.
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat de mână, cu fire de bumbac înnodat sumar și ciucuri.

36 37
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este realizat din bumbac (în urzeală) și borangic
(în băteală)
Este decorat la capete cu alesături în șabac, cu bumbac portocaliu ales printre fire și
Utilizare: podoabă pentru cap (ca maramă) motive cu inimioare si crini.
Dimensiuni: Lăţime= 48,5 cm; Lungime= 217,5 cm (2x9=18 cm ciucuri) Este încheiat cu tiv de mână, cu lănțișor și piciorușe, cu bumbac alb și fire înnodate de
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea mătase albă (vegetală) și ciucuri.

38 39
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Are urzeală din borangic și băteală de bumbac
(la mijloc) și de borangic (la capete) cu dungi alese de bumbac.
La mijloc este decorat cu dungi realizate prin eliminarea din loc în loc a câtorva fire de
Utilizare: decor de perete băteală. Deasemenea, este decorat cu broderie, cu arnici multicolor, în urma acului și
Dimensiuni: Lăţime= 53 cm; Lungime=317 cm (+2x13,5=27 cm) plină, realizată naturalist stilizat – motive avimorfe (cocoși afrontați) și fitomorfe (flori).
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea Culori: albastru, violet, verde, roșu, galben și alb.

40 41
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este ţesut din borangic în urzeală și în băteala
de la capete.
Are bumbac inserat în băteala câtorva dungi (la mijloc) și în dungile alese peste fire (la
Utilizare: decor de perete capete).
Dimensiuni: Lăţime= 56,5 cm; Lungime=415 cm La capete este decorat cu broderie, în 3 registre, cu motive florale brodate (trandafiri)
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea peste fire cu arnici alb, roșu și negru.

42 43
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este ţesut în război în 2 iţe, din borangic, cu
Utilizare: podoabă pentru cap (ca maramă), decor de perete, dar de nuntă grupuri de câte 3 dungi fine de bumbac, în câmp și capete alese în șabac cu bumbac de
Dimensiuni: Lăţime= 50 cm; Lungime=237 cm culoare orange. Este decorat cu motive avimorfe (fazan/păun) și florale.
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea La capete este tivit și are plasă (dantelă) din fire de arnici portocaliu (înnodate) și ciucuri.

44 45
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este din borangic, țesut în casă în război
orizontal, în 2 ițe. Are dunguțe fine de bumbac în băteală, în câmp, capetele alese cu arnici
Utilizare: dar de nuntă, decor de perete roșu și albastru, cu speteaza peste fire, 3 registre motive fitomorfe încadrate de 4 registre
Dimensiuni: Lăţime= 53 cm; Lungime=255 cm de dungi și elemente geometrice.
Datare: Prima decadă a secolului al XX-lea Este încheiat de mână, cu dantelă din fire înnodate de arnici roșu, iar la capete are ciucuri.

46 47
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în casă în război de țesut orizontal, în
două iţe. Are urzeala din borangic, băteală din mijloc de bumbac și capetele din borangic
ales în șabac, cu fir de borangic răsucit și ales cu speteaza, cu arnici colorat roșu, galben,
Utilizare: folosit la nuntă, de nași orange, albastru, bleu, verde. Între registre de ajur are motive florale (ghiveci cu flori),
Dimensiuni: Lăţime= 51 cm; Lungime= 269 cm dantelă și ciucuri din fire de arnici colorat înnodate pe un lănțișor, cu piciorușe, realizat cu
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea croșeta.

48 49
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în casă, în război orizontal, din borangic
Utilizare: dar de nuntă cu fir gros, cu dungi orizontale în câmp relizate prin rărirea firelor de băteală pe o anumită
Dimensiuni: Lăţime= 50,5 cm; Lungime= 322 cm porțiune. Ales la capete în șabac, cu bumbac printre fire, încheiat cu dantelă din fire
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea înnodate din bumbac răsucit și ciucuri subțiri din eliberarea firelor din ultimul nod.

50 51
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în casă, în război de țesut orizontal, în 2
ițe. La mijloc are băteală de bumbac, iar capetele cu băteală de borangic, cu 4 grupuri de
dunguțe fine de bumbac ales printre fire și 3 registre decorative cu alesături peste fire cu
Utilizare: dar de nuntă, decor de perete speteaza, cu motive florale și fructe (pere, prune) cu arnici colorat (roșu, albastru, verde,
Dimensiuni: Lăţime= 53,5 cm; Lungime=239 cm galben).
Datare: Prima decadă a secolului al XX-lea Este încheiat cu fire înnodate de arnici roșu și ciucuri atașați.

52 53
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în casă, în război de țesut orizontal, în 2
ițe, urzeală din borangic, băteală de bumbac (la mijloc) și de borangic (la capete); ales în
șabac cu fir de bumbac alb printre fire și ales cu speteaza peste fire, cu arnici alb și roșu, cu
Utilizare: dar de nuntă, decor nuntă (nuni) motive florale (glastra cu garoafe și ghirlande cu lalele)
Dimensiuni: Lăţime = 51 cm; Lungime=280 cm Este încheiat cu franjuri de arnici alb și roșu, pe 3 laturi ale capetelor.
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea La mijloc are dungi subțiri de borangic,realizate prin lăsarea liberă a urzelii.

54 55
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în casă în război de țesut orizontal.
Realizat din borangic țesut în 2 ițe. Mijlocul este decorat cu dungi alese peste fire cu arnici
colorat (orane, roșu, albastru). Capetele sunt decorate cu alesături peste fire cu speteaza,
cu arnici colorat (roșu, albastru, albastru ceruleum, orange, verde, violet).
Utilizare: dar de nuntă, decor locuinţă Are motive decorative florale (crini) și dungi din motive florale geometrice mici.
Dimensiuni: Lăţime = 48 cm; Lungime=259 cm Este încheiat, în jurul capetelor din borangic, cu dantelă din fire de bumbac alb și roșu
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea (înnodate) și ciucuri atașați.

56 57
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în casă în război de țesut orizontal, în
două iţe. Are urzeală din bumbac și băteală din borangic. Pe lungime este decorat cu
dungi din textură realizate prin separarea firelor de urzeală la capete. Prezintă 4 registre
decorative cu ajur, ales în șabac cu fir de bumbac răsucit, printre fire și motive florale
Utilizare: decor locuinţă alese cu speteaza peste fire cu lânică și arnici (roșu, roz, orange, albastru ceruleum și
Dimensiuni: Lăţime = 50 cm; Lungime=267 cm ultramarin, verde, grena și galben)
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea Încheiat cu pazmanterie cu franjuri, din mătase vegetală, din comerț.

58 59
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în casă, în război de țesut orizontal, în 2
Utilizare: dar de nuntă, de cap, decor locuinţă ițe. Capetele sunt decorate sumar cu motive florale și geometrice alese cu speteaza peste
Dimensiuni: Lăţime = 44 cm; Lungime=253 cm fire cu arnici și mătase vegetală colorată (alb, roșu, albastru, verde, roz). Este încheiat cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea ciucuri alb și roz, din bumbac și mătase

60 61
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război de țesut orizontal, în 2 ițe. Este
Utilizare: dar de nuntă, decor locuinţă din borangic cu dunguțe alese printre fire cu bumbac alb și cu motive florale alese peste
Dimensiuni: Lăţime = 52 cm; Lungime=328,5 cm fire cu speteaza, cu arnici multicolor (roz, gren, bleu, verde, roșu, violet, orange). Este
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea încheiat cu dantelă din fire înnodate din bumbac albastru și grena.

62 63
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe. Este din
borangic, cu băteală de bumbac (pe mijloc) cu joc de băteală și urzeală formând dunguțe
și carouri. Din contextură, cu 4 registre de alesături în șabac la capete, printre fire, cu fir
Utilizare: dar de nuntă, de cap, decor locuinţă de bumbac răsucit și motive fitomorfe (trandafiri și struguri) alese peste fire, cu speteaza,
Dimensiuni: Lăţime = 48 cm; Lungime=354,5 cm cu lânică și arnici colorat (roșu, galben, roz, grena, violet, albastru, verde). Este încheiat cu
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea croșeta cu bumbac alb (cu bumbi).

64 65
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
din borangic și băteală din din bumbac. Pe mijloc are dunguțe fine realizate prin lăsarea
liberă a urzelii. Capete sunt din borangic, cu motive decorative alese peste fire cu speteaza,
Utilizare: dar de nuntă (pentru nași), decor locuinţă cu motive avimorfe și florale (cuc, trandafiri) cu arnici (roșu, galben, maro), între doua
Dimensiuni: Lăţime = 53 cm; Lungime=274 cm grupuri de dungi alese peste fire cu arnici roșu și alb. Este încheiat cu fire înnodate și
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea ciucuri de arnici roșu.

66 67
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală din
borangic și băteală tot din borangic.Pe mijloc (40 cm) s-a folosit băteală de bumbac. Este
decorat cu grupuri de dunguțe din bumbac alb și alesături în șabac cu fir de bumbac alb.
Utilizare: dar de nuntă (pentru nași) de primit mirii în casă Are două registre decorative fitomorfe (viță și struguri) și avimorfe (2 turturele afrontate
Dimensiuni: Lăţime= 50 cm; Lungime=362 cm cu aspect aparent monocrom). Este încheiat cu dantelă din fire înnodate de bumbac alb și
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea cu ciucuri.

68 69
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe. Are urzeala
din borangic și băteală de bumbac (la mijloc) și borangic (la capete). Este bogat decorat la
capete cu 3 registre decorative alese în șabac cu bumbac răsucit cu motive florale (trandafiri )
încadrate de către două dungi fine cu 2 fire de bumbac (verde și orange) răsucite, alese printre
Utilizare: dar de nuntă, decor locuinţă fire și intercalate cu motive decorative florale alese peste fire cu speteaza, cu arnici colorat
Dimensiuni: Lăţime= 57 cm; Lungime=355,5 cm (verde, orange, violet închis, violet deschis, galben și verde deschis). Este încheiat cu dantelă
Datare: Prima decadă a secolului al XX-lea din fire colorate de arnici și ciucuri atașați (violet, orange și lila).

70 71
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, din borangic
Utilizare: de cap, dar de nuntă, decor locuinţă cu capetele decorate cu dungi fine alese în șabac cu fir de bumbac alese printre fire,
Dimensiuni: Lăţime= 54,5 cm; Lungime=258 cm intercalate cu 3 registre decorative florale alese peste fire cu speteaza. Este încheiat cu
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea dantelă din fire înnodate de arnici roșu. Culori: roșu, albastru ceruleum, verd și alb.

72 73
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală de
borangic. În mijloc are băteală din bumbac, iar la capete din borangic
Are 3 registre decorative alese în șabac cu fir de bumbac gălbui, printre și peste fire,
intercalate de două registre cu motive florale alese peste spetează, cu arnici policolor (roșu,
Utilizare: dar de nuntă, decor locuinţă galben, verde pal - prăzuliu, grena și verde); toate încadrate de grupuri de dunguțe fine
Dimensiuni: Lăţime= 56,5 cm; Lungime=327,5 cm din bumbac alb. Este încheiat cu lănțisor realizat cu croșeta (iglița) și ciucuri din bumbac
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea orange, răsucit.

74 75
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, din urzeală
de bumbac și băteala borangic. Este decorat pe mijloc cu grupuri de câte 3 dunguțe alese
printre fire de bumbac alb. Capetele sunt decorate cu arnici colorat cu dungi; motive
Utilizare: de cap, dar de nuntă, decorative fitomorfe și motive geometrice liniare alese peste fire cu speteaza. Culori: roșu,
Dimensiuni: Lăţime= 48 cm; Lungime=283,5 cm orange, verde, albastru. Este încheiat cu dantela din fire înnodate de bumbac și ciucuri
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea colorate.

76 77
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe. Este din
bumbac, la mijloc, și din borangic, la capete. Este decorat cu dungi bleu de bumbac ales
printre fire și dungi verticale prin aranjarea mai deasă sau mai rară a firelor de urzeală.
Utilizare: dar de nuntă, decor locuinţă, uz casnic Capetele de borangic sunt decorate cu motive florale alese peste fire cu speteaza, cu arnici
Dimensiuni: Lăţime= 45 cm; Lungime=215 cm colorat (roșu galben, grena, verde, violet și roz). Este încheiat cu dantelă din fire innodate
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea de bumbac alb și verde.

78 79
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeala
de bumbac foarte subțire, răsucit, mercelizat și grupuri de fire răsucite de mătase pentru
brodat, fire care creează un efect de dungi și carouri. Are băteală din borangic albit și
dungile de bumbac răsucit ales printre fire. La capete are 3 benzi cu motive decorative
Utilizare: dar de nuntă, decor locuinţă fitomorfe alese peste fire cu speteaza, cu arnici roșu, verde și un strop de albastru
Dimensiuni: Lăţime= 52 cm; Lungime=243 cm ceruleum.
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat cu fire de arnici, roșu și verde, înnodate și ciucuri.

80 81
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeala din
borangic și bumbac răsucit (pe mijloc) și din borangic (la capete). Are dunguțe verticale
Utilizare: dar de nuntă, de cap (maramă) (pe lungime) prin gruparea unor fire de urzeală.
Dimensiuni: Lăţime= 50,5 cm; Lungime=247 cm La capete are mai multe benzi decorative geometrice și florale alese în șabac cu fire de
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea bumbac răsucit, galben. Este încheiat cu dantelă din fire înnodat de bumbac și ciucuri.

82 83
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală din
borangic și băteală din bumbac răsucit, mercelizat (la mijloc). Capete sunt din borangic
Utilizare: decor locuinţă decorat cu dungi din bumbac ales printre fire și motive florale alese peste fire cu speteaza,
Dimensiuni: Lăţime= 50 cm; Lungime=275 cm cu arnici colorat (cărămiziu, verde, albastru, negru, galben, roz, grena). Este încheiat cu
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea franjuri de urzeală rămase dintr-o bandă de bumbac.

84 85
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
din borangic și băteală cu inserții de fire de mătase și bumbac printre fire, formând dungi
decorative. Pe lungime are dungi realizate din gruparea firelor de urzeală. La capete este
Utilizare: decor locuinţă decorat cu motive brodate cu mătase vegetală peste fire și în urma acului.
Dimensiuni: Lăţime= 49 cm; Lungime=220 cm Culori: roșu, verde, galben. Este încheiat cu plasă din fire înnodate de mătase vegetală și
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea ciucuri.

86 87
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe. Este executat
din borangic. Pe lungime are dungi din contextură, dungi realizate prin aranjarea firelor
Utilizare: de cap (maramă) de urzeală. La capete este decorat cu o coroniță de flori încadrată de 2 grupaje de dunguțe
Dimensiuni: Lăţime= 47,5 cm; Lungime=254 cm alese cu speteaza peste fire, cu arnici colorat (roșu, albastru și verde). Este încheiat cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea dantelă (plasă) din fire înnodate de arnici roșu și alb și ciucuri.

88 89
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe. Este executat
din borangic. Pe orizontală este decorat cu dunguţe realizate, în mijloc, prin omiterea
unor fire de băteală, iar la capete, cu fir de bumbac bej ales peste fire (în degete) cu motive
Utilizare: de cap (maramă) florale geometrizate organizate în 3 registre decorative, la ambele capete, cu arnici colorat:
Dimensiuni: Lăţime= 55 cm; Lungime=259 cm roșu, galben, verde, albastru, maron și alb.
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat în plasă din fire de bumbac colorat și ciucuri.

90 91
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război de țesut orizontal, în 2 ițe,
din borangic, ales în șabac cu fir de bumbac alb la capete, format din 2 foi încheiate din
Utilizare: dar de nuntă (nași), de cap (maramă), de primit mirii în casă, decor locuință croșetă, cu „cheiță”, cu bumbac gălbui. Este decorat cu dunguțe fine din băteală, cu fir de
Dimensiuni: Lăţime= 49 cm; Lungime=442 cm bumbac alb. Motive decorative folosite: glastra cu flori, florale geometrizate și geometrice.
Datare: Prima decadă a secolului al XX-lea Este încheiat cu dantelă, încheiată cu iglița, din fire înnodate din bumbac răsucit, alb.

92 93
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război de țesut orizontal, în 2 ițe, cu
urzeală din bumbac și băteală din borangic. În câmp este decorat cu carouri formate din
Utilizare: de cap (maramă) așezarea (alegerea) urzelii pe rost, cu dunguțe din băteală din bumbac și în șabac ales
Dimensiuni: Lăţime= 42,5 cm; Lungime=289,5 cm cu fir de bumbac, cu motive decorative florale și geometrice realizate din fir de bumbac
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea galben și verde. La capete este încheiat cu dantelă și ciucuri din fire înnodate.

94 95
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război de țesut orizontal, în 2 ițe, din
Utilizare: de cap (marama) borangic, decolorat, cu dunguțe din băteală și alesături în șabac cu fir de bumbac alb.
Dimensiuni: Lăţime= 52,5 cm; Lungime=319,5 cm Decorat cu motive florale (flori și glastra cu flori) și geometrice. Este încheiat cu tiv și
Datare: Sfârșitul secolului al XIX-lea „găurica dublă” realizată cu acul.

96 97
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, din borangic
cu dungi verticale (pe lungime) din urzeală aleasă pe rost, formând carouri foarte fine cu
Utilizare: de cap (marama) grupuri de dunguțe din bumbac foarte fine în băteală (în mijloc) și alesături în șabac cu fir
Dimensiuni: Lăţime= 50 cm; Lungime=277 cm de bumbac bej. Este decorat cu motive florale și geometrice.
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat cu plasă și ciucuri din fire de bumbac înnodat.

98 99
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală de
Utilizare: de cap (marama) bumbac și băteală de borangic.
Dimensiuni: Lăţime= 44 cm; Lungime=230,5 cm Ales în șabac la capete și decorat cu motive geometrice și florale (pomul vieții și struguri).
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea Este încheiat cu ploiță de fire din bumbac (cablat industrial) înnodate și ciucuri atașați.

100 101
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, din borangic,
cu dunguțe pe lungime, realizate din așezarea pe rost a firelor de urzeală. În mijloc este
Utilizare: de cap (marama) decorat cu grupuri de câte 3 dunguțe de bumbac alb în băteală și cu alesături în șabac cu
Dimensiuni: Lăţime= 49 cm; Lungime=209 cm fir subtire de bumbac industrial alb. La capete este decorat cu motive geometrice și florale
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea (bujor).

102 103
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, din bumbac
Utilizare: de cap (marama) ales în șabac (la capete) cu fir de bumbac răsucit (mercelizat industrial). Este decorat cu
Dimensiuni: Lăţime= 49,5 cm; Lungime=252 cm motive decorative geometrice și florale. Este încheiat cu fire înnodate de bumbac și cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea ciucuri.

104 105
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală din
bumbac și băteală din bumbac (pe centru) și borangic (la capete). Este decorat cu motive
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă florale (lalele) alese în șabac cu fir de bumbac bej - în 4 registre- și ales peste fire cu arnici
Dimensiuni: Lăţime= 54 cm; Lungime=368 cm și mătase vegetală, cu motive florale multicolore. Este încheiat cu lănțișoare din croșetă și
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea ciucuri multicolori.

106 107
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război de țesut orizontal, în 2 ițe, din
Utilizare: de cap (marama) bumbac (prelucrat industrial). La capete este decorat cu motive geometrice și florale alese
Dimensiuni: Lăţime= 45,5 cm; Lungime=282 cm în șabac cu fir de mătase vegetal albă și cu grupuri de cate 3 dungi orizontale realizate cu
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea mătase albă. Este încheiat cu franjuri împletiţi în șabac din urzeală și băteală.

108 109
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzelă din
bumbac și băteală din bumbac (la mijloc) și brangic (la capete). La capete este ales în
șabac cu fir de bumbac cu motive mici, florale. Este decorat cu grupuri de dungi orizontale
Utilizare: dar de nuntă, decor locuință cu fir de bumbac (mai gros) ales printre fire și broderie peste fire cu motive florale.
Dimensiuni: Lăţime= 51 cm; Lungime=360 cm Broderia este realizată cu acul, în stil naturalist, cu mătase vegetală. Este încheiat cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea ciucuri și „ploiță” din fire de mătase vegetală în culorile folosite la broderie.

110 111
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală de
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă bumbac și băteală de borangic. Este decorat cu alesături în șabac, cu dungi orizontale cu
Dimensiuni: Lăţime= 54 cm; Lungime=298 cm fir de bumbac alb și alesături peste fire cu mătase vegetală multicoloră. Este încheiat cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea „ploiță” din fire de mătase înnodată, terminată cu franjuri.

112 113
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală de
bumbac și băteală de borangic. Este decorat cu alesături în șabac cu fir de bumbac răsucit,
Utilizare: dar de nuntă decor locuință (industrial) și grupuri de dungi orizontale, cu bumbac -alese între fire- și broderie peste
Dimensiuni: Lăţime= 54 cm; Lungime=370 cm fire și în urma acului, cu mătase vegetală, în stil naturalist. Este încheiat cu ciucuri (din
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea bumbac) atașați de un lănțișor realizat cu iglița.

114 115
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
de bumbac și băteală de borangic. În mijloc este decorat cu dunguțe fine de bumbac.
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă Capetele sunt decorate cu registre înguste de alesături în șabac cu fire de bumbac răsucit
Dimensiuni: Lăţime= 56,5 cm; Lungime=278,5 cm (industrial) și 3 registre decorative cu alesături peste fire, cu arnici colorat și lânică. Este
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea încheiat cu fire de bumbac bicolor(alb și cărămiziu) și franjuri.

116 117
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, băteală din
Utilizare: dar de nuntă decor locuință borangic. La capete are alesături în șabac cu bumbac roz, cu motive florale (lalele) alese
Dimensiuni: Lăţime= 48 cm; Lungime=210 cm printre fire. Este încheiat cu „ploiță” din fire înnodate de bumbac și cu ciucuri atașați
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea (galbeni).

118 119
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală de
bumbac și băteală de borangic. Pe lungime este decorat cu dungi realizate prin aranjarea
Utilizare: dar de nuntă decor locuință urzelii pe rost, cu motive decorative florale (trandafiri) și dungi alese peste fire, cu arnici
Dimensiuni: Lăţime= 46,5 cm; Lungime=217 cm colorat (roșu, galben, portocaliu, albastru, verde, maron și violet). Este încheiat cu „ploiță”
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea din fire înnodate de arnici roșu și ciucuri atașați.

120 121
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă și băteală din borangic, cu capetele alese peste fire, cu dungi, cu mici motive decorative
Dimensiuni: Lăţime= 52,5 cm; Lungime=224 cm geometrice, florale și fructe, cu arnici colorat (roșu, verde și albastru). Este încheiat cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea „ploiță” din fire înnodate de arnici colorat și ciucuri.

122 123
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu dunguțe
fine de bumbac ales printre fire (în mijloc) și câte 6 benzi de alesătură în șabac și între
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă acestea 5 registre decorative cu motive florale alese peste fire, cu arnici colorat (roșu, roz,
Dimensiuni: Lăţime= 58 cm; Lungime=376 cm galben, violet, albastru și verde). Este încheiat cu lănțișoare realizate cu iglița și ciucuri din
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea bumbac alb, răsucit industrial.

124 125
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Are urzeală din bumbac și băteală din bumbac
(în partea de mijloc) și borangic (la capete). Este țesut în război orizontal, în 2 ițe. La
capete prezintă 4 benzi înguste de alesătură în șabac încadrate de câte 2 grupuri de
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă dunguțe de bumbac alb, în băteală, iar între acestea, 3 registre decorative cu motive florale
Dimensiuni: Lăţime= 48 cm; Lungime=243 cm alese peste fire, cu mâna („în degete”), cu arnici colorat (roșu, verde și alb). Este încheiat cu
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea tiv feston din croșetă și dantelă din fire de arnici roșu și ciucuri atașați.

126 127
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Are urzeală din borangic și băteală din bumbac
(în mijloc) și borangic (la capete). În mijloc prezintă dunguțe realizate prin lăsarea liberă a
urzelii, iar la capete, motive decorative florale geometrizate alese peste fire (în degete), cu
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă arnici colorat (roșu, verde, albastru ceruleum, violet și alb), încadrate de joc de dunguțe cu
Dimensiuni: Lăţime= 49 cm; Lungime=251 cm bumbac alb în băteală și fire de bumbac bicolor (alb și roșu) alese printre fire. Este încheiat
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea cu tiv și dantelă cu ciucuri din fire de arnici (roșu, violet și verde).

128 129
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Are urzeală din bumbac și băteală din borangic.
Este țesut în 2 ite, în război de țesut orizontal, decorat, în câmp, de grupuri de câte 3
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă, dunguțe cu bumbac în băteală. La capete prezinta motive decorative geometrice (vas tip
Dimensiuni: Lăţime= 51 cm; Lungime=238 cm glastră) alese peste fire cu arnici (alb și roșu) și lânică (albastru) încheiat cu feston din
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea igliță și franjuri (de culoare roșie și albă) de împrejurul capetelor alese ale stergarului.

130 131
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu băteala
din borangic întărit din loc în loc cu câte un fir de bumbac. La mijloc este decorat cu
grupuri de dunguțe (câte 3) în băteală, din bumbac. La capete preyintă motive decorative
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă florale și avimorfe (cuc) alese peste fire, cu arnici colorat(alb, roșu, albastru, negru și
Dimensiuni: Lăţime= 50 cm; Lungime=327,5 cm orange) desparțite în registre cu dungi albe în băteală. Este încheiat la capete cu fire
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea înnodate de arnici (roșu și alb) și ciucuri.

132 133
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
din bumbac și băteală din borangic. La capete este decorat cu dungi și motive decorative
Utilizare: dar de nuntă, de cap (maramă) florale (pomul vieții/buchet) alese peste fire, cu arnici colorat (roșu, portocaliu, albastru
Dimensiuni: Lăţime= 50,5 cm; Lungime=247,5 cm deschis și închis, violet, grena și verde). Este încheiat cu acul, cu tiv și „găurică dublă”,
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea feston din igliță și „ploiță” din fire înnodate de arnici roșu.

134 135
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
din bumbac și băteală borangic. Este decorat, în câmp, cu grupuri de câte 3 dunguțe
Utilizare: decor locuință, de cap (maramă), dar de nuntă înserate în băteală. La capete este ales în șabac cu mătase vegetală și fir de bumbac alb
Dimensiuni: Lăţime= 51 cm; Lungime=213,5 cm cablat (prelucrat industrial) și decorat cu motive florale geometrizate. Este încheiat cu tiv,
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea feston cu iglița, „ploiță” și ciucuri din fire înnodate de bumbac alb, cablat.

136 137
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este ţesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
din bumbac și băteală din borangic (la capete) și bumbac (pe mijloc). Este decorat cu
grupuri de câte 3 dunguțe realizate în băteala din borangic. La capete este decorat cu
motive florale și avimorfe (cuci) alese peste fire, cu arnici colorat (roșu, albastru ceruleum,
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă, verde și violet) și lânică albă, între grupuri de dungi realizate în băteală cu bumbac alb.
Dimensiuni: Lăţime= 54 cm; Lungime=243 cm Este încheiat cu tiv și plasă din fire înnodate de arnici roșu și lânică albastră, terminate cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea ciucuri.

138 139
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
din bumbac și borangic și băteală din borangic. Pe tot mijlocul prezintă grupuri de câte 2
dunguțe cu fir de bumbac alb introdus, din loc în loc, în băteală. Este decorat cu dungi și
Utilizare: dar de nuntă, decor locuință motive florale (ghirlande) alese peste fire, cu arnici alb, roșu și albastru. Este încheiat cu
Dimensiuni: Lăţime= 52 cm; Lungime=228 cm iglița cu piciorușe și lănțișor alb de care se prind firele de arnici care se înnoadă formând
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea „dantelă” și franjuri.

140 141
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu
urzeală din bumbac și băteală din borangic. La capete prezintă motive decorative florale
Utilizare: dar de nuntă, decor locuință, de cap (maramă) (ghirlandă) și dungi decorative alese peste fire, cu arnici colorat (roșu, albastru și orange)
Dimensiuni: Lăţime= 48 cm; Lungime=222,5 cm și bumbac de „bobin” (verde și oranj, cablat industrial). Este încheiat cu „plasă” și ciucuri
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea din fire înnodate de arnici roșu.

142 143
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
din bumbac răsucit (industrial) și băteală din bumbac (pe mijloc) și borangic (la capete).
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă Este decorat, la capete, cu motive florale geometrizate alese peste fire cu arnici colorat și
Dimensiuni: Lăţime= 49,5 cm; Lungime=296 cm grupuri de dungi decorative cu bumbac alb introdus în băteală și arnici colorat ales printre
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea fire și peste fire. Este încheiat cu lizieră din bumbac și franjuri de urzeală lăsată liberă.

144 145
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
din bumbac și băteală din borangic. La capete este motive florale alese peste fire și cu
Utilizare: decor locuință dungi decorative alese peste fire cu arnici roșu și albastru. Este încheiat cu tiv, lănțișor
Dimensiuni: Lăţime= 52 cm; Lungime=268 cm și piciorușe lucrate cu iglița de care sunt prinși ciucuri de arnici roșu și albastru, în jurul
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea capetelor alese.

146 147
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este țesut în război orizontal, în 2 ițe, cu urzeală
din bumbac, rărită pe rost, cu fire prelucrate industrial. Băteala este din bumbac alb (ca și
urzeala) și borangic din galben. Aceasta formează dunguțe în tot corpul ștergarului și un
Utilizare: decor locuință aspect vibrat în contextură, prin rărirea firelor de urzeală. Este ales, la capete, peste fire,
Dimensiuni: Lăţime= 44 cm; Lungime=226 cm cu dungi decorative și motive florale cu lânică colorată (roșu, galben, albastru, grena și
Datare: A doua jumătate a secolului al XX-lea violet). Este încheiat cu plasă din fire de lânică (de culoare violet) și ciucuri.

148 149
Tehnică/Materiale/Motive decorative: Este ţesut în război orizontal, în 2 ițe, cu
urzeală din bumbac și băteală de bumbac (pe mijloc) și borangic (la capete). Este decorat
Utilizare: decor locuință, dar de nuntă cu motive florale (glastră cu flori și coronițe) alese peste fire cu arnici și lânică colorată,
Dimensiuni: Lăţime= 54,5 cm; Lungime=329 cm încadrate de grupuri de dunguțe fine, de bumbac alb, înserate în băteală. Este încheiat cu
Datare: Prima jumătate a secolului al XX-lea franjuri scurte rezultate din firele de urzeală.

150 151
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. ***, Tehnologii textile şi de confecţii, Ed. Pedagogică, Bucureşti, 1985.


2. DUNĂRE, Nicolae, Broderia populară românească, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985.
3. FILIPESCU, Constantin; GAVRILIU, Dima, Textilele României, Bucureşti, 1939.
4. MARINESCU, Marina, Arta populară românească. Ţesături decorative, Ed. Dacia,
Cluj‑Napoca, 1975.
5. NISTOROAIA, Gheorghe, Ştergare populare, Ed. Muzeului de artă al României,
Bucureşti, 1975.
6. PAVEL, Emilia, Studii de etnlogie românească, Ed. Junimea, Iaşi, 1990.
7. PETRESCU, Paul; IRIMIE, Cornel, Meşteşuguri artistice în România, Ed. Meridiane,
Bucureşti, 1967.
8. STOICA, Georgeta; PETRESCU Paul, Dicţionar de artă populară, Ed. Enciclopedică,
Bucureşti, 1997.
9. STOICA, Georgeta; VĂGÎI, Maria, Arta populară din Câmpia Munteniei, Ed. Casa
Creaţiei Populare a Judeţului Ilfov, 1969.

152

S-ar putea să vă placă și