Despre Oltenia se poate afirma că a fost spațiul proprice pentru conturarea unei varietăți

tipologice a costumelor tradiționale. În timp, acestea au cunoscut o dezvoltare continuă, mai ales
datorită succesiunii de perioade istorice, determinând astfel un registru morfologic și artistic specific
fiecărei zone în parte a regiunii, fără a avea însă consecințe asupra elementelor comune. Din piesele
portului popular din Oltenia nu lipsesc piese specifice și celorlalte zone ale țării, precum: ie pentru
femei și cămășă pentru bărbați; pieptare și cojoace; catrințe și cioareci; acoperitoare de cap și
podoabe, dar și încălțăminte, despre care se poate observa că atât în portul femeiesc, cât și în cel
bărbătesc a apărut o renunțare la opincile tradiționale în favoarea pantofilor, a cizmelor sau a
ghetelor, în funcție de anotimp.
Întreaga Românie iubește straiele populare din Mărginimea Sibiului, zona din care ne
tragem și noi, oltenii de sub munte.
Sobre și elegante, ele au devenit o emblemă națională dar și la îndemnurile reginei Maria,
despre care unii istorici spun că a început să promoveze costumul ciobănesc după o vizită în capitala
spirituală a Mărginimii, anume Săliștea.
Până pe la 1900, costumul național din zona Sibiului era multicolor și înflorat. Însă
intelectualii artiști care luptau pentru emanciparea românilor prin cultură și-au dorit să diferențieze
cât mai mult portul tradițional românesc de cele ale ungurilor și sașilor, așa că au încurajat
răspândirea celui de Săliște, țesut doar în alb și negru. Cercetătorul Ilie Moise consideră cămașa din
Mărginime drept una dintre cele mai izbutite piese de port popular. Cu un astfel de costum,
confecționat chiar de ea, sălișteanca Maria Peligrad a câștigat, în 1906, primul concurs de frumusețe
organizat la București. Câțiva ani mai târziu, ea i-a oferit unul asemănător și reginei Maria. Românii
au adoptat definitiv costumul popular din Mărginimea Sibiului în zorii secolului XX. Unul dintre
croitorii renumiți ai acelor ani era Petru Bota, proprietarul unui atelier și al unui magazin de
prezentare pe strada Turnului din Sibiu. Astăzi, câteva elemente colorate s-au mai păstrat la
costumele populare purtate în localitățile din sudul și estul județului Sibiu, în Țara Oltului și pe
Valea Hârtibaciului.

Costumul popular în zona Olteniei de sub munte

Pe întregul cuprinsul Olteniei de sub munte (Novaci, Baia de Fier, Polovragi,Vaideeni,

Băbeni), valoarea creațiilor artistice în ceea ce privește portul popular, de la șesături la broderii este
una cu adevărat remarcabilă. Această regiune prezintă aspecte numeroase și diverse de la o zonă la
alta, marcând aspecte ale vieții și istoriei specifice regiunii. Țesăturile comune, deși sunt numeroase,
pot distinge stiluri deosebite precum cele din Mărginime, Valea Târnavelor sau Țara Bârsei, a căror
varietate se desprinde ușor prin legătura dintre creații și anume: croiala largă a cămășilor pentru
femei, poalele largi ale cămășilor albe, a pieptarelor scurte cu broderii executate în culoarea neagră
și mai puțin în culoarea galbenă, apoi costumul bărbătesc cu cămașă încrețită purtată peste cioarecii
strâmți, cu pieptarul decorat cu motive florale și o cromatică în care culorile predominante sunt
galben și negru.  Frumusețea și eleganța portului este rezultatul condițiilor istorice în care s-a
dezvoltat această regiune, a cărei stare economică înfloritoare și a culturii avansate față de alte
regiuni au contribuit și la dezvoltarea costumului popular.
Caracteristica portului constă în armonia dintre culorile alb și negru a pieselor componente
și a broderiilor fine în care se mai utiliza doar puțin din culoarea galbenă și fir metalic de aur și
argint. Fiind una dintre ramurile cele mai bogate ale artei populare și cu posibilități multiple și
concrete de folosire în viața de zi cu zi a oamenilor, textilele și prelucrarea țesăturilor s-au dezvoltat
în forme noi, unele cu adevărat impresionante, devenind sinteze ale stilului, ale măiestriei și al
gustului creator, dar și mărturii și documente ale societății de atunci și ale unor perioade istorice care
s-au succedat peste această regiune.
Costumul din zona Mărginimii a păstrat elemente precum căciula, cămașa, cioarecii,
opincile, cojoacele și găteala capului la femei. Din punct de vedere cromatic, albul contrastează cu
negrul într-o compunere de mare rafinament ce oferă costumului o notă de eleganță.
Costumul din Polovragi sau din Mărginime este compus, mai exact, din ie cu decorație
formată din ciocănele cu lățimi mai pronunțate și mărginite cu motive florale. Dincolo de aspectele
care individualizează fiecare zonă, cămaşa femeiască-ciobanăească se caracterizează în general
printr-o sobrietate a ornamentelor (altiţe-motive decorative de-a latul mânecii şi pui-motive
decorative de-a lungul mânecii, custe cu arnici negru) şi a cromaticii, prin prezenţa fodorilor şi prin
dimensiunile relativ reduse. Sobrietatea cromatică (utilizarea negrului şi, foarte discret, a galbenului)
a râurilor de pe piept şi mâneci, a motivelor reprezentând frunze şi flori artificiale şi a fodorilor de la
mâneci, mărginiţi de dantela neagră, conferă o eleganţă remarcabilă care înscriu această piesă
vestimentară în rândurile celor ,,mai izbutite piese de port popular” (I. Moise & H. Klusch, p.14).
Cămaşa bărbătească este confecţionată din pânză albă şi decorată discret cu motive ce
utilizează un registru cromatic redus, fapt care îi conferă de asemenea eleganţă şi sobrietate. La
Polovragi este făcută din giolgiu (pânză industrială), cu barbi(clinii de sub gura cămăşii, atât în faţă
cât şi în spate, specifici acestei zone), guler îngust care se leagă cu băieri şi mâneci largi.
Ornamentele sunt dispuse în jurul barbilor şi a gurii cămăşii.
Cămăşile ardeleneşti, fiind mai scurte, conduc la apariţia poalelor, care pot fi sau nu prinse
de cămaşă şi peste care se aşează catrinţele. Aceste poale sunt albe, încreţite sau cutite şi nedecorate.
Brâul tricolor susţine, pe sub şorţ, poalele.
Poalele din pânză de cânepă, fără nicio decorație sunt completate pe deasupra – față și spate
– de două catrințe ornamentate cu vărgulițe discrete, iar la anumite catrințe intervin ornamente
formate din figuri geometrice lucrate în război prin alesătură. Catrințele, pe marginile exterioare
acestora și cea din spate și jos la poale sunt terminate cu dantelă neagră lucrată cu croșeta, iar la cea
din față sunt lăsate franjuri din urzeală.
Cojoacele și chimirele sunt realizate din piele și lucrate în centre specializate, precum:
Novaci sau Sibiu. Decorația constă în broderie lucrată cu arnici și cu fir prin imprimare și prin
aplicare, dar și prin vopsirea motivelor aplicate. Spre exemplu, pieptarul este lucrat cu o broderie
foarte migăloasă cu fire din aur și argint. În toate cazurile, între elementele decorative apar butonii
aplicați numiți „oni” sau „bănuți”, iar pe pieptare sunt de un rar efect decorativ. În general,
ornamentele ce se regăsesc sunt formate din motive geometrice, dar și florale.
La bărbați pălăria şi căciula sunt cele două elemente invariabile în portul popular bărbătesc
în această zonă, ele întâlnindu-se pe întreaga suprafaţă, variind ca formă, mărime, alcătuire.
Pălăria este de culoare neagră, are boruri mici şi este purtată în anotimpurile mai puţin
răcoroase şi în zilele de sărbătoare. Ca însemne ale fecioriei, sunt menţionate florile, mărgelele şi
peana, dispuse în partea dreaptă. Iarna este folosită o căciulă cu fundul rotund, al cărui diametru
poate depăşi pe cel al deschizăturii. Chimirul, căruia i se mai spune şi curea, este de asemenea
nelipsit din portul cotidian, fiind ornamentat corespunzător şi prevăzut cu mici buzunare în care se
depozitau tutun, bani etc.
La femei piesa care acoperă capul poartă denumirea de cârpă (specifică portului de Sălişte,
se poartă în zilele de lucru, de culoare neagră).
Cioarecii sunt confecţionaţi din pănură albă pentru anotimpurile friguroase şi din pânză în
anotimpurile calde şi sunt strânşi pe picior. În Mărginime de-a lungul pantalonului există un anumit
tip de cusătura, numită mieluşei, iar în Ţara Oltului aceştia au clini la spate şi fereşti (crăpături
triunghiulare în faţă, specifice acestei zone). În zona Târnavelor cioarecii sunt îndoiţi în partea de jos
sub forma unei manşete late de 10-15 cm.
Se zice că ciobanii sunt cei mai apropiați de cer și de Dumnezeu, tocmai de aceea, daca sunt
întrebați de semnificația culorilor ce se găsesc în costumul ciobănesc ei vor explica
următoarele:”Albul reprezintă cerul. Negrul este pământul iar galbenul lumina. Pe costumul nostru
se regăsește legătura noastră cu Dumnezeu”.
Note:

1Aurelia Doagă, Ii și Cămăși Românești, București, Ed. Tehnică, 1969, p. 31

2Ecaterina D. Tomida, Cusăturile și broderiile costumului popular din România, București,

Ed. Tehnică, 1972, p. 156