Portul popular din Rimetea (Trascău)

Populaţia maghiară din comuna Rimetea locuieşte în două localităţi: Rimetea

(Torockó) şi Colţeşti (Torockószentgyörgy). Ambele se află în judeţul Alba, şi sunt situate într-
o vale afluentă a Arieşului, între Piatra Secuiească şi Dealul Minei şi Piatra Lupului din Munţii
Apuseni.

În secolul al XII-lea au fost colonizaţi la Rimetea mineri din Stiria (Austria), pricepuţi în
extracţia fierului, aduşi de regele maghiar Géza al II-lea pentru exploatarea minereului de fier.
Din amestecul populaţiei maghiare autohtone cu coloniştii germani, s-a format populaţia
minieră din Rimetea.

Sub aspectul lui actual, portul din Rimetea oglindeşte dezvoltarea socială şi
economică de-a lungul timpului a populaţiei celor două localităţi. El reprezintă totodată
influenţele reciproce care au rezultat din convieţuirea dintre populaţia de nemeşi şi băieşi în
curs de îmburghezire din Rimetea cu cea agricolă din Colţeşti şi cu cea românească şi
săsească din zonele mai apropiate sau mai îndepărtate.

Din copilărie şi până la batrâneţe, femeile poartă cămăşi brodate, împodobite cu

fluturi şi cu dantelă sau cămăşi simple, fără podoabe. Fustele completează îmbrăcămintea
după vârstă şi ocazii. Femeile tinere preferă fustele albe foarte încreţite, completate de
„kösöny”, adică partea superioară şi cele două bretele paralele, care odinioară serveau la
susţinerea fustei. Atât femeile tinere, cât şi cele vârstnice poartă bucuros „muszuj”-ul din
stambă albastră, şi diversele fuste groase de flanelă (molton). În faţa fustei se pun, după
vârstă şi obiceiuri, diferite şorţuri. Sunt caracteristice şorţurile verzi de mătase şi postav cu
găitane şi dantele roşii confecţionate în localitate. Fetele mari şi nevestele tinere mai poartă
peste cămaşă un pieptar de mătase verde, tivit cu burduşel alb sau un cojocel fără mâneci
brodat cu roşu, iar la biserică o pelerină de culoare închisă, cu creţuri dese. Femeile vârstnice
poartă o scurtă cu gulerul ridicat, confecţionată din postav albastru închis sau cojocel de
falnelă cu tivituri albe de burduşel. În afară de năframa care completează portul femeilor de
toate vârstele, fetele în preajma măritişului poartă pe creştet o cunună de catifea neagră
(„partă”) cu panglici acoperită cu dantelă de aur, iar nevestele tinere o scufiţă brodată şi văl
alb. Fetele în partă, de măritat, dar şi nevestele tinere, îşi împodobesc îmbrăcămintea cu
diverse găteli: panglici multicolore de mătase pe partă şi sub văl, broşe, un „füdző” (partea
ce leagă pest piept cele două bretele) cusut în fire de aur şi de argint, manşetă brodată ce se
aplică la mânecă, volănaşe împodobite cu dantelă neagră sau roşie, şi un plastron îngust sub
„kösöny”. Mijlocul şi-l încing cu un cordon de şnur, de care atârnă o basma mare de mătase
cu franjuri. Cizma roşie cu bot cârn şi carâmb creţ este încălţămintea caracteristică.

Îmbrăcămintea bărbaţilor e mult mai simplă dar nu mai puţin spectaculoasă. Mai
demult tineri şi bătrâni purtau cămăşi cu mâneci largi, peste care încingeau un brâu
împodobit cu aplicaţii din piele în motive florale, cioareci albi de postav cu o dungă din
postav colorat în părţi, peste care încălţau cizme negre cu carâmb moale şi ciucure. Peste
cămaşă vara se purta laibărul fără mâneci, cu broderii albastre, iarna cojocul cu mâneci şi
ţundră împodobită din postav negru, sau sumanul de postav. La gât bărbaţii poartă o basma
pătrată din mătase neagră, iar mai recent o cravată lată de o palmă, brodată cu mătase
verde, roşie sau albastră. Costumul este completat cu un pieptar cu guler de vulpe şi
ornamente din aplicaţii de piele şi broderii de mătase albastră. În zilele de sărbătoare, în loc
de cojoc, se poartă un suman negru cu ornamente din postav colorat. Bărbaţii purtau pălării
de postav, în timpul iernii căciulă albă de miel cu fundul drept, bătrânii căciulă neagră cu
urechi.

Portul din Rimetea, în forma lui de azi, este rezultatul influenţelor pe care le-a suferit
în decursul secolelor. Acest port poate fi considerat o manifestare vie a artei populare până la
debutul secolului al XX-lea. De atunci, datorită insuficientelor condiţii materiale necesare
păstrării şi dezvoltării îmbrăcămintei, precum şi transformării radicale a modului de viaţă,
purtarea acestor costume s-a restrâns, fiind folosite la zilele de sărbătoare şi la anumite
ocazii.