VA S IL E I U C A L G A L IN A M O R A R U I U R IE C UJB Ă

Ungheni
amprenta vie a frumuseţii

Ungheni 2022
Ungheni – amprenta
vie a frumuseţii
S
e ştie că frumusețea se naşte
din sublim şi simplitate. Ea este
darul lui Dumnezeu pe pământ,
cu care poţi urca ori coborî
până unde permite simţul măsurii.
Dintotdeauna, indiferent de împrejurări, unghe­
nenii au întreţinut cu necurmată şi sacră grijă
cultul frumuseții pe altarul dintre Cer şi Pământ.
Această abundență de frumuseți presupune o
bogată sursă sufletească: credință şi nădejde,
dor şi bucurie, voie bună şi părere de rău,
muncă şi odihnă, strădanie şi talent ‒ un superb
Valea Prutului la Buzdugani.
mănunchi de trăiri ce ne îmbie să ne reorien­
tăm spre valori, spre rădăcini, spre moștenire.
Fie că e vorba de rugă, de cântec sau de des­
tinul nostru, nu trebuie nicicând să uităm cine
am fost, cine suntem şi, cel mai important,
să nu schimbăm nimic din țesătura interioară
a spiritului neamului nostru.
Prin mărturiile fotografice, prezente în această
­lucrare, se dorește a supune atenţiei publicului
larg diverse aspecte ale patrimoniului cultural
­unghenean, cu valenţe istorice, naturale sau cultu­
rale, prezentând în esenţă date, imagini, cuvânt.
Vă propunem frumuseți naturale de neegalat, dar şi oameni care îşi
iubesc vatra și îşi păstrează tradițiile. La ungheneni, instinctul artistic
îl regăsim oriunde şi oricând: în modul cum este împodobită Casa Mare,
în motivele ornamentale de pe prosop şi ie, în crestăturile porţii şi cer­
dacului, în şoapta rugăciunii şi cântecului, în vraja iubirii şi dorului.

E bine să ne reamintim, inclusiv prin această împletire de valori

şi frumuseţi, cât de important este sa-ți cunoști zestrea şi rădăcinile
neamului. Fără ele suntem frunză-n vânt.

Actualmente, și cultura ungheneană plătește tribut mondializării.

Și, dacă indicele de referință pentru identitatea etnică a fost și
rămâne tradiția, apoi e o necesitate stringentă de a ilustra existența,
perpetuarea și respectul nostru față de folclorul și obiceiurile popula­
re, care, alături de alte forme de cultură tradițională, contribuie la
consolidarea și păstrarea identității noastre de neam.

Să păstram în continuare această zestre valoroasă a neamului, căci

prin ea trăim și respirăm. Vorba lui Vasile Alecsandri: „Poți să cutreieri
lumea toată și să te minunezi de rezultatele civilizației, dar nimic
nu-i mai fermecător decât călcâiul de pământ, pe care te-ai născut”.

Un ultim îndemn: să iubim frumuseţea şi puritatea, să ascultăm glasul

pământului, al durerii şi al bucuriei străbunilor. Să fim mândri că trăim
în acest spaţiu geografic mirific, să fim recunoscători celor ce au trudit,
lăsând noilor generaţii posibilitatea de a cunoaşte viaţa vetrelor
folclorice unghenene de altă dată şi, de ce nu, şi cea de azi.

„Unghiurile Prutului” („Cotul lui Buznea”). Ungheni.

Ungheni – the real
imprint of beauty
I
t is known that beauty comes from simpli­
city and sublime. The beauty is a gift from
God on earth, which allows one to ascend
or descend, as far as it is reachable.
As always, regardless of surroundings, the
people of Ungheni have maintained the art
of beauty with persistent and sacred care
between Heaven and Earth. This abundance
of beauty presumes a rich source of spiritu­
ality: faith and hope, longing and happiness,
good disposition and regret, work and rest,
endeavor and talent…a superb combination
Farmecul dimineţilor de vară pe câmpia Ţuţorei.
of experiences, which invites us to focus
on values, roots, and legacy…Whether we
refer to a prayer, a song or our destiny, we
must never forget who we were, who we are,
and most importantly, we must not change
anything in the spiritual creation of our nation!
These photographic observations are a way
to bring different views of the Ungheni patri­
mony to the public attention, whether they
are historical, natural or cultural, which in
essence are a way to display dates, images,
words. We present you unequalled natural
beauties, but also the people of Ungheni, who
love their home, who keep their traditions and
beauties, which they carry in their hearts. For
the people of Ungheni, the artistic instinct is
found anywhere and anytime: in the way their
traditional houses and yards are decorated,
in the ornamental motifs of their traditio­
nal costumes, in the whisper of a prayer and
a song, in the charm of love and longing.
It is good to remind ourselves, through exhi­
biting these values and beauties, how impor­
tant it is to know one’s heritage and roots.
Without these, we are lost and forgotten!
writer Vasile Alecsandri said: “You can travel
all around the world and be fascinated by the
wonders of civilization, but nothing is more
charming than the place where you were born.
One more thing to point out: Let’s love the
beauty and the purity, let’s listen to the sound of
the native land, of the pain and joy of our ances­
tors. Let’s be proud that we live on this wonder­
ful land, let’s be grateful to those who worked
hard and left their descendants the possibility of
getting to know the folklore life of Ungheni from
another time, and why not, from the present!

Nowadays, the culture of Ungheni pays tri­

bute to globalization. If the reference point
for the ethnic identity has always been the
tradition, then there is a stringent neces­
sity to illustrate the existence, perpetuation
and admiration of the folklore and customs.
Together with other elements of traditional
culture, these contribute to the consolidation
and preservation of our national identity. Let’s
continue to preserve this valuable legacy of
our nation, because this is the real way that
we live and breathe. As the famous Romanian
Унгень – живой
отпечаток красоты
И
звестно, что красота рож­
дается из возвышенного и
простоты. Это Божий дар на
земле, с помощью которого
можешь подниматься или отпускаться
настолько позволяет чувство меры.
С незапамятных времен, независимо от
обстоятельств, унгенчане неустанно и свято
поддерживали культ красоты и святилище
между Небом и Землей. Такое изобилие
красоты подразумевает богатый духовный
источник: веру и надежду, тоску и радость,
доброжелательность и печаль, труд и отдых,
трудолюбие и талант – превосходный букет
чувств, который приглашает нас ориентиро­
ваться на ценности, на корни, на наследие.
Будь то молитва, песня или наша судьба, мы
не должны ничего менять в духовности нации!
Эти фотосвидетельства призваны стать
средством привлечения внимания широ­
кой общественности к различным аспек­
там культурного наследия Унгень, будь то
историческая, природная или культурная
ценность, по сути, представляя данные, Давайте и дальше сохранять ценное насле­
изображения, слова. Мы предлагаем вам ни дие нашего народа, ведь именно благодаря
с чем не сравнимые природные красоты, а ему мы живём и дышим. Как говорил поэт
также людей, которые любят свой очаг, хра­ Василе Александри: „Можно обойти весь
нят его традиции и красоту, несут их в своей мир и восхититься результатами цивилиза­
душе и в своём образе жизни, ведь худо­ ции, но нет ничего более очеровательного,
жественный инстинкт проявляется везде чем уголок земли, на котором ты родился”.
и всегда - в том, как украшена Каса Маре,
в орнаментах на полотенцах и рубашках, И последнее напутствие: давайте любить
в резьбе на воротах и крыльце, в шепоте красоту и чистоту, слушать голос земли,
молитв и песен, в чарах любви и тоски. боли и радости предков. Давайте гор­
диться тем, что живём в этом замечатель­
Приятно вспомнить и показать через это ном географическом крае, давайте будем
переплетение ценностей и красот, как благодарны тем, кто трудился, оставляя
важно знать своё наследие и корни своей новым поколениям возможность узнать
нации. Без них мы – листья на ветру! жизнь унгенского фольклора прошлого
и, почему бы и не сегодняшних дней!
Сегодня унгенская культура также отдаёт
дань глобализации, и если эталонным
показателем этнической идентичности была
и остаётся традиция, то существует настоя­
тельная необходимость проиллюстрировать
наше существование, увековечить и уважать
фольклор и народные обычаи, которые,
наряду с другими формами традицион­
ной культуры, способствуют укреплению и
сохранению нашей идентичности как нации.

Acolo unde se revarsă zările. Bumbăta.

Un vechi tărâm
de locuire umană
D
in punct de vedere istoric, regiu­
nea Ungheni este o vatră de așe­
zări milenare. La mijlocul secolului
al XIV-lea, când s-a întemeiat Țara
Moldovei, pe aceste meleaguri se găseau
deja așezări bine statornicite, astfel că docu­
mentele secolului următor le înregistrează
cu „hotare pe unde de veac au folosit”.
Bogăția de sate, pe care o constatăm pentru
aceste locuri la începutul medievalității moldo­
venești, este explicabilă, deoarece regiunea se
La obârșia Șicovăţului. Satul Morenii Vechi.
afla geografic în centrul Moldovei vechi, ­intrând
în aria de intersectare a unor numeroase căi
comerciale din trecut, cum au fost: „Drumul
Măjilor”, „­Șleahul Culii”, „Drumul Muntenilor” și,
în fine, „Marele Drum Comercial Tătăresc”, devenit
ulterior „­Moldovenesc”. Satele se fereau oarecum
de aceste itinerarii, care erau, deseori, și surse de
primejdii, dar tot în raport cu ele se așezau, deoa­
rece aici se făcea schimbul de produse și mărfuri.
Lucrurile s-au accentuat îndeosebi odată cu
strămutarea, la mijlocul secolului al XVI-lea,
a capitalei țării la Iași, fapt care a generat o
creștere demografică semnificativă în zonă,
prin întemeierea unor noi localități.
Cele mai vechi sate menționate documentar
sunt cele din zona de deal și de pe valea Pru­
tului. Bineînțeles că prima atestare se referă la
începuturile Iaşului, care apare înscris în lista
rusă de oraşe, alcătuită între 1387-1392. Ulteri­
or, localitatea a devenit centru administrativ al
țării și regiunii, ținutul Iași având o întindere pe
ambele părți ale Prutului, în jurul său așezân­
du-se sate legate de metropolă prin adminis­
trație, economie, comerț și spiritualitate.
Astfel, în primele veacuri ale Țării M
­ odovei,
la est de Iaşi exista o zonă întinsă, unde
s-au constitit aşezările Lăleştilor, ulteriorii
Posadnici (1476) ‒ Sculenii de astăzi, Cereucanii
(1443) ‒ Cioropcani.
Pe culmea dealurilor Basarabiei centrale identi­
ficăm o veche obşte teritorială, din care, odată
cu dezagregarea sa prin secolele X-XIV, s-au
desprins satele lui Bumbotă, Dragotă, Şandru,
Mihăilă Roşca, Bălan, Rusoneag şi Dobrocin
(Bumbăta, Rădenii Vechi, Bălănești ‒ toate
menționate documentar într-o carte dom­
nească de la domnitorul Alexandru cel Bun
din 5 ­octombrie 1437.
În vale, pe Prut, urmau vadul domnesc al Ţuţo­
rei (1454) și Frăţieneştii (Frăsinești) lui Dragotă
Frățianu (1497).
Pe teritoriul Ungheniului actual, precum și în
vecinătatea acestuia, începând cu deceniul
patru al secolului al XV-lea, documentele re­
latează despre existența unui grup de 9 sate:
Berești (1448), Unghiul (1462), Delești, Găureni,
Negoiești, Scutureceni, Stancouți, Cernătești,
Lăslăoani (1490).
Pentru secolul al XV-lea, în zona Ungheniului
este atestată existența a circa 15 localități
vechi, cu hotare „pe unde de veac au umblat”.
Procesul populării regiunii era în plină derulare,
căci la începutul secolului al XVI-lea domnito­
rii ţării acordau aici locuri „de pustie”, pentru
aşezare de sate.
Intensitatea locuirii în regiune s-a accentuat
odată cu strămutarea capitalei țării la Iași, la
mijlocul secolului al XVI-lea, de către domnitorul
­ lexandru Lăpușneanu. Aici se înregistrează o
A vedem această parte a ținutului Iași, organiza­
adevărată explozie demografică, iar satele apăru­
te sunt cu precădere răzășești. Toate drumurile și
potecile ce străbat spațiul de răsărit al țunutului
converg spre centrul acestuia – orașul Iași.
În consecință, pe parcursul secolului al XVI-lea,
documentele timpului consemnează în regiu­
nea de răsărit a ținutului Iași, pe partea stângă
a Prutului, existența a încă aproximativ 20 de
sate, fapt care a dus la uniformizarea locuirii
teritoriului regiunii.
Și în veacul al XVII-lea, numărul așezărilor a
continuat să crească, actele adăugând, la cele
existente deja, încă aproximativ 25 de sate.
Cauzele principale ale sporirii numărului aces­
tora au fost: intensificarea procesului de dez­
membrare a vechilor obști sătești și creșterea
naturală a populației țării. Prin urmare, la finele
secolului al XVIII-lea, numărul localităților din
regiune s-a apropiat de cel actual – circa 70 de
așezări rurale.
Când apar primele recensăminte ale locuitorilor
Țării Moldovei, la sfârșitul secolului al XVIII-lea,
tă administrativ pe ocoale: „Ocolul peste Prut”,
cu satele Unțești, Vulpești, Rezina, Cornești,
Milești, Boldurești, Sinești, Pojarna, Rădeni,
Măgurele, Dumbrăvița, Măgura, Cristești, Bălă­
nești, Boldurești; „Ocolul Braniștii” cu satele
Moreni, Oprișeni, Mânzătești, Ungheni, Țuțora
Veche; „Ocolul Turiei”, cu satele: Stolniceni,
Izvoarele, Blindești, Sculeni, Petrești și ținutul
Orhei-Lăpușna; „Ocolul Culii”, având satele:
Condrătești, Năpădeni, Cornova.
După 1812, în urma dezmembrării Moldovei
în două și anexării părții de răsărit la Impe­
riul Rus, ținutul Iași, la fel ca și țara, a fost
rupt în două, cea mai mare parte pomenin­
du-se pe malul basarabean al Prutului, ca­
pitala fi
­ indu-i stabilită la Bălți. Același act
din anul 1812 a generat și ruperea în două a
moșiilor satelor așezate pe ambele maluri ale
­Prutului. Astfel, pe partea stângă au apărut
o serie de noi localități cu nume identice
­celor din dreapta râului.
În aspect administrativ, Rusia țaristă a păs­
trat o vreme structura organizării pe ocoale
a ținuturilor moldovenești, inclusiv denu­
mirea lor veche, astfel că, la recensământul
din anul 1817, așezările Ungheniului se aflau
în aceleași ocoale, cu o ușoară modificare
a denumirii acestora.
În anul 1830, ocoalele moldovenești au fost în­
locuite cu modelul rusesc de „voloste” (plasă).
Conform acestei organizări teritoriale și admi­
nistrative a județelor, satele regiunii au fost
încadrate în patru plase: Vulpești (19 sate),
Sculeni (26 sate), Cornești (24 sate) și volostea
Lăpușna, județul Chișinău (cu 3 sate: Costuleni,
Măcărești, Frăsinești).
În anul 1875, centrul de plasă din satul V ­ ulpești
a fost transferat la Ungheni, localitatea din
urmă devenind, pentru prima oară, centru
administrativ regional în componența județu­
lui Iași (Bălți). Plasa Ungheni număra 19 sate și
9731 locuitori. În total, cele trei plase, din care
ulterior s-a constituit raionul cu nume omonim,
numărau 32512 locuitori.
Această organizare administrativă țaristă a
existat mai bine de jumătate de secol, inclusiv
în perioada interbelică, pe timpul administra­
ției românești.
În rezultatul reformei teritorial-administrative
din anul 1938, o parte din județul Bălți a fost
încadrată în „Ținutul Prutului”, iar alta ‒ loca­
litățile așezate de-a lungul Prutului ‒ a fost
încadrată în județul Iași.
În anul 1940, când au venit sovieticii, târgului
Ungheni i-a fost acordat statutul de oraș, iar
plasa Ungheni a fost reorganizată în unitate
administrativă de tip sovietic ‒ raion, în compo­
nența județului Bălți. După 1944, raionul a fost
reanimat în componența aceluiași județ Bălți,
cu 24 de sate și soviete sătești în subordine.
În anul 1963, raionul Ungheni a fost desființat
și inclus, împreună cu raioanele vecine, Sculeni
și Cornești, în componența raionului Fălești.
La 23 decembrie 1964, însă, raionul Ungheni a
fost refăcut, în componența sa fiind incluse și
fostele raioane Sculeni și Cornești. Teritoriul
acestuia avea suprafața de 1080 de kilometri
pătrați și includea 80 de localități, organizate
în 26 de soviete sătești.
După destrămarea URSS și odată cu proclama­
rea independenței Republicii Moldova, s-a pus
problema eficientizării administrative și eco­
nomice a tânărului stat, una dintre opțiunile
propuse fiind reorganizarea teritorial-adminis­
trativă pe județe. Noua reformă a fost aplicată
din anul 1998, în baza fostului raion Ungheni
fiind instituit județul cu același nume, prin co­
masarea sa cu raioanele Călărași și Nisporeni.
În anul 2003, însă, guvernarea comunistă a
decis lichidarea județelor și revenirea la fostele
raioane, cu structura și suprafața anterioară,
situație existentă și astăzi.
În cadrul acestei structuri există, la moment,
74 de localități: 1 municipiu, 1 oraș, 31 comune
și 41 de sate.
Geografic, regiunea Ungheni este amplasată
în partea de centru-vest a Republicii M­ oldova,
47°15’26. 64” latitudine nord, 27°53’04.20”
­longitudine est.
Relieful are o structură variată, fiind caracteri­
zat prin zone deluroase, văi largi, deschise spre
lunca Prutului Mijlociu, câmpii intinse, toate
făcând parte din Câmpia colinară a Prutului,
Stepa Bălților și Podișul Bâcului.
Câmpia colinară a Prutului se așterne de la
nord spre sud peste partea de vest a regiunii
și constituie o unitate naturală distinctă. Prin
mijlocul ei trece Prutul, formând o depresiune
de curenți de aer umed.
Stepa Bălților se întinde peste jumătatea de
nord a regiunii, având o structură morfologică
de relief plat, ușor colinar, neîmpădurit. Solul
conține un strat bogat de ciornoziom, ceea ce
îl face benefic pentru agricultură. Bonitatea
medie a terenurilor agricole, după structura
solului, este de 61 de puncte.
Podișul Bâcului ocupă partea de est a regiu­
nii. Extrema de vest a acesteia este reliefată
de un masiv deluros, care se întinde de la sud
spre nord, paralel cursului Prutului. Înălțimea
sa atinge 429,5 metri (dealul Bălănești) față de
nivelul mării, iar la nord de orășelul Cornești,
spre Bălți, se înalță dealul Măgura (428 metri).
Râurile se varsă, o parte spre Nistru, o parte ‒
spre Prut, și își au izvoarele în aceste înălțimi.
Gârla Mare, Vladnicul, Delia, Băilești, Valea
Mare, Sărata și Obreja sunt afluenți ai râului
Prut. De cealaltă parte a dealurilor, spre Nistru,
își duc apele Bâcul și Cula.
Bineînțeles că rețeaua hidrografică este do­
minată de râul Prut, care străbate extrema de
vest a regiunii pe o lungime de 80,3 kilo­metri.
Urmează apoi, cu excepția celor 9 afluenți, 132
de lacuri.
Clima este temperat-continentală. Iernile sunt
blânde și scurte, verile ‒ călduroase și lungi.
Temperatura medie anuală a aerului este pozi­
tivă și oscilează între 8-9 grade Celsius. Can­
titatea medie anuală de precipitații oscilează
între 350-380 milimetri pe metru pătrat.
Fauna și flora este reprezentată, mai ales, de
Rezervația naturală „Plaiul Fagului” de la Rădenii
Vechi, cu o suprafață de 5642 hectare.
Demografia regiunii a evoluat de la 86.741
locuitori în anul 1959 (aici fiind incluși și locu­
itorii fostelor raioane Sculeni și Cornești), la
104.545 în 1970. În 1979, numărul populației era
de 110.264 locuitori, iar în anul 1989 – crescuse
deja până la 117.364, după care, către anul 2004,
a scăzut la 110.545, continuând să se diminueze
până la 101.064 locuitori în anul 2014.
În aspect etnic, conform datelor recensămân­
tului din anul 2014, în raionul Ungheni 92%
din populație sunt români (moldoveni), 5,5% ‒
ucraineni, 1,7 ‒ ruși, 0,4% ‒ reprezentanți
ai ­altor etnii.
Ponderea populației aptă de muncă ­consti­tuie
61,8%.
În anul 2020, aici activau 49 de instituții de
­învățământ primar și secundar, cu un contingent
de 11.695 de elevi. Comparativ cu anul 2003,
numărul instituțiilor a scăzut cu 16, iar numărul
elevilor cu 8426. Cauzele acestei involuții sunt
procesele economice și politice complicate, care
generează probleme demografice grave pentru
Republica Moldova în ultimele trei decenii.
În aspect cultural, în raionul Ungheni funcțio­
nează 62 de cămine culturale, 56 de bibli­oteci,
3 muzee, 4 instituții de învățământ artistic,
numeroase colective de creație a ­ rtistică.
­ otențialul cultural completează ­reușit
P Pe potecile Prutului.
celelalte aspecte ale vieții comunităților
din zonă, îndeletniciri, activități, turism etc.
­Amplasarea sa, potențialul uman, precum
și valorile create aici de-a lungul timpului,
conferă acestui spațiu geografic dinamism,
sporește atractivitatea și interesul față de
ofertele sale în domeniul economiei, învă­
țământului, culturii și turismului.
Casa – rădăcina
rădăcinii noastre
A
colo regăsim pacea, dar și zbuciumul
gândurilor, în ea regăsim simplitate
și modestie, utilitate și naturaleţe,
ţesături lucrate cu grijă și mult drag,
cu motive moștenite, mobilier solid și trainic.
Fiecare element dintr-o casă tradiţională este
justificat prin stilul de viaţă al gospodarului,
prin tradiţiile pe care le respecta și prin relaţia
sa cu natura. Mulţi dintre noi ne-am petrecut
cele mai frumoase zile ale copilăriei anume în
asemenea case – cuiburi de înaltă coborâre
Casă ţărănească din satul Mănoilești. Mijlocul sec. XX.
în cuget, a întrebărilor fără cuvinte, care des­
chideau cămara inimii celor ce-i călcau pragul.
Încă mai regăsim prin satele noastre, pe ici,
pe colo, câte o căsuţă tradiţională cu pridvor,
cu cerdac, cu prispe, cu tindă, cu horboţică în
două rânduri, frumos încrustate pe la streșini.
Buneii și părinţii noștri erau firi smerite, cum­
pătate, cu un simţ al măsurii de invidiat. Ne
putem da seama de aceasta și după mărimea
casei pe care ei singuri și-o gândeau și și-o
zideau: ușa era josuţă, ca omul să-și plece
 Decor tradiţional de interior. Satul Mănoilești.

Decor de casă tradiţională la exterior. Satul Cetireni.

Mijlocul sec. XX.

capul intrând în casa, care merita să fie cinstită cu pietate. Având

icoane în toate cele patru colţuri ale ei, era creștinește să intri în ea,
indiferent de statut: stăpân ori oaspete, cu inimă bună și curată și
suflet împăcat, pentru a le semăna și celor din casă liniște și pace.

Casă tradiţională, satul Mănoilești. Mijlocul sec. XX.

 În așteptarea sărbătorilor de iarnă.

La construcţia și decorarea gospodăriei se foloseau resursele natu­

rale pe care oamenii le aveau la îndemână. Casele erau făcute din furci
bătute cu lut ori din lampaci (din lut și paie). Acoperișul era din stuf, șin­
drilă, mai rar din oale. Fiecare sat era vestit prin meseriașii săi iscusiţi:
lemnari, zidari, lipitori (femei care trăgeau cu lopăţica) etc.

Casă tradiţională ţărănească din satul Todirești. Mijlocul sec. XX.

 Decor de casă tradiţională din satele Todirești și Petrești. Mijlocul sec. XX.

Tinerii care porneau să-și facă o casă erau ajutaţi de tot neamul, de tot
satul: flăcăi, fete, gospodari, bătrâni, copii ‒ fiecare își știa rostul în acea
clacă ce rămânea de neuitat, mai ales, pentru gospodarii casei. Cel mai des,
casa era făcută cu ferestrele mici, pentru a economisi căldura, deoarece
iernile erau geroase și cumplite.

Casă ţărănească din satul Sinești. Secolul XX, interbelic.

 Case tradiţionale din satul Todirești. Secolul XX, interbelic.
Interiorul casei era simplu și plăcut, con­
fortul venea din mobilierul strict necesar:
un pat ori o laviţă destul de lată, acoperită
cu ţesătură (rumbă ori cadril unit din două
părţi), o masă, două scaune cu spătar ori
două osloane, o ladă de zestre, o măsuţă
cu scăunele cu trei picioare (pentru copiii mici),
un blidar și, mai rar, un dulap pentru haine.
Alte elemente importante și de nelipsit ale
casei erau plita, soba și lejanca ori cupto­
rul. Fără ele nu s-a pomenit casă de oameni
 Cuptor din satul Costuleni. Mijlocul sec. XX.
gospodari în satele noastre. Plita era folosită
la prepararea bucatelor și păstrarea lor caldă.
Iar iarna soba era îmbrăţișata de toţi ai casei,
și de pisici deopotrivă, la gura ei depănân­
du-se povești de neuitat. Unele sobe aveau și
un prichici, loc preferat de cei bătrâni, în timp
Element tradiţional antropomorf de decor al casei
din satul Todirești. Secolul XX, anii 70.
ce lejanca era locul de dormit și de joc predi­
lect al copiilor. „Într-o călimară”, „De-a bâza”
sunt doar câteva dintre jocurile copilăriei.
Ce vremuri, ce relaţii sănătoase între oameni!
Ce tradiţii frumoase!
Covorul

P
e vremuri, într-un interior al casei
de la ţară era imposibil să nu
găsești covoare și scoarţe ţesute
manual la război, din lână natu­
rală, frumoase și vesel colorate. Mește­
șugul țesutului de covoare se transmitea
de la mamă la fiică. Fiecare gospodărie
se mândrea cu covoare frumos decorate
cu motivele etnografice tradiționale spe­
cifice locului: Spicul, În grădina Gheţima-
nei (Petreşti), Coşul cu flori, Cerbii, Fata
şi căpriţa, Fata cu cerbul, Trandafiri.

Covorul dorului, ţesut la Frăsinești o viaţă de neobosita Vera Pintea-Mihailov.

 Covor cu „Păsări” și „Pomul Vieţii”. Satul Mănoilești. Mijlocul sec. XX.

Păretar cu „Vulpi”. Dănuţeni (Ungheni). Începutul sec. XX.

Păretar tradiţional din satul Vulpești. Începutul sec. XX.

Cu preţuire și dragoste faţă de zestrea străbunilor. Neobosita Maria Rusu, satul Hârcești.
Covor tradiţional cu „Flori de busuioc”și „Prescură”. Covor tradiţional cu „Aștri”. Secolul XX, interbelic.
Sfârșitul sec. XIX. Colecţia Muzeului Ungheni. Colecţia Muzeului Ungheni.
Ţesătoarea Lidia Timoșco, satul Petrești.
Covor tradiţional din satul Todirești. Începutul sec. XX.
Tapiserie cu elemente
tradiţionale moldovenești.
Autor: Valentina Bodrova.
Combinatul de Covoare
Ungheni. 1985.
Păstrătoarele de tradiţii Eufimia Parfenie și Lidia Andrușca din satul Mănoilești.
Drumul vieţii –
prosopul
C
hiar dacă scoarţa era socotită cea
mai valoroasă piesă din zestrea
fetei, locul ei fiind în cel mai de
cinste loc din casa gospodaru­
lui, totuşi prosopul tradiţional rămâne car­
tea de vizită a fiecărei gospodine. Inspirat
din tezaurul de motive tradiționale pline
Prosopul de nuntă la căsătoria lui Sergiu și Ecaterina Pascari din satul Petrești.
de valori spirituale, impodobit cu rom­
buri, spice de grâu, brazi, cruci, coarne
de berbec, simboluri cosmice, precum
­soarele sau luna, prosopul spune, de fapt,
povești despre natură, anotimpuri, recolte,
fiind martorul vieții omului, însoțindu-l
la naștere, botez, căsătorie, moarte...
Fragment de prosop cu „Păsări” și „Pomul vieţii”. Colecţia Muzeului Ungheni.

Prosop cu motiv ornamental „Hora”. Colecţia Muzeului Ungheni.

Port tradiţional de nuntă - Păstrătoarea de valori tradiţionale
„Prosopul de nun”. Vera Prepeliţă, satul Costuleni.
Colecţia Muzeului Ungheni.
Prosop din satul Mănoilești. „Prosopul nunului”. Satul Costuleni. Mijlocul sec. XX.
Prosop din satul Costuleni, mijlocul secolului XX.
 Ocrotitor de dragi și trecuţi. „Altarul casei”, satul Măcărești.
Interior de casă cu prosop din satul Mănoilești.
Continuitatea tradiţiei. Ceramica Ungheni.
 Troiţă tradiţională
consacrată eroilor
căzuţi în Primul
Război Mondial. Satul
Floriţoaia Veche.
Sec. XX, interbelic.
Portul tradiţional
P
ortul tradițional din zona Unghenilor
face parte dintr-o regiune etno-geo­
grafică mai largă, numită p ­ artea sudică
a Câmpiei Moldovei și Podișul Central
Moldovenesc. Având în vedere că spațiul la
care ne referim s-a aflat, de-a lungul secolelor,
geografic și economic, sub influența Iașului, nu
vom greși dacă vom afirma că portul popular
din regiunea Unghenilor este, de fapt, portul
popular din zona Iași. Este o realitate, confir­
mată de rezultatele analizei numerice și calita­
tive a exemplarelor de port popular, îndeosebi
cele de port femeiesc, depistate până acum în
regiune. Acest fapt dovedește că perioada de
înflorire maximă a acestei tradiții la Ungheni
a cuprins anii 1918-1940, când Basarabia s-a
aflat în componența României Mari. Nici până
la 1918, cu atât mai mult după 1944, tradițiile
autentice românești în Basarabia nu au cunos­
cut o dezvoltare adecvată; dimpotrivă acestea
au fost oprimate, datorită caracterului antina­
țional al politicii regimului sovietic totalitar.
Dispărut din uzul zilnic de foarte mult timp, în
ultima vreme, datorită promovării insistente
Cămăși tradiţionale femeiești din satul Petrești.
Parascovia Struc și Catinca Bernic. Anii 50 ai sec. XX.
de care se bucură din partea unor instituții
de specialitate, portul popular, cu precădere
cel de sărbătoare, revine în modă și cotidian.
Cele mai vechi și autentice piese se mai
păstrează în lăzile cu zestre ale bătrâni­
lor, precum și în colecțiile muzeelor.
Piesele de port popular din zona Unghe­
niului erau croite din pânză de in, cânepă
sau bumbac. Cămășile de sărbătoare, spre
deosebire de cele purtate zilnic, erau orna­
mentate cu motive puternic stilizate: floare
de măr, pomul vieții, roata, steluța, soarele,
frunza de vie. Cromatica ornamentelor era
dominată de culori închise, palide, liniș­
tite: roșu-închis, negru, albastru, mov, gri,
galben. Acest lucru, probabil, oglindește
destinul tragic al locuitorilor regiunii de-a
lungul istoriei. Câmpul ornamental bine pro­
porționat estetic, conferă pieselor de port
popular unghenene originalitate și monu­
mentalitate. Valoarea acestora este incon­
testabilă și vine să constituie moștenirea
de aur a locuitorilor din regiunea Ungheni.
 Cămașă tradiţională ucrainească din satul Morenii Noi. Interbelic.

Ie din satul Pârliţi. Sec. XX, interbelic. Colecţia Muzeului Pârliţi.

Ie tradiţională moldovenească (fragment) „Cu brăduţi” din satul Pârliţi.

Colecţia Muzeului Pârliţi.
Port tradiţional din satul Costuleni. Secolul XX, Port tradiţional din satul Mănoilești.
interbelic. Colecţia Muzeului Ungheni.
Port tradiţional din satul Sculeni. Secolul XX, De sărbătoare la Todirești.
interbelic. Colecţia Muzeului Ungheni.
 Drag mi-i portul din străbuni. Ștefania Arapu, satul Grăseni.

Lada cu comori din satul Mănoilești.

Frumoase și elegante
sunt iile din colecţia
neobositei promotoare
de tradiţii Ina Bileţchi
din orașul Cornești.
Port popular femeiesc. Secvenţă din expoziţie. Colecţia Muzeului Ungheni.
Sacrul

V
echi leagăn de păstrare și per­
petuare a credinţei creștine,
plaiul Ungheniului adăpostește
nu doar simple manifestări
ale tradiţiei strămoșești, ci caută să
le cinstească și să le înmulţească prin
tot ce este mai sfânt, relevant, auten­
tic, emblematic și apropiat sufletului.

„Coloana Cerului”.
Troiţă închinată eroilor din satul Năpădeni,
căzuţi în Primul Război Mondial. 1921. Lemn. Colecţia Muzeului Ungheni.
 „Pasăre suflet”. Morenii Vechi. Lemn. Mijlocul secolului XX.

Decor de exterior al casei tradiţionale cu însemne sacre. Satul Mănoilești. Mijlocul sec. XX.

„Pragul dintre cele două lumi”, la Năpădeni.

Chip Dumnezeiesc.
Satul Sinești.
Începutul sec. XX. Piatră.
 Chipul lui Isus Hristos
la Rădenii Vechi.
Începutul sec. XX. Lemn.
Motiv sacral pe un crucifix din satul Năpădeni. Mijlocul secolului XX. Lemn.

Piatră funerară, sfârșitul secolului al XVIII-lea. Curtea bisericii

„Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, satul Teșcureni.
Motiv sacral cu „Cocoși” și „Pomul Vieţii”. Satul Costuleni. Mijlocul sec. XX. Tablă.
Însemne identificatoare militare pe „Troiţa Eroilor” din satul Măcărești. Deceniul trei al secolului XX. Lemn.
Colecţia Muzeului Ungheni.
Tradiţii
și obiceiuri
T
radițiile fac parte din fondul
genetic al unui popor. Ele defi­
nesc caracterul și trăinicia aces­
tuia în timp. Lipsa și ignorarea
lor face ca omul, comunitatea, poporul
în genere, să fie aidoma unei frunze în
La Movila Măgura. Închinare.
bătaia vântului. Plaiul Unghenilor este o
oază de obiceiuri și tradiții din cele mai
vechi timpuri, iar trăitorii acestui meleag
le-au păstrat cu sfințenie, fiind conștienți
că acestea, de fapt, constituie respec­
tul nostru față de părinți și străbuni.
Pâine ritualică din satul Negurenii Vechi

Tradiţii și generaţii în satul Mircești.

Obiceiul sărbătorilor de iarnă din satul Petrești „Malanca”. Secolul XX, postbelic.
„Malanca” din satul Petrești. Actual.
Malanca
La Petrești, jocul Mălăncii începea în ajunul
Sfântului Vasile ori pe 31 decembrie. Porneau
primul joc la casa tocmalagiului (inițiato­
rul jocului). Malanca se juca doar la casele
unde erau de acord s-o primească. Pentru
gospodarii care aveau fete mari primirea
Mălăncii era obligatorie. În caz că refuzau
s-o primească, pe fată o pândea un alt obi­
cei mai aspru ‒ „scoaterea din jocul flăcăi­
lor”, joc care era organizat în ziua Sfântului
Vasile de către participanţii la MALANCĂ.

Cei care anunțau lista gospodarilor ce vor

primi „Malanca” era stabilită de „Turci” și
înaintată „Poștei”. Rolul turcilor era jucat de
cei mai tineri flăcăi, care băteau în ușile gos­
podarilor și întrebau dacă primesc MALANCA.

Gospodarii caselor primeau MALANCA cu cinste

și respect. La sfârșitul jocului fata mare a gos­
podarilor înmâna Generalului colacul și banii,
desigur cu urări de bine. Dacă iubitul fetei
participa la MALANCĂ, obligatoriu juca fata şi
primea drept răsplată cel mai frumos colac.

Malanca era însoțită de un grup mic de

muzicanți, de obicei, trei, obligatoriu fiind
trompetistul. La sfârșitul fiecărui joc, se
încuraja jocul prin strigăte de „Ura”. „Malancă” din satul Gherman.
Chipul „Arapului” din satul Gherman. „Capra” din Petrești.
Floriile
E săptamâna Floriilor, e timpul când pămân­
tul râde prin flori şi toate gospodinele de
prin satele unghenene le poartă de grijă
după cum e obiceiul locului.

La Boghenii Vechi, în această săptămână,

se seamănă doar flori, caci se crede că tot
ce se seamănă, înfloreşte, dar rod nu mai dă.
În ajunul sărbătorii, creştinii aduc la biserică
crenguţe de salcie, „mâțişoare”, ca să fie
sfinţite a doua zi. Aceste crenguţe simbolizează
florile și ramurile cu care l-au primit oamenii
pe Iisus Hristos în Ierusalim.

Sânzienele
„Când eram copilă, așteptam cu mare nerăbdare
Sânzienele. Era mare veselie, mergeam cu fetele
mari prin lanul cu grâu și culegeam flori, le adu­
ceam acasă și le puneam la icoane, pentru că,
spunea mama, aceste flori vor ocroti casa și
gospodăria de puterea forțelor întunecate, adu­
când, totodată, noroc, sănătate și belșug, atât
oamenilor, cât și animalelor. Fetele de măritiș
le împleteau în cunună și le puneau pe cap ca
să fie frumoase și atrăgătoare, își împleteau
coronițe de flori de sânziene și le dădeau pe o
apă curgătoare. Nu am mai reușit să fac acest
obicei, pentru că au venit rușii și nu am mers
la Prut”. (Elena Moraru, Costuleni, 89 de ani). „Mâţișorii” Alexandrinei Jechiu din satul Mânzătești.
„Sânziene” din satele Cornești și Costuleni.
Viaţa
culturală
N
oi, unghenenii, avem drept crez
zicerea pământeanului nostru
Andrei Tamazlâcaru: „Acasă este
lumea din noi, dar şi fereas­
tra prin care se uită lumea la noi”. Straiele
de sărbătoare ale sufletului sunt tradiţiile
şi datinile. Acestea necesită a fi etalate cu
şi prin evenimentele culturale unghenene:
Pe Valea Culii.
Festivalul tradiţiilor și obiceiurilor de iarnă
„După datina străbună“, „Sărbătoarea Fagu­
lui“, Festivalul de folclor „Efim Junghietu“,
Popasul folcloric „Acasă la Andrei Tama­
zlâcaru“, Festivalul de muzică și dansuri
populare „Drăgaica“, Festivalul de colinde
„Hristos se naşte, slăviţi-l! “, Festivalul de
satiră şi umor „Lume, lume, hai la glume“.
Viața e o trecere din zi în zi, dar
fiecare zi e nouă şi vine cu ceva
nemaitrăit. Ea ne desfată cu trăiri,
cu oameni, cu frumuseți ce se vor
admirate. Azi e cu și despre Ștefan
Golimaz de la Curtoaia din părțile
Culei și despre o îndeletnicire de
altă dată ‒ împletitul în lozie și
anume a coșurilor (corzânce ori
obo­roace, așa cum li se mai zice). Împletitorul de lozie Ștefan Golimaz din satul Curtoaia
Fanfara din satul Costuleni. Anii 50 ai sec. XX.
Ansamblul folcloric „Prutenii”, satul Măcărești. Actual.
Ansamblul de dansuri populare din satul Costuleni. Conducător artistic Gh. Trusev. Anii 50 ai sec. XX.
Formaţia folclorică „Tudoriţele” din satul Todirești. Actual.
Ansamblul folcloric „Busuioc”, satul Mănoilești. Actual.
Pe culmi de dealuri basarabene. Rădenii Vechi.
Satul Petrești. Căminul Cultural. Simpozion consacrat portului tradiţional din Valea Prutului.
Formaţia folclorică „Ilincuţele”, satul Chirileni. Actual.
Formaţia folclorică „Ţărăncuţele” din satul Floriţoaia Veche. Actual.
Ansamblul de dansuri populare „Struguraș” de la Palatul de Cultură din municipiul Ungheni. Actual.
Popa-Ovidiu Nicolae, „Jertvă, Unire, Mântuire”. Travertin. 2018.
Tabere de sculptură
După ce, începând cu anii 90 ai secolului
trecut, la Ungheni au fost realizate o serie de
lucrări monumentale marilor clasici ai litera­
turii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă şi
Gheorghe Asachi, din 2000 a fost lansat un
simpozion de sculptură în piatră, cu o periodi­
citate bienală, la care au participat mari artişti
plastici din Republica Moldova și străinătate.
Până în 2018, au fost organizate 7 ediţii, fiind
realizate 80 de sculpturi în piatră și lemn.
Cei care au prilejul să le privească, con­
stată stilul liber al creaţiei artistice, natura
­abstractă și simbolică a majorităţii lucrărilor,
fapt prin care se încearcă a-l face pe privitor
să gândească, să mediteze, întru a dezlega
ideea şi mesajul ascuns al fiecărei opere.
Contestate la început, interesul faţă de
sculpturile de la Ungheni crește pe timp ce
trece. Privitorii se arată curioşi. Ei încearcă
să le înţeleagă, să le descifreze mesajul. Unii
se adună în preajma lor, aducându-şi pri­
etenii, oaspeţii. Le filmează, fotografiază,
dovadă că sculpturile câştigă loc în inimile
localnicilor, devenind un element de identi­
tate, o carte de vizită a bătrânei așezări de
pe malul Prutului, fapt ce confirmă valoa­
rea lor de monumente ale culturii, menite
să dăinuie sub cerul liber peste vremi.
Tabăra de Sculptură Ungheni. Sculptorii: N. Popa, I. Zderciuc, V. Vârtosu, D. Verdianu, T. Cataraga. 2002.
Tabăra de Sculptură Ungheni. Secvenţă de lucru. Tabăra de Sculptură Ungheni. Secvenţă de lucru.
Sculptorul M. Damian. Sculptorii R. Tihonciuc și V. Macovei.
 Tabăra de cioplit în lemn de la Rădenii Vechi („Plaiul Fagului”).

Și la Rădenii Vechi, în Rezervaţia Naturală Plaiul Fagului, înce­

pând cu anul 2000, Secţia de Cultură organizează bienala de sculp­
tură în lemn, la care participă artiști populari din Republica Mol­
dova. Ediţiile de până acum au scos de sub dalta măiastră a
cioplitorilor un număr apreciabil de lucrări. De fiecare dată, artiș­
tii oferă publicului multă încântare, frumuseţe și satisfacţie.

Secvenţă de lucru cu cioplitorul în lemn S. Bulbaș.

Patrimoniu
istoric
S
paţiu de trecere și intensă circulaţie,
supus constant unor intemperii ale
trecutului, dar statornicit cu oameni
înzestraţi cu un bogat simţ al creaţiei,
inventivi și creatori, face ca regiunea Unghe­
niului să păstreze un număr semnificativ
de monumente vechi. Călătorul și iubitorul
de valori culturale poate cunoaște o serie
de obiective turistice deosebit de intere­
sante: Movila Măgurii, Rezervaţia Naturală
„Plaiul Fagului”, vechea gară feroviară din
Ungheni, Muzeul de Istorie și Etnografie din
Fortificaţia militară medievală din pământ. Satul Semeni, sec. XVII-XVIII.
Ungheni, Muzeul satului Pârliţi, Biserica din
lemn din satul Teșcureni (sec. XVIII), Biserica
„Alexandru Nevski” din mun. Ungheni, Bise­
rica celebrului prinţ Constantin Moruzi de la
Dănuţeni (Ungheni), „Biserica Legionarilor”
din satul Morenii Vechi, Fortificaţia medie­
vală de pământ din satul Semeni, Fortifica­
ţia medievală de la Ţuţora (Buzduganii de
Jos), Complexul comemorativ din apropierea
satului Rădenii Vechi, consacrat celebru­
lui om de stat rus G. Potiomkin. Combinatul
de Covoare Ungheni, Fabrica de Ceramică.
 Gara feroviară veche din or. Ungheni. 1874-1875. Arhitect necunoscut.

Biserica Alexandru Nevski, or. Ungheni, 1903-1906. Arhitect A. Bernardazzi.

Movila Măgurii, loc de veneraţie și reculegere.

Vas ceramic, cultura Cucuteni-Tripolie, mileniul IV-III a. Hr. Colecţia Muzeului Ungheni.

Monoxila din lemn de la Măcărești.

Râul Prut. Secolul IX d. Chr. Biserica din lemn,
Colecţia Muzeului Ungheni. „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”,
sf. sec. XVIII, satul Teșcureni.
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, satul Măcărești. Începutul sec. XIX.
 Piatra comemorativă consacrată kneazului rus A. Potiomkin. Rădenii Vechi.

Arheologul V. Bicbaiev face publice rezultatele cercetărilor arhelogice la Movila Măgurii.

Câmpia Ţuţora, vadul și rămășiţele fortificaţiei militare („Șanţul lui Zamoysky”).

Secolul al XVII-lea.
Locuri de popas
R
ezervația științifică „Plaiul Fagu­
lui” este o arie protejată, amplasată
în partea centrală a Moldovei, în apro­
piere de satul Rădenii Vechi, la conflu­
ența raioanelor Ungheni, Călărași și Nisporeni.
Rezervația a fost fondată în anul 1992 și are
o suprafață de 5642 ha, reprezentând o zonă
cu rol de protecție pentru un ecosistem
reprezentativ din punct de vedere silvic.
Cele mai răspândite specii de plante arbori­
cole sunt: gorunul – ocupă circa 31 %
din suprafața împădurită, frasinul - cca
21 %, carpenul – cca 19 %. Deși are o pon­
dere de numai 5%, fagul este cel mai
răspândit anume în această rezervație,
comparativ cu restul teritoriu al țării.
Pe teritoriul rezervației se întâlnesc cca 900
de specii de plante, dintre care plantele vas­
culare alcătuiesc cca 640 de specii, lichenii –
cca 50 de specii și alte specii. Din numărul
total de specii floristice 77 au devenit rare,
alcătuind aproximativ 33 % din speciile rare
de flora spontană a Republicii Moldova.
Fagii, sunt cel mai mult răspândiți aici, com­
parativ cu restul teritoriului republicii, făgetul
alcătuiește circa 260 ha sau 5 % din terito­
riul rezervației. Sectoarele cu stejar ocupă
aproximativ 230 ha sau 4 % din teritoriu.
Aria naturală este interesantă și atractivă
din punct de vedere faunistic, adăpostind
și asigurând condiții de viețuire și hrană
pentru numeroase specii de mamifere,
păsări și insecte, dintre care: cerb (Cervus
elaphus), cerb pătat, cerb lopătar (Dama
dama), mistreț (Sus scrofa), jder de pădure
(Martes), pisică sălbatică (Felis silvestris),
bursuc (Meles meles), hermelină (Mustela
frenata), veveriță (Sciurus carolinensis),
specii de lilieci, buhă mare (Bubo bubo)
sau cucuvea (Athene noctua).
Rezervația Naturală „Plaiul Fagului”, reprezintă
un potențial turistic deosebit de interesant,
variat și atractiv pentru iubitorii de drumeții.
Rezervaţia naturală „Plaiul Fagului”. Peisaj autumnal.
Pe lacul „Bolota”, în miez de primăvară, la Valea Mare. Arie naturală protejată.
 Crama și vinăria „Mircești”.
C
rama Mircești este situată în inima
Republicii Moldova, în satul cu
același nume – Mircești din raio­
nul Ungheni și a fost fondată de
Arcadie FOȘNEA, cunoscut vinificator din
țară. Deschiderea oficială a avut loc de Ziua
Națională a Vinului, în octombrie 2020.
Locul pentru plantarea viței de vie a fost
ales într-o microzonă unică, cu condiții ide­
ale, care are forma unui amfiteatru cu pantă
estică cu înclinație de 6 ‒ 15 grade. Podgoria
este amplasată la înălțimea de 270-350 m
față de nivelul mării, acesta fiind cel mai înalt
punct al viilor din Moldova. Pe pantă (sătenii
o numesc Dealul Pietrăriei) se pot observa
multe pietre, care ziua acumulează căldură
și noaptea o emană, de asemenea, au o
contribuție pozitivă la afânarea solului și
păstrarea umidității în el pe timp de vară.
Suprafața totală a plantației constituie
15 hectare. Aici sunt cultivate 12 soiuri de
struguri: Feteasca Regală, Sauvignon Blanc,
Chardonnay, Pinot Noir, Feteasca Neagră,
Rara Neagră, Saperavi, Feteasca Albă, Ries­
ling, Rkațiteli, Cabernet Franc și Viorica.

Construcția vinăriei a început în anul

2011, care continuă și astăzi. Este situată
pe locul vechiului conac boieresc. Piatra
din care a fost clădit beciul a fost scoasă
din vechea clădire, curățită și refolo­
sită, iar suprafața beciului a fost mărită.
În paralel cu producerea vinului, vinăria
dezvoltă și latura turistică. În această
clădire sunt cinci numere hoteliere și un
restaurant cu bucătărie moldovenească,
oglindind specificul regiunii. Reieșind din
numărul sporit de solicitări, s-a decis de
a construi încă opt camere hoteliere.
Harta turistică hazlie a Moldovei (fragment). Autor Valeriu Kurtu, caricaturist, Berlin, Germania.
Harta turistică a regiunii Ungheni.