Buridava dacică

de Dumitru Berciu

-Culturi Preistorice-
(ESEU)

Anul I - Istorie Elev: Gayer Robert-Michael

Cuprins:

Cartea „Buridava dacică“, de Dumitru Berciu, publicată de editura Academiei Republicii

Socialiste România, în 1981, la București, are în total 295 de pagini structrate astfel:

I. În loc de introducere (pag. 7-11)

II. Mediul fizico-geografic și dovezile de locuire în epoca străveche (pag.11-15)
III. Așezarea civilă (pag. 15-23)
IV. Nivelul 1 (pag. 23-31)
V. Nivelul II (pag. 31-48)
VI. Nivelul III (pag. 48-54)
VII. Ceramica geto-dacică de tip delian (pag. 54-58)
VIII. Cetatea 1 în cadrul Buridavei decice (pag. 58-71)
IX. Date documentare din sectorul nordic al acropolei cetății 1 (pag. 71-74)
X. Materiale din gropi și încăperi de pe acropola cetății 1 (pag. 74-80)
XI. Încaperea 2 (pag. 80-97)
XII. Vas-Oenochoe roman (pag. 97-100)
XIII. Masca de bronz din încăperea 3 de pe cetatea 1 (pag. 100-102)
XIV. Descoperiri de pe terasele cetății 1 (pag. 102-116)
XV. Turnul-Foișor de pe terasa VI (pag. 116-120)
XVI. Date despre necropolă (pag. 120-128)
XVII. Descoperiri monetare (pag. 128-136)
XVIII. Considerații privind scrierea (pag. 136-149)
XIX. Privire generală (pag. 149-159)
Rezumat în limba franceză (pag. 149-175)
Iar paginile 177-295, constau în așa-numite planșe (ilustrații).

1.
 Buridava dacică, se află in județul Vâlcea, la Ocnița. Multe elemente de certă valoare,
descoperite aici, au fost expuse la muzeul din Râmnicu Vâlcea (nou în perioada publicării
acestui volum- 1981).
Această carte, după părerea mea, este una de certă valoare istorico-arheologică, deoarece
prezintă structura unei așezări dacice, analizând mai multe aspecte, atât istorico-culturale, cât
și socio-economice. Lucrarea este însă umbrită, din punctul meu de vedere, de către elogiile
aduse la început, sistemului socialist si a P.C.R-ului, însă circumstanțele acelor vremuri sunt
lesne de dedus, elogiile respective fiind mai degrabă de factură obligatorie (standard), decât
exprimarea unor considerente proprii.

I. În loc de introducere

Cercetările de la Ocnița au început în 1961, prima recunoaștere pe teren, fiind realizată cu 3

ani mai devreme, în 1958. În acest lent proces, la săpături (ce s-au finalizat definitiv în 1981),
au participat numeroși elevi și studenți ai Profesorului Dumitru Berciu, ce numește respectivul
șantier „șantier școală“.
Această zonă este una bogată în minereuri și sare, iar salinele locale reprezentau o adevărată
mană cerească pentru locuitorii acelor regiuni, fiind probabil motivul principal care a
favorizat dezvoltarea culturală și materială a geto-dacilor în această arie geografică.
Săpăturile efective de la Ocnița și Cosota au început în 1961. S-au putut atesta destul de
rapid date referitoare la unitatea si mai ales originalitatea civilizației geto-dace. Se distingeau
în primul rând forme de locuințe cu plan rectangular și unele dintre ele cu podină amenajată
pe un pat de pietre de râu, prinse cu un lut special pregătit. O astfel de locuință a fost
descoperită în așezarea din Valea Bradului, de unde provine un vas-borcan mare, decorat cu
brăduț, datând din epoca lui Burebista, sec. I î.e.n.
Săpăturile au continuat, dar nu au fost extrem de satisfăcătoare, până în anul 1973, când s-au
descoperit elemente de certă valoare, precum acropola cetății, litere grecești și latine, cele din
urmă relevând numele cetății, Buri-dava, termenul Bur se poate lega indubitabil de numele
acelor daci buridavensi de care amintea geograful Ptolemeu. Inscripțiile din limba greacă
prezintă numele unui rege dac cvasi-necunoascut, din lista succesorilor lui Burebista, pe nume
Thiamarcus, ce purta titlul de rege-basileus.
Decoperirea unor cuvinte dacice scrise în latină, precum Reb, pe fragmente cermaice,
reprezintă o reală senzație arheologică.
Foarte importantă este descoperirea marii palisade din perioada lui Burebista și cea imediat
următoare. De aseamenea, multitudinea artefactelor de origine romană, precum: obiecte din
lut, fibule, vase de sticlă, de bronz sau de argint, oglinzi, terra sigillata, amfore, pe lângă
monedele republicane sau imperiale, au evidențiat într-o manieră categorică, importul și
comerțul făcut între Imperiul Roman și Dacia, chair înaintea celebrei cuceriri.
De remarcat este faptul că nu s-a putut constata, în cadrul acestei cetăți, un sector, în afara
Acropolei și a Terasei 1 (centre economice), a oamenilor bogați, cu stare și unul a oamenilor
săraci, modești. Așadar, societatea era una echilibrată, nici necropola nu indică cotrariul.

2.
II. Mediul fizico-geografic și dovezi de locuire în epoca străveche

Marele complex geto-dacic de la Ocnița este situat într-o regiune care oferea condiții
deosebit de prielnice dezvoltării comunităților umane. Această arie aflată între subcarpații
vâlceni, ținuturile deluroase adiacente, Valea Oltului și legăturile sale, prin pasurile Cozia și
Turnu Roșu cu ținuturile de peste munți, au ușurat totdeauna dezvoltarea armonioasă și
constantă a așezărilor atât în perioada pre-romană, cât și ulterior.
În această zonă întâlnim, pe lângă diferite obiecte grecești, o influență culturală celtică, fapt
ce indică ipoteza conform căreia în această zonă, diferite culturi au interacționat, fiind atrase
cu siguranță de către bogățiile solului, de faună în general. Cu siguranță poziția geografică
joacă un rol important, aici întâlnindu-se de-alungul istoriei popoare sudice (de regulă elene),
cu cele apusene ori răsăritene.
Trebuie amintit faptul că în această zonă geografică și implicit și în cadrul Buridavei,
întâlnim obiecte din silex, ce indică activitate locală încă din epoca Peleoliticului (superior se
pare, din pricina unei patine caracteristice, identificată pe uneltele). Cultura Coțofeni se face
din plin remarcată aici, oamenii din cadrul aceste culturi, fiind considerați „prototraci
îndepărtați“.
Perioada târzie a neolititcului este reprezentată în regiune prin deosebita cultură Sălcuța, faza
finală a acesteia, în mod special, dar tot Cultura Coțofeni este cea a cărei așezări și artefacte,
par a fi venit în primirea geto-dacilor. Vorbim aici atât despre așezăminte, indici geografici,
cât și despre fragmente ceramice, vase întregi sau întregibile, în general ornamentate.
Întâlnim de asemenea, cultura Verbicioara în fazele IV, V, dar și multe alte influențe, ce ne
conduc la concluzia următoare; acest spațiu a beneficiat de diferite stadii de dezvoltare
propice ale unor culturi importante și diferite, de relevanță regională, ce au favorizat intrarea
acestui spațiu, cu brio, în epoca bronzului și ulterior în cea Hallstataină(a fierului), datorită
simbiozei lente, dar constructive ale diferitor culturi preistorice. Așadar, microzona Ocnele
Mari-Ocnița este parte a procesului de cristalizare și dezvoltare a civilizației tracice, ce știm
că s-a dezoltat într-un areal întins, unul danubiano-pontic.

III. Așezarea civilă

Așezarea civilă antică se găsește în dreapta Pârâului Sărat, la nord de Pârâul Cosotei. Este
situată într-o mică depresiune prin care curgea în antichitate un pârâu, în jurul căruia s-au
putut structura, în epocile paleolitică și mezolitică, așezări omenești. Această așezare are
practic structura unui complex fortificat, ce este cuprins între 3 vârfuri de deal, ce au un rol
defensiv. Ele sunt plasate într-un fel de potcoavă, iar arheologii le-au dat denumirile de
Cetatea 1, 2 și 3. Putem observa cum oamenii acelor timpuri știau a folosi elementele
geografice ale unei zone respective, cu scopul de a câștiga un avantaj de mare durată.
În funcție de perioada de timp, cronologică a unui strat arheologic descoperit și analizat,
acesta primește denumirea de nivel, primul fiind desigur, I, el având la rândul său
subdiviziunile a și b.

3.
IV. Nivelul I

Acest nivel ca și celelalte este dominat de ceramică. Ceramica și elementele găsite aici sunt
bine individualizate, materialul este bogat și de calitate. Se remarcă însă un brăzdar de fier,
datat ca proveniind din sec II î.e.n. De asemenea, se evidențiază pintenii din fier, descoperiți
în toate sectoarele, dar și alte piese legate de folosirea calului, cum ar fi zăbalele sau psaliile.
În cadrul acestui nivel, întâlnimm toate formele de unelte cunoscute la daci, cum ar fi, de
pildă, celebra sabie curbă, sica.

Ceramica

Produsele ceramice la Ocnița sunt de o rară varietate, indiferent de nivel. Ceramica poate fi
lucrată cu roata olarului sau cu mâna. Ceramica lucrată cu mâna, din nivelul I, este cea mai
numeroasă, cea mai des întâlnită fiind cea neagră, de regulă uniformă în spărtura vasului. A
doua categorie este ceramica de culoare cărămizie, întâlnită mai des și în celelalte niveluri.
Se folosesc diferiți degresanți, cum ar fi nisipul, nu mereu fin, dar și pietricele, de multe ori
acestea erau destul de mari.
Din gama ceramicei lucrate manual, ar trebui remarcate castroanele, ce apar întregi, dar mai
ales fragmentate. Cele întregi sunt cele funerare, dar tipul castroanelor, în general, este unul
tronconic, cu fundul drept, uneori cu marginile puțin prelungite în afară, cu umăr răsfrânt și
buze răsfrânte oblic în spre exterior. De asemenea, să remarcăm opaițele- cești sau cătui, cum
mai sunt denumite aceste vase dacice, dar termenul de ceașcă nu se potrivește prea bine
deoarece, ele erau mult mai alungite decât ceștile cunoscute de noi, iar funcția lor era alta.
Cănile sunt lesne de remarcat, ele fiind bitronconice, cu o toartă înălțată și baza bombată- ele
fiind lucrate cu mâna. Deosebite sunt însă vasele-borcan, cunoscute și sub denumirea de vase-
sac. Acest tip de vase au dimensiuni foarte mari, iar întrebuințările acestora difereau, de cele
mai multe ori, ele erau folosite ca borcane, sub forma clasică pe care o cunoaștem și noi.
Ceramica lucrată cu roata este foarte frecventă. Din punct de vedere tehnic s-a realizat un
progres in ceea ce privește pregătirea pastei, arderea, modelare mai precisă a formelor și
tehnica ornamentării care, la rândul ei, s-a îmbogățit cu noi motive decorative. Esențial de
menționat ar fi faptul că există trei grupe diferențiate din punct de vedere stilistic: ceramica
zgrunțuroasă, ceramica cenușie sau portocalie (fină) și cea pictată, cărămizie-brună.
Au fost descoperite și alte obiecte din lut (ceramică), mai deosebite cum ar fi lustruitoarele
sau capul de bovideu, o operă de artă cu elemente realiste.
O categorie distinctă este cea a obiectelor din fier cum ar fi: brăzdarul de plug, secera,
furchița de fier, vârfurile de săgeată, pintenii sau vase, fibule ori inele din bronz.
Aceste elemente ne demonstrează din nou, dacă mai era cazul, importanța acestor situri
arheologice, ale acestei descoperiri, Buridava Dacică, tocmai din pricina diversității și a
complxității lor, atât de necesară pentru a ne putea face o imagine de ansamblu asupra
societății, civilizației geto-dace.

4.
V. Nivelul II

Nivelul II nu are un conținut la fel de bogat, special ca cel anterior, dar se pot remarca
anumite caracteristici interesante. Una din constatările majore ar fi folosirea excesivă a
punctelor fortificate, tot la acest nivel se ridică și marea palisadă din jurul Cetății 1 și al
Terasei I.
Deosebiri cu adevărat majore nu se pot face, dar întradevăr, ceramica pictată este mult mai
răspândită, iar majoritatea uneltelor descoperite la primul nivel, se regăsesc la acest nivel sub
o formă mai bună, materialele și tehnicile de fabricare evoluează. Un element impresionant,
identificat la acest nivel este bogatul depozit de obiecte din bronz și fier- „cățelul de vatră“, ce
pare mai degrabă un berbec, din pricina coarnelor, acestea sunt însă răsucite invers, deci nu
este o reprezentare tocmai realistă, măsurile acestor figurine fiind oricum de regulă, extrem de
modeste. De asemenea, inscripțiile în limba greacă și numărul relativ mare al mondelor
romane și al imitațiilor băștinașe, sunt descoperiri de luat în seamă.
Ceramica lucrată la roată cunoaște o răspândire semnificativă în cadrul acestui nivel.
Calitatea vaselor este una mai ridicată, iar pasta întâlnită aici este una mult mai bună, nisipul
folosit fiind unul mult mai fin.
Obiectele de fier sunt mult mai des întâlnite decât în nivelul anterior. Putem constata așadar,
faptul că metalurgia fierului în sec. I î.e.n., era dezvoltată în regiune. Întâlnim obiecte precum:
toporul, secera, securea, cosoare, unelți de dulgherit, cuțite și cuțitașe, punctatoare, dălți,
undițe, furculițe, chei, cuie, cârlige de cuier sau pinteni. Se pot întâlni și bronzuri deosebite,
de import chiar, cum ar fi caserolele de bronz sau clopotele, provenite din ateliere italice.
Întâlnim și obiecte din materiale felurite precum creuzetul, răzuitorul din silex sau brățări de
sticlă.
Interesant este faptul că atât cățelul de vatră, cât și grătarele descoperite, desigur, în incinta
vetrei, nu sunt dacice la origine, ci rezultatul unor importuri, unor influențe externe. Cățeii de
vatră au fost identificați și în spațiul roman, aceștia preluând probabil simbolul de la etrusci,
chiar și la gali întâlnimm acest tip de figurină zoomorfă. Cât despre grătarul din Ocnița, putem
spune că același tip este întâlnit și la Manching, o așezare celtică- grătarele aproximativ 15 la
număr, datează cam din aceași perioadă cu cele din Ocnița, ele fiind inspirate după un model
sudic infiltrat la nord de Alpi, în perioada Latene târzie.

VI. Nivelul III

Nivelul III din așezarea civilă și din complexul Cetății 1 și al teraselor adiacente are un
conținut de cultură caracteristic, în care, practic, se poate observa armonioasa simbioză,
coeziune a celor două nivele precedente. Diferența o face însă factorul roman, extrem de
puternic, evident și răspândit.
Interesant, chiar bizar este faptul că ne confruntăm, la acest nivel, cu o reală decădere din
punct de vedere artistic, estetic, deoarece pasta folosită, cât și gama formelor și tehnica
ornamentării sunt relativ modeste. Pictura devine rară, iar ornamentările și tehnica inciziei
descoperite sunt de proastă calitate, în comparație cu cele descoperite și prezentate anterior.

5.
 Acest nivel confirmă într-o manieră limpede faptul că această așezare dacică și populația
dacică în general, a continuat a exista după războaiele daco-romane, însă traiul lor a avut mult
de suferit în urma acelor evenimente. Chiar dacă influența romană a contribuit la îmbogățirea
bagajului material, a obiectelor de uz casnic și nu numai, perioada imediat următoare
războaielor, una evident de tranziție și transformare socio-culturală, a fost dificilă pentru
populația indigenă. De remarcat este faptul că s-au identificat pigmentarea de mici bucăți de
chirpic ars, de regulă, fărâmițat. O posibilă ipoteză ne poate conduce cu gândul la incendiul
care a avut loc spre sfârșitul secolului I e.n., în cursul primului război dintre Traian și Decebal
sau alta, mai plauzibilă pentru autor, referitoare la confruntarea dintre Decebal și Domitian.
Așadar, descoperirile din nivelul III arată în mod concret faptul că locuirea nu s-a întrerupt
între nivelul II și acesta, iar sfârșitul perioadei acestui ultim nivel și în împrejurările
războaielor cu romanii, se încheie viața prosperă a locului și se adâncește procesul, deja
început, de romanizare.

1.Ceramica

La fel ca în nivelurile anterioare, este împărțită în două mari categorii: ceramica lucrată cu
mâna și cea lucrată la roată, fiecare dintre acestea pot cuprinde și subgrupe.
În cadrul ceramicii lucrate manual, nu se pot constata schimbări majore, însă, din punct de
vedere tehnic, se poate observa o abordare mai grosieră, neglijentă decât în perioadele
anterioare. Se folosește un procent sporit de nisip și pietricele, dar se mai poate remarca o
schimbare minoră din punctul de vedere al ornamentării și al tehnicii ei, se folosește mai mult
incizia.
Produsele ceramice concepute la roată înregistrează, însă un salt calitativ, pozitiv. Ceramica
din această perioadă are o culoare cunușie cu noanțe deschise, iar pasta este mai bine
preparată, fără impurități și fără goluri de aer.
Dintr-o locuință provin două căni bitronconice, una fără decor, alta pictată. Prima este
fragmentară și de dimensiuni reduse, iar a doua este de dimensiuni mai mari, fiind implicit
mai spectaculoasă. Ea este foarte înaltă în partea superioară și pictată cu benzi verticale,
paralele, trasate cu pensula, în culoarea neagră-brună. Aceste benzi alternează cu benzi late
lustruite puterni. Jumătatea inferioară este de asemenea înaltă și cu o elegantă rotunjire a
numărului. Piedestalul este inelar, toarta este ruptă din vechime ca și buza din care totuși au
ieșit resturi, înălțimea de 0,23 m; diametrul fundului de 0,085 m. Vasul a fost modelat din trei
părți distincte, ulterior sudate. Forma este înaltă și elegantă, dar în general mai rar întâlnită în
ceramica Latene geto-dacică.
De asemenea, se pot remarca două pahare, de dimensiuni larg deschise, cu piedestal inelar și
lucrate la roată, lut în culoare cenușie-deschisă, înălțime de 0,064 m, iar diametrul gurii de
0,075 m.
Dintr-o pastă în general cu grijă preparată sunt numeroasele fusaiole bitronconice sau în
formă de inel. Exemplarul este decorat pe ambele părți, prin incizii adânci și incrustații albe.
Autorul ține a peciza faptul că acest tip de obiect, nu se poate atribuii culturii Verbicioara.

6.
2.Obiecte din fier

Din această categorie se remarcă în mod clar, cuțitele și cuțitașele. Cele mai multe sunt
cuțitașe, ele având dimensiuni diferite, de regulă mici. Întâlnim însă și un tip de cuțitaș
alungit, atipic. El are mânerul lung și terminat cu un buton; lungimea sa, la momentul
descoperirii, fiind de 0,19 m. Exemplarul prezintă anumite forme romane.
Al doilea tip este acela de cuțit drept și cu „limbă“ de prindere într-un mâner cu plăsele de
lemn sau os, ca cel descoperit în 1973, într-o locuință din nivelul III; lungimea 0,19 m. Un os
de animal cu urme de numeroase încercări de tăiere.
De asemenea, întâlnim securi, dălți și dăltițe, târnăcoape, chei de fier, foarfeci, vârfuri de
săgeată, pinteni sau ținte de fier.
Speciale sunt cataramele din bronz. Ele sunt două la număr, masive. Prima era decorată cu
două rânduri de puncte și înfrumusețată prin reprezentarea unei flori- lungimea fiind de 0,063
m. și lățimea de 0,025 m.
A doua cataramă a fost turnată dintr-un bronz de calitatea superioară. Întâlnim o patină de
culoare verde-închis, lungimea este de 0,038 m. și lățimea 0,044 m.
Alte descoperiri interesante sunt râșnițele, dar mai largă și spectacloasă este gama pieselor
de toaletă și podoabe. Aici se regăsesc: oglinzi (de tip disc), pandantive de bronz, brățări, ac
de păr, perle de sticlă, mărgele.
Vasele de sticlă, evident importuri romane, sunt destul de frecvente la acest nivel.
Fibulele s-au descoperit, de asemenea, în număr foarte mare, ele însă au un rol foarte
important pentru cercetători, pot contribuii la stabilirea cronologiei și periodizării. Majoritatea
sunt fragmentare, cele de bronz și de fier, fiind mai bine conservate.

VII. Ceramica geto-dacică de tip delian

Un rol important îl poartă ceramica, ce are ca decor în relief și forme imitate, cupele sau
bolurile deliene. Această grupă joacă un rol extrem de important în olăritul geto-dacilor. În
epoca elenistică produse originare de acest gen se răspândeau în pricipal din centrele de
producție de pe insulele Megara și Delos. De aici și numele de cupe/boluri megariene sau
deliene. În mediul civilizației geto-dace se întâlnesc însă în destul de puține localități, astfel
de bouluri. În schimb imitațiile locale ale acestor boluri pot fi găsite âîn aproape întreaga arie
geto-dacică.
Fragmentele de imitații ale cupelor deliene descoperite până în 1978, la Ocnița, se
încadrează în perioada de timp cuprinzând sec. II î.e.n. și prima jumătate a celui următor. Ele
au fost găsite în așezarea civilă de pe „Colina Sacră“, cu terase adiacente și în necropolă.
Ceramica de genul acesta a fost găsită însă numai în zona sudică a necropolei, ea fiind cea
mai veche.
Faptul că aceste boluri sunt produse interne, ne este indicat în mod evident de către tehnica și
pasta folosită. Boluri de factură asemănătoare întâlnim și în complexul fortificat Polovraci,
județul Gorj sau în cel de la Cetățeni, jud. Argeș, de unde provin nu mai puțin de 14
fragmente de boluri.
7.
VIII. Cetatea 1 în cadrul Buridavei dacice

Cea mai mare înălțime dintre cele trei cetăți, ce înconjoară ca o potcoavă așezarea civilă din
„Fundătura Cosotei“, reprezintă centrul complexului. În acele vremuri, ea aveae un platou cu
o lungime de aproximativ 100 de m. și o lungime de 50 de m. Din pricina alunecărilor de
teren, din est, acolo unde se află Valea Bradului, platoul s-a prăbușit în proporție de peste
50%.
Aici erau , fără îndoială, depozitele căpeteniei locale sau ale templului. Numeroasele gropi
de provizii, unele dintre ele de mari dimensiuni, arată că aici se păstrau și provizii. Încăperile
mai mari, subterane, aveau, foarte probabil, alte funcțiuni. Inițial înălțimea, pe care avea să se
amenajeze un punct fortificat, a fost locuită de către purtătorii culturilor Coțofeni și
Verbicioara, care s-au așezat și pe pantele de la marginea platoului. Întregul vârf al înălțimii a
fost tăiat și spațiul netezit pentru a forma un platou, pe care s-au amenajat primele gropi de
provizii și construcții de lemn. Aici s-a ridicat și prima palisadă care se afla pe buza platoului
amenajat ca acropolă.
Acropola a fost fortificată încă de la început, fie chiar numai prin modeste palisade. Întrucât
jumătatea dinspre răsărit, către Valea Bradului, este prăbușită, nu se mai poate spune, din
păcate, dacă și în acea parte a existat o palisadă.
Palisadele „erau conectate“ la o serie de turnuri, de apărare, desigur. Un turn-foișor, așezat
pe stâlpi fixați în gropi, săpate în stâncă (pe latura de sud, adică spre interior) și pe val, a fost
descoperit în săpăturile noastre. El avea un plan rectangular, de mici dimensiuni. Partea
superioară a foișorului era din lemn, peste care s-a dat cu lut amestecat cu păioase. Acest
foișor a fost distrus de incendiul de la sfârșitule sec. I î.e.n. În masa de chirpic s-au găsit
fragmente ceramice și un vas întreg. Sistemul fortificației bazate și pe turnuri, de tip foișor în
general, datorită condițiilor locale, prin folosirea obligatorie a lemnului, din cauza lipsei de
piatră, este o caracteristică a complexului de la Ocnița. Trebuie, așadar, amintit foișorul 1 de
pe Terasa VI, pe cel de pe Cetatea 3 și turnul de pe Cetatea 1, amintit mai înainte. Al treilea
turn (de plan dreptunghiuilar) s-a descoperit abea în 1981, pe marginea de nord-est a
acropolei.
Epca de folosire a palisadei este sec. I î.e.n., cu deosebire prima jumătate, ceea ce înseamnă,
epoca lui Burebista. Palisada pare să fi rămas în folosință și după 44 î.e.n.
În șanțul palisadei s-au identificat diferite fragmente ceramice. Ele sunt lucrate atât manual,
cât și cu roata. Descoperim aici un fragment de oală piriformă, gât scurt și buza răsfrântă. Sub
buză se află alveole, iar pe gât, cinci striruri paralele, sub care s-au trasat liniile vălurite,
delimitate de trei striruri orizontale. Ca tehnică, formă și decor, fragmentul este caracteristic
grupei ceramice cărămizii, cu nuanțe brune închise lucrate cu mâna, datând din perioada
orizontului II a, al nivelului II.
Întâlnim, de asemenea, o cisternă impunătoare și diferite locuințe confortabile, din incinta
cisternei, chiar locuințe săpate în stâncă, bine consolidate și situate.
Se poate deci susține că Cetatea I și terasele sale adiacente, constituiau centrul, inima
complexului dacic de la Buridava dacică. Ea reprezenta Colina sacră.

8.
IX. Date documentare din sectorul nordic al acropolei Cetății I

Pe marginea de nord a acropolei a fost adunat întreg materialul ridicat de pe suprafața

acropolei, fie cu scopul de a netezi terenul, fie de a-l curății după un incendiu sau refaceri
necesare.
În cursul săpăturilor au fost descoperite numeroase fragmente ceramice pictate, care, din
punct de vedere stratigrafic, nu pot fi așezate în mod precis într-o anumită etapă, întrucât în
sectorul respectiv, nu există o succesiune stratigrafică. Numărul destul de mare al
fragmentelor ceramice pictate, din care reproducem doar câteva, este încă o dovadă că această
grupă ceramică era foarte curentă la Ocnița.
Aici putem nota următoarele descopriri: un fragment de cană bitronconică cu pereți subțiri și
rezonați; un fragment de farfurie (de factură romană); un fragment de cană bitronconică, un
fragment de buză de fructieră, ornamentală; trei fragmente dintr-o strachină/castron, cu profil
emisferic; un fragment de picior de fructieră; un fragment de fructieră, decorată prin lustruire;
un fragment de ceașcă, probabil cu două torți, de tipul curent în nivelul II; un văscior piriform,
trompetiform, lucrat manual; o strachină lucrată la roată; reprezentarea în lut a unui cap de
animal, probabil lup; un vas cu toartă transversală; gresie; vârf de săgeată, din fier- înalt și cu
balbeluri laterale lungi; un cuțit de fier, cu secțiunea lamei triunghiulară; un fragment de
toartă de vas, din bronz (import roman); creuzete, cu bobițe de argint pe pereții interiori; dinte
de animal sălbatic, probabil lup; un crampon de fier, cu secțiunea pătrată și floarea
dreptunghiulară, dar și alte obiecte ce atestă o activitate socio-culturală, religioasă intensă în
această zonă a cetății. Acropola în sine este, desigur, explicația, având în vedere faptul că și în
șanțurile din jurul acropolei se află multe obiecte de acest tip.

X. Materiale din gropi și încăperi de pe acropola cetății I

În cadrul acropolei, după cum am semnalat anterior, putem întâlnii obiecte de certă valoare
istorică și culturală, luând în considerare volumul impresionant de obiecte descoperite în jurul
acestei incinte.
De remarcat ar fi: o cană bitronconică, lucrată la roată cu o toartă supraînălțată; fragment de
cană bitronconică de mari dimensiuni; fragment de chiup; un gât cilindric de ulcior mare,
pictat cu pastă fină; o strachină (întreagă), pictată; un fragment de amforă cu fundul ascuțit,
importată; cuier de fier (cui pentru cuier, practic); o fibulă de bronz, complexă, lucrată din
sârmă; un coxal de bovideu, ars puternic și vărgat de topor; vas fragmentar de culoare
cărămizie, cu noanțe portocalii; cană cu două torți, lucrată la roată, de asemenea cu pastă fină;
un fragment de toartă împletită, un fragment de ulcior lucrat la roată și pictat; un fragment al
unui vas mare; un fragment de cupă geto-dacică; o brățară din sârmă subțire de bronz, o serie
de paftele de fier și multe alte obiecte interesante, de regulă, meticulos lucrate, chiar decorate.

9.
XI. Încăperea

Încăperea 2 din cadrul Cetății I este pe departe cea mai deosebită. Aici întălnim obiecte,
descoperite și în alte încăperi sau zone, dar într-o cantitate impresionantă.
Această încăpere are mai degrabă caracteristicile unei gropi, ea având o adâncime de
aproximativ 2,4 m. Interesant este faptul că fiecare templu dacic, are de regulă 3 încăperi
subterane, fapt ce îl duce pe autorul cărții, Dumitru Berciu, la o presupunere interesantă-
fiecare dava dacică dispunea de o încăpere subterană simbolică, în care ar fi avut loc diferite
ritualuri, manifestări religioase în care marele sacerdot al locului, așa cum procedaseră
probabil și marii preoți ai regatului lui Burebista sau Decebal, ar fi exercitat cultul lui
Zamolxis.
În cadrul acestei încăperi întâlnim resturi de tencuială, o cantitate foarte mare de chirpic.
Ceramica- produsele ceramice lucrate cu mâna descoperite în Încăperea 2 sunt destul de
numeroase, dar în mare lor majoritate, sunt fragmentare. Vasele lucrate cu mâna sunt în
general în stare fragmentară. Multe fragmente nici nu sunt semnificative, după ele neputînd fi
reconstituite formele vaselor.
Din punct de vedere tehnic, pasta din care sunt lucrate vasele din această grupă este dintr-o
argilă relativ bună, dar diferența de la vas, la vas sau de la subgrupa, la subgrupă stă în
procentul de nisip și pietricele, cât și modul, nu totdeauna perfect al preparării pastei. Se
întrebuințează și slipul, dar el este foarte subțire și se folosește de regulă la vasele mai fine.
Culoare lutului și a slipului documentează o dăinuire a tradiției hallstattiene locale.
Formele vaselor constituie o gamă foarte bogată, majoritatea vaselor pornind de la forme ale
epocilor anterioare.
S-au descoperit; vase în miniatură, oale piriforme, oale-borcan, lucrate cu mânna, dar și
obiecte lucrate la roată precum; căni cu două torți, căni bitronconice, cană mare, capace, case-
căzănel, străchini, cupe cu două torți, fructiere, etc.
Ceramica pictată devine o obișnuință în lumea geto-dacă din această perioadă, concluzie
lesne de tras când observi cantitățile impresionante de obiecte pictate, în această încăpere.
Așadar, ceramica pictată nu mai este un produs de lux, rar.
Opaițele ocupă o grupă specială din inventarul Încăperii 2 al Cetății I. Ele sunt lucrate cu
mâna (la Ocnița nu s-a descoperit nici un astfel de exemplar făcut la roată).
De asemenea, întâlnim multe fibule în formă de linguriță.
Figurinele de lut sunt elemente extrem de interesante și importante, descoperite aici. Sunt 7
la număr, alături de două monede ale lui Augustus.
De semnalat ar fi faptul că aproape toate obiectele au fost afectate de un incendiu, ce nu se
știe când și de ce a izbucnit. S-au descoperit însă, inscripții în greacă și latină.
În anul 1973, s-a descoperit în această încapere, un obiect cu adevărat deosebit. Este vorba
despre o spadă romană, redusă la dimensiuni mai mici din pricina degradării, dar păstrată sub
o formă unitară, nu fragmentară. Spada era pusă în teacă și înfașurată într-un înveliș protector
din câlți de in.
În această specială încăpere mai întâlnim obiecte de factură romană, de import, precum și
alte obiecte metalice.
10.
XII. Vas-oenochoe roman

Gura vasului este trilobată, gâtul este strâmt și scund. El se detașează de corpul vasului
printr-o bandă în relief delimitată de câte un șănțuleț. Corpul este puternic bombat, cu diam.
de 0,10 m; înălțimea de 0,07 m, ceea ce dă vasului un aspect de vas scund.
Cana-oenochoe de la Buridava dacică face parte dintr-o grupă de vase cu toarte supra-
înălțate. După H. J. Eggers, care a urmărit răspândirea tuturor importurilor romae în Germania
neprovincială, acest vas este des întâlnit în Danemarca, între Elba și Vistula, dar și până
departe, în Britania, unde apare în morminte sau în depozite. O cană similară exemplarului
nostru, formă scundă și pântecoasă, provine de la Santown Downham, tot din bronz. Acest tip
scund este datat de I. H. Eggers în perioada sa B 1 (prima jumătate a sec. I e.n.).
Așadar, putem data acest vas, extrem de interesant și surprinzător ajuns în această zonă, în
prima jumătate a sec. I e.n.

XIII. Masca de bronz din încăperea 3 de pe Cetatea 1

Întreg complexul în care s-a găsit masca pare a fi contemporan celui din Încăperea 2. Ea a
fost descoperită lângă peretele de Est al încăperii, așezată cu grijă și sprijinită de perete. În
apropierea ei se afla o cană bitronconică (cu toartă ușor supra-înalțată) pe umărul careia a fost
incizat un dreptunghi cu un punct în interior.
Masca este lucrată dintr-o singură foaie de bronz foarte subțire. Pe marginile părții
superioare, placa de bronz s-a subțiat și mai mult. Placa a fost tăiată dintr-o bucată mai mare
și apoi ușor bătută pe dungă, urmele loviturii cu ciocanul fiind foarte vizibile. Tăietura plăcii
este foarte clară- la baza gâtului. Piesa este foarte puternic oxidată. Patina are o culoare verde-
albastră, mai densă pe partea dreaptă. Întreaga suprafață a fost netezită și lustruită. Lustrul
însă a dispărut din cauza patinei. După decuparea plăcii dreptunghiulare, s-a trecut la baterea
prin tehnica „au repousse“, pe o formă de lemn. Execuția stângace face dovada că a fost
lucrată într-un atelier local. Datorită matriței de lemn nu prea reușite, detaliile chipului
omenesc au ieșit potrivit formei. Observăm că masca amintește de o sculptură din lemn. Ne
putem gândii în primul rând la arta din lemn a celților, deși analogii găsim și la alte popoare.
Este cert că sculpturi din lemn au avut și dacii.
Înălțimea măștii este de 0,185 m, iar înălțimea maximă, de 0,095 m. Prin urmare este vorba
de o mască de dimensiuni relativ mici, deci nu se pune problema că ar fi putut să aibă rolul de
mască mortuară.
Fața personajului este foarte expresivă. Bărbia este rotundă și puternic accentuată, nasul este
în linii drepte și precise, nările fiind sumar indicate. Buzele sunt ușor reliefate, ochii adânciți
în orbite, iar sprâncenele exagerat accentuate.
Se resimt influențe elenistico-romane, de factură romană ar putea fi considerată privirea
fermă și voința ce se degajă de pe fața personajului.
Masca reprezintă foarte probabil o divinitate, un zeu precum Ares/Marte sau o altă
reprezentare de ordin religios a lumii geto-dace, și nu un portret.

11.
XIV. Descoperiri de pe Terasele Cetății I

Până în 1980 s-au efectuat săpături în șase din cele șapte terase ale Cetății 1, în 1981 s-a
efectuat un sondaj și pe Terasa VII.
În stratul de cultură (care nu este uniform și care pe alocuri lipsește) s-au descoperit:
Cheutoare de casetă de bronz, de o formă trapezoidală, îngustată la capătul unde se află
sistemul e închidere. De asemenea, întâlnim un instrument medical, scapellum- piesă de
import roman, de bronz, descoperit în nivelul II.
Întâlnim și alte obiecte, multe dintre acestea au fost atestate și analizate anterior: cățel de
vatră, clopoțel de bronz, brățara din bară de bronz, cuțitaș de fier, lustruitor de lut, cupă cu
două torți, brățări de fier, opaiț de lut, cană bitronconică (lucrată la roată), fibulă de bronz,
oală bitronconică, văscior lucrat manual și multe alte vase sau fragmente de vase ori podoabe
(precum mărgele). Fiecare terasă este înțesată de felurite obiecte, această ambundență având
rolul de a confirma din nou, dacă mai era cazul, importanța descoperirii acestei dave și
prosperitatea apreciabilă a băștinașilor respectivi.

XV. Turnul-foișor de pe Terasa VI

Turnul 1- pe suprafața săpată au fost găsite două morminte de incinerație și o locuință cu un

plan dreptunhiular și colțurile rotunjite prelung, ceea ce face ca forma locuinței de suprafață
să apară mai mult ovală; latura mare este de 2,50 m. și cea îngustă de 2,25 m.
Turnul 1 are un plan rectangular, cu trei colțuri rotunjite și un „perete“(cel din est) ce se
sprijină direct pe o temelie săpată în stâncă. Întreg planul Turnului este redat de șanțurile
săpate în tuful dacitic local. Intrarea era pe latura de sud; deschiderea era de 1,60 m. De aici se
treceadirect în încăperea turnului, unde a existat scara pentru etajul superior, unde se urca pe o
scară de lemn sprijinită pe stâlpi, în dreptul intrării se află 4 gropi.
În jurul turnului se află felurite șanțuri, de diferite dimensiuni, fapt perfect explicabil de
vreme ce rostul turnului era unul defensiv.

XVI. Date despre necropolă

Necropola așezării civile și a complexului fortificat de la Ocnița-Cosota se găsește în

imediata apropiere a așezării din punctul „Cosota“.
Există o prelungire a locuirii sau o extindere a necropolei doar într-o anumită perioadă. S-a
constatat stratigrafic că întrepătrunderea între locuire și înmormântare a avut loc în
permanență. Se poate spune însă că în nivelurile de cultură din așezare, mormintele sunt
risipite și puține.
Necropola propriu-zisă se concentrează pe panta de nord a Cetății 1, pe panta de vest a
Cetății 2. Din pricina acestor pante, multe morminte au fost distruse de ape, alunecări de
teren. Necropola se găsește la limita estică a potcoavei formelor de teren.
 12.
De reținut este numărul impresionant al mormintelor descoperite, nu mai puțin de 382 de
morminte de incinerație (în acest număr intră și mormintele de pe Cetatea 1 și terase).
De precizat este faptul că un anumit plan, o „schemă“ bine structurată și respectată
referitoare la poziționarea mormintelor, nu există, ele fiind risipite pe pantă, într-o manieră
aleatorie.
Faptul că în groapă se găsesc constant numeroase bucăți de vatră și de chirpic ars de
dimensiuni felurite, cu imprimări de nuiele și uneori și de scândură, s-ar putea presupune că
ele provin de la un ustrinum individual și că au fost adunate, odată cu obiectele ce poartă
urme de arsură.
În morminte s-au descoperit numeroase fragmente ceramice de factură Latene (lucrat cu
mâna și la roată). Toate sunt arse secundar. Ele nu au ajuns întâmplător în groapa
mormântului. Fragmentele sunt caracteristice culturilor Coțofeni, Glina și Verbicioara.
În cursul incinerăriil erau aruncate pe rug, se pare, pietricele, bucăți de mâl și pământ- cu o
anumită semnificație religioasă, mistică, probabil, ele urmând a fi ridicate pentru a fi depuse și
în mormânt.
O categorie restrânsă o formează mormintele în urnă, acoperite fie cu alt vas, fie cu un
fragment ceramic ori o piatră.

XVII. Descoperiri monetare

Fără îndoială, monedele pot fi considerate drept „etaloane“ cronologice de mare importanță
și încredere, în comparație cu alte obiecte descoperite în cadrul unui sit arheologic.
Deși s-au descoperit până în 1980, relativ puține monede (în această arie, a buridavei), totuși
două constatări generale se pot formula de pe acum: majoritatea monedelor datează din sec. I
î.e.n. și sunt republicane- romane, nu lipsesc nici imitațiile locale și monedele grecești (două
drachme ale orașului Dyrrhachium; din categoria monedelor imperiale romane, cele mai
numeroase sunt din perioada împăratului Augustus.
Autorul trage însă o concluzie interesanta, chiar îndrăzneață am putea spune, afirmând că în
sec. I î.e.n., la geto-daci, exista o prosperitate economică și o circulație monetară intensă. De
asemenea, el completează, dezvoltă ulterior această constatare, precizând faptul că
descoperirile monetare, în sine, vin să întrăgească imaginea asupra gradului înalt de
dezvoltare a civilizației geto-decilor și a relațiilor comerciale, pe care le aveau aceștia cu
romanii și cu anummite orașe grecești.
Pentru a ne forma o imagine mai concretă aupra descoperiirlor monetare făcute la Buridava
dacică, putem nota că până în anul 1978 s-au descoperit următoarele; 9 monede ale Romei
republicane, o imitație certă, locală, o monedă a lui Caesar, 6 ale lui Augustus, 4 ale lui
Marcus Antonius și încă 11 imperiale romane, care sunt repartizate astfel: 2 de la Tiberiu, 1
de la Caligula, 3 de la Claudiu, 1 de la Vespasian, 2 de la Titus și una de la Domițian. La
acestea se mai adaugă încă o monedă de bronz ce datează, se pare, din sec. I e.n.
 13.

XVII. Considerații privind scrierea

Cele 16 dovezi de scriere cu litere latine sau grecești de la Ocnița reprezintă deocamdată cel
mai mare număr de inscripții găsite într-o singură davă geto-dacă, făcând, desigur, excepție
numeroasele litere grecești izolate de la Grădiștea Muncelului.
Primele inscrpții descoperite au fost cele din August 1973, ele fiind litere grecești. În
încăperea subterană nr. 2 de pe platoul înălțimii notate de arheologi „Cetatea I“(C.1) sau
„Colina sacră“, s-au găsit trei fragmente ceramice din același vas de provizii (dolium). Două
dintre ele au putut fi atunci lipite. Cele 3 fragmente s-au descoperit la adâncimi diferite,
împreună cu vase întregi și numeroase fragmente de vase lucrate la roată sau manual.
Vasul din care făceau parte cele 3 fragmente cu incripții s-a spart în timpul incendiului.
În 1978 s-a făcut o descoperire de același tip, dar de o importanță istorică net-superioară, ea
confirmând practic numele unui rege dac, necunoscut și doar intuit odată cu descoperirea
inscripției din 1973. S-a descoperit pe Terasa I, în zona de contact cu platoul C1, în groapa 22,
un nou fragment ceramic cu o inscripție cu litere majuscule grecești și tot în limba greacă.
Fragmentul era format din două bucăți care au putut fi lipite după descoperire.
Inscripția descoperită redă numele unui rege local, predecesor- un un secol anterior, lui
Decebal. Numele să este sigur, Thiamarcus (în transcrierea cu flexiunea latină). Numele
regelui este un antroponim de origine traco-dacică, în mod cert.
Relevantă ar fi și descoperirea, pe mai multe frgmente ceramice, a cuvântului dac „REB“-
scris în limba latină, a cărui semnificație rămâne discutabilă, el fiind de origine indo-
europeană, în orice caz.
O descoperire deosebit de importantă prin conținutul său istoric a reprezentat o scriere, prin
scrijelare (sgraffitare), de pe un fragment dintr-o cană bitronconică, lucrată la roată și decorată
cu obișnuitul sistem „în căprior“, de benzi înguste și paralele. Pe acest fragment s-a scrijelat
foarte neglijent un cuvânt care cuprinde trei litere foarte clare – BUR – și altele slab scrijelate
și nu tocmai clare. De aici putem ajunge lesne la termenul de Buridava, termen ce aduce pe
bună dreptate aminte de Ptolemeu și dacii denumiți de către el „Buridavenses“.
Acest fragment, esențial pentru aflarea identității istorice ale acestei dave, a fost găsit, în
Încăperea 2 de pe acropola Cetății 1.

XIX. Privire generală

După cum am putut observa, Buridava dacică este un complex atât de înzestrat cu elemente
interesante, din punct de vedere istoric, cultural și chiar lingvistic, încât este greu de spus dacă
toate întrebările, posibil de elucidat, referitoare la acest sit, au fost epuizate.
Ambundența produselor ceramice de bună calitate, dar și cea a obiectelor importate sau
copiate după model roman, ori grecesc, au surprins lumea academică de specialitate și au
conturat, din nou, importanța acestei descoperiri- a cărei relevanță și diversitate a fost
demonstrată și de către cei 23 de ani (1958-1981) în care s-au derulat procesele de cercetare.
 14.
În primul rând, faptul că lumea geto-dacă din perioada sec I î.e.n- I e.n. cunoștea
prosperitatea, echilibrul social și o relativă dezvoltare culturală, constantă, rămâne un mare
câștig pe care istoriografia românească l-a putut înregistra.
Faptul că ceramica de calitate, bine lucrată și pictată, nu reprezenta o raritate în cadrul unei
dave, este o informație de mare importanță, cu magnitudine pentru istoricii români ai
ultimelor trei decenii, ce au înțeles adevărata dezvoltare ale civilizației dacice.
De asemenea, relațiile economico-culturale, semnificative, pe care dacii le întrețineau cu
romanii, chiar și înaintea celebrei cuceriri, au avut rolul de a-i surprinde într-o oarecare
măsură pe istorici, dar de a-i surprinde în mod plăcut și pe oamenii simpli, pasionați de istoria
dacilor și de istoria acestui spațiu carpato-danubiano-pontic.
Săpăturile de la Ocnița-Cosota luminează realmente tocmai cele trei secole anterioare
cuceririi romane. Se poate spune că începutul locuirii de către geto-daci a zonei complexului
de la Ocnița-Cosota se plasează în sec. IV-III î.e.n.
Viața în cadrul Buridavei dacice nu se încheie însă definitiv, odată cu venirea romanilor, ci
se transformă, în mod treptat, așa cum a facut-o defapt și până atunci. În această microzonă
prezentată, locuirea nu încetează cu totul, populația fiind strămutată, în cadrul unei politici
generale ale statului roman, iar descoperirile făcute în zonă, ca și în alte părți ale județului
Vâlcea, atestă continuitatea pe aceleași locuri a autohtonilor și oglindesc dinamica contopirii
celor două elemente fundamentale ale etnogenezei noastre, a celui dac și a celui roman.
Materiale de factură daco-romană, scoase la lumină în întreaga regiune, documentează în mod
concret acest fenomen. Preluarea și păstrarea denumirii geto-dacice Buridava de către romani
reprezintă, întocmai ca și în alte părți ale Daciei, o expresie a continuității și a sintezei daco-
romane. Acțiunea factorului roman în Oltenia se resimțise de mult, până în Subcarpații
Vâlceni, prin elemente deja prezentate, precum importul bunurilor romane sau a scrierii.
Așadar, Buridava dacică are și rolul de a ne oferii o subtilă imagine a delicatului și mult
dezbătutului proces de coeziune, simbioză ale celor două culturi și popoare.
Romanizare spațiului dacic a fost un proces lent și complex, ce poate fi cu adevărat înțeles,
perceput și asimilat în conștiința noastră națională, dacă analizăm, cercetăm și investim timp
și resurse în studierea unor astfel de locuri, precum Buridava dacică, în maniera în care a
făcut-o profesorul Dumitru Berciu, una cu adevărat exemplară.
15.