TEXTELE ÎNCEPUTURILOR

Orpheus
(trad. Ion Banu, în FGP I, 1, p. 52)
- la ARISTOPHANES, Păsările 693 (Corul păsărilor)
„Chaos era la-nceput şi Noapte şi Erebul cel negru,
Şi Tartarul cel încăpător: nu erau deocamdată Pămîntul,
Nici aer şi Cer; dar, în sînul fără sfîrşit al Erebului,
Noaptea cu negrele-i aripi naşte un ou, de vînturi
Purtat, din care sorocul aduse pe lume pe Eros,
Cu două aripi de aur strălucitoare pe spate,
Ca ale vîntului repezi vîrtejuri.
Acesta se-uni cu Chaosul înaripat, la vreme de noapte,
În largul Tartar şi neamului nostru naştere dete,
Scoţîndu-l primu-n lumină.
Viţa zeilor nemuritori nu fusese-nainte ca Eros
Să se unească cu toate. Dar, după ce se uniră
Unele cu celelalte, de îndat’se născură
Cerul, Oceanul, Pămîntul şi neamul nepieritor al
Tuturor zeilor prea fericiţi.“

- la DAMASCIUS, de princ. 124 şI, 319, 8, Ruelleţ

„Teologia atribuită de peripateticianul Eudemos lui Orfeu [fr. 117 Speng.] a trecut sub tăcere tot
ce poate fi cunoscut prin raţiune… Căci ea a făcut ca începutul să purceadă din Noapte, întocmai cum îl
stabileşte şi Homer, chiar dacă nu a creat o genealogie continuă. …Pămîntul, Tartarul şi Erosul
reprezintă triplul inteligibil, Erosul fiind socotit ca al treilea principiu, ca şi cum ar contempla procesul
devenirii (pe acesta aşa îl numeşte Orfeu în Cîntecele sale [cf. fr. 60 K]… În Cîntecele orfice citate, se
află această teologie care priveşte inteligibilul şi pe care filosofii o interpretează substituind unui singur
principiu al Universului pe Chronos, iar în locul celorlalte două, Eterul şi Chaosul; ei admit în locul
realului numai existenţa oului şi astfel creează această primă triadă; pe cea de-a doua, o săvîrşeşte
negreşit oul fecundat care zămisleşte în sine Divinitatea sau Chitonul alb imaculat sau Norul pentru că
din acestea ţîşneşte Phanes. Cu alte prilejuri ei filosofează despre miez, în moduri diferite… A treia
triadă este alcătuită din Metis drept raţiune, Erikepaios ca putere, Phanes însuşi ca părinte… Aceasta
este teologia orfică obişnuită.“
[Conform comentariilor neoplatonice, theologia orphică primitivă presupunea succedenţa a 6 generaţii
de zei: 1) Khronos, Etherul, Khaosul; 2) Oul cosmic; 3) Phanes (Metis, Eros sau Erikepaios); 4)
Noaptea, Ouranos, Gaia; 5) Zeus şi zeitatea Hadesului (Persephona); 6) Dionysos Zagreus]

- APOLLONIOS DIN RHODOS, Argonauticele I, 494

„În acest timp, divinul Orfeu prinde în mîna stîngă lira şi încearcă un cîntec. Prinde să cînte,
cum Pămîntul, Cerul şi Marea, odinioară confundate într-o unică formă, au fost despărţite în două de
funesta Vrajbă; apoi cîntă graniţa pe vecie statornicită în văzduh pentru lună, celelalte astre şi cărările
soarelui; formarea munţilor, a fluviilor, cu unde clipocind la mişcarea nimfelor, şi a tuturor animalelor
cîte se tîrăsc…“

Musaios
(trad. de Felicia Ştef, în FGP I, 1, p. 67)
- PHILOD., de piet. 137, 5, p. 61:
 „La unii autori se spune că din Noapte şi din Tartar se trag toate; la alţii, că din Hades şi Eter.
Autorul care a compus Titanomachia spune că din Eter, iar după Acusilaos toate celelalte s-ar ivi din
Chaosul primar. În cărţile atribuite lui Musaios stă scris că mai întîi au fost Tartarul şi Noaptea. În
cartea a doua a lucrării [lui Chrysippos, Despre natură], cele puse pe seama lui Orfeu şi a lui
Musaios… au tendinţa de a se conforma opiniilor acestora. {i în cartea a doua a aceleiaşi lucrări
[Despre natură] spune că Noaptea este cea dintîi zeiţă.“

Epimenides
(trad. de Felicia Ştef, în FGP I, 1, p. 74)
- DAMASC. 124, I, 320, 17 R [Eudemos fr. 117]:
„Epimenides postulează două elemente primordiale, Aerul şi Noaptea…; din acestea s-a născut
Tartarul, ca un al treilea principiu, după cîte cred eu, fiind un amestec alcătuit din celelalte două; din
acesta s-au născut cei doi Titani (denumind astfel componenta de mijloc, care este cognoscibilă,
deoarece amîndouă aceste părţi «trag» şi spre înălţime şi spre cealaltă extremitate), de care, prin unirea
unuia cu celălalt se naşte un ou…, de unde iarăşi, provine o altă generaţie.“
- PHILODEM, De pietate 47 a, 2, p. 19:
„În versurile atribuite lui Epimenides, din Aer şi Noapte s-au alcătuit toate, aşa cum
mărturiseşte şi Homer cînd spune că Oceanul şi Tethys au dat naştere zeilor [Iliada XIV, 201]. Un
<alt> [poet] consideră drept tată şi mamă a zeilor pe Kronos şi pe Rhea, iar după părerea altora, pe
Zeus şi pe Hera.“
- De def. orac. 1, p. 409 E:
„Se povesteşte că nişte vulturi sau nişte lebede…, purtaţi de la extremităţile pămîntului spre
mijlocul lui, ar fi căzut în unul şi acelaşi loc de la Pytho, în preajma aşa-numitului buric (al
pămîntului). Mai tîrziu, cu scurgerea vremii, se spune că Epimenides din Phaistos a dovedit cît de greşit
este acest mit cu privire la zeu şi, după ce a primit un oracol neclar şi ambiguu, ar fi spus:
Nu-i nici un buric la mijlocul gliei nici al mării.
Dacă există totuşi vreunul, doar zeii-l cunosc, dar
Neştiut e de oameni.“

Pherekydes din Syros

(trad. de Mariana Tâţu, în FGP I, 1, p. 81 sqq.)
Notiţă

- unii zic că ar fi fost contemp. cu cei 7, sau contemp. cu Cyrus, sau cu Anaximandros; îngropat
de discipolul Pythagoras
- cel dintîi despre metempsihoză, descoperitor al geom.
- Heptamychos sau Theogonia
- apropiere între Hesiod şi Thales

- DAMASCIUS, de principiis 124 B [I, 321 R. din Eudemos, fr. 117]:

„Pherekydes din Syros <spune că> Zas, Chronos şi Chthonia sînt dintotdeauna primele trei
principii;… că Chronos a făcut din propria-i sămînţă focul, mişcarea aerului şi apa…, din care,
despărţite în cinci abisuri, s-a constituit o generaţie întinsă de zei, numită „generaţia celor cinci
abisuri“, ceea ce poate însemna acelaşi lucru cu „pentacosmosul“.
- PROBUS, ad Verg. Buc. 6, 31:
„De aceeaşi părere este şi Pherekydes, dar propune elemente diferite; el spune: Zas şi Chthonia
şi Cronos, înţelegînd focul, pămîntul şi timpul. Eterul este cel ce stăpîneşte, pămîntul, cel ce este
stăpînit, iar timpul, cel în care îşi găseşte rînduiala orice parte a lumii.“
- HERMIAS, Irrisio gentilium philosophorum 12 (D. 654):
„Pherekydes spune că principiile sînt Zas şi Chthonia şi Cronos: Zas este văzduhul, Chthonia
pămîntul, Cronos este timpul; văzduhul este cel ce acţionează, pămîntul, cel ce suportă acţiunea, iar
timpul elementul în care se desfăşoară toate cele cîte se petrec.“
- IOANNES LYDUS, de mensibus IV, 3:
„Soarele însuşi [este Zeus], după Pherekydes.“
- SEXTUS EMPIRICUS, Pyrrhon. Hyp. III, 30:
„Pherekydes din Syros spune că pămîntul este principiul tuturor lucrurilor.“
- MAXIMOS DIN TYR X, p. 174 Reiske:
„Dar examinează cu grijă şi creaţia filosofului din Syros, şi pe Zas şi pe Chthonia şi de
asemenea pe Eros, şi naşterea lui Ophioneus şi lupta zeilor şi «pomul» şi «peplos»-ul.“
- [I Kern, de Orphei cett. theogon. p. 84]. DIOG. LAERT. I, 119:
„Zas şi Chronos şi Chthonia existau dintotdeauna: dar Chthoniei i s-a dat numele Γῆ (Gê) de
vreme ce Zas i-a dat acesteia în dar pămîntul. Căci e şi Δίς şi Ζήν şi Δήν şi Ζάς la Pherekydes, după
inflexiunea proprie.“
- ACHILL., Isagoge (in Arati Phaen.) 3 (31, 28 Maass):
„Dar Thales din Milet şi Pherekydes din Syros consideră principiul tuturor lucrurilor apa, pe
care Pherekydes o numeşte şi Χάος (Chaos), luînd aceasta, după cum se pare, de la Hesiod, care spune
[Theog. 116]: «Într-adevăr, Chaosul s-a născut cel dintîi».“
- CLEMENT, Stromat. VI, 53 (II, 549, 4) din Isidoros:
„[ca oamenii] să înveţe ce este stejarul înaripat şi mantia brodată («peplos»-ul) de pe acesta,
toate cîte le-a spus Pherekydes despre divinităţi, prezentîndu-le în mod alegoric, preluînd o atare
concepţie de la prezicerea lui Cham.“
- PROCLOS, la Platon, Tim. 32 C; II, 54, 28 Diehl:
„Pherekydes spunea că Zeus, avînd de gînd să creeze lumea, s-a preschimbat în Eros, deoarece
a condus Universul, după ce l-a constituit din lucruri contrare, spre armonie şi înţelegere şi a implantat
în toate aceeaşi năzuinţă precum şi unitatea care străbate pretutindeni.“
- ORIGENES, Contra Celsum VI, 42 [II, 112, 20 K.]:
„Comentînd epopeile homerice [Iliada I, 590; XV, 18], [Celsus] spune că vorbele lui Iupiter
adresate Herei reprezintă cuvîntul zeului către materie; că aceste cuvinte către materie sînt enigmatice,
anume că zeul a adunat-o la un loc şi a înfrumuseţat-o modelînd-o după anumite rînduieli, deşi se afla
de la început într-o cumplită neorînduială şi că pe demonii din jurul ei, cîţi erau nesupuşi, pedepsindu-i,
i-a prăvălit pe tărîmul acesta. Arată că Pherekydes, avînd astfel în minte versurile lui Homer, ar fi spus:
«sub acest tărîm se află ţinutul Tartarului; pe acesta îl păzesc fiicele lui Boreas (vîntul nordic), Harpiile
şi Thyella (Furtuna); acolo îl alungă Zeus pe oricare dintre zeii care nu s-ar arăta supus».“
- PORPHYR., de antr. Nymph. 31:
„Pherekydes din Syros vorbeşte despre abisuri şi gropi şi peşteri şi uşi şi porţi şi prin aceasta
face aluzie la originea şi la viaţa de după moarte a sufletelor…“
- PROCLOS la Platon, Tim. 29 A; I, 333, 28 D:
„Cei vechi numesc lumea peşteră şi închisoare şi grotă…“

Alkman
(trad. de A. Piatkowski, în FGP I, 1, p. 90 sq.)
- Vol. XXIV din seria papyrusurilor de la Oxyrinchus, nr. 2390:
Fr. 1
Col. II, r. 1: „în acest poem Alkman se ocupă de cosmogonie“
Col. III, r. 3: „Tekmor <provine> din Poros“;
Col. III, r. 6: „Pe Poros, din elementul primordial [arche], care deschide calea devenirii [porimos]“;
Col. III, r. 14: „Poros este întocmai unui element primordial“;
Col. III, r. 16-17: „[Poros şi Tekmor] sînt începutul şi sfîrşitul tuturor lucrurilor“;
Col. III, r. 21: „al treilea este Skotos“.