1.

Statul roman la începutul celui de-al Doilea Război Mondial

Pe 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat pactul Ribbentrop-
Molotov, al cărui protocol secret prevedea împărțirea Poloniei și României între cele două puteri
totalitare.

• În România, URSS revendica Bucovina de Nord și Basarabia. În septembrie, Polonia este

invadată și împărțită conform pactului.
• România a rămas, oficial, o țară neutră, dar a adăpostit refugiații polonezi și, mai ales, a
transportat armata, guvernul și tezaurul băncii poloneze de la frontiera din Bucovina până
în teritoriul britanic, prin căile ferate, șoselele și porturile românești de la Marea Neagră.

• În iunie 1940, ca urmare a ultimatumului dat de Uniunea Sovietică, România a fost

nevoită să evacueze și să cedeze, fără luptă, Basarabia și Bucovina de Nord. Pe lângă
aceste teritorii, a mai fost răpit și Ținutul Herța, care nu făcea parte nici din Bucovina,
nici din Basarabia, și nu fusese revendicat de URSS.

• Evacuarea armatei și administrației române a fost însoțită de acțiuni antiromânești ale

sovieticilor. Două treimi din Basarabia au fost alipite unei mici republici sovietice
autonome pre-existente, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, restul
fiind anexate Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Ocupația sovietică a desfășurat o
campanie de distrugere a ființei naționale românești prin deportări în masă și prin
interzicerea valorilor românești.

• La 4 iulie 1940, guvernul Ion Gigurtu a introdus o legislație antisemită după modelul
german deoarece dorea să obțină sprijinul Germaniei însă acest lucru nu s-a întamplat.

• La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forțat România să cedeze
Ungariei jumătate din Transilvania. Zona respectivă a fost cunoscută de atunci drept
„Transilvania de Nord”, pentru a fi deosebită de „Transilvania de Sud”, care a rămas sub
guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, „Cadrilaterul”
(partea sudică a Dobrogei) a fost cedată Bulgariei.
 • În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost numit prin Decret Regal de Carol al II-lea prim-
ministru, însărcinat cu formarea unui guvern de uniune națională.

• Astfel, după o perioadă de neutralitate de mai bine de un an și după venirea la putere a lui
Ion Antonescu, România se aliază în octombrie 1940 cu Puterile Axei, iar în iunie 1941
intră în război de partea acestora. Scopul acesteia era acela de a recupera măcar teritoriile
anexate de URSS: Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței.

2.Regimul politic din România: 6 septembrie 1940 - 21 ianuarie 1941

• Pe 4 septembrie 1940 Legiunea Arhanghelul Mihail, în alianță cu generalul Antonescu,

au fost chemați de către regele-dictator Carol al II-lea al României să formeze un nou
guvern.
• Pe 6 septembrie, Ion Antonescu, a cerut abdicarea regelui Carol al II-lea în favoarea
fiului său, Mihai I.
• Ulterior, Ion Antonescu a format guvernul din apropiați ai săi, militari și civili, și din
legionari, la care s-au adăugat și consilierii desemnați de celelalte partide politice. Prin
decretul semnat de către regele Mihai I la 14 septembrie 1940, România a fost declarată
„Stat Național Legionar”. Mișcarea Legionară era recunoscută drept singura mișcare în
noul stat, deci partid unic, generalul Ion Antonescu devenea conducătorul Statului
Național legionar, iar Horia Sima era recunoscut conducător al Legiunii.

• Statul național-legionar = denumirea purtată de Regatul României timp de 138 de zile,

în perioada dintre 14 septembrie 1940 (când s-a format Guvernul Ion Antonescu) și 14
februarie 1941, când Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-
se dictatura militară a generalului Ion Antonescu.

• Statul Național-Legionar a comis un mare număr de crime de genocid și jafuri împotriva

evreilor din România. În perioada 1940-1941, acesta a adoptat peste 20 de legi
antisemite.
 • Pe de altă parte, la 20 noiembrie 1940, statul național-legionar a emis decretul-lege nr.
830 prin care Grupului Etnic German din România i se acorda o largă autonomie în
domenii precum învățământul, presa sau biserica.
• Apogeul acestei prime etape a regimului Antonescu o constituie rebeliunea legionară
care a avut loc în ianuarie 1941. Aceasta a reprezentat confruntarea violentă dintre
gruparea Garda de Fier și fostul lor partener la guvernarea României, Ion Antonescu.
Ca urmare a reprimării rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, Antonescu i-a dat la
semnat regelui Mihai „Înaltul decret regal nr. 314, din 14 februarie 1941”, prin care
Statul Național Legionar a fost desființat, instaurându-se dictatura militară a generalului
Ion Antonescu.

3. Argumente pro si contra privind continuarea razboiului de catre Romania

dupa eliberarea Basarabieii, N-Bucovinei si tinutul Hertei.
→ Dacă până la eliberarea teritoriilor românești, Antonescu a avut sprijin total din partea
societății românești, în momentul în care s-a înfăptuit acest lucru, a apărut întrebarea dacă să se
meargă doar “până la Nistru sau până la victoria finală”.

→ ARGUMENTE PRO:

→ 27 iulie 1941:

Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei

și Bucovinei și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre
Nistru și Bug.

→ Ion Antonescu a refuzat să accepte ieșirea din război, justificându-și refuzul prin „cuvântul
de ofițer dat luiAdolf Hitler”

→ Hotararea lui Antonescu era bazata pe 2 considerente:

→ militar:

nu putea opri operatiunile militare inainte ca inamicul sa fie infrant sau sa ceara
pace. A ramane pe Nistru si a lasa teritoriul romanesc expus contraloviturilor
sovietice ar fi fost o grava eroare.

→ politic:
 generalul dorea sa refaca granitele Romaniei Mari si sa obtina

anularea Diktatului de la Viena. El credea ca daca isi va arata loialitatea fata de

Hitler, acesta ar fi modificat Diktatul.

→ ARGUMENTE CONTRA:

→ trecerea Nistrului, adica incalcarea vechii frontiere romano-sovietice si continuarea

operatiunilor militare s-a facut din mers si a scindat opinia publica romaneasca:

→ criticata de liderii PNT (Iuliu Maniu) si de PNL (Dinu Bratianu)

→ unul dintre cei care susțineau că armata română ar trebui să se oprească la Nistru era Iuliu
Maniu, argumentând că mai departe nu este războiul românilor și că atenția ar trebui îndreptată
către Ardeal.

→ 1941: Declaratia guvernului romana fata de SUA

→ Romania a intrat in razboi numai pentru a recupera teritoriile

anexate de URSS inainte de razboi

→ depasirea Nistrului s-a facut din necesitati strategice

4. România în timpul celui de-al II-lea Război Mondial- acțiuni pe frontul de

Est 1941-1944
• La 12 iunie 1941, la Munchen, a avut loc o întâlnire între generalul Ion Antonescu și
cancelarul Adolf Hitler în cadrul căreia au stability detaliile iminentului atac împotriva
URSS.
• Pe 22 iunie 1941, unități ale armatelor germană și română au început campania din est
împotriva Uniunii Sovietice, prima operațiune numindu-se „Operațiunea München”, de
recucerire a Basarabiei și Bucovinei. Armata Română a început lupta împotriva forțelor
sovietice pe un front cuprins între munții Bucovinei și Marea Neagră.
• Între 5-15 iulie, trupele române au eliberat localitățile Cernăuți, Soroca, Bălți și Orhei
• Pe 16 iulie, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german,
este eliberat orașul Chișinău. A doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al
Comandamentului frontului germano-român transmite că odată cu victoria pentru
cucerirea masivului Cornești, “cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” și că
Hotinul, Soroca, Orheiul și Chișinăul au fost eliberate.
• Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunărea și eliberează localitățile Ismail, Chilia
Nouă, Vâlcov și continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale a
Basarabiei.
• Odată Basarabia eliberată, opoziția din România, reprezentată de Iuliu Maniu, s-a
declarat împotriva înaintării armatei române dincolo de Nistru.
• La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea
Basarabiei și Bucovinei și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul
dintre Nistru și Bug.
• Dacă până la eliberarea teritoriilor românești, Antonescu a avut sprijin total din partea
societății românești, în momentul în care s-a înfăptuit acest lucru, a apărut întrebarea dacă
să se meargă doar “până la Nistru sau până la victoria finală”. Antonescu va răspunde
afirmativ cererii lui Hitler, sperând că acesta îl va ajuta să resolve problema Ardealului.
• La 22 august 1941, Ion Antonescu este ridicat prin decret regal la gradul de mareșal al
României (auto-promovare) și decorat (auto-decorat) cu Ordinul militar “Mihai Viteazul”
clasa II-a și I-a.
• În continuare, trupele române au primit ordin sa înainteze în interiorul Uniunii Sovietice
pe direcții diferite. Astfel, Armata a 4-a a participat la Bătălia de la Odessa, unde a dus
lupte sângeroase, între 6 august și 16 octombrie 1941.
• În anii 1941 și 1942, unitățile române, operând sub comandament general german, au luat
parte la bătăliile din Crimeea, Caucaz, la Cotul Donului și Stalingrad. Marile pierderi ale
armatei române erau foarte mari la începutul anului 1943 (aprox. 183.000), ceea ce a
slăbit considerabil capacitatea combativă a armatei române.
• După aceste înfrângeri, în februarie 1943, armatele 3 și 4 au fost trimise în țară pentru
refacere În prima jumătate a anului 1943, pe Frontul de Est mai rămăseseră 7 divizii
românești, care au fost înfrânte în Crimeea în toamna anului 1943.
• În anul 1944, principalele acțiuni la care armata română a participat au fost mai restrânse:
7 divizii de infanterie, cavalerie și vânători de munte în Crimeea, în cadrul Armatei a 17-
a germană.
• În urma ofensivei armatei sovietice din primavara anului 1944, din totalul de 65.000 de
militari români aflați în Crimeea, la 1 aprilie 1944 au fost evacuați peste 35.000. Cu
 unitățile refăcute, cele două armate române, a 3-a si a 4-a, au luat parte în continuare la
luptele care s-au dus, inclusiv pe teritoriul României, până la 23 august 1944.

5. Rolul partidelor politice în lovitura de stat de la 23 august 1944

Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost acțiunea prin care regele Mihai I a decis demiterea și
arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, a dispus
încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu
cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. Actul de la 23 august 1944 a fost
programat sub auspiciile regale de către o coaliție formată din partidele democratice interbelice
(liberal, țărănist și social-democrat) și partidul comunist, aliate în Blocul Național Democrat), cu
colaborarea unor ofițeri superiori ai armatei, precum generalii Constantin Sănătescu, Aurel
Aldea, Ion Negulescu ș.a.

Regimul Antonescu a fost o dictatură militară, s-a aliat puterilor Axei într-un război, finalmente,
dezastruos pentru România, refuzând să se supună cererii regale din 1944 de semnare imediată
a armistițiului cu Uniunea Sovietică, de trecerea țării și Armatei române de partea Aliaților
și încetarea războiului împotriva acestora.

Acțiunile premergătoare loviturii de stat de la 23 august 1944:

• Partidele istorice, excluse de la putere, dar lăsate să funcționeze chiar în timpul dictaturii
lui Antonescu, au menținut contacte cu Aliații și au purtat discuții cu aceștia, prin emisari
trimiși de Iuliu Maniu la Ankara și la Cairo (de exemplu, Barbu Știrbei).
• La 23 martie 1944, în timp ce Ion Antonescu era în vizită oficială în Germania, regele
Mihai l-a trimis pe generalul Constantin Sănătescu să îi sondeze pe militarii de pe lângă
Ministerul de Război și Marele Stat Major despre care se credea că sunt opozanți ai lui
Antonescu dacă erau dispuși să treacă la acțiune, însă rezultatul a fost dezamăgitor.
• În contextul sosirii unui ultimatum de predare din partea Aliaților, regele le-a cerut
liderilor politici să își asume responsabilitatea de a se pronunța pentru pace, caz în care el
i-ar fi cerut public lui Antonescu demisia. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, iar regele,
deziluzionat, s-a convins că avea nevoie pentru schimbarea lui Antonescu de armată,
 care, în urma unui tur de sondare al lui Sănătescu din mai 1944, nu considera că venise
momentul.
• În august 1944, regele Mihai a sesizat un moment bun pentru lovitura de stat, întrucât
Germania retrăsese divizia de tancuri Gross Deutschland de pe frontul românesc.
• În cursul zilei de 20 august, La Casa Nouă a avut o întâlnire a regelui cu liderii militari,
care s-au pronunțat în favoarea loviturii; printre ei era și colonelul Dumitru Dămăceanu,
comandantul garnizoanei București data loviturii a fost stabilită pentru 26 august.
• În seara zilei de 21 august a avut loc o întâlnire cu liderii politici (Iuliu Maniu, C.IC.
Brătianu (Dinu), Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu), în care participanții s-au pus de
acord asupra planului stabilit în seara anterioară. Regele i-a delegat pe Maniu și
Pătrășcanu să formuleze lista de miniștri pentru noul guvern, până pe data de 23 august.
• Dat fiind faptul că Antonescu se întorcea în seara zilei curente de pe front și avea să
părăsească a doua zi Bucureștiul (ceea ce ar fi lichidat planurile loviturii), data loviturii a
fost mutată de urgență pe 23 august.
• După arestarea lui Antonescu, regele a înregistrat un mesaj pentru țară ce avea să fie
difuzat la radio la ora 22, în care a anunțat schimbarea guvernului și trecerea de partea
Aliaților. Solidaritatea cu regele a fost generală, toți ofițerii importanți fiind de partea
acestuia.

6. Rolul Monarhiei la lovitura de stat din 23 august 1944

Actul de la 23 august 1944 a purtat, in functie de contextul politic existent in anumite momente diferite
denumiri:

• 1944-1945 lovitura de stat

• 1947-1955 eliberare sovietica
• 1960 - insurectie armata
• 1980 - revolutie de eliberare nationala armata antifascista, antiimperialista
La 23 august 1944, Ion Antonescu a fost arestat din ordinul regelui Mihai I si s-a format un
guvern condus de generalul Constantin Sanatescu, format din militari si 4 reprezentanti ai Blocului
National Democratic. Lovitura regelui Mihai preîntâmpină orice mișcare sovietică de a pune mâna
imediat pe putere, însă comuniștii se vor folosi de această lovitură pentru a-și legitima ascensiunea la
putere.
 La 23 martie 1944, în timp ce Ion Antonescu era în vizită oficială în Germania, regele
Mihai l-a trimis pe generalul Constantin Sănătescu să îi sondeze pe militarii de pe lângă
Ministerul de Război și Marele Stat Major despre care se credea că sunt opozanți ai lui
Antonescu dacă erau dispuși să treacă la acțiune, însă rezultatul a fost dezamăgitor, a doua zi
primind vizita unui general, care a argumentat că nu venise momentul unei lovituri de stat.

După câteva zile, a avut loc un prânz de lucru cu Antonescu, în cadrul căruia regele
Mihai și-a dat seama că nu are rost să încerce să-l convingă pe șeful guvernului de oportunitatea
schimbării orientării externe a țării. În contextul sosirii unui ultimatum de predare din partea
Aliaților, regele le-a cerut liderilor politici să își asume responsabilitatea de a se pronunța pentru
pace, caz în care el i-ar fi cerut public lui Antonescu demisia. Acest lucru însă nu s-a întâmplat,
iar regele, deziluzionat, s-a convins că avea nevoie pentru schimbarea lui Antonescu de armată,
care, în urma unui tur de sondare al lui Sănătescu din mai 1944, nu considera că venise
momentul.

În august 1944, regele Mihai a sesizat un moment bun pentru lovitura de stat, întrucât
Germania retrăsese divizia de tancuri Gross Deutschland de pe frontul românesc, în contextul în
care armata sovietică se regrupa de câteva luni pe linia frontului și putea porni, în orice moment,
un mare atac .

În cursul zilei de 20 august, regelui i-a parvenit vestea că rușii lansaseră atacul asupra
frontului, așa În seara zilei de 21 august a avut loc o întâlnire cu liderii politici (Iuliu Maniu,
C.IC. Brătianu (Dinu), Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu), în care participanții s-au pus de
acord asupra planului stabilit în seara anterioară. Regele i-a delegat pe Maniu și Pătrășcanu să
formuleze lista de miniștri pentru noul guvern, până pe data de 23 august. Mocsoni Styrcea, care
era funcționar la Ministerul Afacerilor Străine, s-a deplasat în aceeași seară la Snagov, la sediul
ministerului, unde a petrecut noaptea criptând cele două telegrame ale complotiștilor pentru
Ankara. În dimineața zilei de 22 august, înainte de a se întoarce la București, a hotărât să înoate
în lac și s-a întâlnit cu secretarul general al ministerului, Davidescu, care l-a informat că
Antonescu se întorcea în seara zilei curente de pe front și avea să părăsească a doua zi
Bucureștiul, ceea ce ar fi lichidat planurile loviturii. Fiind informat despre aceste lucruri, data a
fost mutată, de urgență, de rege pe 23 august, fără a mai fi consultați liderii politici.
 După 6 martie 1945, guvernele României au fost dominate de comuniști și impuse de Moscova cu
ajutorul armatei sovietice. Regele Mihai nu s-a putut opune, fiind considerat de sovietici o piedică pentru
planurile lor de instaurare a unui regim comunist. Astfel, deși Uniunea Sovietică și-a exprimat, printr-o
telegramă, satisfacția față de evenimentele din România și l-a decorat pe rege cu Ordinul Victoriei, acesta
a fost obligat, la 30 decembrie 1947, de reprezentantul sovietic Andrei Vîșinski să abdice și să părăsească
țara, declarată de comuniști «republică populară».

7. Partidul Comunist din Romania si lovitura de stat - 23 august 1944

→ mai 1921:

primul Congres al comuniştilor români rămâne important din punctul de vedere

al aderării pur declarative la Internaţionala Comunistă şi, mai ales prin acceptarea celor 21 de
condiţii draconice puse de Comintern tuturor partidelor care se doreau integrate.

→ Aşa-numitul congres de înfiinţare a PCR nu a dat nici o rezoluţie prin care să fie anunţată înfiinţarea
unui partid comunist în România. Tot ce s-a pus în discuţie a fost susţinerea radicalizării socialismului
autohton şi a activiştilor săi pe calea afilierii la Comintern.

→ 7 iulie 1941 : Directiva Cominternului:

→ poporul sovietic duce un razboi patriotic impotriva

Germaniei fasciste

→ crearea unor Fronturi Unice Nationale in tarile de sub control

german

Formarea Frontului National Unic:

→ 8 iulie 1941 : → Circulara Comitetului Central al PCdR

→ 6 septembrie 1941: → Platforma – program „Lupta poporului roman pentru libertate si

independenta nationala” :

→ crearea unei coalitii impotriva regimului Antonescu si a Germaniei

naziste

→ crearea Frontului Unic National prin lupta comuna a tuturor partidelor

politice si a tuturor patriotilor romani contra ocupantilor germani

→ revendicari ale platformei:

 → pozitia contra Germaniei naziste

→ rasturnarea regimului Antonescu

→ condamnarea „Dictatului hitlerist de la Viena”: care

era sustinut de Conintern

→ strategia FUN : → invitata toate partidele politice antigermane si antifasciste

→ consolidata de autodizolvarea Cominternului (10 iunie 1943)

Reprezentanti comunism Romania:

→ Bodnăraș : suspus drective Moscova

→ Pătrășcanu: „fata umana a PCdR”: ducea tratative cu regele si celelalte partide politice

→ 20 iunie 1944: formarea Blocului National-Democratic:

→ expresie a conlucrarii PNT, PNL, PSD si PCdR in

vederea desprinderii de Germania si a inlaturarii
regimului Antonescu

→ meantime Antonescu:

→ era convins ca puterea nu este primejdiata, ca armata si poporul il urmeaza cu

fidelitate: „pot sa imi pun capul intre picioarele generalilor mei.”

→ ii reproseaza lui Hitler ca a slabit Romania prin amputarile teritoriale (Dictatul de la

Viena)

→ Romania nu a avea tratat de alianta militar sau politic → poporul roman mergea
alaturi de Germania din totala convingere – afirma Antonescu

→ dorea incheierea unui armistitiu cu Germania in conditiile in care pierderile teritoriale

de pana atunci ramaneau pentru totdeauna (Basarabia, N Bucovina, N Ardealului) →
liderii politici ai vremii refuza

→ actiunea de inlaturare a lui Antonescu fusese planuita pe 26 august, dar a trebuit devansata ca urmare a
cererii maresalului de audienta la Palat

→ 23 august 1944 :

→ Antonescu arestat → deschisa cale a comunismului din Romania

 → nu a fost o lovitura de stat: Nimeni nu-şi propusese să-l aresteze pe Antonescu. Deci, regele l-
a chemat ca să-i spună: „Dom’le, eu îţi cer ca dumneata să declari faptul că noi trecem de partea
Aliaţilor. Le dăm câteva zile nemţilor să se retragă.” Asta a fost ideea iniţială. Iar Antonescu nu a
fost de acord deoarece îşi dăduse „cuvântul de ofiţer” lui Hitler...

→ arestarea a fost necesar imperioasa, intrucat Antonescu dorea incheierea unui armistitiu cu
Hitler – la fel ca regele si opozitia, iar cel din urma nedorind sa piarda importanta strategica a
Romaniei, cu siguranta i-ar fi lichidat pe toti si ar fi instalat un alt guvern legionar pro-german.

→ la aproximativ o săptămână după 23 august : ruşii la Bucureşti.

→ americanii şi britanicii pur şi simplu au acceptat – armata sovietică fiind mai aproape
– ca Armata Roşie să intre în Bucureşti.
→ Pe acest fond, comuniştii au făcut în aşa fel jocurile politice încât să se întâmple ce ştim că s-a
întâmplat ulterior. Comuniştii aveau un mare avantaj. Fuseseră, într-un fel, eminamente partidul
de opoziţie. Ei se opuseseră războiului antisovietic de la bun început, în rest, toate partidele din
România fuseseră de acord cu recuperarea Basarabiei, inclusiv PNŢ. În condiţiile în care ei se
opuseseră războiului antisovietic, sigur că aveau avantajul ăsta de ordin moral. Plus că, desigur,
erau sprijiniţi în mod concret de Armata Roşie şi de comisia aliată de control, iar asta le-a dat un
avantaj până la capăt.

Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca "act de înalta tradare",
iar altii ca "grava eroare politica". Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava
eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam
dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl
negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de
actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui
Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii
drepturilor sale, s-a dezonorat singura.

8. Conventia armistitului din 12-13 septembrie 1944

La 12 septembrie 1944, Romania semneaza Conventia de Armistitiu cu Puterile Aliate

(Uniunea Sovietica, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii), la Moscova.
Documentul este semnat din insarcinarea guvernului Romaniei si a Inaltului Comandament al Romaniei,
de Lucretiu Patrascanu (ministru de stat si ministru al Justitiei), principele Barbu Stirbey, liderul
Partidului National Taranesc Ghita Popp si generalul Dumitru Damaceanu (adjutant al regelui Mihai I).
 Din partea Puterilor Aliate, documentul este parafat de un singur oficial, maresalul sovietic Rodion
Malinowski. Gestul este simbolic pentru continutul Conventiei de Armistitiu.

Dimensiunile semnificative:

1. Marca sovietică
ntregul text al Conventiei de Armistitiu, inclusiv anexele, stabileste influenta pe care Uniunea
Sovietica o va detine in afacerile interne ale Romaniei. Fiind un armistitiu, prevederile lui sunt in mare
majoritate militare (eliberarea prizonierilor de razboi sovietici si transportarea lor in URSS; predarea ca
trofee de razboi a materialelor de razboi germane; restituirea catre URSS a tuturor bunurilor stramutate de
pe teritoriul ei in timpul razboiului etc.). Inaltul Comandament Aliat, caruia ii este alaturat in paranteze
cuvantul Sovietic urmeaza a comanda trupele romanesti, devenite aliate. Conventia mai stabileste
infiintarea unei Comisii Aliate de Control, desigur si aceasta sovietica care va coordona administratia
romaneasca pana la incheierea Tratatului de Pace.

2. Aspecte nefaste pentru Romania

Puterile Aliate, in speta Uniunea Sovietica, au recunoscut faptul ca Romania a declarat razboi Germaniei
si Ungariei la 24 august 1944. Conventia obliga insa Romania sa participe la razboi cu "nu mai putin de
12 divizii de infanterie, impreuna cu serviciile tehnice auxiliare". Acestea urmau a actiona sub
"conducerea generala a Inaltului Comandament Aliat (Sovietic)". Romania mai este obligata sa asigure pe
propria sa cheltuiala libera miscare a trupelor aliate (nu erau decat trupe sovietice) pe intreg teritoriul tarii.
Romania a fost obligata, ca tara invinsa, sa recunoasca granita cu URSS stabilita in iunie 1940 prin
ultimatumurile sovietice, precum si sa plateasca imense desbagubiri de razboi.

3. Castigul
Singurul lucru pe care Romania l-a obtinut la 12 septembrie 1944 a fost anularea Dictatului de la Viena.
Guvernele Aliate hotarau ca "Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit". Dar si in aceasta privinta
Romania era tinuta in sah. Intr-o paranteza se specifica ca: Transilvania sau "cea mai mare parte a ei urma
sa fie restituita Romaniei, sub conditia confirmarii prin Tratatul de Pace". Modaliatatea in care Guvernul
Romaniei urma sa "colaboreze" cu Comisia Aliata de Control (Sovietica) putea determina revenirea totala
sau partiala a nord-vestului Transilvaniei.

4. Capitulare
"Conventia (...) a reprezentat o veritabila capitulare militara, politica si economica fata de URSS.
Capitulare militara, fiindca cea mai mare parte a trupelor romane au devenit subordonate
 comandamentului sovietic (...); politica, deoarece s-a acceptat cedarea Basarabiei si Bucovinei catre rusi
(...)"

5. Alte prevederi:
• drept de liberă trecere pentru trupele sovietice
• art 13 -art 14 = arestarea criminalilor de razboi + desfiintarea organizatiilor de tip fascist
• Urss anexa Basarabia si N Bucovinei
• art 18 - se instituie o Comisie Aliata de Control

9.Guvernul Constantin Sanatescu

Guvernul General Constantin Sănătescu a fost un consiliu de miniștri care a guvernat
România în perioada 23 august - 3 noiembrie 1944

Constantin Sănătescu

-era apropiat de regele Mihai

-a fost un militar de carieră care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de

Miniștri al României în anul 1944, în cadrul a două cabinete succesive.

- Constantin Sănătescu a fost ultimul general al Armatei Române înmormântat, în 1947, cu

onoruri integrale datorate gradului său.

-Luptător în ambele războaie mondiale, comandant militar al Bucureștiului pe timpul rebeliunii

legionare, generalul Sănătescu, în calitate de comandant al Corpului 8 armată, a fost cel care a
oprit actiunile împotriva evreilor declanșate la Dorohoi în anul 1940.

Contextul aparitiei

Pe 23 august 1944 regele Mihai I l-a demis și l-a arestat pe mareșalul Ion Antonescu, prin
actul Lovitura de stat de la 23 august 1944. Generalul Sănătescu a fost printre organizatorii
loviturii de stat. În aceeasi zi el a fost desemnat președinte al Consiliului de Miniștri, formând un
cabinet de militari în care liderii celor patru partide care îl susținuseră pe regele Mihai aveau câte
un reprezentat fără portofoliu. (Maniu, Bratianu, Petrescu , Pastrascanu)

Actiunile Guvernului Sanatescu

-a avut misiunea importantă de a consolida lovitura de stat prin respingerea atacului
contingentelor germane din țară, în luptele dintre 24 august și 31 august fiind eliberate cele mai
mari părți din țară - Sanatescu este numit printr-un Decret Regal

-Guvernul Sănătescu a trimis o delegație (Lucrețiu Pătrășcanu, generalul Dămăceanu, Barbu

Știrbei etc.) pentru negocierea și semnarea Convenției de Armistițiu la Moscova cu Națiunile
Unite; rușii au intarziat primirea delegației până ce armata lor ocupase teritoriul României, actul
fiind semnat pe 12 septembrie ( negociatorii romani au semnat mai degraba o capitulatie, nu un
armistitiu)

Componenta:

• Președintele Consiliului de Miniștri

Generalul Constantin Sănătescu (23 august - 3 noiembrie 1944)
• Ministri secretari de stat ( acestia erau liderii ai Blocului National Democrat- BND)
Iuliu Maniu
Constantin I.C. Brătianu
Lucrețiu Pătrășcanu – a fost si Ministrul Justitiei
Constantin Titel-Petrescu
• Ministri ( pe domenii )
General Aurel Aldea – Afaceri Interne
Grigore Niculescu-Buzești – Afaceri Externe
Gheorghe Potopeanu – Economie si Finante + Constantin Sanatescu
Ion Boițeanu – Ministrul Educatiei
Ioan Mihail Racoviță –Aparare National
Dimitrie D. Negel - Agricultura
Constantin Eftimiu - Lucrari Publice
General dr. Nicolae Marinescu - Sanatate

Acest Guvern era practic un amestec intre cabinetul de militari pe care il dorea Iuliu
Maniu pentru a bloca ascensiunea comunistilor si care sa conduca pana la incheierea pacii si un
guvern politic pentru a arata ca partidele cele mai importante sprijina tara.

10. Al Doilea Razboi Mondial

Incepe la data de 1 septembrie 1939, odata cu invadarea Poloniei de catre Germania
 In cel de-al doilea razboi mondial exista doua mari tabere :

Puterile Axei : Germania Nazista, Italia, Imperiul Japonez + Italia, URSS, Romania, Ungaria,
Bulgaria, Finlanda etc.

Aliatii: MB, S.U.A , URSS

( Inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial ) – Teritorii pierdute de Romania

Rusia primeste : Bucovina de Nord, Basarabia

Ungaria primeste: jumătate din Transilvania

Bulgaria : Cadrilaterul” (partea sudica a Dobrogei)

• Rezumat 2RM

După o perioadă de neutralitate de mai bine de 1 an(în decursul căreia Regatul României a
permis evacuarea guvernului, tezaurului și forțelor poloneze spre Egiptul britanic, dar a pierdut
importante teritorii în profitul aliaților de atunci ai Germaniei naziste,
anume URSS,Ungaria și Bulgaria).

România își schimbă alianțele odată cu sosirea la putere a lui Ion Antonescu. Se aliază
cu Puterile Axei în octombrie1940 și intră în război de partea acestora în iunie 1941, în scopul de
a recupera măcar teritoriile răpite de URSS : Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței.

După 3 ani de campanii militare împotriva URSS, care duc armata română până în nordul
Caucazului, Regele Mihai I își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu
dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului net al lui
Antonescu, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaților.

Participarea României la cel de-al Doilea Război Mondial s-a caracterizat, așadar, prin două
campanii: cea din est pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei, pierdută, și cea din vest pentru
eliberarea Transilvaniei, câștigată. La încheierea războiului, pe planul diplomatic, doar
participarea de partea Axei a fost luată la socoteală și România a semnat Tratatul de pace de la
Paris (1946) ca stat dușman învins.

• Desfasurare

Venirea lui Antonescu la putere ( septembrie 1940)

În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost numit prin Decret Regal de Carol al II-lea prim-
ministru, însărcinat cu formarea unui guvern de uniune națională. ( propune taranistilor si
liberalilor sa colaboreze la guvernare dar primeste refuz)
Dupa ce este refuzat , chiar si dupa abdicarea lui Carol al II-lea, generalul Antonescu isi
formeaza propriul Guvern. După abdicarea regelui Carol al II-lea, preia efectiv conducerea
statului şi formează un guvern alături de Mişcarea Legionară, alăturând România Puterilor Axei.

Guvernul lui Antonescu era format din:

• apropiați ai săi, militari și civili,
• legionari conduși în acel moment de Horia Sima,
• consilierii desemnați de celelalte partide politice.

Prin decretul semnat de către regele Mihai I, România = „Stat Național Legionar”.

Pe plan extern, Antonescu a continuat orientarea politicii externe a României către Germania,
care în acele vremuri domina Europa.

- Generalul i-a cerut lui Hitler să trimită în România o misiune militară germană. Scopul acesteia
era de a asigura securitatea zonei Văii Prahovei, ale cărei rezerve petroliere erau foarte
importante pentru armata germană. Hitler s-a folosit de acest mijloc pentru a mări dominaţia
asupra României.

- La 23 noiembrie 1940, generalul Ion Antonescu a semnat actul de aderare la Pactul Tripartit,
creat de Germania, Italia şi Japonia, act ce marca înglobarea ţării în sistemul politic al Axei. (
Romania intra in Razboi de partea Axei)

Pe plan intern - Sub pretextul românizării economiei naţionale, legionarii au procedat la

naţionalizarea unor fabrici.

-au creat instituţii proprii care funcţionau în paralel cu cele oficiale.

-Poliţia legionară a arestat fără mandat pe cei care-i considera adversari.

- , Mișcarea Legionară a reactivat și legislația împotriva comercianților armeni și greci

Ion Antonescu a încercat îndepărtarea Gărzii de Fier de la guvernare, ceea ce a

produs Rebeliunea legionară, prin care Mișcarea legionară a încercat să-l înlăture pe Antonescu
de la putere, câștigând simpatiile ofițerilor armatei, studențimii și muncitorimii. Dar, în mare
majoritate, aceștia au luat partea mareșalului, astfel că, în patru zile, Antonescu a înăbușit revolta
legionară și a exclus Garda de Fier din guvern. Horia Sima și aproximativ 700 de demnitari
legionari s-au refugiat în Germania, alții circa 8000 fiind internați în lagăr.

Recuperarea teritoriilor
 Pe 22 iunie 1941, unități ale armatelor germană și română au început campania din Est
împotriva Uniunii Sovietice, prima operațiune numindu-se „Operațiunea München”, de
recucerire a Basarabiei și Bucovinei. Odată Basarabia eliberată, opoziția din România,
reprezentată de Iuliu Maniu, s-a declarat împotriva înaintării armatei române dincolo de Nistru.

Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei
și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru și Bug. Dacă până la
eliberarea teritoriilor românești, Antonescu a avut sprijin total din partea societății românești, în
momentul în care s-a înfăptuit acest lucru, a apărut întrebarea dacă să se meargă doar “până
la Nistru sau până la victoria finală.- Antonescu hotaraste sa treaca Nistrul, cu speranta ca Hitler
va face dreptate in problema Ardealului.

- In august 1941, Antonescu devine Maresal

- În continuare, trupele române au primit ordin sa înainteze în interiorul Uniunii Sovietice pe

direcții diferite.

Romania in raport cu alte state

GERMANIA- a alimentat economia de război a Germaniei cu petrol, cereale, precum și produse

industriale.

UNGARIA: Deși și România și Ungaria erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu și-a
continuat ostilitatea diplomatică față de Ungaria din cauza problemei Transilvaniei.

Evreii - Nu mai aveau dreptul la functii publice ( sunt inlaturati din armata, magistratura,
administratie, etc)

- Nu puteau cumpara imobile

-Cetatenii romani nu se puteau casatori cu cetateni evrei

- Exista trenuri ale mortii care pleaca din Romania

Inlaturarea lui Antonescu

. La 23 august 1944 Regele Mihai și-a dat acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului
Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite.

În urma refuzului net al lui lui Antonescu, la 23 august 1944, Regele Mihai l-a destituit și l-a
arestat . Imediat, el l-a numit prim-ministru pe generalul Constantin Sănătescu, în fruntea unui
guvern compus din militari și reprezentanți ai Blocului Național Democrat
11. Guvernul Nicolae Radescu
Guvernul General Nicolae Rădescu a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în
perioada 6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945. A fost ultimul guvern democratic al României
până la Revoluția din 1989.

• Componenta

• Președintele Consiliului de Miniștri

General Nicolae Rădescu
• Vicepreședinte Petru Groza
• Ministri ( pe domenii )
General Nicolae Rădescu – Afaceri Interne
Constantin Vișoianu –Afaceri externe
Mihail Romniceanu - Finante
Lucrețiu Pătrășcanu - Justitie
Ștefan Voitec - Educatie
Aurel Leucuția - Economie
Gheorghe Gheorghiu-Dej - Comunicatii

La 6 dec. 1944, Regele Mihai l-a numit pe generalul Nicolae Rădescu în funcția de prim-
ministru al României. Deși de numai 3 luni, guvernarea sa a rămas în istorie ca ultima încercare
de împotrivire la instalarea regimului comunist în țară. Încă din prima zi de mandat, generalul și-
a expus programul de guvernare în fața ziariștilor; principalele obiective erau:

- strângerea relațiilor cu Uniunea Sovietică,

-îndeplinirea integrală a condițiilor Armistițiului,

- restabilirea ordinii în țară.

A urmat, însă, o perioadă foarte grea: sabotaje, manifestații de stradă, schimbarea prefecților
în anumite județe fără acordul guvernului etc., toate acestea culminând cu evenimentele din ziua
de 24 februarie 1945. Este vorba de manifestația antiguvernamentală organizată de F.N.D. în
Piața Palatului din București, prilej cu care s-au tras focuri de armă înspre manifestanți și, deși
rapoartele procurorilor arătau limpede că nu armata a făcut acest lucru, ziarele comuniste din
zilele următoare au cerut pedepsirea „călăului Rădescu” și înlocuirea guvernului cu unul „cu
adevărat democratic”. Dar ceea ce i-a iritat cel mai mult pe reprezentanții F.N.D. a fost discursul
curajos rostit de primul-ministru în seara aceleiași zile la radio, în care explica desfășurarea
evenimentelor. ( a fost interzisa publicarea in presa si la radio a discursului)

La 28 februarie 1945, datorită presiunilor trimisului Moscovei, Andrei I. Vâșinski, generalul

Nicolae Rădescu își prezintă demisia Regelui, care a fost nevoit să o accepte.

12.Monarhia la sfarsitul Razboiului

Emisarul lui Molotov a venit direct la Palatul Elisabeta şi i-a cerut regelui ultimativ
demiterea premierului Rădescu şi înlocuirea lui cu Petru Groza, un moşier, doctor în drept la
Budapesta şi înfocat susţinător al comuniştilor cu apucături burgheze pentru care era poreclit
„burghezul roşu”.

Rădescu era acuzat că era incapabil să menţină ordinea, că este „reacţionar” şi „fascist”.

Atitudinea Regelui Mihai fata de inlocuirea lui Petre Groza

Regele Mihai a cerut răgaz de gândire în speranţa că va primi ajutor din partea SUA şi a
Marii Britanii. După alte două întâlniri, la ultima Regele Mihai fiind ameninţat de Vâşinki, care
a bătut cu pumnul în masă şi a trântit uşa, strigând „Ialta sunt eu!”, şi în lipsa sprijinului anglo-
american, monarhul român a decis să-l accepte pe Petru Groza în funcţia de prim-ministru.

De precizat că Regele Mihai a vrut să abdice în acele momente tensionate, însă, în urma
consultărilor cu liderii partidelor politice şi a cerinţei exprese din partea lui Constantin I.C.
Brătianu, liderul naţional liberalilor şi cel mai bătrân om politic al ţării de a nu renunţa la tron,
şeful statului român a abandonat ideea.

15.PCR la sfarsitul razboiului

Ion Antonescu a refuzat să accepte ieșirea din război, justificându-și refuzul prin
„cuvântul de ofițer dat lui Hitler “ că va merge alături de el până la capăt. Regele s-a văzut
nevoit să folosească parola „Dacă lucrurile stau așa, atunci nu ne mai rămâne nimic de
făcut!”[pentru a chema ofițerii care să-l aresteze pe general. În orele ce au urmat, au fost
convocate la Palat toate persoanele de încredere ale lui Ion Antonescu. Toți s-au conformat și au
fost arestați, cu excepția lui Eugen Cristescu, șeful Siguranței; acesta a fost arestat după alte
câteva zile.
La Palat au fost chemați și liderii partidelor democratice,C.I.C Bratianu și Titel Petrescu
precum și L. Patrascanu, cel considerat a fi persoana de contact cu PC. Primii trei, însă, nu au
fost de găsit (nu se așteptau ca evenimentele să fie înaintate cu trei zile). Astfel, primul care s-a
prezentat la Palat a fost Pătrășcanu, după ce noul guvern fusese deja alcătuit din persoane de
încredere ale regelui Mihai, în timp ce liderii politici primiseră în guvern titlul de miniștri fără
portofoliu. Întrucât gărzile pregătite de rege și de Maniu nu erau nici ele disponibile rapid,
singura miliție care să poată păzi pe cei arestați a fost cea a comuniștilor organizați de E.
Bodnaras, fapt exploatat de propaganda comunistă ulterioară.

Înainte de ora 20:00, regele a înregistrat un mesaj pentru țară ce avea să fie difuzat la
radio la ora 22, în care a anunțat schimbarea guvernului și trecerea de partea Aliaților.
Solidaritatea cu regele a fost generală, toți ofițerii importanți fiind de partea acestuia. După
difuzarea mesajului la radio, au izbucnit demonstrații populare de entuziasm

După demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, generalul C.Sanatescua fost însărcinat cu
formarea unui guvern cu reprezentanții partidelor democrate, cu unii politicieni comuniști și cu
ofițeri ai armatei. Acest guvern a negociat armistițiul cu URSS, prin care s-a obligat să plătească
despăgubiri de război, să admită pierderile teritoriale din est din 1940 și să acorde funcții mai
importante comuniștilor. Armata sovietică a ocupat întreaga Românie, intrând, la 31 august, în
București, dar, deși, la început, soldați și ofițeri români au fost luați prizonieri de aceasta, în cele
din urmă s-a acceptat colaborarea armatei regale române în vederea înfrângerii nazistilor. Armata
română a recucerit nordul Transilvaniei și a continuat eliberând Ungaria (cu ocuparea
Budapestei) și Cehoslovacia.

Soarta generalului Antonescu

După ce a fost arestat, generalul Antonescu a fost predat gărzilor comuniste ale lui Emil
Bodnăraș, care, la rândul lor, l-au predat sovieticilor pe 31 august, în ziua când aceasta a intrat în
București. El a fost ținut prizonier în URSS și nu a fost judecat în procesele de la Nuremberg,
fiind, ulterior, adus în România și judecat la Bucuresti de Tribunalul Poporului El a fost
condamnat la moarte și executat la 1 iulie 1946.
Regele Mihai
După 6 martie 1945, guvernele României au fost dominate de comuniști și impuse de
Moscova cu ajutorul armatei sovietice. Regele Mihai nu s-a putut opune, fiind considerat de
sovietici o piedică pentru planurile lor de instaurare a unui regim comunist. Astfel, deși Uniunea
Sovietică și-a exprimat, printr-o telegramă, satisfacția față de evenimentele din România și l-a
decorat pe rege cu Ordinul Victoriei acesta a fost obligat, la 30 decembrie '47, de reprezentantul
sovietic A.Vîșinski să abdice și să părăsească țara, declarată de comuniști «republică populară».

Istoriografia

Deşi rolul lor a fost minim, comuniştii şi-au atribuit întreaga acţiune. După o săptămână,
liderii comunişti prezenţi (în imagine, Gheorghe Apostol şi Chivu Stoica) au organizat acţiuni de
întâmpinare a Armatei Roşii.

În perioada comunistă, denumirea actului de la 23 august 1944 a suferit diferite

transformări în propaganda oficială, acesta fiind, însă, permanent promovat ca o mare realizare
comunistă. Insurecția armată din 23 August 1944 a devenit ziua nationala în timpul
comunismului. Spre sfârșitul acestei perioade, la propunerea lui Nicole Ceausescu titulatura s-a
transformat în „Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”.
Istoria acestui eveniment a fost falsificată, astfel, de la început, rolul regelui Mihai și al partidelor
istorice fiind minimalizat, evenimentul fiind prezentat ca fiind aproape exclusiv realizarea PC
care, în realitate, era la acea vreme o mișcare ce activa în ilegalitate, cu un număr redus de
membri.Această campanie de falsificare a început chiar din 24 august 1944, când presa
comunistă le-a atribuit acestora toate meritele acțiunii.

16. Lupta pentru putere din PCR – Cazul Foris

La 4 aprilie 1944, secretarul general al PCDR, Stefan Foris, este indepartat din functia pe
care o detinuse timp de 4 ani. Actul a fost organizat pe parcursul mai multor luni de liderii
comunisti din inchisori, condusi de Gheorghiu-Dej. Punerea in scena a fost regizata si executata
de Emil Bodnaras.
Lucrurile s-au petrecut fara stirea Cominternului, pentru ca numai el se putea ocupa de
numiri si demiteri, fiind singurul moment din istoria PCDR in ilegalitate cand comunistii romani
isi regleaza conturile intre ei, fara amestecul Moscovei.
 Stefan Foris avea numerosi inamici in partid. Nu era un personaj popular, charismatic si
nici nu avea autoritate asupra PCdR. Numai cativa apropiati ii erau alaturi. Victoria Sarbu,
tovarasa lui de viata, si Remus Koffler erau personaje care fusesera avansate in ierarhia PCDR de
Foris. In urma certurilor cu ilegalistii vechi si cu functii in miscare (Constantin Parvulescu, Iosif
Ranghetz, Grigore si Ileana Raceanu), ii inlocuise pe acestia cu apropiatii Sarbu si Koffler, la
care alaturase doi tineri - Petrea Nicolae si Constantin Carp. De la cei cu care intrase in dispute
Foris avea parte de numeroase invinuiri. Dintre acestea, cea mai grava era aceea de colaborator
al Serviciului Secret de Informatii. Era banuit ca fiind "turnatorul", din cauza caruia multi dintre
liderii partidului au fost arestati sau executati in timpul razboiului. Arestarea membrilor
Secretariatului PCDR din 1941 (Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi), prinderea si executarea
lui Petre Gheorghe i-au fost atribuite in totalitate de tovarasii lui. Alte invinuiri erau cele de
favoritism, nerespectarea "recomandarilor" sovietice facute prin postul de radio in limba romana
de la Moscova si adoptarea unei pozitii docile si defensive fata de regimul Ion Antonescu si
ocupantii germani. Locul lui Foris era lipsit de suportul Moscovei, care disparuse din peisaj dupa
declansarea razboiului impotriva Uniunii Sovietice. Astfel, Foris a ramas la "cheremul"
tovarasilor sai de partid. Emil Bodnaras l-a denumit "forta nedestoinica". El va sustine ca
atmosfera din partid era total potrivnica secretarului general, care trebuia inlaturat de la
conducerea PCDR.
Comunistii din inchisori, al caror lider era Gheorghe Gheorghiu-Dej, au fost cei care au
pus la cale schimbarea lui Foris. Bodnaras si Patrascanu, eliberati din inchisoare, respectiv din
lagar, au reusit sa convinga pe unii dintre tovarasii aflati in libertate sa se alature planului Aveau
nevoie de ei pentru punerea lui in aplicare. Numai grupul de la Moscova (Ana Pauker, Vasile
Luca) nu a avut nicio legatura cu acest eveniment, din cauza lipsei legaturilor cu tovarasii din
tara. Dej, Teohari Georgescu, Chivu Stoica, aflati in inchisoare, s-au aliat cu Constantin
Parvulescu, Iosif Ranghetz, Ana Toma, sotii Raceanu, aflati in libertate. Miza era foarte mare
pentru toti, in conditiile in care Armata Rosie se afla pe teritoriul Romaniei si era de asteptat sa
ajunga in curand si in Bucuresti. Cine conducea partidul cand Romania avea sa fie "eliberata" de
trupele sovietice urma sa aiba cele mai mari avantaje. Avea si pe cine sa dea vina ca PCDR nu
avusese organizatii de partizani si nici vreo alta activitate notorie dintre cele recomandate
"revolutionarilor de profesie".
La sfarsitul anului 1943 prind contur primele planuri privind inlocuirea lui Foris de
tovarasii lui. Dezvaluirea o face Emil Bodnaras in 1952 intr-o discutie cu Constantin Parvulescu,
stenografiata ca document de partid in epoca. In 1943 el avusese o intalnire cu Gheorghiu-Dej,
care se afla inchis in lagarul de la Targu Jiu. Cei doi isi impartasesc suspiciunile pe care le aveau
in privinta lui Foris. "Mi-am dat singur seama, povesteste Bodnaras, cat de periculoasa era
situatia. Situatia politica s-a agravat, razboiul mergea din ce in ce mai evident in defavoarea lor,
era clara prabusirea nemtilor, deveneau mai brutali, burghezia tot mai agitata, fascistii tot mai
indarjiti si se puteau intampla tot felul de masuri neprevazute ce puteau sa duca la uciderea in
masa a celor inchisi, mai cu seama cu tradatori in fruntea partidului." Tradatorii erau Foris si
Koffler, in jurul carora se crease o atmosfera total potrivnica. Emil Bodnaras impreuna cu
Gheorghiu-Dej sunt cei care au pus la punct planul indepartarii secretarului general. Executarea
planului urma sa fie coordonata de Bodnaras, care activa in libertate, dupa eliberarea sa din
inchisoarea de la Caransebes in 1942. Evenimentul era calificat de Gheorghiu-Dej, in acel
moment, ca un "act politic".

17. Instaurarea guvernului Petru Groza

→ 21 februarie 1945:

→ degradare situație economica, politca și sociala din România

→ miniștrii aparținând Frontului Național Democrat parăsesc guvernul, cerând demisia

generalului Rădescu și a aliaților săi, Maniu și Brătianu.

→ acuzat de a fi ȋncercat să instaureze o nouă dictatură plănuind o lovitură de stat, șeful guvernului,
Rădescu, dă ordin ca toate manifestațiile ȋmpotriva grupării sale considerate fasciste sa fie ȋnăbușite.

→ astfel, ȋn urma unor salve de mitralieră ordonate de generalul Rădescu ȋmpotriva

demonstranților din Piața Palatului, masele populare cer:

→ demiterea guvernului

→ instaurarea unuia nou de concentrare democratică

→ 1 martie :
 → Piața Națiunii: București: miting ȋn cadrul căruia masele populare cer un guvern al Frontului
Național Democrat, dezamăgiți fiind de partidele istorice.

„Regele să fie alături de popor! Vrem guvern Petru Groza!”

→ la cererea maselor și la sfatul lui Ianuarevici Vâșinski, regele Mihai I ȋl ȋnsărcinează pe Dr.
Petru Groza cu formarea noului guvern democratic.

→ odată cu această victorie a poporului român ȋmpotriva grupării lui Rădescu, Maniu și Brătianu,
„«Coaliția» neagră a reacțiunii”

→ s-a continuat prin formarea unui guvern echilibrat din punct de vedere al
culorii politice

18. Comisia Aliata de Control

Cu începere de la 24 August 1944, ora 4 a.m., România a încetat cu totul operațiunile

militare împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, pe toate teatrele de război, a ieșit
din războiul împotriva Națiunilor Unite, a rupt relațiunile cu Germania și sateliții săi, a intrat în
război și va duce războiul alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei și Ungariei, cu scopul
de a restaura independența și suveranitatea României
Prin armistiţiul dintre România şi Aliaţi, România se punea sub controlul unei comisii
aliate, alcătuită din Uniunea Sovietică, SUA şi Marea Britanie, în timp ce militarii sovietici
exercitau controlul de-facto. Basarabia şi Bucovina de Nord au fost încorporate Uniunii
Sovietice.

Tratatul Armistiţiului

În Armistiţiul semnat cu România (la Moscova pe 12 septembrie1944), în articolul 3

era: „Guvernul şi Înaltul Comandament al României vor asigura Sovieticilor şi altor forţe aliate
facilităţi pentru a se mişca liber pe teritoriul României în orice direcţie, fiind oferite unor astfel
de mişcări orice asistenţă posibilă cu propriile mijloace de comunicare româneşti şi pe
cheltuiala Statului Român indiferent că sunt pe pământ, apă sau în aer.”Iar articolul 18 preciza:
„O Comisie Aliată de Control va fi stabilită şi va prelua sarcina de punere în practică şi control
aprezentelor termene, sub comanda Înaltului Comandament Sovietic.” În anexa la articolul 18,
era specificat clar faptul că„Guvernul României şi toate organele sale vor îndeplini toate
instrucţiunile Comisiei Aliate de Control definite”,şi că această comisie îşi va avea sediul la
Bucureşti. În concordanţă cu articolul 14 al pactului de armistiţiu, au fost create 2 tribunale ale
poporului pentru a judeca suspecţii de crime de război, unul fiind la Bucureşti şi al doilea la Cluj-
Napoca. Semnatarii plenipotenţiari ai armistiţiului erau: Din partea Forţelor
Aliate:„reprezentantul Înaltului Comandament Sovietic, Mareşalu R. Y. Malinovski Din partea
României:„Ministrul de Justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu, Ministrul cu Afaceri Interne , Adjutant al
Majestăţii Sale Regele României General D. Dămăceanu,vPrinţul Ştirbey şi G. Popp.”

19. Frontul National Democrat – Constituire si Activitate

FND a fost un construct politic format din PCR, PSD, condus de Lothar Rădăceanu,
Ștefan Voitec și sateliții PCR (Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Partidul Socialist-
Țărănesc, și partidul maghiar de stânga MADOSZ, octombrie 1944 s-a transformat în Uniunea
Populară Maghiară.
FND fost gândit ca paravan pentru a transmite pe scena politică imaginea unui front de
partide și structuri reprezentative, într-un moment în care comuniștii reprezentau o minoritate
insignifiantă în peisajul politic, care putea să se bizuie doar pe sprijinul URSS și a armatei sale
care ocupase România.
La 26 septembrie Comitetul Central al PCR a publicat în oficiosul său Scânteia o
„platform-program” la care erau invitate toate forțele democratice să adere. Programul avea 15
puncte:
1. Mobilizarea poporului și resurselor pentru a da ajutorul trupelor sovietice și celor române
2. Părăsirea politicii de vrăjmășie cu Uniunea Sovietică
3. Arestarea „trădătorilor, vinovați de războiul” contra URSS și confiscarea averilor.
4. Anularea legislației „reacționare și antipopulare”
5. Reforma agrară prin exproprierea averilor mai mari decât 50 hectare și împroprietărirea
țăranilor
6. Condiții omenești de muncă, salariu minim, ocrotirea femeilor
7. Credite ieftine, pe termen lung pentru refacerea gospodăriilor
8. Libertatea comerțului și meșteșugurilor
9. Reforma învățământului
10. Acordarea de pensii pentru a aasigura existența invalizilor, văduvelor și orfanilor de
război.
11. „Naționalizarea Băncii Naționale și a celor 18 bănci mari.”
12. Controlul cartelurilor și naționalizarea celor din industria de bază
13. Naționalizarea întreprinderilor nemțești
14. O nouă constituție
15. Înfăptuirea programului de un guvern FND.[2]
Societatea Scriitorilor Români a aderat la această platformă la data de 30 septembrie 1944.Prin
adeziunea Partidului Social Democrat la 2 octobrie 1944, istoricul Denis Deletant consideră că s-
a născut Frontul Național Democrat.

La 31 ianuarie 1945 a avut loc o întâlnire a Frontului Național Democrat, la care au

participat : Ana Pauker Vasile Luca ,Dej,Teohari Georgescu si Lucretiu Patrascanu din partea
PCR + restul reprezentantilor partidelor . S-a discutat înlocuirea guvernului Rădescu cu un
guvern FND, Ana Pauker afirmând „ne trebuie până în săptămâna viitoare un Guvern F.N.D .

Pe 4 februarie 1945 au fost intensificate măsurile de răsturnare a guvernului Nicolae

Rădescu, în capitală având loc o întrunire la Sala Aro, iar în Muscel fiind înlocuit abuziv
prefectul.

La 10 februarie, Frontul Plugarilor a emis un apel către țărani, prin care li se cerea să treacă la
împărțirea pământurilor moșierești, chemându-i de asemenea la lupta pentru formarea unui
guvern FND. Metode de acțiune :

Despre metodele de persuasiune, Deletant scria că: „[m]embrii Frontului îi amenințau pe

muncitorii de la principalele fabrici din București și din alte localități cu arestarea de către
armata sovietică, în cazul în care refuzau să desființeze prin vot vechile comitete de uzină și să-i
aleagă în locul lor pe reprezentanții Frontului Național Democrat. Noile comitete au preluat apoi
cantinele muncitorești și procedurile de raționalizare, astfel încat o mare parte a industriei a ajuns
curând în mâna Frontului Național Democrat, forțându-i pe muncitori să se supună vointei sale,
sub amenințarea de a li se tăia rațiile și a li se suprima cartelele speciale de alimente.”
La 31 ianuarie1945, sindicatele de tipografi din capitală au refuzat să tipărească ziarele Dreptatea
și Viitorul, oficioasele PNȚ și PNL, întrucât ziarele conțineau răspunsurile politicienilor
democrați la programul de guvernare al FND

20. Alegerile Partidului din 1946

13% din electorat a votat pentru PNȚ și 28% pentru interzicerea acestuia. Acțiunea SUA
și MB a condus și la alegerile din 1946. Comuniștii știau că nu sunt populari în țară și încercau la
îndemnu sovieticilor să slăbească partidele democratice prin tensiuni și disidențe. Ghe. Dej i-a
dat lui Vîsinski 1 mld de lei pentru campania electorală. Principiul lui Stalin: nu contează cine
votează, ci cine câștigă voturile – alegerile sunt fraudate, iar PNȚ câștigă în frunte cu Maniu.

Regele se află în mposibilitatea de a face ceva și deschide parlamentul prin fraudă.

Liderii PNȚ au căzut victimă unei acțiuni. O propunere de formare a unui grup de lideri PNȚ,
pentru a merge în străinătate în încercarea de a lupta contra comunizării. La ieșirea din țară au
fost arestați și asfel guvernul a avut dreptul să dizolve PNȚ.

21. Partidul Social Democrat

Ideile socialiste au pătruns pe teritoriul românesc încă de pe vremea principatelor, iar

după revoluția din 48 au fost propagate mult mai bine.

• 31 martie 1893-PSDMR (Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România –

Dobrogeanu Gherea, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu etc)
• 30 ianuarie 1910-PSDR (Partidul Social Democrat Român – Mihai Bujor, Cristian
Racovski, Constantin Vasilescu etc). În decembrie 1918, PSDR și-a schimbat denumirea
în Partidul Socialist, dar din rândurile sale s-au desprins mai multe facțiuni și grupuri
disidente.
Congresul din 7 mai 1927 a hotărât centralizarea întregii mișcări socialiste prin
constituirea Partidului Social-Democrat (PSD), iar printre membrii săi se numărau George
Grigorovici, Constantin-Titel Petrescu, Ilie Moscovici, Şerban Voinea, Iosif Jumanca, Ioan
Flueraș, Ştefan Voitec, Lotar Rădăceanu, Theodor Iordănescu, Ion Pas.
După Revoluția din 1989, perioada de tranziție de la comunism la democrație a fost
gestionată, în mare parte, de partide cu vocație social-democrată. Din punct de vedere
cronologic, primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea
vechiului regim a fost Partidul Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). PSDR s-a declarat
continuator al social-democrației românești interbelice.
După o alianță temporară cu CDR, PSDR s-a aliat cu PD în 1995 în vederea participării
la alegerile parlamentare din 1996. La 6 februarie 1990 s-a înscris în registrul partidelor politice
Frontul Salvării Naționale, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în
mișcare populară. La un an de la constituire, FDSN și-a reafirmat orientarea social-democrată, cu
prilejul Conferinței Naționale din 9-10 iulie 1993, când și-a schimbat denumirea în Partidul
Democrației Sociale din România. În anul 2000, PDSR împreună cu PSDR și PUR, partid de
orientare social-liberală, au constituit Polul Democrației Sociale din România (7 septembrie
2000). Acest bloc electoral a câștigat alegerile legislative din noiembrie 2000.

Astfel, în 16 iunie 2001 pe scena politică are loc o importantă clarificare a zonei de
centru-stânga, prin constituirea Partidului Social Democrat, rezultat din unificarea celor două
partide.

22. PNL - Tătărescu

Credința lui Gheorghe Tătărescu, împărtășită în anumită măsură și de reprezentanți ai

P.N.L. de sub șefia lui C. I. Brătianu, era că numai prin această adaptare la împrejurările create în
urma războiului, partidul putea să supraviețuiască.

Tătărescu a încercat, în mai multe rânduri, să ia legătura cu Dinu Brătianu în vederea înfăptuirii
unității liberale. El considera că „gravitatea problemelor ce interesează viitorul nostru” îl
îndeamnă la aceste demersuri, iar neînțelegerile din partid trebuiau lăsate la o parte. Dinu
Brătianu a rămas, însă, intransigent la cererile lui Tătărescu nerăspunzându-i la nici una din
scrisori. În aceste condiții, Tătărescu a început o laborioasă campanie în toată țara pentru
reorganizarea Partidului Național Liberal în jurul său. La 1 iulie 1945, Delegații de la Congresul
general al partidului au proclamat, în unanimitate, pe Gheorghe Tătărescu președintele noului
Partid Național Liberal. Erau acum oficial două partide liberale: P.N.L.- Dinu Brătianu și P.N.L.-
Tătărescu.

23. Greva generală-1945

Greva regală este sintagma sub care este cunoscută în istoriografia română perioada
dintre august 1945 și ianuarie 1946, în care regele Mihai I al României a refuzat să semneze
actele Guvernului Petru Groza și să primească miniștrii în audiență. În toată această perioadă,
Consiliul de Miniștri a continuat să funcționeze în ilegalitate.

Greva regală a fost declanșată de refuzul premierului –fapt fără precedent în istoria monarhiei
din România– de a demisiona la cererea regelui. Suveranul, încurajat pe plan extern de semnale
ale americanilor și englezilor și pe plan intern de partidele istorice, urmărea înlocuirea
guvernului aservit intereselor Moscovei și ale comuniștilor cu unul deuniune națională, în care să
fie reprezentate forțele democratice din țară.

În cele din urmă, situația a fost rezolvată în ianuarie 1946, când au fost cooptați în guvern câte un
ministru de la PNȚ și PNL, ceea ce a dus la reunoașterea formală a guvernului de către Statele
Unite ale Americii și Marea Britanie. Per ansamblu, greva a fost un eșec, întrucât în următorii ani
a continuat comunizarea țării, iar regele a fost forțat să abdice.

24. Politica SUA fata de Europa de Est 1944-1949

- Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Romania, Iugoslavia si statele
baltice Estonia, Lituania, Letonia s-au situat in al doilea razboi mondial exact pe linia de
separatie intre U.R.S.S. si Germania nazista in expansiune. Sau mai corect spus, ele au
reprezentat statele-tampon dintre Vest si Est, abandonate definitiv Uniunii Sovietice dupa
incheierea razboiului.[7]
- Usurinta cu care Germania si, mai tarziu, Rusia, au castigat controlul asupra Europei
Centrale si de Est interbelice, nu se baza doar pe manipulari ideologice si psihologice. Cele doua
puteri au mizat si pe abdicarea celorlalte mari puteri, si pe profundele slabiciuni conflicte
politico-demografice si social-economice din zona.[8]
In faţa pericolului ca şi alte ţări europene să treacă la comunism, precum şi în interesul
propriei securităţi, SUA au răspuns afirmativ cererilor de ajutor din partea Turciei şi Greciei,
lansând Doctrina Truman: sprijinirea ţărilor ameninţate de comunism şi conservarea democraţiei.
- 1947 Truman introduce o lege care solicita 400 000 de mii de dolari pentru asistenta economica
similitara Greciei si Turciei.

Modul în care s-a încheiat războiul, statutul impus marilor învinşi (Germania şi Japonia),
ca şi regimul de ocupaţie au creat o stare de lucruri ce nu a permis organizarea unei conferinţe de
pace la care să se încheie tratate cu toţi foştii adversari. Soarta principalului învins, Germania, a
fost în linii mari decisă la conferinţele de la Ialta şi Potsdam şi prin unele hotărâri luate de comun
acord de către conducătorii aliaţi. La Potsdam a fost creat Consiliul miniştrilor afacerilor externe
ai celor cinci mari puteri – celor trei li s-au adăugat Franţa şi China (pentru problemele Japoniei
şi zonei asiatice) – care trebuia să pregătească încheierea tratatelor de pace cu foştii aliaţi
europeni ai Germaniei. Consiliul miniştrilor de externe s-aîntrunit la Londra în septembrie 1945,
la Paris în vara anului 1946 şi la New York la sfârşitul lui 1946. La aceste reuniuni s-au dezbătut
şi aprobat proiectele tratatelor de pace. Pe baza recomandărilor acestui consiliu, la Conferinţa de
pace de la Paris, desfăşurată între 29 iulie şi 15 octombrie 1946, au fost aprobate tratatele cu
Bulgaria, Finlanda, Italia, România şi Ungaria. Acestea au fost semnate însă la 10 februarie
1947.

25. Conferinta de pace de la Paris

Odată ce guvernul Groza e recunoscut de SUA şi Mb se ajunge la Conferinta de pace de la Paris

Aici:

- Ungaria doreste sa obtina Transilvania, dar nu se intampla pentru ca e teritoriu romanesc

- neacordarea statutului de cobeligeranta Romaniei, desi a contribuit la victoria asupra

Germaniei.

- Romania doreare ocuparea Chiliei, pierdută în 1940 şi a ţinutului Herta

În timpul Conferinţei de pace, delegaţia României a dat publicităţii o declaraţie în care

arăta că „pe baza contribuţiei militare şi economice pe care a adus-o, cu începere de la 23 august
1944, în lupta împotriva hitlerismului, România este în drept să ceară şi să obţină recunoaşterea
calităţii sale de cobeligerantă din partea Naţiunilor Unite”. Deşi, declarativ, puterile aliate au
recunoscut contribuţia militară şi economică a poporului român la victoria Naţiunilor Unite,
România nu a primit statutul de cobeligerant. Hotărârile Dictatului de la Viena erau declarate
nule şi neavenite, revenindu-se la frontiera de la 1 ianuarie 1938 între România şi Ungaria.
Frontiera româno-sovietică a rămas cea impusă în iunie 1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-
Molotov. România trebuia să plătească Uniunii Sovietice, cu titlul de reparaţii, 300 milioane de
dolari, vreme de opt ani, prin livrări de produse petroliere, cereale, cherestea, nave maritime şi
fluviale, precum şi alte mărfuri şi produse industriale şi agricole..

26. Romania si Planul Marshall

→ 5 iunie 1947 : Planul Marshall – Programul de Reconstructie Europeana

→ cuvantare a secretarului de stat american, Geroge Marshall, la Universitatea

Harvard

→ americanii au hotarat lansarea program de asistență economică destinat

refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului

→ americanilor le era frica de posibilitatea ca saracia si foametea sa faca statele

europene sa voteze idealul comunist

→ masurile americanilor au starnit adversitatea sovieticilor

→ Stalin a vazut in Planul Marshall o incercercare de a desprinde de Moscova, statele-satelit, prin

avantaje economice

Masuri Stalin:

→ Stalin a interzis, in consecinta, participarea acestor state la Planul Marshall

→ a impus urmarirea stricta a modelului stalinist → stalinizare

→septembrie 1947: a creat Cominformul : Biroul Informativ al Partidelor

Comuniste si Muncitoresti

→ noul centru controla miscarea comunista internationala

In Romania:

→ guvernul Tatarescu se vede obligat de Moscova sa refuze invitatia la acest plan:

„Guvernul român consideră apoi că organizarea propusă de guvernul britanic şi de cel

francez va duce fatal la rezultate care vor însemna, pe de o parte, o ştirbire a independenţei,
pe care ţările Europei vor şi trebuie să o păstreze, cu privire la politica lor economică, iar pe de
altă parte o imixtiune în afacerile interne ale acestor ţări.”
 -Guvernul Tatarescu

→ ritmul comunizarii s-a accentuat prin:

→ controlul statului asupra intreprinderilor industriale particulare

→ introducerea cotelor obligatorii de produse agricole ce urmau a fi predate

statului

→ reforma monetara – a lovit in detinatorii de capital

→ plan politic:

→ gruvernul dizolva PNT – principalul partid politic ce se

opunea totalitarismului comunist

→ vot de blam Tatarescu → demisia ministrilor sai din guvernul

Groza

27. Diplomatia romanesca dupa razboiul 1945-1947 ( pana la plecarea lui

Tatarescu)
→ din punct de vedere diplomatic, la sfarsitul razboiului, Romania se afla intr-o "bezna totala"

→ formal se aflase in conflict pe toate fronturile – Antonescu declarase razboi si Marii Britanii, si SUA.

→ dupa 23 august 1944:

guvernul incearca sa reinnoade legaturile si cu aceia care fusesera dusmani

(acum aliati), si cu vecinii de hotare.

→ STATUTUL POSTBELIC:

astfel ca Romania postbelica, desi trimisese trupe pe frontul de vest, poseda un statut
diplomatic incert. Cu toate ca in guvern era un Ministru de Externe, relatiile diplomatice
lipseau, deoarece fusesera incetate in anii conflagratiei.

→ 9 mai 1945:

la Bucuresti era deja un guvern controlat de comunisti,

"destinul" a facut ca acestia sa initieze "reintrarea in lume" a
Romaniei.
 →Imaginea externa nu a fost lasata pe mana unui necunoscut,
ministru de resort fiind desemnat Gheorghe Tatarescu, care la
inceputul anului 1945 tocmai trecuse in "barca" Frontului
National Democrat.

→ NORMALIZARE:

→ iunie 1945 : Primul stat: Romania a restabilit rel. diplomatice: Cehoslovacia

→ 6 august 1945 :

Primul pas important pe care Romania l-a facut in reluarea relatiilor

diplomatice a fost recunoasterea internationala de catre Uniunea
Sovietica

→ ianuarie 1946 :

In Executiv au intrat doi politicieni de la PNT (Emil Hatieganu) si PNL

(Mihail Romniceanu)- (reprezentanti ai partidelor istorice – la cerinta
anglo-americanilor pentru echilibrarea guvernului), iar anglo-americanii
au recunoscut diplomatic guvernul de la Bucuresti.

→ DEMOCRATIZARE:

→ 1946 – 1947 : Tatarescu : Ministru de Externe → Ana Puker - handicapata

"In acest ceas solemn (Conferinta de Pace de la Paris, n.n.), in care Romania cauta
colaborarea popoarelor iubitoare de pace si de libertate, ea tine sa aduca fara nici o
intarziere adeziunea ei totala la principiile Chartei Natiunilor Unite, principii adoptate si
deja traduse in fapt"

28. Interzicerea activității PNȚ

Perioada suprimării partidelor politice (1938-1944)

La 30 martie 1938 se adoptă un decret-lege prin care toate partidele politice au fost
dizolvate. Deși dizolvat în mod formal și pus în incapacitate de a mai recurge la manifestări
publice, PNȚ a continuat să aibă o viață internă de organizație. Multe din publicațiile național-
țărăniste au continuat să apară („Dreptatea”, până la 29 iunie 1938, „Țărănismul”, până
ianuarie 1940 etc.). Poziția partidului era exprimată prin memorii adresate lui Carol. După
abdicarea acestuia, la 6 septembrie 1940, conducerea partidului, reprezentată de Maniu, și-a
exprimat punctele de vedere cu privire la conducerea țării prin memorii care au fost adresate
lui Ion Antonescu.
 Măsurile de represiune împotriva membrilor PNȚ au existat, dar au fost departe de
amploarea pe care aveau să o atingă după instalarea regimului comunist în România. Astfel, o
serie de fruntași ai partidului, printre care Virgil Madgearu (care a fost asasinat în cele din urmă
de legionari în noiembrie 1940), Ilie Lazăr, Aurel Leucuția, Corneliu Coposu au avut a înfrunta,
în timpul dictaturii regale, măsuri de tipul domiciliului obligatoriu, închisoare sau lagăre de
internare.
Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost solicitați să participe le cele două consilii de
coroană din 29-30, respectiv 30-31 august 1940 în care s-a dezbătut atitudinea României față de
Dictatul de la Viena, ocazie cu care s-au opus cedării fără luptă a Transilvaniei de Nord. Iuliu
Maniu a trimis cu aceeași ocazie telegrame de protest lui Hitler și Mussolini.
În condițiile în care Carol a fost nevoit să abdice, iar puterea a fost preluată de Ion
Antonescu, Iuliu Maniu a fost rezervat față de dorința acestuia ca PNȚ să participe la noul
guvern. PNȚ a salutat intrarea României în războiul împotriva URSS, dar nu a fost de acord cu
participarea la război peste râul Nistru. Pe măsură ce situația frontului din est se înrăutățea,
ajungându-se ca, la începutul anului 1944 trupele sovietice să ajungă pe teritoriul românesc,
Maniu și-a sporit insistențele pentru ca Antonescu să încheie un armistițiu cu puterile aliate.
Armistițiul era însă dificil, dat fiind că aliații impuseseră formula capitulării necondiționate
pentru toți sateliții Germaniei; astfel, Antonescu a refuzat propunerea sovietică de armistițiu
din 12 aprilie 1944, care era formulată pe această bază.
PNȚ s-a orientat spre o colaborare cu PNL, Partidul Social Democrat și Partidul
Comunist Român, care, deși nu avea o bază de mase considerabilă, era văzut totuși ca un aliat
util pentru câștigarea bunăvoinței URSS. Astfel s-a constituit Blocul Național Democrat, care
avea să joace un rol important în pregătirea înlăturării lui Ion Antonescu.
Iuliu Maniu a continuat totuși până în ultimul moment eforturile de a-l determina pe
Antonescu să încheie el armistițiul. În seara zilei de 22 august 1944, Ion Mihalache s-a deplasat
în acest scop la Snagov, la reședința mareșalului; acesta, deși realiza că Germania pierde războiul
își rezerva dreptul de a decide singur momentul încheierii armistițiului. A doua zi, la 23 august,
dimineața, Antonescu a solicitat totuși un asentiment scris al opoziției pentru încheierea
armistițiului, bază pe care ar fi putut semna armistițiul în condițiilor propuse de Aliați[7]. Acest
lucru nu s-a întâmplat însă până în după-amiaza zilei, când Antonescu a fost arestat.
Imediat, s-a constituit un nou guvern, condus de generalul Constantin Sănătescu, în care
au intrat ca miniștri fără portofoliu personalități desemnate de cele patru partide din Blocul
Național Democrat, printre care și Iuliu Maniu din partea PNȚ.

Crepusculul activității politice a PNȚ (1944-1947

 La 31 august 1944 a fost repusă parțial în vigoare Constituția din 1923, ceea ce a permis
reluarea legală a activității PNȚ. Perioada următoare a fost dominată de lupta împotriva
instaurării regimului comunist în România și salvarea libertăților democratice puse în pericol de
instaurarea, cu sprijin sovietic, a guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. La presiunile SUA și
ale Marii Britanii, s-a acceptat ca guvernul Groza să includă, la 7 ianuarie 1946, și reprezentanți
ai PNL și PNȚ. După cum a arătat Corneliu Coposu, ”în 1945, în epoca ocupației sovietice, PNȚ
avea înscriși 2.125.000 de aderenți. Asta pot să confirm pentru că eu, în calitate de secretar
general adjunct, mă ocupam cu evidența membrilor de partid”[1].
Alegerile programate pentru noiembrie 1946 aveau să fie decisive pentru viitorul țării.
Ele s-au încheiat cu victoria Blocului Partidelor Democrate, condus de comuniști, care au obținut
conform numărătorii oficiale, 68,62% din voturi, rezultate însă care, potrivit opiniei majorității
istoricilor nu reflectă rezultatele reale, fiind falsificate.
În condițiile în care activitatea oficială a PNȚ era tot mai dificilă, conducerea partidului a
luat hotărârea ca o parte din liderii partidului să plece în străinătate pentru a-și desfălura
activitatea în mod liber. La 14 iulie 1947 la Tămădău însă, Ion Mihalache (atunci vicepreședinte
al partidului, Nicolae Penescu (secretar general al partidului), Nicolae Carandino(directorul
ziarului „Dreptatea”) și Ilie Lazăr (membru în Delegația Permanentă) au fost arestați.
Represiunea care a urmat împotriva PNȚ a fost extrem de virulentă. La 19 iulie, Adunarea
Deputaților a hotărât ridicarea imunității tuturor parlamentarilor țărăniști, iar la 29 iulie guvernul
decidea dizolvarea partidului.
A urmat arestarea conducătorilor PNȚ, trimiterea lor în judecată și condamnarea acestora
pentru „complot împotriva guvernului legal al țării”. Condamnările au fost grele: Iuliu Maniu și
Ion Mihalache au fost condamnați la închisoare pe viață; alți lideri ai partidului au primit și ei
pedepse grele. Conducerea partidului a fost practic decapitată, PNȚ fiind pus în imposibilitatea
de a mai desfășura activități importante până la căderea regimului comunist.
.
29. Lucreţiu Pătrăşcanu
- adeptul comunismului national pe care statul il condamna si ii inlatura pe cei care sustineau asta

- odata cu fuziunea pcr şi psd in pmr 1948 el a fost eliminat

- Dej a vrut sa il elimine definitiv astfel acuzandu-l de spionaj in favoarea imperialistilor si a fost
condamnat la moarte si executat
30. Ana Pauker – Ministru de Externe
→ Intră de foarte tânără în mişcarea comunistă şi emigrează în Franţa, acolo unde îl cunoaşte pe viitorul
soţ, Marcel Pauker. Căsnicia lor avea să fie una foarte ciudată, spun istoricii, deoarece Ana avea şi alte
legături amoroase, tot în aceeaşi perioadă, cu alţi tovarăşi de partid.

→ in vârstă de 50 de ani, roşcată, evreică, a fost, în timpul războiului, una din secretarele PCR.

→1934 :

arestată pentru activităţi comuniste, apoi eliberată, a plecat în Rusia, a lucrat în cadrul Comintern,
s-a căsătorit cu o oficialitate sovietică şi a devenit cetăţean sovietic

→ 1944 : s-a întors la Bucureşti împreună cu Armata Roşie / şi-a recăpătat naţionalitatea română

→ 5 noiembrie 1947:

→a fost depusa o moţiune de neîncredere la adresa activităţii Ministerului Afacerilor Străine.

Moţiunea a fost admisă în unanimitate, fapt care a determinat demisia în bloc a tuturor miniştrilor
liberali, în frunte cu vicepremierul Gheorghe Tătărescu (considerat tradator).

→ in fruntea instituţiei se instala pentru aproape 5 ani stâlpul de nădejde al Moscovei, Ana
Pauker.

→ prima femeie Ministru de Externe

Activitati:

→ obsedata sa se puna cat mai bine cu patronii de la Moscova, i-a incoltit ideea sa le ofere, cu titlu
gratuit, o particica din teritoriul romanesc, faimoasa Insula a Serpilor.

→ Ana : apelul de colaborare către legionari pe care, apoi, câţi i-au căzut în plasă i-a executat sau i-a
băgat în închisori

→ cele mai mari crime ale sale au fost cele îndreptate către Biserică şi ţărănime.

→ Clerul greco-catolic a fost băgat în închisori aproape în întregime, la fel ca şi mii şi mii de
preoţi şi călugări ortodocşi, între victimele sale fiind şi foarte multe călugăriţe.

→1949: în cadrul unei plenare a PMR se hotărăşte colectivizarea agriculturii după modelul
sovietic al colhozului. → adevarata teroare la sate
→ Ghinionul ei este ca tintise mult prea sus. Gheorghiu Dej a simtit de unde il paste pericolul si, cu
abilitatea care nu i-a lipsit, a obtinut de la Stalin acordul pentru eliminarea din viata politica a unui grup
ostil, in cap cu Ana Pauker.

→ mai 1952: este exclusa din toate forurile de conducere ale partidului,

→1953: este arestata pentru "deviationism de dreapta"

→1954: este exclusa din partid

→ isi castiga viata ca traducator la Editura Politica – lucraza de acasa

→ 1960 : moare de cancer la san

31. Abdicarea Regelui Mihai și proclamarea RPR

Ambele evenimente au loc la data de 30 decembrie 1947.

Regele Mihai este forțat să abdice la inițiativa Moscovei.

Șeful Statului este numit Petru Groza, iar Președintele Consiliului de Miniștri este Dej.

Se proclamă RPR:

-constituită după modelul sovietic

-prevede naționalizarea îndreprinderilor industriale, miniere, bancare, de asigurări și transport.

-sistem economic centralizat

-Reorganizarea învățământului după model sovietic

-exproprierea moșiilor de 50 de ha.

32. Congresul de Constituire PMR

Are loc în februarie 1948. Fuzionează PCR și PSD=>PMR

Lucrarea congresului a fost constituită în condițiile în care statul român se afla sub ocupație
sovietică.

La Congres au participat și străini precum:

Iugoslavia-Ministrul Marinei-Vilco Kristulovici și Jarco Vaselinov- membru CC al Partidului

Comunist Iugoslav
Ungaria- Laszlo Rajk-Ministru de Interne

Delegații au trebuit să desemneze componența principalelor organe de conducere a PMR.

Ponderea comuniștilor în forurile decizionale era mai mare decât cea a social democraților.

În cadrul campaniei de "lamurire ideologica" in vederea unificarii lor, Iosif Chisinevschi

si Lothar Radaceanu s-au gandit la crearea unei institutii pentru pregatirea teoretica a cadrelor
viitorului PMR. Initiativa lor se dovedise a fi unicat. Elevii scolii de cadre urmau a fi recrutati
dintre membrii cei mai buni ai celor doua partide de stanga, iar profesorii - dintre activistii
Comitetelor Centrale ale PCR si PSD. La inaugurarea scolii, la 5 ianuarie 1948, erau inscrisi
peste o suta de elevi, viitori invatacei ai lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, dupa cum a tinut sa-i
asigure Radaceanu in discursul de deschidere.

Schimbările din economie și societate au fost însoțite de arestări cărora le-au căzut
victime fosta elită politică a societății românești. Și-au sfârșit viața în închisoare:

• Iuliu Maniu
• Ion Mihalache
• Brătianu
• Constantin Argetoianu
• Mircea Vulcănescu

33.Congresele PCR/PMR 1948-1965

CONGRESUL DE CONSTITUIRE AL PMR-VARIANTA EXTINSA

În februarie 1948, are loc la Bucureşti Congresul de unificare a P.C.R. şi P.S.D., şi de

creare, pe bazele marxism-leninismului, a Partidului Muncitoresc Român(P.M.R.) – partidul
unic al clasei muncitoare. Celelalte partide au dispărut de pe arena politică, deoarece au rămas
izolate de masele populare.
Aşa se face că partidul nostru comunist a devenit partid unic de guvernământ – forţa
politică conducătoare a întregii naţiuni (cum va fi fost stipulat în Constituţia din 1965). Se
deschidea, astfel, calea pentru o adevărată epopee în istoria patriei noastre – cea mai
impresionantă perioadă sub raportul dezvoltării economice şi sociale, în care principalul
beneficiar a fost poporul muncitor.
Electrificarea ţării, prin construirea de hidrocentrale şi termocentrale, a dus lumina până
şi în satele cele mai îndepărtate. Partidul a fost conştient de justeţea ideii leniniste potrivit căreia
fără electrificare, nu se poate construi socialismul, deoarece nu se poate asigura o dezvoltare
industrială puternică.
 Industrializarea a însemnat depăşirea statutului de „ţară eminamente agrară”, pe care
partidele reacţionare îl rezervaseră României. Dezvoltarea în special a industriei grele
(metalurgia feroasă şi neferoasă, construcţiile de maşini) şi a industriei chimice (mai ales
petrochimice) a asigurat progresul general al economiei, cu efecte evidente în ridicarea bunăstării
oamenilor muncii.
Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (11 iunie 1948) a fost un act
democratic și popular, deoarece întreprinderile industriale, miniere, bancare, de asigurări şi de
transport au fost puse la dispoziţia oamenilor muncii, desfiinţându-se exploatarea capitalistă.
Cooperativizarea agriculturii (desfăşurată în anii 1949-1962), paralel cu exproprierea
pământurilor chiabureşti şi transformarea lor în I.A.S.-uri, a fost un act revoluţionar, care a
permis mecanizarea şi chimizarea agriculturii, construirea sistemelor de irigaţii (în mare parte
distruse după 1989), dezvoltarea marilor ferme zootehnice, astfel că România era în anii ’60-’70
o ţară cu o agricultură apropiată celor mai dezvoltate ţări. Desigur, au existat şi abuzuri în
desfăşurarea cooperativizării, încălcându-se uneori liberul consimţământ, dar aceasta nu poate
justifica blamarea procesului în sine, fără de care nu s-ar fi putut moderniza agricultura. Dovada:
şi astăzi sunt ţărani care regretă desfiinţarea C.A.P.-urilor, conştientizând că agricultura
cooperativizată este mult mai eficientă decât cea individuală.
Dezvoltarea transporturilor şi căilor de comunicaţie a scos din izolare regiuni întregi.
Se remarcă magistralele realizări ca Transfăgărăşanul, calea ferată Bumbeşti-Livezeni, noul
sistem feroviar şi rutier Feteşti-Cernavodă, canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul bucureştean
etc., realizate cu atâtea sacrificii.

CONGRESUL AL-II-LEA AL PMR-1955

La Congresul al II-lea al PMR, tinut in decembrie 1955, Gheorghiu-Dej a ramas liderul

de necontestat al partidului.
La acest congres, Ceausescu a tinut primul sau discurs politic major. Cu aceasta ocazie, el
a mentionat principalele sale convingeri:
• pastrarea unitatii monolitice a partidului,
• „alianta de nezdruncinat cu Uniunea Sovietica”,
• „doctrina glorioasa si invincibila a lui Marx, Engels, Lenin si Stalin”
Moartea lui Stalin a produs confuzie in randul elitelor conducatoare ale URSS si ale
satelitilor acesteia. Climatul politic al vremii a fost definit cu ajutorul unei metafore literare,
„dezghetul”.
A aparut conceptul de „nou curs”. Liderii comunisti romani au inteles ca vremurile se
schimbau si ca vechile metode trebuiau revizuite radical: prin urmare, a fost initiata o anumita
relaxare a politicii interne dupa 1953.
 • se pune capat constructiei canalului Dunare-Marea Neagra, o intreprindere
enorma, impusa de Stalin, care se potrivise cu politica de represiune a lui
Gheorghiu-Dej.
• Miron Constantinescu a fost numit viceprim-ministru insarcinat cu problemele
culturale si intelectuale, pierzandu-si astfel pozitia de presedinte al Comitetului de
Stat pentru Planificare.
• deschidere fata de intelectualii influenti care fusesera persecutati sau redusi la
tacere in timpul „jdanovscinei” din Romania.
Gheorghiu-Dej, imitandu-l pe Malenkov, a devenit prim-ministru, pozitie pe care a
detinut-o pana in octombrie 1955, cand, intelegand ca sursa puterii era in continuare Secretariatul
Comitetului Central, a preluat functia de prim-secretar (care era titlul purtat de Hrusciov in
URSS). In perioada aprilie 1954-octombrie 1955, Gheorghe Apostol, omul de incredere al lui
Gheorghiu-Dej, a detinut pozitia de prim-secretar. Printre secretarii Comitetului Central nou
promovati la aceasta plenara erau Nicolae Ceausescu – care a devenit si membru supleant al
Biroului Politic – si Alexandru Draghici.
Congresul al II-lea al PMR s-a tinut pe 23-28 decembrie 1955, la scurta vreme dupa
admiterea Romaniei in Organizatia Natiunilor Unite impreuna cu Bulgaria si Ungaria, eveniment
care a avut loc pe 14 decembrie 1955.
Un subcomitet, format din Gheorghiu-Dej, Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu si
Leonte Rautu, a pregatit raportul politic al Comitetului Central, care nu propunea nici o inovatie
ideologica.
Noul Birou Politic era compus din toti membrii vechi, Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Iosif
Chisinevschi, Gheorghe Apostol, Alexandru Moghioros, Emil Bodnaras, Miron Constantinescu
si Constantin Pirvulescu, la care se adaugau trei noi membri: Petre Borila, Alexandru Draghici si
Nicolae Ceausescu.
Dej -> Congresul al II-lea al PMR marcase o noua etapa deoarece fusese stabilita o
conducere colectiva, iar centralismul democratic guverna acum viata interna de partid.

CONGRESUL AL III-LEA AL PARTIDULUI COMUNIST - 1960

Congresul al III-lea (20-28 iunie 1960) si Plenara Comitetului Central (30 noiembrie-5
decembrie 1961):
• industrializarea rapida pentru a crea o sustinere de masa pentru partid si pentru a
da substanta pretentiilor patriotice „antihegemonice” ale echipei lui Dej. Aceasta
accentuare a atasamentului liderilor fata de interesele nationale a devenit un
element cheie al strategiei partidului de a castiga de partea sa atat intelighentia,
cat si masele.
• Nikita Hrusciov – primul secretar al Comitetului Central al PCUS si presedintele
Consiliului de Ministri al URSS – a participat in persoana la Congresul al III-lea
al PMR, dupa cum au facut-o si alte numeroase figuri cheie ale comunismului
mondial. L
• nu a instituit schimbari majore in politicile PMR si a dovedit ca liderii PMR erau
uniti, iar Gheorghiu-Dej detinea controlul absolut al partidului.
 Cu toate acestea, efectele incercarii esuate ale asa-zisei factiuni Chisinevschi-
Constantinescu de a pune in discutie raspunderea lui Gheorghiu-Dej pentru greselile perioadei
staliniste s-au facut simtite din nou: Constantin Pirvulescu, unul dintre membrii din ilegalitate ai
partidului, si-a pierdut calitatea de membru al Biroului Politic si al Comitetului Central, precum
si pozitia de presedinte al Comisiei Controlului de Partid (a fost inlocuit de Dumitru Coliu, un
veteran cominternist, adept al liniei dure). Eliminarea lui Pirvulescu a fost legata de atitudinea sa
fata de incercarea lui Chisinevschi si a lui Constantinescu de a-l detrona pe Gheorghiu-Dej, al
carui prieten apropiat, Ion Gheorghe Maurer – nominal, sef al statului la vremea aceea – i-a luat
locul in Biroul Politic. Un an mai tarziu, Maurer l-a inlocuit pe Chivu Stoica – un activist notoriu
pentru mediocritatea sa – in functia de presedinte al Consiliului de Ministri, pozitie pe care o va
pastra pana la pensionarea sa in 1974.
Importanta:
• lansarea unui program economic pe termen lung (care a fost extins pana in anul
1965), care prevedea industrializarea rapida a tarii, in special a industriilor
metalurgica si constructoare de masini.
• a discutat rezultatele precedentului plan cincinal
• a aprobat proiectul noului plan sesenal.
• Planurile prevedeau construirea unui combinat siderurgic imens la Galati.
• Agricultura:
o Gheorghiu-Dej a raportat in fata congresului ca un numar de 680 000 de
familii de tarani, avand in proprietate 1,8 milioane de hectare, nu erau inca
integrate in sectorul socialist, insa a afirmat ca procesul de colectivizare a
agriculturii romanesti se va finaliza pana in 1965
o S-a aprobat o mobilizare de masa fara precedent pentru indeplinirea
obiectivelor economice ale partidului. Pentru romani, dezvoltarea
potentialului industrial propriu, pe langa sectorul agricol, era o problema
de prestigiu, iar politica economica a Romaniei a fost cauza unei polemici
violente intre Bucuresti si Moscova, care a atins apogeul in aprilie 1964,
cand romanii au dat publicitatii o curajoasa „declaratie” cu privire la criza
comunismului mondial, sfidand pretentiile sovietice de suprematie in
cadrul blocului.

CONGRESUL AL IX-LEA AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN-1965

Congresul al IV-lea al PMR devine Congresul al IX-lea al PCR
• PMR isi schima denumirea in PCR
• Organul suprem de conducere al P.C.R. era Congresul partidului
• atribuțiile Congresului au avut parte de modificări de nuanță:
o avea dreptul de a dezbate și hotărî asupra rapoartelor de activitate ale C.C. și ale
Comisiei Centrale de Revizie
o adopta și modifica statutul partidului
o putea stabili linia general a partidului în problemele fundamentale ale politicii
interne și externe
o alegerea Comitetului Central al partidului și Comisia Centrală de Revizie
• a fost reintrodusă în statut Conferința Națională
 • au fost definite cele mai importante dintre opțiunile ideologice și politice ale
socialismului lui Nicolae Ceaușescu
• teza privind omogenizarea socială și etnică a națiunii române
• industrializare și pe folosirea la maximum a resurselor interne
• prezentarea liderului de partid ca un simbol al unității de monolit a partidului și poporului
• neutralitatea activă în cadrul mișcării comuniste mondiale
• restabilirea relațiilor cordiale cu unele dintre partidele comuniste occidentale și retorica
democrației interne, asociată cu imaginea lui Ceaușescu în postura de campion al
legalității, dreptății, eticii și echității socialiste
• CONSTITUTIA STATULUI:
o acorda mai multe drepturi cetățenilor și sublinia independența României pe arena
internaționala
o noua lege fundamentală se abătea de la modelele staliniste, fiind o tentativă de
adaptare a comunismului la condițiile concrete ale țării
o conducerea colectiva, care avea drept scop adoptarea unor hotărâri optime pentru
populație

34. Impunerea modelului stalinist de sovietizare

1948:

• În România începea construcția statului ″democrat-popular″, care în opinia autorităților

din URSS și, implicit, a celor din RPR însemna ca este un stat al perioadei de tranziție de
la capitalism la socialism
• Etapă în care se pun bazele societății socialiste.
• Democrația populară era o formă de trecere la socialism prin lupta de clasă.

Rezistența românilor la campania electorală din 1948:

• Românii au reacționat în diferite moduri fata de comunizarea țării:

o Rezistența armată din munți:
▪ Fenomen singular țărilor intrate în sfera de influență sovietică, ca
intensitate, durată și care a presupus o anumită organizare a acțiunilor,
reacțiile au fost individuale.
o Manifeste:
▪ Continut anticomunist și antisovietic..

Măsuri de stalinizare:

• Epurare politică:
o Sunt arestați cetățeni pentru atitudine antidemocratică (cine încerca să se opună
era de îndată anchetat și închis)
• Canalul-închisoare
 • Mitul omului nou
• Societate de producție
• Marele simbol:oțelul+cimentul
• 11 iunie 1948: Decretul de naționalizare industrie
• Cooperative agricole de producție: țăranii sunt deposedați de pământ
• Urbanizare
• Uniformizare socială

35. Consilieri politici si militari sovietici

Importanta consilieri sovietici:

→ dorinţa Moscovei de a-şi sigura un control cât mai ferm asupra statelor-satelit

→ necesitatea noii elite din ţările supuse procesului de comunizare de a-şi asigura un număr de cadre cu
experienţăîntr-un număr variat de domenii.

→ consilierii aveau rolul de a ajuta la impunerea modelului economic, militar, politic al socialismului

→ nu doar armata sau aparatul de represiune au fost supuse influenţei sovietice prin intermediul
consilierilor, ci, practic, întreaga societate românească fost reconfigurată după modelul sovietic.

→ consilierii sovietici activau in structurile militare si de securitate din Romania

→ Dmitri Gheorghievci Fedicikin:

seful consilierilor sovietici din România între 1944 şi 1947 se comporta la Bucureşti
asemenea unui vice-rege, prin frecventele indicaţii şi instrucţiuni cu care îl bombarda pe
Gheorghiu-Dej

→ 23 august 1944 - 6 martie 1945:

→ controlul P.C.R. supra aparatului de stat era cvasi-inexistent

→ rolul predominant în procesul de sprijinire a comuniştilor români l-au jucat unităţile:

→ Armatei Roşii staţionate în România

→ Comisia Aliată(Sovietică) de Control

→ 1948 : în şedinţa Secretariatului C.C. al P.M.R.:

cerere către URSS pentru trimiterea în România a unor consilieri militari care
„să sprijine activitatea de reformare a armatei române”.

Retragere consilieri sovietici Romania:

→1957 : rolul Consilierilor sovietici scade :

→ romanii invatasera ce aveau de facut + nu mai necesitau dublarea sefului de directie

→ este propusa desfiinţarea „instituţiei consilierilor şi micşorarea numărului

specialiştilor sovietici”

→ 1958 : procesul este accelerat datorita retragerii trupelor sovietice din Romania

→ 1963 : consilierii dispar cu totul din structurile de stat ale Romaniei, cu exceptia MAE

→ 1964 : Declaratia din aprilie → autonomie cat mai marita fata de Moscova

36. Sovrom-urile
Sovrom-urile, de multe ori SOVROM, au fost societăți mixte româno-sovietice înființate
în 1945 în urma unui acord între România și Uniunea Sovietică, semnat la Moscova pe 8
mai 1945. Sovrom-urile au funcționat până în1956, când au fost dizolvate.

SCOP OFICIAL: gestionarea recuperării datoriilor României față de Uniunea Sovietică

SCOP PRACTIC: resurse pentru sovietici, slăbind mai mai mult resursele României (dupa cele
300 de milioane de dolari deja plătite)

Cum făceau rost de bani: vânzare de echipament militar de către ruși ce fusese părăsit de nemți
pe câmpul de luptă.

37. CONSTITUTIA DE LA 1948

Una din cele 3 Constitutii adoptate in timpul dictaturii comuniste(celelalte doua: 1952, 1965)

13 aprilie 1948-adoptata in unanimitate noua Constitutie

Legea fundamentala prevedea ca:

- Republica Populara Romana este un stat popular, unitar, independent si suveran.

Constitutia a desfiintat principiul separarii puterilor in stat. Astfel:

Functia legislativa: -organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Nationala, unicul organ
legislativ al Republicii Populare Romane. Prerogativele sale erau:

- alegerea Prezidiului Marii Adunari Nationale

- formarea Guvernului RPR
- modificarea Constitutiei
- votarea bugetului si a impozitelor
 - acordarea amnistiei

Prezidiul era compus din: un presedinte, 3 vicepresedinti, un secretar si 14 membri alesi de MAN.

Atributiile Prezidiului erau:

- convoca MAN in sesiuni ordinare si extraordinare

- emitea decrete
- exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele
- stabilea grade militare
MAN-aleasa pe 4 ani, compunandu-se din reprezentantii poporului, deputatatii.

Functia executiva: -Consiliul de Ministri(era responsabil in fata MAN) iar prerogativele sale erau:

- dirijarea si planificarea economiei

- asigurare ordinii publice si a securitatii nationale
- organizarea si inzestrarea fortelor armate
Guvernul - deciziile sale erau obligatorii pe intreg teritoriul tarii

- membrii sai erau alesi doar din interiorul elitei comuniste

Functia judecatoreasca: Curtea Suprema, tribunale si judecatorii populare

*interventia factorului politic in actul de justitie era o realitate confirmata.

Atributiile Parchetului:

-respectarea legilor penale

- urmarirea si pedepsirea crimelor impotriva ordinii si libertatii democratice

-respectarea intereselor economice, a independentei nationale si a suuveranitatii RPR

Desi legea fundamentala nu prevedea in mod expres ca rolul conducator revenea Partidului
Muncitoresc Roman, in fapt organele de stat erau subordonate acestuia.

Biroul Politic- constituia in fapt instanta suprema a Partidului, in care se discuta si se decidea soarta
tarii.

Drepturi si libertati :

- drept de vot(cetatenii care implinisera 18 ani)

- dreptul la munca, la odihna
- femeia avea drepturi egale cu barbatul in toate domeniile vietii de stat
- dreptul la invatatura(organizarea si dezvoltarea invatamantului primar obligatoriu si gratuit)
- familia se bucura de protectia statului
- libertatea constiintei si libertatea religioasa
- libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor
*toate aceste garantii s-au dovedit a fi false.

Obligatiile cetatenilor:
 - apararea patriei si satisfacerea stagiului militar
Dpdv economic:- sunt anuntate marile prefaceri ce aveau sa se dsfasoare in societatea romana:

- nationalizarea, planificarea economiei

- transformarea socialista a agriculturii.

38. CONSTITUTIA DIN 1952

27 septembrie 1952- a fost adoptata o noua lege fundamentala, fiin apreciata ca ”Constitutia construirii
socialismului”

Constitutia:

- consacra rolul dominat al sectorului socialist in economia nationala si ordinea sociala

- statua Partidul Muncitoresc Roman drept forta politica conducatoare
- era definita politica externa: ” de aparare a pacii, de prietenie si alianta cu URSS si cu tarile de
democratie populara

Statul roman avea mai multe prerogative:

- apara independenta si suveranitatea poporului roman

- apara libertatile si drepturile
- asigura intarirea si dezvoltarea fortelor de productie a tarii prin industrializarea ei socialista
- organizeaza si dezvolta economia planificata

Apar unele modificari(fata de cea din 1948):

- MAD -au fost introduse noi prerogative- stabilirea planurilor economiei nationale
- controlul general asupra aplicarii Constitutiei

- Componenta Prezidiului: un presedinte, 2 vicepresedinti, un secretar si 13 membri

Functia executiva: organul suprem executiv ramane Consiliul de Ministri

Functia judecatoreasca: Justitia RPR se infaptuieste de catre Tribunalul Suprem al RPR, de tribunalele
populare si de instantele judecatoresti speciale infiintate prin lege.

*O inovatie adusa de Constitutia de la 1952 este preluata din legea sovietica: Procuratura( asigura
respectrea legii de catre ministere si alte organe centrale, de catre organele locale ale puterii de stat, de
oficiali si de catre cetteni)

Potrivit legii fundamentale, in RPR existau 3 formatiuni social economice:

- formatiunea socialista
- mica productie de marfuri
- formatiunea particular-capitalista
Era recunoscuta o noua clasa, privilegiata: cea a membrilor de partid
Cetatenii aveau noi obligatii:

- de a respecta Constitutia si legile statului

- de a pazi, intari si dezvolta proprietatea obsteasca socialista
- de a respecta disciplina muncii

39. ROMANIA SI EREZIA IUGOSLAVA

Relaţiile diplomatice dintre România şi Iugoslavia erau foarte bune înainte de 1948.

- decembrie 1947- când pregătirile pentru îndepărtarea regelui Mihai I erau în toi, Tito vizita
Bucureştiul. Oficiosul Scînteia a dedicat pagini întregi evenimentului.

* "Conducătorul de popoare în zile grele şi-n zile de soare" era elogiat pentru modul în care trata
minoritatea românească din Iugoslavia. Participanţii la mitingul din Piaţa Victoriei din 19 decembrie 1947
au ascultat discursurile lui Tito şi Dej, care nu uitaseră să-l omagieze pe Stalin.

- decembrie 1947- România şi Iugoslavia semnau un tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală.

* La numai 6 luni după acest eveniment, Gheorghiu-Dej şi ceilalţi lideri comunişti şi-au schimbat
atitudinea faţă de Mareşalul Tito. De la Bucureşti au fost lansate acuze dure la adresa regimului titoist, iar
sârbii din Banatul românesc au fost persecutaţi.

Comuniştii iugoslavi se arătau în 1948 tot mai nemulţumiţi de hegemonia sovieticilor. Ei

combăteau teza conform căreia Uniunea Sovietică trebuia să fie modelul absolut, insistând pe ideea unor
"construcţii socialiste" specifice fiecărei ţări. Erau singurii comunişti care gândeau astfel în acele vremuri.
Românii nu le împărtăşeau "erezia".

- ianuarie 1948- Milovan Djilas, secretar al Partidului Comunist Iugoslav, a fost chemat la Kremlin
pentru obişnuitele întrevederi cu Stalin.

*În drum spre Moscova a făcut o escală la Bucureşti pentru a afla şi părerile liderilor români. În timpul
dineului de la Ambasada Iugoslaviei, Ana Pauker şi Emil Bodnăraş au refuzat să comenteze
nemulţumirile regimului de la Belgrad şi acuzele aduse lui Stalin.

- noiembrie 1949- Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat raportul intitulat "Partidul Comunist din
Iugoslavia, în mâinile unor asasini şi spioni".

* Stalin a decis ca liderul român Gheorghe Gheorghiu-Dej să prezinte raportul prin care era condamnată
politica lui Tito. Odată întocmit raportul, l-a trimis la Moscova. Dej a ţinut cuvântarea împotriva lui Tito,
l-a publicat în revista "Pentru pace trainică şi pentru prietenie".

În anul 1997, Paul Niculescu-Mizil a oferit câteva explicaţii despre atitudinea lui Dej faţă de Tito
în 1949 în volumul de amintiri "O istorie trăită". El era de părere că prezenţa Armatei Roşii în România şi
procesele care aveau loc în acea perioadă în ţările comuniste est-europene l-au intimidat pe Dej.
Confruntat cu spectrul unei intervenţii sovietice la Bucureşti, a rămas fidel lui Stalin. Paul Niculescu-
Mizil era convins că un eventual refuz al lui Dej de a citi raportul l-ar fi "condamnat" politic.

Imediat după comunicarea deciziei Biroului Informativ, atacurile împotriva lui Tito s-au înmulţit.
În paginile ziarului "Scînteia" erau publicate articole care denunţau greşelile iugoslavilor. Propaganda
antititoistă s-a pus repede în mişcare. Despre Partidul Comunist şi poporul iugoslav nu se auzea decât
foarte rar. Despre clasa muncitoare niciodată. Orice activitate era legată de numele tovarăşului Tito:
«Muncim pentru Tito», «Luptăm pentru Tito», «Tito ne-a cerut să facem linia» etc. erau cele mai dese
lozinci lansate pe şantier. *Atacurile românilor la adresa regimului au crescut tensiunile dintre cele două
ţări. Orice turist român aflat în vizită în Iugoslavia era privit cu suspiciune.

* Propaganda antititoistă a făcut recurs şi la Adolf Hitler. Asemenea atacuri trebuia să-l defăimeze pe
Tito, asociindu-l personalităţii istorice celei mai detestate după al doilea război mondial.

Iugoslavii din Banatul românesc, aflaţi la graniţa cu Iugoslavia, au avut de suferit în urma acestor
disensiuni. Mulţi dintre ei au fost acuzaţi de spionaj în favoarea serviciilor secrete iugoslave şi de simpatii
titoiste. Drept pedeapsă au fost mutaţi în zona Bărăganului, pierzând agoniseala de-o viaţă.

40. Constituirea Cominformului

→ din vara anului 1947, în viziunea politică a lui Stalin lumea a fost divizată în două lagăre

→ această iziune a fost exprimată în raportul prezentat de A. Jdanov la consfătuirea de constituire a

Cominformului si reluată în următorii termeni în Declaratia finală:

„Astfel s-au format două lagăre — lagărul imperialist si antidemocratic, care are ca scop principal
instaurarea dominaniei mondiale a imperialismului american si zdrobirea democratiei, si lagărul
antiimperialist si democratic, care are ca scop principal surparea imperialismului, întărirea democratiei si
lichidarea resturilor fascismului“.

→ indată după constituirea Cominformului:

→ s-a accelerat ritmul de sovietizare a tărilor din glacisul strategic

→ în România monarhiaa fost abolita abolită (30 decembrie 1947).

→ Crearea Cominformului de către Stalin apare ca răspuns la Planul Marshall american, refuzat de
„democrațiile populare” din Europa Centrală (sub presiunea sovietică)

→ Sediul Cominformului a fost stabilit la Belgrad, capitala Iugoslaviei

→25 și 28 iunie 1948: intrunire Cominform in Romania, Bucuresti:

→ Cominformul judecă comunismul iugoslav al lui Tito ca fiind îndepărtat de

viziunea sovietică.
 → Belgradul este exculs din organizație, iar o epurare „anti-titoistă” intervine în
rândul tuturor tuturor membrilor organizației.

→ după excluderea Iugoslaviei din Cominform, sediul organizației a fost

transferat la București.

41. Principii noi si metode vechi in politica romaneasca 1953 - 1955

→ 1952 :

înlăturarea Anei Pauker şi a celor apropiaţi ei – Dej pretinde ca a eliminat elementele nocive ale
regimului comunist roman

→ 1953 :

ca toate ţările satelite, România se putea înscrie şi ea, în 1953, într-un nou curs (destalinizare)
după modelul sugerat de Hruşciov

→ 1955 : Pactul de la Varsovia : semneaza si se alatura celorlalte state comuniste

→ 1955: adera la ONU → deschidere catre Occident

Principii noi:

→ principiului conducerii colective (elogiu binevenit acum, după moartea lui Stalin!), întăririi
democraţiei de partid

→ principiul non-interventiei in treburile interne ale statelor

→ dechidere catre Occident - ONU

Metode vechi:

→ obedienta fata de Moscova

42. Consecinte ale Congresului al XX-lea al PCUS in politica externa a

Romaniei
→ 25 februarie 1956: sedinta inchisa a Congresului al XX-lea al PCUS :

→ raport secret → Hrușciov denunta crimele lui Stalin

→ creaza o stare de tensiune in relatiile romano-sovietice

 → condamnarea cultului personalitatii – termen inventat de aparatul de
propaganda sovietic pentru a desemna perioada stalinista

→ coborarea lui Stalin de pe soclu

→ devenea o chestiune nu de teorie sau de istorie a comunismului, ci

una pragmatica a carei esenta era in tarile satelit ramanerea sau nu la
putere

Consecinte asupra lui Dej:

→ Dej intelege ca pozitia sa de numarul 1 al partidului si al statului era pusa in pericol

→ Hrușciov incerca inlocuirea secretarilor generali ai partidelor comuniste care

fusesera in functie si in timpul lui Stalin

→ insa in 1954 – 1955 : Hruciov a renuntat la functia de secretar general al PMR,

luandu-si-o pe cea de prim-ministru

→ astfel, nu mai trebuia sa fie dat din nicio functie

→ spunea el ca nucleul practicilor staliniste (Ana Pauker si Vasile Luca) fusese

inlaturat din 1952

→ Dej refuza destalinizarea : e de acord cu ea in Congres, dar decide sa nu o

aplice in tara – ar fi trebuit sa explice executia lui
Patrascanu

→ se indeparteaza de URSS de teama de a nu-si pierde pozitia, daca s-ar fi lasat prin in
miscarea initiata de Hrușciov

Complot impotriva lui Dej pe model Hrușciov – Stalin:

→ Miron Constantinescu – intelectual – pierde credibilitate in fata analfabetilor PMR

→ Iosif Chișinevschi – relatii cu serviciile secrete sovietice – inspira teama

→ Constantinescu denunta ilegalitatile Securitatii asociate cu activitatea lui Dej

in ceea ce priveste reginmul din inchisori (schingiuiri/ crime/ abuzuri)

→ miscarea nu are succes, intrucat atentia Romaniei se indreapta acum spre

evenimentele din Ungaria si Polonia: NU trebuia sa ajunga si la noi

43. Romania si CAER

→5 ianuarie 1949: Operaţiunea “Planul Stalin”
 → CAEM : Consiliului de Asistenţă Economică Mutuală

→ reprezentanţii a cinci state comuniste – Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, România,

Polonia, alături de cei ai Uniunii Sovietice s-au reunit la Moscova într-o consfătuire al
cărei rezultat a fost înfiinţarea (CAEM), prima etapă a CAER.

→ Gheorghiu-Dej a prezentat “Raportul misiunii tovarăşilor Gheorghiu şi Luca în

legătură cu organizarea unui consiliu de asistenţă mutuală”

→ tot Dej auce in discutie “necesitatea creării unui contra-plan Marshall”

→ Stalin a acceptat → Planul Stalin

→ 1959: după adoptarea Statutului organizaţiei isi schimba numele in :

→ CAER: Consiliu de Asistenta Economica Reciproca

→ avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic

→ să amelioreze şi să coordoneze dezvoltarea economică planificată şi integrarea ţărilor

membre.

→ dezvoltarea proiectelor industriale comune

→ totuşi, pentru că toate deciziile adoptate de CAER trebuiau să fie unanime, multe
dintre planurile şi proiectele propuse au fost respinse de unele ţări membre - ca Germania
de Est şi România - care căutau să ducă o politică economică independente şi/sau erau
încredinţate că majoritatea avantajelor de pe urma colaborării erau obţinute de URSS.

→ in realitate, URSS nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel

acordat de SUA țărilor occidentale.

→ nu a reușit să îndeplinească rolul pentru care fusese creat, în principal datorită

sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre

→ desfiintat in 1991 la Budapesta

44. Romania si Pactul de la Varsovia

→ 14 mai 1955 : Nikita Hrușciov

→ Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală

 → o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se
apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată în
1949)

→ toate statele comuniste ale Europei Răsăritene au semnat acest pact, (cu excepția Iugoslaviei).

→ membrii și-au luat angajamentul să se apere unii pe alții, dacă unul sau mai mulți dintre ei erau
atacați.

→ semnatarii își bazau relațiile pe principiul neintervenției în afacerile interne și pe respectul

suveranițății și independenței naționale

→ până la urmă, aceste principii vor fi încălcate mai târziu în cazul intervențiilor din
Ungaria - (1956) și Cehoslovacia - (1968).

→ 1956 : interventia Pactului de la Varsovia in Ungaria:

→ Gheorghe Georghiu-Dej a actionat pentru inabusirea revolutiei ungare din

1956 cu o malitiozitate vindicativa, depasind rolul de simplu complice al
Moscovei. Excesul sau de zel nu poate fi explicat doar prin loialitatea
neconditionata fata de sovietici, sau prin teama de o eventuala contaminare a
Romaniei cu virusul anticomunist → agasat de repetatele aluzii ale tovarasilor
maghiari la repunerea in discutie a statutului Ardealului

→1968: in interventia Pactului de la Varsovia in Cehoslovacia:

→ conducătorul României, Nicolae Ceaușescu, a denunțat invazia atât ca pe o

violare a legilor internaționale, cât și ca pe o încălcare a principiilor de
neintervenție mutuală în afacerile interne

→ spunând că autoapărarea colectivă împotriva agresiunii externe era singura

misiune autorizată a Pactului de la Varșovia.

45. Romania si Revolutia maghiara – 1956

→ 23 octombrie – 4 noiembrie 1956 : Revolutia ungara

→ puternic seism pentru conducerea comunista romana si pentru

intreg lagaraul socialist

→ opinia publica romaneasca + minritatea maghiara au alertat

liderii de la Bucuresti

→ pozitia liderilor de la Bucuresti s-a intemeiat pe 2 principii:

→ 1. fidelitate fata de lagarul socialist

 → 2. distantare fata de Moscova

→ Dej nu vroia o reforma a regimului ca liderul

ungar, Nagy

→ vroia o autonomie sporita fata de URSS

→ 1 noiembrie 1956 : Ungaria iese din Pactul de la Varsovia + se declara independenta

→ URSS intervine militar pentru a inabusi revolta

→ URSS refuza binevoitor rugamintea Romaniei de a ajuta cu efectiv

militar de frica sa nu incetineasca miscarea militara

→ miscari studentesti in Romania la Cluj si la Timisoara – inabusit cu

armata

→ Ungaria : unele voci revizioniste care cereau Transilvania:

→ Dej a fost usurat cand a auzit de invazia trupelor sovietice in Ungaria

→ Dej a acceptat aducerea fortata –rapirea – lui Imre Nagy :

„Nagy Imre, sunt convis ca pentru crimele sale nu va fi spanzurat de gat, ci de

limba.”

→ singurul caz in care Dej a actionat ca o unealta docila

a Moscovei

→ Odata cu evenimentele din Ungaria, Dej a inteles urmatoarele:

→ I. necesitatea unei distantari progresive fata de Moscova

→ II. in lipsa sprijinului sovietic, are nevoie de sprijinul populatiei

→ III. necesitatea unui raport adecvat intre componenta etnica a partidului si cea
a tarii

46. Romania si Razboiul Rece

→ În perioada comunistă, politica externă românească a cunoscut trei etape:

→ I. 1948-1958 : perioada subordonării totale faţă de Uniunea Sovietică :

→ 1948:
 la Moscova s-a semnat Tratatul de prietenie şi asistenţă mutuală dintre România şi Rusia
Sovietică. (tratat valabil 20 de ani). Acest tratat a permis sovieticilor să se amestece în problemele
interne ale României.

→ 1949:

România a aderat la Consiliul Economic de Ajutor Reciproc

→ 1955:

semnarea Tratatului de la Varşovia - alianţă militară a statelor comuniste împotriva NATO.

Conform acestui tratat, statele comuniste puteau interveni militar împotriva altor ţări pentru
apărarea regimurilor comuniste.

→ 1956:

România şi-a demonstrat loialitatea faţă de sovietici: revolta anticomuniste din Ungaria.

→ 1958:

trupele sovietice s-au retras din România. Acest fapt a însemnat începutul detaşării României de
interesele sovieticilor.

→ 1962: România a încercat să medieze conflictul dintre China şi URSS, fără rezultate însă.

→ 1964:

→România a respins „Planul Valev” conform căruia ţara noastră ar fi trebuit să devină un stat
agricol dependent de industria sovietică.

→aprilie 1964:

a apărut „Declaraţia Partidului Muncitoresc Român”, în care se afirma independenţa

României şi dreptul său de a urma o cale proprie spre comunism.

→ II. 1958-1965: perioada tendinţei României de a avea o politică externă proprie

→ III. 1965-1989: perioada : România îşi manifestă independenţa faţă de sovietici:

→ 1965:

la conducerea României s-a aflat N. Ceauşescu: detaşarea ţării de sovietici.

→ 1967:

România a fost primul stat comunist care a recunoscut Republica Federală Germană →
apropiere fata de Germania : economica

→ aprilie 1968:
 preşedintele Franţei, Charles de Gaulle a vizitat România pentru a-l felicita pe
Ceauşescu pentru distanţarea de URSS.

→ 21 august 1968:

→ Ceauşescu a criticat intervenţia militară condusă de sovietici împotriva regimului

reformist din Cehoslovacia.

→ Acest gest i-a adus lui Ceauşescu simpatia statelor democratice.

→ 1969: România a fost vizitată de preşedintele SUA Richard Nixon

→ 1970: Ceauşescu a vizitat SUA. Deoarece i-a sfidat pe sovietici, România a primit
favoruri economice din partea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

→ iulie-august 1975:

→ Helsinki, a avut loc Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, la care a

participat şi România.

→ „Actul Final al CSCE” prevedea egalitatea între state, evitarea războiului ca mijloc
de rezolvare a conflictelor, respectarea drepturilor omului.

→ dacă pentru România, conferinţa a fost o ocazie de a susţine înţelegerea internaţională,

pentru statele occidentale a adus angajamentul statelor comuniste că vor respecta
drepturile omului.

→ anii 80 :

Ceauşescu a promovat în România cultul personalităţii, a crescut datoria externă,

situaţia economică s-a înrăutăţit. Dacă în URSS comuniştii au adoptat o reformă
economică, în România, Ceauşescu a continuat raţionalizarea produselor.

→ Din aceste motive, s-a înregistrat o izolare a României pe plan internaţional după
1985.

→ 1989: prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est, inclusiv din România.

47. RETRAGEREA TRUPELOR SOVIETICE DIN ROMANIA

- 23 august 1944- Regele Mihai a lansat o lovitură de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de
partea aliaţilor Lovitura de stat a permis totodată şi creşterea vitezei cu care avansa Armata Roşie în
românia. În absenţa unui armistiţiu semnat, trupele sovietice au tratat în continuare pe români drept
inamici.

- Convenția armistițiului și ulterioarele tratate de pace de la Paris din 1947 au conferit baza legală a
ocupației militare sovietice a României, care a durat până în august 1958. Ocuparea sovietică a României
a dus la o completă reorganizare a Armatei Române, sub supravegherea Armatei Roşii.

- Sovietizarea armatei- s-a intensificat sub supravegherea noului Ministru al Apărării Emil Bodnăraş.
Acesta a presupus copierea modelului sovietic de organizare militară şi politică.

*Trupele sovietice din România au fost folosite şi pentru a suprima Revoluţia ungară din 1956.

-în anii 1944 – 1948- Armata Roşie avusese un rol important în ascensiunea comuniştilor spre putere,
insa treptat prezenţa ei a început să-i incomodeze pe liderii politici români, care doreau să se elibereze de
sub tutela sovietică şi să devină conducătorii reali ai României.

În consecinţă, după semnarea tratatului cu Austria în mai 1955 Gheorghiu – Dej a iniţiat unele
discuţii cu membrii Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, vizând
retragerea trupelor sovietice din România. Această problemă a fost dezbătută în august 1955 în Biroul
Politic, care a stabilit ca Gheorghiu – Dej să ridice problema retragerii trupelor sovietice în faţa lui N. S.
Hruşciov.

-problema retragerii trupelor sovietice a fost ridicată cu prilejiul vizitei lui Hruşciov în România, în zilele
de 21 – 26 august 1955. Luat prin surrindere, Hruşciov a „reacţionat aspru”.

-Retragerea trupelor sovietice din România este legată de reluarea politicii U.R.S.S. de destindere cu
Occidentul, care fusese blocată în 1956 de intervenţia militară împotriva revoltei anticomuniste din
Ungaria. În mod evident, sovieticii încercau să-şi refacă imaginea şifonată de această intervenţie.

Considerând că avea şanse de reuşită, Gheorgiu – Dej a avut o discuţie cu M. S. Hruşciov, în care
a arătat că adversarii Uniunii Sovietice apreciau că regimul socialist din România se menţinea numai
datorită tancurilor sovietice; liderul politic roman a sugerat că ar fi mai bine să se demonstreze lumii
capitaliste că socialismul se baza pe „încrederea poporului”.

În consecinţă, Hruşciov a ajuns să aprecieze că retragerea trupelor sovietice din România putea
constitui un excelent mijloc de propagandă pentru guvernul de la Moscova, în sensul că acţiona pentru
detensionarea situaţiei internaţionale.

Pentru a demonstra Moscovei că retragerea trupelor sovietice din România nu punea în pericol
regimul comunist, şi nici propria siguranţă, liderii de la Bucureşti înăspresc controlul asupra societăţii şi
declanşează un nou val de represiune.

- 24 mai 1958- cu prilejul consfătuiri Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale tratatului de
la Varşovia, desfăşurat la Moscova, Comitetul Politic Consultativ a aprobat propunerea guvernului
sovietic, puse de acord cu guvernul de la Bucureşti, cu privire la retragerea de pe teritoriul României a
trupelor Armatei Roşii.
 Pe această bază s-a semnat un Acord între Ministerul Forţelor Armate ale RPR şi Ministerul
Apărării al URSS referitor la modalitatea retragerii trupelor sovietice din România în URSS, în perioada
15 iunie – 15 august 1958.

Dincolo de orice speculaţii şi interpretări rămase faptul că România a fost singura ţară socialistă
din care s-au retras trupele sovietice. Ieşirea de sub hegemonia sovietică a necesitat multă abilitate
politică, pentru a nu provoca o reacţie dură din partea marelui vecin de la Răsărit. Pe plan internaţional
oficialităţile române au încetat să mai alinieze automat – aşa cum făceau celelalte ţări sovietice – la
politica promovată de URSS.

48. Destalinizarea
→ Gheorghiu-Dej :

→ era unul din opozanţii procesului de destalinizare lansat de Hruşciov la Congresul al

XX-lea al PCUS

→ înţelegea că, pentru a evita o posibilă demitere, era necesar să se distanţeze de

Uniunea Sovietică.

→ nu dorea să urmeze exemplul reformelor iniţiate de Gomulka sau Nagy, ci dorea

păstrarea vechiului model sovietic, însă în care să poată beneficia de o oarecare
autonomie în cadrul „lagărului comunist” şi să poată împiedica schimbarea din funcţii.

→ in conditiile in care moartea lui Stalin a insemnat o infuzie de curaj in procesul destalinizarii, ceea ce a
facut diferentele dintre state a fost metoda folosita.

→ aflata intre Ungaria si URSS, Romania a folosit principiul continuitatii ca metoda de "destalinizare".
Intre doua tari in care dezghetul era o realitate, Romania ramanea in inghet.

→ Cine crede ca statul roman a reprezentat o situatie paradoxala in contextul evenimentelor din 1956, nu
greseste prea mult. Pe de o parte, Romania este cea de-a treia tara unde revolta sociala se propaga
aproximativ cu aceeasi intensitate, dar pe de alta parte Romania este printre putinele tari in care
destalinizarea este cea mai lipsita de consistenta.

→ in Romania nu s-a petrecut o destalinizare prorpiu-zisa :

→romanilor li s-a oferit in loc de o doza de libertate, o doza de nationalism

→ 1964: regimul se simtea atat de sigur pe el incat:

→ s-au deschis inchisorile: eliberati detinutii politici

→ s-a facut o apropiere de Occident : in Bucuresti se publicau reviste franceze Le

Figaro, Le Monde

→ semnal catre Occident: „Represiunea s-a terminat. Romania devine o tara libera”
49. Criza rachetelor din Cuba si Romania
→ 14 octombrie 1962 : Criza proiectilelor cubaneze :

→ a durat 38 de zile

→ a fost o confruntare între Uniunea Sovietică și Statele Unite în

legătură cu proiectilele nucleare sovietice din Cuba.

→ Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a

fost foarte aproape să devină război nuclear și să se transforme în Al
Treilea Război Mondial

→ Hrușciov :

a urmarit prin plasarea acestor rachete obținerea unui instrument de presiune pentru a obține
concesii din partea SUA (de exemplu, în cazul problemei încinse a Berlinului). Niciodată, însă,
nu a intenționat cu adevărat să înceapă un război nuclear cu SUA.

→ Kennedy :

a anunțat că va ordona o "carantină" navală a Cubei, pentru a impiedica navele sovietice să mai
transporte pe insulă armament, și a explicat faptul că SUA nu va mai tolera existența
amplasamentelor de lansare a rachetelor.

→ Gheorghe Gheorghiu-Dej :

se întorcea dintr-o călătorie oficială în străinătate, el aflând chiar la bordul avionului vestea
terifiantă. „Uite în ce era să ne bage ăştia (sovieticii - n.n.) fără să ştim nimic!”, a comentat el cu
glas tare de faţă cu ceilalţi membri ai delegaţiei şi cu ziariştii ce-l însoţeau.

→se ştie că prezenţa unor asemenea arme declanşează represalii la adresa ţării pe al cărei teritoriu
sunt amplasate.

→ Analiştii susţin că din acel moment a început pregătirea Declaraţiei din aprilie 1964,
de independenţă faţă de URSS.

50. Relatia Romaniei cu China

→ Gheorgiu Dej

→ Uniunea Sovietică privea, în acel moment, din ce în ce mai atent către China lui Mao Zedong

→1958-1959:
 in concluzie, mereu neîncrezător în imprevizibilul Hruşeiov, Dej a resimţit un interes tot
mai mare pentru veştile care veneau de la Beijing.

→ Poziţia regimului comunist de la Bucureşti faţă de acest conflict a evoluat de la condamnarea Chinei,
până la susţinerea căii proprii de construire a socialismului promovate de Mao.

→ iunie 1960:

fiind prezent la Congresul al III-lea al P.M.R., Hruşciov a convocat o consfătuire ad-hoc a

reprezentanţilor partidelor comuniste, în care a condamnat PartidulComunist Chinez.

Deoarece Dej a fost nevoit să prezideze şedinţa, reprezentanţii Chinei au părăsit congresul iritaţi
din cauza tratamentului lacare fuseseră supuşi :

→ România publică în presa regimului fragmente din celebra „scrisoare în 25 depuncte” în legătură cu
problemele divergente dintre Moscova şi Beijing

→ este singura ţară-satelitdin Estul european care face înainte de a primi lumină verde de la
Kremlin

→ Ceausescu1:

→ faciliteaza transmiterea de informatii intre SUA si China in timpul aproprierii sino-americane

→ iulie 1971 :

→ „Tezele din iulie”:

→ a inceput “Minirevolutia culturala” dupa model chinez

→ anii 1968 -1971 : „no man’s land” ideologic in sfarsit

incheiati

→ vizitele Ceausescu in China:

→ criticata apropierea romao-chineza de Moscova

→ cultul perosnalitatii

→ socul inalt vroia Ceau, ca al lui Mao

→ Ceau nu a avut o Carticia ca Mao, dar era citat in od

constant in orice cuvantare

→ Elena Ceausescu – o copiaza pe sotia lui Zedong

1
Cele 6 paradoxuri ale socialismului: nu exista somaj, dar nimeni nu lucreaza; nimeni nu lucreaza, dar planul se
depaseste; planul se depaseste, dar magazinele sunt goale; magazinele sunt goale, dar toti au frigidere pline; toti au
frigidere pline, dar toti sunt nemultumiti; toti sunt nemultumiti, dar la alegeri guvernul castiga intotdeauna 99,99 %
51. Noua politica externa a Romaniei dupa 1960
→ 1961: a avut loc o reorganizare la vârful conducerii României: troica:

→ Gheorghe Gheorghiu-Dej → presedintele Consiliului de Stat (functie nou

înfiintată), reprezentând statul român în relatiile interne si internationale

→ Ion Gheorghe Maurer → presedintele Consiliului de Ministri

→ Corneliu Mănescu → ministru de Externe

→ au avut un rol decisiv în promovarea noii politici internationale a României.

→ Rămânând fidelă aliantelor încheiate si regimului socialist-totalitar

→ noua conducere a actionat pentru dezvoltarea relatiilor economice, culturale si politice

cu Occidentul.

→ au fost semnate acorduri de colaborare economică

→ tinerii români erau trimisi la studii sau specializare în Franta, Italia, Marea Britanie

→ s-au deschis lectorate de limba si cultura română în mai multe state din vestul Europei

→ Occident s-a apreciat că România se putea realiza o "fisură în blocul sovietic”, se putea diminua
capacitatea de dominatie a Moscovei. În consecintă, SUA si aliatii ei au încurajat politica de
independentă promovată de regimul de la Bucuresti, care nu mai accepta să urmeze "orbeste" linia
impusă de sovietici.

→ aprilie 1964 : Declaratia de independenta fata de Moscova

→1965 : Nicolae Ceausescu:

Politica de independentă si de extindere a relatiilor internationale initiată de

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost continuată de succesorul său.

→ La baza politicii sale externe punea următoarele principii:

→ 1)independenta si suveranitatea natională;

→ 2) egalitatea în drepturi;

→ 3) neamestecul în treburile interne;

→ 4) avantajul reciproc.
→ 1968 : Declaratia cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României

→ Romania denunta interventia Pactulu Varsovia in Cehoslovacia

→ apara independenta cu orice pret a Romaniei si principiul non-interventiei

→ A fost un drum lung si dificil pe care diplomatia românească l-a parcurs cu succes, asigurând
României o situatie internatională invidiată de celelalte state socialiste si chiar de cele mai multe tări mici
si mijlocii.

52. Plenara largita a CC al PM din aprilie 1964 - Declaratia „de

Independenta’’
→ 26 aprilie 1964:

→ „Scânteia” publica "Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român

în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale"

„Nu există şi nu poate exista un partid «părinte» şi un «partid-fiu», partide

«superioare»şi partide «subordonate», dar există marea familie a partidelor comuniste şi
muncitoreşti egale în drepturi; niciun partid nu are şi nu poate avea un loc privilegiat, nu
poate impune altor partide linia şi părerile sale.”

→ rămasă în memoria colectivă a românilor drept prima lovitură dată Moscovei după
instalarea comuniştilor la conducerea României, în martie 1945.

→ Gheorghe Gheorghiu-Dej, „copilul rebel al Europei de Est”(Georges Haupte), devenea iniţiatorul

naţional-comunismului în Republica Populară Română – o strategie care promitea să asigure
independenţa românilor în „lagărul socialist”.

→ condamna „ideea organului unic de planificare, comun pentru toate ţările din CAER”,
considerând că „suveranitatea statului socialist presupune ca el să deţină în mâinile sale
totalitatea pârghiilor de conducere a vieţii economice şi sociale.”

→ dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-şi elabora, de sine stătător, linia politică, obiectivele
concrete, căile şi metodele atingerii acestora

→ considera ca raportul forţelor de clasă dintr-o ţară, particularităţile condiţiilor politice interne
şi internaţionale ale unei ţări nu pot fi de nimeni cunoscute mai temeinic şi mai profund decât de
partidul comunist din ţara respectivă.

→ În contextul extrem de favorabil produs de conflictul sino-sovietic, Declaraţia susţinea :

→ coexistenţa paşnică în interiorul blocului sovietic

→ dezvoltarea relaţiilor de colaborare

→ coeziunea unei comunităţi de state independente drept o condiţie pentru „triumful cauzei
socialiste” în faţa celei imperialist-capitaliste

→ principiile independenţei şi suveranităţii naţionale

→ egalităţii în drepturi

→ neamestecului în treburile interne

→ respectării integrităţii teritoriale