Sunteți pe pagina 1din 6

ROMANIA IN AL DOILEA

RAZBOI MONDIAL

Agravarea situatiei internationale in a doua jumatate a anului 1939 a


afectat serios si tara noastra. Pactul Ribbentrop-Molotov a fost primit la
Bucuresti cu foarte mare neliniste, iar la 1 septembrie 1939, cand a izbucnit
razboiul, Romania s-a declarat neutra. Asasinarea primului ministru Armand
Calinescu de catre legionari, la 21 septembrie 1939, a complicat si mai mult
lucrurile. Carol al II-lea a ordonat o represiune sangeroasa a miscarii
legionare.
Dupa infrangerea rapida a Poloniei, succesele militare ale Germaniei au
continuat si in prima jumatate a anului 1940.
Capitularea Frantei in vara anului 1940 a dus la prabusirea sistemului de
aliante externe ale Romaniei.
Situatia s-a agravat, deoarece Stalin s-a hotarat sa puna imediat in aplicare
planul de anexari teritoriale pe seama statelor invecinate. Ungaria si Bulgaria,
apropiindu-se mai devreme de Germania, sperau sa obtina si ele modificarile
teritoriale pentru care facusera multa propaganda.
In primavara anului 1941 Romania a refuzat sa participe la agresiunea
nazista contra Iugoslaviei si Greciei. La finele lui 1941 si inceputul anului
urmator a intervenit starea de razboi cu Marea Britanie, Statele Unite ale
Americii si aliatii lor, pe fondul participarii tot mai intense a tarii noastre la
Razboiul din Rasarit. Romania lua parte la razboi pentru a obtine eliberarea
teritoriilor romanesti ocupate in 1940 de catre sovietici.
La 30 noiembrie 1941, guvernul britanic a adresat, prin intermediul legatiei
sale de la Bucuresti, un ultimatum autoritatilor antonesciene, prin care cerea
ca, pana la 5 decembrie, sa opreasca operatiile militare pe frontul impotriva
U.R.S.S. In raspunsul sau Ion Antonescu a reamintit Londrei ca, prin
participarea sa la razboi, Romania urmarea doar « legitima aparare in fata
agresiunii ruse inceputa in 1940 ».
La 6 decembrie 1941 a intervenit starea de razboi intre Romania si Marea
Britanie. Intr-o scrisoare, Ion Antonescu afirma ca « Romania primeste
aceasta provocare, avand credinta nazdruncinata ca luptand impotriva
comunismului slujeste nu numai crezul national…dar… civilizatia insasi de
care Marea Britanie nu poate fi straina ».
Intre 8 si 11 decembrie 1941 i-au declarat razboi tarii noastre si Canada,
Noua Zeelanda, Australia, Uniunea Sud-Africana. La insistentele Germaniei,
Romania a declarat razboi Statelor Unite ale Americii la 12 decembrie 1941,
dar raspunsul american nu a survenit decat in iunie 1942.
La 12 iunie 1941 generalul Ion Antonescu a fost invitat de Hitler la
Munchen, unde i s-a prezentat planul de operatii militare Barbarossa, ce avea
drept scop distrugerea Uniunii Sovietice.
La 22 iunie 1941 Romania a luat parte, alaturi de Germania si aliatii sai, la
atacul contra statului sovietic. La chemarea lasata de general : « Va ordon :
treceti Prutul ! », armata romana a intrat in razboi pentru a readuce la trupul
tarii provinciile smulse de sovietici in vara tragica a anului 1940 – Basarabia,
nordul Bucovinei si tinutul Hertei. Pe frontul de sud actionau Armata a 3-a
Romana (generalul Petre Dumitrescu) si Armata a 4-a Romana (generalul
Nicolae Ciuperca) alaturi de Armata 11 germana, comandata de generalul
Eugen von Schobert. Au mai participat Aeronautica cu 672 de avioane si
Marina Militara cu 39 nave de lupta.
Avand ca soport dorinta de a-i elibera pe fratii din Basarabia si Bucovina de
Nord, militarii romani au luptat cu eroism, asa incat, in 5 iulie 1941, a fost
eliberat orasul Cernauti, iar la 16 iulie, orasul Chisinau. In aceste lupte armata
noastra a inregistrat 4 112 morti, 12 120 raniti si 5 506 disparuti. La 27 iulie
1941 teritoriile romanesti rapite de U.R.S.S. au fost reintegrate in granitele
Romaniei, armatele noastre atingand linia Nistrului pe toata lungimea granitei.
Dupa eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, s-a pus intrebarea :
« Pana la Nistru sau si dincolo ? » La 18 iulie 1941, Iuliu Maniu, presedintele
Partidului National Taranesc, dupa ce aprecia actiunile armatei romane pana
la Nistru si-l asigura pe generalul Ion Antonescu de recunostinta « vesnica » a
tarii, specifica : « Trebuie sa crutam armata noastra pentru scopurile noastre
romanesti, care sunt multe si mari si de tragica actualitate pentru foarte
apropiate vremuri ».
La 6 august 1941, in cadrul intrevederii cu Ion Antonescu de la Berdicev
(Ucraina), Hitler I-a cerut ca Armata Romana sa actioneze pe directia Odessa
– Peninsula Crimeea. Totodata, a incredintat Romaniei administratia
Transnistriei.
La 21 august Ion Antonescu a fost ridicat la gradul de maresal al Romaniei.
Fortele miliate romanesti au desfasurat, ulterior, lupte grele la Odessa, in
Crimeea si Caucaz. In confruntarile de la Odessa, Armata a 4-a Romana a
pierdut aproape 18 000 soldati, a inregistrat cca. 11 400 disparuti si 63 300
raniti. Orasul a fost cucerit la mijlocul lunii octombrie 1941, dupa care unele
unitati au fost retrase in tara pentru refacere. In iulie 1942 a fost cucerit
Sevastopolul.
La 25 iunie 1942, Rene Wech, ministrul Elvetiei la Bucuresti, aprecia ca
pierderile armatei romane in Rasarit erau de 6 000 ofiteri, 2 600 subofiteri si
149 000 soldati, din care 70% erau totusi recuperabili. In cadrul inclestarii de
la Stalingrad (iulie 1942 – februarie 1943), 26 divizii romanesti au luptat
alaturi de fortele Axei. Ele au inregistrat insa grave pierderi – 156 000 morti,
disparuti si prizonieri. Armata a 3-a Romana s-a aflat in incercuire alaturi de
trupele germane, italiene si maghiare. In anii 1943 – 1944, fortele romane au
sustinut, in continuare, lupte grele in Cuban, pentru apararea Crimeei si
Basarabiei.
Continuarea razboiului dincolo de Nistru a complicat si relatiile cu Anglia
si Statele Unite ale Americii cu care Romania a intrat in stare de razboi in
decembrie 1941 si respectiv iunie 1942. Desi Antonescu a declarat ca nu se
afla in razboi decat cu Rusia, antrenarea tarii dincolo de Nistru a avut
consecinte grave pentru poporul roman, atat in momentul razboiului cat si in
perspectiva.
In martie 1944, trupele rusesti au atins Nistrul, iar la inceputul lunii aprilie
au patruns in nordul Moldovei. Pana la aceasta data Romania pierduse deja
aproape 1 million de oameni in razboi. Era evident ca Germania nu mai putea
castiga razboiul, iar Romania trebuia sa gaseasca solutia salvarii sale.

Tratativele diplomatice pentru iesirea tarii din razboi si alaturarea la


coalitia Natiunilor Unite Antifasciste

Soarta Romaniei in conditiile unui razboi de asemenea proportii a preocupat


fortele politice romanesti, atat cele din opozitie cat si pe maresalul Ion
Antonescu. Liderii partidelor national-taranist si liberal se aflau inca in vara
anului 1941 in contact cu britanicii din Orientul Mijlociu, iar maresalul, pe
langa promisiunile facute lui hitler ca va merge pana la capat cu Germania, nu
a exclus eventualiatea iesirii Romaniei sin razboi.
Cu iesirea lui Ion Antonescu, ministru de externe Mihai Antonescu a
contactat pe diplomatii italieni, propunand o « Axa latina » care sa se opuna
Reichului german. Incepand cu august 1941 si pana in ianuarie 1943,
ministrul de externe roman a insistat pe langa G. Ciano, omologul sau ialian,
sa incheie, separat, pace cu puterile occidentale. Planul n-a fost agreat de
Mussolini, iar Ciano a fost schimbat din functie. Atentia s-a indreptat atunci
spre tarile neutre, incercandu-se contacte directe cu reprezentantii deplomatici
occidentali. Mihai Antonescu a sondat « terenul » la Berna, Vatican,
Lisabona, Madrid, Ankara. Aceste tatonari erau sortite esecului, deoarece
S.U.A. si Anglia hotarasera, in ianuarie 1943, cu ocazia Conferintei de la
Casablanca, sa nu angajeze negocieri cu statele Axei si satelitii lor, ci sa le
impuna formula « capitularii neconditioane », o formula care va contribui la
abandonarea Estului european in zona de influenta sovietica. De altfel,
englezii, luand act de actiunile diplomatice ale Romaniei, au recomandat ca,
aceste contracte sa fie facute, in primul rand, cu U.R.S.S., cea mai interesata
in iesirea romanilor din Axa. De acum inainte, negocierile noastre se vor lovi
de aceasta « formula » ce includea prioritatea Moscovei, stiindu-se bine care
era pozitia lui Stalin privind frontierele noastre estice.
Pe de alta parte, s-au intensificat si contactele opozitiei democrate cu anglo-
americanii la sfarsitul anului 1942 si inceputul lui 1943. Astfel, Iuliu Maniu a
trimis Londrei mai multe memorii, dar a primit acelasi raspuns, cum a fost cel
din martie 1943, din care aflam : « Guvernul englez si american nu-si pot lua
nici o obligatie speciala, inainte de a stabili o intelegere in privinta Romaniei
cu guvernul sovietic ».
Aceste demersuri diplomatice n-au scapat Germaniei si, in cursul
convorbirilor dintre Hitler si Antonescu, din aprilie 1943, ele au fost aduse in
discutie. Fuhrerul a cerut maresalului pedepsirea aspra a lui Mihai Antonescu,
Iuliu Maniu precum si atentionarea regelui. Antonescu n-a dat curs acestor
cereri si nici sugestiilor privind deportarea evreilor din Romania in Crimeea
sau Transnistria. Deopotriva, maresalul a desfiintat, la inceputul anului 1944,
lagarele si ghetourile de dincolo de Nistru si a ordonat readucerea detinutilor
evrei in tara.
Mihai Antonescu a continuat contactele cu Italia pana ce ducele a fost
demis in iulie 1943, iar noul guvern a incheiat armistitiul cu S.U.A. si Anglia
in septembrie 1943. Dupa conferintele de la Moscova si Teheran, din
octombrie si noiembrie 1943, orice demers diplomatic al Romaniei a fost
conditionat de discutii cu Moscova, conform intelegerii dintre cele trei mari
puteri. Cu toate acestea, tratativele in vederea iesirii din razboi a Romaniei au
continuat la Ankara, Stackholm si Cairo in perioada 1943 – iunie 1944, atat in
numele maresalului cat si in cel al opozitiei.
Intre timp, trupele sovietice intrasera pe teritoriul Romaniei si rusii au
propus o convietuire de armistitiu in care se prevedea iesirea din razboi,
intoarcerea armatelor impotriva Germaniei, acceptarea frontierelor estice din
iunie 1940, eliberarea prizonierilor si plata unor dezpagubiri de razboi.
Totodata, Kremlinul declara dictatul de la Viena nedrept si promite ajutor
pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest. Antonescu a respins conditiile
dar a continuat negocierile cu rusii la Stockholm, in timp ce opozitia acceptase
toate conditiile la Cairo, aliatii fiind instiintati ca regele Mihai va lua masuri
necesare pentru rasturnarea guvernului condus de maresalul Ion Antonescu si
va intoarce armele impotriva Germaniei.
Noua situatie survenita pe fronturile celui de-al doilea razboi mondial,
marcata de victoriile aliantei antifasciste, au facut sa scada interesul
occidentalilor si sovieticilor pentru un armistitiu cu Romania. Antonescu a
mai incercat continuarea discutiilor pana in ziua de 23 august 1944, dar ele nu
s-au incheiat cu rezultate pozitive. In aceste conditii s-a profilat solutia
preconizata de opozitie, si anume, aceea a unei lovituri de stat, actiune in care
sa fie antrenati : regele, cercurile palatului, armata si partidele politice
democratice, inclusiv extrema stanga, comunistii, data fiind situatia de pe
frontul de rasarit.
Perspectiva ocuparii tarii in intregime de catre armatele sovietice, cu toate
consecintele care ar fi urmat, a grabit coalizarea fortelor adversare lui Ion
Antonescu si pregatirea loviturii de stat din 23 august 1944.

Actul de la 23 august si urmarile sale

Fata de dezastrul care ameninta Romania in primavara anului 1944,


gruparile politice care se opuneau razboiului si regimului antonescian au
inceput sa actioneze.
Ofensiva Armatei Rosii a facut ca fortele politice democratice din Romania
sa accepte colaborarea cu Partidul Comunist.
In iunie 1944 s-a constituit Blocul National Democrat, format din P.N.L.,
P.N.T., P.S.D. si P.C.R. Au fost contactati regela Mihai, precum si unii
reprezentanti ai armatei. Scopul reunirii acestor forte a fost scoaterea
Romaniei din razboi.
La 20 august 1944, sovieticii au declansat ofensiva pe linia Iasi – Chisinau
si evenimentele s-au precipitat. In numai doua zile, acestia au propus o
puternica spartura in linia de aparare din Moldova. Germanii, cu acordul lui
Antonescu, au hotarat sa continuie rezistenta pe linia Focsani – Namoloasa –
Galati. Regele Mihai si reprezentantii B.N.R. au decis atunci arestarea lui
Antonescu in cazul in care acesta refuza scoaterea Romaniei din razboi.
In ziua de 23 august 1944, chemat de urgenta la Palat, Antonescu a fost
arestat in biroul regelui. Rand pe rand au fost retinuti si colaboratorii sai. S-a
format un nou guvern, condus de generalul Constantin Stanescu, In aceeasi
seara s-a difuzat Proclamatia regelui catre tara. Abordandu-l total de
Antonescu, armata romana a inceput lupta cu trupele germane si ungare aflate
pe teritoriul tarii. In colaborare cu armata sovietica, aflata in mars spre Berlin,
pana la 25 octombrie 1944 a fost eliberat intreg teritoriu Romaniei. Ulterior,
aramat romana a participat la eliberarea de sub dominatia nazista a Ungariei, a
Cehoslovaciei si a unor zone din Austria.
Pe plan militar, actul de la 23 august 1944 a insemnat scurtarea razboiului,
ca urmare a pierderii de catre Germania a Carpatilor, a petrolului romanesc si
a elibararii cailor spre Balcani si Europa Centrala.
Din randul aliatilor, U.R.S.S. a foat principalul beneficiar al iesirii romaniei
din razboi. Trupele sovietice au inaintat mult mai usor in Balcani si spre
Berlin. Pe plan politic actul de la 23 august a insemnat intrarea Romaniei in
sfera de influenta sovietica