Războiul ruso-austro-turc din 1787-1792 (1787 - 1792)

Ecaterina II văzând că Austira îi stă în calea planurilor sale, s-a gândit că e mai bine să se
împace cu această putere şi să împartă de comun acord Imperiul Otoman, aşa cum împărţiseră şi
Polonia. Într-adevăr Iosif II, împăratul Austriei se arătă dispus la această combinaţie şi declară
război Turciei în acelaşi timp cu Rusia. Armatele reseşti sub conducerea cnezului Potiomkin,
favoritul ţarinei intră în Iaşi, dar vestitul Potiomkin se înbolnăveşte acolo şi moare. Mormântul
lui se ede şi azi la mănăstirea Golia din Iaşi.

Austriecii năvălesc în Ţara Românească, însă acolo dau de rezistenţa domnului ţării,
Nicolae Mavrogheni, un grec din insulele Arhipelagului, un om cu apucături ciudate, brutal cu
boierii, spiritual şi excentric. El adună o oaste improvizată de mercenari şi câştigă mai multe
izbânde împotriva Austriecilor. Turcii în loc să-l răsplătească au pus să fie omorât, din cauza
intrigilor rivalilor lui. Austriecii sub conducerea prinţului de Coburg ocupase-ră Bucureştii, dar
boierii ar fi preferat pe Ruşi. În cele din urmă Austriecii neliniştiţi şi invidioşi de înaintarea
rusească şi siliţi în acelşi timp să înceapă un război cu Franţa, unde începuse marea revoluţie,
încheie cu Turcii pacea de la Şiştov (1791), renunţând la toate cuceririle lor. Ruşii rămaşi singuri
şi ameninţaţi şi de Prusia încheie şi ei în anul următor pacea de la Iaşi (1792), prin carerenunţă la
Moldova, dar dobândesc Crimeia de la Tătari şi coastele Mării Negre până la Nistru. Tot în
acelaşi an ei anexează de la Poloni şi toată Ucraina, aşa că de atunci Rusia devine vecina
Principatelor Dunărene (Moldova şi Muntenia) din partea râului Nistru.

Războiul Ruso-Turc 1787—1792 a fost războiul dintre Imperiul Otoman, pe de o parte,

și Imperiul Rus și Austria pe de alta. Imperiul Otoman dorea ca prin acest război să-și recapete
pământurile care fuseseră anexate la Imperiul Rus ca uramare a Războiului Ruso-Turc din
1768—1774, inclusiv Crimeea. Războiul s-a finalizat cu victoria rușilor și încheierea Păcii de la
Iași.

Începutul războiului[modificare | modificare sursă]

În 1787 Turcia, folosindu-se de susținerea Marii Britanii, Franței și Prusiei, a înaintat un
ultimatul Imperiului Rus de a reinstala vasalitatea Hanatului Crimeii șiGeorgiei, dar și
permisiunea din partea Rusiei de a controla corăbiile care treceau prin
strâmtorile Bosfor și Dardanele. La 13 august 1787 Imperiul Otoman, primind refuz, declară
război Rusiei, însă pregătirile Turciei erau nesatisfăcătoare, iar timpul ales erá nepotrivit,
deoarece Rusia și Imperiul Austro-Ungar cu puțin înainte de aceasta au încheiat o alianță
militară, despre care turcii au aflat prea târziu. Succesele de început ale turcilor împotriva
austriecilor în Banat, în scurt timp s-au transformat în insuccese împotriva Rusiei.
Bătălia de la Kinburn[modificare | modificare sursă]
După o săptămâna de la declararea războiului, care s-a început la 13 (24) august 1787, Flota
Turcă a atacat 2 nave ruse, în apropiere de Kinburn, și le-a forțat să se retragă în liman. Dar
încercările următoare din septembrie și octombrie de a cuceri Kinburnul au fost repinse de
detașamentul de 5 000 de soldați de sub conducerea lui Alexandr Suvorov. Victoria de
la Kinburn (1 (12) octombrie 1787) a fost prima mare victorie a armetelor ruse în Războiul
Ruso-Turc din 1787—1792. Ea practic a finisat campania anului 1787, deoarece în acel an turcii
nu au mai întreprins acțiuni militare. Spre sfârșitul anului 1787, generalul Tekeli a întreprins o
incursiune de succes în Kuban. Alte acțiuni militare nu au mai fost întreprunse, deoarece, cu
toate că armatele ruse erau de ajuns în Ucraina pentru apărarea țării, ele nu erau gata pentru
operațiuni de atac. Armata turcă la fel nu erá pregătită. A doua încercare a turcilor de a cuceri
Kinburnul, întreprinsă în iarna 1787—1788, la fel s-a soldat cu insucces.
Iarna, Rusia a întărit alianța cu Austria, obținând de la imperatorul Iosif II obligația susținerii în
declararea războiului Turciei. Turcii, aflând despre pericolul care-i amenința din partea ambelor
părți, au decis mai întâi să atace austriecii, cu care sperau să se descurce mai bine, dar împotriva
Rusiei să se limiteze, un timp, la întărirea cetăților dunărene și trimiterea flotei pentru
susținerea Oceakovului și atacul asupra Hersonului.
Asedierea Hotinului[modificare | modificare sursă]
În Moldova mareșalul Piotr Rumianțev-Zadunaiski a provocat armatei turce un șir de înfrângeri
grele, după ce, predecesorul său Aleksandr Golițân a cucerit Iașul șiHotinul.
Primăvara 1788, la sud au fost create 2 armate: principală, sau "A Ecaterinei" (în jur de 80 000
soldați), sub conducerea lui Grigori Potiomkin, care trebuia să cucerească Oceakovul, de unde
turcii puteau crea probleme în Crimeea; a doua, Armata ucrainească a lui Piotr Rumianțev-
Zadunaiski (până la 37 000 soldați), trebuia să se mențină între Nistru și Bug, să
amenințe Benderul și să mențină legătura cu austriecii; în sfârșit, detașamentul
generalului Tekeli (18 000) se afla în Kuban pentru apărarea hotarelor ruse din partea estică
a Mării Negre.
Tratatul de la Iași, semnat la Iași, în Moldova (astăzi în România) a fost un tratat între Imperiul
Rus și Imperiul Otoman, la sfârșitul războiului ruso-turc dintre 1787 și 1792, confirmând creșterea
puterii rusești în zona Mării Negre. Tratatul a fost semnat la 9 ianuarie 1792 de către marele
vizir Iusuf Pașa și prințul Bezborodko, care i-a succedat prințului Potemkin la conducerea delegației
rusești, după moartea acestuia. Tratatul a recunoscut anexarea Hanatului Crimeei de către Imperiul
Rus, și a transferat Yedisanul acestei țări, făcând din Nistru frontiera ruso-turcă în Europa. Frontiera
asiatică pe râul Kuban a rămas neschimbată.