Viata privata si viata publica in secolul al XIX-ea si inceputul

secolului XX
Ilovan Danut
Istorie,Anul II,grupa II

Începând din secolul al XIX-lea, conceptul de viaţă privată a fost definit prin
raportarea sa la viaţa publică, ca un spaţiu domestic, familiar sau ca zonă de
imunitate în care individul se retrage şi se reculege eliberat temporar de
constrângerile exterioare. Conturarea tot mai clara a libertatii individuale a
facut ca distinctia dintre cele doua spatii, ale existentei umane, spatiul public si
spatiul privat, sa fie tot mai amplu dezbatute si greu de delimitat.
Incepand cu secolul al XIX-ea casatoria si familia joaca un rol important in
viata individului,iar modelul aristocratic,care permitea barbatiilor toate
infidelitatiile posibile,dar pedepsea femeia este aspru criticat.Cum a fost spre
exemplu lui George al IV-ea(1762-1830),pe de-o parte sau a reginei
Victoria(1819-1901),pe de alta parte.Moharhi ai casei britaniceUnul a fost aspru
criticalt de popor,iar celalalt a fost din contra foarte iubit si apreciat.
George al IV-ea nu putuse sa obtina ascultarea supusilor sai fara o solida baza
familiala si fara respectarea rolului sau de sot si tata,intr-un cuvant sa respecte
normele morale si religioase atat in viata publica cat si in viata de familieCeea ce
el nu prea a facut.El s-a casatorit cu verisoara sa Caroline Braunschweig,doar
din obligatie.Acesta avand multe datorii,din cauza stilului pretentios de viata pe
care il ducea.Victoria insa reprezenta adevarata feminitate,aceasta reusind sa
castige simpatia si respectful supusilor sai.Astfel dupa 1820,era evident ca pentru
a fi popular monarhul trebuia sa fie un om de casa.Familia trebuia sa devina un
imperiu al dragostei,in care tatal este monarhul,iar mama este regina.1
Toate aceste intamplari arata o lume putreda,o lume a desfraului la varful
societatii britanice,dar si ca opinia publica s-a schimbat in ceea ce privea
familia.Poporul,adica oamenii din paturile sociale inferioare,oamenii de jos
pretindeau ca regalitatea sa-si asume responsabilitatile familiale in aceasi masura
cu responsabilitatile fata de popor.

1
Philippe Aries ,,Istoria vietii private-Vol.VII/ p.45
 Adunarea familiei era,asadar vitala.Lumea fiind un loc al orgoliului si al
pacatului.Iar crestini cu adevarat religiosi trebuiau sa se smulga de aceste
obiceiuri,si sa caute linistea in familie ,retrasi in trairea unei vieti
crestinesti.Caminul era pentru evanghelici,un refugiu sigur in fata presiunilor
lumii exterioare. Multiplele clivaje specifice secolului al XIX-lea, generate de
transformările economice, mutaţiile sociale, regimurile politice şi nu în ultimul
rând de diferite modele culturale explică existenţa mai multor conduite şi atitudini
preconjugale şi conjugale, atitudini diferite în ceea ce priveşte rolul sentimentelor
şi libertatea persoanei în alegerea şi acceptarea celuilalt.
Specialiştii au apreciat secolul al XIX-lea ca o epocă a sacramentului de
penitenţă2. Examenul interior şi mărturisirea apar acum ca două condiţii ale
mântuirii, sacramentul reprezentând în mod inevitabil o componentă obligatorie a
strategiei de salvare a moralei familiale, prin prevenirea adulterelor şi evitarea
divorţurilor. Pentru Biserică, căsătoria reprezintă singurul spaţiu autorizat de
manifestare a sexualităţii şi un mijloc esenţial prin care clerul a încercat să
controleze conştiinţa creştină, prin disciplinarea corpului şi a dorinţelor acestuia3.
În viziunea clerului, soţii convieţuiesc pentru a procrea, momentele de voluptate
fiind cenzurate ca şi metodele contraceptive. Invocând modelele biblice: cuplul
Iosif – Maria, abstinenţa sexuală a soţilor a fost recomandată după naşterea unui
număr considerabil de copii, cu condiţia ca nici unul dintre cei doi soţi să nu îi
ceară celuilalt să – şi îndeplinească obligaţiile sexuale4. După Conciliul de la
Trento (1563), clerului i s-a impus renunţarea, în cadrul confesiunii, la detaliile
erotice pretinse până în acel moment. Cu toate restricţiile impuse de triada Stat –
Biserică – Comunitate, secolul al XIX-lea a relansat ideea de libertate a
individului nu numai în spaţiul public dar şi în viaţa privată. Aparent lipsite de
importanţă, unele „detalii” precum alegerea unui nume „numai pentru sine”, prin
abandonarea apelaţiei ca patrimoniu de transmis, conştientizarea identităţii
corporale cu ajutorul oglinzii, democratizarea portretului prin apariţia fotografiei
şi delimitarea interiorului locuinţei în spaţii pentru membrii familiei, au favorizat
eliberarea treptată a individului şi a cuplului de rigorile colectivităţii.Dar aici
trebuie sa precizam ca toleranta exista numai la adresa barbatiilor,cu conditia ca
adulterul sa nu se consume in domiciliul familial.Cea mai grava ramane totusi
infidelitatea conjugala a femeii

2
Ph Ariès, Georges Duby, Istoria vietii private., vol VIII, p. 120
3
Alain Corbin, J.J. Courtine, Istoria corpului, vol. I, Grupul Editorial Art, Bucureşti, 2008, p. 224
4
4 Ibidem, vol. II, p. 71
 Pentru Ph. Ariès, nevoia unui timp şi spaţiu personal se exprimă simplu prin ,,a-
ţi citi în linişte cartea sau ziarul, a te îmbrăca cum te taie capul, a veni şi a pleca
după bunul tău plac, a iubi şi a frecventa pe cine vrei”5.
O alta chestiune pe care Philippe Aries,o aduce in discutie este acesta divizare
a muncii si a spatiului,intre cele doua sexe,de aceasta data la clasa
mijlocie,burgheza a secolului al XIX-ea.Barbatul avand raspunderea sa se ocupe
de chestiunile ce tin de mediul din afara locuintei,de afaceri ,comert etc. Iar
indatoririle femei se restrang asupra spatiului interior al casei,femeia neputand sa
intreprinda activitati comerciale sau sa incheie contracte,daca era
casatorita.Numai femeile celibatare sau vadute puteu intreprinde astfel de actiuni.
Au existat totusi si anumite exceptii,autorul dand exemplul familiei
Cadbury,Richard si Elisabeth,in care sotia,desi nu putea fi parte contractanta in
cadrul mici pravali,totusi se ocupa de gestionarea economica a acesteia,intrucat
spatiul familial sic el gegustoresc era unul si acelasi.
Nu acelasi lucru se poate spune si despre fiul acestora,John.Care datorita
prosperitatii financiare de care dispunea,va face o distintie clara intre spatiul
negustoresc si cel familial.Si astfel el se va ocupa de spatiul exterior,de comert,in
timp ce sotia lui se va ocupa indeosebi de spatiul familial al casei.Din acest punct
de vedere eseista franceza Simone de Beauvoir,scria ca in trecut,,femeile nu
treceau niciodata mai departe de pretexte”.La inceputul secolului al XIX-ea orice
barbat putea sa divorteze de sotia sa pe motiv de infidlitate,care insa nu era
aplicabil si in cazul barbatului,pe care sotia nu il putea abandona daca,acesta
avea o relatie extra conjugala.
Abia in 1853 o lege britanica a reglementat dreptul femeii de a divorta dar
pentru alte motive decat infidelitatea,cum ar fi:cruzimea,incestul,abandonul si
bigamia.In oricare din cazuri,desi sotul apare,vinovat,tot lui ii revine atat intreaga
avere a sotiei,cat si custodia copiilor.Motivatia era simpla:fosta sotie,nu mai avea
mijloace pentru intretinerea acestora.Tot in Marea Britanie,pana in 1925 femeia
nu putea mostenii proprietati imobiliare in virtutealegii,(in lipsa unui
testament),atat timp cat exista un succesor de sex masculine.In cazul prezentei
unui testament femeia intra in posesia proprietatiilor,dar legea prevedea un
curator de sex masculin,care era insarcinat sa supravegheze modul cum sunt
administrate aceste bunuri.Majoritatea conflictelor dupa cum afirma si Philippe
Aries,in cadrul familiei erau centrate pe tema banilor,a onoarei,sau nebunia….
Sa le luam pe rand:1.Banii reprezentau o problema raportandu-ne la statutul
sotiei in cadrul familiei.Aceasta nu putea avea o sursa de venit,deci,era
5
Philippe Ariès, Georges Duby, Istoria vietii private., vol. VII,
dependenta din punct de vedere financiar,material..etc,de sot.Acest lucru o
indemna la ,,siretnie”,in ceeace privea venitul in familie.2.Onoarea:Aici autorul
aduce in discutie pe de-o parte relatiile adultere,care puteasa fie de ambele
parti,si pe de alta parte face referire la onoarea economica a barbatului.Era
destul de rusinos in epoca daca,barbat fiind,ai fi dat faliment,desi era destul de
fregvent.Totusi la modul general onoarei era mai degraba morala si biologica
decat economica6.Pacatul sexual,nasterea ilegitima fiind mult mai puternic
dezabrobate decat falimentul.
3.Nebunia: O fata ,,tacanita” reprezenta o rusine pentru familie,deoarece risca sa
ii sperie pe presupusi predendenti la mana surorilor ei(daca ar fi avut).De
asemenea trezea indoieli asupra echilibrului psihic al tuturor membrilor familiei
Acestea erau de cele mai multe ori reglate in forul interior.Convenientele
spaima de gura lumii,obsesia respectabilitatii fac caaceste conflicte sa se resolve
in cadrul familiei .Dar existau cazuri cand se ajungea la viollente fizice sau chiar
crime(prin otravire).

6
Idem,Vol VII, p.240
Bibliografie:

 Philippe Ariès, Georges Duby, Istoria vietii private., vol. VII,editura

Meridiane 1997
 Philippe Ariès, Georges Duby, Istoria vietii private., vol. VIII,editura
Meridiane 1997
 Alain Corbin, J.J. Courtine, Istoria corpului, vol. I, Grupul Editorial Art,
Bucureşti, 2008,
 Alain Corbin, J.J. Courtine, Istoria corpului, vol. II, Grupul Editorial Art,
Bucureşti, 2008,