Razboiul de 30 de ani (1618-1648), a fost ultimul mare conflict religios din istoria europei.

Desfasurat in
cea mai mare parte pe teritoriul sfantului imperiu romano-german, dar si in Franta unde nobilii
Hughenoti au avut de influntat atat multimea catolica cat si monarhia, acesta a implicat majoritatea
puterilor europene. Conflictul i-a sfarsit in urma Pacii din Westfalia (1648) care a marcat declinul
autoritatii Habsburgilor atat in interiorul imperiului cat si in Europa. Locul lor fiind cedat proeminentei
politice si culturale franceze, acompaniata de puterea maritima si comerciala a Provincilor Unite. In cee
ace privesc cauzele acestea au fost diverse implicand determinatii de ordin religios, suprapuse peste cele
politice si chiar economice. O prima cauza fiind reprezentata de vechiul conflict,din secolul al XVI-lea
dintre protestanti si catolici la nivelul imperiului,conflict care se va resfange si primei jumatati a secolului
al XVII-lea.
Astfel in urma Pacii de la Augsburg (1555), conflictul dintre principii protestanti si caltolici si-a gasit o
rezolvare prin acceptarea de catre ambele partii a principiului ,, cuius regio,eius religio”, care ii oferea
posibilitatea fiecarui principe sa aleaga in mod liber una din cele doua confesiuni (catolica,protestanta) si
sa o impuna in randul supusilor. Totusi compromisul se va dovedii unul fragic,cu atat mai mult cu cat, noi
probleme vor aparea in anii urmatori. In rimul rand, autoritatea imperiala sub urmasii lui Carol Quintul
(1516-1556), va scadea considerabil. Protestantii vor continua secularizarea bunurilor apartinand
bisericii catolice,desi pacea interzicea acest lucru. Calvinismul face si el progrese,acaparand mari regiuni
din Germania, spre sfarsitul aceluiasi secol. Astfel, nobilii convertiti vor dorii ca prevederile pacii de de
Augsburg sa ii cuprinda si pe ei,ceea ce va aduce o riposte din parte protestantilor si chiar a catolicilor.
Tensiunile escaladeaza, astfel ca, intre 1608-1610 asistam la formarea a doua factiuni politico-militare.
Pe de-o parte Uniunea evanghelica, aflata sub conducerea principelui elector al palatinatului, iar pe de
alta Liga sfanta,care ii unea pe catolici sub conducerea ducelui de Bavaria.Sitatia se va inrautatii in
1619,odata cu alegerea lui Ferdinand al II-lea de Habsburg ,ca imparat (1619-1637).Catolic devotat
acesta era convins ca era de datoria sa sa asigure un triumph al catolicismul, prin urmare intreprinde o
ampla contraofensiva catolica,scopul final fiind eliminarea protestantismului din imperiu.De asemenea
acesta fiza transformarea imperiului intr-un puternic stat catholic,centralizat care sa aduca sub directa
sa autoritate toate cele trei elemente, atat de diferite,ale stapanirilor sale: Teritorile ereditare
Habsburgice (Austria si ducatele alpine), coroanele elective al Boemiei si Ungariei, precum si vastul
imperiu Romano-German, puternic caracterizat de Particularismul principilor.Era firesc ca un astfel de
plan sa atraga adversitatea pintilor,mai ales a celor protestanti care isi vedeau astfel lezate atat
libertatea religioasa cat si autonomia politica.
Scanteia care a pornit ostilitatile se caseste intr-un conflict intern din Boemia, (1618), unde un grup de
nobili cehi ii vor arunca pe fereastra pe reprezentanti lui Ferdinand iscand o revolta impotriva sa. Mai
tarziu, in 1619 Dieta ceha nu il va mai recunoste pe Ferdinand ca rege, alegandu-l in schimb pe Frederick
al V-lea al Palatinatului, care era calvin si sef al uniunii protestante. Acesta intra in 1619 in Praga
bazandu-se pe o parte a membrilor uniunii, si pe populatie, insa se va lovii de refuzul lui Ferdinand care I
se opune cu o coalitie mult mai puternica formata din membrii ligii sfinte in frunte cu ducele bavariei,
principele elector al Saxoniei, care desi protestant ramane fidel imparatului, dar si armatele spaniole
care ocupa palatinatul renan in timp ce Ferdinand repudiaza o victorie decisiva asupra armatelor lui
Frederic in batalia de la muntele alb din 1620. Infrant si deposedar, Frederick se va refugia la unchiul
sau, Maurice de Orange, stadtholder al Republicii Olandeze incepand cu 1622, unde isi va petrece restul
vietii in exil. Infrangerea de la muntele alb a reprezentat o lovitura grea pentru cehi intrucat dieta isi va
pierde atributiile legislative precum si dreptul de a-si mai alege regele, va avea loc un amplu proces de
catolicizare, multor nobili fiindu-le confiscate bunurile in favoarea Casei de Austria. De asemenea
germana va devenii limba oficiala pe cuprinsul regatului. Ferdinand nu se va multumii insa cu atat,dorind
sa isi fructifice Victoria la nivelul intregului imperiu.Astfel intre 1621-23 acesta ii va confisca lui Frederick
atat proprietatile, pe care le imaprte intre spanioli si bavarezi, cat si demnitatea, pe care o confera
ducelui Bavariei, desi imparatul nu avea dreptul sa intreprinda asemenea acte fara acordul Dietei
germane. Mai mult,catolicismul redobandeste pozitii importante in sudul si vestul Germaniei,iar
numarul protestantilor din Colegiul principilor electori scade de la 3 la 2.
Toate aceste evolutii nelinistesc profund puterile protestante dar mai ales Franta care se simte
amenintata de politica spaniola. Totusi,din cauza problemelor interne, aceasta nu va putea intervenii
direct in conflict,cel putin momentan, dar va sprijinii crearea de aliante impotriva Habsburgilor. Regele
Danemarcei, Cristian al IV-lea, pe de alta parte, va intra direct in conflict impotriva imparatului incepand
cu 1625. Actiunea sa va fi sustinuta de la distanta cu subsidii din partea Frantei, a Provincilor Unite, si
chiar a Transilvaniei,unde principele Gabriel Bethlem se ridica impotriva imparatului. Motivele care au
stat la baza ofensivei regelui danez impotriva lui Ferdinand fiind multiple. In primul rand se remarca
apararea protestantismului in fata amenintarii catolice, apoi cresterea puterii lui Ferdinand reprezenta
un pericol pentru Cristian al IV-lea intrucat acesta detinea posesiuni in cadrul imperiului ( Ex: gurile
Elbei), si in fine regele danez era inscris in cursa privind controlul Marii Baltice,un important nod
commercial al Europei. Totusi,desi armata daneza optine o serie de victori pe campul de lupta, in 1629
Cristian al IV-lea va fi infrant de Wallenstein, un nobil ceh convertit la catolicism, fiind format sa
semneze in 1629 pacea de la Lubeck, prin care regele isi lua angajamentul sa nu mai intervina in
problemele imperiului. Astfel profitand de victorie,dar si de armata lui Wallenstein, Ferdinand isi
amplifica ambitile, cee ace va duce la o replica din partea principilor, si chiar a ducelui Bavariei. In 1631
principii de Branderburg,ai Saxoniei impreuna cu Maximilian I de Bavaria, nu ii vor recunoaste lui
Ferdinand al III-lea, titlul de rege al romanilor, titlu care echivala cu cel de mostenitor al tronului
imperial. Tot in 1631 intra in conflict si regele Suediei, Gustav al II-lea Adolf,unul dintre cei mai mari
comandanti militari al epocii. Motivele acestuia fiind asemanatoare cu cele ale regelui Danemarcei.
Acesta dorind pe langa apararea protestantismului sa transforme Marea Baltica intr-un ,,lac suedez”.
Astfel intre 1631-32 armata suedeza repudiaza numeroase victori, dar in cadrul luptei de la Lutzen,desi
suedezi spulberaarmata lui Wallenstein, regele suediei esteucis pe campul de lupta,cee ace duce la o
ruptura a uniunii protestante. Luptele continua totusi pana in 1634,cand suedezi sunt imfranti la
Nordlingen, fiind nevoiti sa semneze Pacea de la Praga. Mai departea, Spania era hotaranta sa
ingenuncheze Provincile Unite si sa isi consolideze pozitia in regiunea Renana si in zona Alpilor, unind
intr-o singura fasie de pamant toate posesiunile din jurul Frantei: Ducatul Milanez, regiunea franche-
comte din Burgundia, precum si tarile de jos Spaniole din Nordul acesteia. In replica Franta,a carei
politica este condusa din 1642 de ambitiosul cardinal Richelieu,intra in conflict impotriva Spaniei
incepand cu 1635. Ferdinand la randul sau declara razboi Frantei in 1636.
Initial Francezi au dificultati in a apara ofensiva spaniola venita pe trei directi: Nord, Sud, si Est, spanioli
obtinand o victorie in 1636 in Picardia la Corbie, fiind sufficient de aproape pentru a ameninta Parisul.
Insa, profitand de problemele interne cu care se confluntau Habsburgii spanioli, dezlipirea Portugaliei
(posesiune spaniola inca din 1580), revolta catalana asupra autoritatii Madridului, acestia proclamandu-l
pe Ludovic al XIII-lea (1601-1643) conte de Barcelona, francezii castiga noi pozitii in teritoriul Habsburgic.
In Germania, noul imparat, Ferdinand al III-lea (1637-1657), va avea de infruntat o noua ofensiva
suedeza, care va intra in Silezia si Boemia ocupand Praga. Francezii vor castiga si ei noi pozitii in Alsacia,
vor ocupa Bavaria, si facand jonctiunea cu trupele suedeze vor ameninta Viena. In conditiile in care
spanioli sunt infranti in Flandra,presat de coalitia franco-suedeza, Ferdinand se vede silit sa semneze
tratatele de pace din Westfalia (1648).
In urma acestor tratate Suedia,ca mare victorioasa a razboiului primeste o serie de teritorii la Marea
Baltica si la Marea Nordului ( Verden, Bremen) prin intermediul carora va cotrola gurile marior fluvii
germane: Wesser,Elba.Eder. Branderburg isi consolideaza pozitile in Pomerania iar Danemarca nu
primeste teritorile scontate. Insa de departe, cea mai castigate in urma acestui conflict va fi Franta,care
pe langa faptul ca devine putere hegemonica in Europa, isi va intarii si granita de Nord-Est,fiindu-I
recunoscut dreptul asupra diocezelor ( Metz, Toul Verdun) primind totodata si cea mai mare parte a
Alsaciei.