Etnogereza Romaneasca:

Formarea poporului roman a reprezentat o parte constituanta a unui process mai mare si mai complex
constituit de etnogeneza popoarelor romanice, implicand totodata si o dubla sinteza: Pe de-o parte
romanizarea geto-dacilor,iar pe de alta acapararea de catre autohtonii romanizati a elementului
migrator. Procesul s-a realizat in contextul miscarii populatiilor migratoare dinspre est spre vest,manate
de mirajul Romei si al bogatiilor,pe o perioada de aproximativ 1000 de ani. Dupa retragerea Aureliana
din 271-275, pana la sosirea slavilor in secolul al VI-lea peste teritoriul vechii Dacii au mai trecut o serie
de popoare migratoare, dintre care ii amintim pe Huni,Gepizi sau Avari. Primii care au luat cumva,locul
stapanilor romani au fost Gotii la mijlocul secolului al IV-lea, care la fel ca majoritatea migratorilor
exercitau un control indirect asupra teritoriului, intr-o maniera sui genesis, s-a zis, adica efectuau raiduri
doar in perioada recoltei pe care fie o luat pe cale amiabila de la localnici,prin negot, fie violent prin
actiuni de jaf si prada. Acestia sunt invinsi de Huni in 376, pe care ulterior ii intalnim prin anii 400 in
Panonnia, unde in timpul domniei lui Atilla (434-453) acestia vor atinge apogeul expansiunii lor
teritoriale, ocupand vaste teritorii din centrul Euroepi sip ana in zona stepelor nord pontice. Acestia vor
fi infranti de Gepizi in 454 in cadrul bataliei de la Nedao, ocupandu-le teritoriul pana spre 480. Gepizii la
randul lor vor fi infranti 568 de catre Avari si Lomgobarzi.Vedem asadar un climat foarte diversificat,cu
aspect de mosaic asupra migratorilor care au tranzitat continentul pana la venirea slavilor in secolul al
VI-lea. Numarul mare al acestora din urma, le-a permis sa acapareze teritorii intinse pe continent,si deci
numarul populatiilor cucerite a fost mare, creionându-se un pluralism lingvistic care va duce la formarea
unor grupe de slavi. Astfel avem: Slavii rasariteni (rusi,bielorusi, ucraineni),slavii apuseni
( Cehi,slovaci,polonezi), slavii de sud (Bulgari,Macedoni,sloveni,muntenegreni,sarbi).
Fiind indeletniciti cu agicultura si cresterea animalelor, sedentarizarea s-a produs in mod natural,dar
desi interactiunea cu localnicii a fost pasnica,slavii nu si-au uitat rolul de cuceritori,impunandu-si cultura
in randul celor cuceriti. In anul 602 slavii patrund in numar mare la sud de Dunare, realizandu-se o
scindare in cadrul romanitatii orientale. Avem asadar romanitatea nord dunareana ,(reprezentata de
Daco-romani) care va supravietuii elementului migrator, acaparandu-I pe slavi, si romanitatea sud-
Dunareana (reprezentata de Aromani,megleno-romani,istro-romani) care va fi insa absorbita de marea
masa slavă patrunsa la sud de Dunare. Vedem asadar ca dintre toti migratorii, slavii au avut cea mai
mare influenta asupra etmogenezei poporului roman,fara a-I afecta nucleul latin,dar oferindu-I totusi o
serie de elemente care sa o diferentieze in raport cu romanitatea occidentala. Odata cu incheierea
procesului de etnogeneza, s-a sfarsit si formarea limbii române, membra a familiei de limbi
romanice,neolatine, care la fel ca majoritatea limbilor romanice prezinta 3 elemente distincte:
elementele de substrat sau autohtove (geto-dace), elementele de strat sau latine, elementele de adstrat
sau migratoare (slave).

Romanitatea românilor in viziunea istoricilor:

Sfarsitul etnogenezei precum si aparitia unui nou stat,cel roman, pe harta Europei, a atras cu sine, in
mod evident, atentia cronicarilor vremii (apuseni/ rasariteni/orientali), pentru acest subiect.Migratia
slavilor la sud de Dunare a facut ca romanitatea orientala sa se identifice in peroana romanilor, care in
izvoarele timpuri vor fi mentionati drept ,,Vlahi”,ulterior fiind amintiti si sub alte forme,precum
Vloh,Voloh,Valachus,sau Blach (de catre maghiari,care ulterior se va transforma in Olah).Etimologia
etnonimului Vlahi, este strans legata de lingvistica germana,unde Walh, sau Walah inseamna
strain,negerman, avandu-si originea in numele tribului celtic al Volcilor (in latina Volcae), cu care
germani teutoni au interactionat in cadrul raidurilor lor dintre 110-100 BC, in Galia. Migratia triburilor
germanice in Europa precum si interactiunea cu slavii si cu alte populatii migratoare a dus la raspandirea
acestui termen,un exonim defapt. In ceea ce privesc sursele timpurii care ii mentioneaza pe
români,acestea sunt vaste:

 Stategikon: Un tratat de arta militara din secolul al VI-lea atribuit imparatului bizantin Mauriciu
(582-602), unde locuitori de la nord de Dunare sunt amintiti cu numele de ,,romani”.
 O scrisoare a imparatului Vsile al II-lea Macedoneanul unde acesta se raporteaza la romani cu
numele de Vlahi.
 In lucrarea sa, De Administratio imperio,imparatul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959),
unde ilustreaza patrunderea slavilor in Balcani,el aminteste si de locuitori de la nord de
Dunare,pe care ii numeste ,,rumei”.
 In ,,Podoaba istorilor” geograful person Gardizi ii amplaseaza pe romani intre Dunare si ,,un
munte mare” (secolul al XI-lea)
 In secolul al XII-lea Ioan Kinnamos,secretarul imparatului Manuel Comneanul, mentioneaza
despre romani ca ,,sunt veniti de mult timp din Italia”.

Odata cu formarea statelor medieval romanesti (Moldova si Tara Romaneasca), si afirmarea

umanismului in secolul al XIV-lea, chestiunea privind romanitatea românilor va fi intens
dezbatuta,ducand,in fuctie de interesele politice, si de perioada la care ne raportam la formarea a doua
factiuni: sustinatorii obarsiei romane a poporului roman, si cei care vor contesta aceasta origine.
Astfel in secolul al XV-lea: Poggio Bracciolini, secretar papal, este printre primii umanisti italieni care
sustine (cu dovezi) originea Latină a poporului roman. Flavio Biondo, afirma despre romanii cu care s-a
intalnit la Roma ca ,,invocau cu mandrie originea lor romană”.
Enea Silvio Piccolomini,vitorul Papa Pius al II-lea, raspandeste prin scrierile sale,in toata Europa, teoria
originii romane a poporului român. Mergand mai departe in secolul al XVI-lea umanistul transilvanean
Nicolaus Olahus in lucrarea sa Hungaria (1536) sustine unitatea de neam,limba si religie a romanilor.
Iohannes Honterus, umanist sas,originar din Brasov, reformator religios al sasilor din Transilvania,
transcrie in 1542 pe harta sa, sub denumirea de Dacia, toate teritorile locuite de romani. Secolul al XVIII-
lea,aduce cu sine o serie de idei care vor contesta originea latină a romanilor.Pana in a doua jumatate a
secolului al XVIII-lea continuitatea romanilor era consideranta o evidență, insusi imparatul Habsburgic
Joseph al II-lea (1780-1790) sustinea ca ,, incontestabil,romanii sunt cei mai vechi si mai numerosi
locuitori ai Transilvaniei”. Dar pentru romani incepe lunga lupta privind recunoasterea drepturilor lor
politice si economice. In acest scop in 1791, este redactat Supplex Libellus Valachorum,, memoriu
prezentat curtii de la Viena in care se subliniaza ca romanii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei
fiind urmasii colonistilor lui Traian.In aceasta atmosfera sunt lansate ideile imigrationiste,promovate de
Franz Schulzer si ulterior in secolul al XIX-lea de Rostler