Romanitatea romnilor n viziunea istoricilor

Istoria poporului romn se deruleaz n jurul unei idei centrale, aceea de romanitate
( caracterul romanic al unui popor sau al unei culturi; origine, descenden roman).
Romanitatea romnilor reprezint un element esenial al identitii lingvistice i culturale a
poporului romn. Aceast idee a reinut, de-a lungul timpului, atenia cronicarilor, oamenilor
politici i a istoricilor.
Cea dinti atestare a elementui romanic la nord de Dunre dateaz din secolul al VII-lea
i i aparine mpratului bizantin Mauriciu, care ntr-un tratat militar, Strategikon, desemna
populaia nord-dunrean cu termenul de romani. La nceputul secolului al X-lea, mprtul
bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul denumete n lucrarea sa Despre administrarea
imperiului, populaia sud-dunrean cu termenul de romei, iar pe cea nord-dunrean cu
termenul de vlahi. Totodat, referiri la poporul romn, sub numele de vlahi se gsesc i n
documentele imperiale bizantine din timpul mpratului Vasile al II-lea Macedoneanul.
Pentru secolul al XI-lea, cronicarii bizantini Kedrenos i Kekaumenos (Sfaturile i
povestirile lui Kekaumenos) evideniaz, prin cteva fraze, originea, localizarea i scurte
informaii despre ceea ce se poate numi poporul romn. De asemenea, se remarc i Ioan
Kynnamos (secolul XII), care consemna despre vlahi : se zice c sunt coloni venii demult
din Italia.
Unul dintre cele mai importante izvoare referitoare la romni este Cronica lui Anonymus
(secolul XII), denumit Gesta Hungarorum. Astfel, expansiunea ungurilor spre est, instalai
n Cmpia Panonic la sfritul secolului al IX-lea, s-a lovit de rezistena unui bloc etnic
romno-slavo-bulgar. Condui de Tuhutum, ungurii i vor supune pe romni, pe care cronica ii
prezint ca fiind organizati in formatiuni prestatale: voievodatului lui Menumorut, cu centrul la
Biharea, voievodatul lui Glad, cu centrul la Cuvin, respectiv, cel al lui Gelu (un romn), cu
centru la Dbca. Totodat, cronica ofer o informaie esenial, potrivit creia romnii sunt
urmaii romanilor (romnii sunt desemnai n cadrul acestui izvor prin sintagma pstorii
romanilor). La sfrsitul secolului al XIII-lea isi scrie cronica Simon de Keza, Gesta Hunorum
et Hungarorum, prin intermediul careia subliniaz originea latin a romanilor.
ntre secolele XIV XVI, o serie de umaniti italieni au oferiti informaii subtantiale
despre poporul roman, ce sustineau ideea romanitatii lor, subliniind nobletea unui popor ce
trebuia cooptat n lupta antiotoman, a cror expansiune punea n pericol Europa cretin.
Astfel, Poggio Bracciolini a fost primul umanist italian care a afirmat orginea roman a
poporului romn. Umanistul italian care a contribuit cel mai mult la rspndirea teoriei despre
originea roman a poporului romn a fost Enea Silvio Piccolomini Papa Pius al II-lea. Ali
umaniti care au sustinut ideea romanitii au fost: Antonio Bonfini (romnii sunt urmaii
coloniei i ai legiunilor romane din Dacia) , Laonic Chalcocondil, Antonio Verancsisc, Flavio
Biondo. Francesco della Valle a fost primul crturar care a reprodus o propoziie n limba
romn: Sti Rominest ( tii romnete?), aceasta fiind o propozitie simpl, dar sugestiv,
cci red, de fapt, numele pe care poporul romn si-l ddea siesi i limbii sale.
Perceia asupra romnilor suport o schimbare major spre sfrsitul secolului al XVI-lea,
in contextul cuceririi Transilvaniei de ctre Mihai Viteazul (nvingerea lui Andrei Bathory la
elimbr) si a unirii celor trei ri Romne n primvara anului 1600. Stpnirea lui Mihai
Viteazul n Transilvania i-a atras ostilitatea nobilimii maghiare, reflectat puternic n izvoarele
vremii. Aceast schimbare de atitudine se poate exemplifica printr-un caz tipic, cel al lui
Stefan Szamoskozy, care, initial, afirma c romanii sunt urmasii romanilor, descendenta lor
fiind atestat de limba acestora, care s-a desprins din limba latina, ca ulterior s conteste

autoritatea romanilor. Astfel, s-a structurat o istoriografie contestatar, in care diferiti autori
maghiari, sasi, polonezi resping romanitatea romanilor, incercad astfel sa justifice
marginalizarea poporului roman, care n Transilvania este considerat tolerat, iar religia
ortodoxa nerecept.
n aceste imprejurari, in secolul al XVII-lea, o serie de cronicari romani, printre care
Grigore Ureche, Miron Costin sau stolnicul Constantin Cantacuzino subliniaz pentru prima
dat in limba romana latinitatea poporului roman si ascendenta lui nobila, sustinand adevarul
istoric indiscutabil c toti romanii de la Rm se trag i c exist o unitate etnic i o
contiin de neam comun tuturor romanilor din cele trei tari romnesti. n secolul al XVIIIlea, Dimitrie Cantemir, in lucrarea sa Hronicul romano-moldo-vlahilor, sustinea originea pur
romana a romnilor, anticipand astfel, una dintre ideile de baz ale Scolii Ardelene.
La sfarsitul secolului al XVIII-lea, se observ contributia Scolii Ardelene ( Inochentie
Micu Klein, Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior) la afirmarea ideii romanitatii
romanilor,. Istoricii acestui curent nu acceptau decat pura obrie roman a romnilor Astfel,
militnd pentru emanciparea romanilor transilvaneni, considerati inferiori de elita maghiar, a
fost elaborat celebrul Supplex Libellus Valachorum 1791, un memoriu inaintat de Scoala
Ardeleana Curtii din Viena, care ins a fost respins.
Paralel cu aceste evenimente din Transilvania, s-a constituit o alt opinie privind
formarea poporului roman, si anume teoria imigrationist.
Franz Sulzer a lansat teoria imigrationist, la care ader istorici precum Eder, Engel,
Bolla Morton ( afirm c romanii sunt de origine bulgar, de unde i denumirea de volohi),
potrivit creia romanii nu se trag din colonistii romani din Dacia, aceasta fiind prsita de
toata populatia odat cu retragerea aureliana, romanii formandu-se ca popor la sud de
Dunre, in Peninsula Balcanic, de unde au emigrat la mijlocul secolului al XIII-lea in nordul
Dunrii, unde ii vor gasi pe sasi si maghiari.
Teoria imigrationist a fost sistematizat in secolul al XIX-lea de austriacul Robert
Roesler, ideile principale fiind: exterminarea dacilor in urma razboaielor cu romanii, toti
locuitorii au prasit Dacia in timpul retragerii aureliene, poporul si limba romana s-ar fi format
la sud de Dunare, romanii ar fi un popor de pastori nomazi. Aceast teorie a fost cu succes
combtut de lucrrile istoricilor romani B. P.Hasdeu si A. D. Xenopol ( inscriptiile gasite atat
in Dacia, cat si aiurea, ne dovedesc cu prososint fiintarea poporului dac dup cucerire
precum si romanizarea lui.). Donariul de la Biertan, obiect crestin din secolul al IV-lea, care
contine inscriptia latina Ego Zenovius votum posui Eu, Zenoviu, am pus darul, este o
dovad a vorbirii latine in Dacia, in 271.
La jumtatea secolului al XX-lea, in contextul instaurarii regimului totalitar, o serie de
oportuniti, in frunte cu Mihail Roller au incercat s acrediteze ideea potrivit creia romanii
exista doar din secolul al XIX-lea, exagerand rolul elementului slav in etnogeneza romaneasc.
Aadar, romanitatea este o component fundamental a contiinei de sine a romnilor,
un factor esenial n definirea identitii ca popor, Nicolae Iorga afirmnd c am rmas
romni pentru c nu ne-am putut despri de amintirea Romei..

Autonomii locale i institutii centrale n spaiul romnesc ( secolele IXXVIII)

Dup secolul al X-lea, moment ce marcheaz ncheierea procesului de etnogenez,

societatea romneasc se va structura lent n cadrul unor oti stei, denumite de ctre
Nicolae Iorga drept romanii populare, acestea fiind conduse de juzi, iar mai trziu de cnezi.
Formarea statelor medievale romneti a fost un proces la care au contribuit mai multe
elemente, dintre acestea un rol esenial avandu-l formaiunile prestatale, denumite cnezate
sau voievodate.
n cazul Transilvaniei, a spatiului intracarpatic, formatiunile prestatale au fost atestate
de Cronica lui Anonymus, Gesta Hungarorum, care mentiona existana voievodatelor lui
Menumorul, Glad i Gelu. Pentru secolul XI, semnificativ este Legenda Sfantului Gerard, ce
consemna existenta voievodatului lui Gyla si cel al lui Ahtum.
La est de Carpai, nu exist izvoare scrise, acest formatiuni ce purtau denumirea de
tri (Tara Sipenitului, Codrii Vlasiei) fiind atestate pe cale arheologic.
n spatiul sud-carpatic exist un document extrem de important, o diplom acordat
cavalerilor ioaniti, aceasta confirmand evolutia mai rapida pe plan institutional a romanilor.
Astfel, la 2 iunie 1247, regele maghiar, Bela al IV-lea, acord cavalerilor ioaniti o serie de
privilegii, cu scopul de a-i instala in sudul Transilvaniei, pentru a apra granitele regatului
impotriva tatarilor si pentru a participa la expeditiile organizate de rege in Peninsula
Balcanic. n acest document este consemnata existenta mai multor formatiuni
prestatale:dou voievodate, conduse de Litovoi (dreapta Oltului) i Seneslau ( stanga Oltului),
a doua cnezate conduse Ioan si Farcas, situate intre Jiu si Olt si a unei structuri teritoriale,
denumit Banatul de Severin. De asemenea, diploma ofer informatii privind organizarea
militara a populatiei, despre ocupatiile acestora ( populatia se ocupa cu agricultura, cresterea
vitelor, pescuitul). Totodat, Diploma Cavalerilor Ioaniti ii mentioneaz pe mai marii
pamanturilor (maiores terrae), crora regele le acorda o serie de privilegii.
Diploma Cavalerilor Ioaniti este un document esential ce creioneaz tabloul unei
societati aflat n plin proces de dezvoltare, organizat n voievodate, cnezate puternice,
acestea constituind nucleul a ceea ce mai tarziu se va numi Tara Romaneasc.
Asadar, consider c autonomiile locare romanesti au reprezentat organisme care
gravitau in sfera de influent a marilor puteri vecine: Regatul maghiar i Imperiul Bizantin.
Acestea au fost supuse unor puternice asalturi cu tendint de anihilare din partea acestor
mari puteri i fiind amenintate s dispar, au reactionat, marcand astfel, in efortul lor de
aprare, trecerea de la formatiuni prestatale la stat.

Formarea Transilvaniei
Formarea statelor medievale romneti a fost un proces la care au contribuit mai multe
elemente, dintre acestea un rol esenial avandu-l formaiunile prestatale, denumite cnezate
sau voievodate.
Istoria Transilvaniei incepe odat cu Cronica lui Anonymus, ce consemna existenta a trei
voievodate, conduse de Gelu, Glad i Menumorut. Pentru secolul al XI-lea, Legenda Sfantului
Gerard afirma continuitatea voievodatului lui Gelu prin Gyla si cel al lui Glad prin Ahtum.
Un mijloc folosit de cuceritor pentru a-i impune stpnirea asupra Transilvaniei a fost
colonizarea teritoriului cu populatii de alte etnii, precum sai si secui.
In primele decenii ale secolului al XIII-lea, Regatul ungar a depsit granitele
intracarpatice, impunandu-si puterea la sud, cat si la rasarit de Carpati.
In anul 1211, regele Andrei al II-lea, a instat in Tara Barsei, Ordinul Cavalerilor Teutoni
pentru a opri invaziile cumanilor in Transilvania, oferindu-le acestora o serie de privilegii.
n anul 1247, regele Bela al IV-lea acord Diploma Cavalerilor Ioaniti. n schimbul
libertatii recunoscute de rege, voievodatele lui Litovoi si Seneslau erau indatorate sa participe
cu fortele armate la razboaiele regatului. In anul 1277, Litovoi se ridica impotriva regelui
maghiar, refuzand sa mai plteasc tribut,. Astfel, regele intreprinde o expeditie in teritoriul
sud-dunrean cu scopul de a-l pedepsi. Litovoi este ucis in lupt, iar fratele su, Barbat este
luat prizonier si neeliberat decat dup rscumprare si recunoasterea suzeranitatii maghiare.
Dup cucerirea Transilvaniei de catre coroana ungar i colonizarea teritoriului cu sasi
si secui, situatia romanilor nu se deterioreaz, ei avand pana spre sfarsitul secolului al XIII-lea,
aceleasi drepturi, fiind reprezentati in congregatiile nobiliare.
nceputul persecutiilor impotriva romanilor incepe la sfarsitul secolului al XIII-lea.Astfel,
situatia lor se degradeaz pe fondul incercarilor lui Ludovic I de a-i converti la catolicism.
Astfel, prin diplomele din 1366, regele maghiar conditiona calitatea de nobil prin apartenenta
la catolicism, recunoscand astfel ca religie recept catolicismul.
Situatia tranilor romni se nruteste i mai mult,acestia fiind exploatati de ctre
nobilimea maghiar, astfel c n 1437 se declanseaz prima din sirul marilor rascoale
taranesti din Transilvania. Printre motivele care au dus la declansarea acestei rscoale se pot
aminti faptul c episcopul catolic Gheorghe Lepes a cerut ca taranii s plteasc zeciuiala intro singura transa, refuzul lor ducand la excomunicare, introducerea nonei, dare suplimentara
din produse, dar si pierderea dreptului de stramutare liber de pe un domeniu pe altul. Initial,

taranii au obtinut victoria (iunie, 1437), ins, in urma intelegerii cu patura privilegiata din
randurile secuilor si sasilor, nobilimea maghiar contraatac si inabusa rascoala, crendu-se
astfel Unio Trium Nationum (septembrie 1437, Cplna). Rascoala a artat capacitatea de
organizare a trnimii, dar a si consolidat cooperarea dintre nobilimea maghiar si cercurile
privilegiate ale secuilor si sasilor.
Exploatarea romanilor a continuat, fapt ce a dus la declansarea unei alte rascoale,
prilejul acesteia fiind oferit de proclamarea cruciadei antiotomate in primvara anului 1514,
cand actele de violenta comise de nobilime pentru a opri plecarea taranilor la oase (atrasi de
fagaduiala ca vor fi eliberati din serbie daca se vor inrola) au condus la declansarea rascoalei
taranesti sub conducerea lui Gheorghe Doja.Telul acestei rascoale a fost lichidarea robotei
(obligatia de munc), a dijmelor, a darilor in bani, dar si suprimarea nobilimii. Dup cateva
succese initiale ( Ndlac si Cenad), rasculatii sunt infranti la Timisoara de oastea regala
condus de Ioan Zapolya, iar Gheorghe Doja executat prin ardere pe un tron de fier incins.
Epoca principatului (1541-1591) este o perioada de relativa stabilitate, dar in care
situatia romanilor continua sa se agraveze, denumirea de tolerati devenind o realitate.
Diploma Leopoldina a fost acordat la 4 decembrie 1691, de catre regele Ungariei,
astfel c Transilvania este practic integrata Imperiului Habsburgic, ultimul principe, Mihail
Apafi al II-lea, acceptand sa se supuna austriecilor. Prin acest document s-a mentinut sistemul
bazat pe cele trei natiuni privilegiate (maghiari, sasi, secui) si pe recunoasterea celor patru
religii recepe (catolica, calvina, luterana, unitariana). Totodat, acest document a tinut loc de
constitutie a Transilvaniei pana la revolutia din 1849. Legile principatului erau Approbatae
Constitutiones, Compilatae Constitutiones si Tripartium (Werboczi). Puterea militara a
principatului era subordonata Consiliului aulic de razboi, Gurbeniul reprezenta institutia
administrativ, acesta creand la Viena o reprezentanta care se constituia in Cancelaria aulica
a Transilvaniei. Alaturi de guberniu, functiona si Tezauriatul, ce avea rol economic.
Cel mai important eveniment de la inceputul secolului al XVIII-lea este crearea Bisericii
Greco-Catolice, odat cu actiunea Vienei de a converti o parte a romanilor la catolicism, in
schimbul promisiunii de a fi recunoscuti ca natiune. Ierarhia in frunte cu mitropolitul Atanasie
Anghel, accept , ins Uniaia nu reueste s conving dect o mic parte a romanilor
ardeleni.